Metode didactice aplicate în vederea studierii naturii

Observarea

Observarea (observarea didactică, observaţia didactică, observaţia) este o metodă

euristică, activă şi participativă. Este o metodă des utilizată pentru explorarea lumii
înconjurătoare de către elevi, deoarece favorizează „o percepţie polimodală, obţinută prin
canale multisenzoriale, iar datele obţinute sunt supuse reflecţiei personale, subiectul
nemaifiind obligat să urmeze neaparat cursul gândirii adultului” (Cerghit, 2006).
În funcţie de criteriul de clasificare utilizat, se disting mai multe tipuri de observare,
astfel :
a) După gradul de organizare, există:
- observare spontană şi neorganizată;
- observare ca cercetare organizată şi sistematică.
b) După gradul de dirijare, există:
- observare independentă, autodirijată;
- observare dirijată (dirijată de profesor, cercetător ştiinţific etc.).
c) După durată, există:
- observare de scurtă durată (pe durata unei lecţii), care poate fi : observare care nu
trebuie repetată şi observare care trebuie repetată;
- observare de lungă durată.
d) După rezultatele aşteptate în urma activităţii de observare, există:
- observare enumerativă;
- observare descriptivă;
e) După locul de desfăşurare, există :
- observare desfăşurată în şcoală (în laborator, în clasă, la colţul de natură vie);
- observare desfăşurată în afara şcolii (în parcuri, la muzeul de ştiinţe ale naturii, la
grădina botanică etc.);
f) După forma de organizare a activităţii elevilor, există :
- observare realizată individual;
- observare realizată pe grupe (în perechi sau pe echipe);
- observare realizată frontal.
A. Observarea spontană şi neorganizată este o formă de observare „pasivă”, elevii
ajungând la observaţii în mod întâmplător. Se realizează atât în şcoală, cât şi în natură, însă în
afara orelor şi fără a fi dirijată de către profesor.
B. Observarea sub formă de cercetare organizată şi sistematică, dirijată de către
profesor „are menirea să îndrume, să direcţioneze activitatea de a observa a elevului spre
obiectivul, ţinta stabilită de profesor” (Barna şi Pop, 2006, p. 223). Rezultatele obţinute de
către elevi prin observare dirijată sunt exacte, cu multe detalii, însă se limitează la rezolvarea
sarcinilor de lucru precizate de profesor.
Experimentul

Experimentul este metoda didactică prin care elevii sunt puşi în situaţia de a provoca
intenţionat un proces sau fenomen biologic, sau de a modifica condiţiile normale de
desfăşurare a acestora prin introducerea unor noi variabile, în scopul studierii lor, în vederea
obsevării modului în care acestea se desfăşoară, cercetării raporturilor de cauzalitate,
redescoperirii legităţilor care le guvernează şi verificării unor ipoteze.
Uneori, în practica şcolară, se întâlnesc două confuzii referitoare la experimentul de
laborator. Astfel, noţiunea de „experiment de laborator” este considerată a fi sinonimă cu
noţiunea de „experienţă” iar, ca metodă didactică, metoda lucrărilor practice de laborator este
considerată a fi identică cu metoda experimentului de laborator. Pentru evitarea acestor
confuzii, este necesar să precizăm următoarele:
- experienţa constă în „verificarea practică a unei legi sau a unei formule prin
declanşarea fenomenelor în laborator”, de exemplu, urmărirea difuziei, osmozei,
emulsionarea lipidelor (Iordache şi colab., 2004)
- lucrarea practică de laborator este o metodă bazată pe acţiunea practică şi se referă
la efectuarea de către elevi a unor sarcini de lucru precise care conduc întotdeauna
la acelaşi rezultat, un rezultat precis, exact, cunoscut dinainte de către profesor, atât
în cazul aplicării cunoştinţelor teoretice în practică, cât şi atunci când se urmăreşte
formarea unor deprinderi practice
Clasificarea formelor experimentului de laborator se poate realiza în funcţie de mai
multe criterii.
a. În funcţie de scopul didactic urmărit, se disting:
- experimentul demonstrativ;
- experimentul de aplicare (aplicativ);
- experimentul destinat formării deprinderilor motrice;
- experimentul de cercetare.
b. După forma de organizare a elevilor, există:
- experiment frontal
- experiment efectuat pe grupe
- experiment efectuat individual
c. După locul de desfăşurare, există:
- experiment efectuat în sala de clasă;
- experiment efectuat pe terenul experimental al şcolii;
- experiment efectuat în natură;
d. După durată, există:
- experiment de scurtă durată (în anumite momente ale unei lecţii sau pe
durata întregii lecţii);
- experiment de lungă durată (desfăşurat pe durata unui an şcolar sau a mai
multor ani şcolari).
e. După modul de realizare, există:
 - experiment real, efectuat în mod concret;
- experiment virtual (experiment bazat pe simulare), imaginar, care este
realizat cu ajutorul programelor pentru computer (soft de simulare).

Explicaţia

Explicaţia este una din metodele caracteristice învăţământului tradiţional, prin

intermediul căreia se poate transmite un volum mare de cunoştinţe într-un timp scut. Este o
formă de expunere orală în care predomină argumentarea raţională a conţinuturilor
informaţionale transmise.
În aplicarea explicaţiei în cadrul lecţiilor de științe ale naturii, se pleacă de la
enunţarea unui concept ştiinţific, unei definiţii, unei reguli etc., de la prezentarea unui
fenomen sau proces biologic, continuându-se apoi cu analizarea argumentelor (cauze, relaţii,
interpretări, aplicaţii posibile etc.) sau prezentarea exemplelor, aspecte care favorizează
înţelegerea şi confirmarea celor spuse de profesor.

