CAPITOLUL I:

NOŢIUNI DE FONETICĂ ŞI FONOLOGIE

GENERALITĂŢI:

FONETICA este ştiinţa care studiază sunetele vorbirii.

Sunetul – reprezintă cel mai mic element sonor (material, concret) al vorbirii.

FONOLOGIA – studiază sunetele limbii din punctul de vedere al valorii funcţionale.

Fonemul – este cea mai mică unitate sonoră a limbii, care are funcţia de a constitui cuvinte sau
de a diferenţia cuvintele între ele (mare de mere; mei față de tei, față de zei, față de bei etc.),
precum şi de a deosebi formele gramaticale ale aceluiaşi cuvânt (continui – continuă, dau – dai).
Este un termen general, o abstracţiune.

SUNETELE TIP ― VOCALE a, ă, î, e, i, o, u

― SEMIVOCALE e, i, o, u
― CONSOANE b, c, d, t, g, h etc.

Vocalele – sunt acele sunete care se pot pronunţa fără să fie însoţite de alte sunete, pot alcătui
singure silabe (când sunt plenisone)1 şi se pot prelungi oricât ca durată a pronunţării. Sunt în
număr de şapte. Vocalele sunt întotdeauna accentuate.

Semivocalele – sunt acele sunete din componenţa diftongilor şi a triftongilor care au notarea
grafică aproape identică cu a vocalelor (cu un semicerc aşezat dedesubtul semivocalei), dar care
se comportă precum consoanele: nu pot fi pronunţate neînsoţite de o vocală, nu pot alcătui
singure silabă, nu pot fi accentuate (e, i, o, u).

Consoanele – sunt acele sunete care se pronunţă numai însoţite de o vocală şi nu pot forma
singure silabă. În limba română sunt 22 de consoane (b, c, d, f, g, h, p etc.).

LITERELE – semnele convenţionale pentru sunete2

ALFABETUL LIMBII ROMÂNE → Aa, Ăă, Ââ, Bb, Cc, Dd, Ee, Ff, Gg, Hh, Ii, Îî, Jj, Kk, Ll, Mm,
Nn, Oo, Pp, Qq, Rr, Ss, Şș, Tt, Ţț, Uu, Vv, Ww, Xx, Yy, Zz

1
Vocalele a, ă, â sunt întotdeauna plenisone.
2
Pentru citirea literelor puteți consulta DOOM2, pp. XXVII-XXVIII.
DIFTONGI – TRIFTONGI – VOCALE ÎN HIAT

Definiţie: Prin diftong înţelegem un grup de două sunete diferite, dintre care unul este vocală, iar
altul semivocală şi care sunt pronunţate în aceeaşi silabă. Limba română este bogată în diftongi,
atât ascendenţi (semivocală + vocală): ia, oa, iu, ie…., cât şi descendenţi (vocală + semivocală):
au, ai, ei, oi…

Observație: Diftongii se pot forma și la îmbinarea a două cuvinte rostite într-o singură
silabă și scrise cu liniuță de unire: mi-a dat, ne-a spus.

Definiţie: Triftongul este grupul de trei sunete, două semivocale şi o vocală, pronunţate în
aceeaşi silabă. El poate avea vocala în poziţie finală (SSV): bol-nă-vioa-ră, leoar-că, sau între
cele două semivocale (SVS): miei, cro-iai.

Observație: Triftongii se pot forma și la îmbinarea a două cuvinte rostite într-o singură
silabă și scrise cu liniuță de unire: le-au cumpărat, i-ai adus, i-au confirmat.

Definiţie: Prin hiat se înţelege întâlnirea (în interiorul aceluiaşi cuvânt) a două vocale plenisone
care fac parte din silabe diferite: du-et, po-e-tic.

Observație: În cuvintele: le-oai-că, oa-ie, plo-ua, ro-iul, nu avem hiat, deoarece acesta nu
este alcătuit din grupul de o vocală şi un diftong sau o vocală şi un triftong sau un diftong şi un
diftong etc.

Observație: În fonetica sintactică se poate vorbi de existența hiatului între cuvinte:

La oglindă, a adus, a emite, de inimă etc.

În limba română contemporană se manifestă o tendinţă puternică de evitare a hiatului

(întrucât el implică un oarecare efort de rostire), ceea ce duce la pronunţări incorecte sau
neliterare, ca şi la greşeli de scriere.

