2.

1 Poveștile și impactul lor asupra copiilor

„A fost odată…” sunt cuvintele pline de mister, care, odată rostite, cu o forţă magică ne poartă către o
altă lume, către un tărâm fantastic, într-un timp şi un spaţiu în care totul e posibil. „A fost odată…” este
formula de început a unei povești, formulă ce asemenea unei baghete magice ne teleportează într-un
spațiu fantastic pentru a lua parte alături de prinți și prințese la peripeții pline de suspans și tensiune.
Pentru copil „a fost odată…” reprezintă o poartă care se deschide şi dezvăluie lucruri nebănuite, o portă
spre cunoaştere şi dezvoltare. Basmul, această operă de creaţie literară cu o geneză specială, fiind
mitologie, estetică, ştiinţă, observaţie morală, corespunde setei de cunoaştere a copilului aflat la vârsta
“de ce-urilor” şi va constitui minunata lume prin care îl vor ajuta să cunoască universul şi chiar pe sine
însuşi.

Din povești, copiii află care sunt consecințele defectelor și calităților umane, care sunt efectele faptelor
bune și rele. Antitezele atotprezente în basme îi ajută să facă diferența între bine și rău, între minciună și
adevăr, între lașitate și curaj, îi invață care sunt calitățile pozitive și care sunt defectele cele mai comune
ale oamenilor. Trăind alături de personajul preferat întâmplările basmului, copilul învată despre lumea
din jur, fără să fie el însuși pus în situații periculoase sau dificile. Un alt avantaj major al poveștilor este
acela că stimulează imaginația și fantezia copilului. Povestitorul folosește cuvinte pentru a descrie
imagini pe care copilul nu le vede. De aici începe să funcționeze imaginația celui mic care este nevoit să
construiască în minte peisaje, chipuri, situații. În afara de imaginație, poveștile stimulează intelectul
copiilor care se străduiesc să rețină cât mai multe detalii ale poveștii, să memoreze cuvintele folosite de
părinte pentru a fi capabil să le reproducă. Nu trebuie să uităm nici de rolul benefic pe care poveștile îl
au asupra afectivității unui copil. Frica, bucuria, iubirea sunt trăite de copil la intensitate maximă, fără ca
el să fie pus în situații periculoase sau dificile. Exista părinți care iși fac griji în legătură cu emoțiile prea
puternice provocate de personajele negative. Copiii mai sensibili poate ar fi bine să beneficieze de o
variantă puțin “îndulcită” a poveștii, însă în rest, nu avem de ce să ne temem. Să nu uităm că la un
moment dat copilul va trebui să țină piept lumii care nu este întotdeauna atât de frumoasă pe cât ne-am
dori. Poveștile îl pregătesc pentru momentul în care se va confrunta cu situații neplăcute. Oricum,
basmul îi transmite copilului că totul se va termina cu bine, la un moment dat, iar la această vârstă este
bine să trăiască cu acest gând. Pe lângă efectul benefic asupra copilului, să nu uităm de rolul poveștilor
în relația părinți – copil. Lipsa timpului îi face pe mulți dintre noi să își abandoneze copiii în fața
televizorului, la desene animate, sau în fața calculatorului, la jocuri. Câte un basm spus măcar o dată la
câteva zile, crează între părinți și copil acea legătură specială dintre doi oameni care trăiesc aceleași
senzații, au aceleași sentimente și își imaginează aceleași scenarii. Complicitatea creată și limbajul
comun construit de părinte și copil îmbunatățește mult relația dintre cei doi. Momentul poveștii este
unul special și poate să se păstreze peste ani, când nu va mai fi nevoie de povești, dar va fi nevoie de
discuții ca între prieteni.

