Nivelul II

B. Semne ortografice şi de punctuaţie

Lecţia 1: Semnele de punctuaţie
1. Punctul (.)
- Marchează grafic pauza dintre propoziţii sau fraze independente ca înţeles.
- Se pune la sfârşitul propoziţiilor, al frazelor, al cuvintelor care echivalează cu o propoziţie
independentă.
- Se pune punct după propoziţiile enunţative propriu-zise, după o interogativă indirectă, după
propoziţii optative sau imperative rostite pe un ton neutru.
- Se pune punct la sfârşitul unei fraze alcătuite dintr-o propoziţie exclamativă urmată de mai
multe subordonate.
- Nu se pune punct după titluri (de cărţi, opere muzicale etc).
Exemplu: “O bucurie mare stăpânea toată familia. De-abia acum îşi dădeau seama de norocul
Laurei.” (L. Rebreanu)

2. Semnul întrebării (?)

- Marchează grafic intonaţia propoziţiilor sau a frazelor interogative.
- Se pune după o interogaţie directă.
- Se foloseşte în cazul stilului indirect liber, pentru a exprima o interogaţie.
- Se pune la sfârşitul unei fraze care începe cu o interogativă directă.
- Se pune semnul întrebării după titlurile care exprimă o interogaţie directă.
Exemplu: “Cum să-ţi mulţumesc? Ce ceri de la mine?” (I. L. Caragiale)
- Când comunicarea este interogativă şi exclamativă în acelaşi timp, se pun atât semnul întrebării,
cât şi semnul exclamării.
Exemplu: “De ce nu moare omul când e fericit?!” (I.L. Caragiale)

3. Semnul mirării (!)

- Marchează grafic intonaţia frazelor şi a propoziţiilor exclamative şi imperative.
Exemplu: “E voinică, n-am ce zice!” (B.P. Hasdeu)
- Se pune după interjecţiile şi vocativele care exprimă stări afective.
Exemplu: “Naturo, tu!” (I.L. Caragiale)
“Uf! Ianuleo, scoală-te!” (I.L. Caragiale)
- Se poate pune după fiecare termen al unei înşiruiri de exclamaţii.
Exemplu: “Bună mâncare! (...) şi nişte vin! şi cafea turcească!”
(I.L. Caragiale)
- Se poate pune semnul exclamării după un titlu cu caracter exclamativ.

4. Virgula (,)
- Delimitează grafic unele propoziţii în cadrul frazei şi unele părţi de propoziţie în cadrul
propoziţiei.
- Marchează anumite pauze scurte, servind la redarea grafică a ritmului vorbirii.
- La nivelul propoziţiei, se pune virgulă:
- Între părţi de propoziţie de acelaşi fel când nu sunt legate prin şi/sau (între termenii unei
enumeraţii).
Exemplu: “E un ger amar, cumplit” (V. Alecsandri)
- Între un substantiv şi o apoziţie explicativă, precum şi după apoziţie:
Exemplu: “Tatăl său, popa, se plângea adeseori” (I. Slavici)
- Între construcţiile gerunziale şi participiale aşezate la începutul frazei şi restul enunţului:
“Ajuns calfă la găitănărie, vorbea frumos şi cu patimă în mijlocul tovarăşilor săi” (B. Şt.
Delavrancea).
 - Între cuvintele (construcţiile) incidente şi restul enunţului: “Ei vor aplauda, desigur,
biografia subţire...” (M. Eminescu).
- Între substantivele la vocativ şi restul frazei: “Încă te uiţi la ei, bărbate, şi le dai paiele!”
(I. Creangă).
- Între interjecţie şi restul frazei: “Măi, că mi-am găsit beleaua...” (I. Creangă).
- Între complementele circumstanţiale şi restul enunţului, dacă sunt situate după subiect şi
înainte de predicat: “Ion, auzind guiţările, se simţea mai nenorocit ca oricând” (L. Rebreanu).

- Nu se pune virgulă:
- Între subiect şi predicat.
- Între predicat şi un complement circumstanţial aşezat după el (în genere).
- La nivelul frazei se pune virgulă:
- Între propoziţiile coordonate prin juxtapunere: “Jderul cel mititel scurmă cu degetul
arătător al mâinii stângi în chimir, scoase trei groşi şi-i trecu în ghiocul babei” (M. Sadoveanu).
- Între propoziţiile coordonate prin alte conjuncţii decât şi, sau: “Eu sunt luceafărul din cer,
/Iar tu să-mi fii mireasă” (M. Eminescu).
- În cazul subordonării, se despart de obicei:
- atributiva izolată;
- completivele directe şi indirecte aşezate înaintea regentei;
- circumstanţialele de timp, de loc, de mod şi de scop aşezate înaintea regentei.
- circumstanţialele de cauză, concesive, consecutive, condiţionale indiferent de
poziţia lor; când se insistă asupra cauzalei, condiţionalei sau concesivei, virgula lipseşte.
- Incidentele sau propoziţiile intercalate se despart prin virgulă de restul enunţului.
Nu se despart prin virgulă de propoziţia regentă subordonatele subiective sau predicative.

