Istoria limbii române

 
1. Identificați trei caracteristici gramaticale care sunt moștenite în limba română din latină, dar
celelalte limbi romanice nu le posedă.
2. Ce diferență este între română și latină în ce privește construire superlativului absolut?
3.Ce timpuri ale indicativului românesc sunt construite analitic? Cu ce auxiliare? Exemplificați! 
4. Ce se poate constata cu privire la distribuirea verbelor în conjugări în română și în latină?
5. Ce forme ale lui „a fi” sunt moștenite în română din limba latină? Cum se explică celelalte
forme?
6. Ce variante avea limba română literară veche? Exemplificați!
7. Din ce text face parte secvența „I pak dau știre domnia voastră za lucrul turcilor...” Ce
demonstrează ea din punctul de vedere al scriiturii?
8. Ce idei susține mitropolitul Simion Ștefan în Predoslovia la Noul Testament de la Bălgrad?
9. Ce piedici a trebuit să depășească limba română pentru a deveni literară?
10. Ce modele de variantă supradialectală au fost propuse în secolul al XIX-lea pentru
emanciparea limbii române?
11. Ion Heliade Rădulescu a avut două contribuții fundamentale în ce privește evoluția limbii
române: Care sunt acestea?
12. Ce principiu este fundamental în ortografia limbii române? Cum s-a ajuns la dominația sa?

2.      In limba latina adjectivul are gradele:

 pozitiv,
 comparativ si
 superlativ.

Spre deosebire de limba romana, in limba latina gradele de comparatie se formeaza cu ajutorul
sufixelor si terminatiilor.

Superlativul se comporta ca un adjectiv de categoria I, si se formeaza din tema adjectivului, sufixul

(issim) si terminatiile declinarii a II-a pentru masculin/neutru si a declinarii I pentru feminin.

In limba latina nu exista forme diferite pentru superlativul absolut si cel relativ.

3. In indicativul romanesc se intalnesc urmatoarele timpuri construite analitic:

a. perfectul compus- Este alcătuit din forme specifice ale verbului auxiliar a avea + participiul
verbului de conjugat.
b. Viitorul-auxiliarul a vrea + infinitivul iar in limba populara regasim si varianta cu auxiliarul a avea
+infinituvul/conjunctival.

4. In limba latina exista patru conjugari, mostenite si in limba romana.

conjugarea I în –are: laudare;

conjugarea a II-a în –ēre: vidēre;

conjugarea a III-a în –ĕre-dicĕre;

conjugarea a IV-a în –ire: audire, venire

5. La imperfect:

 desinenţele etimologice se pierd.

 in urma apocopei, la singular (eram, eras, erat) şi la persoana a III-a plural (erant) se ajunge la o
singură formă: era.

Mai mult ca perfectul-:

 fusem, fuseşi, fuse, fuserăm, fuserăţi, fuseră;

Perfectul:

 fui, fuşi, fu, furăm, furăţi, fură (cu sufixul -u-, ca la verbele in -ea şi -

e, adăugat la radicalul f-);

6. In limba romana literara veche se folosea forma de perfect simplu al verbelor.

Dintre formele limbii literare vechi amintim:

 la conditional-auxiliarul în limba veche era are (cu varianta ară): (el) are cânta.
 la conjunctiv perfect auxiliarul era variabil dupa numar si persoana- să fiu cântat
 Mai mult ca perfectul se forma din radical + sufix caracteristic perfectului + sufixul -se
 De pilda, la verbul a avea la perfectul simplu regaseam forma avut
 Verbul a fi la perfect cunostea forma fusetu(astazi fuserati)
 limba veche a conservat în special perfectele în –ş(u), provenind din perfectele sigmatice latine
în -si şi -xi: aduşu < adduxi;
 limba veche prezintă câteva forme de perfect tare în -i: feciu < feci;
 Desinenţele de persoana a II-a plural în limba veche erau: -at (cântat)
 În limba veche, participiul apărea şi acordat: ară fi venită.
 participiile substantivizate în limba veche sunt pastrate si astazi sub forma unor nume de jocuri:
de ex: batuta.

7. Fragmentul face partea din Scrisoarea lui Neacsu din Campulung din anul 1521 ce reprezinta cele mai
vechi document pastrat, scris in limba romana. Aceasta este scrisa cu litere chirilice. Desi este un
document foarte vechi putem deduce ca limba romana nu s-a schimbat atat de mult precum au facut-o
alte limbi cunoscute.

8. Cea mai importanta idee sustinuta se refera la necesitatea unei limbi unitare pe care sa o
inteleaga toti romanii.

Traducătorii, preocupaţi de redarea exactă a textului, au consideratcă în limba română nu

existau termeni corespunzători pentru o serie de notiuni. Din aceste considerente au recurs la o
soluţie foarte ingenioasă, lăsând netraduse cuvintele fărăcorespondent în limba noastră, dar
îmbrăcându-le într-o haina fonetică şi morfologicăromânească. În felul acesta au intrat în limba
românească prin Noul Testament de la Bălgrad,o serie de neologisme
 9. Limba romana pentru a deveni o limba literara a trebui sa treaca prin anumite transformari
menite sa normeze, sa standardizeze anumite reguli ce trebuie sa fie unanim acceptate de persoanele
ce o folosesc. De asemenea, a trebuit sa capete un caracter unitar si stabil pentru ca utilizatorii acesteia
sa capete un sistem concret de referinta.

11. In perioada 1780-1830, limba română literară cunoaşte o serie de transformări însensul

modernizării, mai ales sub raport lexical (prin pătrunderea neologismelor), dar aceastămodernizare nu
este suficient de profundă şi nici nu cuprinde toate aspectele limbii. Dacăspiriteculturale ulterioare (I.
Heliade-Rădulescu, T. Cipariu, A. T. Laurianşi alţii) nu ar fi impuns tendinţe înnoitoare care să schimbe
multe dintre situaţiile din acest timp, româna literară nu ar fi avut aspectulactual. In această veritabilă
perioadă de trecere spre limba modernă, împrumuturile neologice aveaudeseori forme neadaptate, cu
structură fonetică nespecifică limbii româneşi cu terminaţii (sufixale)adesea divergente sistemelor
româneşti. Uneori însă s-a f ăcut adaptarea fie prin aplicarea analogi a vechilor legi de evoluţie de la
latină la română, fie prin uzarea de sufixe ce vor fi înlăturate mai tîrziu(precum-escşi-nic,la adjective,-isi,
-ăluişi multe altele, la verbe).

12. Principiul fonologic (fonetic) este fundamental și definește sistemul ortografic al limbii
române ca fiind fonologic (fonetic).

Pentru a se realiza un corespondent litera-sunet, adica un sunet sa fie redat printr-o singura
litera s-au produs urmatoarele modificari:

 s-a renuntat la u final- de ex. cuiu a devenit cui.

 Renuntarea la prefixele des, ras- dezavantaj
 N a fost inlocuit cu m inainte de b sau p-bomboane
 Unele neologisme se scriu asa cum se pronunta