Modulul 4.

Îmbogăţirea vocabularului (intern)

4.1. Structua morfologică şi lexicală a cuvântului
4.2. Derivarea
4.3. Compunerea
4.4. Conversiunea
4.5. Onomatopeele.

Obiective educaţionale:
- să descrii structua morfologică şi lexicală a cuvântului;
- să alcătuieşti familia lexicală a oricărui cuvânt românesc;
- să aplici corect mecanismul derivării în limba română;
- să recunoşti şi să utilizezi creator valori semantice şi gramaticale ale elementelor afixale româneşti;
- să recunoşti elementele alcătuitoare ale cuvintelor compuse din limba română;
- să foloseşti corect în mod corect, în exprimarea orală şi scrisă, cuvintele compuse din limba română;
- să recunoşti şi să utilizeze în contexte corespunzătoare sensurile şi valorile morfo-sintactice obţinute
prin conversiunea cuvintelor;
- să recunoşti cuvintele onomatopeice;
- să identifici principalele surse documentare în studiul formării cuvintelor pe cale internă în limba
română.
4. Îmbogăţirea vocabularului (intern)
1.1. Structua morfologică şi lexicală a cuvântului

Părţile componente ale cuvintelor care au o anumită semnificaţie lexicală sau gramaticală se numesc
morfeme. Morfemele sunt de mai multe tipuri: rădăcina, prefixul, sufixul, tema şi desinenţa.
Rădăcina – elementul neanalizabil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte
înrudite ca sens prin acest element. Ea are valoare exclusiv lexicală, nu poate fi înlocuită, dar, uneori, în
cursul declinării sau al conjungării suferă modificări de formă.
Prefixul – afixul care se adaugă înaintea rădăcinii şi are, de obicei, valoare lexicală.
Sufixul – afixul care se adaugă după rădăcină cuvântului sau chiar după un alt sufix existent în cuvânt.
Sufixele sunt lexicale – cele cu ajutorul cărora se formează cuvinte noi şi gramaticale (flexionare) – cele
care ajută la crearea unor forme ale aceluiaşi cuvânt, de exemplu, modurile şi timpurile verbelor. Calitatea
de a forma cuvinte noi nu o au decât sufixele lexicale, prin aceasta deosebindu-se de sufixele gramaticale şi
de desinenţe.
Desinenţa – afixul care se adaugă după rădăcină sau după temă pentru a exprima numărul şi cazul la
substantive, numărul, genul şi cazul la pronume sau numărul şi persoana la verbe. Desinenţa, care are
valoare exclusiv gramaticală, nu poate fi decât una singură.
Tema – o grupare de elemente din structura aceluiaşi cuvânt, fiind alcătuită din rădăcină plus sufixe
sau/şi prefixe, fără desinenţă. La verbe se disting: o temă lexicală, comună tuturor formelor flexionare ale
aceluia cuvânt, şi mai multe forme flexionare specifice unor timpuri sau moduri din conjungarea verbului
respectiv. De exemplu, verbul a călători are tema lexicală călător - (formată din rădăcina cal- +sufixul -
ător) şi diverse teme flexionare: la imperfect tema călătorea-, la mai mult ca perfectul călătorise-.
Nota bene! Deosebirea dintre rădăcină şi temă este următoarea: rădăcina este neanalizabilă şi
constituie elementul comun pentru mai multe cuvinte (înrudite), pe când tema este analizabilă şi constituie
elementul comun pentru diverse forme ale unuia şi aceluiaşi cuvânt. Rădăcina poate constitui singură un
cuvânt, îndeosebi la părţile de vorbire neflexibile (dar, iar).
Cuvântul de la care se formează cuvinte noi prin derivare cu prefixe şi sufixe se numeşte cuvânt –
bază, iar cel nou obţinut se numeşte derivat. De exemplu: de la cuvântul-bază frunză se formează derivatele:
înfrunzi, desfrunzi, frunziş, frunzuliţă etc.
 Vorbitorii limbii române pot stabili uşor legătura între cuvintele înrudite, pot grupa aceste cuvinte în
familii lexicale. Familia lexicală constituie totalitatea cuvintelor fomate prin derivare, prin compunere şi
prin schimbarea valorii gramaticale de la celaşi cuvânt de bază. Astfel, de la verbul a face au fost formate
mai multe derivate cu prefixe (exemple: făcător, făcătură etc.), derivate parasintetice cu prefixe şi sufixe în
acelaşi timp (prefecător, prefecătorie etc.) şi compuse propriu-zise sau elemente de compunere: binefacere,
binefăcător, răufăcător sau contraface (format din elementul de copunere contra+face). Un alt exemplu este
gruparea în jurul verbului a munci a următoarele cuvinte: muncitor, muncitorime, muncitoreşte, muncitoresc
şi altele, se obţine familia lui lexicală.
Evaluare
1. Găsiţi printre cuvintele date, pe cele care corespund următoarele sensuri.
a)… literatură artistică. b) … corp solid care se găseşte în natură în stare cristalină sau amorfă, în
componenţa rocilor şi a minereurilor. c) … fenomen care rezultă în mod necesar dintr-o anumită cauză,
fiind într-o legătură indestructibilă cu aceasta; rezultat, urmare, consecinţă. d) … prietenos, binevoitor;
politicos e) … piesă de teatru cu caracter grav, în care se redă imaginea vieţii reale în conflicte puternice şi
complexe, adesea într-un amestec de elemente tragice şi comice. f) ….deranjament care împiedică
funcţionarea unei maşini, a unui aparat etc. g) … listă a scrierilor care se referă la o anumită problem. h) …
modificare a formei sau a dimensiunilor unui corp solid. i) …situaţie cu două ieşiri, ambele defavorabile,
încurcătură. j)…apreciere critică a unei probleme, a unui eveniment etc. k) …care respectă regulile, normele
l)…pictură fină şi delicată de dimensiuni reduse. m) chemare scrisă sau orală adresată unei colectivităţi. n)
… lucru greu de înţeles, de explicat sau de rezolvat, dificultate. o) a zădărcini planurile sau uneltirile cuiva.
(apel, amabil, beletristică, bibliografie, comentariu, corect, defect, deformare, a dejuca, dilemă, dramă, efect,
mineral, miniatură, problemă)
2. Daţi definiţiile cuvintelor şi introduceţi-le în contexte situative: broască, ban, capră, cocoş, lac, leu, loc,
mare, pară, port, post, război, toc, ţap, vară
3. Descompuneţi cuvintele de mai jos în morfeme (rădăcină, prefix, sufix, temă, desinenţă)
Codaş, cojocar, convingere, a constrânge, cuier, decolorant, dormitor, drumeag, excepţie, festiv, foiţă,
focos, greşeală, inamic, a izvorî, a încrucişa, linişte, latitudine, legătura, mănuşă, muzicuţă, neabătut,
noţiune, a osifica, posibil, a polemiza, prejudecată, prieteneşte, răţoi, a recunoaşte, străveziu, a străbate,
tineresc, tonaj, a tresări.
4. Stabiliţi care este tema următoarelor derivate: bărbăteşte, betonist, biruinţă, cărticică, cântăreţ, colţuros,
copilărie, cutiuţă, dezrobi, împrieteni, întredeschide, lemnos, pădurar, răscumpăra, reclădi, rudenie,
săpătură, strănepot, subaprecia, vorbuliţă.
