Comoara Bisericii Zlatari din Bucuresti

 Ioan STANCU  preot 

Nicolae Dascalu preot

Adresa: 

Biserica Zlatari
Calea Victoriei, nr.12, sector 3, Bucuresti

tel. 021 - 313.83.41

Biserica Zlătari este situată pe Calea Victoriei, fostul Pod al Mogoşoaiei, între străzile
Stavropoleos şi Lipscani, în apropierea Muzeului Naţional de Istorie a României, într-o zonă
încărcată de vestigii ale Bucureştilor de altădată.

Biserica Zlatari
 

Moastele Sfantului Ciprian, aparator de vraji si blesteme.

Trecem pe langa ea facandu-ne cruce, dar fara sa stim ca intre peretii inveliti in picturi cu
arhangheli si sfinti, Biserica Zlatari ascunde o comoara inca si mai de pret: mana Sfantului
Ciprian, marele ocrotitor de vraji si blesteme. Prinsa in menghina unor blocuri matahaloase,
biserica e tot ce a mai ramas din stravechiul Pod al Mogosoaiei, din imensul patrulater spiritual
format candva in inima Capitalei: Sarindari, Batistei, Stavropoleos.
Stralucirea si fala de altadata au disparut pentru totdeauna: curtea cu havuzul ei din piatra
fasonata de mesteri italieni, hanul zlatarilor, cimitirul cu morminte voievodale, arhondaricul cu
odai boieresti, la care trageau patriarhul Alexandriei si alti oaspeti de vaza. Istoria, atat cat s-a
pastrat, sta refugiata laconic pe usa ce duce la pangar: "Loc de inchinaciune al aurarilor
(zlatarilor) greci, ridicat de Constantin Voda pe fundatia unui schit de la 1560".
Cu greu gasesti in tot Bucurestiul o biserica mai stramtorata si mai oropsita, cu peretii afumati
pana in tavan, cu frumoasele ei vitralii prafuite si, pe alocuri, sterse. Chiar si asa, parintele
Diaconescu da slava lui Dumnezeu si multumeste pentru toate cate sunt acum. In anii 80, Zlatari
ar fi trebuit sa fie rasa de pe fata pamantului. Era in capul listei de biserici dezafectate. Era
prinsa in planul de sistematizare ceausist. Zi de zi, cohorte de activisti si arhitecti inspectau
locul, in timp ce buldozerele incepusera deja sa curete zona, iar camioanele stateau gata
pregatite sa incarce odoarele si sfintele icoane. Brusc si absolut inexplicabil, mai marii partidului
s-au razgandit, lasand biserica la locul ei.
Nimeni nu stie cum anume a fost savarsita minunea, dar oamenii au inceput sa vorbeasca. Nu
putea fi decat rodul credintei, rugaciunile fierbinti si lacrimile batranului preot Chiricuta, dar,
mai ales, lucrarea Sfantului Ciprian, ale carui moaste se odihnesc de sute de ani langa altar, intr-
o racla simpla de sticla si intr-un mic vesmant de argint, lucrat cu migala. De mai multe sute de
ani, mana sfantului sta asezata ca un scut nevazut asupra bisericii, asupra celor care ii calca
pragul. Prea putin cunoscut, Sf. Ciprian, zis si Magul, nu putea sa-si aleaga o casa mai potrivita
caintei sale: chiar la drum, in inima unui Bucuresti smintit, agitat, plin de griji si de ganduri rele,
inconjurat de magazine luxoase si sedii de banci, in mijlocul ispitelor si a necuratiilor de tot
felul.

Strigatul Molitvelor:
"Teme-te... Fugi... Pleaca!"

Icoana si racla cu mana Sf. Ciprian

 
Vineri, pe inserat, Biserica Zlatari forfoteste de lume. Nici un ac nu ai unde sa-l arunci. Tacuti, cu
capetele plecate, oamenii asculta, isi fac semnul crucii si soptesc din cand in cand: "Amin!".
Se spune ca aici, Molitvele Sfantului Vasile sunt cele mai puternice, ca nicaieri nu gasesti ajutor
mai grabnic in dezlegarile de blesteme si vraji. Necazul nu alege. Tineri si batrani tresar
deopotriva, auzind vocea apasata a preotului: "Teme-te... Fugi... Pleaca... Departeaza-te...! Din
smarcuri, din apa, din fantani, din paduri, din copaci, din scorburi, din crapaturile pamantului...
Din locuri banuite si nebanuite, de unde stim si de unde nu stim".
La fiecare noua catisma citita, atmosfera din biserica capata o gravitate aparte, tulburatoare.
Nu oricine poate rosti Molitvele si nu in orice stare, ci cu pregatire, cu post si rugaciune. Glasul
suitor al preotului si imprecatiile adresate necuratului reverbereaza in incapere puternic,
neabatut. De partea sa, parintele nu are decat armele simplitatii si ale pravilei crestine: crucea,
antimisul si, undeva alaturi, pavaza cea de mare pret - moastele Sfantului Ciprian, cel mai vestit
vrajitor al Imperiului Roman, adorator al lui Apolo si al zeitei Artemis, ghicitor in stele si carti,
care, printr-o minune, s-a crestinat, a devenit episcop si, intr-un tarziu, a infruntat cu mare
barbatie proba cumplita a muceniciei: biciuit, sfartecat cu unghii de fier, bagat intr-un cazan cu
apa clocotita si apoi decapitat, nevrand sa se intoarca la vechile lui practici diavolesti.
Figura lui prelunga, siriana, cu ten masliniu si ochi negri, patrunzatori, vegheaza din icoana. In
tacerea sfarsitului de slujba, oamenii trec la miruit si se opresc apoi in dreptul raclei cu
moastele cele sfinte - o mana maronie si subtire ca de copil, surprinsa in gestul mistic si plenar
al binecuvantarii. Se inchina, se reculeg o clipa, isi striga tacut si-n felul lor suferinta, dupa care
se ridica parca mai intariti si cu nadejde. Cand si cand, de la distanta, parintele Stancu ii
cerceteaza atent cu privirea. Nu vrea sa discute despre acest subiect, dar recunoaste ca in casa
sfantului, lupta cu cel fara chip si fara de rusine este mare. Se intampla cateodata ca la Zlatari,
pe langa credinciosi cu probleme, sa intre si vrajitoare, venite cu gand ascuns si necurat, ca sa
arate ca biserica le incuviinteaza in ceea ce fac sau sa ia o aschie, macar, din rama sfantului,
pentru a-si spori si mai mult lucrarea necurata: legaturi si farmece, descantece si meniri. Rar i-a
fost dat parintelui ca o asemenea femeie sa vina la taina spovedaniei, sa recunoasca deschis
farmecele facute si sa se caiasca din inima, dar asta nu-l impiedica sa observe ca in ultimul timp,
s-au inmultit, peste fire, si vrajile, si cei care le faptuiesc. Cum e posibil ca intr-o lume tot mai
pozitivista si cu stiinta de carte, sa se petreaca atatea rataciri si eresuri, asta e greu de dezlegat.
Cert este ca ghicitoarele din jurul Bucurestiului nu numai ca prospera, ridicand palate si
incoronandu-se cu jalnica titulatura de "Regina a magiei albe", dar primesc si vizita unor
personaje sus puse: politicieni, sportivi celebri si mari oameni de afaceri. "Ratacirea e mai mare
ca oricand", zice parintele, neintelegand curiozitatea unora de a-si ispiti viitorul, de a ghici in
carti sau gramolnic, de a vorbi cu mortii sau de a se lega necuratului pentru castig la loto,
pentru case si masini luxoase.

