IDEI ESEU NUVELA PSIHOLOGICĂ ”MOARA CU NOROC”
Viziunea despre lume a lui Slavici este unamoralizatoare: banii nu
aduc fericirea şi greşelile se plătesc.Slavici a fost un admirator al gânditorului
chinez Confucius. Virtuțile admirate de Confucius rămân pietatea filială,
respectul față de frate, loialitatea, înțelepciunea, omenia, iubirea și curajul.
Încadrarea într-o perioadă:
• Nuvela a apărut în 1881, în volumul de debut editorial „Novele din popor”,
fiind una din cele mai reuşite din cele aproape 100 de nuvele şi schiţe scrise de
Slavici.
• Dedicaţia: „închin aceste plăsmuiri celui ce mi le-a dat, D.-Sale Domnului Titu
Maiorescu“;
• Ioan Slavici este, alături de Eminescu, Creangă şi Caragiale, unul din cei patru
mari clasici ai literaturii române.
• Cele două etape ale nuvelisticii lui Slavici sunt: idilică, pronunţat folclorică;
dramatică, tragică.
• Nuvela „Moara cu noroc” aparţine celei de a doua etape, tragice.
• „Nuvelele lui Slavici au importanţa pentru proză ce a avut-o Eminescu pentru
poezie, Caragiale pentru teatru şi Creangă pentru povestire”. (Pompiliu Marcea)
„Moara cu noroc”este o nuvelă psihologică.
• Textul este nuvelă deoarece este mai mare decât schița şi mai mic decât
romanul. Are aproximativ o sută de pagini. Din acest motiv, G. Călinescu a
afirmat că e „o nuvelă solidă, cu subiect de roman‖.
• Nuvela are un singur fir epic (mutarea la Moara cu noroc), dar cu mai multe
episoade.
• Accentul cade pe personajul pricipal, Ghiță, nu pe întâmplare.
Personajul principal este scos în evidenţă prin TEHNICA
BASORELIEFULUI.
• Timpul şi spațiul sunt foarte clar precizate. După anul 1850, o familie se mută
la Moara cu noroc, de sfântul Gheorghe şi stă un an de zile, până la Paşti.
Acțiunea are loc în județul Arad, la Ineu,Fundureni, Şicula,Arad, la Timişoara şi
Oradea Mare.
• Nuvela este obiectivă, deoarece se povesteşte la persoana a III-a. Națiunea
este heterodiegetică, cu focalizare zero şi cu viziune „dindărăt‖.
• Nuvela este psihologică, deoarece prezintă frământările de conştiință ale lui
Ghiță, care se luptă cu el însuşi, dorindu-şi linişte, dar şi bani. Din acest motiv se
folosesc tehnici de investigare psihologică: monolog interior, stil indirect liber,
dialoguri, însoțite de explicarea mimicii şi gesticii. Conflictul interior este
puternic.
• Nuvela „Moara cu noroc‖ aparține genului epic .
TEMA TEXTULUI este una MORALIZATOARE = setea de înavuțire şi urmările ei
dezumanizante asupra sufletului lui Ghiță.
• Arghirofilia înseamnă sete de bani şi este cea care îl transformă pe Ghiţă.
• Aceeaşi temă, a averii, o întâlnim şi în celelalte texte realiste: „Moromeții‖
(Marin Preda), „Enigma Otiliei‖ (G. Călinescu) şi „Ion‖ (Liviu Rebreanu).
Titlul
• este o antifrază (figură prin care o locuţiune, o frază este enunţată
pentru a exprima un sens contrar celui obişnuit), o sintagmă ironică,
deoarece moara aduce nenorocire;
• este simbolic, ambii termeni („moara‖ şi „norocul‖) având
semnificaţii simbolice. „Moara‖ presupune ideea de măcinare
(distrugere morală a lui Ghiţă), iar cuvântul „noroc‖ nu este un detaliu
anticipativ, ci arată confuzia frecventă a oamenilor între aparenţe şi
esenţe. Toți cei care au greşit, la final sunt pedepsiți. Singurii care
supraviețuiesc sunt bătrâna şi copiii. Ei pleacă de la han pentru a avea
o viață fericită, departe de acel spațiu malefic.
• La început, în acele locuri rele era o moară, care a încetat să macine.
 IDEI ESEU NUVELA PSIHOLOGICĂ ”MOARA CU NOROC”
Un arendaş a zidit o cârciumă la câteva sute de paşi de râuleț. În fața
