Contribuţia literaturii pentru copii

la educarea trăsăturilor pozitive de caracter

Deoarece trăim într-o lume în care primează banul, iar valorile morale nu mai stau la
baza fiecărei familii şi, din păcate, valoarea omului se măsoară în euro, dolari, acţiuni sau număr
de proprietăţi, se impune mai mult ca oricând conştientizarea tuturor factorilor responsabili de
educaţia tinerei generaţii (familie, grădiniţa, şcoala, mas-media), până nu e prea târziu adevărata
valoare a omului este data de cultura şi educaţia sa încă din cea mai frageda vârstă.

Daca, deja începând cu grădiniţa, se exagerează uneori, în ceea ce priveşte educaţia

intelectuală transmiţând cunoştinţe excesive din punct de vedere cantitativ în domeniul
matematicii, al grafismului literelor sau cifrelor, încărcând activităţile cu noţiuni greoaie sau
folosind metode scolastice, nu acelaşi lucru îl putem spune despre educaţia morală prin
intermediul exemplului personal sau al literaturii pentru copii.

Datorită tematicii variate acest univers se va putea constitui într-o zestre spirituală
importantă, cu condiţia ca opera literară, în ansamblul ei, să răspundă sarcinilor multiple pe care
le ridică educaţia estetică, intelectuală, morală, patriotică.

Se cunoaşte necesitatea educării copilului în spiritul ,, celor şapte ani de acasă ”. Această
perioadă corespunde cu vârsta preşcolară, vârsta când micuţul “om” intră în contact, prin
intermediul grădiniţei, cu alţi copii aproximativ de aceeaşi vârstă şi cu personalul adult al
grădiniţei.

Vârsta preşcolară este vârsta cea mai favorabilă pentru acumularea unor impresii
puternice, pentru formarea deprinderilor de comportare. Este vârsta la care apar şi se dezvoltă
trăsăturile de voinţa şi caracter, la care se schiţează personalitatea viitoare a omului.

Datorita plasticităţii sistemului nervos şi a receptivităţii care caracterizează vârsta

preşcolară copiii dobândesc impresii vii şi puternice despre evenimentele din jur, despre
atitudinea adulţilor cu care vin în contact şi mai ales a celor mai apropiaţi cum sunt părinţii şi
educatoarea. Aceste impresii pe care copiii le înregistrează şi le păstrează cu multă uşurinţă vor
constitui materialul din care vor plămădi reprezentările şi sentimentele lor morale şi care vor lăsa
urme pentru toată viaţa.

Părinţii pe care îi avem astăzi în grădiniţă sunt aceia care la Revoluţia din ’89 au fost ei
înşişi nişte copii, şi care, unii, au înţeles greşit drepturile câştigate.
1
 Adesea îndemnurile şi sfaturile primite de copii în grădiniţă nu au ecoul pe care ar trebui
sa-l aibă acasă, în familie. Adesea părinţii tineri nu înţeleg cât de mult îl pot influenţa pe copil
prin comportamentul lor. Felul în care se îmbracă şi în care vorbeşte mama cu alţi oameni sau
despre alţi oameni, modul în care se bucură sau se întristează tata, atitudinea pe care o are faţă de
prieteni sau duşmani, ieşirile nervoase, sau dimpotrivă, toleranţa manifestată în situaţii cheie
precum şi acţiunile cele mai nesemnificative – toate au pentru copil o mare însemnătate. În
preluarea comportamentului de către copil primează statutul persoanei care “oferă”. Copiii au
tendinţa de a se mişca, de a vorbi, de a gesticula, de a-şi mustra sau a-şi ierta colegii exact aşa
cum au văzut-o pe mama sau pe educatoarea lor.

De aceea, atât cu ocazia discuţiilor individuale cât şi la şedinţele cu părinţii am căutat să

explic părinţilor cât de important este să ne comportăm ireproşabil în faţa copilului subliniind
necesitatea organizării unei ambianţe potrivite în aşa fel încât tot ceea ce îl înconjoară, tot ceea
ce îl solicită să fie purtător al unor mesaje pozitive contribuind astfel asupra formarii sale
spirituale şi devenirii lui morale.

Din punct de vedere moral copilul apreciază cu mai multă uşurinţă şi obiectivitate
conduita altora decât propria lui comportare. Înţelege mai uşor ce este “bine” şi ce este “rău” din
comportarea altora decât din propriile sale fapte.

Tocmai din aceasta cauză am explicat părinţilor că sarcina noastră (comună) este să
formăm la copii capacitatea de a aprecia just faptele proprii în raport cu regulile şi cerinţele
morale.

În acest sens am accentuat rolul însemnat pe care îl au exemplele pozitive din viaţă şi din
literatură arătate copiilor la momentul oportun.

De aceea, în activitatea pe care o desfăşor la clasă caut, ori de cate ori am ocazia, să pun
copii în contact cu literatura, urmărind contribuţia ei în educarea trăsăturilor de caracter.

Adresându-se emoţiei copilului, creaţiile literare le câştigă sufletul oferindu-le eroi cu

fapte şi calităţi morale deosebite cu care copilul se identifică de multe ori, lundu-le ca model.

Cu cât mai mult face cunoştinţă copilul cu literatura, cu atât devine mai bun, mai drept,
mai cinstit cu sine şi cu cei din jur, mai sensibil.

