Sunteți pe pagina 1din 10

Creativitatea la vârsta școlară mică

Racu Igor, prof.univ., dr. habilitat în psihologie, UPSC ” Ion Creangă”


Casian Anna, masterandă

Summary
In the given article is studied the problem of creativity at school age. Different concepts, theories
and definitions of creativity are presented. In experimental research are presented the results of a study
of 200 children of 10 – 11 years children, their level of creativity and the difference in creativity
manifestation depending on the gender and living environment of the children.

Rezumat
În acest articol este studiată problema creativității la vârsta școlară mică. Sunt prezentate diferite
concepții, teorii, definiții privind creativitatea. În cercetarea experimentală efectuată sunt prezentate
rezultatele unui studiu efectuat pe 200 de copii de 10-11 ani în care sa constatat nivelul dezvoltării
creativității la copii, diferențele în manifestarea acestui fenomen în dependență de variabilele de gen și
mediul de trai al subiecților.
Cuvinte cheie: creativitate, vârsta școlară mică, dezvoltare, originalitate, flexibilitate, fluiditate.
CONSIDERAȚII TEORETICE
Termenul creativitate a fost propus de către G. Allport. Cuvântul latin care a servit drept
bază pentru a forma acest termen este creare şi însemna a naşte. Şi într-adevăr, a crea înseamnă
a face un lucru care nu a mai fost până la momentul dat, a născoci idei ce n-au existat, a inventa
aparate care nu au mai fost ş. a.
Creativitatea este o caracteristică umană, prin care personalitatea este scoasă din anonimat,
se eliberează și participă în mod irepetabil la nașterea și înflorirea valorilor materiale, artistice,
morale, tehnice, științifice. Factorul de bază în creativitate este motivația de a realiza ceva creativ.
Talentul, personalitatea și deprinderile ne arată ce poate să facă un copil, pe când motivația ne
arată ce va face.
Problema creativităţii şi dezvoltarea aptitudinilor creative, nu este nouă, dar ea se pune
astăzi mai pregnant graţie faptului că societatea contemporană, dezvoltarea ştiinţifică solicită
mai mult ca oricând creativitatea umană – progresul social şi economic fiind în foarte mare
măsură dependent de cantitatea de imaginaţie, de ingeniozitate şi originalitate investite în
activităţile desfăşurate de om în diverse domenii.
Creativitatea este un fenomen deosebit de complex. În știința psihologică contemporană
se deosebesc două laturi ale creativităţii: obiectivă şi subiectivă. Din punct de vedere al
aspectului obiectiv, creativitatea se determină prin produsul său final, care poate fi o invenţie, o
descoperire ştiinţifică, o operă de artă, rezolvarea unei probleme de producţie, de învăţământ etc.
Deşi nivelul produsului creat poate fi diferit, cele două cerinţe - noutatea şi valoarea pentru
societate sunt obligatorii.

37
Aspectul subiectiv se referă la procesul de creaţie. Dat fiind că, în sens mai larg,
creativitatea ține și de activităţi prin care se obţin rezultate care sunt noi numai pentru individul
dat sau pentru persoanele din mediul său imediat, însă au fost obţinute în mod independent,
aspectul subiectiv se extinde şi la aceste activităţi. Produsul final în aceste cazuri nu poate fi
considerat creator.
Evident, într-un act creator, proporţia de creaţie faţă de punctul de plecare, relaţia dintre
nou şi cunoscut, dintre original şi adaptare, poate fi foarte diferită. Creaţia caracterizată atât
printr-o valoare excepţională pentru societate, cât şi printr-o originalitate maximă, este socotită,
obişnuit, genială.
În literatura de specialitate sunt multe și diverse definiții ale creativității [1,4,10]. Vom
menționa numai câteva: 1. Creativitatea este procesul prin care se focalizează, într-o sinergie de
factori (biologici, psihologici, sociali), întreaga personalitate a individului şi care are drept
rezultat o idee sau un produs nou, original, cu sau fără utilitate şi valoare socială. 2. Creativitatea
este capacitatea esenţială şi integrală a persoanei, rezultată din activitatea conjugată a tuturor
funcţiilor sale psihice (intelectuale, afective, volitive), conştiente şi inconştiente, native şi
dobândite de ordin biologic, psihofiziologic şi social, implicată în producerea ideilor noi,
originale şi valoroase. 3. Creativitatea este capacitatea de a produce idei noi şi originale,
descoperiri, invenţii, acceptate de comunitatea de experţi ca fiind adevărate valori ştiinţifice,
estetice, sociale, artistice sau tehnice.
Creativitatea în prima definiţie este calificată ca proces, în timp ce în a doua şi a treia ea
este capacitate. Produsul creativităţii poate avea valoare socială sau poate a nu o avea etc.
Caracteristicile esenţiale ale creativităţii sunt:
 Creativitatea este o formaţiune psihologică, o structură psihologică a personalităţii şi,
prin urmare, ea cuprinde şi procese, şi capacităţi, şi alte fenomene psihice relevante
creativităţii şi nu doar unul din ele;
 Atunci când această formaţiune este pusă în funcţiune ea realizează un produs creativ;
 Produs creativ înseamnă o idee, o invenţie, un aparat sau dispozitiv tehnic, o teorie sau
concepţie ştiinţifică, o metodă, un principiu, descoperite prin creativitate;
 Acel produs poate fi considerat creativ care satisface următoarele criterii: 1) este nou 2)
este original 3) răspunde unei necesităţi sociale în cazul adulţilor 4) este recunoscut de
experţi ca valoare autentică, ca adevărată descoperire ( în cazul adulţilor).
Produsele creativităţii copiilor (creativităţii expresive) nu au semnele 3 şi 4.

