DERIVAREA PROGRESIVĂ (proprie)

Componente:
- cuvânt bază
- formant (= formativ, lexiform)

1. Derivarea cu prefixe (și prefixoide)

Prefixele (= particule) sunt adăugate înaintea unui cuvânt (simplu, derivat sau
compus) existent în limbă, înaintea rădăcinii unui asemenea cuvânt sau înaintea
unor teme inexistente în calitate de cuvinte independente, pentru a forma un nou
cuvânt.

Structură morfematică:
- simple (peste 80)
- complexe (ex. pres < pre + (ră)s)
Există si prefixe în variante fonetice sau grafice. Ex. anti- (ant-, an-, andi-), răs-
(răz-, res-)

Valori semantice:

În bună parte sunt polisemantice (ex.: în-, des-, pre-, ne-, răs-, extra- etc.)

Este marcată, de exemplu:

„superioritatea“ (extrafin), supra-, arhi-, hiper-
„inferioritatea“ (subintitula), de-, hipo-, infra-
„interioritatea“ (înnopta), intra-
„exterioritatea“ (expatria), extra-, dis-
„anterioritatea“ (antebraț), re-, retro-
„posterioritatea“ (postdata), supra-, en-, trans-
„opoziţia“ (antisimetrie), contra-, o(b)-
„intensificarea“ (răsciti), re-
„absenţa unor caracteristici“ (anormal), des-, si var. dez-, de-
„transformarea în sens negativ“ (neadevăr), in- (im-, i-)
„trecerea de la o stare la alta“ (încărunți)
„dobândirea unei însusiri“ (îmbujora)
„asemănarea cu obiectul denumit“ (învăpăia) etc.

1
Exemplele de mai sus indică și existenţa unor serii sinonimice și antonimice, serii
care pot fi recunoscute și la nivelul sufixelor.

Principale tipuri:

- negative (ne-, in-)

- privative (des-, de-) „absenţa“
- iterative (răs-, re-) „repetarea“
* delocutive în- (îm-), in- (im-), an- (am-)
* Provin din locuţiuni, de ex.: a pune în fapt = a înfăptui.

Originea prefixelor (principalele surse)

- mostenite din latină (mai puține, cca 12) (ex. a-, cu-, de-, des-, în- etc.);
- împrumutate:
- din slavă (ex. iz-, ne-, răs- etc.)
- din greacă (prin slavă sau latino-romanice) (ex. anti-, arhi-, hiper-, hipo-)
- latino-romanice (cele mai multe) (ex. ab-, ante-, contra-, ex-, extra-, retro-,
super…)
- apărute pe teren românesc (din alte prefixe sau din prepoziţii prin calcuri si
semicalcuri) (de ex. sco-fală).

Cu origine comună, există dublete, triplete și chiar cvadruplete: (stră- și extra-),

(super-, spre-, sur-), (tră-, trans-, tra-, tre-). Unul este moștenit, iar celelalte sunt
împrumuturi latino-romanice.

Supraprefixare: defineşte prezenţa simultană a două sau mai multe prefixe la

aceeaşi bază.

Ex.: străstrănepot (acelasi prefix); supraîncălzi (prefixe diferite)

Prefixoide (= false prefixe)

Sunt interpretate diferit: ca prefixe, fiindcă funcţional se comportă ca acestea şi ca

elemente de compunere, la origine fiind cuvinte. Provin mai ales din greacă,
intrate prin neologisme si au caracter internațional (ex. aero-, auto-, bio-, hidro-,
micro-, mini-, orto-, pseudo- s.a.).

2
2. Derivarea cu sufixe (și sufixoide)

Sufixe = afixe (= particule) adăugate la o temă, formând cu aceasta un nou cuvânt.

Există sufixe lexicale și sufixe gramaticale, valori care se suprapun în sufixele

moționale (ex. vulpe / vulpoi, iepure / iepuroaică).

Criterii de descriere:
- clasa lexico-gramaticală:
- a cuvintelor-bază;
- a formației (substantive, verbe, adjective etc.);
- structura morfematică:
- simple (ex. -ar, -tor);
- dezvoltate (sufix + interfix), ex. –uleț;
- compuse (din două sufixe), ex. -ăreasă < -ar + easă;

Interfix: parte din derivat care nu aparține nici temei nici sufixului propriu-zis (ex.
-ul-)
În lingvistica românească, interfixul este considerat adesea parte din sufix.
Într-un exemplu precum cornuleț, -uleț este un sufix dezvoltat.

