INTRODUCERE

CUPRINS
1. Impotriva tacerii care ascunde raul
Un scandal necesar
Conivente riscante
2. Catarul pontifului
3. curia romana
10. Bufonerii, distractii si tranzactii sacre
11. Sulita homosexualitatii
Aruncatorii cu sulita
Istorie falsa si minscinoasa
12. Cei ce trebuie sa iasa la suprafata si cei ce trebuie sa ramana la fund
13. Spre cupola Sfantului Petru
14. Targul rosului purpuriu
15. Spioni si spionati de curie
16. Inselaciuni, justitie si liturghie
17. Bolsevism si satanism
Efecte devastatoare
Dincolo de grilajul confesionalului
18. Fumul satanei in Vatican
19. mileniu

Anexa Lista Papilor

ASCUNDE RAUL
SECRETELE VATICANULUI

I. Millenari

INTRODUCERE

CUPRINS

1. Impotriva tacerii care ascunde raul

Un scandal necesar
Conivente riscante
2. Catarul pontifului
3. Mors tua vita mea"
4. Biserica nu e vaticanismul
5. Neghina din grau
6. Leaganul puterii vaticane
7. Ministerul unde se slefuiesc episcopii
8. Clientelele episcopale si baronii cardinalesti
9. Lupta pentru putere in curia romana
10. Bufonerii, distractii si tranzactii sacre
11. Sulita homosexualitatii
Aruncatorii cu sulita
Istorie falsa si minscinoasa
12. Cei ce trebuie sa iasa la suprafata si cei ce trebuie sa ramana la fund
13. Spre cupola Sfantului Petru
14. Targul rosului purpuriu
15. Spioni si spionati de curie
16. Inselaciuni, justitie si liturghie
17. Bolsevism si satanism
Efecte devastatoare
Dincolo de grilajul confesionalului
18. Fumul satanei in Vatican
19. Putere, pensie si celibat
20. Un sindicat pentru supusii fara drepturi
21. Pontiful infirm in stare de asediu
22. Biserica in al treilea mileniu

Anexa Lista Papilor

I. IMPOTRIVA TACERII CARE ASCUNDE RAUL

Criticul de finete al unei opere devine geometru cand traseaza liniile de

profunzime ale profilului psihologic si face loc reflectiei pentru a pune
temeliile unei reforme, cat mai serioase posibil. In acelasi fel, aceasta carte
nu foloseste jumatati de masura si denunta realitati care in Vatican se afla in
vazul tuturor! In duelul polemicilor, ideile isi pierd conturul. Cartea poate sa
para o analiza nemiloasa, dar nu vrea sa fie altceva decat un scalpel
igienizant intr-o plaga purulenta si profunda.
 E o invatatura exprimata in tonuri pitoresti si seci, biciuitoare ca o
cravasa pe crupa buiestrasului. E o carte gandita si scrisa in echipa, avand
meritele si defectele unei opere pe mai multe voci: de aici repetitivitatea
conceptelor mai pregnante, de dificila convergenta redactionala, provocata
de diversitatea perspectivelor si punctelor de vedere. Repetita iuvant, mai
ales pentru cei mai putin obisnuiti cu lumea care se vrea descifrata aici.
Intr-o lume ca a noastra, cand de certitudini se moare in timp ce certi-
tudinile mor (Leonardo Sciascia), adevarul nu se muta si ramane acelasi fie
ca este rostit de marele orator, fie de mizerul barfitor; omul elocvent nu-l
imbogateste, cel balbait nu-l poate saraci. Sfantul Petru avertizeaza Biserica:
A sosit intr-adevar momentul cand judecata trebuie sa inceapa cu casa lui
Dumnezeu, care incepe cu noi". Spune Conciliul Vatican II (1): Biserica,
spre deosebire de Cristos cel fara de pacat, cuprinde in sinul ei pacatosi;
sfanta, dar avand nevoie de purificare, nu neglijeaza niciodata penitenta si
reinnoirea Biserica peregrinanta e chemata de Cristos la aceasta reforma
de care, ca institutie umana si pamanteasca, are mereu nevoie".
A sosit timpul ca Biserica, inainte de a cere iertare oamenilor, trebuie sa
ceara iertare lui Cristos pentru multele infidelitati si tradari comise de
ministrii ei, mai ales ale acelora desemnati ca autoritate in varful ierarhiei
ecleziastice. Aici nu se pune in discutie institutia divina a Bisericii, ci mai
degraba invelisul sau, vaticanismul", care risca sa scoata in relief mai mult
rama decat tabloul, autoconstituindu-se in esenta sacramentala a Bisericii.
Trebuie sparta aceasta gogoasa de matase in care existenta realitatii istorice
si adevarului Hristocentric e ca o crisalida in asfixie. A reforma Biserica
anului 2000 inseamna a schimba guvernul ei birocratic ce nu i se mai
potriveste. Pentru Clemenceau, guvernarea inseamna a asigura linistea
bunilor cetateni si nelinistea necinstitilor, contrariul insemnand rastalmacirea
ordinii naturale.
De la Sfantul sau Intemeietor, Biserica are sarcina si capacitatea sa se
implice in situatiile temporale ale prezentului, asimiland fara a se corupe si
fermentand fara a produce rasturnari. Conciliul Vatican II a impus Bisericii o
schimbare de parcurs si aceasta a pornit la trap pe noul drum. Pentru multi
insa, Conciliul e ca un tren de navetisti: merge si se opreste intr-o statie sau
alta, dupa interesele pasagerilor. Pierzandu-si rabdarea, odata, un ziarist a
izbucnit: Ei, si Conciliul asta, cum se poate ca in aceleasi documente a
putut sa spuna ceva si contrariul acelui ceva, fiind astfel pe placul tuturor?"
E ca si cum Biserica de astazi ar fi fost tinta unei explozii mai puternice
decat forta nucleara de la centrala atomica Cernobal. Structural, organismul
este cel de totdeauna, dar din punct de vedere fiziologic si dinamic sufera
influenta negativa a mentalitatii dominante a unei lumi ce nu-i apartine.
 Sa facem sa sune goarna in asteptarea erei mesianice a Jubileului 2000,
aniversare bimilenara a lui Cristos, intemeietor al Bisericii. Crestinismul
2000 impune pelegrinajul umanitatii in cauta-rea propriei mantuiri.
Ce e de facut? Ne convine sa tacem sau trebuie sa strigam in gura mare
despre infiltrarea raului in Biserica? Tacerea e de aur, dar sunt si ta-ceri care
ucid : chiar asa, tacerea care ascunde raul ca sa nu provoace scan-dal se
poate confunda cu complicitatea celui care seamana zaza-nie; a tacea pentru
a respecta libertinajul altuia inseamna a lasa lucrurile sa mearga asa cum
sunt, in locul indignarii fata relele ce se interpun intre Dumnezeu si oameni.
Sf. Giovanni Leonardi ii scria Papei Paul al V-lea1 (1605-21) despre
reforma universala a Bisericii postridentine (2): Cel ce vrea sa opereze o
serioasa reforma religioasa si morala trebuie sa puna mai intai, ca un bun
medic, un diagnostic atent al relelor de care sufera Biserica pentru a putea in
acest fel sa prescrie pentru fiecare dintre ele remediul potrivit. Reinnoirea
Bisericii trebuie sa se faca in mod egal atat pentru primii cat si pentru
ultimii, pentru sefi si pentru subalterni, atat la varful cat si la baza piramidei.
Trebuie sa inceapa de la conducatori ca apoi sa se extinda la supusi. Ar fi
necesar ca patriarhii, cardinalii, arhiepiscopii, episcopii si preotii sa fie in
stare sa inspire o incredere absoluta in guvernul turmei Domnului".
N-a fost usor cand s-a hotarat sa se puna pe hartie aceste adnotari, grele
de suferinta, pline de rugaciuni, de sfaturi date de persoane daruite cu harul
mistic care, independent una de alta, tin sa depuna marturie scrisa pentru
ingrijorarea ce incearca sufletul acestei Biserici, devastata din afara de
ateismul postbelic cel mai desacralizant, iar pe dinauntru rascolita si
murdarita de erori teologice predate de la catedrele pontificale universitare
docentilor si discipolilor, in pofida sau multumita chiar rastalmacirii
preceptelor inscrise in Conciliul Vatican II.
Luand in consideratie riscurile atunci cand adevarul se vrea spus in toata
cruzimea si goliciunea lui, fara valuri si falsitati, sa procedat in asa fel incat
ingrijorarea atator dezbinari sa ajunga la persoana Pontifului pentru a afla ce
gandeste despre toate acestea. Raspunsul inaltului interlocutor suna astfel:
Vreau sa-mi exprim cele mai bune urari pentru voi si pentru tot ceea ce din
suflet se vrea realizat, pentru ca imi imaginez cat trebuie sa fie de dificil".

