CURS LIMBA GREACĂ

LECŢIA I

Alfabetul

1. Alfabetul grecesc este următorul:

Literele mari Literele mici Nume Pronunţare

Α α alfa a
Β β vita v
Γ γ gamma g1
Δ δ delta d
Ε ε epsilon e
Ζ ζ zita z
Η η ita i
Θ θ thita th (think)
Ι ι iota i
Κ κ kappa k sau c
Λ λ lambda l
Μ μ mi m
Ν ν ni n
Ξ ξ xi (ksi) xi
Ο ο omicron o
Π π pi p
Ρ ρ rho r
2
Σ σ(ς) sigma s
Τ τ taf t
Υ υ ipsilon i
Φ φ phi (fi) f
Χ χ chi (hi) h (tare, ch)
Ψ ψ psi ps
Ω ω omega o (lung)

1
Înainte de un alt γ sau κ sau χ, γ se pronunţă ca ng
2
ς se scrie la sfârşitul cuvântului. În rest se scrie σ.

1
2. Vocalele greceşti sunt următoarele:

Scurte Lungi
α
ε η
ο ω
ι
υ

3. Diftongul este o combinaţie de două vocale într-o singură silabă. Diftongii cei
mai obişnuiţi sunt următorii:
αι, pronunţat e
ει, pronunțat i
οι, pronunțat i
αυ, ponunţat av / af
ευ, pronunţat ev / ef
ου, pronunţat u
υι, pronunţat ii

η, ι, υ, ει, οι, υι se pronunță i

Diftongii ηυ şi ωυ (pronunţaţi prin alăturarea sunetelor fiecărei litere, adică eu sau iv)
sunt rari. Când ι se uneşte cu vocalelel lungi α, η sau ω el formează un singur sunet, iar ι
este scris sub (subscris) celelalte litere, în loc să fie scris după ele, şi este numit iota

subscris. Astfel avem ᾳ, ῃ, ῳ. Acest iota subscris nu are nici un fel de efect asupra
pronunţiei: ᾳ fiind pronunţat ca α, ῃ ca η, ῳ ca ω.

4. O vocală sau un diftong la începutul cuvântului are întotdeauna un spirit

(aspirație). Acest spirit stă deasupra vocalei; în cazul unui diftong el stă deasupra
celei de-a doua litere care compune diftongul.
Spiritul aspru (ἁ) indică faptul că un h trebuie (oarecum) pronunţat
înaintea vocalei iniţiale sau a diftongului; doar în pronunția erasmică.
Spiritul lin (ἀ) indică faptul că nu trebuie pronunţat un astfel de h. Astfel
ἐν trebuie pronunţat en, iar ἑν trebuie pronunţat (h)en; οὐ trebuie pronunţat u
(ou), iar οὑ trebuie pronunţat hu (sau hou)

5. Accentul. Există trei tipuri de accente:

ascuţit (ά),
circumflex (ᾶ)

2
 grav (ὰ)

Aceste accente stau deasupra unei vocale şi, în cazul unui diftong, deasupra celei
de-a doua vocale. Când un spirit şi un accent stau deasupra aceleiaşi vocale, spiritul se
pune primul, exceptând cazul accentului circumflex, care stă deasupra spiritului. Astfel
οἴκου, οἶκος. Aici trebuie să remarcăm că apăsarea/accentul în timpul pronunţării
cuvântului trebuie să fie pusă pe silaba care are un accent, de orice tip ar fi el.

1. Accentul ascuţit ( ’ ) poate sta numai pe una din ultimele trei silabe ale
unui cuvânt.
1.1. dacă ultima silabă este lungă, accentul ascuțit poate sta doar pe una
din ultimele două silabe (ex. ἀνθρώπου, κεφαλή) iar cel circumflex doar
pe ultima (κεφαλῇ).
2. Accentul circumflex ( ~ ) numai pe una din ultimele două silabe. Când
penultima silabă trebuie accentuată, dacă ea este lungă, iar ultima silabă
este scurtă, accentul de pe penultima silabă trebuie să fie circumflex
(οἶκος, δοῦλος).
3. Accentul grav ( ` ) numai pe ultima silabă a cuvântului.

Regula accentului pentru verb.

În cazul verbelor, accentul este recesiv, adică tinde să se depărteze de ultima
silabă atât cât permite cantitatea acesteia (βαπτίζω, ἐβάπτιζε, βαπτιζόμεθα).
În cazul substantivelor, accentul este remanent, adică tine să rămână pe silaba
accentuată la nominativ, atât cât permite cantitatea ultimei silabe.

6. Punctuaţia
Există patru semne de punctuaţie: virgula (,) punctul, amândouă scrise jos,
la fel cum sunt folosite şi în limba română; un punct scris în partea de sus a unui
cuvânt echivalează cu două puncte (: ) sau punct şi virgulă (;); semnul de
întrebare este reprezentat prin (;) punct şi virgulă.

3
 LECŢIA II

Indicativul prezent activ

Verbul în limba greacă are moduri, timpuri și diateze, la fel ca verbul în alte
limbi. Timpul prezent se referă la o acțiune petrecută acum. Diateza activă
reprezintă subiectul ca acţionând el însuşi; modul indicativ exprimă o afirmație,
spre deosebire de celelalte moduri care exprimă fie o comandă – imperativul, fie
o dorinţă – conjunctivul și optativul.

1. Indicativul prezent activ al vb. λύω – eu dezleg, este după cum urmează:

Singular
Plural
1. λύ - ω – eu dezleg
2. λύ - εις – tu dezlegi 1. λύ - ομεν – noi dezlegăm
3. λύ - ει – el/ea dezleagă 2. λύ - ετε – voi dezlegaţi
3. λύ - ουσι – ei dezleagă.
ω, εις, ει, ομεν, ετε, ουσι.
 Se va observa că distincţia dintre persoana întâi (persoana care vorbeşte),
persoana a doua (persoana către care se vorbeşte), persoana a treia (persoana despre care se
vorbeşte) şi dintre numerele singular şi plural, pe care româna le indică în cea mai mare
parte prin subiecte-pronume, sunt indicate în limba greacă prin terminaţii. Astfel în
limba greacă nu este nevoie de nici un pronume pentru a traduce noi dezlegăm. Subiectul
noi este indicat suficient prin terminaţia –ομεν.

2. Indicativul prezent al lui εἰμί – eu sunt

Sing. 1. εἰμί – eu sunt

2. εἶ - tu eşti
3. ἐστί(ν) – el este
Pl. 1. ἐσμέν – noi suntem
2. ἐστέ – voi sunteţi
3. εἰσί(ν) – ei sunt

LECŢIA III

4
 Declinarea a II-a.

Substantivul în limba greacă are gen, număr şi caz.

