Revista Simpozionului "Vizionarii Neamului Nostru - ED", Prima Ediție

Simpozionul
VIZIONARII NEAMULUI NOSTRU - ED

Craiova, 3 noiembrie 2018
Vrem să știm
ce avem de făcut în prezent ca Neam,
de aceea trebuie să ne aflăm obârșia
și unde vrem să ajungem!!!!
Organizatori: Academia DACOROMÂNĂ

împreună cu Asociația tinerilor ARTA ZALMOXA
www.facebook.com/arta.zalmoxa www.sfatulbatranilor.ro
CATEDRALA PACEA LUMII
BUCIUM
SFÂNTUL
ARSENIE BOCA
Idealul Adevărat nu este o idee sau o situație viitoare
optimă.
Idealul este o Ființă....salvatoare.
Este ceva după care tânjești din străfundul ființei tale.
Nu avem liniște și echilibru, până nu decidem în Timp
ce facem cu Eternitatea noastră.
Adevărul devine Ființă activă, capabilă să ridice
Sufletul la alt nivel de existență.
Vizionarii neamului nostru  1
Cuprins
Unde ni sînt visătorii?... ............................................................................................................. 3
Prefață......................................................................................................................................... 6
Gânduri privind spre anul 2050 .................................................................................................. 7
Rolul familiei în formarea personalității .................................................................................. 10
Profetismul eminescian ............................................................................................................ 13
România 100. Ecouri în oglinzi venețiene. .............................................................................. 25
„FIȚI ROMÂNI ȘI IAR ROMÂNI!” ....................................................................................... 25
Lecția de istorie din publicistica lui MIHAI EMINESCU: ...................................................... 25
UNITATEA NAȚIONALĂ ȘI RĂUL DINLĂUNTRU ‒ dezbinarea, vrajba, ura ................. 25
Vizionarul EMINESCU ........................................................................................................... 34
Mihai Eminescu – a(l)titudine poetică și vizionară .................................................................. 40
SARMIZEGETUSA – CAPITALA PĂCII MONDIALE ................................................................ 42
Turismul în România - Agenția de turism de explorări Piciumanii zalmoxieni ...................... 47
Clubul exploratorilor Zalmoxieni............................................................................................. 49
Alimentele viitorului, nutriția de precizie în folosul omenirii ................................................ 52
Energetica românească la nivelul anului 2050 ......................................................................... 58
România 2050 – Țara Universităților Zalmoxiene - ................................................................ 63
avem ca scop clar acela de a „Modela omul în Om!” .............................................................. 63
România 2050 – Țara Orașelor Sănătății Zalmoxiene ............................................................. 66
Un proiect al Constituției Dacoromâniei-Daciei ...................................................................... 69
Petiție contra legii antiromânești a lui Silviu Vexler ............................................................... 99
Fără legi antiromânești în România! ........................................................................................ 99
Imnul Dacilor liberi ................................................................................................................ 110
Valahia Mare sau Confederaţia Statelor Balcanice
– viitorul previzibil al Neamului Românesc ......................................................................... 111
Tempus. Despre timp și înaintemergătorii văzători de timp, dreptul la timp și o viziune
geopolitică dacoromânească ................................................................................................... 123
Ovidiu și geții ......................................................................................................................... 173
Elegiile tomitane, ca izvor istoric, despre geto-daci și limba lor .......................................... 173
Acţiuni politice româneşti în direcţia realizării Marii Uniri .................................................. 180
Unirea românilor din anul 2050 ............................................................................................. 185
Zalmoxe ( Zamolxe) în scrierile istorice și literare ................................................................ 193
2  Vizionarii neamului nostru
Înaintemergătorii vizionari din cronologia atlatodacoromânească

sistematizată în vremuri, ere, epoci și perioade ale preistoriei și istoriei neamului nostru,
precum și despre calendarul dacoromânesc ........................................................................... 205
Argumente pe coordonate ale preistoriei Daciei .................................................................... 283
Datini și obiceiuri agrare la români, pe înțelesul celor mici ................................................. 285
8 septembrie la Desa .............................................................................................................. 288
Asociația, Editura și Librăriile „Avangarda de Sacrificiu” – 2050 ....................................... 290
Înțelepții salvează România. Proiectul „Mi-am luat serviciu nou România” ........................ 293
De aici se pleacă la DRUM NOU – la Reconstrucția din temelii a României reîntregite. .... 294
Unde ni sînt visătorii?...

Alexandru Vlahuță
Nu știu, e melancolia secolului care moare,

Umbra care ne îneacă la un asfințit de soare,
Sau decepția, durerea luptelor de mai-nainte,
Doliul ce se exala de pe-atîtea mari morminte,
Răspîndindu-se-n viață, ca o tristă moștenire,
Umple sufletele noastre de-ntuneric și mîhnire,
și împrăștie în lume o misterioasă jale,
Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale;
Căci mă-ntreb, ce sînt aceste vaiete nemîngîiate,

Ce-i acest popor de spectri cu priviri întunecate,
Chipuri palide de tineri osteniți pe nemuncite,
Triști poeți ce plang și cîntă suferinți închipuite,
Inimi lașe, abătute, făr-a fi luptat vrodată,
și străine de-o simțire mai înaltă, mai curată!
Ce sunt brațele acestea slabe și tremurătoare?
Ce-s acești copii de ceară fructe istovite-n floare?...
și în bocetul atîtor suflete descurajate,

Cînd, bolnavi, suspină barzii pe-a lor lire discordate,
Blestemînd desertul lumii ș-al vieții, în neștire,
Cînd își scaldă toți în lacrimi visul lor de nemurire,
Tu, artist, stăpînitorul unei limbi așa divine,
Ce-ai putea să ne descoperi, ca un făcător de bine,
Orizonturi largi ș-atîtea frumuseți necunoscute,
Te mai simți atras s-aluneci pe aceleași căi bătute,

Să-ți adormi și tu talentul cu-al dezgustului narcotic,
Ca în propria ta țară să te-arăți străin, exotic?...
Cum, cînd ești așa de tînăr, e o glorie a spune
C-ai îmbătrînit și sila de viață te răpune,
Ca nimic pe lumea asta să te miște nu mai poate,
Că te-ai zbuciumat zadarnic și te-ai săturat de toate?
știi tu încă ce-i viața? Ai avut tu cînd pătrunde,

Nu problemele ei vaste, încîlcite și profunde,
Dar un tremurat de suflet, licărirea ta de-o clipă,
Cînd atîtea-ți schimbă vremea c-o bătaie de aripă,
în vertiginosul haos de priveliști, ce te-nșală,
Sub imensa și eterna armonie generală?...
Ești de-abia în pragul lumii. Ți-i așa de sprinten gîndul.

Cîte n-ar ști el să prindă în viață aruncîndu-l!
Cîte frumuseți ascunse vi s-arată numai vouă,
Fericiți poeți: natura, lumea pururea e nouă!
Pe sub ochii tăi tablouri lunecă strălucitoare,
Glasuri, și colori, și forme tu le lași să se strecoare,
Legănînd a tale gînduri adormite, ca pe-o apă,
Cînd atîtea adevăruri nerostite încă-ți scapă!
Știu. Am fost și eu ca tine amăgit să cred că-n artă
Pot să trec la nemurire cu revolta mea deșartă;
și cu lacrimi stoarse-n silă nu mi-aș mai aduce-aminte
Am bocit și eu... nimicuri, ce-mi păreau pe-atuncea sfinte!...
Dar cînd m-am uitat în juru-mi ș-am văzut că e o boală,

și că toți începătorii, de abia scăpați din scoală,
Ofiliți în floarea vîrstei de-un dezgust molipsitor,
își zădărnicesc puterea, focul tinereții lor,
Ca să legene-n silabe, pe tiparele găsite,
Desperări de porunceală și dureri închipuite,
Cînd am înțeles c-aceasta e o modă care soarbe
Seva tinereții noastre, am zis gîndurilor oarbe,
Ce-și roteau peste morminte zborul lor de lilieci,
Să s-abată lăsînd morții în odihna lor de veci,
și din florile vieții să aleagă și s-adune
în nepieritorul fagur adevăr și-nțelepciune!
Cîte nu-s de scris pe lume! Cîte drame mișcătoare
Nu se pierd nepovestite, în năprasnica vîltoare

A torentelor vieții! Câți eroi, lipsiți de slavă,
Nu dispar în lupta asta nesfîrșită și grozavă!
și, sub vijelia soartei, cîte inimi asuprite,
Cîți martiri pe cari vremea și uitarea îi înghite!
Și cînd lumea asta toata e o veșnică mișcare,

Unde cea mai mică forță împlinește o chemare,
și cînd vezi pe-ai tăi cum sufăr, cum se zbuciumă și luptă
în campania aceasta mare și neîntreruptă,
Tu, departe de primejdii, razna ca un dezertor,
Să arunci celor ce-așteaptă de la tine-un ajutor,
Jalea și descurajarea cîntecului tău amar,
și să-ți cheltuiești puterea celui mai de seamă dar,
Ca să-i faci mai răi pe oameni, și mai sceptici, și mai triști?
Asta vi-i chemarea sfîntă de profeți și de artiști?...
Unde ni-s entuziaștii, visătorii, trubadurii,
Să ne cînte rostul lumii și splendorile naturii?
Unde ni-s sămănătorii generoaselor cuvinte,
Magii ocrotiți de stele, mergătorii înainte,
Sub credințele sfărîmate și sub pravilele sterse
îngropînd vechea durere, cu-al lor cîntec să reverse
Peste inimile noastre mîngîiere și iubire,
și cuvîntul lor profetic, inspirata lor privire,
Valurile de-ntuneric despicîndu-le în două,
Splendida-naintea noastră să ne-arate-o lume nouă!
Prefață
Bineînțeles că doar cei care au făcut și fac ceva
important în viața lor rămân loiali unor echipe de oameni
serioși, de oameni iubitori de Țară și Neam, care prin acțiunile
lor sprijină semenii.
Restul... sunt rest...
Mă refer la un OM de excepție, la Dl Prof. Oprișan
Marin de la Desa, Dolj. Dânsul a rămas activ continuu alături
de echipa formată din tinerii cu care comunic aproape zilnic pe
diverse conferințe Skype, conduși de Cătălin Zamfir.
Scriu aceste rânduri din respect față de munca dânsului, ca prefață a Simpozionului
„Vizionarii Neamului nostru” din anul acesta. M-a impresionat ce a făcut luna trecută la Desa,
unde am participat cu tinerii ”modelați” de mine la o acțiune de sprijinire din punct de vedere
economic a zonei.
Oferi – primești...
Așa că am aflat cu mare plăcere și interes de Cărțile de Aur ale
Eroilor Neamului nostru și, peste câteva zile, la sediul Asociației
„Cultul Eroilor Regina Maria” – Dolj am văzut și fotografiat prima carte
de acest gen, de la Comuna Brabova – Dolj.
Dorința celor din Asociația „Avangarda de sacrificiu”, Asociație a
Sufletului Pur Românesc pe care o vom înființa foarte curând,
considerând-o singura AVUȚIE NAȚIONALĂ neprețuită, este aceea
de a se ocupa să scoată la lumină activitatea Moșilor și Strămoșilor
noștri, a Sfinților noștri, a Românilor Adevărați, care s-au învrednicit
să realizeze legătura directă cu DUMNEZEU spre mai binele Țării
reîntregite, a Neamului nostru, cât și a tuturor semenilor, precum și de Eroii căzuți la datorie pe
câmpurile de luptă, consemnați în Cărțile de Aur din fiecare localitate de-o parte și de alta a
Prutului.
Avem în vedere să ne ocupăm de fiecare erou scris în aceste Cărți de Aur, de familiile
lor, de localitatea în care s-au născut, astfel încât toți locuitorii să beneficieze de sprijinul nostru
moral și material.
http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/24138-Cartea-de-Aur-a-Eroilor-Neamului-
Comuna-Brabova
http://www.sfatulbatranilor.ro/forums/438-Cei-din-Avangarda-de-sacrificiu-pilonii-
reconstructiei-planetare
Ca vizionari, cum putem să avem acces la Viitorul Neamului nostru, fără să avem
„credit” în fața lui DUMNEZEU și fără să știm cu cine să „comunicăm”, aflând astfel rolul
uriaș pe care-l are Neamul nostru privind mai binele omenirii?
Gânduri privind spre anul 2050

Domnița Rațiu, Brașov
Nu pot gândi cum va fi viitorul dacă nu văd ce a fost bun în trecut și nu am ochi să văd
prezentul.
Timpul curge tot mai repede, aproape că am intrat într-un vârtej, fiecare „azi” e diferită de
„ieri” dar și mai diferită de „mâine”.
Libertatea în care ne-am trezit acum 29 de ani devine din ce în ce mai „liberă” pentru o mare
parte din români care devin chiar inconștienți ori lipsiți de responsabilitate.
Cei ce ajung la putere uită pentru ce sunt acolo, că sunt români și că trebuie să lucreze pentru
România. Corupția și manipularea negativă ocupă mass-media și mare parte din clasa politică.
Nu avem un proiect de țară transmis și continuat de toate partidele pentru mai-binele țării.
Între generații se cască prăpăstii tot mai adânci. Mulți tineri vor să se educe singuri, nu mai
au nevoie de părinți (decât pentru susținere materială), ce să mai vorbim de bunici.
Cuvinte din bătrâni precum respect, bun simț, rușine, au cam dispărut din vocabularul uzual.
Goana după banul obținut ușor ne-a orbit în toți acești ani și ne-a împrăștiat pe toate
meridianele fără să ne gândim că ne rupem rădăcinile.
Cui lăsăm Țara?
Este momentul să schimbăm direcția total nefericită pe care a pornit neamul românesc.
De aceea orice idee ar fi bine-venită iar dacă fiecare din cei prezenți la simpozionul „Vizionarii
neamului românesc” vine cu toată îngrijorarea dublată de dragostea de neam să pună gândurile
sale alături de ale celorlalți. Așa vom găsi împreună soluțiile cele mai potrivite pentru a face
lumină și a curăța drumul spre un viitor mai bun, pe care poporul român îl merită după toate
grelele încercări prin care l-au trecut vremurile.
Anii și experiența de viață îmi permit să gândesc la unele soluții de a îndrepta lucrurile
căci nu e totul iremediabil pierdut. Am întâlnit în ultima vreme mulți tineri care gândesc bine
și frumos și care doresc schimbarea în bine și chiar pun umărul pentru aceasta.
Avem o Constituție și avem legi. Urmează doar ca „Lege” să nu fie doar un simplu
cuvânt ci să-și recapete consistența. Avem nevoie de respect pentru lege.
Aș vrea să expun aici o poveste adevărată:
În anul 1196 Frederic (1194-1250), fiul împăratului romano-german Henric al IV-lea și
al Constanței, regina Siciliei este numit rege al germanilor, tatăl său moare iar mama sa decide
ca Frederic să fie încoronat rege al Siciliei și să renunțe la statutul de rege al germanilor. În
1220 este ales și încoronat împărat romano-german. El își va petrece însă mai mult timpul în
Sicilia unde va continua reforma legislativă începută în 1140 de bunicul său Roger al II-lea.
El va transforma regatul Siciliei (cu capitala la Palermo cuprinzând Sicilia și sudul
Italiei), într-un stat aproape ideal. în 1224 a creat Universitatea de la Napoli, astăzi numită
Università Federico II.
A promulgat în 1231 „Constituțiile de la Melfi”, o culegere de legi remarcabilă pentru
acele timpuri ce a servit ca model Europei pentru multă vreme. Este vorba de o constituție de
stat cu influențe normande, romane, bizantine și arabe, o încercare grandioasă de a schița un
stat organizat pe principii complet raționale, imaginat prin puterea unei singure voințe: statul
ca operă de artă. A rezultat în Regatul Siciliei primul stat centralizat din Europa în plin
feudalism. A creat de asemenea precedentul priorității legilor scrise.
Frederic al II-lea a fost denumit frecvent stupor mundi („mirarea lumii”) pentru că era
un om învățat, vorbind mai multe limbi, după unii istorici: italiana, franceza, latina, greaca,
germana și limba arabă. El este numit ca o Creatură de minune între monarhii germani din evul
mediu, fiind numit de umanistul și istoricul elvețian Jacob Burckhardt (1818-1897) și ca primul
om modern pe tron. Această denumire de „om modern” i-a fost atribuită datorită metodelor
moderne folosite de el de obținere și menținere a tronului imperial.
Iată motivul pentru care Sicilia împăratului Frederic al II-lea de Hohenstaufen constituia
o imagine atât de stranie în ochii contemporanilor și ai generațiilor ulterioare: acolo exista o
împărăție administrată de un aparat birocratic eficient, de o elită de formație juridică,
dependentă exclusuv de suveran, împărțită pe competențe și structurată pe niveluri ierarhice.
Funcționarii primeau o remunerație regulată și erau mutați frecvent; superiorii și subordonații
se controlau reciproc, iar activitatea lor era înregistrată riguros. Demnitarii superiori nu trebuiau
să fie originari din provincia în care își exercitau funcția; chiar mariajul cu femeile locale le era
interzis, ca nu cumva să le afecteze obiectivitatea și imparțialitatea în exercitarea funcției.
Birocrația nu doar administra, ea percepea finanțele statului, un sistem bine pus la punct
de impozite pe proprietate, pe venit și pe profit, de dări și alte redevențe, pentru administrația
imperială, armată, construcția de drumuri și întreținerea curții imperiale. Dar statul nu se finanța
doar din impozite și taxe, el se implica direct în viața economică: producea cereale, vin și
bumbac pentru export ori instituia monopoluri pentru materiile prime ca sarea și fierul, dar și
pentru bunuri de lux: baloturile de mătase și stofele de preț purtau pecetea suveranului.
Statul lui Frederic al II-lea a încercat să fie atotprezent. Medicii, chirurgii, farmaciștii
sau avocații nu-și puteau profesau meseria fără aprobarea statului, iar onorariile lor erau stabilite
de administrație. Producția și distribuția de medicamente erau supravegheate de aparatul
birocratic, prețurile pentru ele fiind prestabilite. Fiecare meșteșug era reglementat juridic până
în cele mai mici amănunte, iar viața cotidiană a supușilor se supunea acelorași reguli mergând
până la prevederile referitoare la menținerea purității apei și aerului. Statul se amesteca până și
în viața privată a supușilor; căsătoria cu străini era interzisă, iar cavalerii și baronii aveau nevoie
de aprobarea monarhului pentru încheierea căsătoriei.
Puterea statului era absolută. Legitima apărare, justiția personală și acțiunile vindicative
erau interzise, combaterea infracțiunilor le revenea exclusiv monarhului și funcționarilor regali,
care se auto-sesizau la orice încălcare a legii; judecătorul responsabil înainta reclamația și urma
ordinea procesuală: vechiul principiu „nici un judecător fără reclamant” fusese abolit.
Respectarea legii era raționalizată cu strictețe sub aspect ierarhic: curții supreme de judecată i
se supuneau tribunalele regale ale provinciilor, care la rândul lor îi controlau pe judecătorii și
funcționarii de poliție locali. Tribunalele deliberau și stabileau verdictul în contumacie;
desfășurarea procesului era precis reglementată, probele iraționale cum ar fi proba divină nu
erau admise, iar dacă verificarea procesului verbal scotea la iveală vicii procedurale, procesul
era reluat de la început cu un alt judecător.[1]
Dacă s-a putut atunci atunci acum se poate cu atât mai mult eradica infracționalitatea și
corupția.
Este nevoie doar de o conducere autoritară, o autoritate ce nu va aparține unei singure
persoane ci unui „Sfat al bătrânilor”, cu reprezentări asemănătoare la nivel de județe orașe,
comune. O deosebită importanță are respectarea cu strictețe a legilor de către toți, fără deosebire
Este nevoie de agricultură, de armată, de cercetare, de industrie proprie, dar în special
de educație bazată pe dragostea de muncă și de țară.
La O.S.I.M. Sunt înregistrate nenumărate invenții. Românul e un tip inventiv, (la noi și
elevii din ciclul gimnazial vin cu premii de la olimpiadele și saloanele de inventică). Există în
guvernul României un Ministru al Cercetării și Inovării[2] al cărui minister ar trebui să se ocupe
serios de punerea în practică a invențiilor ce ar putea ajuta România să-și recâștige locul pierdut
odată cu desființarea industriilor. S-ar putea înființa microintreprinderi care să se ocupe doar de
prototipuri și încercări, în care să lucreze tineri și bătrâni specialiști laolaltă (câtă vreme mai
sunt de găsit). S-ar creea multe locuri de muncă și interes pentru tineri să nu nai părăsească țara.
Foarte importantă este câștigarea demnității naționale. Ionel. I. C. Brătianu, președintele
Partidului Național Liberal, de cinci ori președinte al Consiliului de Miniștri, a condus guverne
între anii 1908-1927, a fost unul din făuritorii Marii Uniri, avea gânduri mari pentru viitorul
României.
S-a străduit să ducă o politică de demnitate națională, de afirmare a egalității suverane
a României cu celelalte state, indiferent de mărimea lor. Formula „Prin noi înșine” emisă de el
încă din perioada interbelică, a început să fie pusă în aplicare imediat după încheierea
războiului.
Într-un discurs din 1913 spunea: „România nu trebuie să fie un vechil al altora din punct
de vedere economic, trebuie să lucrăm astfel, ca numai poporul roman să dispună de puterile
economice ale țării. În discursurile sale de cele mai multe ori, alături de cuvântul „stat” cel mai
des era alăturat cuvântul „national”, afirmarea conștiinței naționale fiind esența existenței
națiunii.
Spunea: „Cea mai bună definițiune pe care am găsit-o de ceea ce înseamnă națiunea,
este aceea a conștiinței naționale.- O națiune este conștiința națională, conștiința a ceea ce este
și hotărârea fermă de a fi, este puterea cea dintâi a unui popor. Cum și-o manifestă el, astfel își
așează locul în mijlocul neamurilor.”
Acest deziderat se poate realiza în cea mai mare parte prin educație și prin dragoste de țară.
Rolul familiei în formarea personalității

prof. Mircea Botiș, pr. Radu Botiș
Familia, şcoala şi alte microgrupuri sociale (strada, cartierul, grupul de prieteni), constituie
medii de viaţă cu ponderi diferite de influenţare asupra copilului. Comportamentul acestuia nu
poate fi înţeles decât totalizând ansamblul acestor influenţe.
Privită ca nucleu social, familia este prima care influenţează dezvoltarea omului,
punându-şi amprenta pe întreaga sa personalitate. Cea dintâi şcoală a omului a fost şi rămâne
familia. Familia este considerată colectivitatea socială cea mai potrivită pentru formarea
omului, deoarece îi oferă modelele rolurilor sociale pe care le are de îndeplinit în funcţie de sex,
vârstă şi pregătire.
În prima copilărie, semnalăm ca fiind mai importantă relaţia dintre mediul familial şi
dezvoltarea limbajului. Calitatea modelului lingvistic pe care îl oferă copilului membrii
familiei, în special mama, influenţează dezvoltarea gândirii acestuia.
În perioada şcolarizării, randamentul la învăţătură va depinde în mare măsură de
posibilitatea oferită copilului de a învăţa anumite lucruri din ambianţa familială şi din diferitele
împrejurări de viaţă din afara acesteia, în care va fi pus în mod conştient de părinţi (petrecerea
vacanţelor în medii naturale diferite, vizite la muzee, expoziţii, vizionarea unor spectacole,
lecturi etc.).
Foarte importantă în formarea atitudinii faţă de muncă este puterea modelului pe care
părintele îl oferă în această direcţie. Motivaţia învăţării depinde de atitudinea părintelui faţă de
viitorul copilului, de pregătirea lui pentru profesiune, de orientarea lui justă în alegerea acesteia.
Actul educaţional, la nivelul familiei, trebuie să-şi asume răspunderea de a îmbina
permanent sfera de viaţă socială cu procesul intenţionat pedagogic. Secretul eficienţei educaţiei
familiale constă tocmai în modul în care părinţii realizează aceasta, adică dacă o fac conştient
sau spontan. Actul educativ la nivelul familiei are marea calitate de a izvorî din contextul vieţii
şi a se efectua în acţiunile de viaţă ale membrilor ei.
Socializarea copilului în familie, pregătirea lui pentru integrarea în viaţa socială se
desfăşoară corelat cu procesul formării personalităţii. Condiţionarea socială a personalităţii este
o teză care se impune cu rigoare axiomatică, de aceea nu insistăm asupra ei, chiar dacă nu
subapreciem rolul echipamentului ereditar.
Formarea personalităţii este un proces care se continuă pe toată durata vieţii, dar bazele
se pun înainte ca şcoala şi alte instituţii educative să intervină în mod intenţionat în această
direcţie. La vârsta când copilul începe şcoala, el a învăţat deja din cadrul familiei, din inter-
relaţiile membrilor ei, cum să reacţioneze la unele cerinţe inevitabile ale vieţii în colectivitate,
cum să controleze, să pună frână anumitor dorinţe. Aşadar, prima formă de socializare, cea mai
simplă, se referă la totalitatea normelor de conduită pe care societatea le transmite noilor
generaţii prin intermediul familiei.
În patrimoniul cultural al fiecărei civilizaţii s-au acumulat nenumărate norme de viaţă,
nenumărate valori culturale, care se transmit de la o generaţie la alta prin intermediul familiei.
Acumulările şi schimburile rapide care se produc în actuala societate nu mai pot fi transmise
familiei fără ajutorul instituţiilor specializate, mai ales dacă ţinem seama de faptul că, în urma
solicitărilor multiple la care sunt supuşi părinţii, căminul rămâne foarte mult timp fără prezenţa
lor. Cu toate acestea, până la vârsta de 6-7 ani, familia realizează destul de mult în domeniul
educaţiei. Chiar şi după începerea şcolarizării, nu se renunţă la aportul ei, deoarece are o
influenţă covârşitoare asupra formării copilului. Astăzi, mai mult ca oricând, familia este
conştientă de posibilităţile imense ale şcolii de a oferi copilului o gamă largă de roluri sociale,
o experienţă mult mai competentă de viaţă. Dezvăluirea lumii în faţa minţii şi ochilor copilului
este mai ales atribuţia şcolii; dar să nu uităm că primele roluri sociale copilul le învaţă în familie.
Punerea bazelor personalităţii în cadrul familiei este determinată de necesitatea

psihologică fundamentală a acestei vârste de a se ataşa afectiv de persoana adultă. Adultul iubit
devine un model pe care copilul îl imită docil în toate manifestările lui. El va imita în acest fel
toate rolurile sociale pe care le joacă adultul. Se ştie, însă, că aceste roluri sunt structurate diferit
de la individ la individ. Personalitatea se creează diferit, pe baza a ceea ce moşteneşte şi a ceea
ce experimentează din chiar primii ani de viaţă. Dar faptele de viaţă nu sunt comune tuturor
membrilor societăţii. Trăsăturile caracteristice persoanelor dintr-o anumită comunitate socială,
dintr-o anumită ţară îşi au originea în familie; aşa se explică diferenţele culturale ale
personalităţii la nivelul naţiunilor.
În procesul de formare a personalităţii, şcoala continuă ceea ce a început familia, dar se
poate să şi răstoarne ceea ce aceasta a pus la temelie, prin înlocuirea modelelor oferite de familie
cu altele noi, uneori total opuse. Aceasta se întâmplă atunci când, din diferite motive, familia
nu constituie un mediu educativ, când anumite carenţe în structura interrelaţiilor ei, dar, mai
ales, metodele ei de educaţie, o transformă într-o comunitate generatoare de climat favorabil
deviaţiilor comportamentale. Din fericire, sistemul educaţional democratic poate corecta multe
lacune ale personalităţii, create de familie.
Pe măsură ce creşte, copilul simte nevoia să iasă din cercul restrâns al familiei, pentru a
învăţa şi alte deprinderi sociale de care va avea nevoie ca adult, şi, mai ales, pentru a-şi satisface
anumite nevoi psihologice care apar odată cu vârsta. Dintre acestea, cea mai importantă este
cea de experimentare a rolurilor în raport cu sexul, în cadrul unor comunităţi de aceeaşi vârstă.
Din clipa în care copilul se ataşează unui grup din afara familiei, controlul conduitei lui
devine o problemă. Grupurile de adolescenţi îşi creează în cadrul lor coduri de valori şi norme
de conduită proprii, în majoritatea cazurilor diferite de cele ale familiilor din care provin, ceea
ce duce la conflictul dintre familie şi adolescent. În societatea contemporană, acest conflict este
agravat de faptul că, datorită transformărilor rapide prin care societatea trece, se creează o mare
deosebire între codul moral al părinţilor, format la vârsta când aceştia au fost şi ei adolescenţi,
şi cel al actualei generaţii. În plus, adolescentul are în societatea de astăzi foarte multe şi foarte
variate posibilităţi de a-şi petrece timpul liber şi, mai ales, de a se informa. Cantitatea de
informaţie acumulată poate fi, de asemenea, o cauză a discrepanţelor dintre generaţii.
Dar cea mai importantă problemă de educaţie care se pune în procesul formării
personalităţii la această vârstă este cea a autorităţii. O personalitate bine orientată, normal
educată, este capabilă să-i asculte pe cei cu autoritate, este capabilă să colaboreze uşor cu cei
din colectivitatea socială din care fac parte, să-şi asume responsabilităţi şi să poată avea, la
rândul său, autoritate. Toate aceste aspecte se învaţă în familie, care, pentru a le obţine,
acţionează gradat, în funcţie de vârsta copilului (de exemplu, supunerea imediată pe care o
pretindem unui copil de 5 ani nu o putem impune unuia de 14 ani). Dacă în perioada de
cristalizare a personalităţii, nu există o unitate de vederi şi de măsuri între familie, şcoală şi
celelalte micromedii educative; apar fisuri în sistemul educaţional, care pot duce tânărul pe
drumul inadaptării sociale. Concordanţa şi continuitatea influenţelor socializatoare impun
familiilor necesitatea cunoaşterii ştiinţifice a specificului fiecărei perioade de vârstă şi a rolului
educatorului în fiecare din aceste perioade.
În majoritatea cazurilor, părinţii nu ştiu când sfârşeşte şi când începe o nouă perioadă în
creşterea şi dezvoltarea copilului, iar valorile, caracteristicile şi exigenţele fiecărei vârste sunt
rigid înţelese, fapt care duce la conflict în cadrul familiei.
Climatul conflictual din familie împiedică procesul normal al formării personalităţii. În
clipa în care tânărul revendică dreptul de a răspunde de propriul său viitor, familia nu trebuie
să se opună. Prelungirea forţată a statutului şi rolului de copil împiedică integrarea socială
normală a adolescentului.
Reamintind că prima şcoală în care începe formarea copilului (adultul de mai târziu)
este şcoala familiei, tatăl şi mama sunt primii educatori pentru acesta. Iar dacă mediul este şi
creştin, cu atât mai mult, formarea va îmbrăca noi valenţe din punct de vedere al caracterului,
pentru că omul creştin poate reprezenta omul-etalon, atât pentru biserică, cât şi pentru societate,
în ansamblul ei. Elevul creştin poate, prin exemplul propriu, să-şi ducă această misiune ca o
parte componentă a caracterului propriu, dezvoltându-şi o personalitate complexă şi, din acest
punct de vedere, pentru că Dumnezeu care este ideea de preţuire, respect, corectitudine,
intervine într-un mod cât se poate de pozitiv în evoluţia oricui îl acceptă necondiţionat.
În lumea de azi, elevul creştin trebuie să ştie să fie selectiv, având în permanenţă ca ţel
împlinirea binelui. Sfântul Apostol Pavel îi spune lui Timotei: „Nimeni să nu dispreţuiască
tinereţile tale” (I Timotei 4, 12), ceea ce ar trebui să impună, înainte de toate, ,,propriul
exemplu”. Sigur, dificultăţile sunt inerente, dar acelaşi cuvânt din cartea de căpătâi a omenirii,
Biblia sau Sfânta Scriptură, aduce asigurarea neîndoielnică: „Îndrăzniţi, căci Eu am biruit
lumea” (Ioan 16, 33).
Frumuseţea caracterului creştin depinde clar de ceea ce semănăm în inima noastră; dacă
semănăm respect şi tot ce înseamnă buna conduită pentru o cauză nobilă, supremă, sfântă,
atunci caracterul nostru se va dezvolta cu siguranţă cu asemenea trăsături. Dimpotrivă, dacă
semănăm negativism şi tot ce implică neconcordanţă cu principiile creştine, în multiplele sale
forme, caracterul va cunoaşte o dezvoltare cu asemenea trăsături, umbrind chipul lui Hristos:
,,Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu se lasă să fie batjocorit. […] Cine seamănă în firea lui
pământească va secera din firea pământească […]; dar cine seamănă în Duhul va secera din
Duhul viaţă veşnică” (Galateni 6, 7-8).
Aplicând asemenea valori, având ca model demn de urmat modelul Mântuitorului şi
totodată punerea la îndemâna elevilor, în cadrul şcolii, a unor cunoştinţe teologice, istorie a
religiilor, ca şi funcţie informativă, dar şi de transpunere în fapte, ca funcţie formativă, convinşi
fiind că o societate dăinuieşte în timp prin valoarea credinţei, devenim şi împlinitori ai
Cuvintelor Lui: ,,Lăsaţi copiii să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor”
(Matei 19, 14).
Profetismul eminescian
prof. dr. Adrian Botez
Orice epocă istorică a unui neam, caracterizată prin dualismul moral şi spiritual: a) criză
abisală; b) speranţă spre pretutindeni deschisă - a născut profeţi şi profeţii. A stimulat căutarea
de identitate, individuală, dar mai ales naţională, pentru a se (re)întemeia lumea (sau o lume).
Aşa a fost cazul românilor, după epoca fanariotă, aşa a fost după 1859 şi 1877, aşa a fost în
epoca interbelică, apoi în cea postbelică.
Pentru că vremea noastră este un astfel de nod gordian al istoriei naţionale - se nasc
profeţi şi se fac profeţii. Instinctiv, însă, ne retragem încrederea, spre izvoare mai sănătoase ale
profeţiei, spre epoci proferice mai solemne şi mai salubre, în care profeţiile conţin un grad mai
mare de profunzime a perspectivei istorice, sorţii şi menirii românilor. Eventual, o viziune
mitică.
De aceea, admiţând premiza că Eminescu întrupează Logos-ul naţional, nu ar fi deloc
lipsit de interes, gândim noi, să aflăm ce conţine profeţia numită starea-de-Eminescu, în
legătură cu neamul şi naţiunea noastră (de fapt, a sa). Poate că, în felul acesta, vom putea, cu
toţii, să corectăm febrilitatea - spre luciditate, fanatismul - spre clarviziune, bravura - spre
acţiune coerentă, indolenţa - spre entuziam. Şi, poate, înţelepciunea (care, din păcate la români
a devenit - spun, cel puţin unii - o stare de pasivitate nocivă) - către demiurgie, sau
autodemiurgie etnică. Toate acestea ţin, implicit, de o iniţiere în spiritul profetic.
*
Tot ce există în lume, ca fiinţare, nu e un scop în sine, ci mijlocul prin care Spiritul se
caută, spre a se regăsi pe sine însuşi1.
Nici un popor-Logos şi, apoi, nici o naţiune-Logos nu sunt un scop în sine. Poporul ca
formă primară de expresivitate (organică) a unei spiritualităţi colective, naţiunea, ca formă
superioară de expresivitate etnică (dar mai abstractă) - sunt mijloacele prin care Logos-ul
Suprem năzuieşte să se reveleze sieşi2.
Este evidentă orientarea spirituală specifică a fiecărui neam. Fiecare neam are o
plăsmuire anume - deci, prin el, Logos-ul căutător instituie o speranţă anume de autorecuperare.
Şi atunci, un Om-Spirit, un om care constituie (şi instituie) locul geometric (ori, poate,
punctul originar, vârtejul-matcă născătoare) al sensurilor existenţiale ale unui neam, al
căutărilor de fiinţă spre Spirit ale unui neam (este cazul lui Eminescu-Logos naţional) - trebuie
valorificat prin această latură, absolut necesară autocunoaşterii unui neam: latura profetică.
Ne putem afla pe noi înşine, ca proiectare a unui destin colectiv pe axa viitorului (sau în
atemporalitate), dacă vom afla orientarea liniilor de forţă ale Spiritului-Eminescu. Ce-şi doreşte,
de fapt, ce întrevede Eminescu-Spiritul (Logos-ul naţional) ? (Nu e vorba doar de clarviziunea,
ci de intuirea - sau constituirea - arhitecturii naturale a Logos-ului specific, Logos pe care cel
cu o viziune ocultă îl poate trăi efectiv, atemporal). Răspunsul la această întrebare va rezolva
scopul fiinţării noastre, ca neam. Mai mult: modul de fiinţare va trebui revăzut şi corectat
(reorientat) în funcţie de cel care ne este arhetip spiritual naţional: Eminescu.
1
Cf. M. Eminescu (din Ion Negoiţescu, Istoria literaturii române, Ed. Minerva, Buc., 1991, p. 109): “Natura
poporului, instinctele şi înclinaţiile lui moştenite, geniul lui, care adesea neconştient urmăreşte o idee, pe când ţese
la războiul vremii, acestea să fie determinante în viaţa unui stat (…)”.
2
Cf E. Todoran, M. Eminescu - epopeea română, Junimea, Iaşi, 1981, p. 161, despre ce zice Schelling: “Nu
datorită istoriei poporul îşi primeşte mitologia, ci dimpotrivă, mitologia îi determină istoria sa, sau mai bine zis,
ea nu o determină, ci îi constituie destinul, care i-a fost hărăzit dintru început”. În viziunea noastră, pentru
accentuarea aspectului teleologic al fiinţării, am schimba cuvântul mit cu acela de Spirit-Logos Suprem.
Latura profetică a unei opere-viziuni înseamnă tocami capacitatea de revelaţie (în trepte:
revelaţia eminesciană având drept consecuţie revelaţia noastră, dinspre forma-destin individual
spre esenţa-destin colectiv), Prin Logos, a Spiritului, ca finalitate a Logos-ului. Revelaţia
trebuie, cel puţin pentru noi, cei în curs de iniţiere, să reprezinte o conformaţie, pe care s-o
conştientizăm şi faţă de care să rezonăm, la care să ne adaptăm toate dimensiunile şi acţiunile
fiinţei.
Există, deci, în eternitate (ca un dat, ca o arhitectură a unui estin trans-temporal), aşa
cum spune Mircea Vulcănescu, “o dimensiune românească a existenţei”3, iar conţinutul schiţei
fenomenologice pe care o propune acesta este foarte relevant, în sensul intuirii arhitecturii
spirituale româneşti (op. cit., p.85: “Sensul dimensional al existenţei; Caracterizarea ei
naţională; (…) Fiinţa ca întreg: firea ca lume şi ca vreme; Fiinţa singuratică: întâmplarea,
insul, Dumnezeu; Fiinţa ca însuşire: faptul şi felul de a fi; Tăgăduirea fiinţei: opoziţie şi
limitare; Nu există nefiinţă; Nu există imposibilitate absolută etc.). Iar ceea ce am afirmat
mai sus, în legătură cu aspectul teleologic al universului şi al neamului - face parte integrantă,
conform afirmaţiei lui Mircea Vulcănescu (op. cit., p. 84), din viziunea românească asupra
lumii: “… tot ceea ce există în vreme, tot ceea ce se întâmplă, se înfăţişează românului cu un
caracter de apariţie, aş zice de teofonie, de arătare, de vădire a unei lucrări transcognitive,
care se săvârşeşte în lume, peste noi, lucrare continuu creatoare, care se săvârşeşte-n lume,
şi la care ochiul omenesc e numai martor”. (Opinia noastră, în legătură cu ultimul segment al
afirmaţiei lui Mircea Vulcănescu, este că, în mod inconştient, se săvârşeşte o teurgie, o
sinergizare a acţiunii omeneşti cu cea divină - energia având ca finalitate integrarea cât mai
exact coordonată, cât mai fidelă, a fiinţării individuale în arhetipul acţiunii divine).
Mircea Eliade salvează Europa spirituală a veacului XX prin conceptul fundamental de
homo religiosus - concept prin care se revelează osmoza, cu sens transcendent, om-cer (divin)
şi se repun în funcţiune căile blocate ale sensului lumii (se revelează doctrina mântuirii, prin
“eterna reîntoarcere”).
În acest sens şi din acest motiv (mai ales că Răsăritul european păstrează arhetipul lui
homo religiosus mai viu decât Occidentul) am insistat, în lucrarea de faţă, asupra aspectului
religios al fiinţării-e. Căci, vom spune dimpreună cu marele dascăl care a fost, pentru elita
intelectuală interbelică, Nae Ionescu: “confesiunea face parte integrantă şi e, oarecum,
determinată de plămada sufletească a regiunilor respectiv. Acesta este adevărul fundamental
în problema naţiunii şi religiei: ele sunt realităţi corelative”4.
Sau, problema lui Eminescu-Spirit naţional, în căutarea identităţii lui supreme ar putea
fi motivată de afirmaţiile lui Vasile Lovinescu şi pusă în termenii esoterici ai acestuia 5:
“Tradiţia primordială, în migraţia ei de-a lungul ciclului, de la habitatul strict polar la
localizarea ei actuală în Orient, a avut în mod necesar popasuri intermediare succesive. Se
pare că una din cele mai importante (dacă nu cea mai importantă) a fost etapa dacică. Chiar
ştiinţa istorică actuală este înclinată acum să creadă că habitatul primitiv al arienilor a fost
o zonă dinte Marea Baltică şi Dunăre, de unde a radiat spre Est, Vest şi Sud. Prima coborâre,
Nord-Sud, se poate indica printr-un ax vertical, Pol-Dunăre, intersectând o linie orizontală,
reprezentată prin paralela 45, care cum se ştie trece prin ţara noastră. Or, paralela 45 trece
exact la egală distanţă între Pol şi Ecuator şi este adevărat ecuator spiritual al lumii. De aici,
rolul ascuns, dar crucial, al Daciei. De aici, abundenta întrebuinţare a cuvântului negru, cu
privire la ţara noastră, mergând până a fi desemnată ca ţară a negrilor, pentru că negru este
centrul crucii şi România se află la centrul crucii geografice de care am vorbit mai sus”.
Consecutiv motivaţiilor mai sus menţionate, considerăm că datoria unui exeget al operei
poetice a lui Eminescu nu este să confirme viziunea altor exegeţi, sau a publicului cititor, asupra
3
Cf. Mircea Vulcănescu, Dimensiunea românească a existenţei, Ed. Fundaţiei Culturale Române, Buc., 1991, p. 85.
4
Nae Ionescu, Roza Vânturilor, Ed. Hyperion, Chişinău, 1993, p. 143.
5
V. Lovinescu, Creangă şi creanga de aur, Cartea Românească, buc., 1989, p. 313.
lui Eminescu - ci exegetul, conştient de valoarea de arhetip (al spiritualităţii româneşti) a lui
Eminescu, are datoria de “a-l scoate” (de fapt, a-i confirma poziţia) pe geniul-Eminescu, pe
Logos-ul naţional-Eminescu, în anistorie, în eternitatea-Logos, care-o este patrie (ceea ce
Mircea Eliade spune despre naţionalism, ca “sete de eternitate a României”6, este valabil şi
pentru Logos-ul-naţional-Eminescu). A-i reconfirma, mereu, lui Eminescu, eternitatea -
înseamnă să ai forţa de a te reconfirma ca transindividualitate pe tine însuţi, de a transcende
omul din tine la valoarea (profetică, mistică şi misionară) de neam.
Eminescu nu trebuie recunoscut, ci cunoscut. Mereu. Ca Revelaţie. Exegezei care
reuşeşte sau nu reuşeşte, să sugereze Revelaţia-Eminescu întru eternitate, nu i se cuvine
atributul de adevărată sau falsă, ci: relevantă sau irelevantă, asupra vârtejului de eternitate
românească, pe care îl impune neamului nostru opera poetică eminesciană.
Tot Mircea Eliade spune, în art. România în eternitate (op. cit., p. 129): “Trebuie să
iubeşti România cu frenezie, s-o iubeşti şi să crezi în ea, împotriva tuturor evidenţelor (…)”.
Deci, Mircea Eliade, geniul secolului XX românesc (şi european), propune, prin iubire,
revelarea României Oculte (“împotriva tuturor evidenţelor”). Cu atât mai mult, nu i se poate
refuza geniului tuturor secolelor româneşti, şi dinafara istoriei, lui Eminescu - tendinţa de
ocultism, în viziunea cosmică românească ocultă* . Avem obligaţia, faţă de SPIRITUL-
EMINESCU (Logos naţional) să renunţăm la distanţarea comodă faţă de textul eminescian
(distanţare care ne permite continuitatea trăirii în falsul şi convenţia fiinţei istorice) - şi să-l
citim, totdeauna “cu cheie” - să ne topim, prin verbul eminescian, într-un vârtej “împotriva
tuturor evidenţelor”.
Vom porni sistematic, de la textele declarative eminesciene (articolele de ziar)7, către
textele esoterice, iniţiatice, ale poeziei, pentru a descifra profetismul, vârtejul iniţierii întru
sensul Logos-ului naţional românesc (“istoria” divină, căci, spune Eminescu8: “Istoria
omenirii este desfăşurarea cugetării lui Dumnezeu”: deci, mereu, sensul istoric trebuie aflat
într-un “dincolo”, ocult şi teleologic).
Mihai Eminescu pronunţă, sibilinic, în multe articole, expresia “misiunea istorică a
românilor”, dar abia în articolul din 2 noiembrie 1879, Misiunea noastră ca stat, formulează
explicit în ce constă misiune: “Trebuie să fim un strat de cultură la gurile Dunărei; aceasta
este singura misiune a statului român şi oricine ar voi să ne risipească puterile spre alt scop,
pune în joc viitorul urmaşilor şi calcă în picioare roadele muncei străbunilor noştri. Aici,
între hotarele strâmte ale ţărei româneşti trebuie să se adune capitalul de cultură din care
au să se împrumute (s.n.) fraţii noştri de prin ţările de primprejur, dimpreună cu celelalte
popoare mai înapoiate decât noi” (op. cit. p. 213).
Ne permitem să glosăm asupra spuselor lui Eminescu:
a) misiunea românilor nu se realizează prin extensie, ci în intensivitate spaţială (“în
hotarele strâmte ale ţărei româneşti”), într-o presiune centripetală care, singură, poate asigura
transgresiunea (din spaţiul fizic în cel spiritual); nu este o misiune aparentă (de agresivitate
dilatatorie în plan spaţial fizic), ci una ascunsă, pur spirituală, de centripetism calitativ-spiritual:
“să adune capitalul de cultură, din care să se împrumute fraţii noştri…”);
b) fiind o misiune de ordin spiritual, ea depăşeşte valoarea istorică (cel mult, face să
coincidă două puncte ale mitului dacic: Dacia profetizată de Traian, ori poate revelată lui
6
Mircea Eliade, Profetism românesc, vol. II (art. România în eternitate), Ed. Roza Vânturilor, Buc., 190, p. 127.
*
Notă: subliniem, în mod special, că înţelegem prin ocultism - tradiţionalism originar (în linia semantică
deschisă de René Guénon, în Europa Sec. XX, şi de V. Lovinescu, în România sec. XX).
7
Cf. I. Negoiţescu, Istoria literaturii române, Minerva, Buc., 1991, p. 109: “Proza publicistică a lui Eminescu
(…) o proză împătimită, palpitantă, fiindcă e oarbă de patimă şi clară în ideologia ei”.
Trebuie să remarcăm, în completarea celor spuse de I. Negoiţescu (şi, oarecum, contrazicând afirmaţia acestuia
despre proza lui Eminescu: “e oarbă de patimă”), erudiţia publicistică a lui Eminescu, acribia (uneori), dezvoltată
în folosul credibilităţii argumentaţiei.
8
M. Eminescu, Publicistică (Referiri istorice şi istoriografice), Cartea Moldovenească, Chişinău, 1990, p. 14.
Traian9). În plus această misiune nu e propriu-zis a statului, care, cel mult, ca instituţie, poate
organiza şi dirija mai repede, mai sistematic şi mai eficient eforturile subterane ale neamului
românesc. Citind mesajul de adâncime al textului, înţelegem că e misiunea tuturor celor care
nu încalcă dimensiunile arhetipului naţional (ci se suprapun peste acesta), ale originarităţii
spirituale mistice a românilor, ale existenţei în eternitate a arhetipului spiritual românesc:
“oricine ar voi să ne risipească puterile [acest pronume ne marchează gradul de implicare
organică a fiinţei româneşti, negând artificialitatea şi abstracţiunea statului] spre alt scop [alt
scop ar fi cel inexistent în arhetipalitatea şi n intesivitatea cetripetală a spiritualităţii româneşti:
deci, nu cucerire spaţială, nu industrializare “americană” - “a fi american” e sinonim, pentru
Mihai Eminescu, cu a nu avea nici o afinitate cu zona arhetipal-spirituală a lumii, a fi lipsit total
de vocaţia revenirii la esenţă], pune în joc viitorul urmaşilor şi calcă în picioare roadele
muncei străbunilor noştri”;
c) misiunea anistorică a românilor nu este o dorinţă eminesciană, ci o percepţie şi o
certitudine (“împotriva tuturor evidenţelor”) - pe care doar profeţii adevăraţi, trăitori efectiv în
anistorie, le pot avea: au să se împrumute (exclude orice condiţionare, orice punere sub semnul
dubitaţiei);
d) Eminescu dovedeşte, în ziaristică, o rigurozitate, probitate şi excepţională erudiţie
într-ale faptelor, calităţi care-l impun ca istoric cu o competenţă de necontestat - dar istoria, ca
desfăşurare a cugetării divine, trebuie să intersecteze zona anistorică, sacră: aici, misiunea
românilor (a Spiritului românesc) nu este doar de orientare a spiritului neamurilor vecine, din
care să împrumute (da fapt, căruia să i se conformeze) “fraţii noştri” (frăţia spirituală trimite
la viitoarea identitate spirituală, prin iniţiere) “de prin ţările de primprejur, dimpreună cu
celelalte popoare mai înapoiate decât noi” (în convergenţă cu Emil Cioran, cel de peste
aproape un veac10, el se gândeşte, poate, la refacerea, în zona României a centrului spiritual
oriental-bizantin, purificat de corupţia grecească a Bizanţului); dar, mai aproape de Eminescu-
ocultistul profet, probabil că este tot V. Lovinescu, care afirmă întâi11: “pare bine stabilit că
Dacia a fost sediul Centrului Suprem, într-o vreme foarte îndepărtată”, pentru ca apoi să
insiste spre o “actualizare” mitică: “prelungirea unei vieţi iniţiatice până în mijlocul sec. XIX
n-ar avea nimic extraordinar” (sugerându-se necesitatea reconsiderării spirituale a României şi
în sec. XX) - V. Lovinescu fiind confirmat şi de celebrul etnograf şi istoric contemporan Marija
Gimbutas: “România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă (…) trebuie ca de acum
încolo să recunoaştem importanţa spiritualităţii Vechii Europe ca o parte a istoriei noastre”);
e) existenţa, în anistoric, ca “strat de cultură la gurile Dunărei” înseamnă atât dizolvarea
hotarului spre Orient al Imperiului Roman (deci, reintrarea Europei în vechea axă spirituală
indo-europeană, care uneşte Tibetul cu Atlantida), cât şi stăpânirea axei mistice a Dunării (Istrul
sacru), prin stăpânirea “gurilor [duhului] Dunării”: Dunărea trasează, acvatic, axa orizontală
Vest-Est, intersectând-o cu axa mistică verticală Nord-Sud (Baltica-Mediterana, Hyperboreea-
Atlantida şi Ecuatorul). Dacia anistorică şi românia istorică fuzionează într-o funcţie mitică,
aceea de resacralizare a spaţiilor eurasiatice. Împăratul Traian devine şi el o funcţie mitică (este
intuit ca posesor al clarviziunii, al unei viziuni mitice asupra spaţiului spiritual terestru, în
globalitatea sa).
Trecută în registru poetic, structura Logos-ului, topită în simboluri, se apropie şi mai
mult de Spiritul neamului, ca funcţie (misiune): (I-, 212-123, Andrei Mureşanu) “Mai tare e-
acea stâncă ce a trecut martiră / Prin vijelii mai multe - Popoarele barbare / Ce-au cotropit
românii sub vijelii măreţe, / Turbate, mândre, aspre ca orice vijelie, / Dară şi trecătoare ca
ele. Iar stejarul / Poporului meu tare ridică şi-azi în vânturi / Întuncata-i frunte şi proaspăta
9
V. Lovinescu, Creangă şi creanga de aur, Dacia Felix, nume pe care Traian îl dă doar Arabiei oculte: trimite
la Insulele Fericiţilor, ţinuturi ale negrilor, adică centre oculte spirituale.
10
Emil Cioran, Schimbarea la faţă a României, Humanitas, Buc., 1993.
11
V. Lovinescu, Dacia hiperboreană, Ed. Rosmarin, Buc., 1994.
lui frunză. / În lume sunt popoare cuminţi şi fericite, / Şi mă-ntreb ce soarte să doresc la al
meu? / Şi-un gând îmi vine aspru, adânc, fără de milă / Şi sfărmător de lume - Nu, nu! N-aş
vrea ca alte / Popoare să mai fie c-al meu - nu merit ele / Să-i semene. Poporu-mi menitu-i
ca să fie / Altfel de cumu-s alte. Eu nu cer fericire / Pentru a lui viaţă, - O, naţie iubită! (…)
voi să te văd, iubito, nu fericită - mare!”.
Vijelia, la Eminescu, nu poate să-şi dezvolte semantica în câmpul sublimului (vârtej
creator), decât prin corelative semantice. Aerul trebuie să aibă, totdeauna, un corelativ în apa-
potop, sau apa-cristal-grindină (în Scrisoarea III, VIJELIA “ca potop ce prăpădeşte”,
“grindin-oţelită”), sau în mineral-stâncă, coroborat, la rândul său, cu finalitatea Pisc-cu-Mag-
Foc (I-291), Povestea magului…: “Deasupra ăstui munte cu fruntea sterpită, / Deasupra de
lume, deasupra de nori, / stă magul; priveşte furtuna pornită (…) vuind furtunoasa-i şi
straşnica arpă / Trec vânturi…”). Aşa se întâmplă şi în exemplul citat: vijelia nu are
încărcătură sublimă şi utilă în sine (popoarele barbare, ca vijelii fără suport acvatic, mineral
etc., nu sunt întemeiate, sunt trecătoare, nefiind corelate cu vreo esenţă) - ci realizează proba
rezistenţei (implicit, a creaţiei iniţiatice a) mineralului stâncă: poporul român.
Stânca şi stejarul sunt corelative în câmpul semantic cu mare autonomie al stabilităţii,
sublimului, divinului. Despre stejar se spune12: “Gestul tragic al Regelui Decebal are loc sub
stejar. Acesta era un copac sacru, pe care fusese răstignit însuşi Zalmoxis. Atins de săgeata
ucigaşă, tânărul zeu exclamase, cu ochii către cer: «Helis, Helis, alamus aba tani!» [ciudată
asemănare cu aramaicul: «Eli, Eli, lama sabachtani!», al lui Iisus], adică «Doamne,
Doamne, glorie Ţie!»; se spune că acestea au fost şi ultimele cuvinte ale lui Decebal şi ale
celorlalţi viteji, ucişi în luptă sau sinucişi. Geţii numeau stejarul Usta-Daema (=Frunze
dantelate) sau Carambis (=Încoronatul). Ca şi geto-dacii, românii venerează acest falnic
arbore, şi uneori doresc să fie înmormântaţi lângă el”.
În viziunea eminesciană, deci, poporul-stejar al românilor este sacru. E vorba de o
sacralitate menită (“poporu-mi menitu-i să fie …”), dar şi câştigată, confirmată şi
reconfirmată, printr-un fel de teurgie necesară, dorită, dar pusă sub semnul tragic al non-
implacabilului în istoria explicit-evidentă (s-ar putea ca arhetipalitatea implacabilă să nu
devină relevanţă în istorie, şi atunci: “Mai bine stinge, doamne, viaţa ginţii mele, / Decât o
soartă aspră din chin în chim s-o poarte, / Mai bine-atingă-i fruntea suflarea mării moarte!”
- halele mării sunt zona arhetipurilor, unde, la ospăţ, stau Odin, Decebal - şi, probabil, toţi zeii
pantheonului daco-germanic). În această istorie, arhetipul poate să nu aibă relevanţă. Dar
anistoria confirmă identitatea sublimă Logos (gintă română) - Spirit Atotînglobator. Menirea
POPORULUI-STEJAR este stabilită în anistorie. Mai rămâne ca, prin teurgie, arhetipul să
devină, în istoria profană, poporul altfel, poporul ales.
Poporul-stejar sacru, consecutiv, este şi un popor al minunii unicităţii: el, şi nu
celelalte popoare, a avut parte şi de cele mai relevante (“turbate, aspre”) încercări - dar, tot el,
şi nu altul, şi-a păstrat “proaspăta frunză” (corelată cu genialitatea genuină: întunecata
frunte). De aceea, menirea lui nu poate şi nu trebuie să fie asemănătoare cu a nici unui popor:
“N-aş vrea ca alte / Popoare să mai fie c-al meu - nu merit ele / Să-i semene”). Deci, e vorba
şi de merit teurgic (contopit cu menirea, din arhetipalitate). Menirea (dar şi meritul) cer
poporului român să fie altfel. Misiunea poporului-stejar este, deci , una specială, cu totul diferită
de toate menirile. Nu te să fie un popor fericit-echilibrat (“Eu nu cer fericire…”), nu are o
menire evidentă-exoterică, împlinită uman (căci, la modul uman, fericirea este dorită,
închipuită etc. de indivizi c punct terminus al năzuinţelor fiinţei), ci transuman, esoteric.
Poporul român, în viziunea eminesciană, nu este, deci, o realitate fiinţială, ci trebuie să fie
mare şi altfel (mare - măreţie aspaţială, spiritual-ocultă). Poporul român este menit, deci, unei
12
Adrian Bucurescu, Stejarul, Mitologie românească, în rev. Strict secret, nr. 221, 19-25 iulie 1994.
existenţe paralele cu cea fiinţială: unei existenţe mistice, existenţă în care fericire-nefericire
sunt termeni lipsiţi de semnificaţie.
Şi dacă este singurul care are astfel de menire, şi dacă este popor-stejar, deci axis mundi
- înseamnă, pe cale de consecinţă, că menirea lui implicită este să dea semnificaţie celorlalte
popoare, lipsite de vlaga divină - să dea semnificaţie lumii, cosmosului. Poporul român este
poporul sacru, conţine salvarea lumii întru semantica sacră.
Profetismul eminescian trebuie văzut în întreaga poezie - dar, mai cu seamă, în poeziile
cu adresă precisă la fibra specială, sacră, a “gintei” române: Scrisoarea III, Ce-ţi doresc eu ţie,
dulce Românie şi, fireşte, în geografia sacră a Daciei, din Memento mori - “Braţele nervoase,
arma de tărie. / La trecutu-ţi mare, mare viitor”. Pentru Eminescu, spre deosebire de E. Cioran
al zilelor noastre, trecutul României este o comoară sacră, faţă de care viitorul se raportează ca
forţă reînviată de a revela, din nou, ceea ce deja este înscris (proiectat), ca informaţie şi menire
mistică, în celula eternă a neamului românesc. Braţele de tărie nu sunt decât metafora revelaţiei
spiritului activ (nervoase) în structurile aparente-fenomenale (braţe), spiritul dând finalitatea
(suprastructura, transmaterialitatea arma DE TĂRIE: singularul suportatului, arma, faţă de
pluralul suportului presupus: braţe, schimbă, de fapt, în plan semantico-sacral, ordinea
implicării: arma de tărie, ca finalitate exprimată şi împlinită a Spiritului, dă sens şi relevanţă
sacrală braţelor şi nervozităţii-tensiune creatoare a braţelor fenomenale).
Cupele dionysiace conţin vin ca fierbere a vinului, şi apoi ca vin disparent în starea de
spumegare-foc spiritual: spumege pocalul (prioritar absolut a devenit Potirul Graal-ţintă
spirituală finală, spumegare-flacără mistică, prin transsubstanţierea vinului). Este clară dubla
implicare, în imaginea artistică: a-păgână-bachică (şi ritualul bachic-dionysiac, ca şi cel eleusin,
conţinea mistica transfigurării şi transsubstanţierii) şi creştină (transsubstanţiere euharistică,
reînnoitoare veşnică a ciclului vieţii, prin efervescenţa paroxistică a Spiritului).
Răzbunarea nu-şi are un obiect profan, o delimitare în istorie - ci-şi are esenţa şi
finalitatea în mit şi ritual: a) este vis de răzbunare (visul fiind zona activată a arhetipurilor); b)
obiectul răzbunării, ca ritual de preschimbare (re-schimbare) în bine a răului este hidra (“idra”),
ca simbol al materiei-Prakrti, proliferată haotic, ca şi capetele hidrei - iar spada fumegândă
face parte din vechile ritualuri exorcizatoare, ţinând de legenda Sfântului Graal, de lupta
Cavalerului Potirului contra demonului (Duşmanul-dragon) - sângele-foc retranscende fiinţa
(prin scăldatul în sânge de dragon, se dobândeşte invulnerabilitatea).
Iubirea şi Pacea, sub semnul Îngerului (“Îngerul iubirii, îngerul de pace”) reconfirmă
ideea că menirea României-Daciei Hyperboreene este respiritualizatoare, prin rearmonizare
paradisiacă, a Cosmosului invadat de Duşman-Demon (Ormuzd-cel-Rău). “Guste fericirea
raiului ceresc”, Dacia Hyperboreeană este un spaţiu ritualic, un templu al sintezelor cosmice,
reordonând ceea ce Duşmanul-val uitase-evitase să reîntoarcă în stâncă-Dumnezeu: “Fiii tăi
trăiască numai în frăţie, / Cu-a nopţii stele, ca a zilei zori [fiii hyperboreeni, fiinţei transcense
în constelaţii zodiacale şi în eternul început de ciclu fiinţial: zori], “Viaţa în vecie, glorii,
bucurie, / arme cu tărie [braţele - suporturi ale forţei spirituale au fost părăsite definitiv în
favoarea forţei pure spirituale, nedisimulabilă în suport şi suportat: “arme cu tărie], suflet
românesc, / Vis de vitejie” [în loc de vis de răzbunare: exorcizarea s-a realizat prin Logos-ul
cu finalitate resacralizantă, apocatastaza s-a împlinit prin Logos Spiritualizat, duşmanul şi
ritualul spadei fumegânde şi-au suspendat semnificaţia, până la următorul ciclu fiinţial].
(Eminescu nu intră, neapărat, în opoziţia poet imatur-poet matur, ci receptorul poeziei
sale intră în opoziţia adecvat-neadecvat la Logos-ul specific).
În legătură cu Scrisoarea III este necesară remarca: chiar dacă în articolele de ziar din
Timpul apar sintagme care vor avea o transpunere aproape identică în versul poetic - în nici un
caz valoarea şi funcţia spirituală ale sintagmelor nu vor rămâne aceleaşi - cele din poezie cu
cele din ziar. Transgresarea semnificaţiei sintagmelor în contextul poetic suspendă în mod
absolut realitatea structurată discursiv în rândul de ziar - şi lectura de profunzime a poemului
trebuie să fie înscriere, fără condiţionare, în ritualul Logos-ului sacru, cu consecinţa imediată:
structurarea unor linii simbolice de profunzime arhetipală. Nu vor interesa, deci, opinia politică
şi gradul sau modul de absorbţie a realităţii de către Eminescu, ci care este peisajul mitic daco-
român (hyperboreean, consecinţa intersectării axelor spirituale terestre în zona Dacia fiind
strămutarea polului spiritual terestru), pe care Eminescu ni-l propune ca model de integrare
dinamică în arhetipul naţional românesc.
1. Arhetipul spaţial-mitic al Daco-Hyperboreei este redat prin sintagma “De la munte
pân’la mare şi la Dunărea albastră” (axa spirituală-munte, având ca zone de atracţie-
respingere, ca hotare spre / dinspre zona de-spiritualizată, decăzută: mare-Dunăre. Dunărea este
Styxul şi apa Lethei-Uitare, unde orice încercare de agresiune a maleficului este stopată -
trimiţând formele dezenergetizate ale maleficului spre retopire şi recoformare în creuzetul
Graalului: potop-mare “Dunărea să-nece spumegând (izotopie semantică: “spumege pocalul”
- Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românei) a tale oşti”; “ca potop ce prăpădeşte, ca o mare
turburată (…) înspre Dunăre o mână” - potopul este funcţia sângelui din Potirul Graal, prin
care se introduce Spiritul în vârtejul de reconvertire la valorile Absolutului).
2. Furtuna malefică (fără temelie în stâncă, apă, foc) a lui Baiazid este stopată, pentru
recovertire în vijelia-potop (“Mircea însuşi mână-n luptă vijelia (…) ca potop ce prăpădeşte,
ca o mare turburată”). La Dunăre: “Pân-în Dunăre ajunge furtunosul Baiazid”. E-o furtună
a nisipului-sterilitate, ajunsă la hotarul spre fertilitatea divină. Mai exact, este marcată limita
neputinţei formelor desemantizate, prinse în vârtejul haosului, limită de la care, circular, se va
conforma cosmosul, urmând re-iniţierea prin axa sacră, odonatoare: codrul de stejari (cum am
menţionat mai sus, stejarul este copac sacru al geto-dacilor, “sună codrul de stejari “marchează
orfismul ordonator al axei-stejar, iar legenda despre RĂSTIGNIREA CRISTICĂ a lui
Zalmoxis pe stejar sugerează că stejarul conţine, în imaginea sa, arhetipul ciclicităţii
cosmice).
3. De observat, în Scrisoarea III, împărţirea arhetipurilor în a) forţe lunar-nocturne,
aparent pasive, de fapt latente, temelii cosmice: Luna, ca întemeiere, prin resorbirea în copacul-
axis mundi (“ea se-ntunecă…dispare; / Iar din inima lui simte un copac cum că răsare”), sau
Basarabii sau Muşatinii din umbră (“Rămâneţi în umbră sfântă, Basarabi şi voi Muşatini”) -
dar din umbra sfântă ei continuă să se exercite mitic, ca întemeietori, structuratori, orientatori
(“Descălecători de ţară, dătători de legi şi datini”), căci corelativele lor semantice, plugul şi
spada, muntele-Dunărea-Marea, sunt corelative cu acţiune în eternitate. Indiferente faţă de
invaziile periodice ale maleficului, plugul stimulează creaţia, spada rămâne axa
spiritualizatoare şi exorcizatoare (a se vedea şi spada fumegândă din Ce-ţi doresc…), iar
muntele-Dunăre-Mare sunt hotare arhetipale, nepercepute, în esenţa lor funcţională, decât în
planul mitic (deci, indiferente la flucutaţiile spaţial-politice ale istoriei: Dunărea îneacă oştile
negre, pentru transmutarea alchimică în oştile albe-solare); b) forţe solar-diurne, agresive:
Mircea, ca transfigurare a nocturnului codru (stejar) cu constelaţii - în vijelie solară (“zid
înalt de suliţi”) şi acvatică (ca potop…, ca mare…); Fiul mioritic şi manolic (înscris în nunta-
hierogamie cu draga din codrul cu constelaţii, dragă care est pod magic între maleficul părţii
a doua a poemului şi sublimul părţii întâi-final: draga de al Argeş mai departe este zidită în
codru sacru, pentru a împăca contrariile, pentru a uni în Templu Cosmic, munţii cu fulger-
nimb de biruinţă (Baiazid-Fulgerul, trecut în semn heraldic)13 cu mlaştina infernală (canalia
de uliţi-labirintul, stâlp de cafenele-talpa Iadului corupţie Logos-ului, dizarmonizarea formală
şi falsificarea esenţei: monştrii batracieni-saurieni (bulbucaţii ochi de broască), cocoşaţi, “cu
privirea-mpăroşată” etc. - fiind expresii al e Logos-ului falsificat esenţial; “având în ei monedă
calpă” - soare de-solarizat, deviat spre saturn; nebunia este înjosire a Logos-ului, în bâlbâială
şi sclavie (iloţii)-sclavie faţă de mlaştina infernală. Soarele-Apollo pendulează între simulacrul
13
-Cf. N.Georgescu, Cercul strâmt, Ed. Floarea albastră, 1995, p. 116.
de ascundere (de fapt, ascunderea Basarabilor-Muşatinilor este tulburarea periodică a ordinii