Farmece, vraji, blesteme

Pr. Stancu
 
Parintele cumpaneste fiecare cuvant si cauta a vorbi scripturistic, fara adaos ori trunchiere.
Domeniul acesta al vrajitoriei ascunde multe piedici si capcane, excese si rataciri grele. Unii cred
prea mult in farmece. Suspecteaza orice necaz sau opreliste din viata lor - fie paguba, fie certuri
in familie. Suspecteaza pana si gestul sau privirea insistenta a vecinului. Nu cumva le meneste
de deochi? Nu cumva umbla cu vraji? Altii, dimpotriva, zambesc. Refuza sa creada ca necuratul
are forta lui. Considera fermecaturile drept superstitii, practici babesti, pe care nu trebuie sa le
iei in seama.
Desi, ca duhovnic, a intalnit cazuri din cele mai cutremuratoare, evita sa vorbeasca in amanunt
despre ele, despre felul in care se fac si se propaga farmecele si vrajile. Ceea ce il intereseaza
mai mult si i se pare mai de folos oamenilor este ca ei sa stie cat de grea si de cumplita poate fi
lucrarea blestemului. Spuse din ura adanca sau la un moment trecator de furie, blestemele se
savarsesc cu o putere intreita: prin ele insele, prin forta gandului negativ si, mai ales, prin
cuvant. Parintele e convins ca totul pleaca de la cuvant, care este Logos intrupat in istorie.
Adica, Dumnezeu Cuvantul, Iisus Hristos. Traim intr-o lume zgomotoasa, o lume a vorbelor
spuse cu sau fara cumpanire. Luam totul in usor, sporovaim vrute si nevrute si nu intelegem nici
mistica rostirii si nici forta uriasa pe care o declansam. Ne jucam cu focul si nu banuim macar ce
inseamna o vorba aruncata la nervi sau chiar una rostita la icoana. Nu trebuie sa blestemi pe
nimeni, dar nici sa te legi singur in fata altarului. Daca o faci totusi, trebuie negresit sa implinesti
legamantul cu orice chip. E legamantul tau, la care nu te-a obligat nimeni.
Parintele isi aminteste de o femeie din Pitesti. Era foarte credincioasa si, la un moment dat, a
ajuns cu multe sacrificii in Tara Sfanta, pe muntele Eleon. Acolo, la Manastirea rusa de maici, s-a
jurat sa se calugareasca, sa intre in ceata mireselor lui Hristos, pana la sfarsitul zilelor. Nu a
facut-o, amenintata fiind de mama ei ca, daca o paraseste, se va sinucide pe mormantul
parintilor ei. Si-a incalcat legamantul, crezand ca face o fapta buna, si imediat viata ei a devenit
un calvar - familia i s-a destramat, un copil a murit ars intr-o explozie, iar altul s-a sinucis din
dragoste. Fara sa vrea, femeia a incalcat porunca Mantuitorului: sa nu faceti juraminte in fata
lui Dumnezeu. Ce este da sa fie da, ce este nu, nu. "Cuvantul atrage realitatea", repeta parintele
de mai multe ori, certandu-i pe cei care iau cuvantul Domnului in desert, care se joaca cu
vorbele si habar nu au ce urgie atrag asupra lor si asupra altora.
Din experienta sa de pana acum, poate spune ca din toate, cel mai cumplit este blestemul de
mama. Parintele isi aminteste ca la el, la tara, o femeie s-a certat cu fiul ei, si la nervi l-a
blestemat sa moara singur, sa vada cat de greu e sa nu ai pe nimeni langa tine. Nu a durat mult
timp si baiatul a plecat la padure, rasturnandu-se cu tractorul. Oricat s-a zbatut, nu a mai putut
iesi de sub greutatea tractoruui. L-au gasit mort, dupa cateva zile. Nu avea nici o fractura, nici
cea mai mica lovitura. Murise de foame si de spaima. Murise singur, strigand intruna, cu
disperare, dupa ajutor. Blestemul parintesc e atat de puternic, incat se intampla ca nici sapte
preoti sa nu-l dezlege de prima data. Remediul sta tot in cuvant - in rugaciune, in rostirea
psalmilor, in cainta si spovedanie. Degeaba spui duhovnicului: "Am savarsit toate pacatele
stiute si nestiute. Dezleaga-ma, parinte". Ca iertarea sa fie deplina, trebuie sa pronunti fiecare
pacat, sa recunosti prin vorbire ceea ce ai gresit si iti apasa cugetul.

Tamaduiri facute la racla Sf. Ciprian

 
In Biserica Zlatari, oamenii intra si ies pana noaptea tarziu, pana se pune lacatul pe usa. Unii se
reculeg in linistea stranei, altii asteapta tacuti rand la spovedanie. Toti au o problema si
nadajduiesc in ajutorul sfantului. O femeie intre doua varste nu se sfieste sa povesteasca cum a
ajuns la Zlatari. Era in Biserica "Darvari" si, la un moment dat, a observat ca icoana
Mantuitorului se uita fix la ea, si in ochi avea o sclipire ca de lacrimi. I s-a parut ca e o simpla
inchipuire, si-a schimbat locul, dar icoana o urmarea in toata biserica. Tulburata, s-a asezat sa
se roage la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, cand, fara veste, langa ea a pocnit un
neon atat de tare, incat preotul a iesit speriat din altar ca sa vada ce se intampla. Intr-un tarziu,
a plecat acasa. Inca mai spera ca totul fusese o nalucire, o parere de om obosit, cand o masina
gonind nebuneste s-a suit pe trotuar, putin lipsind sa o striveasca de un stalp. Indepartandu-se
ingrozita de locul accidentului, a mai facut cativa pasi si, imediat, a simtit o mana nevazuta cum
o opreste. In secunda imediat urmatoare, un turtur urias s-a desprins de pe acoperis si a cazut
langa picioarele sale. Noaptea, in somn, va visa altarul unei biserici, in timp ce o voce repeta
numele Sfantului Ciprian. Acum, poate spune ca a fost un semn de sus. Un semn de intarire.
Rugandu-se la racla sfantului, in viata si familia sa a pogorat pacea. Se simte aparata, si toate
necazurile ei legate de serviciu si de o mostenire teribil de incurcata s-au rezolvat parca de la
sine.
La intrarea in biserica, o batrana in haine cernite sta ca un paznic umil, fara sa se miste. Nu
cerseste, nu intinde mana, dar oamenii ii dau ceva bani, o punga cu mancare. Accepta orice
milostenie, ca apoi, din darurile primite, sa ajute la randul ei o bolnava de care se ingrijeste de
mai multi ani. O cheama Maria si umilinta ei este canonul de multumire pentru toate
indreptarile din viata ei primite de la Sf. Ciprian. Totul a inceput in urma cu cativa ani, cand
sotul, care o iubea si era om asezat, a inceput din senin sa o bata cu salbaticie si sa o dea afara
din casa. Maria si-a dat seama ca ceva necurat se intampla, cand in camera usile se deschideau
mereu, ca bantuite de fantome, si in fata apartamentului gasea tot felul de lucruri urate: batiste
insangerate, gheare de gaina... Nu s-a pierdut cu firea. Rugandu-se si postind, a facut 40 de zile
la rand acatistul Sf. Ciprian si, chemand preotul, a sfintit casa in cateva randuri. Brusc, lucrurile
s-au linistit. Farmecele au incetat, sporul casei a revenit si mai manos ca inainte, iar fiica ei si-a
implinit visul cel mare - sa se casatoreasca si sa emigreze in Canada.
Alaturi, la pangar, sta tot timpul sora Eugenia. O gasesti zi de zi, cu cartea de rugaciuni in mana,
repetand mereu acatistul sfantului si rugaciunile de multumire. Nu se teme prea tare de
farmece, dar le cunoaste bine puterea malefica. In urma cu 30 de ani, fiica unei vecine
vrajitoare s-a indragostit de fratele ei, dorind sa se casatoreasca cat mai repede. Cum fratele si
parintii maicii Eugenia nu au fost de acord, vrajitoarea a vrut sa se razbune. Din clipa aceea,
lucrurile au inceput sa mearga din rau in mai rau. La inceput, au murit toate animalele din curte.
A urmat tatal ei, atins de farmece si ritualuri diavolesti, cu papusi intepate in inima. A murit pur
si simplu, stingandu-se pe picioare si fara ca medicii sa-si dea seama ce se intampla. De
suparare, mama ei a cazut la pat. Apoi, au urmat boala grea a unui unchi, necazurile cumplite
ale fratelui, ca intr-un final, sa piarda o casa si sa pagubeasca ani la rand, pana ce rugaciunea
parintelui Argatu si lucrarea Sfantului Ciprian i-au adus linistea sufleteasca si impacarea familiei,
atat de incercata de-a lungul anilor.

Lupta cu necuratul
E multa durere in Biserica Zlatari. Fiecare om are povestea si necazul sau. Nu e nici simplu si nici
usor sa le asculti fara sa te tulburi. De aproape 20 de ani paroh al bisericii, parintele Diaconescu
incearca sa se tina tare, dar tot el recunoaste cat este de greu, cum in unele zile se intoarce
acasa ravasit, ranit sufleteste, iar noaptea se intampla sa aiba vise urate. Se bucura cand vede
puterea tamaduitoare a Sfantului Ciprian, cand oamenii vin sa multumeasca la altar, insa lupta
cu vrajmasul este teribila si fara sfarsit. Fara sa vrea, se incarca din plin cu uraciunea traita de
altii, cu razbunari de neinchipuit si vijelii de neliniste.
Din cate a vazut si a auzit, cele mai grele vraji sunt legate de mort: legaturi, unghii, par, bucati
smulse din vesminte, pamant din mormant. Urmeaza apoi vrajile cu particele sfinte: fragmente
de icoane, de moaste, de straie preotesti. Cu o umbra de tristete in priviri, ne arata racla
sfantului, inchisa cu doua randuri de chei. Ne arata apoi golurile din iconostas si ornamentele
stirbite de pe margine, oamenii rupandu-le in ascuns, fie ca sa introduca biletele, fie sa
foloseasca aschiile de lemn traforat, in fermecaturi sau alte mizerii.