morii erau cinci cruci (două de piatră şi trei de lemn), semn că acolo a
aflat un om o bucurie sau altul a scăpat de o primejdie.
• Moara era considerată cu noroc, deoarece îl vestea pe cel ajuns aici
că a scăpat norocos şi poate să aştepte alţi tovarăşi ca să nu plece
singur mai departe. Iniţial, personajele care o iau în arendă cred că le
va aduce noroc, adică mulţi bani, dar, odată cu venirea lui Lică, îşi dau
seama că norocul (banii) este rezultatul jafurilor sau crimelor
Sămădăului.
Comentarea incipitului şi finalului:
• Incipit: nuvela începe cu dialogul dintre Ghiță şi soacra sa. El insistă că
e bine să se mute la Moara cu noroc, ca să scape de sărăcie, însă soacra îi
spune: „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci
liniştea colibei tale te face fericit.” Soacra simbolizează gândirea înțeleaptă a
oamenilor în vârstă, cu multă experiență de viață.
• Cuvântul „omul‖ arată intenţia de generalizare, „mulţumit cu sărăcia sa‖
sugerează calitatea omenească primordială (ponderaţia, modestie), iar
restul frazei simbolizează antiteza dintre material şi spiritual prin
înţelepciunea ţărănească.
• Primul capitol are funcţia unui PROLOG, iar ultimul joacă rolul unui
EPILOG. În incipit, dar şi în final este descris drumul (care duce la moara cu
noroc / drumul vieţii). Descrierea drumului („iarbă şi mărăcini, rămăşiţele unei
păduri: cioate, rădăcini ieşite din pământ, copacul pe jumătate ars” şi corbii -
formează o atmosferă încărcată de semnele prevestitoare ale răului,
prefigurând finalul tragic.)
• PROLOG = introducere = În teatrul antic vechi, era un actor care
realiza o succintă prezentare a subiectului, având un rol anticipativ şi
care făcea apel la bunăvoinţa spectatorilor.
GHIȚǍ
1. Tip de personaj: principal, realist, complex = rotund (are calități şi
defecte), (cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici);
2. Portret fizic: „lat în umeri” (spătos), „înalt”;
3. Portret moral: cinstit, dezumanizat din cauza banilor.
4. STATUT SOCIAL =poziția ocupată în societate de către o persoană:
Ghiță este un cizmar sărac, devenit cârciumar înstărit, laMoara cu noroc. Bun
meseriaş, hotărât şi deschis la schimbare, cu spirit practic; CAPUL FAMILIEI.
Ghiță, la început este sărac, apoi începe să câştige bani cinstiți la han, ca mai
apoi să devină bogat, acceptând jumătate din banii pe care i-i schimbă lui Lică
Sămădăul. Ghiță este căsătorit cu Ana. Au doi copii. Soacra locuieşte cu ei,
pentru că rămăsese văduvă. Ghiță este o persoană sociabilă, prietenoasă.
Călătorii nu mai vin la han, ci „la Ghiță”, fiind mulțumiți de modul cum sunt
tratați de cârciumar. Şi-l face prieten pe Pintea, pentru a se putea apăra de
Sămădău. A) STATUT PSIHOLOGIC:
• Ghiță are o personalitate puternică, pentru că are curajul să i se opună lui Lică
Sămădăul, dar are o slăbiciune: banul.
• Este o persoană interiorizată (introvertită), pentru că nu-i împărtăşeşte
temerile soției sale, iar lui Pintea nu-i spune tot adevărul.
• Este o persoană voluntară, vrea să-şi schimbe viața în bine, având inițiativă.
• Este capul familiei, cel care ia deciziile şi încearcă să-şi protejeze soția şi copiii.
B) STATUT MORAL
• La început este personaj pozitiv, pentru că este grijuliu cu familia şi apropiat
de soție. După venirea la cârciumă a lui Lică Sămădăul, se schimbă.
 IDEI ESEU NUVELA PSIHOLOGICĂ ”MOARA CU NOROC”
Este secretos. Jură strâmb la proces, nu-i spune tot adevărul lui Pintea. Ajunge
să-şi ucidă soția, după ce a aruncat-o în brațele Sămădăului. Ghiță devine,