38
Există opinii conform cărora fenomenul creaţiei evoluează invers proporţional cu vârsta.
După opinia lui E. P. Torrance [17,18 ], traseul creativităţii evoluează astfel:
- creşte până la 9 ani
- stagnează între 9-12 ani
- şi cunoaşte un apogeu remarcabil între 12-17 ani.
A. Stoica preocupată de a surprinde culoarea naţională a creativităţii în şcoala românească,
constată o ascensiune în intervalul dintre 14-15 ani, când originalitatea şi flexibilitatea regresează.
Mai recent prin suport experimental s-a demonstrat că originalitatea ( adică factorul fundamental
specific al creativităţii) se plasează la puber pe un loc periferic în ierarhia gândirii divergente,
ceea ce evocă nu numai prezenta unui conformism intelectual la ambele sexe, ci şi necesitatea ca
printr-un antrenament creativ special organizat în şcoală să se poată valorifica mai profund
potenţialul creativ al vârstei [16].
Date interesante despre dinamica fenomenului creativ sînt oferite în 2 lucrări clasice: una
semnată de W.L.Getzels şi P.W. Jackson (1962), cealaltă de M.A.Wallach şi N.Kogan (1965).
Astfel în lucrarea lui Getzels şi P.W. Jackson se arată că profesorii simpatizează mai mult elevii
foarte inteligenţi în comparație cu cei foarte creativi. S-a demonstrat că elevii foarte inteligenţi
au interes sporit faţa de randamentul şcolar comparativ cu cei creativi. Wallach şi Kogan
menţionează că persoanele creative sunt mai puţin sensibile la opinia celorlalţi despre ei.
G. Wallas a propus o teorie acceptată de comunitatea psihologilor conform căreia
procesul creativ se desfăşoară în 4 faze: 1. Prepararea. 2. Incubarea. 3. Iluminarea. 4. Verificarea.
Prepararea: subiectul descoperă problema creativă. Face o analiză primară a ei, emite
ipoteze și le verifică. Eşec. Încearcă din nou. Din nou eşecuri. Urmează frustrări, dezamăgiri.
Subiectul abandonează problema, dar problema nu-l lasă. Ea continue să persiste în sistemul
cognitiv în formă refulată.
Incubarea: rezolvarea problemei continuă în inconştient. Gândirea primară (sintetică,
imaginativă) alternează cu cea secundară (logică, verbală). Drept rezultat ipotezele „fără şanse”
se şterg şi, astfel se curăţă spaţiul, iar cele bune, dar care au fost neglijate la preparare apar în
evidenţă.
Iluminarea (insight): apariţia bruscă şi în toată splendoarea ei a soluţiei asupra căreia s-a
lucrat. Stare de alertă, inspiraţie.
Verificarea: rezultatul obţinut se verifică prin metode logico-matematice sau experiment
dacă constituie o soluţie bună sau falsă.

