Strategii didactice moderne utilizate în activizarea elevilor la activitățile

didactice de
predare-învățare și evaluare

În prezent, o condiție sine-qua-non a calității în educație, o reprezintă concepția conform

căreia elevul are rolul activ și principal în procesul instructiv-educativ. Demersul educațional
actual prevede centrarea pe elev, pe cel care învață, pe nevoile și aspirațiile sale. Factori decisivi
în reușita acestui demers sunt aboradarea personalizată și individualizată a procesului
educațional, principiile pedagogiei diferențiate și strategiile didactice interactive.
Deși elevul constiuie elementul cel mai important al procesului de predare-învățare și
evaluare a istoriei, un rol semnificativ îi revine și cadrului didactic deoarece proiectarea și
organizarea lecției se realizează în funcție de decizia strategică a acestuia.
Termenul strategie își are originea în limba greacă, unde strategos reprezenta titulatura
unuia dintre cei 10 magistrați supremi aleși pentru un an în Atena antică. Cu timpul, a dobândit
semnificația de general cu referire la rolul de conducător de armată în orașele stat ale Greciei
antice, stratos însemnând armată, iar agos, conducător. Termenul s-a încetățenit în vocabularul
militar desemnând “arta de a conduce un război”. Putem extrapola și afirma că strategia didactică
reprezintă arta de a planifica, pregăti și coordona lecția și presupune o înlănțuire de decizii pe
care profesorul le ia în legătură cu desfășurarea acesteia.
În literatura de specialitate, strategia didactică este definită astfel:
-Ansamblul mijloacelor puse în lucru pentru a atinge scopul fixat, începând de la
organizarea materială şi alegerea suporturilor până la determinarea sarcinii de învăţare şi a
condiţiilor de realizare. Toate acestea vor depinde de obiectivele propuse a fi atinse şi de fazele
formării trăite de subiect, de către Crenguța-Lăcrămioara Oprea în Strategii didactice interactive;
-Un grup de două sau mai multe metode şi procedee integrate într-o structură
operaţională, angajată la nivelul activităţii de predare-învăţare-evaluare, pentru realizarea
obiectivelor pedagogice generale, specifice şi concrete ale acesteia, la parametri de calitate
superioară, de către Sorin Cristea în Dicţionar de termeni pedagogici;
- Un ansamblu de acţiuni şi operaţii de predare-învăţare în mod deliberat structurate sau
programate, orientate în direcţia atingerii, în condiţii de maximă eficacitate a obiectivelor
prestabilite;
- Un ansamblu de decizii vizând desfășurarea procesului instructiv-educativ, în vederea
atingerii unor obiective, decizii adecvate situației concrete (factorilor care influențează asupra
rezultatelor proiectate);
- Ioan Cerghit în Metode de învățământ subliniază faptul că strategiile didactice ocupă
un loc central în cadrul procesului de învățământ care se constituie dintr-o serie de strategii;
-O modalitate de organizare și conducere a procesului de predare-învățare-evaluare, pe
baza combinării eficiente a metodelor, a mijloacelor de învățământ și a formelor de grupare a
elevilor, în funcție de conținutul și cunoștințele anterioare ale elevilor, vizând obținerea de