Un scandal necesar

Alianta lui Dumnezeu cu cei saraci si umili este in contradictie cu orice

fel de putere care il condamna si il elimina pe inocentul incomod. Aceasta
carte este ca ecoul cules in desert, porumbelul prins purtand mesajul in plisc,
sticla gasita in mare ce contine o chemare in ajutor.
 Ieremia, rau politician, ori de cate ori anunta ceea ce avea sa se intample
poporului sau, sfarsea in inchisoare; ca profet clarvazator el incerca sa faca
lumina in politica pe care poporul ar fi trebuit s-o urmeze. El, om al pacii, a
fost ales ca sa acuze o societate in descompunere. Cei puternici ii erau
potrivnici, pentru ca punea la indoiala certitudinile si iluziile oamenilor din
vremea sa.
Persecutat si victorios fara incetare, Ieremia va avea curajul sa reziste
minciunilor si sa respinga tacerea rusinii, ca si Cristos de altfel, care spunea:
Tu, deci incinge-ti mijlocul, ridica-te si spune-le tot ceea ce eu iti voi
porunci; nu te inspaimanta la vederea lor, altfel te voi face sa te temi in fata
lor. Astazi fac din tine o fortareata, un zid de bronz impotriva intregii tari,
impotriva regilor Iudeei, impotriva sefilor, sacerdotilor si poporului. Vor
porni razboaie impotriva ta, dar nu te vor invinge".
Profet recalcitrant, ales de Dumnezeu pentru o misiune de care nu se
simtea in stare, Ieremia rezista: Si i-am spus: O, Doamne Iahv, vezi, nu
stiu sa duc cuvantul; nu sunt decat un baietandru". Dar Iahv raspunse: Nu
spune asta, ci du-te la toti cei la care te voi trimite si spune-le tot ceea ce eu
am sa-ti poruncesc. Sa nu-ti fie teama in fata lor, pentru ca eu sunt cu tine ca
sa te ocrotesc; oracolul lui Iahv!" Nesiguranta il va insoti toata viata. Si
totusi duce cuvinte rascolitoare, proclameaza urgenta unei reinnoiri radicale
pentru Izrael si vesteste noua alianta in suflete.
Prins intre doua focuri, Iahve si Izrael, Ieremia traieste o situatie
inextricabila: nici rege, nici politician, nici Pontif, nici condotier, nici prelat;
este esenta omului onest, adevarat. Slab si puternic, aspru si vehement,
sensibil si dur, martir si protestatar. Minunat exemplu de om al lui
Dumnezeu, care stie sa ramana integru sub influxul cel mai puternic ce poate
exista, cel divin, la care adera in mod irezistibil: Tu m-ai sedus, Iahv, iar
eu m-am lasat sedus; tu m-ai cucerit; ai fost tu cel mai puternic". Ieremia
ramane cel mai crestin dintre sfintii autenticei legi, cel mai vulnerabil, cel
mai fratern, cel mai apropiat sufletelor pacatoase si dezbinate.
Din cartile inspirate, se constata ca profetii, mai mult decat oamenii din
templu si servitorii palatului, sunt purtatorii cuvantului lui Dumnezeu spre a
ajuta umanitatea sa renasca mereu. Adesea sfintii sfarsesc prin a fi victimele
anumitor oameni ai Bisericii, atunci cand scot la lumina raul evident cu care
se pateaza acestia: Savonarola, Rosmini, don Zeno, Padre Pio, ca sa numim
doar cativa. Daca Dumnezeu investeste pe cineva cu harul de a denunta
lenevia, imbogatirea, ticalosiile, intrigile, privilegiile unei anumite caste
clericale, din partea acestora, ce vor sa apara in ochii lumii drept aparatori
zelosi ai sfinteniei Bisericii, el, cel care denunta, trebuie sa se astepte fara
doar si poate la o reactie feroce. Totdeauna e asa: omul sfarseste prin a
considera propria consacrare ca pe o investitie umana si incearca sa faca un
contract cu Dumnezeu, targuindu-se in interesul propriu.
Dimpotriva, cei originali, spontani, nonconformisti, cei inflexibil opusi
prostratiei, cei directi si neimblanziti, capabili sa demaste compromisurile,
conditionarile opresive, oportunismele degenerate si servilismele injositoare,
sunt treptat izolati, rupti de lume, suspectati si luati in deradere, constransi sa
sufere frustrari incredibile provocate de barfele si insinuarile tesute pe
socoteala lor. Aceasta categorie de o inflexibilitate diamantina dezminte
proverbul chinez: Cand sufla vantul, toate trestiile trebuie sa se plece in
aceeasi parte". Propria lor existenta, a acestor profesionisti ai adevarului
dintre cei mai buni, reprezinta deja o condamnare de facto ce-i arunca in
lagarul anonimatului imponderabil, intr-un abis de tacere. Una este sa citesti
toate acestea si altceva sa le traiesti pe propria piele, zi de zi.
Multi judecatori severi, orbiti de furie, vor intinde un deget acuzator,
indignati, mirati, ofensati, dezgustati, ostili celui ce a ales aceasta forma de
informatie si reflectie, considerata de dansii desacralizanta. Stramband din
nas, vor sustine ca reclamantii ar fi putut fi mai moderati, sau, mai bine, ar fi
putut urma compromisul vezi-ti de treaba". Atunci cand critica mocnita se
oficializeaza in protest curajos, se declanseaza aparatul defensiv al
majoritatii aliniate in apararea superiorului, care, elogiindu-si fidelii, ii
convinge, asmutindu-i sa combata inamicul ce sta mereu la panda impotriva
Bisericii, asimilabila pana la urma cu propriul eu. Ca si tiranul, care isi lua
un sfetnic mut gandind ca astfel poate sa potoleasca multimea agitata. Cu
conformismul lor servil, acesti judecatori severi si intelepti" animati de
cele mai bune ganduri" se vor grabi sa condamne o astfel de carte: manati
de-o furie oarba vor pune la stalpul infamiei pe cei curajosi definindu-i drept
incapabili, ineficienti, rebeli, insubordonati, nesatui, ranchiunosi, exagerati,
demni de dispret, pe care ii vor numi Casandre ale unor profetii catastrofice
carora nu trebuie sa le dai crezare, tot asa cum fiica lui Priam nu era crezuta
cand prezicea caderea Troiei.
O idee noua, contrazicand ceea ce se face in mod obisnuit, este respinsa
aprioric de aceasta majoritate, care refuza sa o ia in serios. Cum, de obicei,
se confera un caracter sacru propriei ambiante, contrariul e prin el insusi
desacralizant. Binele e in contrast cu raul, dar nu si cu el insusi. Doar ca se
creeaza prea multa confuzie in ceea ce priveste conceptul de bine si de rau.
Cautam prin orice mijloace sa nu dam in vileag raul, care exista, pentru a nu
fi obligati sa infruntam plicticoasa sarcina de a-l elimina. Putregaiul exista,
nimeni nu-l neaga, dar de ce e neaparat nevoie sa-l punem in evidenta?
Ascunzand plaga cangrenata, constiinta bolnava nu se tulbura. Dezvaluirea
uneia sau a tuturor celor cinci plagi ale Bisericii ar genera ura, vendeta si
persecutie; e mai usor sa se puna la index bunul samaritean.
Acei intelepti" considera ca astfel de informatii ajunse de domeniul
public, dincolo de scandal si discreditare pentru curie, ar produce consecinte
grave si in alte cercuri. E mai sanatos ca totul sa fie trecut sub tacere. Tot asa
cum secretul de la Fatima2 e mai bine sa nu fie publicat. Ren Laurantin
spune insa: Insistenta si virulenta profetilor si apostolilor lui Cristos au
scandalizat adesea conformismul contemporanilor. Ca sa-ti impui anumite
intuitii e cateodata necesar sa sochezi pe cineva". Ca un ecou, ii raspunde
Teixeira: Prietenul adevarat nu e cel ce-ti sterge lacrimile, ci acela care te
impiedica sa le versi".
Cei cu spiritul mic si sterp acuza si condamna totdeauna pe cei curajosi
ce nu-si precupetesc zelul si entuziasmul. A merge impotriva curentului,
calitate a omului de caracter, e o grava lipsa in ochii curiei, inseamna
insubordonare, deci un scandal ce trebuie evitat. Cel ce nu stie sa-si tina
gura, mai curand sau mai tarziu va trebui sa plateasca pretul infamant al
conduitei sale dubioase. Astfel de persoane, mai degraba dure, dar iubitoare
de adevar, pot spune cu simplitate: Nu te uita la cine a spus, ci mai degraba
la ce a spus! Daca se verifica o realitate incontestabila, fa ca lumina sa
triumfe in loc s-o tii oblonita".
Asadar, cine arunca o piatra in apa trebuie sa prevada efectul de
raspandire a undelor concentrice pana la malurile cele mai indepartate.
Oricum, orice piatra, indiferent de marimea ei, o data ajunsa in apa, un timp
e dusa de curent, care apoi o lasa de-o parte, izolata. Dar cand mai multe
pietre se aduna una dupa alta, multimea lor devine stavilar ce schimba cursul
raului. Chiar si micile reclamatii pot indrepta cursul secular al Bisericii din
zilele noastre.
Insasi spiritualitatea noastra trebuie curatata de incrustatiile epocii si
restituita izvoarelor primitivei sale splendori biblicoevanghelice, smulgand-o
din sclavia bunastarii in care se complac astazi toate familiile religioase,
misiune profund revolutionara, ce nu mai sufera amanare. Exista un stol de
cateva mii de oameni consacrati, acomodati, care vegeteaza in Biserica
Domnului pe socoteala Lui: Hic manebimus optime", aici stam foarte bine.
Cu trecerea timpului, legamantul de saracie il determina pe cel ce l-a
facut sa se multumeasca cu minimul, alimentand o crescuta inacrire, o sterila
economisire a energiei, o lipsa de motivare in munca si in spiritul de
initiativa. Razuind in fundul butoiului, asa-zisele familii religioase ar trebui
sa vada daca nu cumva acolo e un fund dublu, unde tin ascunse incalcarile
celor trei legaminte, care, fara sa repudieze reforma, o trimit in epoci
viitoare. Acolo unde manastirile cresc in bogatie, adevaratul duh al sfinteniei
incepe sa se stinga, facand loc imbuibarii si leneviei (Peter Friedhofien).
Orice bogatas, laic sau ecleziastic, ca orice avar, patrunde in imparatia lui
Cristos doar cu recomandarea unui biet nevoias: pelegrinul ce trebuie primit,
insetatul caruia trebuie sa i se dea sa bea, bolnavul care e de ingrijit,
puscariasul de vizitat, mortul de ingropat. Fara o vorba buna pusa de unul
dintre acestia, el va ramane afara: Adevar va spun: eu nu va cunosc".
A vorbi sau a pastra tacerea - spunea Primo Mazzolari3 - inseamna
oricum o marturie, daca sufletul este cu adevarat al unui martor. Pacea
incepe in noi, ca si razboiul. Astfel, nu e mai putin devotat cel care judeca
decat cel care nu face mereu altceva decat sa aplaude. Restul, cuvintele, nu
au importanta: sunt bazait de albine intr-o scorbura goala.
Sfantul Augustin ne insufla metoda: Noi urmam regula apostolica lasata
noua de Parinti: cand gasim un dram de adevar chiar si in oamenii vicleni, sa
indreptam viclenia fara a atinge insa ceea ce este bun intransii. Astfel, intr-o
persoana, indreptam greselile plecand de la adevarurile acceptate de ea,
ferindune de a distruge lucrurile adevarate si criticand pe cele false".
Daca in timp ce corecteaza, pana ar deveni varf ascutit, asemenea unui
bisturiu in hipersensibilitatea cititorului respectuos, sa stie acesta ca n-a fost
cu intentie; cerem iertare pentru suferinta adusa in mod involuntar. Adevarul
nu este predicat atunci cand ne convine, ci atunci cand e necesar; mesajul nu
ne apartine, el este mult superior noua si noi insine ne putem simti doborati
in micimea noastra. Bataliile si exploziile pot fi misterioase derivate
evanghelice. O, chinurile si riscurile sfintilor!
Cei care pun pe primul plan linistea personala, insa, sunt inclinati sa
spuna: Da, acesta ar fi drumul drept, acesta ar fi adevarul, dar nu a sosit
inca vremea sa-l dezvaluim, nu ne convine, s-ar face mai mult rau decat
bine, tocmai acum cand ne aflam in pragul Anului Sfant! Am atrage asupra
noastra cine stie cate persecutii, am face jocul adversarilor. Mai ales in
aceste momente de pace, o lunga pace, ce nevoie avem sa tulburam apele?
De ce sa provocam scandaluri? De ce sa dezvaluim secretele de la Fatima?"
Necesse est ut eveniant scandala" spunea Cristos: scandalul e necesar sa
se produca cand este in folosul tuturor. De fapt el insusi provoca scandal
cand ataca privilegiile clasei sinedrite sau cand incerca sa-i convinga pe ai
sai ca nu va trece mult si vor fi scandalizati de el insusi pentru infamia mortii
sale pe cruce.
Asa se intampla ca ideile divine, lasate inoperante, in afara istoriei, devin
idei nebune - dupa Chesterton - daca sunt destinate unor finalitati diferite, de
catre alte sisteme, contrare celor ale lui Dumnezeu.
 Conivente riscante

