Text propus: Moara cu noroc de Ioan Slavici

• APARTENENȚA TEXTULUI LA O SPECIE LITERARĂ

Specia genului epic în proză, având o construcție riguroasă, un singur fir narativ și personaje
relativ puține, accentul fiind pus asupra complexității unui personaj central se numește nuvelă.
Deși sub raportul dimensiunilor se aseamănă cu povestirea, diferența dintre cele două specii este
dată de faptul că în povestire se acordă o mai mare importanță naratorului și actului narării,
accentul căzând pe acțiune în detrimentul construcției personajelor.
• DATE DESPRE AUTOR
Ioan Slavici e unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii noastre, de numele căruia se leagă
câteva momente esențiale ale evoluției prozei noastre prin asumarea realismului în nuvelele
„Pădureanca”, „Gura satului”, „Scormon”, „Budulea Taichii”, „Popa Tanda”, care sunt mărturia
talentului acestui scriitor.
Din nuvelistica lui Ioan Slavici, cel mai mare prozator român din secolul al XIX-lea, se
detașează prin complexitatea acțiunii și construcția riguroasă a personajelor opera epică „Moara
cu noroc”, tema banului împletindu-se cu cea a familiei, deoarece este surprinsă degradarea
morală sub patima înavuțirii. Nuvela a fost publicată în volumul Novele din popor, în 1881, după
ce apăruse în revista junimistă „Convorbiri literare”.
• TEMATICĂ
Temele textului se referă atât la destin, cât și la maniera în care setea de bani duce la
dezumanizare. Incipitul și finalul au o notă evident moralizatoare, deoarece sugerează faptul că
fericirea nu este reprezentată de avuție, ci de liniștea căminului. De aici se desprind temele
secundare ale nuvelei, reprezentate de iubire și echilibrul familiei.
• CONFLICTE
Fiind o nuvelă realistă și psihologică, „Moara cu noroc” se construiește în jurul unor conflicte
puternice, atât exterioare (între Ghiță și Lică, Pintea și Lică sau Ana și Ghiță), cât mai ales
interioare, deoarece se urmărește procesul dezumanizării lui Ghiță sub imperiul banilor, precum
și raporturile acestuia cu Lică sau cu Ana.
• TITLUL
Titlul nuvelei este o antifrază, desemnând un spațiu damnat, în care personajele își împlinesc
destinul tragic. Moara este descrisă încă din debutul textului, în capitolul al doilea, fiind
prezentată drept o ruină, situată într-o vale, la poalele unui pripor dificil de urcat unde „locurile
sunt rele”, primejdioase, anunțate de cinci cruci. Lângă ruinele morii s-a înălțat un han care este
luat în arendă de Ghiță. În acest ținut pustiu, străbătut adesea de turme de porci, stăpân absolut
este Lică Sămădăul. Din dorința de a pune capăt sărăciei, Ghiță abandonează la un mo ment dat
meseria de cizmar pentru a fi cârciumarul de la „Moara cu noroc”.
• RELAȚIA INCIPIT-FINAL
Textul debutează cu discuția dintre soacra lui Ghiță și acesta cu privire la ros turile familiei și
consecințele îmbogățirii pe căi oneroase. Singura care se opune mutării familiei la han este soacra
lui Ghiță care afirmă: „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci
liniștea colibei tale te face fericit.” Întreaga nuvelă va încerca să demonstreze adevărul spuselor
bătrânei, acțiunea justificând acest crez moral. Finalul nuvelei este reprezentat tot de o replică a
bătrânei: „Simțeam eu că nu are să iasă bine; dar așa le-a fost dată.” Incipitul și finalul se află în
relație de simetrie, conferind textului o structură clasică, de întreg perfect. Spusele bătrânei
sintetizează o viziune asupra fericirii reprezentate de valori precum familia, cinstea și hărnicia,
mult mai importante decât avere, prosperitatea materială dobândită prin abaterea de la calea cea
dreaptă.
• STRUCTURA
Textul este structurat în șaptesprezece capitole, iar acțiunea se desfășoară în Banat, zona
Ineului, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fiind polarizată de surprinderea prăbușirii
morale a cârciumarului Ghiță. Acțiunea nuvelei începe în preajma sărbătorii Sfântului Gheorghe,
când Ghiță se mută, alături de familia sa, la han și se încheie, simetric, după un an, în ziua de
Paști.
• PERSPECTIVA NARATIVĂ
Naratorul obiectiv, prezintă evenimentele „din spate”, la persoana a treia. Nu de puține ori
însă, accentul se mută de pe desfășurarea propriu-zisă a evenimentelor asupra sondării reacțiilor
protagonistului față de anumite evenimente care precipită prăbușirea sa în plan moral. Tocmai de
aceea Ioan Slavici este considerat creatorul nuvelei psihologice, cele mai reușite pagini ale
nuvelei „Moara cu noroc”, evidențiind conflictele interioare care ulcerează sufletul cârciumarului.
• VIZIUNEA DESPRE LUME
Este evident că nuvela urmărește sugestia unui înțeles moral, surprinzând degradarea ființei
umane sub imperiul patimii banilor. Ioan Slavici, animat de idealurile sale morale, demonstrează
prin personajul Ghiță că banul alterează realitățile umane.