39
Creativitatea ca formaţiune psihică deosebit de complexă a constituit o provocare pentru
diferite școli psihologice.
Teoria asociaţionistă a creativităţii ( J.Maltzmann, S. Mednick) consideră creativitatea ca
un proces asociativ între elementele date, proces care este dirijat de anumite exigenţe sau
finalităţi şi în urma cărora apar combinaţii noi. Drept criteriu de evaluare a creativităţii este
considerat numărul şi originalitatea asociaţiilor. Soluţia este cu atât mai creativă cu cât sunt mai
diferite elementele care vor fi asociate. S.Mednick insistă asupra existenței a trei tipuri de
asociaţii creative: 1. Serendipitatea - posibilitatea de a realiza asociaţii care conduc la noi
descoperiri; 2. Asemănarea - contiguitatea unor cuvinte, ritmuri conduce la creativitatea
artistică; 3. Medierea prin simboluri care determină asociaţii ce conduc spre idei noi
(creativitatea ştiinţifică).
Teoria behavioristă elucidează fenomenul creator apelând la serviciile clasicului model S
→R. Conform opiniei lui C.F.Osgood, J.Rossman ş. a. creativitatea unui individ depinde
considerabil de modul în care au fost stimulate manifestările sale creative.
Teoria gestaltistă (W. Kohler, M.Wertheimer, R.Arnheim, R.I.Mooney) consideră că
demersul creativ nu se desfăşoară aleator, ci trebuie să aibă permanent în vedere întregul
problemei şi să descopere structura internă a situaţiei respective. După opinia lui Wertheimer
creativitatea presupune înţelegerea problemei prin intuiţie şi nu prin raţiune. Rezolvarea
întâmplătoare a problemei sau cea bazată pe învăţare nu cade sub incidenţa creaţiei. Iar specificul
creativităţii artistice rezidă din predilecția acordată găsirii relaţiei intime dintre formă şi volum.
Teoria psihanalitică. În teoriile psihanalitice regăsim frecvent referiri la capacităţile
imaginative, creative ale fiinţei umane.
În concepţia psihanalitică freudiană asupra creativităţii, un loc deosebit de important îl
are conceptul de sublimare. S. Freud, în studiile sale asupra lui Leonardo da Vinci, consideră că
mecanismul inconştient al sublimării este o compensaţie, o creaţie cu rostul de a aduce o
satisfacţie diferită, dar superioară, creatoare de valori, ceea ce solicită în plus talent, inteligenţă şi
cultură. Comportamentul creativ este abordat ca un mecanism de apărare regenerat de id, este o
sublimare, adică o alterare sau o deplasare a impulsurilor originale de id(sau inconştient), către
exprimări pe care societatea le consideră acceptabile. Pentru Freud creativitatea are o origine
individual-biologică, este un mod de apărare în faţa socialului, presupunând o componentă
inconştientă şi implicare afectivă.
Dacă S.Freud arată că în creativitate un rol important îl au nivelurile profunde ale
inconştientului, noua psihanaliză relevă valoarea subconştientului. Aceasta concentrează
40
experienţe, imagini extrem de mobile. Conştiinţa, a cărei organizare logică împiedică fluiditatea
ideatică, finalizează în produse creative jocul liber al preconştientului. Creativitatea devine astfel
un produs al eliberării temporale a jocului liber al fanteziei preconştientului de către inconştient,
care are numai un rol propulsiv, şi de către conştiinţă care finalizează creaţia.
Teoria umanistă. Pentru G.W.Allport personalităţile umane sunt structuri unice, care au
ca elemente componente trăsături cu niveluri diferite de generalitate. Fiecare persoană îşi
construieşte în mod creativ propriul comportament sau stil de viaţă. Autorul defineşte
creativitatea ca un stil de viaţă ce permite deplina funcționare a personalităţii, considerând-o
drept trăsătură generală a persoanelor adulte, o substructură de personalitate.
Teoria intelectualistă a lui J.Guilford. Studiind creativitatea unor oameni de ştiinţă
Guilford elaborează o teorie intelectualistă a creativităţii. În opinia autorului individul creativ
este motivat de tendinţa intelectuală de a rezolva probleme, înţelege noile informaţii, stabileşte
noi conexiuni între informaţiile vechi, rezolvă probleme. El stabileşte, pe baza modelului
trifactorial al structurii intelectului, factorii creativităţii şi elaborează baterii de teste. În procesul
