Tratatul lui Cato: prima proză (și literară), text tehnic cu elemente pe care le

putem percepe ca literatură.

Rugăciunea lui Cato: invocarea divinității, către Marte, nu e text literar,
interpretarea este precum aceea a textelor de lege (nu suntem în prezența esteticii,
ci în cea a preciziei, acoperă sensul), contract agricultor-divinitate (divinitate pe
care o invocă, cu drepturi și obligații), Marte se angajează să accepte cererea
păstorului.
Cele mai vechi mărturii ale limbii latine se numesc MONUMENTE
Latina poate fi cercetată pe straturi lingvistice, cel mai important strat: latina
literară. Latina literară:
➢ este creată, nu naturală, pentru că este învățată-n școală, impusă de dascăli.
➢ este stilizată, prin curățarea a tot ceea ce nu funcționează ca niște elemente ale
stilului
➢ limba artificială

Limbajele tehnice: agricol, juridic, sacral, militar (rigulos), politic.

Limba de uz cotidian, latina cotidiană, pe care o regăsim și în scrisori, fiind o
limbă colocvială: de ex: Cicero, scriind în funcția normelor în lucrările sale, dar în
scrisori scrie colidian. Corespondența lui Cicero este emblematică, ptc nu se
aștepta să fie pierdută, dar cu toate acestea, și-a scris o copie a scrisorilor, pt a nu-și
pierde niciun gând.
Scrisorile – compuse cu gândul de a fi transmise mai departe, fie că ar fi fost
posibil sau nu. Nu avem o intenție literară, ci o presiune când dăm ceva în scris.
Latina vulgară = limbă a celor făr educație, este o varitatede limbă colocvială,
pe care o foloseau zilnic. Constituie o rupere de normă din necunoașterea ei
(Cicero rupea norma, pentru deliciul scrisorii). Este latina vie, de uz cotidian, care
străbate subteran toate perioadele limbii latine. Nu este o perioadă, ci o ETAPĂ.
Fenomele din inscripții sunt dovada apropiată limbii respective, elemente
care dispar în lat clasică, dar apar în lat postclasică; de ex: laudem (poate fi o formă
nazalizată a lui e, deci m se pierde). .
latina = o lb indoeuropeană, deoarece aceasta este asemănătoare cu greaca și
sanscrita (→lb artificială, organizată cu norme logice). Dar între lat și gr este o
distincție mare, nu au avut o ramură comună (strămoșii indieni cu cei tirani au
conviețuit împreună, dar NU se remarcă ca ramură comună între lat și gr). Orice
asemănare între latină și greacă este dată de limba mamă: INDOEUROPEANA
indoeuropeana = greacă, germană, hindi etc...
 ITALO-CELTICA: trăsături lingv asem între cele două(fonetice, morfo,
lexicale). Descoperirea faptului că elementele comune sunt, de
fapt, conversatorisme din indoeuropeană, deci nu a existat o ramură lingvistică
italo-celtică!

Teoria ariilor laterale: acestea sunt conservatoare, deoarece ajung puține

inovații și-s slabe. Ariile laterale au cele mai mari conservatorisme.
Spațiul romanic: ariile lat explică coincidențele cu celelalte arii laterale din
celelalte spații/teritorii.

Influența grecească a limbii latine are 2 surse: greaca cultă (înaltă) și greaca
folosită de meseriași, sclavi, negustori.