 
In biserica Sfantului Ciprian, lupta cu necuratul este crancena. Unii ii cer parintelui sa le faca
particele si sa le ghiceasca in Evanghelie, sa le deschida cartea cu cheia sau sa le meneasca in
Vinerea Mare; altii lasa tot felul de batiste sub racla Sfantului, la intrare sau langa altar.
Indiferent cu ce gand vin oamenii la biserica, parintele trebuie sa-i trateze pe toti la fel - cu
dragoste si intelegere, fara banuieli sau judecata. Ii refuza daca cer lucruri necuvenite, dar, cat
poate, ii si invata dreapta credinta, sfatuindu-i sa indeparteze inchipuirile de toata noaptea si sa
se apropie de Dumnezeu, increzatori in ajutorul si protectia Sa neabatute. Important este sa nu
ne pierdem nadejdea, zice parintele. Sa nu ne amagim ca vom scapa de vraji prin alte vraji.
Oamenii alearga prin tara si cauta leac de vindecare, atrasi fiind de renumele unui schit, al unui
duhovnic batran, al unei icoane facatoare de minuni, dar se intampla ca minunea si comoara
vindecarii sa fie la doar cativa pasi de ei - la Zlatari, de pilda. Stinghera si aproape acoperita de
blocuri, bisericuta aurarilor greci sta ca o pavaza nevazuta asupra orasului si a tuturor celor
aflati in suferinta, contra legaturilor pline de uraciune ale farmecelor si blestemelor de tot felul.
Prea putin cunoscut, Sfantul Ciprian nu putea sa-si aleaga o casa mai potrivita - in mijlocul unui
Bucuresti galagios, grabit, incarcat de griji si ganduri rele.

Fotografii de Petre Cojocariu

 
ZLĂTARI - biserica unde se rup vrăjile

Foto: Agerpres
 
O mare de mâini, ridicate toate spre cer, de parcă ar dori să-L atingă pe
Dumnezeu.

Fiecare om din biserică încearcă să prindă un strop din aghiazma cu care

părintele ne stropeşte. În picurul acela firav de apă sfinţită este o putere tai-
nică greu de înţeles, dacă nu eşti credincios. O putere care face duhurile rele
să se teamă şi să plece. Ori de câte ori aghiasma mă atinge pe creştet, în
suflet îmi pătrunde un iureş de lumină şi mă simt primenit şi curat.
E vineri seară. O seară umedă şi rece, scăldată într-o ploaie de sfârşit de
octombrie, care face întunericul să pară mai pătrunzător şi mai hâd decât
este. Biserica e plină. Suntem împreună, lipiţi, aproape un singur trup, tineri
şi bătrâni, femei şi bărbaţi, unii mai cu stare, alţii sărmani de-a dreptul,
uniţi, cu toţii, într-o singură chemare. Dinspre altar, vocea părintelui se aude
blând, contrastând puternic cu rugăciunea înfricoşătoare a Sfântului Vasile
cel Mare, ale cărei cuvinte izgonesc necuratul: "Te blestem pe tine,
începătorul răutăţilor şi al hulei, căpetenia împotrivirii şi urzitorul vicleniei.
Te blestem pe tine, cel aruncat din lumina cea de sus şi surpat pentru
mândrie în întunericul adâncului."
Fiecare dintre credincioşii care ajung la Biserica Zlătari din Bucureşti au pe
suflet o povară sau poartă o bucurie. Vin să se roage sau să mulţumească.
Pe toţi i-a adus aici prezenţa nevăzută, dar puternică şi ocrotitoare, a
Sfântului Mare Mucenic Ciprian, izbăvitorul de vrăji, a cărui mână se află în
acest lăcaş, de peste două sute de ani.
În veacul al XVII-lea, când pe locul Zlătarilor din Sărindar se ridică o micuţă
biserică de lemn, mahalaua aurarilor şi argintarilor greci trebuie să fi fost
plină de viaţă. Era la un pas de Lipscanii prin care mulţimea trecea într-o
vânzoleală neîncetată, căutând să tragă ori să mănânce la unul din hanurile
înşirate, la vedere, pe uliţă, să cumpere şi să vândă mărfuri de tot felul, să
se plimbe sau, pur şi simplu, să caşte gura la ce se mai întâmplă în târg. O
lume de târgoveţi, aflată în neîncetată mişcare, între módele din Apus şi din
Răsărit, un loc în care miresmele grele şi voluptuoase ale Orientului se
întâlneau cu aerul proaspăt şi tare al modernului Occident.
La răscrucea aceasta de vremuri, bisericuţa de lemn din mahalaua zlătarilor
este schimbată, şi ea, pe una de piatră, zidită în anul 1705, cu ajutorul
spătarului Mihail Cantacuzino. Când Gherasim Palada, Patriarhul Alexandriei,
îl vizitează pe Constantin Brâncoveanu la Bucureşti, domnul îi închină
Biserica Zlătarilor, devenită între timp una din cele mai bogate mânăstiri din
ţară, înzestrată cu han, prăvălii, pivniţe, acareturi şi moşii. Spre sfârşitul
veacului al XVIII-lea, în timpul păstoririi Patriarhului Parthenie al II-lea al
Alexandriei, biserica va primi şi cel mai preţios odor al ei - mâna
transformată în moaşte a Sfântului Ciprian al Antiohiei, vrăjitorul convertit la
creştinism şi martirizat în anul 304. Din clipa aceea, drumul prin vremuri al
lăcaşului avea să fie pecetluit, ocrotindu-i şi dezlegându-i pe toţi cei care-i
vor trece pragul, de farmece, descântece şi legătorii săvârşite cu puterea
celui rău.
Trupul de zid al bisericii va mai fi preschimbat o dată, după cutremurele din
1802 şi 1838, când "fiind în mare ruină şi crăpându-se, s-a început ridicarea
din temelie, în anul 1850, de preasfinţitul Calistrat Livis", pe vremea aceea
egumen al mânăstirii, dar şi mitropolit onorific al Libiei. Pictat de Gh.
Tattarescu, trecut prin mai multe reparaţii, cu hanul şi turnul-clopotniţă
dărâmate, în anul 1902, pentru ca să facă loc lărgirii Căii Victoriei, sfântul
lăcaş din secolul XIX a scăpat cu greu furiei demolatoare a lui Ceauşescu, din
anii '80. Nici astăzi nu ştie nimeni cum de dictatorul, care era hotărât să-l
demoleze, şi-a schimbat, pe neaşteptate, gândul.

