Bizant-curs 3

Ne prezinta o harta a bizantului din timpul imparatului Justinian de la inceputul si sfarsitul

domniei sale. Ne vom ocupa de politica externa din timpul imparatului Justinian. Aparent e de fapt un
euphemism pentru ca este o politica militara. E o politica militara de recucerire a teritoriilor romano
byzantine, cazute in mainile germanicilor, care, spre deosebire de veacurile trecute, in secolul 5 au
inceput sa se aseze si sa si formeze state pe teritoriul de vest al imperiului roman. Justinian a fost un om
care a fost dominat de aceasta idee de unitate care trebuia sa fie atat politica, cat si religioasa. Legat de
politica sa de unitate teritoriala se pare ca ea a inceput inca de la urcarea sa pe tron pentru ca inca din
527-528 a inceput sa si organizeze armata pentru a incepe campanii militare in occident. Bineinteles, el a
asteptat pretextele, determinarea deja avandu o. Pretextele nu au ezitat sa apara. NE EXPLICA IAR PE
HARTA. Ne explica cum era impartit teritoriul europei occidentale stapanita de popoarele barbare. Atat
teritoriile stapanite de ei din afara imperiului, cat si cele ocupate de acestia in cadrul imperiului.\

Procopius, istoricul acelei epoci, ne ofera informatii despre aceasta campanie militara a
imparatului Justinian in occident. Bineinteles nu trebuie sa uitam de de campania din orient impotriva
imperiului persan, impotriva sasanizilor, campanie pe care a fost nevoit sa o inceapa. Spuneam ca inca
din 528, imparatul Justinian s-a pregatit pentru campania din occident. Ii era mai drag occidental decat
oriental pentru ca provenea de acolo.

Justinian intreprinde o prima campanie in peninsula crimeea pentru a-si asigura frontal nord
estic. Era o zona comerciala, era de fapt capatul drumului matasii si totodata reprezenta un izvor si un
spatiu de recrutare de mercenari goti pentru imperiu.

In orient incheie o pace eterna dupa un razboi de patru ani cu persii, in anul 534. In cadru acestei
paci fusese stipulate si o conditie de a nui pedepsi , aresta samd pe acesti filosofi din scoala platonica. O
conditie a acestei paci, care dezavantaja bizantul, era ca acesta sa plateasca 11 000 de livre de aur si sa
plateasca subsidii suplimentare in fiecare an. Primul motiv care a aparut si de care Justinian a profitat a
venit din nordul africii. De aceea si ordinea razboaielor relatate de catre Procopius incepe cu acest
razbooi impotriva vandalilor.