Cazurile
a. Nominativ – cazul subiectului. Astfel ἀπόστολος γινώσκει înseamnă un
apostol cunoaşte.

b. Acuzativ – cazul obiectului unui verb tranzitiv. Astfel βλέπω ἄνθρωπον

înseamnă văd un om.

c. Genitivul exprimă posesiunea. Astfel λόγοι ἀποστόλων înseamnă cuvinte ale

apostolilor. Genitivul însă mai are multe alte funcţii importante, care trebuie
învăţate prin observarea cazurilor particulare. Funcţiile ablativului din limba
latină sunt împărţite în limba greacă între genitiv şi dativ.

d. Dativul este cazul complementului indirect. Astfel λέγω λόγον ἀποστόλοις

înseamnă eu spun un cuvânt unor apostoli. Dar dativul mai are şi multe alte
funcţii importante care trebuie învăţate prin observarea cazurilor particulare.

e. Vocativul este cazul adresării directe, al apelării. Astfel ἀδελφέ, φεύγομεν

înseamnă frate, (noi) plecăm.
! La plural, pentru substantivele din toate declinările, cazul vocativ are aceeaşi formă
cu cazul nominativ. (plural: N=V- au aceeași desinență).

Există trei genuri: masculin, feminin şi neutru.

substantivele masculine, * fem. – ος (N. sg)

neutre. –ον (N. sg)
Genul este indicat în dicţionar prin articolul plasat înainte de substantiv.

Articolul hotărât - gen masculin - ὁ ἀπόστολος – apostol-ul- art. hotărât

feminin - ἡ
neutru - τό
În limba greacă nu există articol nehotărât, aşa că ἀδελφός înseamnă (poate fi
tradus) fie frate, fie un frate (de obicei cel din urmă). Limba greacă are însă articol hotărât
şi acolo unde acest articol nu apare, el nu trebuie introdus nici în limba română. Astfel
ἀδελφός nu înseamnă fratele. La plural se întâmplă acelaşi lucru; ἄνθρωποι înseamnă
aşadar oameni, nu oamenii.

5
1. Declinarea subst. masc. ἄνθρωπος - om:

Singular Plural
N. ἄνθρωπ - ος, un om N.V. ἄνθρωπ - οι, oameni
G. ἀνθρώπ - ου,(u) al omului G. ἀνθρώπ - ων, ale oamenilor
D. ἀνθρώπ - ῳ, unui om D. ἀνθρώπ - οις, unor oameni
Ac. ἄνθρωπ- ον, un om Ac. ἀνθρώπ - ους, oameni
V. ἄνθρωπ - ε, omule

Declinarea subst. M. υἱός, ὁ - fiu:

Singular Plural
N. υἱός N.V. υἱοί
G. υἱοῦ G. υἱῶν
D. υἱῷ D. υἱοῖς
Ac. υἱόν Ac. υἱούς
V. υἱέ

În declinarea a II-a, atunci când ultima este accentuată, ea are accent circumflex la
genitiv şi dativ, ambele numere, iar în rest are accent ascuţit.

2. Declinarea subst. neutru δῶρον, τό - dar:

Singular Plural
N.Ac.V. δῶρ - ον N. Ac.V. δῶρ - α
G. δώρ - ου G. δώρ - ων
D. δώρ - ῳ D. δώρ - οις

Se va observa că δῶρον este un substantiv neutru. La toate substantivele neutre, în toate

declinările, vocativul şi acuzativul la ambele numere are aceeaşi formă cu nominativul,
iar nominativul, vocativul şi acuzativul plural se sfârşesc întotdeauna cu α scurt.

! ν (eufonic – să sune bine, adică să evite vocalele in hiat).

Atunci când terminaţia –ουσι de la persoana a III-a plural a verbelor vine înainte
de o vocală sau la sfârşitul unei propoziţii, un ν, numit ν eufonic , se adaugă la
ea. Astfel vom avea forma βλέπουσιν ἀποστόλους.

LECŢIA IV

6
 Declinarea I

Toate substantivele de declinarea I care se termină în α sau η sunt feminine.

1. Declinarea subst. în α pur: ὥρα - oră:

Singular Plural
N.V. ὥρ - α N.V. ὧρ - αι
G. ὥρ - ας G. ὡρ - ῶν
D. ὥρ - ᾳ D. ὥρ - αις
A. ὥρ - αν A. ὥρ – ας

Genitivul plural face o excepţie de la regula de accentuare a substantivului.

Substantivele de declinarea I au un accent circumflex pe ultima silabă în cazul
genitiv plural, independent de poziția accentului în nominativ singular.

Declinarea subst. ἀλήθεια - adevăr: ἀ λανθάνω , ἀ ληθ εια – ceea ce nu poate fi

uitat

Singular Plural
N.V. ἀλήθει - α N.V ἀλήθει - αι
G. ἀληθεί - ας G. ἀληθει - ῶν
D. ἀληθεί - ᾳ D. ἀληθεί - αις
A. ἀλήθει - αν A. ἀληθεί - ας

2. Declinarea în α impur
În cazul anumitor substantive feminine, vocala α de la nominativ singular se
schimbă în η la G şi D sg.,
α rămâne neschimbat când urmează după ε, ι sau ρ.

Declinarea subst. δόξα - slavă:

Singular Plural
N.V. δόξ - α N.V. δόξ - αι
G. δόξ - ης G. δοξ - ῶν
D. δόξ - ῃ D. δόξ - αις
A. δόξ - αν A. δόξ - ας

7
3. Declinarea subst. în - η: γραφή - scriere, Scriptură:

Singular Plural
N.V. γραφ - ή N.V. γραφ - αί
G. γραφ - ῆς G. γραφ - ῶν
D. γραφ - ῇ D. γραφ - αῖς
A. γραφ - ήν A. γραφ - άς

Când un substantiv de declinarea I se termină în η la nominativ singular, η se menţine la

toate cazurile din singular. Pluralul tuturor substantivelor de declinarea I, însă, este la
fel.

