CAPITOLUL 10

EDUCAŢIA ESTETICĂ
1. Conceptul de educaţie estetică; 2. Obiectivele educaţiei estetice; 3.Conţinuturi şi
modalităţi de realizare a educaţiei estetice; 4. Metodologia educaţiei estetice; 5.
Principiile educaţiei estetice.; Probleme de reflecţie şi aplicaţii; Bibliografie

10.1 Conceptul de educaţie estetică Obiectivele educatiei estetice

Trăim într-o perioadă în care relaţiile interumane au crescut ca frecvenţă şi
intensitate, viteza cu care circula informaţiile face posibilă comunicarea aproape
instantanee, din orice colţ al lumii. Suntem în „legătură directă” cu lumea, vedem cum
se creează şi cum se distrug lucrurile ce ne înconjoară. Societatea de consum ne
marchează valorile şi posibilităţile de alegere; supraoferta existentă în toate domeniile
vieţii derutează şi face posibilă promovarea nonvalorilor, a kitsch-ului. Căutarea şi
identificarea „frumosului” autentic este din ce în ce mai dificilă, în lipsa unei educaţii,
a unei îndrumări avizate. Rolul acesta revine educaţiei estetice, ca dimensiune a
educaţiei integrale, care poate fi privită ca activitatea, procesul şi rezultatul de
percepere, trăire şi creare a frumosului în sens larg, a esteticului (5, pag. 266). Întrucât
frumosul se exprimă în bunuri care încorporează categorii estetice cum sunt tragicul,
comicul, umorul, sublimul, eroicul, grotescul etc., educaţia estetică este în esenţă un
proces de asimilare prin trăire a valorilor şi de exprimare a mijloacelor artistice ale
personalităţii (8, pag. 146). În dorinţa de a trăi în armonie, oamenii caută şi creează
frumosul în natură, în societate şi în artă.
bOOobiecoooooooooooo 10.2 Obiectivele educatiei estetice
0.2 Ob
10.2.1 Dezvoltarea sensibilităţii estetice
Sensibilitatea estetică este capacitatea individului de a percepe, de a sesiza şi
de a gusta aspectele estetice ale naturii şi vieţii înconjurătoare (7, pag. 157). Aceasta
reprezintă o condiţie a dezvoltării formelor ulterioare, mai profunde şi mai complexe,
ale culturii estetice. Sensibilitatea estetică este rezultatul unui proces de formare şi
îndrumare, pornind însă de la predispoziţii native. În perioada contemporană,
sensibilitatea estetică a omului modern, merge în pas transformările determinate de
evoluţia ştiinţifică şi tehnică şi se caracterizează printr-o reactivitate crescută la
stimul, printr-un simţ al selecţiei mai ridicat (datorită suprafertei existente), printr-o
capacitate imaginativă crescută. Nu trebuie igorat nici rolul indistrializării şi al
evoluţiei ştiinţelor exacte, care au determinat o intelectualizare a sensibilităţii esttice
şi au făcut posibilă apariţia „frumosului industrial” şi a „esteticii industriale” care cer
apariţia nor criterii specifice pentru aprecierea lor. Sensibilitatea estetică este strâs
legată de formarea gustului estetic, prin aceasta înţelegând calitatea şi capacitatea
omului de a iubi şi aprecia frumosul sub raport cognitiv, afectiv şi comportamental (4,
pag. 138). Îmbinare a dispoziţiilor native cu activităţile educative, gustul estetic îi va
ajuta pe elevi să se orienteze în domeniul valorilor estetice, să discearnă în separarea
valorilor de nonvalori.
10.2.2 Dezvoltarea capacităţii de apreciere a frumosului şi a celorlalte categorii
estetice (sublim, eroic, comic, tragic)
O pregătire temeinică în domeniul artei, oferă elevilor o mai mare posibilitate
de înţelegere şi apreciere în baza unor criterii ştiinţifice. Iniţierea elevilor şi instruirea
lor în diferite domenii ale artei, cunoaşterea tehnicilor specifice, a istoriei domeniului
respectiv, a principalelor curente şi a operelor reprezentative, oferă acestora
elementele de bază care îi vor ajuta să se orienteze în domeniul artelor. Gradul de
cultură estetică este apreciat şi prin capacitatea de a emite juecăţi estetice, de a aprecia
frumosul în baza unor argumente solide. Sarcina educaţiei estetice este de a-i ajuta pe
elevi să îşi însuşească criterile de apreciere estetică şi, cu ajutorul alor, să facă
distincţia între operele autentice şi kitsch-urile care coexistă în cultura contemporană.
Există însă genuri ale artei care nu au un corespondent în disciplinele de învăţământ.
Pentru acestea, iniţierea elevilor se va face prin activităţi de pregătire extraşcolară sau
complementare.
10.2.3 Formarea culturii estetice şi a atitudinii estetice de preţuire şi promovare
a frumosului
Aşa cum afirmam anterior, omul încearcă să găsească şi să creeze frumosul în
tot ceea ce-l înconjoară: în natură, în artă şi în societate. Această dorinţă este expresia
unei atitudini estetice ce se manifestă permanent, în toate compartimentele vieţii.