EPISOADE
Ioan Slavici urmărește, în esență, procesul dezumanizării cârciumarului Ghiță, acaparat de
dorința de a câștiga cât mai mulți bani.
Ghiță este compromis moral atunci când oprește din banii lui Lică, considerând că suferința lui
justifică un câștig semnificativ: „Ghiță privi câtva timp dezamăgit la bani; cu toate acestea îi
părea bine, căci la urma urmelor, el avea drept la o parte din acești bani, muncise pentru ei.”
Frământarea sufletească a lui Ghiță este răvășitoare și neputința de a-i mărturisi Anei tulburarea
sufletului său o îndepărtează de soț, din pricina neîncrederii față de un bărbat fără autoritate.
Ghiță este prins ca într-un clește nu atât de presiunea lui Pintea și de tirania lui Lică, ci mai
ales de dimensiunea morală a faptelor lui. Frica de Lică Sămădăul, revelația degradării pe care o
trăiește, mai ales în relația cu Ana, sentimentul complicității la crimă, toate au ecou în
subconștientul cârciumarului. Dacă din punct de vedere social statutul lui Ghiță se schimbă în
bine, cârciumarul devenind un om prosper, în plan moral decade, acceptând compromis după
compromis. Este tot mai conștient de acest fapt, trăind momente de dispreț față de faptele sale:
„Sărmanii mei copii, voi nu mai aveți… tată un om cinstit”. Rostește această replică după
procesul intentat lui Lică în urma atacului asupra arendașului. Mărturia lui Ghiță, în justiție,
trezește suspiciuni asupra tovărășiei lui cu Sămădăul și este lăsat să plece pe chezășie.
Ghiță nu mai rezistă tensiunii și, având dovada banilor furați de la arendaș de oamenii lui Lică,
se pregătește să îi întindă o capcană alături de Pintea. O folosește drept momeală pe Ana, fiind
copleșit de gelozie și ajungând la crimă, pentru ca în final să fie ucis de oamenii Sămădăului. În
sens simbolic, mistuirea hanului de către flăcări are valoare purificatoare.
• CONCLUZIE
În nuvela „Moara cu noroc” impresionantă este analiza psihologică, trăsătura artistică
fundamentală care presupune și originalitatea scrierii lui Ioan Slavici.
Scindarea personajului și complexa viață interioară fac ca textul lui Ioan Slavici să fie o
capodoperă a prozei secolului al XIX-lea, surprinzător de modernă prin sondarea profunzimilor
psihicului uman. Scriitorul ardelean este un creator de personaje memorabile și un constructor
epic riguros, cu un limbaj sobru și sentențios. Tocmai de aceea nuvela psihologică „Moara cu
noroc”, alături de romanul „Mara”, creează premisele apariției prozei românești moderne.