NUVELA REALIST PSIHOLOGICA

“MOARA CU NOROC” IOAN SLAVICI

● CONTEXTUL APARITIEI

Ioan Slavici, unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii romane este un adept al realismului classic
ce se afirma la sfarsitul secolului al XIX-lea.

In scrierile sale se reflecta lumea satului transilvanean, este un univers dominat de norme
patriarhale in care iesirea din norma produce dezechilibru si atrage sanctiunea.

“Moara cu noroc” este o nuvela realist-psihologica publicata in volumul “Novele din popor” in anul
1881.

● INCADRARE IN GEN SI SPECIE

Nuvela apartine prozei psihologice prin tematica, prin conflict, dar si prin modalitatile de
caracterizare a personajului si de investigare psihologica. De asemenea, este o nuvela realista prin
obiectivitate, prin tehnica detaliului, dar si prin prezenta personajelor tipice care actioneaza in
situatii tipice.

● VIZIUNEA DESPRE LUME

Viziunea despre lume in nuvela lui Slavici este configurata conform principiilor scriitorului ardelean
care isi construieste subiectele pornind de la teze morale aflate la baza societatii traditionale.

In “Moara cu noroc”, Slavici porneste de la teza formulate in cuvintele batranei din incipitul nuvelei
si se refera la raportul dintre bogatie si fericire. Potrivit acesteia, fericirea nu trebuie cautata in
bunastarea materiala obtinuta cu orice pret: “omul sa fie multumit cu saracia sa, caci daca e vorba,
nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit”. Desi s-ar parea ca batrana exclude asocierea dintre
bogatie si fericire, fraza trebuie citita nuantat, intrucat cele doua valori, desi apartin unor planuri
diferite nu se exclud.

● TEMA

Tema nuvelei o reprezinta familia traditionala dublata de cea a destinului sau a dramei comunicarii.
Tema textului poate fi privita din mai multe perspective: p. sociala, nuvela prezinta incercarea lui
Ghita de a-si schimba statutul social (din cizmar vrea sa devina hangiu), din p. moralizatoare nuvela
prezinta consecintele nefaste ale dorintei de a avea bani, iar din p. psihologica nuvela prezinta
conflictul interior trait de Ghita care isi pierde increderea in sine si in familie.

● PERSPECTIVA NARATIVA

Perspectiva narativa este obiectiva, naratiunea se realizeaza la persoana a III-a, iar intamplarile sunt
relatate de un narrator omniscient, omnipresent si ubicuu; viziunea narativa este “dindarat”,
naratorul este heterodiegetic. Se remarca aici tehnica punctului de vedere in interventiile simetrice
ale batranei din incipitul si din finalul nuvelei. In cuvintele batranei se ascunde insa vocea auctoriala,
intentia moralizatoare fiind pusa sub masca obiectivitatii.

● TITLUL

Titlul nuvelei are valoare simbolica fiind in acelasi timp ironic. Norocul se dovedeste a fi nenoroc din
cauza abordarii gresite a destinului. Substantivul “moara” are o semnificatie ascunsa: in locul morii
care macina bucatele (sugerand astfel un trai imbelsugat) se afla o carciuma. Daca moara macina
bucatele, carciuma loc al pierzaniei “macina” destinele umane.

● RELATIA INCIPIT-FINAL

Relatia incipit-final este de simetrie, aceasta fiind asigurata de interventiile batranei. Incipitul
concentreaza viziunea despre lume, iar finalul o readuce in prim plan pe batrana care face o remarca
privitoare la destinul implacabil: “asa le-a fost data”.

● RELATIILE SPATIALE SI TEMPORALE

Actiunea nuvelei se desfasoara intr-un spatiu real, transilvanean (Ineu, Oradea), iar timpul
desfasurarii actiunii este cea de a doua jumatate a secolului al XIX-lea, “de la Sf. Gheorghe pana anul
urmator de Paste”.

● CONFLICT

Conflictul principal al nuvelei este cel interior intrucat Ghita oscileaza intre doua dorinte puternice,
dar contradictorii: dorinta de a se imbogati alaturi de Lica si dorinta de a ramane om cinstit. Se
remarca si un conflict exterior, secundar, in confruntarea dintre Ghita si Lica Samadaul.
 ● ACTIUNEA

Expozitiunea prezinta dialogul dintre Ghita si soacra sa, dialog ce surprinde o confruntare de idei,
valori si atitudini existentiale.