Etrusca nu face parte din familia limbii indoeuropene, însă nu știm ce fel
de lb este, de unde provine. Dar avem ft multe inscripții.
Ramura lingvistică = etapă intermediară
Între proto-indoeuropeană și proto-latină = ramură. Avem dovezi ale unei
etape lingvistice de comunicare între vorbitorii protoindienei și cei
ai proiranicei. Protolimba = limbă reconstituită, nu avem atestări palpabile.
Pe baza mărturiilor italice, se stabilește o listă de trăsături comune: lexicale,
fonetice, morfologice, sintactice → detectarea a ceea ce a fost, reducerea la un
numitor comun (formă presupusă, ptc nu putem vedea cu ochii
noștri). Protolimba = numitorul comun trecut, ce va fi fost în formele atestate.
Definim fiecare limbă ca un descendent al unei protolimbi.
Protoindoeuropeana →protoindoiranică (ramura) →protoindiană+protoiranică
Ramura italo-celtică, datorită spațiului și al mărturiilor! Din cauza
limbilor neprumaniene, ramura italo-celtică a fost contrazisă.
Toharica – unele trăsături care, în descrierea Brugmann, existau în
spațiul indoeuropenei. Dacă apar mărturii, nu putem vb despre ramură. Teoria
ariilor laterale
Latina – se va deosebi de greacă prin inovația comună. Conservatorism –
argumentarea apartenenței la indoeuropeană. Inovația – formarea în interiorul
limbii a trăsăturilor.
Limbile italice: latinpfalista și oscoumbriana. Mărturiile provin din cele
4 lb italice (lat, faliscă, osca, umbriana).
Elemente atribuite protoitalicăi - fonetice
o cons sonore aspirate, spiralizarea sonorelor (ex: gr. Phrater>lat. frater)
o sonantele: ius (>ivs) și uis (>vis) – tendința de pronunțare consonantică (i,u –
extensii)
Reguli de articulare vocalică (consonantică a sonantelor):
o o sonantă se articulează vocalic în poziția interconsonantică(inițială
absolută anteconst/finală absolută postconsonantică) ex: URBS/UBI
o o sonantă se articulează consonantic în poziție intervocalică(inițială
absolută antevocalică/finală absolută postvocalică)
Sonentele cu dublă realizare (consonantică și vocalică) în funcție de poziția lor în
cuvânt. Acestea sunt:
a) semivocalele și seminconsoanele: i, u
b) lichidele
c) nazale: labială, dentală, velară (nazala este urmată de o velară→doar atât)
b) și c)= lichidele și nazalele consonantice capătă o valoare distinctă, pentru că ele
nu mai pot fi vocalice (cu exeția realizării vocalice brno)

o Siflanta „s” cu poziție intervocalică se modifică: sonorizarea se duce către „z”

(tendință firească). Prezența literei „z” în alfabeturile limbilor romanice
este suprinzătoare, ptc dacă ne gândim la lb greacă, „z” era de fapt „dz”

o Sonanta intervocalică se rotacizează

o Sonorizarea lui „t” final duce la „d”

 Perioada preclasică conține și:
PERIOADA ARHAICĂ (SECOLELE 8-4 Î.HR.)
- În anul 753 î.Hr. a avut loc întemeierea Romei;
- Relație clară cu vorbitorii de greacă, există atestări lingvistice
- Relații cu etrusca: la sf sec 17, Roma face parte din Imperiul Etruscilor și
păstrează elemente din această limbă non-indoeuropeană (de ex: termeni de
administrație, arhitectură, +termeni sabini df>rf)
- Izvoarele: puține elemente arhaice
 Sec 15: Vasul lui Doenus (Bonus)
 Sec 16: legea care descria legi
 Inscripții: scrise de la dr la stânga (sau invers) – scriere continuă SAU
rând BUSPREXONIC (=unul de la stânga, dar urm. invers)
 Monumente vechi care au ajuns la noi prin copii târzii (transmite prin viu
grai și apoi scrise). Ele conferă credibilitate.
exemplu: Legea celor 12 table era învățată din școală, de aceea nimeni nu o mai
scria, știind-o cap-coadă (din ele reiese o perioadă condiționată)
- Trăsături lingvistice extrase din mărturii: mărturiile juridice și religioase atestă
elemente dintr-o fază foarte veche, conțin termeni care au dispărut din limbă.
Grafia din perioada arhaică: era în uz varianta apuseană a alfabetului grecesc +
elemente din grafia etruscă (intermediere), deoarece:
1. Avem K, gamma, Kopa)?)guturale, repartizate în funcție de ceea ce
urmează: Ϙ + o,u; G<c+e,i; k+a sau consoană.
Dificultăți:
a) LOϘVS, LOCI, LOKA – în paradigma aceluiași termen s-ar fi folosit toate 3
guturalele, dar nu s-ar fi putut reține. Aceste 3 velare sunt degeaba, deoarece ele
nu au distincția surd-sonor (intermediere etruscă – nici aici nu existau).
b) Tripleta asta de guturale s-a rezolvat: Q doar cu labiovelară (qu – doar aici), K
foarte rar, este o convenție etimologică, SIMPLIFICAREA
c) Sonor-surd s-a rezolvat din convenția LC (semn care distinge C de G
(majuscule!)

