Lectura educatoarei – modalitate de dezvoltare şi optimizare emoţională şi

comportamentală la preşcolari

Buia Daniela-Oana - G.P.P Singeorz-Băi

Ureche Maria - G.P.P Singeorz-Băi

Lectura reprezintă un fenomen, deopotrivă social şi psihologic, atingând categorii diverse

ale populaţiei cu niveluri diferite de posibilităţi şi pregătire profesională de cultură.
Aparent, lectura poate fi o activitate destinată vârstei şcolare după ce copilul învaţă să
citească şi chiar este nevoit să ducă la îndeplinire teme pentru acasă ce presupun cititul
individual. În realitate, cărţile, care reprezintă poate cel mai la îndemână instrument pentru a
modela intelectual un copil, pot face parte din viaţa micuţilor de vârstă preşcolară.
Lectura educatoarei este tipul de povestire cu eficienţă sporită, prezentată cu tact şi
măiestrie, ea devine o „lectură explicativă” permiţându-i educatoarei înlocuirea cuvintelor
necunoscute cu unele sinonime ale acestora, familiare copilului.
Lectura educatoarei contribuie la familiarizarea copiiilor cu structura limbii, cu bogăţia şi
expresivitatea ei; îşi însuşesc cuvinte şi expresii noi, plastice, construcţii rimate, zicale, proverbe
şi structuri gramaticale corecte.
Lecturi pe placul preşcolarilor:
- poveşti;
- poveşti despre personaje care arată ca ei şi trăiesc experienţe asemănătoare cu ei sau ale
prietenilor lor;
- cărţi despre mersul la şcoală şi evenimente zilnice;
- fragmente simple de text care pot fi uşor memorate: rime, cântecele, proverbe;
- jocuri cu literele alfabetului şi numere.
De ce e bine să le citim copiilor?
- lecturile îi ajută pe copii să se familiarizeze cu termeni şi idei mai puţin frecvente care
apar mai rar în conversaţiile de zi cu zi;
- copilul va „înregistra” cum se pronunţă corect cuvintele şi va învăţa să se exprime cu o
mai mare uşurinţă, atât ca nivel de pronunţie, cât şi în ceea ce priveşte cursivitatea,
coerenţa;
- lectura dezvoltă imaginaţia copiilor, dezvoltă curiozitatea;
- lectura dezvoltă capacitatea copiilor de a gândi logic, de a face legătura între cauză şi
efect, de a recunoaşte diverse tipare de acţiune;
- lectura are o finalitate terapeutică, într-o anumită măsură, atunci când copilul se poate
identifica cu unul dintre personaje.
Odată ce copiii devin capabili să vorbească, dezvoltarea emoţională şi socială capătă o
nouă dimensiune. Achiziţiile la nivelul limbajului îi permit copilului să participe la discuţii
despre emoţii, astfel ei pot să comunice celorlalţi cum se simt, dar pot şi să asculte punctul de
vedere al altora despre sentimentele pe care le trăiesc. Emoţiile pot fi împărtăşite, înţelegerea
naturii lor-cauzele şi consecinţele- gestionarea lor devine mult mai uşoară odată cu achiziţia
limbajului.
Ştim că preşcolarii învaţă din ceea ce le place, ştim că le place să asculte poveşti, aşa că
de ce nu am profita de posibilitatea pe care ne-o oferă lectura pentru a educa copii care să se
cunoască bine, care sunt capabili să-şi recunoască greşelile, să-şi afirme deschis opţiunile, să-i
asculte cu atenţie pe ceilalţi, într-un cuvânt copii, care să devină nişte adulţi cu personalităţi
armonioase şi creatoare.
Lecturile educatoarei au un mare rol în dezvoltarea limbajului copiilor. Eficienţa acestora
nu depinde numai de conţinutul acelor poveşti, ci şi de felul în care se captează atenţia copiilor,
de vocea firească, nuanţată şi blândă a educatoarei, de mimica şi gestica şi de felul în care sunt
puşi copiii în situaţia de a întrebuinţa expresiile noi, de a reproduce episoade.
Literatura pentru copii constituie o sursă inepuizabilă de exemple frumoase de
comportamente oglindite în mici antiteze între personaje, ne oferă consecinţele neascultării sau
ascultării, vredniciei sau lenei, cinstei sau necinstei, adevărului sau minciunii, ne prezintă