Discutând cu preşcolarii despre faptele eroilor, despre motivul care i-a determinat să
acţioneze într-un fel sau altul, analizând caracterul personajului am format totodată deprinderea
2
copiilor de a fi încrezători în forţele proprii, de a fi simpli, modeşti, cinstiţi, spunând orice s-ar
întâmpla, adevărul.

Când într-o situaţie anume, copilul va fi pus la încercare de soartă şi va apare

posibilitatea ademenitoare de a folosi o minciuna pentru a ieşi din încurcătură, copilul bine
educat va putea rezista tentaţiei şi o va învinge.

Dintre poveştile şi poeziile, folosite în educarea sincerităţii aş aminti: ,,Ionică

mincinosul” de Al. Mitru; ,,Ciripel cel lacom” de Luiza Vlădescu; ,,Cei doi iepuraşi, Puf Alb şi
Puf Gri”; ,,Şireata” de E. Farago; ,,Ce-ar fi dacă..?” de Vasile Versavia.

Este absolut necesar să trezim în copii dorinţa interioară de a spune adevărul, de a se

purta, de a trăi cinstit pentru că aceasta le dă liniştea, mângâierea, echilibrul de care fiecare om
are nevoie. Marea majoritate a copiilor doreşte să fie ca personajele principale îndrăgite, lucru
observat cu ocazia dramatizărilor, când toţi doresc să interpreteze roluri pozitive.

Dintre poeziile, poveştile şi basmele folosite cu succes în educarea cinstei amintesc:

,,Pedeapsa mâţei” de E. Farago; ,,Banul muncii: de Al. Mitru; ,,Ciuboţelele ogarului” de Calin
Gruia; ,,Harap-Alb” de Ion Creangă; ,,Copiii cu părul de aur” – basm popular românesc sau
,,Lacrima unui fir de iarbă” de G. M. Zamfirescu.

A educa modestia la copii înseamnă a forma o atitudine justă faţă de propriile calităţi
îmbinată cu încrederea în forţele proprii.

Texte ca: ,,Câţi ca voi” de G. Toparceanu; ,,Ţurţur” de M. Granit; ,,Broscuţa

nemulţumită” de Elin Pelin; ,,Bogătanul cel lacom” – poveste populară bielorusă; ,,Povestea
micii lăudăroase” de Vladimir Colin; ,,Stigletele” de Mihail Sadoveanu; ,,Fata babei şi fata
moşului” de Ion Creangă; sau ,,Găinuşa cea moţată” de Călin Gruia şi ,,Cenuşăreasa” de fraţii
Grimm alături de educarea modestiei au contribuit şi la educarea sârguinţei, conştiinciozităţii,
spiritului de iniţiativă, cinstei, sincerităţii sau deschiderii spre altul combătând îngâmfarea şi
lăudăroşenia.

Optimismul, caracteristică dintotdeauna a poporului român l-am educat folosindu-mă de

povesti, basme şi poezii ca: ,,Feciorul lui Sărăcilă - ginere împărătesc”; ,,Povestea lui <Harap-
Alb>” de Ion Creangă; ,,Soarele şi omuleţii de zăpadă” de Herţa Wilk şi Mioara Cremene;
,,Inima mamei” de Al. Mitru; ,,Albiniţa şi soarele” de Nina Stănculescu; ,,Povestea gâştelor” de
G. Coşbuc; sau ,,Prinţul Miorlau” de Nina Cassian.

3
 Cu toate ca rolul acestora a fost să educe în primul rând optimismul, totuşi, se poate
spune că ele au contribuit şi la educarea prieteniei, întrajutorării, altruismului, sârguinţei,
exigenţei în muncă, stăpânirii de sine şi altele.

Receptivitatea copilului, interesul faţă de diferitele aspecte ale comportamentului moral,

odată declanşate, trebuie stimulate şi menţinute cu grijă prin comportarea delicată, apropiată a
educatoarei sau a părinţilor, deoarece este mult mai uşor pentru copil să urmeze o normă, o
regulă, o cerinţă faţă de care a trăit sentimente de bucurie, de admiraţie.

Totodată este foarte important ca părinţii să înţeleagă faptul că la vârsta preşcolară se

formează cu cea mai mare uşurinţă automatismele care stau la baza deprinderilor de comportare.

Printr-o muncă educativă continuă, aceste componente ale activităţii copilului se

transformă treptat în trăsături relativ stabile ale personalităţii sale.

Astfel prin intermediul muncii educative trăsăturile pozitive ca cinstea, modestia,

perseverenţa pot fi accentuate, iar cele negative cum ar fi încăpăţânarea, egoismul, capriciile pot
fi diminuate şi treptat înlăturate.

Datorită sistemului de recompensare şi penalizări aplicat de mediu (familie, prieteni),

copilul selectează comportamentele valorizate, recompensate social, ceea ce va duce la
dezvoltarea unor sentimente şi atitudini social-morale.

Deci în munca educativă este nevoie nu numai de explicaţii şi lămuriri, ci şi de exerciţiu

pentru antrenarea copiilor în activităţi de stimulare a conduitei morale.

Aceasta este de fapt calea care duce la constituirea unor trăsături incipiente de caracter
din care fac parte şi trăsăturile pozitive de caracter.

Institutor Huszti Delia Stela

Scoala Alexiu Berinde Seini Maramures