Sfântul Ciprian
 
Mai bine de treizeci de ani. O viaţă de om. Atâta a stat la pangarul Bisericii
Zlătari doamna Eugenia. Şi încă stă, deşi s-a pensionat în primăvară. A venit
aici în anii comunismului, renunţând la o slujbă bună, în armată, plătită pe
atunci cu 3000 de lei. "Dar nu de bani îmi păsa mie, ci de pacea
sufletească!" Şi când spune asta, îi văd mijind o lacrimă în ochi. Şi-a găsit-o!
"Eu sunt ardeleancă şi am avut multe probleme cu farmecele, dar Dumnezeu
m-a ajutat mult prin Sfântul Ciprian. Fratele meu nu a vrut în tinereţe să ia
de nevastă fata unei vecine, cu care copilărise. Drept răzbunare, ne-a făcut
vrăji la toată familia. Mergea în spatele grădinii şi arunca tot felul de necu-
răţii, de pe urma cărora s-au betegit toate dobitoacele. Vecina aceasta a
noastră i-a făcut cel mai mult rău mămicii. De ea s-a «ocupat» cel mai mult,
pentru că ştia că dacă o termină pe ea, ne termină pe toţi. S-a întâmplat să
o şi ia de piept şi să-i spună în faţă: «Tu, nenorocito, ce faci de nu te pot
omorî?!» Dar mămica nu a murit, pentru că e o femeie tare credincioasă,
care se roagă foarte mult. Acum are 86 de ani şi ştie pe de rost Acatistul
Rugului Aprins, scris de părintele Daniil Sandu Tudor, şi-l spune mereu. Şi i-
am cusut şi eu la haină o cruciuliţă de la botez, o bobiţă de tămâie, cu puţin
cărbune, care a ars aici, în altar, şi cu rugăciunile Sfântului Ciprian, şi
pomelnic, duminică de duminică, la Sfânta Liturghie, ne-am izbăvit!"
Multe minuni a văzut doamna Eugenia perindându-se prin faţa ochilor, în cei
peste treizeci de ani, de când slujeşte la pangar. "S-a întâmplat de multe ori
ca vrăjitorii să pângărească aghiasma, astfel ca oamenii să nu se poată folosi
de ea. De abia o sfinţeam, că ne şi trezeam, după niciun ceas, cu necurăţii
aruncate în vasul cu apă sfinţită. Aşa am ajuns să-i punem lacăt şi un robi-
net, ca oricine să-şi poată lua aghiasmă, dar nimeni să nu mai poată arunca
ceva înăuntru."
Vasul de care vorbeşte doamna Eugenia Ciorga este chiar la intrare. Când
am intrat, nu am băgat de seamă că e ferecat. Lacătul micuţ, care-i închide
temeinic capacul, e o mărturie minusculă a marelui război purtat năpraznic
de preoţii acestei biserici, cu demonii şi vrăjitorii, care-i slujesc zi şi noapte.
Aici se săvârşesc izbăviri de lucrarea duhurilor necurate, pe care Sfântul
Ciprian le-a zădărnicit de multe ori, printr-o simplă atingere de moaştele
sale. Doamna Eugenia îşi aduce bine aminte...
"Acum mai bine de zece ani, chiar de praznicul Adormirii Maicii Domnului, s-
a petrecut tămăduirea unei copile, care era chinuită de un duh rău. Cei din
familia ei credeau că i se făcuseră farmece, dar nu ştiau cine anume i le
făcuse. Disperaţi, pentru că fetiţa nu se vindeca defel, au mers cu ea pe la
biserici şi mânăstiri. Un părinte a îndrumat-o spre noi. Şi au venit aici, de
mai multe ori. Duminica mergeau de obicei la liturghie la Mânăstirea Cernica
şi ar fi vrut să se ducă acolo şi de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Dar
în ajun, mama fetiţei a visat pe cineva care i-a spus să nu meargă la
mânăstire, ci să vină la slujbă la noi.
Aşa că a ajuns dis de dimineaţă, împreună cu fetiţa. Îmi aduc aminte foarte
bine cum au dat pomelnicul la Sfânta Liturghie şi apoi s-au aşezat smerite
într-un colţ, pentru că fetiţa tulbura, uneori, slujba, când o chinuia duhul
rău. În duminica aceea, copila a stat liniştită, rostind doar nişte nume în
gura mare. Nimeni nu le-a înţeles şi nici părinţii nu au băgat-o în seamă.
Acasă, fetiţa a adormit, iar când s-a trezit, şi-a venit brusc în fire, a strigat-o
tare pe Măicuţa Domnului şi pe Mântuitorul, şi apoi a început să le spună
părinţilor cum îi făcuse o femeie farmece. Le-a spus chiar şi numele
vrăjitoarei, Florica o chema, împreună cu numele tuturor celor care o
ajutaseră la farmece. Atunci şi-au dat seama că erau chiar numele pe care
copila le pomenea în timpul Sfintei Liturghii. Şi, din clipa aceea, fetiţa s-a
vindecat, iar asupra vrăjitoarei s-a întors tot răul pe care-l făcuse. Copila e
bine sănătoasă, s-a căsătorit şi are la rândul ei copii. Ani de zile a venit aici,
la biserică, împreună cu părinţii, ca să-i mulţumească Sfântului Ciprian."

Copilul căruia i s-a furat sufletul

Slujbă la Biserica Zlătari

 
Doamna Eugenia îşi aminteşte de o altă întâmplare care s-a petrecut în anii
dictaturii comuniste, când la biserică oamenii veneau pe furiş, de frică să nu-
şi piardă serviciul, pentru că o supraveghetoare din magazinul de peste
drum avea grijă să urmărească permanent intrarea în sfântul lăcaş.
În vremurile acelea, peste o femeie credincioasă din Bucureşti s-a abătut o
năpastă. L-a luat de soţ pe băiatul unei vrăjitoare din ungurime, care i-a pus
gând rău. Şi pentru că de ea nu s-a putut atinge, a încercat o vrajă teribilă
asupra copilului ei, care avea doar patru anişori. Stăpânită de demonul
căruia i se consacrase din tinereţe, soacra a vrut să facă un troc. I-a oferit
duhului rău sufletul băieţelului, la schimb cu propriul suflet, pentru a se eli-
bera. Din momentul acelei vrăji cumplite, băieţelul s-a îmbolnăvit grav.
Cădea inconştient, fără motiv, iar medicii nu l-au putut ajuta cu nimic. Ştiind
că soacra sa e vrăjitoare, mama copilului a venit la Bucureşti, să se roage
Sfântului Ciprian. Puterea farmecelor era nespus de mare, dar femeia a
stăruit. Şi nu o dată sau de două ori. A venit la sfântul ani la rând. Sâmbăta
seară se urca în tren, ajungea în Capitală, dimineaţa venea la liturghia de la
Biserica Zlătari, iar după-amiaza se întorcea acasă. Nu s-a descurajat, nu a
renunţat. O trudă de Sisif. Până când, într-o noapte, şi-a visat băieţelul care
i-a spus: "Mami, nu mai avem mult!" A venit atunci într-un suflet la Biserica
Zlătari, iar părintele, care-i devenise duhovnic, i-a spus să-şi aducă băieţelul
la împărtăşit. Când micuţul a primit Trupul şi Sângele lui Hristos, s-a luminat
la faţă şi a rostit, aparent fără motiv, numele soacrei. Şi, chiar din clipa
aceea, vrăjitoarea s-a îndrăcit. Duhul rău, care-l chinuise pe copilaş, a intrat
în ea şi a început să o arunce în toate părţile, ca pe o cârpă.
În cele din urmă, mama copilului a venit cu serviciul în Bucureşti, pentru a fi
aproape de Sfântul Ciprian. Ani de-a rândul, până să plece definitiv cu fiul
său în străinătate, era văzută de enoriaşi stând împreună cu băiatul ei,
duminică de duminică, lângă racla sfântului.

Părintele NICOLAE DASCĂLU, parohul Bisericii Zlătari

"De multe ori primesc pomelnice pe care nu scrie altceva decât:
«Mulţumesc, Sfinte Ciprian, pentru că m-ai ajutat»!"

Pr. Nicolae Dascălu

 

Casnicii lui Dumnezeu

- Sfinţia voastă, sunteţi preot la o biserică în care se află moaştele unui sfânt
extrem de puternic, preţuit şi iubit de mulţimi mari de oameni, pentru că îi
protejează şi îi salvează de blesteme şi farmece. Se simte prezenţa asta,
deosebit de puternică, în biserică. Vă simţiţi cumva protejat?

- Sunt preot de 24 de ani, iar aici, la Biserica Sfântului Ciprian de la Zlătari,

sunt din anul 2008, aşadar de şapte ani şi ceva. Cinci ani am fost preot la
Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi am petrecut mult timp lângă racla Sfintei
Parascheva. Aşa că am experienţă în slujirea în biserici cu moaşte de sfinţi.
Personal, am o stare specială atunci când slujesc în astfel de locaşuri. Aici, la
Bucureşti, simt asta de când intru în biserică, scăpând din tumultul Căii
Victoriei. Dintr-odată, parcă am o mai mare uşurinţă în a-mi aduna
gândurile; şi, desigur, atunci când mă concentrez mai mult la rugăciune,
simt fiorul acesta, că nu mă rog eu singur lui Dumnezeu, ci împreună cu
mine se roagă şi sfântul din raclă, iar rugăciunea mea parcă este purtată cu
mai multă forţă către Tronul Dumnezeirii. În acelaşi timp, simt acut
responsabilitatea mea de preot: cum sunt eu slujitor înaintea lui Dumnezeu,
atunci când am permanent lângă mine un "casnic" al lui Dumnezeu?! Pentru
că sfinţii asta sunt, casnicii, prietenii lui Dumnezeu.