3.2 Funcțiile terapeutice ale poveștilor

Poveștile sunt o modalitate eficientă de a ajuta copiii în diversele probleme cu care se confruntă. Copiii,
ca și adulții, experimentează situații dificile însoțite de sentimente ce pot fi confuze, jignitoare și greu se
suportat la un moment dat. Spre deosebire de adulți însă, copiii nu au abilități sofisticate pe care le pot
folosi pentru a depăși aceste sentimente dificile. Când un copil nu știe să își exprime emoțiile
corespunzător pot apărea consecințe precum: agresiune, hiperactivitate, probleme de învățare,
anxietate, obsesii etc. Poveștile pot pătrunde în inima problemei printr-un dialog bazat pe culoare,
imagini, acțiune, fantezie, metafore, într-o manieră ce nu este amenințătoare. Importanța poveștilor și
a povestitului au fost înțelese și s-a lucrat asupra lor din vremuri străvechi. Marii învățători spirituali și
religioși au folosit poveștile ca o modalitate de trecere la adevărul spiritual. Când a fost întrebat de ce
vorbește oamenilor în parabole, Iisus a răspuns că aceasta este calea prin care misterele raiului pot fi
cunoscute. Antropologii au observat importanța și popularitatea poveștilor în fiecare cultură. Joseph
Campbell, într-un studiul despre mitologia lumii, este de părere că miturile culturale ”lucrează asupra
noastră, conștient sau inconștient, ca un eliberator de energie, agent motivator(…) de fiecare dată când
omul a căutat ceva solid în care să își regăsească viețile, ei au ales nu faptele de care lumea abundă, ci
mituri ale unei imaginații străvechi” (Campbell, J.,1987, pp 4 -5 C.P. Estes recunoaște puterea
vindecătoare a poveștilor, descriindu-le ca pe un ”medicament”. ”Poveștile au calitatea de a ne ajunge la
suflet, la inimă, ele ne pot influența, ne pot mișca, ne pot vindeca” (Estes, C. P. (1992). Poveștile
terapeutice pot fi concepute pornind de la probleme specifice cu care se confruntă copilul. Ele permit
copilului să vadă, să audă și să simtă conflictul, zbuciumul pe care îl experimentează, aducând speranța
și făcându-l să se simtă înțeles. (http://www.therapeuticstories.co.za/) Se pot distinge mai multe funcții
pe care le îndeplinesc poveștile. Printre acestea se numără (Burns, G., 101 healing stories for children
and teens):  Poveștile informează - poveștile sunt parte integrantă din procesul de implicare a copiilor
în înțelegerea informațiilor: “Departe de sala de curs și de tabla de scris, copiii răspund cu entuziasm
interpretărilor creative ale naturii și problemelor ecologice, și oportunității de a rămâne implicați în
povești magice, cu zâne, în jocuri de rol antrentante și amuzante”. (apud Lalak, N., 2003). Lalak și-a
sprijinit abordarea pe vorbele pline de întelepciune ale lui Confucius:

“Învată-mă și voi uita, Arată-mi și voi ține minte Implică-mă și voi întelege.” 
Poveștile educă abilități - La ora de matematică, copiii sunt învățați adunarea primară: 1+1= 2. Acum, să
ne imaginăm urmatoarea abordare: Julie s-a întors acasă după prima ei săptămână de școala. Îi era
foame și era obosită, dar imediat cum a pus piciorul în casă a simțit mirosul ademenitor de prăjituri
proaspăt scoase din cuptor. Mama ei o Întreabă: “Vrei o prăjitură?”. Julie mănâncă o prăjitură cu poftă și
după ce termină, întreabă: “Pot să mai mănânc una?”. Mama îi răspunde: “Ai mâncat deja una, și dacă
mai mănânci una, înseamnă că vei fi mâncat deja două prăjituri”. Este un exemplu clasic care ilustrează
felul în care crearea unei povești, bazate pe o situație cotidiana, poate duce la însușirea unor aptitudini
matematice.  Poveștile transmit valori - în povești se poate vorbi fie despre beneficiile respectării
normelor și valorilor morale, sănătoase, fie despre urmările negative ale încâlcarii lor.  Poveștile
disciplinează – în legătură cu această funcție există controverse. Dacă unii părinți își disciplinează copiii
folosind povești cu fantome, Bau-Bau sau Baba Cotoroanța, unii sunt de părere că acestea sunt abuzive
și nesănătoase pentru psihicul copilului. Această situație, dincolo de dilema etică pe care o conține,
ilustrează doua aspecte: - există moduri diferite în care poveștile sunt folosite în culturi diferite; -
poveștile au o mare putere de control asupra comportamentului, iar acest aspect este foarte relevant
pentru funcția lor terapeutică.  Poveștile îmbogățesc experiența - Unul dintre aspectele ce diferențiază
copiii de adulți este acela al experienței de viață limitate. Poveștile oferă copiilor posibilitatea de a-și
îmbogăți experiența. Ne putem folosi de povești pentru a-i ajuta pe copii să facă față unei situații
dureroase prin care în acel moment trec (respingerea, abandonul, furia) sau îi pregătesc pentru a
înfrunta situații negative viitoare (decesul unui membru al familiei, plecarea părinților, etc.), cu care
copilul nu s-a mai confruntat. Explorând aceste situații în manieră securizantă pe care o oferă poveștile,
pe de o parte copiii pot învăța să își accepte sentimentele de tristețe sau supărare, să și le conștientizeze
și, pe de altă parte pot învăta că și în aceste întâmplări dramatice există posibilitatea supraviețuirii. 
Poveștile facilitează rezolvarea de probleme - Elaine Atkinson spune: “Copiii care pot gândi simbolic sau
metaforic sunt cei mai buni în a rezolva probleme.” Dezvoltând

