~Mustatea Cosmina 12B

George Gordon Noel Byron, al VI-

lea Baron Byron (n. 22 ianuarie 1788,
Londra — d. 19 aprilie 1824,
Missolonghi, Grecia) este unul dintre
cei mai cunoscuți poeți romantici
englezi, alături de Percy Bysshe
Shelley și John Keats, contemporani
ai săi.
Printre cele mai cunoscute opere ale
sale sunt poemele narative Pelerinajul
lui Childe Harold și Don Juan. Cel din
urmă a rămas incomplet din pricina
morții poetului.
Faima Lordului Byron se datorează
nu numai operei, ci și vieții sale, trăită
în extravaganță, cu numeroase povești
de dragoste, datorii, despărțiri și
acuzații de incest.
Descendent al unei familii de nobili degenarati si scapatati,
mostenind de la o ruda titlul de lord, tanarul membru al Camerei
Lorzilor, primit cu ostilitate de acest inalt for politic, va manifesta o
atitudine categorica de desolidarizare de clasa sa, pe care o
dispretuia. Intr-o sedinta parlamentara, Byron intervine impotriva
persecutiilor din Irlanda; altadata, se exprima impotriva
proiectului de lege ce prevedea pedepsa cu moartea pentru
muncitorii care distrugeau masinile.
Desgustata de lumea in care traieste, Byron interprinde o calatorie
in Spania si Orientul apropiat; autoportrtul moral din aceasta faza
il zugraveste poetul in figura lui Childe Harold din “Pelerinajul lui
Childe Harold”, poem care descrie călătoriile și reflecțiile unui
tînăr obosit de lume, dezămăgit de o viață plină de plăcere și orgie,
căutînd aventuri pe pămînturi străine. În sens larg, este o expresie
a melancoliei și dezămăgirii simțite de generațiile obosite de
războaiele epocilor post-revoluționare și Napoleoniene. Denumirea
poemului provine de la termenul childe, titlu medieval al unui
bărbat care se candidează pentru rangul de cavaler.
Traia candva, in Albion, un
Ii parasea, cu sufletul
june
bolnav,
Ce ratacise ale vietii cai.
Childe Harold pe prieteni.
Dispretuind moravuri bune
Cand si cand,
Isi luase card cu raii cei mai
In ochii grei sticlea un bob
rai.
suav.
Insa mandria-l ingheta,
(…) Era Chile Harold, tanar de
curand.
neam bun (…)
Pleca deci singur, cu
Abia trecuse varsta de mijloc
durerea-n gand,
Si iata ca se si simtea scarbit,
In tari fierbinti, departe
Stingher printre prieteni,
peste mari,
parasit (…)
Satul, spre izbavire
Risipitor, cu viciul logodit,
alergand…
Urand huzurul trist al traiului
tihnit.
Calominat si persecutat de oficialitati
si de “inalta societate” din patria sa,
Byron paraseste definitv Anglia,
stabilindu-se intai in Elvetia, unde
scrie poemul libertatii elvetiene
“Prizonierul din Chillon” (1816), apoi
in Italia, unde ramane sapte ani
legate de Shelly printr-o stransa
prietenie. Apar in opera sa teme noi,
mai mature ca intelegere a realitatilor
social-politice si de o satira virulenta.
Astfel atinge poetul culmea creatiei
sale in amplul poem satiric “Don
Juan”. In curand, dezgustat de o viata
care nu-I daduse pana acum
satisfactia faptei savarsite in interesul
celor multi si asupriti, pleaca in
Grecia sa lupte pentru libertatea tarii
de sub jugul turcesc, unde moare,
desi nu pe campul de lupta, in varsta
de numai 36 de ani.
Opera sa de mare amploare
satirica – imitand forma
poemului burlesc italian –
este “Don Juan”, opera
ramasa neterminata,
cuprinzand 16 canturi,
opera plina de verva ironica
sau direct caustica, de forta
de spirit, de dispret fata de
organizarea sociala
contemporana si fata de
caractere omenesti
deformate de aceasta
organizare. Poezia ataca, in
primul rand monarhia.
Ei şi? Să-i ție Cel de Sus pe regi,
Ca-n pământeni nădejdi prea
mari nu am
Mi-a spus o păsărică: întelegi?
Li s-a urât noroadelor de ham.
Când o-ntărâți și-n chingi prea
strâns o legi,
Azvârle chiar şi-o gloabă de
haram.
Să fie veşnic al lui Iov emul,
Cam dă poporul semne că-i sătul.
Dar ceea ce este interesant
de remarcat: pentru Don
Juan, sumbrul şi chiar
pozeurul personaj care
fusese Childe Harold,
paralizat de boala
melancoliei, devine acum
un obiect de ironie!
Preferința poetului pentru
un tip de erou aplecat
asupra interiorității sale
morbide este aici depășită.
Byron are acum experienta
Italiei - unde cunoscuse
carbonarismul eroic, unde
distanta îi crea o
perspectivă mai clară
asupra realităților din
patria sa.
CAIN (1821)