Exemple: alcol în loc de alcool

cuvincios cuviincios
lecţile lecţiile
respectos respectuos
ştinţă ştiinţă
zologie zoologie

Evitarea hiatului în limba română se realizează prin următoarele fenomene fonetice:

sinereza (transformarea vocalei mai slabe în semivocală) – geografie, hieroglifă; epenteza
(intercalarea unui sunet între elementele hiatului) – academiie, aier, aieroport, familiie, ziiar;
contracţia (reducerea hiatului la o singură vocală) – coperativă, findcă, preten; eliziunea
(eliminarea vocalei finale a cuvântului când iniţiala celui următor este tot vocală) – n-a venit, c-o
floare; afereza (eliminarea vocalei iniţiale a cuvântului când urmează după altul terminat în
vocală) – ca-n basme, la-ntoarcere.

Anexe:
SISTEMUL FONOLOGIC AL LIMBII ROMÂNE

SISTEMUL VOCALIC

I Î U

E Ă O

Locul de articulare Anterioare Mediale Posterioare

Gradul de (centrale)
deschidere
a cavităţii bucale
închise i î u
mijlocii e ă o
deschise a
 TABLOUL CONSOANELOR ROMÂNEŞTI

Bilabiale Labio-dentale Dentale Prepalatale Palatale Postpalatale Laringale

(Velare)
Locul de articulare
Surd Sonore Surd Sonore Surd Sonore Surde Sonore Surd Sonore Surd Sono Su So
e e e e e re rd no
e re

Modul de articulare

nesonan oclusive p b t d k’ g’ k g
te
(explozive)

semioclusive ţ č ğ

(africate)

constrictive f v s z ş j h

(fricative)

sonant oclusive nazale m n

e
lichide laterale l

vibrante r
 TRANSPUNEREA ÎN SCRIS A ELEMENTELOR SISTEMULUI FONETIC AL
LIMBII ROMÂNE

Litera - este semnul convenţional care reprezintă în scris sunetul. Totalitatea literelor
(inclusiv a semnelor diacritice3) folosite pentru scrierea sunetelor unei limbi, aşezate într-o
anumită ordine, formează alfabetul acelei limbi. Alfabetul actual al limbii române are 31 de
litere. În general, în limba română, corespondenţa între sunet şi literă există: ex. masă – 4
sunete, 4 litere. Uneori, această corespondenţă nu se respectă.

1) O literă (litera “x” – care se citeşte ics]) notează două sunete:

a) [ks], în cuvinte ca: fix, pix, explicaţie
b) [gz], în cuvinte ca: examen, exerciţiu, exaltat
Se scrie însă: fix, sfinx, complex, ortodox la singular şi ficşi, sfincşi, complecşi, ortodocşi
la plural, masculin.

2) Grupurile de două litere (ce, ci, ge, gi) notează:

a) un sunet – [č], [ğ] – când după ele urmează o vocală sau se află la sfârşitul cuvântului,
fără a constitui singure silabă: ceartă – [čar-tă], 6 litere, 5 sunete
cioc – [čok], 4 litere, 3 sunete
geam – [ğam], 4 litere, 3 sunete
magiun – [ma-ğun], 6 litere, 5 sunete
faci – [fač], 4 litere, 3 sunete
magi – [mağ], 4 litere, 3 sunete
În această situaţie, e şi i nu au valoare fonetică; ele sunt doar semne grafice auxiliare
(litere ajutătoare/litere de sprijin).
b) două sunete – [če], [či], [ğe], [ği] – când după ele urmează o consoană sau formează ele
însele silabă: ceva – [če-va], 4 litere, 4 sunete;
cineva – [či-ne-va], 6 litere, 6 sunete;
ger – [ğer], 3 litere, 3 sunete;
agitat – [a-ği-tat], 6 litere, 6 sunete.
3) Grupurile de trei litere (che, chi, ghe, ghi) notează:
a) un sunet [k’], [g’], când după ele urmează o vocală sau se află la sfârşitul cuvântului, fără
a forma singure silabă: cheamă – [k’a-mă], 6 litere, 4 sunete;
chiuvetă – [k’u-ve-tă], 8 litere, 6 sunete;
gheară – [g’a-ră], 6 litere, 4 sunete;
ghiozdan – [g’oz-dan], 8 litere, 6 sunete;
unghi – [ung’], 5 litere, 3 sunete.