copilului abilitatea de a gândi metaforic, facilităm dezvoltarea capacităților de gestionare a problemelor.

 Poveștile vindecă – metafora are puterea de a comunica oamenilor lucruri pe care altfel poate nu le-ar
accepta. Ea creează o punte de legătură între experiențe diferite, momente dificile din viață, împrumută
din înțelepciunea ei și din speranța pe care uneori o conține. Metafora conține capacitatea de
transformare a fiecăruia dintre noi și însăși dorința de a schimba lucrurile au de a le vedea din altă
perspectivă. Metafora, povestea vindecă deoarece amândouă ne pun în contact cu nevoile, dorințele
noastre profunde, cu resursele și cu obstacolele pe care credem că trebuie să le depășim. Poveștile
terapeutice ajută copiii să înțeleagă sentimente abstracte în moduri concrete. Poveștile îi pot ajuta pe
copii și în problemele sociale, îi pot învăța cum să își controleze emoțiile, cum să se comporte pozitiv,
cum să organizeze evenimentele dureroase cu care iau contact. (Martha Johnson, 2007) Se conturează o
serie de avantaje ale basmelor terapeutice (Filipoi, 1998)  Basmul iluminează – se adresează intuiției și
fanteziei și nu rațiunii sau logicii. Comparativ cu realitatea, basmul reprezintă o lecție de viață care
sparge vechile tipare ale conflictului insurmontabil cu acre era familiarizat pacientul. Prin intermediul
mesajului terapeutic cele mai amare lecții de viață sunt îndulcite afectiv.  Basmul cu mesaj terapeutic
este un vehicol potrivit pentru modele comportamentale și valori morale. Schimbarea de poziție este
doar sugerată.  Mesajul terapeutic nu este impus printr-o concluzie morală finală ci ajunge să fie
identificat de pacient și rămâne ancorat în conștiința lui, poate undeva la limita cu subconștientul.
Pentru că nu este direct legat de experința vieții reale, mesajul terapeutic este preluat la fel ca mesajul
unui vis.  Nu are loc o confruntare directă cu terapeutul,  Basmul aduce soluții cu totul neașteptate, cu
efect emoțional pozitiv.  Pacientul are posibilitatea să lărgească sensul original al mesajului terapeutic.
În cazuri diferite mesajul este interpretat diferit, în funcție de situația pacientului, pentru că basmul
transmite un anumkit tip de creativitate.  Mesajul terapeutic se tezaurizează. El poate fi imediat
aparent, deghizat sau ascuns. Informația din narațiune este plasată de cele mai multe ori într-o formă
ambiguă întrun context care oscilează de la ceva familiar la ceva cu totul neașteptat. Acest lucru face ca
mesajul terapeutic să poată fi reactivat în alte situații.