Aceasta carte nu se refera la majoritatea celor care in curia vaticana si-au

facut mereu datoria si pentru ca si-au facut-o cu mult zel, in mod exemplar si
devotat, au fost lasati sa serveasca Biserica in tacerea si indiferenta celor
care au profitat pentru a le trece pe deasupra cu tavalugul. Onoare lor, celor
care au adus servicii, si continua sa le aduca intregii Biserici a lui
Dumnezeu4.
Prezenta scriere nu este destinata acestei merituoase categorii de prelati,
tacuti si modesti. Onoare voua, confratilor, caci vantul gloriei vane nu a
reusit sa clinteasca umilinta vietii voastre interioare si seara voi veti sti sa
spuneti Stapanului viei de voi sapate si ingrijite cu toata energia si anii vostri
cei mai pretiosi: Suntem umili servitori si uitarea altuia ni se potriveste ca o
manusa!"
Ca si Cristos, pilda voastra, voi, pietre colturoase, ati fost dati la o parte
de cei ce au cladit o Biserica gandita pe masura si in folosul lor. Epoca in
care ati trait face parte din insasi viata voastra! Multumita marturiei voastre
tacute, noi nu impartasim parerea celor ce sustin ca in aceste vremuri
Vaticanul nu este in masura sa randuiasca destui oameni de curie cu aripi pe
umeri. Insiruirea numelor voastre dovedeste exact contrariul. Navigatia
voastra intre Scilla si Caribda a fost grea, dar ati ramas neclintiti pentru nu a
fi dusi de vantul vietii, asa cum avertizeaza l'Aquila d'Ippona5: Ex una
parte saxa tu navifraga, ex altera parte fluctus tu navivora; tu autem rectam
tene lineam; sic nec in Scillam, nec Caribdin incurris". (Daca te tragi intr-o
parte, farami barca de stanci, de cealalta parte te inghit valurile; ramai la
mijloc, ca sa nu cazi in capcanele Scillei si Caribdei.)
Oricum, sunt unii ce gandesc sa ridice, la umbra marii cupole a lui
Michelangelo, un mic sanctuar dedicat Maicii celor Exclusi de catre curie.
La picioarele ei, ecleziastii marginali, ca Ana, mama lui Samuel, pe care Elia
o numea betiva, ale acestei maici care cunoaste bine jargonul local, cine stie
de cate ori i-ar repeta ei rugaciunea paraliticului la apa doveditoare
Hominem non habeo", care in limba Vaticanului ar insemna a nu fi avut
norocul sa gasesti demnitarul adecvat pentru justa pila promotionala.
Constatarea anumitor fenomene, aici ilustrate, priveste mai degraba acea
minoritate, care nici n-ar merita prea multa atentie, daca n-ar fi cea mai
intreprinzatoare si determinanta pentru guvernul Bisericii. Fenomen de altfel
prezent in toate societatile din lume; Biserica nu face exceptie, nimic din
ceea ce este uman nu-i este strain, inclusiv imperfectiunile si mizeriile celor
suspusi care o conduc.
 Biserica e in criza, pentru ca ea se afla in lume si e foarte permeabila la
cele lumesti, cu aceleasi profunde nelinisti care macina societatea, cu aceiasi
fermenti ce dospesc in era postconciliara. Problematicile ei se aseamana cu
cele medievale, cand anumiti indivizi amestecau intr-un aluat hibrid
bizareria fastului cu piosenia cea mai sectara si mai desacralizanta. Asadar,
in aceeasi persoana pacatele lumesti cele mai rafinate convietuiau si
convietuiesc netulburate cu piosenia duioasa; orgolioasa ostentatie, cu
modestia mai mult sau mai putin sincera; aviditatea de putere, cu genero-
zitatea ostentativa in favoarea bisericilor si a monumentelor artistice. Istoria
ecleziastica este plina de aceste riscante conivente.
Intr-adevar, valorile nu intra niciodata in criza, cultura valorilor este cea
care intra in criza; ca soarele care nu intra in panica cand norii il ascund. In
primul rand exista o criza a semnificatiei valorilor morale, exista o criza de
autoritate care devine palpabila prin faptul incontestabil ca toate sarcinile
importante de curie sunt legate ca prin farmec de oferta maximei protectii,
interne sau externe Bisericii.
Cu toate astea, lumea are nevoie de Biserica ca sa-i rezolve crizele ce se
repeta. Fara drumurile interioare ale spiritului nu se poate merge cu fruntea
sus pe drumurile exterioare ale lumii, spunea Ernest Bloch. Ei, Bisericii, i-a
fost menit sa-i ridice pe toti de la orizontala la verticala, de la materie la
spirit. Pentru ca toti muritorii sunt ca iarba si orice stralucire a lor e ca o
floare in iarba. Iarba se usuca, florile cad, dar Cuvantul Domnului ramane
de-a pururi." Biserica vegheaza si apara Cuvantul, dar cand veghea slabeste,
nu rezista mult fara ca ea insasi sa intre in criza.

XI. SULITA HOMOSEXUALITATII

In mediul ecleziastic si mai ales in curia vaticana, homosexualitatea ori

este o calomnie care scoate victima din joc pentru tot restul vietii, ori e o
aruncare cu sulita pe care sportivii o lanseaza cat mai departe posibil. Este in
orice caz un sport greu, cultivat de cei care sunt mai putin sofisticati.
Fenomenul homosexualitatii - o conditie fata de care astazi atitudinea
generala este mai ingaduitoare si mai intelegatoare decat in trecut - serveste
in anumite medii vaticane celor care sunt de promovat pentru a le inlesni
avansarea, in vreme ce pentru cei neagreeati serveste pentru a le descuraja
orice fel de aspiratie, fiind improscati cu noroi din belsug. Meschine intrigile
si meschini protagonistii lor!
Cateodata, de pe lista candidatilor la promovare, are mai multe sanse cel
care se foloseste de ce are de la centura in jos, decat cel care de la centura in
sus isi pune inima si creierul in serviciul lui Dumnezeu si al confratilor. Prin
partile astea valoreaza mai mult gratia decat meritul.
Multor prelati din curie, din cauza unei slabiciuni nemarturisite, li se
intampla ca un individ frumos le suscita mai multa bunavointa decat unul
capabil. Daca stam sa ne gandim, in anumite simpatii ale superiorului exista
de multe ori o anumita atractie. De la prima sa angajare, supusul este
constient de aceasta prerogativa si ii da curs pentru a-si creea un avantaj.
Aparenta de madona, care din sexul masculin are indispensabilul iar din cel
feminin comportamentul gratios, il insala adesea si pe el insusi, cel care
practica cu profit echivocul multumita ascunselor sale armonii
infrastructurale. Cel putin pana acolo unde viciul ar putea sa-i arda aripile
prin exces de pederastie.

