Copilăria este cea mai importantă perioadă din viața unui om.

Ea îi poate
defini caracterul pentru tot restul vieții, dacă acesta nu va reuși să se vindece de
rănile produse în cei mai fragili ani.
Gáspár György ne prezintă în cartea sa, ”Copilul invizibil”, legătura care se
formează între un copil și un părinte și efectele ei. Această legătură este unică și nu
poate fi înlocuită de absolut nimic. Efectele acestei relații dintre un copil și un părinte
se văd în timp. În cele mai multe cazuri, când relația dintre o mamă/un tată și copil
este una nesănătoasă, atunci consecințele vor fi foarte mari. Ele vor împiedica
dezvoltarea adultului, vor sabota întreaga viața și dacă nu ne vom vindeca la timp
copilul interior, atunci vom suferi foarte mult la 18-24 de ani.

În remarcabila sa carte, Gáspár György ne dezvăluie o perspectivă inedită

asupra conceptului de parenting, arătând că nu doar copilul e important, ci și
părintele. El explică în detaliu dinamica interacțiunii părinte–copil și progresul ce
rezultă din această legătură specială.

„Cartea îmbină perspicacitatea clinică și inteligența analitică, fiind o neprețuită

sursă de informații pentru cei care lucrează în domeniul sănătății mintale, dar mai
ales pentru părinți. O recomand cu căldură.“ — dr. Frank M. Dattilio, profesor asociat
în Departamentul de Psihiatrie al Școlii de Medicină de la Harvard, specialist în
terapie cognitiv-comportamentală
„Copilul invizibil îi invită pe părinți să descopere metodele esențiale prin care
își pot ajuta copiii să crească frumos, punând accent pe înțelegerea de sine a
părinților.“ — dr Daniel J. Siegel.
Gáspár ne dă instrumente practice ca să învățăm să-l descoperim și iubim,
pentru ca mai apoi să le arătăm și copiilor noștri dragostea pe care le-o purtăm, așa
cum au ei nevoie.“ — Otilia Mantelers, expert în parenting, Parenting by Connection
Instructor, trainer de Playful Parenting și specialist în joaca terapeutică cu copiii de la
0 la 10 ani.
„Cartea oferă informații fundamentate științific privind relația dintre părinți și
copii, într-o manieră plăcută, ușor de înțeles. Ea  le va fi utilă nu doar părinților și
viitorilor părinți, ci și tuturor celor care vor să-și înțeleagă mai bine relațiile cu ceilalți.
Cititorii vor afla în ce fel aceste relații pot fi îmbunătățite și îmbogățite, prin adoptarea
unui stil de viață caracterizat de acceptare, de respect și de trăirea din plin a
prezentului.“ — Aurora Szentágotai Tătar, profesor doctor la Facultatea de
Psihologie și Științele Educației a Universității Babeș-Bolyai.
„Copilul invizibil te pune față în față cu pruncul din tine, de care ai fugit. De
care ți-a fost rușine. Cel care așteaptă să-l accepți și să faceți pace. Această carte te
determină să te întorci în poveștile din propriul trecut și te ajută să te vindeci. Să te
privești cu alți ochi, să-ți înțelegi traumele, astfel încât să le poți dărui copiilor tăi
dragoste, atenție și grijă necondiționate. Pentru ca ei să nu cunoască niciodată
copilul rănit, invizibil, din tine.“ — Paula Herlo, jurnalistă, laureată a Premiului Emmy.

Din primele pagini, autorul ne spune ca relatiile interumane, conexiunile pe care le

avem cu cei iubiti si importanti pentru noi reprezinta cea mai mare sursa de confort si
disconfort emotional. De aceea e atat de important sa le intelegem, sa le analizam,
sa ne dam sansa sa ne rescriem povestea vietii noastre intr-o maniera care sa ne
permita sa fim prezenti 100% alaturi de cei dragi noua. Si pentru a face asta, e
necesar sa ne impacam cu noi insine si sa traim cu convingerea ca suntem suficient
de buni. Multe din ideile cartii sunt centrate in jurul relatiei pe care o avem cu noi
insine, accentul punandu-se pe acceptarea trecutului, a emotiilor noastre, a eliberarii
de suferinta emotionala acumulata de-a lungul anilor.  Despre trecut, autorul spune
ca desi nu-l putem schimba, este in puterea noastra sa vedem cu alti ochi si sa
auzim cu alte urechi ceea ce s-a intamplat in trecut, deci ne putem schimba
convingerile fata de evenimentele trecute.