1
performanțe maxim, în raport de obiectivele pedagogice fixate, după cum scrie Marin Stoica în
Pedagogie și psihologiepentru examenele de definitivare și grade didactice.
În conceperea planului demersului didactic, este important ca profesorul să aibă în vedere
câteva elemente: elevul nu trebuie să obosească învățând, efortul să fie dozat în funcție de
particularitățile de vârstă, sistemul de gândire și nivelul de cunoștințe ale elevilor, cunoștințele se
dobândesc prin activități didactice tradiționale, dar, mai ales, moderne, iar obiectivele instruirii
sunt atinse dacă se găsesc mijloacele corespunzătoare, eficiente realizării lor. Este necesar să se
țină seama de faptul că elevul este o personalitate unică, cu capacitate și viteză de învățare
diferite, iată de ce strategia didactică abordată de profesor este atât de importantă.
Strategiile didactice prescriu modul în care elevul este pus în contact cu noul conținut,
indicând traiectoria pe care urmează să o parcurgă în vederea însușirii achizițiilor dorite și
atingerii obiectivelor educaționale.
Tipuri de strategii didactice:
1. strategii inductive, al caror demers didactic este de la particular la general;
2. strategii deductive ( invers faţă de cele inductive) : concretizarea lor în exemple;
3. strategii analogice - predarea şi învăţarea se desfăşoară cu ajutorul modelelor;
4. strategii transductive cum sunt explicaţiile prin metafore;
5. strategii mixte: inductiv-deductive şi deductiv-inductive;
6. strategii algoritmice: explicativ-demonstrative, intuitive, expozitive, imitative,
programate şi algoritmice propriu-zise;
7. strategii euristice - de elaborare a cunoştinţelor prin efort propriu de gândire,
folosind problematizarea, descoperirea, modelarea, formularea de ipoteze, dialogul euristic,
experimentul de investigare, asaltul de idei, având ca efect stimularea creativităţii.
Așadar, strategia didactică reprezintă un sistem complex si coerent de mijloace, metode,
materiale și alte resure educaționale care vizează atingerea unor obiective. Este realizată cu
ajutorul metodelor de predare şi învăţare care pot fi informative şi activ-participative, de studiu
individual, de verificare si evaluare.
Pentru reușita demersului didactic, este optim ca profesorul să recurgă la metode interactive
de învățare. Acestea sunt modalităţi moderne de stimulare a învăţarii şi dezvoltării personale încă
de la vârstele timpurii. Sunt instrumente didactice care favorizează interschimbul de idei, de
experienţe, de cunoştinţe. Interactivitatea presupune o învăţare prin comunicare, prin colaborare,
produce o confruntare de idei, opinii şi argumente, creează situaţii de învăţare centrate pe
disponibilitatea şi dorinţa de cooperare a elevilor, pe implicarea lor directă şi activă, pe influenţa
reciprocă din interiorul microgrupurilor şi interacţiunea socială a membrilor unui grup.
Implementarea acestor instrumente didactice moderne presupune un cumul de calităţi şi
disponibilităţi din partea cadrului didactic: receptivitate la nou, adaptarea stilului didactic,
mobilizare, dorinţă de autoperfecţionare, gândire reflexivă şi modernă, creativitate, inteligenţa de

2
a accepta noul şi o mare flexibilitate în concepţii, după cum afirmă Ion Albulescu, Mirela
Albulescu în lucrarea Predarea și învățarea disciplinelor socio-umane.

Exemple de strategii didactice interactive ce pot fi utilizate în procesul de învățământ la

disciplina istorie:

1.Metode și tehnici de predare-învățare interactivă în grup:

-metoda predării/învățării reciproce;

Este o metodă de predare şi învăţare în care elevii lucrează împreună pentru a rezolva
aceeaşi problemă sau pentru a explora o temă nouă. Promovăm, astfel, învățarea prin
cooperare/colaborare și îi ajutăm pe elevi să-şi dezvolte abilitatea de a soluţiona eventualele
conflicte în mod constructiv, să-și dezvolte abilitățile de comunicare, gândirea critică și să-și
formeze o atitudine de toleranță.

-metoda mozaicului (jigsaw);

Este numită și metoda grupurilor interdependente și se bazează pe învățarea în echipă.
Fiecare elev are o sarcină de lucru în care trebuie să devină expert. El are în același timp și
responsabilitatea transmiterii informațiilor asimilate celorlalți colegi.

-metoda ”Schimbă perechea” (share-pair circles);

Se împarte clasa în două grupuri egale ca număr de participanți. Se formează două cercuri
concentrice, elevii fiind fa în față pe perechi. Profesorul pune o întrebare sau dă o sarcină de
lucru în perechi. Fiecare pereche discută și apoi comunică ideile.Cercul din exterior se rotește în
sensul acelor de ceasornic, realizându-se astfel, schimbarea partenerilor în pereche. Elevii au
posibilitatea de a lucra cu fiecare membru al clasei. Toți elevii se implică în activitate și își aduc
contribuția la rezolvarea sarcinii.