- Aţi avut situaţii în viaţă când moaştele Sfântului Ciprian al Antiohiei să vă fi

ajutat într-un mod special?
Racla cu flori a Sfântului Ciprian
 
- Am fost, ca orice om, în anumite momente ale vieţii, la răscruce: când nu
ştiam dacă să merg spre stânga, spre dreapta, înainte, sau, pur şi simplu, să
fac pasul pe loc sau să mă întorc înapoi. Ei bine, în astfel de momente am
simţit şi ajutorul Sfintei Parascheva, dar şi al Sfântului Ciprian. După ce m-
am închinat în faţa raclei lor şi am stăruit mai mult acolo, chiar dacă nu le-
am cerut eu în mod special să-mi rezolve problema aceea, ea a căpătat o
soluţie de parcă aş fi gândit-o dintotdeauna. De multe ori, la Sfântul Ciprian,
în timpul lucrărilor de restaurare, am ajuns în impas cu anumite plăţi. Mie nu
mi-a plăcut niciodată să întârzii plata lucrătorilor. De aceea, aveam
întotdeauna emoţii. Dar Sfântul Ciprian ne-a ajutat, de fiecare dată, căci, în
mod minunat, venea câte o persoană şi completa cu ceea ce mai rămânea
de plată. Vedeţi, sfinţii nu lucrează doar în adâncul fiinţelor noastre, ci inter-
vin şi foarte direct în viaţa noastră, ajutându-ne cu lucruri concrete,
materiale. Ne redau de multe ori sănătatea, în chip minunat. Se întâmplă să
îţi iasă analizele prost şi, după o săptămână sau două de la rugăciunea către
ei, constaţi că, pur şi simplu, s-au îmbunătăţit într-un mod cu totul
inexplicabil. De aceea şi vin atât de mulţi credincioşi la raclele cu moaşte,
dacă ei nu ar simţi ajutorul sfinţilor, nu ar mai reveni niciodată. Asta este,
zic eu, mărturia cea mai puternică. Fiind preot la biserica Sfântului Mucenic
Ciprian, de multe ori, primesc pomelnice pe care nu scrie altceva decât:
"Mulţumesc, Sfinte Ciprian, pentru că m-ai ajutat!". Atât şi numele
persoanei. Nicio altă rugăminte, nicio cerere, doar mulţumire.

- Părinte Nicolae Dascălu, prin ce îl simţiţi diferit pe Sfântul Ciprian al

Antiohiei faţă de alţi sfinţi?

Hanul Zlătari la 1871

 
Demolarea hanului Bisericii Zlătari
 

Biserica Zlătari la 1925, pe când putea fi admirată în toată splendoarea ei

 
- Pentru mine, Sfântul Ciprian este modelul maturităţii duhovniceşti, al
omului care caută cu fervoare adevărul. Am putea spune că el a adâncit
metodele ştiinţifice ale vremii lui: magia, vrăjitoria - făceau parte în
antichitate din ştiinţa vremii respective. Era un om genial, dăruit total căii
lui. Trăia ca un ascet, încă din perioada când practica magia, şi a fost atât de
însetat de cunoaştere, încât a riscat, chiar, să lucreze cu puterea
necuratului. Dar în clipa în care a realizat că, de fapt, cunoaşterea la care a
ajuns cu atâta efort este finită, are un capăt şi îl subjugă, în loc să-l
elibereze, atunci L-a descoperit pe Hristos, prin Sfânta Iustina. A înţeles că
puterea Mântuitorului este mai mare decât orice putere din lumea aceasta şi
este o putere care te eliberează, nu este o putere care te înrobeşte: este
puterea iubirii răstignite. În această putere a iubirii a găsit el sensul vieţii.
Atunci a urmat convertirea, apoi botezul, hirotonia, slujirea episcopală în
scaunul Antiohiei şi, în cele din urmă, martiriul la Nicomidia, care este
botezul sângelui, botezul care i-a aşezat cununa sfinţeniei.
Aici, cred eu, Sfântul Ciprian poate fi un model pentru lumea noastră
contemporană. Avem acum posibilitatea să cunoaştem foarte multe lucruri
din univers. Dar este o cunoaştere orizontală, care se termină sau, până la
urmă, intră într-un cerc vicios, ne întoarcem de unde am plecat; nu găsim
sensul deplin al vieţii. De la Sfântul Ciprian învăţăm să ne depăşim pe noi
înşine, în lumina lui Dumnezeu. Pentru că atunci când găsim calea către
Dumnezeu, atunci avem, de fapt, înţelesul deplin al vieţii noastre.

- La nivel popular, Sfântul Ciprian e simţit drept grabnic ajutător şi un foarte

puternic apărător împotriva vrăjilor, descântecelor, farmecelor, un luptător
contra demonilor.

- Dacă citim în acatistele sau paraclisele ortodoxe, vom vedea că rugăciunile

sunt adresate sfinţilor pe baza vieţuirii lor pământeşti. Pentru că Sfântul
Ciprian a fost un cunoscător al vrăjitoriei, al magiei, desigur că oamenii îl
cheamă în rugăciune ca să îi ajute să scape de aceste ispite. Am întâlnit, la
un moment dat, un credincios care se ruga Sfântului Ciprian să mai facă o
ultimă vrajă, ca să-i rezolve o anumită problemă. Chiar dacă sfântul s-a
lăsat de magie, el îl ruga să facă o ultimă excepţie, acum, doar pentru el!
Desigur, firesc ar fi fost ca el să se roage să-i destrame tot răul din viaţă, nu
să-i ceară să se întoarcă la ceea ce sfântul renunţase, din tot sufletul. Dar,
vedeţi, uneori, teama de magie a unor oameni este atât de mare, încât
ajung cu ea până în biserică.

- Cum vă explicaţi că în România există, totuşi, multă magie - şi la oraş,

luând forma unor escrocherii, dar mai ales în sate, multe din ele cu viaţă
creştină puternică?

- Eu cred că există, de fapt, o religiozitate difuză. La noi la sat, magia poate

fi asociată şi cu practicile arhaice, păgâne, adesea foarte puternice. Dacă
trecem acum la explicaţiile fenomenologilor - în primul rând mă gândesc la
Mircea Eliade, care vorbea despre camuflarea sacrului în profan, atunci
realizăm că şi atunci când oamenii nu merg după religia îndătinată, oficială,
ei păstrează un rest din gândirea arhaică, un fapt ce trebuie pus pe seama
esenţei fiinţei umane. Întotdeauna omul caută într-o zonă a iraţionalului
ceea ce nu găseşte, ce nu-şi poate explica raţional. La noi s-au păstrat multe
tradiţii din vechime, pentru că la noi creştinismul nu a fost impus,
creştinismul românesc este unul care s-a sedimentat în timp, astfel încât
oamenii şi-au păstrat câte ceva şi din gândirea arhaică a strămoşilor.

Biserica Zlătari astăzi. O bijuterie arhitectonică sufocată între "construcţiile

socialismului"
 
De aceea, atunci când vedem aceste forme de religiozitate, care nu sunt în
totalitate creştinate, trebuie să ne gândim că, aşa cum rămân în univers
urme de radiaţii, aşa au rămas şi în conştiinţa umană. Din toate acestea
reiese, cred eu, că poporul nostru are un fond religios puternic. Important
este ca acesta să fie modelat, educat în spiritul creştinismului ortodox, care
este, de fapt, matricea fundamentală a sufletului românesc. Fondul acesta
arhaic nu trebuie combătut, distrus, ci trebuie sublimat, ridicat acolo unde
trebuie. Pentru că fondul acesta trebuie să facă conexiunea fiinţei noastre cu
lumina lui Hristos. El nu poate fi rău în sine, dar sunt anumite energii care,
dacă nu sunt dirijate la timp în direcţia bună, ar putea să provoace ulterior
surprize neplăcute.

Îi mulţumim pe această cale părintelui Nicolae Dascălu pentru fotografiile şi

sprijinul acordat la publicarea acestui articol.

Acum puțin timp mi a recomandat un preot sa fac în felul următor pentru protecție de magie
neagra-se iau 4 sticluțe mici (de rom ) și se umple fiecare cu Agheazma(făcută cu moliftele
SfântuluiVasile) și ulei de la maslu .Se pun în curte ,în casa -la răsărit în semnul sfintei
cruci.Poate suna ciudat dar nu e!Nu e babism aiurea!Știu ca dacă se aud zgomote în camera se
face semnul crucii în cele 4 colțuri ale camerei seara inainte de culcare.
Cand avem vraji facute asupra chipului , pentru uratenia lui , sau pentru ca sa
nu se prinda de noi vrajile : Ne dam in fiecare dimineata cu aghiazma pe fata
si pe haine , spunand : “Sa vie Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii de la
fata mea , din calea mea ,in numele Tatalui , al Fiului si al Sfantului Duh.Amin.
“ (facand si semnul Sfintei Cruci).Te inchini de trei ori, te dai cu agiazma si
darul lui Dumnezeu te pazeste de tot raul in acea zi.Si chiar daca nu ai
farmece este bine ca inainte de plecare din casa , si mai bine cand te scoli
dimineata sa te dai cu aghiazma pe fata de trei ori spunand si mica rugaciune
de mai sus si facand Sfanta Cruce.
Cand pleci de acasa , stropesti si la usa de la intrare si spui la fel : “Sa vie
Dumnezeu si sa risipeasca vrajmasii de la casa noastra si de la calea noastra!
In numele Tatalui , al Fiului si al Sfantului Duh “ si faci semnul Sfintei Cruci
de trei ori si stropesti cu busuiocul.
 Sfântul Ierarh Porfirie, Episcopul Gazei fereste de rau

Rugăciune către Sfântul Ierarh Porfirie, Episcopul Gazei - Te ferește de rău!

