IMPORTANȚA BASMULUI ÎN DEZVOLTAREA PREȘCOLARILOR

Copilăria nu poate fi concepută fără lumea fabuloasă întâlnită în basme, poveşti sau povestiri. În
această etapă de vârstă se fixează principalele valori şi modele de viaţă, iar copilul se identifică cu
personajul care corespunde modelului educaţional existent. Personajele de basm îi însoţesc în anii copilăriei
şi le oferă modele pe care să le urmeze în viaţa adultă. Copiii iubesc şi ascultă cu plăcere basmele întrucât
acestea răspund nevoii lor permanente de a cunoaşte, de a şti şi de a înţelege aspecte ale lumii
înconjurătoare.
Un rol deosebit în asimilarea basmelor, a poveştilor, a povestirilor îi revine educatoarei care, pe baza
cunoaşterii particularităţilor psihice şi individuale ale preşcolarilor, a intereselor, a dorinţelor, a tendinţelor
acestora de manifestare, poate selecţiona, planifica şi organiza diferitele tipuri de activităţi din grădinţă în
concordanţă cu cerinţele şi nevoile copiilor.
Din punct de vedere educativ basmele şi poveştile joacă un rol foarte important. Copiii descoperă
lumea şi se pot plasa în situaţii de viaţă în afara contextului familial. Învaţă strategii de viaţă prin lupta
dintre bine şi rău, descoperind astfel consecinţele unor fapte şi atitudini şi îşi însuşesc comportamente
sociale pozitive. Cele mai multe dintre basme semnalează chiar şi la nivel metaforic lupta dintre bine şi rău,
identificând tipologii comportamentale, dar şi modalităţi de rezolvare a unor situaţii concrete de viaţă,
copilul putând astfel să descopere lumea din jurul său, precum şi moduri în care oamenii acţionează în
diferite situaţii de viaţă.
La vârsta preşcolară copilul dovedeşte mare maleabilitate psihică, dând posibilitatea educatoarei să
intervină educativ la nivel formativ şi informativ în acelaşi timp. În această etapă se trece uşor de la
gândirea intuitivă la cea concret- operatorie, limbajul se îmbogăţeşte semnificativ, se dezvoltă comunicarea
atât cu copiii cât şi cu adulţii şi se înregistrează un grad de afectivitate crescut.
Basmul influenţează comportarea morală a preşcolarilor: ei ascultă povestea, retrăiesc întâmplările
din realitate şi proiectează altele proprii. Astfel, copilul îşi imaginează fără să confunde planurile şi le
trăieşte paralel. Are posibilitatea să călătorească imaginar, participând afectiv şi însoţindu-i pe eroi pe
tărâmuri fictive sau în locuri reale, ceea ce îl face fericit. Interesul copilului este trezit de partea de
previzibil şi de imprevizibil întâlnită în basm, determinându-l să participe imaginar la rezolvarea unor
conflicte şi să fie martorul întâmplărilor şi aventurilor prin care trec eroii.
Dinamismul întâlnit frecvent în basme îi impresionează puternic şi, de cele mai multe ori, copiii
foarte sensibili reacţionează prin lacrimi sau chiar protestează atunci când firul evenimentelor nu este pe
placul lor. Copiilor nu le place ca lupul să o mănânce pe Scufiţa Roşie sau pe cei trei iezi ai caprei, nu le
 place când Albă ca Zăpada este foarte aproape de moarte sau când cocoşul este pus la grele încercări din
dorinţa de a-şi recupera punguţa, etc. Se sperie atunci când apare zmeul sau lupul cel rău. Cu toate acestea,
„copilul doreşte să asculte povestea până la sfârşit şi simte plăcerea de a trece încă o dată prin emoţiile
primei ascultări, de a se întrista sau a se înspăimânta de fiecare dată şi aşteaptă ca la o nouă poveste să
treacă prin stări asemănătoare” (Florea, 1998, p.98).

Prezentarea basmelor în grădiniţa de copii reprezintă o modalitate de activizare, dezvoltare şi nuanţare a

vocabularului preşcolarilor, datorită valorii lexicale a textelor narative, datorită aportului însemnat al acestora
la îmbogăţirea zestrei lexicale, datorită locului pe care îl are povestea, basmul, povestirea în viaţa
preşcolarilor.
Sărăcia vocabularului copiilor, la intrarea în grădiniţă, are o multitudine de cauze precum lipsa
solicitărilor şi a stimulărilor la vârsta achiziţiei masive a limbajului, tratamentul depersonalizat, absenţa
comunicării afective şi efective cu adultul (percepută ca o persoană străină indiferentă sau ostilă).
Comunicarea afectivă, generoasă susţine efortul de comunicare verbală. Absenţa unei relaţii motivate
afectiv cu un adult constant prezent în câmpul vieţii sale, determină diminuarea gravă a motivaţiei pentru
comunicare. Copilul menţionat pentru comunicarea de ordin verbal va înregistra un retard mai mult sau mai
puţin grav în acest plan. Rolul educatoarei este de a încerca să satisfacă nevoia fundamentală de afecţiune a
preşcolarului, să trezească nevoia de stimă şi respect pentru a-l determina să dorească să comunice şi verbal.
Climatul creat de educatoare este esenţial în această privinţă. Copilul ale cărui nevoi afective sunt
corespunzător satisfăcute se deschide interesat spre lume, inclusiv spre „lumea cuvintelor”.
Preşcolarii sunt fermecaţi de lumea fantastică a basmelor, le ascultă cu aceeaşi plăcere ori de câte ori
le sunt repetate şi îşi manifestă dorinţa ca ele să dureze mai mult. Prin intermediul acestora ei reuşesc să se
elibereze de impresiile nemijlocite şi au posibilitatea să îşi reprezinte obiecte şi fenomene pe care nu le-au
perceput niciodată. Cu ajutorul lor se exersează modalităţile de prelucrare a reprezentărilor în imaginaţie, se
face transpunerea în lumea acestor fiinţe în care eroii acţionează în concordanţă cu imaginaţia bogată a
copiilor, în care fiinţele apropiate, îndrăgite sunt întotdeauna bune, puternice, îndrăzneţe, în care dreptatea şi
binele înving.
BIBLIOGRAFIE:

 Capezan, C. (1993). Valenţele literaturii pentru copii şi dezvoltarea vorbirii. În Revista învăţământului
preşcolar, nr.1-2 ( pp. 53-59). București
 Florea, M. (1996). Valenţele educative ale basmului la vârstă preşcolară. În Revista învăţământului
preşcolar, nr.1-2 (pp. 98-103). București: Imprimeria „Coresi”.