Grafia cont.: nu se fixase o direcție a scrisului, cel mai bun exemplu:

BUSPREXONICĂ.
 2. X – din alfabetul grecesc. Are sonoritate dublă: cs (c și s).
- Când se preia un alfabet din altă limbă, este clară preluarea, dar rămân
indubitabil cu câteva diferențe
- când în limba țintă ai foneme care nu-s în limba sursăcreezi o nouă formă,
o nouă literă, modifici/ajustezi o literă SAU refolosești o literă căreia îi
atribui o val de care ai tu nevoie.
3. H – în limba latină are valoare de H, dar în lb ionicatică această literă avea
întrebuințarea de a marca un „e” lung, ptc aveau nevoie de o literă pt asta
(reutilizarea lui H – oricum era nefolosit, a fost o convenție). (la fel și-n
cazul lui O, căruia i-au pus o bară jos, fiind omega)
4. Literele aveau nume, dar nu ca-n greacă (pronunțabile). Argumente: felul în
care erau notate: BN [be-ne], DCIMVS [dechimus].
5. este conservatoare, avem semne grafice mult timp după transf. fonetică,
ROTACIZARE=sonorizarea unei siflante intervocalice (z<s, dar s sonor
devine r, adică r<s<z)

Fonetica în perioada arhaică:

- Existența unui accent de intensitate pe prima silabă, deci slăbirea tuturor
vocalelor din silabele următoare (se și pierd)
- Monoftongarea diftongilor

Morfologia în perioada arhaică:

a) Declinare:
 temele în „a” și „o” au primit pl în „s”, exista de la început decl 1, dar s-a
generalizat.
 Temele în „o” și „e” primesc modificări la genitiv sub influența declinării
pronominale, deci primesc „i”.
 Modificările la declinarea 2 s-au produs fie prin modelul declinării
personale, fie prin 1) filius erii (fiul stămânului), 2) filius erilis (fiul aflat
în posesia stăpânului) 1) și 2) se traduc prin „fiul stăpânului”, deci
erii=erilis.
b) Ablativul: trăsătură specifică lb latine, există o des specială la decl 2 sg: tema în
„o” – des de ab „ot” atașat la „o”sonorizarea surdei finale: „ot”>„od”, dar se
 prod o multiplicare a term de abl în cazul tuturor declinările, aceeași formulă,
preluată de toate cele 5 declinări.
c) Vocativul: se conservă doar la D2 la animatele în „o” și „e”, în rest, tendința e
de utilizare a formei de nominativ
d) Pluralul:
 La animate: suprapunerea formelor, lipsa cazurilor este atestată doar la
singular, pluralul nu e bn definit.
 La inanimate: 3 cazuri identice la sg, deoarece ele sunt obiectele
acțiunii=>deci nu au valoare de acuzativ. Doar prin personificare se pun la
nominativ. Altă lege este pl în „a”, dar nu e desinență, ci sufix pt colectiv,
pătruns în lexicologie de aceea se face acordul etic: plural inanimat+sg
la verb
e) Adverbe: care pot indica modul acțiunii verbale. Nu e neapărat obligatorie
utilizarea unei forme speciale a verbului (Plec mâine, plec – prezent, mâine –
plasare-n viitor  asta înseamnă REDUCTOR DE REDUNDANȚĂ)
f) Verbul:
 Reorganizarea sistemului verbal din perspectiva lingvistică anterioar
 Desinențele verbale primare și secundare: T>D, TI>T (i cade)
 Prezența unor forme de conj optativ, care nu s-au păstrat în paragidma
normală. Conj optativ s-a redus la conjunctiv
 Utilizarea adverbelor care machează modul în care se petrece o acțiune. E
un sistem rudimentar de marcare a timpurilor verbale
 Alte modalități de plasare-n timp:
 Sum + participiu verbalplasare-n prezent, dar nu rămâne în
paradigmă această modalitate analitică; observăm trecerea de la
sitnetic la analitic.
 Verbul de posesie își pierde sensul posesiv, ajungând în paradigma
verbală
 Viitorul nu se plasează în cele mai vechi mărturii, este integrat
interior în limbă. Nu provine din indoeruopeană, limba română
creează singură un viitor prin soluția analitică, adăugând un adverb
(vin mâine). Limba latină are un viitor sintetic, construit cu
instrumentele conjunctivului, cele 2 având în comun intenția, fiind o
 privire spre a ceea ce va fi. Alt instrument al viitorului latinesc este
provenit din tema vb de existență („b” – conj I și II) pt conj III și IV.
 Participiile = sistem incomplet, deoarece nu se poate indica prin part
pasiv prezentul, așadar este necesar să interpretăm contextual.

