Sunteți pe pagina 1din 2

IN VREME DE RAZBOI - I.L.

CARAGIALE - REFERAT - COMENTARIU

*Universului comic din schiţe şi comedii i se substituie - în drama "Năpasta" şi în nuvele -


dimensiunea tragică a existenţei umane, în care Ion Luca Caragiale se dovedeşte acelaşi
artist desăvârşit în crearea de caractere şi situaţii surprinzătoare.
Nuvelele lui Caragiale se situează între tragic şi grotesc, între comic şi macabru, construind
un impresionant spectacol al lumii prin creaţii realiste, psihologice sau fantastice:
* nuvele realiste eroii se află la limita dintre comic şi tragic în "Două loturi", "Inspecţiune",
"Cănuţă, om sucit";
* nuvele fantastice de factură romantică, în care creează un epic
fantastic din îmbinarea subtilă a realului cu irealul: "La hanul lui Mânjoală", "Kir lanulea",
"Abu Hassan";
*nuvele psihologice de factură naturalistă, care ilustrează adevărate cazuri palologice:"In
vreme de război", "O facle de Paşte".
Alături de loan Slavici, Ion Luca Caragiale este creatorul nuvelei realisl-psihologice,
deosebindu-se de acesta nu numai prin tematica abordată, ci mai ales prin capacitatea
artistică de a insera şi principiile estetice naturaliste, reprezentate în literatura universală de
Emil Zola. Barbu Ştefănescu Delavrancea afirma că Ion Luca Caragiale este "scriitorul cel
mai zolist, naturalistul nostru prin excelenţă".
Naturalismul este curentul literar care, investigând realitatea, se preocupă mai ales de legile
cauzale între fapte, prezentând nu atât tipologii, cât cazuri patologice în care primează
factorul ereditar, ca fiind determinant în evoluţia destinului uman.
Nuvela "In vreme de război" a apărut în 1898 şi este o nuvelă realist-psihologică cu accente
naturaliste.
Tema o constituie evoluţia unei obsesii până la nebunie, respectând toate simptomele
acestei boli, eroul principal fiind urmărit prin analiza crizelor de conştiinţa şi de
comportament, ca într-o adevărată fişă medicală.
Structura nuvelei:
Nuvela este structurată în trei capitole:
1. Popa Iancu din Podeni, căpetenia unei bande de hoţi, este în pericol de a fi prins de
poteră şi de aceea fratele său, Stavrache, îl sfătuieşte să se înroleze voluntar în armată şi să
plece pe frontul din Balcani, pentru a i se pierde urma. Popa Iancu urmează sfatul fratelui
său, iar averea sa îi rămâne lui Stavrache atunci când acesta primeşte o scrisoare prin care îi
este anunţată moartea fratelui.
2. Prezentarea obsesiilor şi a coşmarurilor lui Stavrache, iscate din teama că fratele său
mi ar fi murit şi că s-ar putea întoarce să-i ia averea.
3. Confruntarea' dramatică dintre cei doi fraţi şi declanşarea nebuniei lui Stavrache.
Momentele subiectului:
Firul epic al nuvelei urmează linia unei compoziţii clasice şi urmăreşte conturarea treptată a
obsesiei lui Stavrache şi evoluţia ei spre nebunie. Caragiale compune astfel un destin tragic
printr-o detaliată analiză psihologică, sugerând în acelaşi timp o tară ereditară, genetică.
începutul nuvelei este o adevărată expoziţiune, în care se prezintă datele esenţiale ale celor
două personaje. Hangiul Stavrache este negustor şi proprietarul unei prăvălii şi "cu han la
drum", iar afacerile merg bine, asigurându-i o viaţă confortabilă. Fratele lui mai mic, popa
Iancu din Podeni, "om cu dare de mână", este căpetenia unei bande de tâlhari prinse de
autorităţi, iar el scapă în chip miraculos, înscenâhdu-şi o tâlhărie în propria casă. Pentru a se
salva de poteră, popa Iancu se înrolează în armată şi pleacă voluntar în. război, la sfatul
fratelui său, Stavrache. După un timp, Stavrache primeşte o scrisoare prin care i se anunţă
moartea fratelui său şi, după ce "a plâns mult, mult, zdrobit de trista veste", se încurajează
bârbăleşle pentru că "nu trebuie să se lase copleşit aşa de durere..." , iar, ca urmare, face
toate demersurile necesare pentru a moşteni averea acestuia şi intră oficial în posesia ei.
Autorul este permanent cel care deapănă şirul întâmplărilor cu obiectivitate, intervine cu
paranteze sau scurte comentarii privind atitudinea şi comportamentul hangiului.
Intriga. Consultând un avocat în legătură cu condiţiile legale de păstrare a averii, alia ca
numai popa este singurul care ar avea dreptul să-i ceară restituirea averii. Din acest
moment, pe Stavrache începe să-l chinuie gândul în legătură cu posibila întoarcere a fratelui
său şi acţiunea nuvelei creşte în tensiune.
Desfăşurarea acţiunii. Gândurile chinuitoare ale,lui Stavrache ("dar clacă îndrăzneşte .şi se
întoarce?..."; "o veni?...n-o veni?...") devin obsesii, se transformă (rcplat în coşmaruri care îl