 Basmul terapeurtic poate fi folosit în combinație cu alte tehnici și la orice nivel al procesului terapeutic.
Metaforele terapeutice sunt unele din mijloacele cele mai elegante pentru transformare existente
pentru asistarea oamenilor la transformarea personală, vindecare și creștere. Ele sunt povestiri mai mult
sau mai puțin complexe, și care se apropie ori se identifică cu ceea ce retorica numește “alegorie”,
“fabula” și “parabolă”. De cele mai multe ori, termenul de “metaforă terapeutică” și “poveste
terapeutică” pot fi considerați echivalenți. M. Erickson este cel care a utilizat în mod inovator metafora.
Schimbarea terapeutică are loc într-un ritm propriu fiecărui client prin generarea unui proces circular
autogenerativ: mesajul metaforic activează asociaţiile inconştiente ce întrerup vechiul răspuns
comportamental prin generarea de noi înţelesuri care, la rândul lor, produc noi răspunsuri
comportamentale. Apelul la metafore este determinat de rezistenţele clientului. Folosirea în tot mai
multe sisteme terapeutice a metaforei se explică prin funcţiile pe care acestea le îndeplinesc (Dafinoiu,
I.): Declanşează căutarea transderivaţională: crearea unei punţi între lumea metaforei şi universul
individual; Funcţia de mediator: povestea terapeutică creează o realitate psihologică ce se interpune
între client şi terapeut, evitându-se astfel confruntarea directă dintre aceştia; Funcţia regresivă:
poveştile deschid uşa spre fantezie, spre gândirea metaforică, spre o reacţie lipsită de teamă faţă de
conţinuturile fantastice, spre mitul veneraţiei şi al minunii. Funcţia de “oglindă”: povestea terapeutică
favorizează distanţarea pacientului de propriul conflict, externalizarea lui. Funcţia de model: poveştile
furnizează situaşii test, în care pacientul poate încerca soluţii, răspunsuri neobişnuite în raport cu
gândurile şi sentimentele lui de până atunci, şi apoi să le aplice la propriile conflicte, într-o manieră
experimentală. Funcţia de resemnificare: orice poveste schimbă perspectiva şi cadrele de referinţă,
dezvăluind noi semnificaţii, oferind o imagine mai completă asupra problemelor noastre. G. W. Burns
înțelege prin metaforă o formă de comunicare prin intermediul poveștilor, poveștirilor și anecdotelor în
care o anumită expresie este luată dintr-o arie de experiențe și utilizată să comunice ceva despre o altă
arie de experiență. Metaforele în terapie și învățare reprezintă o formă indirectă, imaginativă care
implică comunicarea cu clienții despre experiențe, procese sau concluzii care îi pot ajuta să-și rezolve
problemele oferindu-le noi modalități de coping. Această modalitate de comunicare terapeutică este
deosebit de

eficientă la nivelul copiilor. Ea reprezintă o combinație de scopuri desemnate, comunicare simbolică și