Sintaxa în perioada arhaică:

- Cele mai vechi construcții favoriează PARATAXA (așexarea alături, de ex:
„plec, mă întorc”) asintetică, este o coordonare prin juxtapunere. Cele mai
vechi texte favorizează parataxa: fraze cu prop reg și suborodnată în care
lipsește conjuncția de subordonare.
- Abundent folosite propozițiile corelative, prin instrumente de tipul t....q...
(tam...quam), deoarece marchează limpede sensul propoziției.
- Negația (în lat clas mărcile sunt „n-”, „non”, „ne”, „haud”(rar)).

Lexicul în perioada arhaică:

- Constant s-a modificat (în toate etapele)
- Lărgirea acestuia, iar căile de îmbogățire sunt (general valabile):
a) Împrumut:
 realizat în general la granițele țărilor.
 Realizat ptc este vb de o necesitate a limbajului (un cuv care
este nou în lb a pătruns cu denum din țara respectivă).
 Este supus adaptării limbii, dar nu e obligatoriu.
b) derivarea:
 doar cu sufixe în latină
c) compunerea: prefixele sunt percepute ca elemente de compunere, deoarece încă
au încărcătură lexicală mare (sunt cuvinte independente).
d) Alte modalități: împrumuturile de la greci, lb italo-celte care se sprijină pe info
istorice și pe trăsăt fonetice (labio-velare) SAU! realitățile mediteraneenei: elem
care nu se regăsesc în restul spațiului european.
SURSELE DE CUNOAȘTERE A LB LAT ARHAICĂ:
- o Documente: hiperarhaismele false (fabricate)
- o Elegiile scipionilor (epitafe): plasate într-o epocă ulterioară morții lor
- o Decretul lui Emilicus Paulus: primul document în care vedere notarea
consoanelor duble
 LIMBA PRECLASICĂ
PRELITERARĂ ȘI ARHAICĂ!
(sec 3 – sec 2 î.Hr)

CADRUL CENTRAL:
- Extinderea Romei în sud, cucerirea mai multor popoare
- Toate populațiile italice sunt sprijinite de Epir și Cartagina, care văd puterea
Romei
- Cartagina – ocupată la 146 î.Hr., odată cu această cucerire, Roma-și extinde
puterea asupra Siciliei
- Sardinia și Roma se amestecă în politica marilor state, privire și asupra Greciei.
Greaca rpmâne lb diplomației, chiar devine lb științei și a culturii
- Roma face colonizări cu populațiile ocupate anterior
- Latina – lb administrației, a justiției și a armatei
- Cultura romană crește prin asimilarea altor culturi
- Progres tehnic care asigură o forță Romei și o bună instalare a limbii latine
- La Roma se traduc manuale din lb greacă ft importantă această etapă a
traducerilor
- Pe această cale a traducerilor se instaurează lb greacă ca fiind lb științei
- Tradu-se-n latină sunt și tratatele din cartagineză (multe de agricultură)
- Se înființează la roma ft multe școli grecești