Roma fusese cucerita de gaizeric, acesta reusise sa aduca si in Africa o parte din aristocratia de la
curte si intamplator regale vandal din timpul lui Justinian pe numele sau Hilderic, era un stranepot al lui
Gaizeric, si era si nepot al lui Athenais Evdochia. Pentru ca fiica lui Atenais, Evochia Licinia a avut la
randul ei o fiica Evdochia , care l-a avut ca fiu pe Hilderic, fiind casatorita cu un vandal. Si atunci Hilderic,
regale detronat in anul 533 de Ghelimer/Gelimer Era de fapt un rege filo roman, filo bizantin, fusese
educat in spiritul culturii romane. El reprezenta pentru puternicii acestui regat vandal un pericol. Si
Ghelimer este cel care a dat aceasta lovitura de palat impotriva caruia se hotaraste Justinian sa inceapa
campania militara. Trebuie spus ca aceasta campanie militara impotriva vandalilor n a prea fost
incurajata de catre generalii sai, Justinian merge cam pe cont propriu in acest demers sip ana la urma s-a
dovedit a fi de success. Campania incepe in anul 533 si a fost condusa de catre Belizarie. Este o armata
impresionanta, o armata care ajunge in Africa in doua feluri, pe mare, dar si pe uscat o armata trimisa
spre italia pt a interveni la momentul oportun. Bizantinii aveau in jur de 10000 de infanteristi, vreo 5000
de cavaleri apoi 6000 de Soldati din trupe straine aliate si o garda de mai multe mii de marinari. Armata
lui Ghelimer era destul de slabita, deoarece in aceasta zona vandalii nu aveau la randul lor liniste. Este
vorba despre o populatie maura nord Africana care ii ataca in permanenta pe acesti vandali si ca atare
ghelimer se vede inca de la inceput prins intre doua fronturi. Razboiul in sine ste de lunga durata, e
prezentat in amanunt de catre Procopius, pentru ca el dureaza mai bine de 15 ani, ingtre 533 si 548
victoria apartinand ambelor tabere in diferite randuri, bizantinii neputand, in orice caz, pretinde acest
teritoriu definitive pana in 548, si din pacate nici nu l vor stapani prea mult dupa. In orice caz, bizantinii
in cateva batalii reusesc sa cucereasca cartagina si insusi ghelimer pierde teren si un frate in fata b dupa
ce o parte din armata sa e infranta de belizarie. Toate victoriile byzantine ulterioare se vor datora
pierderii cate unui om important de catre Ghelimer, a cate unui apropiat. Un al doilea frate al sau va fi
infrant impreuna cu multi Soldati cee ace il va determina pe gelimer sa fuga, sa se retraga sip ana la
urma sa se predea in 534, primind promisiuni din partea lui Belizarie ca nu va fi executat si impreuna cu
o buna parte din armata sa e transplantat in Asia Mica, in Galatia. ( ne arata pe harta).

Bineinteles ca bizantinii nu au incheiat socoteala cu nordul africii in acest moment, pentru ca ei

au intrat intr un razboi de rutina nu numai cu ramasitele vandalilor, ci si cu acei mauri. In orice caz, Africa
e reorganizata de catre bizantini, primesc un prefect al pretoriului propriu, dar peste care a fost numit si
un magister militium care avea autoritate si asupra acestui prefect African. Biserica catolica de acolo si a
primit bunurile inapoi, si dupa cum stiti ea fusese confruntata cu multe probleme. Si zice de acea
dizidenta donatista care exista inca din timpul lui Ctin, Biserica intra si in posesia averilor donatistilor, pe
care Justinian le confisca. Totodata, confisca si averile arienilor, evreilor si paganilor.

Rzboiul a continuat cu mauri, iar despre aceasta perioada ne vorbeste un poet pe numele sau
Coribus, care ne a lasat un poem in care il premareste pe un general roman, pe numele sau Ioan
Troglita, care reuseset sa puna capat razboiului si sap una stapanire pe Africa inabusind o rascoala, o
razmerita a acestor mauri in 551. Ca atare este o campanie de lunga durata.

Aproape simultan a mai aparut o problema pe un nou front, de data aceasta in Italia si in mod
curios I s-a oferit lui Justinian motivul pentru a ataca Italia. Motivul este tot de sorginte interna. Stim
foarte bine ca Italia fusese cucerita de Teodoric cel Mare, el isi organizase aici statul, dar Teodoric a avut
o mare problema in cee ace priveste mostenirea, el nu a avut baieti, numai fete. Cea mai importnata
fata a sa a fost Amalasvinta sau Amalasunta. Era o femeie educate in stil roman. Si Teodoric statuse in
Cnopol ca garantie, si el la randul sau se familiarizase cu cultura romana. Amalasvinta era apropiata de
cultura romana si dezvoltase o afinitate fata de Imperiul roman. Putea fi considerate si ea o bizantina.
Ea, desi conducea prin intermediul fiului ei , Atanaric, si purta titlu de regina, problema apare in
momentul in care Atanaric moare subit in anull 534. Ea a incercat sa transfere puterea unei rude
apropiate cu gandul ca va putea sa domneasca cu titlul de regina. Astfel ca si a ales un var pe numele sau
Teodahat, l-a numit imparat si acesta ca drept rasplata n a facut altceva decat sa o aresteze si sa o
exileze pe insula martana din lacul borsano si a asasinat o in cele din urma.

