ADAPTAREA LA SCOALA A COPILULUI DE CLASA

PREGATITOARE

Prof. inv. primar Radu Daniela

Prof . inv. primar Draganescu Andrada Elena

Copilul de 6 ani se află la sfârșitul perioadei preșcolare, perioadă ce se

caracterizează printr-o dezvoltare complexă și interesantă cu influențe asupra
evoluției bio-psihice ulterioare. Expresia celor 7 ani de acasă pe care “omul îi are
sau nu îi are” reflectă tocmai importanța constituirii bazelor activității psihice și
conturarea trăsăturilor de personalitate ce își pun pecetea pe comportamentele
viitoare.
Un alt aspect este acela că odată cu înființarea clasei pregătitoare copilul de 6
ani intră în mediul școlar fiind necesară o nouă adaptare cu colegii și învățătoarea.
Acest fapt are avantajul că școlarul de 6 ani are același mediu în care învață (școala)
și același educator (învățătoarea) până în clasa a IV-a.
Atenția este importantă în asigurarea desfășurării oricărei activități focalizând
energia psihică. Odată ce își dezvoltă atenția, copilul se poate orienta mai bine în
mediul înconjurător, poate pătrunde mai adânc în cunoașterea obiectelor și
fenomenelor. Se dezvoltă formele atenției voluntare și o serie de calități ale acesteia
cum ar fi : volumul, concentrarea, stabilitatea.
Gândirea înregistrează progrese evidente, ea operând cu ajutorul
reprezentărilor și a percepțiilor. Treptat se dezvoltă noțiunea de conservare și de
inversiune.
La vârsta de 6 ani, când intra în clasa pregătitoare, copiii sunt, în general,
învățați cu persoane din afara familiei. Majoritatea au fost la grădiniță, unde s-au
obișnuit cu colectivitatea și cu respectarea anumitor reguli. Știu să relaționeze cu alți
copii și cu adulți, au învățat să cedeze dar și să se impună atunci când este cazul.
Când etapa gradiniței a fost sărită (copilul vine direct din familie), adaptarea sa va fi
mai dificilă - este vorba de a respecta altă autoritate decât cea parentală, dar și de a
relaționa cu copiii de aceeași vârstă.
 Începerea școlii este, de obicei, așteptată cu bucurie de micii elevi. Sub
influența părinților, care le-o prezintă în culori frumoase, ei își inchipuie un fel de
grădiniță de unde vor afla mai multe lucruri și unde vor avea mai multă libertate,
întrucât "sunt la școală, sunt mare!". Alți părinți, din păcate, reușesc să le trezească
anxietatea, înfățișând școala ca pe un fel de loc de detenție, unde "trebuie să fii
cuminte, să înveți, să iei note mari". Adevărul este pe undeva pe la mijloc.
O altă particularitate a școlii, cu care elevii se întâlnesc în școală, este spiritul
de competiție. Chiar dacă acesta a fost promovat și la grădiniță, școala îl reliefează
prin calificativele și/sau notele acordate. Pentru ca micuțul școlar să nu capete
aversiune față de școală sau față de o anumită materie, este bine să se încurajeze
competiția copilului cu sine însuși, nu cu ceilalți colegi (care poate sunt mai dotați
sau, pur si simplu, au avut noroc să fie întrebați tocmai acel lucru pe care îl știau).
Regula folosită în prezent la clasa pregătitoare (să nu existe calificative) ajută copiii
în acest sens, ei întâlnind competiția reală abia în clasa I.
Vârsta începerii școlii este o vârstă la care se copilărește încă. Nu trebuie să I
se ceară copilului să renunțe brusc la mașinuțe sau la păpuși, motivând că "acum esti
mare". În acest sens este foarte bună ideea ca să existe un loc de joacă pentru copii
la clasa pregătitoare și ei să se poată juca și la școală, îmbinându-se activitățile cu
jocul.
De asemenea, copiii au foarte multă energie. Pentru a o consuma, este bine să
fie antrenați în activități sportive. Este foarte dificil pentru un copil să stea câte 45-
50 de minute nemișcat în bancă, atent la ce spune învățătoarea, fără să vorbească cu
colegii, fără să deseneze, fără să își miște mâinile sau corpul. Sunt copii al căror stil
principal de învățare este tactil-kinestezic. Aceștia, pentru a învăța cu mai multă
ușurință, au nevoie să se miște sau să țină un obiect în mână în timp ce li se predă.
Unii copii vin cu "lecția învățată" de la grădiniță. Ei intră la școală știind deja
să citească sau să socotească, lucruri pe care ar trebui să le învețe acolo. În aceste
condiții, atenția lor în clasă descrește considerabil (se plictisesc).
Copilului trebuie să i se asigure activități diverse. O activitate de mișcare
esențială la această vârstă este și cea de dezvoltare a musculaturii fine care pregătește
copilul pentru activitățile viitoare de scris și desen. Aceasta poate fi facută printr-o
mulțime de mijloace: desene pe asfalt; folosirea acuarelelor, la început pentru pictura
cu degetele, cu un burete mic sau un ghemotoc de hârtie înmuiat în culoare, iar mai