cosmice) şi prezumarea unei agresiuni exorcizatoare, invocate şi însriindu-se în logica
ciclicităţii secţiunii mitice: Ţepeş, focul care să retopească aberaţiile formale în temniţele-
cuptoare alchimice. De ce sunt două “temniţi large”? Înainte de nunta alchimică Soare-Lună,
este necesar un preludiu alchimic, o pregătire separată a celor două forţe complementare.
Categoriile de smintiţi, respectiv mişei - nu sunt categorii morale, în primul rând, ci categorii
mitice: smintitul este cel deplasat de la ordinea şi direcţia firească - deci, trecut din zona solară,
în cea lunară, sau invers; Mişelul este sărăcitul, ticăloşitul, căruia trebuie să i se facă o
transfuzie esenţială, sau, mai curând, să i se aplice reconversiunea: din sărăcit de bine, să devină
sărăcit de rău, din sărăcit de Dumnezeu, să devină sărăcit de Diavol, din sărăcit de duh-
spirit, să devină sărăcit de materie. Oricum, în final va fi un singur creuzet, o singură nuntă
alchimică: şi creuzetul reconversiunii (puşcăria), şi creuzetul reorientării (casa de nebuni) se
contopesc în dimensiunea FOC (să dai foc).
În concluzie, Scrisoarea III reaminteşte că Dacia-Hyperboreea este, de fapt, spaţiul
nunţii mioritice-alchimice dintre Soare-Lună.
4. La o analiză mai atentă, sunt amănunte care se dovedesc esenţiale,. Funcţia spirituală
a Daciei-Hyperboreei: toată Scrisoarea III este în fapt, descrierea cuptorului alchimic:
a) totul este supus reconversiei: tot ce este vecin cu eternitatea este eternitate, deci
repetiţia tot-toţi (“Tot ce-n ţările vecine…/ Tot ce-i însemnat… / Tot ce e perfid… / Tot
Fanarul, toţi iloţii, / Toţi se scurseră…”) marchează suprema sinteză cosmică negativă. Să nu
uităm că, în cuptorul alchimic, se produce starea de putrefacţie umedă generalizată (“nigrido”),
pentru a marca haosul originar, punct din care se produce reconversia-regenerarea – către
stadiile alchimice rubedo şi albedo… De aceea, smintit, stârpitură, pata putrejunii, perfid,
lacom, Fanar, iloţi, flecari, găgăuţi, guşaţi, bâlbâiţi, famen (în alchimie se lucrează cu
embrioni “avortaţi”-întorşi, pentru a obţine împlinirea-încoronarea solară), lupanare
(Prostituata-Hermes) etc. - sunt elemente absolut necesare (prin paroxismul putridului,
degradării umede-corupte, la care au ajuns) în procesul alchimic. Nimic nu poate deveni aur-
piatră filozofală, dacă nu a trecut prin infernul-mlaştină, prin faza ultimă de decadenţă.
Iată, deci, suprema speranţă-mai mult, suprema credinţă, ascunsă sub suprema
deznădejde. Neamul nostru este salvat a priori, tocmai pentru că a atins ultima şi cea mai
dureroasă, mai degenerativă treaptă a Logos-ului. Iniţierea completă este posibilă doar aplicată
Spiritului care s-a supus cu desăvârşire la cele mai teribile probe. Neamul nostru a trecut această
fază - deci are dreptul nu la o fericire trecătoare - ci, aşa cum spune Eminescu în Andrei
Mureşanu (I-206), are dreptul la măreţie (nu fericită-mare!), adică la gloria divină, la
sacralitate. Este neamul sacru, către car vin, spre reconvertire solară, toate neamurile-umbre
putride, labirintice etc. ale etapei de evoluţie spirituală în suprasensibil-Pământ.
5. Acţiune de a roi. “Copiii de suflet ai lui Allah şi spahii (oamenii-cai, centaurii lunari,
cu funcţie psihopompă) se răspândesc în roiuri la Rovine în câmpii” (rovine-mlaştina putridă).
Apoi, “Călăreţii împlu câmpul şi roiesc după un semn” - aceasta în faza apocatastatică
- “Şi în caii lor sălbatici bat cu scările de lemn” (lemnul-STEJAR). Albina este insecta sacră
(solară, la fel ca scarabeul la egipteni). Roitul este o constantă, atât în faza lunară (ienicerii şi
spahiii vin de-ntunecă pământul), cât şi în faza solară (lănci scânteie lungi în soare, arcuri
[cercuri solare] se întind în vânt) a operaţiei alchimice, în care furtunosul (Baiazid dezagregat
în furtuna de nisip-haos nocturn) se transmută în Leu (semn al soarelui), şi apoi în Mircea-
vijelie-cu-grindină-oţelită (piatra filizofală-cristal) prin care este învins Styxul (grindina
oţelită, mânată înspre Dunăre, reinstaurează şirurile cosmice: armia română - arhanghelii
revin, ca paznici ai Edenului: oastea se aşază, substituind, “soarele care apune”.
6. Ca o consecinţă a celor remarcate mai sus, trebuie subliniată valoarea ocultă a Daciei
Hypeboreene, valoare de Kara-Iflak (de data aceasta, “negru” semnifică: CENTRU
OCULT!!!), dar şi valoare ocultă solară (centru cult, “alb” - de iradiere a lumini spirituale).
“Vin de-ntunecă pământul la Rovine în câmpii”: cei care vin, provoacă revelaţia spaţiului-
centru ocult, negru. Deci, acţiunea lui Baiazid este revelatorie, asupra valorii de centru negru
(lah-vlah, etiopian-faţă arsă), a spaţiului mitic Dacia-Hyperboreea. Tot datorită acţiunii lui
Baiazid (cu funcţia Spânului-Piatra de care se încearcă şi se căleşte rezistenţa spirituală a celui-
care-se-iniţiază, Harap-Alb), se revelează simplitatea-Logos Sacru a spaţiului-om: Mircea -
“atât de simplu, după vorbă, după port” (Logos şi Acţiune-în-înfăţişare sunt simultane, în zona
miticului); se revelează Monarhul Ascuns-Christos, care este Mircea, ca funcţie mitică. “De nu,
schimb a ta coroană într-o ramură de spini” - înseamnă că cercul solar chiar are valoarea de
ramură cristică, creangă de aur şi creangă de spini (concomitent): suferinţă-înjosire pentru
înălţare a lumii în lumina mântuirii; se revelează Moşneagul-ciot şi Moşneagul-toiag (atribute
ale Magului Âthman-Rădăcină şi Pisc a toate, dar şi atribute ale virilităţii Demiurgului, a
Focului din Lemnul Prometeic, sau din STEJARUL ZALMOXIAN).
Deci, Baiazid va stimula şi explozia-iradiere, ca centru spiritual alb, a Daciei-
Hyperboreea: “codrul clocoti de zgomot şi de arme şi de bucium” - după care urmează revelaţia
spaţiului constelaţiilor (capete pletoase, coifuri lucitoare) şi al solarităţii biruitoare (de la lănci,
săgeţi - până la fulgerul ca nimb de biruinţă al Munţilor - Munţi din care, ca şi în Memento
mori, izvorăsc luna şi stelele, izvorăşte cosmosul-Eden).
7. Deşi hermeneutica textului Scrisorii III ar putea lucra la infinit, trebuie să ne limităm.
Vom discuta, tot ca pe o consecinţă a punctelor anterioare, problema unui altfel de dinamism al
geografiei sacre decât cel din capitolul lucrării de faţă, Geografie sacră şi geografie dinamică
în poezia eminesciană. Este vorba de rezumatul procesului dinamic de sacralizare a Daciei
Hyperboreea - rezumat conţinut în partea mediană a părţii I.
Baiazid vorbeşte de un alt tot (tot ce stă…) decât cel putrid, din parte a II-a a Scrisorii
III: este vorba de un ciclu alchimic epuizat, de o anamneză a alchimiei centrului sacru Dacia
Hyperboreea: “Toată floarea cea vestită a întregului Apus, / Tot ce stă în umbra crucii,
împăraţi şi regi s-adună / Să dea piept cu uraganul ridicat de semilună. /S-a-mbrăcat în zale
lucii cavalerii de la Malta, / Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta, / Fulgerele
adunat-au contra fulgerului care / În turbarea-i mânioasă a cuprins pământ şi mare. / N-au
avut decât cu ochiul ori cu mâna de a face, / Şi Apusul îşi împinse toate neamurile-ncoace…
/ Zguduind din pace-adâncă ale lumii începuturi / Înnegrind tot orizontul cu-a lor zeci de
mii de scuturi, / Se mişcau îngrozitoare ca păduri de lănci şi săbii, / Tremura înspăimântată
zarea de-ale lor corăbii”.
Acest pasaj trebuie pus faţă în faţă cu cel care conţine în Logos-ul-Mircea (alt ciclu
alchimic pentru alcătuirea sacralităţii Daciei Hyperboreea): “După vremuri mulţi veniră,
începând cu acel oaste / Ce din vechi de pomeneşte cu Dariu [negru → dinspre Răsărit] a lui
Istaspe; / Mulţi durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod, / De-au trecut cu spaima lumii
şi mulţime de norod; / Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă / Au venit şi-n ţara
noastră de-au cerut pământ şi apă - Şi nu voi ca să mă laud [imperial], nici că voi să te-
nspăimânt [infernal], / Cum veniră, se făcură toţi o apă şi-un pământ. / Te făleşti că înainte-ţi
răsturnat-ai valvârtej / Oştile leite-n zale de-mpăraţi şi de viteji? Tu te lauzi că Apusul înainte
ţi s-a pus? / Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus? / Laurii voiau să-i smulgă de pe
fruntea ta de fier. / A credinţei biruinţă căta orice cavaler”.
Baiazid şi Mircea sunt ipostaze paradigmatice la e aceluiaşi spaţiu sacru de intersectare
a axelor spirituale Vest-Est, Nord-Sud (cu accent, aici, pe axa Vest-Est, Apus-Răsărit, Negru-
Alb). Lumea nu poate fi deschisă, decât ca ipostază mistică, după coacerea în athanor. Atunci
când Baiazid spune: “Când lumea mi-e deschisă”, mărturiseşte că el este paznicul îmbătrânit-
epuizat (nu bătrân-înţelept) al templului Daciei-Hyperboreea: el, Baiazid, a lăsat deschisă
poarta către malefic, a suspendat funcţia arhanghelilor (a suspendat funcţia ciotului-toiag,
spadă fumegândă, fulger împrejmuitor al Edenului). Ceea ce spune el nu este, în fapt, o
laudă, ci povestea (mitul) tragediei cosmice a unui ciclu epuizat, a unui ciclu imperial, în care
lumina a atins paroxismul şi, apoi, din care au fost extrase creanga de aur (axis mundi) şi Râul
Demiurg - deci, s-a produs desacralizarea.
Este absolut impresionantă şi unică în literatura esoterică românească această viziune
panoramică asupra dinamicii de împlinire şi decădere a sacralităţii unui spaţiu central, “buric
al Pământului”. Vom încerca (dar deloc convinşi de forţa elocinţei noastre) să tălmăcim acest
tablou sublim şi tragic, evocat (şi revelat) prin versul eminescian (Logos-vers prin care, în
simultaneitate mitică, intrăm în raport anamnezic cu o existenţă trecută şi viitoare a Spiritului
nostru).
La început, a fost continuitatea fulgerului: prepoziţia contra înglobează în ea toată lupta
care s-a dat pentru ca Adunarea energiei pe axa Răsărit-Apus (India sau Tibet, acolo unde
sălbateci negri cu topoare-fulgere (Memento mori, p. 248) cu măşti-feţe zeieşti (lup-daci, urs)
- până la zona Hesperidelor cu mere de aur, sau zona Atlantida, unde, spune R. Steiner, oamenii
focului, deci ai fulgerului, întruchipau existenţa cristică) să însemne continuitatea, suprimând
devierile corupătoare, vlăguitoare de solaritate. Traseul descris este dinspre Apus-alb către
Răsărit-Negru. Apusul Soarelui şi Semi-Luna s-au întâlnit: crucea figurează intersecţia axelor
magice ale geografiei sacre, intersecţie în Dacia-Hyperboreea, centrul energetic sacral al
universului: semi-luna aşteaptă completarea cu semi-soare, adică, mai exact, luna şi soarele care
se aşteptau, presupunându-se reciproc, s-au întâlnit în nunta alchimică. ATHANORUL ERA
DACIA-HYPERBOREEA. Turbarea furtunoasă a pământului şi apei (pământ-mare)
reprezintă spirala cosmică, turbillon-ul demiurgic. Este marcat şi haosul originar a) prin starea
de spaimă b) prin pacea adâncă a începutului (în Scrisoarea I: eterna pace, care reîncepe,
mereu, ca “prăpastie, genune” etc., a spaimelor, a nelinişti dinainte de acel “fiat lux”,
reprezentat prin punctul de mişcare). Aici, în Scrisoarea III, păduri de lănci şi săbii
reprezintă fuziunea lunarului-păduri cu solarul-lănci de săbii, în funcţia punctului de
mişcare: creaţia, zguduirea păcii adânci şi conversiunea în războiul alchimic al creaţiei.
Înnegrirea (orizontului) înseamnă marcarea centrului ocult, a athanorului în care se adună şi
se luptă, întru nuntire, Luna şi soarele - codrii cu pustiurile, împăraţii şi regii (solari), sintetizăţi
în coroana triplă (spiritualitate-temporalitate-ordine) a papei şi în lucirea-fulger a Maltei
cavalerilor Templului - cu uraganul lunar (“uraganul ridicat de semilună”. Toate neamurile
au fost împinse încoace, adică la intersecţia axelor, la limita de continuitate a fulgerului sacru.
pe atunci râuri-râuri (râul Demiurg) şi codrii (creanga de aur asigurau sacralitatea spaţiului.
Ce s-a întâmplat? Ceva simplu, despre care Frazer vorbeşte în Creanga de aur ; preotul
templului a îmbătrânit, Baiazid, din preot hiperbolic al lumii începuturilor şi al codrilor,
devine, la modul litotizant, preot al taberelor strânse (fără brâul-fulger), preot al frunzelor şi
ierbii (trunchiul stejarului sacru a dispărut, şi, odată cu el, creanga de aur). Ura lui este, în fapt,
recunoaşterea neputinţei, iar evidenţierea de către Baiazid, a lui Mircea-ciot, Mircea-toiag - este
recunoaşterea implicită a pierderii, de către Baiazid, a acestor atribute viril-demiurgice. Calul
care paşte ovăz din altar (desacralizarea în domestic) înseamnă castrarea Pegas-ului-fulger - se
pierde semantica calului-fulger, calului-stea, calului-râu, şi se decade spre stricta funcţie
psihopompă: calul morţii, care îl scoate din scena mitică pe decapitatul paznic, pentru a-l lăsa
pe tânărul paznic (tânăr cu axă vie, moşneag - ca grad de iniţiere), paznicul Mircea.
Dacă Baiazid-paznicul ciclului epuizat al Daciei-Hyperboreei era purtat de biruinţă (în
loc să stăpânească el însuşi biruinţa), adică era dezrădăcinat, devenind o furtună fără spaţiu
pentru efect al furtunii - în schimb, Mircea este domnul (sarab-ul (cf. V. Lovinescu, Creangă
şi creanga de aur, p. 132: sarab = Soare, Principe, Şef, iar ba = tată, Şef, deci tot Soare). El
are Dunărea ca Styx-cerc care păzeşte, asemenea fulgerului-piatră filozofală-grindină oţelită;
Edenul, templul-Dacia re-edenizează. Ce spune Mircea, deci ce face Mircea? El recită acelaşi
mit, aceeaşi liturghie - care intră în raport de sinergie cu acţiunea de exorcizare a templului,
prin bătălia (cu forme apocatastatice) din mlaştină, spre nimbul muntelui. Traseul descris de
mitul spus-activat de Mircea (deci: mitul Mircea) este orientat invers, dinspre negru spre alb,
dinspre Răsăritul Negru (ocult) - Darius, către Apusul-Alb (oştile leite-n zale de-mpăraţi şi
de viteji, oşti reînviate, ca fulger al Crengii de aur, înlocuind oştile frunza şi iarba; capetele
pletoase şi coifurile sunt substituite semantice ale Stejarului şi ale Soarelui-Lunii-
Constelaţiilor). Venirea spre centru, Dacia-Hyperboreea se face, în mod iniţiatic, prin durerea
podului-scară de foc (deci, refacerea Fulgerului). Dariu al lui Istaspe este NEGRU
ÎMPĂRAT (Mircea devenind Alb sau Verde Împărat, căci este DOMNUL RÂULUI ŞI AL
RAMULUI), este originea mistică a actului demiurgic. Ca şi în mitul spus-activat de Baiazid,
la temelia templului sacru stă spaima lumii. “Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai
încapă”- sunt craii mistici, iniţiaţii care au durat podul scară de foc, deci şi-au depăşit limita-
lume profană, s-au simţit atraşi (ireversibil, până la depersonalizare şi reconvertire în
sacralitate) spre templul-spaţiul sacru al Daciei-Hyperboreei (ei nemaiîncăpând în lumea
fenomenală). Şi aici, nu putem fi de acord cu interpretarea erudită, dar simplificatoare14, a lui
P. Caraman, la studiul Pământ şi apă (contribuţie etnologică la studiul simbolicei
eminesciene - studiu în care se caută semnificaţii doar în istoria profană; a cere pământ şi apă,
pe de-o parte înseamnă a cere să fie primiţi ca stăpâni într-o lume şi asupra unei lumi; a se face
toţi o apă şi-un pământ (de observat inversarea termenilor ecuaţiei simbolice) înseamnă că s-
au lăsat retopiţi ca personalităţi profane, restructuraţi fundamental, spiritual, iniţiatic, dinspre
apa-limită iniţiatică, spre Pământul-Munte, finalitate a iniţierii. Şi totul se face, în această etapă
a restructurării spirituale spre sacralitate - în afara spaimei originare şi a laudei imperiale (deci,
de paroxism şi epuizare a luminii): se face “la mijloc de rău şi bine”, în Insula Fericiţilor, în
stadiul de Dacia Felix (DACIA ALBĂ, centru de iradiere spirituală, centru în care cosmosul
întreg este replămădit, sub semnul divin al Râului Demiurg şi al Ramului-Creangă de aur), care
este Zidul-munte al iubirii de moşie, premiză şi corelativ al păcii edenice, evocată şi în Ce-ţi
doresc eu ţie, dulce Românie: “Îngerul iubirii, îngerul de pace …”.
Asupra geografiei sacre a Daciei-Hyperboreea, din Memento mori, nu mai insistăm,
căci i-am dedicat un capitol aparte, anterior acestui capitol. Doar trei aspecte le-am reaminti:
singurul spaţiu sacru (dezvoltând semantica sacră în toate direcţiile - cer, pământ, eden şi mare
- mare subterestră, acolo unde caii mării stăpânesc) care se corelează cu Nordul (şi el, tronând
pe stâncă, având chipul nimbat cu stuf de raze cereşti şi picioarele în athanorul mării - deci,
Dacia este centru pe axa N-S;
b. Dacia, cu zeul Zalmolxis fulgerat, este pe linia de continuitate între Nord şi Sud (Odin
are suliţă-fulger, cu care uneşte, prin aruncarea ei, Nordul cu picioarele de granit în fundul mării
- cu Sudul - Tibrul receptacul-sicriu al Credinţei păgâne, transfigurată alchimic în creştinism -
cruce de aur, deci tot fulger, Revelaţie). Să nu se uite că Nordul esoteric este locul de origine
al Soarelui-Divinităţii (deci, se înscrie ca izotopie semantică, pe axa Răsărit-Apus - axa
mântuirii lumii prin lumină).
c. Roma, prin Jupiter, stimulează valenţele cristice ale Daciei-Zalmolxis: fulgerul cu
care tocmai îl răstigneşte pe Zalmolxis este tocmai revelaţia punctului de intersecţie a axelor
Crucii Cosmice: Zalmolxis va trece în mare, deci se va identifica semantic cu Nordul, şi el
răstignit pe crucea lumii. Zalmolxis fulgerat-răstignit sugerează mutarea centrului energetic al
lumii din Hyperboreea Hesperidelor, în Dacia. În schimb, Zalmolxis devine izotopic semantic
cu HRISTOS - cu ritualul cristologic: coborât, în ipostaza Decebal, în halele mărilor, sinergic
cu Odin, el se constituie în Resurecţia—Arhetipul transcenderii prin Frumuseţe (Odin şi
Poetul).
De subliniat acum, în finalul expunerii noastre, că profetismul eminescian se deosebeşte
profund de profetismul interbelic:
a. dacă dintre discipolii lui Nae Ionescu, Emil Cioran se distinge ca adept al unei misiuni
politice şi spirituale româneşti, în istoria lumii, misiune caracteristică printr-o dezicere totală de
14
P. Caraman, Pământ şi apă (contribuţie etnologică la studiul simbolicei eminesciene), Iaşi, 1984.
tradiţie şi printr-o explozie de fanatism, de frenezie şi patetism febril, care ating limitele unei
agresivităţi disperate şi chiar ameninţătoare (“O Românie fanatică este o Românie schimbată
la faţă . Nu pot vedea destinul României decât patetic - România are enorm de învăţat de la
Rusia (…). Noul Constantinopol să nu fie un obiect de visare politică, ci un obiectiv urmărit
zi de zi, cu pasiune şi dramă (…).Nu vreau o Românie logică, ordonată, aşezată şi cuminte,
ci una agitată, contradictorie, furioasă şi ameninţătoare”), dacă Nae Ionescu însuşi, apoi
Mircea Eliade, în continuitatea gândirii maestrului său, mare filozof şi naţionalist, profetizează
o stare de imperialism cultural, imperialism spiritual al României (deci, o dezvoltare volitivă şi
agresivă - dar cel puţin, în cazul Nae Ionescu-Mircea Eliade, avem de-a face cu încrederea
nestrămutată în fondul tradiţional românesc),
b. Eminescu profetizează doar aparent: el AFIRMĂ, pur şi simplu, că fondul nostru
tradiţional este echivalent cu Arhetipul Spiritual al Lumii. În acest caz, nu mai poate fi vorba
despre o funcţie agresivă, expansivă, ci de una de absorbţie, exorcizare şi reconversie spre
spiritual şi mitic, a tot ce este non-spiritual (Logos degradat) şi fără semnificaţie mitică, în
această lume. Dacia-Hyperboreea este totuna cu România, dacă şi numai dacă România face
efortul de a se recunoaşte în Dacia Hyperboreică esoterică - în care i s-a revelat lui Traian
misiunea soteriologică a acestei insule sacre a lumii.
*
Spune Meister Eckhart: “Omul e mântuit în măsura în care îşi descoperă fiinţa
proprie; dar el însuşi nu-şi poate atinge fiinţa proprie, înainte de a-l cunoaşte pe Dumnezeu,
izvorul oricărei Fiinţe”.
Deci, s-ar putea ca, în lucrarea de faţă, să fi râvnit a ne mântui, încercând să ne
descoperim, prin intermediarul EMINESCU, fiinţa proprie. Dar dacă Eminescu este Hristosul
Neamului Nostru (şi noi credem acest lucru, cu toată tăria) - atunci, încercând să ne descoperim
fiinţa proprie, l-am descoperit, totuşi, pe El. Pe EMINESCU. Depinde, acum, cu câtă forţă şi
voinţă am năzuit către această finalitate, de descoperire a fiinţei proprii, prin cunoaşterea-
atingerea izvorului oricărei fiinţe româneşti : EMINESCU - LOGOS UNIC, ÎNTRUPAT.
România 100. Ecouri în oglinzi venețiene.

„FIȚI ROMÂNI ȘI IAR ROMÂNI!”
Lecția de istorie din publicistica lui MIHAI EMINESCU:
UNITATEA NAȚIONALĂ ȘI RĂUL DINLĂUNTRU ‒
dezbinarea, vrajba, ura
Dan Lupescu
EMINESCU, BRÂNCUȘI, ENESCU sunt și vor fi, în vecii vecilor, vizionarii de
rang voievodal, în zările creației umaniste, alături de marii noștri făurari de Țară, de la
reginele-zeițe Dokia/ Hestia sau Dakia (marea preoteasă și prima regină din Țara Soarelui/
Dacia/ Europa Veche), Roma Dea (cea dintâi preoteasă și regină la est de Carpați, în cetatea
Roma Veche, azi Roman, în zarea anilor 3.000 înainte de Hristos) și Bendis (1990 î.d.H.), până
la Zalmoxa (primul rege al dacilor cunoscut nominal, circa 1.400 î.d.H.), Burebista (82-44
î.d.H.), Diurpaneus (87 după Hristos), Decebal (82-106), Galer cel Bătrân/ Ler (împăratul
Daciei Mari, circa 250-311) și, mai aproape de noi, Gelu, Glad, Menumorut, Seneslau,
Litovoi, Dragoș, Negru-Vodă, Matei Basarab, Mircea cel Bătrân, Neagoe Basarab, Mihai
Viteazul (Restitutor Daciae), Ștefan cel Mare (Atletul lui Dumnezeu), Vlad Țepeș, Petru
Rareș, Dimitrie Cantemir, Constantin Brâncoveanu - și, desigur, Alexandru Ioan Cuza,
Carol I, Ferdinand Întregitorul și Maria: supranumită, laudativ, Regina-Soldat, cea mai
frumoasă femeie din Europa, cheia de boltă în făurirea României Mari, la 1918, an de grație al
românilor din provinciile istorice cele mai apropiate de inima Carpaților Meridionali, Apuseni
și Răsăriteni.
EMINESCU, BRÂNCUȘI, ENESCU – adică Trinitatea Sacră a spiritului
românesc în acțiune – s-a dedicat permanent, cu devoțiune, rectitudine civică și morală,
slujirii exemplare a idealului unității naționale și promovării mărcii noastre identitare:
specificul național, în vuietul debordant al istoriei și în marele concert al afirmării tuturor
neamurilor lumii.
*
Nutrind un cult cu totul aparte pentru Mihai Eminescu, ca pentru nici un alt scriitor
român, Nicolae Iorga – el însuși un titan al spiritului românesc, un monstru al erudiției și un
enciclopedist de notorietate continental-planetară – scria, la 16 noiembrie 1903, în revista
„Sămănătorul”, după ce studiase manuscrisele eminesciene (44 de caiete, peste 15.000 de
pagini), pe care Titu Maiorescu le donase Academiei Române cu un an înainte, în 1902 (pe
când la Craiova se construiau Parcul Romanescu și complexul hotelier Minerva, la Shanghai –
hotelul Păcii, iar în SUA se năștea, la 27 februarie 1902, John Steinbeck și apăreau, prin grija
executorilor testamentari, cele zece volume din seria Scrieri complete de Walt Whitman): „Un
nou Eminescu apăru: minte setoasă de a ști, suflet doritor de a se împărtăși altora (…),
ochi puternici, țintind necontenit idealul”.
Criticul și istoricul literar craiovean, cu impact incontestabil la cumpăna dintre milenii,
Ovidiu Ghidirmic (hermeneut universitar, adevărat filosof al culturii, din stirpea lui Tudor
Vianu, ca structură, și a lui G. Călinescu, prin temperament), nota cu îndreptățire: „Iorga atrage
atenția, pentru prima dată, asupra completitudinii omului de cultură Eminescu, așa cum
apare el din manuscrisele sale. Deshumarea publicisticii eminesciene este echivalentă cu
o revelație și îi provoacă lui Nicolae Iorga rânduri de exaltare, am spune, unamuniană.”.
Peste doi ani de la prima exclamație admirativă a sa, adică în 1905, istoricul român de
autoritate irefragabilă glosează, la fel de entuziast: „E o uimire câtă bogăție, logică, prevedere,
căldură, câtă mare și morală înțelepciune de om superior, genial, se cuprinde în acele buletine
politice, dări de seamă teatrale, notițe despre cărți, care aveau simpla menire de a umple
coloanele goale ale bietei foițe ieșene. La fiecare moment, marea sa putere de intuiție fixează
puncte sau deschide perspective cu totul nouă. Din viața sa trecută cunoștea tot prezentul
românilor, în câțiva ani căpătase o vedere clară asupra trecutului lor întreg, păstrase toată
vigoarea spiritului său filosofic și oricând el stăpânea subiectul său, fie și atins în treacăt, de la
o uimitoare înălțime.”.
Consemnând că publicistica eminesciană – redescoperită prin mintea strălucitoare a
lui Nicolae Iorga și prin judecățile sale de valoare categorice – devine obiect de cult la
„Sămănătorul”, Ovidiu Ghidirmic deplânge faptul că nu dispunem, deocamdată, de un studiu
exhaustiv asupra publicisticii eminesciene, volumul lui D. Vatamaniuc, din 1985, abordând
numai prima parte, din anii 1870-1877, a activității jurnalistice a lui Eminescu. Așadar, anii cei
mai fecunzi ai travaliului publicistic al poetului nostru național, după ce venise din Iași în
București, la „Timpul”, sunt încă neexplorați sistematic, în profunzime.
*
După ce reliefează că proza politică, așa după cum numește Eugen Simion creația
publicistică a lui Eminescu, se impune a fi abordată din perspective multiple și complementare,
după metoda interdisciplinară -, universitarul din Bănie, fondator al Școlii doctorale Al. Piru și
director al revistei „Lamura”, din 2001 până în august 2017, când a trecut în eternitate, se
dezlănțuie într-o serie de aprecieri copleșitoare, dar pe deplin întemeiate: „Pentru Eminescu,
publicistica n-a fost o îndeletnicire oarecare, ci o vocație, o pasiune devorantă, mergând până
la ruinarea propriei sănătăți. Munca istovitoare la „Timpul” i-a grăbit sfârșitul. Cotidianul
conservator a fost pentru marele nostru poet național acea neîndurătoare și implacabilă Roată
a lui Ixion, din mitologie. Cultul tradiției și dragostea nemărginită față de propria-i națiune
formează principala arteră a publicisticii eminesciene. Eminescu se situează pe poziții
conservatoare, nu neapărat în sensul strâmt al politicii partizane de partid, ci din convingerea
sa interioară că progresul autentic NU se poate realiza decât pe calea păstrării tradițiilor noastre
istorice, singura care poate asigura o dezvoltare organică a societății românești.”.
Iată cât de limpede și răspicat pledează Mihai Eminescu, în articolul de atitudine Tradiții
istorice, publicat la 11 noiembrie 1879, în „Timpul”: „Noi susținem că poporul românesc NU
se va putea dezvolta ca popor românesc decât păstrând drept baze pentru dezvoltarea sa tradițiile
sale istorice astfel cum ele s-au statornicit în curgerea vremilor.”.
În prelungirea acestei viziuni statuare - tăiată, parcă, în bazaltul nemuritor, în granitul și
marmura imaculată din Munții Carpați -, exegetul accentuează: „Imitarea modelelor străine, în
speță occidentale, este echivalentă, în viziunea sa, cu introducerea unei civilizații pripite, a
unei pospăieli apusene (Introducerea unei civilizații pripite, „Timpul”, 11 decembrie 1877).
Și aici, Eminescu se întâlnește cu Maiorescu și cu teoria formelor fără fond. În fapt, Eminescu
pledează pentru o dezvoltare ORGANICĂ (s.n.) și se declară împotriva unui ritm forțat și
artificial al dezvoltării: „Noi susținem că e mai bine să înaintăm încet, dar păstrând firea noastră
românească, decât să mergem înainte, dezbrăcându-ne de dânsa prin străine legi și străine
obiceiuri… (Tradiții istorice). Acesta este „conservatorismul” și așa-zisul „reacționarism” al
lui Eminescu ! „Conservatorism” da, dar într-o anumită măsură. „Reacționarism”, în nici un
caz. Etichetele acestea provin dintr-o interpretare greșită a publicisticii eminesciene.”.
Resimțim nevoia de a preciza, fără vreun ocoliș, că este vorba de o etichetare din anii
obsedantului deceniu, ai proletcultismului odios, care a întunecat multe minți și a produs
pagube colosale culturii române, de prin anii 50, până după moartea lui Stalin, destul de mult.
Realizând un salt în timp, se cuvine să facem recurs la alte judecăți de valoare, pe care
le spicuim din studiul Camil Petrescu și Noocrația: „De-a dreptul tragic este destinul lui George
Demetru Ladima, din Patul lui Procust, gazetarul de un scrupul moral excesiv. Pentru
Ladima ni se pare că autorul l-a avut ca model chiar pe Eminescu, din perioada gazetăriei
la Timpul. (…) Dintre toți scriitorii noștri, numai Eminescu a fost de o probitate morală și
intelectuală desăvârșită și nu a făcut, niciodată, nici un compromis și nici o concesie de ordin
moral și intelectual. De aceea, Eminescu se înscrie cel mai mult în paradigma noocratică,
teoretizată de Camil Petrescu. Dar, în cazul său, este vorba de existența tragică a omului de
geniu, care – așa cum spunea Schopenhauer – se opune voinței oarbe de a trăi, iar tragismul
provine dintr-un excedent de conștiință.”.
Revenind asupra publicisticii eminesciene, Ovidiu Ghidirmic reiterează realitatea tristă,
condamnabilă, că aceasta este partea cea mai puțin explorată a operei Titanului născut la
Ipotești, insistând asupra aspectului că aceasta trebuie abordată din multiple unghiuri de vedere:
al literatului, filosofului, istoricului, politologului, economistului, sociologului, juristului
ș.a.m.d.: „pentru că Eminescu se dovedește, în publicistica sa, un spirit enciclopedic, cu
cunoștințe temeinice din cele mai variate domenii. Numai o abordare multidisciplinară poate
constitui adevărata cale în abordarea publicisticii eminesciene.”.
Judecata de valoare care străjuiește, asemenea unui far călăuzitor, domeniul creației
jurnaliere de geniu a lui Eminescu este sintetizată în aserțiunea conform căreia el rămâne cel
mai mare gazetar al nostru din toate timpurile, grație vastei și solidei sale culturi filosofice,
care îi permitea să integreze faptele și evenimentele în contexte din ce în ce mai ample, atingând
orizontul semnificațiilor profunde și perene.
Pornind de la sublinierile lui Nicolae Iorga, conform căruia „Eminescu stăpânea cu
desăvârșire cunoștința trecutului românesc și era perfect inițiat în istoria universală; nimeni din
generația lui n-a avut în acest grad instinctul adevăratului înțeles al istoriei” – conjugate cu
afirmația, foarte fermă, că opera lui Eminescu reprezintă „cea mai vastă sinteză făcută de un
român vreodată” -, Ovidiu Ghidirmic punctează decisiv, în termeni deosebit de expresivi și
vibranți: „Publicistica eminesciană este de o tulburătoare actualitate. Publicistica rămâne
magma fierbinte a operei eminesciene, o rană deschisă, care doare (s.n.). Pe noi ne
interesează ce ne spune ea astăzi, ce învățăminte folositoare pentru națiunea noastră putem
extrage din publicistica eminesciană.”.
*
La 17 februarie 1880, deci cu aproximativ 38 de ani înainte de ceasul astral al Marii
Uniri a provinciilor istorice românești (ciuntite, totuși, de circa un sfert din teritoriile și
populația lor !), în comentariul Studii asupra situației, publicat în „Timpul”, Eminescu
„constată, consternat și dezamăgit, că în țara noastră multe lucruri evidente și simple nu se
mai înțeleg de la sine și că evidența însăși are nevoie de a fi comparată cu miile de căi
strâmbe câte se urmează, pentru a se dovedi că este singura linie dreaptă”. Constituie,
firește, unul dintre paradoxurile cunoașterii realitatea că, adeseori, tocmai evidența ne scapă, ni
se refuză.
Eminescu ataca, pe ton amar, dar de un sarcasm incendiar, politicianismul din vremea
sa, îi dezavua pe politicieni, considerându-i panglicari și negustori de vorbe. Într-un context
analitic mai cuprinzător, detalia: „partidele la noi nu sunt partide de principii, ci de interese
personale”. Ovidiu Ghidirmic exclamă, la modul sec, însă cât se poate de acuzator: „Iată un
adevăr valabil și astăzi !”, după care face recurs la o altă afirmație necruțătoare a lui Eminescu:
„Cauza proprie a relelor noastre e lipsa de cultură ADEVĂRATĂ” (s.n.).
Acest punct de vedere, exprimat atât de răspicat, declanșează umorile și virtuțile de
polemist neîndurător ale exegetului craiovean: „A fost și este. Un adevăr întrutotul valabil și
astăzi, când semidoctismul clasei noastre politice este mai mult decât evident. E de observat că
Eminescu ținea să precizeze: „cultura ADEVĂRATĂ” (s.n.). O dovadă că își însușise teoria lui
Titu Maiorescu, după care există o cultură adevărată și o pseudocultură sau o spoială de
cultură, cum obișnuia să spună primul nostru mare critic.”.
Criticul-Orator sau Oratorul-Critic – după cum îl numea pe Ovidiu Ghidirmic, cu
evidentă simpatie, directorul Editurii Academiei Române, prozatorul, dramaturgul și publicistul
de anvergură demnă de Premiul Nobel pentru literatură: Dumitru Radu Popescu – conchide, în
acest punct al demonstrației sale, că multe ar avea de învățat politologii și politicienii noștri
actuali, din publicistica eminesciană. Se întreabă, însă, dacă au și citit-o?...
Apoi, cu mult sarcasm și cu tristețe iremediabilă, fără de țărmuri, se lansează, viforos,
într-o nouă cascadă de propoziții apodictice, sentințe memorabile, peste veac: „Eminescu
rămâne conștiința noastră cea mai înaltă. Nimeni n-a fost mai preocupat, ca el, de soarta
poporului român și de destinul lui în istorie. Ideea cea mai scumpă a lui Eminescu a fost
aceea a UNITĂȚII NAȚIONALE (s.n.). Acestei idei sacre i-a consacrat întreaga viață.
Pentru această idee a luptat încă din tinerețe, de pe vremea când era student la Viena,
când a și făcut parte din comitetul de organizare al serbării de la Putna, dedicată lui
Ștefan cel Mare.”.
Cel ce, aidoma lui Titu Maiorescu, practică o critică de tip judecătoresc (sentințe
limpezi, tranșante, fără drept de recurs) –, face, în continuare, o acoladă substanțială, deloc
gratuită ori exagerată, dimpotrivă, având rol extrem de important în consolidarea efigiei
nemuritoare, a vieții și operei lui Mihai Eminescu. Informațiile, reunite, parcă, în premieră într-
un filon atât de concentrat și pur, atât de bogat în cel mai prețios metal al Soarelui, purtând
marca genetică pe care NU o are decât aurul românesc, din careul magic scormonit de agatârși
și daci (Brad, Roșia Montana, Zlatna, Certej), acum trei milenii, vin în cavalcadă, ca într-un
galop istoric izbăvitor, cu semnificații, tâlcuri și taine explozive.
Le spicuim, în ritm cinematografic, ținându-ne respirația. Imediat după proclamarea
Independenței României, Eminescu efectuează (în vara anului 1877) o călătorie de
documentare, cu virtuți inițiatice, pe Valea Timocului și pe un areal extins din Sudul Dunării,
interesându-se de soarta românilor autohtoni de aici, de pe malul drept al Dunării, axă culturală,
arteră comercială și militară de amplitudine continentală.
Pe baza minuțioaselor documentări, realizate cu acest prilej, jurnalistul nostru de geniu
publică o suită de articole în „Convorbiri literare”, „Curierul de Iași” și „Timpul”. În
investigațiile și disecțiile întreprinse prin aceste documentări și articole, Mihai Eminescu își
focusează permanent atenția, ca un judecător de Curte Supremă de Casație și Justiție, pe românii
sud-dunăreni:
• istroromâni (români care au migrat, în Evul Mediu, din aria de formare a poporului
român, spre vest și s-au stabilit în peninsula Istria, azi aparținând Croației),
• * morlaci (sau caravlahi, vlahi autohtoni din Bosnia și Dalmația),
• * aromâni (numiți în România „români macedoneni” ori, mai popular, machedoni;
în Grecia, în mediul academic oficial sunt considerați pe nedrept „greci antici
latinizați”, adică parte a poporului grec; ei NU trebuie confundați cu „macedonenii”,
care sunt locuitorii regiunii istorice Macedonia în sensul larg – fie ei greci, slavo-
macedoneni sau alții - și nici cu cetățenii Republicii Macedonia, în sensul mai
restrâns al cuvântului),
• * meglenoromâni (numiți în România și machedoni; grup etnic român care trăiește
în ținutul Meglen; ei înșiși își zic vlaș; în acest început de mileniu, mai trăiesc
meglenoromâni îndeosebi în regiunea Macedonia Centrală din Grecia, unde se află
cea mai mare parte a regiunii istorice Meglen, mai puțini în România, în Republica
Macedonia și Turcia).
Călătoria de documentare a lui Mihai Eminescu a fost țintită exact asupra acelora
care, în Evul Mediu, constituiau populația cea mai numeroasă din Peninsula Balcanică:
meglenoromâni, aromâni, morlaci/ caravlahi, istroromâni.
Venind în contact, cu uimire, cu aceste mari comunități românești, răspândite în
TOATĂ Peninsula Balcanică, Eminescu scrie apăsat: „NU există un stat în Europa orientală,
NU există o țară de la Adriatica la Marea Neagră care să NU cuprindă bucăți din
naționalitatea noastră (Românii Peninsulei Balcanice, „Timpul”, 1878).”.
*
Hermeneutul universitar Ovidiu Ghidirmic subliniază, cu tărie, în continuare:
„Eminescu a fost preocupat, ca nimeni altul, de soarta românilor din afara granițelor
țării. În alte articole nu-i uită nici pe românii din Moravia și Ungaria. O pondere deosebită
capătă, în publicistica eminesciană, condiția românilor din Basarabia și Bucovina.
Basarabiei îi consacră o adevărată mini-monografie, într-un serial de studii și articole
publicate în ziarul „Timpul” (martie 1878).”.
În manuscrisul nr. 2264, reține exegetul, Eminescu a scris o frază esențială, de o
sentențiozitate aforistică implacabilă, pe care nu trebuie s-o uităm niciodată: „Dar, nația
românească are o singură șiră a spinării și un singur creier.”.
Provocat de această fulgurație, Ovidiu Ghidirmic dezvoltă o demonstrație sui generis
cuceritoare: „În această frază testamentară este formulată o doctrină a panromânismului.
Mircea Eliade, în studiul Eminescu și Hasdeu (1941), vorbea despre o doctrină a românismului,
în cazul lui Eminescu. Având în vedere faptul că Eminescu era preocupat de soarta românilor
de pretutindeni, credem că putem vorbi chiar de o doctrină a panromânismului, termen pe
care îl introducem, cu această ocazie, în eminescologie. Este un termen de care
eminescologia avea nevoie, un termen pe deplin justificat, creat după aceleași tipare cu
pangermanism, panslavism, paneuropenism.”(s.n.).
*
Forța marelui Vizionar al Neamului nostru, Eminescu, are dimensiuni indimenticabile,
probate magistral de noi și noi vectori ai gândirii sale, reverberând în cercuri concentrice,
precum acelea pe care le generează apa liniștită a unui lac atunci când este fulgerată de izbitura
tangențială a unei pietre zvârlite cu tărie de vreun fecior iscusit, care vrea să descopere, cu un
ceas mai devreme, „corola de minuni a lumii”.
Vă rog să-mi îngăduiți a aduce – în agora dezbaterilor publice de azi – ecourile încă unui
cerc hermeneutic în conexiunile învolburate privind UNITATEA neamului nostru, întinzând o
coardă în rapel la una dintre scrierile fundamentale ale eruditului preot Dumitru Bălașa (născut
la 1 august 1911, la Gușoieni, județul Vâlcea, cunoscut medievist, conform judecăților de
valoare ale reputaților cercetători Robert Deutsch, Damaschin Mioc, Horia Nestor-Bălcești,
reputat tracolog, unchi al celebrului pictor Sabin Bălașa, care a fost apreciat de experții italieni
pentru ceea ce ei au numit „romantismul cosmic” al frescelor și celorlalte capodopere de artă
plastică ale sale), Dumitru Bălașa, căruia Marin Sorescu i-a prefațat elogios volumul de proză
Valea Urșilor.
Zenovie Cârlugea remarca, în prefața scrisă în anul 1997, la sinteza de forță publicată
sub titlul Țara Soarelui sau Istoria DacoRomâniei, că „teoria” dacologului Dumitru Bălașa se
sprijină pe o bibliografie amplă: peste 180 de titluri, plus diferite periodice române și străine,
având meritul de „a lăsa să vorbească mai mult textele, documentele și alte citate, prin puterea
lor de convingere”.
Cunoscutul brâncușiolog, critic și istoric literar din Târgu Jiu, Zenovie Cârlugea afirmă
răspicat: „Este vorba de o nouă citire a TUTUROR (s.n.) textelor de referință din antichitatea
greco-latină și până în zilele noastre”, o nouă citire/ interpretare și punere a lor în lumina
adevăratei perspective științifice.
Semnatarul prefeței amintite merge mai departe și susține tranșant, în termeni
ireductibili: „Autor a sute de studii publicate în periodice românești și străine, Preotul cercetător
Dumitru Bălașa a elaborat, în ultimele două decenii, cu o putere greu de egalat și cu o fermitate
hasdeiană, două masive lucrări: Țara Soarelui și Dacii de-a lungul mileniilor, opere
fundamentale de dacologie și medievistică, adevărate documentare de vastă informație
tracologică și de erudiție vizionară.”.
Din piscul unei exhaustive documentări în tracologie, Dumitru Bălașa susține cu
fervoare ideea „evidențierii spiritualității traco-dacice de-a lungul mileniilor, până azi…”,
bazându-se pe o „argumentație sagace, strânsă, de mare impact în lumea științifică”.
Voi cita, aproape in integrum, două secvențe din volumul Țara Soarelui sau Istoria
DacoRomâniei. Prima poartă intertitlul Eminescu și giganticul arbore genealogic al dacilor,
cuprinzând două paragrafe substanțiale:
„La Viena, Eminescu conspectase Fontes Historiae în limba germană și ajunsese la
convingerea că „marea UNITATE (s.n.) etnică a tracilor romanizați, care ocupau, în veacul de
mijloc aproape întreg teritoriul Peninsulei Balcanice, începând de sub zidurile
Constantinopolului, ale Atenei și ale Triestului și ajungând până la Nistru, spre Miazănoapte
și Răsărit, până în șesurile Tisei spre Apus” (Ion Scurtu, Dosarele Istoriei, 1998, nr. 6, pag. 1)
– aceasta era Dacoromânia. Dacă eliminăm obsesia „romanizării tracilor”, observăm că
orizontul eminescian este mult mai mare decât al celor mai de seamă „profesori”
istoriografi. (s.n.)”.
Paragraful secund din prima secvență menționată sună astfel: „Cheia de aur a
continuității, Ler-împăratul cu Imperiul Dacia Mare, a fost cunoscută de Marele Geniu (n.n.
Eminescu), care s-a „mulțumit” și cu atât: „De la Nistru pân la Tisa”, un testament sacru
pentru totdeauna (…).”.
Secvența secundă pe care o avem în vedere se numește Ortodoxia creștină și este mult
mai cuprinzătoare, însumând șase paragrafe. Primul începe printr-o judecată de valoare din
ordinul categoriilor esențiale: „Ortodoxia creștină este mama Dacoromânilor, începând cu Zeul
Soare și continuând cu Domnul nostru Iisus Hristos. Este lungul drum parcurs de la Ortodoxia
Zalmoxiană la Ortodoxia creștină, de la Soarele uranian la „Soarele dreptății” – Iisus Hristos,
Fiul lui Dumnezeu.”.
Preotul Dumitru Bălașa enunță, apoi, două avertismente ferme:
1. „Când va dispărea Ortodoxia Creștină, va dispărea și poporul dacoromân. Fac
un APEL (s.n.) la Comunitatea Dacoromână, către Uniații ziși Greco-catolici: Reveniți
cel puțin la Ortodoxia pe care ați păstrat-o până la 1848, când cărțile de ritual
ortodox erau tot una (s.n.), adică la fel, și când „uniții cu Roma” utilizau cărțile tipărite
de Ortodoxie, iar Ortodocșii utilizau cărțile tipărite de uniți.”;
2. Același APEL (s.n.) îl fac către toți cei ce părăsesc Ortodoxia, trecând la alte
secte: Scoateți pumnalul din trupul sfânt al Ortodoxiei! NU distrugeți UNITATEA
NAȚIONALĂ, Ortodoxia multimilenară !”.
Partea a doua din subcapitolul Ortodoxia creștină are caracter concluziv, dar este scris
pe același ton grav, dramatic, precum octavele seducătoare ale clopotelor nepereche din
Catedrala Mântuirii Neamului Românesc, ce va fi sfințită și deschidă circuitului public, de Prea
Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, acum, în această toamnă, în
pragul sărbătorii Centenarului României Mari: 1 Decembrie 2018.
Vă prezentăm primul paragraf din acest segment concluziv: „Să știți totuși că, atunci
când va dispărea Ortodoxia creștină, va dispărea Neamul DacoRomân. A spus Luceafărul
poeziei românești (n.n. Eminescu): „Ortodoxia este mama neamului dacoromân”. Iar după
studiul asupra Bibliei lui Ulfila cuvintele popă, milă, pomenire, pomană, cneaz, Bucovina,
voievod, buche, bucher ș.a. sunt cuvinte străvechi, cuvinte dacoromâne (Paul Găleșanu), ci nu
slave, cum s-a afirmat. Pornim de la Roma Veche din Moldova.”
În ultimul paragraf, din această parte a cărții sale, Dumitru Bălașa urcă până la tonuri
pamfletare de neînchipuit: „Marele atentat papal împotriva Ortodoxiei Creștine și în special
împotriva Dacoromânilor, atac masiv declanșat și organizat de papa Formos înainte de 890,
continuat de Cruciada a IV-a cu papa Inocențiu al III-lea în 1294 și mai departe, în special până
în anul 1330, este o crimă în mantia neagră, mefistofelică, pe care s-a cusut crucea lui
Hristos (s.n.). La un cutremur, statuile din Bisericile papale vor cădea pentru totdeauna.”.
*
Cernem, iarăși, cu înfrigurare, câteva fulgurații eminesciene, veritabile trasoare de
lumină, din publicistica sa de geniu, care probează la modul absolut faptul că:
* Eminescu era conștient că principalul factor al unității TUTUROR românilor este
limba, așa după cum relevă în articolul Idealul unității politice a românilor („Curierul de Iași”,
noiembrie 1876);
* „Suntem români și PUNCTUM !” – afirmă ritos, în Misiunea noastră ca stat
(„Timpul”, noiembrie 1880), articol în care evidenția ideea de puternic, mare impact, conform
căreia misiunea noastră ca stat este de ordin cultural: „Trebuie să fim un strat de cultură la
gurile Dunării” - Deziderat care rămâne actual!, subliniază Ovidiu Ghidirmic;
* „Adevărații apostoli ai libertății erau, înainte de toate, români pătrunși de
conștiința unității noastre naționale” (Tradiții istorice, „Timpul”, noiembrie 1879);
* „Independența, departe de a fi meritul actualei generații, e suma vieții noastre
istorice” (Geniul neîmbătrânit al istoriei românilor, „Timpul”, februarie 1880).
*
Prin Cursul fundamental „Eminescu”, pe care l-a predat mai bine de un deceniu, la
Facultatea de Litere a Universității din Craiova, Ovidiu Ghidirmic a desțelenit alte și alte tâlcuri
adânci din publicistica omului deplin al culturii românești, cum îl definea Constantin Noica pe
autorul capodoperelor Luceafărul, Odă – în metru antic, Rugăciunea unui dac: „Nimic nu l-a
mâhnit mai mult pe Eminescu decât dezbinarea pe care o constată, cu multă amărăciune,
în istoria noastră. În studiul Influența austriacă asupra românilor din Principate, marele
nostru poet național își punea întrebarea: (…) cum întâlnim poporul în istorie? Și era nevoit
să recunoască, în modul cel mai dureros: Îl găsim totdeauna dezbinat înlăuntru. Eminescu
ajungea astfel la o concluzie cu totul nedorită: Răul deci e înlăuntru. În articolul Misiunea
noastră ca stat, semnala, de asemenea, hula, vrajba și ura ce ne-o facem noi înșine și trăgea
un binevenit semnal de alarmă: primejdiile, dacă ne amenință, ne amenință dinlăuntru.”.
Plecând de la aceste sentințe, scrise de Eminescu, cu fierul înroșit în foc -, Ovidiu
Ghidirmic poposește în prezent, în anii de la cumpăna secolelor XX-XXI, constatând cu mare
îngrijorare și aproape vituperând: „Aceste rânduri incendiare parcă ar fi fost scrise astăzi și
ar trebui să ne pună pe gânduri, într-un moment istoric de răscruce în care, dacă NU
suntem pe cale de a ne pierde identitatea, trăim, în orice caz, o criză a identității. Trebuie
să recunoaștem că sentimentul național a slăbit în ultimul timp, ca urmare a unei
înțelegeri greșite a ideii paneuropene, care nu anulează identitatea națională, cum cred
unii, ci – dimpotrivă – o presupune și o întărește.”.
Arguția argumentării de mai sus intră în consonanță cu concluziile, dintr-o perspectivă
încrezătoare, ale lui Mircea Vintilescu: „Spiritul de patriotism (…), care trebuie neapărat
promovat, poate reprezenta unul dintre cei mai importanți lianți de mobilizare pentru
acțiuni benefice la nivelul tuturor cetățenilor unei comunități, iar fără unitate nimic durabil
nu se poate realiza, atât la nivelul populației din România, cât mai ales la nivelul civilizației
românești de pretutindeni. În acest sens vreau să reamintesc tuturor că unul din principiile
fundamentale care a stat la baza constituirii Uniunii Europene a fost enunțat sub forma:
UNITATE PRIN DIVERSITATE, iar diversitatea apăra spiritul de unitate care se poate
demonstra numai prin manifestarea patriotismului comportamental la nivelul fiecărui cetățean
și al comunității umane din care el face parte.”.
În rezonanță și stârnind, parcă, ecouri învolburate în apele cu limpezime de cristal ale
oglinzilor venețiene, intră – paragrafele de mai înainte - cu demonstrațiile de factură academică
ale universitarului Constantin Schirfineț (de la Școala Națională de Studii Politice și
Administrative din București), care, în rigurosul său studiu Identitatea românească în contextul
modernității tendențiale, conchide: „Identitatea românească derivă din participarea
indivizilor la practicile culturale și activitățile proprii românilor, presupune atitudini pozitive
față de membrii grupului național, atașament și mândrie națională, sentimente de
protecție, determinare de apartenență la o națiune, loialitate, revendicarea unei obârșii
comune și împărtășirea acelorași tradiții și obiceiuri.”.
*
Revenind la exegeza lui Ovidiu Ghidirmic, desprindem recursul pe care acesta îl face la
romanul Geniu pustiu, în care Eminescu denunță cosmopolitismul contemporanilor săi:
„Oamenii noștri (…) sunt de un cosmopolitism sec, amar, sceptic: au frumosul obicei de a iubi
tot ce-i străin, de a urî tot ce-i românesc. (…) Vezi la noi istorici ce NU cunosc istoria,
literați și jurnaliști ce NU știu a scrie, actori ce NU știu a juca, miniștri ce NU știu a
guverna, financieri ce NU știu a calcula.”.
Cele cinci propoziții, în care particula NU este repetată de cinci ori, dau – prin cadența
lor sacadată, cvasi-furioasă, de ghilotină ce-și reia, la nesfârșit, căderea asupra grumazului unei
realități bulversante – senzația de dezastru total și năruire apocaliptică, de proporții cosmice,
asurzitoare.
„Cât despre intelighenția noastră – o generațiune de amploiați…, de semidocți…” –
remarcă naratorul; În replică, Toma Nour, eroul romanului, tribun în oastea lui Avram Iancu,
(…) adresează, pe un ton imperativ, îndemnul: „Fiți români și iar români! ”, apoi dă o definiție
metafizică admirabilă și corectă a națiunilor: „Națiunile nu sunt decât nuanțele prismatice
ale omenirii”.
Din poemul postum Odin și Poetul, Ovidiu Ghidirmic decupează - pentru rotunjirea
demonstrației sale - secvența în care Decebal îl întreabă pe poet ce mai fac urmașii puternicilor
romani, „iar poetul îi răspunde, cu un termen negativ, că au devenit romunculi. Eminescu a
creat acest termen prin analogie cu homunculi, ființe artificiale, născute pe cale de laborator.
Romunculii sunt români decăzuți, degradați.”.
Descumpănit de realitățile de acum mai bine de un secol, de pe vremea poetului
Național, dar – cu osebire – de cele contemporane nouă înșine, Ovidiu Ghidirmic pune punct
incursiunii sale critice, atât de minuțioase, percutante și memorabile, printr-un scurt paragraf,
cu gust de migdale amare și anghinare: „Este cazul să ne întrebăm și noi, astăzi, ca și Eminescu,
ce suntem, de fapt: români sau romunculi, cum spunea cu atâta amărăciune poetul. Lăsăm
fiecăruia latitudinea să-și răspundă, în forul său intim la această întrebare.”.
*
Și, totuși, inima nu ne lasă fără a încerca, în comentariul nostru, un final în tonalitate
luminoasă, cu falduri maiestuoase și fiori de cosmogonie, în care își dau mâna – într-o horă
identitară trans-istorică – „afinități secrete între spiritualitatea geto-dacă și cea indiană”, după
cum se exprimă Ovidiu Ghidirmic în încheierea eseului său Eminescu și cosmogonia indiană,
în care face trimiteri convingătoare la poemul Rugăciunea unui dac, în care Eminescu
parafrazează unele versete din Imnul Creațiunii.
Avem în vedere afirmația ravisantă a lui G. Călinescu, conform căreia: „Un geniu este,
de plânge sau de râde, un gânditor care lasă o dâră sonoră de foc pe traiectoria lui
cosmică, dând o lecție de construcție umanității.”.
În aceste cadre înțelegem noi, în anul de grație 2018, 2-3 noiembrie, să înscriem și Lecția
de Istorie pe care ne-o dă EMINESCU, nouă, fiecăruia în parte, și tuturor românilor, laolaltă,
începând cu participanții, din aceste zile, la Simpozionul Internațional Vizionarii Neamului
nostru, de la Craiova: Fiți români și iar români!”.
Apărați UNITATEA, IDENTITATEA și SOLIDARITATEA NAȚIONALĂ !
Feriți-vă, ca Nefârtate de tămâie, de răul dinlăuntru: dezbinarea, hula, vrajba, pâra-hâra
și ura !
Chiar dacă pare imposibil - și este, oricum, greu, foarte greu de realizat -, să tindem,
prin gând pozitiv și faptă viguroasă, demnă de toată lauda, spre o lume românească mai presus
de rău, din care am extirpat pasiunile impure.
Sau, așa cum Al. Piru, ultimul critic și istoric literar specialist în TOATE perioadele
literaturii române, afirma cu încredere, sculptând, parcă, pe capacul casetei cu odoarele cele
mai de preț, intarsii cu scânteieri de perlă, aur și purpură: „o lume senină, preocupată doar de
perfecțiune interioară”. Al. Piru se referea la capodopera Luceafărul, punând pecetea
fierbinte: „Nici un poet român n-a atins această culme a creației eminesciene, creație egală
cu a oricărui poet de geniu din lume.”.
Acesta-i, în linii fugoase, portretul viu, palpabil, vibrând de un dor fără sațiu pentru
neamul românilor și de o neostoită sete de UNITATE și SOLIDARITATE NAȚIONALĂ, pe
care Unicul Creator ni l-a inspirat, pornind de la publicistica de geniu a lui Mihai Eminescu, de
o actualitate răvășitoare, pe care le-am însoțit, finalmente, și cu sumare, răzlețe, trimiteri la
creația sa lirică.
Sfârșit și lui Dumnezeu laudă !
Craiova, 15-20 octombrie 2018

