Sunteți pe pagina 1din 1

Copiii noștri au nevoie de poveşti

Cum poate cineva să-și imagineze copilăria fără poveşti? Tărâmul poveştilor e un tărâm
în care răul este învins de bine, urâtul se transformă miraculous în frumos, necazurile și
neajunsurile în bucurie și bunăstare, imposibilul în posibil, visele în realitate, etc. Nu de puține
ori ne-am întors în copilărie amintindu-ne de Făt Frumos şi de zmeii cu buzdugane, de Ileana
Cosânzeana, de Cenuşăreasa şi piticii Albei ca Zăpada, etc. Am realizat cât de adânc sunt
imprimate în mintea noastră aceste poveşti, ce lumi magice ne-au dezvăluit, ce bucurie au sădit
în noi şi cu câtă placere ne-am hrănit cu ele.
Pentru noi, educatoarele, lumea poveștilor este încă fascinantă. Faptul că le citim, le
desenăm, și le zugrăvim pentru cei ce-şi deschid sufletul şi mintea să le primească, pentru
prichindeii nostri dragi, care trăiesc intens și se pun în pielea personajelor, nu este o datorie ci un
privilegiu, prin faptul că deschidem uşa magică a tărâmului poveştilor, prin bucuria de a păși cu
ei în această lume “nemuritoare” a poveştilor.
Importanţa poveştilor este recunoscută în întreaga lume; în alte țări, medicii pediatri
recomandă părinţilor să citească povești copiilor, încă de la vârste fragede. Prin expunerea la
poveşti, preșcolarii au în egală măsură beneficii emoţionale, cognitive şi sociale, iar dezvoltarea
lor este stimulată pe toate cele trei perspective.1 Cu ajutorul poveştilor, copiii au posibilitatea de
a descoperi cuvinte şi asocieri noi de cuvinte. Acestea îi ajută să îşi dezvolte vocabularul, să
înţeleagă sensul cuvintelor şi să se folosească de ele în viitor pentru a comunica ușor și coerent.
La vârsta preșcolară, capacitatea de învăţare a copiilor este atât de mare încât le e foarte ușor să
rețină tot ce aud nou. Deci cu cât li se citește mai mult, cu atât impactul poveştilor asupra lor va
fi mai mare.  
Ascultarea poveștilor, povestirea și repovestirea lor de către copii, cer efort de memorare,
de recunoaştere a personajelor, a trăsăturilor lor, dar şi a subiectului poveştii. Interesant e că
memorarea este susținută tocmai de fluiditatea poveştii, tonalitatea vocii cititorului (în cazul
preșcolarilor). În cazul copiilor de grădiniţă şi şcolarilor mici, memoria este foarte uşor antrenată
prin poveste dacă în timpul sau la sfârșitul acesteia sunt întrebaţi despre firul poveștii despre
titlu, personaje, despre ce le-a plăcut şi ce nu le-a plăcut și de ce.
Poveştile mişcă “motorașul” imaginaţiei. În mod natural, copiii îşi vor dezvolta
creativitatea2 pentru a da viaţă şi culoare lumii poveştii pe care o ascultă. În mintea lor, cuvintele
noastre se transforma în imagini. Poveştile au impact puternic asupra comportamentului social al
copiilor si mai târziu al adulților, deoarece poveștile îl vor face pe cel mic să își dorească să fie el
însuși personajul pozitiv. 3 Sunt studii care arată că acei copii expuşi la poveşti în mod constant
demonstrează o capacitate mai mare de a îi înţelege pe ceilalţi, de a le “citi” gândurile,
sentimentele, intenţiile, dar şi de a fi empatici. Puterea poveştilor îi ajută pe cei mici să devină
mai toleranţi şi mai implicati dar pot ajuta și la creşterea stimei şi a încrederii în sine.
Dezvăluindu-le lumi noi, îi ajută pe copiii să-şi dea seama care este locul lor în lume.
Să aveţi spor la poveşti, dragi colege educatoare, mami, buni și de ce nu … tati …

Bibliografie:
1. Curriculum pentru educaţia timpurie2019
2. Bianca Bratu, Preşcolarul şi literatura, Editura Didactică şi Pedagogică,197
3. https://iteach.ro/experientedidactice
4. https://edict.ro/prescolarul-si-lumea-minunata-a-povestilor/

G.P.P. nr. 8 Buzău - Prof. înv. preșc Sturzu Constanța

1
Curriculum pentru educaţiatimpurie1-2019
2
https://edict.ro/prescolarul-si-lumea-minunata-a-povestilor/
3
https://iteach.ro/experientedidactice/care-este-rolul-povestilor-in-educatia-copiilor

S-ar putea să vă placă și