Aruncatorii cu sulita

Intr-o dioceza italiana, un tanar chema in cauza civila pe episcopul sau

pentru abuz sexual asupra sa. Evident ca episcopul nega totul, dar
judecatorul emisese impotriva prelatului o sentinta de condamnare
conditionata. Invitat sa-si dea demisia, monseniorul ceru o numire in curie la
Roma. Altfel nu s-ar fi miscat din loc.
In codurile civile nationale acest tip de santaj este pasibil de urmarire in
judecata ca delict; in cel ecleziastic, pretentia e justificata cu formula de aur
promoveatur ut amoveatur, adica promovarea intr-un post superior pentru a
indeparta pe cineva din postul pe care il ocupa cu scandal. Asadar, cu multa
dezinvoltura si naturalete, acel episcop a fost transferat la Roma cu numirea
de delegat pe langa un birou de curie, inventat special pentru a-l oplosi
undeva. Retinerea sefului acelui departament, care n-ar fi vrut sa-i cedeze
delincventului nici macar un scaun la un birou, nu servi la nimic, caci
promovatul-destituit incepu de indata cu mai lasa tu si mai dau eu",
targuiala clasica pentru obtinerea de competente, jucandusi cu dibacie cartea
dificultatii in care se gasea fara vina lui. Daca formula promoveatur ut
amoveatur e buna pentru orice situatie neplacuta, de ce n-ar fi fost profitabila
si in acest caz? Intr-o buna zi, delegatul a fost promovat ca secretar intr-un
inalt minister, care se ocupa de transmigratiuni, poate pentru ca astazi si cei
cu alte inclinatii sexuale tind sa traiasca in nuclee. Astfel, pana acum vantul
i-a fost propice. *
Odata, la Roma, politia s-a apropiat noaptea de un automobil de lux
parcat la marginea unei strazi, sub copaci, pe langa Circo Massimo (15):
vazand pe cei doi ocupanti pe jumatate goi, politistii ii invitara sa-i urmeze
la chestura pentru lamuriri. A doua zi, presa a publicat numele prelatului,
caruia i se cunostea de altfel slabiciunea, precum si pe cel al prietenului sau.
Din acea zi, curialii cei rai incepura sa parafrazeze aforismul Si non
caste, saltem caute" (daca nu tocmai in maniera casta, cel putin cu prudenta),
dupa cum urmeaza:Si non caste, saltem castel", cu referire la numele
protagonistului si la aranjamentul sau erotic. Cu vantul in pupa totusi, acel
pezevenghi, cu toate ca ducea o viata putin spus singulara, aflandu-se bine
plasat pe banda de depasire, iata ca debarca cu seninatate mai intai ca
subsecretar, iar apoi ca arhiepiscop secretar de departament. Doamne cat esti
de prodigios chiar si cu cei care sunt altfel!
Ca pedeapsa, Dumnezeu il facu pe Izrael sa spuna: Et dabos puerus
principes eorum; et effeminati dominabuntur eis", si le voi da printi copii si
efeminatii ii vor domina.