Vizionarul EMINESCU
Eugen Zainea
Suntem în pragul comemorării dureroasei zile în care, în urmă cu 129 de ani, îşi începea
drumul în eternitate cel mai mare dintre români, adevărat spirit tutelar al neamului nostru, sinteză
supremă, irepetabilă, a geniului acestui popor.
Probabil că se va mai discuta multă vreme pe seama lungului şir de aranjamente şi uneltiri
care au dus la jertfirea lui Eminescu pe altarul sfânt al Neamului Românesc, pe măsură ce noi şi
noi documente incontestabile se vor adăuga celor deja existente şi care conturează încă de pe
acum cu claritate conspiraţia menită să-l înlăture nu numai din presă, din viaţa publică, ci şi din
viaţa reală pe marele poet, gazetar, om politic, ideolog, adevăratul iniţiator al doctrinei naţionale,
aşezată trainic pe temelia conştiinţei unităţii de neam şi limbă a trăitorilor în vatra largă a vechii
Dacii, pe care a afirmat-o strălucit nu numai în adevăratele jocuri de artificii, sau erupţii
vulcanice, cu luciri neuitate de flăcări, de fulgere, ale articolelor sale, dar şi în nestematele şlefuite
ca de nimeni altul aşezate în strofe ale marilor, nemuritoarelor lui poezii, care au clădit şi călit, de
peste un secol şi jumătate, caracterele pruncilor neamului, ce au deschis ochii şi au crescut cu
nepreţuitul lor elixir, sorbit din gura părinţilor şi a multor generaţii de dascăli dăruiţi cu harul
slujirii culturii şi istoriei române, sau din pagina tipărită a zecilor de ediţii care au umplut,de-a
lungul vremii, cu milioanele lor de exemplare, rafturile bibliotecilor din toate colţurile de lume în
care vieţuieşte un român.
Cum amara comemorare din aceste zile este cea din Anul Centenar, din dorinţa de a scoate
în evidenţă genialitatea uluitoare a lui Eminescu, care a fost exact aşa cum l-am definit în titlul
evocării de astăzi, VIZIONARUL EMINESCU, unicul care a avut capacitatea care nu are cum
să nu te uimească până la a-ţi tăia respiraţia, de a vedea, peste timp, magnifica izbândă românească
dobândită de-a lungul unui an cu adevărat magic şi încununată în acea zi cu adevărat solară a
Neamului Românesc, de 1 Decembrie 1918, la 35 de ani de la asasinarea civică a lui Eminescu,
din acea blestemată zi de 28 iunie 1883 şi la 29 de ani de la jertfa vieţii lui, adun într-un singur
tot rânduri scrise în aceste zile şi fragmente din texte mai vechi închinate de mine românului
absolut, cum atât de minunat l-a caracterizat sclipitorul spirit al lui Petre Ţuţea. Care se constituie
în demonstraţia de necontestat a afirmaţiei că Mihai Eminescu nu numai că a fost adevăratul
întemeietor al Doctrinei Naţionale, dar a fost şi protocronistul român al geopoliticii, pe care a
desenat-o, cu o claritate de cristal, cu argumentele istoriei noastre milenare şi i-a întrevăzut
acţiunea cu zeci de ani înainte ca geopolitica să intre oficial, evident cu altă paternitate, în istoria
oficială a ştiinţelor şi disciplinelor lumii.
Astfel, în contextul revenirii Dobrogei la România, chipurile drept compensaţie pentru al
doilea rapt al Basarabiei, săvârşit, probabil, ca răsplată pentru faptul că armata română salvase de
la dezastru armata rusă în campania bulgară din 1877 şi, odată cu asta, blazonul imperial rus (cu
enormul preţ al miilor de jertfe ale ostaşilor români, împinşi de comandantul rus de viţă imperială-
fratele ţarului-al frontului la sacrificiul suprem pentru grăbirea căderii Plevnei, care să fie oferită
cadou ţarului de ziua lui…), Eminescu scrie un articol exemplar şi acuzator, din care citez:
“Se ştie în adevăr, şi toate organele de publicitate din capitala au înregistrat faptul că, în
decemvrie anul trecut, mai multe sute de familii române din Banat sosiră în Bucureşti, pentru a
cere pământuri în Dobrogea, că aceste pământuri li s-au refuzat şi că sărmanii emigranţi s-au
întors în Banat, ducându-şi morţii în spinare. O privelişte sfâşietoare se prezinta ochilor omeneşti
de-a lungul drumurilor ţării. Crivăţul, acest duşman de la nord al şesurilor noastre, îi sufla din
urmă ca frunzele, cu toate acestea era mai blând decât oamenii de piatră cărora le ceruse o patrie
şi un cămin, iar în locul în care se-ntorceau îi aşteptau bântuirea străinătăţii, siluirea limbii şi legii,
robia sufletească mai greu de purtat decât robia trupului. (…) Cât triumf a avut ministrul de
interne al Ungariei când, la 27 decemvrie anul trecut a adresat o circulară către toate prefecturile
din judeţele locuite de români, opt judeţe între Crişuri, în Maramureş şi Banat, treisprezece judeţe
în Transilvania, circulară prin care obliga prefecţii de-a spune şi moţilor şi mocanilor şi
câmpenilor şi pădurenilor şi celor de pe Mureş şi celor dintre Crişuri că…d. ministru de externe
al României a declarat prin anume notă oficială că guvernul din Bucureşti nu permite nicidecum
colonizarea străinilor în Dobrogea.
Străinilor!
Trebuia să li se spună odată aceasta consângenilor noştri din Transilvania şi din Ţara
Ungurească, că pentru onor. Stătescu şi pentru d. I. Bratianu ei sunt…străini, şi guvernul de la
Pesta a fost însărcinat cu această gingaşă şi ironică misiune.
A! Dac-ar sosi la Predeal ori la Vărciorova jucători de cărţi de profesie, mironosiţe ale
cafenelelor cântătoare, cavaleri de industrie, speculanţi care-şi drapează evreul lor fizic în maniere
franţuzeşti, vânători de noroc, întreprinzători fără capitaluri, regele Stroussberg cu suita lui de
conţi şi baroni silezieni, c-un cuvânt neagra speculă, străinul în forma lui cea mai amăgitoare, cea
mai improductivă, cea mai speculantă…cu atât mai bine! Largi îi stau porţile ţării deschise,
ofiţerii salută, (…) dar dacă poporul nostru, al nostru de şaisprezece veacuri, bate umilit la poarta
ţării şi cere nu ranguri, nu demnităţi, nu întreprinderi, ci ocazia de-a munci onest şi de-a paătra în
inima lui neatinsă conştiinţa marii lui origini şi caracterul lui înrădăcinat, poarta e închisă; el nu
are bilet de emigrare, n-are acte. Pe d. C. A. Rosetti, pe onor său cumnat nu i-a întrebat absolut
nimeni dacă s-au lepădat de vreo protecţie străină, dacă au paşaport de emigrare, de ce origine
sunt. Dar ţăranul român, acelaşi pretutindeni între Tisa şi Nistru, e…străin de origine română!
(…) Iar d. I. Bratianu zice: <<Ar voi d. Lahovary să populăm Dobrogea cu supuşi străini de
origine româna>>.
Străini de origine română! Contradictio in adjecto. Străini cari nu ştiu altă limbă decât a
noastră, cari sub orice regim se simt şi se numesc români, cari au trecut din Oltenia în Banatul
Severinului, acea veche posesiune a banilor olteni de unde până azi a rămas vorba de ban.
Bătrânul Mircea, Dei gratia Fogaras et Omlas Dux, Severin Comes, Terrarum Dobrodicii
Despotus, împreună cu toţi banii Basarabi erau străini de origine română. Străin de origine româna
era, după maniera de-a vedea a d. Stătescu însuşi Bogdan Dragoş, întemeietorul Moldovei (…)
Străin de origine româna a fost Alexandru Basarab care a înfrânt pe regale Carol Robert şi toţi
acei pe care mater parens, muma născătoare a neamului românesc, Transilvania, i-a revărsat în
şesul Dunării pentru a crea cu spada şi plugul moştenirea istorică a neamului latin de lângă
Dunăre. Şi Bogdan şi Radu Negru au ieşit fără paşaport de emigrare de sub dominaţia străină,
pentru că preferau libertatea lor de conştiinţă onorurilor şi siguranţei ce le prezenta dependenţa
de coroana Sf. Stefan, şi străini de origine româna au creat România pe teritorii ce fusese ocupate
de Changanii cumanilor şi oarda nogailor. Dar oare tot şesul acesta, bolnav şi espus fără curmare
invaziilor dinspre miazănoapte şi miazăzi, ramas-ar-fi românesc fără ca din veac în veac să se fi
împrospătat populaţia lui istorică cu străini de origine română?” (Mihai Eminescu, Străini de
origine româna, Timpul, 26 ianuarie 1882).
Opunându-se din simplă clarviziune încheierii de către România a unui tratat, cel cu
Germania şi Austro-Ungaria, pe care doar îl intuia, care însă ar fi însemnat trădarea pe veci a
românilor din Ardeal, Banat, ţara Crişurilor şi a drepturilor noastre sfinte asupra pământurilor
care au fost creuzetul în care s-a modelat poporul român, în schimbul unei foarte vagi şi ipotetice
“recompensări” a noastre cu...Basarabia românească, în cazul participării ruşinoase alături de
Puterile Centrale la măcelul mondial pe care, de asemenea, Vizionarul Eminescu îl întrevedea,
el scria:
“Până ce domnii maghiari vor pretinde a-l maghiariza cu de-a sila, zece milioane de guri
şi zece milioane de inimi vor striga în contra Austro-Ungariei, căci politiceşte putem fi despărţiţi,
dar unitatea noastră de rasă şi de limbă e o realitate atât de mare şi de energică încât nici ignoranţa,
nici sila n-o pot tăgădui. Ei, să nu fi fost Matei Basarab, nici Teofan al Ardealului, nici Varlaam
al Moldovei, să nu fi fost suta a şaptesprezecea cu eroii şi cugetătorii ei, vă puteaţi bate joc de noi
încă mult timp, dar astăzi nu se mai poate. Azi, limba este una de la Sătmar pân-în Cetatea Albă
de lângă Nistru, de la Hotin pân-în Graniţa militară, azi datina e una, rasa e una şi etnologic e unul
şi acelaşi popor, care nu mai doarme somnul pamântului şi a veacurilor”. (Mihai Eminescu,
Unitatea etnică şi de limbă a românilor, Timpul, 3 aprilie 1882).
Argumentând strălucit, cu adevărul istoriei noastre, drepturile româneşti asupra
Transilvaniei, Eminescu spunea:
“Până la sfârşitul sutei XV, românii sunt în Ardeal şi Ţara Ungurească unul din elementele
cele mai considerabile în viaţa politică. Trăind sub voievozi proprii şi sub legile lor proprii, fără
amestec din partea Ungariei, ziditori şi apărători de cetăţi, pururea buni ostaşi, epoca de aur din
ţările noastre, începută cu Mircea şi încheind cu Ştefan cel Mare e o epocă de aur şi dincolo.
Românii sunt atât de numeroşi în munţii Ardealului încât fragmente ale populaţiunii
Maramureşului fondează sub Dragoş statul Moldovei, fragmente din ţinutul Fîgăraşului, Ţara
Românească. Cine vrea să-şi facă o idee de energia cu totul elementară a acelui popor să considere
că, optzeci de ani după fondarea ei, Moldova ajunge din coltul Ţării de Sus până-n Nistru şi la
cetatea Albă, Ţara Românească într-o sută de ani până în Dobrogea şi pe întreg malul drept al
Dunării. E o epocă aceasta care în Ardeal produce pe Voievodul Iancu, cum îi zic baladele române
şi slave, pe Ioan Huniad Corvin. Papa Piu II (Aeneas Silvius Piccolomini), născut pe la 1405, deci
contimporan cu toată seria strălucită de eroi ai poporului românesc, zice despre Ioan;<<Ioannes
Hunniades, cuius nomen caeteros obnubilat, non tam Hungaris, quam Valachis, a quibus natus
erat, gloriam auxit.>>.
Încă în suta a şaptesprezecea Miron Costin scria regelui Poloniei că cel mai frumos şi mai
corect dialect românesc, cel mai apropiat de graiul italic se vorbeşte în Sătmar, unde cu toata
emigrarea lui Dragoş, românii rămaşi acolo sub fratele lui, Voievodul Balc, sunt atât de numeroşi
ca şi când n-ar fi ieşit nimenea din ţară.” (Mihai Eminescu, Munca seculară a acestui popor,
Timpul, 4 noiembrie 1882).
Cât despre pretenţiile Imperiului Ţarist asupra Basarabiei, folosind magistral nu doar
argumentul istoric şi al tratatelor diplomatice... ruseşti, dar şi arma retoricii, geniul Neamului
Românesc afirma:
“Convingerea noastră este, însă, că, din veacul al patrusprezecela începând, Basarabia n-
a fost nici întreagă, nici în parte a turcilor sau a tătarilor, ci a unui stat constituit, neatârnat, deşi
slăbit şi încălcat în posesiunile sale, a Moldovei. Moldova era proprietarul locului şi dacă
reprezentanţii statului moldovenesc, domnii, ajunseseră atât de slabi încât dreptul era desbrăcat
de putere şi nu putea să se apere, aceasta nu e dovada că Moldova a renunţat vrodată la dânsul.
Căci un drept nu se pierde decât prin învoirea formală de a-l pierde. Dar fie această învoire smulsă
cu de-a sila, fie dictată de raţiuni de stat, fie isvorâtă din orice alte consideraţiuni, nu se modifică
şi nu se nimiceşte decât din momentul în care renunţăm la el.
Cum că aceasta nu e numai opinia noastră, ci chiar aceea a diplomaţiei ruseşti, se
dovedeşte din istoria celor din urma 150 de ani. De câte ori Rusia stipula ceva în favorul
Principatelor în tratatele ei cu Turcia, ea se provoca totdeauna la drepturile imprescriptibile, ab
anitquae, la capitulaţiunile Principatelor.. Acelaşi Rumianţof (…) realipeşte Basarabia şi Hotinul
la Moldova, Giurgiu şi Brăila la Valahia.
Rumianţof se învoieşte cu desfiinţarea mitropoliei Proilabului (Brăila), creată de greci
pentru părţile pe cari din cauze militare, turcii le ocupase, şi permite mitropolitului Moldovei să
alipească din nou, precum era din vechime, Basarabia la eparhia Huşilor, Hotinul la eparhia
Rădăuţilor, Giurgiu şi Brăila la eparhia Râmnicului.
Prin urmare, Rumianţof, contimporan cu acele cuceriri, el însuşi cuceritorul, ştia mai bine
ale cui erau acele locuri, ştia mai bine că tătarii n-ar fi avut nevoie de mitropolit şi de episcopi,
ştia, cu un cuvânt, că locurile erau ale Moldovei. (…)
A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominaţiunii ruseşti. Numele Basarab
şi Basarabeni exista cu mult înaintea vremii în care acest pământ devenise românesc: acest nume
singur este o istorie. (…)
Regele maghiar Carol Robert, într-o diplomă din anul 1332, povesteşte bătaia ce o păţise
de la Basarab, fiul lui Tugomir, în ţara noastră: in terra transalpina per Basarab, filium
Thocomery (Fejer, VIII, 3, 625)
Din acest Tugomir-Basarab, care trăia pe la 1300 şi ceva, s-a născut Alexandru, cel
pomenit în diploma de mai sus, care a trăit până la 1360; din Alexandru s-au născut Vladislav şi
Radu Negru, din Radu Negru Dan şi Mircea cel Mare (1418).
Cam într-o sută de ani de la Tugomir până la capătul domniei lui Mircea, Ţara
Românească ajunsese la cea mai mare întindere teritorială, căci cuprindea Oltenia, Valahia mare,
ducatele Făgăraşului şi Amlaşului din Ardeal, mare parte a Bulgariei, Dobrogea cu cetatea
Silistra, Chilia cu gurile Dunării şi ţări tătăreşti nenumite mai de aproape.În această vreme,
Valahia întreagă, împreună cu toate posesiunile ei, se numia în bulele papale, în documentele cele
scrise latineşte ale domnilor, în scrieri contimporane, Basarabia.” (Mihai Eminescu, Cinci secole
de istorie, Timpul 3, 4, 7, 8, 10, 14 martie 1878).
În lupta lui îndârjită împotriva tratatului intuit şi care nu se putea cu niciun chip semna cu
Eminescu în libertate şi având putinţa de a se exprima, el scria:
“Nenorocirea cea mare ce ni se poate întâmpla nu este că vom perde şi rămăşiţa unei
preţioase provincii perdute: putem să perdem chiar mai mult decât atâta, încrederea în trăinicia
poporului român.
În viaţa sa îndelungată, niciodată poporul român nu a fost la înălţimea la care se află astăzi,
când cinci milioane de români sunt uniţi într-un singur stat.
Mihai Viteazul a izbutit să împreune sub stăpânirea sa trei ţări şi să pregătească
întemeierea unui stat român mai puternic; a fost însă destul ca Mihai Viteazul să moară, pentru
ca planul urzit de dânsul să se prăbuşască. Statul român de astăzi a trecut însă prin mai multe
sguduiri şi rămâne statornic, fiindcă are două temelii; conştiinţa românilor şi încrederea marilor
naţiuni europene.
Daca vom câştiga de trei ori atât pământ pe cât avem şi vom perde aceste temelii, statul
român, fie el oricât de întins, va deveni o creaţiune trecătoare, iar dacă vom păstra temeliile de
existenţă socială, Rusia ne poate lua ce-i place şi perderile vor fi trecătoare.” (Mihai Eminescu,
Credinţa în trăinicia poporului român, Timpul, 10 februarie 1878).
Ce altceva s-ar mai putea spune, afară de constatarea că Eminescu gazetarul a fost un
analist de o luciditate şi de o precizie uluitoare, un vizionar care, bazat pe acea calitate atât de
bine observată de Nicolae Iorga, de a integra evenimentul curent în devenirea istorică era capabil
de a modela evoluţia ulterioară a evenimentelor (în anul 1883, împotrivindu-se cu scrisul lui
inegalabil unui tratat secret pe care doar îl intuia, simţea că abandonarea Ardealului era nu numai
un grav act de trădare, dar era şi unul inutil, fiindcă el vedea peste ani prăbuşirea inevitabilă a
celor trei mari imperii care, de-a lungul a sute de ani, îşi reglaseră problemele dintre ele şi îşi
plătiseră unele altora înfrângerile militare cu hălci din pământul românesc. El a fost singurul din
generaţia sa care a visat România Mare, exact aşa cum avea ea să se împlinească la 1
Decembrie 1918!).
Prin articolele sale memorabile care, aşa cum sper că rezultă din selecţia pe care am
încercat să o prezint cititorului, îşi păstrează valabilitatea şi la aproape 140 de ani de la data la
care au fost scrise, Mihai Eminescu încerca să le arate contemporanilor că patria şi istoria ei, aşa
cum ni le-au lăsat strămoşii nu pot fi un dat veşnic, că, de vrem să le păstrăm şi, de ce nu, să le
mărim strălucirea, trebuie apărate. Trebuie luptat pentru ele.
În primul rând (în cazul oamenilor obişnuiţi), cu cugetul care nu are dreptul să uite
trecutul, cu momentele lui de glorie care trebuie cultivate şi transmise cu dragoste şi evlavie
generaţiilor următoare, cu eşecurile şi înfrângerile din care trebuie să învăţăm, pentru a nu le mai
repeta şi retrăi în viitor.
În al doilea rând, elitele intelectuale adevărate au datoria să lupte pentru ele cu cuvântul
rostit şi scris, singurele care asigură continuitatea trainică de conştiinţă naţională (altminteri, cum
din păcate se întâmplă astăzi, mase de tineri, cărora le-au fost sustrase de sub ochi-şi asta nu e în
principal vina lor!-manualele de istorie şi de literatură din care trebuiau să afle de trecutul glorios
şi clădit pe imense jertfe al acestui neam vor avea o memorie grav lacunară, programată deliberat
ca atare de cei care, în planurile lor nebuneşti de dominare a lumii, au nevoie nu de popoare cu
identităţi precise, inconfundabile, cu istorii şi culturi care au clădit, împreună, memoria colectivă,
bogată, diversă, miraculoasă a umanităţii de azi, ci de sume de indivizi izolaţi, însinguraţi şi cât
mai ignoranţi cu putinţă, ignoranţa fiind temelia pe care ar putea fi aşezată construcţia
monstruoasă, strâmbă şi inevitabil şubredă a lumii globalizate, aşa cum o înţeleg aceşti
planificatori oculţi şi diabolici ai Apocalipsei. O lume care, dacă va fi aşa cum o doresc ei, nu va
însemna şi o civilizaţie, cu o diversitate de culturi. Şi nu va mai însemna, în aceste condiţii, în
niciun caz, o umanitate!).
Şi pentru ca acest popor să nu dispară, trebuie să se trezească şi să înţeleagă, inclusiv din
şi prin reîntoarcerea la Eminescu şi la creaţia lui, că nu umilinţa şi sărăcia sunt moştenirea pe care
ne-au lăsat-o străbunii. Trebuie să ne reamintim şi să păstrăm permanent în memoria noastră
imediată inclusiv acele rânduri din scrierile gazetarului, pe care le-am citat, despre mulţimea atât
de copleşitoare a românilor încât şi după ”descălecatul” din Moldova şi Ţara Românească,
românii din Maramureş şi din Ardeal erau atât de numeroşi încât nici n-ai fi zis că ar fi ieşit
vreodată cineva din acele teritorii. De ce să nu ne gândim, să nu visăm, să nu sperăm la un nou
”descălecat”, al celor patru milioane de români care au fost siliţi de nevoi să ia drumul bejeniei?
De ce să nu aspirăm să vedem România repopulată cu...”străinii de origine română” care au
fost împinşi de sărăcie şi de lipsuri să se desrădăcineze? De ce să nu ne reamintim (inclusiv
recitind pagini din istoria noastră) că, dacă ne păstrăm conştiinţa unităţii de neam, de limbă,
cultură şi teritoriu, nicio forţă străină nu ne va putea abate, cum ziceam, de la drumul cel drept
croit de stramoşi şi pe care Eminescu ni l-a reamintit de atătea ori în poezia şi publicistica lui?
Şi de ce să nu-i urmăm exemplul, fiind gata, aşa cum a fost el, să ne jertim chiar viaţa
pentru a transmite urmaşilor o Românie mare, liberă, demnă şi prosperă!
Poate că azi, într-un moment fast, aniversar dar care este totodată, un nou moment de
răscruce pentru această ţară, Eminescu este mai actual şi mai necesar chiar decat era la vremea
lui. Poate că, azi, e mai actual ca niciodată în versurile unui poem devenit, de la un moment dat,
atât de evitat, de nu cumva chiar hulit, deşi mai ales astăzi ar putea să îndepărteze de pe ochi
apatici şi pasivi, vălurile menite să-i fure perspectiva clară şi dreapătă asupra lumii reale:
„De ce să fiţi voi sclavii milioanelor nefaste,

Voi, ce din munca voastră abia puteţi trăi?
De ce boala şi moartea să fie partea voastră,
Când ei în bogăţia cea splendidă şi vastă
Petrec ca şi în ceruri, n-au timp nici de-a muri?
De ce uitaţi că-n voi e număr şi putere?

De vreţi, puteţi prea lesne pământul să-mpărţiţi.
Nu le mai faceţi ziduri unde să-nchid-avere,
Pe voi unde să-nchidă, când împinşi de durere
Veţi crede c-aveţi dreptul şi voi ca să trăiţi.”
Mihai Eminescu, Împărat şi proletar,

Convorbiri literare VIII, nr. 9, 1874,
1 decembrie.
Mă întreb dacă o fi o simplă întâmplare că acest strigăt de revoltă al lui Eminescu, de

care ar trebui şi ar merita să ne aducem aminte şi să reîncepem să ne aplecăm mai des asupra
lui, a văzut lumina tiparului într-o zi de...1 decembrie. Ar putea fi această observaţie un subiect
de meditaţie pentru cititori...Şi, poate, de ce nu, unul premonitoriu!
Bine ar fi ca adevărata elită românască să fie capabilă în acest moment al istoriei să dea
naştere unei clase politice cu adevărat naţională, care să facă posibilă renaşterea României, o
renaştere firească şi atât de necesară. Şi deie bunul Dumnezeu ca aceasta să se poată face cu
înţelepciune şi în bună înţelegere.
Bucureşti, 12 iunie 2018
Promit ca, până la momentul celebrării Centenarului, să dezvolt aceste idei într-un eseu
de mare respiraţie.
Mihai Eminescu – a(l)titudine poetică și vizionară

prof.dr. Teodora-Alina Roșca
Colegiul Național Bilingv „George Coșbucˮ
București, sector 2
Motto: „Viziunea fără acțiune este doar un vis. Acțiunea fără viziune este doar timp
pierdut. Viziunea însoțită cu acțiunea poate schimba lumea.ˮ (Joel Barker)
În opinia mea, afirmația lui Joel Barker este îndreptățită, în sensul că simpla visare și
vizionarismul autentic nu sunt sinonime decât într-un cadru de gândire superficială, nerealistă.
Dacă visarea se rezumă la o dimensiune statică, efemeră și restrânsă la nivel individual, atunci
vizionarismul antrenează proiecte majore, demersuri susținute, de durată și extinse la scară
socială/ națională.
Se înțelege că spiritele vizionare sunt spirite ample, cu disponibilități de cunoaștere, de
luptă și, mai ales, de transformare. De aceea, vizionarul are o natură prometeică, dedicându-se
unei cauze nobile, aproape imposibile pe termen scurt. În percepția comună, aspirațiile și
avântul lui, sunt dezavuate, neînțelese, el fiind tratat ca un ne-bun, altfel spus ca un individ care
nu mai este bun/ capabil să distingă și să respecte limitele prezentului.
În galeria figurilor vizionare ale neamului nostru îl regăsim, fără îndoială, pe Mihai
Eminescu, poetul național sau „omul deplin al culturii româneștiˮ, după cum îl numește
Constantin Noica. Deși reprezintă o personalitate a secolului al XIX-lea, concepția sa despre
lume și viață întrece momentul biografic. În mod profund eronat, natura eminesciană a fost
asociată unei visări sterile și inepuizabile. În realitate, criticii și biografii arată că Eminescu are
o fire tenace, ancorată în proiecte vaste și cu ecouri naționale. În egală măsură, poetul vibra la
problemele mărunte ale vieții personale și la afirmarea cauzei românești, după cum reiese din
bogata activitate publicistică. Fapt este că nu doar articolele apărute în paginile revistei
„Timpul” susțin această afirmație, cât îndeosebi opera poetică. Încă din 1867, adică de la o
vârstă fragedă, poetul se preocupă de soarta neamului său, după cum evidențiază titlul – și astăzi
celebru – Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie. Dorința de a afirma și de a înfăptui binele îi
străbate scrisul de la un capăt la altul, devenind astfel o constantă. În context, scrisul devine
arma pe care alege să o poarte în luptă, nicidecum o banală activitate pentru a se consola sau
pentru a-și umple timpul liber. Titlurile și periodizarea operei vorbesc de la sine: Junii corupți
(1869), Epigonii (1870), Tăceți! Cearta amuțească…(1872), Ai noștri tineri …(1876),
Scrisoarea III (1881), Ștefan cel Mare (1883). În majoritate, poemele sunt de atitudine, iar
lectura lor devine o lecție plăcută, necesară și eficientă orientată spre o luare de poziție, spre a
nu tolera mediocritatea, nici ipocrizia, căci în viitor, în 2050, vom fi aspru criticați de urmași
pentru obediență, pentru pseudovaloare. Exaltat și retoric ca orice romantic, Eminescu devine
molipsitor, căci mobilizează, îndeamnă – ca și mentorii săi pașoptiști – la demnitate și la
unitate națională.
În aceeași ipostază, a poetului care trezește conștiințele, îl regăsim pe Eminescu și în
poemul mai puțin cunoscut Dați-mi arpă de aramă, din 1870. Încă din titlul se observă elanul,
intenția de a da glas unor fenomene din societate, cu scopul de a le asuma și, ulterior, de a le
corija. Tânărul este un bard, o fire deopotrivă sensibilă și întreprinzătoare, într-un cuvânt un
vizionar convins de rolul social și estetic al artei sale. Nu întâmplător, discursul liric începe în
forță cu o declarație de principii, care se orientează spre viitor: „Dați-mi arpă de aramă/ Dar cu
strunele de fier/ Căci să cânt acum cer/ Ca un vânt ce se sfaramă/ Printre stânci de-ngheț și ger.ˮ
Vocea poetică rămâne neclintită în credințele sale, pe care le exprimă deschis și pe care astfel
le apără vehement: „Dați-mi arpă de aramă/ Pe-a mea frunte crengi de brad/ Voi să cânt ca
largul vad/ Sau c-a lumei sântă dramă/ Sau ca răcnetul din iad.” Nimic nu trebuie tăinuit, nici
ratat pentru un succes în perspectivă. În continuare, textul avansează cu un portret de grup, care
demonstrează că viziunea eminesciană se întemeiază pe o coordonată centrală – încrederea în
meritele neamului, confirmate de-a lungul anilor: „Voi să cânt în poezie/ De-acei timpi urâți
păgâni/ Când strămoșii cei bătrâni/ Se luptau cu bărbăție/ Și-i dau nume <La români!/ La
români! Popor de fală/ Cap de geniu, piept de foc/ Cu județiul de proroc/ Dar cu inima regală/
Și cu flamuri de noroc.” Destinul colectiv le oferă românilor o șansă la glorie în măsura
cultivării virtuților, așa sună profeția eminesciană. Având în vedere că în istorie am obținut
victorii importante în fața inamicilor de orice fel, nimic nu pare imposibil nici în viitor: „ Câți
maghiari cu cap de câne,/ Câți tătari cu ochii mici,/ Câte limburi de peltici/ S-au zdrobit de
stânci bătrâne/ Ce veghează înc-aici./ Câte ginți cu limba slavă/ Au venit și-au revenit/ Dar cu
toți s-au nimicit,/ O câmpie de otavă/ Sub al coastei fier negrit.ˮ În timp ce în trecut limba
română risca să fie înghițită în marea masă slavă, în prezent și în viitor este expusă invaziei
angliciste. Se subînțelege că momentele de cumpănă nu s-au încheiat, doar s-au diversificat/
nuanțat. În perspectivă, România rămâne pe hartă dacă românii știu să își apere valorile
definitorii, să fie într-un gând, într-un cuvânt și într-o simțire. Dacă ei nu știu să se impună
lingvistic, dacă în continuare vor găsi amuzant să recurgă la cuvinte englezești în locul celor
românești, atunci româna își va pierde profilul romanic, fără a câștiga unul saxon… „Cântul
zguduitor” pe care artistul îl inițiază este unul de luptă pentru rezistență în condiții ostile, în
termeni de mentalități și de perioade. Că renunțările nu sunt recomandabile și că ele descriu un
scenariu apocaliptic, acela al anulării identității naționale, ne explică Eminescu în versurile: „
Să cânt nației ce vie/ Poartă jugul cel de lemn/ Sub al barbarilor semn,/ Multe semne de sclavie/
Și de viață nici un semn.ˮ Când se abdică prea ușor de la valorile consacrate, de la românism
în favoarea europenizării rapide și forțate, răsar multe semne de întrebare privitoare la destinul
țării.
Nu în ultimul rând, autorul afirmă ideea că viitorul se colorează în nuanțe de cenușiu
mai ales în cazul pierderii reperelor din familie, precum credința, respectul, recunoștința. De
asemenea, relativizarea factorului religios din contemporaneitate la care se adaugă polemica
despre familia tradițională reprezintă un atac dur la adresa temeliei societății noastre. În 1870,
Eminescu se oprește asupra câtorva elemente negative din mentalul colectiv pentru a trage un
semnal de alarmă : „Să cânt țărei…/ Legei făr’ de Dumnezeu!/ Să cânt frunții de ateu/ Ce
reneagă tată, mamă/ Și-i ca dușmanul mai rău?ˮ Din păcate, astăzi încă ne confruntăm cu aceste
probleme… În esență, anticipările sunt cele care conferă amplitudine spiritului eminescian și îl
proiectează în eternitate.
Depășind nivelul lamentației și luptând aprig pentru identificarea la timp a abaterilor
morale și sociale, Mihai Eminescu se afirmă prin vizionarismul îndrăzneț. Uneori, poetul citește
istoria și se pronunță pe seama ei. Alteori, spirit oracular, trăind dincolo de prezent, lansează
îndemnuri, care să funcționeze peste ani ca factor de coagulare a neamului său: „La trecutu-ți
mare, mare viitor!”
Prin urmare, vizionarismul poate purta în spațiul autohton numele lui Mihai Eminescu,
deoarece „Luceafărul poeziei româneștiˮ împletește idealul înălțător cu acțiunea fermă în
scopul de a construi prin cuvânt o lume mai bună pentru contemporani și pentru urmași.
Bibliografie:
Mihai Eminescu, Opera poetică, Ed.Semne, București, 2007;
SARMIZEGETUSA – CAPITALA PĂCII MONDIALE

ing. Adrian Pop
În urma a zeci de mii de pagini scrise în mii de nopți albe în ultimii 26-27 de ani, de
căutări de soluții viabile privind traiul decent al fiecărui om de pe Pământ, am realizat că cel
mai important proiect pe care-l văd în conjunctura și mediul actual și care trebuie înfăptuit, este
legat de de acest concept de ”PACE”!
Aproape toți oamenii de pe Pământ își doresc să fie Pace între popoare și, astfel, lumea
să depășească sentimentul de frică, de nesiguranță a traiului cotidian. Realizarea acestui ideal
poate fi coordonată doar de anumiți oameni, de acei ”Uriași în gândire”, capabili să-și pună
Sufletul preș în fața profanilor și, indiferent de obstacole, să-și ducă la bun sfârșit proiectele
începute.
Încercările dure din punct de vedere Moral și Economic prin care trece Neamul meu
Românesc, m-au determinat să caut în toată lumea astfel de ”oameni”, pe care mi-am dorit să-
mi fie Prieteni și cu care să realizez la propriu schimbarea de substanță la nivel global.
Dacă toți temerarii ne-am înhăma la lucru, schimbând totul din temelii în România
reîntregită, unde Omenia și Bunul Simț trebuie respectate ca LEGI, vom deveni cu siguranță
model de urmat pentru toate celelalte Neamuri de pe Terra.
Sfântul nostru Părinte Arsenie Boca ne spune clar: Numai cu Omul ferm și patriot la
cârmă, va putea fi salvată România de lupta asta câinească pentru prăduirea noastră. E
nevoie de patriotul deștept, curajos și iubitor de Neam, dornic nu de îmbogățire și preocupat
doar de averea sa, ci de binele tuturor. Cineva care să fie credincios și care să treacă la fapte.
Căci credința searbădă, fără fapte, e nulă!
Familia să fie capul țării. Patriotul luminat trebuie să repună educația copilului pe
făgașul ei firesc, strămoșesc.
Cum îi depistăm pe ”Uriașii în gândire și în faptă” ai Neamului Românesc?
1. Își Respectă și își Iubesc enorm de mult Neamul, Țara și semenii.
2. Sunt deschiși să comunice pe cât mai multe căi posibile, cu TOT. Public.
3. Sunt altruiști TOTAL, denenind astfel Nobili.
4. Sunt LOIALI față de CUVÂNT, față de TOT.
5. Merg până la capăt, indiferent unde este acesta.
6. Se implică responsabil în rezolvarea rațională a tuturor problemelor.
7. Nu-și cer niciodată drepturile, fiind extraordinar de modești.
8. Au în permanență zâmbetul pe buze și se comportă ca Prieteni Adevărați.
9. Trăiesc la intensitate maximă, idealizând Iubirea și Prietenia.
10. Nu le este frică decât de nepriceperea lor.
Așa cum tot spun de ani buni, ”Regia de Reconstrucție a României reîntregite” are
nevoie de ”Uriași în Gândire”!!!
La nivel planetar, întregul nostru sistem de resurse umane și materiale este gestionat
anapoda. De aceea, trebuie intervenit rapid, astfel încât copiii și urmașii noștri să aibă un trai
decent, să se poată bucura de viață cu adevărat.
Toate țările se confruntă cu probleme majore, preocupându-se doar la bunăstarea
neamului lor, numai că nu înțeleg că fără a concepe o strategie globală, este exact ca atunci
când ne-am ocupa doar de o măsea, de un picior bolnav sau de cine știe ce altă zonă dureroasă
a corpului.
În concepția Moșilor și Strămoșilor Neamului Românesc a existat conceptul: ”că, după

cum nu trebuie să tratăm ochii fără să ținem seama de cap, nici capul nu poate fi tratat neținându-
se seama de corp, tot astfel trebuie să-i dăm îngrijirea trupului, dimpreună cu Sufletul”.
Aici, în această lucrare, vom concepe și stabili megasistemul global, logic, pe etape de
lucru, ușor de pus în practică în orice zonă a lumii. Totul va fi făcut public, prin toate canalele
mass-media.
Tot ceea ce vom face la acest proiect de acum înainte va fi sub sigla - PACE.
Pașii pe care-i vom face în România, pornind de la Craiova, privind această acțiune a
voluntarilor care lucrează în megasistemul PACE, îi vom transmite ambasadelor și consulatelor
noastre din străinătate, celor existente în România, cât și Guvernelor tuturor țărilor de pe Terra.
Cum știm bine că orice proiect are nevoie de două componete, cea Spirituală și cea
Materială, vom ține cont ca fiecare pas logic făcut în tot ceea ce vom concepe ca vizionari
planetari, să îndeplinească aceste cerințe.
În orice loc de pe acest Pământ, megasistemul PACE inițiat de vizionarii și voluntarii
Asociației ”Arta Zalmoxa”, cât și de cei cu care comunic pe diverse conferințe Skype, pleacă
de la conceptul: ”un OM comunică eficient cu alt OM dezvoltând împreună idei viabile din
care să rezulte BAN CURAT cu BAN CURAT. Când acest lucru devine realitate și toți ceilalți
semeni pot cuantifica realizările, cei doi se ocupă de mărirea echipei cu alt OM... șamd...”.
Primul pas pe care-l voi face personal zilele acestea la Craiova este simplu. Voi face o
plancartă, un banner sau chiar o foaie de hârtie pe care voi scrie doar atât: PACE. Este un lucru
atât de simplu, care nu cere efort și pe care-l poate face orice semen capabil să scrie și să
citească.
Pasul doi, la fel de simplu, pe care-l poate face oricine are acces la internet, este să facă
o fotografie la ceea ce a scris la primul pas și s-o posteze pe forumul www.sfatulbatranilor.ro,
unde absolut tot megasistemul PACE se va derula în mod PUBLIC, pe Facebook, cât și pe
Skype, unde voi deschide o conferință și voi începe discuțiile cu primul Om care aderă la
inițiativă și care demostrează ca a postat o astfel de fotografie. Relația frumoasă dintre cei doi
oameni, dacă se bazează pe Omenie și pe Bun Simț, ”Om – relație – Om” formează Punctul de
sprijin al întregului megasistem PACE, ușor de multiplicat în milioane de astfel de Puncte de
lucru de pe întreg Pământul.
Ce mai trebuie știut de participanții la acest megaproiect este faptul că, odată ”născut”,
acesta crește ca un copil, care devine adolescent și ulterior matur, capabil să ia singur decizii.
Deci noi, ”părinții lui”, suntem responsabili de ”modelarea” lui ca ÎNTREG (OM --- O = 15,
M = 13 în alfabetul românesc, OM = 15 + 13 = 1 + 5 + 1 + 3 = 10 = 1 – ÎNTREG).
Cheia succesului acestui OM ÎNTREG în Viață este dată de transparența comunicării
eficiente continuu făcute de către toți oamenii de pe Terra.
Primii doi pași sunt mai greu de realizat în multe Puncte de lucru, dar care odată
armonizate între ele, vor crea o masă critică capabilă de multiplicare exponențială la nivelul
tuturor țărilor.
La nivel global sunt multe categorii de oameni cu diverse profesii și vârste (muncitori,
șomeri, copii, bătrâni, oameni cu probleme de sănătate, etc....) pe care ni-i dorim să se implice
la megasistemul PACE. Unii sunt capabili să realizeze partea Materială, iar alții nu.
Spun asta pentru că însuși sistemul ne arată pașii care trebuie urmați, dacă suntem atenți
pe global la metafizica lui.
S-au înscris până acum cei apropiați mie și copiii lor, cei ”modelați” de mine în ultimii
28 de ani în Școala de Afaceri on-line Zalmoxa - Școala Omeniei și a Bunului Simț Românesc
, ceea ce m-a determinat să scriu frazele anterioare...
http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/23583-Desene-PACE
Comunicăm între noi zilnic pe diferite teme, prin intermediul conferințelor Skype.
Aproape tot ceea ce discutăm este postat pe forumul nostru, care este conceput într-o așa
manieră încât ideile concretizate în proiecte să devină capabile de Reconstrucția din temelii a
României reîntregite. Postăm unele idei și pe Facebook, în speranța că se vor alătura la
proiectele noastre și alte persoane interesate să traiască fericite, frumos și decent.
Trebuie să învățăm de la început să adunăm punctiform energiile benefice atât
spirituale, cât și materiale, capabile de a penetra acest ”cunoscut” pe care-l vedem cu toții în
jurul nostru.
Ne-am gândit ca banii, rezultați în urma activităților noastre de voluntariat, să-i
distribuim în părți egale către zece domenii de activitate, bani proveniți din contul Asociației
nonprofit ”Arta Zalmoxa” și ulterior din contul Asociației pe care o vom înființa în scurt Timp,
”Avangarda de Sacrificiu”!!!
1. 10% - ajutor pentru copii
2. 10% - ajutor pentru bătrâni
3. 10% - ajutor pentru biserică
4. 10% - ajutor pentru refacerea sistemului de educație
5. 10% - ajutor pentru refacerea sistemului de sănătate
6. 10% - ajutor pentru refacerea sistemului de cercetare
7. 10% - ajutor pentru refacerea sistemului ecologic
8. 10% - ajutor pentru dezvoltarea artelor
9. 10% - bani necesari dezvoltării sistemului de lucru – Sistem Moșu – S 99
10. 10% - bani necesari înființării Băncii de Reconstrucție A României Mari. Unul din
scopurile acestei Bănci va fi acela de a acorda împrumuturi fără dobândă tinerilor
afaceriști din Sistemul Moșu - S 99.
1. Asociația ”Arta Zalmoxa – PICIUMANI”

http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/23565-Asociatia-Arta-Zalmoxa-
PICIUMANI
10% din banii Asociației vor fi donați în scopul înființării CLUBURILOR și a
tuturor proiectelor legate de copii!!!
2. Asociația ”Arta Zalmoxa – Țara Bătrânilor Fericiți”
http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/23568-Asociatia-Arta-Zalmoxa-Tara-
Batranilor-Fericiti
10% din banii Asociației vor fi donați pentru ajutorarea bătrânilor!!!
3. Asociația ”Arta Zalmoxa – Maica Veronica – Petrache Lupu
http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/23564-Asociatia-Arta-Zalmoxa-Masica-
Veronica-Petrache-Lupu
10% din banii Asociației vor fi donați pentru argintarea Raclei Sfântului Ioan
Botezătorul și a construirii Catedralei PACEA LUMII!!!
4. Asociația ”Arta Zalmoxa – UNIVERSITATEA ZALMOXIANĂ”
UNIVERSITATEA-ZALMOXIANA
10% din banii Asociației vor fi donați pentru înființarea UNIVERSITĂȚILOR
ZALMOXIENE
5. Asociația ”Arta Zalmoxa – Sfântul NIL DOROBANȚU”
http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/23563-Asociatia-Arta-Zalmoxa-Sfantul-
NIL-DOROBANTU
10% din banii Asociației vor fi donați pentru înființarea Orașului Sănătății
Zalmoxa – Arsenie Boca!!!
6. Asociația ”Arta Zalmoxa – Dr. Liviu Nuțeanu”
http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/23569-Asociatia-Arta-Zalmoxa-Dr-Liviu-
Nuteanu
10% din banii Asociației vor fi donați pentru dezvoltarea cercetării Științelor de
frontieră Românești!!!
7. Asociația ”Arta Zalmoxa – MEHRAN TAVAKOLI KESHE”
http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/23570-Asociatia-Arta-Zalmoxa-MEHRAN-
TAVAKOLI-KESHE
10% din banii Asociației vor fi donați pentru refacerea sistemului ecologic la nivel
planetar!!!
8. Asociația ”Arta Zalmoxa – TUDOR GHEORGHE”
http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/23571-Asociatia-Arta-Zalmoxa-TUDOR-
GHEORGHE
10% din banii Asociației vor fi donați pentru dezvoltarea artelor!!!
9. Asociația ”Arta Zalmoxa – Prof. Dr. TUDOR DIACONU”
http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/23572-Asociatia-Arta-Zalmoxa-Prof-Dr-
TUDOR-DIACONU
10% din banii Asociației vor fi donați pentru dezvoltarea Sistemului Moșu – S 99!!!
10. Asociația ”Arta Zalmoxa – SARMIZEGETUSA – CAPITALA PĂCII
MONDIALE”
SARMISEGETUSA-CAPITALA-PACII-MONDIALE
10% din banii Asociației vor fi donați pentru înființarea BĂNCII de Reconstrucție
a Țării reîntregite și pentru finalizarea acestui proiect important pentru Omenire!!!
Încercăm să lăsăm sistemul liber, fără a obliga pe cineva să facă ceva anume, astfel încât
rămâne la latitudinea fiecăruia ceea ce dorește să facă în mod voluntar, dar vom avea în vedere
și aceste faze de lucru în tot ceea ce vom face de acum încolo, pentru a pune BAZE noi de
dezvoltare a întregii societăți umane responsabile.
Proiectul – OMU – Renașterea Societății Umane

Etapa 1. Proiectul – ”OM – societate fisească”
Etapa 2. Proiectul – ”IOM – societate funcțională”
Etapa 3. Proiectul – ”IO OM – societate împlinită”
Etapa 4. Proiectul – ”OMU – Renașterea Societății Evoluată”
Trebuie știut bine că modul de obținere a banilor determină în mod pozitiv sau
negativ orice sistem.
Vom căuta cu toții soluții ca finanțarea a tot ceea ce ne dorim să facem să poarte
amprenta LEGILOR în vigoare, acest lucru fiind responsabilitatea celor care sunt capabili.
Am conceput și împărțit fluturași, pe care copiii de la grădinițe și școli gimnaziale să
scrie PACE. Dorim să împărțim zeci de mii, sute de
mii de astfel de fluturași peste tot, de-o parte și de alta
a Prutului, pe care ulterior să-i postăm pe forumul
nostru. Cu siguranță părinții și bunicii vor ține cont
de dorința propriilor copii și nepoți de a gândi și
acționa corect în acest sens!
Vom transmite această scrisoare de intenție
Ambasadelor și Consulatelor din România, ca prim
pas... și ulterior misiunilor noastre din străinătate, cu
scopul ca, mesajul de a fi ajutați să fie transmis
guvernelor statelor unde-și desfășoară activitatea.
Scrisoare de intenție privind necesitatea semnării Protocolului de PACE la nivel Mondial,

la Sarmizegetusa Regia, România
Doamnelor și Domnilor,
Membrii Asociației ”Arta Zalmoxa”, Asociației ”Avangarda de Sacrificiu” și ai grupului
de ONG-uri din cadrul Asociației ”Neamul nostru” propun semnarea de către guvernele din
toate țările lumii a Protocolului de PACE, atât de necesar în conjunctura și mediul actual. În
acest fel, resursele umane și materiale vor fi redistribuite înțelept, în sensul traiului decent,
fericit și sănătos al fiecărui om de pe Terra, în domeniile:
- Educației
- Sănătății = Hranei
- Inventicii
Propun ca acest protocol internațional să fie semnat la Cetatea Sarmizegetusa Regia =
Capitala spirituală a Românilor, în urma căruia cursa înarmărilor să înceteze complet.
Semnatari,
...................
...................
Tinerii ”modelați” de mine în ultimii 28 de ani în Școala de Afaceri Zalmoxa, Școala

Omeniei și a Bunului Simț, reuniți în Asociația ”Arta Zalmoxa”, au organizat în luna martie
2018, Prima Ediție a Simpozionului ”Obârșia Neamului nostru”, simpozion dedicat celor doi
eroi, bunii mei Prieteni – Prof. Dr. Tudor Diaconu și Părintele Dumitru Bălașa.
Am reușit astfel să creăm doar primul “pol de putere” necesar Reconstrucției din temelii
a României reîntregite, care este practic o ”CTITORIE NOUĂ”, citându-l pe Dl Acad. Liviu
Alexandru Sofonea.
Pentru ca sistemul să capete contur, trebuie ca tinerii să organizeze și un alt “pol de
putere”, adică un alt Simpozion în noiembrie, denumit ”Vizionarii Neamului nostru”, acțiune
dedicată celui de-al treilea Erou cunoscut de mine, Dl General (r) Dr. Mircea Chelaru.
Aceste două Simpozioane vor fi organizate anual la Craiova, astfel adunând, începând
cu anul 2018, informații certe din Trecutul și Viitorul Neamului nostru. Pașii care trebuie făcuți
în prezent, ni se vor dezvălui metafizic, în ordine cronologică, simplu de pus în practică de
Românii Adevărați, cu Suflet Curat și minte structurată.
Am vizionat spectacolul Dlui Tudor Gheorghe ”Tot ce-i
Românesc nu piere” și, în timp ce-l ascultam cu emoție, am
realizat că este unul dintre cei mai mari patrioți Români, așa că,
la terminarea spectacolului, i-am spus că este cel de-al patrulea
Erou pe care-l cunosc în Viață! De aceea, îi vom dedica
Congresul Internațional de Pace de la Craiova, pe care-l vom
organiza în decembrie 2019.
Această acțiune este o consecință a faptului că lângă Craiova, la Breasta, a funcționat,
cu milenii în urmă, Prima Universitate din lume, UNIVERSITATEA ZALMOXIANĂ, care a
pus bazele științifice ale civilizației actuale.
Pentru tot ceea ce face, îi vom dedica
Dlui Tudor Gheorghe și toate celelalte
Congrese Internaționale de Pace viitoare, până
când la Sarmizegetusa Regia - Capitala
Spirituală a Poporului Român - se va semna
protocolul prin care cele peste 200 de țări de
pe Terra vor institui PACEA MONDIALĂ.
Turismul în România - Agenția de turism de

explorări Piciumanii zalmoxieni
Ing. Adrian Pop
Industria turismului reprezintă una din soluțiile de dezvoltare rapidă a României. Am
înființat societatea comercială pe care vom dezvolta agenția de turism Piciumanii zalmoxieni.
SLOGANUL AGENTIEI NOSTRE DE TURISM DE EXPLORARI este:

Alături de noi piciumanii învață să se țină de cuvânt și să viseze frumos.....ATAT !!!
Planul de lucru – Înființăm Agenția -Agenția de Turism și Explorări Sarmizegetusa -

Piciumanii Zalmoxieni SRL
Etapa 1.
- Începem imediat excursii locale, cu Piciumanii de la Grădinițele cu care Asociația Arta
Zalmoxa are încheiate contracte de colaborare.
- Căutam firme de transport persoane cu care încheiem și cu ei contracte de lucru.
- Angajăm o tânără persoană pentru a demara excursii locale - un muzeu și o biserică,
cum am mai facut pe vechea Agenție de Turism de Explorări Sarmizegetusa.
- Dezvoltăm sistemul acesta incipient, în paralel cu proiectul Minisera si Grădinița.
- Extindem sistemul pe principiul undelor, atât cu privire la distanță, cât și la angajări
de personal.
Etapa 1 se va prelungi până când tinerii angajați legal, vor pregăti o altă echipă care să
facă același lucru și astfel vom avea două echipe de lucru:
Echipa 1 si Echipa 2, de Agenți de turism.
Etapa 2
- Echipa 1 completată cu alți tineri, se va ocupa de excursii cu copii de Școala generală
clasele I - VIII.
- Excursiile se vor face respectând același sistem, cel al undelor :100, 200, 300, 400,
500, 1.000 km, atât în țară cât și în străinatate.
- Echipa 2 pregătește în paralel Echipa 3, să facă același lucru cu excursiile locale.
Începem să pregătim Echipe multiple în alte orașe, având modelul realizat la Craiova.
- Cumpărăm primul microbuz cu care vom face aceste excursii în zona noastră și ulterior
un autocar.
Etapa 3.
- Echipa 1 și Echipa 2 completate cu alți tineri, vor trece la nivel de excursii externe, pe
toate căile : terestru, naval și aerian.
- Echipa 3 se ocupă de pregătirea Echipei 4, să poată să evolueze spre etapele următoare,
local... ce reprezintă Lege de funcționare a celorlalte echipe din alte localități 1',2',....n'
- Cei mai dotați tineri din acest sistem de selecție, rămân pe domeniile agreeate de ei,
dar asta după ce vor trece obligatoriu prin toate aceste etape de lucru.
Etapa 4.
- Echipa 1, Echipa 2, Echipa 3...Echipa n, completate cu alți tineri, vor lucra la hotelurile
Zalmoxa ( 1 - 50 ), care se vor înființa rând pe rând după sistemul plasă, din sută în sută de Km,
conceput acum 13-14 ani.
- O sa avem propriul nostru parc auto.

- Restaurantele și tot ce ține de hrană sunt alimentate de fermele înființate de tinerii din
Școala Zalmoxiană.
- Taberele de copii sunt extrem de importante pentru dezvoltarea întregului sistem cu
cele 3 Proiecte majore la care lucram zilnic,
- bineînțeles că Proiectul Piciumani o sa fie realizat.
- Vom avea și vom dezvolta continuu sectorul de acțiune online
http://www.sfatulbatranilor.ro/threa...A-ARSENIE-BOCA
http://www.sfatulbatranilor.ro/forum...CTUL-PICIUMANI
La toate proiectele menționate pe acest forum, alături de cele pe care le vom mai iniția,
se va lucra continuu, pentru că România are nevoie de zeci de mii de miliarde de euro, pentru
a ieși din impasul acesta moral și economic în care se găsește acum.
http://www.sfatulbatranilor.ro/forum...LA-CARE-LUCRAM
Patronii, echipa care se va mări continuu cu cei mai buni cursanți ai Școlii, vor ajuta
tinerii să-și înființeze propriile lor firme, după specificul fiecăruia.
Toți tinerii din sistem vor urma pregătirea în Școala Zalmoxiană și cei mai buni dintre
aceștia vor repune în drepturi legitime, Universitatea Zalmoxiană.
Clubul exploratorilor Zalmoxieni

Ec. Cătălin Zamfir
Deoarece sistemul educațional din România nu este racordat la realitățile pe care le trăim
este nevoie să creăm opțiuni pentru părinți, astfel încât copiii să aibă unde să deprindă lucruri
esențiale pentru dezvoltarea lor.
Am hotărât să organizăm, în cadrul Asociației Arta Zalmoxa, următoarele cluburi pentru copii:
Pentru crearea acestor cluburi avem nevoie de voluntari care să se implice în organizare.
Trebuie să identificăm, la nivelul fiecărei comunități, spații unde să se desfășoare
cursurile și profesori, lectori sau oameni cu experiență în domeniile respective.
Îi rugăm pe toți educatorii, învățătorii, profesorii si cei care doresc să se implice în aceste
activități, să-și aleagă una din cele 10 secțiuni propuse și să ne anunțe opțiunea lor.
Întreaga activitate se autofinanțează, pentru siguranța realizării acesteia.
Mizăm pe toți cei care sunt interesați în reconstrucția din temelii a României reîntregite
și care înțeleg că primul pas ce trebuie făcut imediat, este în domeniul educativ.
Toate Casele Științei și Tehnicii din țară, pot să devină extrem de active prin această
inițiativă!
1. Clubul tinerilor meseriași și antreprenori Zalmoxa

Aici vom organiza ateliere pe meserii, copiii vor deprinde olăritul, tâmplăria, mecanica
auto, activități legate de construcții, activități legate de instalațiile electrice, etc.
În funcție de lectorii care îi vom găsi, vom demara organizarea cursurilor.
Tot aici vom organiza cursuri despre antreprenoriat. De ce este important, ce înseamnă,
cum găsești ideea de afaceri pe care să o demarezi, cum faci un plan de afacere; ce trebuie să știi
despre partea financiară, despre taxe, despre bănci; cum să negociezi, cum să găsești furnizori,
cum să recrutezi angajați potriviți, etc.
Cursurile se vor întinde pe ani de zile, astfel încât să nu forțăm acumularea de informații
și să facem totul o activitate plăcută și atractivă.
Cei mici vor învăța cum să pornească afaceri din 0. Cu bani cât mai putini și cu riscuri minime.
2. Clubul Exploratorilor Științei Creștine, Științelor Sacre, Metafizicii, Științelor de

frontieră și Științei Plasmatice Keshe – Zalmoxa
Cei atrași de aceste domenii, se vor documenta, vor dezbate și vor descoperi împreună
profunzimea acestor științe.
3. Clubul căutătorilor "Originilor Neamului nostru" Zalmoxa

În istoria noastră, dar și în istoria întregii umanități există informații eronate, necunoscute.
Cei pasionați de istorie vor găsi aici locul unde vor lua document cu document, vor cerceta
sursele și izvoarele existente pentru a scoate la lumină adevărul.
Trebuie să cunoaștem istoria locului în care trăim, eforturile și sacrificiile făcute de
înaintașii noștri pentru libertate.
4. Clubul vizionarilor Zalmoxa - România Virtuală, Planeta Virtuală

Totdeauna au existat vizionari, trebuie să găsim acei copii pasionați de viitor, pasionați de
inovații și invenții și să îi sprijinim.
Trebuie să dăm frâu liber imaginației lor și să proiectăm gândurile lor pentru un viitor cu
pace și prosperitate pentru toți.
5. Clubul "Cultul Eroilor Neamului nostru" Zalmoxa

Datorită istoriei noastre multimilenare avem zeci de mii de eroi care au influențat în bine
evoluția umanității.
Trebuie să îi descoperim, să îi redescoperim, să documentăm informatiile descoperite și
să le aducem la cunoștința tuturor.
Fiecare comunitate trebuie să cunoască eroii care au trăit înaintea lor și în ce domenii și-
au adus fiecare contribuția.
6. Clubul Medicinei energo-informaționale Zalmoxa

Această latură a medicinei nu este încă pe deplin recunoscută. Ea există și reprezintă o
soluție la limitările actuale ale sistemului medical.
Trebuie găsiți copii care doresc să vindece pe cei aflați în suferință. Trebuie educați și
sprijiniți pentru a cunoaște cauzele bolilor, pentru a cunoaște corpul uman.
7. Clubul de astronomie Zalmoxa

Astronomia este o știință care nu este studiată în prea multe școli. Vom forma cluburile
acestea pentru a da șansa tuturor celor ce doresc să afle mai mult despre univers.
8. Clubul de robotică și IT Zalmoxa

IT-ul este o industrie în plină dezvoltare. Aplicațiile It și robotica se vor găsi în viitor în
toate domeniile de activitate. Dorim să obișnuim pe cei mici cu aceste activități, să le înțeleagă și
să vadă în acest domeniu mai mult decat o industrie a jocurilor.
Vor descoperi bucuria de a crea aplicații/produse utile, de a programa și de a face design.
9. Clubul de speologie, alpinism și drumeții montane Zalmoxa

Țara noastră a fost binecuvântată cu un relief impresionant. Avem toate formele de relief
și ele trebuie descoperite și promovate. Trebuie să redescoperim natura și activitățile în aer liber.
Toate acestea ne vor asigura o sănătate deplină și vor crea legături interumane ce nu se
vor distruge prea usor.
Dorim ca toți copii să meargă pe poteci de munte, să simtă bucuria și armonia ce există în
natură.
10. Clubul căutătorilor de comori Zalmoxa

Bucuria de a descoperi obiecte ce au aparținut locuitorilor acestor meleaguri este
inegalabilă.
Dorim să aducem aceasta bucurie celor mici, să studiem locurile și istoria locurilor ce
urmează să fie scanate pentru comori.
Sunt zeci de mii de locuri unde sunt ascunse obiecte ce pot ajuta la stabilirea adevărului
istoric al celor ce au trăit pe aceste meleaguri.
Cluburile se pot organiza oriunde există un nucleu de oameni interesați în organizarea
acestor activități.
Vom începe din Craiova și se vor extinde la nivel global.
Lectori vor comunica între ei pentru a găsi împreună soluția potrivită pentru transmiterea
informațiilor către cei mici.
Alimentele viitorului,
nutriția de precizie în folosul omenirii
Conf.univ.dr.ing.Petre SĂVESCU
Universitatea din Craiova
Oamenii sunt egali, dar în același timp diferiți. Fiecare dintre noi are, încă de la început,
un anumit bagaj genetic pe care-l utilizează ca și bază de pornire în această viață. Până la
maturitate, fiecare dintre noi acumulează însă un număr diferit de ore de fericire, de nefericire,
de sănătate și de boală, de somn și de nesomn, de stress ...iar acestea toate contribuie la o
anumită construcție și diferențiere. Pe acest fundal acționează, diferit – de la caz la caz,
alimentele, suplimentele alimentare, alimentele funcționale, alimentele sanogene și...
medicamentele. De aceea, efectele produse sunt atât de diferite de la caz la caz, de la organism
la organism...iar Totul are un Caracter Simplu (generat de direcții clare de cercetare), dar în
același timp Complex (care trebuie să țină seama de profilul individual al fiecărui consumator).
Este atât de simplu, atât medicamentele cât și alimentele nu pot avea caracter general, iar
efectele produse de consumul acestora sunt atât de diferite de la caz la caz.
În plus, când stabilim nivelul la care se poate ridica aceste diferențe este esențial să
ținem seama de un întreg Ansamblu constituit din Antecedente, Comportamente și Consecințe.
De asemenea, este foarte important să cunoaștem că în elaborarea unor concluzii pertinente
trebuie să luăm în calcul toate aspectele care caracterizează pe fiecare dintre noi: cognitiv,
psihologic, social, fiziologic.
Cronologic, putem descrie mai multe etape de proiectare și dezvoltare ale alimentelor
pornind de la Alimentul nostru=Medicamentul nostru și ajungând la concepte înaintate,
specifice Siguranței alimentare de tipul Safer, Smarter, Greener (Sigur, Inteligent, Verde-
Natural) și urmărind întregul proces pe baza devizei From Farm to Fork (de la fermă la
furculiță). Aceste stări de tranziție sunt specifice alimentelor (și nu produselor agricole
evidențiate ca materii prime, fără procese de prelucrare , unde evoluția este diferită) sunt ciclice
și de aceea, putem observa că din cele mai vechi timpuri exista o preocupare sporită de a
proiecta și produce alimente sigure pentru sănătatea consumatorilor.
Alimentul nostru, medicamentul nostru

Ce înseamnă însă conceptul Alimentul nostru=Medicamentul nostru (” Fie ca hrana
să-ți fie medicament și medicamentul hrană” – Hippocrate) ?
Este simplu: toți oamenii informați, atenți la antecedentele și comportamentul lor,
solicită – pentru consum – alimente cu densitate nutrițională mărită, alimente funcționale
(alimente care mențin și/sau dezvoltă o funcție metabolică a organismului consumatorului),
alimente sanogene, alimente inocuitare (lipsite de nocivitate naturală sau dobândită). A fi
conștient de importanța alimentelor ingerate, este astăzi echivalentul trezirii la realitate, a te
proteja și a proteja și pe alții este esența informațiilor care ne parvin și care influențează puetrnic
digestia alimentară. Alimentul trebuie să conserve și să promoveze un status sanogen și chiar
să aducă un aport important la vindecarea organismului. Traversarea anumitor situații, refacerea
după o boală sau după un accident, reluarea capacității organismelor de a se readapta la eforturi
susținute, repunerea sistemului imunitar în drepturi sunt tot atâtea situații la care alimentele
trebuie să-și aducă aportul. Un aliment sau un supliment alimentar sanogen are capacitatea de
a menține și îmbunătăți funcționarea organismelor, de a crește nivelul de adaptabilitate la
schimbările climatice înregistrate azi la nivel planetar și de a contribui la creșterea longevității
și frumuseții vieții.
Tot în acest concept ar trebui să se încadreze și Suplimentele alimentare ca și

Nutraceuticele – care trebuie să fie construite de către OM și pentru OM...
Este nevoie de aceste suplimente alimentare? Da, este mare nevoie, în condițiile
schimbărilor produse azi în toate domeniile vieții! Răspunsul nu poate fi decât unul pozitiv,
oamenii trăind astăzi procese metabolice de construcție a macromoleculelor (în cadrul secvenței
de anabolism) într-o perioadă din ce în ce mai scurtă și parcurgând procese de consum anaboliți
într-un ritm accelerat și încă de la o vârstă fragedă (etapa de catabolism începând cu mult mai
devreme decât la generațiile anterioare).
Cauzele acestor schimbări sunt multe, fiecare dinttre acestea aducând o importantă
contribuție la media cumulativă, medie capabilă să afecteze omul ca individ sau în comunitate:
lipsa de conștientizare, armonie, echilibru; lipsa de educație; creșterea gradului de stress și
disconfort generat de factorii sociali, economici și naturali- modificați; experimentarea unor
Intenții, Gânduri și Obiective necorespunzătoare Legilor Frumoase ( Legilor Divine, Legilor
Naturii); lipsa Credinței, Iubirii, Iertării, Smereniei, Empatiei, Recunoștinței.
Omul a uitat că este co-creator, a uitat să iubească, a uitat să traiască...a uitat că este
Scânteiere Divină. Este nevoie de toate accestea și de o Conștiință înaltă pentru a putea participa
la producerea unui Aliment sau Supliment alimentar, pentru a transmite caracterul de frumos și
efectul tămăduitor-constructor al principiilor active consumatorului prin intermediul
alimentului (sau suplimentului alimentar).
De aceea sunt astăzi atât de multe și de nefolositoare alimente și suplimente alimentare
de profil... La construcția acestora trebuie să participe decât OAMENI CURAȚI, cu un anumit
nivel de conștiință și cu un anumit grad de profesionalism. Este, deci nevoie de o mare
schimbare pe o piață alimentară care trebuie să se adapteze noilor cerințe ale consumatorilor,
cunoscute sau nu...Iar pe această piață trebuie să existe doar produse sanogene, care să respecte
consumatorul și să-l ajute pe acesta să traiască la un anumit potențial, în mod absolut natural.
Astăzi, pe piața de profil există foarte multe produse care trebuiesc schimbate, trebuiesc
reproiectate, pentru că s-au îndepărtat foarte mult de matricea naturală, iar organismul
consumatorului nu le poate asimila.
Este nevoie stringentă de întoarcerea la natural, la materii alimentare vii, la hrana mai
puțin procesată, mai puțin rafinată. Este nevoie să experimentăm nutriția în care să folosim
alimente născute din iubire, proiectate și procesate cu iubire și dăruite din iubire și respect
românilor curați. Așa cum este hrana în cadrul mânăstirilor, așa cum este hrana pregătită în
anumite familii de români adevărați, așa cum ar trebui să fie mâncarea tradițională în curți,
gospodării și agropensiuni turistice. Este, deci, nevoie de o întoarcere la tradițional, la frumos,
la o alimentație cât mai naturală.
Alimentele, aditivii alimentari, pesticide, metale grele, oxidanți puternici

Un aliment al viitorului trebuie să fie un aliment proiectat și construit doar cu ajutorul
unor materii prime curate, sanogene. Cel mai aproape de acest deziderat este alimentul
ecologic, un aliment certificat (în U.E. această certificare este reglementată de Reg. CE nr
834/2007 și Reg. CE nr.889/2008 – în formele consolidate, actualizate), un aliment care
folosește materii prime sanogene ( lipsite de aditivi periculoși, de metale grele, de pesticide, de
urme de hormoni și antibiotice). La polul opus se pot încadra alimentele care abundă de aditivi
alimentari de sinteză (topping-uri, creme, sosuri, înghețate, anumite produse alimentare
obținute din carne și lapte), alimente în care se găsesc urme de stimulatori și de tratamente
(hormoni de creștere și/sau de coacere – în cazul materiilor prime de origine vegetală, respectiv
pesticide), urme de antibiotice (la anumite materii prime de origine animală), constituite din
materii prime devenite improprii prin poluare accidentală sau voluntară (când dozele de
pesticide sunt depășite doar în ideea obținerii unei producții mai mari și timpurii).
Astăzi sunt utilizați , numai în țările europene, peste 317 aditivi alimentari iar unii dintre
aceștia, fiind de sinteză nu pot fi recunoscuți de matricea naturală a organismului uman și pot
provoca multe și mari dezechilibre în acestea. Foarte mulți specialiști lucrează în acest domeniu
– în care se dezvoltă mereu alți și alți aditivi alimentari.
Când, în 1908, dr. Kikunae Ikeda din Tokyo a extras monoglutamat din algele marine
nu cred că se gândea că vor veni alți cercetători științifici care să dezvolte E 621 –
monoglutamatul de sodiu sintetic care este considerat secretul profitului , piața de producție
mondială depășind 4 miliarde de Euro numai în acest an și numai pentru acest aditiv alimentar
(care acționează asupra papilelor gustative- care papile, la rândul lor transmit un puternic
semnal electric prin sistemul nervos spre creier, provocând în timp probleme deosebite
consumatorilor). Astăzi cei mai mari exportatori sunt producători din Japonia, China, SUA,
Germania iar cei mai mari consumatori sunt cei din zonele în care cultura alimentară frumoasă
a fost înlocuită cu alta lipsită de personalitate și naturalețe, dar cu un gust pronunțat. Da, ați
dedus, marii consumatori provin chiar din zonele unde educația a avut de suferit. Și nu trebuie
să ajungem dominați de aceste modificări nedorite. Chiar dacă efectul consumului de produse
din carne impregnate cu monoglutamat (aripioare, pulpe, piept pui) dă un gust ca la mama
acasa. Este obligatorie și în acest caz trezirea oamenilor frumoși și abandonarea unor astfel de
meniuri și practici. Este nevoie de întoarcerea la alimentele preparate încet, chibzuit (slow food
fiind deja un curent care face furori prin țările dezvoltate, crescând mult mai rapid , în opoziție
cu fast food-ul – un curent nutrițional importat și în România).
Este bine să cunoaștem că niciodată aditivii alimentari naturali nu vor crea probleme,
aceștia fiind recunoscuți de sistemul imunitar al organismului; atunci când se utilizează în
exces, prea-plinul funcționează cu succes, eliminându-se pe cale naturală tot ceea ce nu
folosește organismului. Nu același lucru se întâmplă în cazul aditivilor de sinteză, care pot
provoca probleme majore organismului consumatorului, atunci când sunt utilizați în exces. Din
aceeași categorie fac parte și substanțele identic naturale (vitamine, enzime, precursori de
culoare, precursori de gust), care au aceeași structură moleculară ca și cele naturale dar, fiind
prroduse de sinteză, nu sunt vii, nu sunt recunoscute de către organismul consumatorilor.
Este nevoie de sprijinirea și promovarea sistemelor certificate de agricultură ecologică –
singurele în măsură să genereze materii prime agricole și produse alimentare de înaltă calitate
nutrițională și igienică, păstrând nealterate condițiile de mediu, într-o fericită Dezvoltare Durabilă.
Tot așa de importantă ca și educația nutrițională, pentru sănătatea consumatorilor, este
reorganizarea piețelor, târgurilor, lanțurilor de gross, producției și depozitării produselor
agricole. Este nevoie de mai mult sprijin din partea statului dar și de discernământ și conștiință
din partea producătorilor, pentru ca să nu mai administreze atât de multe tratamente cu pesticide
(și în regim de overdose), doar pentru a-și asigura un profit substanțial, lipsiți fiind de empatie
și respect pentru sănătatea consumatorilor.
Chiar dacă au fost dezvoltate sisteme de analiză ale riscurilor și punctelor critice de
control pe circuitul alimentelor (H.A.C.C.P.), sisteme care asigură și monitorizeză trasabilitatea
materiilor prime alimentare până la nivelul produselor finite, Sisteme de Management ale
Siguranței Alimentare (care au la bază SR EN ISO 22000/2005), Scheme Private care vizează
Managementul Siguranței Alimentelor, consider că mai sunt încă multe de făcut în aceste
domenii de certificare și acreditare. Anticipez, într-un Viitor apropiat apariția unor Sisteme de
Management ale Siguranței Alimentare în care OMUL (cu o înaltă Conștiință, Împlinit,
Fericit) este în centrul acestor sisteme fiind și Cel care poate monitoriza toate aceste riscuri.
Astăzi aceste sisteme vizează mai mult analiza, prevenirea și combaterea riscurilor și numai în
cazul celor de natură fizică, chimică, microbiologică. Omul este cel care va schimba aceste
sisteme, le va îmbunătăți prin utilizarea Câmpurilor, Percepțiilor, Emoțiilor, Intențiilor pozitive,
prin utilizarea celor 4 Elemente Fundamentale, prin utilizarea centrului piramidei (la care
Mediul Divin este Cel care guvernează și legătura dintre Mediile Social, Natural, Economic,
într-o Dezvoltare Durabilă corectă).
În 2 articole științifice personale publicate în 2002 și 2003 am susținut necesitatea
apariției unui Sistem de Management specific Siguranței Alimentare în care să se regăsească
Cerințe ale Sistemelor de Management a Calității (familia de standarde ISO CEI 9001, 9002,
9004), Cerințe ale Sistemelor de Management al Mediului (în acord cu standardul ISO CEI
14001), Cerințe ale Sistemului de Analiză a Riscurilor și Punctelor Critice de Control pe
circuitul alimentelor (H.A.C.C.P.). În toamna anului 2005, doi-trei ani mai târziu față de
viziunea mea, a apărut, în internațional, SR EN ISO 22000:2005 care permite dezvoltarea unui
Sistem de Management al Siguranței Alimentare performant, iar în primăvara anului 2006 a
fost și prima certificare de acest fel în România.
Modele actuale de nutriție umană

Oamenii au căutat mereu modele de nutriție care să le asigure necesarul zilnic de energie
și elemente vitale, o protecție împotriva îmbolnăvirilor și o longevitate și vivacitate crescută.
Au fost abordate regimuri vegetariene, regimuri vegane (chiar cu hrană neprelucrată),
au fost asociate consumului de alimente și consumul de apă din surse înghețate (apă structurată),
de apă bazică, de apă energizată, de apă îmbogățită în vitamine sau minerale și multe altele. Au
fost abordate regimuri de post negru sau au fost traversate chiar perioade în care s-a utilizat
prana (de către Oameni ajunși la un anumit nivel evolutiv), au fost abordate regimuri
mănăstirești (la care se utilizau și anumite rețete esoterice), au fost reluate alte obiceiuri
alimentare și regimuri care utilizau 70% alimente de origine vegetală și 30% alimente de origine
animală) – imediat după o perioadă în care se renunțase la carne (neglijându-se Focul ca
Element fundamental și ajungându-se la niște carențe importante de oligoelemente în
organism). Sunt încurajate astăzi cercetările științifice care descoperă noi resurse de hrană, noi
materii prime, noi prebiotice, noi probiotice, noi experimentări în vid în timpul preparării, se
utilizează bionica în copierea mecanismelor naturale, se utilizează biotehnologiile alimentare
și bio-nano-tehnologiile, se utilizează tehnologii de imprimare moleculară, modelarea
plasmatică în dezvoltarea de noi produse. Toate aceste căutări trebuie totuși să aibă în centrul
lor OMUL, iar omul trebuie să participe mai mult în accelerarea unor procese și comportamente
prin igienizarea gândurilor și intențiilor, prin descoperirea Misiunii sale pe planetă, prin accesul
pe care îl facilitează dezvoltarea conștientă, frumoasă, în respect față de Legile Divine și față
de Multi-univers. Descoperirea de noi Resurse alimentare, accesarea corespunzătoare a celor
Existente, redefinirea unor Comportamente și Atitudini, Compasiunea, Altruismul, Respectul
față de Valori și Viață, Recunoștiința și Pregătirea Personală și Profesională vor contribui , cu
siguranță, la dezvoltarea unor produse alimentare de calitate, care să asigure hrana și
tratamentul preventiv și care să facă viața omului mai frumoasă.
Alte considerente cu privire la nutriția viitorului

