MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII AL

REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA PEDAGOGICĂ DE STAT
„ION CREANGĂ”
DIN CHIŞINĂU
Facultatea de Psihologie și Psihopedagogie specială
Catedra de Psihopedagogie și Psihopedagogie Specială
Programul de studii Psihopedagogie

ȘARBAN Svetlana

Unitatea de curs
TEHNOLOGII EDUCAȚIONALE

Referat științific

POVESTIREA -
METODĂ DIDACTICĂ VALORIFICATĂ ÎN EDUCAȚIE

A coordonat:
MÎSLIȚCHI Valentina,
dr., conf. univ.

CHIȘINĂU, 2023
 to d ă d e
ca m e
i t e re ş i
v e sti re a tran s m
a
Po ins u ş i re
ţ el o r
n
că cunoşti
di d a cti
 Lumea interioară a copiilor este una plină de mister şi
complexitate. Deşi sunt mici, au şi ei temeri, nevoi, emoţii,
frustrări. Ne întrebăm de multe ori de ce oamenii mari nu
reuşescsă să-i înţeleagă pe copii. Poate pentru că nu au găsit
un limbaj comun. Uneori un simplu desen îţi poate dezvălui
multe lucruri pe care nu le ştiai. Dacă pătrunzi în sufletul
copilului poţi apoi, prin intermediul poveştilor bine alese, să-i
elimini temerile, să-i redai încrederea în sine, poţi corecta
ceea ce pare a fi greşit în comportamentul lui, sau poţi să-i
readuci zâmbetul pe buze [2, p. 3].
 Povestirea este una dintre activitățile de educare a
limbajului cele mai plăcute copiilor, întrucât le satisface
nevoia de cunoaștere și de afectivitate, le stimulează
imaginația și constituie cadrul optim de exersare a
capacității de comunicare. În grădinița de copii povestirea
este folosită atât ca metoda de expunere și comunicare de
cunoștințe, cât și ca forma de activitate destinată cunoașterii
mediului și dezvoltării vorbirii preșcolarilor. În activitatea
cu copiii preșcolari sub termenul general de poveste se
ascund: basmul, schița, povestea, romanul și sunt prezentate
copiilor prin metoda povestirii.
 Datorită vârstei, insuficientei dezvoltări a
capacitaților psihice, educatoarea este
nevoită să adapteze conținuturile. Cu
ajutorul povestirii, ca metodă, educatoarea
realizează apropierea copiilor de cele mai
variate aspecte de viață și domenii de
activitate, informează asupra unor fapte şi
evenimente ce nu pot fi cunoscute prin
experienţa lor proprie. În același timp, prin
cuvântul viu, li se trezesc copiilor emoții și li
se orientează atenția spre cele comunicate [1,
pp. 494-495].
 În grădinița de copii se desfășoară două tipuri de povestiri:
# Povestirile educatoarei
# Povestirile copiilor

Ch. Perrault spunea: ,,Oricât de simple și de ușoare ar părea

aceste povești, ele nasc fără îndoială, între copii dorința de a fi
asemănător cu cei buni care ajung fericiti și în acelaș timp se naște
în sufletul lor teama față de nenorocirile ce li s-ar putea întâmpla
dacă i-ar urma pe cei răi (...) este de necrezut cu câtă sete primesc
aceste inimi pure și încă necoapte morala ascunsă în haina
basmului” [apud 1, p. 496].
 De aceea, planificându-și activitatea de povestire în cadrul
programului instructiv-educativ, educătoarea trebue să se
asigure că la data respectivă copiii au deja formate
reprezentările la care va face apel povestirea și au suficiente
cunoștințe care să le permită perceperea ei fără dificultăți.
Pentru aceasta trebuie selectată cu grijă povestea, povestirea,
respectându-se principiul accesibilității, să se cunoască
foarte bine textul înainte de a-l expune, eventual de a-l
prelucra și adapta posibilităților de înțelegere și asimilare ale
copiilor [1, p. 496].
 c t a s upra
u m a re efe
o ve ş tile a a s upra
P da r ş i
il o r,
m i i c op i
f l u e n ţe le
lu
c e s t ora . In r în
l t ă r i i e d o a
dezvo n t v a l a bi l
t i l o r nu s u up ra c el o r
poveş c i , c i şi as
c e lo r mi i n te de o
l m
rându ş i a d u ce a
C i n e nu î î n d ră g ea
mari. p e c are o
t e a n um e
pove s
r a m i c?
cân d e
 Oricare din noi ne amintim acele basme
care ne-au marcat într-un fel anume
conştiinţa şi care puteau face referire
cumva într-un mod inconştient cu viaţa
noastră de atunci, cu relaţiile pe care le
aveam cu societatea sau familia, şi fiecare
din noi ne identificam undeva într-o
poveste.
Ne regăsim într-un personaj, iar faptul că toate poveştile se
termină frumos ne induce subtil puterea realizării de sine.

Într-o poveste este uşor ca micuţul să se identifice şi să-şi mărturisească

trăirile sau să-şi le descarce prin intermediul personajelor.

