Rolul educativ al poveştilor în activităţile instructiv-educative

Autor: Prof. înv. preșcolar- Nebunu Adina-Cristina

Grădinița cu Program Prelungit Rovinari

La vârsta copilăriei, poveștile și desenul sunt principalele mijloace de exprimare a

vieții afective a copilului. În această etapă de vârstă se fixează principalele valori și modele
de viață, iar copilul se identifică cu personajul care corespunde modelului educațional
existent. Personajele din basme ne însoțesc în anii copilăriei și ne oferă modele pe care se le
urmeze în viața adultă.
Dacă în şcoală povestirea este metoda prin care învăţătorul sau profesorul transmite
unele cunoştinţe care nu pot fi dobândite de copii prin experienţa personală, povestirile
folosite în grădiniţa de copii sunt forme de activitate organizată, care ocupă un loc important,
cu rol formativ în ansamblul mijloacelor de realizare a sarcinilor instructiv educative.
Rolul şi importanţa povestirilor adultului in instruirea şi educarea copiilor sunt bine
cunoscute; poveştile asigură dezvoltarea intelectuală, precizând şi întregind cunoştinţele. Ele
contribuie la formarea vorbirii copiilor, fiind model de vorbire închegată, expresivă şi
corectă, stimulându-i totodată şi pe ei să povestească; influenţează dezvoltarea morală prin
sentimentele ce le trăiesc alături de eroii basmelor şi prin frumuseţile naturii descrise;
formează deprinderi intelectuale de a asculta şi înţelege când li se vorbeşte; dezvoltă voinţa,
stimulându-i spre acţiuni şi jocuri noi prin imitarea personajelor, contribuind şi la închegarea
colectivului de copii.
În vederea atingerii acestor sarcini, povestile sunt alese cu grijă, pentru a corespunde
particularităţilor de vârstă a copiilor, asigurându-se astfel înţelegerea şi însuşirea sub
diferitele aspecte (intelectual, moral şi estetic) a conţinutului poveştilor.
Tematica povestirilor, fie ele realiste sau fantastice, se diferenţiază de la o grupă la
alta corespunzător sarcinilor instructiv-educative ce se cer rezolvate, iar temele recomandate
de programă nu sunt limitate. Educatoarele au latitudinea să selecţioneze materialul literar şi
să aleagă acele povestiri sau poveşti care să fie pe deplin accesibile.
Astfel la 3-4 ani povestirile ce vor fi prezentate copiilor vor fi scurte, cu conţinut şi
intrigă simple care să înfăţişeze o lume cunoscută, să trezească sentimente şi stări afective
plăcute, să educe atitudinea pozitivă faţă de cele expuse de educatoare.
La 4-5 ani povestirile vor familiariza copiii cu diferite aspecte de viaţă şi domenii de
activitate şi cu diferite trăiri afective care să le influenţeze sentimentele şi comportamentul.
La grupa de 5-6 ani , prin povestiri se va realiza familiarizarea copiilor cu aspecte mai
complexe din natura şi viaţa înconjurătoare, cu expresii poetice, epitete, formule specifice
stilului povestirilor precum şi educarea unor trăiri de valoare etică şi estetică care să
influenţeze în măsură şi mai mare sentimentele şi comportarea copiilor.
Pentru realizarea sarcinilor propuse în scopul activităţilor de povestire, educatoarea
trebuie să analizeze cu atenţie scopul activităţii de povestire, să se pregătească din timp
pentru povestire, printr-o cunoaştere temeinică a textului, să creeze copiilor condiţii optime
de ascultare, să-şi însuşească tehnica unui bun povestitor. Educatoarea trebuie să iubească
poveştile, şi să simtă pentru eroii lor, căci numai astfel poate transmitecopiilor stările
sufleteşti similare.
Vocea, tonul constituie unul din mijloacele cele mai importante de care trebuie să se
folosească educatoarea pentru a da relief spuselor sale şi mai ales pentru a sublinia unele stări
afective.Modelându-şi vocea, educatoarea imită vocea lupului, a vulpii, vorbirea caldă şi
plină de dragoste a mamei, bunicii, etc., oferind astfel mai multă expresivitate povestirii.
Pentru a mări efectul expunerii povestirii,educatoarea poate folosi o serie de mijloace
intuitive cum ar fi: diafilmul, siluetele, machetele, ilustraţiile divers colorate, etc.
Poveștile joacă un rol foarte important din punct de vedere educativ. Prin intermediul
poveștilor, copilul descoperă lumea și se poate plasa în situații de viață în afara contextului
familial. Prin lupta dintre bine și rău și situațiile conflictuale întâlnite, copilul învață strategii