5. Daţi exemple de 7 cuvinte a căror temă să fie compusă din prefix+rădăcină+sufix.
6. Precizează modul de formare a verbului a înţărca. Explică sensul verbului, ţinând cont de modul de
formare. Indică trei expresii sau locuţiuni ce conţin acest verb.
7. Formează familia lexicală a cuvântului frunză, cu următoarea componenţă:
a) două diminutive:
b) un substantiv colectiv:
c) un derivat parasintetic:
d) două cuvinte obţinute prin conversiune:
e) un substantiv propriu:
f) un verb format cu sufix:
8. Alcătuiţi familii de cuvinte pentru următoarele rădăcini: minte, cal, faţă, sare, a fierbe.
9. Grupaţi următoarele cuvinte în familii de cuvinte şi arătaţi cum s-au format: trecătoare, pas vânt, a
umple, trecător, târg, sunet, avânta, trece, sunător, vântoasă, umplutură, răsună, trecere, trecut, târguşor,
suna, zvânta, întrece, răsunet, depăşi, păşitor, târgui, vântuleţ.
10. Eliminaţi cuvintele care nu fac parte din familiile lexicale:
alb: albeaţă, albie, albină, albinărit, alburiu, album, albuş, albastru, albanez, a înălbi, înălbit, înălbire,
reînălbire.
cal: calul-popii, cal-de-apă, cabalin, călare, călăraş, călăreţ, călărie, călărime, călări.
noapte: noptatic, noptieră, noptos, de noapte, azi-noapte, nocturn, noctambul, noctambulism.
număr: număra, numerota, numeric, numericeşte, enumerare, numărătoare, numeral.
11. Citeşte cu atenţie afirmaţiile de mai jos. Dacă eşti sigur că afirmaţia este adevărată, încercuieşte litera A.
Dacă tu crezi că este falsă, încercuieşte litera F.
a) A/F În familia lexicală intră toate cuvintele obţinute prin derivare, compunere şi conversiune de la celaşi
cuvânt de bază.
b) A/F Cuvântul florilegiu face parte din familia lexicală a cuvântului floare.
c) A/F Verbele a reface, a preface, a desface sunt formate prin derivare cu prefix.
d) A/F Cuvântul compus gura-leului intră atât în familia lexicală a substantivului gură, cât şi a
substantivului leu.
e) A/F Seria omuleţ, omuşor, omăt, omenesc conţine doar termeni din familia cuvântului om.

1.2. Derivarea

Vocabularul înregistrează toate prefacerile sociale, dezvoltarea culturii şi tehnicii, şi de aceea el se

înnoieşte permanent. Ca urmare a aceloraşi prefaceri, omul are nevoie, în procesul comunicării, de un
vocabular diversificat, care să corespundă necesităţilor unei exprimări variate. Aşa se explică faptul că
limba, abandonând unele cuvinte care nu mai corespund stadiului de evoluţie a societăţii, se îmbogăţeşte
prin împrumutarea unor noi termeni sau prin crearea lor.
Îmbogăţirea vocabularului se face pe două căi principale:
I.internă
II.externă
I. Pe cale internă vocabularul se îmbogăţeşte prin crearea de cuvinte noi, pornind de la cuvintele existente
în limbă. Căile interne de îmbogăţire a vocabularului sunt:
1. derivarea;
2. compunerea;
3. schimbarea valorii morfologice (gramaticale) numită şi conversiune;
4. onomatopeele.

1. Derivarea este procedeul intern de îmbogăţire a vocabularului cu ajutorul prefixelor sau/şi al sufixelor.
Ea poate fi progresivă, realizând
2. u-se prin:
a) prefixare (cu ajutorul prefixelor);
b) sufixare (cu ajutorul sufixelor);
c) prefixare şi sufixare (derivare parasintetică).
Derivarea poate fi şi regresivă, când se înlătură unsunet sau un grup de sunete asimilate de vorbitori
afixelor, pentru a forma cuvinte noi.
a) Derivarea cu prefixe
Criteriul 1. După vechimea şi originea lor:
a) prefixe moştenite din latină (în-, des-, stră-): înnourat, destrămat, străvechi;
b) prefixe împrumutate din slavă (ne-, răz-, re- ): neînfricat, recăsători, răsbate;
c) prefixe neologice (a-, i-, con-, contra-, extra-, inter-, trans-, im-, ultra-, ): anormal, adus, ireal, iraţional,
conducător, contraban, extraordinar, internaţional, transatlantic, impune, ultramodern.
Criteriul 2. Din punct de vedere semantic:
a) valoare negativă (ne-, i-, a-): nefast, impropriu, anormal;
b) valoare superlativă (arhi-, supra-, ne-, extra-, hiper-, prea-, super-): arhicunoscut, supraplin, nemărginit,
extrafin, hipercorect, preabun, superfin;
c) prefixe privative, cu sensul „fără”, „lipsit de” (des-, dez-, de-, a-): descoase, dezlipi, debloca, apoetic;
d) prefixe delocutive, care formează cuvintele de la locuţiuni (în-, îm-), aceste cuvinte au diferite sensuri:
„a pune în ...” – a înfăptui, „ a se afla în ...”- a împerechea, „ a lua în ...”-a îmbrăţişa, „a cuprinde în ...” –
a încleşta;
e) prefixe iterative, care exprimă ideea de repetiţie (răs-, răz, re-): răscumpăra, răzgândi, reedita;
f) prefixe cu sensul „înainte” (ante-, pre-): antevorbitor, prenume;
g) prefix cu sensul „după” (post-): postliceal, postdata;
h) prefixe cu sensul „împotrivă” (anti-, contra-): antiinfecţios, contraindicat;
i) prefixe cu sensul „împreună cu” (con-, com-, co-): consătean, compatriot, cooperare;
j) prefixe cu sensul „ sub măsură, dedesubt, în raport de subordonare” (hipo-, sub-): hipotensiune,
subapreciere;
k) prefix cu sensul „între, dintre, în corelaţie cu” (inter-): interplanetar, intervocalic;
l) prefix cu sensul „înăuntru” (intra-): intracarpatic;
m) prefix cu sensul „exterior, în afară” (extra-): extralingvistic, extraşcolar;
n) prefix cu sensul „peste” (trans-): transoceanic.
Criteriul 3. Din punct de vedere morfologic (după partea de vorbire pe care o formează), prefixele se pot
clasifica:
a) substantivale (ante-, con-, ne-, post-): antebraţ, conducător, nemuritor, postfaţă;
b) adjectivale (in-, ne-, i-, anti-, arhi-): incomod, nedrept, ireal, antirăzboinic, arhiplin;
c) verbale (trans-, im-, contra-, pro-, de-, dis-): transpune, impune, contrapune, propune, depune, dispune.
În cadrul derivării cu prefixe se întâlneşte şi dubla prefixare, numită şi supraprefixare sau cumul de
prefixe, atunci când temei lexicale sau bazei i se adaugă două prefixe: neînfruzit, reîmpădurit etc.
Ţinând cont de sensul prefixelor, putem vorbi de:
a) prefixe sinonime (i-, ne-, super-, supra-): ireal-nereal, superdotat-supradotat;
b) prefixe antonime (îm-, dez-, extra-, intra-): îmbrăca-dezbrăca, extracelular-intracelular.