târziu folosind pensula, creioane colorate, creioane cerate sau carioci. O altă
activitate pe care copilul o poate învăța este aceea de a tăia cu foarfeca și de a orna
folosind un șnur sau aceea de a coase. Toate aceste activități ajută la dezvoltarea
creativității și se desfășoară la școală stimulându-l pe copil prin aceea că el creează
ceva. El va lucra mult timp și va depune mult efort pentru confecționarea
unei felicitări pentru că scopul este interesant și plăcut. Învățătoarea știe că prin
confecționarea felicitării, copilul și-a utilizat conștient musculatura fină a mâinii, și-
a format și exersat deprinderile de îndoire a foii, decupare, lipire, desenare, colorare
și chiar scriere.
Copilul este mereu în alertă, curios, întrebând tot timpul. Este necesar ca
această curiozitate să fie acceptată, copilul simțindu-se liber să caute răspunsuri la
întrebările sale și fiind îndrumat în găsirea lor. În caz contrar copilul se poate bloca
și riscă să devină neîncrezător în capacitatea sa de a înțelege și de a cunoaște, cu
repercusiuni majore asupra dezvoltării de mai târziu.
Pentru a-și dezvolta limbajul un rol important îl au poveștile.
Scufița Roșie, Albă ca Zăpada, Harap Alb sunt doar câțiva dintre eroii care
populau lumea noastră de copii. Trăiam alături de ei, de zeci de ori, întâmplarile prin
care treceau și parcă tot nu ne săturam. Ne străduiam să memorăm fiecare întâmplare
și fiecare replică în parte și ne imaginam că într-o zi vom spune aceleași povești
copiilor noștri.
Din păcate, eroii copilăriei noastre sunt străini multor micuți de astăzi. Ei au
fost înlocuiți de Shrek, Nemo, Tom și Jerry, personaje la fel de interesante dar parcă
fără farmecul eroilor de basm.
Poveștile au fost pe nedrept uitate, și sunt pe nedrept ignorate în unele familii.
Ele sunt pline de povețe și întâmplări din care copiii pot trage învățăminte utile: să
nu fim neascultători ca Scufița Roșie, să nu fim răutăcioși ca mama vitrega a Albei
ca Zăpada, și lista ar putea continua.
Din povești, copiii află care sunt consecințele defectelor și calităților umane,
care sunt efectele faptelor bune și rele. Antitezele atotprezente în basme îi ajută să
facă diferența între bine și rău, între minciună și adevăr, între lașitate și curaj, îi
învață care sunt calitățile și care sunt defectele cele mai comune ale oamenilor.
Trăind alături de personajul preferat întâmplările basmului, copilul învață despre
lumea din jur, fără să fie el însuși pus în situații periculoase sau dificile.
Folosirea recompenselor sau pedepsele joacă un rol important în educarea
copilului. Ori de câte ori învățătoarea îi zâmbește unui copil, îl îmbrățișează, îl
aprobă, ea îi oferă o recompensă și îi arată că îl apreciază , că recunoaște în el o
valoare. Când îl pedepsește sau îi trece cu vederea anumite comportamente îi arată
că nu este de acord cu acele acțiuni sau comportamente.
Acestea sunt principiile programului de modificare comportamentală care
este folosit pentru a-i forma copilului un comportament dorit și de a-i suprima
deprinderile nedorite. Când recompensa este o recunoaștere a valorii copilului
și când comportamentele nedorite sunt ignorate, acestea se pare că nu se mai repetă.
Astfel ignorarea a dobândit numele de “proces de stingere”.
Un alt tip de recompensă este a-i lăsa pe copii să afle despre progresele lor.
Feed-back-ul le vorbește copiilor despre propriile performanțe, îi ajută să-și clarifice
sarcinile pe care le au de îndeplinit, să-și arate produsul muncii lor, să-și evalueze și
să-și analizeze activitatea. Este util atunci când învățătorul descrie ceea ce face un
copil în loc să-i pună acestuia o etichetă. Astfel copilul învață ce acțiuni sunt
apreciate și va avea tendința pe viitor să le repete. În ansamblu, un zâmbet, o
aprobare din priviri sau dintr-o mișcare a capului - gesturi calde și simple pe care
învățătoarea le face atunci când se plimbă printre copii în timp ce aceștia lucrează
sunt adesea ceea ce ei doresc să primească pentru a se simți încurajați și pentru a-și
finaliza sarcina.
În concluzie pentru o mai bună adaptare a copilului de 6 ani la școală este
importantă modalitatea în care învățătoarea reușește să implice copiii în activități
de învățare atractive care să nu-i plictisească dar nici să le depășească puterea de
înțelegere.

Bibliografie
1. Dumitrana, M., - Copilul, familia și grădinița, București, Editura Compania,
2000
2. 3. Verza, E., Verza, Fl. E., Psihologia varstelor, Bucuresti, Editura Pro
Humanitate, 1994
3. . Preda, V., Educatia pentru stiinta în grădiniță, Bucuresti,
Editura Compania, 2000
4. http://www.ghidul-parintilor.ro/scolarul/psihologie/acomodarea-scolarilor-
in-clasa-i.html