astfel, personaj negativ. POZITIV la început; criminal, complice la furt, la sfârşit.
• Magdalena Popescu, în monografia dedicată operei lui Slavici, consideră
că declanşarea crizei psihologice a lui Ghiţă este momentul în care este dus
de Pintea la Ineu să depună mărturie, iar oamenii din sat, văzându-l, îl cred
deja vinovat: „Ghiţă devine rău pentru că oamenii îl socotesc rău’>
„Omul, în viziunea lui Slavici, este locul geometric al părerii celorlalţi
despre el.”
• „Distribuţia funcţiilor între personajele unui grup este esenţială în
opera lui Slavici. Omul reprezintă tensiunea unor impulsuri contrare.
Personajele lui Slavici funcţionează unele faţă de altele ca axe normative.
Distrugerea unuia atrage reciproca distrugere a celuilalt, de aceea existenţa lor
e o coexistenţă, o interrelaţie”.
• Schema textului reflectă câteva concepte ale tragediei: hybrisul
(îndrăzneala împotriva zeilor, destinului), pentru care omul este pedepsit,
ceea ce produce o purificare prin suferinţă (catharsis).
ANA
• Trăieşte drama lipsei de comunicare.
• În prezentarea evoluţiei Anei, Slavici se dovedeşte un bun cunoscător al
psihologiei feminine.
• Portretul fizic este realizat direct de autor la începutul nuvelei: „Ana era
tânără şi frumoasă, Ana era fragedă şi subţirică, Ana era sprintenă şi mlădioasă‖
(adjective cu valoare de epitet caracterizator).
• La început, împinsă de soţul ei, apoi din dorinţa de a-l recâştiga pe Ghiţă prin
gelozie şi după aceea din plăcere şi răzbunare, Ana va cădea în păcat.
• Dragostea pentru Ghiţă se transformă în dispreţ: „Tu eşti om, Lică, iar Ghiţă
nu e decât muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti, ba chiar mai rău decât aşa‖.
LICĂ
• Al doilea personaj principal al textului, antagonistul. Este un erou realist,
unic în literatura noastră prin chipul său demonic, ce exercită asupra celorlalte
personaje o dominaţie fascinantă: „un om de 36 de ani, înalt, uscăţiv şi supt la
faţă, cu mustaţă lungă, cu ochi mici şi verzi şi cu sprâncene dese şi împreunate
la mijloc‖. „Înalt, uscăţiv, supt la faţă‖ sugerează „uscăciunea‖ morală. Vârsta de
36 de ani arată maturitatea, forţa fizică, dar lipsa de înţelepciune. Ochii mici şi
verzi arată o intensitate în privire, dar şi ascuţime şi viclenie. Meseria de porcar
este joasă, murdară, sugerând latura inferioară a lui Lică. Cămaşa subţire şi
argintul şi aurul (bogăţia), pe care le afişează trădează intenţia de superioritate
şi dorinţa de a-i domina pe cei din jur.
• Portretul fizic este completat de cel moral, făcut de Ana („om rău şi om
primejdios; asta se vede din ochii lui şi mai ales din căutătura ce are când îşi
roade mustaţa cu dinţii. E om pătimaş‖), dar şi de Ghiţă, care îi spune: „Tu nu
eşti om, Lică, ci deavol!‖.
• Asasin fără patimă, pentru care „sângele cald e un fel de boală― care-l apucă
„din când în când‖, isteţ , abil, îndrăzneţ şi hotărât, el încheie, prin sinucidere, o
existenţă demonică.
• Autorul îl caracterizează indirect prin apartenenţa la acea categorie înstărită a
păstorilor, ce poate plăti „grăsunii pierduţi ori pe cei furaţi‖: „Lică era porcar,
însă dintre cei ce poartă cămaşă subţire şi albă cu floricele, pieptar cu bumbi de
argint şi bici de carmajin‖.
• Este linear ca viaţă sufletească, fără frământările şi zbuciumul lui Ghiţă: are o
asprime de om primitiv, dar şi un fel de nobleţe sălbatică: la petreceri devine
vesel şi bun, e generos cu cel ce-l sprijină în afaceri.
 IDEI ESEU NUVELA PSIHOLOGICĂ ”MOARA CU NOROC”