Bineinteles ca pentru Justinian acesta a fost un pretext foarte bun pentru a ataca Italia, pentru
ca bineinteles acesta trebuia sa isi razbune aliata, sau prietena. Atsfel ca bizantul a deschis un nou front
in Italia, dar pe care il gandise cumva dinainte, pentru ca generalul Mundus fusese trimis inca din timp si
reuseste sa cucereasca Dalmatia. El vine pe uscat spre deosebire de Belizarie care va trece cu navele din
Africa in Sudul Italiei, si Italia va fi prinsa din doua parti, din nord si din sud. ( Ne arata pe harta campania
militara). Din Cartagina Belizarie pleaca cu flota si trece in Sicilia, a atacat Sicilia, primul oras atacat e
palermo Panormus, apoi a urcat frumos spre reghium si s-a dus in Napolis/Neapolis oras de origine
greceasca candva. Si astfel Mundus in 535 vine dinspre nord. Avem aici in Italia doua orase foarte
importante, Roma si Ravenna, in care se afla centrul regatului lui Teodoric. In orice caz, Teodahat nu s-a
dovedit a fi un foarte bun general, pentru ca el asista neputincios la aceste cuceriri ale bizantinilor, atat
din nord cat si din sud, si gotii l-au detronat pe Teodahat, de fapt, l-au incoronat pe un anume Vitighis
rege al gotilor si italiotilor pe care de altfel l ai su casatorit cu o nepoata de a lui teodoric, Natasvinta sau
Matasunta, in pseranta ca aceasta va avea si legitimitate din p de vedere politic. Teodahat intre timp a
incercat sa ia legatura cu imparatul bizantin tocmai pentru a negocia o pace si acest lucru a dus la
scindarea gotilor si la aceasta dizidenta gota care o continuat razboiul pe cont propriu. Pentru a intra in
contact cu imparatul, Teodahat l-a trimis in 535 pe noul papa, pe Agapet la Constantinopol pentru
tratative. Spre deosebire de Teodahat, vitighis era determinat sa lupte pana la capat impotriva
bizantinilor, fapt pentru care a Initiat si o alianta cu regale francilor Teodebert, reusind sa cucereasca in
anul 539 Milano. Pare-se ca Vitighis cunoastea mai bine problemele romanilor din partea orientala,
trimite in 540 o ambasada la regale persan Cosroes intai pentru a supune bizantul unui front dublu, unui
atac dublu si Cosroes a inceput ostilitatile pe frontal oriental. Este momentul in care bizantinii se vor
gandi sa l aduca pe Belizarie din Occident sa-l aduca in Orient unde problemele erau mult mai
complicate. Vitighis nu reuseste sa reziste foarte mult pentru ca este paradoxal tradat chiar de familia sa
, de Matasvinta, ca atare bizantinii reusesc sa impresoare ravenna, obligand orasul sa se predea. Iar
Belizarie dupa aceasta victorie este transferat in Orient. Vitighius la randul sau este iertat de Justinian,
primeste titlul de Patriciu, este transferat de Justinian in Rasarit iar gotii sai , asa cum se intamplase si cu
vandalii lui ghelimer, sunt inrolati in armata bizantina si bineinteles transferati in Orient sa lupte
impotriva persilor. E o poveste destul de complicate asta a cuceririi italiei pentru ca gotii se dovedesc a fi
destul de darzi si ca atare vor gasi o noua figura politica pe care o vor numi rege, Totila este cel de al
treilea si care s-a si dovedit o speranta a acestora.