creativ acţionează concomitent gândirea convergentă, care îngustează posibilităţile tinzând către
o soluţie unică şi gândirea divergentă, orientată în toate direcţiile şi care tinde spre multiple
variante de rezolvare şi multiple soluţii. Bateriile de teste măsoară factorii creativităţii care
privesc producţia divergentă: fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea, redefinirea, elaborarea [17,
18]
Factorii care determină sau pot influenţa creativitatea sunt foarte numeroşi şi variaţi. În
mod general, factorii creativităţii por fi grupaţi în subiectivi (însuşiri ale persoanei, ale
subiectului creator) şi obiectivi ( condiţiile obiective ale vieţii, în special condiţiile socio-
educative).
La baza procesului creativ stau trei categorii de factori: 1. Factorii psihologici: a) factori
cognitivi - intelectuali (aptitudinali); b) factori noncognitivi ( motivaţie, afectivitate, atitudini). 2.
Factorii biologici (ereditatea, vârsta, sexul, sănătatea mintală). 3. Factorii psihosociali (culturali,
educativi, socio-economici etc).
La vârsta şcolară mică procesul de studiu solicită din plin forţele creative ale elevului.
Odată păşind pragul şcolii, copiii sunt antrenaţi într-o muncă intelectuală continuă, în bună parte
necunoscută lor. În asemenea situaţii experienţa de viaţă şi cunoştinţele acumulate anterior se
dovedesc a fi insuficiente pentru obţinerea unui rezultat pozitiv și copiii îşi activează potenţialul
creativ. La această vârstă copiii dispun în mod natural de însuşiri imanente creativităţii. E vorba
de una din perioadele senzitive în viaţa copilului, când anumite însuşiri psihice, prin efort minim,
41
pot fi valorificate cu eficienţă maximă şi orientate spre dezvoltarea dimensiunilor de
personalitate corespunzătoare lor. În acest caz ne referim la creativitate. Majoritatea
cercetătorilor susţin, că la vârsta micii școlarități suportul natural al creativităţii îl constituie
însuşirile psihice caracteristice copilului: activismul intelectual, receptivitatea vie, interesul de
cunoaştere sporit, curiozitatea mereu activă, sensibilitatea afectivă şi sensibilitatea la probleme,
necesitatea de auto-exprimare, succes şi apreciere.
Predispoziţiile naturale pot avea soartă diferită. În cazul unui subiect înzestrat cu trăsături de
personalitate favorabile creativităţii exprimate intr-un mediu cultural, istoric şi social favorabil
factorilor sociali, vor atinge un grad de dezvoltare înalt chiar şi în lipsa unei instruiri orientate în
acest scop. Dacă nu avem prezenţi factorii de personalitate şi cei sociali, fără o instruire bine
organizată, germenii potenţialului creativ rămân nevalorificați.
Deşi fiecare copil normal dezvoltat deţine facultatea creativă, eficacitatea ei diferă de la
subiect la subiect.
Factorii psihici ai creativității pot fi grupaţi în trei categorii principale:1. intelectuali, ce
ţin de imaginaţie, gândire, memorie, inteligenţă etc.; 2. aptitudinali, axați îndeosebi pe
aptitudinile speciale; 3. de personalitate şi motivaţionali (motivaţii, atitudini, interese, aspiraţii,
voinţă etc.).
Nu mai puţin importanţi sunt factorii de personalitate în dezvoltarea creativităţii care se
manifestă la nivelurile cognitiv, intelectual, aptitudinal.
CERCETAREA EXPERIMENTALĂ A CREATIVITĂȚII LA ȘCOLARII MICI
Cercetarea experimentală a fost realizată pe un eșantion de 200 de subiecţi de vârstă
şcolară mică (10 - 11 ani).
Scopul: a) studierea gradului de dezvoltare a creativității la vârsta şcolară mică; b)
determinarea diferenţelor de gen în dezvoltarea creativității la vârsta şcolară mică; c)
determinarea diferențelor în dezvoltarea creativității în dependență de locul de trai al copiilor.
Ipotezele cercetării:
1. La vârsta şcolară mică există diferențe de gen în dezvoltarea și manifestarea creativităţii.
2. La vârsta școlară mică există diferențe în dezvoltarea și manifestarea creativității în
dependență de locul de trai al copiilor (urban – rural).
Instrumentele diagnostice administrate: Testul Torrance de gândire creativă (T.T.C.T.);
Testul Creativitatea Figurală; Testul Fluiditate Verbală.