La Vatican este bine cunoscut cazul unui mare prelat care a tinut curia in
sah cam patruzeci de ani. Se spunea: mai mult inseamna el in curie decat
Carol67 in Franta. Fiu unic la parinti, descoperi ca adult vocatia sacerdotala,
pe care o imbratisa fara sa fi avut o formatie adecvata, lasandu-se dus de val.
Reusi sa serveasca Biserica chiar in secretariatul de Stat, unde ajunse repede,
chiar daca nu era simpatizat de toti.
Fiind indecisi daca sa-l tina in post sau nu, a fost numit de proba pe langa
substitutul Giovanni Battista Montini, care si-l lua ca secretar personal si
care il proteja cu sabia trasa din teaca pana cand muri. Istet cum era, prelatul
isi castiga stima protectorului sau Montini, prin precizia si rigoarea sa, de
care era foarte mandru. In curie il stiau ca-si astepta randul cu destula
rabdare.
Egocentric, cu un caracter rigid si aspru, stralucitor de inteligent, cu un
comportament de tiran absolut, desi eficient si dur, cateodata era binevoitor
si destul de intelegator. Luase defectul patronului: era partinitor si partizan
pana la exces, atat cand proteja cat si atunci cand persecuta. Era un perfect
concentrat de virtuti si defecte in dozaj just si, se stie, in curie viciile
superiorului sunt luate, impachetate si confectionate dupa toate regulile artei
ca sa semene a virtuti. Decadenta morala duce la cea mentala, in contrast cu
logica.
In cariera diplomatica, la Berna avu un incident afectiv cu o tanara sora
de nuntiatura, pe care voia in mod onest s-o ia de nevasta. Sora fu
transferata, iar prelatul fu expediat in alta nuntiatura si avansat in grad.
Exista doar inconvenientul ca sora apartinea aceleiasi congregatii cu sora
Pasqualina, in serviciu pe langa Pius al XII-lea; astfel incat aceasta, cat timp
a fost in serviciul Papei Pacelli, a reusit sa-l tina pe prelat in afara
episcopatului. Doar dupa moartea Papei, data de-o parte sora Pasqualina,
ales noul Papa Roncalli, prelatul nostru fu facut episcop si nuntiu.
Cand Montini de la Milano deveni Paul al VI-lea, ex-secretarul sau
particular de la nuntiatura egipteana ii trimise un mesaj cifrat in care ii scria
ca vrea sa se intoarca la Roma, sa-l serveasca mai indeaproape. Prezentandu-
se la curie, prelatul se trezi cu un minister care nu avea un post de cardinal,
asa ca nu accepta. Intre timp ii sosira si bagajele pe care de-abia avusese
timp sa le expedieze. Refuza sa se intoarca inapoi. Dadu de inteles ca
asteapta ordine.
Sefii de departamente i-au comunicat totusi Papei ca nu-l doreau pe acest
prelat ca secretar in serviciul lor. Paul al VI-lea insa, cand voia un lucru, isi
tintuia interlocutorul cu privirea sa impenetrabila, subtila ca o raza laser,
astfel incat acesta, dezarmat, accepta in tacere.
Intamplarea a vrut ca acelasi nuntiu care-l scosese din incurcatura de la
Berna sa devina acum cardinal si sa se afle la conducerea unui departament
al curiei. Numai el putea sa-i arunce din nou colacul de salvare. Augustul
protector il sfatui pe prelatul arivist sa intalneasca un anume cardinal la vila
sa bergameza68, unde petrecea lungi perioade de racoroasa relaxare.
La doua zile dupa aceasta intalnire, Observatorul Roman" publica
numele succesorului monseniorului Giovanni Scapinelli, care petrecuse zile
infrigurate de teama de a fi demis fara sa obtina purpura. Ceea ce nu s-a
intamplat. Demnitarul promovat ramase sa salahoreasca in curie inca un
venteniu, pretinzand sprijinul si un credit exagerat din partea Papei Montini.
Toti cei din curie, inclusiv atotputernicul substitut Benelli, ce fusese
gratificat de el cu fazani regali, erau convinsi ca de-aci inainte el nu va putea
iesi din acea functie altfel decat cardinal.
Superputerea demnitarului promovat se revarsa in evidente favoruri si
prietenii, chiar si pentru servitori tineri, la limitele decentei, dand sa se
inteleaga ca lui ii era permis totul. Intr-o dupa-amiaza, fredona leganan-du-
se semet pe coridorul birourilor: Ce mai secretar aveti!" Dus la brat de
usieri in apartamentul sau de alaturi, ii apostrofa pentru modul brusc cu care
il obligau sa intre in casa
In urma unei anchete severe in ce-l privea, rezultatul fu comunicat Papei,
dar Pontiful n-a vrut sa intervina. In timp ce Dumnezeu doreste tot ce se
poate in bine, acest prelat putea tot ceea ce dorea in rau. Ii ducea de nas pe
toti cardinalii prefecti ce se perindau prin minister in timpul lungului sau
serviciu, rasucindu-i ca pe niste manechini pentru a-i face sa intre in jocurile
lui.
Mai erau doar cateva zile pana la deschiderea consistoriului consacrat de
Paul al VI-lea pentru deciderea candidatilor la titlul de cardinal. Pe lista
noilor purpurati, numele protejatului sau, ex-secretar, se afla pe al treilea loc.
Cardinalul Dino Staffa, prefectul tribunalului suprem al Segnaturii
Apostolice69, cauta sa se informeze asupra faptelor puse in contul
arhiepiscopului-secretar; avand confirmarea a ceea ce se banuia, contrariat,
se batea cu palma peste genunchi zicand: Si totusi ar fi fost o buna ocazie
sa debarasam sacrul colegiu de acest individ. E o insulta pentru toti membrii
sai!"
Este stiut insa ca omul propune si Dumnezeu dispune. Era in anul
maximei devalorizari monetare, in 1975. Lira scadea cu fiecare zi din ce in
ce mai vertiginos, spre marea ingrijorare a celor care agonisisera cate ceva.
Unii incercau sa transfere valuta italiana in strainatate, dar nu toti reuseau,
caci erau opriti la granita elvetiana si imbarcati rapid in dube; presa informa
in mod sistematic opinia publica si cu scopul de a-i descuraja pe altii.
Ca sa-si puna chiverniseala la adapost, demnitarul nostru hotari sa o
treaca peste granita chiar cu cateva zile inainte de consistoriu. Operatie de
rutina, fara prea multe probleme pentru el, un cetatean al Vaticanului; cel
putin asa socotea el. Lua cu el un capitan din Garda financiara, unul inalt si
aratos, fratele unui monsenior din biroul sau. Tanarul militar ii tinea isonul
prelatului doar pentru a inlesni cariera fratelui sau caruia, intr-adevar, cu
atatea proptele ii mergea tot mai bine in secretariatul de Stat, lucru ce-i
permisese o viza de ambasador in tarile din Est; salamalecurile curialilor se
consumau in fata norocosului protejat, destinat de aici inainte celestelor
avansari.
Ajunsi asadar la frontiera de la Pontechiasso, un politist ceru sa
perchezitioneze masina. Prelatul, pufnind batjocoritor, intinse flegmatic
pasaportul de serviciu pe care se vedea ca este cetatean al Vaticanului.
Granicerul, poate prea nou in post pentru a intelege astfel de subtilitati
diplomatice, se indrepta catre ghereta ca sa ceara sfatul sefului sau si se
intoarse cam stanjenit, dar cu mandatul de perchezitie. Treaba incepea sa se
strice.
Cel mai mare necaz cadea pe capul capitanului din Garda financiara, care
risca sa fie deferit justitiei. Data fiind inflexibilitatea colegilor graniceri,
capitanul prezenta o versiune in care era vorba de simpla sa plimbare ca
insotitor pana la granita, fara alte interese personale; era prietenul prelatului
si ii tinea companie, fara a pomeni, bineinteles, scopul calatoriei. Cu toate
astea fu si el oprit.
Fiind deschisa valiza, arhiplina de valuta italiana si straina, prelatul
declara ca o ducea in Elvetia in contul Vaticanului. Cerea sa fie lasat sa ia
contact telefonic cu substitutul de la secretariatul de Stat, monseniorul
Benelli, care data fiind ora inaintata nu era de gasit nici acasa, nici la birou.
Prelatul si capitanul ramasera consemnati in celula de siguranta toata
noaptea si a doua zi, duminica.
Cazul deveni diplomatic: Vaticanul nu avea nimic de-a face cu aceasta
fuga de valuta in strainatate. Monseniorul Benelli fu cuprins de furie, dar in
acelasi timp isi dadea seama ca nu poate lasa un arhiepiscop secretar al
curiei romane in arest, cu toate consecintele scandaloase posibile. Cele doua
ministere de externe erau in alerta, inclusiv politia si nuntiatura.
Pentru a iesi din incurcatura, se conveni sa se adopte unica solutie
diplomatica posibila: prelatul si capitanul sa fie eliberati cu banii neatinsi in
valiza si sa nu ramana nimic scris negru pe alb. Ii spusera doar:
Dumneavoastra, monseniore, nici n-ati calcat pe aici, se intelege!"
A doua zi, insa, in presa apareau note sarcastice: un prelat perchezitionat
si eliberat. Pentru un pumn de dolari si de lire, ce galagie pe acel pod!70 In
Vatican se murmura; un cardinal comenta muscator: e cazul sa spui de la
galero la galere!71
Intre timp, o augusta mana, in ciuda vointei sale, stergea de pe lista
candidatilor-cardinali al treilea nume. Declinul prelatului si protejatilor sai
devenea inexorabil, indepartati acum din cuibul montinian.
Intr-adevar, cardinalul ratat ceru o data superiorilor desemnarea unei
dioceze pentru un monsenior, protejat de-al sau, tinand seama de serviciile
aduse. Nu fu posibil: rezulta ca anumiti boys-scout nu aprobau orientarea
spirituala a preotului, considerand-o prea indrazneata. Mazilit protectorul,
iata ca si protejatul fu repartizat la alt departament, cu promoveatur ut
amoveatur, care aureste orice situatie curiala obscena.
Astfel se termina povestea acelui demnitar a carui viata a fost o opereta
plina de savoare de la primul pana la ultimul act.
Astepta pana in ultima zi de Ingravescentem aetatem ca sa se retraga la
pensie. Dar lucrurile nu se terminau aici. Trebuia ca succesiunea sa fie cat
mai soft", in asa fel ca in birou totul sa ramana ca mai inainte; ca si cum
ineptia succesorului ar fi trebuit sa scoata in evidenta inteligenta si abilitatea
predecesorului.
Undeva, dincolo de pasajul boltit, pe o strada infundata, intr-o incapere
ferita de priviri sau de urechi indiscrete, se intalnesc la cina cinci mari
prelati, dintre care doi brisighellezi. Obisnuita cina de lucru, deciderea
candidatului ce trebuie desemnat. Judecand dupa premise nu putea fi decat
un incapabil. Se hotarasc pentru un ucrainean, viclean ca o vulpe si istet ca
un sarpe, pe care guvernul comunist il stima atat de mult incat ii dadea
trecere libera la intrarea si la iesirea din tara sa; creatura stearpa, pe care
protectorul demisionat il imbracase in straiul episcopal.
 In momentele de nesiguranta si de indecizie, celui care este aparent
inlaturat, chiar si minus habens72 pentru un motiv sau altul, calea ii este
deschisa, inca mai abitir daca nu e deloc potrivit pentru functia ce i se
incredinteaza. Desemnat de cei cinci inchisi in acel cotlon ascuns, numirea ii
aparu dupa cateva zile cu augustul consimtamant al preasfintitului Parinte,
care, in necunostinta de cauza, considera succesiunea cat se poate de
nimerita si de naturala.
Noul secretar, lipsit de titluri academice, se deda intre timp la
colectionarea de diplome honoris causa la diferite universitati europene. O
astfel de colectie e totdeauna un bun argument pentru aspirantul la
cardinalat. In toti acesti ani, el a explicat foarte bine dependentilor ceea ce de
fapt ignora.
Daca umplerea golului astfel concertata a fost treaba usoara, nu a fost la
fel de usor sa se arunce lestul acelui demnitar de opereta, care a stagnat rau
mirositor inca pentru mult timp. Voiau sa-l trimita in dar Bisericii ucrainene,
dar episcopii de-acolo, care mai simt inca in nari mirosul de mucegai al
lagarelor si ale caror rani mai sangereaza inca, au refuzat sa-l aiba ca
mitropolit. Curia romana n-are decat sa se spele cu el pe cap. Celor care n-au
iesit inca din catacombe le sta mai bine vechiul decat noul!
Pentru ei, profetul Osia scria:Si pentru ca au semanat vant, vor culege
furtuna".

Istorie falsa si mincinoasa

Vremea noastra, in comparatie cu cea a Renasterii, nu este in masura sa

exprime, nici macar in negativ, personaje marete, de talia unui Iuliu al II-lea,
Giuliano della Rovere, exemplar ca un mecena si curajos ca un razboinic,
sau a unui Alexandru al VI-lea, Papa Borgia, cel care a comandat lojele lui
Raffael, chiar daca personalitatea sa a fost umbrita, poate, de un incest
monstruos. Sub aripa ocrotitoare a Bisericii din acea epoca, situata mult prea
sus ca sa fie atinsa de erorile extreme ale oamenilor ce o slujeau, adevarurile
divine apareau iradiind de grandoare prin extraordinara lor acuitate sau
datorita unor personaje, adevarate genii, de care prelatii se inconjurau. In
zilele noastre in schimb, niste prelati meschini infesteaza odaile lui Borgia
cu otravurile lor puturoase.
Virgiliu ne avertizeaza ca de multe ori istoria face dreptate cu trecerea
timpului:Forsan et haec olim meminisse iuvabit", sa-ti aduci aminte de
aceste lucruri pentru ca mai tarziu sa te bucuri. Faptele si evenimentele
istorice ale Bisericii sunt greu de priceput pe de-a-ntregul de toata lumea;
trebuie lasate sa se sedimenteze, pe fondul vast al timpului tridimensional:
pamantesc, ecleziastic si divin. Pe acest fond apar realitati pe care istoria de
fatada nu le inregistreaza totdeauna, in timp ce istoria cu adevarat autentica
ramane ascunsa, invaluita in faldurile cronicii care adnoteaza doar faptele
senzationale, fara a cauta sa cerceteze in profunzime subterfugiile ce stau la
baza acestor fapte. Ce maestra a vietii! Istoria devine o cutra intr-un context
unde nici minciuna nu mai e cu adevarat mincinoasa (Ermano Olmi). Asa se
intampla ca la inceput a fost Cuvantul, iar la sfarsit au ramas doar
palavrageli duse de vant (Stanislav Lec).
Cu cat sunt mai vulgare, culisele istoriei sunt cu atat mai savuroase. Acel
paienjenis de anecdote in jurul promovarilor formeaza substratul, suportul si
cateodata proba hartiei de turnesol pentru anumite fenomene, evenimente
sau personaje privite din unghiul celui ce reuseste sa ramana in afara acestor
jocuri.
Un exemplu foarte nimerit ar fi acela al celei de-a doua versiuni a
Concordatului din 1984, deja amintit, in comparatie cu seriozitatea cu care s-
au facut Pacturile Laterane (sau Acordurile de la Lateran) (16) din 1929, pe
care Papa Ratti73 le-a urmarit personal, compensand insuficienta
monseniorului Giuseppe Pizzardo si spiritul invadator al lui Benito
Mussolini. Cata doctrina si experienta ar castiga istoricul, daca adevarul ar
putea fi observat dintr-o perspectiva justa! Ce rost are sa-l ingropi, cand
totdeauna va iesi mereu la suprafata de undeva?
Trenul istoriei nu trece din ora in ora; trebuie sa sari in el cand trece fara
sa te anunte. Opriti lumea ca vreau sa cobor, striga Toto,74 dandu-si apoi
seama ca nu existau opriri la cerere.
Cati bolnavi de protagonism, avizi de putere, ascund, sub aparenta falsei
modestii, ambitii secrete, sete de cariera si de avansari, lacomia de a obtine
functii, toate lucruri care, o data obtinute, dezvaluie paroxismul
comportamental al protagonistilor la moda in sacrele palate ale curiei
romane si diocezane. Un scenariu in spatele caruia adevarul este bine ascuns,
astfel ca istoria care reiese din documente e falsa si mincinoasa. Fiecare om
e un mister; si cu cat omul e mai mare, cu atat urma misterului sau devine
mai greu de descifrat.
Marea munca a istoricului sta in distingerea autenticului de imaginar,
stiind in acelasi timp ca si fantasticul face parte din istorie, ba e chiar istoria
cea care se misca si fermenteaza in legendar.
In Vatican, pentru a-ti consolida puterea trebuie sa fii ostentativ in
prestigiu, pompa si fast, la concurenta cu nemuritoarele sugestii antice si
pagane, care si acum, la sfarsit de mileniu, mai strabat Olimpul curtii papale
ahtiate de intaietate si insetata de putere: Roma omnia venalia", la Roma
totul devine venal. Isi muta cursul vantul: trece si plateste plata greaO,
Doamne, asta e puterea ta!"
Ar fi nevoie ca in existenta noastra sa se produca marea cotitura pentru a
ramane ultimii impreuna cu Cristos. El nu se face garant al
comportamentului nostru egocentric ; nu autentifica marfa stricata din calcul
interesat: Trec mereu peste cuvantul meu, nu se gandesc decat sa faca rau,
imi urmaresc pasii ca sa atenteze la viata mea".
A-ti iubi aproapele ca pe tine insuti, pus in context, devine un pretext, un
subterfugiu pentru a te pune in centrul atentiei, cazand in capcana
egoismului. A iubi este unul din verbele cele mai greu de conjugat: trecutul
sau nu e simplu; prezentul sau nu e indicativ; viitorul sau nu e decat
conditional, cum spunea Jean Cocteau.

