PETRACHE POENARU

-Domeniul stiinta si inventii-

 VIATA LUI PETRACHE
POENARU
Petrache Poenaru s-a născut la 10 ianuarie 1789 într-o culă vâlceană din satul Beneşti, judeţul
Vâlcea, într-o familie de boieri „iluminaţi“.
Destinul său de excepţie, cu merite deosebite în organizare şi îndrumarea şcolii din Ţara
Românească între 1832 şi 1859, l-a inclus pe „lista românilor care au schimbat lumea“. Tatăl său,
Constantin C. Poenaru s-a căsătorit cu Smaranda Otetelişanu, care i-a dăruit şase copii. Fraţii
Smarandei, Iordache şi Grigore Otetelişanu, au jucat un rol deosebit în viaţa lui Petrache Poenaru.
Aceştia erau ingineri hotarnici şi l-au atras pe nepotul lor spre domeniul ştiinţelor exacte. Încă de la
vârsta de cinci ani, Petrache este trimis la un dascăl grec din Brădeşti, cu care învaţă limba greacă şi
elemente ale istoriei şi culturii poporului grec. Însă, zelul grecului a fost atât de mare încât copilul
nu mai vorbea decât foarte puţin româneşte. Iordache îl ia din nou sub oblăduirea sa. Urmează o
perioadă de studii, ca bursier, la şcoala organizată la Mănăstirea Obedeanu din Craiova.
Inteligent şi sârguincios, Petrache a fost un elev eminent. După terminarea şcolii la Craiova, a lucrat
doi ani, în calitate de copist, la episcopia Râmnicului. Unchii Otetelişani au urmărit cu multă atenţie
evoluţia nepotului lor, pe care şi-l doreau cărturar de frunte. De aceea, l-au înscris pe Petrache
Poenaru, în 1819, la colegiul de la Sf Sava, unde Gheorghe Lazăr reuşise să introducă limba romană.
Aici, a atras atenţia renumitului dascăl, care îl ia ca ajutor în pregătirea celorlalţi elevi. Un an şi
jumătate a lucrat la şcoala condusă de Gheorghe Lazăr.

A izbucnit, însă, revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu, revoluţie care a provocat mari schimbări
atât în viaţa ţării, cât şi în cea a lui Poenaru. El a devenit „gramatic“ (secretar) al lui Vladimirescu,
cel care l-a trimis în mai 1821 la Laybach (Ljubliana) cu misiunea de a prezenta participanţilor de la
Congresul Sfintei Alianţe cererile poporului din Ţara Românească.
În drum spre Congres, delegaţia primeşte vestea că Tudor Vladimirescu fusese ucis din ordinul lui
Alexandru Ipsilanti. Delegaţia s-a destrămat, Poenaru s-a îndreptat spre Sibiu, autoimpunându-şi
exilul. Anii care au urmat au fost grei, pentru că a învăţat carte cu bani foarte puţini, obţinuţi cu
dificultate de la cei pe care astăzi îi numim sponsori. La sfatul şi cu sprijinul unchiului său
Iordache, Poenaru se înscrie la Universitatea din Viena. Îi scria acestuia că învaţă psihologie,
algebră, germană, latină, franceză şi italiană. Îi plăcea noul său program de studii şi îl informa pe
susţinătorul său „nu cu vreun scop de jelire, ci ca să arăt cât de dulce şi plăcută este această
strădanie“, dar şi cu intenţia „să îndemne şi alţi tineri patrioţi a se împrieteni cu muzele
pricinuitoare de adevărata fericire“. Pentru el, a cunoaşte, a învăţa şi a împărtăşi era extrem de
important.
Tot ce este tehnică îl interesează. A inventat un mijloc mai uşor de scris, deoarece avea de
luat notiţe, de copiat cursurile pe care le audia, de făcut însemnări, schiţe, desene şi, astfel,
a inventat stiloul. La 25 mai 1827, Biroul de Manufacturi al Ministerului de Interne din
Franţa îi acordă Brevetul de Invenţii numărul 3208. Tot în Franţa învaţă geodezie,
topografie, topometrie şi astronomie. Această practică i-a fost extrem de utilă, deoarece a
cunoscut metodele şi instrumentele franceze din acest domeniu şi a asimilat Sistemul
Metric Zecimal, pentru care a militat odată ajuns acasă. În 1829, inventatorul nostru face
excursii de documentare în diverse fabrici, pentru a cunoaşte secretele tehnologice. În 1831
face prima călătorie cu trenul pe ruta Liverpool – Manchester, descriind-o într-un mod
foarte plastic şi făcând o analiză globală a liniei ferate, de la parametrii funcţionali, până la
analiza economică.
La sfârşitul anului 1831, după un deceniu de studii prin ţări străine, Poenaru se
întoarce în ţară, unde împărtăşeşte cunoştinţele acumulate. Drept supremă
recunoaştere a meritelor sale aduse învăţământului public, Poenaru este ales, la 10
septembrie 1870, membru al Academiei Române.
Acesta moare pe 2 octombrie 1875 la varsta de 76 de ani.