STUDENT: CIOCAN ALEXANDRA- IOANA

I. FONETICĂ APLICATĂ, ORTOGRAFIE, LEXIC

GRUPURI VOCALICE ÎN LIMBA ROMÂNĂ

În limba română sunt şapte vocale: [a, ə, î, e, i, o, u]. Primele trei se realizează totdeauna
ca vocale plenisone (nu sunt niciodată semivocale1), ultimele patru se pot realiza şi ca
semivocale: [ĕ, ĭ, ŏ, ŭ]. Altfel spus, primele trei sunt numai silabice, celelalte pot fi şi silabice, şi
nesilabice (când sunt semivocale, neputând purta accent şi nici constitui singure silabă).

Pe parcursul întregului material vom nota semivocalele ca mai sus2. În lucrările de

specialitate, semivocalele se notează, de regulă, unitar, preferându-se acelaşi semn grafic
(diacritic) – un semicerc convex plasat sub grafemele respective.

Din punct de vedere cantitativ, sistemul fonetico-fonologic al limbii române prezintă în

plus faţă de sistemul fonetico-fonologic al limbii latine 2 (două) foneme-vocală ([ə], [î]) şi 10
(zece) foneme-consoană ([č], [ğ], [ţ], [dz]3, [k’], [g’], [h], [z], [j], [ş]).

GRUPURILE VOCALICE ale limbii române sunt de tip: diftong, triftong şi hiat. Sunt
calificate drept grupuri din perspectivă funcţională (după caracteristicile fonologice şi după
comportamentul raportat la silabaţie).

DIFTONG – secvenţă alcătuită dintr-o vocală plenisonă şi o semivocală. Componentele nu se

despart (aparţin aceleiaşi silabe) şi se pronunţă cu o singură tensiune musculară (şi, implicit, cu
un singur efort expirator).

CLASIFICARE (după poziţia semivocalei faţă de vocală)

a) diftongi ascendenţi (SV): iepure [ĭé-pu-re], vioară [vi-ŏá-rə] etc.

b) diftongi descendenţi (VS): argou [ar-goŭ], ghiocei [g’i-o-čeĭ] etc.

În limba română, diftongul „ii” [iĭ] este totdeauna descendent (cf.: vizitii, consilii, represalii,
fotolii etc.), al doilea „i” fiind semivocalic (vezi proba duratei). De aceea, cuvinte precum copiii
(pluralul articulat al substantivului copil) se desparte co-pii-i [ko-piĭ-i]

O posibilitate de identificare a semivocalei1 este proba accentului: cum numai vocala este
purtătoare de accent, este clar că semivocala va fi sunetul neaccentuat din diftongul respectiv.
Această probă nu poate fi aplicată în toate cazurile pentru simplul motiv că accentul poate cădea
pe altă silabă, nu pe cea care conţine diftongul: cf. femeie [fe-mé-ĭe]. Mai sigură este proba
duratei: sunetul lung este evident cel vocalic. Aceasta prezintă avantajul că evidenţiază
semivocala în grupurile care nu conţin o vocală plenisonă de tip silabic (de ex., argou).

În limba română, doar diftongii [ĕa] şi [ŏa] sunt moşteniţi din latină: (lat.) stella > (rom.)
stea; (lat.) solem > (rom.) soare. Ceilalţi diftongi (vezi tabelul) s-au dezvoltat pe teren românesc.

TRIFTONG – secvenţă alcătuită dintr-o vocală plenisonă şi două semivocale. Componentele nu

se despart (aparţin aceleiaşi silabe) şi se pronunţă cu o singură tensiune musculară (şi, implicit,
cu un singur efort expirator).

Limba română este singura limbă romanică în care s-au dezvoltat triftongi (vezi tabelul).

CLASIFICARE (după poziţia vocalei faţă de semivocale)

a) triftongi cu vocala în poziţie mediană (SVS): leoaică [le-ŏaĭ-kə], miei [mĭeĭ] etc.

b) triftongi cu vocala în poziţie finală (SSV): aripioară [a-ri-pĭŏa-rə], lăcrămioară [lə-krə-mĭŏarə]

etc.
HIAT – grup de două vocale plenisone alăturate care aparţin la două silabe diferite: aur [a-ur],
pieton [pi-e-ton], alee [a-le-e], realitate [re-a-li-ta-te], poet [po-et], ciurui [ču-ru-i], asociaţie [a-
soči-a-ţi-e] etc.

! NU există hiat în situaţiile:

1. 2. 3. 4. V-SV SV-SV V-SVS SV-V vioară [vi-ŏa-rə] neaua [nĕa- ŭa] leoaică [le-ŏaĭ-kə]
mieuna [mĭe-u-na]

Aşadar, schema hiatului este V-V. Altfel spus, nu există hiat dacă la stânga sau/şi la dreapta
tăieturii silabice se află grup vocalic de tip diftong/triftong. Situaţia 4 este cea care induce cel
mai des în eroare, dat fiind că la stânga tăieturii silabice există vocala din diftong, iar la dreapta
vocală plenisonă. Totuşi, nici în această situaţie nu se poate vorbi de hiat, deoarece, vocala
componentă a unui diftong/triftong nu este echivalentă cu vocala plenisonă nici din punct de
vedere fonetic, nici fonologic (funcţional). Fonetic, vocala din diftong/triftong este inevitabil
alterată articulatoriu de prezenţa semivocalei/semivocalelor (se produce, de regulă, o
anteriorizare). Fonologic, diftongii/triftongii funcţionează la silabaţie ca un singur sunet.