XVII. BOLSEVISM SI SATANISM

Lenin era de parere ca un secretar al partidului comunist dintr-un stat

catolic, pentru a fi la inaltimea atributiilor sale, ar trebui la nevoie sa imbrace
chiar si sacul franciscanului.
In 1935, serviciile secrete au semnalat ca aproape o mie de studenti
comunisti erau infiltrati in seminariile si noviciatele Europei occidentale,
unde, ducand o falsa viata religioasa, se pregateau sa devina sacerdoti;
partidul ar fi avut apoi grija sa le dea drumul pentru a inunda centrele vitale
ale Bisericii. Fenomenul s-a raspandit fara incetare pina la contestatiile grave
din anii '60-'70, din seminarii si noviciate pline de preoti proveniti mai mult
sau mai putin din clasa muncitoare120.
Sub pseudonimul de Cezar, Antonio Gramsci121 face in anii '20 in
Ordinea noua" o afirmatie profetica: Sutana rosie a lui Cristos iradiaza
astazi mai inflacarata, mai rosie, mai bolsevica. In steagurile rosii ale
comunistilor exista o bucatica din haina lui Cristos si ei pornesc sa ia cu
asalt fortareata burgheza, pentru a restaura domnia spiritului asupra materiei,
ca sa asigure pacea pe pamant tuturor oamenilor de bine".
Henry de Lubac spunea: Cand sacrul se afla peste tot, nu mai exista
nicaieri". Pare un paradox, dar corespunde adesea adevarului. Se intampla
uneori ca un suflet impregnat de sacru sfarseste in risipirea vietii prin a nu
mai gasi spatiu pentru sacru nici in el insusi, nici in devenirea sa, ci doar in
cariera.

Efecte devastatoare
 Episcopul sloven, monseniorul Pavel Hnilica, a fost expulzat in anii '70
din URSS, unde era detinut, cu promisiunea Vaticanului de a se obliga sa-l
convinga sa se transfere in Statele Unite. Prelatul insa, o data eliberat, a
preferat sa-si asedieze ministerul pastoral in favoarea fidelilor de dincolo de
cortina, luandu-si rezidenta la Roma. Din cand in cand era chemat de cineva
de la secretariatul de Stat si invitat sa se transfere in Statele Unite pentru a-si
desfasura mai bine intreprinzatorul sau apostolat. Prelatul promitea, dar nu
se tinea de promisiune.
Aflandu-se in avion, la intoarcerea din tarile de dincolo de cortina,
monseniorul Hnilica ceru stewardesei ziarul Pravda" din ziua aceea pentru
a se informa despre ce se mai intampla in tarile comuniste. Cu surprindere,
citeste intr-un articol ca el, monseniorul Hnilica, ceruse si obtinuse transferul
in Statele Unite pentru a putea sa-si exercite in conditii mai bune misiunea
pastorala. Prelatul, care nu era strain de metodele in uz, impaturi jurnalul si,
pentru orice eventualitate, si-l puse in servieta.
Dupa trei zile este chemat la secretariatul de Stat, de data asta fiind primit
de unul din cei de sus de tot, care, pe un ton sec, il anunta fara jumatati de
masura ca transferul sau in Statele Unite fusese decis; avea doar cateva zile
ca sa-si faca bagajele. Monseniorul Hnilica isi adusese cu el ziarul Pravda";
cauta cu calm pagina cu articolul, o gasi si i-o puse sub nas importantului
prelat, bineinteles traducandu-i din ruseste; apoi, cu dezarmanta sinceritate,
intreba: Monseniore, ce joc e asta?"
Concluzia a fost ca nu s-a mai facut nimic si monseniorul Hnilica a ramas
la Roma pana in zilele noastre. Roma nu invinsese, dar nici el n-a iesit pana
la urma nevatamat din afacerea asta. La scurt timp a fost acuzat de trafic cu
valuta. Razbunare? Cine stie! E un vant ce bate dinspre Mediterana si acesta.

In 1956, don Pasquale Uva, fondatorul Casei Divinei Providente la

Bisceglie, prezenta cu oarecare intarziere directiei seminarului regional un
tanar din Basilicata, aspirant religios pentru care se facea garant. Sanomonte,
pe numele sau, era un seminarist inteligent si exemplar in toate: nitel cam
inchis, de statura medie, robust, simpatic. In nota de caracterizare a
responsabilului de grupa se putea citi: destul de circumspect si scump la
vorba, dar gentil cu toata lumea.
Intre timp, anul scolastic era pe sfarsite. In dupa-amiaza unei zile
inabusitoare, membrii grupei sale, cam treizeci la numar, se plimbau in sir
indian indreptandu-se spre port. Sanomonte prefera de obicei sa ramana
ultimul din rand: tot asa si acum. La un moment dat se apleca sa-si traga
ciorapii, tinand sub observatie grupul care o lua dupa colt. Arunca apoi o
privire manioasa spre obloanele trase ale sectiei parti-dului comunist. Un
barbat obez, cu mainile la spate, se rezema de canatul usii, ca si cum ar fi
asteptat deschiderea sediului. Un moment de ezitare si, gandindu-se la
grupul care se indeparta, Sanomonte isi facu curaj si-l interpela pe
necunoscut: Tovarase, da te rog acest plic inchis tovarasului secretarBaga
de seama, inchis!" Dar gresise adresa: grasanul era cunoscut ca democristian
fanatic; se numea Peruzzi. Cu ochiul sau viclean, Peruzzi observase
stanjeneala si miscarile seminaristului in cele mai mici detalii. Acum, cu
plicul inchis in posesia sa, se intreba ce era de facut.
Statu trei zile sa se gandeasca: sa il dea sau nu secretarului comunist?
Seminaristul e o ruda de-a lui sau nu? Si daca nu este, sa rupa plicul? Sa lase
scrisoarea inchisa sau s-o citeasca? Sa se duca la rectorul seminarului? Si ce
sa-i spuna? Un intreg rebus care s-a rezolvat pana la urma cu ajutorul unui
coupepapier introdus in coltul plicului. Iata ce era scris: Draga tovarase
secretar, ma aflu departe de satul meu pentru a studia in acest seminar
regional. Trebuie sa te vad urgent ca sa definitivam impreuna planul pe care
trebuie sa-l urmez in viitorul imediat. Vizitele rudelor sunt permise in fiecare
joi, incepand de la ora 16, la vorbitorul de la parter. Va salut, Andrea
Sanomonte."
Lui Peruzzi, care era tartor in materie de barfe, nu-i venea sa creada cand
a fost primit in mare secret de catre rector. Povesti gesticuland, despre toate
cele intamplate, iar la sfarsit inmana scrisoarea deschisa. Seara, in intelegere
cu vicerectorul si cu responsabilul de grupa, au fost perchezitionate cu cea
mai mare atentie masa de scris si efectele personale ale lui Sanomonte. Nu
parea totusi sa existe vreun material im-portant: doar cate-o notita suspecta,
vreun text de orientare comunista, agenda de buzunar cu cateva mazgalituri
indescifrabile ce nu pareau interesante, dar care fu fotografiata pentru orice
eventualitate.
Era pentru prima data ca se intampla asa ceva, si la directie parerile erau
divergente. Se ceru sfatul Politiei, care pentru o verificare mai serioasa duse
plicul la Chestura. De acord cu venerabilul don Uva, Sanomonte fu invitat sa
se intoarca acasa si sa ramana acolo pana la noi ordine. Cand totul parea sa
se fi terminat, din ministerul ce se ocupa cu seminarele din curia romana
rectorului ii sosi o aspra dojana, pentru ca nu informase imediat organul
vatican despre cele petrecute.
Iata ce se intamplase: unele dintre cifrele scrise in agenda lui Sanomonte
contineau coduri secrete privind incarcatura si destinatia unei nave de razboi
italiene din oceanul Pacific, ce ar fi trebuit sa fie cunoscute doar de cei ce
controlau toata navigatia navelor italiene. Biroul militar care exercita acest
control se gasea in galeria de sub cazarma Santa Rosa, pe langa Storta, un
loc secret foarte important ce se ramifica radial pe o distanta de 18 km in
subteran. Peste cele intamplate s-a asternut valul celei mai riguroase taceri.
De atunci nimeni nu mai aduse vorba despre aceasta intamplare.