2.Metode și tehnici de fixare și sistematizare a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor:

-diagrama cauzelor și a efectului/fishbone (os de pește) reprezintă ilustrarea grafică a

legăturii dintre o problemă și cauzele sale, capul peștelui reprezentând problema ce trebuie

3
analizată. Metoda poate fi utilizată pentru a analiza, de exemplu, cauzele Primului Război
Mondial sau ale Reformei religioase.

-tehnica Lotus (Floarea de nufăr)

Iată o exemplificare a acestei metode oferită de unul din manualele alternative pentru
clasa aV-a, respectiv cel de la Editura Aramis.

-realizarea unei axe cronologice

-metoda Cubului

4
 Este o metodă care presupune explorarea unui subiect, a unei situații din mai multe
perspective, permițând abordarea complexă și integratoare a unei teme. Are ca scop fixarea,
sistematizarea cunoștințelor, dar poate fi folosită și în evaluare. O exemplificare a acestei metode
o găsim în Istorie: manual pentru clasa aV-a, de la Editura Aramis:

3.Metode și tehnici de rezolvare de probleme prin stimularea creativității:

-Brainstorming
O sugestie de punere în practică a acestei metode didactice o întâlnim în Istorie: manual
pentru clasa a VII-a, de la Editura CD PRESS.

-Explozia stelară (Starbursting)

5
 –metoda Ciorchinelui
Este o variantă de brainstorming organizată grafic ce poate fi folosită atît în faza de
evocare cât și în cea de reflecție și reprezintă un instrument eficient în dezvoltarea deprinderii de
asociere a informațiilor pe „idei ancoră”. Este, în același timp și o strategie de găsire a căii de
acces la propriile cunoștințe, opinii sau convingeri legate de o anumită temă. De asemenea, prin
modul în care se desfășoară, poate servi la informarea elevului despre anumite cunoștințe sau
conexiuni pe care acesta nu era conștient că le are în minte. Etapele realizării unui ciorchine
didactic: se scrie un cuvânt sau o propoziție nucleu în mijlocul unei pagini sau al unei table, apoi
se scriu cuvinte sau sintagme care le vin în minte elevilor legate de tema respectivă și se trag linii
între ideile care se leagă în vreun fel. Se scriu atâtea idei câte le vin în minte elevilorpână expiră
timpul sau nu mai au nicio altă idee.
Am exemplificat, mai jos, un ciorchine alcătuit în urma și pe baza aplicării metodei
cubului la clasa a VII-a, este redat în lucrarea Psihopedagogie pentru examenele de definitivare
și grade didactice, coordonator Constantin Cucoș.

6
 –Investigația
Li se va explica elevilor că vor realiza investigația pentru a descoperi prin efortul propriu de
cercetare și li se va preciza că o investigație necesită următorii pași:
1. Identificarea problemei.
2. Apariția ipotezei (presupunere cu privire la anumite legături între fsptele studiate).
3. Colectarea datelor.
4. Analiza datelor și formularea concluziilor.
Elevii vor avea de întreprins o investigație pornind de la întrebarea: Jocurile Olimpice
moderne sunt o continuare a Jocurilor Olimpice grecești? (Întrebarea constituie identificarea
problemei care trebuie rezolvată). Clasa se împarte în mai multe grupe de elevi. Fiecare grupă va
studia câte una din următoarele probleme:
a) Ideea Olimpică în Antichitate și în zilele noastre;
b) Probe olimpice antice - probe olimpice moderne;
c) Eroi ai Jocurilor Olimpice antice - eroi ai Jocurilor Olimpice moderne;
d) Jocurile Olimpice antice și moderne – sursă de inspirație pentru artiști.
Pentru realizarea investigației se pot utiliza resurse precum:
a) Citate despre olimpism și spiritul olimpic:
–„Jocurile Olimpice sunt celebrarea o dată la patru ani a primăverii umanității.”
–„Ai învins? Continuă!Ai pierdut? Continuă!”
–„Ceea ce este cultura pentru umanitate este olimpismul pentru sport.”
–„Olimpismul este o doctrină a fraternității dintre trup și suflet.”
–„Lucrul important în viață nu este victoria, ci lupta; nu trebuie să învingi, ci să lupți bine”
(Pierre de Coubertin)
b) Surse vizuale precum: Discobolul, de Miron, Doriforul, de Praxiteles, tablourile lui LeRoy
Neiman, etc.
c) Filme artistice Chariots of Fire, Race, etc.
d) Informații culese de pe Internet, despre mari sportivi, eroi ai Jocurilor Olimpice: Milon din
Crotona, Chionis din Sparta, Diagoras din Rodos, Nadia Comăneci, Ivan Patzaichin, Jesse
Owens, Lev Iașin, etc.
-metoda jocului de rol
Face parte din metodele de simulare și reprezintă ocazii de antrenament pentru îndeplinirea
unor roluri reale în viață. Elevilor li se poate solicita să simuleze în clasă jocul „de-a senatorii”,
de exemplu. Sunt rugați să-și imagineze că în Senat se discută despre educația copiilor romani și,
apoi, să propună măsuri în acest domeniu. Atașez, mai jos, un alt model de joc de rol oferit de
Manualul de Istorie pentru clasa a V-a, editura CD PRESS.