Totila chiar are victorii rasunatoare impotriva bizantinilor, recucerind orase importnate din mana
bizantinilor, cum ar fi Neapole, reuseste sa asedieze Roma timp de doi ani, pana in 546 cand va reus isa o
si cucereasca. Asta a facut o cu ajutorul unei flote pe care a construit-o, un fapt inedit in acel moment.
Dar in acest moment Justinian isi da seama ca lucrurile s-au complicat si este gata sa piarda terenul. El
trimite un alt general in acest timp, in 547, il trimite pe varul sau Ghermanos care pleaca cu o armata
spre Italia, dar acesta nu reuseste sa ajunga acolo, moare subit pe drum. Ca atare, Justinian va trimite o
alta personalitate, o alta figura importanta a perioadei byzantine, un general, un insingurat, dar un
foarte bun military, pe numele sau Narses. De fapt cei mai buni generali ai acestei perioade sunt in
primul rand Belizarie si apoi Narses. Narses are o importanta speciala pentru Italia, pt ca misiunile sale
in zona orientala au fost reduse. Narses vine cu o armata destul de mare 15 30 de mii de Soldati care era
pestrita, fiind compusa in mare parte din germanici.( gepizi, heruli si longobarzi) Si acesta reuseste
repurteze o victorie asupra ostrogotilor la Busta Galorum in 552 sprijinit in buna masura paradoxal de
longobarzi. Narses va fi si omul care va reorganiza italia dupa aceasta victorie si va si muri acolo la adanci
batraneti. Reorganizarea Italiei s a facut printr-o contitutie numita Sanctio Pracmatica data in anul 554 in
care sunt confirmate legile de Amalasvinta, Atanaric si Teodahat si au fost anulate toate legile regilor
ostrogoti ulteriori. Toate bunurile gotilor trec in posesia imparatului, toate bunurile bisericii ariene din
Italia sunt trecute in proprietatea papei, care in orice caz este improprietarit cu multe alte pamanturi. Ca
atare dupa acest eveniment, papa devine castigatorul de drept al razboiului pentru ca el devine cel mai
mare proprietar de pamanturi din Italia, si astfel se pun bazele a ceea ce vom cunoaste mai tarziu sub
numele de statul papal. Mai mult decat atat el da o decizie ca pe viitor guvernatorii provinciilor sa fie
alesi in intelegere cu episcopii din randul nobilimii funciare, punand astfel temelia sistemului feudal in
apus. Atsfel de masuri in care vor fi implicati episcopii vor fi luate si in Apus, adudientia episcopalis
tribunalele vezi acolo ce mai zice.
 De iure autoritatea cea mai mare, rangul administrative cel mai inalt il are un PREFECTUS
PRETORIO PER ITALIA. Dar de fapt omul care conduce Italia cu mana de fier este Narses. Asa cum v am
spus a ramas pana la sf vietii sale pana in 568.

Mai exista un razboi, de data aceasta mai la vest. Daca razboiul cu gotii a durat din 535 pana in
554, acest razboi este de o durata mai mica. Este vorba de 552, razboiul impotriva vizigotilor. Bizantinii
nu renuntasera niciodata la acea parte a aimperiului, chiar cu ani buni inainte in 553 reusisera sap una
mana pe insulele balneare si stramtoarea Gibraltar, dar campania de recucerire a Spaniei a fost motivate
tot de o problema interna a vizigotilor. Un rege vizigot aflat in conflict cu un partid intern, Atanaghild,
cheama bizantul in ajutor. Cand si a dat seama ce a facut, Atanaghild trimite inapoi imparatului bizantin
un mesaj de a nu mai veni pentru ca lucrurile s au linistit, dar bizantinii odata invitati nu au mai avut cum
sa refuze. Ca atare bizantinii cuceresc in aceasta zona, partea de sud est a Spaniei. In frunte cu un
magister militium spanie, teritoriul sud estic al pen iberice va ramane in stapanirea imp bizantin pana in
anul 625, cand va reintra sub dominatie vizigota si care nu va fi de lunga durata pt ca la mai putin de 100
de ani acolo vor aparea trupele arabe. Vorbim de un alt razboi bine documentat in istoria razboaielor
scrise de Procopius, sunt razboaiele cu persii. Nimic nou in aceasta chestiune, bizantinii au tot avut si vor
avea pana in anul 628, cand, din pacate ii vor infrange pe persi definitive. Ca atare au avut in 532, dupa
4 ani…. ( aici se intrerupe) Vorbim mai intai aici de razboiul starnit de Vitighie care il starneste pe Cosroe
intai impotriva bizantului, in urma caruia sunt cucerite Edessa, Apamea, Antiohia si Petra, cea mai
importnata fortareata din Lazica. In 545 ca urmare a prezentei militare a lui Belizarie Cosroe se retrage
in schimbul unor subsidii anuale in valoare de 2000 de livre, undeva la o tona de aur, doar ca in 551
pacea este reinnoita de catre bizantini care aveau acest interes, avand conflicte in Italia, avand in vedere
si cucerirea Spaniei. Suma fiind platita la 2700 de livre. Mai e incheiata in 561 o alta pace de 50 de ani
pentru care Justinian trebuia sa plateasca 30.000 de aureumi annual. Acestea sunt in buna masura
recuceririle occidentale ale imp bizantin in timpul lui Justinian. Din pacate ele vor fi destul de repede
recucerite din mana bizantinilor de alti adversari la care nici nu se gandeau bizantinii.