intenție de vindecare specifică sau terapeutică. Pentru a fi relevantă, o metaforă trebuie să fie
personală, să fie dezvoltată împreuna cu clientul, să țină seama de caracterul acestuia, de problema și de
resursele de care beneficiază. (Burns, W., 2007) Aspectul propriu-zis terapeutic al poveştilor constă în
capacitatea acestora de restructurare personală şi familială. Copilul, neavând bagajul verbal, capacităţile
de exprimare ale unui adult, foloseşte modalităţi simbolice de a-şi exprima emoţiile şi dorinţele:
expresivitatea corporală, desenul, jocul, povestea. Povestea, prin caracterul imaginar al său, este un
spaţiu securizant pentru copil. Aici el poate da viaţă tuturor fricilor, dorinţelor, emoţiilor, fără teama de
a i se întâmpla ceva negativ. Personajul principal este cel care se luptă cu obstacolelor, iar victoria
acestuia îi poate da încredere copilului în acţiunile sale din realitate. Pe părinţi îi ajută să comunice cu
copilul pe propria lui limbă, prin simbol şi metaforă, facilitând trecerea de la un limbaj raţional la un
limbaj afectiv, al imaginarului/al inconştientului, depăşind astfel rezistenţele personale şi permiţând
membrilor familiei să reia o cale naturală de comunicare părinte-copil. În această dinamică sunt foarte
importante funcţiile de mediere şi de modelare ale poveştii terapeutice: capacitatea acesteia de a media
transferul unor trăsături şi emoţii ale ascultătorului către personaje şi de a oferi libertatea găsirii de
soluţii noi. (Filipoi, 1998) Este foarte important ca povestea terapeutică să fie cât mai adaptată unei
situaţii problematice, unei persoane, pentru a avea efectul terapeutic dorit. Psihoterapeutul, în
demersul său, poate pleca de la basme şi personaje preferate ale clientului, pe care le va modela în
funcţie de particularităţile acestuia. De asemenea, este foarte important ca terapeutul să faciliteze
transferul semnificaţiilor poveştii din imaginar în real, în situaţia cu care clientul se confruntă. De cele
mai multe ori acest lucru este posibil în şedinţele ulterioare, când clientul se simte pregătit să îşi asume
emoţii pe care până atunci le păstra în umbra sa. (http://www.therapeuticstories.co.za/) Interesant
este faptul că poveştile terapeutice fac parte din viaţa noastră de zi cu zi, ne exprimăm în metafore.
Avem nevoie de ele indiferent de vârstă. Un răspuns care să sintetizeze cele prezentate mai sus poate fi
faptul că poveştile terapeutice reprezintă o posibilitate de cunoaştere şi de creştere personală. Alături
de multe altele, ne poate ajuta să devenim eroul propriei vieți. Copilul are nevoie de o modalitate prin
care să se înţeleagă pe sine în lumea complexă în care trăieşte. De obicei copilul găseşte înţelesuri în
basme. Basmele comunică cu copilul la
mai multe niveluri. Conform modelului psihanalitic al personalităţii umane basmele poartă mesaje
importante la nivel conştient, subconştient şi inconştient. Copiii, indiferent de nivelul lor intelectual şi de
vârsta pe care o au, par să prefere basmele populare oricăror alte poveşti. Aceste basme fac referire la
presiunile interne pe care copilul le înţelege automat în mod inconştient şi oferă soluţii temporare şi
permanente la problemele sale. Problemele cu care copiii se confruntă sunt multiple: dezamăgiri,
dileme, rivalităţi între fraţi, achiziţionarea unei valori proprii, realizarea existenţei sinelui, depăşirea
dependenţelor, timiditate, slaba integrare în grup, izolare. Copilul nu poate înţelege mediul său în mod
raţional, ci prin intermediul viselor cu ochii dechişi, fanteziei şi jocului. Astfel, conţinutul inconştient este
încorporat în fanteziile conştiente. Basmele oferă noi dimensiuni imaginaţiei copilului, pe care probabil i-
ar fi dificil să le descopere de unul singur. Mai important chiar, forma şi structura basmelor sugerează
copilului imagini prin intermediul cărora îşi poate structura fanteziile şi îşi poate găsi un drum în viaţă.
Atât la copil, cât şi la adult, inconştientul este un determinant important al comportamentului. Conform
teoriei psihanalitice dacă materialului inconştient îi este permis să ajungă la nivel conştient şi să fie
prelucrat prin intermediul imaginaţiei, potenţialul său dăunător (prin reprimare presupunându-se că
duce la personalităţi rigide, obsesivcompulsive) este mult redus, şi are, dimpotrivă, un efect pozitiv.
Copilul are nevoie de sugestii în formă simbolică despre cum poate depăşi diverse probleme şi poate
ajunge la maturitate. Poveştile „corecte politic” nu menţionează îmbătrânirea sau moartea, limitele
existenţei noastre, sau dorinţa de viaţă eternă. Basmele prezintă la modul imaginar procesul dezvoltării
umane şi fac acest proces mai atractiv pentru copil. Pe lângă înţelesul lor profund psihologic, basmele
sunt o operă de artă. Basmele nu ar putea avea impact dacă nu ar fi o formă de artă. Şi în acest sens
basmele sunt unice, fiind o formă de artă pe care copilul o poate înţelege. Basmele abundă şi în
elemente religioase, şi multe poveşti biblice au o structură asemănătoare basmelor. De exemplu „1001
de Nopţi” este plină de referinţe la religia islamică. Multe din poveştile fraţilor Grimm fac referire la
Dumnezeu. Basmele sunt terapeutice pentru că pacientul îşi găseşte propriile soluţii prin contemplarea a
ceea ce basmul pare că implică despre sine însuşi şi conflictele sale interne în acel moment al vieţii.

