Strategii didactice interactive care să dezvolte implicarea activă a elevilor în procesul

instructiv-educativ

Folosirea strategiilor în educație implică mă iestrie și artă sau “o capacitate (abilitate,

pricepere) în folosirea lor” și sugerează că “profesorii trebuie să învețe această artă ”.
Mai precis, prin strategie putem să înțelegem “un sistem de operații pe termen lung,
multidimensionale și interactive:
 pe termen lung: strategiile se disting aici de tactici, care se concep pe termen scurt, ele
implicâ nd în mod clar evoluția viitoare;
 multidimensionale: deciziile nu se reduc la simple optimiză ri, ci pun în joc seturi întregi de
obiective, mijloace și constrâ ngeri;
 interactive: deciziile sunt luate încercâ nd să se anticipeze inițiativele și reacțiile”
participanților la activitate (ale elevilor).
Strategia didactică este modalitatea eficientă prin care profesorul îi ajută pe elevi să
acceadă la cunoaștere și să -și dezvolte capacită țile intelectuale, priceperile, deprinderile,
aptitudinile, sentimentele și emoțiile. Ea se constituie dintr-un ansamblu complex și circular
de metode, tehnici, mijloace de învă ță mâ nt și forme de organizare a activită ții,
complementare, pe baza că rora profesorul elaborează un plan de lucru cu elevii, în vederea
realiză rii cu eficiență a învă ță rii.
În elaborarea acestui plan de lucru, profesorul tine cont de o serie de factori care
condiționează buna desfă șurare a acțiunilor de predare/învă țare/evaluare, variabile ce țin de
elev, de curriculum, de organizarea școlară și chiar de profesorul însuși.
Important este ca profesorul să prevadă implicarea elevilor în realizarea acestui plan
de lucru, în calitate de subiecți activi ce contribuie la construirea propriei cunoașteri. Strategia
didactică – în viziune postmodernistă – devine astfel rodul unei participă ri colaborative
desfă șurate de profesor împreună cu elevii, aceștia completâ nd planul de lucru cu propriile
interese, dorințe de cunoaștere și de activitate intelectuală . Astfel, aceștia pot să -și manifeste
dorința de a învă ța prin cooperare, în echipă , colectiv sau individual, pot să opteze pentru
anumite materiale didactice pe care să le folosească , pentru anumite metode, tehnici sau
procedee de lucru. Dâ ndu-le șansa de a face astfel de opțiuni, profesorul contribuie la
creșterea activismului și a dezvoltă rii creativită ții propriilor discipoli, iar strategia didactică ,
izvorâ tă din combinarea armonioasă a tuturor factorilor implicați, poate conduce cu succes
că tre atingerea dezideratelor propuse, în primul râ nd că tre asigurarea învă ță rii. Ș i nu orice
învă țare, ci una temeinică , care are legă tură cu realitatea, cu interesele și nevoile elevilor, este
utilă și se realizează prin participarea fiecă rui elev în procesul constituirii propriilor
înțelegeri.
Strategiile didactice interactive ca strategii de grup, presupun munca în colaborare a
elevilor organizații pe microgrupuri sau echipe de lucru în vederea atingerii unor obiective
preconizate (soluții la o problemă , crearea de alternative). Se bazează pe sprijinul reciproc în
că utare-cercetare și învă țare, stimulează participă rile individuale, antrenâ nd subiecții cu
toată personalitatea lor (abilită ți cognitive, afective, volitive, sociale). Solicită efort de
adaptare la normele de grup, toleranță fată de opiniile, pă rerile colegilor, dezvoltâ nd
capacită țile autoevaluative. Sunt strategii de interacțiune activă între participanții la activitate
(elev-elev, elev-profesor).
Strategiile didactice interactive presupun crearea unor programe care să corespundă
nevoii de interrelaţionare și de ră spuns diferențiat la reacțiile elevilor Interactivitatea în clasă
(face-to-face) se referă atâ t la promovarea relațiilor inter și intragrupale câ t și între profesor
și elev. În cazul învă ță mâ ntului la distanță (Internet), interactivitatea se constituie într-un
“soft care ră spunde într-o manieră diferențiată la reacțiile celui care învă ță ”. Pentru crearea
unui program interactiv, profesorul trebuie să cunoască și să organizeze bine materialul de
studiu, să -și imagineze soluții diverse la reacțiile/ră spunsurile elevilor și să conceapă trasee
de învă țare diferențiată , adaptate elevilor potențiali.
Strategiile de învă țare interactivă stimulează participarea subiecților la acțiune,
socializâ ndu-i și dezvoltâ ndu-le procesele cognitive complexe, tră irile individuale și
capacită țile de înțelegere și (auto)evaluare a valorilor și situațiilor prin folosirea metodelor
active.
Strategiile didactice interactive presupun selecționarea, organizarea metodelor,
tehnicilor și mijloacelor și aplicarea lor în încercarea de a atinge obiectivele pedagogice
specifice.
În elaborarea unei strategii didactice, profesorul trebuie să țină cont de urmă toarele
variabile:
1) Tipul de demers/raționament (inductiv, deductiv, dialectic și analogic);
2) Metodele (expozitive, interogative, active etc.);
3) Tehnicile:
- de animare, întrebare, sintetizare, reformulare, încurajare, stimulare, revenire;
- de experimentare, expozitive;
- exerciții aplicative;
- de declanșare;
 - de instruire programată ;
4) Mijloacele și materiale didactice;
5) Modul de organizare a colectivului: frontal, grupal, individual;
6) Nivelul de performanță atins de elevi;
Combinâ nd aceste elemente se pot concepe diferite strategii. Alegerea strategiei
didactice se va face în funcție de obiectivele specifice prioritare, ponderea unei variabile din
cele enunțate, situația (contextul pedagogic) și stilurile didactice.