Prefixele nu trebuie confundate cu elementele de compunere numite şi prefixoide sau pseudoprefixe:
aero-, auto-, bio-, geo-, hemo-, hipo-, hidro-, iso-, macro-, micro-, mono-, multi-, orto-, poli-, pseudo-, tele-,
zoo- etc. Prefixele sunt mai des întâlnite şi mai productive decât prefixoidele.
b) Derivarea cu sufixe
Criteriul 1. Din punct de vedere semantic (după sensul pe care îl dau cuvintelor), sufixele se clasifică în:
a) sufixe augumentative, cu care se formează substantive şi adjective ce măresc obiectele şi însuşirile (-
andru, -oi, -an, -işcană, -oaie): băieţandru, măturoi, lugan, fetişcană, căsoaie;
b) sufixe diminutivale, cu care se formează substantive, adjective şi uneori adverbe şi care arată că
obiectele, însuşirile, şi caracteristicile denumite de acestea sunt considerate mai mici ca de obicei (-aş, -
el, -uleţ, -ior, -uş, -iţă, -icică, -cioară, -ea, -ică, -ioară, -işor, -uţă): ciobănaş, băieţel, ursuleţ, frăţior,
jucăuş, copiliţă, floricică, căscioară, rămurea, rămurică, bolnăvioară, binişor, căsuţă;
c) sufixe pentru denumirea unei colectivităţi, care ajută la formarea substantivelor colective (-ime, - rie, -et,
-iş, -işte, -raie, -ărie ): prostime, rufărie, brădet, pietriş, porumbişte, apăraie, viespărie;
d) sufixe pentru denumirea agentului, care arată pe cel care efectuează o lucrare sau exercită o meserie (-ar,
-tor,-easă,-giu, -ist, -reţ, -aş, -er): plugar, croitor, croitoreasă, fustangiu, fotbalist, cântăreţ, cosaş, oier;
e) sufixe pentru denumirea însuşirii unor obiecte, cu care se formează adjective: (-al, -ar, -aş, -bil, -iu, -os):
săptămânal, inelar, secular, fruntaş, auzibil, auriu, lemnos;
f) sufixe pentru denumiri abstracte, cu care se creează cuvinte ce denumesc însuşiri, caracteristici, acţiuni
(-ială, -ătate, -ere, -ie, -ime, -anţă, -inţă, -ism):foială, bunătate, durere, bucurie, tărie, prospeţime,
cutezanţă, stăruinţă, oltenism;
g) sufixe pentru indicarea instrumentului (-toare, -iţă,-ar, -ătoare, -ău, -itoare): clocitoare, furculiţă, râşniţă,
brăzdar, strecurătoare, mestecău, ascuţitoare;
h) sufix pentru indicarea provenienţei locale (-ean, -ez, -esc): oltean, londenez, românesc;
i) sufixe pentru nume proprii de familie (-aru, -ache, -eanu, -escu, -ilă, -iu, -oiu): Cojocaru, Petrache,
Corneanu, Popescu, Negrilă, Pricopiu, Şerbănoiu;
j) sufixe pentru denumirea plantelor şi a animalelor, dintre sufixele folosite pentru denumirea plantelor,
majoritatea sunt diminutivale, iar pentru denumirea animalelor sunt mai ales sufixe de agent (-or, -ică, -
ioară, -uş, -iţă, -aş, -ar, -easă, -el, -eancă, -itoare): cimbrişor, levenţică, lăcrimioară, cerceluş, garofiţă,
toporaş, gogoşar, cârciumăreasă, ghiocel, dumbrăveancă, ciocănitoare;
k) sufixe care implică ideea de loc şi indică locul unde se află, se produce sau se vinde un lucru (-ărie, -et, -
ene): blănărie, brădet, dumbrăvene;
l) sufixe care indică modalitatea (-âş, -iş): cruciş, chiorâş;
m) sufixe care indică însuşiri (-al, -ar, -iu, -os, -uş): familial, familiar, argintiu, mătăsos, jucăuş;
n) sufixe care indică numele de instituţii (-ie, -at): judecătorie, principat.
Criteriul 2. Din punct de vedere morfologic (după felul părţii de vorbire formate prin sufixare) se
împart în:
a) substantivale (-tor, -ar, -aş, -inţă, -ământ, -ătate, -ătură, -eală, -eaţă, -ist): muncitor, vâslaş, plugar,
locuinţă, despărţământ, străinătate, învăţătură, ameţeală, dulceaţă, betonist:
b) adjectivale (-iu, -esc, -os, -al, -ar, -aş, -at, -bil, -eţ, -ist, -tor, -ător, -cios, -ui, -uriu): azuriu, omenesc,
osos, pietros, naval, legendar, codaş, deocheat, sociabil, mistreţ, îndrăzneţ, ateist, familist, domnitor,
ţipător, cântător, mâncăcios, verzui, alburiu;
c) verbale (-a, -ăi, -ui, -iza, -ăni, - i): unifica, hămăi, lustrui, chinui, finaliza, idealiza, bocăni, trăncăni,
curăţi;
d) adverbiale (-eşte, -iş, -âş, -mente): frăţeşte, pieptiş, furiş, târâş, chiorâş, actualmente;
e) pronominale (-ica, -uţă, -iţă): atâtica, mătăluţă, mătăliţă;
f) numeralice (-ime, -it): doime, îndoit, întreit;
g) interjecţionale (-ică): aolică.
Criteriul 3. Din punct de vedere lexico-gramatical (după valoarea de masculin sau feminin a derivatului-
moţionale) (-oi, -an, -easă, -că, -oaică): răţoi, curcan, croitoreasă, româncă, leoaică.
În limba română există şi false sufixe sau sufixoide, care nu trebuie confundate cu sufixele, întrucât au
valoare denotativă (-cid, -fil, -fob, -for, -grafie, -gramă, -log): vermicid, românofil, germanofob, hidrofor,
oceanografie, organigramă, dermatolog etc. Sufixoidele sunt adaptări ale părţilor finale din diverse cuvinte
cu circulaţie internaţională: -fil „iubitor”, -fob „care urăşte”, -for „purtător”, -gramă „schemă” etc.
Ca în cazul prefixării, la derivarea cu sufixe există situaţii de dublă sufixare numită şi suprasufixare:
albinărie=albin+ar+ie; butoiaş= bute+oi+aş.
c) Derivarea parasintetică
Aceasta se realizează concomitent cu sufixe şi prefixe: dulce-îndulci, pătură-împături.
Derivarea regresivă constă în înlăturarea unui sunet sau a unui grup de sunete asimilate de vorbitor
unor sufixe pentru a forma cuvinte noi: alint (alinta), auz (auzi), zbucium (zbuciuma) etc.
Evaluare
1. Subliniaţi prefixele de mai jos: a adumbri, anume, a compătimi, a conduce, a coopta, a dejuca, a
desfiinţa, dezrobire, a dispune, ilogic, imprevizibil, indirect, a încleşta, nelinişte, a prelucra, proscris, a
răstălmăci, a restabili, strămoş, transfigurare.
2. Precizaţi care din sufixele de mai jos sunt productive. Daţi exemple de cuvinte.
-ar, -tor, -giu, -er, -an, -oi, -aş, -el, -iar, -iţă, -uţă, -et, -iş, -că, -ătate, -ie, -ism, -ist, -ean, -lâc, -torie (-toriu), -
esc (-ească), -os (-oasă), -ăreţ (-ăreaţă), -el (-ică), -îşi, -iza, -fica, -ui, -i, -a, -eşte, -mente, -iş (-âş).
