Sunteți pe pagina 1din 8

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE LITERE
MASTERAT „CULTURĂ ȘI CIVILIZAȚIE EUROPEANĂ”

PETRACHE POENARU, ROMÂNUL CARE A DAT LUMII STILOUL

Masterand:
Lele (Toderaș) Florentina, anul I

Numele lui Petrache Poenaru, cărturar iluminist, una dintre cele mai iscusite
minți din istoria noastră, nu este amintit prea des. Se vorbește despre el ca
despre descoperitorul stiloului, despre faptul că a fost un apropiat al lui Tudor
Vladimirescu și… cam atât. Povestea vieții sale este, însă, una fabuloasă.

Tudor Vladimirescu: ,,Bă, Petrache, tu nu poți fi hoț! Fă ceva bun!”

Poenaru s-a născut la data de 10 ianuarie 1799, în localitatea Bănești, județul


Vâlcea.
Încă de la vârsta de 5 ani, Petrache este trimis la un dascăl grec din Brădeşti,
cu care învaţă limba greacă şi elemente ale istoriei şi culturii poporului grec.
Urmează o perioadă de studii, ca bursier, la şcoala organizată la mănăstirea
Obedeanu din Craiova. Inteligent şi sârguincios, Petrache a fost un elev eminent.
După terminarea şcolii la Craiova, a lucrat doi ani, în calitate de copist, la
episcopia Râmnicului. Unchii Oteteleşani au urmărit cu multă atenţie evoluţia
nepotului lor, pe care şi-l doreau cărturar de frunte. De aceea l-au înscris pe
Petrache, în 1819, la colegiul de la Sf. Sava, unde Gheorghe Lazăr reuşise să
introducă limba romană. Aici a atras atenţia renumitului dascăl, care îl ia ca ajutor
în pregătirea celorlalţi elevi. Un an şi jumătate a lucrat la şcoala condusă de
Gheorghe Lazăr.
În acest timp, tânărul Petrache Poenaru devine din ce în ce mai pasionat de
Tudor Vladimirescu, dorind cu tot dinadinsul să se alăture pandurilor. Înainte să
ajungă la inventarea stiloului, a fost secretarul lui Tudor Vladimirescu, care i-a
remarcat inteligența lui Poenaru și l-a vrut în echipa lui. El este cel care a scos o
foaie a armatei lui Tudor Vladimirescu ce poate fi considerată primul ziar
românesc, iar la intrarea pandurilor în Bucureşti, poartă un tricolor albastru-
galben-roşu pe care îl crease singur, după modelul francez.
Anul 1921 și înfrângerea revoluției lui Vladimirescu îi schimbă traseul lui
Poenaru.
„Petrache Poenaru, scăpat ca prin minune de la moarte, pleacă la rugăminţile
lui Tudor Vladimirescu să studieze la Viena, iar apoi la Paris. Aici studiază
filologia şi politehnica, devenind absolvent al Şcolii Politehnice din Paris”.
Îi scria unchiului său Iordache că învaţă psihologia, algebra, germana, latina,
franceza şi italiana. Tot în Franţa învaţă geodezie, topografie, topometrie şi
astronomie. Această practică i-a fost extrem de utilă, deoarece a cunoscut
metodele şi instrumentele franceze din acest domeniu şi a asimilat Sistemul
Metric Zecimal, pentru care a militat odată ajuns acasă.
În plus, era interesat de tot ce ţinea de tehnică. A inventat un mijloc mai uşor
de scris, deoarece avea de luat notiţe, de copia cursurile pe care le audia, de făcut
însemnări, schiţe, desene şi… a inventat stiloul!

Brevetarea condeiului

La 25 mai 1827 primește Brevetul de invenții francez numărul 3208,


pentru Condei portăreț fără sfârșit, alimentându-se el însuși cu cerneală, invenție
care a revoluționat domeniul instrumentelor de scris, deci Petrache Poenaru a
devenit inițiatorul stiloului așa cum îl știm noi acum. Diferența față de stilourile
anterioare era că elimina zgârieturile pe care penița le făcea pe hârtie sau
scurgerile de cerneală care pătau, în timp ce se asigura un flux continuu de
cerneală.
Cu toate acestea, inventatorul nu a reușit să promoveze condeiul așa cum și-
a dorit, neputând să-l fabrice în serie. Mai norocoși au fost Brissant și Coffin, care
în 1863 au reușit să-l perfecționeze, iar Lewis Edson Waterman, după două
decenii mai târziu, este recunoscut drept inventatorul stiloului așa cum îl știm
acum.

