Lecția 4.

Colosseum

Numele originar al Colosseumului este Amphitheatro Flavium (Amfiteatrul Flavian). A fost construit
de către împărații Vespasian și Titus, din dinastia flaviană (cu numele de familie Flavius), în sec. I
p.Chr. Se pare că numele de Colosseum a fost derivat de la statuia din bronz de 30 m înălțime a
împăratului Nero (Colossus Neronis), care se afla în apropiere.
Colosseumul este un monument turistic aflat in centrul Romei vizitat de foarte mulți turiști
din toată lumea. El este probabil cea mai impresionantă clădire-ruină a Imperiului Roman.

Colosseumul era cea mai mare construcție a vremurilor sale și astăzi este cel mai
mare amfiteatru antic care poate fi vizitat in Italia. Colosseumul este situat la est de Forumul Roman.

Colosseum este încă un simbol iconic al Romei Imperiale și este listat ca una dintre cele
șapte minuni ale lumii; este una dintre cele mai populare atracții turistice ale Romei.

Elemente de flexiune în limba latină și în limba română

Ai învățat deja terminațiile verbului pentru persoanele a III-a singular și

plural (-t și -nt). Pornind de la un verb cunoscut, esse („a fi“), poți
observa terminațiile verbelor la toate persoanele, aplicate în cazul unui alt
verb, habēre („a avea“), conjugat la indicativ prezent.
ESSE HABĒRE Terminație Persoană și număr
a fi a avea
sum habeo -o/-m I sg. (eu)
es habes -s II sg. (tu)
est habet -t III sg. (el/ea)
sumus habemus -mus I pl. (noi)
estis habetis -tis II pl. (voi)
sunt habent -nt III pl. (ei)

În cazul verbelor regulate, la persoana I, singular, terminația este -o sau -m,
în funcție de modul și timpul folosite în text. La indicativ prezent se
folosește -o.
Pentru a putea înțelege cum se aplică terminațiile verbale, este necesar să
recunoști conjugarea verbului. Limba română este singura care a moștenit și
păstrat cele patru conjugări din latină. În ambele limbi, infinitivul este forma
verbală principală (de dicționar), cu ajutorul căreia se recunoaște conjugarea.
 În limba latină, forma de infinitiv se termină, de regulă, în -re. Prin
eliminarea grupului -re se obține partea relativ fixă, neschimbată a verbului,
numită temă, care arată conjugarea acestuia și apare și la celelalte moduri și
timpuri. Tabelul de mai jos arată cum se pot deduce conjugările verbelor în
limba latină.

Conjugarea Latină Română

Infiniti Partea fixă Vocală Infinitiv
v (temă) finală
I cantare canta- a a cânta
II vidēre vidē- ē a vedea
III dicĕre dicĕ- ě a zice
IV audire audi- i a auzi

canto, -are; video, -ere; dico, -ere;

audio, -ire.

Conjugările verbelor în limba română:

conjugarea I
a lucra
conjugarea a II-a
a vedea
conjugarea a III-a
a râde
conjugarea a IV-a
a vorbi
conjugarea a V-a
a hotărî

 În limba latină se făcea diferența în pronunțare între vocale lungi și vocale
 scurte. Vocalele lungi se marchează azi, în mod convențional, astfel: ā, ē, ī,
ō, ū. Vocalele scurte sunt marcate diferit: ă, ĕ, ĭ, ŏ, ŭ.
 Vocalele lungi se pronunțau prelung, spre deosebire de cele scurte. De aceea,
în cazul verbelor la infinitiv, vocala -e din temă s-a moștenit diferit:
 - ē devine în română diftongul ea
- ě rămâne în română e
 Accentul în limba latină depinde de vocala din penultima silabă. Dacă este
lungă, o pronunțăm accentuat: vi-dē-re. Dacă vocala din penultima silabă
este scurtă, atunci ea nu va fi accentuată, ci se va
accentua antepenultima silabă: di-cě-re.