ABORDARE INTELIGENTĂ:
- Au nevoie de limba greacă pt a se face cunoscuți în lume (degeaba faci istorie
dacă ceilalți nu știu)
- Odată cu aceste școli, literatura cultă începe să se dezvolte
- În această evoluție avem traducerea Odiseei, fiind un manual de școală, este o
juxtă (pe pg alăturate sunt puse textul în original și cel tradus).
- Pe de-o parte, greaca intelectualilor învățată ca pe o limbă de cultură
- Pe de altă parte, populațiile grecești care se amestecă cu populațiile care n-o
vorbeau fluent, rezultând o limbă populară, uzuală (cele 2 straturi)
- Preocupări de cultivare a limbii latine printr-o întoarcere la limba greacă
- Se se întemeiază un colegiu „Colegium poetarum, scribarum et histriorum”
 PERSONAJE IMPORTANTE:
- Livius Andronicus – cel care trad „Odiseea” prin juxtă
- Enius – cunoscător al mai multor limbi și dorea normarea ei
- Plaut din Umbria – a cultivat în lb lat arhaismele și neologismele (excluzând
expresiile dialectale) (Umbria – spațiu dominat de etrusci)
ODATĂ CU EI, LITERATURA ESTE CONSTITUITĂ ȘI LIMBA LAT SE
FIXEAZĂ
- Cato – tratatul de cultivare
- Autori de piese: Pacuvius, Gal, Terentiu.

Tot sub influența disputelor lingvistice, modelele de limbă pt omul de rând:

actele oficiale și discursurile politice/juridice.

SURSELE DE CUNOAȘTERE A LB LAT ARHAICĂ:

- Documente: hiperarhaismele false (fabricate)
- Elegiile scipionilor (epitafe): plasate într-o epocă ulterioară morții lor
- Decretul lui Emilicus Paulus: primul document în care vedere notarea
consoanelor duble

GRAFIA:
- Disicultăți din cauza estruscei, ptc nu făceau distincția dintre surd și sonor (c și
g) + complicarea cu 3 semne grafice (selectarea unei litere în funcț de ceea ce
urmează). Într-un final, se inventează litera „g” pt a se dizolva problematica
invenție temporală
- Notarea cons duble
- Încercarea de a marca vocaclele lungi, fără succes, de ex: paastoves, „aa” – pt a
se nota că e lung, dar o și e sunt lungi!
- Obs! O altă încercare: „i longa”, „i” mai lung decât celelalte litere, a fost
utilizat. S-a păstrat și-n română, dar s-a modificat, fiind „j” – invenție târzie.

FONETICĂ:
- Fixarea accentului (protoindoeuropeana accent muzical liber. Latina accent
muzical cu o poz limitată. Iar între cele 2 limbi ar fi fost accentul pus pe prima
silabă.
- În consonantism constatăm o evoluție a vechilor aspirate, rezultatul în lat e
dominat de fricativa labio-dentală „f”
- Eliminarea unor cons finale:
o D> ∅ /cons lung_# (d final după o cons lungă)
o Os/om>us/um (își încheie evoluția la us sau um)
o m/s>∅ (dispar, doar prin presiunea școlii se mai recuperează)
o ns – s-a simplificat (dar este restabilit tot prin șcl)
o monoftongarea diftongilor (se conservă prin șcl diftongii în „a”, adică
„au” și „ai”)

MORFOLOGIE:
- prezența la declinarea II a categoriei numelor în „er” (influență italică care
generează o sub categorie a declinării II)
- es/is la dII
- dI și dII adoptă marca de pl „i” de la declinarea pronumelui
- la G sg dIII încă există evitarea terminației „os” și „is”
- D străine: există o adaptare a unor subst la lb străine, iar ele ajung să se decline
latinește
- Pron demonstr: se prod regularizarea. La bază avem „se”, sub influența decl
nominale pot produce confuzii la nivelul declinării pronominale
- Forma de D pron: „isti” pare masculin, i se creează o pereche feminină „istai”,
dar nu s-a păstrat
- La verb: tendința de sistematizare și de favorizarea a conjugărilor regulate și
spre conj predictibile (cI și IV), se regularizează în direcția conj I și mai ales IV,
inclusiv cu fixarea accentului

SINTAXĂ:
- Forme sintetice: mai mult decât cele analitice, dar este inevitabilă evoluția spre
formele analitice
- Conjuncții care ajung să fie favorizate în completive (quod)