Nutriția umană a viitorului va fi doar una personalizată. Fiecare Om își va cunoaște
necesarul de vitamine, de proteine, de aminoacizi, de lipide, de minerale, de oligoelemente.
În ultima perioadă s-a dezvoltat mult nutriția inteligentă, nutriția de precizie. Astăzi
sunt apărute o serie de metode moderne de scanare a necesarului de elemente și biomolecule
esențiale (scanări RAMAN, folosirea de tehnici de biologie moleculară și de tehnici de biologie
atomică, folosirea unor tehnici de monitorizare a unor procese de oxidoreducere esențiale prin
îmbunătățirea managementului oxidoreductazelor specifice, scanarea telomerilor, monitorizarea prin
biomarkeri activi a unor procese metabolice), iar acestea sunt doar începutul. Genomica,
epigenomica, nutrigenomica, metabolomica, harul, cunoașterea și știința producerii alimentelor
sanogene, nutraceuticelor și suplimentelor alimentare sunt cele care completează acest tablou.
Utilizând parțial sau total anumite tehnici și metode de scanare (din cele descrise mai sus sau
chiar mai elevate) se poate stabili necesarul de ioni și elemente esențiale pentru fiecare
organism în parte și se poate ajunge cu accesul acestor elemente esențiale mult sub nivelul
celular, de astăzi.
Este foarte importantă Cunoașterea și poziția specialiștilor în această ecuație, pentru că
limitele de lucru sunt extrem de sensibile, intervalele de lucru sunt extrem de reduse, iar
amatorismul și nivelul redus de conștiință poate să conducă la probleme chiar letale. Un mic
exemplu, utilizarea Seleniului ca antioxidant este permisă doar într-o doză foarte bine calculată,
într-un interval extrem de redus; altfel acest important antioxidant se poate transforma foarte
ușor într-o puternică otravă.
Câteva reguli generale pentru o nutriție sănătoasă și pe înțelesul tuturor:

- Oamenii trebuie să mănânce Light , fără grăsimi și zaharuri în exces
- Este bine să se consume mai mult mâncare ușor preparată din materii prime, ingrediente și
aditivi alimentari naturali, nu din materii deja ambalate la cutii
- Nu trebuie consumat nimic din ceea ce nu place organismului consumatorului; educația
simțurilor poate s-o aprofundeze fiecare
- Nu trebuie consumat nimic atunci când nu apare senzația de foame sau între mesele obișnuite
- Este bine să acționăm responsabil și să cunoaștem fiecare ce înseamnă consumul exagerat

și ce consecințe poate avea acest consum asupra sănătății noastre
Concluzii
Dezvoltarea științei, conștiinței, atitudinilor și percepțiilor în context cu acest domeniu
se produce într-un ritm accelerat.
Viitoarele Sisteme de Management ale Siguranței Alimentare vor avea în Centrul lor
activ Omul nou, cu Conștiință Înaltă, capabil să prevină și să minimalizeze orice risc.
Sistemele de producție din domeniul alimentelor, suplimentelor alimentare, nutraceuticelor
vor cunoaște o dezvoltare accelerată, iar Calitatea va prima în fața Cantității.
România are suficiente resurse care să asigure o dezvoltare corespunzătoare a economiei;
prin schimbarea unor strategii de management la nivel național și regional și prin proiectarea și
aplicarea unor politici corespunzătoare, se pot încuraja sistemele de agricultură ecologică –
capabile să genereze produse de calitate nutrițională ridicată și să aducă pe piața de profil
produse cu valoare adăugată mare. Prin încurajarea sistemelor de agricultură ecologică se
produce și dezvoltare durabilă, asigurându-se atât protejarea mediului înconjurător împotriva
poluării cât și refacerea ecosistemelor naturale.
Alimentul nostru este medicamentul nostru dacă la proiectarea, conceperea și dezvoltarea
lui sunt OAMENI altruiști, capabili și responsabili, de înaltă Conștiință și Profesionalism, iar
acești OAMENI sunt recunoscuți, apreciați, sprijiniți.
Producția de alimente sanogene, alimente cu densitate nutrițională ridicată este considerată
posibilă în țara noastră (datorită potențialului natural, varietății resurselor naturale, a tradițiilor
și a OAMENILOR) și TREBUIE să fie considerată ca făcând parte din domeniile de importanță
strategică națională, putând relaxa economia (alături de turism) și contribuind la îmbunătățirea
stării de sănătatea a populației și la păstrarea ecosistemelor naturale.
Energetica românească la nivelul anului 2050

Ovidiu Țuțuianu
1.Importanță energiei electrice și termice. Modalități de producere
Menținerea și dezvoltarea societății umane necesită consumuri importante de energie
finală, mai ales sub formă de energie electrică și energie termică (căldură). Energia electrică
este solicitată în toate activitățile curente din industrie, agricultură, transporturi, comerț și
consum casnic. Energia termică (căldura) transmisă prin agenți termici (abur, apă caldă, gaze,
aer) , cunoaște aplicații mai restrânse în industrie (la diverse procese tehnologice), în agricultură
( la încălzirea serelor legumicole și floricole) și la consumul rezidențial (pentru încălzirea
clădirilor și în scopuri igienico-sanitare). Pentru a ajunge la utilizatori, energia electrică și
energia termică suferă un lanț de transformări care includ: producerea, transportul și distribuția
lor.
Producerea energiei electrice se realizează prin diverse procese de transformare ale
surselor primare de energie: combustibili fosili (cărbuni și hidrocarburi gazoase sau lichide),
energia potențială și cinetică a apelor, energia combustibililor nucleari, sursele regenerabile de
energie (eoliană și solară). Producerea energiei termice, sub formă de abur sau apă caldă se
bazează mai ales pe arderea combustibililor fosili în cazane energetice, agentul termic fiind
livrat direct sau din turbine de termoficare.
Principalele probleme conexe „industriei energiei electrice și termice” sunt:
disponibilitatea și calitatea energiei primare și respectiv, impactul asupra mediului înconjurător,
cuantificat în prezent mai ales prin emisia de CO2, principalul gaz cu efect de seră,
considerat drept cauză majoră a schimbărilor climatice la nivelul planetei noastre.
2.Moștenirea trecutului
România face parte din țările care au cunoscut destul de devreme avantajele utilizării
energiei electrice. Prima centrală electrică din țara noastră s-a pus în funcțiune în septembrie
1882 la București, asigurând iluminatul exterior al Palatului Regal, Teatrului Național și
Palatului Cotroceni. Timișoara a fost primul oraș din Europa în care s-a realizat iluminatul
electric extins al străzilor (1884). Spitalul Militar din București a fost prima instituție sanitară
de acest fel din Europa care a beneficiat de iluminat electric iar Teatrul Național din București
a devenit al treilea teatru din Europa în această privință (1885). România a fost prima țară din
lume care a forat și a extras petrol cu ajutorul electricității (regiunea Câmpina, 1897).
În concordanță cu progresul tehnic pe plan mondial, primele termocentrale din România
s-au bazat pe mașini cu abur și motoare cu explozie sau motoare diesel, combustibilii fiind de
regulă cărbunii, petrolul și lemnele pentru mașini și respectiv, gazele naturale și benzina pentru
motoarele cu explozie iar motorina și păcura, pentru motoarele diesel. Ulterior, pentru
antrenarea generatoarelor electrice s-au folosit turbine cu abur și turbine cu gaze.
Trebuie menționat faptul că românii au fost printre primele popoare care au apelat la
instalații hidromecanice pentru diverse utilizări: reducerea minereurilor de cupru (la Bratilovu-
Baia de Aramă, 1392); forjarea fierului cu ciocane acționate hidraulic în exploatările de fier din
Banat (Dognecea, Bocșa, Reșița) și din Hunedoara (Teliuc, Ghelar etc.); fierăstraie cu roți
hidraulice (Transilvania, sec.al XV-lea); „mori de hârtie” (Brașov, 1564; Prundu Bârgăului;
Sebeș; Mănăștur; Petrești, Câmpulung – Muscel, 1642 etc). În construcția „morilor de apă”,
românii au dovedit pricepere și mare îndemânare. „Moara cu făcaie”, din Gorj, cu paletele
cioplite și asamblate cu meșteșug, cu fus vertical cuplat direct cu pietrele de moară, este
considerată drept prototipul străvechi al turbinei hidraulice moderne Pelton (figura 1).
Fig.1 Roată cu făcaie/Turbina Pelton Fig.2 CDE Filaret Fig.3 CTE Grozăvești
De asemenea, mai ales în Dobrogea s-au folosit „mori de vânt” (în special pentru
măcinarea cerealelor), precursoarele turbinelor eoliene din vremurile noastre.
În perioada 1901-1918 s-au realizat, pe diverse râuri ale țării, numeroase hidrocentrale
(CHE) cu puteri electrice instalate, cuprinse între 55 și 5 000 kW. Limita maximă corespunde
CHE Grebla-Reșița pe râul Bârzava. În 1908 s-a dat în folosință prima centrală electrică publică
din București - Centrala cu motoare Diesel (CDE) Filaret. La acea vreme, cele trei motoare
Diesel a câte 675 CP (496 kW) instalate aici, erau printre cele mai mari din lume. În 1912 s-a
pus în funcțiune cea de a doua „uzină electrică publică” din Capitală, centrala cu turbine cu
abur Grozăvești (2 x 1 000 kW), proiectată și construită de prof.ing.Dimitrie Leonida. Era cea
mai mare termocentrală din țară. La 10 aprilie 1913 s-a realizat prima electrificare a unei căi
ferate: linia Arad-Ghioroc-Pâncota-Radna (58,4 km).
În perioada interbelică energetica românească a înregistrat în România Mare o perioadă
de avânt. Astfel, cu o putere electrică instalată de 16 100 kW, CDE Filaret devine cea mai mare
de acest tip din Europa. În 1925 s-a realizat prima instalație de termoficare industrială
(producere combinată de electricitate și căldură/abur) la „Fabrica de Celuloză și Hârtie
Bușteni”. În 1930 s-a pus în funcțiune, pe râul Ialomița, CHE Dobrești cu o putere electrică
instalată de 16 130 kW, cea mai mare din țară până în 1960. Între 1931-1933 s-a executat în
București „suprarețeaua” electrică la tensiunea de 30 kV, a doua realizare din Europa după
cea a orașului Berlin. În 1939, Nicolae Caranfil, director general la Societatea de Gaz și
Electricitate din București, a conceput un amplu program de electrificare pe întregul teritoriu al
Munteniei.
Chiar și în timpul Celui de al II-lea Război Mondial în România s-a acordat o atenție
specială dezvoltării energeticii. Astfel, la CTE Grozăvești s-a folosit o soluție tehnică modernă
(„ciclu termic suprapus”) bazată pe cazane Löffler de 170 t/h abur la 130 at și 500 °C (cei mai
înalți parametri din Europa)și turbine înaintașe cu contrapresiune de 15 MW (1942-1943).
După război, au urmat etape de reparații și renovări ale vechilor centrale electrice
afectate de conflagrație, s-a elaborat un Plan decenal de electrificare a țării (1950-1960) și s-a
format un Sistem Electroenergetic Național (SEN) prin interconectarea minisistemelor
regionale existente. S-au executat și termocentrale noi pe cărbuni precum CTE Doicești (120
MW), inclusiv cu grupuri de termoficare: CET Ovidiu 2 (36 MW), CET Comănești (36 MW),
CET Paroșeni (150 MW) și respectiv pe gaze naturale: CET Borzești 1 (75 MW), CTE
Fântânele (150 MW). La 1 octombrie 1960 s-a pus în funcțiune primul grup de 27,5 MW la
CHE Bicaz-Stejaru, puterea totală a amenajării de pe râul Bistrița urmând a atinge 210 MW.
Industrializarea accelerată din perioada 1961-1979 a determinat și intensificarea
electrificării României. În consecință s-au construit atât centrale termoelectrice noi (inclusiv de
termoficare industrială și urbană) și s-au extins unele existente. Printre ele s-au remarcat CTE
Rovinari (1 720 MW în 1979) și CTE Turceni (2 640 MW în 1978) cu grupuri de 330 MW
(realizate în țară), care s-au confruntat cu mari probleme legate de funcționarea pe lignit de
suprafață și de poluarea mediului înconjurător. De asemenea s-au realizat noi hidrocentrale:
CHEVidraru -pe râul Argeș (220 MW), CHE Porțile de Fier 1– pe Dunăre (1050 MW, figura
4), una dintre cele mai mari hidrocentrale din Europa, CHE Ciunget –pe Lotru (510 MW),
precum și linii electrice de transport la tensiuni de 110, 220 și 400 kV. Pe 8 iunie 1986 s-a pus
sub tensiune la 750 kV stația electrică Isaccea, România devenind astfel cea de a cincea țară
din Europa și a noua din lume cu instalații de transport și transformare a energiei electrice la
acest nivel de tensiune.
Amestecul politicii a avut însă repercursiuni grave asupra funcționării SEN. Menținerea
în exploatare a unor echipamente și instalații uzate fizic și moral (din lipsa fondurilor),
interdicția de a se importa chiar și piese de schimb dar mai ales dirijarea energiei electrice
preponderent către consumul industrial în defavoarea celui casnic în condițiile unei balanțe de
energie primară deficitară, a determinat funcționarea SEN la valori de avarie a parametrilor
energiei electrice (frecvență și tensiune). În aceste condiții SEN a fost deconectat de la sistemul
energetic internațional (SEI). Numai competența și spiritul de sacrificiu ale personalului din
sector au salvat țara de la un adevărat dezastru național! Amestecul politicii a generat și un eșec
de proporții al energeticii românești: CTE Anina pe șisturi bituminoase (3 x 330 MW), care
prin schimbarea amplasamentului și ca urmare a calității supraapreciate a combustibilului, în
scurta perioadă de funcționare, era mai mult un consumator , decât un producător de energie
electrică!
3.Realizări contemporane
După 1990, odată cu schimbarea regimului politic, s-a revenit la funcționarea
interconectată a SEN cu SEI. Sectorul energetic din România a intrat într-o perioadă de
restructurare și modernizare. S-au retras din exploatare grupuri energetice vechi și s-au pus în
funcțiune unele noi ca de exemplu: 2x 50 MW la CET Brașov pe cărbune, CHE de mică putere
ca Arpașu, Orlea, Vădeni, Scoreiu, a intrat în exploatare comercială prima unitate de 700 MW
de la CNE Cernavodă, (2 decembrie 1996) urmată de cea de a doua similară (octombrie 2007-
figura 5), s-au pus în funcțiune mai multe stații de transformare și linii de transport printre care
s-au realizat legături de mare stabilitate la tensiunea de 400 kV cu sistemul european (UCTE),
prin LEA Arad – Sandorfalva/Ungaria (anul 2000) și respectiv prin LEA Oradea - Bekescsaba
(2018) precum și cu Serbia (LEA Reșița - Pancevo). 2007, anul integrării României în UE, a
găsit sectorul energetic pregătit, rețeaua națională de transport a energiei electrice fiind prima
entitate din țara noastră integrată într-o structură economică europeană. În ultima vreme, s-a
pus un accent deosebit pe promovarea surselor regenerabile de energie (eoliană și solară),
realizându-se mai ales în zona Dobrogea parcuri eoliene cu puteri electrice importante, printre
cele mai mari din Europa pe uscat (figura 6). S-a ajuns astfel ca la nivelul anului 2016 generarea
energiei electrice în România să se realizeze pe baza unui „mix” echilibrat de energie primară
și convenabil din punct de vedere al impactului asupra mediului înconjurător: 28,3% din CHE,
25,0 % din CTE pe cărbuni, 17,5 % din CNE Cernavodă, 15,5% din CTE pe hidrocarburi, 10,2
% din grupuri eoliene, 2,8% din panouri fotovoltaice și 0,7% din CTE pe biomasă.
Fig.4 CHE Porțile de Fier 1 Fig.5 CNE Cernavodă Fig.6 Parc eolian în Dobrogea
4. Viziunea viitorului (2050)

România are resursele necesare creșterii SEN, iar acesta trebuie să fie pregătit să susțină
dezvoltarea industriei și a agriculturii, a economiei în ansamblul său, precum și îmbunătățirea
calității vieții atât în mediul urban, cât și în mediul rural. Aceste resurse trebuie valorificate
pentru a trece dintr-o paradigmă a așteptării, într-una proactivă și curajoasă de dezvoltare,
respectând, desigur, principiul durabilității.
Dezvoltarea SEN este parte a procesului de dezvoltare a României. Creșterea sistemului
energetic înseamnă: construirea de noi capacități; retehnologizarea și modernizarea celor
existente (la producție, transport și distribuție de energie); încurajarea creșterii consumului
intern în condiții de eficiență energetică; export. Sistemul energetic național va fi astfel mai
puternic, mai sigur și mai stabil.
Pentru perioada 2018-2030 și la orizontul de timp al anului 2050, energetica românească
ar trebui să aibă în vedere contextul național dar și cel european în care este puternic ancorată.
Învățând din experiența pozitivă și din erorile trecutului, Conducerea politică, ar trebui
să stabilească obiective strategice locale și naționale în domeniu, pentru relansarea industriei,
agiculturii și a tuturor ramurilor economiei, având în vedere cu prioritate resursele proprii de
energie primară identificate și de perspectivă (care, în opinia personală, ar trebui să se afle,
majoritar, în proprietatea statului român!), respectarea reglementărilor naționale și
internaționale privind protecția mediului precum și angajarea unor cheltuieli de investiții
suportabile.
Ca „vizionar al neamului românesc”, în anul când sărbătorim Centenarul Marii Uniri,
consider că principalele obiective energetice strategice, fundamentate pe studii sectoriale și
macroeconomice, ar urma să includă:
• Asigurarea accesului la energie electrică și termică (căldură) pentru toți consumatorii, la
prețuri suportabile;
• Protecția consumatorilor vulnerabili și reducerea sărăciei energetice, nu prin subvenții de
la stat ci prin asigurarea locurilor de muncă, mai ales pentru tineret;
• Modernizarea componentelor SEN (inclusiv prin „digitalizare” și sisteme de „smart
grid”) pentru creșterea siguranței și eficienței la alimentarea consumatorilor cu energie
electrică și termică;
• Promovarea în continuare a unui „mix” diversificat și echilibrat la generarea energiei
electrice; creșterea ponderii surselor regenerabile de energie cuplate cu „sisteme de
stocare”; majorarea aportului CNE (extinderea CNE Cernavodă) și CHE (inclusiv
realizarea mult discutatei CHE cu acumulare prin pompare), centrale care concură la
„decarbonificare” (reducerea emisiei de CO2); menținerea CTE pe cărbune, cu condiția
modernizării, folosirii unor cicluri perfecționate (cu gazeificarea cărbunilor, ș.a.);
• Integrarea României în „piața de energie a UE” și la interconectările în construcție din
Europa Centrală și de Est, cu misiunea de „furnizor regional de securitate energetică”;
• Interconectarea sistemelor de transport gaze naturale și de energie electrică ale României
cu cele ale Republicii Moldova, în conformitate cu Memorandumul de Înţelegere între
Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României intrat în vigoare la data de 21
septembrie 2015;
• Creșterea gradului de electrificare a transporturilor rutiere prin asigurarea stațiilor de
încărcare a automobilelor electrice în toate zonele țării;
• Asigurarea și formarea profesională de calitate la nivelul cerințelor și performanțelor
internaționale, a tuturor lucrătorilor din SEN;
• Educarea permanentă și stimularea consumatorilor în spiritul economisirii și folosirii
raționale a energiei.
Fie ca românii care vor aduce la îndeplinire obiectivele din domeniul energetic până în
anul 2050, să nu uite și să fie însuflețiți în efortul lor de cuvintele geniului național-Mihai
Eminescu:
„Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,

Țara mea de glorii, țara mea de dor ?
Brațele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ți mare, mare viitor!”
România 2050 – Țara Universităților Zalmoxiene -

avem ca scop clar acela de a „Modela omul în Om!”
ing. Adrian Pop
Tinerii ”modelați” de mine în ultimii 28 de ani în Școala de Afaceri Zalmoxa, Școala

Omeniei și a Bunului Simț, reuniți în Asociația ”Arta Zalmoxa”, au organizat în luna martie
2018, Prima Ediție a Simpozionului ”Obârșia Neamului nostru”, simpozion dedicat celor doi
eroi, bunii mei Prieteni – Prof. Dr. Tudor Diaconu și Părintele Dumitru Bălașa.
Am reușit astfel să creăm doar primul “pol de putere” necesar Reconstrucției din temelii
a României reîntregite, care este practic o ”CTITORIE NOUĂ”, citându-l pe Dl Acad. Liviu
Alexandru Sofonea.
Pentru ca sistemul să capete contur, trebuie ca tinerii să organizeze și un alt “pol de
putere”, adică un alt Simpozion în noiembrie, cu denumirea ”Vizionarii Neamului nostru”,
acțiune dedicată celui de-al treilea Erou cunoscut de mine, Dl General (r) Dr. Mircea Chelaru.
Aceste două Simpozioane vor fi organizate anual la Craiova, adunând astfel informații
certe din Trecutul și Viitorul Neamului nostru. Pașii care trebuie făcuți în prezent, ni se vor
dezvălui metafizic, în ordine cronologică, simplu de pus în practică de Românii Adevărați,
iubitori de Neam.
Am vizionat spectacolul Dlui Tudor Gheorghe ”Tot ce-i Românesc
nu piere” și, în timp ce-l ascultam cu emoție, am realizat că este unul dintre
cei mai mari patrioți Români, așa că, la terminarea spectacolului, i-am spus
că este cel de-al patrulea Erou pe care-l cunosc în Viață! De aceea, îi vom
dedica Congresul Internațional de Pace de la Craiova, pe care-l vom
organiza în decembrie 2019.
Această acțiune este o consecință a faptului că la Breasta, lângă Craiova, a funcționat,
cu milenii în urmă, Prima Universitate din lume, UNIVERSITATEA ZALMOXIANĂ, care a
pus bazele științifice ale civilizației actuale.
Pentru tot ceea ce face, îi vom dedica Dlui Tudor Gheorghe și toate celelalte Congrese
Internaționale de Pace viitoare, până când la Sarmizegetusa Regia (Capitala Spirituală a
Poporului Român) se va semna actul prin care cele peste 200 de țări de pe Terra vor institui
PACEA MONDIALĂ.
La Prima Ediție a Simpozionului „Obârșia Neamului Nostru” din data de 30 martie
2018 am prezentat lucrarea „Prima Universitate din lume - Universitatea Zalmoxiană”,
Universitate descoperită de Părintele Dumitru Bălașa (https://www.scribd.com/document/37
5422846/Lucr%C4%83ri-Simpozion-Obar%C8%99ia-Neamului-nostru-din-data-de-30-
martie-2018 pag. 143).
Zidurile Universității Zalmoxiene sunt situate în zona limitrofă Craiovei, la confluența
râului Jiu cu pârâul Râznic, apă care trece prin mijlocul localității Breasta.
Concluziile Părintelui Bălașa, ale Moșului – Tudor Diaconu și ulterior ale mele în urma
anilor buni de căutări după Izvoarele Neamului nostru, sunt:
- Lângă Craiova se găsesc zidurile primei Universități de pe Terra - Universitatea
Zalmoxiană.
- Cei Patru Mari Zalmoxieni, care au pus bazele Universității Zalmoxiene pe Terra au
fost: Apollo Hiperboreanul, Salmocsis, Zarathustra și Moise.
Sperăm ca în scurt timp să demarăm lucrările arheologice în zona Breasta, care sunt
așteptate cu mare interes de localnici, de Primăria Comunei și de cei interesați de Adevărata
istorie a Neamului nostru.
Demonstrând științific întregii lumi că aici, în zona Craiovei, a apărut prima Universitate
din lume, de unde Înțelepții și Iluminații s-au deplasat peste mări și țări, ducând mai departe
LEGILE BELAGINE (Legile Frumoase) și învățăturile Zalmoxiene (acelea ale Omeniei și
Bunului Simț), craiovenii pot să devină inițiatorii PĂCII MONDIALE.
Doar prin acest dar divin devenim îndreptățiți să organizăm anual la Craiova Congresul
Internațional de Pace, proiect inițiat de vizionarii și voluntarii Asociației ”Arta Zalmoxa”,
care au în vedere ca până în anul 2050 toate popoarele lumii să semneze Tratatul de PACE
la Sarmizegetusa.
Vom face toate demersurile legale ca în Blocul S 200, situat pe Calea București,
Craiova, aflat acum în custodia Ministerului Educației Naționale, să fie reînființată Prima
Universitate Zalmoxiană din România, urmând ca în viitor să dezvoltăm acest proiect de-o
parte și de alta a Prutului. Tot în această cladire ne dorim să organizăm Congresele
Internaționale de PACE, la care să participe din ce în ce mai multe Guverne și Președinți de

Stat de pe Terra.
Pentru realizarea acestor obiective, sunt necesari următorii pași:
1. Credibilitatea întregului sistem are la bază descoperirea făcută de
Părintele Bălașa de la Drăgășani, la sugestia Acad. Nicolaescu Plopșor
pe când era elev la Seminarul Teologic de la Mofleni, când, după trei
ani de căutări prin zona dealurilor Bucovățului și Brestei, i s-au
”dezvăluit” mari taine ale Neamului nostru și artefacte ale primei
Universități din lume – Universitatea Zalmoxiană
2. Primele lecții care se vor preda la această Școală, ulterior transformată în Universitate,
vizează modul de obținere a banilor și de consecințele care apar inerent în urma
acestor acțiuni.
3. Cei care vor preda diverse științe la această Universitate sunt cei care au urmat
cursurile Școlii on-line Zalmoxa.
4. Va exista un sector în care se vor preda lecții de conduită socială
5. Școlile și Universitățile Zalmoxiene vor avea sedii proprii
6. Se vor ține cursuri în excursii organizate de Agenția Sarmizegetusa – Piciumanii
Zalmoxieni, pentru că acestea vor fi strâns legate de entități spirituale, în egală
măsură cu cele materiale.
Secțiunile Simpozionului Vizionarii Neamului nostru Prima Ediție – 3 Noiembrie 2018
1. România 2050 – SARMIZEGETUSA CAPITALA PĂCII MONDIALE
2. România 2050 – Centrul Europei
3. România 2050 – Țara Universităților Zalmoxiene – avem un scop clar, acela de a
”Modela omul în OM !!!”
4. România 2050 – Țara Orașelor Copiilor Fericiți (Parcuri de distracție, studiu și
experimente)
5. România 2050 – Țara Bătrânilor Fericiți
6. România 2050 – Țara Sfinților, Țara Pelerinajelor la Catedrala PACEA LUMII de
la Bucium
7. România 2050 – Țara Orașelor Sănătății Zalmoxiene – Începem acest sistem cu
”Orașul Sănătății Zalmoxa – Arsenie Boca”
8. România 2050 – Țara presei libere
9. România 2050 – Țara Inventatorilor Științelor de frontieră
10. România 2050 – Țara Free energy
11. România 2050 – Țara Hub pentru Inițierea noilor afaceri și dezvoltarea celor
existente
12. România 2050 – Țara Agriculturii Bio, Țara Florilor și Brazilor
13. România 2050 – Țara Apelor Minerale și Minereurilor
14. România 2050 – Țara Restaurantelor Isihaste Carpatine
15. România 2050 – Țara Stațiunilor Montane și Maritime de Lux
16. România 2050 – Țara Siturilor arheologice și Muzeelor
17. România 2050 – Țara Circuitelor și Concursurilor pe diferite teme
18. România 2050 – Țara Festivalurilor, Concertelor, Târgurilor și Expozițiilor
19. România 2050 – Țara mijloacelor de transport rapide
20. România 2050 – Țara prestărilor de servicii profesioniste
21. România 2050 – Țara vizionarilor planetari
România 2050 – Țara Orașelor Sănătății Zalmoxiene

ing. Adrian Pop
Începem acest sistem cu Orașul Sănătății Zalmoxa – Arsenie Boca.
În paralel cu celelalte două proiecte majore (România 2050 – SARMIZEGETUSA –
CAPITALA PĂCII MONDIALE și România 2050 – Țara Universităților Zalmoxiene) privind
Reconstrucția din temelii a României reîntregite, cât și a schimbării profunde a întregului mod de
gândire și acțiune a Societății Umane, ne vom ocupa în următorii ani de Sănătatea Românilor, cât și
a tuturor semenilor noștri.
Experimentele din Craiova din anul 2010, realizate de echipa pluridisciplinară împreună cu
Dl Dr. Liviu Nuțeanu, precum și analizele și studiile ulterioare privind sănătatea oamenilor, mă
îndreptățesc să afirm că medicina energo-informațională reprezintă viitorul medicinei la nivel
planetar, dar, în colaborare cu alte trei noutăți absolute în acest domeniu:
1. Știința plasmatică KESHE
2. Medicina Isihastă Carpatină a Sfântului Ghelasie Gheorghe (pe care o consider ca fiind cea
mai completă)
3. Medicina integrativă dezvoltată de Dl Ing. Constantin Pandaru și Dl Dr. Emilian Dobrea
pot trata la distanță oricând, oriunde, pe oricine în lume și cred că se poate așa ceva și în
multivers (numai că nu am finalizat experimentele făcute la Craiova cu Dl Dr. Liviu Nuțeanu, pe care
am dorit să le facem în spațiul cosmic și, deci, nu avem suport științific demonstrat).
Trebuie să ținem cont continuu de toate descoperirile și dezvăluirile din medicină, pentru că
oricât de mult am ști, acesta constituie începutul. Să nu uităm că nici măcar apa H2O, nu este cunoscută
bine...
http://www.sfatulbatranilor.ro/forums/25-Dr-Neurochirurg-Liviu-Nuteanu
http://www.sfatulbatranilor.ro/forums/443-SFANTUL-PARINTE-GHELASIE-GHEORGHE-O-
FLACARA-VIE-A-NEAMULUI-NOSTRU
http://www.sfatulbatranilor.ro/forums/338-UNIVERSUL-ZALMOXA-ARSENIE-BOCA-KESHE
Începând să rezolvăm problemele privind înarmarea tuturor țărilor, reducând gradual aceste
resurse umane și materiale folosite inutil pentru așa-zisa siguranță națională, ne putem gândi serios la
un nou sistem de Educație, la Sănătate, care este congruentă cu Hrana Biologică și la Inventică,
puncte vitale traiului Frumos, Sănătos și decent.
ACUM, întreaga Societate Umană are nevoie de un management inteligent al resurselor
Pământului.
Când nivelul de educație privind consecințele gândurilor și acțiunilor noastre vor fi înțelese
pe deplin, omul va trece pe alt nivel de conștiință și de conștiență.
Sutele de mii de miliarde de dolari, care vor fi reinvestiți în cele trei domenii de activitate mai
sus amintite (resurse folosite acum la înarmare), trebuie obținute doar din muncă cinstită (legală),
pentru că astfel rezultă din aceasta doar consecințe benefice.
Altfel, orice ban obținut ilegal atrage după sine tot răul din lume... așa că atenție!!!
Pentru reușita acestor acțiuni este nevoie la început de voluntari total altruiști din diferite țări,
care posedă gândire profundă pe un fond Sufletesc uriaș și astfel devenind capabili în Timp să
realizeze planuri viabile de lucru de scurtă, medie și lungă durată, creând imediat locuri de muncă
pentru sute de milioane de oameni.
România și Omenirea nu au nevoie de un lider atotștiitor, pentru a o duce cu toții mai bine, ci
de echipe de Oameni capabili să respecte niște principii nobile, conturate de comun acord, de un
Adevărat Sfat al Bătrânilor la nivel mondial.
Neamului nostru i s-au dezvăluit Legile Omeniei – Legile Zalmoxiene.
1. Dumnezeu dă dreptul la viață. PUNCT.

2. În fața lui DUMNEZEU toți OAMENII sunt egali.
3. Templul adevărat al lui DUMNEZEU este OMUL însuși.
4. OMUL reprezintă apogeul creat în univers, pe care-l împlinește, prin dragostea sa.
5. Învață să faci artă din oferta ta, devenind astfel OM.
6. Fiecare OM și-a creat perechea sau dualul, după chipul și asemănarea lui.
7. Pacea universală este generată de pacea interioară activă, a OMULUI.
8. OMULE, învață continuu ce-i binele și adevărul, depășindu-ți limitele autocunoașterii în
fiecare Clipă.
9. OMULE, caută și asumă-ți responsabilitățile promise în trecut, în prezent și în viitor, în fața
lui DUMNEZEU.
10. Respectă credința fiecărui OM care duce o viață normală.
România dispune de ”Avangarda de sacrificiu”, de Sfinți și astfel de Oameni, care au știut ce
spun și care ți-au apărat credința, țara și neamul cu toată forța.
Sunt convins că toate țările din lume au avut și au astfel de Oameni capabili, pe care trebuie
să-i căutăm și să colaborăm cu ei în modul cel mai nobil și serios cu putință.
Sfântul Arsenie Boca poate să devină factor de redresare Morală și Economică nu numai a
României, ci a întregii lumi. De noi depinde să ne unim pe baza învățăturii acestui MARE OM, a
celorlalți discipoli ai lui, Mari Sfinți – Sfântul Pantelimon de la Măn. Turnu, Sfântul Ghelasie
Gheorghe de la Măn. Frăsinei, Sfântul Nil Dorobanțu, Sfântul Justin Pârvu de la Măn. Petru Vodă și
a altor Mari Sfinți cunoscuți și necunoscuți, și astfel să devenim cu toții capabili să apreciem fiecare
Clipă oferită-n DAR de la DUMNEZEU, folosind-o astfel spre mai binele omenirii.
În cele două simpozioane – ”Obârșia Neamului nostru” și ”Vizionarii Neamului nostru”,
în Timp, se va demonstra că Originea civilizației actuale de pe Terra a plecat de aici... din România!
De aceea avem limbă fonetică și grupe sanguine A2 și O1 în proporții de peste 96% și de aceea avem
alfabet geometric și diacritice a, ă, â... bucurie și tristețe.
Mihai Eminescu spunea: DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE! Cine dă deșteptarea?!?!?
- Faceți o uriașă reacțiune morală, o revoluție în idei. Răscoliți geniul național, spiritul propriu
și caracteristic al poporului, din adâncurile în care doarme.
Extrapolând la nivel global Marele nostru poet, geniu de-o profunzime inegalabilă, noi
spunem:
- Faceți o uriașă reacțiune morală, revoluție de idei! Răscoliți geniul tuturor popoarelor lumii,
pentru o lume mai bună, în care siguranța Vieții Copiilor și Nepoților noștri este pe prim
plan!!!
Știu bine și acest lucru, că în momentul când vrei să faci ceva important, ceva extrem de
benefic pentru omenire, ceva la care în Timp foarte puțini oameni s-au gândit, așa-zișii ”prieteni” care
află de intențiile tale făcute public, își dau cu părerea și-ți dau sfaturi, ca nu cumva să te apuci de așa
ceva, că râde lumea, că ești utopic și prost până la urmă, că n-ai nici o șansă, pentru că dacă nimeni n-
a reușit așa ceva, cum poți tu, un neica nimeni, să faci asta.
Tu, ca om, mergi mai departe, așa cum este firesc, și aduni tot ceea ce crezi că ajută la ducerea
la bun sfârșit a planurilor tale, la îndeplinirea idealului tău, indiferent de obstacolele cauzate doar din
pricina patimilor și nepregătirii tale, a lipsei de credință... și DUMNEZEU se uită la efortul tău inuman
și astfel apar primele rezultate cuatificabile de oricine.
Imediat apar cățălandri care-ți spun că este ok, numai că ai avut un pic de noroc până acum,
dar gata, ajunge... că te faci de râsul lumii dacă continui, că te descalifici din toate punctele de vedere...
Bineînțeles că pentru Oamenii Adevărați nu există cale de întoarcere, adică oprirea din drumul
unic (drum pe care unii și l-au găsit (numindu-i personal SFINȚI sau EROI) și pe care-i respect cu tot
Sufletul și Ființa mea), bătătorit în mii de nopți albe de căutări de mai bine pentru familia lor, Țara și
Neamul lor, pentru semeni, analizând metafizic în scris, în zeci de mii de pagini, tot ce era în jurul lor,
tot ceea ce intuiția le dezvăluia, tot ceea ce vedeau, auzeau și simțeau.
Există în astfel de cazuri o singură șansă, aceea de a merge mai departe, fără limite...
Rezultatele, proiect după proiect, încep să apară și astfel Sufletul îți este împlinit, bucuros,
dorind să găsești Scopuri și mai Nobile, capabile să ajute Omenirea. Viața ta capătă alte valențe,
inimaginabile și, dacă trăiești cu adevărat ceea ce a afirmat Sfântul nostru Părinte Arsenie Boca
”că trebuie să afli ce faci cu Eternitatea ta!!!”, atunci limita gândirii proprii se transformă continuu
în ”limită+1”...
Cei care te-au blamat, te-au jignit și care acum se gudură cum le este felul, făcându-se că fac
și ei ceva util pe lângă planurile tale, au avut și ei un rol extrem de important, în sensul că te-au
ambiționat și mai tare să mergi până la capăt, indiferent unde este acesta...
Eu mulțumesc din tot Sufletul celor care-mi sunt alături, celor cu care discut zilnic pe diverse
conferințe Skype, celor de pe forumul www.sfatulbatranilor.ro, pentru că știu în fiecare clipă cum
gândesc, ce fac și cât Suflet pun în tot ceea ce lucrăm împreună. Ei au înțeles perfect rolul dat de
DUMNEZEU Neamului nostru în lume, privind sănătatea, traiul fericit și decent al tuturor copiilor și
nepoților noștri de pe Terra.
Din Necesitate s-a ajuns din nou la nivelul acesta, de a concepe proiecte capabile să ajute
omenirea, care se găsește într-un colaps moral uriaș. Neamul nostru a acționat ori de câte ori celelalte
popoare deraiau de la linia Omeniei și a Bunului Simț.
Să gândim cap-coadă un sistem major privind însănătoșirea tuturor semenilor, pentru că
ni s-au dezvăluit mari taine ale lumii de către Moșii și Strămoșii omenirii, așa că știm bine că
energia de formă odată creată în planul mental și transpusă pas cu pas în planul fizic, devine
capabilă de coordonare a multor semeni, care-l vor realiza.
Concret spus, putem să concepem proiectul unui Oraș al Sănătății de circa 5-600 km2, în care
absolut toată lumea să fie tratată gratuit. Ne-am gândit ca denumirea acestui oraș să aibă numele
Zalmoxa – Arsenie Boca.
Acest Mare Sfânt al Ortodoxiei, Sfântul Arsenie Boca spune:
Nu se poate, să nu se poată!!!”... și eu cred 100% în ceea ce spune, fiindu-mi Prieten!!!
Nimeni, în afară de noi înșine, nu ne poate împiedica să-l realizăm, indiferent de obstacolele
exterioare. Pentru că este un proiect benefic omenirii, toate forțele pozitive văzute și nevăzute ne
vor sprijini total. Știu foarte, foarte bine asta. Singurul lucru, după ce-l concepem, este acela de a fi
atenți la metafizica proprie întregului sistem și acționat în consecință.
Știu că tinerii care au urmat cursurile Școlii on-line Zalmoxa și care au înființat Asociația
”Arta Zalmoxa” și cu care vom înființa Asociația ”Avangarda de sacrificiu” sunt deschizători de drum
nou... și că înțeleg tot ceea ce trebuie făcut pas cu pas, pe etape și subetape de lucru.
”Credința fără fapte este oarbă”, spunea Sfântul Pantelimon de la Mănăstirea Turnu...
Așadar, să trecem la fapte ACUM!!!
Primii pași concreți în acest sens sunt:
1. Se va înființa Asociația ”Avangarda de sacrificiu”, care se va ocupa de finanțarea Orașului
Sănătății Zalmoxa-Arsenie Boca.
2. Cele două Asociații (”Arta Zalmoxa” și ”Avangarda de sacrificiu”) se asociază cu alte ONG-
uri sub denumirea de Asociația ”Neamului Nostru”.
3. Vom monta Troița concepută de către Sfântul Arsenie Boca împreună cu Moș Ilie și Sfântul
Pantelimon de la Măn. Turnu, în zona localității Șiroca.
4. Deschidem primul cabinet oftalmologic în satul Crainici, în memoria Sfântului NIL
DOROBANȚU, în care personalul medical va fi plătit, dar pacienții vor beneficia de tratament
gratuit. Ulterior, va fi transformat în Clinică, după care în Spital Mare, care va purta tot numele
Sfântului.
5. La fiecare Simpozion din primăvară și toamnă, ”Obârșia Neamului Nostru” și ”Vizionarii
Neamului nostru” vom anunța pașii concreți făcuți în acest sens.
6. La fiecare punct de lucru (Cabinet, Clinică, Spital) în domeniul sănătății, se va face o troiță
după crucea Sfântului Arsenie Boca.
Un proiect al Constituției Dacoromâniei-Daciei

Dr. Geo Stroe
CONSTITUŢIA DACOROMÂNIEI - DACIEI
(p r o i e c t)
TITLUL I Art. 1 Principii generale, Statul

(1) DacoRomânia este stat naţional, zamolsian-creștin-ortodox, suveran şi independent,
unitar şi indivizibil, succesor al statelor Atlanților, Ramanilor, Pelasgilor, Valahilor, Vlahilor,
Tracilor, Geților și Dacilor.
(2) Forma de guvernămînt a statului dacoromân este republica.
(3) DacoRomânia este stat de drept, democratic şi social, zamolsian-creștin-ortodox, în care
demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane,
libertatea de credință și conștiință, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi
sunt garantate.
Art. 2 Suveranitatea
(1) Suveranitatea naţională aparţine naţiunii dacoromâne, care o exercită prin organele sale
reprezentative şi prin referendum.
(2) Suveranitatea nu este transmisibilă, nici parţial, nici în integralitatea sa.
(3) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
Art. 3 Teritoriul
(1) Teritoriul DacoRomâniei este inalienabil, indivizibil şi netransmisibil.
(2) Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu respectarea principiilor şi a
celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional.
(3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. În
condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.
(4) Pe teritoriul statului dacoromân nu pot fi strămutate, colonizate sau relocate populaţii
străine.
Art. 4 Unitatea naţiunii şi egalitatea între cetăţeni
(1) Statul are ca fundament unitatea și solidaritatea naţiunii dacoromâne, credința zamolsian-
creștin-ortodoxă.
(2) DacoRomânia este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire
de rasă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.
Art. 5 Cetăţenia
(1) Cetăţenia dacoromână se dobîndeşte, se păstrează sau se pierde în condiţiile prevăzute
de legea organică.
(2) Cetăţenia dacoromână nu poate fi retrasă aceluia care a dobîndit-o prin naştere.
(3) Dacoromânitatea cuprinde pe toţi dacoromânii din ţară şi din întreaga lume şi nu are
frontiere politice sau administrative.
Art. 6 Dreptul la identitate
(1) Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale dreptul la
păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, a tradiţiilor lor culturale,
lingvistice şi religioase.
(2) Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii
persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate
şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni dacoromâni.
6) Idealul reîntregirii neamului într-o DacoRomânie paşnică, unește voința națiunii de o parte
și de alta a granițelor politice temporare, iniţial ca un spaţiu comun al identității, al limbii și
culturii, precum și al securității și apărării comune, a memoriei naționale.
Art. 6 Dreptul la identitate
(1) Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale dreptul la
păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, a tradiţiilor lor culturale,
lingvistice şi religioase.
(2) Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii
persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate
şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni dacoromâni.
Art. 7 Dacoromânii din străinătate
Statul sprijină întărirea legăturilor cu dacoromânii din afara frontierelor ţării şi acţionează
pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase,
cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt.
Art. 8 Pluralismul, partidele politice
(1) Pluralismul în societatea dacoromânească este o condiţie şi o garanţie a democraţiei
constituţionale.
(2) Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii.
Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectînd suveranitatea
naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei.
Art.9 Obștile dacoromânești, universităţile, sindicatele, organizațiile nonguvernamentale
- asociațiile și fundațiile
(1) Obștile dacoromânești, universităţile, sindicatele, organizațiile nonguvernamentale -
asociațiile și fundațiile se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit cu statutele lor, în
condiţiile legii. Ele contribuie la promovarea identității naționale, eternizarea valorilor
temporale dacoromânești, la educaţia şi cunoaşterea umană, la apărarea drepturilor şi la
promovarea intereselor profesionale, temporale, economice, sociale, a creativităţii, precum şi
la dezvoltarea culturii, la consolidarea solidarităţii umane.
Art. 10 Relaţii internaţionale
DacoRomânia întreţine şi dezvoltă relaţii paşnice cu toate statele şi, în acest cadru, relaţii de
bună vecinătate, întemeiate pe principiile şi pe celelalte norme general admise ale dreptului
internaţional.
Art. 11 Dreptul internaţional şi dreptul intern
(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin
din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Art. 12 Simbolurile naţionale
(1) Drapelul DacoRomâniei este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare
începînd de la lance: roşu, galben, albastru, peste care este brodat un dragon dacic tricolor avînd
capul orientat spre lance în culorile albastru, galben, roşu.
(2) Ziua naţională a DacoRomâniei este 1 Decembrie.
(3) Imnul naţional al DacoRomâniei este "Tricolorul".
(4) Stema ţării şi sigiliul statului sunt stabilite prin legi organice.
Art. 13 Limba oficială
În România, limba oficială este limba dacoromână.
Art. 13 Capitala
Capitala României este municipiul București, pînă cînd va fi construită noua capitală,
DacoRomâniDava, în județul Covasna, care va deveni capitala de vară.
TITLUL II, Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale

CAPITOLUL I, Dispoziţii comune
Art. 15 Universalitatea
(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte
legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.
(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile.
Art. 16 Egalitatea în drepturi
(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără
discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au
numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară.
(4) Foștii cetățeni din Uniunea Europeană care sunt numai cetățeni dacoromâni au dreptul
de a alege și de a fi aleși în autoritățile administrației publice locale.
Art. 17 Cetăţenii dacoromâni în străinătate
(1) Cetăţenii dacoromâni se bucură în străinătate de protecţia statului dacoromân şi trebuie
să-şi îndeplinească obligaţiile, cu excepţia acelora ce nu sunt compatibile cu absenţa lor din
ţară.
(2) Cetăţenii dacoromâni de dincolo de granițele politice ale DacoRomâniei au dreptul, la
cerere să primească cetățenia dacoromână în condițiile legii, dacă sunt de origine dacoromână,
ascendenții lor au avut anterior cetățenia dacoromână, indiferent de locul nașterii.
Art. 18 Cetăţenii străini, militarii străini şi apatrizii
(1) Cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în DacoRomânia se bucură de protecţia generală
a persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie şi de alte legi.
(2) Pentru militarii străini este inadmisibilă impunerea imunității juridice pe teritoriul
României.
(3) Dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a
convenţiilor la care DacoRomânia este parte.
Art. 19 Extrădarea şi expulzarea
(1) Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din DacoRomânia.
(2) Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza unei convenţii internaţionale
sau în condiţii de reciprocitate.
(3) Expulzarea sau extrădarea se hotărăşte de justiţie.
Art. 20 Tratatele internaţionale privind drepturile omului
(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate
şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu
celelalte tratate la care DacoRomânia este parte.
(2) Dacă există neconcordanţă între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale
ale omului, la care DacoRomânia este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările
interne.
Art. 21 Accesul liber la justiţie
(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei, fără plată, pentru apărarea drepturilor, a
libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen
rezonabil.
(4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.
CAPITOLUL II, Drepturile şi libertăţile fundamentale

Art. 22 Dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică
(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt
garantate.
(2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori
degradant.
(3) Pedeapsa cu moartea este interzisă.
Art. 23 Libertatea individuală
(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.
(2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi
cu procedura prevăzute de lege.
(3) Reţinerea nu poate depăşi 24 de ore.
(4) Arestarea se face în temeiul unui mandat emis de judecător, pentru o durată de cel mult
30 de zile. Asupra legalităţii mandatului, arestatul se poate plînge altui judecător, care este
obligat să se pronunţe prin hotărîre motivată. Prelungirea arestării se aprobă numai de instanţa
de judecată.
(5) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă, în limba pe care o înţelege,
motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce la
cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu.
(6) Eliberarea celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au
dispărut.
(7) Persoana arestată are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control
judiciar sau pe cauţiune.
(8) Pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti de condamnare, persoana este
considerată nevinovată.
(9) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decît în condiţiile şi în temeiul legii
organice.
(10) Sancțiunea privativă de libertate nu poate fi decît de natură penală.
Art. 24 Dreptul la apărare
(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit din
oficiu.
Art. 25 Libera circulaţie
(1) Dreptul la liberă circulaţie, în ţară şi în străinătate, este garantat. Legea stabileşte
condiţiile exercitării acestui drept.
(2) Fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice
localitate din ţară, de a emigra, precum şi de a reveni în ţară.
Art. 26 Viaţa intimă, familială şi privată
(1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.
(2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile
altora, ordinea publică sau bunele moravuri.
Art. 27 Inviolabilitatea domiciliului
(1) Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămîne în
domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia.
(2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege în următoarele situaţii:
a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărîri judecătoreşti;
b) înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;
c) apărarea securității naţionale sau a ordinii publice;
d) prevenirea răspîndirii unei epidemii.
(3) Percheziţia se dispune de un judecător şi se efectuează în condițiile și în formele

prevăzute de lege.
(4) Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, afară de cazul infracțiunilor flagrante.
Art. 28 Secretul corespondenţei
Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor corespondenţe şi trimiteri poştale, al
convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare electronice este
inviolabil.
Art. 29 Libertatea conştiinţei
(1) Libertatea gîndirii şi a opiniilor, la identitatea și conștiința naţională, precum şi libertatea
credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrîns să adopte
o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de
respect reciproc.
(3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile
legii.
(4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire
religioasă.
(5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv
prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.
(6) Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor
minori a căror răspundere le revine.
(7) Biserica Națională Zamolsian-Creștin-Ortodoxă a DacoRomâniei este unica biserică de
stat.
Art. 30 Libertatea de exprimare
(1) Libertatea de exprimare a gîndurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor
de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de
comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii; nici o publicaţie nu poate fi
suprimată.
(4) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa
finanţării.
(5) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a
persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
(6) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la
ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial
sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
(7) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la conştiinţa publică revine
autorului, editorului sau realizatorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului
mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii.
Delictele de presă se stabilesc prin lege.
Art. 31 Dreptul la informaţie
(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.
(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure
informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes
personal.
(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurilor de protecţie a tinerilor sau
siguranţa naţională.
(4) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea
corectă a opiniei publice.
(5) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze
grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă.
Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează
prin lege organică.
Art. 32 Dreptul la învăţătură și la cultură
(1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţămîntul general obligatoriu, prin
învăţămîntul liceal şi prin cel profesional, prin învăţămîntul superior, precum şi prin alte forme
de instrucţie şi perfecţionare.
(2) Învăţămîntul de toate gradele se desfăşoară în limba română.
În condiţiile legii, învăţămîntul se poate desfăşura paralel şi într-o limbă de circulaţie
internaţională.
(3) Dreptul persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă şi
dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor
drepturi se stabilesc prin lege.
(4) Învăţămîntul de stat este gratuit, potrivit legii.
(5) Instituţiile de învăţămînt, inclusiv cele particulare, se înfiinţează şi îşi desfăşoară
activitatea în condiţiile legii.
Nici o universitate, fundaţie sau asociaţie cultural-ştiinţifică nu poate fi interzisă.
(6) Autonomia universitară, precum şi cea a obștilor, fundațiilor și societăţilor care
desfășoară educaţia permanentă prin activităţi cultural-știinţifice este garantată.
(7) Statul asigură libertatea învăţămîntului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult.
În şcolile de stat, învăţămîntul religios este organizat şi garantat prin lege.
Art. 33 Accesul la cultură
(1) Accesul la cultură este garantat, în condițiile legii.
(2) Libertatea persoanei de a-și dezvolta spiritualitatea și de a accede la valorile culturii
naționale și universale nu poate fi îngrădită.
(3) Statul trebuie să asigure păstrarea identității spirituale, inclusiv tradiționale, zamolsiene,
sprijinirea culturii naționale, stimularea artelor, protejarea și conservarea moștenirii culturale,
dezvoltarea creativității contemporane, promovarea valorilor culturale și artistice ale
DacoRomâniei în lume.
Art. 34 Dreptul la ocrotirea sănătăţii
(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.
(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.
(3) Organizarea asistenţei medicale şi a dreptului de asigurări sociale pentru boală, accidente,
maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor
paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanelor se
stabilesc potrivit legii.
Art. 35 Dreptul la un mediu sănătos
(1) Statul recunoaște dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos și echilibrat
ecologic.
(2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
(3) Persoanele fizice și juridice au îndatorirea de a proteja și a ameliora mediul înconjurător.
Art. 36 Dreptul de vot
(1) Cetăţenii au drept de vot de la vîrsta de 18 ani, împliniţi pînă în ziua alegerilor inclusiv.
(2) Dacoromânii de altă cetăţenie decît cea dacoromână, dar sunt de naționalitate
dacoromână, care s-au născut, au trăit, au muncit sau au învăţat în limba dacoromână în ţară, au
drept de vot în DacoRomânia, pe teritoriul acesteia.
(3) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele
condamnate, prin hotărîre judecătorească definitivă, în țară sau în străinătate, la pierderea
drepturilor electorale.
(4) Dacoromânii care au obținut o altă cetățenie decît cea dacoromână, ori fac parte din
societăți secrete, conjurații internaționale în care depun un alt jurămînt decît cel de loialitate
față de națiunea dacoromână, pierd dreptul de vot.
Art. 37 Dreptul de a fi ales
(1) Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute în
art. 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit art. 37
alineatul (3).
(2) Candidaţii trebuie să fi împlinit, pînă în ziua alegerilor inclusiv, vîrsta de cel puţin 23 de
ani, pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele locale şi vîrsta de cel puţin 35 de
ani, pentru a fi aleşi în Senat sau în funcţia de Preşedinte al DacoRomâniei.
(3) Dacoromânii care au obținut o altă cetățenie decît cea dacoromână, ori fac parte din
față de națiunea dacoromână pierd dreptul de a fi ales și de a primi funcții, inclusiv onorifice,
de orice fel în structura statului dacoromân.
(4) Cetățenii dacoromâni au dreptul de a alege și de a fi aleși în Parlamentul European.
(5) În acest sens se elaborează liste naționale uninominale ale candidaților, iar cei care obțin
cel mai mare număr de voturi în ordinea locurilor rezervate DacoRomâniei în Parlamentul
European.
(6) DacoRomânii care au obținut o altă cetățenie decît cea dacoromână, ori fac parte din
față de națiunea dacoromână pierd dreptul de a fi aleși în Parlamentul European și de a primi
funcții, inclusiv onorifice, de orice fel în structura Uniunii Europene.
Art. 38 Dreptul la timp și la identitate națională
(1) Dacoromânii au dreptul de a fi contemporani cu timpul lor. Fiecare are dreptul să ceară
să-i fie respectat timpul său de viață în toate domeniile de activitate; cel prejudiciat în timpul
său are dreptul de a cere despăgubiri în instanță.
(2) Nimeni nu poate să oblige pe dacoromâni să renunțe, să preia sau să impună o altă
identitate decît cea asumată în deplină conștiință a persoane fizice la identitatea proprie; cei
prejudiciați în identitatea sa de alte persoane poate cere despăgubiri în instanță.
Art. 39 Libertatea întrunirilor
Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza
şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme.
Art. 40 Dreptul de asociere
(1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate şi în alte forme de asociere.
(2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva
pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a
independenţei DacoRomâniei sunt neconstituţionale.
(3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale, Avocatul naţiunii,
magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite
prin lege organică.
(4) Asociaţiile de orice fel, universităţile, fundaţiile sau sindicatele cu caracter secret sunt
interzise.
(5) Cetățenii dacoromâni care sunt membri ai societăților de la alineatele de mai sus nu mai
au dreptul de a fi aleși, numiți sau de a se asocia în alte structuri ale statului dacoromân.
Art. 41 Munca şi protecţia socială a muncii
(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei şi alegerea locului de muncă
sunt libere.
(2) Salariaţii au dreptul la protecţia socială a muncii. Măsurile de protecţie privesc

securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu
minim pe economie, repausul săptămînal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în
condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice.
(3) Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.
(4) La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii.
(5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al
convenţiilor colective sunt garantate.
Art. 42 Interzicerea muncii forţate
(1) Munca forţată este interzisă.
(2) Nu constituie muncă forţată:
a) activitățile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, precum și cele desfăşurate, potrivit
legii, în locul acestora din motive religioase sau de conștiință;
b) munca unei persoane condamnate, prestată în condiţii normale, în perioada de detenţie
sau de libertate condiţionată;
c) prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol, precum şi cele care fac
parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege.
Art. 43 Dreptul la grevă
(1) Salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi
sociale.
(2) Legea stabileşte condiţiile şi limitele exercitării acestui drept, precum şi garanţiile
necesare asigurării serviciilor esenţiale pentru societate.
Art. 44 Protecţia proprietăţii private
(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi
limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege.
(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii
străini şi apatrizii nu pot dobîndi dreptul de proprietate asupra terenurilor.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decît pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit
legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.
(4) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei
proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului,
plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii.
(5) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (4) se stabilesc de comun acord cu
proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie.
(6) Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii. Dreptul de proprietate obligă la
respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la
respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
(7) Averea dobîndită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobîndirii se prezumă.
(9) Dacă într-o cauză instanța judecătorească constată că dobîndirea este ilicită, iar
îmbogățirea nu are just temei, judecătorul are dreptul de a confisca averea nejustificată și a o
trece în proprietatea statului.
(10) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii trebuie
confiscate numai în condiţiile legii.
Art. 45 Libertatea economică
Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora
în condițiile legii sunt garantate.
Art. 46 Dreptul la moştenire
Dreptul la moştenire este garantat.
Art. 47 Nivelul de trai

(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură
să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.
(2) Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în
unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asistenţă socială prevăzute de
lege.
Cetățenii au dreptul și la măsuri de asistență socială, potrivit legii.
Art. 48 Familia
(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat și o femeie, pe
egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi
instruirea copiilor.
(2) Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege.
Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.
(3) Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie.
Art. 49 Protecţia copiilor şi a tinerilor
(1) Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea
drepturilor lor.
(2) Statul acordă alocaţii de stat pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori
cu dizabilități. Alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege.
(3) Exploatarea minorilor, folosirea lor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii, moralităţii sau
care le-ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea normală sunt interzise.
(4) Minorii sub vîrsta de 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi.
(5) Autorităţile publice au obligaţia să contribuie la asigurarea condiţiilor pentru participarea
liberă a tinerilor la viaţa politică, socială, economică, culturală şi sportivă a ţării.
Art. 50 Dreptul de petiţionare
(1) Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în
numele semnatarilor.
(2) Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv în numele
colectivelor pe care le reprezintă.
(3) Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă.
(4) Autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite
potrivit legii.
Art. 51 Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică
(1) Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică printr-un act administrativ
sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea
dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei.
(2) Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.
(2) Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile
judiciare săvîrşite în procesele penale. Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și
nu înlătura răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință, abuz sau
neglijență.
Art. 52 Restrîngerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restîns numai prin lege şi numai dacă
se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei
publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea
consecinţelor unei calamităţi naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrîngerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge
existenţa dreptului sau a libertăţii.
CAPITOLUL III, Îndatoririle fundamentale

Art. 53 Fidelitatea faţă de țară
(1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră.
(2) Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de
îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurămîntul cerut
de lege.
Art. 55 Apărarea ţării
(1) Cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere DacoRomânia.
(2) Condițiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare se stabilesc prin lege organică.
(3) Cetățenii pot fi încorporați de la vîrsta de 20 de ani și pînă la vîrsta de 35 de ani, cu
excepția voluntarilor, în condițiile legii organice.
(4) În temeiul dreptului legitimei apărări, a dreptului și obligației de apărare a națiunii și a
statului, conform doctrinei apărării întregului popor, se constituie Garda DacoRomână – ca
gardă morală a unităților administrativ-teritoriale ale țării și Oastea cea Mare ca Rezervă a
Oștirii constituită din militari în rezervă și în retragere în subordinea Statului Major al Apărării,
în condițiile legii organice.
Art. 56 Contribuţii financiare
(1) Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice.
(2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.
(3) Orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale.
Art. 57 Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor
Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile
constituţionale cu bună credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.
CAPITOLUL IV, Avocatul DacoRomânităţii
Art.58 Numirea şi rolul
(1) Avocatul DacoRomânităţii este ales de Parlamentul Obștilor DacoRomânităţii, pe o
durată de 7 ani, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor dacoromânilor din ţară și din afara ei.
Organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul DacoRomânităţii se stabilesc prin lege
organică.
(2) Avocatul DacoRomânităţii nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată, cu
excepția funcțiilor didactice din învățămîntul superior.
Art.59 Exercitarea atribuţiilor
(1) Avocatul DacoRomânităţii îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor
lezate în drepturile şi libertăţile lor, în limitele stabilte prin lege.
(2) Autorităţile publice sunt obligate să asigure Avocatul DacoRomânităţii sprijinul necesar
în exercitarea atribuţiilor sale.
Art.60 Raportul în faţa Parlamentului
Avocatul DacoRomânităţii prezintă Parlamentului DacoRomâniei rapoarte anual sau ori de
cîte ori starea dacoromânităţii o impune. Rapoartele pot conţine recomandări privind legislaţia
dacoromânească sau alte măsuri de altă natură pentru ocrotirea drepturilor și libertăţilor
dacoromânilor din întreaga lume, ori recomandări pentru factorii de decizie pe plan intern,
pentru ţările vecine, pe plan european, pentru alte ţări în care trăiesc şi muncesc dacoromânii,
precum şi pe plan internaţional, pe bază de reciprocitate sau pentru respectarea tratatelor şi
convenţiilor internaţionale la care DacoRomânia şi statele respective sunt parte.
TITLUL III, Autorităţile publice
CAPITOLUL I, Parlamentul
SECŢIUNEA 1, Organizare şi funcţionare
Art. 61 Rolul şi structura
(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al naţiunii dacoromâne şi unica autoritate
legiuitoare a ţării.
(2) Parlamentul este alcătuit din Senatul Naţiunii (maxim 100 de senatori – aleși la nivel
național) şi Camera Deputaţilor (maxim 300 de deputați – aleși în județe), total maxim 400 de
parlamentari.
(3) Preşedintele DacoRomâniei este şi Preşedintele onorific al Camerelor reunite în ședință
ale Parlamentului ca simbol de prim ales al națiunii.
(4) Preşedintele Senatului Națiunii în absența președintelui DacoRomâniei conduce
sedințele comune ale celor două camere.
Art. 62 Alegerea Camerelor
(1) Senatul Naţiunii este ales prin vot uninominal universal, egal, direct, secret şi liber
exprimat, de întreaga dacoromânitate, potrivit legii electorale, pe baza unei liste uninominale la
nivelul întregii dacoromânități cu drept de vot. Lista este deschisă pentru toți dacoromânii din
țară și din întreaga lume. Camera Deputaţilor este aleasă prin vot universal, egal, direct, secret
şi liber exprimat, de către cetăţenii dacoromâni din ţară potrivit legii electorale, pe baza votului
uninominal pe liste dintr-un colegiu electoral teritorial local din DacoRomânia.
(2) Numărul deputaţilor şi al senatorilor se stabileşte prin legea electorală, în raport cu
populaţia ţării respectînd proporția de 1 senator la 3 deputaţi.
(3) Sub egida Parlamentului DacoRomâniei funcţionează permanent Biroul Electoral al
Dacoromânităţii, care dă expresie voinţei naţionale prin organizarea alegerilor prezidenţiale,
parlamentare, locale, a referendumurilor naționale şi a sondajelor de opinie pe probleme
naţionale şi internaţionale.
Art. 63 Durata mandatului
(1) Senatul Naţiunii este ales pentru un mandat de 7 ani, iar Camera Deputaţilor este aleasă
pentru un mandat de 5 ani, care poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de
catastrofă.
(2) Alegerile pentru Senatul Naţiunii şi Camera Deputaţilor se desfăşoară în cel mult trei
luni de la expirarea mandatului.
(3) Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui DacoRomâniei, în cel
mult 20 de zile de la alegeri.
(4) Mandatele Senatului Naţiunii şi al Camera Deputaţilor se prelungesc pînă la întrunirea
legală a noului Parlament. În această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi
adoptate, modificate sau abrogate legi organice.
(5) Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului
precedent îşi continuă procedura în noul Parlament.
(6) Nimeni, niciodată, în nici o împrejurare, nu poate dizolva Parlamentul ales al
DacoRomâniei. Reînnoirea sa se face în mod natural, periodic, prin alegeri libere și
democratice, după o perioadă de 7 ani pentru Senatul Națiunii, respectiv după 5 ani pentru
Camera Deputaților.
Art. 64 Organizarea internă
(1) Organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu,
sancţionat de Curtea Constituţională. Prevederile constatate a fi neconstituţionale de către
Curtea Constituţională sunt și rămîn nule, Parlamentul urmînd a stabili prevederi conforme cu
spiritul prezentei Constituţii. Resursele financiare ale Camerelor sunt prevăzute în bugetele
aprobate de acestea.
(2) Fiecare Cameră îşi alege un birou permanent pe durata mandatului. Ceilalţi membri ai
birourilor permanente sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni. Membrii birourilor permanente
pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului.
(3) Deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit regulamentului
fiecărei Camere.
(4) Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau
alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune.
(5) Birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei

politice a fiecărei Camere.
Art. 65 Şedinţe comune
(1) Senatul Naţiunii şi Camera Deputaţilor lucrează în şedinţe separate şi în şedinţe comune.
În şedinţele comune, lucrările se desfăşoară potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii
deputaţilor şi senatorilor.
(2) Camerele se întrunesc în şedinţă comună pentru:
a) primirea mesajului Preşedintelui DacoRomâniei;
b) aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat;
c) declararea mobilizării generale sau parţiale;
d) declararea stării de război;
e) suspendarea sau încetarea ostilităţilor militare;
f) examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Securitate şi Apărare al DacoRomâniei şi
ale Curţii de Conturi;
g) numirea, la propunerea Preşedintelui DacoRomâniei, a directorului Serviciului Secret
DacoRomân de Informaţii şi a directorului Serviciului Secret DacoRomân de Contrainformații
și exercită controlului asupra activităţii acestor servicii;
h) examinarea rapoartelor Avocatului DacoRomânității;
i) îndeplinirea unor atribuţii care, potrivit Constituţiei sau regulamentului, se exercită în
şedinţă comună.
Art. 66 Sesiuni
(1) Senatul Naţiunii şi Camera Deputaţilor se întrunesc în două sesiuni ordinare pe an. Prima
sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfîrşitul lunii iunie. A doua sesiune începe
în luna septembrie şi nu poate depăşi sfîrşitul lunii decembrie.
(2) Senatul Naţiunii şi Camera Deputaţilor se întrunesc şi în sesiuni extraordinare, la cererea
Preşedintelui DacoRomâniei, a biroului permanent al fiecărei Camere, ori a cel puţin o treime
din numărul senatorilor sau al deputaţilor.
(3) Convocarea Camerelor se face de preşedinţii acestora.
Art. 67 Actele juridice şi cvorumul legal
Senatul Naţiunii şi Camera Deputaţilor adoptă legi, hotărîri şi moţiuni, în prezenţa majorităţii
membrilor.
Art. 68 Caracterul public al şedinţelor
(1) Şedinţele celor două Camere sunt publice.
(2) Camerele pot hotărî ca anumite şedinţe să fie secrete.
SECŢIUNEA A 2-A, Statutul senatorilor şi al deputaţilor
Art. 69 Mandatul reprezentativ
(1) În exercitarea mandatului, senatorii şi deputaţii sunt în serviciul naţiunii dacoromâne.
(2) Orice mandat imperativ este nul.
Art. 70 Mandatul senatorilor şi al deputaţilor
(1) Senatorii şi deputaţii intră în exerciţiul mandatului la data întrunirii legale a Camerei din
care fac parte, sub condiţia validării.
(2) Calitatea de senator sau de deputat încetează la data întrunirii legale a Camerelor nou
alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate sau de
deces.
Art. 71 Incompatibilităţi
(1) Nimeni nu poate fi, în acelaşi timp, președinte, senator şi deputat.
(2) Calitatea de președinte, senator sau de deputat este incompatibilă cu exercitarea oricărei
funcţii publice de autoritate.
(3) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică.
Art. 72 Imunitatea parlamentară