3. Subliniaţi şi explicaţi cuvintele formate cu sufixe
a) ,, Afară plouă mărunţel, ploaie rece de toamnă, şi boabele de apă prelingându-se de pe streşini şi picând
în clipe ritmate pe fundul unui butoi dogit, lăsat gol într-adins la umezeală, făceau un fel de cântare cu
nenumărate şi ciudate înţelesuri. Legănate de mişcarea sunetelor gândurile omului începură să sfârâie
iute, în cercuri strâmte, apoi încet-încet se rotiră din ce în ce mai domol, în cercuri din ce în ce mai largi,
şi tot mai domol, şi tot mai larg.’’ (I. L. Caragiale)
b) ,,În vasul mare intră şi mult şi puţintel. Învaţă la tinereţe ca să ştii la bătrâneţe. Schimbarea domniilor,
bucuria nebunilor. Suişul are şi coborâş. Friptura bună nu se face la fum.’’
4. Căutaţi substantivele derivate cu sufixele: -eală, -ime, -ură din aceeaşi familie cu: a alerga, abur, a arde,
acru, abur, ager, adânc, a amesteca, a ameţi, a ara, candidat, cald, capăt, a cheltui, a ciupi, a cosi, crud.
5. Dintre cuvintele scrise mai jos cu in-, în- sau îm-, pe care vorbitorii le confundă, alegeţi-le pe cele cu
formă corectă: incorpora-încorpora, înfiltra-infiltra, insufla-însufla, înoi-înnoi, înpietri-împietri, înnegri-
înegri, înbolnăvi-îmbolnăvi.
6. Alcătuiţi cuvinte cu prefixele şi pseudoprefixele cu circulaţie internaţională. Reţineţi sensul şi
ortografierea lor.
a, an- (gr. a – fără, lipsit de)
ante- (gr. ante - înainte)
anti- (gr. anti - contra)
arhe- (o) (gr. archaios – vechi, primitiv)
arhi - (lat. arhi - foarte)
auto- (gr. autos -însuşi)
bar- (o-, i-) (gr. baros - greutate)
bi, bis- (lat. bis – de două ori)
cata- (gr. cata- de sus în jos)
circ(um)- (lat. circum-împrejur)
contra- (lat. contra-împotrivă, opus)
cvasi- (lat. quasi- cam, aproximativ)
di- (gr. dis - de două ori)
dia-(gr.dia - prin, între)
epi- (gr. epi – deasupra, pe)
eu- (gr. eu – bine frumos)
extra- (lat. extra – în afară, deosebit de)
fil(o)- (gr.philos - prieten)
hiper- (gr. hyper - peste)
infra- (lat. infra – sub, mai prejos)
inter- (lat. inter - între)
intra- (lat. intra – în interiorul)
mega- (gr. megas - mare)
micro- (gr. mikros-mic)
mono- (gr. menos-unic)
neo- (gr. neos - nou)
omni- (lat. omnis - tot)
orto- (gr. orthos – drept, corect)
paleo- (gr. palaios - vechi)
para- (gr. para – alături, lângă, contra)
poli- (gr. polys - mult)
post- (lat. post – după, ulterior)
pseudo- (pseudes - fals)
semi- (lat. semi - jumătate)
super- (lat. super - deasupra)
supra- (lat. supra - peste)
tele- (gr. tele - departe)
termo- (gr. thermos - cald)
trans- (lat. trans – dincolo de)
ultra- (lat. ultra – foarte, extrem de)
7. Recunoaşteţi în cuvintele următoare sufixele şi prefixele care au servit la formarea lor şi explicaţi sensul
derivatelor: năsuc, auriu, cuminţel, frăţeşte, fierar, căpşor, drumeţ, englezeşte, grăsuţ, inimioară, întineri,
chitarist, negreală, moţat, orăşean, patriotism, plimbăreţ, preţui, punctaj, rufărie, strungar, studenţesc,
şahist, şcolariza, tineret, vânzător, voiniceşte, zâmbitor, bilunar, aeronavă, contraargument, deznoda,
despacheta, dezrădăcina, extraşcolar, interdisciplinar, înnoi, neclaritate, nedrept, nevinovat, preşcolar,
preamări, reînnoi, reciti, revenire, semifinală, străvechi, supracopertă, transalpin.
8. Explicaţi formarea cuvintelor: aluniţă, băiţă, bărdiţă, căpriţă, cheiţă, domniţă, fetiţă, foiţă, furculiţă,
lămâiţă, peniţă, portiţă, floricică, lumânărică, păsărică, pisică, rândunică, săricică, turturică, domnişoară,
lăcrămioară, pălărioară, scorţişoară, verişoară.
9. Arătaţi cum sunt formate cuvintele următoare: lovitură, locuitor, răzgândi, toporişcă, realist, auzi, treier,
megatonă, supradimensionat, nouăsprezece, liber-cugetător, a-i părea rău, a face cale întoarsă.
10. Sufixele cu ajutorul cărora se formează derivate cu sens colectiv sunt: -ărie, -ăraie, -et, -ime, -iş, -işte,
obţineţi derivate colective de la următoarele cuvinte: alun, apă, argint, ban, cânepă, fum, june, papură,
porumb, stejar, tufă, ţăran.
11. Grupaţi diminutivele din exemplele de mai jos, întâlnite în vorbirea populară şi familiară, după sensul lor
augumentativ sau peiorativ:
a) N-am închis ochii toată nopticica;
b) Munceşte cât e ziulica de mare;
c) Se consideră tânără, dar să tot aibă vreo 40 de anişori;
d) Era şi el un biet profesoraş;
e) I-a mai apărut un volumaş.
12. Obţineţi cu ajutorul sufixelor moţionale forma de feminin a următoarelor cuvinte: bucătar, croitor, lup,
prieten, român, turc, ţăran.
13. Alegeţi dintre exemplele date derivatele care indică instrumente, unelte, de cele care sunt nume de agent:
cizmar, coşar, fluieraş, întrerupător, muncitor, pietrar, răzătoare, reclamagiu, rotar, secerătoare, spălător,
strungar, tocător, ştergător.
14. Pe baza substantivelor de mai jos menţionaţi denumirile de meserii, denumirile locului unde se produc :
bere, cazan, cizmă, cojoc, fier, gogoaşă, oală, oţel, pantof, plapumă, tinichea, tocilă.
15. Indicaţi numele proprii de la care s-au format următoarele derivate, frecvente în limbajul istoriei şi
criticii literare: arghezian, antonpannesc, bacovian, blagian, caragialesc, eminescian, hamletiza,
maiorescianism, moromeţian, sadovenian.
16. Formaţi substantive, nume de locuitori din ţările de mai jos. Explicaţi formarea.
Albania, Anglia, Australia, Belgia, Danermaca, Elveţia, Franţa, Finlanda, Olanda, Grecia, Polonia,
Suedia, Portugalia,
17. Formaţi substantive, nume de locuitori din oraşele de mai jos. Explicaţi formarea.
- Berlin, Praga, Paris, Londra;
- Chişinău, Iaşi, Constanţa, Craiova.
18. Căutaţi un nume propriu feminin cu aceeaşi rădăcină: Adrian, Alexandru, Aurel, Dan, Eugen, Florin,
Ion, Mihai, Săndel, Zamfir, Lucian.
19. Indicaţi cuvântul din care prin derivare regresivă au rezultat cuvintele de mai jos: amestec, auz, blestem,
cânt, greş, învăţ, odihnă, omor, poftă, risipă, salt, treier, văz.