8
 LECŢIA V

Adjectivele de declinarea I-a şi a II-a

Articolul

1. Declinarea adjectivului ἀγαθός, η, ον – bun, bună este după cum urmează:

Singular
Masc. Fem. Neut.
N. ἀγαθός ἀγαθή ἀγαθόν
G. ἀγαθοῦ ἀγαθῆς ἀγαθοῦ
D. ἀγαθῷ ἀγαθῇ ἀγαθῷ
A. ἀγαθόν ἀγαθήν ἀγαθόν
V. ἀγαθέ ἀγαθή ἀγαθόν

Plural
Masc. Fem. Neut.
N. V. ἀγαθοί ἀγαθαί ἀγαθά
G. ἀγαθῶν ἀγαθῶν ἀγαθῶν
D. ἀγαθοῖς ἀγαθαῖς ἀγαθοῖς
A. ἀγαθούς ἀγαθάς ἀγαθά

2. Declinarea articolului:

Singular
Masc. Fem. Neut.
N. ὁ ἡ τό
G. τοῦ τῆς τοῦ
D. τῷ τῇ τῷ
A. τόν τήν τό

Plural
Masc. Fem. Neut.
N. οἱ αἱ τά
G. τῶν τῶν τῶν
D. τοῖς ταῖς τοῖς
A. τούς τάς τά

9
 LECŢIA VI

Substantivele masculine de declinarea I

Prepoziţiile

1. Masculinele de decl. I se termină în –ης.

προφήτης - profet:

Singular Plural
N. προφήτ - ης N.V. προφῆτ - αι
G. προφήτ - ου G. προφητ - ῶν
D. προφήτ - ῃ D. προφήτ - αις
A. προφήτ - ην A. προφήτ - ας
V. προφῆτ - α

Se va observa că deşi cuvântul προφήτης este masculin, el este un substantiv de

declinarea I, fiind exact ca un substantiv femin de declinarea I, cu excepţia
nominativului, genitivului şi a vocativului singular.
μαθητής - ucenic se declină exact ca προφήτης, exceptând accentul.

2. Prepoziţiile:
Prepoziţiile exprimă relaţia.
# ἐν - în, cere dativ. Ex: ἐν τῷ οἴκῳ - în casă; ἐν τῇ ἀληθείᾳ- în adevăr
# εἰς - în, întru, spre, înspre, cere acuzativ. ex.: εἰς τὸν οἶκον - în(spre) casă,
# ἀπό - de la cere genitivul. Ex.: ἀπὸ τοῦ οἴκου - de la casă.
Aceste trei prepoziţii ilustrează principiul general care spune că genitivul este cazul
separării, dativul este cazul rămânerii într-un loc, iar acuzativul este cazul mişcării
către un loc. Desigur, un număr foarte mare de uzanţe ale prepoziţiilor nu poate fi
redus la nici o astfel de regulă. Multe alte prepoziţii se folosesc cu mai multe cazuri.
Acestea, care primesc mai multe cazuri, au de cele mai multe ori şi înţelesuri diferite
pentru fiecare caz. Astfel
# διά cu G. - prin; διά cu Ac. - pentru, de dragul, în favoarea, în acontul;
# μετά cu G. - cu, împreună cu; μετά cu Ac. înseamnă după
 LECŢIA VII

Pronumele personale
Indicativul prezent al verbului εἰμί
Cuvintele enclitice

Pronumele personale

1. Declinarea pronumelui personal pentru persoana I:

N. ἐγώ - eu N. ἡμεῖς - noi

G. ἐμοῦ / μου – al meu G. ἡμῶν – al nostru
D. ἐμοί / μοι - mie D. ἡμῖν - nouă
A. ἐμέ / με – pe mine A. ἡμᾶς – pe noi

Formele ἐμοῦ, ἐμοί, ἐμέ sunt forme folosite atunci când se doreşte o anumită emfază
pusă pe pronumele respectiv. Formele ne-emfatice μου, μοι, με sunt enclitice.

2. Declinarea pronumelui personal pentru persoana a II-a:

N. σύ - tu N. ὑμεῖς - voi
G. σοῦ\ σου - al tău G. ὑμῶν – al vostru
D. σοί\ σοι - ţie D. ὑμῖν - vouă
A. σέ \σε– pe tine A. ὑμᾶς – pe voi

Formele σοῦ, σοί şi σέ sunt enclitice, exeptând situaţia în care sunt emfatice. Atunci
când sunt emfatice, ele au accente date în exemplu.

3. Declinarea pronumelui personal pentru persoana a III-a:

Sing. Plur.
M. F. N. M. F. N.
N. αὐτός αὐτή αὐτό N. αὐτοί αὐταί αὐτά
G. αὐτοῦ αὐτῆς αὐτοῦ G. αὐτῶν αὐτῶν αὐτῶν
D. αὐτῷ αὐτῇ αὐτῷ D. αὐτοῖς αὐταῖς αὐτοῖς
A. αὐτόν αὐτήν αὐτό A. αὐτούς αὐτάς αὐτά

De observat că declinarea lui αὐτός este ca cea a lui ἀγαθός (omiţând vocativul),
excepţie făcând forma αὐτό la nominativ şi acuzativ singular neutru.
4. Folosirea pronumelor

# Un pronume este un cuvânt care ţine locul unui substantiv (nume)

# Un pronume se acordă cu antecedentul (subst.) în gen şi număr.
Ex: βλέπω τὸν μαθητὴν καί διδάσκω αὐτὸν, Eu văd ucenicul şi [îl] învăţ pe el.
μένω ἐν τῷ οἴκῳ καὶ γινώσκω αὐτόν, Eu rămân în casă şi [o] cunosc pe ea.
#După prepoziţii sunt folosite de obicei formele emfatice ale pronumelor personale.
Ex.: ἐξ ἐμοῦ, nu ἔκ μου; ἀπ’ ἐμοῦ3, nu ἀπὸ μου; δι’ ἐμοῦ, nu διά μου; ἐν ἐμοί, nu ἔν μοι. În
schimb πρός με este ceva obişnuit.

5. Enclitice

I. Un cuvânt enclitic este un cuvânt care merge atât de aproape cu cuvântul precedent, încât
nu are un accent propriu.
(1) Cuvântul de dinaintea unui enclitic nu îşi schimbă accentul ascuţit de pe ultima silabă
într-unul grav. Ex.: ἀδελφός μου.
(2) Dacă cuvântul de dinaintea unui enclitic are un accent ascuţit pe antepenultima sau un
accent circumflex pe penultima, el primeşte încă un accent (unul ascuţit) pe ultima silabă.
Ex.: ἄνθρωπός μου, δῶρόν μου, ἄνθρωπός ἐστιν, δῶρόν ἐστιν.
(3) Dacă cuvântul de dinaintea unui enclitic este el însuşi un proclitic sau un enclitic, atunci
el primeşte un accent ascuţit pe ultima sa silabă.
Exemple εἴς με, ἄνθρωπός μού ἐστιν.