Basmele nu au pretenţia să descrie lumea aşa cum este, şi nici nu ne dau sfaturi referitoare la ceea ce ar
trebui să facem. De obicei basmul nu are nimic de-a face cu viaţa exterioară a pacientului, ci cu
problemele sale interioare. Natura nerealistă a basmului este foarte importantă pentru că devine clar că
el nu conţine informaţii despre lumea externă, ci despre procesele interne. Basmul este o experienţă de
viaţă pentru copil, şi adolescenţii care nu au parte de basme în copilărie încearcă să compenseze acest
lucru în adolescenţă, prin credinţa în astrologie, vrăjitorie, droguri, aderarea la un cult condus de un
guru, etc. (Bettelheim, 1976). Basmele sunt o etapă prin care omul trebuie să treacă. Cu cât o persoană
se simte mai sigură în mediul său, cu atât mai puţin are nevoie de proiecţiile infantile (basme, religie,
mituri, etc.). Când copilul spune despre un basm „îmi place”, înseamnă că are ceva să îi spună şi basmul
trebuie repetat.

Motivația temei. Lumea copilăriei este lumea poveștilor, a fanteziei, dar și una dintre cele mai
importante etape ale vieții omului, întrucât în această perioadă au loc cele mai importante achiziții. Este
momentul în care începe să se contureze personalitatea și în funcție de evenimentele și experiențele
trăite în copilărie depinde formarea și devenirea viitorului adult.

Poveștile și basmele constituie un mijloc important care contribuie la lărgirea orizontului copiilor. Ele
scot în evidență trăsăturile personajelor, dându-le preșcolarilor posibilitatea să învețe să deosebească
frumosul de urât, binele de rău și să urmeze exemplul personajelor pozitive. Charles Perrault,
vorbind despre rolul educativ al basmelor pe care le-a creat cu atâta măiestrie, spunea: ”Oricât de
simple și ușoare ar părea aceste povești, ele nasc, fără îndoială între copii, dorința de a fi asemănători cu
cei buni care ajung fericiți, în același timp se naște în sufletul lor teama față de nenorocirile ce li s-ar
putea întâmpla dacă i-ar urma pe cei răi. ”

Copiii iubesc și ascultă cu plăcere povești și basme pentru că răspund necesității lor de a ști, de a
cunoaște, de a înțelege cum se implinesc năzuințele spre mai bine, spre frumos. Pornind de la această
idee educația morală și afectivă prin basm a preșcolarilor este posibilă și necesară. Este posibilă la
această vârstă, deoarece copilul dovedește mare maleabilitate psihică, fapt ce ne dă posibilitatea să
intervenim educativ sub aspect formativ și informativ. Gândirea copilului trece de la cea intuitivă la
gândirea concret-operatorie, limbajul se îmbogățește, se dezvoltă comunicarea cu copiii și cu adulții, se
înregistrează o afectivitate crescută. Este necesară întrucât, la această vârstă, se înregistrează cele mai
multe acumulări, cu rezultate deosebite în plan intelectual, afectiv și moral. Astfel studiul de față
pornește de la fapte concrete din viața de zi cu zi, de la problemele identificate în lucrul efectiv cu cei
mici. Pe baza observării sistematice a comportamentului s-au putut constata următoarele probleme:
timiditate, slaba integrare în colectiv, izolare, dificultate în exprimarea emoțiilor, folosirea violenței,
negativism- ”nu vreau”, ”nu pot”, timorare. În acest sens am fost interesată în a afla cum pot fi
ameliorate aceste probleme. Având ca punct de plecare această interogație am încercat să deslușesc
modul în care anumite povești terapeutice contribuie la soluționarea acestor probleme. Lucrarea este
alcătuită din două părți, o parte teoretică ce cuprinde trei capitole și o parte practică ce cuprinde un
studiu experimental. Incursiunea noastră începe cu dezvăluirea, în primul capitol, a celor mai importante
caracteristici ale perioadei preșcolare, atât în plan fizic, cât și psihic, subliniind transformările și achizițiile
ce au loc în această etapă de vârstă. Cel de-al doilea capitol se centrează pe