(1) Senatorii și deputaţii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru
opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.
(2) Senatorii și deputații pot fi urmăriți și trimiși în judecată penală pentru fapte care nu au
legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatuluji, dar nu pot fi
percheziționați, reținuți sau arestați fără încuviințarea Camerei din care fac parte, după
ascultarea lor. Urmărirea și trimiterea în judecata penală se pot face numai de către Parchetul
de pe lîngă Curtea Supremă de Justiție. Competența de judecată aparține Curții Supreme de
Justiție.
(3) În caz de infracţiune flagrantă, senatorul sau deputatul poate fi reţinut şi supus
percheziţiei. Ministrul justiţiei va informa neîntîrziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii
şi a percheziţiei. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reţinere, va
dispune imediat revocarea acestei măsuri.
SECŢIUNEA A 3-A, Legiferarea
Art. 73 Categorii de legi
(1) Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.
(2) Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei.
(3) Prin lege organică se reglementează:
a) sistemul electoral; organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente;
b) organizarea şi funcţionarea partidelor politice;
c) statutul senatorilor și deputaților, stabilirea indemnizației și a celorlalte drepturi ale
acestora;
d) organizarea şi desfăşurarea referendumului;
e) organizarea Guvernului DacoRomâniei şi a Consiliului Suprem de Securitate şi Apărare
al DacoRomâniei;
f) regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și al stării de război;
g) regimul stării de asediu şi al celei de urgenţă;
h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;
i) acordarea amnistiei sau a graţierii colective;
j) statutul funcţionarilor publici;
k) contenciosul administrativ;
l) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor
judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi;
m) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;
n) organizarea generală a învăţămîntului;
o) organizarea administraţiei locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind
autonomia locală;
p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială
r) statutul minorităților naționale din România;
s) regimul general al cultelor;
t) celelalte domenii pentru care, în Constituţie, se prevede adoptarea de legi organice.
Art. 74 Iniţiativa legislativă
(1) Iniţiativa legislativă aparţine Guvernului, senatorilor, deputaţilor, precum şi unui număr
de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă
legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste
judeţe sau în municipiul Bucureşti, precum și dacoromânilor de pretudindeni trebuie să fie
înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.
(2) Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu
caracter internaţional, amnistia şi graţierea.
(3) Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către una
dintre Camere.
(4) Senatorii, deputaţii şi cetăţenii care exercită dreptul la iniţiativă legislativă pot prezenta
propuneri legislative numai în forma cerută pentru proiectele de legi.
(5) Propunerile legislative se supun întîi adoptării în Camera în care au fost prezentate.
Art. 75 Sesizarea Camerelor
(1) Se supun spre dezbatere și adoptare Camerei Deputaților, ca primă Cameră sesizată,
proiectele de legi și propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri
internaționale și a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri,
precum și proiectele legilor organice prevăzute la art.31 alineatul (5), art. 4 alineatul (3), art.55
alineatul (2), art.58 alineatul (3) literele e), k), l), n), o), art.79 alineatul (2), art.73 alineatul (3),
art,105 alineatul (2), art.117 alineatul (3), art118 alineatul (2) și (3), art.120 alineatul (2), art.126
alineatul (4) și (5) și art.142 alineatul (5). Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se
supun dezbaterii și adoptării, ca primă Cameră sesizată, Senatului.
(2) Prima cameră sesizată se pronunță în termen de 45 de zile. Pentru coduri și alte legi de
complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. În cazul depășirii acestor termene se
consideră că proiectele de legi sau propuneri legislative au fost adoptate.
(3) După adoptare sau respingere de către prima Camera sesizată, proiectul sau propunerea
legislativă se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv.
(4) În cazul în care prima Camera sesizată adoptă o prevedere care, potrivit alineatului (1),
intră în competența sa decizională, prevederea este definitiv adoptată dacă și cea de-a doua
Cameră este de acord. În caz contrar, numai pentru prevederea respectivă, legea se întoarce la
prima Cameră sesizată, care va decide definitiv în procedură de urgență.
(5) Dispozițiile alineatului (4) referitoare la întoarcerea legii se aplică în mod corespunzător
și în cazul în care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care competența decizională
aparține primei Camere.
Art.76 Adoptarea legilor şi a hotărîrilor
(1) Legile organice şi hotărîrile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul
majorităţii membrilor fiecărei Camere.
(2) Legile ordinare şi hotărîrile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare
cameră.
(3) La cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, Parlamentul poate adopta proiecte de
legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă, stabilită potrivit regulamentelor fiecărei
Camere.
Art. 77 Promulgarea legii
(1) Legea se trimite, spre promulgare, Președintelui DacoRomâniei. Promulgarea legii se
face în termen de cel mult 30 de zile de la primire.
(2) Înainte de promulgare, Președintele poate cere Parlamentului, o singură dată,
reexaminarea legii.
(3) Dacă Președintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea
constituționalității ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate
după reexaminarea sau de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea
deciziei Curții Constituționale, prin care i s-a confirmat constituționalitatea.
Art. 78 Intrarea în vigoare a legii
Legea se publică în Monitorul Oficial al DacoRomâniei şi intră în vigoare la 3 zile de la data
publicării sau la o data ulterioară prevăzută în textul ei.
Art.79 Consiliul Legislativ
(1) Consiliul Legislativ este organul consultativ de specialitate al Parlamentului, care
avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării și coordonării întregii
legislații. El ține evidența oficială a legislației DacoRomâniei.
(2) Înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Legislativ se stabilesc prin lege

organică.
CAPITOLUL II, Preşedintele DacoRomâniei
Art. 80 Rolul Preşedintelui DacoRomâniei
(1) Preşedintele DacoRomâniei reprezintă statul dacoromân şi este simbolul suveranității și
independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării, ca părinte al patriei,
reprezentant prim ales uninominal al dacoromânităţii din țară și din întreaga lume.
(2) Preşedintele DacoRomâniei veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a
autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile
statului, precum şi între stat şi societatea dacoromânească, apără tradițiile și instituțiile acestora.
(3) Președintele DacoRomâniei, în cooperare cu obștile dacoromânești, universitățile,
asociațiile, fundațiile, academiile statului și ale dacoromânității, de stat și private, institute de
cercetare științifică de toate specialitățile, alte organizații nonguvernamentale civice, elaborează
strategii și programe pe termen scurt, mediu, lung și foarte lung, privind principalele direcții de
dezvoltarea ale țării, în domeniile politic, economic, social, cultural, educativ, de cercetare
științifică, diplomatic, tehnic, militar, spiritual etc.
(4) Elaborează și prezintă în fața Parlamentului, în sinteză, împreună cu instituțiile
specializate ale statului, inclusiv serviciile secrete, problemele privind starea națiunii
dacoromâne din țară și din afara ei la un moment dat, ori pentru un anumit domeniu și
concentrează toate propunerile la nivel național privind prognozele și orientările de perspectivă
la nivel național în context internațional privind DacoRomânia.
(5). Preşedintele DacoRomâniei este şi președintele onorific al Senatului Naţiunii şi conduce
sedinţele solemne ale celor două camere la care participă și Guvernul DacoRomâniei.
Art. 81 Alegerea Preşedintelui
(1) Preşedintele DacoRomâniei este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber
exprimat, pe o lista uninominală, la nivel național și al dacoromânității din întreaga lume.
Propuneri pentru președinția DacoRomâniei pot face Senatul Naţiunii, Parlamentul Obștilor
Dacoromânităţii, universități, fundații, asociații, alte instituţii de interes naţional, precum şi pe
baza candidaturilor individuale, independente.
(2) Este declarat ales candidatul care a întrunit majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi
în listele electorale.
(3) În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează
al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute
în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi,
indiferent de numărul votanților.
(4) Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al DacoRomâniei decît pentru
cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive.
(5) Președintele DacoRomâniei trebuie să aibă numai cetățenie dacoromână.
Art. 82 Validarea mandatului şi depunerea jurămîntului
(1) Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al DacoRomâniei este validat de Curtea
Constituţională ca secție din cadrul Curții Supreme de Justiție. Contestarea alegerii
Președintelui DacoRomâniei se face la plenul Curții Supreme de Justiție.
(2) Candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Senatului Națiunii și a Camerei
Deputaţilor, în şedinţă comună, următorul jurămînt: ,,Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi
priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a naţiunii dacoromâne, să respect
Constituţia, legile ţării şi tradiţiile dacoromânităţii, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile
fundamentale ale cetăţenilor dacoromâni şi ale dacoromânilor de pretudindeni, suveranitatea,
independenţa, unitatea, identitatea şi integritatea teritorială a DacoRomâniei. Aşa să-mi ajute
Dumnezeu și Zamolse!”
Art. 83 Durata mandatului

(1) Mandatul Preşedintelui DacoRomâniei este de 7 ani şi se exercită de la data depunerii
jurămîntului.
(2) Preşedintele României îşi exercită mandatul pînă la depunerea jurămîntului de
Preşedintele nou ales.
(3) Mandatul Preşedintelui DacoRomâniei poate fi prelungit de Parlamentul DacoRomâniei,
prin lege organică, în caz de război, pînă la încheierea păcii sau în caz de catastrofă, cu încă un
an de zile, maxim.
Art. 84 Incompatibilităţi şi imunităţi
(1) În timpul mandatului, Preşedintele DacoRomâniei nu poate fi membru al unui partid şi
nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată.
(2) Preşedintele DacoRomâniei se bucură de imunitate; prevederile art. 72 alineatul (1) se
aplică în mod corespunzător.
(3) Senatul Naţiunii şi Camera Deputaţilor, în şedinţă comună, pot hotărî punerea sub
acuzare a Preşedintelui DacoRomâniei pentru înaltă trădare, pentru încălcarea prevederilor
Constituției și legilor țării, cu votul a cel puţin două treimi din numărul senatorilor şi deputaților.
Competenţa de judecată aparţine Curţii Supreme de Justiţie, în condiţiile legii. Preşedintele este
demis de drept la data rămînerii definitive a hotărîrii de condamnare.
Art. 85 Numirea Guvernului
(1) Preşedintele Parlamentului DacoRomâniei desemnează un candidat pentru funcţia de
prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.
(2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi
numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului, după obţinerea
votului nominal al Parlamentului.
(3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziția politică a
Guvernului, Președintele DacoRomâniei va putea exercita atribuția prevăzută la alineatul (2)
numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.
Art. 86 Consultarea Guvernului
Preşedintele DacoRomâniei poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de
importanţă deosebită.
Art. 87 Participarea la şedinţele Guvernului
(1) Preşedintele DacoRomâniei poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat
probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice,
iar la cererea primului-ministru, și în alte situaţii.
(2) Preşedintele DacoRomâniei poate prezida ședințele Senatului Națiunii dacă este invitat,
precum și ședințele Guvernului de la alineatul (1) la care participă din proprie inițiativă, precum
și alte ședințe ale Guvernului dacă este invitat.
Art. 88 Mesaje
Preşedintele DacoRomâniei adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele
probleme politice și la starea naţiunii în primul trimestru al anului și ori de cîte ori este necesar.
Art. 89 Autodizolvarea Parlamentului
(1) Parlamentul vechi nu se poate autodizolva decît după ce noul Parlament s-a întrunit în
prima sa ședință în care și-a ales noile structuri de conducere ale noului Parlament. La
finalizarea alegerilor interne din noul Parlament acesta proclamă dizolvarea vechiului
Parlament.
(2) Noul Parlament al DacoRomâniei nu poate să se autodizolve și nici să fie dizolvat în
timpul mandatului său, nici de către Președintele DacoRomâniei, nici de către prim ministru al
Guvernului DacoRomâniei, nici în timp de război, nici în timpul stării de asediu sau al stării de
urgenţă.
(3) În orice vreme Parlamentul DacoRomâniei este o instituție continuă, permanentă, care ia
decizii suverane, libere și democratice în interesul național al statului dacoromân și pentru
națiunea dacoromână, inclusiv pentru dacoromânitatea din întreaga lume.
(4) În timpul ocupației străine, Parlamentul își continuă activitatea în teritoriul neocupat ori
în exil, într-o țară prietenă în care s-au evacuat membrii Parlamentului în vreme de război.
Art. 90 Referendumul
(1) Preşedintele DacoRomâniei, după consultarea Parlamentului, trebuie să ceară naţiunii să-
şi exprime voinţa, prin referendum, cu privire la probleme de interes naţional şi internaţional
prin Autoritatea Electorală Permanentă a DacoRomânităţii.
Art. 91 Atribuţii în domeniul politicii externe
(1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele DacoRomâniei, după ce au fost
negociate de Guvern, supuse ratificării de către Parlamentului, în termen de 60 de zile. Nici un
tratat internațional de interes național nu se semnează fără a se supune unui referendum
național, după ratificarea lui de către Parlament și înainte de a se semna de către Președintele
DacoRomâniei conform procedurilor constituționale, ori stabilite prin lege organică.
(2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii
diplomatici ai DacoRomâniei şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului
misiunilor diplomatice.
(3) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lîngă Preşedintele
DacoRomâniei.
Art. 92 Atribuţii în domeniul apărării
(1) Preşedintele DacoRomâniei este Comandantul Forţelor Armate şi îndeplineşte funcţia de
preşedinte al Consiliului Suprem de Securitate şi Apărare al DacoRomâniei.
(2) El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau
generală a Forţelor Armate, a Gărzii DacoRomâne precum și a Rezervei Oștiri - Oastea cea
Mare a DacoRomânității. Numai în cazuri excepţionale, hotărîrea Preşedintelui se supune
ulterior aprobării Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare.
(3) În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele DacoRomâniei ia
măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntîrziat la cunoştinţă Parlamentului, printr-
un mesaj.
Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea
agresiunii.
(4) În caz de mobilizare sau de război, Parlamentul își continuă activitatea pe toată durata
acestor stări, iar dacă nu se află în sesiune, se convoacă de drept în 24 de ore de la declararea
lor.
Art. 93 Măsuri excepţionale
(1) Preşedintele DacoRomâniei instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă,
în întreaga ţară ori în unele unități administrative-teritoriale, unele localităţi, şi solicită
Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acestuia.
(2) Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de
la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora.
Art. 94 Alte atribuţii
Preşedintele DacoRomâniei îndeplineşte şi următoarele atribuţii:
a) conferă decoraţii şi titluri de onoare;
b) acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral;
c) numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege;
d) acordă graţierea individuală;
Art. 95 Suspendarea din funcţie
(1) În cazul săvîrşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele
DacoRomâniei poate fi suspendat din funcţie de Senatul Naţiunii şi Camera Deputaţilor, în
şedinţă comună, cu votul majorităţii senatorilor și deputaţilor, după consultarea Curţii

Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se
impută.
(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul
deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntîrziat, la cunoştinţă Preşedintelui.
(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se
organizează un referendum national pentru demiterea Preşedintelui.
Art. 96 Punerea sub acuzare
(1) Senatul Națiunii și Camera Deputaților, în ședință comună, cu votul a cel puțin două
treimi din numărul senatorilor și deputaților, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui
DacoRomâniei pentru înaltă trădare.
(2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi inițiată de majoritatea senatorilor și deputaților
și se aduce, neîntîrziat, la cunoștință Președintelui României pentru a putea da explicații publice
cu privire la faptele ce i se impută.
(3) De la data punerii sub acuzare și pînă la data demiterii Președintele este suspendat de
drept, iar funcția sa va fi exercitată imediat de către Președintele Senatului Națiunii.
(4) Competența de judecată aparține secției Curtea constituțională din cadrul Curții Supreme
de Justiție, Președintele este demis de drept la data rămînerii definitive a hotărîrii de
condamnare.
Art.97 Vacanța funcției
(1) Vacanța funcției de Președinte al DacoRomâniei intervine în caz de demisie, de demitere
din funcție, de imposibilitatea definitivă a exercitării atribuțiilor sau de deces.
(2) Pentru săvîrșirea de infracţiuni de competența Tribunalului Penal Internațional, alte
infracţiuni comise în afara exercitarii mandatului de preşedinte acesta poate fi suspendat pe
durata cercetărilor, dacă nu îşi prezinta demisia. Pe timpul cercetărilor și pînă la data unei
hotărîri judecătorești rămase definitive și irevocabile, atribuţiile președintelui sunt preluate de
către președintele Senatului Națiunii.
(3) În cazul în care şi asupra acestuia s-a emis un mandat de punere sub acuzare din partea
unui magistrat dacoromân, atribuţiile de preşedinte al DacoRomâniei, pînă la organizarea unor
noi alegeri, sunt preluate de către președintele Camerei Deputaților.
(3) În termen de trei luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al
DacoRomâniei, Parlamentul va organiza alegeri pentru un nou Preşedinte.
Art. 98 Interimatul funcţiei
(1) Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă, ori dacă Preşedintele este suspendat din
funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se
asigură, în ordine, de preşedintele Senatului Națiunii și apoi de președintele Camerei
Deputaților.
(2) Atribuţiile prevăzute la articolele 88-90 nu pot fi exercitate pe durata interimatului
funcţiei prezidenţiale.
Art. 99 Răspunderea preşedintelui interimar
Dacă persoana care asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al DacoRomâniei săvîrşeşte
fapte grave, prin care se încalcă prevederile Constituţiei, se aplică Art. 95 şi Art. 98.
Art. 100 Actele Preşedintelui
(1) În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele DacoRomâniei emite decrete care se publică
în Monitorul Oficial al DacoRomâniei. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului.
(2) Decretele emise de Preşedintele DacoRomâniei în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute
în art. 91 alineatele (1) şi (2), art. 92 alineatele (2) şi (3), art. 93 alineatul (1) şi art. 94 literele
a), b) şi d) se contrasemnează de primul-ministru.
Art. 101 Indemnizaţia şi celelalte drepturi
Indemnizaţia şi celelate drepturi ale Preşedintelui Dacoromâniei se stabilesc prin lege.
CAPITOLUL III, Guvernul

Art. 102 Rolul şi structura
(1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură
realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei
publice.
(2) În îndeplinirea atribuţiilor sale, Guvernul cooperează cu organismele sociale interesate.
(3) Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege
organică.
Art. 103 Învestitura
(1) Preşedintele DacoRomâniei desemnează pentru funcţia de prim-ministru, pe candidatul
propus în urma consultării cu conducerea partidului care are majoritatea absolută în Parlament
ori, iar dacă nu există o asemenea majoritate, pe candidatul propus prin acordul partidelor aliate
reprezentate în Parlament.
(2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare,
votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.
(3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Senatul Naţiunii şi Camera Deputaţilor, în
şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii senatorilor și
deputaţilor pe baza unui program de guvernare.
Art. 104 Jurămîntul de credinţă
(1) Primul-ministru, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune individual, în faţa
Preşedintelui DacoRomâniei, jurămîntul de la art. 82.
(2) Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul, începînd de la
data depunerii jurămîntului.
(1) Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei funcţii publice
de autoritate, cu excepția celei de senator sau deputat. De asemenea, ea este incompatibilă cu
exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională salarizate în cadrul organizaţiilor cu scop
comercial.
(2) Membrii Guvernului trebuie să aibă numai cetățenia dacoromână.
(2) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică.
Art. 106 Încetarea funcţiei de membru al Guvernului
Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii
drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a condamnării prin hotărîre penală rămasă
definitivă, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
Art. 107 Primul-ministru
(1) Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia,
respectînd atribuţiile ce le revin. De asemenea, prezintă Senatului Națiunii și Camerei
Deputaților rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate.
(2) Președintele DacoRomâniei nu-l poate revoca pe primul-ministru.
(3) Dacă primul-ministru se află într-una din situaţiile prevăzute la art.106 sau este în
imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Președintele DacoRomâniei va desemna un alt
membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-
ministru, pînă la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilităţii exercitării
atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern.
(4) Prevederile alineatului (2) se aplică în mod corespunzător şi celorlaţi membri ai Guvernului,
la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.
Art. 108 Actele Guvernului
(1) Guvernul adoptă hotărîri şi ordonanţe.
(2) Hotărîrile se emit pentru organizarea executării legilor.
(3) Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile
prevăzute de aceasta.
(4) Hotărîrile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se
contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul
Oficial al DacoRomâniei. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărîrii sau a ordonanţei. Hotărîrile care
au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate.
(5) Hotărîrile şi ordonanţele emise în timpul funcţionarii Parlamentului sau în afara
prevederilor legii speciale de abilitare emise de Parlament sunt neconstituţionale şi nu au nici
un efect.
Art. 109 Răspunderea membrilor Guvernului
(1) Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate.
Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea
Guvernului şi pentru actele acestuia.
(2) Senatul Naţiunii, Camera Deputaţilor şi Preşedintele DacoRomâniei, orice instituţie
publică precum si orice cetăţean dacoromân au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor
Guvernului pentru faptele săvîrşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală,
Preşedintele DacoRomâniei poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în
judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie.
Competenţa de judecată aparţine Curţii Supreme de Justiţie.
(3) Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate
printr-o lege privind responsabilitatea ministerială.
Art. 110 Încetarea mandatului
(1) Guvernul îşi exercită mandatul pînă la data validării alegerilor parlamentare generale.
(2) Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă
primul-ministru se află într-una din situaţiile prevăzute în art.106 ori este în imposibilitatea de
a-și exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile.
(3) În situaţiile prevăzute în alineatul (2) sunt aplicabile prevederile art. 103.
(4) Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) şi (2) îndeplineşte numai actele
necesare pentru administrarea treburilor publice, pînă la depunerea jurămîntului de membrii
noului Guvern.
CAPITOLUL IV, Raporturile Parlamentului cu Guvernul
Art. 111 Informarea Parlamentului
(1) Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar
al activităţii lor, sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Senatul Naţiunii,
Camera Deputaţilor sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. În
cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a
bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie.
(2) Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. Dacă li se solicită prezenţa,
participarea lor este obligatorie.
Art. 112 Întrebări, interpelări și moțiuni simple
(1) Guvernul şi fiecare dintre membrii săi sunt obligaţi să răspundă la întrebările sau la
interpelările formulate de senatori și deputaţi.
(2) Senatul Naţiunii şi Camera Deputaţilor poate adopta o moţiune prin care să-şi exprime
poziţia cu privire la o problema de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o
problemă ce a făcut obiectul interpelării. În caz contrar, la a treia lipsă a unui ministru, acesta
este destituit automat de către Președintele DacoRomâniei.
Art. 113 Moţiunea de cenzură
(1) Senatul Naţiunii şi Camera Deputaţilor, în şedinţă comună, pot retrage încrederea
acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii senatorilor şi
senatorilor.
(2) Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al
deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii.
(3) Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data cînd a fost prezentată în şedinţa
comună a celor două Camere.
(4) Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, senatorii şi senatorii care au semnat-o nu mai
pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul
îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114.
Art. 114 Angajarea răspunderii Guvernului
(1) Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Senatului Naţiunii şi Camerei Deputaţilor,
în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sa a unui proiect
de lege.
(2) Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la
prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată
în condiţiile art. 112.
(3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat,
modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat,
iar programul sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.
(4) În cazul în care Preşedintele DacoRomâniei cere reexaminarea legii adoptate potrivit
alineatului (3), dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere.
Art. 115 Delegarea legislativă
(1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite
ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
(2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data pînă la care se pot emite
ordonanţe.
(3) Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, potrivit
procedurii legislative, pînă la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului
atrage încetarea efectelor ordonanţei.
(4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situații extraordinare a căror
reglementare nu poate fi amînată, avînd obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora
(5) Ordonanța de urgență intră în vigoare numai după depunere sa spre dezbatere în
proccedură de urgență la Camera competentă să fie sesizată și după publicarea ei în Monitorul
Oficial al DacoRomâniei. Camerele, daca nu se în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5
zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la
depunere, Camera sesizată nu se pronunță asupra ordonanței, aceasta se consideră adoptată și
se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedura de urgență. Ordonanța de
urgență cuprinzînd normele de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la art.
76 alineatul (1).
(6) Ordonanța de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta
regimului instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute
de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în
proprietatea publică.
(7) Ordonanțele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege în
care vor fi cuprinse și ordonanțele ale cător efecte au încetat potrivit alineatul (3).
(8) Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile
necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanței.
CAPITOLUL V, Administraţia publică
SECŢIUNEA 1, Administraţia publică centrală de specialitate
Art. 116 Structura
(1) Ministerele se organizează numai în subordinea Guvernului.
(2) Alte organe de specialitate se pot organiza în subordinea Guvernului ori a ministerelor
sau ca autorităţi administrative autonome.
Art. 117 Înfiinţarea
(1) Ministerele se înfiinţează, se organizează şi funcţionează potrivit legii.
(2) Guvernul şi ministerele, cu avizul Curţii de Conturi, pot înfiinţa organe de specialitate,
în subordinea lor, numai dacă legea le recunoaşte această competenţă.
(5) Autorităţile administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică.
Art. 118 Forţele armate
(1) Armata este subordonată exclusiv voinţei naţiunii pentru garantarea suveranităţii, a
independenţei, a identității şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei
constituţionale. În condițiile legii și ale tratatelor internaționale la care România este parte, armata
contribuie la apărarea colectivă în sistemul de alianță militară și participă la acțiuni privind
menținerea sau restabilirea păcii.
(2) Comanda militară este suverană și aparține Parlamentului DacoRomâniei transmisă prin
Președintele DacoRomâniei. În alianțele militare aprobate de Parlament, militarii dacoromâni sunt
subordonați conducerii DacoRomâniei și execută numai ordinele Parlamentului țării.
(3) Structura sistemului naţional de apărare, organizarea armatei la pace și la război,
pregătirea populaţiei, a economiei şi a teritoriului pentru apărare, precum şi statutul cadrelor
militare, se stabilesc prin lege organică.
(4) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător, poliţiei şi serviciilor de
informaţii ale statului, precum şi celorlalte componente ale forţelor armate.
(5) Pe baza de voluntariat se instituie Grada DacoRomână și Oastea cea Mare a
DacoRomâniei sub comanda Statului Major al Apărării DacoRomâniei.
(6) Organizarea de activităţi militare sau paramilitare în afara unei autorităţi statale este
interzisă.
(7) Pe teritoriul DacoRomâniei nu pot intra, staționa, desfășura operațiuni sau trece trupe
străine decît în condiţiile stabilite de lege sau ale tratatelor internaționale la care DacoRomânia
este parte.
(8) Bazele militare străine, precum și organizații militare și paramilitare secrete sau în tabere
deschise ale altor națiuni și naționalități, inclusiv conlocuitoare, sunt interzise pe întreg
teritoriul DacoRomâniei.
(0) Militarii din Armata dacoromână trebuie să aibe numai cetățenia dacoromână.
Art. 119 Consiliul Suprem de Securitate şi Apărare al DacoRomâniei
Consiliul Suprem de Securitate şi Apărare al Dacoromâniei conduce, organizează şi
coordonează unitar activităţile care privesc securitatea, apărarea ţării, ordinea publică şi
siguranţa naţională, participarea la menținerea păcii internaționale și la apărarea colectivă în
sistemele de alianță militară, precum și la acțiuni de menținere sau restabilire a păcii.
SECŢIUNEA A 2-A, Administraţia publică locală
Art. 120 Principii de bază
Administraţia publică din unităţile adminstrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile
descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice.
Art. 121 Autorităţile comunale şi orăşeneşti
(1) Autorităţile administraţiei publice, prin care se realizează autonomia locală în comune şi
oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile legii.
(2) Consiliile locale şi primarii funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative
autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe.
(3) Autorităţile prevăzute la alineatul (1) se pot constitui şi în subdiviziunile administrativ-
teritoriale ale municipiilor.
Art. 122 Consiliul judeţean

(1) Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea activităţii
consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean.
(2) Consiliul judeţean este ales şi funcţionează în condiţiile legii.
Art. 123 Prefectul
(1) Guvernul numeşte cîte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti.
(2) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice
deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din
unităţile administrativ-teritoriale.
(3) Atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organică.
(4) Prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al consiliului
judeţean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat
este suspendat de drept.
CAPITOLUL VI, Autoritatea judecătorească
SECŢIUNEA 1, Instanţele judecătoreşti
Art. 124 Înfăptuirea justiţiei
(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.
(2) Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți
(3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.
Art. 125 Statutul judecătorilor
(1) Judecătorii numiţi de Preşedintele DacoRomâniei sunt inamovibili, în condițiile legii.
(2) Propunerile de numire, precum și promovarea, transferarea și sancționarea judecătorilor
sunt de competența Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile legii sale organice.
(3) Funcția de judecător este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu
excepția funcțiilor didactice din învățămîntul superior.
(4) Judecătorii trebuie să aibe numai cetățenia dacoromână.
Art. 126 Instanţele judecătoreşti
(1) Justiţia se realizează prin Curtea Supremă de Justiţie şi prin celelalte instanţe
judecătoreşti stabilite de lege.
(2) Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare.
(3) Competenţa instanțelor judecătorești şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de
lege.
(4) Competența Curții Supreme de Justiție și regulile de funcționare ale acesteia se stabilesc
prin lege.
(5) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea
contenciosul administrativ, este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu
Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar. Instanțele de contencios
administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau,
după caz, prin dispoziții din ordonațe declarate neconstituționale.
Art. 127 Caracterul public al dezbaterilor
Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege.
Art. 128 Folosirea limbii materne și a interpretului în justiție
(1) Procedura judiciară se desfăşoară în limba română.
(2) Cetăţenii aparţinînd minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă în
fața instanțelor de judecată, în condițiile legii organice.
(3) Modalitățile de exercitare a dreptului prevăzut la alineatul (2), inclusiv prin folosirea de
interpreți sau traduceri, se vor stabili astfel încît să nu împiedice buna administrare a justiției și
să nu implice cheltuieli suplimentare pentru cei interesați.
(4) Cetățenii străini și apatrizi care nu înțeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a
lua cunoștință de toate actele și lucrările dosarului, de a vorbi în instanță și de a pune concluzii,
prin interpret; în procesele penale acest drept este asigurat în mod gratuit.
Art. 129 Folosirea căilor de atac
Împotriva hotărîrilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile
de atac, în condiţiile legii.
Art. 130 Poliţia instanţelor
Instanţele judecătoreşti dispun de poliţia pusă în serviciul lor.
SECŢIUNEA A 2-A, Ministerul Public
Art. 131 Rolul Ministerului Public
(1) În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi
apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
(2) Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile
legii.
(3) Parchetele funcționează pe lîngă instanțele de judecată, conduc și supraveghează
activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, în condițiile legii.
Art. 132 Statutul procurorilor
(1) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al
controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.
(2) Funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu
excepţia funcţiilor didactice din învăţămîntul superior.
(3) Procurorii trebuie să aibă numai cetățenia dacoromână.
SECŢIUNEA A 3-A, Consiliul Superior al Magistraturii
Art. 133 Rolul și structura
(1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței justiției.
(2) Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, din care:
a) 14 sunt aleși în adunările generale ale magistraților și validați de Senat; aceștia fac parte
din două secții, una pentru judecători și una pentru procurori; prima secție este compusă din 9
judecători, iar cea de-a doua din 5 procurori;
b) 2 reprezentanți ai societății civile, specialiști în domeniul dreputului, care se bucură de
înaltă reputație profesională și morală, aleși de Senat; aceștia participă numai la lucrările în
plen;
c) ministrul justiției, președintele Curții Supreme de Justiție și procurorul general al
Parchetului de pe lîngă Curtea Supremă de Justiție.
(3) Președintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an,
ce nu poate fi reînnoit, dintre magistrații prevăzuți la alineatul (2), litera a).
(4) Durta mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani.
(5) Hotărîrile Consiliului Superior al Magistraturii se iau prin vot secret.
(6) Hotărîrile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive și irevocabile, cu excepția
celor prevăzute la art.134 alineatul (2)
Art.134 Atribuții
(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Președintelui DacoRomâniei numirea în
funcție a judecătorilor și a procurorilor, cu excepția celor stagiari, în condițiile legii.
(2) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile
sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, potrivit procedurii
stabilite prin legea sa organică. În aceste situații, ministrul justiției, președintele Curții Supreme
de Justiție nu au drept de vot.
(3) Hotărîrile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la
Curtea Supremă de Justiție.
(4) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește și alte atribuții stabilite prin legea sa
organică, în realizarea rolului său de garant al independenței justiției.
TITLUL IV, Economia şi finanţele publice
Art. 135 Economia
(1) Economia DacoRomâniei este economie de piaţă.
(2) Statul trebuie să asigure:
a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru
valorificarea tuturor factorilor de producţie;
b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;
c) stimularea cercetării ştiinţifice și tehnologice naționale, a artei și protecția dreptului de
autor;
d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional;
e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic;
f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii;
g) aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanță cu obiectivele
DacoRomâniei.
Art. 136 Proprietatea
(1) Statul ocrotește proprietatea.
(2) Proprietatea este publică sau privată.
(3) Proprietatea publică, în întregul ei, aparține statului. Ea nu poate fi împărțită și trecută în
proprietatea unităților administrativ-teritoriale.
(4) Bogățiile de orice natură ale subsolului, pădurile, căile de comunicație, spațiul aerian,
apele cu potențial energetic valorificabil și acelea ce pot fi folosite în interes public, plajele,
marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice ale platoului continental, precum și
alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietății publice.
(5) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile.
(6) Bunurile proprietate publică pot fi concesionate, închiriate sau date în administrare
regiilor autonome ori instituțiilor publice centrale sau locale, în conditiile legii, numai în urma
unui referendum național prin care cetățenii DacoRomâniei să aprobe acest lucru. Bunurile
proprietate publică nu pot fi concesionate ori închiriate unor privați sau unor firme private.
Exploatarea resurselor naturale ale DacoRomâniei se poate face doar de către firme cu capital
integral de stat.
(7) Proprietatea privată este, în condițiile legii, inviolabilă.
(8) Proprietatea publică a DacoRomâniei este gestionată de Fondul Național al
DacoRomâniei, fond suveran de stat. Conducerea Fondului Național al DacoRomâniei este
aleasă prin votul direct al cetățenilor, pentru un mandat de 2 ani, în condițiile legii organice.
(9) Comunitățile locale care trăiesc în apropierea pădurilor au drept de uzufruct asupra
pădurilor lîngă care trăiesc, în condițiile legii organice.
Art. 137 Sistemul financiar
(1) Formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului, ale
unităților administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege.
(2) Moneda națională este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul. În condițiile aderării la
Uniunea Europeană, prin lege organică se poate recunoaște circulația monedei Uniunii
Europene, precum și pe cea a Terrei comune - ComTerra.
Art.138 Bugetul public național
(1) Bugetul public naţional cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi
bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor.
(2) Guvernul elaborează anual proiectul bugetului de stat şi pe cel al asigurărilor sociale de
stat, pe care le supune, separat, aprobării Parlamentului.
(3) Dacă legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu au fost
adoptate cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar, se aplică în continuare
bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat ale anului precedent, pînă la adoptarea
noilor bugete.
(4) Bugetele locale se elaborează, se aprobă şi se execută în condiţiile legii.
(5) Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare.
Art. 139 Impozite, taxe și alte contribuții
(1) Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor
sociale de stat se stabilesc numai prin lege.
(2) Impozitele și taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau județene, în limitele și în
condițiile legii.
(3) Sumele reprezentînd contribuțiile la construirea unor fonduri se folosesc, în condițiile
legii, numai potrivit destinației acestora.
Art. 140 Curtea de Conturi
(1) Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de
întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. În condiţiile legii
organice, litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele
judecătorești specializate.
(2) Curtea de Conturi prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune
ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat, cuprinzînd şi neregulile constatate.
(3) La cererea Senatului Naţiunii şi a Camerei Deputaţilor, Curtea de Conturi controlează
modul de gestionare a resurselor publice şi raportează despre cele constatate.
(4) Consilierii de conturi sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de 7 ani, care nu poate
fi prelungit sau înnoit, sunt independenţi şi inamovibili, potrivit legii. Ei sunt supuşi
incompatibilităţilor prevăzute de lege pentru judecători.
(5) Curtea de Conturi se înnoiește cu o treime din consilierii de conturi numiți de Parlament,
din 3 în 3 ani, în condițiile prevăzute de legea organică a Curții.
(6) Revocarea membrilor Curții de Conturi se face de către Parlament, în cazurile și
condițiile prevăzute de lege.
Art. 141 Consiliul Economic și Social
Consiliul Economic și Social este organ consultativ al Parlamentului și al Guvernului în
domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organică de înființare, organizare și funcționare.
TITLUL V, Curtea Constituţională
Art. 142 Structura
(1) Curtea Constituțională este prima instanță care judecă toate cazurile de încălcare a
normelor constituționale din DacoRomânia.
(1) Curtea Constituţională se compune din nouă judecători profesioniști, ca secție autonomă
a Curții Supreme de Justiție și ca instanța pentru apărarea Constituției DacoRomâniei.
(4) Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime din judecătorii ei, din 3 în 3 ani, aleși prin vot
secret de către Consiliul Suprem al Magistraturii, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii.
Art. 143 Condiţii pentru numire
(1) Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă
competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică, de cercetare
științifică juridică sau în învăţămîntul juridic superior. Ei nu trebuie să fie sau să fi fost membri
de partid, să nu fi făcut parte din societăți secrete, din țară sau din străinătate și nici să mai fie
membri de partid sau din orice alte organizații, fundații, asociații.
(2) Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă numai cetățenia dacoromână
Funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este incompatibilă cu oricare altă funcţie
publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţămîntul juridic superior.
Art. 145 Independenţa şi inamovibilitatea

Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi
inamovibili pe durata acestuia.
Art. 146 Atribuţii
Curtea Constituţională are următoarele atribuţii:
a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea
Preşedintelui DacoRomâniei, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a
Curţii Supreme de Justiţie, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de
senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;
b) se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau a altor acorduri internaționale, la
sesizare unuia dintre președinții celor două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi
sau de cel puţin 25 de senatori;
c) se pronunță asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia
dintre președinții celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50
de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;
d) hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate
în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepția de neconstituționalitate poate
fi ridicată și direct de Avocatul DacoRomânității;
e) soluționează conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la cererea
Președintelui DacoRomâniei, a unuia dintre președinții celor două Camere, a primului-ministru sau
a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii;
f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui DacoRomâniei şi
confirmă rezultatele sufragiului;
g) constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de
Preşedinte al DacoRomâniei şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului;
h) dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui
DacoRomâniei;
i) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi
confirmă rezultatele acestuia;
j) verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni;
k) hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic.
l) îndeplinește și alte atribuții prevăzute de legea organică a Curții.
Art. 147 Deciziile Curţii Constituţionale
(1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente,
constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea
deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu
pun de acord prevederile neconstituționale
cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind
neconstituționale sunt suspendate de drept.
(2) În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora,
Parlamentul este obligat să reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu
decizia Curții Constituționale.
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată
potrivit art.144 litera b, acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate.
Tratatul sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile Curţii Constituţionale pot fi atacate la Curtea Supremă de Justiție după care
devind obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Ele se publică în Monitorul Oficial al
DacoRomâniei.
(5) Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al DacoRomâniei. De la
data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
TITLUL VI, Integrarea euroatlantică sau în alte organizații internaționale

Art. 148 Integrarea în Uniunea Europeană sau în alte organizații internaționale
(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene sau în alte organizații
internaționale, în scopul cooperării pe baza unor atribuții comune în instituțiile comunitare, precum și
al exercitării în comun cu celelalte state membre a competențelor prevăzute în aceste tratate, se face
prin proiectul de legea prezentat în ședința comună a Senatului Națiunii și a Camerei Deputaților. Ea
se adoptă cu majoritate de două treimi din numărul deputaților și senatorilor urmată de referendum
național.
Dacă rezultatul referendumului este negativ, legea adoptată nu se promulgă de Președintele
DacoRomâniei și nu mai este valabilă de drept și de fapt.
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și
celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu, dar nu au prioritate față de dispozițiile
suverane contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare care se
adoptă prin referendum național.
(3) Prevederile alineatelor (1) și (2) se aplică, în mod corespunzător, și pentru aderarea la
actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.
(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează
aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului
(2).
(5) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele de acte cu caracter
obligatoriu, apoi se supun aprobării prin referendumului național înainte ca acestea să fie supuse
aprobării instituțiilor Uniunii Europene sau altor organizații internaționale.
(6) Ieșirea din oricare organizație internațională se realizează fie prin lege organică urmată de
referendum national, fie numai prin referendum național.
Art.149 Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord sau la alte tratate internaționale
(1)Aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord sau la alte tratate internaționale se
face prin legea adoptată în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, cu o majoritate
de două treimi din numărul senatorilor și deputaților, urmată de referendum național.
Dacă rezultatul referendumului este negativ, legea adoptată nu se promulgă de Președintele
DacoRomâniei și nu mai este valabilă de drept și de fapt.
(2) Ieșirea din oricare alianță militară, inclusive NATO, se realizează fie prin lege organică
urmată de referendum național, fie numai prin referendum national.
TITLUL VII, Revizuirea Constituţiei
Art.150 Iniţiativa revizuirii
(1) Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de de cel puţin 5.000.000 de cetăţeni cu drept de
vot, de Preşedintele DacoRomâniei la propunerea Guvernului, sau de cel puţin o treime din
numărul senatorilor și deputaţilor.
(2) Cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin două treimi din
judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate
cel puţin 25.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.
Art. 151 Procedura de revizuire
(1) Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Senatul Naţiunii şi Camera
Deputaţilor, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere.
(2) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Senatul Naţiunii şi Camera
Deputaţilor, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul senatorilor
și deputaților.
(3) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum național, organizat în cel
mult 30 de zile de la data adoptării proiectului al dacoromânilor sau a propunerii de revizuire.
Art. 152 Limitele revizuirii și prevederile eterne ale Constituției

(1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind identitatea națională dată de denumirea țării,
caracterul dacoromânesc, naţional, independent, suveran, unitar şi indivizibil al statului român,
forma republicană de guvernămînt, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, denumirea
religiei zamolsian-creștin-ortodoxe, autonomia universităţilor, a obștilor dacoromânești,
pluralismul politic şi limba oficială dacoromână, precum şi denumirea oficială, DacoRomânia
sau Dacia, ori o alta decît una din denumirile istorice anterioare ale patriei din art.1, nu pot
forma obiectul revizuirii.
(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea
drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora.
(3) Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă, pe timpul
dictaturii ori ocupației militare, în prezența bazelor militare străine şi nici în timp de război.
(4) Niciodată, nimeni, de la Președinte, Parlament, pînă la ultimul cetățean înscris pe listele
electorale nu va avea dreptul de a ceda ori vinde teritorii, de a recunoaşte ocuparea ţării de către
forţe străine, şi totodată, nici un Preşedinte, nici un demnitar, nici un român, nu are dreptul de
a semna sau recunoaşte vreo modificare esenţială a Constituţiei cu privire la faptul că
DacoRomânia este stat naţional, suveran şi independent, unitar și unic, al cărui teritoriu este
inalienabil, indivizibil și netransmisibil, că pe teritoriul DacoRomâniei nu pot fi strămutate,
colonizate sau relocate populaţii străine, precum şi faptul că limba dacoromână este limba
oficială, iar drapelul DacoRomâniei este Tricolorul pe care flutură dragonul – capul de lup cu
trup de șarpe – dacoromânesc.
TITLUL VII, Dispoziții finale și tranzitorii
Art. 153 Intrarea în vigoare
Prezenta Constituţie întră în vigoare la data aprobării ei prin referendum național; la acea dată
Constituţia din 2003 este şi rămîne pentru totdeauna şi în întregime abrogată.
Art. 154 Conflictul temporal de legi
(1) Consiliul Legislativ, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii sale de
organizare, va examina conformitatea legislaţiei cu prezenta Constituţie şi va face
Parlamentului sau, după caz, Guvernului, propuneri corespunzătoare.
Art. 155 Dispoziții tranzitorii
(1) Proiectele de legi și propunerile legislative în curs de legiferare se dezbat și se aprobă potrivit
dispozițiilor constituționale anterioare intrării în vigoare a legii de revizuire
(2) Instituțiile prevăzute de Constituție, existente la data intrării în vigoare a legii de
revizuire, rămîn în funcțiune pînă la constituirea celor noi sau redefinite.
(2) Noua Curte Constituțională ca instanță a Curții Supreme de Justiţie va fi numită în
condiţiile legii la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.
(3) Judecătorii în funcție ai Curții Supreme de Justiție și consilierii de Curtea de conturi
numiți de Parlament își continuă activitatea pînă la data exprimării mandatului pentru care au
fost numiți. Pentru asigurarea înnoirii Curții de Conturi din 3 în 3 ani, la expirarea mandatului
actualilor consilieri de conturi aceștia vor putea fi numiți pentru încă un mandat de 3 ani sau de
6 ani
(4) Pînă la constituirea instanțelor judecătorești specializate, litigiile rezultate din activitatea
Curții de Conturi vor fi soluționate de către instanțele judecătorești ordinare.
Art. 156 Republicarea Constituției
Legea de revizuire a Constituției se publică în Monitorul Oficial al României în termen de 5
zile de la data adoptării. Constituția, modificată și completată, după aprobarea prin referendum,
se republică de către Consiliul Legislativ, cu reactualizarea denumirilor, dîndu-se textelor o
nouă numerotare.
N.B. Niciodată nu vom accepta să ni se impună monarhia împotriva voinței națiunii; și

dacă voința națională va fi opțiunea monarhică, trebuie ca monarhul să fie os domnesc
pămîntean, dacoromân din stirpea marilor familii mușatine sau basarabe, ori transilvane, de
boieri de viță veche dacoromânească.
Atribuțiile monarhului sunt cele ale Președintelui DacoRomâniei, fără dreptul ca urmașii
săi să moștenească funcția.
Regele ar fi ales precum strămoșii din vechime numai de către popor, prin referendum
național.
Denumirea sa ar putea fi aceea de Domnitor sau Rege de la alegerea sa democratică pînă
la suspendare sau finalizarea mandatului, avînd aceleași atribuții ca și instituția
Președintelui, conform Constituției.
Proiectul a fost întocmit de Geo Stroe, pe baza unor îndelungate discuții reluate în cadrul
sesiunilor de comunicări şi dezbateri de la Academia DacoRomână, de acum un sfert de secol
pînă la 15 octombrie 2018. Multumesc și pe această cale tuturor celor care au fost prezenți și
activi la aceste acțiuni și au privit critic în confruntarea de idei valoroase pentru proiectul de
mai sus.
Notă: Autorul respectă Normele limbii dacoromâne aprobate de Senatul ADR.

Petiție contra legii antiromânești a lui Silviu Vexler

Fără legi antiromânești în România!
Colonel (rtg.) Vasile I. Zărnescu
Constatăm escaladarea tendințelor antidemocratice ale unor parlamentari din mai multe
partide de a restrânge libertatea cuvântului prin legi cu caracter iudeo-bolșevic, astfel încât s-a
ajuns, acum, la un punct culminant. În lipsa unei reacții ferme din partea poporului român,
drumul spre care nația noastră este dirijată, fără voia ei, de către unii dintre actualii conducători
aflați în Legislativ, Executiv și în cadrul Puterii Judecătorești reprezintă o fundătură istorică,
dacă nu chiar o cale menită să ducă la dispariția poporului român.
Progresul adevărat se obține prin confruntările de idei, care trebuie să se desfășoare la
lumina zilei, prin respectarea articolelor nr. 29 și 30 din Constituție privind libertatea de
exprimare, libertatea cuvântului! Când ești pasibil de pușcărie pentru o opinie, nu mai putem
vorbi despre democrație, ci despre terorism, și ne amintim de epoca imediat postbelică, în care
temnițele patriei gemeau de membrii elitei intelectuale, militare, clericale. Și, să reținem, în
aceste pușcării nu era nici un jidan! Nu mai vrem să ne exprimăm gândurile în șoaptă, de frica
represiunii, nu mai vrem teroare ideologică, polițienească și judecătorească, ne-am săturat de
servilism și de antiromânism! Semnalăm faptul că ne aflăm în fața unei democrații măsluite,
secate de libertățile fundamentale și cerem instituirea unei adevărate stări de drept, a unei
adevărate libertăți pentru poporul român – căci de starea de drept-curmeziș ne-am săturat!
Prin această petiție, românii din țară și din diaspora se SOLIDARIZEAZĂ împotriva
proiectului legislativ al deputatului Silviu Vexler, depus la Parlament cu nr. B135 în 29 martie
2018 „pentru prevenirea și combaterea antisemitismului“, care este o crimă contra poporului
român. Menționăm că proiectul putea fi accesat pe acest link15 al Senatului României, indicat
de multe publicații care au dezavuat energic acest demers antiromânesc al lui S. Vexler, dar,
între timp, și s-a schimbat clasificarea textului: din proiectul de lege ferenda nr.
B135/29.03.2018 a devenit L300/23.04.2018, propunere avizată cu nr. 320/23.04.2018,
calificată ca „lege organică“ și postată pe acest link16!
Deci, Comisiilor parlamentare de resort le-au trebuit doar 27 zile ca să avizeze proiectul
și să-l ridice la rangul de lege organică! Prin această manevră tehnică parlamentară, este foarte
posibil ca să nu se mai pună în dezbatere publică L300/23.04.2018 și să se tergiverseze discret
lucrurile, timp de 45 de zile, pentru a se aplica „aprobarea tacită“, conform articolului nr. 75
din Constituție, așa cum s-a procedat și s-a creat precedentul în cazul O.U.G. nr. 31/2002!
Parlamentului de atunci i-au trebuit 4 (patru) ani ca să promulge legea 107/2006, dar, între timp,
O.U.G. 31/2007 fusese aplicată, deși era ilegală, ilegitimă, imorală, antiromânească și
anticonstituțională! Cu actualul Parlament dominat de P.S.D.-ALDE, plus grupul minorităților
– care votează totdeauna cu Puterea, ca să își păstreze scaunele de deputați –, nu este exclus să
ne trezim cu această calamitate, L300/2018, votată și promulgată!
CEREM parlamentarilor, care ar trebui să reprezinte voința poporului și care sunt plătiți
din buzunarele tuturor românilor, să RESPINGĂ acest proiect de lege, antidemocratic și
eminamente antiromânesc! În cazul în care aceștia nu sunt receptivi la năzuințele celor care i-
au ales, CEREM Președintelui Klaus Werner Iohannis să refuze promulgarea legii!
15
Cf. https://www.senat.ro/Legis/lista.aspx?nr_cls=b135&an_cls=2018
16
https://www.senat.ro/Legis/lista.aspx?nr_cls=L300&an_cls=2018
***
În susținerea celor de mai sus, prezentăm următoarea
EXPLICATIO,
care face parte integrantă din textul petiției
Legea lui Vaxler
Prezentăm textul proiectului de lege propus de minoritarul Silviu Vexler, cu greșelile

sale gramaticale și de exprimare, improprii limbii române, dar proprii acestor alogeni care nu
respectă limba română și, deci, nu respectă nici poporul român:
„LEGE privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului 17
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1. — Prezenta lege are ca scop stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea
antisemitismului.
Art. 2. — În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles:
a) prin antisemitism se înțelege atât percepția referitoare la evrei exprimată ca ură împotriva
acestora(,) cât și manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva evreilor, îndreptate
împotriva evreilor sau ne-evreilor ori a proprietăților acestora, împotriva instituțiilor(,)
comunităților evreiești sau lăcașurilor lor de cult;
b) prin organizație cu caracter antisemit se înțelege orice grup format din trei sau mai multe
persoane, care își desfășoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor,
concepțiilor sau doctrinelor antisemite. În această categorie pot fi incluse organizațiile cu sau
fără personalitate juridică, partidele și mișcările politice, asociațiile și fundațiile, societățile
reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, precum și orice alte persoane juridice care intră sub incidența prezentei.
c) prin simboluri antisemite se înțelege (corect: se înțeleg): drapelele, emblemele, insignele,
uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum și orice alte asemenea însemne, care
transmit idei, concepții sau doctrine care promovează antisemitismul;
d) prin materiale antisemite se înțelege (corect: se înțeleg): imagini, mesaje text, conținut
audio-video, precum și orice alte asemenea reprezentări, care transmit idei, concepții sau
doctrine care promovează antisemitismul
Art. 3. — Fapta persoanei de a promova, în public, în orice mod, idei, concepții sau doctrine
antisemite se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi.
Art. 4. — Distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, prin orice mijloace, de materiale
antisemite constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani.
Art. 5. — (1) Confecționarea, vânzarea, răspândirea, precum și deținerea în vederea răspândirii
de simboluri antisemite se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor
drepturi.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și utilizarea în public a simbolurilor antisemite.
(3) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută la alin. (1) sau (2), dacă este săvârșită în interesul
artei sau științei, cercetării ori educației sau în scopul dezbaterii unor aspecte de interes public.
Art. 6. — (1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea
unor drepturi inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, aderarea sau
sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au fost urmate de săvârșirea unei infracțiuni, se aplică
regulile privind concursul de infracțiuni.
(3) Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute la alin. (1), dacă denunță
17
https://www.senat.ro/Legis/PDF/2018/18L300FG.pdf
autorităților existența organizației, înainte ca aceasta să fi fost descoperită și să se fi început

săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile care intră în scopul grupului.
(4) Dacă persoana care a săvârșit una dintre faptele prevăzute la alin. (1) și (2) înlesnește, în
cursul urmăririi penale, aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală a unuia sau mai
multor membri ai unui grup infracțional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la
jumătate“.
Dezvăluirea pretextelor aduse în susținerea proiectului
Acest proiect de lege este însoțit de o Expunere de motive, cu două anexe18.

În lunga listă se introduce și acest „motiv“, ca exemplificare a unora dintre formele
inadmisibile de manifestare a pretinsului antisemitism, „motivul“ cel mai important, dar
strecurat discret într-o paranteză, ca un șarpe ce se furișează sub o buturugă: „Utilizarea de
simboluri sau imagini asociate cu antisemitismul clasic pentru a caracteriza statul Israel sau
cetățenii acestuia (de exemplu, acuzații că evreii l-ar fi ucis pe Isus sau acuzarea acestora de
comiterea de ucideri rituale)“. Fraza se repetă și în Anexa 1, cu scopul de a se fixa mai bine
interdicția de a nu-i mai acuza de deicid pe iudei/jidani (jidani – cuvânt provenit din germanicul
Das Juden, la rândul său provenit din latinescul Judaeus/i).
Aceasta este o formă perfidă, disimulată, specifică iudaismului, de negare a
Creștinismului în totalitatea sa. Într-adevăr, Creștinismul a apărut după Învierea din morți a lui
Iisus și se întemeiază pe trei repere religioase fundamentale: Nașterea, Crucificarea și Înălțarea
la Cer lui Iisus Hristos. Or, este fapt istoric menționat documentar că Iisus Hristos a fost omorât
de iudei. Cum se știe, în timpul pertractărilor din cadrul procesului intentat Mântuitorului, trei
membri importanți ai Sinedriului, Nicodim, Iosif din Arimateea și Gamaliel, au fost dispuși la
discuții cu Hristos – față de a cărui Învățătură nutreau comprehensiune, fiind „ucenici în taină
ai lui Iisus“ –, dar nu au avut câștig de cauză, întrucît toți ceilalți membri ai Sinedriului erau
pentru uciderea lui Hristos, deoarece îl percepeau – în mod interesat – ca pe dușmanul lor atât
personal, cât și sub aspect cultic. Iisus venise pentru „Îndreptarea Legii“, Lege pervertită de
către rabinii „farisei și învățători fățarnici“. Este notorie scena în care Hristos „a alungat pe toţi
cei ce vindeau şi cumpărau în templu şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani“ – în limbaj
actual, a interzis afacerile speculanților comerciali și financiari, reproșându-le că
transformaseră Casa Domnului într-o „peșteră de tâlhari“ (Matei, 21, 12-13; Marcu, 11, 15-17;
Ioan, 2, 14-16)!
Din străvechea Antichitate până în zilele noastre, enoriașii iudei au fost și sunt la
heremul rabinilor: adică ei sunt conduși în mod absolutist, terorist, căci rabinul are drept de
viață și de moarte asupra lor. Heremul reprezintă blestemul suprem adresat enoriașilor „eretici“,
care obiectează, critică ceva: adică ei sunt excomunicați, „nu mai există“ pentru respectiva
comunitate, fiind la bunul plac – la cheremul – oricărui fanatic și, in extremis, putând fi omorâți,
ca act punitiv „legitim“, de oricare dintre iudei. Așa era pe vremea lui Iisus Hristos, așa este și
acum.
Sinedriul a întărâtat masele contra Mântuitorului, iar Sinedriul și poporul iudeu i-au
cerut lui Ponțiu Pilat să-l ucidă pe Iisus Hristos în modul cel mai dezonorant: prin crucificare –
așa cum erau uciși tâlharii și ucigașii. Cum se știe, Pilat din Pont „s-a spălat pe mâini“, simbolic,
recurgând la o stratagemă – i-a cerut poporului iudeu să aleagă pe cine să răstignească: pe Iisus
sau pe ucigașul Baraba?! „Și aveau atunci un vinovat vestit, care se numea Baraba. Deci adunați
18
Cf. https://www.senat.ro/Legis/PDF/2018/18L300EM.pdf; vezi și http://ioncoja.ro/in-parlament-solidaritatea-
antiromaneasca-este-deplina-prin-reprezentantii-ei-de-mai-mare-rusinea-nicolae-serban-senator-psd-gant-ovidiu-
victor-deputat-fdgr-minorita/; http://ioncoja.ro/nu-se-potolesc-tradatorii-din-parlament-nu-vad-niciun-motiv-sa-
luati-in-serios-acest-proiect-de-lege-al-carui-efect-sigur-va-fi-unul-singur-incurajarea-anti-semitismului/
fiind ei, Pilat le-a zis: Pe cine voiți să vi-l eliberez: pe Baraba sau pe Iisus, Care se zice Hristos?
Căci știa că din invidie L-au dat în mâna lui. (…) Însă arhiereii și bătrânii au ațâțat mulțimile
să-l ceară pe Baraba, iar pe Iisus să-L piardă. (…) Și Pilat le-a zis: Dar ce voi face cu Iisus, Care
se cheamă Hristos? Toți au răspuns: Să fie răstignit! Și a zis iarăși Pilat: Dar ce rău v-a făcut?
Ei, însă, mai tare strigau și ziceau: Să fie răstignit! Și văzând Pilat că nimic nu folosește, ci mai
mare tulburare se face, luând apă, și-a spălat mâinile înaintea mulțimii, zicând: Nevinovat sunt
de sângele Dreptului acestuia. Voi veți vedea. Iar tot poporul a răspuns și a zis: Sângele lui
asupra noastră și asupra copiilor noștri!“ (Matei, 27, 16-25; Marcu, 15, 7-15; Luca, 23, 13-23;
Ioan, 18, 38-40). Fiind ațâțați de Sinedriu, iudeii au „votat“ pentru uciderea lui Hristos!
Ulterior, Apostolii Petru și Ioan i-au acuzat expres și repetat de deicid atât pe membrii
Sinedriului, cât și, în genere, pe iudei: „Voi v-ați lepădat de Cel Sfânt și Drept și ați cerut să vi
se dăruiască un bărbat ucigaș“ (Faptele Apostolilor, 3, 14; 4, 10; 5, 30; 13, 28). La fel,
Evangheliile consemnează deicidul. Așadar, afirmația lui Silviu Vexler cum că „nu evreii l-ar
fi ucis pe Isus“ (sic), făcută la modul condițional-optativ, este absolut falsă, fiind doar un
petardism ideologic, întrucât iudeii chiar L-au ucis pe Iisus și sunt vinovați, deci, de deicid
– fapt consemnat în tot Noul Testament – în Evanghelii, în special, dar și în celelalte texte
canonice și comentat în scrierile Sfinților Părinți, în exegezele teologilor creștini!
Anularea Creștinismului
Acuzația de deicid adusă iudeilor este absolut întemeiată și reprezintă esența

