Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
limbajului în grădiniță
Ascultând poveşti şi basme, copiii întâlnesc noi expresii care, care odată cunoscute, devin
un bun al lor. Oricât de simple sunt povestirile pe care le prezentăm copiilor, prin conţinutul
lor plin de învăţăminte, ele contribuie la formarea unor trăsături pozitive de voinţă şi
caracter, la dezvoltarea armonioasă a personalităţii copiilor, le furnizează cunoştinţe
privitoare la cele mai variate aspecte din viaţă şi domenii de activitate, îi familiarizează cu
lumea vegetală („Povestea nucii lăudăroase” de V. Colin; „Povestea crizantemei”***;
„Frunza” de E. Gârleanu; „Povestea castanelor, de T. Banciu); animală („Capra cu trei iezi”
de Ion Creangă; ”Vulpea şi Motanul” de Fraţii Grimm; „Punguţa cu doi bani” de Ion Creangă;
„Găinuşa cea moţată”, de C. Gruia; „Unde a zburat rândunica”, T. Constantinescu;) umană
(„Dumbrava minunată” de M. Sadoveanu; „Sanda la grădiniţă***”; „Albă ca zăpada”de Fraţii
Grimm; „Greuceanul”, de P. Ispirescu; „Povestea lui Harap-Alb”, de I. Creangă; „Floriţa din
codru” de I. Slavici; „Cenuşăreasa” de Fraţii Grimm); cu diferite fenomene fizice şi chimice
(”Pic-Pic şi Pica –Pica”de L. Trăsnea; „Povestea fulgului de zăpadă”, de T. Banciu ;
„Soarele şi omuleţii de zăpadă” de H. Wilk şi M. Cremene).
Prin bogăţia şi varietatea ideilor pe care le cuprind poveştile emoţionează şi-l conving pe
ascultător de frumuseţea vieţii şi adevărului având o deosebită valoare epică. Prin
intermediul poveştilor, educatoarea oferă copilului posibilitatea de a învăţa să înţeleagă
gândurile şi sentimentele oamenilor prin folosirea cuvântului şi imaginii artistice, îl
familiarizează cu structura limbii, cu bogăţia formelor sale gramaticale, cu frumuseţea şi
expresivitatea limbii şi contribuie astfel la dezvoltarea limbajului şi a gândirii.
a) Povestirile educatoarei: sunt activităţi de expunere orală a unor poveşti, basme din
literatura română sau universală care, prin conţinutul lor, furnizează copiilor cunoştinţe
privitoare la cele mai înalte aspecte de viaţă şi domenii de activitate, îi familiarizează cu
natura înconjurătoare. Prin varietatea, bogăţia şi noutatea ideilor pe care le cuprind, dar mai
ales prin felul în care autorul şi apoi povestitorul reuşesc să le prezinte, să-l emoţioneze şi
să-l convingă pe ascultător, ele sunt mijloace autentice de educare. Pe calea povestirilor
spuse de educatoare pătrund în limbajul copiilor forme de exprimare atât ale limbii literare
culte, cât şi cele populare, copiii familiarizându-se cu expresii poetice, formule specifice
stilului povestitor, cu diverse structuri gramaticale, astfel vocabularul se îmbogăţeşte
simţitor, se activează vorbirea şi se dezvoltă sub toate aspectele.
b) Povestirile copiilor:
• Repovestiri – oferă posibilitatea fixării cunoştinţelor prin exersarea vorbirii copiilor. Este un
procedeu destul de răspândit, deşi obiectivul concret vizat ţine mai mult de verificarea
memoriei decât de evaluarea gradului de înţelegere. Repovestirile organizate după un şir de
ilustraţii sunt mai accesibile decât cele după un plan dat. Cuvântul are la bază „imaginea”
care vine mult în sprijinul vorbirii. Foarte uşor reproduc copiii o poveste dacă ideile
principale sunt marcate de două – trei tablouri reprezentative.
Dacă în timpul repovestirilor după imagini, copiii urmează firul cursiv, logic al poveştii, de
cele mai multe ori în timpul repovestirilor după un plan verbal, se observă omisiuni sau
inversiuni de text. Pentru o bună fixare a poveştilor am desfăşurat cu multă priză la copii –
dramatizările – repovestiri pe roluri. În astfel de jocuri, copilul îşi alege un personaj, pe care-
l interpretează. Pentru aceasta, el trebuie să reuşească să redea rolul. O poate face numai
dacă cunoaşte bine povestea şi dacă şi-a însuşit bine textul. Sunt copiii care se exprimă
mai greoi şi trebuie ajutaţi mereu, dar la grupa de 6-7 ani unii dintre ei îşi „conceptualizează”
rolul, interpretându-l prin replici proprii care dau bogăţie conţinutului poveştii.