aspecte ce țin de dezvoltarea emoțională a preșcolarilor, trecând în revistă căteva elemete teoretice
referitoare la emoții, o serie de teorii ce stau la baza emoției, specificul dezvoltării emoționale la
preșcolari, pe etape de vârstă, precum și analizarea unor abilități emoționale, prin definirea, explicarea
și manifestarea lor la copii. Al treilea punct vizează domeniul poveștilor. În acest sens am făcut o
introducere referitoare la locul și rolul pe care îl au poveștile în viața copiilor, ca în al doilea subcapitol să
scoatem în evidență caracterul terapeutic al acestora și funcțiile pe care le îndeplinesc în acest sens. În
partea a doua a lucrării ne-am centrat asupra determinării rolului pe care îl au poveștile în dezvoltarea
emoțională a copiilor, luând în calcul comportamentul copilului în timpul jocului, recunoașterea și
exprimarea emoțiilor, înțelegerea emoțiilor și reglarea emoținală, factori analizați înainte și după
ascultarea unor povești cu caracter terapeutic. Astfel se pot constata o serie de schimbări în ceea ce
privește abilitățile emoțioanale luate în discuție, fapt ce dmonstrează ideea că aceste povești sunt
benefice pentru a dezvolta latura emoțională a copiilor.

Astfel lucrarea are ca scop determinarea modului în care poveștile terapeutice pot conduce la
producerea unor schimbări în sfera emoțională, în sensul dezvoltării și îmbunătățirii competențelor
emoționale ale preșcolarilor. Aceste date pot fi folosite în vederea implementării și aplicării unor
programe de dezvoltare emoțională centrate pe povești.

2.3. Rolul poveştilor în dezvoltarea şi educarea copiilor Scufiţa Roşie, Albă ca Zăpada, Harap Alb sunt
doar câţiva dintre eroii care populau lumea noastră de copii. Din păcate, eroii copilăriei noastre sunt
străini multor micuţi de astăzi. Ei au fost înlocuiţi de Shrek, Nemo, Tom şi Jerry, personaje la fel de
interesante dar parcă fără farmecul eroilor de basm. Prea putini părinţi găsesc timpul necesar pentru a
spune copiilor poveştile cu care au crescut ei înşişi. Poveştile au fost pe nedrept uitate şi sunt pe nedrept
ignorate. Ele sunt pline de poveţe şi întâmplări din care copii pot trage învăţăminte utile: să nu fim
neascultători ca Scufiţa Roşie, să nu fim răutăcioşi ca mama mama vitregă a Albei ca Zăpada şi lista ar
putea continua. Din poveşti, copiii află care sunt consecinţele defectelor şi calităţilor umane, care sunt
efectele faptelor bune şi rele. Antitezele atotprezente în basme îi ajută să facă diferenţa între bine şi rău,
între minciună şi adevăr, între laşitate şi curaj, îi învaţă care sunt calităţile pozitive şi care sunt defectele
cele mai comune ale oamenilor. Trăind alături de personajul preferat întâmplările basmului, copilul
învaţă despre lumea din jur, fără să fie el însuşi pus în situaţii periculoase sau dificile. Nu trebuie să
uităm nici de rolul benefic pe care poveştile îl au asupra afectivităţii unui copil. Frica, bucuria, iubirea
sunt trăite de copil la intensitate maximă, fără ca el să fie pus în situaţii periculoase sau dificile. Există
părinţi care îşi fac griji în legătură cu emoţiile prea puternice provocate de personajele negative. Copiii
mai sensibili poate ar fi bine să beneficieze de o variantă puţin îndulcită a poveştii, însă în rest, nu avem
de ce să ne temem. Să nu uităm că la un moment dat copilul va trebui să ţină piept lumii care nu este
întotdeauna atât de frumoasă pe cât ne-am dori. Poveştile îl pregătesc pentru momentul în care se va
confrunta cu situaţii neplăcute. Chiar şi la vârste foarte fragede, poveştile au un rol important în
dezvoltarea copilului. Un bebeluş de câteva luni nu înţelege nimic din ce i se spune, însă ascultând
poveşti învaţă foarte mult despre limbaj, intonaţie, felul cum sunt create sunetele şi ce înseamnă ele. Pe
lângă efectul benefic asupra copilului, să nu uitam de rolul poveştilor în relaţia părinţi – copil. Lipsa
timpului îi face pe mulţi dintre noi să îşi abandoneze copiii în faţa televizorului, la desene animate sau în
faţa calculatorului, la jocuri. Câte un basm spus măcar o dată la câteva zile, crează între părinţi şi copil
acea legătură specială dintre doi oameni care trăiesc aceleaşi senzaţii, au aceleaşi sentimente şi îşi
imaginează aceleaşi scenarii.