 1.3. Compunerea
3. Compunerea este un procedeu intern de îmbogăţire a vocabularului şi constă în unirea ori alăturarea a
două sau mai multe cuvinte, pentru a forma o unitate lexicală nouă. Cuvintele care intră în alcătuirea
compuselor sunt, din punct de vedere morfologic, părţi de vorbire de acelaşi fel sau diferite.
Compunerea se poate realiza prin:
a) contopire (unire, sudură);
b) alăturare;
c) elemente de compunere;
d) abreviere.

a) În alcătuirea compuselor prin contopire intră cuvinte întregi, existente şi independent în vorbire, care
se scriu împreună şi se comportă formal ca o singură unitate lexicală: bunăvoinţă, fărădelege,
untdelemn etc.
b) Compusele prin alăturare au în structură tot cuvinte întregi, existente şi independent în vorbire, dar
acestea se scriu cu cratimă sau separat, nefiind încă sudate din punct de vedere formal: câine-lup,
Delta Dunării, Marea Neagră, rea-credinţă etc.
c) Cuvintele compuse cu ajutorul elementelor de compunere (cu prefixoide şi cu sufixoide) sunt
alcătuite din cuvinte inexistente independent în vorbire şi din cuvinte cu o existenţă independentă în
limbă: autobiografie, electromotor, microproducţie etc. Aceste cuvinte se scriu împreună.
d) Compunerea cuvintelor prin abreviere sau prescurtare se realizează prin reunirea unor fragmente de
cuvânt: Agrosem, Centrofarm etc. Alteori compunerea de acest tip se face prin alăturarea literelor
iniţiale: CFR, ONU etc. În această situaţie se poate folosi punctul, dar utilizarea lui nu este
obligatorie.
Toate părţile de vorbire, cu excepţia articolului, pot să fie compuse.
Substantivele comune
1. Se scriu într-un singur cuvânt:
- substantivele care au în structura lor elemente de compunere fără întrebuinţare independentă în limbă
de tipul: auto-, bio-, cvasi-, electro-, foto-, macro-, mini-, tele-, vice-, port-, -cid, -drom, -naut, -fob, -
fag, -fil, -fug (aerodrom, balneolog, genocid, microfon, neurolog, electroanaliză, miniinterviu,
portaltoi, pseudoartist, vicepreşedinte, portbagaj, semicerc, telespectator, termocentrală ect.);
Nota bene! Unele elemente de compunere, căpătând statut de cuvinte, se scriu şi separat: par auto,
atelier moto, reporte foto, fustă mini, rochie maxi, timpul meteo, vinuri extra etc.
- substantivele alcătuite din două sau mai multe cuvinte la care se schimbă după număr şi caz numai
elementul final: binecuvântare (binecuvântarea, binecuvântării, binecuvântări, binecuvântările,
binecuvântărilor), binefacere, miazănoapte, miazăzi, bunăstare, bunăvoinţă, botgros, clarviziune,
dreptunghi, răufăcător, răuvoitor, primăvară, deochi, fărădelege, deîmpărţit, preaplin, untdelemn,
atotputernicie etc.;
- substantivele compuse din două sau mai multe cuvinte, unite cu ajutorul vocalei de legătură o:
surdomut, vasodilatare, pleuropneumonie etc.
2. Se scriu prin cratimă substantivele compuse din elemente în a căror structură:
- se modifică primul element: vagon-restaurant (vagonului-restaurant, vagoane-restaurant), cal-putere
(cai-putere), tonă-kilometru (tone-kilometru), kilowatt-oră (kilowaţi-oră), zi-lumină (ziuă-lumină, zilei-
lumină, zile-lumină), argint-viu (argintul-viu, argintului-viu), floarea-soarelui (flororii-soarelui, florile-
soarelui) etc.;
- se modifică al doilea element: liber-cugetător (liber-cugetătorului, liber-cugetătorii), liber-profesionist
(liber-profesionişti), nou-născut (nou-născuţi, nou-născuţii, nou-născută, nou-născutei, nou-născutele),
 după-amiază (după-amiaza, dupa-amiezii, după-amiezi, după-amiezile), înainte-mergător (înainte-
mergători) etc.;
Nota bene! Substantivele ce au în componenţa lor numeralul ordinal prim prezintă fluctuaţii din punctul de
vedere al unităţii morfologice: prim-ministru sau primul-ministru, prim-miniştri, sau primii-miniştri , prim-
secretar, primul-secretar, prim-secretari sau primii-secretari.
- se modifică ambele elemente: maşină-unealtă (maşinii-unelte, maşini-unelte), contabil-şef, redactor-
şef, proces-verbal, stat-major, făt-frumos etc.;
- nu se modifică nici un element: apă-albă (cataractă), apă-neagră (glaucom), barba-caprei, barba-
împăratului, cal-de-mare, calul-popii, ceapa-ciorii, ciuboţica-ursului, coada-şoaricelui, gură-cască,
iarba-fiarelor, lapte-de-pasăre, lupul-albinelor (insectă), ţâncul-pământului, ţâţa-caprei, regina-nopţii,
cinci-degete, nouă-ochi, trei-fraţi, fluieră-vânt, pierde-vară, linge-blide, papă-lapte, zgârâie-brânză,
sare-garduri, soare-apune, soare-răsare, meşter-strică etc.
Nota bene! Tot prin cratimă se scriu şi cuvintele compuse invariabile constând din trei şi mai multe
elemente variate: du-te-vino, calcă-n-străchini, ducă-se-pe-pustii, nu-mă-uita, lasă-mă-să-te-las, trei-fraţi-
pătaţi, ucigă-l –crucea, coada-mâţei-de-baltă etc.
4. Se scriu separt substantivele compuse ale căror elemente îşi păstrează independenţa lexicală şi
gramaticală şi se comportă ca îmbinări libere de cuvinte: apă oxigenată, director adjunct, membru
corespondent, măr creţesc, om de stat, capră de munte, iepure de casă, sfeclă de zahăr, viţă de vie, două
puncte, punct şi virgulă, mai mult ca perfect etc.
Substantivele proprii
1. Se scriu într-un singur cuvânt substantivele proprii ale căror elemente constitutive s-au contopit într-o
unitate morfologică: Aioanei, Airinei, Barbăneagră, Câmpulung, Sântilie, Sânchetru, Sântămăria,
Şaptefraţi, Cincilei, Catarău, Negruvodă, Mereacre, Mânăscurtă etc.;
2. Se scriu cu cratimă substantivele proprii lipsite de unitate morfologică, constând din:
- două sau mai multe substantive cu formă de nominativ-acuzativ: Câşliţa-Prut, Râmnicul-Vâlcea,
Slobozia-Horodişte, Cluj-Napoca, Moş-Ajun, Baba-Cloanţa etc.;
- substantiv propriu (nume topic) precedat sau urmat de un substantiv comun (adesea cu valoare
generică) care serveşte ca mijloc de identificare : Vadul-Raşcov, Valea-Trăisteni, Grinăuţi-Raia, Gura-
Căinari, Copăceni-Deal, Baurci-Moldoveni, Piatra-Neamţ, Ocna-Mureş etc.;
- substantiv propriu urmat de un alt substantiv nume de persoană sau nume de localitate: Ana-Maria,
Maria-Magdalena, Rusu-Ciobanu, Popescu-Marin etc.;
- substantiv propriu sau comun urmat sau precedat de un calificativ substantival sau adjectival, servind
pentru denumirea personalităţilor istorice sau a personajelor folclorice: Alb-Împărat, Verde-Împărat,
Ştefan-Vodă, Mihai-Voievod, Hagi-Tudose etc.;
Nota bene! Când substantivul comun arată gradul, rangul, funcţia precedă calificativul-nume propriu,
denumirea se scrie fără cratimă: împăratul Roş, vodă Ştefăniţă, voievodul Şerban etc.
