,,Emotiile parintesti cum le stapinim”

Se spune ca nu trebuie sa ne aratam emotiile negative precum

tristetea sau furia in fata copiilor, ci sa fim puternici pentru a-i
face sa se simta in siguranta langa noi si pentru a le oferi mereu
modele demne de urmat. Aceasta recomandare ar fi benefica
daca am porni de la ideea ca a ne exprima emotiile ne face mai
slabi. Trairea emotiilor, fie care sunt pozitive, fie ca sunt
negative, nu ne face mai slabi, ci doar umani :).
Exista avantaje aduse de exprimarea emotiilor tale in fata
copilului si modalitati in care poti face acest lucru astfel incat
copilul tau sa nu fie afectat negativ.
Emotiile sunt in numar foarte mare si pot avea valente pozitive
sau negative, in functie de cum le traim in mod subiectiv. Insa
toate emotiile, chiar si cele „negative” au rolul de a ne ajuta sa
ne adaptam la schimbarile din jurul nostru si la relatiile
interpersonale:
- furia ne poate da impulsul de a schimba lucrurile care ne
dranjeaza,
- tristetea ne aminteste valoarea unui lucru pe care l-am pierdut,
ajutandu-ne sa apreciem lucrurile pe care le avem,
- rusinea, atunci cand nu afecteaza stima de sine, ne atrage
atentia asupra comportamentelor proprii pe care le putem
schimba astfel incat sa primim aprecierea celorlalti,
- invidia ne poate aminti ca avem potential si dorinte pe care nu
le-am valorificat.
Intelegand toate aceste lucruri despre emotii, precum si felul in
care le putem gestiona eficient, astfel incat sa nu ii ranim pe cei
din jur, putem sa ne exprimam emotiile in fata copiilor nostri.
Cand copilul isi observa parintele exprimandu-si emotiile
negative, invata ca acestea pot fi controlate, indiferent cat de
greu ar fi, iar echilibrul poate fi dobandit din nou. Acest lucru
inseamna ca parintele nu se lasa coplesit de disperare sau ca nu
are un comportament violent din cauza furiei pe care o resimte.
In schimb, daca ascundem emotiile pe are le traim de copii,
acestia vor intelege ca astfel de emotii nu sunt acceptate si vor
incerca sa le suprime la randul lor. Suprimarea emotiilor ne
consuma insa din energie si ne afecteaza relatiile cu cei din jur.
In plus, daca nu gestionam emotiile pe care le simtim, nu le
putem folosi pentru a ne ghida catre decizii care sa ne ajute sa ne
adaptam mai bine. Iar copilul observa faptul ca iti ascunzi
emotiile, fiind foarte posibil sa te perceapa ca distrat, neinteresat
sau indiferent, deoarece capacitatea de conectare emotionala cu
propriul copil scade atunci cand incerci sa isi ascunzi propriile
emotii.
Fara a vorbi despre emotii, incercand sa ascunzi tristetea sau
oboseala sub zambete si veselie, ii vei transmite copilului ideea
ca unele emotii sunt inacceptabile, iar astfelva pierde ocazia de a
invata sa isi interpreteze emotiile si va fi incurajat sa consume
multa energie in incercarea de a le suprima.
Cum te poti asigura ca iti exprimi emotiile in fata copilului tau
intr-o maniera benefica pentru amandoi?
Nu ai crize de furie violente fata de el
Nu il faci sa se simta vinovat pentru emotiile pe care le traiesti
Ii vorbesti copilului despre emotiile pe care le traiesti, dar si
despre modul in care le gestionezi: „Sunt putin trista/ingrijorata,
dar dupa o jumatate de ora de odihna o sa ma simt mai bine.”.
Nu te lasi coplesit de emotiile tale.
Un studiu recent arata ca nu doar ascunderea emotiilor negative
fata de copil, ci si amplificarea celor pozitive fata de el afecteaza
parintii si relatia lor cu copilul. Asadar, nu doar ascunderea
furiei sau tristetii fata de copil este daunatoare, dar si incercarea
parintelui de a parea mai fericit (mai entuziasmat, mai bucuros
etc.) decat este in realitate. Parintii au de suferit atunci cand in
relatie cu copilul incearca sa isi ascunda emotiile negative sau
cand incearca sa exagereze emotiile pozitive, ajungand sa se
simta mai putin autentici sau mai putin sinceri. De asemenea,
parintii participanti la studiu au declarat ca ascunderea emotiilor
negative si amplificarea celor pozitive s-a asociat cu un nivel
scazut de fericire, calitate a relatiei cu copilul sau capacitatea de
a raspunde nevoilor copilului.
Cercetatorii sustin ca e mult mai important sa aratam copiilor
autenticitatea emotiilor noastre, decat sa afisam emotii pe care
nu le traim cu adevarat. Atat timp cat copilul observa emotiile
tale si nu se incarca cu problemele pe care le ai, nu ar trebui sa
fie nicio problema sa afisezi ceea ce simti cu adevarat, nu-i asa?