POLITICA BISERICEASCA A LUI JUSTINIAN

Spuneam ca imp Justinian era dominat de ideea aceasta a unitatii imperial pe care el o dorea din p de
vedere politic, dar pe care nu o putea realiza daca nu era realizata si din p de vedere religios. Adica cu
teritorii care impartaseau o anumita sa I zicem doctrina teologica in adversitate cu altele nu pute exista
o unitate politica a imp. Ca atare el incearca sa impace partile, mai ales ca pentru el ca om religios
Biserica era un partener important. Astfel, chiar inainte de rascoala nika s-a intamplat asta, a apelat la o
masura pe care n a luat o in timpul lui Justin, si anume l;a dialog. Daca pana acum mersese pe politica
fortei in ceea ce ii privea pe dizidentii orientali, aici e vorba de monofiziti, de data aceasta a incercat o
varinata a dialogului sia stfel ca in 531 cheama din exil pe toti calugarii monof, ii lasa sa se intoarca la
casele lor, si un an mai tarziu a organizat dialogul droit, pe care il cunoastem sub nule de Colatio cum
Severiani, este vorba de un dialog purtat numai cu adeptii lui Sever de Antiohia. Acest sever de Antiohia
reprezenta in lumea monofizita teologia moderata, nu era ata de radical ceilalti. La acest dialog trebuia
sa participle 30 de rep ai monofizitilor si 30 de rep ai calcedonienilor. Monofizitii recunosc in sedintele
de inceput ca Eutihie este eretic, dar nu l au considerat si pe Dioscor ca fiind eretic, au recunoscut ca I se
puteau imputa anumite greseli, dar acestea nu erau definite ca fiind dogmatice. Dar monofizitii nu
recunosc formula calcedoniana in doua firi si nici nu accepta reanilitarea persoanelor lui teodoret de Cyr
si Ibaz de Edessa, care fusesera rehabilitate la calcedon. Teodoret de cyr ucenic al lui teodor de
mopsuestia. Acestia doi fusesera banuiti de Nestorianism, de aceea monofizitii nu accpeta reabilitarea
acestora facuta la calcedony, e adevarat, intr-o sedinta extraordinara, finala care nu era inclusa in
discutiile sindoului de drept de la Calcedon. In plus, ortodocsii accepta formula teopasita, e de fapt
vorba de o acceptare a ideii ca jertfa de pe cruce a mantuitorului este una reala. Potrivit ortodocsilor,
daca teologia monofizita mergea pe ideea ca firea omeneasca a fost absorbita de cea dumnezeiasca,
atunci rezulta ca pe cruce ar fi suferit Dumnezeu, sau de fapt nu ar fi avut loc nicio jertfa
rascumparatoare, ar fi fost o jertfa aparenta. In orice caz, in 535 a fost ales in Cnopol ca patriarh un
Anume antim care parea oarecum apropiat cu monofizitii si asta pt ca el intre timp se imprietenise cu
Sever de Antiohia si care reusise sa l atraga spre zona monofizita. Doar ca in acest an 325 apare la
Cnopol papa Agapet. Cand vine la cnopol si vede ca dialogul cu monofizitii este destul de avansat si cand
afla de acest antim, care app el fusese episcop de Trapezunt, si vazand simpatia lui fata de monofizitism,
papa Agapet il depune si il anatematizeaza dimpreuna cu Sever de Antiohia si Petru Mongos, dar si un
calugar monofizit care parea o autoritate morala si teologica intre acestia, calugarul Zooras, care nu avea
statut de cleric, prezent chiar pe holurile palatului, intrand chiar la imparat si imparateasa si chiar
insultandu I direct, calugar fata de care cei doi n au luat nicio masura.