trăsături pozitive ale unor eroi: vitejia, curajul, înţelepciunea, stăpânirea de sine, devotamentul,
prietenia sinceră, dar şi trăsături nedemne, condamnabile ale unor personaje: viclenia, zgârcenia,
lăcomia, şiretenia, îngâmfarea.
Simplu fapt de a asculta o poveste este deja terapeutic, dacă suntem receptivi, imaginile
poveştii lucrează asupra noastră. Anumite motive ne pot izbi mai puternic decât altele. Poveştile
ne vorbesc despre cine suntem, despre nevoile, speranţele şi fricile noastre. Ne pot ajuta să ne
imaginăm ce fel de persoane am dori să devenim. De exemplu, dacă le spui povestea Răţuştei cea
urâte toţi copiii cu sentimente de inferioritate şi care au fost respinşi speră că şi ei într-un final
vor deveni persoane deosebite, admirate de ceilalti.
Preşcolarii sunt fermecaţi de lumea fantastică a basmelor şi poveştilor, le ascultă cu
aceiaşi plăcere chiar dacă sunt repetate şi îşi manifestă întotdeauna dorinţa ca ele să dureze cât
mai mult. Cu ajutorul lor se exersează modalităţi de prelucrare a reprezentărilor în imaginaţie, se
face transpunerea în lumea acestor fiinţe în care eroii acţionează în concordanţă cu imaginaţia
fecundă a copiilor, în care fiinţele apropiate şi îndrăgite(căţeluşul, iepuraşul), sunt întotdeauna
bune, puternice şi îndrăzneţe, în care binele şi dreptatea triumfă.
Adesea, eroul poveştii este singur, pierdut şi înspăimântat. Acestea sunt şi sentimentele
cu cae un copil se poate identifica cu uşurinţă. Important este însă că de-a lungul călătoriei sale,
eroul primeşte spirijn datorită perseverenţei şi curajului său. În acest fel, poveştile spuse copiilor
sunt magice şi terapeutice pentru că citindu-le, copiii se simt înţeleşi, validaţi şi îmbogăţiţi, iar
vraja poveştilor lucrează profund asupra dezvoltării psihologice armonioase a copiilor.
Copilul este creatorul propriilor imagini, povestitorul fiind cel ce le sugerează verbal.
Efortul copilului de a-şi imagina şi înţelege nu poate fi conceput în afara unei gimnastici intense
a memoriei, a gândirii, a voinţei şi a limbajului. Să le citim poveşti copiilor contribuie la
dezvoltarea unor atitudini sănătoase şi pline de incredere în sine în faţa provocărilor şi
problemelor vieţii.
Pentru a dezvolta emoţiile şi sentimentele copiilor din grupa mea am desfăşurat o
activitate integrată cu titlul: ”Povestea ursului cafeniu”.
Domeniile integrate:
 DOS- lectura educatoarei „Povestea ursului cafeniu” de Vladimir Colin;
 DEC- pictură „Ursul cafeniu”.
Scopul activităţii: recunoaşterea şi exprimarea emoţiilor şi sentimentelor trăite de
personajele din poveste.
Exemple de comportamente:
O1 - să identifice emoţiile trăite de ursul cafeniu în vizita la Polul Nord;
O2 - să identifice întâmplările care au provocat trăirea emoţiilor (trist, vesel, etc.);
O3 – să recunoască emoţiile pe baza componenţei nonverbal: expresie facială şi postură;
O4 - să aprecieze situaţiile din poveste ca fiind vesele sau trsite prin ridicarea chipurilor vesele
sau triste.
În desfaşurarea activităţii, după ce le-am citit povestea, copiii au identificat emoţia trăită
de personajul principal când a ajuns la Polul Nord(supărat) şi evenimentul care a determinat
trăirea acestei emoţii(Martin s-a întristat pentru că focile au râs de el că este murdar).
Am insistat şi asupra modului cum s-au comportat focile cu ursul cafeniu: nu este frumos
să râdem de persoanele care sunt diferite de noi ca înfăţişare.
 Cum s-a simţit ursul cafeniu când pinguinul l-a ajutat să devină alb? ( R: fericit).
 Cum s-a simţit mama când şi-a văzut puiul în pericol? ( R: speriată).
 Cum s-a comportat Martin când l-a salvat pe puiul alb de urs? ( R: cu mult curaj).
 Ce emoţie a trăit mama puiului când Martin l-a salvat? ( R: bucurie).
Copiii au realizat faptul că nu trebuie să judece pe cineva după modul cum arată, ci după
faptele lui şi au învăţat din greşeala urşilor albi.