LEXIC:
- Compunerea: doar termeni umoristici, nu este agreată
 - Verbe frecventative favorizate ptc întăresc corpul fonetic și simplifică
flexiunea
- Adaptarea unor termeni grecești, prin sporirea sensului CALCHIERE

Latina clasică
- a fost un singur secol
- Cicero și Caesar: nume reprezentative
- La Cicero e respectată mereu norma literară, deoarece de aici sunt extrase
NORMELE
- Latina augustană.

o Subexistă în limba latină nouă, care duce la închiderea latinei în ea însăși, acesta
este modul în
care a și murit!
o S-a păstrat o structură coerentă câta vreme a existat o structură conservatoare
centralizatoare (BISERICA)
o 1517: reforma lui Ludenberg a adus o spargere a instituției religioase și a unității
limbii
o Purismul limbii lat = lat ciceroniană. Tendința purismului nu ar fi apărut dacă n-ar
fi fost cunoscute limbile latine vorbite. Erasmus – propune pronunția erasmică
(restituta), opoziție cu pronunția rowniană (clasică, text clasic citit de parcă literele
sunt echivalente cu cele din neogreacă).
o Reconstituirea literaturii, dar poezia nu atinge înălțimi artistice. Nimic nou, fără
prospețime, de aceea nu erau atât de apreciate (ei totuși erau mulțumiți că pot
reproduce poezia antică)
o După sec 17: avem o evoluție, acum se așează latina științifică. Latina științifică
este o limbă artificială și se referea la: domenii (anatomie, medicină, drept),
denumiri standard, simplificată latina clasică, inovații pentru noile descoperiri.
ex: electricus care se baza pe „electron” – termen grecesc cu 2 sensuri: aliaj din aur
și argint(monedă din elecron)/chihlimbar (subst secretată din care se fac parfumuri,
cel care justifică termenul ptc el electrizează)
o Secolul trecut, latina a murit definitiv, ceea ce a tot resuscitat-o a fost biserica, ptc
deschiderea fiecărei slujbe era făcută-n lb lat
decl 4 imprumuta din 2 conj
conj prfect cu indicativ viitor