Psihologul mentioneaza: “Convingerea mea de baza este aceea ca, pentru a creste
copii liberi si inteligenti din punct de vedere emotional, avem nevoie sa crestem in
primul rand parintii, astfel incat acestia prin iubirea si pretuirea de sine sa le poata
oferi urmasilor lor darul prezentei constiente – cea mai importanta dintre dimensiunile
de baza care definesc o relatie sanatoasa. Consider ca este o pierdere uriasa de
energie si resurse orice investitie educationala care ignora importanta legaturii cu
sinele si care sare automat la repararea relatiei cu ceilalti.”

 Cu alte cuvinte, nu-i putem iubi pe ceilalti mai mult decat ne iubim pe noi insine.
Autorul ne arata ca efectele toxice ale auto-criticii nu se opresc la granita dintre sine
si ceilalti – vocea critica va fi la fel de acida si fata de cei din jur, chiar daca ne dam
seama de acest lucru si-l recunoastem sau nu. Putem poza intr-o persoana empatica
fata de ceilalti si sa nu fim decat niste impostori bine deghizati.

Ce inseamna iubirea de sine? Din nou, o sa redau intocmai ce spune autorul. Printre

altele, ea se refera la:

 “acceptarea tuturor emotiilor pe care le traim si validarea acestora ca facand

parte din conditia noastra umana. “ Da, imi este frica si sunt ingrijorat pentru
viitorul copilului meu, dar asta este o traire umana si starile mele din prezent
nu sunt un predictor real al viitorului.”
 utilizarea unui limbaj interior bland, definit de respect si umanitate: “Recunosc
ca felul in care m-am comportat fata de copilul meu nu este o dovada de
mandrie si nici pe departe nu este ceea ce vreau ca acesta sa traiasca in
relatia cu mine. Insa stiu ca ii pot cere iertare si pot repara ruptura dintre noi”.
 descoperirea si formularea unei mantre personale, care sa rasune in mintea
noastra in momentele de haos emotional: ”Ma iubesc si ma accept asa cum
sunt sau Nu sunt perfect si nici nu este nevoie sa fiu”

Ce inseamna parentaj prezent, constient? Inseamna “pastrarea in minte a ceea ce

este cu adevarat important, in momentul in care ne angajam in activitatile de zi cu zi,
si intelepciunea de a alege sa raspundem moment de moment asa cum este cel mai
sanatos pentru noi si copiii din viata noastra”. Autorul ne vorbeste in acest context
despre acceptarea emotiilor, despre care spune ca, odata activate, ele nu se linistesc
pana nu primesc atentia cuvenita. Sunt cinci stadii de acceptare a emotiilor:

 intr-o prima faza, avem tendinta de a simti aversiune fata de ceea ce

inseamna emotii inconfortabile, le intampinam cu rezistenta – in loc de “Nu
trebuie sa simt aceasta emotie”, putem spune “Ce bine ca simt asta, inseamna
ca sunt viu”
  daca reusim sa trecem de primul nivel, pasul nr.2
presupune activarea curiozitatii, adica identificarea sursei emotiei, a ceea ce
ea vrea sa ne comunice
 pasul 3 inseamna tolerarea emotiilor, acea etapa in care induram emotiile,
desi nu suntem convinsi de importanta lor; este etapa de convietuire cu ele
 stadiul 4 se refera la ingaduinta fata de emotii – “aceea care permite ca
emotiile dificile sa vina si sa plece, exact asa cum calatoresc norii pe cer”
 in ultima faza, ajungem sa ne imprietenim cu emotiile, adica reusim sa vedem
beneficiile pe care le au chiar si emotiile asa-zis negative.

