Sunteți pe pagina 1din 2

Autoritatea parinteasca

Autoritatea părintească sau responsabilitatea părintească


(numită și autoritate parentală sau responsabilitate
parentală) reprezintă ansamblul de drepturi și îndatoriri
pe care un părinte le are cu privire la copilul său.
Autoritatea părintească include printre altele încredințarea
copilului, supravegherea acestuia, deciziile cu privire la
religia copilului, la intervențiile medicale, întreținerea și
educația copilului.
Ea se poate defini ca puterea atribuită părinților prin care
li se permite acestora să decidă în privința întreținerii,
supravegherii, educației și locuinței copilului.
Autoritatea părintească desemnează un cumul de drepturi
și obligații, care au drept scop promovarea și protejarea
bunăstării copilului. Ele se referă în special la:
Ø îngrijire, protecție și educație;
Ø menținerea relațiilor personale;
Ø stabilirea rezidenței;
Ø administrarea proprietății și
Ø reprezentarea legală.
Autoritatea părintească are un început care se leagă de
nașterea copilului dar și un sfârșit. Autoritatea părintească
se încheie în cazul în care copilul ajunge la maturitate, se
căsătorește, are un parteneriat oficial, este adoptat sau
moare. De asemenea, de regulă, autoritatea părintească
încetează atunci când partenerul celuilalt părinte adoptă
copilul acestuia din urmă. În caz de deces al unui părinte
dispare autoritatea părintească dintre părintele decedat și
copil. Soțul supraviețuitor păstrează autoritatea parentală
unică. Dacă ambii părinți sunt decedați se deschide o
tutelă prin care un consiliu de familie sau un tutore sunt
investiți cu această autoritate

8 noiembrie 2019

S-ar putea să vă placă și