Intriga este data de aparitia la han a Samadaului, iar desfasurarea actiunii este data de secvente
precum: tentativele lui Ghita de a se opune lui Lica, instrainarea acestuia de Ana, implicarea in
afacerile necinstite ale lui Lica, jefuirea arendasului si uciderea femeii in negru si a copilului ei.
Procesul la care Ghita depunde marturie falsa se sfarseste cu condamnarea lui Saila Boarul si a
lui Buza Rupta, iar dilemele protagonistului care penduleaza intre tentatia imbogatirii si geloziei
se sfarsesc tragic.

Punctul culminant este dat de hotararea lui Ghita de a-l da prins pe Lica lui Pintea in duminca
Pastelui. In deznodamant Ghita pleaca dupa jandarm, dar la intoarcere intelege ca si-a distrus
iremediabil casatoria. Ghita o ucide pe Ana, apoi este impuscat de Raut din ordinal lui Lica;
acesta din urma se sinucide, iar finalul prezinta imaginea locului purificat prin foc (catharsis).

● CARACTERIZAREA PERSONAJELOR

Surprinzand viata si moravurile unei lumi, Slavici creaza personaje complexe si verosimile; destinul
acestor personaje pare dirijat de puterea de seductie a banilor. Prin fiecare erou se implineste un
destin pus sub semnul hybrisului, iar vorbele batranei exprima ideea ca nimeni nu se poate sustrage
sortii.

Relatia dintre personaje se construieste pe simetrii clasice: triunghiului masculine legat prin orgolii
barbatesti (Ghita care penduleaza intre Lica- faradelege si Pintea- lege) I se opune un trunghi
feminine (Ana fiinta dilematica oscileaza intre moralitate- batrana si imoralitate- femeia in negru).

Din ambele trunghiuri supravietuiesc doar cei fara vina (batrana) sau cei care si-au ispasit vina
trecand de partea legii (Pintea). Raporturile dintre personajele prezentate sunt antitetice, ulterior
ele devin complementare, intrucat dsetinele acestora se incruciseaza si se unesc in moarte.

Ghita este centrul de iradiere al semnificatiilor, acesta poarta numele desacralizat al Sf. Gheorghe,
deoarece se lasa invins de propria sa patima, deci nu poate fi decat un antierou. Destinul sau este un
amestesc de “ispita” si “cadere in pacat”. De asemenea, este un personaj complex, dilemmatic,
reprezinta omul care se lasa dominat de propria sa slabiciune. Acesta apare in trei ipostaze: prima
este cea de om moral care reuseste sa respecte codul etic al comunitatii si tine la respectul familiei,
este deci un “pater familias”. Regimul sufletesc este dat de sentimente precum: echilibrul interior,
fericir, demnitate.

A doua ipostaza este cea de om dilemmatic ce penduleaza intre dorinta de a ramane om cinstit si
ispita castigului nemuncit. Regimul sufletesc este dat de: nehotarare, lupta cu sinele, suspiciune,
scindare, dublicitate.

Cea de a treia ipostaza este cea de om immoral cazut din demnitatea finite in zonele obscure ale
instinctelor. Regimul sufletesc este de: solitudine, grav dezechilibru interior, justificarea slabiciunilor.
Lica Samadaul este un personaj complex asemenea lui Ghita, statutul social este de porcar,
samadau, dar “om cu stare, aspru si neindurator”. Detaliile fizice (“36 de ani, uscativ, inalt”)
anticipeaza caracterul sugerand un om de mare vointa, ager, viclean, plin de rautate, temperamental
si energic. Acesta exercita fascinatie asupra tuturor care paralizeaza vointa si aspiratia spre etic. Este
caracterizat atat direct, cat si indirect.

Ana este o victim a incapacitatii de a-si apara valorile morale si familiale. De asemenea, este o eroina
tragica si o victima a fatalitatii; ipostaza initiala reiese din doua perspective, cea a mamei care spune
despre ea ca este “prea blanda, prea asezata” si cea a sotului care o priveste cu ochi de indragostit.
Cand Ghita o impinge in bratele Samadaului, forma suprema a umilintei, Ana se simte tradata si
incepe sa-si dispretuiasca sotul.

● CONCLUZIE

Prin urmare, destinele celor trei personaje se inscriu sub semnul unei fascinatii a raului ca drame ale
abdicarii de la demnitate si moralitate, drame ale incomunicarii si ale insingurarii. Tragismul
personajelor are un numitor comun si anume dorinta de a avea mai mult decat le rezervase deja
soarta.