O, preabunule Părinte Porfirie, cel ce cerți duhurile necurate și dărâmi idolii

acestei lumi răzvrătite, noi, smeriții și păcătoșii robii tăi, alergăm la al tău sprijin
și la al tău ajutor și cu credință te rugăm: depărtează de la noi toată lucrarea
viclenilor demoni și ne mântuiește de dânșii cu rugăciunile tale. Depărtează de la
noi toată moleșeala trupului și adormirea sufletului. Îndreptează-ne pe noi pe căi
drepte, ca să păzim poruncile ce ni s-au dat nouă și să mărturisim credința
dreaptă și adevărată, precum tu însuți ai făcut-o. Precum pe femeia manihee rău
ai pedepsit-o, trimite toate duhurile necurate în locuri pustii, departe de oameni și
de viețuitoarele lui Dumnezeu. Adu-ți aminte, Sfinte, de cei ce te cinstesc cu
dragoste și de toți dreptslăvitorii creștini și cere de la Mântuitorul Hristos mare
milă pentru sufletele noastre. Amin.

RUGACIUNE catre DUMNEZEU PENTRU AJUTOR

Multmilostive Doamne,Iisuse Hristoase,vezi neputinta mea si caderea mea

in pacate!Te chem,Doamne,vino in ajutorul meu,si ajuta-ma sa ma
smeresc,sa ma curatesc de pacate,ca sa fiu un vas de trebuinta al Tau!Te
rog,Doamne,dezleaga-ma de farmece,de blesteme,de vrajitorii,de
juraminte sau de orice legatura cu raul,facuta asupra mea in orice fel,din
stiinta sau din nestiinta,de mine insumi,sau de cei vii,sau de cei
adormiti,sau care din mosi-stramosi actioneaza si asupra mea,a copiilor
mei,a parintilor mei,a fratilor mei si a surorilor mele,a familiei mele,a
intregului meu neam.Doamne,cu umilinta sufletului meu,Te rog,ajuta-ma
Tu,sa scap de toate rautatile mele si sa devin iubitor de Dumnezeu,de
aproapele meu si de tot lucrul mainilor Tale!Doamne,ajuta-ma sa fiu
bun,bland,iubitor si milostiv,smerit si nepomenitor de rau.Pe toti cei care Ti
se roaga,ajuta-i Doamne,sa fie ai Tai in lumina,in iubirea si in pacea Ta,aici
si in vesnicie!Slava si multumire Tie,pentru toate!Doamne,slava Tie.

"Nu vă luptați față către față cu ispita, nu vă rugați să plece, nu spuneți: "Ia-o de
la mine, Doamne!" Atunci îi acordați importanță și ispita se învârtoșează. Că de
spuneți: "Ia-o de la mine, Doamne!", de fapt nu faceți decât să vă gândiți la ea și
să o încurajați și mai tare. [...] Puterea voastră întreagă să se îndrepte spre
iubirea de Dumnezeu, spre închinarea la El, spre unirea cu El. Așa eliberarea de
rău și de neputințe se va face tainic, fără să prindeți de veste, fără trudă." — sf.
Porfirie Kavsokalivitul - Bunicuțul
RUGACIUNEA CATRE MAICA DOMNULUI

Maica Domnului, Fecioara Maria, eu robul tau ma rog Tie in fiecare zi, pentru
sanatate, iertarea pacatelor, spor in viata, realizarea dorintelor, indepartarea
bolilor, a farmecelor, a blestemelor dusmanoase de la sufletul meu, casa si familia
mea. AJUTA-MA Maica a Domnului, ca prin puterea Ta, Nascatoare de Dumnezeu,
sa am un destin fericit in viata pe care o mai am de trait. Sa traesc alaturi de
oameni buni, in pace si liniste, in armonie si intelegere deplina in viata mea de
toate zilele.

Pentru care, drept multumire si recunostinta, voi inchina aceasta rugaciune in

fiecare seara de trei ori pentru marele ajutor pe care il voi primi de la Tine, Prea
Sfanta Nascatoare de Dumnezeu.
AMIN.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ingradeste-ma cu sfintii Tai ingeri, cu
rugaciunile Atotpreacuratei Stapanei noastre de Dumnezeu Nascatoarea si
Pururea Fecioara Maria, cu puterea Cinstitei si de viata Facatoarei Cruci, a
sfantului mai mare voievod al lui Dumnezeu, Mihail, si a tuturor celorlalte Ceresti
si netrupesti puteri, ale sfantului proroc, Inainte-Mergator si Botezator al
Domnului, Ioan, ale sfantului apostol si evanghelist Ioan Cuvantatorul de
Dumnezeu, a sfintitului mucenic Ciprian si ale sfintei mucenite Iustina, a sfintilor
ierarhi Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, facatorul de minuni, Leon, episcopul
Cataniei, Nichita al Novgorodului, Ioasaf al Belgorodului, Mitrofan al Voronejului,
a cuviosilor Zosima si Savatie de la Solovat, Serafim din Sarov, facatorul de minuni,
a sfintelor mucenice Elpis, Pistis si Agapi si maicii lor Sofia, a sfantului mucenic
Trifon, a sfintilor si dreptilor dumnezeiesti parinti Ioachim si Ana si a tuturor
sfintilor Tai: ajuta-mi mie, nevrednicului robului Tau (numele), izbaveste-ma de
toate bantuirile vrajmasului, de tot raul, vrajitoria, farmecul si de oamenii cei
vicleni, ca sa nu-mi poata pricinui vreun rau. Doamne, cu lumina stralucirii Tale
pazeste-ma dimineata, si la amiazazi, si seara, si cand merg spre somn, si cu
puterea harului Tau abate si departeaza toata reaua paganatate, care din
insuflarea diavolului se lucreaza. Intoarce iarasi intru cele mai dedesubt tot raul
care se unelteste si se lucreaza, ca a Ta este imparatia, si puterea, si slava, a
Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh.

Amin.
Rugăciune pentru isgonirea duhurilor necurate

Doamne Iisuse Hristoase Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu: Pentru rugăciunile Prea
Curatei Maicei Tale, a tuturor Sfinţilor Tăi, a Sfântului... şi a Sfinţilor a căror
pomenire azi săvârşim... ascultă rugăciunea robului Tău..., pentru iertarea
păcatelor lui şi a celor ce locuiesc împreună cu el; şi-l scoate de sub stăpânirea
satanei pe el şi cei împreună cu el şi toată gospodăria şi avutul lui unde locuieşte
el care este munciţi şi stăpânit de puterea satanei, pentru păcatele lui; Şi, după
cum pe cei doi demonizaţi i-ai scăpat poruncind duhurilor necurate să iasă din ei
să intre în turma de porci; şi după cum ai ascultat ruga tatălui acelui copil
lunatec, care era muncit de un duh surd şi mut şi l-ai vindecat; şi, după cum în
sinagogă ai poruncit duhului celui necurat să iasă din acel om pe care-l muncea
şi la mulţi asemenea; aşa şi acum porunceşte acestor duhuri necurate şi
schingiuitoare să iasă din robul Tău... şi din cei împreună cu el şi din toată latura
gospodăriilor lui şi să se ducă în locuri pustii şi nelocuite de fiinţă şi să stea acolo
după porunca Ta şi rugăciunea noastră către Tine şi să nu mai aibă putere de
stăpânire şi schingiuire asupra lui, şi tuturor celor ce se roagă Ţie şi sunt
pecetluiţi cu pecetea Darului Sfântului Duh, şi botezaţi în Numele Tatălui, al
Fiului şi al Sfântului Duh; în Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, care ne-ai
dat stăpânire şi putere să călcăm peste toată puterea satanei, prin ajutorul Tău
şi a tuturor Sfinţilor Tăi: Amin.

Rugaciunea Sfintei Cruci

Sa se scoale Dumnezeu, si sa se risipeasca vrajmasii Lui, si sa fuga de la fata Lui
cei ce-L urasc pe Dansul. Sa piara cum piere fumul, cum se topeste ceara de fata
focului, asa sa piara demonii de la fata celor ce-L iubesc pe Dumnezeu si se
insemneaza cu semnul Crucii, zicand:

Bucura-te, preacinstita si de viata facatoare Crucea Domnului, care gonesti

demonii cu puterea Celui ce S-a rastignit pe tine, a Domnului si Mantuitorului
nostru Iisus Hristos, Care S-a pogorat la iad, si a calcat puterea diavolului, si te-a
daruit noua pe tine, cinstita Crucea Sa, spre izgonirea a tot vrajmasul.