Papa Agapet nu face altceva decat sap una capat acestui dialog si totul se schimba din acest
moment. Sever de Antiohia care fusese adus la cnopol la promisiunea imparatesei Teodora, si care
trebuie spus fusese reticent de la bun inceput in privinta rezultatelro, reuseste sa fuga tot cu ajutorul
imparatesei Teodora si nu este arestat si n avea sa mai traiasca mutl dupa asta. Dar in orice caz dialogul
se dovedeste a fi un esec. In locul lui Antim papa a hirotonit un alt patriarh in persoana lui Mina si acest
nou patriarch mina a initiat o Ancheta impotriva lui Antim care trebuia sa se prezinte in fata ierarhilor,
dar care acesta a disparut pur si simplu din cnopol. Avea sa fie descoperit mai tarziiu dupa moartea
imparatesei in gineceul acesteia. Multi dintre calugarii acestia au fost prinsi, dar nu au avut statutul de
arestati. Pentru ca Teodora a organizat in palatal hormizdas, aflat in vecinatatea marelui palat, o
manastire exstinsa care a adapostit la un moment dat in jur de 500 de calugari monofiziti. Si atata t9imp
cat a trait Teodora ACESTIA AU TRAIT ACOLO, FIIND DESTUL DE DES VIZITATI DE Imp Teodora si de multi
altii fiind vazuti multi dintre ei pe strazi, fiind solicitati sau ceranduli-se binecuvantarea. Situatie ciudata,
pentru ca desi de iure acestia erau in ilegalitate,erau cumva prignoti nush cum sa zic, de facto erau liber
prin mijlocirea si interventia imparatesei Teodora. Trebuie spus ca dupa acest moment, bizantinii au
incercat sa puna pe scaunele orientale patriarhi din fieful calcedonienilor. In antiohia ajunge patriarh un
anume Amida, un fost comes orientis, pe numele sau efrem care impune chiar un regim de teroare
printre monofiziti, un fel de prigoana, care va fi si schimbat din cauza excesului de zel pe care acesta il va
avea impotriva lor. Patriarhul Alexandriei Teodosie este chemat in capitala si somat sa renunte la
monofizitism, si pentru ca refuza acesta este depus si trimis in exil impreuna cu petru de apamea si
zooras, trimisi la Dercos la m neagra. In locul lui Teodosie e hirotonit de mina pt Alexandria un anume
Pavel, care primeste si drepturi de guvernator de provincie. Si acesta din cauza unui regim foarte dur
impus, e depus tot de ep ortodocsi la un sinod din gaza, inlocuit cu un anume Zoilos. In 536-537 Te a
facut un lucrum ai grav decat ce avea sa faca , in occident a reusit sa l aresteze pe papa Silverius si sa
numeasca in locul lui pe un anume Vigilius. MA rog aici este o intreaga discutie. In orice caz Silverius era
fiul fostului papa Hormizdas, fiind arestat de catre Belizarie chiar in biserica. Aceasta la porunca
Teodorei. E urcat pe o corabie, trimis in rasarit, exilat in Asia Mica, ep de acolo vine la imparat si ii cere
sa I imbunatateasca situati, fiind blonav. Dar interesant este ca nici Vigilius nu avea sa impuna o politica
favorabila monofizitilor la roma. Mai mentionam un lucru facut de Teodora, este vorba de organizarea
administrative a Bisericii monofizite. ( Aici cica ne arata o harta). Ne zice de gasanizi si lagmizi sau
lacmizi nush. Aceste doua triburi aflate chiar la intrarea in pen arabica, asigurau paza celor doua imperii,
bizantin si sasanid sau persan. Gasanizii au devenit granicerii imperiului bizantin si bineinteles ca au
intrat si sub influenta religiei si culturii romanilor, ca atare s au increstinat. Dar o capetenie din timpul lui
Justinian Alharid din Geabala a venit la cnopol cerandu I imparatesei Teodora sa le trimita un ep.
Problema de organizare administrativ canonica era ceva mai complicate in cazul acestu Alharid, pt ca el
era monofizit o data, si pe de alta parte acest alharid nu avea un centru, un oras, fiind conducatorul unui
trib, acesta se afla in miscare. In orice caz, Teodora a luat din paaltul ei de acolo, din Hormizdas doi
candidate, pe unul dintre ei il chema Iacob Baradeul, acesta este omul care avea sa organizeze atat
biserica siro iacobita cat si Biserica copta. Mai avem si pe un anume Teodor. Teodora avea nevoie de
niste episcopi ca sa ii hirotoneasca si disponibil la acea data era Teodosie al alexandriei dar care fusese
depus si era pe cale sa fie trimis in exil.