- structura semantică:

Valoarea semantică a derivatului rezultă din raportarea la bază, iar valoarea

semantică a sufixului depinde de semantica derivatului.

Tipuri semantice:
- sufixe de agent (ex. -ar, -as, -easă, -tor, -giu, -ist);
- sufixe augmentative (ex. -an, -andru, -ean, -oi, -oaică, -ăraie);
- sufixe diminutivale (ex. -as, -el, -ic, -iță, -us, -uț, -uc, -eț);
- sufixe pentru denumirea însușirii din obiecte (ex. -ist, -al, -bil, -esc, -at);
- sufixe pentru denumirea instrumentelor (ex. -ar, -niță, -tor, -toare);
- sufixe pentru denumiri abstracte (ex. -re (-are, -ere, -ire), -t, -eală, -ime, -
ism);
- sufixe pentru indicarea colectivității (ex. -ărie, -et, -ime, -is, -iste, -ăraie);
- sufixe pentru indicarea ideii de loc (ex. -ărie, -ean, -ar);
- sufixe pentru indicarea acțiunii (verbe) (ex. -a, -i, -iza, -ifica, -uí);
- sufixe pentru indicarea modalității (ex. -is, -mente);
- sufixe pentru denumirea persoanelor, animalelor, păsărilor si plantelor (ex.
-ar, -el, -ică, -ean, -ior, -tor, -iță, -uță, -us, -os, -ariță);

3
Există și sufixe polisemantice. De pildă, sufixul -as poate indica agentul, nuanța
diminutivală în cazul substantivelor (de ex. poștaș, copilaș) și poate forma noi
adjective (de ex. codaș, pătimaș);

Originea sufixelor

- moștenite (mai ales latinești) (ex. -ar, -tor, -el, -ic(ă), -ime, -ătate etc.);

- considerate autohtone (-esc, -andru);

- împrumutate:
- din slavă (-nic, -iță, -iste, -eală, -ean etc.);
- din turcă (-giu, -lâc);
- latino-romanice (-(i)er, -ism, -al, -ant, -bil, -ist, -iza, -ifica);

Repartiția pe părți de vorbire: derivatele cu sufixe sunt la substantive, adjective,

verbe, adverbe și mai puțin la pronume, numerale și interjecții (ex. mătăluță,
treime, aolică, ofuleț)

Productivitatea

Azi sunt productive mai ales cele moștenite din latină și, în special, cele întărite
prin împrumuturi neologice (latino-romanice).

Mai puțin sau deloc productive sunt mai ales: -oaie, -ache, -ament, -ciune,
-ăreț, -icesc, -ard.

Neologice în creștere, ca productivitate: -ism, -ist, -iza, -iv, -bil, -itate etc.

Sufixoide (= false sufixe)

Este aceeași interpretare ca la prefixe și au, prin excelență, origine greacă, pătrunse
prin neologisme.
Ex. -fil „iubitor“, -fob „care nu suportă“, -for „care poartă“, -fug „care elimină“, -
gramă „schemă“, -log „specialist“ s.a.

4
COMPUNEREA

Procedeu de formare a cuvintelor noi din două (sau mai multe) cuvinte existente și
independent în limbă. Apar la toate părțile de vorbire, cu excepția articolului.

Pot fi folosite, de asemenea, abrevieri ale unor cuvinte,

Față de un grup sintactic (ex. zori de zi) compusele se raportează la: unitate
morfologică, unitate semantică și comportament sintactic.

Compusele pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere, legate mai ales de
procedeul formării și originea lor.

Principalele criterii și tipuri:

- sintactic:

- parataxă (= juxtapunere) (ex. decret-lege, literar-muzical);

- hipotaxă (= subordonare):

- subordonare atributivă:

- atributul este adjectiv (ex. coate-goale, vorbă-lungă, bună-credință,

bunăstare);
- atributul este substantiv în genitiv (ex. floarea soarelui, ochiul-boului);
- atributul este substantiv în acuzativ cu prepoziție (ex. floare-de-colț, cal-
demare);
- compusul conține un complement (ex. fluieră-vânt, papă-lapte, zgârie-
brânză etc.);

Originea compuselor

- moștenite (puține), de ex. luceafăr, trifoi s.a.