O, preacinstita si de viata facatoare Crucea Domnului, ajuta-mi mie cu Sfanta

Fecioara Nascatoare de Dumnezeu si cu toti Sfintii, in veci. Amin.
.
 Rugăciune împotriva farmecelor şi bântuirii
duhurilor rele

Doamne, viforul necazurilor se ridică asupra mea şi duhurile necurate nu-mi dau pace, dar întru
Tine îmi pun toata nădejdea şi pazei Tale mă încredinţez întreg, că Tu cunoşti pricina răului care
mă bântuie şi eşti dezlegarea tuturor legăturilor necurate. La Tine toţi perii capului meu sunt
număraţi. De Tine toţi demonii ştiu şi se cutremură. Deci pe Tine Te rog, Doamne,
Atotputernicule, să îndepărtezi de la mine orice duh necurat şi orice rău pierzător de suflet,
scoţându-mă pe mine biruitor peste toată făcătura diavolească, sub acoperământul dreptei Tale şi
întru Crucea Ta cea atotizbăvitoare. Că Tu eşti întărirea şi scăparea noastră în veci, Hristoase
Dumnezeule şi Ţie slavă Îţi înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin.

Rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos pentru ieşirea

din necazuri

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al Lui Dumnezeu, nu suntem vrednici de Milele Tale, dar
îndrăznim să Te rugăm să primeşti şi puţina noastră rugăciune, precum ai primit oarecând cei doi
bani ai văduvei şi să alungi de la noi tulburarea care ne-a cuprins. Doamne, viforul necazurilor se
ridică asupra noastră şi au intrat ape până la sufletele noastre, dar întru Tine este toată nădejdea
noastră! Tu cunoşti pricina răului care ne apasă. La Tine perii capetelor noastre sunt număraţi. La
Tine scăpăm şi pe Tine Te rugăm să depărtezi de la noi orice rău pierzător de suflet şi să ne ajuţi
să biruim toate ispitele care ne învăluie! Tu eşti întărirea, scăparea şi Izbăvitorul nostru,
Hristoase Dumnezeule şi Ţie Slavă şi mulţumire pentru toate Îţi înălţăm, acum şi pururea şi în
vecii vecilor, Amin!

Imi amintesc ca in cadrul unei predici despre rugaciune, la un moment dat a zis:
"Cine stie rugaciunea Sfantului Arhanghel Mihail sa o spuna, ca e foarte
folositoare". Si s-a uitat fix la o femeie. Erau multe mame, dar privirea ii era
atintita asupra uneia dintre ele: "Tu! Sa te rogi cum te-ai mai rugat la Sfantul
Arhanghel!". Toata lumea s-a mirat cum de stia Parintele de rugaciunea ei. La
sfarsitul slujbei, femeile care erau cu ea i-au zis: "Ce rugaciune stii, lele Ano? Ca
Parintele tot la dumneata s-a uitat". Atunci ea le-a spus urmatoarea rugaciune:
"Doamne, Dumnezeule, mare Imparat si fara de inceput, trimite, Doamne, pe
Mihail Arhanghelul Tau in ajutorul meu, ca sa ma apere de vrajmasii cei vazuti si
nevazuti.
O, Mihaile, mare Arhanghele, intai statator si voievod al puterilor ceresti, fii mie
ajutor in toate: in boale, in strambatati, in mahnire, in pustiu, pe cale, pe apa, in
calatorie, casatorie, serviciu, scoala, si ma izbaveste de toata inselaciunea cea
diavoleasca. Iar cand ma vei auzi pe mine, robul tau, rugandu-ma tie si chemand
numele tau, grabeste spre ajutorul meu si auzi rugaciunea mea.
Asa, mare Arhanghele, biruieste pe toti care se impotrivesc mie, ma apara si ma
acopera de cel viclean cu puterea cinstitei Cruci si cu solirile marilor Arhangheli:
Gavriil, Rafail, Uriil, Varahiil, Salatiil si Egudiil si ale puterilor ceresti, totdeauna,
acum si pururi si in veci. Amin".
Acea femeie era soacra mea, Ana, mama preotesei mele.

Parintele Taicu de la Robaia

 Parintele a fost fecior si fecior s-a dus la Domnul... Auzind acestea, am plans de
bucurie si mi-am amintit cuvant cu cuvant rugaciunea pe care parintele o repeta
mereu: "Dumnezeule, Doamne, cauta din cer si trimite Duhul Tau cel sfant, din
cele patru vanturi ale pamantului, peste oasele mele pacatoase si alunga toate
gandurile si toti vrajmasii vazuti si nevazuti. Amin".

alungă de la noi pe toți vrăjmașii, cei văzuți și nevăzuți.

Spiritualitate
Hagigadar - Biserica Dorintelor. Visul celor doi frati armeni. La capatul dinspre Falticeni al
Sucevei exista o manastire unde, spun oamenii, toate visele se indeplinesc. Chiar asa se si
numeste: Hagigadar, Biserica Dorintelor.. Drumul catre aceasta veche manastire trebuie parcurs
in tacere. Obiceiul...

Hagigadar - Biserica Dorintelor

Visul celor doi frati armeni

La capatul dinspre Falticeni al Sucevei exista o manastire unde, spun oamenii, toate visele se indeplinesc.
Chiar asa se si numeste: Hagigadar, Biserica Dorintelor.
Drumul catre aceasta veche manastire trebuie parcurs in tacere. Obiceiul este ca, de oriunde ai pleca, pana
acolo e bine sa nu rostesti nici un cuvant, daca vrei ca dorinta sa-ti fie ascultata. E bine sa te rogi tot
drumul, cu privirea in pamant, sa te rogi dupa priceperea ta, ocolind grijile si gandurile negre, si, oricine te-
ar striga, sa nu intorci capul. Caci nici un drum nu e prea lung ori prea scurt pentru a ajunge la Biserica
Dorintelor cu inima curata.
Dealul "lui Bulai", adica locul unde e urcata manastirea, pare a fi pe de-a-ntregul chibzuit de Dumnezeu. Tot
relieful domol dimprejur s-a straduit sa ridice in mijloc o colina inalta, impresionanta prin conicitate,
stapanind cu semetie toate departarile. Inainte vreme, pe acest varf de deal era doar un biet paraclis din
lemn, negru, salbatic, parasit de oameni. Era anul 1512, cand doi frati armeni, pe nume Donavakian,
renumiti negustori de vite, si-au oprit turmele pe aceste pamanturi binecuvantate, hotarand sa innopteze
langa bisericuta de pe culme. Cei doi au urcat la paraclis si s-au rugat mult. In acea noapte, au auzit ingerii
cantand si amandurora le-a aparut in vis Maica Domnului, care le-a spus: "Va binecuvantez sa va izbuteasca
negotul, si familiile voastre sa traiasca in bunastare. Dar daca va fi asa, va cer ca atunci cand va veti
intoarce pe locul acesta sa ridicati o manastire cu hramul Adormirea Maicii Domnului". Si afacerile au mers
mai bine decat oricand. Intorcandu-se de la Beci (Buda), fratii Donavakian au ingenuncheat iarasi pe colina
binecuvantata, construind aici, cu post si rugaciune, o manastire din piatra, fortificata, pe care au numit-o
Hagioigadar (in limba armeana: "hagiu" - dorinta, "gadarel" - a implini).Locul unde a rasarit speranta

De atunci, toate sperantele oamenilor din imprejurimi se indreapta spre acest loc sfant. Inclusiv pana in
vremurile stapanirii austriece, Hagigadarul, care a devenit o manastire de maici, s-a numit "Metocul cel
armenesc". Chiar daca dupa primul razboi mondial colonia suceveana de armeni s-a micsorat, biserica de pe
dealul Bulai si-a pastrat virtutile miraculoase. Iar astazi, nu cred ca exista vreun sucevean care sa nu-si fi
lasat acolo, fie si in taina, o mica dorinta de mai bine. E suficient sa intrebi un batran de
Manastirea Hagigadar, pentru ca el sa-ti raspunda cu lacrimi de emotie in ochi: "Dac-ati sti cati oameni s-au
tarat in genunchi pe rapile HagigadaruluiÉ Iar dorintele li s-au indeplinit". Astazi, inainte de a porni o afacere
sau de a construi o casa, oricine trece, macar sa aprinda o lumanare, pe la Biserica Dorintelor. Acest lucru
este interesant: dupa trecerea atator veacuri, pelerinii de la Hagigadar inca mai pastreaza o ramasita a firii
armenilor, care, se stie, au negotul in sange. Oamenii veniti aici se roaga pentru lucruri izbitor de concrete,
dar nu-i nici un rau in asta, o data ce comertul e cinstit si credinciosii vrednici de Dumnezeu. In fiecare an,
vin oameni cu "necazuri in afaceri", o multime de studenti si elevi - rugandu-se pentru reusita la examene,
bolnavi din toata tara - implorand sanatate trupeasca, fete tinere - pentru succes in dragoste si maritis,
femei - pentru nastere fara chin. Si toti, pana la unul, spun ca dorintele le-au fost indeplinite.Canonul
urcarii in genunchi

