Sunteți pe pagina 1din 3

BISERICA ORTODOXA DIN EUROPA DE EST IN

SECOLUL XX

Biserica Ortodoxă (cunoscută și ca Biserica Ortodoxă Răsăriteană) este o


comunitate de credință creștină. Astăzi creștinii ortodocși sunt organizați în biserici
ortodoxe autocefale (greacă, rusă, română, sârbă, bulgară, albaneză, poloneză etc.),
aflate în comuniune liturgică (euharistică) unele cu altele. Între bisericile ortodoxe
autocefale, primatul onorific este deținut de Patriarhia Ecumenică a
Constantinopolului. După numărul de credincioși, ortodocșii formează în lume a
doua comunitate creștină, după Biserica Catolică.
Cunoscutul mitropolit Kallistos Ware, fost profesor la Universitatea din Oxford,
evidenţiază cele patru evenimente principale care au marcat decisiv istoria
creştinismului răsăritean: În primul rând, începutul secolului a cunoscut două
evenimente decisive: în Rusia, revoluţia bolşevică din 1917, iar în Asia Mică,
înfrângerea armatei greceşti în 1922, urmată, în 1923, de schimbările de populaţii
între Grecia şi Turcia, acţiuni care azi s-ar numi “epurare etnică”.
Astfel, Biserica Ortodoxa din Rusia, cea mai influenta si puternica Biserica
rasariteana, devine tinta persecutiilor si executarii sistematice a clericilor si
mirenilor, trecand, pentru urmatorii 70 de ani sub dominatia ateismului militant
specific comunismului, fapt ce a determinat emigrarea multor ortodocsi rusi in
Europa Occidentala, respectiv continentul american. Astfel, revolutia bolsevica
culmineaza cu uciderea ultimului tar, Nicolae al II-lea si a familiei sale, precum si
torturarea si executarea Sfantului Mucenic Vladimir, Mitropolitul Kiev-ului.
Un alt eveniment care a afectat in mod direct integritatea Bisericii Ortodoxe este
genocidul grecilor, inclusiv genocidul pontic, care a fost uciderea sistematică a
populației grecești otomane⁠( creștine, desfășurat în Anatolia în timpul Primului
Război Mondial și al perioadei imediat următoare (1914-1922) în baza apartenenței
religioase și etnice. A fost instigat de guvernul Imperiului Otoman și de mișcarea
națională turcă împotriva populației grecești indigene din Imperiu și a cuprins
masacre, deportări forțate cu marșuri ale morții⁠, expulzări sumare, execuții
arbitrare și distrugerea monumentelor culturale, istorice și religioase creștine
ortodoxe. În mod evident, "dezastrul din 1922 - 1923 din Asia Mică" a atras în
timp pierderea majorităţii credincioşilor Patriarhiei Ecumenice. Până la sfârșitul
anului 1922, majoritatea grecilor din Asia Mică au fugit sau au fost uciși. Cei care
au rămas au fost transferați în Grecia în condițiile ultimului schimb de populației
între Grecia și Turcia din 1923, care a formalizat exodul și a împiedicat întoarcerea
refugiaților.
Un alt eveniment indreptat impotriva religie ortodoxe si implicit impotriva
Bisericii, au fost intemnitarea sistematica a preotilor, a oamenilor de cultura si a
celor simpli, cu pretexte politice, insa adevaratul motiv fiind credinta crestin-orto-
doxa. Cele mai grele forme de tortura au avut loc in cadrul “Experimentului
Pitesti”, dar si in alte temnite comuniste precum Gherla, Sighet, Aiud si Jilava.
Experimentul Pitesti a constat in reeducarea prin tortura a detinutilor, majoritari
studenti, fosti legionari care si-au manifestat adversitatea fata de comunism,
apartenenta la doctrina legionara si implicit la credinta ortodoxa. Pretextul acestor
torturi a fost “lepadarea trasaturilor burgheze si adoptarea valorilor socialiste si
muncitoresti”.
Astfel de atrocitati impotriva ortodocsilor au avut loc si in alte tari ale blocului
comunist format dupa al Doilea Razboi Mondial, insa in niciuna dintre ele nu a
existat teroarea si tortura impusa in lagarele romanesti, aceste atrocitati fiind puse
pe picior de egalitate cu cele petrecute in URSS.
In concluzie, in secolul XX, Biserica Ortodoxa, impreuna cu clerul si credincio-
sii, a fost una din cele mai afectate institutii.