II. Cazuri în care un enclitic are un accent propriu

(1) Un enclitic format din două silabe îşi păstrează accentul propriu atunci când urmează
după un cuvânt care are un accent ascuţit pe penultima.
Exemplu: ὥρα ἐστίν este corect deoarece ἐστίν este un enclitic format din două silabe. Pe de
altă parte ὥρα μου este corect deoarece μου este un enclitic format numai dintr-o singură
silabă.
(2) Un enclitic îşi păstrează accentul când există o emfază pusă pe enclitic sau când encliticul
începe o propoziţie.

LECŢIA VIII

Pronumele demonstrative

1. Declinarea pron. dem. de apropiere; οὗτος, αὕτη, τοῦτο – acesta, aceasta:

Sing. Plur.
M. F. N. M. F. N.
N. οὗτος αὕτη τοῦτο N. οὗτοι αὗται ταῦτα
G. τούτου ταύτης τούτου G. τούτων τούτων τούτων
3
Vocala finală a prepoziţiei cade frecvent înaintea cuvintelor care încep cu o vocală. Eliziunea este
marcată printr-un apostrof.
D. τούτῳ ταύτῃ τούτῳ D. τούτοις ταύταις τούτοις
Ac. τοῦτον ταύτην τοῦτο A. τούτους ταύτας ταῦτα

Pronumele personal: el, ea

Sing. Plur.
M. F. N. M. F. N.
N. αὐτός αὐτή αὐτό N. αὐτοί αὐταί αὐτά
G. αὐτοῦ αὐτῆς αὐτοῦ G. αὐτῶν αὐτῶν αὐτῶν
D. αὐτῷ αὐτῇ αὐτῷ D. αὐτοῖς αὐταῖς αὐτοῖς
Ac. αὐτόν αὐτήν αὐτό A. αὐτούς αὐτάς αὐτά

Variaţia diftongilor ου şi αυ din prima silabă a acestui pronume se poate fixa în memorie
dacă se va observa că o vocală o (din diftongul ου) stă în prima silabă atunci când o vocală o
(o sau varianta ei lungă ω) stă în a doua silabă, şi o vocală α (din diftongul αυ) stă în prima
silabă atunci când o vocală α (α sau vocala foarte apropiată ei, η) stă în a doua silabă.

2. Declinarea pron. dem. de depărtare: ἐκεῖνος, ἐκείνη, ἐκεῖνο - acela, aceea, este ca
declinarea adjectivelor în –ος,-η, -ον, cu excepţia că la N. şi Ac. sg. neutru avem
ἐκεῖνο în loc de ἐκεῖνον

3. Alte uzanţe ale lui αὐτός:

Pe lângă folosirea lui ca pronume personal de persoana a III-a, αὐτός mai este folosit şi în
felurile următoare:
1. Cu rol de pron.de întărire a sensului unui substantiv. Când este folosit în acest fel
are o poziţie predicativă
αὐτὸς ὁ ἀπόστολος sau ὁ ἀπόστολος αὐτός – apostolul însuşi;
αὐτὴ ἡ ἐκκλησία sau ἡ ἐκκλησία αὐτή – biserica însăşi;
αὐτὸ τὸ δῶρον sau τὸ δῶρον αὐτό – darul însuşi,
# Folosit pentru întărire îl găsim adesea împreună cu un pronume sau cu subiectul
neexprimat al unui verb (care este, de fapt, tot un pronume)
αὐτὸς ἐγώ λέγω sau αὐτὸς λέγω – eu însumi spun

2. Cu rol de pron. de identitate - acelaşi. În acest caz el stă în poziţie atributivă, fie
între articol şi substantiv, fie având şi el un articol.
ὁ αὐτὸς ἀπόστολος sau ὁ ἀπόστολος ὁ αὐτός – acelaşi apostol,
ἡ αὐτὴ ἐκκλησία sau ἡ ἐκκλησία ἡ αὐτή – aceeaşi biserică, etc.
 LECŢIA IX

Indicativul prezent mediu şi pasiv

Verbele deponente. Verbele compuse

În limba greacă există trei diateze: activă, medie şi pasivă.

Diateza activă şi pasivă sunt folosite la fel ca în limba română.
Diateza medie indică faptul că subiectul face o acţiune asupra lui însuşi sau
asupra a ceva ce îi aparţine.

Singular Plural
1. λύ – ομαι–îmi dezleg (sau mă dezleg) 1. λυ - όμεθα – ne dezlegăm
2. λύ - ῃ - îţi dezlegi (sau te dezlegi) 2. λύ - εσθε – vă dezlegaţi
3. λύ - εται – îşi dezleagă (sau se 3. λύ - ονται – îşi dezlegă (sau se dezleagă)
dezleagă)
1. Indicativul prezent mediu al vb. λύω este:
rad. vb. + VT (ο/ε) + terminaţiile personale:

2. Indicativul prezent pasiv al vb. λύω este:

Singular Plural
1. λύομαι – eu sunt dezlegat 1. λυόμεθα – noi suntem dezlegaţi
2. λύῃ - tu eşti dezlegat 2. λύεσθε – voi sunteţi dezlegaţi
3. λύεται – el este dezlegat 3. λύονται – ei sunt dezlegaţi

3. Verbele deponente.
Multe verbe nu au formă activă, ci numai medie sau pasivă cu înţeles activ.
Aceste verbe sunt numite verbe deponente.
Ex: πορεύομαι are formă de pasiv, ca λύομαι, dar are înţeles activ, ca λύω.
Înseamnă eu merg, eu mă duc.

! Cazuri diverse cu verbe.

Multe verbe primesc cazul genitiv şi multe cazul Dativ pentru a-şi completa
înţelesul, în timp ce în limba română vom găsi un obiect direct.
Exemple: ἀκούω τῆς φωνῆς – eu aud glasul (dar ἀκούω poate primi şi cazul Acuzativ);
ἀποκρίνομαι τῷ ἀποστόλῳ - eu răspund apostolului.

LECŢIA X

Indicativul imperfect activ

 Indicativul imperfect al lui εἰμί

Timpul care denotă o acţiune continuă în trecut se numeşte imperfect.

1. Indicativul imperfect activ al vb. λύω

Singular Plural
1. ἔλυ - ον – eu dezlegam 1. ἐλύ - ομεν – noi dezlegam
2. ἔλυ - ες – tu dezlegai 2. ἐλύ - ετε – voi dezlegaţi
3. ἔλυ - ε(ν) –el dezlega 3. ἔλυ - ον – ei dezlegau

! Indicativul imperfect, ca şi indicativul celorlalte timpuri secundare, adaugă

un augment la începutul rădăcinii verbului.