- două substantive dintre care primul este o prescurtare ritmată a celui de-al doilea: Chira-Chiralina,
Rilă-Iepurilă, Rusalina-Lina, Riţă-Veveriţă, Tic-Pitic etc.;
- substantiv la nominativ urmat de un substantiv la genitiv: Calea-Laptelui, Muma-Pădurii, Păunaşul-
Codrilor, Zâna-Zorilor, Mândra-Câmpului, Voinicul –Florilor etc.;
- substantiv urmat sau precedat de adjectiv: Buna-Vestire, Harap-Alb, Făt-Frumos, Carul-Mare, Ursa-
Mică etc.;
- două substantive legate prin prepoziţie sau adverb: Gură-de Aur, Albă-ca-Zăpada, Luceafărul-de-Seară,
Omul-de-Flori, Craiul-de-Rouă etc.;
- substantiv precedat de verb: Ssfarmă-Piatră, Strâmbă-Lemne, Scutură-Munţi etc.;
- două sau mai multe substantive însoţite de alte părţi de vorbire: Statu-Palmă-Barbă-Cot, Păsări-Lăţi-
Lungilă, Jumătate-de-Om-Călare-pe-Jumătate-de-Iepure-Şchiop etc.;
 - se scriu separat substantivele compuse cu diverse structuri neprevăzute: Lacul Sărat, Polul Nord,
Cetatea Albă, Târgul Frumos, Andruşul de Jos, Vatra Dornei, Moara de Piatră, Alexandru cel Bun,
Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Ileana Cosânzeana, Pintea Viteazul, Moş Crăciun, Steaua Polară,
Anul Nou etc.
Adjectivul
1. Se scriu într-un singur cuvânt:
- adjectivele care în structura lor elemente de compunere fără întrebuinţare independentă în limbă de
tipul: bi-, ego-, neo-, agro-, cardio-, electro-, gastro-, micro-, multi-, schizo-, uni- (bicolor,
agroindustrial, cardiovascular, gastrointestinal, electrochimic, cvasiunanim, microfotografic,
psihofiziologic, termonuclear, schizofrenie, unilateral etc.);
- adjective compuse din două sau mai multe cuvinte (adverb+adjectiv, substantiv+adjectiv,
adjectiv+substantiv, prepoziţie+substantiv, adjectiv+adjectiv etc.) la care se schimbă după gen, număr
şi caz numai elementul final: binemeritat, binecuvântat, clarvăzător, răufăcător, preacinstit, preafericit,
pursânge, cuminte, nemaiauzit, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, cumsecade, bleumarin,
dacoromân, istroromân, macedoromân, meglenoromân, retoromân, latinoaerican, sârbocroat,
atotputernic, atoatevăzător etc.
Nota bene! Se consideră grupuri libere de cuvinte şi nu cuvinte compuse îmbinările formate din
adverb+participiu de tipul: bine crescut „înalt, bine educat”, bine cunoscut „cunoscut bine”, bine înţeles
„înţeles bine”, bine mirositor, bine venit.
2. Se scriu prin cratimă:
- adjectivele compuse din două adjective ale căror elemente constitutive se află în raport de coordonare,
ambele determinând în egală măsură substantivul pe lângă care stau; în aceste cazuri se pot schimba
ambele elemente sau numai ultimul: (măr) dulce-amărui – (mere) dulci-amărui, (frunză) galbenă-
ruginie – (frunze) galbene-ruginii, (spectacol) muzical-coregrafic – (spectacole) muzical-coregrafice,
(proces) instructiv-educativ – (procese) instructiv-educative, (compoziţie) literar-muzicală –
(compoziţii) literar-muzicale etc.;
- adjectivele compuse din două adjective unite prin vocala de legătură o; în aceste cazuri se schimbă
numai al doilea element: (bază) tehnico-materială – (baze) tehnico-materiale, (industrie) chimico-
farmaceutică – (industrii) chimico-farmaceutice, (măsură) economico-organizatorică – (măsuri)
economico-organizatorice etc.;
Nota bene! Din clasa dată fac parte şi adjectivele ce indică apartenenţa teritorial-naţională cu primul termen
fără întrebuinţare independentă în limbă: anglo-francez (nu englezo-francez), carpato-balcanic (nu carpatico-
balcanic), italo-american (nu italiano-american), afro-asiatic (nu africano-asiatic) etc.
- adjectivele compuse din adverb-adjectiv la care se schimbă al doilea element: aşa-numit, aşa-zis, nou-
născut, nou-venit, propriu-zis etc.;
- adjective compuse din substantiv (nume de punct cardinal)+adjectiv (care indică apartenenţa etnico-
teritorială): nord-vietnamez, est-europea, sud-dunărean etc.
Pronumele
1. Se scriu întgr-un singur cuvânt:
- pronumele (personale, reflexive, de identitate, demonstrative, nehotărâte) compuse: dumneata,
dumnealui, dumneaei, dumnealor, dumneavoastră; sieşi, sineşi; însumi, însuţi, însuşi, înşine, înşivă,
înşişi, însămi însăţi, însene, însevă, înseşi, însele; acelaşi, aceeaşi; celălalt, cealaltă; altcareva, altcineva,
altceva; fiecare, fiecine, fiece; oarecare, oarecine, oarece, oricare, oricine, orice, orişicare, orişicine,
orişice; careva, cineva, ceva, câtva; vreunul, vreun, vreuna, vreo.
2. Se scriu separat pronumele (relative, negative şi de politeţe) compuse: cel ce, ceea ce, cei ce, cele ce; nici
unul, nici un, nici una, nici o; Alteţa sa (voastră), Alteţele lor, Excelenţa sa (voastră), Excelenţele lor,
Măria sa (ta), Maiestatea sa, Sanctitatea sa (ta, voastră) etc.
Numeralul
1. Se scriu într-un singur cuvânt numeralele (cardinale, colective, distributive, ordinale) compuse:
unsprezece...nouăsprezece; douăzeci...nouăzeci; amândoi, tustrei...tusnouă, câteşitrei...câteşinouă; dintâi,
întâiaşi.
2. Se scriu separat numeralele (cardinale, ordinale, adverbiale, distributive) compuse: douăzeci şi
unu...douăzeci şi nouă, o sută... nouă sute, o mie...; al douăzeci şi unulea...al douăzeci şi nouălea, al
sutălea, al două miilea; o dată...de nouă ori, a doua oară... a nouăzeci şi nouă oară; câte unu...câte
nouăzeci şi nouă etc.
Verbul
1. Se scriu într-un singur cuvânt:
- verbele compuse formate cu adverbul bine şi cu elemente de compunere fără întrebuinţare
independentă în limbă: a binecuvânta, a binemerita, a binevoi, a autoadministra, a se autoapăra, a
radiodifuza, a pirograva, a telecomanda etc.;
- verbele compuse formate din participii şi gerunzii negative cu intercalarea adverbului mai: nemaiauzit,
nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nemaicunoscând, nemaipomenind,
nemaivăzând etc.
Adverbul
1. Se scriu într-un singur cuvânt adverbele compuse din:
- prepoziţie+adverb: adeseori, arareori, deasupra, decât, degeaba, dedesubt, demult, deodată, desigur,
dinadins, dinainte, dinapoi, dinăutru, dincoace, dincolo, dincotro, dintotdeauna, dimpotrivă, dimpreună,
înapoi, întocmai, precum, prejos, presus etc.