El nu deţine metodele comunicării atât de bine ca un adult, lui îi

este greu să se exprime, recurgând adesea la limbajul trupului:
gesturi, mimică, ton vocal, plâns etc. El nu poate şti ce anume
simte cu adevărat, nu conştientizează, dar puteţi afla punându-l pe
el să continue o povestioară, să o creeze. [2, p. 3].
 Astfel, prin poveste, copilul învaţă că fiecare
poate ajunge la cunoaşterea de sine, culminând cu
atingerea scopurilor personale. Poveştile urmează
teme din realitate şi este important ca ele să fie
identificate de părinţi sau cadre didactice pentru a
se urmări dezvoltarea copilului sau hiarremedierea
unor probleme ale acestuia. Se pot trata diferite
disfuncţii sau probleme psihologice, ca:
timiditatea, dependenţa prea mare de părinţi, frica
de întuneric, etc. [2, pp. 3-4].
De aceea, alegerea poveştilor trebuie
făcută cu atenţie, fiindcă ele
influenţează copiii. Există cărţi
special destinate terapiei prin
poveşti. Nu este neapărat vorba
despre o terapie, poate este mult
spus, însă sunt poveşti care au un
sens ascuns şi care influenţează
pozitiv gândirea umană [2, pp. 3-4].
Povestea terapeutică este un mijloc excelent de a ne adresa copilului fie pentru
a transmite anumite modele comportamentale şi valori morale, fie pentru a
înlătura anumite comportamente indezirabile. Povestea terapeutică nu îl
critică, etichetează, somează pe copil spre schimbare, ci favorizează
identificarea copilului cu anumite personaje şi implicit transpunerea soluţiei
din poveste şi în situaţia sa. Povestea este un altfel de limbaj [2, p. 4].
Dar oare toate poveştile sunt terapeutice?
Trăsătura definitorie care face ca o povestesă
fie terapeutică (tămăduitoare) constă în
faptul că aceasta reprezintă un model al
împlinirii de sine, al atingerii scopului (chiar
al fericirii). Scopul poveştii terapeutice este
să-i videnţieze copilului anumite aspecte ale
situaţiei problematice în care se află şi pe
care îi este greu să le perceapă, şi să ofere
posibilităţi de rezolvare, creative.
 De aceea povestea, atent
aleasă, îl poate ajuta să
găsească şi să recunoască
formularea exactă a stării,
experienţei lui şi să adopte
soluţiile personajelor din
povestea respectivă.

Acest lucru îl ajută să capete

încredere în sine şi chiar să se
vindece de efectul anumitor
experienţe neplăcute din
prima copilărie [2, p. 4].
 Pentru a obține efectul maxim din compilarea unui basm, se recomandă să urmați o serie de
reguli simple:

1. Este de dorit ca personajul principal și copilul să aibă unele trăsături comune. Poate că amândurora
le place dulceața sau joacă același joc.
2. Când construiți un basm, este necesar să creați un spațiu magic sigur pentru personajul principal.
Prin urmare, se folosesc formule precum: „Cu mult timp în urmă, într-un anumit regat, într-o
anumită stare...”.

3. O mână de ajutor trebuie să fie prezentă. Un prieten dintr-un basm

ajută la ameliorarea stresului mental și la dezamorsarea emoțiilor.
4. În cursul unui basm, este necesar să rezolvi o problemă.
Personajul principal rezolvă problema, dobândește o anumită
abilitate și se transformă.
5. Un anti-erou este introdus în poveste - un personaj care trebuie învins (sau poate
schimbat).
6. Sfârșitul poveștii ar trebui să fie pozitiv. Problema este rezolvată, după care eroul
se întoarce acasă, primește jumătate din regat și o soție frumoasă.

Un basm va ajuta la rezolvarea oricărei probleme psihologice. Dar numai

sub condiția muncii sistematice, consecvente și minuțioase rezultatul va fi vizibil
[3].
 În concluzie, precizăm faptul că terapia prin poveste
este un tip de terapie relativ tânără de educație și
intervenție psihologică, cu un mare potențial de aplicare nu
numai pentru copii, dar și pentru adulți. Întrucât, după S.
Freud, ,,noi toți venim din copilărie”, și toate temerile,
complexele și problemele cu care ne confruntăm în viața de
adult au rădăcini adânci în copilăria timpurie și
adolescență.

Valorificarea respectivului tip de terapie puteți ajuta

mulți oameni să facă față diverselor dificultăți de ordin
psiho-socio-pedagogic.
 BIBLIOGRAFIE
1. CÎRLAN, F., CALANCEA, A. Povestirea ca metodă de învățare
folosită în activitățile de limbă și comunicare la preșcolari. Chișinău:
Print-Caro SRL, 2019. 505 p. ISBN 978-9975-3371-7-5.
2. Poveștile terapeutice – o poară câtre suflet: culegere de povești utile
pentru diferite probleme emoționale sau comportamentale: Simpozium
naţional, Altfel de poveşti, ed. a III-a, 21 februarie 2015, Poiana Teiului,
Neamț. Poiana Teiului, 2015. 575 p. ISBN 978-973-0-18655-0.
3. КУЧИНСКАЯ, Т. Сказкотерапия как метод коррекции
агрессивного поведения у детей дошкольного возраста [online]. 4 mai
2018. Альтернант-2018: Актуальные вопросы общей педагогики.
[citat 24.06.2023]. Disponibil:
Кучинская Т.И. СКАЗКОТЕРАПИЯ КАК МЕТОД КОРРЕКЦИИ АГР
ЕССИВНОГО ПОВЕДЕНИЯ У ДЕТЕЙ ДОШКОЛЬНОГО ВОЗРАСТ
А | Альтернант-2018 (grsu.by)
.