5. Punctul şi virgula (;)

- Marchează grafic o pauză mai mare decât cea redată prin virgulă şi mai mică decât cea redată
prin punct.
- Separă propoziţii sau grupuri de propoziţii care formează unităţi relativ independente în cadrul
frazei.
Exemplu: “Al treilea slujitor părea un nevrednic, căci nu umbla în treaba neguţătoriei; ori era şi
el stăpân şi poruncea numai celorlalţi doi.” (M. Sadoveanu).
- Separă uneori vorbirea naratorului de vorbirea personajului (propoziţia incidentă, de restul
enunţului).
Exempu: “Mai jos nu putem! zicea d. Georgescu; mai bine rămânem noi în ele.” (I.L. Caragiale).

6. Două puncte (:)

- Acest semn anunţă vorbirea directă, o enumerare, o explicaţie, o concluzie.
- Semnul apare atât la sfârşitul, cât şi în interiorul unui enunţ.
- Înaintea vorbirii directe: “Cineva îl întrebă la ureche: - Cum îţi place nunta măriei
sale?” (M. Sadoveanu).
- Înaintea reproducerii unor sunete sau zgomote:
“A bătut o dată: clonc!” (M. Sadoveanu).
- Înaintea unui citat (proverb, zicală, maximă etc):“Ş-apoi, ştii vorba ceea: <<Dă-ţi, popă
pintenii şi bate iapa cu călcâiele>>” (I. Creangă).
- Înaintea unei explicaţii: “Aşa scrie regulamentul: dacă un pasager n-are bilet (...) i se dă
o amendă.” (I.L. Caragiale).
- Înaintea unei enumeraţii: “Erau adunaţi culegătorii: bărbaţi, femei, copii.” (I. Slavici)

7. Semnele citării (ghilimelele) (,,”)

- Se folosesc pentru reproducerea unui text spus sau scris de cineva, a unui citat, a gândurilor etc.
Exemplu: “O adevărată minune!” aşa zicea maica Aegidia în gândul ei. (I. Slavici)
- Pot exprima atitudinea ironică:
 Exemplu: Prietenii ţin să afle pentru care afacere “foarte serioasă” a venit în capitală
munteanul lor. (I.L. Caragiale).
- Se pun între ghilimele titlurile unor opere, când se reproduc într-o frază.

Observaţie:
Când se dă un citat în citat, se folosesc două rânduri de ghilimele:“<<N-ai ce să-i faci!>> zicea
protopopul” (I. Slavici).

8. Linia de dialog (-)

- Indică începutul vorbirii fiecărei persoane:
“- Care-i acolo?
- Oameni buni!” (I.L. Caragiale).

9. Linia de pauză (-)

- Izolează de restul textului cuvintele şi construcţiile incidente sau apoziţiile explicative.
“Domnule profesor - se înfurie solgăbirăul - nu uita, te rog, cu cine vorbeşti!” (L. Rebreanu)

10. Parantezele (( ); [ ])
- Parantezele rotunde marchează un adaos în interiorul unei propoziţii sau al unei fraze, o
explicaţie, o precizare.
“Să vă fac o socoteală cu tahmin (aproximativă)” (N. Filimon)
“Merseră şi ziua a treia şi în seara acestei zile (după ce rătăciseră drumul şi nu-l mai găsiseră
decât o dată cu Argeşul)”. (Gala Galaction)
- În paranteze rotunde se notează şi indicaţiile de regie:
“Eu? ... (sughite) Eu sunt alegător...” (I.L. Caragiale)
- Parantezele drepte se folosesc pentru închiderea unui adaos făcut de altcineva într-un text citat.

11. Punctele de suspensie (...)

- Notează o pauză mare în cursul vorbirii.
- Arată o întrerupere a şirului vorbirii (vorbitorul îşi caută cuvintele, nu ştie ce să spună sau lasă
de înţeles ceva).
“Nici să nu vă gândiţi că am să-mi leg viaţa de un...” (L. Rebreanu)
- Marchează ezitarea, nehotărârea, agiataţia vorbitorului.
“Poate... poate că rugămintea să biruie ce n-a putut birui violenţa...” (I.L. Caragiale)
- În construcţiile eliptice, punctele de suspensie ţin uneori locul predicatului sau al verbului
copulativ.
“- Ei, flăcăule, de pe unde ? ...” (B. Şt. Delavrancea)

12. Cratima (-)

- Se foloseşte în repetiţii, pentru a scoate în evidenţă unitatea grupului.
“Flori de tei deasupra noastră
Or să cadă rânduri-rânduri.”
(M. Eminescu)
- Notează aproximaţia numerică: cinci-şase zile.
- Se foloseşte între cuvintele care arată limitele unei distanţe, ale unui interval de timp: Şoseaua
Bucureşti-Ploieşti.

Drepturile de autor pentru toate lecţiile, exerciţiile, imaginile, textele, articolele din acest curs de literatură aparţin prof. A. Popa.
Materialele din acest site nu pot fi reproduse sau folosite in scop comercial, nici integral, nici parţial, fără permisiunea scrisă a autorului.
E-mail: apopa01@ymail.com
Web site: http://www.literaturaromana.com/
Copyright © 2010 A. Popa