Primul român care a mers cu trenul


Lui Petrache Poenaru i se pot atribui și alte lucruri pe care le-a făcut, printre
care faptul că a fost primul român care a mers cu trenul. Aflat în străinătate și
având acces la mai multe informații, acesta aude despre noua invenție: trenul.
Deja la o lună de la lansarea primei rute feroviare, între Liverpool și
Manchester, construită în septembrie 1830, Poenaru își achiziționează un bilet, iar
comentariile pe seama acestei noi descoperiri indică importanța pe care acest
mijloc de transport a avut-o și încă o are. „Am făcut această călătorie cu un nou
mijloc de transport, care este una din minunile industriei secolului… douăzeci de
trăsuri legate unele cu altele, încărcate cu 240 de persoane sunt trase deodată de
o singură mașină cu aburi…” este citat Poenaru.
Reîntoarcerea la națiunea-mamă
Spiriul de invoator nu se oprește la condeiul menționat anterior, iar reîntors
în țară se implică în îmbunătățirea sistemului de învățământ și conducerii politice.
Din punct de vedere politic, acesta devine șeful Ministerului de Externe, numit
atunci Marea Postelnicie. Polivalentul Poenaru participă și la înființarea Societății
Filarmonice, devine și profesor de fizică și matematică la Sf. Sava și contribuie la
înființarea Școlii de Agricultură.
Este numit director la ,,Sfântul Sava”. Recuperează clădirea după ce aceasta
fusese folosită drept spital de către trupele rusești. Militează pentru introducerea,
în Muntenia, a Sistemului Metric Zecimal. Trage la Pantelimon, unde, la 1835
pune bazele ,,Școalei de Agricultură”. Dimpreună cu Xavier Villacrosse, numit
recent arhitectul-șef al Bucureștilor, inaugurează ,,tunul meridian”: la ora 12
razele soarelui concentrate printr-un sistem de lentile asupra prafului de pușcă
dintr-un tun miniatural provoacă explozia acestuia, anunțând ora exactă. Pentru
că partea tehnică ocupă un loc important în a sa inimă, luptă pentru aducerea la
București, în 1840, a unui dagherotip, precursorul aparatului fotografic.

Pe 19 iulie 1843, domnitorul Gheorghe Bibescu aprobă înfințarea unui ,,teatru


mare”, viitorul Teatru Național și numește o comisie ce trebuia să se ocupe de
acest lucru. Alături de Barbu Știrbei, viitorul domn, apare și numele lui Petrache
Poenaru.

De asemenea, era un luptător pentru drepturile omului, implicându-se activ


în procesul de eliberare a robilor romi, ajungând chiar la închisoare pentru acest
lucru. După acest moment, Poenaru se întoarce la funcția de șefie a ministerului,
devine cofondator al Școlii de Poduri și Șosele și autorul primului curs de
geometrie din Țara Românească şi coautor al primului dicționar francez-român.
Toate acestea îi atrag atenția și lui Alexandru Ioan Cuza, domnul Principatelor
Unite, și astfel, ajunge în 1861 să fie numit membru de onoare al Societății Astra,
iar nouă ani mai târziu devine membru al Academiei Române.
În acest timp, nu ne vom mira să îl aflăm participant la Revoluția de la 1848,
fiind membru al Comisiei pentru liberarea robilor. Puţine sunt domeniile în care
nu s-a manifestat spiritul său de iniţiativă şi inovaţie. A obţinut organizarea
exploatării cu personal român a serviciilor de poştă şi telegraf, a făcut podul peste
Olt de la Slatina, din 1847, a luat măsuri de salubrizare a Dâmboviţei, cumpărând
o dragă de la Paris, a montat o fabrică de cărămizi tipizate, din inițiativa sa s-a
înfiinţat o ,,Facultate de științe exacte cu 3 secţii: pentru topografi; ingineri de
poduri şi șosele; arhitecţi”.
La 47 de ani, se căsătorește, în iulie 1846, cu Caliopi (Caliope) Hrisoscoleu,
fiica paharnicului Constantin, un tip cu o influență uriașă la acele vremuri.
Primește, atunci, moșia Bordei, faimoasă, întinsă pe aproape 80 de hectare (locul
viitorului parc bucureștean din zilele noastre, cel din zona Herăstrăului). Din
postura de membru al Eforiei Școlilor Naționale, devine, în 1850, co-fondator al
Școlii de Poduri și Șosele, „bunica” Universității de Construcții din București, cu
secții de topografie, poduri și șosele, arhitectură, cu cinci profesori. Fondează, de
asemenea, Colegiul Național „Carol I” din Craiova. Devine apropiat al lui
Alexandru Ioan Cuza. În 1856, este inițiat în Loja Masonică, unde, mai târziu,
devine Venerabil.

Viața de familie îi este grea. Din căsnicie are trei fete: Smaranda, Elena și
Caliopi. Cele două mor la vârste fragede, undeva pe la 17-18 ani. Smaranda e
căsătorită, oarecum forțat, cu fiul generalului Iacovache, fost Ministru de Război
sub Cuza-Vodă.

1 aprilie 1858 îl găsește drept membu al Comisiei pentru Reedificarea


Mitropoliei, cea care va avea grijă de amenajarea Dealului Mitropoliei din
București.
În 1870, ca o recunoaștere a meritelor sale, este primit în Academia Română.
Face spectacol în discursul de recepție: vorbește despre cele cinci luni ale sale de
haiducie, despre Tudor Vladimirescu, despre Paris ori Viena, despre arhitectură,
despre rolul educațiunii în viața tinerilor.

La 1875, Poenaru e dărâmat. Smaranda, unica fiică rămasă in viață, bolnavă


de ftizie, se stinge pe un pat de spital din Veneția. Petrache se închide în sine,
refuză contactul cu agitațiunea Bucureștilor. El, care a făcut atât de multe pentru
națiune, e obosit, nu mai vrea să vadă pe nimeni. Se trage pe strada Colței, la
numărul 44. Caliopi, soția, trăiește până în august 1890.

Petrache Poenaru încetează din viață în 1875, la vârsta de 76 de ani, însă prin
toate inovațiile pe care le-a făcut trăiește în fiecare zi și trebuie să fie cunoscut,
măcar în România, pentru invențiile sale și contribuția la învățământ și societate.
Bibliografie