PERIOADA POSTCLASICĂ
LATINA POSTLITERARĂ
(după sec I p.Chr)
- Latina se răspândește în Imperiul Roman. Imperiul Roman se extinde, este
tot mai mult perceptibilă situația latinei literare
- Limba latină devine limba administrației, a diplomației, a relațiilor
interstatale, a științei, a bisericii creștine.
- Se fixează tr puterii pe cale dinastică, dar când nu există un moștenitor
natural se practică sistemul adoptării unui personaj cu putere militară
- În câteva situații schimbarea la vârful Imperiului se face prin forța armatei
- Este importantă dezvoltarea orașelor, e din ce în ce mai evident contrastul
oraș-sat, sunt înființate noi orașe după regulile instaurate de romani
- Se întărește colonatul în defavoarea muncii cu sclavi, se întinde imperiul: 43
– Britania, 45 – Mauretania, 46 – provincia Dacia
- Provinciile au administrație romană, au un guvernator care acumulează
puterea
- În provincii, limba obligatorie este latina se oferă posibilitatea de a
cunoaște limba latinăexistă școlise dezvoltă cultura de limba latină
după Romei
- Personalitățile culturale sunt frecv provinciali
- 212: împ Caracala acordă drept de cetățenie romană tuturor locuitorilor
Imperiului.
- Imperiul este întins, hotare chiar prea cuprinzătoare – devine dificilă
păstrarea unității
- În zonele unde e ficilă păstrarea siguranței la frontiere se produce retragerea
adunării romane
- Exista presiune din afara granițelor
- Din sec III au loc divizări administrative și militare în 4 provincii
- În 395: Imperiul se rupe în 2: apusean și răsăritean
 Imperiul Roman Apusean are capitala în diverse
locuriinstabilitate, slăbiciune
 Imperiul Roman Răsărit are capitala la Bizantion (devenită
Constantinopol)
- Popoarele migratoare atacă în permanență și se încheie simbolic în 446
- Când ultimul împărat al Romei este înlăturat (Romulus Augustulus),
îndepărtat de Odoacru (despre care nu știm cărui neam îi aparține, știm că e
barbat), el își ia titlul de rege al Italiei.
- Latinizarea s-a produs în special în mediul urban
- Latina ca limbă literară este o limbă articială ptc e o limbă învățată,
cultivată-n șcl
- Înflorirea limbii o vedem prin înlocuirea limbii grecești (dar avem elogii
scrise-n limba greacă)
- Obs!!!!! Până și războaiele dacice sunt elogiate într-o epopee elogică scrisă-
n greacă
- Revenirea limbii grecești se explică prin respecul romanilor pt lb gr sau ca
znobism – tendință de a folosi altă lb
- Filosofia are în continuare nevoie de o lărgire a vocabularului, terenul este în
continuă ........ de romani.
- Filosofia se fixează asupra eticii și în pofida ............. a termenilor latini
vedeau cea mai filosofică și amplă epocă a lui Seneca, scris în greacă.
Obs! Împăratul Tiberiu (de 2 ori a fost) era preocupat de problemele lingvisticii, el
impunea utilizarea limbii latine la cel mai întalt nivel, dar el însuși înainte de a fi
împărat era un devotat vorbitor de greacă.
- În învățământ se continuă structurile din epocile anterioare, accentul se pune
pe educația retorică, aceasta fiind fundamentul învățământului roman. Pe
această bază a retoricii se formează un fel de egalitate a tuturor stilurilor, în
consecință cei care scriu lucruri științifice se consideră literați
- În perioada postclasică se contată o tendință de imitare a literaturii
preclasice, asta până își formează stilul propriu.
- Între sec II și VIII există o mișcare filologică literară a arhaizanților
- Sec III până în sec V: 2 tendințe care coexistă: conservatorismul lb lat
literare și evoluția naturală a latinei populare (șcl are efect conservator)
- Limba evoluează în mod natural, >>>>dacă e lăsată fără supraveghere
conservatoare, limba se va modifica semnificativ
- Din secolul 3, sunt alcătuite gramatici care să normeze, să impună normarea
limbii latine.
- În literatura latină se cere un cap nou: al teologiei creștine; puteau vorbi de
term folosit cu tendința aparent divergentă, ptc ele se fixează într-un mod
firesc;
- limba latină de f bună calitate se găsesște în scrierile dogmatice, e
importantă precizia termenilor
- Buna stăpânire a limbii latine pt a intra în dialog cu opozanții
- Limbajul folosit în încercarea de a aduna adapți este mai simplu, cu
observația că creștinismul se răspândește la oraș, nu la sat, ptc la oraș sunt
comunități mai dense.
- În mediul rural, oamenii sunt mai conservatori greu de convins
- Adoptă și răspândesc latina în teritoriile ocupate din imperiu
- Vorbitorii de latină în mijlocul băștinașilor
- Terenurile părăsite sunt repopulate cu vorb de latină
- Veteranii au primit proprietăți mai ales la granițe (ca să fie de folos în situații
dificile)
- Dreptul de cetățenie era condiționat de cunoașterea limbii latine
- Dezvoltarea vieții urbane
- În administrație – lb lat era obligatorie
- Școlile de toate gradele
 - Folosirea latinei în comerț
- În tabere și garnizoane se aduc mercenari, de origini diferite, dar cunosc
latina
- Se înființează așezări civile, care înfloresc pe lângă garnizoane, obligați să
vb limba latină
- Recrutarea din rândul băștinașilor a unor mercenari care să fie trimiși în alte
zone înzestrate cu același elemente lingvistice

Câteva nume din această epocă:

 Lucan, Seneca, Petroniu, Martial, Iuvenal, Quintilian
 Merită remarcate preocupările filologice, lingvistice: Probus
 Din științe/medicină: Celsus (medicină), Pomponius Melam (Geografie).

Sintaxa în postclasic: se constată o încercare de a păstra tendințele sintetice ale

latinei, dar își fac lor și cele analitice
Lexicul în postclasic: e acctuantată tendința de sporire prin afixare (și compunere,
dar mai puțin).

