Sunteți pe pagina 1din 5

Eminescu - Imparat si proletar Pe banci de lemn, n scunda taverna mohorta, Unde patrunde ziua printre fere?

ti murdare, Pe lnga mese lunge, statea posomorta, Cu fe?e-ntunecoase, o ceata pribegita, Copii saraci ?i sceptici ai plebei proletare. Ah! - zise unul - spune?i ca-i omul o lumina Pe lumea asta plina de-amaruri ?i de chin? Nici o scnteie-ntr-nsul nu-i candida ?i plina, Murdara este raza-i ca globul cel de tina, Asupra carui dnsul domne?te pe deplin. Spune?i-mi ce-i dreptatea? - Cei tari se ngradira Cu-averea ?i marirea n cercul lor de legi; Prin bunuri ce furara, n veci vezi cum conspira Contra celor ce dn?ii la lucru-i osndira ?i le subjuga munca vie?ii lor ntregi. Unii plini de placere petrec a lor via?a, Trec zilele voioase ?i orele surd. n cupe vin de ambra - iarna gradini, verdea?a, Vara petreceri, Alpii cu frun?ile de ghea?a Ei fac din noapte ziua ?-a zilei ochi nchid. Virtutea pentru dn?ii - ea nu exista. nsa V-o predica, caci trebuie sa fie bra?e tari, A statelor greoaie cara trebuie-mpinse ?i trebuiesc luptate razboaiele aprinse, Caci voi murind n snge, ei pot sa fie mari. ?i flotele puternice ?-armatele faloase, Coroanele ce regii le pun pe fruntea lor, ?-acele milioane, ce n gramezi luxoase Sunt strnse la bogatul, pe cel sarac apasa, ?i-s supte din sudoarea prostitului popor. Religia - o fraza de dn?ii inventata Ca cu a ei putere sa va aplece-n jug, Caci de-ar lipsi din inimi speran?a de rasplata, Dupa ce-amar muncira?i mizeri via?a toata, A?i mai purta osnda ca vita de la plug? Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea ?i v-a facut sa crede?i ca ve?i fi rasplati?i... Nu! moartea cu via?a a stins toata placerea Cel ce n asta lume a dus numai durerea Nimic n-are dincolo, caci mor?i sunt cei muri?i. Minciuni ?i fraze-i totul ce statele sus?ine, Nu-i ordinea fireasca ce ei a fi sus?in; Averea sa le aperi, marirea ?-a lor bine, Ei bra?ul tau narma ca sa love?ti n tine, ?i pe voi contra voastra la lupta ei va mn. De ce sa fi?i voi sclavii milioanelor nefaste, Voi, ce din munca voastra abia pute?i trai? De ce boala ?i moartea sa fie partea voastra, Cnd ei n boga?ia cea splendida ?i vasta

Petrec ca ?i n ceruri, n-au timp nici de-a muri? De ce uita?i ca-n voi e ?i numar ?i putere? Cnd vre?i, pute?i prea lesne pamntul sa-mpar?i?i. Nu le mai face?i ziduri unde sa-nchid-avere, Pe voi unde sa-nchida, cnd mpin?i de durere Ve?i crede c-ave?i dreptul ?i voi ca sa trai?i. Ei ngradi?i de lege, placerilor se lasa, ?i sucul cel mai dulce pamntului i-l sug; Ei cheama-n voluptatea orgiei zgomotoase De instrumente oarbe a voastre fiici frumoase: Frumse?ile-ne tineri batrnii lor distrug. ?i de-ntreba?i atuncea, voua ce va ramne? Munca, din care dn?ii se-mbata n placeri, Robia via?a toata, lacrimi pe-o neagra pne, Copilelor patate mizeria-n ru?ine... Ei tot ?i voi nimica; ei cerul, voi dureri! De lege n-au nevoie - virtutea e u?oara Cnd ai ce-?i trebuie?te... Iar legi sunt pentru voi, Voua va pune lege, pedepse va masoara Cnd mna v-o ntinde?i la bunuri zmbitoare, Caci nu-i iertat nici bra?ul teribilei nevoi. Zdrobi?i ornduiala cea cruda ?i nedreapta, Ce lumea o mparte n mizeri ?i boga?i! Atunci cnd dupa moarte rasplata nu v-a?teapta, Face?i ca-n asta lume sa aiba parte dreapta, Egala fiecare, ?i sa traim ca fra?i! Sfarma?i statuia goala a Venerei antice, Arde?i acele pnze cu corpuri de ninsori; Ele strnesc n suflet ideea neferice A perfec?iei umane ?i ele fac sa pice n ghearele uzurei copile din popor! Sfarma?i Sfarma?i Zvrli?i Sa spele Celor ce tot ce a??a inima lor bolnava, palate, temple, ce crimele ascund, statui de tirani n foc, sa curga lava, de pe pietre pna ?i urma sclava le urmeaza pn' la al lumii fund!