BĂTRÂNA • stilul sobru, concis, lipsit de podoabe metaforice se va regăsi mai târziu la
Rebreanu; Scriitorul este un anticalofil, G. Călinescu apreciind: „stilul lui Slavici
• reprezintă vocea autorului (purtătoarea filosofiei acestuia) şi opinia
este în alb şi negru, ca veşmântul ardelenesc.”
colectivităţii rurale (înţelepciunea bătrânească). Secvențe narative
• limbajul este greoi şi cenuşiu, uneori fraza este construită stângaci.
• cu bătrâna (de la începutul nuvelei),
• Slavici prezintă meritele orale ale comunicării scrise, folosind adesea expresii,
• plecarea din satul Ineu,
zicători şi proverbe.
• întâlnirea fatală (din punct de vedere moral) cu Lică Sămădăul,
• Slavici este un moralist (pedepseşte toate personajele amestecate în afaceri
• prădarea arendaşului, necinstite, iar flăcările care cuprind cârciuma au un efect purificator. În mod
semnificativ, sunt parcă judecaţi şi condamnaţi la momentul Învierii, când cei
• asasinarea femeii în negru de către Lică şi Răuț,
buni sunt la biserică, iar cei răi fac lucruri rele).
• cuplul interzis: Lică-Ana,
În concluzie, „Moara cu noroc‖ ilustrează perfect specia nuvelei psihologice,
• prinderea lui Lică, conturând cu măiestrie tipuri umane semnificative.
• răzbunarea destinului, • De aceea, Pompiliu Marcea afirma: „Slavici este părintele prozei noastre
• cursul firesc al justiţiei universale (moartea tâlharului, a cârciumarului şi a obiective, care va culmina cu L. Rebreanu şi G. Călinescu.‖
femeii adulterine). Pompiliu Marcea: „sancţionarea drastică a protagoniştilor e pe măsura faptelor
Tehnici narative (tehnica detaliului semnificativ, tehnica observaţiei, săvârşite‖.
introspecţia, tehnica punctului de vedere) Deoarece este o nuvelă psihologică, Ioan Slavici = „moralistul prin excelenţă‖.
Slavici foloseşte următoarele tehnici narative:

1. introspecția (privire în interior), se realizează cu ajutorul monologului

interior: „Ei, ce să-mi dac? Îşi zise Ghiţă în cele din urmă. Aşa m-a lăsat
Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea?”;

2. tehnica punctului de vedere (apare în cele două intervenții simetrice de la

început şi de la final ale soacrei),

3. stilul indirect liber, care constă în interferența dintre planul naratorului şi cel
al personajelor: „Ana îşi calcă pe inimă şi se dete la joc. La început se vedea c-a
fost prinsă de silă; dar ce avea să facă? La urma umelor, de ce să nu joace?”;

4. tehnica realistă a detaliului semnificativ (Lică are „sprâncenele dese

împreunate la mijloc”, „cămaşa subţire şi albă ca floricelele, pieptar cu bumbi
de argint şi bici de carmajin”). Stilul este sobru, concis, fără podoabe.

• Stil: monolog / stil indirect liber / dialog / analiză psihologică.