Dar oare cati dintre falsii seminaristi, semnalati de pe la jumatatea anilor

'30, au reusit sa se strecoare neobservati si sa ajunga la sacerdotiu? Si cati
dintre ei n-au fost episcopi si cardinali? Toti isi aminteau pe atunci de iesirea
cardinalului Alfredo Ottaviani, cunoscut pentru intransigenta sa inlauntrul si
in afara Bisericii, care apostrofa intr-un articol anumiti ecleziasti cu
diminutivul de comunistasi de sacristie".
In schimb, curentul comunist din curia romana adopta asa-zisa ostpolitik
fata de blocul comunist si guvernantii sai. Sub acest vant de furtuna, printre
alti martori ai credintei, a cazut doborat de doua ori stejarul, martorul,
primatul Ungariei, cardinalul Josiph Mindszenty, condamnat mai intai de
comunisti la moarte, pedeapsa comutata in inchisoare pe viata pentru inalta
tradare a ideologiei ateiste, iar apoi de catre ostpoliticantii vaticani, care l-a
retrogradat de la rangul de primat al Ungariei, in virtutea compromisului
istoric cu comunistii maghiari. Nici astazi nu exista pentru el un proces de
beatificare in curs.
In legatura cu acest lucru, secretarul de Stat Agostino Casaroli, decedat la
9 iunie 1998, se lauda intr-un interviu TV ca ar fi imbunatatit contactele cu
guvernele comuniste prin aceasta ostpolitik, cu care ar fi obtinut rezultate
stralucite pentru dezghetul politic.
A doua zi insa, presa se intreba daca oameni ai Bisericii, ca el si ca
Montini, nu ar fi perpetuat intr-atat relatiile amoroase cu acele guverne de
dincolo de cortina, cu cati ani inainte s-ar fi putut oare realiza caderea
zidului Berlinului. Un viitor al trecutului pentru care nu va exista niciodata
un raspuns.
Pe vremea cand Cristos agoniza impreuna cu Biserica sa in spitalele
politice de boli mintale si in inchisorile pe viata din acele tari, unde
credinciosii erau condamnati la munca silnica, ateismul intra trium-fator in
Vatican ca sa proclame ca Dumnezeu in sfarsit a murit sau ca, oricum, a fost
facut inofensiv. Acelor episcopi si sacerdoti din spitalele de psihiatrie si
lagarele de munca fortata li se aratau fotografii si scurt-metraje cu intalnirile
dintre inaltii prelati si guvernantii comunisti, ca sa poata vedea ca ei au
ramas singurii care se incapataneaza sa nu iscaleasca acea neinsemnata foaie
de hartie, prin care abjurau apartenenta la Biserica catolica pentru a se alinia
la cultul regimului si pentru a fi pusi astfel in libertate.
Stalin, care dintre armatele cele mai puternice din lume se temea de aceea
a credinciosilor condusi de Papa, vazand ca persecutia bolsevica contra
Bisericii daduse pana atunci slabe rezultate, a schimbat tactica: era nevoie s-
o corupa si s-o sfasie pe dinauntru pentru a obtine efecte cu adevarat
devastatoare.
Fructele au fost atat de abundente, incat si alte organizatii, care si astazi
promoveaza si difuzeaza ateismul in lumea intreaga, si-au insusit strategia
stalinista.

Dincolo de grilajul confesionalului

Satana, printul intunericului, ii conduce cu frenezie pe cei ce-l urmeaza.

Astazi confruntarea este frontala. La lumina zilei. Tine sa ne comunice ca el
este la lucru, cu ghearele sale infernale, ajutat de sectele satanice, in mare
expansiune.
Logica sa este urmatoarea: nu-i nevoie sa mearga impotriva lui Dum-
nezeu, cand se poate descurca fara Dumnezeu. E suficient sa ia modelul pe
care il ofera lumea, facand licite, normale, ambitiile egoismului uman in
mediul Bisericii, institutie divina care ar putea cu usurinta sa devina triumful
materialismului necredincios. Cu acest sistem, satana face ca oamenii
Bisericii sa adopte exact opusul Beatitudinilor.

La sanctuarul roman al Dragostei Divine, obiectiv pentru neintrerupte

pelerinaje organizate, intr-o seara tarziu, se apropie de confesional un
penitent, foarte tulburat si extrem de stanjenit. Confesorul il incuraja sa-si
deschida sufletul.
Parinte, nu stiu de unde sa incep si nici daca o sa ma puteti absolvi
Am o mare problema de constiinta, ma tem chiar sa nu va descumpanesc cu
ceea ce am sa va spun"
Fiule, nu-ti face griji pentru asta; in fond, noi suntem ca o groapa de
gunoi unde se arunca de toateDe altfel unde isi poate revarsa cineva sacul
cu pacate, daca nu in confesiune? Pentru asta suntem aici."
Parinte, fac parte dintr-o secta satanica, unde am un rang important. Am
tras dupa mine pe atatia, care acum o frecventeaza"
De cati ani?"
Parinte, de cand am luat activitatea din plin, sa tot fie zece ani"
Si de ce ai venit acum aici? Dumneata nu te spovedesti; imi relatezi doar
tulburarile dumitale, dar asta nu ajunge pentru a fi iertat. Este nevoie de
marturie, de pacatele comise "
Am convins pe altii sa asiste si la mesele negre si la alte rituri satanice.
Altadata insa am fost eu cel invitat sa asiste la o mesa neagra, intr-un loc
unde nu m-as fi gandit vreodata sa se poata celebra un astfel de rit"
Unde?" intreba confesorul din spatele grilajului.
 In Vatican."
Cum se poate asa ceva?! Ceea ce spui dumneata pare de necrezutEsti
sigur? Erau si altii?"
Credeti-ma, parinte, n-am venit aici ca sa va spun baliverne Ma simt
groaznic. Nu reusesc sa-mi gasesc linistea. Nu stiu ce se intampla cu mine
Am luat mereu in ras isteria oricarei pocainte religioase. Si am incercat sa-i
molipsesc si pe altii. Acum mi-e rusine ca trebuie sa dau inapoi, dar asa nu
pot merge mai departe. Ce piatra pe sufletul meu!"
Cine erau ceilalti, ii cunosti?"
Era imposibil sa-i recunosti, erau cu capisoanele pe cap. In orice rit
satanic esti dezbracat, acoperit doar cu pelerina si capisonul practic din cap
pana-n picioare. Vocile erau grave, de nerecunoscut dupa timbru. M-am
simtit onorat de invitatie Acum insa blestem momentul cand am acceptat-
o Parinte, ce se face in astfel de cazuri? Ce trebuie sa fac pe viitor? "
Era foarte tarziu si biserica era plina ochi de credinciosii unui grup
carismatic, care intarzia sa cante si sa se roage laudand Sfanta Treime si pe
Fecioara Maria. Era aproape miezul noptii cand penitentul iesi din
confesional fara sa bata la ochi si se pierdu in multime.

Si era noapte", lasa scris Evanghelistul Ioan, care voia astfel sa

sublinieze ora aleasa de Iuda pentru a iesi de la intrunirea apostolilor (Cina
cea de taina) si a se indrepta catre locul tradarii. Asa glasuieste Domnul: vai
de orasul molipsit si prea-puternic; voi indeparta de la tine pe increzutii
laudarosi si tu vei inceta sa te mai mandresti".

ANEXA LISTA PAPILOR

* Numele celor care figureaza nenumerotati formeaza lista antipapilor.