- prepoziţie+substantiv: acasă, alături, alene, alocuri, aseară, defel, deloc, deopotrivă, departe, deseară,
devale, devreme, pesemne etc
- prepoziţie+numeral cardinal: întruna;
- prepoziţie-pronume: delaolaltă, laolaltă;
- prepoziţie în+de+altă parte de vorbire: îndeaproape, îndeajuns, îndelung, îndeobşte, îndeosebi,
îndeseară etc.
- adjectiv+substantiv: deseori, rareori, astăzi, astfel, alatăieri, alaltăseară, altădată, uneori, bunăoară etc.;
- pronume+adverb: altcândva, altcum, atcumva;
- adverb+adverb: nicicând, nicicât, nicicum, niciodată, niciunde, totodată etc.;
- adverb+unul dintre elementele de compunere fie, oare, ori, va: fiecând, fiecum, fieunde, cândva,
cumva, undeva, oarecând, oarecum, oarecât, oareunde, oricând, oricum, oriîncotro, oriunde, oricât etc.;
- adverb+şi: câtuşi, iarăşi, totuşi;
- din mai multe elemente eterogene: câteodată, nicicacum, nicidecum, numaidecât, orişicând, orişicum,
orişiunde etc.
2. Se scriu prin cratimă adverbele compuse din:
- adjectivul astă+substantiv: astă-iarnă, astă-noapte, astă-primăvară, astă-seară, astă-vară etc.;
- adverb+substantiv: azi-dimineaţă, ieri-dimineaţă, ieri-noapte, ieri-seară etc.;
- prepoziţia după+substantiv: după-amiază, după-masă, după-prânz, precum şi dis-de-dimineaţă;
- prepoziţiile întru, dintru + adverb: într-aceea, într-acolo, într-adevăr, într-adins, într-aiurea, într-ales,
într-atât, dintr-acolo, dintr-o dată etc.;
- substantiv+substantiv, substantiv+adverb, adverb+adverb, verb+verb, interjecţie+interjecţie: calea-
valea, an-vară, câine-câineşte, vrând-nevrând, treacă-meargă, târâş-grăpiş, încet-încet, prea-prea, ţac-
pac etc.;
- două elemente rimate care nu se întrebuinţează separat în limbă: hara-para, harcea-parcea, nitam-nisam,
trela-lela etc.;
5. Se scriu separat adverbele compuse din:
 - prepoziţia compusă de-a+ alt cuvânt: de-a berbeleacul, de-a lungul, de-a rândul, de-a rostogolul, de-a
dreptul, de-a curmezişul, de-a dreapta, de-a gata, de-a spinarea, de-a stânga, de-a valmă, de-a binelea,
de-a buşilea, de-a pururi, de-a fir-a-păr etc.;
- două sau mai multe cuvinte care îşi păstrează autonomia: de aceea, de aproape, de cu seară, de cu
vreme, de astă dată, de jur împrejur, din când în când, în adevăr, în afară, în fine, la îndemână, la o
parte, pe de lături, pe de o parte, pe de altă parte, pe de rost, pe negândite etc.;
Prepoziţia
1. Se scriu într-un singur cuvânt prepoziţiile ale căror elemente constitutive s-au contopit în procesul
evoluţiei limbii: despre, dintre, dinspre, deasupra, dedesubtul, dimprejurul, dinaintea, dinapoia, înapoia,
îndărătul, împotriva etc.;
2. Se scriu separat prepoziţiile compuse de tipul: de la, de lângă, de către, de pe, de pe la, de după, de sub,
fără de, pe la, pe lângă, pe sub, până la, de pe lângă, până pe la, până pe lângă, afară de, în afară, pe
aproape de, de jur împrejurul, fără de, până înspre, până peste.
Conjuncţia
1. Se scriu într-un singur cuvânt conjuncţiile ale căror elemente constitutive s-au contopit în procesul
evoluţiei limbii: aşadar, deoarece, fiindcă, încât, precum, oriunde, oricum, oricât, oricând, vasăzică etc.
2. Se scriu separat conjuncţiile compuse de tipul: fără ca, pentru că, pentru ce, de ce, ca şi cum, ca şi când,
pe câtă vreme, cât timp, cu toate că, de câte ori, din moment ce, de vreme ce, din cauză că, în timp ce, ori
de câte ori.
Interjecţia
1. Se scriu prin cratimă interjecţiile compuse din două sau mai multe interjecţii simple: cioc-cioc, ham-
ham, hi-hi-hi, ha-ha-ha, ţanc-ţanc, ţiu-ţiu, tra-la-la, tic-tac, ţâr-ţâr, hop-aşa, hopa-ţupa etc.
Un procedeu recent (cu vechime de cel mult un secol) este compunerea din cuvinte abreviate,
caracteristic mai ales vorbirii culte, constă în compunerea unor părţi din elementele componente. a)
Abreviere totală (la iniţiale, acronime): S. N. C. F. R., N(ord)V(est);
b) Abreviere parţială: TRANSCOM; ROMARTA;
c) Abreviere mixtă: TAROM [T(ransporturi) A(eriene) Rom(âne)]
Evaluare
1. Precizaţi modul de compunere şi raporturile sintactice între elementele componente ale cuvintelor
compuse, stabiliţi regulile ortografice ale acestor cuvinte:
Maşină-unealtă, traista-ciobanului, gură-cască, cal-de-mare, bunăstare, apă de colonie, untdelemn, soare-
răsare, Gura-Humorului, Curtea de Argeş, Piatra-Neamţ, Ştefan cel Mare, Făt-Frumos, Baba-Cloanţa,
Muma-Pădurii, cumsecade, aşa-zis, aşa-numit, galben-auriu, româno-bulgar, treisprezece, tuspatru, oricare,
careva, orişicine, bună-cuviinţă, bunăvoinţă, altfel, rareori, după-amiază, astă-vară, de la, de pe, faţă de,
precum, deoarece, fiindcă.
2. Semnalaţi cuvintele compuse care apar în următoarele texte, explicaţi structura lor:
a) Redactorul-şef de la revista ,,Ştiinţă şi tehnică’’ l-a rugat pe Radu să-i traducă un articol. Pentru acestă
traducere avea nevoie nu numai de un dicţionar englez-român, ci şi de unul german-român. Dorea să redea
cât mai exact termenii din domeniul tehnico-ştiinţific.
b) În holul Facultăţii de Filologie era un du-te-vino permanent, o aglomeraţie nemaaivăzută, ca în Gara de
Nord! O aştepatam pe Ana-Maria care participa la acest simpozion literar-artistic. Ieri după-amiază
stabilisem să ne întâlnim în hol. Iat-o! E îmbrăcată cu o rochie albastră-închis.
3. Explicaţi de ce cuvintele compuse din prima grupă se scriu cu liniuţă de unire, iar cele din grupa a doua
fără liniuţă:
a) cal-putere, câine-lup, nou-născut, economico-social, instructiv-educativ, rea-voinţă, triplu-salt, vagon-
restaurant, an-lumină.
b) binevoitor, bunăvoinţă, bunăstare, dinspre, dreptunghi, primăvară, rareori, scurtcircuit, şaptezeci.