La verbele care încep cu o consoană, augmentul constă într-un ἐ- adăugat ca

prefix la rădăcină.
Exemple: ἔλυον – eu dezlegam, ἐγίνωσκον- eu cunoşteam.

La verbele care încep cu o vocală, augmentul constă în lungirea acelei vocale.

Dar α se lungeşte nu în α ci în η.
Exemple:
Imperfectul lui ἐγείρω este ἤγειρον; al lui ἀκούω - ἤκουον; al lui αἴρω -
ᾖρον.

Terminaţiile personale la diateza activă a timpurilor secundare (imperfect,

aorist şi mai mult ca perfect) sunt:

Singular Plural
1. –ν 1. –μεν
2. –ς 2. –τε
3. – 3. –ν /σαν

Vocala variabilă (aşezată între rădăcină şi terminaţia personală) este la

imperfect, ca şi la prezent, ο înainte de μ şi ν, şi ε înainte de alte litere.
Avem aşadar următoarea schemă

Augment + rădăcină + vocala variabilă + terminaţia personală

ἐ + λυ + ο + ν = ἔλυον
! Trebuie observat că persoana I singular şi persoana a III-a plural au aceeaşi formă.
Numai contextul și acordul cu alte părți de vorbire ne poate spune dacă ἔλυον
înseamnă eu dezlegam sau ei dezlegau.

Augmentul verbelor compuse

 La verbele compuse augmentul vine după prepoziţie şi înainte de rădăcină.
Dacă prepoziţia se termină cu o vocală, acea vocală cade de obicei atât
înaintea unui verb care începe cu o vocală, cât şi înaintea augmentului.
Exemple:
ἐκβάλλω -ἐξέβαλλον; (ἐκ + ε + βαλλ + ο + ν)
ἀποκτείνω - ἀπέκτεινον; (ἀπό + ε + κτειν + ο +ν = ἀπ’+ε+κτειν+ο+ν)
ἀπάγω-ἀπῆγον (ἀπο+augment + ἀγω+ο+ν=ἀπ’+ηγ+ο+ν)

2. Indicativul imperfect al lui εἰμί

Singular Plural
1. ἦν - eu eram 1. ἦμεν – noi eram
2. ἦς – tu erai 2. ἦτε – voi eraţi
3. ἦν – el era 3. ἦσαν – ei erau

! Accentul lui ἔστι(ν)

După ούκ şi anumite cuvinte persoana a III-a indicativ prezent a verbului εἰμί este
accentuată pe prima silabă. Aceasta nu se aplică altor forme ale verbului εἰμί. Avem
astfel oύκ ἔστιν, dar οὔκ ἐσμεν.
 LECŢIA XI

Indicativul Imperfect Mediu şi Pasiv

Atât la prezent, cât şi la imperfect, diateza medie şi diateza pasivă au aceeaşi

formă.

1. Indicativul imperfect mediu al lui λύω este:

Singular Plural
1. ἐλυ - όμην – eu mă dezlegam 1. ἐλυ -όμεθα – noi ne dezlegam
2. ἐλύ - ου – tu te dezlegai 2. ἐλύ - εσθε – voi vă dezlegaţi
3. ἐλύ - ετο – el se dezlega 3. ἐλύ - οντο – ei se dezlegau

Terminaţiile personale medii la timpurile secundare (imperfect, aorist şi

m.m.c.perfect) sunt următoarele:
Singular Plural
1. – μην 1. – μεθα
2. – σο 2. – σθε
3. – το 3. – ντο

Vocala variabilă, ca şi la imperfect activ, precum şi la toate trei diatezele la prezent,

este ο înainte de μ şi ν şi ε înainte de alte litere.
La persoana a II-a singular, ἐλύου este o formă prescurtată de la ἐλύεσο.
Mare atenţie pentru a se pronunţa clar atât vocala lungă din ultima silabă a formei
ἐλυόμην şi accentul de pe penultima.

2. Indicativul imperfect pasiv al lui λύω este:

Singular Plural
1. ἐλυόμην – eu eram dezlegat 1. ἐλυόμεθα – noi eram dezlegaţi
2. ἐλύου – tu erai dezlegat 2. ἐλύεσθε – voi eraţi
3. ἐλύετο – el era dezlegat dezlegaţi
3. ἐλύοντο – ei erau
dezlegaţi

Verbele care sunt deponente la prezent sunt deponente şi la imperfect.

Exemple: Indicativul imperfect al lui ἔρχομαι – eu merg, eu vin, ἠρχόμην – eu
mergeam, eu veneam
Subiectul neutru plural:
Un subiect neutru plural poate să aibă verbul la singular.
Exemplu: τὰ δαιμόνια ἐξέρχεται – demonii ies (adică lit. iese), ταῦτα ἐστι τὰ καλὰ
δῶρα – acestea sunt (lit. este) darurile bune.
Este un idiom straniu, dar care nu este constant în textele Noului Testament.
Subiectele neutre plurale au adeseori verbul la plural, ca orice alt verb.
Exemple: τὰ τέκνα σώζονται – copiii se mântuiesc (sunt mântuiţi)

3. Folosirea lui καί şi οὐδέ

Am vorbit deja despre sensul copulativ al lui καί, când acesta înseamnă şi. Dar καί
mai este folosit şi în alte sensuri. Adeseori el poate fi tradus cu de asemenea sau chiar
şi, până şi. Când este folosit aşa, el stă înaintea cuvântului cu care este legat logic.
Exemple: τοῦτο δὲ καὶ ἐγώ λέγω – dar acest lucru îl zic şi eu (de asemenea); γινώσκουσι
καὶ τὰ τέκνα τὸν νόμον – până şi copiii cunosc legea.