Teodora il forteaza pe acesta, care initial refuza, motivand ca ar hirotoni intr un spatiu
canonic care nu ii apartine, dar pana la urma Teodora il convinge si ii hirotoneste pe cei doi. Pe Teodor il
hirotoneste episcop de Hirta, nu se stie ce este aceasta hirta, ( unii zic ca ar fi un loc, altii zic ca ar fi de
fapt cortul acela central, al capeteniei, montat in mijlocul tribului atunci cand se stabilea intr un anumit
loc.) Iacob Baradeul e hirotonit pt Edessa, doar ca in Edessa exista un episcop, incat iacob baradeul va
devein cu adevarat un episcop itinerant, in sensul ca el nu s a dus in Edessa sa si ia scaunul pt ca ar fi fost
arestat, si a inceput sa merga prin tot imperiul hirotonind episcopi si preoti. In orice caz vorbim aici de
un effect de domino, pt ca si cei hirotoniti hirotoneau incat se vorbeste de un numar foarte mare de
hirotoniri undeva la 50 de episcopi si 10.000 poate chiar sim ai mult de preoti. Desigur, probabil nu i-o fi
horotonit el pe toti. Trebuie spus ca Iacob Baradeul a avut totusi un rol pozitiv in sensul in care el a
delimitat corpul crestinilor monofiziti de deviatiile monofizite, pentru ca s-a indepartat de acestea dar si
acestea cumva de el. Chiar in randurile sale au fost unii care s au despartit unii episcopi care dadusera in
triteism. In randurile lor erau si unii care se numeau actisti, pe care si pe acestia i-a respins Icob
BAradeul. Era o factiune monofizita care considera ca trupul lui hristos ar fi fost necreat. Nici pe agnoeti
nu i-a acceptat, o alta factiune monofizita. Acestia negau ca Hr pe pamant a fost atotstiutor si Dumnezeu
desavarsit, Asta a dus la aparitia in timpul Imparatului Justinian a unei biserici pe care noi o cunoastem,
am putea o numi cu un concept mai nou, o biserica paralela. Tot ce reprezinta azi biserica copta si
biserica iacobita siro iacobita , isi au mai degraba originea in aceasta organizare facuta de Iacob
BAradeul, hirotonit de Teodosie din Alexandria in mod necanonic si care a dus pt prima data la aparitia
unei biserici dizidente bine structurate.