În această situaţie, e şi i nu au valoare fonetică; ele sunt doar semne grafice

auxiliare (litere ajutătoare/litere de sprijin).
3
Pentru semnele diacritice, vezi DOOM2, p. XXVI.
 b) două sunete [k’e], [k’i], [g’e], [g’i] , când după ele urmează o consoană sau formează ele
însele silabă: chef – [k’ef], 4 litere, 3 sunete;
chin – [k’in], 4 litere, 3 sunete;
gherghef – [g’er-g’ef], 8 litere, 6 sunete;
ghirlandă – [g’ir-lan-dă], 9 litere, 8 sunete;
veghe – [ve-g’e], 5 litere, 4 sunete.

4) O literă poate nota sunete diferite:

a) literele e, i, o, u pot transcrie în unele cuvinte vocalele e, i, o, u (bec, copil, nor, dur, gem,
gira, cerc, circ), iar în altele semivocalele e, i, o, u (seară, rai, metrou, doar)
b) litera e transcrie - un [i] semivocalic în: ea [ia], aceea [ačeia], atenuează [atenuiază]
- diftongul ie [ie] în: pronumele personale el, ele, ei şi la formele de prezent sau
de imperfect ale verbului a fi - este [ieste], eram [ieram]
- este literă de sprijin/semn grafic în grupurile ce, ge, che, ghe: ceară, geană,
cheamă, gheată
c) litera i transcrie - vocala [i] în: simplu, cicoare
- semivocala [i] în: iubire, pâine, mei
- este literă de sprijin/semn grafic în grupurile ci, gi, chi, ghi: cioc,
chior, magiun, unghi
- i final este silabic - când apare la forma de infinitiv prezent a verbelor (a
auzi, a privi) şi la perfect simplu, persoana a III-a, sg. (el ochi)
- când urmează după grupurile consoană + l, r
(acri, afli)
- în neologisme (taxi)
- i scurt nesilabic după: o consoană (speri, pomi); două consoane (surzi);
trei consoane (lincşi)
d) litera o transcrie - vocala [o]: cor
- semivocala [o]: coasă, moară
- semivocala [u]: oală [uală], oameni [uameni]
e) litera u transcrie - vocala [u]: sună, liceu
- semivocala [u]: ou, rouă
- sunetul v după litera q: Quintilian, sequoia [sekvoia]
f) litera c transcrie consoana [k] în car, coc, dar consoana [č] în cer
g) litera g transcrie - [g] în gumă, rog, grad
- [ğ] în gem, giuvaier
- [g’] în ghemotoc, ghiocel
h) litera w transcrie - [u] semivocalic (în cuvinte englezeşti): Washington, Waterloo
- [u] vocalic (în cuvinte englezeşti): weekend, whisky
- consoana [v]: westfalian, kilowatt, Weber

5) Un sunet poate fi transcris prin litere diferite:

a) sunetul [î] – litera â (gând, rând, român)
– litera î (încă, în, urî, hotărî, reînvia, neîndemânatic, bineînţeles, într-însul)

b) sunetul [i] – litera i în majoritatea cuvintelor

– litera y în cuvinte ca: yankeu, yard, hobby
c) sunetul [k] – poate fi transcris prin literele: c în cuvinte precum: capac, covor, cuc
k în cuvinte precum: kaliu, kripton
q în cuvinte precum: quasar, Qatar

d) sunetul [k’] – poate fi transcris prin literele: ch + e, i: cheie, chin

k + e, i: kenyan, kilometru
qu + e, i: Quebec, Quito

e) sunetul [v] – poate fi transcris prin literele: v: viitor, cavitate, mov

w: watt, Wagner, Weber, kiwi

f) sunetul [ks] – poate fi transcris prin literele: cs: cocs, micsandră, ticsit, îmbâcsit, rucsac
x: pix, mixer, xerox

g) sunetul [gz] – poate fi transcris prin literele: gz: zigzag, Bogza

x: examen, exact, examinator

DESPĂRŢIREA CUVINTELOR ÎN SILABE

 Silaba este un segment fonic alcătuit din unul sau mai multe sunete pronunţate printr-un
singur efort expirator. În cuprinsul unei silabe se află obligatoriu o vocală plenisonă. O silabă
poate cuprinde minimum un sunet (a-pa-rat) şi maximum şapte sunete (strâmbi, sfincși). În
fluxul vorbirii silaba poate fi alcătuită şi din rostirea împreună a două cuvinte (s-au certat) sau a
unui cuvânt cu partea iniţială din alt cuvânt (mi-amintesc).
Poate fi alcătuită din:

- o vocală cu sau fără alte sunete dintr-un cuvânt: i – ni – mioa – ră

- două cuvinte scurte rostite împreună: să-ţi duc, dă-mi, mi-l dă
- un cuvânt scurt şi un fragment iniţial: ne-aduce, m-alintă, şi-apoi, mi-arată
- un fragment final şi un cuvânt scurt: a dus-o, într-o, printr-un, dintr-un
- un fragment final şi un fragment iniţial: într-adevăr, floare-albastră, spune-acum

Despărţirea cuvintelor în silabe are în vedere reguli bazate pe pronunţare (reguli

fonetice), dar şi reguli bazate pe luarea în considerare a elementelor componente din cuvântul
analizabil (reguli morfologice).

Reguli bazate pe pronunţare:

 Reguli ale vocalelor:
1. Când există două vocale alăturate (în hiat), despărţirea se face între ele: vi-e
2. Când o vocală este urmată de un diftong sau triftong, despărţirea se face înaintea
diftongului sau a triftongului:
exemple: ro – iau, plo – ua; cre – ioa –ne, tră – iai.

 Reguli ale consoanelor:

1) O consoană aşezată între două vocale trece în silaba următoare.
ma - mă pa – ra – le – le
a) Se aplică aceeaşi regulă în cazul consoanei x [ks] sau [gz]: e – xa – men, a – xă.
b) Dacă înaintea consoanei se află un diftong sau un triftong se utilizeză aceeaşi regulă:
floa – re, roa – tă, cre – ioa – ne, zme – oai – că.
c) Şi în cazul grupurilor de litere che, chi, ghe, ghi se aplică tot această regulă:
ve – ghe, u – re - che
2) Când două consoane sunt aşezate între două vocale, despărţirea se face între cele două
consoane.
car - te, cas - tel, ar - tă
Excepţie: Dacă grupul de două consoane începe cu b, c, d, f, g, h, p, t, v, iar a doua consoană
este l sau r, despărţirea se face înaintea grupului de consoane.
exemple:
aflu a - flu
cadran ca - dran

3) Când avem un grup de trei sau mai multe consoane între două vocale, despărţirea se face după
prima consoană.

exemplu:
construcţie con - struc - ţi - e
complet com - plet
Excepţie: Dacă între cele două vocale se află unul dintre grupurile de trei consoane: lpt, mpt,
mpţ, nct, ncţ, ncş, ndv, rct, rtf, stm, despărţirea se face între a doua şi a treia consoană.

exemple: func – ţi – o – nar; sfinc – şii; arc - tic; jert – fă; punc – tu – al; sculp – tor; ast - ma-
tic.

Reguli morfologice:

1) Cuvintele compuse şi cuvintele derivate se despart în silabe ţinând cont de părţile

componente. Conform DOOM2 se acceptă şi despărţirea după pronunţare.
dezorganiza → dez – or – ga – ni – za, dar şi de-zor-ga-ni-za
savantlâc → sa-vant –lâc, dar şi sa-van-tlâc

Alte exemple: alt-un-de-va / al-tun-de-va; in-e-gal / i-ne-gal; port-a-vi-on / por-ta-vi-on.

Nu se despart la sfârşitul rândului!

a. cuvintele compuse şi grupurile ortografice scrise cu cratimă:

 exemplu: ce-ai spus? s-au dus gândindu-se bun-gust
b. cuvintele compuse din abrevieri literale: TAROM, ONU, ASIROM
c. abrevierile unor formule curente: a.c., î.e.n., ş.a.m.d.
d. notaţiile abreviate de tipul: 25 km., cap. 7
e. numeralele ordinale notate prin cifre (romane sau arabe) urmate de formantul specific:
al XXI-lea, al 7-lea
f. silabele iniţiale sau finale constituite dintr-o singură vocală
g. abrevierile literale care reprezintă primii termeni ai unor nume proprii: F.C. Argeş, A.
Maria, S.C. Muntenia

☺Se recomandă evitarea despărţirii grupurilor ortografice scrise cu cratimă: dintr-un,

într-însul, într-o, i-a, mi-a, s-a etc.