08 noiembrie 2019
 ,,Lectura- factor principal pentru dezvoltarea
intelectuala a copiilor”

Una dintre modalităţile principale de dezvoltare a limbajului

preşcolarilor o constituie familiarizarea cu textul literar. Acest lucru are
loc în cadrul diferitor tipuri de activităţi: citire, povestire artistică,
repovestire, povestire creatoare, memorizare etc. unde copiii sunt
familiarizaţi cu opera din folclor, texte create de scriitori (clasici,
contemporani) din literatura naţională şi cea universală. Concomitent cu
iniţierea în textul literar are loc şi dezvoltarea senzorială a copiilor (a
auzului), dezvoltarea limbajului coerent, care începe să se formeze în
vîrsta preşcolară; dezvoltarea sferei emotive ( bătăi din palme, zîmbet);
dezvoltarea priceperilor de interpretare expresivă (de la simpla dorinţă
de a reaudia textele pînă la priceperile de a organiza singur în baza
textelor, anumite activităţi de sine stătătoare (jocuri, concerte, înscenări
etc.). Activitatea literar-artistică a preşcolarilor include trei procese (sau
componente): receptarea (perceperea), reproducerea şi creaţia.
Receptarea (perceperea) este un component de bază al activităţii
intelectuale. Ea e necesară copiilor în toate etapele de vîrstă şi în toate
tipurile de activităţi. Fără procesul de percepere activitatea literar-
artistică este imposibilă. Dezvoltarea perceperii artistice a preşcolarilor
depinde direct de dezvoltarea lor senzorială ( include formarea
senzaţiilor auditive, a darului de a simţi tempoul vorbirii, tăria vocii,
intonaţia etc.). Pentru a înţelege conţinutul textului ce li se prezintă şi a-l
simţi, e necesar de a-l asculta atent şi a-l auzi, iar auzindu-l e necesar de
a-l însuşi, de a simţi şi a trăi aceleaşi evenimente pe care le are
personajul textului. Perceperea se caracterizează prin complexitate, ce
permite a sesiza, a simţi unitatea integrală dintre conţinutul operei şi
forma ei artistică. Ea poate fi diferenţiată, în funcţie de particularităţile
specifice ale speciei sau genului literar, de mijloacele limbajului artistic
al textului, de felul cum simte fiecare copil opera literară. Fără percepere
este imposibilă activitatea de reproducere şi de creaţie a copiilor. Cu
ajutorul perceperii se efectuează controlul asupra exactităţii şi
expresivităţii interpretării (recitarea versurilor, înscenări, repovestiri ).
Reproducerea se manifestă din plin în cadrul activităţilor de repovestire,
memorizare, înscenare. Parţial ea e reprezentată şi atunci cînd copiii
compun o povestire, o poveste după modelul literar sau al educatoarei.
Reproducerea (interpretarea) creaţiilor literare de către copii necesită
atăt redarea exactă a conţinutului, cît şi interpretarea lui expresivă.
Astfel, alături de activitatea de reproducere, există şi cea de creaţie,
copilul repetă modelul, dar include şi de sine stătător unele mijloace
proprii de redare expresivă, introduce anumite schimbări în text,
povestesc din numele altei persoane în cadrul jocurilor-înscenări,
activităţii de teatralizare etc. L. Vîgotschi menţiona, referitor la
reproducere, că aceasta uşurează procesul de adaptare la mediul
înconjurător, creînd şi formînd anumite deprinderi. Dacă activitatea
omului s-ar reduce numai la reproducere a celor cunoscute, atunci omul
ar fi o fiinţă orientată numai spre trecut, şi ar putea să se deprindă cu
noul numai într-atît, încît acesta reproduce trecutul. Compunerea unei
poveşti, povestiri după modelul educatorului sau al celui dintr-o operă
literară constituie o etapă de trecere de la activitatea reproductivă a
copilului la cea de creaţie, ultima solicită manifestarea unor aptitudini
proprii de creaţie. Deci, treptat, în temeiul reproducerii, are loc trecerea
la creaţie. Acestei priceperi i-au acordat o atenţie deosebită atît
pedagogii cît şi psihologii: Teplov V, Vîgotski L, Zaporajeţ A., N.
Vetlughina, Soloviova O S. Cemîrtan, subliniind apariţia şi dezvoltarea
imaginaţiei la copii. În cadrul activităţii literar artistice se observă două
tendinţe. Una subliniază componentele principale ale acestei activităţi:
perceperea, receptarea şi creaţia, iar a doua-semnalizează existenţa unei
legături indisolubile dintre acestea.

21 februarie 2020