Cine stie de cand s-a impamantenit credinta ca dealul trebuie urcat numai in genunchi si ca biserica trebuie
sa fie inconjurata, tot in genunchi, de trei ori... E ianuarie, vreme ploioasa si rece. In fata dealului, oamenii
stau o clipa in reculegere, apoi fac sfanta cruce, de mai multe ori, pana la pamant. Isi sufleca pantalonii, se
asaza in genunchi si urca incet, prin zloata, catre culme. Chiar daca nu sunt mai mult de o suta de pasi,
aceasta ascensiune dureaza aproape o ora. Se tarasc de-a busilea, cu ochii inchisi si fruntile in pamant,
miscarile sunt lenese, amortite, din loc in loc se opresc, se roaga si saruta dealul, de parca ar fi viu. Nimeni
nu priveste in sus. Intreg povarnisul e presarat cu faclii. Flacari tremurande, palcuri de lumanari ferite de
vant in niste scobituri ca de cartita, oameni si lumini urca spre cer intr-un ritual delirant, dealul e asaltat de
spinari suitoare. "Doamne, bietii oameniÉ", suspina cineva.
Se spune ca versantul dinspre rasarit ar fi erodat de genunchii milioanelor de credinciosi care l-au tot urcat
ani de-a randul. O ceata uda, cenusie ii impresoara pe cei ajunsi sus, la portita ingusta din zidul ruinat. La
fel de incet, pornesc cu totii sa inconjoare biserica de mult inchisa. Doar joia si vinerea, cate o ora pe zi,
preotul armean Azad Mandalian vine de la Suceava, o deschide si oficiaza slujbe. Majoritatea credinciosilor
n-au vazut vreodata biserica pe dinauntru si nimanui nu-i pasa ca e un lacas de inchinaciune al armenilor,
de vreme ce armenii sunt tot ortodocsi, ca si ei. Acum ploua de-a binelea, apa se prelinge pe zidurile
seculare, spaland cateva dare de sange de pe bordura de ciment imprejmuitoare. O femeie si-a ranit
genunchiul, dar continua sa inainteze, sprijinindu-se de peretii bisericii, dupa ceilalti. In cele patru zari - pe
laterale, la altar si la apus - oamenii zabovesc minute in sir, rugandu-se cu lacrimi, le poti vedea buzele
miscandu-se, implorand soptit mila Domnului. Apoi oamenii se intorc acasa pe cealalta poarta a manastirii -
una mare si larga -, coborand impreuna drumul pietruit. Dupa lungul si istovitorul canon, chipurile lor devin
senine si fericite.Portret de preot armean

Desi pastoreste de sase ani biserica aceasta, preotul Mandalian inca se cutremura in fata acestui ritual. A
vazut cu ochii lui sutele si miile de bolnavi care, dupa ce urcau dealul Hagigadarului, se intorceau dupa o
vreme cu totul refacuti, s-a minunat ascultandu-i pe atatia si atatia credinciosi marturisind ca ceea ce si-au
pus in gand mai apoi s-a implinit.
Si bunicul sau, Iconom Stavroforul Knel Mandalian, care a slujit aici jumatate de secol, zicea ca, la randu-i, a
mostenit "traditiunea urcarii in genunchi". E randuiala mai presus de om si, din preot in preot, a fost
statornicita cu sfintenie.
La 45 de ani, Azad Mandalian este printre ultimii armeni "neamestecati", de vita nobila si veche, din
Suceava. Numele si sangele sau i-au dat puteri si ranguri nebanuite. Ingrijeste singur de cele trei biserici
armenesti ale Sucevei - Sfanta Cruce (1521), Zamca (1612) si Hagigadar (singura manastire armeneasca
din Romania) - dar si de cele ale Iasiului si Botosaniului. E un barbat inalt si chipes, cu parul negru, pastrand
pe deplin fizionomia si firea aceea caucaziana, repezita si sincera, a oamenilor dintr-o bucata. Insa, din clipa
in care intra in biserica, o pala de duiosie ii strabate chipul, si uriasul cu ochi arzatori se preschimba in cel
mai blajin dintre oameni, sensibil la fiece freamat, la fiece gand. E 6 ianuarie, armenii isi sarbatoresc
Craciunul. Nu pentru ca ar fi de "rit vechi", ci fiindca, dupa randuiala inceputurilor, Mantuitorul s-a nascut si
a fost botezat in aceeasi zi. Preotul canta undeva in spatele cortinei rosii ce acopera altarul. De deasupra,
din rame mari, atarnate de peretii innegriti, sfinti gigantici, pictati in chip minunat, ii ocrotesc cu privirea pe
cei numai sasearmeni batrani prezenti la acest Craciun trist si ploios de ianuarie. Printre ei si reporterul,
singurul roman din biserica. Desi e un intrus in aceasta comunitate pe cale de pieire, desi nu intelege o iota
din limba aceea orientala, reporterul asculta cantarile crestin-ortodoxe cu ochii umeziti de lacrimi.*

Inchei aceasta scurta evocare a Manastirii Hagigadar, fara a-mi pastra nici cea mai mica rezerva: e atata
credinta adunata acolo, pe dealul "lui Bulai", incat sunt sigur ca toate dorintele pelerinilor se indeplinesc cu
adevarat. Si totusi, preotul Mandalian imi spune ca, intr-un fel anume, Hagigadarul inseamna chiar ceva mai
mult: "Am intalnit multi oameni care vin aici cu credinta si ganduri curate, dar imi marturisesc ca nu stiu
cum trebuie sa se roage. La plecare, sunt cu totul schimbati. Imi spun: <<Parinte, sa stii ca aici am invatat
cum trebuie sa ma rog!>>. Asta e cel mai important: dorintele ti se vor indeplini, fiindca tu Crezi cu
adevarat ca ele ti se vor indeplini. Iar Manastirea Hagigadar e o adevarata lectie despre cum trebuie sa ne
rugam lui Dumnezeu".Bogdan Lupescu

Putina istorie
Suceava, metropola armenilor din intreaga Moldova

O buna parte a Sucevei vechi - de la Strada Armeneasca pana la "Turnu Rosu" si ruina Bisericii Sf. Simeon
(1600)?- inca respira mireasma orientala a stravechiului cartier negustoresc. Sunt cunoscute mai multe
valuri ale emigrarii armenilor la Suceava. Primul mare exod dateaza din 1313, cand un cutremur de pamant
a distrus complet orasul Ani, capitala Armeniei. In 1378, egiptenii au cucerit orasul refacut cat de cat,
armenii parasindu-si tara cu miile. 1401 a fost un an crucial: Alexandru cel Bun infiinteaza la Suceava prima
Episcopie Armeana din Principatele Romane. Asadar, armenii ajunsesera la Suceava inaintea intemeierii
statului moldovenesc. Mai mult, dupa cum spune Nicolae Iorga, toate orasele Transilvaniei si ale Tarilor
Romane au fost intemeiate de negustorii sasi si armeni, dintre care "armenii au organizat activitatea
mestesugareasca si au dirijat intreg comertul Moldovei". Expresia "a bate palma" la o afacere este luata de
la armeni. In negustorie, acestia ii depaseau pe evrei (evreii se aprovizionau en-gros de la armeni). La
sfarsitul secolului al Xix-lea, locuiau in Suceava peste 300 de familii armenesti si a treia parte din mosiile
Bucovinei apartinea armenilor. Ultimul val al emigrarilor a avut loc dupa marele genocid de la 1915 - de
proportii asemanatoare Holocaustului -, cand turcii n-au lasat nimic armenesc in provincia cu biblicul nume
Ararat. Au fost ucisi atunci sute de mii de armeni. Dar tragedia acestui popor fugar nu luase inca sfarsit. In
Romania au venit comunistii, si armenii au pierdut tot ce abia agonisisera: case, pamanturi, ranguri, averi.
Ei s-au risipit in lumea larga, luand-o, ca de atatea ori, de la capat. Cu toate acestea, Suceava a ramas,
indiscutabil, metropola armenilor din intreaga Moldova. Desi astazi nu mai traiesc aici decat 20 de familii
imbatranite, trecatorii de pe Strada Armeneasca, inca le arata copiilor fatadele vechi, galbejite si roase ale
maiestuoaselor case: "Iata, acesta este cartierul armenesc".