Sfarma?i tot ce arata mndrie ?i avere, O! dezbraca?i via?a de haina-i de granit, De purpura, de aur, de lacrimi, de urt Sa fie un vis numai, sa fie o parere, Ce far' de patimi trece n timpul nesfr?it. Zidi?i din darmature gigantici piramide Ca un memento mori pe al istoriei plan; Aceasta este arta ce sufletu-?i deschide Naintea veciniciei, nu corpul gol ce rde Cu mutra de vnduta, cu ochi vil ?i viclean. O! aduce?i potopul, destul voi a?teptara?i Ca sa vede?i ce bine prin bine o sa ias'; Nimic... Locul hienei l lua cel vorbare?, Locul cruzimii vechie, cel lins ?i pizmatare?.

Formele se schimbara, dar raul a ramas. Atunci va ve?i ntoarce la vremile-aurite, Ce mitele albastre ni le ?optesc ades, Placerile egale, egal vor fi-mpar?ite, Chiar moartea cnd va stinge lampa vie?ii finite Vi s-a parea un nger cu parul blond ?i des. Atunci ve?i muri lesne fara de-amar ?i grija, Feciorii-or trai-n lume cum voi a?i vie?uit, Chiar clopotul n-a plnge cu limba lui de spija Pentru acel de care norocul avu grija; Nimeni de-a plnge n-are, el traiul ?i-a trait. ?i boale ce mizeria ?-averea nefireasca Le nasc n oameni, toate cu-ncetul s-or topi; Va cre?te tot ce-n lume este menit sa creasca, Va bea pn-n fund cupa, pn' va vrea s-o zdrobeasca, Caci va muri cnd nu va avea la ce trai. ............................................ Pe malurile Seinei, n faeton de gala, Cezarul trece palid, n gnduri adncit; Al undelor greu vuiet, vuirea n granit A sute d-echipajuri, gndirea-i n-o n?ala; Poporul loc i face tacut ?i umilit. Zmbirea lui de?teapta, adnca ?i tacuta, Privirea-i ce cite?te n suflete-omene?ti, ?i mna-i care poarta destinele lume?ti, Cea grupa zdren?uita n cale-i o saluta. Marirea-i e n taina legata de ace?ti. Convins ca voi el este-n nal?imea-i solitara Lipsita de iubire, cum ca principiul rau, Nedreptul ?i minciuna al lumii duce fru; Istoria umana n veci se desfa?oara, Povestea-i a ciocanului ce cade pe ilau. ?i el - el vrful mndru al celor ce apasa Saluta-n a lui cale pe-aparatorul mut. De a?i lipsi din lume, voi cauza-ntunecoasa De rasturnari mare?e, marirea-i radioasa, Cezarul, chiar Cezarul de mult ar fi cazut. Cu Cu Cu Cu La ale voastre umbre nimica crezatoare, zmbetu-va rece, de mila parasit, mintea de dreptate ?i bine rzatoare, umbra voastra numai, puteri ngrozitoare, jugu-i el sile?te pe cei ce l-au urt.