Creștinismului. Iudeii (jidanii) l-au ucis pe Hristos, care s-a jertfit pe Sine pentru a ispăși de
păcate „toate neamurile“ – deci pentru a-i salva în primul rând pe iudei, căci ei încălcaseră
Legea lui Moise (Ioan, 3, 1-21): „El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, dar nu numai
ale noastre, ci și pentru ale lumii întregi“ (Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol
Ioan, 2, 2)! Interdicția de a-i acuza pe iudei (jidani) de deicid, impusă de U.E. (recte Vexler) pe
motiv că ar fi o dovadă de antisemitism, echivalează cu impunerea lepădării de Mântuitorul
nostru, de Creștinism. Acest proiect de lege și, îndeosebi, această motivare introdusă șerpește
de Silviu Vexler înseamnă interzicerea libertății noastre de credință ortodoxă și urmărește să ne
desființeze ca Neam Ortodox și, în final, ca Neam, ceea ce contravine directivelor formale
europene; chiar dacă, în ultima vreme, U.E. a fost acuzată că urmărește, prin directivele sale,
decreștinarea19 Europei! Să mai reținem, în interiorul acestui paradox, că, în arealul
Creștinătății, congresmenii, parlamentarii, miniștrii, înalții funcționari guvernamentali depun
jurământul de credință față de stat cu mâna pe Biblie! Prin acest gest, ei „ratifică“ textul biblic
integral și recunosc, aprobă implicit deicidul! Iudeii (jidanii) sunt acuzați permanent de deicid
de fiecare dată când un creștin ține Biblia în mână, rostește Tatăl Nostru, rostește o rugăciune,
un verset din Noul Testament, de fiecare dată când îl invocă pe Mântuitor sau spune „Doamne
ajută!“
Directivele europene impun sionismul
Pe de altă parte, însă, în impunerea proiectului său, Vexler & Co. se prevalează de o
mulțime de directive europene, citate pe larg în Expunerea de motive, care dau prioritate
pretențiilor sioniste, deși Israelul nu se află în Europa! Dar „nenorocirea noastră“ – că să folosim
lamentația unui celebru politolog – este că organismele europene în care ne-am înfundat au
ajuns la cheremul așa-numitelor G.O.P.E. Prin manevre oculte, aceste G.O.P.E. au impus
19
Cf. https://semneletimpului.ro/religie/biserica-anglicana/separarea-bisericii-de-stat-argumentul-descrestinarii.
html; https://www.memoria-ethnologica.ro/articol/dezvrajirea-si-decrestinarea-lumii/; http://ioncoja.ro/tragedia-
occidentului-decrestinarea/; https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/lupta-dintre-revolutia-franceza-si-
biserica-fenomenul-decrestinarii; http://www.cdep.ro/relatii_publice/site2015.text_presa?pid=10933;
https://invataturaortodoxaazi.wordpress.com/2018/03/11/decrestinarea-europei/
https://cleohellen.wordpress.com/2014/05/12/decrestinarea/
statelor membre ale U.E. ca opinia antisemită să fie catalogată crimă! În U.E. legea o fac aceste
G.O.P.E. – Grandes orientations des politiques économiques20. Marile directive de politici
economice – G.O.P.E. – sunt emise de comisarii ne-a-leși din U.E. și reprezintă cel mai bine
păstrat secret al acestei structuri birocratice dictatoriale. Uniunea Europeană este un penitenciar
politic dirijat, iar partidele, toate!, sunt doar de paradă și întrețin comedia „democrației“!
Proiectul lui Silviu Vexler – sau Vaxler, de la vax, cum l-au ironizat unii, inspirați de
parafraza zeflemitoare Vax Populi, vax Dei – este absolut neîntemeiat, căci, în proporție de 95
la sută, așa-zișii iudei (jidani) din întreaga lume nu sunt semiți, ci sunt descendenții (k)hazarilor
– care nu au nici o legătură cu pretinșii iudei biblici, cu Palestina, cu Pământul Sfânt, deoarece
(k)hazarii sunt un neam turco-mongol și, deci, sub aspect genetic, nu sunt „semiți“. Dimpotrivă,
(k)hazarii sunt antisemiți, fiindcă turcii, frații mai mari ai (k)hazarilor, i-au cam căsăpit pe iudeii
și pe arabii – adică pe semiții – din Palestina în vremea Imperiului Otoman! (K)hazarii au
devenit „iudei“ doar prin adoptarea forțată a talmudismului, în anul 740, la ordinul regelui lor
Bulan – deci s-au „iudaizat“ (jidănit) prin ucaz, nu din convingere, de aceea sunt denumiți
„iudei așkenazi“ (iudei falși) – spre a fi deosebiți de „iudeii sefarzi“ (iudei adevărați).
De ce crește antisemitismul în statele U.E.?!
Totodată, în alte fraze ale Anexei 2 la Expunerea de motive Silviu Vexler marșează pe
enunțurile copiate mot-à-mot din Propunerea de rezoluție din 29 mai 2017, depusă în urma
declarațiilor Consiliului Comisiei Europene privind lupta contra antisemitismului21
(2017/2692/RSP), ca în frazele următoare:
„A. considérant que le nombre d’actes antisémites commis dans les États membres de l’Union
a fortement augmenté ces dernières années, comme l’ont relevé, entre autres, l’Organisation
pour la sécurité et la coopération en Europe (OSCE) et l’Agence des droits fondamentaux de
l’Union européenne (FRA);
B. considérant qu’il a été montré que des mesures de sécurité ciblées, une fois mises en place,
contribuent à prévenir les agressions à caractère antisémite et à en réduire le nombre;
C. considérant que la lutte contre l’antisémitisme est une responsabilité de la société dans son
ensemble“; (…).
Iată și traducerea utilizată de Vexler în Expunere, umflată pe alocuri:
„A. întrucât numărul incidentelor antisemite în statele membre ale U.E. a crescut în mod
semnificativ în ultimii ani, după cum relatează, printre altele, Organizația pentru Securitate și
Cooperare în Europa (O.S.C.E.) și Agenția pentru Drepturi Fundamentale a U.E. (F.R.A.),
B. întrucât s-a relatat că măsurile de securitate avute în vedere, odată aplicate, au contribuit la
prevenirea și reducerea numărului de atacuri antisemite violente;
C. întrucât combaterea antisemitismului este o responsabilitate a întregii societăți, (…)“.
Pretenția de la subpunctul C este literalmente absurdă, dar relevă deplina obsecviozitate
a Consiliului Europei față de organizațiile sioniste: „combaterea antisemitismului este o
obligație (aceasta este traducerea corectă, și nu, à la Coana Chirița, „este o responsabilitate“!)
a întregii societăți“! De ce ar fi?! Societatea românească are obligația să combată
antiromânismul, nu antisemitismul, mai ales că jidanii așkenazi din România nu sunt semiți,
cum pretind ei, iudeii (jidanii). De fapt, în subtextul acestei pretenții se ascunde dogma
„poporului ales“, pe care, vezi, Doamne!, toată Omenirea are obligația să-l protejeze!
Menționăm că la protejarea „poporului ales“ s-a obligat și europarlamentara Viorica Dăncilă,
act prin care și-a obținut, ulterior, postul de premier al României22!
20
https://fr.wikipedia.org/wiki/Grandes_orientations_des_politiques_%C3%A9conomiques
21
Cf. http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?type=MOTION&reference=B8-2017-
0383&format=XML&language=FR
22
Cf. supra, nota 7; vezi și https://stopmensonges.com/le-parlement-europeen-vient-de-criminaliser-le-delit-
dopinion/
Descendența așkenazilor din khazari
Dacă, prin absurd, am admite că ar fi existat un „popor ales“, atunci iudeii (jidanii)
actuali nu constituie „poporul ales“, deoarece, în cvasitotalitatea lor, așkenazii sunt descendenții
(k)hazarilor! Deci, proiectul lui Vexler este în totală contradicție științifică cu istoria, este o
falsificare grosieră a realității! De fapt, întreaga propagandă cu holocaustul și antisemitismul
este falsă! Totuși, trebuie reținut un aspect favorabil nouă, românilor și, în general, goyim-ilor,
care trebuie fructificat permanent: între sefarzi și așkenazi există un război subteran, dar
virulent; au sinagogi separate și se urăsc într-atât încât nu se suportă între ei nici sub pământ:
au și cimitire separate!
Descendența cvasitotalității jidanilor din (k)hazari este demonstrată absolut științific,
inițial de înșiși savanții jidani așkenazi: prof. univ. dr. Abraham Poliak a scris cartea Khazaria23,
publicată, în 1943, la Tel Aviv; Arthur Koestler a dezvăluit această descendență în cartea Al
treisprezecilea Trib24; Bernard Lazare tratează L’antisémitisme: son histoire et ses causes25;
Shlomo Sand susține chiar că atât poporul jidov, cât și statul Israel constituie o „invenție“26, o
născocire – practic, o fraudă. Din cauza cărților sale Industria holocaustului și Tupeu, lui
Norman Finkelstein27 i s-a interzis pentru zece ani intrarea în Israel!
Apoi, și autori goyim au dezvoltat subiectul, ca Texe Marrs28, Kevin Alan Brook29,
Arthur R. Butz, în celebra carte The Hoax of the Twentieth Century: The Case Against the
Presumed Extermination of European Jewry30; Edouard Drumont în multele sale cărți, precum
celebra La France juive31; David Duke în Jewish Supremacism32. Această enumerare de autori
și cărți „antisemite“ ar putea fi extinsă pe câteva zeci de pagini. De peste opt decenii este stabilit
ferm și fără putință de tăgadă că așkenazii sunt urmașii khazarilor, nu sunt „evrei“ – cum ni se
impune numai nouă, românilor, să-i denumim –, și, deci, în nici un caz, nu sunt „semiți“, cum
pretinde Silviu Vexler! Ca atare, după cum relevă și Arthur Koestler, termenul de
„antisemitism“ aplicat manifestărilor contra așkenazilor – care, practic, au cucerit, inițial prin
imigrare, apoi, după 1945, manu militari Palestina transformată, în 1948, în Israel – nu are
absolut nici o noimă! Așkenazii nu sunt semiți, iar în România nu există antisemitism – de care
Silviu Vexler, sub oblăduirea Uniunii Europene, face atâta caz! Ergo: proiectul B135/2018,
devenit proiectul de lege organică L300/2018 al lui Vaxler nu are nici temei juridic, nici socio-
politic!
23
Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Khazar_hypothesis_of_Ashkenazi_ancestry; vezi și https://necenzuratmm.ro/
dezvaluiri/46697-a-n-poliak-si-khazaria.html
24
Cf. https://www.docdroid.net/koZ6euF/arthur-koestler-al-treisprezecelea-trib-khazarii.pdf
25
Cf. https://www.amazon.fr/Lantis%C3%A9mitisme-Son-histoire-ses-causes/dp/2357480572
26
Cf. https://www.amazon.co.uk/Invention-Jewish-People-Shlomo-Sand/dp/1844676234; vezi și: https://www.
amazon.com/Invention-Land-Israel-Holy-Homeland/dp/1781680833;
https://newhumanist.org.uk/articles/4791/shlomo-sand-how-i-stopped-being-a-jew; Comment le peuple Juif fut
inventé, pe https://www.youtube.com/watch?v=0yjxkHXfJUs; – Les Juifs ne sont pas les descendants d’anciens
Hébreux, pe https://www.youtube.com/watch?v=H169UHvDEr4; „Comment la terre d‘Israel fut inventée“ -
Rencontre a l‘iReMMO, pe https://www.youtube.com/watch?v=taAUXOTx8Qg; „Comment j‘ai cessé d‘être juif
pe https://www.amazon.fr/Comment-jai-cess%C3%A9-d%C3%AAtre-juif/dp/2081278367; – „Comment j‘ai
cessé d‘être juif“ – Rencontre a l‘iReMMO, pe https://www.youtube.com/watch?v=BjGMgnXg_oo; Conference
avec Shlomo Sand: „Si Netanyahou est juif, alors moi je suis bouddhiste“, pe https://www.youtube.com/
watch?v=jkkaiaHqGdQ
27
Cf. http://toataromania.forumhit.ro/t89-un-evreu-acuza-ca-holocaustul-e-o-mare-manipulare-are-dreptate
28
Cf. https://www.amazon.com/Science-Jewish-Bloodline-Texe-Marrs/dp/1930004818
29
Cf. https://www.amazon.com/dp/1538103427?tag=viglink21145-20
30
Cf. https://www.amazon.com/Hoax-Twentieth-Century-R-Butz/dp/0967985692
31
Cf. https://www.amazon.fr/edouard-drumont-france-juive-
Livres/s?ie=UTF8&page=1&rh=n%3A301061%2Ck%3Aedouard%20drumont%20la%20france%20juive
32
Cf. https://www.amazon.com/Jewish-Supremacism-My-Awakening-Question/dp/1892796058
De ce se accentuează antisemitismul în U.E.?!
Cât privește afirmațiile de la subpunctul A, apologeții holocaustului și ai

antisemitismului din Uniunea Europeană nu se întreabă de ce „a crescut în mod semnificativ,
în ultimii ani, numărul incidentelor antisemite în statele membre ale U.E.!“ Nu se întreabă și
nici nu-și răspund, fiindcă acești apologeți holocaustiști știu dinainte răspunsul: din cauză că
vinovații sunt tocmai iudeii (jidanii)! Manifestările „antisemite“ – de fapt, antijidănești – ale
popoarelor europene se situează în logica social-istorică bimilenară: după ce, în anul 70,
împăratul Titus le-a distrus al doilea Templu din Ierusalim, iar cei care au scăpat necăsăpiți s-
au împrăștiat, iudeii din Europa au fost persecutați și, pe alocuri, chiar exterminați din cauza
comportamentului, denunțat încă de Iisus, absolut reprehensibil, cămătăresc și necinstit al
jidanilor, în toate țările – îndeosebi în Anglia, Austria, Franța, Germania, Malta, Polonia, Rusia,
Spania, Ungaria! Altfel, de ce acum europenilor le-ar cășuna așa, din senin!, pe oameni
nevinovați, și încă în manifestări „violente“?! Sunt europenii atât de barbari, după trei milenii
de civilizație, încât să violenteze, așa, degeaba, niște inocenți ca actualii jidani?! Sunt europenii
exasperați sau chiar revoltați de sperietoarea33 „Holocaustului“ (acum n-ar mai fi, cică,
Holocaust, ci Shoah!) și, în legitimă apărare, reacționează, astfel, violent?! Ce-or fi avut cu
jidanii revistei Charlie Hebdo – autointitulată „journal irresponsable“ – de i-au împușcat ca pe
câini?! Iresponsabilii sunt duși la balamuc și nu tratați cu pastile mov, de calibrul 7,62!
Într-adevăr, în U.E. a crescut antisemitismul în genere și, mai ales, numărul agresiunilor
asupra așkenazilor în special din cauza creșterii astronomice a numărului musulmanilor intrați
ilegal – situație dezvăluită de presa occidentală – cu care Merkel și asociații ei au împânzit
Europa; de aceea, vest-europenii se răzbună pe iudei pentru uciderea de către izraelieni a
palestinienilor, sirienilor, a musulmanilor, care, terorizați, inundă Europa!
Apologeții holocaustului și ai antisemitismului apelează mereu la clișeul pretinsei „uri
manifestate de goyim“-i contra lor – așa cum se repetă inclusiv în alin. a) al art. 2 din proiectul
de lege nr. L300/2018: „… a) prin antisemitism se înțelege atât percepția referitoare la evrei
exprimată ca ură împotriva acestora, cât și manifestările verbale sau fizice, motivate de ură
împotriva evreilor, îndreptate împotriva evreilor sau ne-evreilor…“ Cum adică „împotriva
evreilor sau ne-evreilor“: împotriva tuturora!? Dar este ilegitimă utilizarea drept cap de acuzare
a cuvântului „ură“ în jurisprudență, întrucât nu poate fi folosit un termen atât de confuz din
punct de vedere juridic. Ura nu este o probă juridică, așa cum o folosesc așkenazii în
plângerile penale contra noastră34 – apelând inclusiv la Departamentul de Stat al S.U.A.35 –, iar
termenul de „ură“ exprimă un sentiment subiectiv, care este greu de definit și de încadrat în
anumiți parametri pentru ca legea să fie clară, concretă și să poată fi pusă în aplicare36!
33
Cf. https://ecreator.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=2812:holocaustul-gogorita-diabolica-
vol-i-extorcarea-de&catid=17&Itemid=124; https://www.rfi.ro/social-86207-fost-ofiter-sri-reclamat-la-parchet-
pentru-o-carte-care-neaga-holocaustul; https://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/43355-holocaustul-gogorita-
diabolica.html; https://www.youtube.com/watch?v=zdOkjdNj1GE
34
Cf. de ex., http://stiri.tvr.ro/carte-care-neaga-holocaustul--retrasa-de-la-vanzare--autorul---un-fost-ofiter-sri---
a-fost-reclamat-la-parchetul-general_73091.html#view; https://www.dir.org.ro/cazul-colonelului-sri-rtg-vasile-
zarnescu-impotriva-institutului-elie-wiesel-evreii-sionisti-de-la-institutul-elie-wiesel-il-vor-la-inchisoare-pe-
colonelul-sri-rtg-vasile-zarnescu-dupa-ce-aces/; https://mazarini.wordpress.com/2017/07/19/note-scrise-si-
foarte-importante/; http://www.art-emis.ro/jurnalistica/4760-conflicte-paralele.html;
http://www.descopera.ro/dnews/15247691-o-carte-despre-holocaust-a-fost-retrasa-de-la-vanzare-sunt-niste-
lucruri-acolo-care-nu-trebuiau-scrise-a-fost-sesizat-si-parchetul; http://www.anticariat-unu.ro/holocaustul-
gogorita-diabolica-extorcarea-de-bani-de-holocaust-de-vasile-i-zarnescu-vol-i-2015-p128087; ;
35
Cf. https://www.state.gov/j/drl/rls/hrrpt/humanrightsreport/index.htm?year=2016&dlid=265464#wrapper
36
Cf. https://www.senat.ro/LegiProiectAdmin.aspx?Cod=21294
Primul holocaust autentic din „Eretz Israel“
Silviu Vexler și organizațiile europene care-l manevrează vor să ne impună o nouă

dogmă prin îngenuncherea noastră în fața pretinsului „Holocaust“ pe care l-ar fi suferit
așkenazii, dar, în mod perfid – iar perfidia este caracteristica esențială a talmudismului –, trec
sub tăcere faptul că primul holocaust din Istoria „Pământului Sfânt“ l-au comis chiar iudeii:
„29. Atunci a adunat David tot poporul și s-a dus asupra cetății Raba, s-a luptat
împotriva ei și a luat-o. 30. Și a luat David de pe capul regelui ei coroana, care era de un talant
de aur și cu pietre scumpe, și a pus-o pe capul său; a luat și foarte multă pradă din cetate. 31.
Iar pe poporul care se afla în ea l-a scos și l-a pus sub ferăstrău și sub grapă de fier și sub securi
de fier și l-a aruncat în cuptoarele de ars cărămidă. Așa a făcut el cu toate cetățile Amoniților.
După aceea David s-a întors la Ierusalim cu tot poporul“ (2, Regi, 12, 29-31).
Versetele de mai sus atestă că iudeii biblicului David au comis primul holocaust
autentic din istoria lumii, consemnat de ei înșiși, cu trufie, în Vechiul Testament, contra
popoarelor vecine: după ce i-au hăcuit, i-au tranșat pe amoniții din Raba – căci asta înseamnă
că „i-au pus sub ferăstrău…“ –, apoi „i-au aruncat în cuptoarele de ars cărămidă“, adică „i-au
ars de tot“: i-au holocaustat, în sensul propriu al termenului! Să ne amintim că însuși Moise
trimisese 12 spioni în triburile vecine să le evalueze averile, puterea militară, ca să îi poată
subjuga, jefui!
În genere, Vechiul Testament – și îndeosebi Pentateuhul, care reprezintă Torah, adică
Talmudul – nu constituie decît un lung șir de crime și nelegiuiri săvârșite de conducătorii iudei.
Crimele și nelegiuirile lor continuă și azi, nestingherite de nimeni: recenta masacrare – a câta,
din 1948 încoace?! – a palestinienilor o demonstrează! Toate marile sărbători religioase iudaice
nu sunt decît aniversări ale victoriilor în războaiele lor criminale contra „neamurilor“ vecine!
Așa cum „iudeii“ de azi (așkenazii) poată războaie fierbinți contra Fâșiei Gaza, Libanului, Siriei
și războaie financiare, informative, mediatice și axiologice contra tuturor!
Până când să suportăm supremația iudaică?!
Organizațiile financiare internaționale jidănești, ca F.M.I., B.I.R.D. etc. (adică pătura

superpusă a acestei comunități agresive, parazitare, „de pradă“, cum o numea Nicolae Iorga) s-
au extins ca o caracatiță la nivel global – inclusiv prin teoria globalizării – și au acaparat în
mare parte puterea economico-financiară, iar pe plan intern, pe lângă dimensiunea economico-
financiară, și-au subjugat și puterea politică, inclusiv mass media din România. Astfel, Oculta
internațională are la dispoziție toate mijloacele politico-economice să treacă, mai ales prin
impunerea „proiectului Vexler“, la următoarea etapă de colonizare/tiranie, în care recunoașterea
și apărarea publică a valorilor naționale românești, de orice fel, să fie incriminate ca manifestări
„antisemite“ în mult mai mare măsură decît o face acum criminala O.U.G. nr. 31/2002, fățuită
prin legile nr. 107/2006 și nr. 217/2015 – care, deși sunt anticonstituționale, sunt, totuși, în
vigoare37!
Să ne amintim că, în baza acestor legi care încalcă grav libertatea persoanei,
organizațiile antiromânești conduse de Aurel Vainer, Alexandru Florian, Maximilian Marco
Katz, Radu Ioanid, Liviu Beriș au provocat mari scandaluri, implicând Ambasada Israelului, a
S.U.A. etc. atunci când s-a difuzat un colind de către TVR-Cluj-Napoca despre care un anume
37
Vezi, pe larg https://www.fericiticeiprigoniti.net/sinteze/2269-legea-217-2015-cronica-unui-atentat-la-
memoria-nationala; https://ortodoxiatinerilor.ro/sfintii-inchisorilor/21300-legea-217-2015-cronica-unui-atentat-
la-memoria-nationala. Cf. și: http://www.trezirealarealitate.ro/2017/07/reactia-bumerang-a-unor-intelectuali-
romani-contra-legii-nr-2172015/; https://manastirea.petru-voda.ro/2017/06/07/invitatie-oficiala-a-manastirii-
petru-voda-catre-directorul-inshrew-alexandru-florian/; http://www.rostonline.ro/2015/08/alexandru-florian-
recunoaste-ca-vrea-sa-rescrie-istoria-romanilor/
Sergiu Klein a făcut niște „documentare“ pe cât de patetice, pe atât de tendențioase 38, sau cu
prilejul emiterii unor monede-efigii ale Patriarhilor României de către Banca Națională, când
au cerut scoaterea din Dicționarul Explicativ al Limbii Române (DEX) a cuvântului „jidan“,
străvechi, științific și istoric39, pentru a-l înlocui cu unul „corect politic“40, sau când s-au
celebrat mari personalități ale culturii și istoriei țării, ca mareșalul Ion Antonescu, Mircea
Eliade, Nicolae Paulescu, Valeriu Gafencu, Mircea Vulcănescu, Radu Gyr ș.a.! La fel, când
autoritățile Slovaciei au decis botezarea unui pod cu numele ofițerului român Ioan Șugariu 41,
care-și dăduse viața pentru eliberarea țării, iudele interne s-au opus, bazându-se pe Legea
217/2015! Asemenea fapte antiromânești comise de așkenazi sunt suficiente pentru a înțelege
că proiectul lui Vexler va fi cel mai periculos: va marca apogeul supremației jidănești asupra
noastră! De ce le permitem acestor indivizi să ne falsifice limba, istoria, cultura, să ne interzică
practicarea religiei ortodoxe?! De ce le permitem acestor indivizi să își bată joc de noi?!
Dacă „Legea lui Vexler“ – susținută de iudele42 autohtone – va fi adoptată de un
Parlament trădător, dincolo de obturarea completă a libertății cuvântului și a opiniei, în pericol
se află chiar libertatea viitoare a cetățenilor țării, care, din disperare, vor încerca să denunțe și
să se opună agresiunilor materiale, fizice, axiologice și spirituale comise contra României. Dacă
românii nu reacționează și nu semnează Petiția de față ca să respingem proiectul lui Vexler și,
în genere, nu se revoltă radical și prompt contra acestor legi liberticide, trebuie să înțeleagă că
se închid singuri în viitorul Gulag românesc – se bagă singuri și inconștient la gherlă! Practic,
dacă rămân la fel de indiferenți cum sunt acum – de parcă ar fi drogați −, atunci riscăm ca în
România să poruncească din nou dogmele viclene ale iudeo-stalinismului.
Cacealmaua cu „stabilitatea politică“
Românii trebuie să înțeleagă că proiectul înaintat de Vexler et Co. nu se bazează pe o

realitate actuală, proprie și națională – căci nu există antisemitism în România! –, ci face parte
dintr-un premeditat și vast proiect politico-polițienesc paneuropean și transatlantic43 de
preîntâmpinare și reprimare promptă și totală a viitoarelor nemulțumiri din partea
contestatarilor, îndeosebi a jurnaliștilor și intelectualilor onești și independenți, care vor încerca
să denunțe acest viraj istoric, această tragică reîntoarcere la timpurile judeo-bolșevice, din anii
1945-1964, reîntoarcere înlesnită de nefasta retrovoluție din decembrie 1989!
38
Accesibile aici: https://www.youtube.com/watch?v=fTXIRyl5nCQ;
https://www.youtube.com/watch?v=nyyUmiJYng0&t=1s
39
Cf. http://www.justitiarul.ro/cuvantul-jidani-concept-geopolitic-si-istoric/;
https://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/46330-bomboana-pe-coliva-jidanilor.html
40
V.M., „Academia Romana va schimba definitia cuvantului "jidan" din DEX“, pe https://www.hotnews.ro/stiri-
esential-9750059-academia-romana-schimba-definitia-cuvantului-jidan-din-dex.htm; V.M., „Centrul pentru
Combaterea Antisemitismului cere schimbarea definitiei cuvantului "jidan" din DEX“, pe
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-9725220-centrul-pentru-combaterea-antisemitismului-cere-schimbarea-definitiei-
cuvantului-jidan-din-dex.htm; vezi și: http://media.hotnews.ro/media_server1/document-2011-08-8-9725256-0-scrisoare-
adresata-academiei-romane-centrul-pentru-monitorizarea-combaterea-antisemitismului-privind-definitia-din-dex-
cuvantului-jidan.pdf; https://www.observatorcultural.ro/articol/jidanii-tiganii-si-academia-romana/;
https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/academia-romana-modifica-dex-ul-cuvintele-tigan-si-jidan-vor-fi-actualizate.html;
https://www.antena3.ro/actualitate/academia-romana-definitiile-din-dex-ale-cuvintelor-tigan-si-jidan-vor-fi-modificate-
au-caracter-137351.html; http://www.gandul.info/stiri/a-aparut-dex-ul-corect-politic-cum-a-modificat-academia-romana-
definitiile-cuvintelor-tigan-jidan-homosexualitate-si-iubire-9572510
41
Cf. http://www.gazetademaramures.ro/pentru-eroul-ion-siugariu-amar-ca-pelinul-e-glontul-ambasadei-16820
42
Cf. https://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/53603-iudele-autohtone-propaga-holocaustul.html;
http://www.ziare.com/serban-nicolae/psd/serban-nicolae-pentru-euronews-coruptii-nu-trebuie-arestati-1500409
43
Cf. S.198 - 115th Congress (2017-2018): Combating European Anti-Semitism Act of 2017, pe
https://www.congress.gov/bill/115th-congress/senate-bill/198; respectiv Senate Resolution on Anti-Semitism in
Europe | Antisemitism | Judaism Related Controversies, pe
https://www.scribd.com/document/257049829/Senate-Resolution-on-Anti-Semitism-in-Europe.
Lumea trebuie să înțeleagă că avem de-a face cu o veritabilă conspirație iudaică foarte bine
aranjată și eficientă44, așa cum o demonstrează inclusiv propaganda holocaustică! Într-adevăr, iată un
exemplu, aparent banal, de conspirație: trei fătuci inocente au pozat împreună în frageda lor junețe.
Acum, la maturitate, le găsim despărțite, dar plasate pe cele mai înalte funcții de stat – Angela Merkel,
Jena Hassple și Teresa May45. Puteți jura că nu este vorba de o conspirație și că ar fi doar o
„coincidență“?! Este evident că nu este doar o coincidență, căci elita mondială a păpușarilor își alege
figuranții la vârste fragede, pe care îi condiționează și manipulează, ulterior, când îi plasează în
funcțiile înalte, ca să aplice „marile directive de politică economică“ pe care le dictează „elitiștii“ și le
impun opiniei publice interne și internaționale inclusiv printr-o nouă armă extrem de penetrantă și
pernicioasă: mass media46!
Posibila noastră salvare rezidă chiar în depășirea acestui paradox: deși S.U.A. sunt cele mai
jidovite state, totuși, au rămas „țara tuturor posibilităților“, întrucît cele mai multe cărți, studii și
articole anti-iudaice se scriu, se publică și se vând tot în S.U.A., de unde ni le putem procura și noi, ca
să ne informăm, ca să ne trezim la realitate47!
Actualul regim terorist și filo-sionist, aflat în fază de transformare larvară, de la omidă la
fluture, își pregătește terenul ca să nu rămână, ca acum, o efemeridă, ci pentru a deveni peren, stabil!
Acesta este și sensul viclean al apelului clasei conducătoare aservite alogenilor adresat românilor la
„stabilitate politică“: pentru a-și putea pune în aplicare mașinațiile antiromânești, pentru a putea să
denigreze valorile naționale și să jefuiască nestingherită averea țării, pentru a înstrăina și perverti
Patrimoniul Național – din care fac parte Pământul țării, limba română, ancestralitatea, continuitatea,
credința ortodoxă, tradițiile, istoria și cultura națională –, pentru a exploata „în liniște“ poporul român
în deplină colaborare cu firmele transfrontaliere apatride, cu sedii în „paradisuri fiscale“! Dar regimul
postdecembrist jidănit comite ceva gravissim: combină exploatarea poporului cu măsurile de
distrugere a industriei și agriculturii, de înstrăinare a averilor țării, cu sărăcirea deliberată a poporului,
cu alungarea în alte țări a 4,5 milioane dintre cei mai buni români și înlocuirea lor cu etnii străine,
provocând metisarea românilor, până la înlocuirea întregului popor! Adică este complice la aplicarea
Planului Kalergi48!
Proiectul de lege nr. L300/23.04.2018 al lui Silviu Vexler constituie apogeul tupeului jidănesc
și, totodată, expresia disprețului absolut al reprezentanților pretinsului „popor ales“ față de Neamul
44
Cf. Yuri Slezkine, The Jewish Century, pe https://www.amazon.com/Jewish-Century-Yuri-
Slezkine/dp/0691127603
45
Vezi http://prohungarianemzetiportal.ning.com/forum/topics/gyorshir?id=6573332%3ATopic%3A10004&page=209
46
Cf. https://www.youtube.com/watch?v=M5kdzGRSbN0&feature=youtu.be; Mihail Șerban, „Îndobitocirea și
manipularea românilor prin intermediul mass media“, pe http://www.justitiarul.ro/20418-2/. Vezi și: Cf.
http://axa.info.ro/editoriale/jurnal-de-front/cui-apartin-mass-media-si-industria-de-filme/;
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/10/16/aproape-toata-mass-media-romaneasca-e-controlata-de-
corporatiile-straine-cele-12-nu-chiar-megacorporatii-care-controleaza-mass-media-din-romania/;
http://specialarad.ro/cele-6-megacorporatii-care-controleaza-mass-media-americana/; https://specialarad.ro/cele-
12-nu-chiar-megacorporatii-care-controleaza-mass-media-din-romania/; https://www.mold-
street.com/?go=news&n=4266; https://www.zdg.md/editia-print/investigatii/stapanii-televiziunilor;
https://ziaraxa.wordpress.com/2010/10/22/cui-apartin-mass-media-si-industria-de-filme/;
http://corinamatei.ro/articole/independenta-editoriala-este-doar-un-mit-viziune-la-inceput-de-drum/;
http://ioncoja.ro/cui-apartin-televiziunile-din-romania/ etc.
47
Cf. http://www.freepdf.info/index.php?post/Duke-David-Trezirea-la-realitate; https://www.amazon.com/My-
Awakening-Path-Racial-Understanding/dp/1892796007; https://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/48236-protectorii-
romani-ai-jidanilor-au-fost-asasinati-ca-sa-dispara-dovezile-inexistentei-holocaustului.html
48
Cf. http://www.cunoastelumea.ro/planul-kalergi-genocidul-popoarelor-europene-are-loc-acum/;
https://romaniafarajustitie.wordpress.com/2015/09/17/planul-kalergi-genocidul-europenilor-subspecii-rezultate-
din-casatoriile-interrasiale-usor-manipulabile-de-elita-conducatoare/; https://www.aparatorul.md/planul-kalergi-
genocidul-europenilor/; http://www.art-emis.ro/analize/4177-planul-kalergi-genocidul-popoarelor-
europene.html; http://www.astanostiai.ro/planul-criminal-al-diabolicului-kalergi-din-1922-s-a-infaptuit-
genocidul-popoarelor-europei-prin-tolerarea-si-acceptarea-imigratiei-in-masa/;
https://anatolbasarab.ro/paneuropa-si-sinuciderea-etnica-planul-kalergi/ etc.
Românesc, pe care vor să-l aducă în sclavie! Acest proiect de lege este cel mai grav atentat la
Securitatea națională, căci este dovada clară, semnată și înregistrată, de antiromânism, și coautorii lui
trebuie tratați conform legii, cu maximă duritate!
„Legea lui Vexler“ ne leagă fedeleș, cu căluș în gură
În România nu există manifestări antisemite nici măcar banale, darămite „violente“. Deci, în
privința acestor aspecte socio-etnice și religioase, proiectul lui Silviu Vexler este nu doar fals,
tendențios, denigrator și antiromânesc, dar este chiar periculos, căci abia „Legea lui Vexler“ – care ne
leagă fedeleș și ne pune căluș în gură – va provoca antiiudaism (antijidănism) în mod categoric și
devastator. În România nu a existat holocaust și nu există nici antisemitism! Dar viitoarea „Lege
Vexler“ le face întrutotul posibile!
Am dezvăluit că (1) Viorica Dăncilă a votat, ca europarlamentar, pentru transformarea
delictului de opinie antisemită în infracțiune, pedepsită cu pușcăria. Acum (2) Viorica Dăncilă a fost
aburcată premier de către P.S.D.; (3) președintele P.S.D., Liviu Dragnea, „face afaceri cu evreii“ pe
furiș49 – cum, în mod just și prompt, l-a denunțat președintele Klaus Iohannis; (4) alianța contra naturii
P.S.D.-A.L.D.E., dominată de P.S.D. și sprijinită de grupul parlamentarilor minorităților (care votează
totdeauna cu Puterea), deține ponderea absolută în Parlament, și (5) susținătorii proiectului lui Silviu
Vexler sunt, preponderent, minoritari etnici și politici. (6) Concluzia: „legea lui Vaxler“ – deși e o
crimă contra poporului român – are toate șansele să fie votată de un parlament trădător, aflat la
heremul P.S.D., și să transforme România într-o închisoare!
Decizia privind adoptarea sau respingerea proiectului nr. L300/2018 nu mai este o decizie
partinică, politicianistă – adică a partidelor dominante în Parlament, care-și trafichează interesele
oculte50 –, ci este o decizie cetățenească – adică o decizie politică, a cetățenilor care trebuie să
participe direct la politica „cetății“, a României! Românii trebuie să se trezească și să semneze
masiv această petiție, astfel încât „legea lui Vexler“ să fie respinsă categoric, din start!
Noi nu suntem împotriva nimănui, suntem doar pro-români și tocmai acest lucru ne este
interzis, fiindcă suntem obligați să fim filo-iudei! Dar cu dușmanii țării vom fi intoleranți! Să luăm
exemplul remarcabil al Poloniei, care a dat o lovitură dură propagandei holocaustice prin emiterea
legii care îi condamnă la închisoare pe toți cei ce vorbesc de „lagărele de concentrare poloneze“51!
Cerem Parlamentului României să se trezească și el și să respingă criminalul proiect al lui Silviu
Vexler!
Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională și Legea nr. 14/1992 privind organizarea și
funcționarea Serviciului Român de Informații au devenit inactuale și ineficiente și, ca atare, cerem
Parlamentului României să le modernizeze de urgență și să elimine din textele lor cuvântul
„antisemitism“, care trebuie înlocuit cu termenul „antiromânism“. Pe cale de consecință, cerem
Parlamentului României să emită, în cel mai scurt timp, o lege având drept obiect prevenirea și
combaterea antiromânismului!
România trebuie să intre urgent în starea de legitimă apărare!
Români! Apărați-vă țara! Semnați această petiție! Pregătiți-vă să ieșiți în stradă pentru
a vă apăra libertatea, acum, cât mai puteți!
Sursa: https://www.petitieonline.com/petiie_contra_legii_propuse_de_silviu_vexler
49
Cf. http://dacnews.net/actualitate/incendiar-israelul-gata-sa-suporte-financiar-impactul-iesirii-romaniei-din-
uniunea-europeana/
50
Despre mânării politicianiste, vezi https://www.g4media.ro/un-sfert-dintre-consilierii-premierului-viorica-
dancila-au-probleme-penale-urmariti-penal-trimisi-in-judecata-sau-chiar-condamnati.html;
https://www.incorectpolitic.com/biciul-prigonirii-romanilor-este-in-mana-jidanilor/.
51
Cf. https://www.activenews.ro/externe/Legea-care-ii-pedepseste-pe-cei-care-atribuie-polonezilor-crimele-
nazismului-Varsovia-anuleaza-vizita-unui-ministru-israelian-care-a-sustinut-ca-polonezii-au-ucis-evrei-in-
timpul-Holocaustului-149141
Imnul Dacilor liberi

Muzica: Trei culori, Ciprian Porumbescu
Trei culori cunosc pe Terra,

Phoenix, Lup șerpuitor,
Toth-Atlant - simbol din era refren
Tatălui nemuritor.
Roșu-i sîngele la Daci

Din Zamolse, Christos - vin
Geți, Valahi, Latini și Traci - refren
Tempus - Istru carpatin.
Galben - aurul cîmpiei -

Pîinea caldă din cuptor.
Geniul DacoRomâniei: refren
Eminescu - gînditor.
E albastră nemurirea -
Burebista ne e moș.
În ComTerra ni-i menirea: refren
Cavaleri eterni-strămoși
Pace-n lume, slavă ție,

Lumină de Sfinx solar.
Liberi și stăpîni pe glie refren
Dănuim ca neam stelar!
Geo Stroe, 11 septembrie 2018,

București, Traian-Ialomița
Valahia Mare sau Confederaţia Statelor Balcanice –

viitorul previzibil al Neamului Românesc
(proiect de ţară, proiect de regat (dacic))
Mircea Ţicleanu, Alexandru Ţicleanu
Abstract. Prezenta lucrare are în vedere un viitor uşor de anticipat al Neamului

Românesc având ca punct de plecare o nouă viziune asupra originii etnonimului „valah” care
ne apare ca fiind numele mitic al românilor. Evoluţia istorică şi fonetică pe parcursul a peste
unsperezece milenii a acestui termen, care are înţelesul primar de locuitor al ţinutului „Valaha”,
derivat fonetic din vedicul „Varaha”, este absolut fabuloasă şi este legată de spaţii cu mult mai
mari decât cele care au fost cuprinse în trecutul nu prea îndepărtat în graniţele României Mari.
Practic istoria tuturor statelor actuale din Peninsula Balcanică a fost marcată de prezenţa şi
faptele valahilor (vlahilor) în aşa măsură încât se poate afirma că aceştia reprezintă un adevărat
„liant balcanic” care poate sta la baza unei asocieri naturale de ţări ce s-ar putea numi la modul
cel mai potrivit „Confederaţia Statelor Balcanice”, cu supranumele „Valahia Mare”, asociere
care ar putea fi o soluţie extrem de viabilă în raport cu procesul de disoluţie comunitară care
afectează în prezent statele balcanice deja incluse în UE, dar şi în raport cu procesul deja vizibil
de restrângere a acestei uniuni la o formulă suprastatală care a fost imaginată în anul 1920,
numită Unionshauptstadt Sankt Stephan (USS), şi care ar însemna refacerea la un nivel şi mai
înalt a vechiului Imperiu Habsburgic, uniune care ar înghiţi cu totul România zilelor noastre şi
care ar duce şi la disparţia numelor de „România” şi de „român”.
Introducere. Un prim studiu mai extins privitor la originea şi semnificaţia etnonimului

„valah” ne poartă spre trecut cu multe milenii în urmă, dar şi pe spaţii surprinzător de largi care
acoperă întreaga Peninsulă Balcanică. Înţelegem cu acest prilej că „valah” este etnonimul
mitic al românilor şi că îşi are originea în acest spaţiu primordial al lumii albe. Încercările de
lămurire a semnificaţiei acestui termen de-a lungul timpului nu au lipsit, dar chiar şi cele care
au coborât mult în timp nu au reuşit să dea explicaţii suficient de convingătoar de natură
etimologică. Numărul foarte mare de variante fonetice ale acestui etnonim sprijină de asemenea
vechimea deosebit de mare a acestui termen pe care îl întâlnim sub diverse forme la multe
popoare dintre care unele nu se află chiar în vecinătatea spaţiului românesc. Cel mai important
aspect legat de acest etnonim este însă de natură istorică: valahii sunt legaţi în trecut de ţinuturi
foarte diverse care acum se află incluse în mai multe state moderne dintre care unele se
învecinează cu Romania zilelor noastre (precum Serbia, Bulgaria, Ungaria şi Ucraina), dar
altele nu au astăzi graniţe comune cu ţara noastră (precum Grecia, Polonia, Slovacia, Croaţia,
dar şi altele). Dacă ne-am pune problema să grupăm toate aceste state sub un nume comun
acesta nu ar putea fi, din perspectiva noastră, decât unul singur, respectiv „Valahia Mare”.
Dacă ne-am imagina de asemenea că ar fi necesară gruparea acestor state într-o confederaţie
naturală, firească, cu un trecut comun, aceasta nu ar putea fi decât o „Confederaţie a Statelor
Balcanice” care s-ar baza pe acest liant istoric de necontestat: istoria valahilor (vlahilor),
începând chiar din timpuri mitice şi continuând până în zilele noastre. Din altă perspectivă
istoria românilor nu se poate în nici un fel limita doar la actualul teritoriu al României ci este
legată pentru totdeauna şi de spaţii cu mult mai largi. În plus, în toate ţările amintite mai sus se
află şi comunităţi destul de mari de români (aromâni, valahi, istroromâni, etc) care au fost
asimilate şi care se află astăzi în stare de amnezie etnică. Dar comunităţi de români neasimilate
care fie se recunosc ca atare (români) fie se consideră a fi valahe (vlahe) se regăsesc în mai
multe ţări vecine precum Serbia, Ungaria şi Ucraina, Bulgria. Un alt mod de a grupa o parte din
aceste state într-o confederaţie se poate baza pe faptul că unele dintre acestea (Romania,
Ungaria, Croaţia, Bosnia-Herţegovina şi Serbia) adăpostesc pe teritoriul lor câte un sector din
ceea ce poate fi numit spaţiul sacru primordial al Lumii albe, care este delimitat sub formă
de elipsă, prin toponime, din timpuri imemoriale. Din această perspectivă statele respective s-
ar putea regăsi într-o grupare care ar putea purta numele de „Confederaţia Pământului
Sacru”. Acest spaţiu mitic de excepţie conţine o serie importantă de toponime marcate de
adjectivul „alb” (culoare sacră a trecutului îndepărtat) precum Cetatea Albă (Belgrad),
Mănăstirea Albă (Beli Monastir – Croaţia), Biserica Albă (Vojvodina, Serbia), Lacul Alb
(Feher To, lângă Szeged), dar şi mai multe râuri precum Crişul Alb, Bela Reka, dar şi altele.
În schimb în afara acestui spaţiu se regăsesc o serie mare de toponime care conţin adjectivul
„negru” de tipul Crişul Negru, Muntenegru sau care conduc către acelaşi sens (Cerna, Raba,
Feher). Limita acestui spaţiu sacru poate fi urmărită începând de la Dunăre, unde separă Cerna
de Bela Reca, trece apoi prin vârful Ţarcu, traversează în continuare Mureşul şi separă apoi
Crişul Alb (spre interior) de Crişul Negru, împarte apoi Budapesta în două, lasă în afară râul
Raba, coboară apoi spre sud şi de la oraşul Kraljevo revine la Dunăre. Acest spaţiu delimitat de
albul sacral al timpurilor de demult păstrează şi amintirea „Mării Albe” care era dată de
locuitorii acestor spaţii ultimei întinderi de ape care se mai menţinea cu multe milenii în urmă
în arealul panonic, după cum transpare din basmele româneşti (Ţicleanu şi al., 2016). Dar
adăposteşte şi platoul Deliblat care corespunde cel mai bine Atlantidei lui Platon, aşa cum
reiese din reconstituirile paleogeografice ale Pleistocenului terminal din această parte de sud-
est a Depresiunii Panonice (Ţicleanu şi al., Atena, 2008), dar şi ţinutului Împăratului Alb al
basmelor noastre. Dar şi multe alte elemente de paleogeografie mitică mai pot fi puse în legătură
strânsă cu arealul panonic şi mai cu seamă cele conservate de mithosul scandinav (Ţicleanu şi
al., Bratislava, 1993). Şi deoarece etnonimul „valah”, prin care se explică foarte multe lucruri
importante, este de sorginte mitică vom structura în continuare rezultatele studiului nostru în
funcţie de evoluţia în timp, sub toate aspectele, ale acestui termen, începând cu cele mai vechi
timpuri şi până în zilele noastre.
Originea etnonimului „valah” (timpurile mitice)

„Valah” a avut iniţial semnificaţia de locuitor al ţinutului muntos „Valaha”. Acesta a
provenit din forma primară „Varaha” prin trecerea lui „r” intervocalic la „l”. Acest „Varaha”,
care avea semnificaţia de „Mistreţ” (a se vedea lucrările lui Vasile Lovinescu), provine din
mithosul vedic şi era numele celui de al 3-lea avatar al zeului Vishna, zeu care ar fi salvat
lumea de la Marele potop ce se abătuse asupra Pământului. Numele acestui avatar s-a conservat
în ţinuturile de la est de arealul panonic, spaţiu de salvare pentru cei care în zonele lacustre
din acest areal erau extrem de afectate în timpul Marelui potop, şi în principal s-a fixat ca
toponim (oronim) în zona Munţilor Apuseni de astăzi. Localizarea bună a ţinutului mitic
„Varaha” se poate face cu ajutorul unui interesant basm românesc numit „Trei fraţi vânători”
(cules şi publicat de către Dumitru Stăncescu) în care se vorbeşte despre un „Munte al
Porcului Mistreţ” alături de un „Munte al Scorpiei” (Alpii Estici), de un „Munte al
Miazănoaptei” (Tatra), toate privite din perspectivă sud-panonică sau central-panonică. Zona
Munţilor Apuseni corespundea deci în timpuri imediat postdiluviene ţinutului muntos al
Porcului Mistreţ, respectiv ţinutului mitic „Varaha”, devenit ulterior „Valaha” şi locuit, evident,
de „valahi”. Toponimul de referinţă „Valaha” a condus cu timpul la variantele fonetice
„Valahia” şi „Vlahia”. Ultimul poate fi pus de asemenea în legătură cu un alt nume mitic,
„Havila”, prezent în textul biblic (Geneză), nume care nu a existat niciodată ca atare deoarce
nu reprezintă decât o anagramare a toponimului „Vlahia”. Localizarea acestuia în zona
Munţilor Apuseni se face cu ajutorul râurilor mari din arealul panonic (Tisa, Dunăre, Drava,
Sava) care pot fi aceleaşi cu cele patru râuri ale Edenului biblic. Cel mai important element de
identificare este în acest context aurul Munţilor Apuseni, acelaşi cu aurul ţinutului mitic
„Havila”, în condiţiile în care râul care ar înconjura acest ţinut biblic (Fison) ar corespunde
Tisei de astăzi (Ţicleanu şi al., Bratislava, 1993). Tot în plan mitic se înscrie şi o altă variantă
fonetică, respectiv „Valha”, care a condus la „Valhalla” mithosului scandinav. In ceea ce
priveşte originea vedică a mithonimului „Varaha” să reamintim aici că aceasta poate fi lesne
acceptată dacă avem în vedere originea europeană a arienilor exprimată pentru prima dată de
Teohari Antonescu în lucrarea sa publicată la Iaşi la începutul secolului 20. În ceea ce priveşte
legătura unor elemente cheie ale acestui sistem mitic cu arealul panonic amintim aici doar
câteva toponime foarte interesante ca de pildă Buda, Ram şi Criş (a se vedea mithonimul
Krishna) proprii acestui spaţiu. In plus tot la arienii ajunşi în spaţiile îndepărtate ale Asiei apare
şi varianta „valak”, din compusul „valakhilya” semnalat de Gh. Gabriel în lucrarea sa „Valah”
din anul 2012. Să amintim aici că în Dicţionarul de Istorie Veche a României (DIVR) se admite
practic că „vlah” este un exonim fiind o denumire care a fost preluată de germani de la celţi
şi care a ajuns apoi şi la slavi de la germani, de unde ar fi ajuns să desemneze mai apoi pe
locuitorii spaţiului carpatic (!). Se acceptă astfel o origine celtică a etnonimului „valah” fără
ca să se argumenteze în nici un fel (istoric sau lingvistic) acest punct de vedere.
În continuare în acest scurt rezumat al studiului vor fi incluse date legate de subiectul
nostru selectate din lucrările unor autori interesanţi precum Portocală (1932), Panaitescu
(manual republicat în 1990), Cărpianu (1990), Bălaşa (1999), Gh. Gabriel (2012) şi George V.
Grigore (2017), dar şi cele cuprinse în opere istorice de referinţă precum „Istoria României în
date” (IRD, 1971) şi Dicţionar de Istorie Veche a României (DIVR, 1976).
Variante fonetice ale termenului „valah” anterioare erei noastre

Deci de la forma de referinţă „Valaha”, toponim bine localizat spaţial (Munţii Apuseni)
şi temporal (timpuri postdiluviene, deci de acum cca 11 milenii), s-a ajuns la termenii „valah”
(plural „valahi”) şi „vlah” (vlahi) care desemnau pe locuitorii ţinutului muntos „Valaha”. Aria
acestui toponim s-a extins treptat în mai multe direcţii şi a cuprins se pare cu timpul întregul
areal carpatic astfel că în timpuri istorice purtau numele de Valahia (Vlahia) ţinuturi destul de
îndepărtate de zona Munţilor Apuseni. De fapt, cu timpul, termenul de „valah” (vlah) a început
să îi desemneze atât pe vechii locuitori ai spaţiului carpato-panonic cât şi pe cei care plecau din
acest spaţiu primordial în diferite direcţii. Dar forma de bază „valah” va suferi diferite schimbări
fonetice pe care le vom consemna în contiuarea studiului.
Primele variante posibile ar putea fi aflate în Egiptul vechi unde se consemna existenţa
unui impozit care purta numele „blachennomnium” la care „v”-ul a devenit „b”, schimbare pe
care o vom mai regăsi şi care este destul de plauzibilă fonetic. Dar tot în Egipt mai putem reţine
termenul „felah” care poate proveni de la varianta „vlah” devenită „flah” care a fost apoi
modificată prin epenteză (aici prin apariţia vocalei „e” între cele două consoane iniţiale „fl”).
Mai multe alte variante fonetice pot fi apoi consemnate înainte de anul 0 (zero). În jurul
anului 110 î.H. este consemnat un trib celtic numit „Volcae”. Trecerea vocalei „a” la „o” va fi
consemnată mai apoi în varianta „volohi” care este legată tot de zone mai nordice. În perioada
anilor 13 – 10 î.H. la sud de Dunăre un preot al bessilor, Vologaises, ar fi opus o puternică
rezistenţă romanilor. La acest nume poate fi consemnată trecerea lui „h” din „voloh” la „g”. In
zone cu mult mai îndepărtate şi legate în timp de dinastia arsacidă a parţilor (care începe la anul
247 î.H.) sunt consemnate numele Balas, Valasch şi Vologes (la Adrien de Longperier şi Saint
Martin, în Cărpianu - 1990, la începutul erei noastre). Ultimul nume ar putea fi anterior erei
noastre şi duce lejer la varianta „Volges” respectiv la radicalul „volg” care ar putea sta la baza
cunoscutului hidronim „Volga” care a mai purtat şi numele de „Itil” şi de „Ras”. Dacă avem în
vedere şi cunoscutele legături dintre regii daci şi conducătorii Imperiului Part, în scopul unei
alianţe antiromane, ne putem imagina în acest context o origine getică a hidronimului Volga
mai ales dacă avem în vedere ţinuturile vaste stăpânite în trecut de neamul massageţilor. Oricum
putem reţine aici măcar asemănarea dintre numele Vologaises (la bessi) şi Vologes.
„Valah” în primele secole ale erei creştine

La anul 15 d. H. era consemnată prezenţa la sud de Dunăre a unui comandant roman
care purta numele L. Pomponius Flaccus, care ne trimite imediat la variantele fonetice Vlaccus
şi Vlahus. În schimb geograful Mella nota la anul 45 e.n. existenţa, într-o zonă cuprinsă astăzi
în partea de NW a Italiei şi în sudul Franţei, a unei populaţii care era cunoscută sub numele de
„Belacae”. Acest nume provine cel mai probabil de la varianta fonetică „Vlacae” alterată prin
epenteză (aici prin apariţia unui „e” între consoanele grupului iniţial „vl”) şi apoi prin trecerea
v-ului iniţial la „b”. Semnificativ este şi faptul că această populaţie era considerată de către
Mella ca fiind de origine scitică. La Lucan (un poet roman) întâlnim o populaţie numită
„Blaca” care ar locui în Italia de sus şi în insula Veglia (Cărpianu, 1990). Numele este derivat
evident de la „vlaha” de la care s-a ajuns şi prin trecerea lui „h” la „c” (pronunţat precum „k”).
Privitor la aceste informaţii să amintim că generalul Portocală nota următoarele observaţii în
lucrarea sa din 1932: „Pare a rezulta, cu multă probabilitate, că adevărata numire a poporului
Get a fost Balaci sau Belaci sau Belasci” , „iar numirile de Geţi şi Thraci au fost date de streini”.
După perioada războaielor dintre daci şi romani ne apare ca foarte important faptul că,
până la retragerea aureliană, renumitul val de apărare roman „Limes Transalutanus” mai purta
şi numele de „Limes valachicus” (DIVR). De fapt toată perioada de confruntări armate dintre
romani şi locuitorii spaţiului carpatic a impus lumii numele extrem de important şi el al Daciei.
Aceasta desemna de fapt un ţinut primordial care avea semnificaţia de „Străbunia” deoarece
„dac” are în opinia noastră înţelesul de „străbun”. Civilizaţia dacă este şi principala
moştenitoare a civilizaţiei atlante dacă avem în vedere vecinătatea dintre aria panonică ce pare
a fi cel mai strâns legată de ceea ce va fi fost Atlantida lui Platon (zona Deliblat din Vojvodina,
Serbia – Ţicleanu şi al., 2008, Atena) şi centrul de greutate al lumii dace (Depresiunea
Haţegului).
Ceva mai târziu vlahii sunt amintiţi în legătură cu prezenţa hunilor în Depresiunea
Panonică. Dintr-o variantă târzie a „Cântecului Nibelungilor” reiese că deja dinainte de moartea
lui Attila (anul 454) se putea vorbi despre „ţara vlahilor” de unde ar fi sosit la curtea lui Attila
un conducător de seamă care purta numele de „Ramunc” (Ramunk). Fără îndoială că zona din
care provenea acest principe valah corespunde zonei muntoase a Apusenilor de astăzi, aflată nu
prea departe de locul în care se stabiliseră hunii în arealul panonic. În acelaşi timp numele
„Ramunc” nu este decât un derivat al rădăcinii „ram” pe care o regăsim ca atare în toponimie
(localitatea Ram de pe Dunăre), dar şi în numele zeului vedic Rama.
De la vlahii lui Ramunc la anul 1000

În secolul al VI-lea „Leges Bellagines” de care vorbeşte Iordanes în „Getica” sa au
legătură tot cu acea populaţie „scitică” de care amintea Mella, respectiv „Belacae”, dar care era
legată de această dată de ţinuturile carpatice ale geţilor (goţilor). Reţinem aici doar varianta
fonetică „bellag” la care s-a ajuns prin trecerea de la „c”-ul din „Belacae” la „g”. Tot în acest
secol, la 581, Menandru aminteşte de „Valahia” cu ocazia descrierii unei expediţii avare
conduse de kaganul Baian în zona Dunării, şi tot în cuprinsul acestui secol se poate nota
(Procopius) existenţa unui cartier cu numele „Vlacheroi” în Constantinopol (Gabriela Ionescu
Varo, 1968).
În secolul următor, al VII-lea, sunt menţionaţi „Vlahii Negri”, numiţi şi „maurovlahi”
sau „morlaci”, într-o zonă care era limitată de coasta dalmată a Adriaticii şi de râurile Drava şi
Morava. (DIVR). Departe de acest areal panonic o cronică anglo-saxonă menţiona, la anul 640,
numele „Galwalas” (Cărpianu, 1990) care este fără îndoială un compus în care al doilea termen,
„walas”, ar proveni din forma de referinţă „valah” prin intermediari care au condus treptat la
trecerea lui „h” la acest „s” final. Şi tot în acest secol mai poate fi notată varianta „Balac” aflată
în scrierile celebrului om de ştiinţă armean Anania Sirakati (Cărpianu, 1990).
Pentru secolul VIII reţinem o notiţă aflată la mănăstirea Costamonitu, de pe Muntele

Athos, care aminteşte despre unele năvăliri în Imperiul Bizantin făcute de către „vlaho-rîcnii”
veniţi dinspre Dunăre (Gabriela Ionescu Varo, 1968).
La 839 în cronica turcă „Oguzname” (Epopeea hanului Oguz) este amintită „ţara Ulak”
care nu a vrut să se supună cumanilor (numiţi Kîpceak), la fel ca şi alte popoare precum Urus
(ruşii), Macear (maghiarii) şi Başkurt (başkirii). Tot aici se precizează că Oguz-han i-a ajutat
pe cumani cu ostaşi în părţile râurilor Ten (Don) şi Itil (Volga).
Tot de secolul al IX-lea se leagă şi un nume extrem de important pentru noi,
„Walahfrid”, care este numele unui erudit (n. 802) care a trăit o vreme la curtea lui Carol
Pleşuvul (DIVR). Numele este un compus în care al doilea element „Frid” este un echivalent
antroponimic al zeului nordic „Freyr”. Acesta este figurat adesea ca fiind însoţit de un mistreţ
şi acest detaliu, pus alături de primul element de compunere, „Walah”, ne aduce aminte de cel
de al treilea avatar al zeului vedic Vishnu, celebrul „Varaha”.
La nivelul temporal al acestui secol mai putem nota şi prezenţa în scrierile cronicarului
armean Moise Corneanţi a ţării „Blak” (Gh. Gabriel, 2012) care corespunde fără nici o îndoială
ţării „Vlak”, derivată la rândul ei, fonetic, de la numele „Vlah”. La sfârşitul aceluiaşi secol
maghiarii şi-au făcut aparţia în spaţiul panonic şi vor intra destul de repede în conflict cu valahii
care stăpâneau de milenii toate zonele învecinate. Astfel din cronica lui Anomymus aflăm date
însemnate despre conducătorii valahilor, între care se afla şi Gelu, rex (dux) Blachorum. La
maghiari numele „valah” va deveni cu timpul „olah” datorită dificultăţii acestora de a pronunţa
grupe de consoane aflate la începutul cuvintelor străine.
La 976, la cronicarul bizantin Ioan Skylitzes, preluat în cronograful lui Kedrenos, se
amintea de conflictul dintre vlahi şi bulgari care a izbucnit în zona lacului Ohrid (IRD).
Bulgarii, după pierderea Preslavului, au întemeiat un nou stat bulgar care era condus, de pe o
insulă a lacului Ohrid, către de patru fraţi. Cel mai mare dintre aceştia, David, a fost ucis, în
anul 970, de nişte vlahi „chervănari” (cărăuşi) la locul numit „Stejarii frumoşi”, aflat undeva
între localităţile Castoria şi Prespa. Mai apoi împăratul bizantin Vasile al II-lea
(Bulgarochtonul) a distrus cu totul acest stat şi a înfiinţat apoi o mitropolie la Ohrida pentru
vlahi şi bulgari. Autorii DIVR notau mai apoi la vremea lor, evident eronat, că ne aflăm în faţa
primei menţiuni istorice privitoare la vlahi care poate fi avută în vedere.
În anul 980, un anume Niculiţă, guvernator al Thessaliei, era numit de Împăratul Vasile
al II-lea la conducerea militară a vlahilor din thema Eladei (ce cuprindea Grecia de nord, cu
Tessalia şi Pindul) (IRD).
Variante fonetice ale termenului „valah” după anul 1000

La anul 1020 este consemnată subordonarea vlahilor din toată Bulgaria arhiepiscopului
de Ohrida, prin edict al Împăratului bizantin Vasile al II-lea (IRD), iar în anul 1027 sunt
menţionaţi vlahi în armata bizantină care lupta contra arabilor în Sicilia.
Geograful persan Gardizi amintea la anul 1050 de o populaţie creştină, diferită de slavi şi
de maghiari, care locuia într-o zonă legată de actualul teritoriu al românilor (IRD).
Cronicarul bizantin Kekaumenos nota că la anul 1066 vlahii de pe râul Phereos (din zona
aflată între Farsala şi Larisa), urmaşi ai DACILOR, s-au opus măsurilor fiscale abuzive ale
Impăratului Constantin al X-lea Ducas, răsculându-se sub comanda lui Niculiţă al III – lea (în
special vlahii din Larisa şi celnicii lor din munţi). În acest context istoric vlahii au ocupat cetatea
Kitros (Pydna antică) şi Sevria (IRD). La doar câţiva ani mai târziu (1070) un cronicar polonez
(Jan Dlugosz) scria despre vlahii care luptau ca aliaţi ai cneazului Wiaceslav împotriva viitorului
rege polon Boleslaw al II-lea Smialy (IRD).
La limita dintre secolele XI şi XII aflăm din nou forma „blachi” la Georgios Kedrenos, şi
mai apoi (1166) Ioannes Kinnamos (cronicar bizantin) vorbeşte tot despre „blahi”. Dar la 1114
la un cronicar islandez, Snorri Sturluson, apare numele de „Blokumannaland” (deci ţara
„Blokumanna”) legat de zona de la nord de Dunăre în care intrase cu armata sa împăratul bizantin
Alexios I Comnen (IRD). Acest „blok” ne aminteşte de varianta „bloch” care va apare la saşii
transilvăneni. Spre nord, în cronici ruseşti care acoperă o perioadă de timp cuprinsă între 1150 şi
1257, întâlnim varianta „Bolohoveni” care derivă din forma „Volohoveni”. Ţara Bolohovenilor
se întindea pe spaţii largi la nord de actualele frontiere ale României şi Basarabiei. Foarte
importantă este în acest sens amintirea unui duce Ioan al vlahilor din Onut, o cetate de pe Nistru
aflată nu departe de Hotin (1150). Tot de anul 1150 s-ar lega şi o menţionare a „maurovlahilor”
în „Cronica preotului din Diocleea” (IRD). Semnificativ este că în acest secol „Vlahii negri” ar
fi pus bazele unui stat numit „Romania” care fiinţa astfel într-un areal mai larg care purta numele
de „Maurovlahica”, stat care va fi fost centrat pe actuala regiune autonomă „Romania” aflată
astăzi ceva mai la est de Sarajevo, în actualul stat Bosnia-Herţegovina. Prin secolele XII şi XIII
aceşti Vlahi negri erau numiţi de greci „mavrovlahi”, de sârbi şi de croaţi „morovlaşi”, de italieni
„morlachi”, de turci „Kara-Ulagh”, iar în unele cancelarii medievale erau consemnaţi sub
numele de „Nigri Latini”.
La începutul veacului al XIII-lea vlahii sudici întemeiau Vlahia Mare (în Tessalia),
Vlahia Mică (în Etolia) şi Vlahia de Sus (în Epir).
Un reviriment valah extraordinar a fost însă reprezentat de ţaratul vlaho-bulgar (1185-
1258) al secolelor XII-XIII. Apărut ca urmare a opoziţiei vlahilor sud dunăreni faţă de Imperiul
Bizantin, acest ţarat a avut o maximă extindere sub Ioan Asan al II-lea (pe la anul 1230). Deja
de pe timpul lui Ioniţă Caloian (1197-1207) s-a ajuns la rangul de rege (rex), recunoscut şi de
papă care însă nu i-a acceptat şi titlul de „împărat” pe care acesta îl revendicase. Ioan Asan al II-
lea (1218-1241) s-a mulţumit însă cu o stemă regală cu benzi de roşu regal alternând cu galben
aur şi cu o soţie (Anamaria), fiică a regelui Andrei al II-lea al Ungariei. În timpul domniei sale ar
fi fost cuprinse în graniţele ţaratului său şi ţinuturi valahe aflate la nord de Dunăre (în special
Muntenia) Dar Asan al II-lea a pierdut după 1230 aceste teritorii nord dunărene, a rupt în 1232
legăturile cu papalitatea şi a revenit la ortodoxie după o rătăcire procatolică anterioară. După
moartea sa acest ţarat (regat) a mai avut doar două palide reveniri scurte între 1256 şi 1258
(Căliman II) şi între 1279 şi 1280 (Ioan Asan III). Tot în cursul acestui secol (al XIII-lea) valahii
au mai fost amintiţi sub numele de „blahi” de către Marco Polo (care îi întâlnea în vestul Asiei),
sub numele de „ulachati” de către cronicarul armean Vardan, iar în anul 1234 erau amintiţi sub
numele de „valati” într-o bulă papală.
Dar ideea de revenire la regat la vechii locuitori ai spaţiului balcanic reapare puternică tot
în acele timpuri şi la nord de Dunăre, de această dată în zona dacică veche. Aici, voievodul Litu
(cunoscut şi sub numele de Litovoi, prescurtare de la Litu voievod) a adus sub stăpânirea sa nordul
Olteniei şi Ţara Haţegului şi nu s-a mai recunoscut vasal al regelui Ungariei. Dar s-a declarat şi
„rege al Valahiei” (le roi de Blaqui - D. Bălaşa, 1999). A arborat în plus şi o stemă originală cu
culorile regale roşu şi galben aur. Dar oastea lui Litu a fost înfrântă de o armată a regelui Ungariei,
Ladislau al IV-lea, şi noul rege valah a fost ucis, iar fratele său Bărbat a fost luat prizonier şi apoi
a fost răscumpărat. Aceste fapte se petreceau prin anii 1276-1277, doar cu puţin timp înainte de
stingerea dinastiei asanide la sud de Dunăre. Dar în acele timpuri îşi are originea drapelul
românesc al zilelor noastre cu galbenul aur al regelui valah Litu şi al dinastiei asanide, dar şi cu
roşul regal care a venit spre noi din timpuri imemoriale (probabil de la mantiile regale roşii ale
regilor atlanţi). În acest context culoarea albastră a tricolorului nu mai poate avea decît o singură
semnificaţie principală: sângele nobil, albastru, al unui popor de sorginte regală.
La începutul secolului următor (XIV) la Anonimul din Gorka (1308) întâlnim termenul
„valahi” în a sa „Descriptio Europe Orientalis”. În anul 1321 istoricul arab Abulfeda menţiona
un oraş, Isakgi (Isaccea), aflat în „Alualak” (Ţara Valahilor), şi dependent de Constantinopol
(IRD). Un moment crucial pentru Europa de Sud-Est a fost anul 1330, an al aşa numitei bătălii
de la Posada în care Basarab I a făcut praf marea armată papală condusă de regele Ungariei din
acel timp, Carol Robert de Anjou. La fel ca şi regele Litu, Basarab I nu a mai recunoscut
suzeranitatea coroanei maghiare şi a fost nevoit să înfrunte o oaste care venea cu gîndul de a pune
în scaunul de domnie de la Curtea de Argeş un supus al papei. Basarab însă nu a dat nici o luptă,
a lăsat pustie cetatea de pe Argeş, şi a atras oastea papală într-un segment de vale îngustă (pe
Topologul de azi) pe care apoi l-a baricadat, segment aflat pe Calea cea Mare a Ţării dintre Curtea
de Argeş şi Ţara Loviştei. După trei zile marea oaste a lui Carol Robert era fărâmată şi însăşi
regele a scăpat cu zile deghizat şi fugar. Această mare victorie a valahilor a fost considerată actul
de naştere al Ţării Romăneşti şi ecourile acesteia au ajuns până la marginile Europei unde
cronicarul catalan Ramon Muntaner scria că astfel Valahia Mare (Blaqui la Grant) devenea „cea
mai temută ţară din lume”.
La anul 1339 în portulanul lui Angelino Dulcert era amintit marele drum de comerţ care
lega Marea Neagră de Marea Baltică şi care trecea prin Liov după ce urmărea pentru un timp
Valea Siretului, drum numit şi „via Walachiensis” (IRD). In anul 1345 sunt menţionaţi „olachi-
romani” în legătură cu propaganda (catolică) a misionarilor franciscani pe teritoriul Transilvaniei
(IRD). În anul 1359 (mai) s-a înfiinţat mitropolia Ţării Româneşti şi în funcţia de mitropolit a fost
numit, de către patriarhul de Constantinopol, Calist I, grecul Iachint Kritopol de la Vicina care a
fost numit „exarh a toată Ungrovlahia şi a plaiurilor”. Sediul mitropoliei se afla la Curtea de
Argeş şi denumirea de Ungrovlahia a fost dată pentru a fi deosebită la acel timp de Vlahia din
Pind. Mitropolia valahă a fost înfiinţată la cererea lui Alexandru, fiul lui Basarab, adresată
patriarhului de la Constantinopol. Ceva mai târziu (1373) s-a ajuns ca în altă zonă a Peninsulei
Balcanice un întreg district al Bosniei să poarte numele de „Major Vlachia”. Către finele acestui
secol (1392) sunt menţionaţi „perperii de Valachia” care erau emişi la Pera (de Constantinopol)
(IRD).
La anul 1402, pe vremea lui Alexandru cel Bun, la porunca domnului, monahul Grigore
al „marii biserici a Moldovlahiei” s-a pus pe scris despre viaţa mucenicului Ioan cel Nou de la
Cetatea Albă (IRD). Acest nume (Moldovlahia) este evident alcătuit în acelaşi mod cu cel utilizat
pentru Ungrovlahia, şi era destinat probabil mai ales pentru uzul Bisericii. În Ţara Românească
cam în acelaşi timp Mircea cel Bătrân se intitula „mare voievod şi domn” a „toată ţara
Ungrovlahiei şi a părţilor de peste munţi”. Pe la începutul anului 1446 „olahul” Iancu de
Hunedoara a ajuns guvernator (regent) al Ungariei pe vremea minoratului regelui Ladislau
Postumul, după moartea, în 1444, a regelui Vladislav în timpul bătăliei de la Varna. Acelaşi Ioan
Corvinul a condus armata care a reuşit despresurarea cetăţii Belgrad ce era asaltată de oştile lui
Mahomed al II-lea (la 1456), dar a murit la scurt timp după această izbândă. Peste cca 2 ani fiul
său, Matei, a ajuns rege al Ungariei. Să reţinem şi faptul că în anul 1457 saşii de la Sibiu
sprijineau, împotriva lui Vlad Ţepeş, un pretendent la domnie care era numit „sacerdos
Valachorum” (IRD). În anul 1467 o scurtă răscoală a nobilimii şi oraşelor transilvane împotriva
regelui Ungariei, condusă de Ioan de Szentgyorgy, a dus la ridicarea acestuia la rang de rege, fapt
care nu putea fi îngăduit în nici un fel. La final de secol (XV) mai putem consemna (1493)
naşterea la Sibiu a marelui umanist român Nicolaus Olahus.
În anul 1557 Nicolo Zeno a făcut la un moment dat în lucrarea sa extrem de interesantă
(Cărţile geţilor) o precizare foarte importantă privitoare la teritoriile carpatice: „DACIA pe care
noi astăzi o numim VALAHIA” (s.n.).
Sfârşitul veacului al XVI-lea al erei creştine a fost marcat pentru toate ţinuturile româneşti
din aria carpatică de faptele deosebite de luptă ale celui care a rămas peste timpuri sub numele de
Mihai Viteazul. Numele „Valahia” (Vlahia) a atins pentru un timp o culme astrală de neînchipuit.
Sub sceptrul fostului ban al Craiovei s-au aflat între 1593 şi 1601, după o hartă care reflecta
realităţile politice şi istorice ale acelor timpuri, „Vlaquia Transalpina” (Ţara Românească),
„Vlaquia Minor” (Moldova), „Vlaquia Transilvana” (Ardealul), dar şi Ţara Maramureşului şi
Ţara Crişurilor (Crişana). „Vlaquia Cisalpina” (Banatul) şi vlahii de la sud de Dunăre se aflau
sub stăpânirea otomanilor, cu excepţia Dobrogei de nord. La răsărit de Nistru se aflau tătarii, spre
nord această mare Valahie se învecina cu regatul Poloniei, iar Imperiul Romano-German se
făcuse stăpân pe un spaţiu aflat în partea de nord-vest a actualului teritoriu românesc. Era deci
absolut firesc ca Apusul să încerce să stopeze cu orice preţ o asemenea ridicare a valahilor şi a
acţionat în mod absolut criminal, dar tipic, prin asasinarea Marelui Valah, dar şi a calului său cel
alb. Capul tăiat al voievodului pus pe burta calului său mort: iată o faptă de o măreţie fără seamăn
a „civilizatului” Apus care nu va fi uitată niciodată. Să amintim şi legătura de neşters dintre marele
domnitor român şi numele de „valah” pe care o fac germanii care scriu pe un portret al acestuia
făcut în Apus: „Michael Palatin von Walachien”.
Idea unei unităţi politice a ţărilor locuite de români a început însă de atunci să ducă cu
timpul la diferite soluţii mai mult sau mai puţin viabile. Astfel la 1611 Gabriel Bathory a ocupat
cetatea Târgovişte şi şi-a luat titlul de „principe al Transilvaniei şi al Valahiei Transalpine”, care
însă nu a fost recunoscut de către turci. De notat apoi că în 1920 un morlac din Dalmaţia a ajuns
domn al Moldovei, iar la 1627 Gabriel Bethlen a încercat să alcătuiască un „REGAT AL
DACIEI” prin alipirea celor trei ţări româneşti şi a încercat să obţină sprijinul turcilor în acest
sens. La sfârşitul aceluiaşi veac (1695) marele Brâncoveanu primea titlul de „principe al
Imperiului” din partea curţii de la Viena pentru fapte care nu aveau de fapt în vedere decât o
legătură cât mai strânsă cu românii din Ardeal.
La începutul secolului următor Dimitrie Cantemir scria „Hronicul vechimei a româno-
moldo-vlahilor”, iar Samuil Micu în a sa „Brevis historica” folosea termenul de „valachorum”.
Românii ardeleni se numeau pe ei înşişi „valahi” mai apoi cu tărie, la 1791, prin celebra lor petiţie
„Supplex Libellus Valachorum”, respinsă de dieta Transilvaniei şi ignorată apoi de Curtea de
la Viena. Nu trebuie însă uitat momentul răscoalei lui Horea, Cloşca şi Crişan care a dus la un alt
gest antiromânesc extrem de semnificativ, datat 1785: la fărâmarea lui Horea cu roata călăii săi
au avut grijă să îi pună pe creştet o coroană de hârtie pe care era scris „REX DACORUM” care
reflecta de fapt spaima acestora legată de încercările din ce în ce mai clare şi mai viguroase ale
românilor, respectiv ale valahilor, de a-şi reface vechiul lor regat dacic. Dar ideea de a alcătui un
„regat dacic” a fost prezentă şi în mintea împărătesei Ecaterina a II-a a Rusiei (urcată pe tron la
1762), prin unirea Moldovei cu Ţara Românească, dar îl vedea eventual pe fiul său, marele duce
Constantin, pe tronul acestui regat conceput ca o barieră între Rusia şi Turcia. În fond însă această
intenţie nu viza decât alipirea ulterioară a acestui „regat dacic” la Rusia.
De la Valahia şi Dacia la România

La începutul noului secol (XIX) se remarcă prin acţiunile sale grecul Dimitrie Filipide
care a scris la 1816 o geografie a Ţărilor Române în care foloseşte numele de „Romania”. Deci
pe fondul marilor frământări care ţinteau o regrupare politică a ţărilor locuite de români, în
condiţiile în care denumirile „Valahia” şi „Dacia” erau vehiculate tot mai frecvent, numele de
„Romania”, de fapt la fel de nobil ca şi celelalte două, este pus în discuţie. In acest context se
înscrie şi lucrarea din 1818 a lui Dionisie Fotino: „Istoria vechii Dacii, cea numită acum
Transilvania, Valahia şi Moldova”. Un alt moment important în acest şir de acţiuni este legat
de activitatea lui Ion Câmpineanu care visa de asemena la formarea unui regat care să adune la
un loc Ţara Românească, Moldova, Transilvania şi Basarabia, şi care să aibă sprijinul Franţei
şi Angliei. Aceste idei erau promovate mai ales de boierii tineri care militau pentru înlăturarea
protectoratului rusesc al acelor timpuri. Câmpineanu a redactat şi un „proiect de constituţie
democratică”, acţiune la care a fost ajutat şi de episcopul de Buzău al momentului. Aceste fapte
au fost depăşite în anul 1839 de ideile conjuraţiei confederative din Moldova, iniţiate de către
Leonte Radu, care milita pentru alcătuirea unei confederaţii care să adune la un loc Moldova,
Ţara Românească şi SERBIA. La 1844 Bălcescu scria despre istoria militară a „Principatului
Valahiei”, iar mai apoi la Szeged, în 1849, în proiectul de pacificare semnat cu maghiarii,
Principatele Române sunt menţionate sub numele de „Romania” (document semnat de
Bălcescu şi Bolliac). Semnificativ pentru acele timpuri este şi faptul că în memoriul adoptat la
cea de a III-a Adunare naţională dela Blaj (1848) se prevedea unirea tuturor românilor într-o
uniune în care transilvănenii să se regăsească alături de fraţii lor din „Principatele Dunărene”,
dar sub conducerea Austriei (!). După revoluţia de la 1848 şi mitropolitul Andrei Şaguna îi
cerea împăratului Austriei ca românii din monarhia acestuia să se autoguverneze cu o adunare
proprie care să fie condusă de un Voievod şi de un singur cap al Bisericii. În 1850 Bălcescu
milita la Londra în cadrul unui larg „comitet revoluţionar” pentru alcătuirea unei confederaţii
democratice, iar în 1851 propunea emigraţiei maghiare formarea unei „confederaţii
dunărene”. In anii care urmează numele de Romania apare tot mai des: „Romania literară” la
Iaşi (Alexandri, 1855), „La Roumanie...” (Boerescu, 1856) şi „Călătorie arheologică în
Romania” (Bolliac, 1858). La 1857 Kogălniceanu susţinea la Iaşi unirea Principatelor (... în
Moldova şi Valahia suntem acelaşi popor...), iar la Conferinţa de la Paris (1858) se dorea
impunerea formulei „Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti”. Pe de altă parte
la 1860 prin „Diploma din octombrie” Transilvania devenea stat autonom în cadrul Imperiului
Habsburgic. În 1861 Turcia emitea „Firmanul de organizare administrativă a Moldovei şi
Valahiei”, dar în acelaşi an Al. I. Cuza impunea oficial numele de „Romania”, proclama unirea
Principatelor iar în 1862 exista un guvern unitar al României şi apoi un parlament al acestei noi
ţări europene. Anii care au urmat au dus însă la desfiinţarea autonomiei Transilvaniei (Dieta de
la Cluj, 1865), dar şi la abdicarea (forţată) a lui Cuza (1866).
Înainte de a continua demersul nostru este necesar să notăm că etnonimul „român” este
un derivat de ordinul I al radicalului „rom” care este un compus foarte vechi (R + om) şi are
semnificaţia de „om liber”, respectiv de „om al lui Ra”. „Rom” este un antonim al lui „rob”
care este de asemenea un compus (R + ob) şi care are semnificaţia de „supus al lui Ra” (cu „ob”
prezent astăzi la noi în „obidă” şi în „obidit”, dar şi în verbul „a obidi”). „Rom” este echivalent
cu varianta fonetică „rum”, prezentă în derivatul „rumân”, care conţine radicalul „um” prezent
în „uman” şi în „umanitate”. Deci etnomimul „român”(rumân) este de o nobleţe maximă
posibilă deoarece conţine în interiorul său însuşi numele de „om”.
Valahii sub dinastie străină de origine prusacă

La 10 mai 1866 este impus ca domnitor al Romaniei, sub numele de Carol I, un principe
german (provenit dintr-o ramură catolică a familiei domnitoare din Prusia), iar în luna iulie a
aceluiaşi an este promulgată o nouă constituţie. În 1872 Kogălniceanu reeditează „Cronicele
României sau Letopiseţele Moldovei şi Valahiei”. Turcia nu renunţa însă prea uşor şi în 1876
România era considerată de „Înalta poartă” o „provincie privilegiată” a Imperiului Otoman. A
urmat anul 1877 cu mobilizarea generală decretată de guvernul României, războiul antiotoman
din Balcani, capitularea Turciei şi obţinerea de facto a independenţei României. În 1878
principele Carol a primit oficial titlul de „alteţă regală”, iar în anul 1881 Parlamentul ţării a
votat transformarea României în regat iar Carol I a fost încoronat rege. La 551 de ani de la
bătălia de la Posada, a regelui valah Basarab I, perfidul Apus îşi ia o revanşă cu totul neaşteptată:
un alt Carol decât cel „de Anjou”, cu totul străin de neamul românesc, devine „rege” al unei
părţi importante a vechiului regat al Daciei, „rege” care în 1883 era de acord cu semnarea la
Viena, în mare secret, a unui Tratat de alianţă româno – austro-ungar, la care Germania a aderat
imediat, tratat care a fost prelungit mai apoi în anii 1892 şi 1913.
După moartea lui Carol I (1914) a urmat la tron regele Ferdinand sub domnia căruia
România a fost atrasă în anul 1916 în război împotriva Puterilor Centrale şi a intrat în Ardeal
cu totul nepregătită militar. Contraofensiva antiromânească ce a urmat a fost cât se poate de
puternică şi ocuparea capitalei Bucureşti de către trupele străine a fost aproape o formalitate în
ciuda tuturor sacrificiilor făcute pe câmpurile de luptă. Doar minunea victoriilor româneşti din
anul 1917 de pe linia frontului care mai apăra încă Moldova necucerită a dus la salvarea ţării
de la desfiinţarea deja planificată cu mult timp în urmă. A urmat apoi prăbuşirea Imperiului
Austro-Ungar şi marea adunare de la Alba Iulia (1 decembrie 1918) care a dus la alipirea
definitivă a Ardealului românesc la Patria Mamă, după ce Basarabia şi Bucovina de nord îşi
proclamaseră separarea de Rusia şi unirea cu Ţara, odată cu prăbuşirea Imperiului Ţarist.