7
 Lista metodelor interactive este mult mai cuprinzătoare decât am exemplificat aici și
poate fi completată de fiecare cadru didactic în funcție de personalitatea sa, de timpul avut la
dispoziție și, mai ales, de specificul elevilor săi al căror interes superior trebuie să-l urmărească
oră de oră. În acest scop, profesorul va organiza activitățile didactice astfel încât să sporească
șansele de reușită a atingerii obiectivelor propuse, recurgând la o varietate de activități adaptate
la specificul și potențialulul elevilor săi. Este necesar să utilizeze metode care stimulează
participarea elevilor la ora de istorie, care le trezește interesul și curiozitatea, facilitând în același
timp învățarea și înțelegerea unor procese istorice. Este ideal ca învățarea să fie activă și
atractivă, iar în vederea realizării acestui deziderat, cadrul didactic trebuie să fie procupat de
faptul cum va reuși să-i determine pe elevi să învețe. În acest sens, strategiile didactice reprezintă
atât cheia reușitei activității instructiv-educative cât și elementul ei central.

Bibliografie:
-Albulescu, Ion, Predarea și învățarea disciplinelor socio-umane, Ed. Napoca Star, Cluj-
Napoca, 1999;
-Băluțoiu, Constantin, Grecu, Maria, Istorie, Manual pentru clasa a V-a, Ed. Didactică și
Pedagogică;
-Becheru, Dragoș; Sebastian, Bartic, Marcel,Stoica, Stan, Istorie, Manual pentru clasa a V-a, Ed.
CD PRESS, București, 2022;
- Cerghit, Ioan, Metode de învățământ, Ed. Polirom, Iași, 2006;
- Cucoș, Constantin (coord.), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade
didactice, Ediția a III-a, revăzută și adăugită, Ed.Polirom, Iași, 2009;
- Burtea, Doina, Ghețău, Florin, Sazon-Gheorghiță, Liuba, Perțea, Alina, Istorie, Manual pentru
clasa a V-a, Ed. Aramis, 2017;
- Gheorghe, Maria, Ionescu, Vasile, Săvuță, Irina Ema, Soare, Constantin Aurel, Istorie, Manual
pentru clasa a V-a, Editura Corint Books, București, 2017.
- Ghețău, Florin, Ghețău, Olenca Georgiana, Istorie, Manual pentru clasa a VII-a, Ed. Aramis,
București, 2020;
- Oprea, Crenguța-Lăcrămioara, Strategii didactice interactive, Ed. Didactică și Pedagogică,
R.A., București;
- Păun, Ștefan, Didactica istoriei, Ed.Corint, București, 2007;
- Programa Școlară pentru disciplina Istorie, clasele a V-a- a VIII-a, 2017;
- Rotundu, Elvira, Tomescu-Stachie, Carmen, Istorie: caietul elevului, clasa a V-a, Ed. Corint
Books, București, 2017;
- Stoica, Marin, Pedagogie și psihologie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Ed.
Gheorghe Alexandru, Craiova, 2005;
-Stoica, Stan, Becheru, Dragoș Sebastian, Istorie, Manual pentru clasa a VII-a, Ed. CD PRESS,
București, 2019.