ούδέ, ca şi καί, este adeseori o particulă copulativă şi înseamnă şi nici sau nici. Dar, ca
şi καί, el mai are şi alte uzanţe. Deseori înseamnă nici chiar.
Exemple: τοῦτο δὲ οὐ λέγω ἐγὼ οὐδὲ λέγουσιν αὐτό οἱ ἄλλοι – dar acest lucru eu nu îl
spun, şi nici ceilalţi nu îl spun (sensul simplu, copulativ); τὴν δόξαν τοῦ θεοῦ
βλέπουσιν οὐδὲ οἱ μαθηταί – nici chiar ucenicii nu văd slava Domnului

În fine, καί... καί şi οὐδέ... οὐδέ, sunt folosite în corelaţie şi înseamnă atât... cât şi, nici...
nici.
Exemple: (1) τοῦτο λέγουσιν καὶ οἱ ἀπόστολοι καὶ οἱ δοῦλοι – acest lucru îl spun atât
apostolii, cât şi robii (2) τοῦτο λέγουσιν οὐδὲ οἱ ἁπόστολοι οὐδέ οἱ δοῦλοι – acest lucru
nu îl spun nici apostolii, nici robii
 LECŢIA XII

Indicativul Viitor

Viitorul activ şi mediu se formează pe rădăcina de viitor, care este formată prin
adăugarea sufixului de timp σ la rădăcina verbului.
Trebuie reamintit faptul că la prezent şi imperfect diateza medie şi cea pasivă au
aceeaşi formă. La viitor însă, pasivul este diferit de mediu. De aceea λύσομαι
înseamnă numai mă voi dezlega (pe mine însumi), nu şi voi fi dezlegat.

1. Indicativul viitor activ al verbului λύω

Singular Plural
1. λύ – σ - ω 1. λύ – σ - ομεν
2. λύ – σ - εις 2. λύ – σ - ετε
3. λύ – σ - ει 3. λύ – σ - ουσι(ν)

2. Indicativul viitor mediu λύω

Singular Plural
1. λύ - σομαι 1. λυ - σόμεθα
2. λύ - σῃ 2. λύ - σεσθε
3. λύ - σεται 3. λύ - σονται

3. Viitorul activ şi mediu al rădăcinilor terminate în consoană

Atunci când rădăcina unui verb se termină într-o consoană, adăugarea

sufixului σ face ca două consoane să se întâlnească. Rezultatul acestui lucru
este următorul:
(1) π, β, φ + σ = ψ
Ex: viitorul lui πέμπω este πέμψω, al lui γράφω este γράψω.
(2) κ, γ, χ + σ = ξ
Ex: viit. lui ἄγω este ἄξω, al lui ἄρχω este ἄρξω.
(3) τ, δ, θ – σ
Exemple: viit. lui πείθω este πείσω.
! În cazul multor verbe rădăcina verbală este diferită de rădăcina de
prezent.
Ex: κηρύσσω, R. Κηρυκ – viit. κηρύξω.
βαπτίζω, R. βαπτιδ – viit. βαπτίσω.

! Viitorul deponent al anumitor verbe.

Unele verbe sunt deponente la un timp, fără a fi deponente şi la altele.
 Exemple: βαίνω are viitorul la forma medie βήσομαι. Astfel, acest verb este
deponent la viitor, dar nu la prezent.

4. Indicativul viitor pasiv

Rad. Vb. + sufix θη + sufix σ + Voc. Tem. ο/ε

Singular Plural
1. λυ – θήσομαι – eu voi fi 1. λυ -θησόμεθα
dezlegat 2. λύ – θήσεσθε
1. λυ - θήσῃ 3. λυ - θήσονται
2. λυ - θήσεται

LECŢIA XIII

Aoristul
1. Aoristul I (sigmatic) Activ
Aoristul este un timp care exprimă o acțiune trecută momentană. Este cel mai
utilizat timp trecut în greacă. Astfel, imperfectul ἔλυον înseamnă eu dezlegam,
în timp ce aoristul ἔλυσα înseamnă eu am dezlegat/ eu dezlegai.

! De obicei contextul este cel care determină cum anume trebuie tradus
aoristul. În exerciţii noi vom traduce prin echivalentul perfectului compus în
lb. rom.

Indicativul aorist I al verbului λύω:

Singular Plural
1. ἔλυ - σα 1. ἐλύ - σαμεν
2. ἔλυ - σας 2. ἐλύ - σατε
3. ἔλυ - σε(ν) 3. ἔλυ - σαν

Aoristul, fiind un timp secundar (ca şi imperfectul), are augment. Augmentul

este acelaşi şi la aorist ca şi la imperfect.

Aoristul, ca şi imperfectul, are terminaţiile secundare. Aceste terminaţii, la

diateza activă, după cum s-a mai spus, sunt următoarele.

Singular Plural
1. – ν 1. - μεν
2. – ς 2. – τε
3. – 3. – ν / -σαν

Trebuie observat că la aorist I la persoana I singular ν –ul cade.

La persoana a III-a singular acest σα se schimbă în σε. ἔλυσε(ν) poate avea un ν
mobil, ca şi ἔλυε(ν) de la imperfect.

!! Atunci când rădăcina vb. se termină într-o consoană, rezultă o consoană dublă,
prin contopirea cu sufixul de aorist (situație similară timpului viitor): π, β, φ + σ = ψ:
γράφω
ἔγραψα, κ, γ, χ + σ = ξ, κηρύσσω, ἐκήρυξα, τ, δ, θ + σ = σ : πείθω, ἔπεισα.

2. Indicativul aorist I mediu al verbului λύω:

Singular Plural
1. ἐλυ - σάμην – eu mi-am 1. ἐλυ - σάμεθα – noi ne-am
 dezlegat dezlegat
2. ἐλύ - σω – tu ţi-ai dezlegat 2. ἐλύ- σασθε – voi v-aţi
3. ἐλύ - σατο – el şi-a dezlegat dezlegat
3. ἐλύ - σαντο – ei şi-au
dezlegat

Ca şi la viitor, tot aşa şi la aorist, diateza pasivă este cu totul diferită ca formă
de diateza medie. Astfel, ἐλυσάμην înseamnă eu mi-am dezlegat (pentru mine
însumi), nu eu m-am dezlegat (pe mine însumi).

Ca şi aoristul activ, aoristul mediu are terminaţiile personale secundare.

Trebuie reamintit că aceste terminaţii la diateza medie sunt următoarele:

Singular Plural
1. – μην 1. – μεθα
2. – σο 2. – σθε
3. – το 3. – ντο

Ca şi la diateza activă, aceste terminaţii personale secundare medii sunt precedate de

sufixul timpului σα. Nu apare nici o schimbare, exceptând persoana II-a singular,
unde ἐλύσω este forma contrasă de la forma originală ἐλύσασο.