Demonstraţia

Demonstraţia (demonstrarea) este metoda didactică cu ajutorul căreia profesorul

prezintă elevilor sisteme, procese şi fenomene reale sau substitute ale acestora, cu scopul
asigurării unui suport perceptiv (concret-senzorial) suficient de sugestiv pentru a facilita
asimilarea cunoştinţelor respective. Prin exemplele concrete, prin raţionamentele logice sau
prin argumentele folosite în cadrul demonstraţiei, profesorul confirmă consistenţa unor
adevăruri ştiinţifice.
În predarea-învăţarea ştiinţelor naturii se pot utiliza următoarele forme de
demonstraţie:
- demonstraţia materialului biologic;
- demonstraţia la microscop;
- demonstraţia experimentelor de laborator (experimentul demonstrativ);
- demonstraţia lucrărilor practice;
- demonstraţia cu substitute (reprezentări grafice, mulaje);
- demonstraţia cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale;
- demonstraţia cu ajutorul desenului la tablă.

1. Metoda „Organizatorul grafic”

Organizatorul grafic se poate utiliza pentru prezentarea structurată a informaţiei în mai

multe moduri: descriptiv, comparativ, secvenţial, de tipul cauză-efect şi problematizat.
Pentru reprezentarea grafică a unui conţinut informativ se pot utiliza următoarele
tehnici de organizare grafică: diagrama Spider Map (pânza de paianjen), tehnica Clustering
(Ciorchinele), tabelul conceptelor, tabelul comparativ, diagrama Venn, bula dublă, friza
cronologică, tabelul consecinţelor, diagrama cauzelor şi a efectului (fishbone map – scheletul
de peşte), hexagonul, tabelul T, lanţul evenimentelor, harta evenimentului, network tree.
1. Organizatorul grafic pentru structuri de tip descriere (Descriptive Graphic Organizer).
Reprentarea grafică poate cuprinde descrierea caracteristicilor, proprietăţile, utilizările,
componetele etc. a unui „ceva”. De exemplu:

Caracteristica 2 Caracteristica 3

Caracteristica 1 Caracteristica 4
concept

Caracteristica 6 Caracteristica 5

În aplicarea acestei metode, se poate opta pentru mai multe tehnici de organizare
grafică, dintre care menţionăm: diagrama Spider Map (pânza de paianjen) şi tehnica
Clustering (Ciorchinele).
a) Diagrama Spider Map (pânza de paianjen) este un organizator grafic care poate
fi utilizat pentru a investiga şi enumera diferite aspecte ale unui subiect, ajutând elevul să-şi
organizeze ideile.

La cap prezintă 2 ochi compuşi,

3 oceli, 2 antene şi un aparat Toracele este
bucal pentru lins şi supt format din 3
segmente

Sunt insecte
sociale Dorsal, pe torace
prezintă 2 perechi
de aripi
Albinele membranoase
Sunt
artropode

Ventral, pe torace
Sunt animale
prezintă 3 perechi de
nevertebrate
picioare articulate;
ultima pereche de
picioare are un aparat
colector (periuţă şi
Se înmulţesc coşuleţ)
prin Abdomenul
metamorfoză prezintă
completă terminal un
ac veninos

Figura1. Diagrama spider map – albinele

 b) Clustering (engl. cluster = ciorchine) este una dintre tehnicile interactive des utilizată în
predarea-învăţarea diferitelor discipline şcolare.

Animale
Plante Animale Plante
Plante Animale

Ecosistem
natural

Ecosistem

Ecosistem
artificial

Plante Animale Plante Animale Plante Animale

2. Organizatorul grafic pentru structuri de tip comparativ (Comparative Graphic

Organizer)
Este utilizat pentru clarificarea, completarea sau pentru fixarea şi sistematizarea de
către elevi a conţinutului unor concepte, prin stabilirea asemănărilor şi deosebirilor dintre ele.
Reprezentarea grafică se poate realiza astfel:
 CONCEPTUL 1 ŞI CONCEPTUL 2

Asemănări Deosebiri

În aplicarea acestei metode, se poate opta pentru următoarele tehnici de organizare

grafică: tabelul conceptual comparativ, diagrama Venn, bula dublă.
a) Tabelul conceptual comparativ se poate utiliza pentru a compara conţinutul a două sau a
mai multor concepte, astfel:

D Concept 1 Concept 2 Concept 3 Concept 4

E
F
I
N
I
Ţ
I
E

b) Diagrama Venn este, o „diagrama propusă de John Venn”, ce „reprezintă un

silogism vizual” (Negreţ-Dobridor şi Pânişoară, 2005).
La grădiniţă: se pot compara diferite animale sau plante

www.didactic.ro/materiale/descarcare/123892
 CARTOFUL - VANATA

- Este maro ( un cerc maro - Sunt - este mov (un cerc

desenat de copii ) legume de mov desenat de
- Este rotund de obicei toamnă; copii)
( copiii desenează - Se curăță de - este lunguiață
un cerc ) coajă înainte de (un oval desenat
- Este aspru consum; de copii)
- Nu are semințe - Sunt gustoase - este lucioasă
(copiii au desenat - are semințe
câteva puncte pe care ( copiii au
le-au tăiat) desenat câteva
puncte )

www.didactic.ro/materiale/descarcare/123892