„Romania Mare” era împlinirea unui vis valah foarte vechi al locuitorilor întregului spaţiu
carpatic care a adăpostit de milenii nenumărate cel mai important centru de civilizaţie al Lumii
Albe.
Dar minunea numită „România Mare” a fost atacată din toate părţile în anul 1940 şi sub
controlul dinastiei străine reprezentată atunci de „regele” Carol al II-lea s-a cedat fără luptă
Basarabia, Bucovina de nord şi Ţinutul Herţei, dar şi o parte a Ardealului, către Uniunea
Sovietică şi către Ungaria horthystă. Dar şi Cadrilaterul către Bulgaria. După cel de al doilea
război mondial, respectiv după anul 1945, ţinuturile ce fuseseră acaparate de Uniunea Sovietică
nu au mai revenit la Patria Mamă. În schimb anul 1947 marca sfârşitul dinastiei regale străine
de ţară prin abdicarea regelui Mihai şi prin instaurarea republicii. După anul 1989 ex-regele
Mihai şi camarila sa au revenit în ţară fantomatic şi au încercat să îşi recupereze cât mai mult
din drepturile nefireşti pe care le-au avut de-a lungul unui şir îndelungat de ani în această ţară.
Totuşi ţara a schimbat mult în folosul său dinastia străină adusă de liberali şi ex-regele Mihai a
fost dus pe ultimul său drum în anul 2017 ca ultim rege ortodox.
Evoluţii favorabile şi defavorabile ulterioare anului 1989

Însă prăbuşirea Uniunii Sovietice a dus la independenţa Basarabiei şi la apariţia
actualului stat numit Republica Moldova, dar Bucovina de nord şi Ţinutul Herţei au rămas
incluse în cuprinsul Ucrainei de astăzi. Dezintegrarea Iugoslaviei, apărută după primul război
mondial, şi apariţia statelor ce o compun, a stopat în parte procesul de slavizare intensivă a
românilor (vlahilor) de pe fostul teritoriu al acesteia. Un statut aparte au în prezent românii din
Vojvodina, Serbia, dar în acelaşi stat românii de pe Valea Timocului sunt consideraţi a fi o etnie
distinctă de aceştia deoarece sunt înregistraţi a fi „vlahi” (!). În sud micul stătuleţ Macedonia
(sârbească) îi îngrijorează peste măsură pe greci care stăpânesc actuala provincie Macedonia
din nordul ţării lor abia din anul 1913. Este evident o îngrijorare legată de posibilul reviriment
al vlahilor de sud, adevăraţii stăpâni ai acestor teritorii mult disputate. Să amintim aici şi faptul
că dezintegrarea Cehoslovaciei, o altă creaţie a primului război mondial, a dus la stoparea
acţiunii de slavizare a slovacilor a căror origine străromână, respectiv valahă, ar putea fi avută
în vedere. Să nu uităm nici de românii din Maramureşul de nord, care este cuprins în prezent în
actualul teritoriu al Ucrainei, dar nici de insula de „volohi”, vorbitori de română, din apropiere
de Poroşcovo, aflată tot în Ucraina.
România zilelor noastre este supusă unui proces intens de disoluţie comunitară care
a început odată cu aderarea la Uniunea Europeană. Anihilarea totală a Statului Român este
neîndoielnic unul dintre obiectivele ascunse fundamentale ale acestei creaţii apusene artificiale
care a început însă se se destrame (Brexit, etc). Dar deschiderea graniţelor între statele membre
ale UE nu a însemnat pentru noi doar o hemoragie demografică unică în Europa şi în lume
care a lovit România, dar şi posibilitatea pentru români de a circula liber (doar cu cărţi de
identitate, fără paşapoarte şi vize) prin ţări precum Bulgaria, Ungaria şi Grecia, iar mai apoi şi
prin Serbia care nu este membră a UE. Alte ţări interesate de liberul acces al românilor au fost
mai apoi Macedonia, Albania şi Muntenegru, iar tranzitarea altor state precum Croaţia şi
Bosnia-Herţegovina este de asemenea la fel de facilă. Aceste ţări balcanice au format de fapt
un bloc provalah necomunitar interesat evident de relaţii cît mai strânse cu ţara noastră.
Confederaţia Statelor Balcanice vs USS

Însă UE este în prezent supusă unor presiuni care o vor restrânsă la nivelul USS,
respectiv la teritoriul vizat de planul zis german „Unionshaupstadt Sankt Stephan” care nu este
decât o variantă cosmetizată a fostului Imperiu Habsburgic elaborată în anul 1920, la scurt timp
de la prăbuşirea acestuia. Faţă de actualul spaţiu comunitar, USS nu ar cuprinde ţările
scandinave, Irlanda, Marea Britanie, Spania, Portugalia şi o parte din Italia. Brexitul zilelor
noastre nu este decât o etapă firească a acestui plan care a început să fie evident odată cu
tendinţele secesioniste ale Italiei de nord şi care se continuă neîndoielnic şi cu încercările de
dezmembrare a Spaniei ce ar debuta cu separarea unui stat catalan. USS ar include evident
întreaga Românie de astăzi, dar nu ar cuprinde Bulgaria şi Grecia. Serbia ar fi împărţită în două
şi partea sudică ar forma un eventual stat sârbo-albanez. Această uniune controlată şi impusă
de blocul german ar recunoaşte în interiorul său doar existenţa a patru naţiuni, respectiv latinii
(!), germanii, slavii şi maghiarii. Românii (valahii) ar fi deci ocultaţi sub numele de „latini” şi
întregul lor spaţiu vital ar intra sub controlul Vienei, care s-ar dori capitala acestei uniuni
imaginare. Dar aceasta ar controla total şi întregul spaţiu sacru al Lumii Albe, centrat către
partea de sud-est a arealului panonic. Excluderea lumii romanice apusene (Spania, Portugalia)
şi împărţirea în trei a Italiei (cu un mare stat papal în zona sa centrală) ar avea şi rolul de a
sparge lumea romanică din care fac parte şi românii, care ar fi astfel şi mai izolaţi în acest spaţiu
restrictiv al USS.
În acest context proiectarea unei Confederaţii a Statelor Balcanice ar conduce la o
soluţie de anulare completă a tuturor încercărilor de realizare a USS. Această confederaţie s-ar
baza pe o istorie multimilenară, pe fapte de arme comune multora dintre aceste state şi care le-
au asigurat actuala independenţă de stat. Toate aceste state au luptat împotriva marilor pericole
care au ameninţat întregul spaţiu al Peninsulei Balcanice care a fost supus tentativelor de
extindere ale Imperiului Otoman şi ale Imperiului Ţarist, dar şi ale blocului german prin
intermediul fostului Imperiu Habsburgic. O astfel de confederaţie ar duce şi la rezolvarea multor
probleme de natură etnică legate de trecut şi care în acest nou context politic nu vor mai avea
sens. Dar liantul cel mai puternic al acestei asocieri de state este istoria fabuloasă a valahilor
(vlahilor) care se pierde în negura timpului şi îşi are rădăcinile în vremuri mitice, pre şi
postdiluviene, dar care este legată spaţial şi de teritoriile de astăzi ale tuturor statelor balcanice.
O istorie reală, corectă, adevărată a acestor state ar scoate foarte clar în evidenţă aceste realităţi.
In acest sens un exemplu foarte bun este dat o lucrare deosebită scrisă de regretatul istoric
Augustin Deac pe care a şi intitulat-o sugestiv „Pagini din istoria adevărată a Bulgariei”. În
cuprinsul ei aminteşte şi ideile deosebite promovate spre exemplu de bulgarul Liuben
Karavelov care susţinea şi scenariul unei confederaţii de tip helvetic în Balcani. Profesorul
Deac citează notele unui istoric polonez, Batowski, privitoare la acest din urmă proiect, extrem
de edificatoare (p. 252): „În 1872 Parlamentul bulgar în emigraţie la Bucureşti a aprobat
programul naţional, care proclama lupta armată pentru independenţă, precum şi năzuinţa
bulgarilor de a crea o confederaţie cu vecinii: sârbi, munte-negreni, români chiar şi greci”.
Dar primul pas către un astfel de proiect este reprezentat de realizarea unor imagini
istorice cât mai realiste cu putinţă care însă nu se pot baza decît pe studii de specialitate de cea
mai bună calitate. Unele dintre acestea poate că deja au fost scrise şi doar trebuie să fie adunate
la un loc. O istorie multimilenară adevărată a spaţiului vital reprezentat de întreaga Peninsulă
Balcanică se impune ca extrem de necesară. În acest sens românilor le revine obligaţia de a
schiţa o Istorie a Valahilor care să acopere timpul şi spaţiul pe care aceşti valahi (români) le-
au stăpânit şi încă le stăpânesc în această parte a Europei şi a lumii. Vlahii (românii) au fost,
sunt şi pot fi un „liant balcanic” aşa cum sunt priviţi şi de istoricul G. D. Iscu în lucrările sale
dedicate strămoşilor noştri adevăraţi din întregul areal balcanic. După modelul britanic
dezvoltat la celălalt capăt al Europei ne putem imagina pentru un viitor mai îndepărtat decât cel
previzibil un „Regat Unit al Valahiei Mari şi al Eladei” care să ridice la un nivel de organizare
şi mai înalt toate statele din Europa de Sud-Est.
In final se impune o enumerare a statelor care s-ar putea grupa în posibila Confederaţie
a Statelor Balcanice. Acestea ar fi: Romania, Republica Moldova (Basarabia), Serbia, Ungaria,
Slovacia, Slovenia, Croaţia, Bosnia-Herţegovina, Muntenegru, Albania, Bulgaria şi Macedonia.
Bibliografie
Bălaşa D. (1999) – Marele atentat al Apusului papal împotriva independenţei daco-

românilor. Editura „Liga Română de Misiune Creştină”, Cluj-Napoca.
Câşlaru C. (2000) – Noi, Vlahii. Editura Agora, Craiova.
Câşlaru C. (2017) – Vlahii, realitate etnică românească, istorie şi legendă. Editura Agora,
Craiova.
Cărpianu R. S. (1990) – Enigma insulei sau călătorie peste şapte milenii. Editura Getica,
Bucureşti.
Deac A. – Pagini din istoria adevărată a Bulgariei. Editura Europa Nova. Bucureşti.
Ionescu Gabriela Varo (1968) – Valah = Român. Magazin istoric, decembrie 1968,
Bucureşti.
Iscru G. D. (2018) – Strămoşii noştri din Dacia nemuritoare: geţii, dacii, tracii, illirii,
strămoşii noştri autentici – naţiunea matcă din vatra „Vechii Europe”: pledoarie ştiinţifică
pentru recuperarea identităţii naţionale reale. Ediţia a VII-a. Casa de Editură şi Librărie Nicolae
Bălcescu, Bucureşti.
Gheorghe Gabriel (2012) – Valah. Editura Fundaţia Gândirea, Bucureşti.
Grigore V. George (2017) – Vlahiile româneşti din întreaga Europă sunt dovada existenţei
Geţiei de aur milenare. Articole în revista „Valahia – Dacia nemuritoare”
Lovinescu V. (1994) – Dacia hiperboreană. Editura Rosmarin, Bucureşti.
Panaitescu P. P. (1990) – Istoria Românilor. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
Reeditare după ed. a VI-a, Editura Scrisul Românesc, Craiova.
Portocală N. (1932) – Din preistoria Daciei şi a vechilor civilizaţii. Institutul de arte grafice
„Bucovina”, Bucureşti.
Stăncescu D. (2010) – Basmele românilor, vol. II. Curtea Veche Publishing. Text după
Cerbul de aur, Editura Minerva, Bucureşti, 1985.
Ţicleanu M., Bindea G., Anca Vasas (1993) – Reflets des realites paleogeographiques
premesolithiques (preholocenes) du Bassin Pannonien dans la tradition mythique europeene et
ouest-asiatique. Actes du XIIe Congres International des Sciences Prehistoriques et
Protohistoriques. 110 – 120, Bratislava, 1991.
Ţicleanu M., Constantin P., Nicolescu R. (2008) – Late Quaternary Paleogeography of the
Pannonian Basin, the Key to Locate the Atlantis in the Middle Danube Depression. 2nd
International Conference on „The Atlantis Hypothesis” (ATLANTIS 2008), 365 – 381,
Heliotopos Ltd, Athens, Greece.
Ţicleanu M., Nicolescu R., Ţicleanu A. (2016) – Lacul panonic cuaternar: Marea Albă a
mitologiei româneşti. Editura Muzeului Municipiului Bucureşti, Materiale de Istorie şi
Muzeografie, XXX, 106 – 120, Bucureşti.
Ungureanu R. (2017) – Unionshauptstadt Sankt Stephan (Union Capital St. Stephen),
Romania Mare, nr. 1408, anul XXVIII, 8 sept. 2017 (Cum doreau nemţii să creeze Uniunea
Europeană în anul 1920, la puţină vreme după primul război mondial).
Zeno, Nicolo (2017) – Cărţile geţilor. Editura Uranus, Bucureşti.
Istoria României în date (IRD), Editura Enciclopedică română, 1971, colectiv de autori,
coord. C. C. Giurescu.
Dicţionar de istorie veche a României (Paleolitic – sec. X) (DIVR), Editura ştiinţifică şi
enciclopedică, 1976, colectiv de autori, coord. D. M. Pippidi.
Tempus. Despre timp și înaintemergătorii văzători

de timp, dreptul la timp și o viziune geopolitică
dacoromânească
Geo Stroe
„Să ştiţi: de nu veţi ridica

Din sînul vostru un proroc,
În voi viaţa va seca,
Zadarnic soarta veţi ruga,
Căci scoşi veţi fi atunci din joc
Şi-ţi rămînea făr' de noroc”.
Alexei Mateevici
I. ÎN LOC DE INTRODUCERE
Fiecare națiune are, în sînul ei, înaintemergători care văd, în timp, în perspectivă,
viitorul propriei națiuni, cu alte cuvinte văzători, prevăzători, vizionari peste timp. E cunoscut
faptul că nimeni nu poate fi profet în țara lui. Nu comentez această afirmație, dar este evident
că ea circulă și este crezută de conaționalii noștri.
O națiune care nu are înaintevăzători cade în prăpastiile timpului, risipindu-se pînă în
adîncul universului. De aceea, cel mai bun preț au cei care văd viitorul și îl planifică, îl
programează, îl prețuiesc. Ei sunt cei care salvează națiunea, care îl oferă semenilor lor
orizontul de timp de-o viață, rostul lor în sînul națiunii, al lumii, o cercetează și o urmăresc cu
îndîrjire pentru neamul lor o viață întreagă. Înaintevăzătorii se nasc prin secoli, trăiesc dincolo
de ei, iar lumina lor nu se stinge pînă nu vine o nouă generație de înaintevăzători din sînul nației
sale. Cînd lumina s-a stins prea devreme, nația rătăcește în hăul istoriei, risipindu-se pînă se
stinge și ea în persoane singuratice și muritoare.
Ce este și ce poate face un înaintevăzător? Mai întîi el trebuie să fie un înțelept al
națiunii, un părinte al patriei, un om care știe trecutul din rădăcini și prezentul contemporanilor
mai bine decît alții. El știe de unde vine națiunea sa, cine este și încotro merge, pentru a putea
vedea viitorul ei. Mai întîi trebuie să știe foarte bine de unde vine el, cui aparține, cui se dăruie,
cine este și încotro merge el alături de națiunea lui din lăuntrul ei. Apoi trebuie să își propună
să afle noi răspunsuri la clasicele întrebări: cine, ce, cum, unde, cînd, de ce?
A cunoaște mersul lumii este vital pentru o națiune mică/medie ca a noastră, pentru că
vîrtejurile lumii ne pot scoate de pe Terra, ori ne poate așeza mai bine în rădăcinile ei
multimilenare. Și dacă am rezistat în calea urgiilor lumii este tocmai pentru că am prevăzut cu
cîteva secunde cosmice cînd vine amenințarea, ori cînd vine prietenia și de la cine. Știind
aceasta am avut timp să pregătim apărarea, contralovitura, fie ne-am aliat, fie am pus pumnul
în pieptul furtunii cu orice preț. Dovada înțelepciunii națiunii este că există, rezistă, subzistă,
insistă și persistă.
În fine, datorită înaintevăzătorilor de pînă acum, chiar facem istorie națională în istoria
universală, contribuim la creșterea patrimoniului cultural istoric național și universal, material
și imaterial.
De plătit, atunci cînd nu am fost în stare să știm pe ce lume trăim, am tot plătit cu vîrf
și îndesat.
De cîștigat, nu prea, doar că rezultatul oricum ar fi este că încă mai suntem și vom mai
fi. Am rezistat peste milenii, prin milenii.
Ne-am ascuțit sabia inteligenței pe ruinele timpului etern, de aceea suntem nemuritori,
divini, pentru că ne tragem dintr-un neam celest, și privim Cerul din care se trag strămoșii noștri
cei mai îndepărtați din cînd în cînd, mai ales în nopțile de vară cu stele.
Și care strămoși mai sunt încă în neuronii și venele noastre cele mai vii. Dintotdeauna.
Cineva acolo sus, ne iubește!
Așa este și va fi!
II. ÎNTREBĂRI? Ne propunem să aflăm noi răspunsurile la clasicele întrebări: CINE, CE,
CUM, UNDE, CÎND?
CINE? Oare cine a avut capacitatea de a fi înaintemergătorii vizionari, mai bine zis
înaintevăzătorii neamului nostru? În general mari învățati ai vremii din preistoria istoria noastră,
virfurile mitologiei din preistorie care este a noastră preluată apoi și de alte popoare din Europa
Veche și Egipt și Orientul Apropiat, Mijlociu și pînă in centrul Asiei. Thoth Atlantul, prin
Tablele de smarald, Hestia care a preluat din înțelepciunea lui Thoth și a dat Legile Belagine
lui Zamolse care, la rîndul lui, a creat Codul lui Zamolse, apoi Dromichete, Burebista, Decebal,
Iuliu, Gelu, Glad Menumorut, Litovoi, Ioan, Negru vodă, domnitorii care au fondat statele
feudale românești, Basarabii Valahiei, Dragoș, Bogdan și mușatinii Moldovei, familiile de viță
veche boierească transilvană, cronicarii, marii voievozi, cneji, domnitori de renume european,
Mircea cel Bătrîn, Alexandru cel Bun Dacul, Ștefan cel Mare și Sfînt, Vlad Țepeș, Iancu de
Hunedoara, Matei Corvin, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Vasile Lupu, Brîncoveanu, unii
fanarioți, Horea.
Marii vizionari de la 1848 precum Alecsandri, Cuza, Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu,
Avram Iancu, Spiru Haret care a previzionat educația și invațamîntul național, Dimitrie Gusti,
marii nostri istorici care au descoperit trecutul și au anticipat viitorul. Am putea vorbi de
Academiile de la Iași și București, Școala Ardeleană, Blajul alte orașe ardelene de mare
concentrare culturală.
Cel mai mare vizionar poate al tuturor timpurilor a fost și rămîne Mihai Eminescu.
Toată gazetaria sa ca și întreaga sa opera este vizionară, Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie…
”La trecutu-ți mare, mare viitor…”. Toată opera sa, inclusiv și mai ales articolele și studiile
gazetărești, ca și întreaga sa operă postumă îmbrăcată în haina doctrinei noastre naționale în
toată splendoarea viziunii lui în esență istorică, literară, prin imagini concret senzoriale, ușor de
înțeles și de ținut minte. Pentru că noi ne apărăm nevoile și neamul, sărăcia, iar rîul, ramul ne
este prieten numai nouă…
Nicolae Densușianu – A văzut în mitologia lumii tocmai mitologia noastră, adică
preistoria diseminată și asumată de alții, furată, asumată de aici din Dacia. El a văzut în
mitologia noastră tocmai legendele națiunii, însăși preistoria, și din aceasta, chiar istoria națiunii
sale prin Dacia preistorică fundamentul zamolsian pentru viitorul națiunii, – adevăratul
Testament Zamolsian al DacoRomânilor.
Dar, mai mult decît atît, Dacia preistorică este cu adevărat preistoria din istoria noastră
întru începuturile Terrei, de după nemuritorul Toth Atlantul cu Tablele sale de smarald scrise
cu înțelepciunea lui venită din cer. Densușianu vede că rădăcinile noastre vin din Cer, că noi ca
să ne vedem vizionarii trebuie mai întîi de toate să privim Cerul mai des, mai ales noaptea
înstelată, că noi dacoromânii, ca și chinezii, suntem Fiii Ceriului. Cartea lui Enoch este și ea o
treaptă a vieții pe Terra. Densușianu vede cu ochii minții timpul începutului preistoric.
Preced sau urmează prin veacuri mulțimea plină de pohte, ambiții, viziuni, planuri și
programe împărătești, politicești, antice, medievale, moderne și contemporane. Unele sunt puse
în coperțile învățăturilor, povețele către fiii lor, precum Învățăturile lui Neagoe Basarab către
fiul său Teodosie – poate primul tratat medieval de dacoromânistică, alții în sfinte scripturi, cu
preasfîntul Dosoftei, alții în literatura poporană, clasică și modernă, alții în documente ale
cancelariilor domnești, de stat, apoi de partid, de grup conspirativ, în proclamații istorice ca la
Padeș, ca la Islaz, dorințe –precum Dorințele partidei naționale în Moldova, uneori hărți cu
hotare rîvnite și grănițuiri prin ucazuri și urice din vechiul drept strămoșesc, alteori predoslovii,
predici în fața altarelor din schituri și mănăstiri medievale.
Mai toate au fost, fiecare în parte și toate la un loc, tot un fel de proiecte de țară, schițe,
idei după capacități personale, de echipă și de forță armată, dar mai ales după bugete…
Nicolae Kogălniceanu – un adevărat creier electronic al vremii sale, care l-a ajutat
enorm pe Alexandru Ioan I Cuza în modernizarea tuturor instituțiilor statului este un
înaintemergător al DacoRomâniei Mici.
Pașoptiștii au avut un rol enorm în avansul țărilor române spre cultura europeană și
universală. Mai toți au văzut occidentul la el acasă și au putut visa cu ochii deschiși la viitorul
țărilor românești, iar la întoarcerea acasă, pentru că nu cunosc vreun rămas pe acolo, toți s-au
intors să contribuie la prosperitate, la înțelepciune, la dezvoltarea civilizației în țările lor în curs
de dezvoltare.
Nicolae Iorga – vede și scrie adevărata istorie a neamului nostru. Istoria românilor stă
mărturie pentru viitor din trecut privind marii noștri făcători de timp, vizionarii care au putut
întrezări șansele timpului nostru și care au pus în practică, prin forțele proprii toate marile
evenimente care ne-au ținut în istorie și ne-au dat rădăcini puternice contra furtunilor pe care
istorie deseori vitregă ni le-a adus asupra noastră. Iorga a scormonit înțelepciunea faptelor
înaintașilor și a redat-o din documentele vremii, din slovele care au lăsat urme scrise, dovezi
ale faptelor bune și rele ale înaintașilor nostri, cartea de căpătîi a unei națiuni.
Au fost apoi vremea deschizătorilor de drumuri în știință și tehnică, a inventatorilor, a
inovatorilor din domeniile revoluției tehnice și tehnologice, industriale și agricole, în
transporturi și construcții, în artă, care au pus la punct programe politice, planuri culturale,
proiecte arhitecturale, cultural-artistice, schițe, idei, manuscrise, desene…
Cei scoliți în Franța, Germania, Italia, Anglia, SUA etc., în Occidentul european în
general, au revenit cu idei, invenții, cu planuri concrete și chiar le-au aplicat pe cont propriu ca
să nu mai vorbim de Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Gogu Constantinescu, Emil Racoviță, Victor
Babeș, Cantacuzino, familia Leonoda, medici, chimiști, ingineri, profesori, filosofi, sociologi,
preoți, pîna la Henri Coandă – o minte sclipitoare pentru viitorul lumii, nu numai pentru
România. Un mare vizionar tehnic a fost Iustin Capră – dacist de mare clasă al inventicii
dacoromânești
Și aici istoria științei și tehnicii românești este o carte de aur a inteligenței vizionare a
geniului românesc, primele sonde, rafinării, primele avioane, fabrici, ferme agricole model,
elicoptere, aparat de zbor individual, descoperiri importante pentru progresul și mersul înainte
al omenirii.
CE? Starea națiunii: situația hranei, a puterii militare, a educației, catastrofe cosmice
(căderi de obiecte necunoscute din ceruri – ciocniri cu alte obiecte cosmice), eclipse, apariții
ale unor comete, meteoriți, asteroizi, războaie clasice, între armate, războaie civile pentru
diferite obiective sociale, conflicte sîngeroase între anumite categorii de oameni pe teme de
credință, incendii uriașe, cutremure, inundații devastatoare, migrație, culturi și tradiții,
proprietăți (asupra unor teritorii, minerale, păduri, ape etc), evenimente în ionosferă, atmosferă,
biosferă, de pe fundul mărilor și oceanelor; mari crize economice, apariția de noi boli, furtuni
și catastrofe maritime, tsunami, apariția unor monștri marini, invazii de animale, insecte,
microorganisme, reactivări violente cu urmări planetare ale unor vulcani, revarsări de ape,
catastrofe climatice (înghețuri, călduri insuportabile, degajări de gaze toxice din scoarța Terrei,
prăbușiri de munți, dealuri, alunecări de teren), comportamente sălbatice, nebunii de grup, alte
fenomene necunoscute care produc molime și dispariții de oameni, miscări sociale ultra
devastatoare, mari migrații cu impact sîngeros și brutal, apariția unor secte și clanuri criminale
cu efecte declanșatoare de conflicte armate nimicitoare etc.
Unele studii și cercetări au adus concluzii substanțiale privind mersul istoriei, evoluția
științei și tehnicii, legile naturii ale biologiei, chimiei, fizicii, aeronauticii, petrochimiei, ale
medicinei, problemele de transport, radiotehnică, probleme de logică, de arheologie, mineralogie,
mediu, ape, păduri, organizarea fermelor agricole, a cooperației, dezvoltarea industrială la nivel
mondial etc.
Ele adunau gînduri și idei din realitatea obiectivă reflectînd pe fond starea națiunii,
combaterea unor războaie, ieșirea, mai bine spus evitarea unor catastrofe naturale, obținerea
păcii în urma unor războaie devastatoare, evitarea unor conflicte sîngeroase, evitarea unor mari
năpăstuiri aduse de vreme și de vremurile așezării noastre tocmai în calea răutăților lumii. Altele
acopereau raiul nostru primordial, grădina Maicii Domnului și toate cele necesare dăinuirii
noastre mereu pe aceleași plaiuri din vechimea atlanto-pelasgo-ramano–valaho-traco-geto-
dacoromânesc, însoțite de un comportament civilizat și civilizator etc.
CUM? Aprofundînd sistematic problematica unor domenii pregnante ale vremii lor,
tineretul nostru a avut de ales prioritățile pe care le-au evaluat și le-au cerut idealurile și
aspirațiile generației lor. Astfel că, la modul concret, după alegerea domeniului în care au dorit
să se specializeze la nivel european s-au obținut doctorate, s-au scris cărți, au lucrat în
laboratoarele de cercetare împreună cu marile personalități ale Europei și ale lumii, ori în
atelierele de creație ale marilor artiști, au ținut conferinte publice în amfiteatre, la radio, apoi la
televiziuni, și-au făcut cunoscute gîndurile, întrebările și răspunsurile lor, prin studii, serii
temporale, extrapolări, prin intuiție, prin previziuni de tip sociologic, politic, cultural,
tehnologic, în nuvele/ romane/ piese de teatru, de science fiction, cîntece, librete, simfonii,
concerte, muzică clasică și prelucrări folclorice, la nivel artistic, literar, sculptural, pictural,
muzical, estetic, al criticii și nu numai, în laboratoarele de creație, cenacluri, serate literar-
artistice sau la convorbirile literare de tip Junimea sau grupurile literare din jurul gazetelor
vremii. Prin visarea cu ochii deschiși a unor dorințe de împlinit, prin visări peste timp sau înapoi
în timp la vremuri apuse fericite pentru nația noastră, prin poezii, imnuri, ode, bazme, povestiri
cu tîlc, zicale și povețe, cuvente din bătrîni, maxime și cugetări, prin proiecția pe termen scurt,
mediu și lung a unor viziuni privind viitorul localității, județului, provinciei, comunității din
care făceau parte înaintașii.
Uneori, prin cronicile medievale se începeau unele referiri fugare, moralizatoare la fapte
și întîmplări cruciale pentru supraviețuirea neamului nostru, ori altele mai elaborate ca niște
studii, teze de doctorat și romane fluviu care reflectau fapte și contradicții specifice unor veacuri
sfîrșite nepricepute în istoria noastră, altele stilizate, uneori reflectînd o oarecare extrapolare,
cele mai multe prin intuiție vie cu concluzii sentimental-raționale, se topeau în mintea cititorului
ca idei, exemple, modele șlefuite prin variate metode moderne ca previziuni de tip sociologic,
politic, cultural, tehnologic, science fiction, un adevărat brainstorming pe teme de cercetare a
viitorului, de futurologie destul de mobilizatoare pentru generațiile care simțeau că a venit
vremea să le transpună în practica viețiilor de zi cu zi, acasă.
UNDE? A face cunoscute aceste viziuni nu înseamnă că autorul lor neapărat trebuie să
fie în interiorul țării, la planșetă, în atelier, în bibliotecă, la catedră, laborator sau la pupitru, la
radioteleviziune, la tribuna parlamentului ori la volan, în afara granițelor politice ale țării natale.
Nici sub amenințarea iminentă a războiului, ori după război, în laboratoare după mileniul
următor, în toată lumea în care exista și națiunea dacoromână.
Au fost reviste de specialitate, publicații în limbi străine, prin traduceri din și în limba
română. Au participat la concursuri și la tabere de creație unde și-au însușit tehnici de cercetare,
de construcție/reconstrucție ori de realizare cu materiale performante și de mare tehnicitate.
CÎND? Plaja de timp a proferenței este: de azi pînă în viitorii posibili și dezirabili de
la momentul t = o la infinit.
Unele proiecte de vizionar au rămas în sertare pînă s-au ivit condițiile de afirmare, de
realizare, pînă au obținut fondurile financiare necesare, ori au găsit coechipieri cu care au
cooperat întru mîndria reușitei viziunii lor. Puțini știm că vestitul AKM ca fost proiectat de un
român din Brasov, la Brașov, si a ajuns arma de asalt a estului, de la ruși, de exemplu.
Totuși, acestea au fost realizate la momentul oportun, atît în științe sociale și politice,
cît și în științe tehnice, matematice, fizice, chimice, biologice, umaniste, medicină, construcții,
arheologie, pictura, sculptură, arte plastice în general, ori în industria petrolieră, minieră,
silvicultură, agricultură, piscicultură, transporturi, transmisiuni, științe militare, tehnică de
război, tehnică agricolă ori aeronautică au aerospațială.
Presa vremii a consemnat de fiecare dată împlinirile acelor vizionari care au demonstrat
țării și lumii întregi geniul creator științific, tehnic și militar al românilor din țară și de
pretutindeni, pentru că majoritatea dintre vizionarii inventatori s-au întors acasă să lucreze în
interiorul țării, să ajute la progresul științific și tehnic al țării, să susțină discursuri de recepție
la Academiile din România sau din marile capitale ale lumii. Ca de obicei, timpul aduce și
faima, adevărul despre inițiatori, despre descoperitori, despre cei care au avut ideile
fundamentale, inițiatorii, înaintevăzătorii.
III. INSTRUMENTUL ÎNAINTEMERGĂTORILOR VIZIONARI: ȘTIINȚA TIMPULUI -

TEMPOLOGIA. PROFERENȚA – LOGICĂ, INTUIȚIE, ANTICIPAȚIE, FENOMEN?
Pentru aceasta trebuie să definim, să clasificăm, să raționăm în pas cu timpul, să facem

cu adevărat o cercetare științifică). Am numit acest instrument știința timpului, tempologia,
(știința viitorului, viitorologia, futurologia, cercetarea științifică a timpului), pentru care există
o secție a ACADEMIEI DACOROMÂNE, prima, care se numește TEMPUS, similar cu
CRONOS, cu ZAMOLSE, cu SATURN.
O carte Tempus - Stiința timpului pe înțelesul tuturor stă mărturie a preocupărilor
personale privind problemele timpului. Probabil că în creierul fiecăruia există un loc al timpului
încă necunoscut, nelocalizat, care se naște conștiința temporală, un ceas informaterial care ne
face să simțim, să vedem timpul după ce obținem o anumită frecvență de vibrație. Informația
temporală trebuie să aibă un suport material, o manifestare in cîmp într-un domeniu al fizicii
undeva. Poate în găurile negre – black holes-urile universului se produce timp, se inversează
timp și cineva are capacitatea de a desluși aceste minuni ale mișcării conștiinței temporale.
O știință care să fie recunoscută drept știință trebuie să aibă o calitate excepțională, fără
de care nu există. Ea trebuie să fie predictibilă, să aibă o ideatică proprie, o dialectică, o metodă
proprie specială, o metodologie pe baza unor legi, metode, tehnici, procedee, o tehnologie
aparte, i trebuie să asigure informația despre viitor care să ghideze acțiunea omului, a unui grup,
a unui colectiv, o comunitate, a unei clase, a unei națiuni sau a unei comunități de națiuni, în
ultimă instanță a lumii întregi.
PROFERENȚA este operațiunea logică prin care se produce cunoaștere din datele și
informațiile deja cunoscute, la care se adaugă intuiția, viziunea, aspirația, visarea care
acționează în capul celor care au acumulat o sumă de date și informații suficiente pentru a fi
sistematizate, prelucrate în mod iscusit pentru a produce cunoaștere.
A proferenția înseamă a profeți, adică a spune ce va să vie în viitor cu oarecare precizie,
a vedea cum va fi viitorul prin mijloacele sale de profet, proprii. A profesa nu e tot una cu a
proferenția, opusul ei este a infera, inferența. Oare să ne permitem să susținem că profesorul

care le predă elevilor viitorul despre lume copiilor, poate de aceea este ”prof”, desigur
incomplet, adică nu e chiar profet, dar profesează o educație și o instrucție cu care elevul să
poată singur să prevadă, să își vadă viitorul cu proprii ochi, cu alte cuvinte predă cunoaștere
pentru ca elevul, prin cunoașterea primită, să producă la rîndul lui cunoaștere pentru sine și
pentru copii săi, pentru ceilalți, pentru națiune, exxact în profesia pe care o alege și o exercită
la rîndul lui.
O instituție antică, dacă vreți clasică, prezentă și viitoare este AULA ZAMOLSIANĂ,
ANDRONICONUL lui ZAMOLSE, - prima universitate a lumii, de la care elinii au preluat
apoi prin școala lui Socrate el însuși instruit de fii ai neamului nostru, ACADEMIA de dinainte
de Platon, sau Liceul lui Aristotel, UNIVERSITATEA, INSTITUTUL DE CERCETARE, acel
colectiv, acel cercetător care descoperă, inventează, inovează noul, aduce ceva nou pe lume,
adaugă prin cunoașterea lui ceva la cunoașterea generală a lumii, la tezaurul cultural, la
patrimoniul universal material sau imaterial.
Desigur, nimeni nu e profet în țara lui. Și totuși, pe noi ne interesează tocmai profeții,
vizionarii națiunii noastre.
Salvarea națiunii noastre în aceste vremuri deosebit de tulburi și frămîntate o constituie
educația, însușirea cunoașterii acumulate pînă acum de umanitate în cantitatea cea mai mare și
în calitatea cea mai înaltă chiar de către concetățenii noștri.
Nu pare paradoxal că noi tocmai pe ei îi credem, pe acești vizionari ai unor drumuri mai
scurte, mai eficiente, mai directe și mai accesibile în timp. Ei sunt ai noștri, pe ei contăm și nu
pe vizionarii străini, fie ei cît de cît de talia lui Nostradamus sau Toffler mai mult, sau mai puțin,
angajați de stat sau în privat, sau chiar fantome acoperite și/sau descoperite cum e la modă în
lumea de azi în care nu știi cu cine vorbești.
Totdeauna națiunile, la momente de criză, reușesc să iasă din cleștele nevoii istorice,
necesității oarbe, prin viziunile, previziunile, prevederile, vederile largi și intuițiile curajoase,
deseori paradoxale, uimitoare și simple ale unor semeni,mai noi prin capacități extrasenzoriale,
cu totul și cu totul speciale. Există și vor mai exista și astfel de fenomene cu totul unice care au
fost atît de eficiente încît nimeni nu crede, dar prin informațiile și datele percepute misterios se
rezolvă probleme uriașe de stat, personale și naționale. În fond, istețimea necesară pentru marile
idei este rară, dar ideile, adevărurile sunt atît de simple că nu ne vine nici nouă să le credem.
Uneori. tocmai mințile sofisticate împiedică realizarea unei noi viziuni proaspete, simple și
clare, care proiectează la modul global noul, descarcă viziuni la nivel național și pun în mișcare
forțe la nivel local pentru a proteja localul, naționalul și globalul.
Inventica se pare că e născută pe meleagurile noastre. Atîta vreme cît un om e în stare
să aibă o viziune nouă, cu siguranță este și în stare să o pună, tot cu mintea lui, prin faptele sale,
în mișcare, în practică.
Trebuie să ne întrebăm de ce nația noastră are atîția specialiști în anticipație, o intreaga
literatură, biblioteci întregi scrise de oameni de anticipație. Dar și mai mulți sunt oamenii
fenomen, care au capacități extraordinare și care se nasc tot mai mulți cu proprietăți și zestre
aproape extraterestră. Să fie oare ADN de la Îngerul din care Thoth a făcut pe Zamolse, Divinul,
primul Adam din ceruri? Ori de la Adamul de lut făcut la Adamclisi făcut om terestru???
Inginereia genetică preistorică are multe enigme care trebuie cercetate pentru a ne defini
mai bine și a ne poziționa mai mult în lumea olimpiadelor internaționale în toate domeniile
cunoașterii și pentru a obișnui lumea cu tineretul nostru care sparge toate tiparele clasice și dă
dovadă de inteligență exceptională și cu care ne mîndrim.
Nevoia învață pe om. Și mai e un factor care, aparent, este evitat în dezbaterile directe:
cele mai noi idei apar la isteții leneși. Așadar, alături de nevoie, lenea este un factor catalizator
al unor noi viziuni, descoperiri, invenții, inovații în toate domeniile.
EXEMPLE DE PREVIZIUNI
1.Previziunile Stratfor pentru 2025. Iată mai jos unele previziuni discutabile și puțin
credibile pentru perioada de pînă în 2025. Se pare că deocamdată, Trump (dacă va mai rămîne
la Casa Albă) urmează a reorganiza geostrategic harta lumii contemporane și viitoare.
România și Polonia vor redesena granițele Rusiei, iar Europa va avea mult de suferit.
Prognoza următorului deceniu emisă de Stratfor zugrăveşte un peisaj geopolitic şi
economic profund modificat faţă de cel din ziua de azi. Raportul publicat de agenţia de „global
intelligence” arată că marile puteri de pînă acum se vor retrage într-un con de umbră.
Războaiele, schimbările politice şi declinul economic vor reconfigura hărţile de putere pe întreg
globul, iar România va profita de ocazie şi îşi va recupera teritoriile pierdute de-a lungul
timpului în faţa ruşilor, conform raportului.
Rusia nu va supravieţui Rusia, aşa cum o cunoaştem acum, va înceta să mai existe pînă
în 2025. Încercările Moscovei de a-şi asigura securitatea economică vor determina creşterea
agresivităţii Rusiei în regiune.
În cele din urmă, pretenţiile teritoriale asupra unor zone tampon, încercarea de a atrage
de partea sa, chiar şi cu forţa, state din fosta Uniune Sovietică vor stîrni temeri în rîndul vecinilor
săi. În final, costurile masive cu înarmarea, declinul preţului petrolului şi presiunea internă vor
dezmembra actuala Federaţie Rusă, dînd naştere unor regiuni semi-autonome. „Ne aşteptăm ca
autoritatea Moscovei să slăbească substanţial, ducînd spre fragmentarea formală şi informală a
Rusiei. Este improbabil că Federaţia Rusă să supravieţuiască în această formă”, arată raportul
Stratfor.
De pe urmă acestei destrămări a Rusiei vor beneficia statele din Europa de Est:
România, Polonia şi Ungaria, care vor reuşi să recupereze diverse teritorii confiscate de
Moscova de-a lungul timpului.
Polonia şi România, liderii alianţei anti-Rusia Polonia se va impune în final ca lider
economic, politic şi militar al regiunii de sud-est din Europa, beneficiind de potenţialul său. În
prima parte a următorilor 10 ani, Varşovia va coopera îndeaproape cu Bucureştii în cadrul unei
alianţe împotriva Rusiei, susţinută şi de Statele Unite.
Cele două ţări europene vor fi cele care vor da tonul remodelării zonelor de influenţă
ale Rusiei şi recuperării teritoriilor ocupate în perioada sovietică, mai arată analiza Stratfor.
O Europă suferindă Problemele demografice şi comunitare din cadrul UE vor fi
piedicile care vor atîrna cel mai greu în balanţă proiectului politic european. Liderii statelor
membre vor înfrunta o presiune mai mare din partea populaţiei locale pentru a pune în aplicare
măsuri cu caracter naţional. „Principala tendinţă politică se va îndepărta de soluţiile
multinaţionale către un naţionalism mai mare impus de forţele divergente economice, sociale
şi culturale de pe continent”, avertizează analiştii Stratfor. Aceştia cred că UE nu va reveni la
nivelul de creştere economică atins înainte de instalarea crizei din 2009. Uniunea va continua
să existe, dar în interiorul ei se vor vedea tabere diverse, iar proiectul politic UE va fi ţinut în
viaţă doar prin tratate bilaterale sau multilaterale izolate.
Naţiunile europene sunt aşteptate să revină la măsuri protecţioniste pentru economiile
locale şi să insiste tot mai mult asupra securităţii graniţelor proprii.
Turcia, lider în Orientul Mijlociu Conflictul din Siria nu va lăsa nicio altă variantă
pentru Ankara decît aceea de a se implica direct în rezolvarea turbulenţelor care au destabilizat
zona din sudul graniţelor sale.
În cele din urmă, Turcia va intră în competiţie directă cu Iranul pentru obţinerea titlului
de lider politic şi economic în regiune şi, cu susţinerea Statelor Unite, are mari şanse de a se
impune. „Indiferent de reţinerile de acum, Turcia nu va suporta ani în şir de haos la graniţele
sale şi nici nu se întrevede alt stat care să preia această povară”, comenteză analiştii Stratfor.
China iese din ritm Noua normalitate din China va impune reducerea ritmului de
creştere economică cu care gigantul Asiei ne-a obişnuit în ultimele decenii. Perioadei de
creştere economică moderată îi va urma una în care economia Chinei va descreşte la un nivel
destul de scăzut. “China va continuă să reprezinte o forţă majoră din punct de vedere
economic, dar nu va mai reprezenta motorul care alimentează creşterea economică globală”,
dezvăluie prognoza agenţiei Stratfor. Poziţia militară a Chinei în regiune va fi contestată de
Japonia, dar Beijingul va pierde şi poziţia de putere economică la nivel global în faţa unei alianţe
de 16 state din Asia de Sud-Est, Africa de Est şi America Latină.
Americanii fac pasul înapoi Învăţînd din greşelile trecutului, Washingtonul va opta
pentru o poziţie cît mai discretă din punct de vedere al implicării sale militare la nivel global.
„Va avea de înfruntat ameninţări majore din punct de vedere strategic, dar nu va mai lua
iniţiativa de a răspunde din prima acestora, aşa cum s-a întîmplat în ultimii ani”, cred strategii
implicaţi în realizarea raportului.
Cu toate acestea, nimic nu va clinti SUA din poziţia de lider economic, politic şi militar
al lumii.
Jihadişti izolaţi În următorii cinci ani, analiştii Stratfor se aşteaptă ca cele două mari
războaie derulate de Statele Unite în Orientul Mijlociu să ia sfîrşit. Grupările jihadiste îşi vor
continuă seria de atacuri teroriste, provocînd pagube importante şi panică, dar militanţii acestora
vor reprezenta o mişcare izolată la doar cîteva zone din Orientul Mijlociu.
Germania, fără atuuri Cu o Europă care este de aşteptat să traseze bariere economice
şi politice de-a lungul şi de-a latul diverselor zone din interiorul UE, puterea Berlinului în
regiune se apropie de final. Dependentă de un model economic axat pe export şi ostatică a
sentimentului de bunăstare economică şi a mediului competitiv de afaceri, Germania va avea
de înfruntat destule provocări în următorii 10 ani. Exporturile contează în procent de 50% din
PIB al Germaniei de acum, jumătate din vînzări fiind direcţionate spre pieţele din interiorul UE.
Impunerea unor măsuri protecţioniste în diverse colţuri ale blocului celor 28 de naţiuni
este în măsură să genereze un declin al economiei germane şi o reducere importantă a
influenţei Berlinului în regiune.
2.Previziunile lui Nikolas van Rensburg Profeţie cutremurătoare: ce ţară va cîştiga

al Treilea Război > Mondial... > Nikolas van Rensburg s-a născut în 1864, în Africa de Sud și
a murit în 1926. El a devenit celebru prin faptul că a prezis producerea primului Război
Mondial, cu mult timp înainte ca acesta să se producă. Mai mult, el a prezis înfrîngerea
Germaniei în acest război. O altă predicție importantă a fost cea legată de apariția gripei
spaniole și a numărului uriaș de victime. Mai multe ca în primul Război Mondial. După
ultimele reevaluări, gripa a făcut peste 100 de milioane de victime. În Madrid, în trei zile au
fost contaminaţi 70% din populație, iar în Franța au murit 408 000 persoane. Predicțiile sale au
fost în continuare fulminante. El a fost primul care a prezis apariția comunismului în Rusia și
decăderea lui, independența Indiei, a țărilor din Africa, independența Irlandei de Nord.
Predicțiile au continuat cu cel de al doilea Război Mondial, cu divizarea Germaniei în
două țări, formarea ONU, homosexualitate, pedofilie, apariția unei maladii mortale, SIDA, care
va afecta mai mult populația de culoare, accidentul de la Cernobîl, războiul din Golf, moartea
Dianei și toate acestea făcute cu o precizie absolut uluitoare.
Dar să revenim la perioada actuală. El a prezis că musulmanii și implicit religia
musulmană, vor crea mari probleme în Europa. El vorbește despre o adevărată rebeliune care
va avea loc în Parlamentul European, pe tema imigrației în Europa. Despre un al treilea război
mondial, el susține că acesta se va declanșa primăvara, între SUA, Anglia, Germania și Rusia.
Vor fi mulți morți și multă distrugere. El vorbește despre undele de șoc care vor fi folosite în
acest război, ca și armament. În prima fază a războiului, Rusia va înfrînge relativ ușor SUA și
Anglia.
Va ajunge pînă la granițele Spaniei. Rensburg explică expansiunea Rusiei prin faptul că
Europa este un continent vlăguit din punct de vedere economic, și de aici înfrîngerea sa. Anglia
va trăda și se va alătura Rusiei, iar SUA este obligată de a ataca aliații Rusiei din Orientul
Mijlociu, pentru a-i slăbi puterea și influența. Între Israel și Siria va fi un război devastator, în
care vor fi utilizate chiar bombe nucleare.
Ajutorul Europei va veni de la Germania, care încetul cu încetul va face ordine în
Europa, cu ajutorul unor aparate de zbor, rotunde și plate. Rusia va fi înfrîntă. Din nefericire,
țările din estul Europei vor rămîne pentru mult timp sub bocancul rușilor. Germania va
bombarda Anglia, iar limba engleză nu va mai fi predată în școli și utilizată în afaceri și
politică. Rensburg vorbește și despre China care va deveni o forță economică uriașă și va purta
asupra americanilor un război rece. Va încerca excluderea SUA de pe toate piețele de desfacere.
Germania va fi cîștigătoarea acestui război, printr-un conducător deosebit, un bărbat,
care va deveni marele conducător al lumii. Resburg vorbește despre o femeie cancelar care va
duce Germania pe un făgaș economic foarte bun, după care va urma la conducere un bărbat
inteligent și puternic.
După acest război, se vor trasa noi granite, dar și zone de influență noi. SUA își va pierde
influența în multe zone ale lumii, în special lumea arabă, dar va înregistra și mari probleme
economice, care vor schimba ordinea mondială.
Puteți spune că este un scenariu fantezist, însă, vă reamintesc că celelalte predicții au
fost atît de precise încît și Nostradamus ar fi invidios.
3.Călătoria în timp (Internet)

De multe ori, atunci cînd greșim, ne-am dori sa “putem da timpul inapoi” pentru a ne
îndrepta viața. In alte imprejurări, ne-ar plăcea să aruncăm o privire către viitor, pentru a ști ce
decizii să luăm in anumite privinte. Fie inapoi, fie inainte, fiecare dintre noi a visat cu ardoare,
cel putin o data, sa călătorească în timp. Unii susțin chiar ca ar fi reușit, dovada stînd
numeroasele mărturii ale acestui fenomen, dintre care unele sunt foarte greu de contestat. Cu
adevărat surprinzător, însă este tocmai faptul că la ora actuală, știința insăși validează
posibilitatea acestor translații temporale.
Liniaritate – Simultaneitate. Natura timpului este un subiect care i-a preocupat
deopotrivă pe oamenii de știința și pe filosofi. Fiecare comunitate a căutat prin mijloace
specifice să înțeleagă și să dezlege aceasta enigmă. În esență, știința admite două teorii
fundamentale care încearcă să clarifice natura timpului. Prima il privesteca pe un fenomen
liniar, în care doar momentul „acum” există cu adevărat și poate fi experimentat. Trecutul s-a
încheiat și nu mai poate fi „vizitat” decît, poate, în imaginație, iar viitorul nu există încă și atunci
cînd il trăim deja a devenit prezent. Ipoteza timpului liniar este cu ușurința adoptată de cei mai
multi dintre noi, intrucît avem nevoie de o anumită cronologie a evenimentelor, avem nevoie
de calendar și de ceas pentru a ne raporta activitățile la un sistem de referință. Dacă această
ipoteză este corectă, atunci călătoria temporală devine imposibilă. Totuși, timpul obiectiv se
luptă pentru a scăpa acestei constrîngeri impuse de mintea umană.
In cea de-a doua teorie, toate dimensiunile timpului, așa cum sunt ele catalogate de om,
exista în simultaneitate. Trecut, prezent și viitor devin simpli termeni relativi ce depind de
momentul de timp la care noi ne raportăm. Prin anii 1920, J.W. Dunne a scris lucrarea Un
experiment asupra timpului, ce conține analiza viselor sale pe o lunga perioada (vezi și episodul
despre Precogniție). Adesea, acestea erau precognitive, prezicînd evenimente din viața
personală a lui Dunne sau de interes general. El considera conștiința drept un factor important
în ințelegerea noțiunii de timp. Visele sale erau un amestec de evenimente trecute, prezente și
viitoare, ceea ce l-a condus la ideea coexistenței tuturor momentelor de timp în simultaneitate.
Această a doua ipoteză poate părea de domeniul fantasticului, dar există deja numeroase dovezi
care o sprijină, precum și un cadru teoretic în fizica relativistă.
Albert Einstein a demonstrat, în cadrul teoriei relativității, că

pentru un observator ce se deplasează cu o viteză apropiată de viteza
luminii se petrece un fenomen straniu. Un astfel de observator, dacă
pleacă într-o călătorie în spațiul extraterestru timp de 20 de ani, cu o
viteza egală cu 90% din viteza luminii, la întoarcerea pe Pămînt va
descoperi că aici au trecut deja 45 de ani! Mărind viteza la 99,9% din
viteza luminii, o călătorie de 20 de ani în spațiul cosmic ar însemna
trecerea a aproape 450 de ani tereștri… de fapt, el ar ajunge astfel să
călătorească în viitor. Înseamnă că timpul își încetinește scurgerea
pentru un observator ce călătorește cu viteze apropiate de viteza
luminii. Numai între masa de la micul dejun și cea de la prînz a presupusului nostru călător prin
spațiu ar trece decenii, raportat la măsurarea pămînteană a timpului!
„Mașina timpului”. Revenind la experiențele de
„alunecare” în timp pe care le-au avut în mod spontan diverse
persoane, vom constata că ipoteza benzii lui Möbius explică
existența unor discontinuități (sau falii spațio-temporale, cum
li se mai spune), adevărate „porți energetice” ce fac legătura
intre două momente distanțate din punct de vedere al
cronologiei liniare și uneori chiar între două locuri diferite.
Charlotte Warburton, o pensionară care trăia împreuna cu soțul ei lîngă Tunbridge Wells
în Kent, susține că ar fi intreprins o călătorie înapoi în timp, într-o zi de marți, 18 iunie 1968.
Cei doi soți fuseseră în oraș la cumpărături, apoi s-au despărțit și urmau să se reîntîlnească mai
tîrziu, la o cafea. Doamna Warburton și-a făcut cumpărăturile ca de obicei și apoi a căutat turta
dulce în cîteva magazine. La un moment dat a intrat într-o micuțăa autoservire care nu-i era
cunoscută. Nu aveau nici acolo turtă dulce, dar în timp ce se uita prin magazin, a observat o
intrare în peretele din stînga și curiozitatea a împins-o să o cerceteze. Era intrarea într-o cameră
cu labirinturi de mahon, care contrasta puternic cu pereții de culoare crem ai magazinului. „Nu
avea ferestre, dar era iluminat de cîteva becuri. Am văzut două cupluri îmbrăcate in haine din
anii ‛50 și îmi amintesc foarte clar vestimentația uneia dintre femei. Avea o pălărie bej de fetru,
cu boruri înclinate. Paltonul ei era de asemenea bej și fusese la modă într-o perioada destul de
îndepărtată de 1968.”
Ea a mai observat cîțiva bărbați în costume demodate și o casă de bani cu geam de sticlă.
Oamenii beau cafea și discutau, ceea ce nu ar fi părut deplasat, avînd in vedere că era deja
jumătatea dimineții. Oricum, părea ciudat că ea nu știa despre existența acelei cafenele, iar mai
tîrziu și-a dat seama ca nu simțise nici un miros de cafea. Cînd s-a intîlnit cu soțul ei, doamna
Warburton i-a spus despre descoperirea făcută si i-a propus să meargă la noua cafenea marțea
viitoare.
O săptămînă mai tîrziu, după ce și-au făcut cumpărăturile ca de obicei, soții Warburton
au intrat în micul magazin și s-au îndreptat spre locul unde era intrarea în cafenea. Dar, uimire,
în locul acelei intrări era acum o vitrină frigorifică, asezată lînga perete. Gîndindu-se că au
greșit magazinul, cei doi soți au mai căutat cafeneaua în două alte magazine asemănătoare, dar
fără nici un rezultat. Experiența ei era însă atît de vie, încît s-a gîndit că poate a fost o
„alunecare” temporală într-o perioada în care lambriurile de mahon erau la modă. De aceea
Charlotte Warburton a intreprins cercetări pentru a se lamuri.
A contactat o femeie cu calități extrasenzoriale, i-a descris clădirea și a intrebat-o dacă
își aminteste de așa ceva. I s-a spus că, pînă nu demult fusese acolo, lîngă acel magazin, o sală
de cinema. Deasupra acesteia, în stînga magazinului, se găsea Clubul „Constitutional” din
Tunbridge Wells. Femeia vizitase acel club in perioada celui de-al doilea război mondial și își
amintea de pereții cu lambriuri de mahon.
Mai departe, doamna Warburton a căutat locația actuală a clubului și l-a contactat pe
administrator, care ocupa această funcție din 1919. Acesta i-a spus că intrarea în vechia clădire
a clubului se făcea printr-o ușa care dădea direct în strada și cîteva trepte, prin stînga
magazinului. La etajul al doilea se afla un bufet care corespundea exact descrierii doamnei
Warburton.
Înainte. În 1974, scriitorul Andrew Thomas a publicat o carte numită Dincolo de bariera
timpului. Aici el vorbea despre posibilitatea existenței unei „televiziuni a timpului” – prin care
imagini din viitor ar putea fi captate pe ecranele televizoarelor. În acelasi an al publicării cărții,
in mod sincron s-a produs un eveniment care a demonstrat că un astfel de fenomen este perfect
posibil. La 1 iunie 1974, intr-o zi de sîmbătă, la combinatul chimic din Flixborough (Anglia) s-
a produs o explozie devastatoare. În acest accident cea mai mare parte din combinat a fost
distrusă și 29 de oameni au murit. Împrejurimile au fost evacuate in timp ce uriași nori negri
conținînd gaze toxice acopereau cerul. Și totuși, o femeie, Leslie Castleton, a auzit de aceasta
tragedie cu 6 ore înainte ca ea să aibă loc.
„Sîmbătă dimineață mă uitam la televizor la un film”, povesteste doamna Castleton,
„cînd, brusc acesta a fost întrerupt de o transmisie de știri. O voce de bărbat dădea detalii despre
o teribilă explozie la Flixborough. A spus cîte persoane au murit și au fost rănite, precum și
numele substanței chimice din cauza căreia avusese loc explozia. După aceasta intervenție
rapidă, filmul a continuat.”
Doamna Castleton a relatat apoi, la prînz, unor prieteni
veniți in vizita, despre tragicul eveniment. Dar la știrile de seară,
ora anunțată a producerii exploziei a fost 16:30, astfel că ea s-a
gîndit că reporterii au greșit. Citind ediția de duminică a ziarului
local, în care ora de producere a accidentului (16:30) era
confirmată, doamna Castleton a realizat că ceva nu este în regula.
Ea a telefonat prietenilor ei care au asigurat-o că ea într-adevar le
spusese de explozie la ora prînzului, în acea zi de sîmbătă. „Mi s-a facut frig dintr-o data. Am
înțeles că văzusem ceva înainte de a se petrece efectiv.”
Să fie aceste transmisii din viitor percepute printr-o breșă temporală? Daca e așa, de ce
a fost captat tocmai acest eveniment și de ce nu a apărut pe televizoarele din intreaga lume? Să
fie oare o premoniție care a apărut sub forma unei transmisii TV, tocmai pentru a putea fi
acceptată de cineva ca doamna Castleton?
Nici timpul nu este absolut În inimile lor, oamenii au simțit întotdeauna ca valul ce
acopera viitorul ajunge să fie uneori foarte transparent, astfel încît evenimentele ce urmează să
se producă devin mai mult niște umbre abia întrezărite. De ce cred unii oameni cu abnegație
acest lucru, rămîne un mister în sine. Această credință a fost baza existenței a mii de generații
de prooroci. Cel mai adesea ei nu erau decît niște simpli escroci și în acest caz singurul lor
echipament necesar a fost o robă, un turban și o aversiune imensă față de munca fizică. Dar au
existat totuși unii, deși foarte rar, care au avut într-adevăr puterea de a se juca cu lucrul pe care
noi îl numim Timp.
Concepția despre un timp unic, absolut, aflat într-o direcție
continuă către viitor si venind dinspre trecut, a fost subiectul a
numeroase polemici pe parcursul secolelor XIX și XX. Această
viziune nu mai are acum nici pe departe un caracter atît de
categoric. Și nici prea mulți susținători. Albert Einstein a redus
timpul la condiția unei "simple" dimensiuni, care poate fi
manipulată in funcție de diverși factori. De atunci, în numeroase
lucrări științifice, fizicienii tratează timpul ca pe ceva relativ și
variabil. Prin urmare, nu este exclus ca în viitorul apropiat călătoria
în timp să iasă cu totul de sub umbrela fenomenelor paranormale și
să fie acceptată și studiată precum orice experiment științific.
4.Alvin Toffler Care au fost predicţiile lui pentru următorii 40 de ani? În 2010, Alvin
Toffler anunţa predicţiile sale pentru următorii 40 de ani. Futurologul american susţinea că
femeile vor ocupa tot mai multe posturi importante, migraţia musulmană către Occident se va
amplifica, iar mersul la birou nu va mai fi de actualitate, scria hotnews.ro. Iată cîteva dintre
acestea:
• Africa de Sud va beneficia de o crestere economica sustinuta, in timp ce Orientul Apropiat
va deveni “un amestec de religii, miscari religioase si etnii”, se afirma in studiul realizat de
Toffler Associates, un cabinet de consultanta infiintat de scriitorul si futurologul american
de succes Alvin Toffler, autorul celebrului roman “Șocul viitorului”, publicat in 1970.
• Stiinta si tehnologia se vor dezvolta într-un ritm atat de rapid, incat cei mai multi oameni
nu vor putea sa “digere” acest aflux de informatii si vor fi tentati sa se “deconecteze” de la
acest ritm de viata mult prea trepidant.
• Un numar tot mai mare de oameni isi vor cultiva propriile legume si isi vor produce
singuri alimentele, pentru a depinde tot mai putin de marii producatori si distribuitori din
industria alimentara.
• Internetul de mare viteza va deveni o veritabila norma in domeniu, iar
videoconferintele, devenite deja o practica curenta in zilele noastre, le vor permite
angajatilor din viitor sa nu mai mearga la birou si sa lucreze din orice colt din lume.
• Doar cateva tari vor mai fi considerate in viitor “state politienesti” – in principal Coreea
de Nord si Iran.
• China isi va consolida statutul de putere economică majoră, se va alia cu Brazilia si cu
India pentru a influența ratele de schimb ale monedelor, dar si cu Venezuela si cu cîteva
state africane pentru a-si asigura necesarul energetic.
• Statele Unite ale Americii vor depinde de China pentru a se aproviziona cu sapte metale
rare, indispensabile pentru fabricarea unor bunuri de larg consum, dar si a unor dispozitive
si produse specifice, precum radarele, armamentul, instalațiile eoliene si automobilele
hibrid.
• Dezvoltarea unor forme alternative de energie va crea “perdanti intr-o lume post-
hidrocarburi”, precum Arabia Saudita, Iran, Irak, cîteva state din zona Golfului Persic, dar
si Rusia si Venezuela.
• Crestinismul se va extinde în țările din emisfera sudică, iar musulmanii vor emigra in
număr mare catre țările din Occident.
• Schimbările climatice vor genera o serie de conflicte, iar topirea ghetarilor va conduce la
descoperirea unor noi zăcăminte minerale si petroliere. Creșterea nivelului apelor marilor
si oceanelor va provoca o deplasare masivă a populației din zonele de coasta.
• Fenomenul de îmbătrînire a populatiei va conduce la cresterea de patru ori pe plan mondial
a cheltuielilor totale cu pensiile si cu ingrijirile acordate persoanelor in varsta, iar sistemul
american al asigurarilor de sanatate va inceta sa existe in forma sa actuala.
• Rapiditatea cu care vor fi transmise informațiile va determina omenirea sa intre in era
“petabyte-ului”, o unitate de măsura, de stocare și de putere informatica superioara deja
mult uzitatului gigabyte.
IV. OARE TIMPUL EXISTĂ? DA SAU NU??
A. Unii susțin că timpul a murit, este mort și că în prezent le avem pe toate, și trecutul
și viitorul, prin urmare nu ar avea obiect această stiință a timpului. Și deci, nu ar există nici
știința lui, deoarece despre nimic nu există nici o știință pentru că e zero cunoaștere. Dacă există
înseamna că poate fi studiată, iar cu studiul timpului s-ar ocupa știința timpului – tempologia,
în terminologia Academiei DacoRomâne, care inițial se numea chiar Fundația Tempus.
Primul lucru care trebuie făcut este să se definească TIMPUL. Ori, el nu are încă o
definiție unanim acceptată. O abstracțiune mai mare ca el poate fi?
Pînă acum nu este corespunzătoare definiția specifică unor domenii ale cunoașterii cu
epoca pe care o trăim în stiință, tehnică - tehnologie…. Prin urmare ne întrebăm încă la nivel
global:
CARE ESTE GENUL PROXIM AL TIMPULUI?
MIȘCAREA ? EA PARE VEȘNICA EXPRESIE A TIMPULUI?
DAR NOTA SPECIFICĂ??
Timpul dacă există, este însăși esența mișcării. Prin urmare Materia în mișcare este
timpul în mișcare. Rezultatul mișcării este diferența temporală care este nota specifică în fiecare
mișcare a universului: fizică, chimică, biologică socială, psihologica, logică…
B. În știința logicii există trei forme logice:
a) NOȚIUNI,
b) PROPOZITII CATEGORICE (afirmative sau negative) și
c) INFERENȚE (mai complexe, prin intermediul cărora o anume propoziție, numită
concluzie, este derivată din una sau mai multe alte propoziții numite premise).
O INFERENȚĂ NE PERMITE SĂ JUSTIFICĂM (să întemeiem) CONCLUZIA pe
baza PREMISELOR.
PROFERENȚA= inducție, profeție, anticipare a viitorului ca timp care va veni.
INTUIȚIE – mod de cunoaștere nemijlocită care nu procedează discursiv, prin trecerea
de la o cunoștință la alta, ci sesizează obiectul dintr-o dată, fie prin simțuri, fie cu ajutorul
intelectului – formă clară a cunoașterii raționale.
INFERENȚA ESTE FORMĂ FUNDAMENTALĂ DE RAȚIONAMENT CARE
TRECE DE LA PARTICULAR LA GENERAL, DE LA FAPTE LA CONCEPTE, PRIN
DEZVĂLUIREA LEGII, ESENȚEI, AVIND O CONCLUZIE PROBABILĂ.
IN DIALECTICĂ EXISTĂ INDUCȚIA ȘI DEDUCȚIA CARE SE COMPLETEAZĂ.
A INFERA - A TRAGE O CONCLUZIE GENERALĂ DIN MAI MULTE FAPTE
PARTICULARE
Inferența = deducția este acea componentă a unui proces logic care derivă o concluzie
dintr-o premisă, adică extrage o consecință necesară, o informație specifică, dintr-o descriere
de stare dată.
Inferența sau deducția este componenta esențială a unui raționament, ea analizează
conținutul informațional inițial disponibil, formulat într-o propoziție sau lanț de propoziții,
cercetează conținutul fiecărei propoziții, eventuale relații interne sau cu alte propoziții, caută
dependențe între predicatele caracterizante de stare ale fiecărei propoziții, face legături
corelante, adică inferențiale, maxim de probabile sau necesare, între propoziții sau predicatele
unei propoziții și obține sau derivă o informație suplimentară.
Schema generală a procesului inferențial este următoarea:
Dacă are loc starea sau relația 'A', atunci urmează să aibă loc situația sau relația 'B', sau
dacă există sau se întîmplă 'A și B', în această ordine, va exista sau se va întîmpla 'C'.
Sau: 'Dacă A atunci B', 'dacă C atunci D', asta însemînd că dacă constatăm 'starea A', va
urma 'starea B', iar dacă constatăm 'starea C', consecința necesară va fi 'starea D'.
Sunt posibile o varietate de moduri inferențiale, dependent de tipul de premize și de
corelarea între premize.
Inferențele se fac atît în spațiul formal al logicii, sau al matematicii, permițînd
demonstrarea diferitelor afirmații, dar și în spațiul evenimentelor naturale.
În mod normal, omenește, se folosește deopotrivă deducția și inducția, analiza și sinteza,
inferența și proferența pentru a descoperi interdependențele și conexiunile interne care pun în
mișcare ansamblurile complex organizate.
Fără acestea nu putem folosi principiile logice precum principiul identității, principiul
non-contradicției, principiul terțiului –exclus, principiul rațiunii suficiente.
Gînditorul Mihai Eminescu remarca:
Cu mîne zilele-ţi adaogi,

Cu ieri viaţa ta o scazi
Şi ai cu toate astea-n faţă
De-a pururi ziua cea de azi.
Cînd unul trece, altul vine

În astă lume a-l urma
Precum cînd soarele apune
El şi răsare undeva.
Se pare cum că alte valuri

Cobor mereu pe-acelaşi vad,
Se pare cum că-i altă toamnă,
Ci-n veci aceleaşi frunze cad.
Naintea nopţii noastre îmblă

Crăiasa dulcii dimineţi;
Chiar moartea însăşi e-o părere
Şi vistiernic de vieţi.
Din orice clipă trecătoare

Ăst adevăr îl înţeleg,
Că sprijină vecia-ntreagă
Şi-nvîrte universu-ntreg.
De-aceea zboare anu-acesta

Şi se cufunde în trecut,
Tu ai ş-acum comoara-ntreagă
Ce-n suflet pururi ai avut
Priveliştile sclipitoare,
Ce-n repezi şiruri se diştern,
Repaosă nestrămutate
Sub raza gîndului etern.
C. ÎNCERCĂRI DE A DEFINI TIMPUL ?