Cultura estetică este o parte a culturii generale şi cuprinde ansamblul ideilor,
priceperilor şi deprinderilor pe baza cărora omul este capabil să perceapă, să înţeleagă
şi s aprecieze frumosul în toate manifestările sale (7, pag. 159).Contactul cu opera de
artă determină formarea culturii artistice – nucleu al culturii estetice – care contribuie
la înţelegerea şi aprecierea justă a valorilor artistice. Cultura estetică se manifestă în
viaţa de zi cu zi fiecăruia dintre noi printr-o atitudine estetică iar aceasta se
concretizează în preocuparea de a introduce frumosul în viaţa cotidiană şi de a realiza
idealul estetic, ca o formă superioară a atitudinii estetice. Contactul constant cu opera
de rtă va determina adoptarea unei conduite estetice în toate împrejurările vieţii.
Esteticul cere un anumit grad de cultură şi civilizaţie. Este în acelaşi timp un scop de
urmat dar un mijloc de „înfrumuseţare” al vieţii. Ne referim mai ales la aspectul social
al esteticului, a relaţiile interumane civilizate, bazate pe politeţe, respect şi simpatie,
la decenţa în limbaj şi vestimetaţie. Toate acestea sunt elemente ele educaţiei estetice
şi, chiar mai mult, ai educaţiei permenente.
10.2.4 Dezvoltarea creativităţii artistice
Dezvoltarea creativităţii artistice în cadrul procesului de învăţământ presupune
iniţierea elevilor în tehnicile specifice diferitelor arte, identificarea potenţialului
artistic al fiecăruia şi stimularea iniţiativei artistice. Rolul şcolii este acela de a oferi
noţiunile de bază necesare formării unei culturi estetice dar, acolo unde este cazul,
şcoala trebuie să descopere şi să cultive disponibilităţile artistice ale elevilor, să-i
îndrume pe aceştia către activităţi extraşcolare prin care îşi vor dezvolta potenţialul
artistic.
10.3 Conţinuturi şi modalităţi de realizare a educaţiei estetice
Conţinuturile educaţiei estetice se află în raport de corespondenţă cu
obiectivele menţionate anterior, fiind adaptate la particularităţile fiecărei trepte de
şcolarizare şi la cele de vârstă. Proiectarea şi realizarea acestor conţinuturi implică
toate valorile frumosului din artă, societate şi natură.
Educaţia estetică se poate realiza în cadrul şcolii, prin intermediul
disciplinelor şcolare incluse în planul de învăţământ şi al altor activităţi
complementare (excursii tematice, concursuri artistice, vizite, cercuri, serbări, audiţii
etc.) dar şi prin activităţi extraşcolare (vizionări de spectacole de teatru, film, balet,
concerte, expoziţii de artă, discuţii cu artişti etc. ) ce vor fi valorificate de cadrele
didactice.
În curriculum-ul şcolar sunt încluse câteva obiecte de învăţământ care, în mod
tradiţional, sunt considerate a contribui în mod esenţial la formarea culturii estetice a
elevilor. Aceastea sunt:
- literatura ce îşi propune educarea sensibilităţii literare, formarea şi
consolidarea gustului literar, însuşirea unui spirit critic şi dobândirea unor
criterii de apreciere a operei literare, formarea atitudinilor şi comportamentelor
estetice, cultivarea creativităţii literare;
 - muzica care urmăreşte formarea priceperii de a audia şi interpreta, dobândirea
unui limbaj muzical, stimularea sensibilităţii, dezvoltarea laturii afective a
pesonalităţii;
- desenul, prin formele sale diverse (după natură, din memorie, decorativ,
tehnic, artistic etc.) îşi propune să dezvolte aptitudinea de aobserva, imaginaţia
reproductivă şi creatoare, capacitate de a aprecia şi reproduce fenomenele şi
obiectele lumii înconjurătoare.
Pe lângă aceste obiecte de învăţământ, prin măiestria cadrului didactic în
utilizarea şi valorificarea conţinuturilor, pot contribui la formarea culturii estetice şi
istoria, geografia, ştiinţele naturii, matematica, limbile moderne, gimanstica, educaţia
civică, dirigenţia.
10.4 Metodologia educaţiei estetice
Metodele utilizate în realizarea educaţiei estetice sunt, în cea mai mare parte,
aceleaşi ce sunt folosite în toate activtăţile procesului instructiv-educativ. Se cere însă
o adevare mai pronunţatăîntre conţinuturile specifice educaţiei estetice şi metodele
utilizate. Astefel, ca metode specifie amintim: exerciţiul, explicaţia, demonstraţia,
lectura (dirijată, explicativă), naraţiunea, introspecţia, observaţia, sudiul de caz,
descoperirea, jocul
ţi u didactic, dramatizarea, studiul documentelor etc.
10.5 Principiile educaţiei estetice
1. Principiul educării estetice pe baza valorilor autentice
2. Principiul receptării creatoare a valorilor estetice
3. Principiul perceperii globale, unitare a conţinutului şi formei obiectului
estetic
4. Principiul înţelegerii şi situării contextuale a fenomenului estetic