4. Completaţi spaţiile libere cu forma corectă întruna (,,mereu’’, ,,fără întrerupere’’) şi într-una (,,în una’’),
după cum cere înţelesul contextului:
a) Pe masă erau două ceşti … era cafea, în cealaltă era lapte. b) Bunica vorbeşte … despre tinereţea ei. c)
… din zile vom merge la film. d) De ce îmi repeţi … acelaşi lucru. e) … din camere se află biblioteca. f)
Telefoul a sunat… .
5. Precizaţi care dintre cuvintele de mai jos sunt compuse şi care sunt derivate cu prefixe. La cele compuse
precizaţi procedeul de compunere:
acasă, amoral, deoparte, despături, despre, deşuruba, devreme, dinspre, înnoda, înspre, motonavă, neclar.

4.4. Conversiunea (schimbarea valorii gramaticale )

Conversiunea este un procedeu prin excelenţă gramatical şi constă în formarea unui cuvânt nou prin
trecerea de la o parte de vorbire la alta.
Există câteva tipuri de conversiune în dependenţă de partea nouă de vorbire formată.

Substantivizarea
Articolul
El e un copil bun. „Un” este un articol substantival.
Numeralul
Am primit un doi. Doiul m-a deranjat.
Adjectivul
Fata frumoasă a venit în ospeţie Frumosul va salva lumea.
Adverbul
El lucrează bine. Binele să nu se uite.
Verbul la gerunziu
El gemea suferind. Suferindul gemea în continuu.
Interjecţia
Ah! mă doare piciorul. Pu-pu-pu se auzea la marginea satului.
Nota bene! Orice parte de vorbire poate fi substantiv
Adjectivizarea
Substantivul
El este un bărbat interesant. Vitoria Lipan era o femeie bărbată.
Pronumele
Acesta este harnic. Băiatul acesta este harnic.
Pronumele nehotărât
Fiecare trebuie să-şi păstreze verticalitatea. Fiecare om întâlneşte greutăţi.
Verbul la gerunziu
Căzând într-un moment ar trebui să te ridici. Frunza căzândă.
Adverbul
Azi plec pentru a vizita cele trei muzee din Ziua de azi este frumoasă.
centrul Londrei.
Adverbializarea
Substantivul
Toamna este bogată. Toamna se numără bobocii.
Verbul la participiu
Castelul este deschis. Vorbeşte deschis.
1. Pe baza exemplelor de mai jos, explicaţi în ce constă procedeul conversiei (schimbarea clasei lexico-
gramaticale)
Albastrul cerului. Un costum albastru. Miroase a ars. Friptură arsă. Un gând ascuns. S-au ascuns în codru.
Un om avut. Avutul nu aduce fericire. E harnică foc. Focul arde înăbuşit. Am căpătat un zece. Zece cărţi. E
un om suferind. Suferinzii înşeală pe sine. Mi-a făcut un bine. Bine, te poţi duce. Un om tăcut. În sfârşit, a
tăcut. Are un scris frumos. Scrie frumos. Vorbeşte răspicat. Două vorbe limpezi, răspicate. Vara e cald. Nu
toate verile sunt călduroase.
2. Recunoaşteţi în proverbele date cuvintele formate prin schimbarea clasei morfologice, găsiţi alte
exemple:
Binele nu se face numai la cine îţi place, căci binele este bine să-l faci la fiecare.
Rău cu rău, dar mai rău fără rău.
Un nebun întreabă şi zece înţelepţi nu-i pot răspunde.
Face albul negru şi negrul alb.
Zgârcitul se bucură luând, iar darnicul se mângâie dând.
3. Folosind procedeul articulării cu articol hotărât, transformaţi următoarele cuvinte şi precizaţi clasa
morfologică atât pentru cuvintele menţionate, cât şi pentru cele pe care le-aţi obţinut: albastru, bine, citit,
eu, frumos, greu, mâncat, plimbat, rănit, verde, dimineaţă, seară, vară, zi.
4. Găsiţi trei cuvinte care pot forma fiecare: un compus, un derivat şi un cuvânt cu altă valoare
morfologică. Folosiţi cuvintele formate prin cele trei mijloace de îmbogăţire a vocabularului în
redactarea unor propoziţii.

4. 5. Onomatopeele
Unul din izvoarele de îmbogăţire lexicală este formarea de cuvinte pe calea onomatopeelor, prin imitarea,
sunetelor, zgomotelor din natură (plante, animale, obiecte, om etc.).
Se pot distinge mai multe categorii de formaţii onomatopeice:
A. după specificul sunetelor imitate:
zgomote repetate: ha-ha-ha! (imită râsul în hohote); sunete prelungite: uraaa! (aprobare); tii! (exprimă
diverse stări sufleteşti: admiraţie, mirare, necaz).
B. După modul de imitare:
a) al zgomotului unui obiect: bang-bang sau dang-dang (sunetul clopotului sau alt sunet metalic), huştiuliuc
(căderea unui obiect în apă) etc.
b) al instrumentelor muzicale: tam-tam (muzică executată cu o tobă africană);
c) al ţipetelor insectelor, păsărilor, animalelor: bâz-bâz (musca), ţiu-ţiu (puii de găină);
d) strigătele oamenilor: aoleu, văleu, oleoleu (durere, spaimă, dor, mirare);
e) după modul de sugerare:
al oboselii, necazului, regretului: uf!
Onomatopeele servesc la formarea derivatelor verbale: a hohoti, a bâzâi, a mieuna, a cotcodăci, a şuşoti, a
plescăi, a bocăni, a ciocni, a pocni, a pufni, a croncăni, a trăcăni etc.
Evaluare
1. Din următoarele contexte subliniaţi onomatopeile:
Atunci eu, zbârr! cu piatra!
E vai de animalele pădurii!
Mergea pâş, pâş.
Tu auzi hăi, hăi şi nu vezi pe nimeni.
“ Şi odată pornesc ei, teleap, teleap, teleap.” (Ion Creangă)
La a patra măsură, şeful strigă chemarea: hăp-şa!
Hai cu mine!
Brrr, ce frig e afară!
2. Alcătuiţi un dialog în care să utilizaţi onomatopeile: zbrrr, ham-ham, cip-cirip, bâzz, pit-palac.
 Bibliografia recomandată
1. Avram Mioara, Carabulea Elena, Ciobanu Fluvia. Formarea cuvintelor în limba română. Vol 2,
Prefixele. Bucureşti: Editura Academiei Republicii Socialiste Române, 1978
2. Chiriac M., Iancu M., Vocabular. Teorie şi teste, Bucureşti: Editura Recif, 1995.
3. Corlăteanu N., Melniciuc I. Lexicologia, Chişinău: Lumina, 1992.
4. Coteanu I., Bidu-Vrănceanu A. Limba română contemporană. Vocabularul. Vol. al II lea. Bucureşti:
Editura Didactică şi Pedagogică, 1975.
5. Drăganu Nicolae, Compunerea cuvintelor în limba română, Timişoara: Editura Amphora, 1998.
6. Formarea cuvintelor în limba română. Vol. 1. Bucureşti: Editura Academiei Republicii Socialiste
Române, 1970.
7. Hristea Th. Sinteze de limba română. Bucureşti: Editura Albatros, 1984.
8. Melniciuc I., Corlăteanu N., Lexicologia: culegere de exerciţii, Chişinău: Editura Ştiinţa, 1972.
9. Norme ortografice, ortoepice şi de punctuaţie ale limbii române, Editura: Lumina, Chişinău, 1990
10. Studii şi materiale privitoare la formarea cuvintelor în limba română. Vol. 3, Bucureşti: Editura
Academiei Republicii Socialiste Române, 1962.