- împrumutate, de ex. binecuvântat s.a.
- formate pe teren românesc, de ex. limba-soacrei, coate-goale s.a.

5
CONVERSIUNEA (= conversie, schimbarea valorii gramaticale, transpoziție
gramaticală)
Este un procedeu specific gramatical și constă din trecerea unui cuvânt de la o
parte de vorbire la alta.

Procedeul constă din: determinare și distribuție.

Cele mai frecvente conversiuni:

- de la adjectiv la substantiv (ex. bunul, răul);
- de la adverb la substantiv (ex. binele);
- de la numeral la substantiv (ex. un zece);
- de la interjecție la substantiv (ex. un of);
- de la substantiv la adjectiv (ex. vremi copile);
- de la adverb la adjectiv (ex. fuge repede);
- de la adjectiv la adverb (ex. scrie frumos);
- de la substantiv la adverb (ex. doarme buștean).

O categorie aparte: trecerea de la nume proprii la substantive comune și invers

(ex. damasc, olandă, amper, șampanie). METONIMIE

Sunt frecvent întâlnite adjective provenite de la participii și gerunzii (ex.

construit, -ă, suferind, -ă).

DERIVAREA REGRESIVĂ (improprie)

Procedeul nu are o interpretare unitară, din cauza faptului că există două situații:
- eliminarea de afixe (ex. aniversa de la aniversa/re)
- eliminarea de afixe urmată de adăugarea unui morfem lexico-gramatical
(ex. șof/er > șof+a > șofa).

Principalele tipuri:
- derivare regresivă postsubstantivală:

Ex. pisic de la pisică

- multe denumiri de arbori de la fruct: alun de la alună, cais de la caisă, vișin
de la vișină,
- dar și profesie de la știință: ortoped de la ortopedie, geolog de la geologie

6
- derivare regresivă postverbală (este o derivare de substantive):

Ex. auz, cânt, greș de la a auzi, cânta, greși.

Un caz aparte: la radical se adaugă desinența de feminin: bârf/i > bârf+ă >
bârfă.

- derivare regresivă postadjectivală (un procedeu mai puțin productiv. Se obțin

verbe si substantive.)

Ex. catifela de la catifelat, bălța de la bălțat

PROCEDEE SECUNDARE

Trunchierea (= scurtarea) cuvintelor, rămânând partea inițială sau finală.

Ex. proful, profa, diriga; atelier foto(grafic); (Corne)lia; trafic aero(nautic);

Teo(dor)

Contaminarea (= aglutinarea)

Îmbinarea a două cuvinte din care provine unul nou; în general, există o înrudire
semantică între cele două cuvinte.

Ex. impuls + bold > imbold

cocor + stârc > cocostârc

Abrevierea (provenită din inițiale citite ca noi cuvinte)

Ex. C.F.R. > cefere
T.V.R. > tevere
laser etc....

REDUPLICAREA

Repetarea aceleiași silabe (cu valoare onomatopeică sau componentă a

unui cuvânt, de obicei nume propriu); de ex.: cu-cu, Gigi, Lili, Titi s.a.

7
PROCEDEE MIXTE

Se folosesc cel puțin două mijloace diferite de formare a cuvintelor.

Pentru părțile alcătuite simultan prin două procedee (fără să existe și un cuvânt în
care se recunoaște unul din procedee) există și termenul de parasintetic; prin
generalizare, se folosește, uneori, pentru orice cuvânt mixt.

Ex. îmbuna (nu există îmbun și nici buna)

Calc lingvistic

Termen împrumutat din arta grafică, având sensul de „copie“, „imitație“; lingvistic,
defineste o îmbinare a mijloacelor interne cu cele externe și se referă la cuvinte și
unități frazeologice.

Tipuri:

- calc lexical

- semantic (ex. rom. lume din lat. lumen „lumină“, după sl. sveată care
înseamnă și „lumină“ și „univers“, a luat și sensul de „univers“);

- de structură (se împrumută forma internă, ex. rom. supraveghea după fr.
surveiller; zgârâie nori);

- calc gramatical (morfologic și sintactic), ex. a se teme (după slavă);

- calc lexico-frazeologic (pentru îmbinări frazeologice sau libere), ex. a face

naveta, cf. fr. faire la navette, a face anticameră după fr. faire antichambre;