INTREBARI SI PROBLEME DE REFLECTIE

• Realiza n eseu cu tema „educţia estetică – componentă a educaţiei
permenente”
• Arătaţi care sunt relaţiile educaţiei estetice cu celelalte dimensiuni ale
educaţiei.
• Care sunt metodele utilizate pentru realizarea obiectivelor educaţiei estetice?
 REFERINTE BIBLIOGRAFICE:
1. Creţu, Daniela, Psihopedagogie – Elemente de formare a profesorilor, Sibiu,
Editura Imago, 1999
2. Cristea, Sorin, Fundamentele ştiinţelor educaţiei – Teoria generală a educaţiei,
Editura Litera Internaţional
3. Cucoş, Constantin, Pedagogie, Iaşi, Editura Polirom, 1996
4. Jinga, Ioan; Istrate, Elena (coord.), Manual de Pedagogie, Bucureşti, All, 2001
5. Macavei, Elena, Pedagogie, Bucureşti, Ed. Aramis, 2001
6. Nicola, Ioan, Tratat de pedagogie şcolară, Bucureşti, EDP-RA, 1996
7. Salade, Dumitru, Dimensiuni ale educaţiei, Bucureşti, EDP-RA, 1998
8. *** Dicţionar de Pedagogie, Bucureşti, EDP, 1979