42
În scopul verificării ipotezei conform căreia există diferențe de gen în manifestarea
creativității la școlarii mici am folosit testul Torrance de studiere a creativității figurale,
Creativitate figurală după Bernard și Leopold, și Testul de fluiditate verbală.

Fig. 1. Rezultatele elevilor privind nivelul creativității după testul Torrance.

Rezultatele obținute în cercetare ne permit să vorbim că 80 de elevi ( 40% ) au un nivel


scăzut de creativitate, 82 de elevi (41%) manifestă un nivel moderat de creativitate și doar 38 de
copii (19%) au un nivel ridicat de creativitate. Deci numai a cincea parte din copiii studiați au
obținut rezultate care ne permit sa vorbim despre nivelul înalt de creativitate. Acest fapt vine în
contradicție cu așteptările noastre despre dezvoltarea și manifestarea la nivel mai înalt al
creativității la copiii de vârstă școlară mică. Datele prezentate sunt confirmate și prin rezultatele
obținute de elevi la următorul test.

Fig. 2. Rezultatele obținute la testul de creativitate figurală.

Drept consecință al administrării acestui test am obținut rezultate foarte apropiate de cele
prezentate în figura 1. 40% din elevii experimentați (80 de copii) au obținut date brute care
indică nivelul scăzut de creativitate, 42% dintre ei ( 84 de copii) au obținut date brute care indică
nivelul moderat și 18% ( 36 de copii) au date care corespund nivelului ridicat de creativitate
figurală. Deci, elevii au obținut rezultatele foarte apropiate la testele administrate. Acest fapt este
demonstrat și prin studiul de corelație pe care l-am efectuat. Între creativitatea figurală după
Torrance și creativitatea figurală după Bernard a fost stabilită corelația pozitivă semnificativă (r
= 0,83, p = 0,001). Între rezultatele după testul Torrance și testul la creativitate verbală există
corelația pozitivă semnificativă (r = 0,85, p = 0,001). Există corelație pozitivă semnificativă și
între rezultatele la testul de creativitate figurală și cea verbală ( r = 0,82, p = 0,001).

43
Rezultatele cercetării la această etapă ne – au permis să evidențiem un număr mare de
elevi cu un nivel scăzut de creativitate – 80 copii (40%). Este vorba despre scăderea nivelului de
creativitate la vârsta dată, fapt menționat și in literatura de specialitate și condiționat de trecerea
la un fel dominant nou de activitate.

La etapa următoare a cercetării am încercat să studiem diferențele de gen în dezvoltarea și


manifestarea creativității la vârsta școlară mică.

Fig. 3. Rezultatele școlarilor privind nivelul creativității în dependență de gen.


Datele prezentate în fig. 3. ne permit să constatăm că nivelul scăzut de creativitate a fost
obținut de 34,88% fete și 43,85% băieți. Pentru nivelul moderat de creativitate am obținut
39,53% fete și 42,10% băieți. Pentru nivelul ridicat de creativitate fete sunt 25,59% în
comparație cu băieții care sunt 14,05%. Prelucrarea statistică a rezultatelor ne permite sa vorbim
despre diferențe statistic semnificative în manifestarea creativității ( nivel scăzut și nivel înalt)
între fete și băieți.
Deci putem afirma că creativitatea la vârsta școlară mică este dezvoltată mai bine ( nivel mai
înalt) la fete în comparație cu băieții. Vârsta 10/11 ani cu care am lucrat în experimente este
sfârșitul perioadei elevului mic. Pentru perioada următoare de dezvoltare – vârsta preadolescentă
– este caracteristică creșterea nivelului de creativitate a copiilor. Presupunem că fetele având o
dezvoltare mai rapidă deja spre sfârșitul perioadei pe care am studiato manifestă un tempo mai
înalt de dezvoltare al creativității și depășesc băieții în rezultatele la testele administrate.
Un alt scop pe care l-am urmărit și respectiv o altă ipoteză înaintată de noi pentru
cercetare a fost cea cu privire la diferențele în manifestarea creativității în dependență de mediul
social de educație – rural/urban. Rezultatele obținute sunt prezentate în figura 4.