CULTURA CREȘTINĂ
 Limbile indigene ajung să supraviețuiască mai mult în mediu rural
 Pt limba latină vorbită (populară) cu certitudine au existat etape de evoluție, dar
sunt destul de slab documentate, ptc nu dispunem de documente abudente în lat
vulgară.
 Conservatorismul grafiei!!!!!!
 Se produc modificări fonetice, dar grafia e conservatoare, ele nu se expun în
scris
 Observații de fonetică:
o Tendința de monoftongare a diftongilor
o Tendința generală de modificare a vocalelor, vocalele se dif în general prin
timbru, apertură și cantitate (at era tendința de pierdere a cantității, deci
diferențierea se face prin timbru și apertură.
o Accentul tinde să-și piardă trăsăturea de muzicalitate și tinde să fie un
accent intensiv
 o Palatalizarea oclusivelor (când oclusiva e urmată de i sau u)
 Observații de morfologie:
o Utilizare a prepozițiilor alături de formele sintetice cazuale
o Pierderea finalei
o Nevoie de precizie la pronume, la dativ „illi” a fost contracarată această
formă ambiguă cu „illae”
o Pronumele „ille” și „ipse” devin articole dar în forma „illu” și „ipsu” (illus
și ipsus)
 Observații de topică:
o Modificarea ordinii cuvintelor în limbile romanice
Cea mai evidentă modificare este cea a locului verbului care încetează să mai fie
ultimul + modificarea celorlalte cuvinte
Latina după Roma
Latina literară:
- a fost salvată de biserică (s-a folosit de evoluția latinei, a acoperit-o sub numele de
„latină creștină”).
- identificăm mediul bisericesc,
- cunoaște alt vocabular (impus de creștinism)→adoptarea unor termeni grecești
(greaca însăși ajunge să fie influențată de Noul Testament.
- Adoptarea unor termeni necesari noii dimensiuni lingvistice + termeni noi cu
simplificarea morfologică și la sintaxă
- Frazele ample nu mai există
- Există încercări de imitare a stilului ciceronian, dar se simte efortul, devine artificial
- Se produce o formă barbară a limbii latine (barbat = bâlbâiți, fără coerență, care nu
știe să se exprime)

O limbă rămâne curată, bine normată, câtă vreme funcționează o putere

centrală care păstrează normele, fenomen de conservatorism (beneficiul pentru
accesarea scrierilor) (la fel și engleza: a impus 2 standarde: britanică și americană).
Față de limba curată, există limbi creole = lat de substrat+lat clasică!!!!!
Barbarizarea limbii latine = pronunția se modificase incontrolabil + norme noi
ortografice (nu știam cum se pronunță sau măcar cum se scrie)→de aceea de ex:
ad, ab, a, at se confundă. Haos la nivel grafic, haosul a fost provocat.
Reforma lui Carol Cel Mare (aprox 800d.Hr.): moment de iluminare (ptc era
haos s-a impus această reformă). Carol a chemat învățați din Italia, unde se mai
învăța latină, și din Irlanda (sursa celor mai buni cunoscători ai lb lat). scrierea
irlandeză: conservă forma curată, clară a limbii latine!
 Mediolatina = superstrat = o limbă care nu e maternă, nu e folosită în mod
uzual, e învățată în școală (cu greu) și se vb într-un mediu special, nu colocvial. E
o limbă moartă.
Ajustările s-au produs din nevoia de cuvinte noi pentru realități noi. Această
adaptare s-a realizat prin împrumuturi de termeni grecești, descompunerea unor
termeni compuși, diminutivale.
Scolastica = strat utilizat la nivel cultural înalt, a supus mediolatina la
conceperea cuvintelor noi.
Lirica evoluează ft mult cu trăsătura MISTICĂ
Apare o specie nouă: ROMANUL
Mișcare culturală a umanismului (sec 14-17) pregătește renașterea.
Umanismul aduce o serie de reglementări lingvistice și grafice. Umaniștii au
inventat 2 litere: v și j cu utilizarea de semiconsoane consonantice.
Umanismul – a fost preponderent în Peninsula Italică. Ne gândim la
reactualizarea operelor. Tendința de revalorizare a trecutului aduce la reactualizarea
sa. Fractură între trecutul și prezentul lor = încercare de a reda strălucirea antică a
limbii latine.