de viață, descoperă consecințele unor fapte și atitudini și iși însușește comportamente sociale
pozitive.Fără a fi obligat să treacă printr-o experiență negativă, copilul poate învăță astfel să
descopere lumea din jur, oamenii și modul în care aceștia actionează în diferite situații de
viață. Multe dintre poveștile pentru copii semnalează, la nivel metaforic, lupta dintre bine și
rău, identifică principalele tipologii comportamentale, precum și modul în care anumite
situații concrete de viață își pot găsi rezolvarea.
Astfel, în povești precum Capra cu trei sau Scufița Roșie transmit copiilor anumite
modele de viață.În Capra cu trei iezi, copiii înțeleg prin intermediul metaforei faptul că până
la o anumită vârsta trebuie să asculte și să respecte sfatul părinților pentru a evita pericolele
iminente. Această povestire este plină de exemple educative prin care copilul este expus în
plan imaginar unor primejdii cu care se confruntă atunci cand iese din cuvântul părinților.
Scufița Roșie, de asemnea, vorbește despre riscul și primejdiile cu care ne putem confrunta
atunci când ne abatem de la drumul stabilit pentru a ajunge la un obiectiv. Finalul acestor
povești aduce, întotdeauna, soluția salvatoare prin implicarea factorilor educaționali,
reprezentați de familie și ceilalți formatori din viata copilului.
Poveștile stimuleaza dorința de cunoaștere, imaginația și creativitatea
copilului. Contextul narativ al basmului faciliteaza accesul copilului la cuvinte și expresii noi,
permite înțelegerea sensului unor cuvinte abstracte sau metaforice, dezvoltând astfel limbajul
și gândirea. Imaginația și creativitatea joacă un rol important în viața copilului pentru că ea
este cea care îl ajută pe copil să stabilească o legătura între lumea sa internă și cea externa, să
își construiască propria imagine de sine și să dezvolte pe viitor strategii de succes pentru
rezolvarea problemelor și identificarea soluțiilor.
Poveștile îmbogățesc viața afectivă a copilului, prin intermediul acestora copilul
ajungând să trăiască alături de personaje, din punct de vedere afectiv, experiențele la care
acestea sunt supuse și să învețe să își exprime propria agentă emoțională în funcție de
contextul și desfășurarea povestirii. Copiii pun întrebări părinților, se bucură pentru victoria
personajului cu care se identifică, devin triști sau îngrijorați atunci când personajul respectiv
se află în dificultate și învață să își definească propriile emoții în raport cu anumite situații de
viață. Tot în acest context, copilul învață să își definească emoțiile pozitive, în raport cu cele
negative și dezvoltă anumite comportamente de tip social.
Poveștile consolidează legătura dintre copil și părinte prin implicarea ambelor părți
într-o activitate care îi reunește prin cuvinte, coportamente și trăiri afective. Părintele este cel
care creeaza contextul, devenind regizorul unei scene de viață, iar copilul o traiește. Poveștile
reprezintă pretextul cel mai favorabil pentru a stabili o legătura profundă între părinte și
copil, prin alocarea unui timp unic, comun, în care părțile consolidează relația.
Deși poveștile pentru copii aduc beneficii și sunt recomandate ca principal factor
educativ pentru această etapă de vârstă, sunt situații când părinții trebuie să filtreze și să
explice copilului anumite cadre sau evenimente în funcție de personalitatea celui mic.
Unele povești oferă scene intense de violență pe care părintele trebuie să le estompeze
mai ales atunci când copilul este sensibil și reacționează negativ la acestea. În Alba ca
Zăpadă, de exemplu, vrăjitoarea îi cere vânătorului să îi aducă drept dovadă a morții acesteia,
imagine care poate declanșa anumite emoții negative, temeri sau frici din partea copilului. De
asemenea, anumite personaje negative, întruchipate în balaur sau zmeu, sunt folosite drept
mijloace educative pentru pedepsirea copilului. Afirmații de genul “ O să vină balaurul să te
mănânce dacă nu esti cuminte” pot fixa anumite frici care ulterior se pot transforma în fobii
dependente de alte persoane. Prezența părintelui în preajma copilului devine astfel un factor
de echilibru și securitate care poate declanșa anumite dependențe.

Bibliografie:

Nebunu Adina-Cristina- ”Rolul educativ al poveştilor în activităţile instructiv-

educative” Rovinari 2018