3. Indicativul aorist pasiv

se formează din rădăcina vb. la care se adaugă sufixul - θη

Sg. Pl.
1. ἐλύθην- am fost dezlegat 4. ἐλύθημεν
2. ἐλύθης 5. ἐλύθητε
3. ἐλύθη 6. ἐλύθησαν

Vb. cu rad. term. în cons. suferă modificări în contact cu sufixul de pasiv – θη:

Guturale κ, γ, χ + θη = χ; ex: διώκω, ἐδιώχθην

Labiale π, β, φ + θη = φ, πέμπω, ἐπέμφθην
Dentale τ, δ, θ + θη = σ, πείθω, ἐπείσθην

 γράφω, ἐγράφην, ὁράω, ὤφθην

4. Aoristul II (radical tematic)

 Radical: fiindcă întotdeauna se construieşte direct pe R verbului.

 Tematic: fiindcă Des. se leagă de Rad. prin VT (vocala tematică ο sau ε).
  Seamănă cu imperfectul.
 Are o temă de aorist dila tematică ο sau ε).
 Seamănă cu imperfectul.
 Are o temă de aorist diferită de tema de prezent.

λείπω – eu las

sg. pl.
1. ἔ-λιπ-ο-ν 1. ἐ-λίπ-ο-μεν

2. ἔ-λιπ-ε-ς 2. ἐ-λίπ-ε-τε

3. ἔ-λιπ-ε 3. ἔ-λιπ-ο-ν (cf. 1sg.)

Lecția XIV
Perfectul

1. Timpul perfect al modului indicativ, diateza activă, se formează prin

reduplicarea rad. vb. și prin adăugarea sufixului – κα

Sg. 1. λέλυκα – am dezlegat pl. 1. λελύκαμεν

 2. λέλυκας 2. λελύκατε

3. λέλυκε 3. λελύκασι /λέλυκαν

! când rad. vb. începe cu o cons. (cu excepția lui ῥ), vb. se prefixează cu cons.
inițială urmată de voc. ε.
! când rad. vb. începe cu o cons. aspirată , ea se va dubla cu cons.
corespunzătoare surdă.
Ex: θαυμάζω - τεθαύμακα, φιλέω - πεφίληκα, χράω - κέχρηκα.
! când rad. vb. începe cu două cons. alăturate, reduplicarea se face prin
prefixare cu augment silabic ε. Ex.: σταυρόω - ἐσταύρωκα.

2. Perfectul medio-pasiv

Reduplicare + rad. + des. primare medio-pasive

Sg. 1. λέλυμαι λελύμεθα

2. λέλυσαι λέλυσθε

3. λέλυται λέλυνται
 Lecția XV
Declinarea a III-a

 D. III cuprinde teme în oclusivă, siflantă (σ), nazală (ν), lichidă (λ, ρ)

sau semivocală (j, w).

 Substantivele animate (m. şi f.) au întotdeauna o marcă la N.sg.: fie -ς

(substantive sigmatice), fie lungirea morfologică a vocalei numite

“predesinenţiale” (substantive asigmatice).

 Substantivele inanimate (neutre) au desinenţa de N.sg. (şi, implicit de

Ac.sg. şi V.sg.) -ø.

 Accentul tinde să se menţină pe silaba de la N.sg., dacă vocalismul

final o permite.

 Monosilabicele au accentul pe finală la G. şi D., atît sg., cît şi pl.

Desinențe

Singular Plural

M. / F. N. M./ F. N.

N. – ς /- lung N=Ac=V - rad. N. – ες N=V=Ac. -α

G. - ος G. - ων
D. -ι D. - σι
Ac. – ν / α Ac. - ας
V. =N/rad. V. - ες

Majoritatea MF – sigmatice (au ς la N.sg.).

În contact cu -ς / -σι (Ν.sg. / D.pl.), oclusivele suferă aceleaşi transformări pe
care le-am văzut la indicativul viitor / aorist.
Labială + ς > πς, notată ψ.
Guturală + ς > κς, notată ξ.
Dentală + ς > σσ > σ.
1. Temele în oclusivă

1.oclusivă guturală (κ, γ, χ) ἡ νύξ - noaptea

Singular Plural

N. νύξ N. νύκτ– ες
G. νυκτ- ός G. νυκτ- ῶν
D. νυκτ - ί D. νυξ- σί
Ac. νύκτ - α Ac. ν
ύκτ - ας
V. =N V. = N.

3.oclusivă labială (π, β, φ): ἡ φλέψ, φλεβός – vână

Singular Plural

N. φλέ- ψ N. φλέβ– ες
G. φλεβ- ός G. φλεβ- ῶν
D. φλεβ - ί D. φλε- ψί
Ac. φλέβ - α Ac. φλέβ - ας
V. =N V. = N.

4.temele în oclusivă dentală (τ, δ, θ): ἡ ἐλπίς, ἐλπίδος – nădejde

N. ἐλπί - ς N. ἐλπίδ– ες
G. ἐλπίδ - ος G. ἐλπίδ - ων
D. ἐλπίδ - ι D. ἐλπί- σι
Ac. ἐλπίδ - α Ac. ἐλπίδ - ας
V. = N. V. = N.

5. neutrele în oclusivă dentală: τὸ σῶμα, σώματος – trup

N. Ac. V. σῶμ - α N. Ac. V. σώματ– α

G. σώματ- ος G. σωμάτ- ων
D. σώματ - ι D. σώμα- σι

6. Temele în – ντ
 În contact cu desinenţa -σι de la D.pl., grupul ντ cade, iar vocala
precedentă se lungeşte compensatoriu (a nu se confunda cu lungirea
morfologică!): α > α (lung); ε > ει; ο > ου.
γίγαντ-σι > γίγασι
γέροντ-σι > γέρουσι.
 Există cîteva substantive animate în -οντ, care nu au la N.sg. lungire
morfologică, ci marca ς. În aceste cazuri, grupul -ντ- cade şi la N.sg.,
producîndu-se aceeaşi lungire compensatorie.
ὀδοντ-ς > ὀδοῦς (dinte)
G.sg.: ὀδόντ-ος.
D.pl.: ὀδόντ-σι > ὀδοῦσι.

N. γέρων - bătrân N. γέροντ– ες

G. γέροντ - ος G. γερόντ - ων
D. γέροντ- ι D. γέρου- σι
Ac. γέροντ - α Ac. γέροντ - ας

7. Temele în - ν
 Majoritatea sînt asigmatice, deci au la N.sg. lungire morfologică.
 Acest lucru generează alternanţa lung / scurt între N.sg. şi celelalte
cazuri.
 Există şi situaţii în care vocala lungă de la N.sg. s-a extins la toată
paradigma:

N. αἰών - veac N. αἰών– ες

G. αἰῶν - ος G. αἰών - ων
D. αἰών- ι D. αἰῶ- σι
Ac. αἰών - α Ac. αἰών - ας

N. φρήν - mintea N. φρέν– ες

G. φρεν - ός G. φρεν – ῶν
D. φρεν- ί D. φρε- σί
Ac. φρέν - α Ac. φρέν - ας

8. Temele în lichidă (λ, ρ):

# prezintă o lungire compensatorie a cons. lichide înainte de des. de N.
sg. Ex: ῥήτωρ, ῥήτορος – retor, orator.
#Există și teme în lichidă care pierd voc. la G, D. sg. și pl.