Fig. 4. Rezultatele școlarilor mici privind nivelul creativității în dependență de mediul social
(rural/ urban).
44
Rezultatele prezentate în fig. 4 ne permit să constatăm că manifestarea creativității diferă
în dependență de mediul rural sau urban în care cresc și se dezvoltă elevii. Nivelul scăzut al
creativității elevilor este caracteristic pentru 48,07% din elevii din mediu rural și 31,25% din
mediul urban. Pentru nivelul moderat al creativității școlarilor mici rezultatele sunt 43,75% elevi
din mediul urban și 38,46% copii din mediu rural. În ceea ce privește nivelul ridicat al
creativității școlarilor mici din mediul urban le este caracteristic o pondere de 25%, iar celor din
mediul rural una de 13, 47% .
Analizând rezultatele prezentate putem conchide că școlarii din mediul urban au un nivel
mai ridicat de creativitate în comparație cu semenii din mediul rural. Diferențele sunt statistic
semnificative după testul U Mann-Whetney, p = 0,05.
La etapa următoare a cercetării am încercat să studiem în aspect comparativ rezultatele la
testul de studiere a creativității figurale după Torrance ( originalitatea, flexibilitatea și fluiditatea).

Fig. 5. Distribuția datelor privind nivelul originalității după Torrance.


Rezultatele prezentate în figura 5 indică că 27% (54 copii) au un nivel scăzut de
originalitate, 15%( 30 copii) au un nivel ridicat de originalitate și 58% ( 116 copii) au un
nivel moderat de originalitate.

Fig. 6. Distribuția datelor privind fluiditatea la școlarii mici.


Fluiditatea este scăzută la 32% ( 64 copii, 50% ( 100 copii) au un nivel moderat de
fluiditate și 18% ( 36 copii ) manifestă nivel ridicat de fluiditate.
45
Fig. 7. Distribuția datelor privind flexibilitatea la școlarii mici.
Numai 15% (30 copii) au nivel scăzut de flexibilitate, 65%( 130 copii ) manifestă nivel
moderat de flexibilitate și 20% (40 copii) au un nivel ridicat al flexibilității.
Prelucrarea statistică a datelor ne permite să constatăm diferențe statistic semnificative în
dependență de variabila gen numai la flexibilitate ( U-Mann-Whetney, p = 0,05).
Cercetarea efectuată ne permite să conchidem ca situația actuală care s-a creat în
sistemul educațional, în special în ciclul primar asigură numai parțial oportunități pentru
dezvoltarea creativității la elevul mic. Sistemul educațional ar trebui restructurat în așa mod
încât în centrul atenției să fie plasata personalitatea copilului ceea ce ar asigura formarea și
dezvoltarea multor însușiri de personalitate care ar favoriza dezvoltarea gândirii critice,
libertății și creativității.
BIBLIOGRAFIE
1.Amabile T. Creativitatea ca mod de viaţă. București, 1997
2. Bejat M. Creativitatea, Bucureşti, 1981
3. Caluschi M. Inventica şi şcoala. Iaşi, 1994
4.Călin M. Educarea creativităţii. Bucureşti, 1996
5. Debesse M. Psihologia copilului de la naştere până la adolescenţă. Bucureşti, 1970
6. Debesse M. Etapele educaţiei. Bucureşti, 1981
7. Dewey J. Fundamente pentru o ştiinţă a educaţiei. Bucureşti, 1992
8. Fryer M. Predarea şi învăţarea creativă. Chişinău, 1996
9. Havârneanu C. Cunoaşterea psihologică a persoanei. Iaşi, 2000
10. Munteanu A. Incursiuni în creatologie. Timişoara, 1994
11. Racu Ig., Racu Iu. Psihologia dezvoltării. Chișinău, 2007
12. Racu Ig. Psihodiagnoza. Statistica psihologică. Chișinău, 2005
13. Rafailă E. Educarea creativităţii la vârsta preşcolară. Bucureşti, 2000
14. Roco M. (). Creativitatea individuală şi de grup. Bucureşti, 1979
15.Roşca Al. Creativitatea generală şi specifică. Bucureşti, 1981
16. Stoica A. Caluschi M. Ghid practic de evaluare a creativităţii. Iaşi, 1989
17.Torrance E.P. (1964). Guiding Creative Talent. Englewood Cliff.
18.Torrance E.P. (1968). Tests of creative thinking. New Jersey.
19.Vernon D. (1993) Dimensions of creativity. N.-Y.
Primit 14. 05.2012
46