...................................... Parisul arde-n valuri, furtuna-n el se scalda, Turnuri ca facle negre trasnesc arznd n vnt Prin limbile de flacari, ce-n valuri se framnt, Racnete, vuiet de-arme patrund marea cea calda, Evul e un cadavru - Paris al lui mormnt.

Pe stradele-ncru?ite Sui?i pe baricade de Se mi?c batalioane a Cu cu?me frigiene ?i ?i clopote de-alarma

de flacari orbitoare, bulgari de granit, plebei proletare, arme lucitoare, rasuna ragu?it.

Ca marmura de albe, ca ea nepasatoare, Prin aerul cel ro?u, femei trec cu-arme-n bra?, Cu par bogat ?i negru ce pe-umeri se coboara ?i snii lor acopar - e ura ?i turbare n ochii lor cei negri, adnci ?i despera?i. O! lupta-te-nvalita n pletele-?i bogate, Eroic este astazi copilul cel pierdut! Caci flamura cea ro?a cu umbra-i de dreptate Sfin?e?te-a ta via?a de tina ?i pacate; Nu! nu e?ti tu de vina, ci cei ce te-au vndut! ....................................... Scnteie marea lina, ?i placele ei sure Se mi?c-una pe alta ca paturi de cristal Prin lunce pravalite; din tainica padure Apare luna mare cmpiilor azure, mplndu-le cu ochiul ei mndru, triumfal. Pe undele ncete ?i mi?ca leganate Corabii nvechite scheletele de lemn; Trecnd ncet ca umbre - ?in pnzele umflate n fa?a lunei, care prin ele-atunci strabate, ?i-n roata de foc galben sta fa?a-i ca un semn. Pe maluri zdrumicate de aiurirea marii Cezaru-nca vegheaza la trunchiul cel plecat Al salciei pletoase - ?i-ntinse-a apei arii n cercuri fulgernde se pleaca lin suflarii A zefirului nop?ii ?i suna caden?at. i pare ca prin aer n noapte nstelata, Calcnd pe vrf de codri, pe-a apelor mariri, Trecea cu barba alba - pe fruntea-ntunecata Cununa cea de paie i atrna uscata Mo?neagul rege Lear. Uimit privea cezarul la umbra cea din nouri, Prin cre?i ai carei stele lin tremurnd transpar, I se deschide-n minte tot sensul din tablouri A vie?ii sclipitoare... A popoarelor ecouri Par glasuri ce mbraca o lume de amar: "n orice om o lume ?i face ncercarea, Batrnul Demiurgos se opinte?te-n van; n orice minte lumea ?i pune ntrebarea Din nou: de unde vine ?i unde merge floarea Dorin?elor obscure sadite n noian. Al lumii-ntregul smbur, dorin?a-i ?i marirea, n inima oricarui i-ascuns ?i traitor, Zvrlire hazardata, cum pomu-n nflorire n orice floare-ncearca ntreaga a sa fire,

Ci-n calea de-a da roade cele mai multe mor. Astfel umana roada n calea ei nghea?a, Se petrifica unul n sclav, altu-mparat, Acoperind cu noime sarmana lui via?a ?i aratnd la soare-a mizeriei lui fa?a Fa?a - caci n?elesul e-acela?i la to?i dat. n veci acelea?i doruri mascate cu-alta haina, ?i-n toata omenirea n veci acela?i om n multe forme-apare a vie?ii cruda taina, Pe to?i ea i n?ala, la nime se distaina, Dorin?i nemarginite plantnd ntr-un atom. Cnd ?tii ca visu-acesta cu moartea se sfr?e?te, Ca-n urma-?i ramn toate astfel cum sunt, de dregi Orict ai drege-n lume - atunci te obose?te Eterna alergare... ?-un gnd te-ademene?te: Ca vis al mor?ii-eterne e via?a lumii-ntregi."