terorizează, el trăind parca aevea momentele tulburătoare ale "vizitei înstrăinatului", dar de
fiecare data îşi linişteşte sufletul cu o feştanie în memoria fratelui mort. Un tablou sugestiv
pentru evoluţia obsesiilor este acel "dialog cu umbrele' , are vedenii, halucinaţii chinuitoare,
marcate de obsedanta întrebare "Gândeai c-am murit, neică?". Fratelui, care îi apare în
haine vărgate de ocnaş, cu ochii mari ca de Ilară, gata să-1 omoare, i se adresează cu un
glas Incărcal de ură şi de teamă că-şi va pierde averea: "- Ticăloşiile, (...) ne-ai acut neamul
de râs! (...) Pleacă! Du-le înapoi de-ţi ispăşeşte păcatele!". Havrache se schimbă, devine
irascibil, suspicios, are reacţii ciudate în relaţiile cu clienţii, dialogul cu fetiţa situându-1 în
lumea negustorilor avari şi nemiloşi: "Scric-v-ar popa să vă-scrie, de pârliţi!". Popa Iancu îi
apare acum din ce în ce mai des în coşmaruri, de astă dată îmbrăcat în haine militare de
căpitan, venit să-i ceară înapoi banii. învălmăşala de gânduri provoacă treceri de la realitate
la vis, cele două planuri se confundă, sugerând astfel degradarea psihică evolutivă a lui
Stavrache.
Punctul culminant este reprezentat de momentul întâlnirii reale dintre cei doi fraţi, când
Iancu Georgescu vine, împreună cu un camarad, să-i ceară bani lui Slavrache, deoarece
delapidase fondurile regimentului. Hangiul, ajuns la capătul încordării psihice, rămâne
înţepenit când replica lui popa Iancu este aproape la fel cu aceea din coşmarurile lui, "Mă
credeai mort, nu-i aşa?" şi constituie lovitura definitivă primită de mintea buimăcită şi
confuză a lui Stavrache.
Deznodământul. Cu o artă desăvârşită, Caragiale analizează reacţiile, atitudinile şi
comportamentul lui Stavrache: "hangiul deschise gura mare să spună ceva, dar gura. Iară
să poată să spună un sunet, nu se mai putu închide; ochii clipiră de câteva ori foarte iute şi
apoi rămaseră mari privind ţintă peste înfăţişarea aceea; mâinile voirâ să se ridice, dar
căzură ţepene de-a lungul trupului." Dacă la început criza psihologică abia se înfiripă, ea se
adânceşte evolutiv, sub imperiul obsesiilor, ducând la o manifestare explozivă şi violentă
premergătoare nebuniei şi declanşând demenţa: '"Stavrache se duse la icoane, făcu câteva
mătănii, apoi se sui în pat şi începu să horcăie tare şi să geamă (...) fratele îl atinse cu mâna
(...) Ia acea uşoară atingere, un răcnet! ca şi cum i-ar fi împlântat în rărunchi un junghi. Şi
omul adormit se ridică drept în picioare, cu chipul îngrozitor, cu părul vâlvoi, cu mâinile
încleştate, cu gura plină de spumă roşcată. Dete un alt răcnet şi se năpusti asupra fratelui
său. Atunci începu o luptă crâncena. Stavrache se prăbuşi ca un taur. scrâşnind şi răgind
(...) Stavrache îl scuipa şi râdea cu hohot (...) Cum îi dete lumina în ochi, Stavrache începu
să cânte popeşte."
Popa lancu şi camaradul său reuşesc să-1 imobilizeze pe Stavrache. Iegându-1 cu o curea.
Finalul nuvelei prezintă un caz patologic tipic, autorul reuşind să întocmească o adevărată
fişă clinica. în care notaţiile simptomelor fiziologice sunt unele medicale: "chipul îngrozit'.
"părul vâlvoi", "mâinile încleştate", '"gura plină de o spumă roşcată", "scuipa şi râdea cu
hohot", "începu"să cânte popeşte".
Eroul principal, Stavrache, este conturat în evoluţia sa de ia lăcomie la iluzie, apoi la
halucinaţii, de la frică la spaimă şi groază până k nebunie, toate aceste stări definind
labilitatea sa psihică.
Caracterul naturalist al nuvelei este dat şi de strânsa relaţie între natura ce se dezlănţuie
treptat şi evoluţia patologiei personajului: "Legănate de mişcarea sunetelor, gândurile
omului începură să sfârâie iute în cercuri strâmte." Elementul auditiv devine pregnant, ploaia
măruntă şi rece de toamnă căzând "în clipe ritmate pe fundul unui butoi dogit (...) făcea un
fel de cântare cu nenumărate şi ciudate înţelesuri." Când în final Stavrache se prăbuşeşte,
"vântul afară ajuns în culmea nebuniei făcea să trosnească zidurile hanului bătrân".
Stilul:
Nuvela are un caracter scenic, specific manierei literare a lui Ion Luca Caragiale,
dialogurile au replici scurte, gesturile sunt descrise detaliat, completând fişa psihologică pe
care o realizează autorul în această nuvelă.
Nuvela "In vreme de război" este o proză psihologică de factură naturalistă, urmărind stările
de conştiinţă şi de comportament ale eroului principal, al cărui destin dramatic are la bază
lăcomia exagerată a acestuia, dar şi tare genetice, întrucât "incontestabil există o tară în
familia în care un frate înnebuneşte, iar altul se face tâlhar ca popă şi delapidator ca ofiţer."
(George Călinescu).