Referitor la prezenta constienta, autorul mai face o observatie interesanta si anume

aceea ca, noua romanilor “ne lipseste capacitatea de a fi mai prezenti in propria viata
si de a o trai ca si cum aceasta ar conta cu adevarat”. Cred ca multi simtim asta, ca
suntem mereu pe fuga, avem mereu sentimentul ca nu ne ajunge timpul si traim cu
povara asta in spinare de dimineata pana seara. De fapt, nu folosim timpul in mod
intelept, incercand sa facem mai multe lucruri in acelasi timp si “manati de iluzia
multitasking-ului, ajungem intr-un final sa realizam ca niciunul dintre rezultate nu este
satisfacator”. Gáspár ne avertizeaza ca pentru a reusi in ceea ce ne propunem
trebuie sa fim determinati sa facem schimbarea, sa ne activam autodisciplina si
seriozitatea, iar parcursul nostru trebuie insotit de bunatate, compasiune si simt
ludic. Parafrazandu-l pe Gandhi, autorul ne indeamna: “Fii tu insuti schimbarea pe
care vrei sa o vezi in familia ta”.

Psihologul ne vorbeste de acele episoade in care, in interactiunea cu copilul, ies la

iveala unele parti mai intunecate ale sinelui nostru, de care nici nu suntem constienti,
pe care poate le condamnam la altii, fiind convinsi ca noi nu le avem. E vorba de
acele momente, pe care autorul le numeste “jocurile inconstientei”, in care partea
rationala dispare, noi aflandu-ne intr-o “minunata regresie” si ne manifestam fata de
copil cu replici de genul:” Uite ce-mi faci! Scoti ce-i mai rau din mine! Ma
innebunesti!” Copilul din fata noastra insa nu este responsabil de ceea ce noi
ajungem sa simtim, el nu are de-a face cu starea pe care ajungem sa o traim.
“Aceasta oglindeste, in fapt, ranile noastre emotionale care, prafuite de trecerea
anilor, ajung acum sa fie zgandarite, iar intensitatea lor este un indicator al suferintei
noastre”. Astfel de trairi trebuie analizate, etapa care presupune confruntarea cu
ranile sufletesti, partea considerata de majoritatea ca fiind foarte dificila, insa fara
aceasta, vindecarea nu este posibila. In carte primim si o serie de exercitii practice
care sa ne vina in ajutor, sa ne faciliteze drumul nostru. Printre resursele pe care le
avem la indemana se numara scrisul si respiratia constienta, dar asa cum spuneam,
pasii pe care ar trebui sa-i urmam pentru a obtine rezultatele scontate sunt descrisi
amanuntit in paginile cartii.

In capitolele V-X aflam care sunt nevoile copilului, in functie de varsta sa si care sunt
capcanele comportamentale in care putem cadea noi, parintii, in functie de
minusurile pe care le-am resimtit in propria copilarie. Desi este o parte demna de
atentie, nu ma voi opri asupra ei, pentru ca deja expunerea e prea lunga. Ma voi
limita la un singur exemplu. In primii 2 ani de viata nevoile esentiale ale copilului sunt
disponibilitate emotionala si caldura relationala. Daca parintii copilului au crescut fara
siguranta emotionala, ei nu vor putea dezvolta un atasament sanatos fata de copil,
devenind fie parinti evitanti, adica acei parinti indisponibili emotional, care isi vor
“alunga” din cuib prea devreme propriul copil de teama de a nu-i crea dependente
nesanatoase, fie vor deveni parinti anxiosi, care vor transmite inconstient copilului
mesajul ca el nu se poate descurca singur, ca “nu se poate sprijini pe propriile aripi in
calatoria vietii.”

In capitolul dedicat relatiilor si creierului uman, aflam aspecte teoretice despre cum
functioneaza si cum se dezvolta creierul, ceea ce ne ajuta sa ne ajustam asteptarile
fata de copii, deoarece intelegem ca anumite lucruri pe care acestia le fac, nu sunt
menite sa ne activeze noua butoanele sensibile, ci sunt niste reactii normale raportat
la varsta lor si la nivelul de dezvoltare al creierului lor, precum si la modul in care noi
reactionam.  Spre exemplu, atunci cand ridicam vocea sau amenintam, copilul
ajunge sa nu se mai simta in siguranta, si in loc sa raspunda pozitiv solicitarii
noastre, i se activeaza anumite parti din creier responsabile cu supravietuirea
(mecanismul lupta- fuga-inghet), ceea ce determina un comportament nedorit de noi,
adultii. Adultul trebuie sa aiba un ton linistit, sa ramana calm, sa valideze emotiile
copilului, pentru ca mesajul sau sa ajunga la acesta.

