Bugheanu Ileana, clasa a X-a A

Eseu structurat „Moara cu noroc”- Ioan Slavici

Ioan Slavici (1848-1925) este întâiul mare constructor de proză românească, care vine din
Transilvania. Nuvela româneasca va fi impusă de Costache Negruzzi in 1848, cultivată mai
apoi de Eminescu, Filimon, Odobescu, Hașdeu, Creanga; în 1881, când Slavici își publică
,,Novele din popor”, acesta intră în categoria marilor clasici, scrisul românesc beneficiând cu
adevărat de o tradiție în aceasta direcție realistă, Slavici impunându-se ca un scriitor viguros,
ce deschide o perspectivă noua a profunzimii în cercetarea psihologiei umane rurale,
neîncercată până atunci de iluștrii săi înaintași. Slavici este un autor de tip realist, fiind definit
ca ,,Balzac al satului ardelean”. Nuvela a fost caracterizată si criticată chiar de George
Topîrceanu, el spunând: ,,cine nu cunoaște mai cu seamă această nuvelă, nu cunoaște pe
Slavici și nu cunoaște una din cele mai puternice creațiuni ale literaturii românești de acest
gen”.
Opera ,,Moara cu noroc”este o nuvelă deoarece este specia genului epic, în proză, de
dimensiuni medii, cu un singur fir narativ, conflict concentrat, construcție riguroasă, număr
redus de personaje; în nuvelă se pune accentul pe caracterizare mai mult decât pe acțiune, în
centru situându-se un protagonist în jurul căruia gravitează întâmplările și restul personajelor.
”Moara cu noroc” este o nuvelă realistă și psihologică. Creația ei este realizată prin simetrie.
Nuvela începe cu vorbele bătrânei, prin idea de ordin moral; și se încheie tot cu spusele ei:
idei ce se referă la imposibilitatea de a te sustrage de la destin.
Se observă tehnica anticipativă, realizată prin vocea bătrânei care echivalează cu vocea
autorului, a înțelepciunii; tehnica gradației: lungi popasuri descriptive, narațiunea fiind densă,
întâlnind monologul și dialogul.
Perspectiva narativă este obiectivă, heterodiegetică, existând și focalizare internă. Naratorul
este obiectiv, omniprezent și omniscient, relatând doar la persoana a treia.
Structura se distinge prin rigoarea compozițională. Este un fir narativ unic, constituit din
multe capitole, înlănțuite cauzal si cronologic, ritmul epic este neomogen, cu acumulari și
izbucniri epice, lucru ce face nuvela una psihologică.
Tema nuvelei este dezumanizarea individului sub influența avuției și a dorinței nestăpânite de
bani. Opera face parte din curentul realist, manifestat in secolul al XIX-lea, remarcându-se
deci, tema averii si a avariției; se mai pot menționa: tema familiei, drama lipsei de
comunicare, tema destinului.
Titlul este unul sugestiv, denumind toposul, locul unde se desfășoară principalele evenimente
(centrum mundi). În text, se explică acest nume prin faptul că, după o călătorie grea, drumețul
se considera norocos să găsească hrană, adăpost si tovarăși de drum. În sensul simbolic, se
produce o ironie amară: roata morii sugerează instabilitatea norocului și măcinarea destinelor.
Conflictele sunt atât interioare cât și exterioare, cel mai proeminent fiind cel cu Ghiță însuși,
fiind reprezentat de zbaterea între dorința de a rămâne cinstit si tentația de avuție prin moduri
nefaste. Alte conflicte sunt între Ana si Ghiță, Lică și Ghiță și chiar și la nivel de generații
(bătrâna încearcă să-i facă pe tineri să înțeleagă că nimic nu este mai presus decât armonia
familială, tinerii i s-au opus, ajungând la un sfârșit tragic, dar evocator).conflictul (de natură
morală și socială) dezvoltă numeroase idei, una dintre ele fiind: Răul trebuie sancționat, dar
dacă nu poate fi distrus, există o posibilitate de autosabotaj; idee ce încadrează nuvela printre
cele cu un puternic caracter moralizator.
Indicii spațiali sunt bine conturați, hanul fiind situat la o răscruce de drumuri, între Arad și
Ineu. Timpul este vag precizat, putând a se deduce doar că era în perioada unui capitalism
incipient. Durata acțiunii este de aproximativ un an (între Sfântul Gheorghe și Paște).
Nuvela este alcatuită din șaptesprezece capitole în care se pot distinge ușor momentele
subiectului- expozițiunea si intriga sunt fixate până în capitolul trei; desfășurarea acțiunii este
una elaborată și complexă, dar începe odată cu apariția lui Lică și obiceiurile sale de rău
augur; precipitarea evenimentelor care domină individual reprezintă punctual culminant
(moartea celor doi soți și a lui Lică); deznodământul stă sub semnul vorbelor bătrânei.
Personajele sunt bine conturate, caracterizate direct (narator, personaje, autocaracterizare) dar
și indirect (fapte, port, gesturi, etc.).

1
Ghiță este protagonistul, un personaj rotund, cu o mare profunzime psihologică. Acesta
începe prin a fi un om statornic, un soț și un tată bun. El îl cunoaște pe Lică, un personaj static
ce reprezintă răul în întregime, care îi află slăbiciunile, dărâmându-l pe Ghiță, ajungând
totodată la Ana, soția lui Ghiță, personaj secundar ce involuează de la soția iubitoare la cea
care se lasă sedusă de alt bărbat, urându-și soțul. Bătrâna reprezinta într-un fel alter-ego al
autorului, fiind vocea revelatoare a înțelepciunii ce îndeamnă către cugetare înainte de a
acționa sau de a se încrede în cineva. Ea apare în momentele cheie ale nuvelei, având nu doar
un rol de personaj, ci și un rol tehnic, ce asigură simetria.
Nuvela își menține complexitatea și prin natura motivelor literare: moara cu noroc, focul -
pedepsitor și purificator, infideliatea, natura, sărăcia, moartea, hora - la început aducând
veselie, iar la final, în dimineața Paștelui, devine profanatoare.
Pe baza argumentelor aduse, putem afirma că opera ,,Moara cu noroc” este o nuvelă
psihologică si realistă, ea prezentând fiecare particularitate în parte: fir narativ unic, accentul
pe caracterizarea personajelor, tema avariției și cea a familiei.