Poemul abordează mitul biblic, căruia poetul îi dă o interpretare

nouă, prin accentele umanist - revoluționare.
Adam și Eva, izgoniți din Rai, continuă să-L preamărească pe
Dumnezeu.
Cain, fiul lor, nu înțelege atitudinea părinților și a fratelui său Abel.
În ceasurile lui de îndoieli și întrebări, apare Lucifer, chipul
îngerului alungat din Paradis, el fiind întruchiparea nesupunerii și a
setei de libertate, care preferă să renunțe la fericire decât să fie supus
lui Dumnezeu.
În conștiința lui Cain găsește răsunet dorința de libertate a lui
Lucifer și pornesc în zbor prin univers, prilej pentru eroul poemului
de a cunoaște nenumărate lumi de stele și de a înțelege că în lume
există moarte (în cearta dintre el și Abel, Cain își ucide fratele).
Părinții îl blesteamă, dar Ada, sora și soția sa, îi rămâne credincioasă.
LUCIFER LUCIFER
Un muritor ! Da, ți-l cunosc. Se zbate nemurirea
Într-însul.
CAIN
O, spirit, cine ești ? CAIN
Nemurirea ? O, nu cred.
Noi n-am aflat-o. Pomul vieții-a fost
LUCIFER
Pierdut pentru totdeauna din greșeala
Mai mare peste duhuri. Tatălui meu, iar pomul cunoștinței,
Din graba mamei mele, prea din timp
CAIN S-a strecurat și fructul lui e moartea.
De-i așa
De ce cobori lângă pământ ? LUCIFER
Te-au înșelat; tu vei trăi.
LUCIFER
CAIN
Țărânii
Trăiesc
Îi știu durerea. Pentru-a muri. Și nu-nțeleg de ce
Mi-e hărăzită moartea; doar atât
CAIN Că m-am născut spre a-i sluji drept țintă.
Gândul mi-l cunoști ? Și nu-i scăpare. Demn sunt de dispreț
Căci darul vieții îl urăsc și, totuși,
Eu nu-i curm firul, ci trăiesc. Mai bine
N-aș mai fi fost.
LUCIFER CAIN LUCIFER
Trăiești. Și-ai să trăiești Fericiți ? Zeu nu sunt. Căci iată,
Întotdeauna. Nu-ncerca să crezi N-am izbutit să fiu și sunt ce sunt.
Că trupul tău cioplit în lut înseamnă LUCIFER El m-a înfrânt. Deci să domnească...
Întreaga viață. El pieri-va, însă Nu. Oare,
Tu vei trăi nu mai puțin ca azi. Tu ești ?

CAIN CAIN
Nu mai puțin ? Mai mult de ce nu ? Cum aș putea ? Privește-mi chipul !

LUCIFER LUCIFER
Poate: Biet lut ! Te crezi nefericit !
Atunci ai fi ca noi.
CAIN
CAIN Tu ce ești,
Ca voi ? Adică ? Cu marea ta putere ?

LUCIFER LUCIFER
Nemuritor. Sunt acel
Ce-a năzuit să-ți sufle ție viață
CAIN Făcându-te într-altfel.
Și sunteți fericiți ?
CAIN
LUCIFER Ah ! Tu pari
Suntem puternici. Un zeu, aproape.