Ultimul capitol este dedicat parentingului prin lectura, autorul aratand benefiicile pe
care cititul le are asupra comportamentului copiilor: cititul este una din activitatile de
canalizare a atentiei, ajuta la consolidarea atasamentului parinte-copil, sustine
formarea conexiunilor la nivelul creierului, ajuta la dezvoltarea inteligentei
emotionale, etc.

In final, autorul ne reaminteste ca noi suntem autorii vietii noastre, deci de noi
depinde ce curs va urma aceasta.

Cartea lui Gáspár György ne intoarce cu fata spre noi insine, ne aminteste de copilul
interior, pe care cei mai multi il ignoram, desi el ne saboteaza viata, daca nu ii dam
atentia cuvenita, si totodata ne da uneltele pentru a trai o viata constienta, in care
emotiile noastre sa nu mai fie pe pilot automat, o viata eliberata de trecutul adeseori
dureros si traita cu mai mult sens.

Mi-a atras în mod deosebit atenția capitolul XII, care se numește Relațiile și
creierul uman. Se descrie starea de conștiență prezentă foarte importantă în viața
noastră de zi cu zi. Interațiunea părinte-copil asigură modelarea creierului celui mic.
Cine suntem și cum ne raportăm la lume sunt predictori mai buni cu privire la
cum se vor descurca, la vârsta adultă, copiii noștri, decât cunoștințele noastre despre
parenting. În mod ironic, cei mai mulți dintre noi se confruntă cu nesiguranța și
neîncrederea în sine, atunci când vine vorba de creșterea copiilor.
Autorul descrie creierul ca o casă în construcție. La un bebeluș casa este în
dezvoltare, dar partea superioară, mansarda, este sudezvoltată. Partea superioară
este cea care se dezvoltă mai târziu, aproximativ în jurul vârstei de 24-25 ani. Autorul
prezintă responsabilitățile de bază ale creierului uman cum ar fi emoțiile, moralitate,
empatie, cele care se vor dezvolta în timp.
La un preșcolar creierul se află în construcție, la un adolescent în plină
renovare, în timp ce la maturitate aceste regiuni ale creierului ajung să fie în
echilibru.
Se abordează și subiectul amigdalei care are un impact destul de mare,
aceasta fiind responsabilă de abordarea și gestionarea emoțiilor, în mod deosebit
frica și furia, cele care joacă rol de paznici ai organismului. Sistemul limbic este cel
care are rol esențial în procesarea diferitelor semnale sociale de care nu suntem nici
măcar conștienți.
Practicarea stării de prezență conștientă a adultului dezvoltă și la copil un
viitor stil de viață integrat și toleranță din partea copilului. Un rol deosebit îl joacă și
limitele sănătoase impuse copiilor, care îi vor învăța pe cei mici să asimileze strategii
de amânare a recompensei și de tolerare a disconfortului de moment. Copiii au
nevoie de validare emoțională și psihologică. Atingerile sunt esențiale în aceste
situații, ele vor scădea eliberarea cortizolului (hormonul stresului) și vor crește
cantitatea de oxitocină (hormonul relaxant al îmbrățișărilor).
Una dintre cele mai mari frustrări în ceea ce privește starea de conștiență este
că nu apare chiar atunci când te afli într-o situație în care te cuprinde furia. Din
fericire, Mark Williams și Danny Penman, specialiști în cultivarea lucidității, au
dezvoltat un exercițiu de conservare a lucidității de 3 minute, special pentru aceste
situații dificile. Până la finalul exercițiului vei observa că ai găsit loc pentru emoțiile
tale și vei reuși să le accepți.
Aplicabilitatea în ceea ce privește această carte se poate referi la viitorul
relațiilor interumane, poate fi un ajutor în ceea ce privește parenting-ul modern și
înțelegerea copilului care va deveni viitor adult.