1. Petru 64/67 (?) 100. Valentin 827 199. Inocentiu VI 1352-1362

2. Linus 64/67-79 (?) 101. Grigore IV 827-844
Ioan 844 200. Urban V 1362-1370
3. Anacletus I 79-90/92 (?) 102. Sergiu II 844-847 201. Grigore XI 1370-
1378
4. Clement I 90/92-101 (?) 103. Leon IV 847-855 202. Urban VI 1378-
1389 Clement VII 1378-1394
5. Evarist 101-107 (?) 104. Benedict III 855-858 Anastasius III 855 203.
Bonifaciu IX 1389-1404 Benedict XIII 1394-1417 (m.1423)
6. Alexandru I 107-116(?) 105. Nicolae I 858-867 204. Inocentiu VII 1404-
1406
7. Sixt I 116-125 (?) 106. Adrian II 867-872 205. Grigore XII 1406-1415
8. Telesfor 125-138 (?) 107. Ioan VIII 872-882 206. Alexandru V 1409-
1410
9. Hyginus 138-142 (?) 108. Marinus I (Martin II) 882-884 207. Ioan XXIII
1410-1415
10. Pius I 142-154/5 (?) 109. Adrian III 884-885 208. Martin V 1417-1431
Clement VIII 1423-1429
11. Anicet 154/5-166 (?) 110. Stefan V (VI) 885-891 209. Eugen IV 1431-
1447
Felix V 1439-1449
12. Soter 166-174 (?) 111. Formosus 891-896 210. Nicolae V 1447-1455
13. Elefterie 174-189 (?) 112. Bonifaciu VI 896 211. Calixt III 1455-1458
14. Victor I 189-198/9 (?) 113. Stefan VI (VII) 896-897 212. Pius II 1458-
1464
15. Zephyrinus 199-217 (?) 114. Romanus 897 213. Paul II 1464-1471
16. Calixt I 217-222
Hypolit 217-235 115. Teodor II 897 214. Sixt IV 1471-1484
17. Urban I 222-230 116. Ioan IX 898-900 215. Inocentiu VIII 1484-1492
18. Pontianus 230-235 117. Benedict IV 900-903 216. Alexandru VI 1492-
1503
19. Anterus 235-236 118. Leon IV 903 217. Pius III 1503
20. Fabian 236-250 119. Cristosfor 903-904 218. Iuliu II 1503-1513
21. Corneliu 251-253
Novatian 251-258 (?) 120. Sergiu III 904-911 219. Leon X 1513-1521
22. Lucius I 253-254 (?) 121.Anastasius 911-913 220. Adrian VI 1522-1523
23. Stefan I 254-257 122. Lando 913-914 221. Clement VII 1523-1534
24. Sixt (Xystus)II 257-258 123. Ioan X 914-928 222. Paul III 1534-1549
25.Dionisie 260-267/8 124. Leon VI 928 223. Iuliu III 1550-1555
26. Felix I 268/9-273/4 125. Stefan VII (VIII) 929-931 224. Marcellus II
1555
27. Eutychianus 274/5-282/3 126. Ioan XI 931-935/6 225. Paul IV 1555-
1559
28. Caius (Gaius) 282/3-295/6 127. Leon VII 936-939 226. Pius IV 1559-
1565
29. Marcellinus 296-304 128. Stefan VIII (IX) 939-942 227. Pius V 1566-
1572
30.Marcellus I 307-308/9 (?) 129. Marinus II (Martin III) 942-946 228.
Grigore XIII 1572-1585
31. Eusebiu 308/9-310 (?) 130. Agapet II 947-955 229. Sixt V 1585-1590
32. Miltiades (Melchiades) 310/1-314 131. Ioan XII 955-963/4 230. Urban
VII 1590
33. Silvestru I 314-335 132. Leon VIII 963-965 231. Grigore XIV 1590-
1591
34. Marcus 336 133. Benedict V 964 232. Inocentiu IX 1591
35. Iuliu I 337-352 134. Ioan XIII 965-972 233. Clement VIII 1592-1605
36. Liberius 352-366
Felix II 355-358 (m.365) 135. Benedict VI 972-974 Bonifaciu VII (Franco)
974 234. Leon XI 1605
37. Damasus I 366-384 Ursinus 366-367 136. Benedict VII 974-983 235.
Paul V 1605-1621
38. Siricius 384-399 137. Ioan XIV 983-984 236. Grigore XV 1621-1623
39. Anastasius I 399-402 138. Bonifaciu VII 984-985 237. Urban VIII
1623-1644
40. Inocentiu I 404-417 139. Ioan XV 985-996 238. Inocentiu X 1644-1655
41. Zosimus 417-418 140. Grigore V 996-999
Ioan XVI 997-998 239. Alexandru VII 1655-1667
42. Bonifaciu I 418-422 Eulalius 418-419 141. Silvestru II 999-1003 240.
Clement IX 1667-1669
43. Celestin I 422-432 142. Ioan XVII 1003 241. Clement X 1670-1676
44. Sixt III 432-440 143. Ioan XVIII 1003/4-1009 242. Inocentiu XI 1676-
1689
45. Leon I cel Mare 440-461 144. Sergiu IV 1009-1012 243. Alexandru VIII
1689-1691
46. Hilarus 461-468 145. Benedict VIII 1012-1024 Grigore VI 1012 244.
Inocentiu XII 1691-1700
47. Simplicius 468-483 146. Ioan XIX 1024-1032 245. Clement XI 1700-
1721
48. Felix II (III) 483-492 147. Benedict IX 1032-1045 Silvestru III 1045-
1046 246. Inocentiu XIII 1721-1724
49. Gelasius I 492-496 148. Grigore VI 1045-1046 247. Benedict XIII 1724-
1730
50. Anastasius II 496-498 149. Clement II 1046-1047 248. Clement XII
1730-1740
51. Symachus 498-514 Laurentius 498-506 150. Damasus II 1048 249.
Benedict XIV 1740-1758
52. Hormisdas 514-523 151. Leon IX 1049-1054 250. Clement XIII 1758-
1769
53. Ioan I 523-526 152. Victor II 1055-1057 251. Clement XIV 1769-1774
54. Felix III (IV) 526-530 153. Stefan IX (X) 1057-1058 252. Pius VI
1775-1799
55. Bonifaciu II 530-532 Dioscur 530 154. Benedict X 1058-1059 253.
Pius VII 1800-1823
56. Ioan II (Mercurius) 533-535 155. Nicolae II 1059-1061 254. Leon XII
1823-1829
57. Agapet I 535-536 156. Alexandru II 1061-1073 Honorius II 1061-1072
255. Pius VIII 1829-1830
58. Silverius 536-537 157. Grigore VII 1073-1085 Clement III 1080-1100
256. Grigore XVI 1831-1846
59. Vigilius 537-555 158. Victor III 1086-1087 257. Pius IX 1846-1878
60. Pelagius I 556-561 159. Urban II 1088-1099 258. Leon XIII 1878-1903
61. Ioan III 561-574 160. Pascal II 1099-1118 Theoderich 1100-1102
Albert 1102
Silvestru IV 1105-1111 259. Pius X 1903-1914
62. Benedict I 575-579 161. Gelasius II 1118-1119 Grigore VIII 1118-1121
260. Benedict XV 2 1914-192
63. Pelagius II 579-590 162. Calixt II 1119-1124 261. Pius XI 1922-1939
64. Grigore I cel Mare 590-604 163. Honorius II 1124-1130 Celestin II 1124
262. Pius XII 1939-1958
65. Sabinian 604-606 164. Inocentiu II 1130-1143 Anaclet II 1130-1138
Victor IV 1138 263. Ioan XXIII 1958-1963
66. Bonifaciu III 607 165. Celestin II 1143-1144 264. Paul VI 1963-1978
67. Bonifaciu IV 608-615 166. Lucius II 1144-1145 265. Ioan-Paul I 1978
68. Deusdedit (Adeodatus) 615-618 167. Eugen III 1145-1153 266. Ioan-
Paul II din 1978
69. Bonifaciu V 619-625 168. Anastasius IV 1153-1154
70. Honorius I 625-638 169. Adrian IV 1154-1159
71. Severinus 640 170. Alexandru III 1159-1181 Victor IV 1159-1164
Pascal III 1164-1168
Calixt III 1168-1178
Inocentiu III 1179-1180
72. Ioan IV 640-642 171. Lucius III 1181-1185
73. Teodor I 642-649 172. Urban III 1185-1187
74. Martin I 649-653 173. Grigore VIII 1187
75. Eugen I 654-657 174. Clement III 1187-1191
76. Vitalianus 657-672 175. Celestin III 1191-1198
77. Adeodatus II 672-676 176. Inocentiu III 1198-1216
78. Donus 676-678 177. Honorius III 1216-1227
79. Agaton 678-681 178. Grigore IX 1227-1241
80. Leon II 682-683 179. Celestin IV 1241
81. Benedict II 684-685 180. Inocentiu IV 1243-1254
82. Ioan V 685-686 181. Alexandru IV 1254-1261
83. Konon 686-687
Teodor 687
Pascal 687-692 182. Urban IV 1261-1264
84. Sergiu I 687-701 183. Clement IV 1265-1268
85. Ioan VI 701-705 184. Grigore IX 1271-1276
86. Ioan VII 705-707 185. Inocentiu V 1276
87. Sisinnius 708 186. Adrian V 1276
88. Constantin I 708-715 187. Ioan XXI 1276-1277
89. Grigore II 715-731 188. Nicolae III 1277-1280
90. Grigore III 731-741 189. Martin IV 1281-1285
91. Zaharia 741-752
Stefan II 752 190. Honorius IV 1285-1287
92. Stefan II (III) 752-757 191. Nicolae IV 1288-1292
93. Paul I 757-767
Constantin II 767-768
Filip 768 192. Celestin V 1294
94. Stefan III (IV) 768-772 193. Bonifaciu VIII 1294-1303
95. Adrian I 772-795 194. Benedict XI 1303-1304
96. Leon III 795-816 195. Clement V 1305-1314
97. Stefan IV (V) 816-817 196. Ioan XXII 1316-1334 Nicolae V 1328-1330
98. Pascal I 817-824 197. Benedict XII 1334-1342
99. Eugen II 824-827 198. Clement VI 1342-1352