GRUPURI CONSONANTICE ÎN LIMBA ROMÂNĂ

GRUPURILE CONSONANTICE desemnează mai multe consoane alăturate şi pot fi

bimembre, trimembre etc. În limba română grupurile bimembre sunt cele mai numeroase, iar cele
trimembre, mai puţin frecvente şi conţin în structura lor o consoană lichidă [l, r]. Extensia
maximală consonantică în limba română este de 5 consoane în cuvânt, dar de 3 în silabă:
optsprezece [optspre-ze-če], angstrom [ang-strom] etc.

VALORILE FONETICE ALE LITERELOR „e, i”

„e”
1) vocală plenisonă sau componentă vocalică a unui diftong/triftong: penar [pe-nar], piele [pĭe-
le];
2) semivocală: deal [dĕal];

3) semivocală i: ea [ĭa]1;

4) diftong ie: el [ĭel], eşti [ĭeşti];

5) componentă ie în triftong: ei [ĭeĭ].

„i”
1) vocală plenisonă sau componentă vocalică a unui diftong/triftong: chitară [k’i-ta-rə], vişiniu
[vişi-niŭ];
2) semivocală: miel [mĭel];
3) vocală scurtă (asurzită, desonorizată, afonizată, şoptită etc.) silabică: miniştri [mi-niş-trị];
4) vocală scurtă (asurzită, desonorizată, afonizată, şoptită etc.) nesilabică2; se realizează, de
regulă, la finală de cuvânt după anumite consoane (cf.: hoţi [hoţi], peşti [peşti], stupi [stupi],
lupi [lupi] etc.), dar şi în interior, la cuvintele compuse lexicale cu un component care se
termină într-un astfel de sunet (de ex., oricare [ori-ka-re]).

! După consoanele africate [č, ğ] şi după consoanele palatale [k’, g’], literele „e, i” nu se
realizează niciodată ca semivocale: fie sunt vocale plenisone (dacă nu există altă vocală
plenisonă în silaba care con ţine una dintre consoanele menţionate), fie nu au valoare fonetică
(invers, dacă există o vocală plenisonă în silaba respectivă), în acest ultim caz numindu-se litere
auxiliare.

Exemple: cerere [če-re-re] /vs/ ceară [ča-rə]; cină [či-nə] /vs/ ciorbă [čor-bə] gem [ğem] /vs/
geană [ğa-nə]; gintă [ğin-tə] /vs/ giulgiu [ğul-ğu] chem [k’em] /vs/ cheamă [k’a-mə]; chin
[k’in] /vs/ chior [k’or] ghem [g’em] /vs/ gheară [g’arə]; ghindă [g’in-də] /vs/ ghiozdan [g’oz-
dan].

TRANSCRIEREA FONETICĂ – MIJLOC DE RECUNOAŞTERE

CORECTĂ A GRUPURILOR VOCALICE/CONSONANTICE

Limbile se împart, după criteriul raportului literă/sunet, în fonetice (raportul este preponderent
de 1/1, se scrie cum se pronunţă – româna, rusa, italiana etc.) şi etimologice (raportul nu este de
1/1, se scrie altfel decât se pronunţă – franceza, engleza, spaniola etc.).
 Limba română este preponderent fonetică, are 31 de litere şi 33 de sunete1 – 7 vocale, 4
semivocale şi 22 de consoane (din care 4 sonante: [l, m, n, r]). Pentru situaţiile în care raportul
literă/sunet nu este de 1/1 se utilizează combinaţii de litere. Transcrierea fonetică evidenţiază
aceste situaţii şi ajută la depistarea corectă a diftongilor, triftongilor, hiaturilor sau la precizarea
valorii unor consoane.

CONVENŢII DE TRANSCRIERE FONETICĂ PENTRU CONSOANELE

CARE „ÎNCALCĂ” RAPORTUL DE 1/1

[k] = c: cană [ka-nə] k (– e, i): kaliu [ka-lĭu] qu (– e, i): quasar [kŭa-sar]

[č] = c + e, i: cer [čer], ceară [ča-rə], cină [či-nə], ciorbă [čor-bə]

[ğ] = g + e, i: gem [ğem], geană [ğa-nə], gintă [ğin-tə], giulgiu [ğul-ğu]

[k’] = ch + e, i: chem [k’em], cheamă [k’a-mə], chin [k’in], chior [k’or] k + e, i: kenian [k’e-ni-
an], kilogram [k’i-lo-gram], kaki [ka-k’i] qu + e, i: Quebec [k’e-bek], Quito [k’i-to]

[g’] = gh + e, i: ghem [g’em], gheară [g’arə], ghindă [g’in-də], ghiozdan [g’oz-dan]

[ks] = cs: cocs [koks], micsandră [mik-san-drə] x: axă [a-ksə], textual [teks-tu-al]

[gz] = gz: zigzag [zig-zag] x: examen [e-gza-men], auxiliar [a-u-gzi-li-ar]

[v] = v: vatră [va-trə] w2: watt [vat]