N. πατήρ - tată N. πατέρ– ες

G. πατρ - ός G. πατέρ - ων
D. πατρ - ί D. πατρά- σι
Ac. πατέρ - α Ac. πατέρα - ας
Similar se va declina μήτηρ, μητρός – mamă

9. Teme în siflanta – σ:

N. γένος - neam N. γέν– η

G. γέν - ους G. γεν - ῶν
D. γέν- ει D. γένε- σι

10. Temele în jod (-i), tipul πόλις, πόλεως – cetate

N. πόλις N. πόλεις
G.πόλεως G. πόλεων
D. πόλει D. πόλεσι
Ac. πόλιν Ac. πόλεις
V. πόλι V. πόλεις

11. Temele în – ευ:

N. βασιλεύς - rege N. βασιλεῖς

G. βασιλέως G. βασιλέων
D. βασιλεῖ D. βασιλεῦσι
Ac. βασιλέα Ac. βασιλέας
V. βασιλεῦ V. βασιλεῖς
 Lecția XVI
Participiul

1. Participiul prezent activ

Participiul funcționează ca un adjectiv verbal, declinându-se după gen, nr. și

caz. Participiile masc. și neutre se declină după decl. a III-a asigmatică (de
tipul ἄρχων), iar cele fem. după decl. I (tipul δόξα).

Ca verb poate fi însoțit de adverbe și când este nearticulat se traduce cu

gerunziul în lb. rom.
Singular

M F N

N. V. λύων λύουσα λῦον

G. λύοντος λυούσης λύοντος
D. λύοντι λυούσῃ λ
ύοντι
Ac. λύοντα λύουσαν λύον

Plural

N. V. λύοντες λύουσαι λύοντα

G. λυόντων λυουσῶν λυόντων
D. λύουσι λυούσαις λ
ύουσι
Ac. λύοντας λυούσας λύοντα

2. Participiul prezent medio-pasiv (se decl. ca un adj. cu trei term., după decl.

I și a II-a):

singular
M F N
N. V. λυόμενος λυομένη λυόμενον
G. λυομένου λυομένης λυομένου
D. λυομένῳ λυομένῃ λ
υομένῳ
Ac. λυόμενον λυομένην λυόμενον
Plural

M F N
N. V. λυόμενοι λυόμεναι λυόμενα
G. λυομένων λυομένων λυομένων
D. λυομένοις λυομέναις λ
υομένοις
Ac. λυόμενον λυομένας λυόμενα

3. Participiul viitor activ și mediu se formează prin adăugarea sufixului σ de

viitor la tema participială.

λύσων, λύσουσα, λύσον

λυσόμενος, λυσομένη, λυσόμενον

4. Participiul viitor pasiv se formează prin adăugarea sufixelor σ și θη

λυθησόμενος, λυθησομένη, λυθησόμενον

5. Participiul vb. εἰμί – eu sunt

singular

M F N

N. V. ὤν οὖσα ὄν

G. ὄντος οὔσης ὄντος

D. ὄντι οὔσῃ ὄντι

Ac. ὄντα οὖσαν ὄν

6. Participiul aorist I – diateza activă

Rad. + σα + ντ

Singular
M F N
N. V. λύσας λύσασα λῦσαν
G. λύσαντος λυσάσσης λύσαντος
D. λύσαντι λυσάσῃ λύσαντι
Ac. λύσαντα λύσασαν λῦσαν

Plural

M F N
N. V. λύσαντες λύσασαι λύσαντα
G. λυσάντων λυσασῶν λυσάντων
D. λύσασι λυσάσαις λύσασι
Ac. λύσαντας λυσάσας λύσαντα

7. Participiul aorist la diateza medie, primește la rad. de aorist sufiat cu

sufixul σα term. - μένος, μενη, μενον și se declină asemenea unui subst. De

decl. a II-a pt. Masc. și neutru și decl. I pt. Fem.

Ex: λυσάμενος, λυσαμένη, λυσάμενον

8. Participiul aorist pasiv va fi recunoscut după sufixul caracteristic θη, pe

varianta vocalică scurtă θε care va apărea la toate formele. Acesta se va

adăuga imediat după rădăcina vb. În cazul rad. cons. labiale, guturale și

dentale, contopirea cu sufixul de aor. pasiv va avea ca rezultat consoana

corespunzătoare aspirată.

 π, β, φ + θε = φ

 κ, γ, χ + θε = χ

 τ, δ, θ + θε = σ

sg. M., N. λυθείς, G. λυθέντος pl. N. λυθέντες

F. λυθεῖσα, G. λυθείσης λυθεῖσαι

N. λυθέν, G. λυθέντος λυθέντα

9. Participiul aorist II
Rădăcina aoristului II se obține prin eliminarea augmentului, a voc. tem. și a

des. sec. pe care o ia acesta.

λαμβάνω – eu iau, (aor.) ἔλαβον, (rad. aor. II) λαβ- , part.: λαβών, λαβοῦσα,

λαβόν

ἔρχομαι, (aor.) ἦλθον, ἐλθών, - οῦσα, - όν, ἄγω - eu duc, (aor.) ἤγαγον, part.

ἀγαγών, - ούσα, - όν.

Există însă excepții de la această regulă: λέγω – eu zic, (aor.) εἶπον, part.

εἰπών, εἰποῦσα, εἰπόν

Utilizarea participiului aorist

Spre deosebire de part. Prez., a cărui acțiune are loc simultan cu acțiunea vb.

principal al propoziției, part. aorist descrie o acțiune plasată în timp înaintea

acțiunii vb. principal al propoziției, indiferent la ce timp este acesta.

Ex: ὁ εἰπὼν ταῦτα μαθητὴς, ἀπέρχεται – pleacă.

ucenicul care a spus aceste lucruri ἀπελεύσεται - va pleca.

ἀπῆλθεν – a plecat.

10. Participiul perfect activ și medio-pasiv

Activ Medio-Pasiv

M F N M F N

Sg. N. λελυκώς, λελυκυῖα, λελυκός N. λελυμένος, λελυμένη, λελύμενον

G. λελυκότος, λελυκυίας, λελυκότος