Trebuie să spunem cu regret că deși mintea omului e chinuită de multă vreme să
definească timpul NICI O DEFINIȚIE NOUĂ DUPĂ NEWTON, DUPĂ EINSTEIN,
SCHRODINGER nu a apărut încă.
Fizica cuantică admite reversibilitatea timpului. Acest adevăr tulbură tot ce a fost
anterior și necesită alte abordări.
Mai jos încercăm să umplem conceptul în evoluția lui din perspectiva minții umane.
1. De la timpul mitic la timpul istoric.
Pentru omul arhaic, timpul este legat de un eveniment real, are concreteţe şi face parte
dinlăuntrul unui program social manifestat la nivel colectiv.
Kairos în greacă desemna timpul propriu al unui aspect oarecare al realităţii şi avea
sens dacă era trimis la timpul mitic originar.
M. Eliade face distincţie între două feluri de timp, unul sacru şi altul profan. În percepţia
omului religios durata profană este subordonată timpului sacru. Reactualizarea lui ca eveniment
primordial dă o anume nostalgie a originilor. Astfel timpul sacru, datorită faptului că nu este
omogen, este recuperabil şi reversibil, iar în el trecutul, prezentul şi viitorul se cumuleaza într-
o esenţă transcendentă ca timp al originilor. Are loc un transfer de timp din trecut în prezent.
M. Eliade în Sacrul şi profanul, Ed. Humanitas, Buc., 1995, p.61-61 „s-ar putea spune, dintr-
un anumit punct de vedere, că acest timp nu curge, că nu este o durată ireversibilă. Este un
Timp ontologic prin excelenţă, „parmenidian”: mereu egal cu sine însuşi, nu se schimbă şi nici
nu ia sfîrşit”.
Timpul în mitologie este perceput ca începînd cu Zeul - Timp Chronos, care a confiscat
timpul şi dreptul pentru el. Cerul fiind Uranus, iar Pămîntul Geea, Gaia, năştea copii pe care
Uranus îi trimitea în Tartar, de teamă să nu fie detornat. Unul dintre fiii săi, Kronos, este
îndemnat de mama lui, Gaia, să taie organele genitale ale tatălui său, Uranus, care dorea o
domnie atemporală, fără moştenitori. De aceea, el îşi devora copiii. Zeus îl detronează şi pe
tatăl lui Kronos, iar fiul său lansează astfel mişcarea istoriei pămîntene. Iată, simbolic percepția
concretă a timpului în preistorie.
Simbolic, tăind organele genitale ale tatălui său care îşi devora copiii, Kronos
deblochează timpul, apare viitorul şi trecutul, pentru că timpul tiranului se epuiza numai într-
un prezent steril. De altfel, toate dictaturile, tiraniiile nu au fost decît absolutizarea prezentului,
non-timp mortificat, ca imposibilitate de a avea trecut şi viitor, timpul fiind anihilat, trecutul
înăbuşit, iar viitorul incapabil de a se naşte. Tot în mitologie exista heures (horai), în număr de
trei, Buna ordine, Justiţia şi Pacea. Semnificînd trei anotimpuri, adică primăvara, vara şi iarna,
timpul este deschis alternant evocîndu-se disciplina, justiţia şi pacea (politic), dar şi bucolic
(naşterea, creşterea şi fructificare).
Ritualul şi Timpul. Sărbătoarea este de fapt un joc de timp, un ludus tempus, o
reactualizare a primei ediţii a sărbătorii, originea ei. Creaţia originală este o construcţie, iar
repetarea ei o reeditare, ca şi cum s-ar recrea primul timp, în fapt o resacralizare a profanului,
pentru că prin transgresarea timpului sacru în profan se vrea sacralizarea profanului de fiecare
dată la sărbătoare mitică, pentru cei ce sărbătoresc. Creaţia mitică, la fel ca şi cea ştiinţifică au
aceeaşi origine. Imaginaţia celui care sărbătoreşte se subordonează raţiunii primei sărbători
sacre. Astfel timpul din durată devine prezent continuu, prin transfer de timp în prezent pentru
a fi simultan cu cel originar, primordial. Timpul sacru, prin trancendenţa invocată pentru toate
evenimentele ulterioare în prezentul celor care sărbătoresc, revine de fiecare dată ca tempus
sacer - timp sacru, ieşirea din ontic spre infinitul temporal. "Moartea pentru omul arhaic
temporal este o moarte creatoare.” M. Eliade în Mituri, vise şi mistere, în Eseuri, Ed. ştiinţifică,
Buc., 1991, p. 305, spunea că „moartea iniţiatică este deci un început, ea nu este niciodată un
sfîrşit. În nici un ritual sau mit nu întîlnim moartea iniţiatică numai ca sfîrşit, ci ca o condiţie
sine qua non a unei treceri spre un alt mod de a fi, probă indispensabilă a regenerării, adică a
începutului unei noi vieţi.”
Viitorul nu mai există decît ca o permanentă resuscitare, repetare sărbătorită a trecutului
sacru în prezentul profan care tinde astfel mistificînd, să devină şi el sacru. Istoria devine un
ciclu infinit de la trecut la prezent, fără nici un viitor. Aici nu e nevoie de vizionari. Cercul e
închis, totul e limpede: este ce a fost, va fi ce este.
Omului i-au trebuit multe milenii ca să treacă de al timpul mitic la timpul istoric. Acest
salt s-a petrecut de îndată ce s-a făcut trecerea de la imaginea vizuală, picturală, la cuvînt, la
abstractizarea gîndirii simbolice, logice. Acesta este sensul celor scrise în Evanghelia după
Ioan: ”la început era cuvîntul şi cuvîntul era la Dumnezeu.” De acum încolo, ceea ce este scris
devine lege. Este sfîrşitul unei epoci şi începutul unei noi culturi temporale care a permis acces
direct la timpul global, timpul comterrist – al Terrei comune. Sacralizarea istoriei prin cuvîntul
scris care este esenţa epocii prezente. Cuvintele scrise permit readucerea originilor la modul
prezent, eficient, simplu logic, raţional. Dincolo de ea va fi o nouă sacralizare a timpului. Este
revenirea imaginii împreună cu cuvîntul, televiziunea, digitalizarea, noua revoluţie
comunicaţională. Ea va fi urmată de universalizarea cuvîntului scris şi vorbit o naturalizare
logică a acestei simbolistici universale prin unificarea limbajelor şi imaginilor la nivelul Terrei.
Utopia devine obsesia istoriei umanităţii, profeţiile, proferenţele savante, crizele de
timp, dorinţele proiectate în viitor de genul „vreau să ştiu ce va fi mîine” devin noile locomotive
ale înaintării cunoaşterii umane creatoare. Evadarea în viitor pare mai profitabilă intelectual
decît evadarea în trecutul mitic. Povestirile religioase sau mitico-istorico-religioase nu mai
încîntă mintea şi simţurile omului mai mult decît science fiction şi prognozele catastrofice,
teroarea timpului viitor înspăimîntă mai mult decît simbolistica religioasă veche. Lucrările
utopice abundă, înfloresc.
Se creează o mitologie a viitorului dincolo de prezentul pe care îl resping din toate
părţile oamenii care vor să evadeze din banalul, realul şi nesemnificativul trecut şi prezent.
Viitorologia, futurismul, science fiction devin zi de zi şi ceas de ceas noile religii ale timpului
viitor. Apar mitologii politice utopii juridico-statale, statele totalitare ca paradis al imaginaţiei
utopice, iar J-J-Wunenburger, în L’utopie ou la crise de l’imaginaire, Ed. J. P. Delarge, Paris,
1979, p.223 scrie: „căutînd prin sfidare şi orgoliu prometeic să plieze istoria pe imaginar,
totalitarismul crede că face să triumfe prin utopie o ordine prefectă şi justă.
După cum scria H. Arendt (Între trecut şi viitor, Ed. Antet, 1997, p.33), cei trei care au
urmat lui Hegel, adică "Kirkegaard, Marx şi Nietzsche, au realizat cele trei revolte, în fond
salturi, Kiregaard prin saltul său a trecut de la îndoială la credinţă, Marx de la teorie la acţiune
şi de la contemplare la muncă, găsînd că a schimba lumea este mai important decît a o descrie,
şi Nietzsche, care, de la ideile înalte din transcendent face saltul la senzualitatea vieţii, adică
un „platonism răsurnat".
Cum era şi firesc omul se revoltă și pe trecut şi pe viitor şi astfel apare postmodernismul
ca un refuz al celor două dimensiuni şi în care contează doar clipa, moda zilei, moftul, totul este
relativ, nici gramatica nu mai contează, adică o infantilizare a lumii, în care este valoros ceea
ce este confortabil, instinctual. J.J. Wunnburger, Viaţa imaginilor, Ed.Cartimpex, Cluj 1998,
p.140,: Bulimia progresistă, mobilizarea permanentă a energiilor uzează o societate sau o
cultură, care, deviată de la trecutul său nu mai găseşte nici un loc în care să se revigoreze şi
nici un moment pentru a se odihni după oboseala istoriei.” Omul se satură să mai fie om şi
decade în animal blînd, consumator de clipe confortabile, un leneş, în contrast cu Prometeu care
rămîne un simbol al justiţiei pentru oameni. Ideea unor legi naturale urmează şi ea calea istoriei
ca şi ideea de justiţie. Istoria nu mai este o succesiune de evenimente trecute, ci un anume mod
de a vedea timpul, ca timp continuu şi ireversibil. Demitizarea istoriei se impune, dar o dată cu
aruncarea mitului din istorie se aruncă şi timpul născut ca act istoric.
Pe acesta linie relativismul pragmatic a lui R. Rorty considera o ierarhie în vîrful căreia
aşează politica democratică şi dreptul, iar pe locul al doilea filosofia şi morala, iar restul
(conştiinţa, comunitatea), toate sunt un produs al timpului şi şansei. Politicul înseamnă, în
primul rînd, acţiune, iar de aici la fantasme totalitare nu este prea mare distanţă.
TIME IS MONEY este noua filosofie a pragmatismului american modern.
Lumea actuală pare ameninţată de acest fel de imperialism prin impunerea unui model
moral, cultural, de management, o mitologie politică şi culturală care intră în conflict cu alte
spaţii politice şi culturale diferite, chiar dacă eficienţa lor nu este la acelaşi nivel cu ce
americană. SUA supunînd scopului şi mijloacelor sale tot ce există apare un model american
care se opune restului lumii, fie el european, chinez, japonez, islamic, indian, african, australian,
sud-american etc.
Cui îi revine dreptul de a fi cel chemat să spună timpului nostru ce este de făcut, de
unde venim şi încotro mergem: omului politic, filosofului, poetului, artistului, omului de
cultură, judecătorului, militarului, preotului, istoricului, cercetătorului științific, fizicianului,
omului de rînd care votează? Greu răspuns pentru contemporani.
D. Timpul chimic, biologic, psihologic și logic are fiecare știința mișcării lui si formele
specifice de exprimare – chimic – arderea, biologic- metabolismul, psihologic – creativitatea,
logica – dialectica.
Gîndirea timpului se face în capul omului, acolo este locul, sediului materiei numită
timp sau spiritului numit timp.
Omul este lumină din praf de stele căzut pe Terra, gîndirea lui este tot lumină, timpul
trebuie să fie din aceeași rădăcină, vibrație luminoasă.
IV. TEORIA (IDEATICA) CUNOAȘTERII ÎN LUMINA TEMPOLOGIEI
A CINE SUNT, DE UNDE VIN, ÎNCOTRO MERG, CE VREAU SĂ FIU? Ştiinţa este
cunoaştere în general, a şti, a cunoaşte. Omul există pentru a cunoaşte. A şti este calitatea
esenţială a condiţiei umane, definitorie, prin care s-a desprins de natură şi de regnul animal. A
şti este egal cu a fi. Cunoaşterea ştiinţifică descrie, sistematizează, explică şi anticipează faptele.
Are instrumente de investigare şi de control proprii. Cunoaşterea ştiinţifică fundamentală este
cunoaştere de dragul cunoaşterii. Ea cuprinde cunoaşterea naturii, a omului, a societăţii şi a
gîndirii. Teoria cunoaşterii leagă diversitatea fenomenelor teoretice de ceea ce este constant,
invariant în fenomenul schimbării, unifică şi explică tot ceea ce este particular şi trecător.
Observaţia, măsurarea, imaginarea şi realizarea unor dispozitive experimentale şi efectuarea
experimentelor, modelarea, idealizarea şi matematizarea, formularea şi testarea de ipoteze,
elaborarea unor teorii şi utilizarea lor pentru coordonarea şi unificarea unor fapte şi regularităţi
cunoscute conduc spre formularea de explicații, pentru predicţia unor fapte și regularitaţi.
Există trei mari nivele ale cunoaşterii: al observaţiilor, al cunoașterii empirice, nivelul
cunoaşterii teoretice.
Filosoful se orientează spre formularea unor principii prin care explică natura şi
realitatea obiectivă şi spre deducerea faptelor din acele principii.
Cercetătorul se orientează asupra determinării minuţioase a faptelor, fără idei
preconcepute, pentru a pune ideile teoretice sub un control strict al faptelor. El urmăreşte
corespondenţa dintre teorii şi fapte, mai degrabă el verifică, independent de filosof, adevărul.
Filosoful poate fi el însuşi cercetător dacă îşi verifica singur corespondenţa dintre principiile pe
care le-a formulat şi faptele din realitatea obiectivă.
Cunoaşterea comună se afla la nivelul comunităţii, este cunoaşterea primară pe care o
are fiecare membru al unei comunităţi şi se orientează spre partea practică a cunoaşterii
(mesteşugurile, artele practice, tehnicile populare etc.: „ce ştii să faci?”).
Cunoaşterea teoretică este cunoaşterea acelor esenţe orientate spre substanţă în gîndirea
clasică şi spre relaţie, spre structură în gîndirea ştiinţifică modernă, care stă sub semnul
matematicii. Pe măsură ce creşte preocuparea pentru asigurarea obiectivităţii celor cunoscute
de toţi se trece la sistematizarea ei prin raportarea la sisteme de enunţuri cu un nivel mai înalt
de generalitate şi astfel apar teoriile (cum explici ceea ce se face?): cunoaşterea ştiinţifică.
Cunoaşterea ştiinţifică este o cunoaştere obiectivă spre deosebire de alte produse ale spiritului
creator, de credinţă (bazată pe intuiţii, credinţe religioase) şi de cultură (bazată pe plăsmuiri
artificiale, imaginaţie), filosofie (bazată pe concepţii filosofice) care au instrumentar din intuiţii,
plăsmuiri, artificii, concepte, criterii).
Teoria adevărului corespondent este dominantă. Ea presupune că între teorie şi realitate
este o corespondenţă, o suprapunere exactă. Aici se disting ştiinţele nomologice (nomos–lege)
care urmăresc să descopere regularităţi, legi, unificînd, anticipînd, făcînd predicţii şi explicînd
faptele şi ştiinţele istorice (care au în vedere reconstituirea şi interpretarea unor fapte

particulare, uneori irepetabile, pe baza urmelor şi mărturiilor credibile). Viaţa în societate,
educaţia şi instrucţia naţională presupun o limbă de comunicare, o cultură, apartenenţa la un set
de simboluri, solidaritate şi trăire întru naţionalitate ca şi o reîntoarcere la origini, fie ele şi
mitologice, de fiecare dată şi, mai ales, în situaţii de criză identitară.
Pe baza matricei etnogenezei are loc reanticiparea matematică, cu posibilitatea de a
recrea lumea în universul naţional printr-o comunicare din ancestral a simbolurilor primordiale
în contemporan.
Forme de cunoaştere ştiinţifică sunt observaţia, experimentul, ipoteza, modelul, teoria.
Ele sunt specifice cunoaşterii ştiinţifice statice. Cunoaşterea ştiinţifică dinamică presupune
examinarea schimbărilor în timp şi instrumentarul specific acesteia pentru explicarea procesului
supus cercetării.
Unitatea minimă a cunoaşterii este enunţul.
Unitatea de bază a cunoaşterii este teoria sau programul ştiinţific de cercetare care
reprezintă un sistem de enunţuri organizate deductiv, ale căror consecinţe sunt supuse
controlului experienţei. Ele pot fi teorii constructive, adică teorii de principii, care explică
tocmai ceea ce e accesibil observaţiei prin structuri care nu sunt accesibile observaţiei, şi teorii
atomiste sau geometrice care introduc entităţi cu caracter substanţial şi corelaţii între aceste
entităţi.
Teoriile sunt creaţii libere ale imaginaţiei creatoare a cercetătorilor. Teorii diferite, în
esenţă, pot să organizeze, să coreleze şi să unifice concepte diferite dintr-un domeniu al realităţii
obiective. Într-o teorie, cadrele conceptuale şi ideile de bază pot rămîne neschimbate.
Schimbările se pot produce în aplicarea teoriilor şi în principiile ei noi, prin descoperirea de noi
constante, în creşterea preciziei predicţiilor, în identificarea unor noi aplicaţii ale teoriei iniţiale.
Explicaţia teoretică poate fi cauzală sau funcţională. Explicaţia intenţională este o
explicaţie comună, neştiinţifică, deoarece explicaţiile sunt alese pentru a realiza un anumit scop,
un motiv, o intenţie.
Explicaţia cauzală este compusă din două elemente,
a) explanans – legi teoretice şi condiţii iniţiale, adică unele caracteristici de stare ale
lucrurilor care trebuie explicate şi b) explanandum, adică fapte care urmează a fi explicate.
Aşadar, explicaţia cauzală constă în derivarea faptelor care trebuie explicate din legile teoretice
şi condiţiile iniţiale.
Explicaţia funcţională este utilizată pentru a explica anumite caracteristici ale unor
sisteme complexe caracterizate prin auto-organizare, care supravieţuiesc şi se reproduc prin
adaptare la o ambianţă care suferă schimbări.
Paradigma reprezintă totalitatea elementelor împărtăşite în comun de un grup de
cercetători specializaţi care sunt produsul aceleiaşi educaţii ştiinţifice şi se concentrează asupra
aceloraşi teme de cercetare (Th. S. Kuhn).
Ca realizare ştiinţifică, paradigma oferă cercetătorilor orientarea fundamentală în
formularea şi rezolvarea închegată a unor probleme ştiinţifice noi. Trebuie să răspundă la
întrebările: cine, ce, cum, unde, cînd, de ce şi încotro, pînă unde şi pînă cînd?
Progresul ştiinţific se realizează pe baza procesului cunoaşterii şi al schimbării
revoluţionare a paradigmelor în situaţii de stagnare sau de criză a cunoaşterii. Ştiinţa cercetării
este bazată pe paradigme, revoluţiile în cunoaştere se realizează prin trecerea de la o paradigma
la alta. Progresul cunoaşterii reprezintă de fapt o eliminare a erorii şi o apropiere treptată de
adevăr, de o imagine tot mai obiectivă şi mai unitară a realităţii. Se realizează prin introducerea
de noi concepte care fac posibilă înţelegerea şi explicarea unor experimente noi, teorii şi
coordonarea datelor realităţii, unele teorii devenind vechi în raport cu datele predictibile şi
experimentale.
Schimbarea ştiinţifică se caracterizează prin descoperirea de fapte noi, descrierea mai

exactă a faptelor, formularea de legi mai exacte precum şi creșterea nivelului de generalitate al
legilor.
Greşelile au un rol excepţional în cunoaştere. Ele demonstrează că acţiunea este
superioară raţiunii umane.
De regulă, cum spunea Lavoisier, descoperirile nu se comandă. Dar greşelile elimină
ipotezele, căile care nu duc nicăieri. Ele produc, uneori, cunoaştere în alt domeniu, după zicala
„unde dai şi unde crapă!”
FADRTDC care își propune eternizarea valorilor temporale zamolsiene ale
dacoromânității se întemeiază pe paradigmele specifice istoriei, culturii, filosofiei, spiritualităţii
specifice atlanto-pelasgo-ramano-traco-valaho-geto-dacoromânilor. Ea asigură şi garantează
libertatea cercetării prin independenţa faţă de concepţiile despre gîndire, natură, societate, lume,
interesele politice, ideologice şi de altă natură. Ea încearcă să suplinească o legislaţie
stimulativă a cercetării unei ipoteze culturale fascinante: originea atlanto-pelasgo-ramano-
traco-dacoromână a naţiunii noastre. FADRTDC nu are fonduri precum programul STEM
(ştiinţa, tehnologie, educaţie, matematică) aprobat prin lege de S.U.A., dar are un Program
”PROTEMDACOM – 2050 (10 050)” după Calendarul dacoromânesc, promovat de Fundaţie),
de perspectivă, defalcat pe 3 secţii:
Tempus, (om-univers, om-om, om-timp), DacoRomânia (naţiunea dacoromână) şi
ComTerra (Terra comună, lumea în care trăim, GeoS, pămîntul tuturor, comunitatea de naţiuni
libere de pe planeta noastră). Fiecare secție are cîte 7 centre de cercetare, în total 21 de direcţii.
Este în interesul naţional al DacoRomâniei ca educaţia şi cercetarea să fie definite ca obiective
prioritare pentru securitatea naţională, strategia de dezvoltare a ţării. Economia S.U.A.
datorează ştiinţei şi tehnologiei jumătate din creşterea ei de o jumătate de secol. Fără ştiinţă şi
tehnologie nu ar fi fost niciodată acolo unde a ajuns. România are şansa de a se înălţa tot prin
ştiinţă şi tehnologie. Investiţiile în acest domeniu sunt vitale pentru România care e aflată pe
penultimul loc din Europa la numărul granturilor de cercetare ştiinţifică acordate prin concurs
(2007). România încă furnizeză căpşunari. Tinerii performanţi pleacă din ţară, nu mai revin
pentru funcţii de cercetători, șefi de secţii sau directori de institute de cercetare pentru că nu
sunt interesante pentru ei.
O cunoaştere mitologică a existat şi rezistă şi în prezent, fiind specifică naturii umane.
O simbolistică temporală amintește de cunoaşterea temporală cu simboluri în mișcare, fie că
este artistică, filosofică, tehnică, tehnologică sau logică.
Fenomenul naţiune presupune o limbă literară, credinţă strămoşească, specificitatea
naţională, marca temporală a fiecărui individ pe un anumit teritoriu, unic pe Terra, la nivel
individual, local, naţional şi al comunităţii de naţiuni în care se diferențiază fiecare.
Managementul cunoaşterii privește atît cunoașterea şi informaţia cît și învățarea și cunoaşterea,
dar există și un management al informaţiei cît și al învățării care trebuie să producă și să
administreze cunoașterea la nivel individual, comunitar și național, respectiv global, al
comunității de națiuni.
Categoria cunoaşterii priveşte şi managementul cunoaşterii care înseamnă a administra
eficient cunoaşterea dobîndită de umanitate la un moment dat celor care au nevoie de ea pentru
a deveni oameni între oameni.
După Peter Senge – organizația cunoaşterii ar putea fi acea organizație ai cărei indivizi
îşi dezvoltă permanent capacitatea de a crea ceea ce vor să creeze, o organizaţie care posedă
o strategie proprie, coerentă pentru a anticipa şi a reacţiona, de a răspunde la orice schimbări,
oricît de complexe și dificile ar fi oricare ar fi rezultatele acestora.
Ele ar răspunde la schimbări oricît de complex şi de nesigure a fi rezultatele acestea. Ele
se structurează pe axa cunoaştere - învăţare – informaţie. Cele mai importante bunuri, capitalul
adevărat nu este cel conținut în contabilitate, ci acela aflat în mintea oamenilor, constituit în
patromoniul imaterial.
Cel mai dificil este managementul cunoașterii care asigură căutarea, adunarea, stocarea
şi prelucrarea informaţiilor de cunoaștere. Educaţia asigura transferul lor la utilizatori de diferite
vîrste, profesii, funcţii sociale la nivelul cunoașterii comune, iar instrucţia-învăţarea duce la
specializarea prin educaţie orientată spre operaţionalizarea ei.
Transferul patrimoniului imaterial prin învăţarea de cunoaștere ştiinţifică a întregului
patrimoniu cultural naşte oameni de cultură. Partea materială se evaluează contabil în bani,
bunuri materiale create pe baza acestora.
Cunoaşterea nu este distribuită uniform în lume, discriminarea cea mai mare este în
domeniul cunoaşterii, nu în cel material. Prostia (ignoranța) nu este o boală, este un blestem,
este cea mai mare discriminare a umanităţii. Dreptul de a cunoaşte este un drept inalienabil al
omului care ţine de esenţa existenţei lui ca om. Omul este născut pentru a şti, pentru a cunoaşte.
Accesul liber la cunoaştere priveşte dreptul de a fi om al omului, ca om.
„A fi pentru a şti” este o primă latura a devizei Fundaţiei ADRTDC, care continuă cu
„a şti pentru a avea, a avea pentru a putea, a putea pentru a face, a face pentru a fi oameni
fericiţi!”
Dreptul de transfer de cunoaştere este un drept temporal al fiecărui individ de pe Terra.
Asigurare dreptului de a ști este un drept egal cu cel de a fi. A nu avea acces la Internet pare a
fi un blestem virtual universal pentru cei săraci.
Managementul cercetării înseamnă a procesa cunoaşterea dobîndită pentru a dobîndi
noi informaţii, pentru a inova, a descoperi un nou produs al cunoaşterii. Academiile au drept
scop de a produce cunoaştere pentru cei însetaţi de cunoaştere. O mai mare cunoaștere înseamnă
mai multe informaţii specializate. Este nevoie de a unifica terminologia pentru a restabili
categoriile cunoaşterii, a învăţa categorial, logic şi, prin urmare, raţional, ştiinţific, universal.
Vectori ai categoriilor de cunoaștere pot fi: cartea, calculatorul, Internet-ul, litera, simbolul,
desenul, numerele, semnele ancestrale. Agenţi de cunoaştere sunt oamenii, în sensul cel mai
bun al cuvîntului magic a şti. Un sistem de cunoştințe administrează datele şi informaţiile pe
care le organizăm în cunoaştere.
Pornind de la date (informaţia - un mesaj care are un înteles într-un context, care reduce
incertitudinea și echivocul), informaţii, pînă la cunoştinţe, concepte, categorii ale cunoaşterii.
Accesul la cunoaștere este substanţa oricărei democraţii a cunoaşterii. De aici rezultă un
corolar imperativ universal în materia cunoașterii: jos secretul!
Lupta pentru cunoaștere trebuie să înlăture barierele secretelor care asigura perpetuarea
discriminării în cunoaștere.
Ca să nu alarmăm serviciile secrete, este vorba de sensul temporal al cunoașterii, ca
funcție specifică esențial umană.
Cîtă cunoaștere, atîta democrație, cît secret atîta dictatură sau tiranie! De fapt,
curiozitatea umană stă la baza cunoașterii. Depozitul de cunoaştere se constituie în patrimoniul
imaterial în timp. Unul explică, altul predictează –previzionează, altul vizualizează. Structura
cunoașterii poate fi schițată vizual ca o reţea între creierele umane, bibliotecile publice şi
private, reţelele de calculatoare, spaţiu virtual pe Internet, cărţile, DVD urile, mijloacele de
stocare moderne.
Instrumentul de cercetare biologic al omului este creierul, la care datele ajung prin
intermediul simțurilor naturale.
Acest necunoscut cu care cercetăm necunoscutul este cercetat tot de oameni cu creierul
lor de milioane de ani, iar necunoscutul nu a fost dezvăluit încă în forma lui finală.
Aproximăm cum gîndeşte omul, dar nu ştim exact, nu putem previziona complet
procesul de gîndire. Creierul este un calculator biologic. Calculatorul electronic este extensie
externă a creierului, constituită parţial după chipul şi asemănarea creierului, adică a unei părţi
biologice a omului, încă nu îndeajuns cunoscută. El doar reproduce, nu gîndeşte, este un produs
al gîndirii capabil să facă doar operaţii pe care creierul le-a priceput şi le externalizează automat
într-un instrument modern.
Ce se întîmplă în creier cu adevărat nu se cunoaşte încă, dar cercetările sunt în plin avînt.
Japonia are un program național cu acest subiect. Și ADR caută în complexitatea acestuia
conexiunea timp. A crede cu creierul înseamnă a fi mai aproape de adevăr. A şti înseamnă
credinţa absolută în adevărul ştiinţific. Academiile sunt centre de cercetare care produc
cunoaștere, procesînd date, informaţii, cunoştinţe, administrînd noul în cunoaștere ca produs
final al cercetărilor individuale sau de grup pentru toți.
Credinţa în cunoaștere este credinţa în ştiinţa admisibilă ştiinţific, bazată pe o ipoteză
verificată, verificabilă, intermediară, pînă la un moment dat, pe linia asimptotei timpului. Un
regim al dictaturii cunoaşterii, o administrare forţată a inteligenţei, o educaţie de masă, o
revoluţie în diseminarea cunoaşterii în mase este posibil.
Academia în mişcare aduce lumină. Creativitatea este calitatea supremă a individului în
comunităţile de cunoaştere și face parte din patrimoniul comun imaterial al umanității.
Cunoaşterea e o unitatea de transfer cuantificabilă prin vînzare, evaluabilă în bani. Sistemul
managementului cunoașterii are în vedere un depozitul de cunoaştere virtuală, bibliotecile,
creierul aflat la fiecare purtător care cercetează necunoscutul.
Procesul cunoașterii performante este bazat pe logica cunoașterii, pe legile gîndirii.
Creierul este instrument de cunoaștere, depozit de cunoaştere, memorie a patrimonului
umanităţii care durează o viața de om. Vîrful cunoaşterii într-o generaţie poate fi un creier al
unui individ sau mai multe, independente.
Unul singur este de ajuns, chiar dacă geniul se naşte prea devreme. În timp, el poate fi
descifrat prin faptele şi operele săvîrşite în viață. Dacă sunt mai multe, unul este primus inter
pares, geniul-vîrf al unei generaţii, care vede matematic ceea ce o generație are de realizat și
dincolo de prezentul ei finit de cunoscut temporal.
Creatio, creier, creationis. Moș Crăciun este, de fapt, Zamolse. Moş Crăciun vine de la
crăci, crengile, buturugile aruncate de strămoșii lumii vechi pe vatră pentru a ajuta lumina să
învingă întunericul la solstițiul de iarnă. Așa precum cele spuse de Goethe înainte de a trece în
eternitate: mai multă lumină!
Lumina este simbolul cunoașterii, culoarea albă, de asemenea. Zamolse, creatorul
primului Testament oral al cunoașterii, ca om al dacoromânităţii ancestrale (și prin acesta, este
poate universal, al umanităţii), a lăsat naţiunii prima cunoaştere despre nemurirea sufletului
care este, în fond, nemurirea cunoașterii. Ideile eterne preluate apoi de Platon.
De fapt, zamolsianismul reprezintă cea mai importantă comoară a înţelepciunii omului.
Firul cunoaşterii este nemuritor din creier în creier, din gură în gură, din mama în fiică, din tată
în fiu, din bunic în nepot.
Universitatea Zamolsiană, Aula zamolsiană reprezintă de fapt folclorul, tradiţia orală
din moşi-strămoși pe cale orală. Solstiţiul de iarnă - 25 decembrie este Ziua cunoașterii, ziua în
care cunoscutul - lumina crește, învinge întunericul, necunoscutul. Zamolse, zis şi preotul
timpului, Saturn, Tempus, Jupiter, Zeus, Domnul zău, Dumnezeu, întîiul nostru Iisus Christos.
Este geniul primordial care a procesat pentru prima dată cunoaşterea, ideea de nemurire,
care este proprie cunoașterii. Dacă un om moare, moare mai întîi de toate cunoașterea lumii
prin el, dar geniul uman comun merge înainte. Duhul lui rămîne cît a cunoscut, în cît a cunoscut,
în cîtă cunoaştere a adus semenilor săi. Consumul de cunoaștere produce geniul, această
superbă victorie a luminii asupra întunericului. Lumina nu mai este umbră după ieşirea din
parabola peşterii, omul priveşte direct lumina după ieşirea din întuneric. De aceea, a face pe om
înţelept nu înseamnă doar a transfera cunoaștere. Cum spun cei vechi, dacă vrei să mănînce
cineva o zi, dă-i un peşte, dacă vrei să mănînce toată viaţa, dă-i o undiţa, învaţă-l să pescuiască.
Undița reprezintă un instrument de cunoaștere și va ști să afle singur adevărul. Logica este
undiţa cu care prinde peştele, raţiunea de zi cu zi, hrana spirituală pentru om. Cunoasterea
tacită, repetitivă, explicită, își asuma depozitul de cunoaștere existent, la îndemîna fiecărui
alfabetizat. Cunoașterea creativă, creatoare, este cea care asumă, dar şi aduce un plus de
cunoaştere prin modul în care organizează depozitul de cunoaştere proprie, îl exploatează şi îl
evaluează, rezultînd produse noi, drumuri noi, idei noi pentru viitor. În orice academie trebuie
să se facă saltul de la explorarea cunoașterii la exploatarea ei, la folosirea cercetărilor teoretice
pentru a schimba realităţile înconjurătoare, de la ”a ști” la ”a face”.
Cum spunea un filosof german de origine evreiască (azi hulit, Marx) nu este de ajuns să
interpretezi, să înţelegi lumea, important este să o schimbi. Teoria şi practica, dar mai ales
praxis-ul, netezesc drumul prin care informaţia cu un înţeles într-un context creator, devine,
dincolo de date, reducînd incertitudinea şi echivocul pentru adevărul adevăratului viitor.
Să ținem minte ce a scris Karl Marx într-o scrisoare către Baruch Levy, citată în Review
de Paris, 1 iunie 1928, pg 574: ”Poporul evreu în intregime va fi propriul său Mesia. Acesta va
realiza dominația lumii prin dizolvarea altor rase... și prin stabilirea unei republici mondiale
la care evreii de pretutindeni vor exercita privilegiul de cetățeni. În această Nouă Ordine
Mondială, copiii lui Israel.... vor furniza toți liderii fără a întîlni opoziție. Cam asta e esența
marxismului, pe fond, în materie de conducere, despărțind filosofia și economia politica de
știința conducerii.
Acum întelegeți mai bine de ce marxismul este peste tot? Și nu degeaba.
Zamolsianismul este superior marxismului. Aceasta să fie explicația acceptării
dispariției statelor - națiuni și apariția unui nou mare imperiu, la nivel planetar? Ar putea fi
văzut sfîrșitul democrației și începutul ”comunismului de tip nou” prin aceste previziuni? În
fond, ce spunea fostul presedinte al Iranului, acuzat și el a fi evreu?
”Era imperiilor a apus. America trebuie să înțeleagă că era imperiilor nu mai există și
nu va mai reveni vreodată.”
În fond, noul imperiu previzionat și dorit de un politolog francez Jean-Marie Guehenno
– atașat sistemului global și francmasoneriei – va fi dominat de forța bogăției și a prosperității,
cu mențiunea ca această integrală bogăție planetară ce a încăput pe mîna a vreo 300 de familii
care conduc lumea, descrește brusc spre celălalt pol al ierarhiei. Pentru ca la polul celălalt
prosperitatea ajunge să fie interzisă omului de rînd, nu legal, ci natural, prin inaccesibilitatea ei
practică, oricît de mult ar munci un om harnic, oricît de mari idei de afaceri ar fi puse în practică.
Și acest lucru se întîmplă după al doilea razboi mondial, dar de fapt din 1917, cînd a început
făurirea omului nou, homo sovieticus sponsorizat de băncile americane conduse de aceeași etnie
ca și cele care îl ajutase și pe Hitler să ia puterea.
Dreptul la timp se corelează cu dreptul la cunoaştere, în sensul că şi timpul uman, la
scara vîrstei instruirii, are un anume segment în care fiecare lucru trebuie făcut la timpul său.
Copilul are limite de cunoaştere pînă la un moment dat, esenţial este că trebuie instruit cît mai
devreme posibil pentru a fi apt cercetării mult mai de timpuriu.
Deşi a şti este egal cu a fi, totuşi, nu se poate echivala, din punct de vedere al vîrstei,
înţelegerea unui copil cu cea a unui adult. Există limite inerente, indestructibile, inalienabile, şi
ele ţin de natura umană.
Cercetarea timpului oportun în care copilul poate să înveţe fără a-i afecta dezvoltarea
normală este de maximă importanţă pentru orice naţiune angajată într-o cursă a cunoaşterii întru
devenirea sa.
În fond, un cercetător este un om curios, aplecat peste întrebările lumii în care trăiește
și care mai are norocul ca, în lupta cu necunoscutul, să scoată din întuneric fragmente de lumină
pentru semenii săi, cîștigînd, pentru sine și pentru semenii săi, dreptul la timp conform statutului
și ideologiei cercetării la nivelul contemporan.
Trebuie luptat cu necunoscutul care rămîne temporal, de la o epocă la alta, intangibil,

precum zarea la orizontul cîmpiei. Oricum, necunoscutul este mai mare decît cunoscutul de
acum.
Capitalul este un stoc de valori sau de active care, intrate în circuitul economic, pot
genera venituri proprietarilor acestuia. Dacă un capital intelectual nu intră în circuitul economic
pentru a aduce venituri, practic, nu există. E recunoscut doar ca stoc de cunoaștere care
formează capitalul intelectual. Acele bunuri intangibile, dacă nu intră în circuitul economic, nu
pot fi considerate ca aparținînd capitalului intelectual. Un brevet de invenţie valorează cînd
invenția respectivă produce venit. Stocul de valori intelectuale capabile să aducă venituri
posesorilor formează capitalul intelectual, cu condiţia intrării acestora în circuitul economic.
Am putea imagina un circuit al cunoașterii, care este mai important decît cel economic. Am în
vedere doar de cele calculabile în bani, pentru că există valori neprețuite în bani.
Epistemologiile sunt problemele cunoașterii. Cele economice sunt esențializate matematic.
Problemele cunoașterii pentru a fi cuantificate pun probleme mai delicate. Paradigmele
cunoașterii se schimbă ca și moda, nu însă și axiomele, teoremele sau formulele matematice.
Metodele de investigare pot să rămînă aceleaşi. Metodele cunoașterii privind capitalul intangibil
imaterial sunt mai subtile, necesită reguli de proferență și de inferenţă special utilizabile de
managerul din societatea cunoașterii.
Demonstrarea unei teoreme/formule poate să pornească de la axiomă.
Din teoreme și formule se deduc, pe baza acelorași reguli, noi teoreme și/sau formule.
Teoremelor li se pot adăuga, conform regulilor, leme – teoreme ajutătoare. Disciplinele
construite axiomatic se numesc științe exacte.
S.E.C. (Spaţiu European de Cercetare) posedă atribuţii de integrare, suplimentare,
creditare şi modelare a cercetării din U.E. Istoria dezvoltării societăţii este centrată pe căutarea
resurselor inepuizabile. Strategia de la Lisabona din martie 2000 a adus, pentru prima dată în
istorie, declararea cunoaşterii ca resursă, mai bine spus, a recunoscut ceea ce era de demult
cunoscut. Capitalul intelectual întruneşte trăsăturile unei resurse a cărei exploatare atrage noi
specializări în cunoaștere, existente în baza de date a logicii ştiinţelor. Se recunosc drept cerinţe
ale societăţii informaţionale:
- asigurarea accesului la informaţii şi la cunoaştere – în modalitatea digitală; statul
trebuie să asigure accesul la informaţia publică şi furnizarea acesteia pentru toţi, fie indivizi, fie
persoane juridice (organizaţii, asociaţii, fundaţii etc.)
- dezvoltarea capacităţii umane prin educaţie, instruire şi formare; fiecare cetăţean
trebuie să aibă acces, să dobîndească şi să beneficieze de aceste posibilităţi prin abilităţi pe care
trebuie să le dezvolte încă din şcoala primară şi mai departe, prin educaţie continuă.
- crearea unui mediu favorabil de dezvoltare, inclusiv cadrul legal de reglementări şi
politici generale; un mediu transparent, de încredere care să stimuleze inovaţia tehnologică, să
încurajeze competiţia şi investiţiile trebuie să fie în preocuparea statului.
- promovarea serviciului universal la un preţ accesibil; conectarea permite dezvoltarea
comunităţilor locale și accesul la informaţie.
- îmbunătăţirea securităţii informaţiei la nivel global şi a reţelelor de comunicaţii; duce
la îmbunătăţirea potenţialului creator al oamenilor şi a rapidităţii şi siguranţei cu care circulă
informaţia pe întreg teritoriul ţării, în Europa şi nu numai. Utilizarea rău intenţionată a
resurselor informaţionale şi a tehnologiilor trebuie prevenită prin acţiuni hotărîte. Societatea
informaţională, a cunoaşterii vizează culturală (centre multimedia, patrimoniu cultural,
infobiblioteci virtuale, produse-creaţii informatice, educaţie la distanţă) şi economică (inovare,
cultură antreprenorial - managerială, educaţia cetăţeanului consumator, comerţ electronic, lucru
la distanţă etc.), dimeniunea socială (aplicaţii în sănătate, protecţie socială, a muncii, educaţia
şi formarea continuă), ambientală (implicaţii asupra protecţiei mediului utilizarea resurselor),
în administraţie (e-governement).
Cunoaşterea reprezintă o facultate mintală a omului. Menirea omului este a cunoaşte,

numai cunoaşterea prin muncă l-a desprins pe om de regnul animal. De la Zamolse, Platon,
Aristotel, la Immanuel Kant și pînă la marii filosofi contemporani, cunoaşterea și teoria ei
reprezintă motorul oricărei filosofii. Cunoaşterea, știința ca factor de producţie, ca forţă de
producţie alături de pămînt, muncă şi capital constituie esenţa mileniului III.
Laurence Prusak admitea că “nu există nici un alt avantaj sustenabil, decît ceea ce o
firmă ştie cum poate utiliza ceea ce ştie şi cît de repede poate învăţa ceva nou.”
Principalele trăsături ale societăţii cunoaşterii următoarele sunt: -extinderea şi
aprofundarea cunoaşterii ştiinţifice şi a adevărului despre existenţă; utilizarea şi
managementul cunoaşterii existente sunt forma cunoaşterii tehnologice şi organizaţionale;
producerea de cunoaştere tehnologică nouă prin inovare; diseminarea fără precedent a
cunoaşterii de către toţi oamenii prin noi mijloace cum ar fi Internetul şi cartea electronică şi
e-learning (învăţarea prin procedee electronice); noua economie prin care procesul de inovare
este determinant, iar Internetul constituie o piaţă care recunoaşte valorile bunurilor
intangibile.
Cunoaşterea ca atare este principala caracteristică; prin ea se asigură sustenabilitatea din
punct de vedere ecologic; are caracter global şi este unul din factorii determinanţi ai globalizării,
reprezintă în plan central exponentul culturii cunoaşterii.
România, în 2002, a înfiinţat Institutul de Cercetări pentru Inteligenţa Artificială, făcînd
saltul de la vremea manufacturii, la cea a automatizării, pe bază de comunicare, sub impactul
revoluţiei tehnico-ştiinţifice şi a globalizării. Tehnologiile au preţuri din ce în ce mai mici, iar
oamenii au acces în număr din ce în ce mai mare la ele. Informaţia devine larg accesibilă prin
dezvoltarea comunicaţiilor şi a tehologiilor specifice acestora. Investiţiile devin din ce în ce mai
importante şi stimulează inovarea. Globalizarea a avut drept cauze, dar şi ca efecte, ridicarea
barierelor vamale, apariţia şi dezvoltarea firmelor multinaţionale, creşterea competiţiei pe toate
pieţele interne şi externe mondiale, creşterea importanţei resurselor şi a felului în care sunt
utilizate etc. În România există oameni cu capacitatea nativă de a inova, călită în vremurile de
răstrişte de nevoile la care a fost supusă. Iar țara, așezată în calea tuturor răutăților, are o poziţie
geografică favorabilă, la răscruce de drumuri. Tinerii bine instruiţi în domeniu informaţional,
într-o economie care s-au adaptat din mers, iar forţa de muncă este ieftină şi creativă. Totuşi,
datorită decalajelor existente, prea multă forţă de muncă superior calificată pleacă spre
economiile occidentale pentru a se afirma acolo.
Piaţa internă oferă puţine locuri de muncă. Criza oferă și oportunități nebănuite pentru
cei valoroși.
Informaţia poate fi definită ca fiind o comunicare, veste, ştire care aduce un element
nou, pune pe cineva la curent cu o situaţie, stare, fenomen, în raport cu cunoştinţele prealabile
de pînă atunci. Ea este simbolizată sub forma de text scris, mesaj vorbit sau imagini plastice,
concret senzoriale. Cunoaşterea presupune informaţie cu înţeles, cu sens a unui proces fenomen,
capabilă să facă legături de cauzalitate pe baza cărora se apar unele previziuni. Nevoia de
informaţie, de cunoaştere sunt nevoi ale omului modern. Dependenţa de ele devine chiar o
boală a omului modern. Fără ele nu ar exista progres, ci stagnare sau dare înapoi. Informaţia,
ca şi cunoaşterea se vinde, se cumpără, se prelucrează şi se transmite, se recepţionează,
devenind un adevărat factor de producţie pentru mileniul III.
Orice conducător are nevoie de informaţii pentru a conduce. Dacă pînă acum toţi
acordau atenţie banilor, capitalului fix etc., astăzi esenţial este să se acorde atenţie informaţiei
şi prelucrării, folosirii ei în mod inteligent.
Informaţia este nepreţuită, valorează mai mult decît aurul. În jurul acesteia se creează
o adevărată ştiinţă a informaţiei şi, prin aceasta, o nouă ştiinţă şi filosofie a cunoaşterii.
Două probleme dificile în materie de știință a dreptului necesită o abordare realistă: una
care pleacă de la faptul că viaţa depăşeşte prin bogăţia fenomenelor ei orice prevedere umană
astfel încît orice incriminare pentru viitor în dreptul umanitar este insuficientă; a doua problemă
constă în faptul că o detaliere exhaustivă este de cele mai multe ori imposibilă, iar
indeterminismul, pura întîmplare, ies cu străşnicie din tiparul logicii şi acţiunii umane sub
aspectul vinovăţiei. Legea penală obligă nu numai “să nu faci aşa” ci şi “să faci aşa”, cum spune
ea, rezultînd în esenţă protecţia în materie prin comenzi şi interdicţii, interzicerea represaliilor,
clauze eşapatorii, supape de siguranţă. Dar pentru ca să se ştie că o normă sau o regulă de drept
umanitar au fost violate ele trebuie mai întîi să existe.
Pe măsură ce voinţa de a respecta va fi mai mare şi pericolul de conflict armat va deveni
mai mic. Totodată pe măsură ce vor fi mai multe norme şi reguli clare, mai aplicabile si uşor
receptate în conştiinţa omului, iar sfera lui jus cogens va fi mai largă, cu atît mai mult şi mai
repede vom păşi spre dispariţia totală a războiului ca fenomen şi a legilor lui în viaţa internă şi
internaţională. Destinul european al României se va împlini mai devreme sau mai tîrziu decît
este planificat a se împlini. Este o problemă vitală, de securitate naţională, de supravieţuire şi,
în acelaşi timp de renaştere prin modernizare concomitentă cu reîntoarecerea la izvoare, ori de
cîte ori va fi nevoie, la rădăcinile dreptului european care sunt zalmosiene din naştere.
Magistratura europeană în general, şi cea română în special, sunt capabile să conserve ordinea
politică conjuncturală, responsabilizînd fiecare politician din întreg spaţiul juridic unic
european.
O sumă de criterii de evaluare ale actului de justiţie al judecătorului european
independent care asigure justiţia în Europa şi în România este necesară pentru a evita fenomenul
juristocraţiei, ca revers al medaliei. Răspunderea judecătorului este în atenţia evaluatorilor celor
care evaluează şi pronunţă dreptul.
Ţăranul dacoromân are o vorbă: numai cînd va fi dreptate în România va fi bine. Tot
astfel şi în Europa. De altfel, termenului de justiţie i se dau sensurile: a) de dreptate care
întemeiază orice drept pozitiv; în acest sens se spune că justiţia este principială; b) de ideal al
fiecărui drept pozitiv, cum îl conturează axiologic fiece legiuitor; în acest sens se spune că
justiţia este comutativă; c) de funcţie de îndreptăţire a instituţiilor sistemului judiciar; în acest
sens se spune că justiţia e distributivă; d) de sentiment individual de dreptate; în acest sens se
spune că justiţia e subiectivă; e) de prerogativă a unui organ abilitat de a pronunţa dreptul (juris-
dictio) într-o pricină oarecare; în acest sens se spune că justiţia e tehnică.2 Tot aşa, autorul
identifică sensurile termenului de drept: a) de totalitate a normelor juridice destinate să
reglementeze conduita subiectelor umane, a căror respectare poate fi asigurată la nevoie de o
forţă de constrîngere socialmente recunoscută; în acest sens dreptul este obiectiv, avînd o
componentă statică - totalitatea izvoarelor lui şi o componentă dinamică - totalitatea formelor
de realizare şi aplicare a izvoarelor; b) de ansamblu al normelor juridice în vigoare într-un stat,
a căror respectare poate fi asigurată la nevoie de forţa de constrîngere a statului, prin organe
special abilitate; în acest sens se spune că avem de a face cu dreptul pozitiv; c) de ansamblu al
prerogativelor unui subiect de drept de a avea o conduită sau de a pretinde o conduită,
reglementată de dreptul obiectiv, în scopul valorificării sau apărării unui anumit interes legal
protejat, în cadrul unui raport juridic concret; în acest sens se spune că dreptul este subiectiv ;
d) de totalitate a normelor juridice dintr-un drept pozitiv care reglementează conduite umane
într-un document omogen de relaţii sociale; în acest sens se spune că dreptul este material; e)
de ansamblu al normelor juridice prin care este reglementată procedura de aplicare a dreptului
material dintr-un drept pozitiv, astfel încît să fie valorificate drepturile şi obligaţiile
participanţilor la raporturile juridice prevăzute în normele dreptului material; în acest sens se
spune că dreptul e procedural; f) de ansamblu al explicaţiilor teoretice despre fenomenul social
al dreptului; în acest sens se spune că avem de a face cu ştiinţa teoretică a dreptului; g) de
activitate conştientă de reglementare juridică; în acest sens se vorbeşte despre ştiinţa aplicată
a dreptului; h) de ansamblu al regulilor de a păstra echilibrul în mediul social concret de
2
Gh. C. Mihai, Teoria dreptului, Ed.2, Ed. All Beck, 2004, p.1 şi urm.
convieţuire; în acest sens se vorbeşte despre arta dreptului. Inspirat de definiţia fenomenului
juridic din lucrarea citată mai sus elaborată de dr. Gheorghe C. Mihai apreciez că fenomenul
juridic european este un fenomen social alcătuit din dreptul pozitiv (dreptul obiectiv, dreptul
european, din ţările europene, în vigoare şi dreptul subiectiv), faptele juridice, raporturile
juridice europene, conştiinţa juridică europeană, formele instituţionale cu caracter juridic
european. Probabil că numai modelul european implementat în România poate să stopeze şi să
aducă sub control corupţia generalizată pe care cetăţenii de rînd o identifică atît de uşor. Fără
drept european Uniunea Europeană nu poate exista, iar România, fără a-şi adapta dreptul la
cel european ar rămîne expusă fără apărare valului infracţiunilor din lumea întreagă, riscînd
să-şi risipească cele mai importante valori ale tezaurului său uman, material şi spiritual în cele
patru zări.
Cercetarea socio-juridică comparativă ajută integrarea europeană şi reforma juridică
din România.1 Metoda comparativă în domeniul sociologiei juridice caracterizează prin
folosirea ei sociologia juridica comparativă. Ca subramură a sociologiei juridice permite
constatarea unor deosebiri şi asemănări. După ce se constată diferenţele, se caută o explicaţie a
acestor variaţii, apoi se desprind elementele constante şi regularităţile unităţilor analizate,
determinîndu-se care sunt condiţiile care provoacă acele variaţii. Metoda comparativă provine
din ştiinţele exacte şi a fost adaptată domeniului dreptului. Reprezentînd un raţionament
inductiv, comparaţia prezintă o certitudine relativă, cu un anumit grad de probabilitate, iar
valoarea ei cognitivă nu poate fi absolutizată. Precursorii acestei metode în sociologia
comparativă a dreptului sunt Charles Montesquieu, Eugen Ehrlich şi Max Weber.
În clasica lucrare De spiritul legilor Montesquieu a examinat raporturile existente în
diferite ţări dintre legi şi realitatea socială, influenţele mediului asuupra dreptului, ale
teritoriului, climei, religiei, obiceiurilor şi comerţului care variau în funcţie de acestea. Erlich,
in Bazele sociologiei dreptului, sublinia că legile trebuie să fie făcute de în mod adecvat
poporului pentru care sunt făcute şi că este doar o pură întîmplare ca legile unei naţiuni să
convină alteia.
Max Weber, în teoria sa, vedea doar patru tipuri ideale de drept: drept material iraţional,
drept material raţional, drept formal iraţional şi drept formal raţional, corespunzătoare celor
patru stadii de dezvoltarea dreptul identificat de el şi anume drept crearea dreptului de către
profeţi, producerea empirică a dreptului prin intermediul practicii judecătoreşti şi al
precedentelor, impunerea dreptului de către o putere seculară şi teoretică, crearea sistematică a
dreptului şi administrarea justiţiei de către juriştii de profesie. Viitorul ştiinţei şi al tehnologiei
este crucial pentru progresul Europei, deoarece creşterea economică nu poate fi obţinută fără o
activitate de cercetare susţinută, pe termen lung.
Crearea Spaţiului European de Cercetare (SEC) a fost decisă la Consiliul European de
la Lisabona, din martie 2000, la care şefii de state şi guverne ai ţărilor membre ale U.E. au cerut
o mai bună coordonare a activităţilor de cercetare la nivel european. Atunci, Consilul European
a fixat ca obiectiv fundamental, ca, pînă în 2010, economia europeană să devină o economie a
cunoaşterii, cea mai competitivă şi dinamică din lume. Beneficiarii sunt universităţile, profesori
şi studenţii, centrele de cercetare, consultanţă şi pregătire, pentru ca în final, întreprinderile
mici şi mijlocii, oamenii de afaceri, camerele de comerț şi sindicatele să profite de pe urma
acestui spaţiu, finalmente, toţi cetăţenii Europei.
Trei ani mai tîrziu s-a pus în mod explicit problema privind profesia şi cariera
cercetătorilor în SEC, cerîndu-se elaborarea unei Carte europene a cercetătorului şi a unui Cod
de conduită pentru recrutarea cercetătorilor. La Summit-ul European de primăvară, desfăşurat
la Bruxelles, între 22-23 martie 2005 s-a făcut bilanţul strategiei de la Lisabona.
1
Sofia Popescu, Cercetarea socio-juridică comparativă, integrarea europeană şi reforma juridică din România, Studii de drept românesc,
an 16(49), nr.1-2, 67-82, Bucuresti, 2004, p.67-84.
"Fără cercetători nu există ştiinţă în Europa" spune Janez Potocnik, comisarul

european pentru știinţă şi cercetare.
De aceea este crucial să reglementăm statutul cercetătorilor. Prin stablirea
responabilităţilor şi regulilor de urmat de către cercetători ne vom asigura într-un fel că aceştia,
oriunde ar lucra, sunt trataţi cu respectul şi cu stima pe care le merită".
La 11 martie 2005 Comisia Europeană a adoptat Carta Europeană a Cercetătorului şi
Codul de conduită pentru recrutarea cercetătorilor. Aceste documente sunt elemente cheie în
politica U.E. de a face cercetare şi carieră atractivă de o maniera vitală pentru strategia
stimulării economice şi dezvoltării. Se încurajează tinerii să urmeze o carieră în cercetare.
Obiectivul politic al acestei recomandări este crearea şi dezvoltarea unei pieţe europene a
muncii pentru cercetători, atractive, deschise şi durabile, care să permită recrutarea şi
conservarea cercetătorilor de mare valoare într-un mediu performant şi care să favorizeze
eficacitatea, atît în sectorul public, dar şi în cel privat. Se propun îmbunătăţirea procedurilor de
recrutare nu numai pe baza numărului de publicaţii, ci a unei game mai largi de criterii cum ar
fi predarea, supervizarea, munca în echipă, transferul de cunoştinţe, management şi activitaţi
de comunicare publică a rezultatelor ştiinţifice etc.
B. ÎNCERCARE DE REPREZENTARE GRAFICĂ A TIMPULUI UNIVERSAL

După cum este cunoscut, formele mişcărilor sunt legate între ele sub raport genetic sau
istoric (formele superioare le conţin pe cele inferioare, fără a putea fi însă reduse la acestea, iar
procesele au loc în cadrul formelor inferioare).
Nu există în mod izolat deoarece fiecare sistem din natură, societate sau gîndire participă
concomitent la numeroase forme de mişcare, coexistă în sisteme complexe în interacţiune
reciprocă, se întrepătrund reciproc.
Unitatea şi legătura formelor de mişcare a materiei din natură se reflectă deosebit de
pregnant în capacitatea lor inepuizabilă de transformare reciprocă demonstrată şi de legea
transformării şi conservării energiei, ca de altfel, de legile generale ale întregii realităţi
obiective. Iată o reprezentare grafică:
T 5.
4.
3.
2. .
1.
Săgeţile orizontale suprapuse se intercondiţionează reciproc, se sprijină pînă la infinit,

bazîndu-se unele pe altele. Fiecare tinde la infinit, iar regula este ca săgeata superioară să se
suprapună, să inunde forma de mişcare inferioară creîndu-şi baza pentru a promova în cealaltă
categorie (formă) de mişcare.
Desigur, numai atîtea forme de mişcare cunoaştem pînă în prezent. Chiar dacă am reuşi
o clasificare exhaustivă a formelor de mişcare, riscăm peste un timp să o refacem în ceea ce
priveşte limitele "clasice" dintre formele de mişcare cele mai apropiate calitativ deoarece
graniţele dintre ele sunt foarte relative.
Cu atît mai mult sunt relative graniţele limită ale mişcării fizice şi ale gîndirii.
Săgeata verticală "T" avînd sensuri grafice la ambele extremităţi încearcă să semnifice
faptul că din acest ghem de forme de mişcări, vor apare alte forme, atît în profunzimea fizică,
de tip "clasic", cît mai ales în sus peste mişcarea cu nr.5, treaptă calitativ superioară întregului
sistem de forme ale mişcării cunoscut timpului nostru.
Este absolut dialectic să apară şi alte forme de mişcare. Poate că ele există undeva în
univers, dar mintea, posibilităţile de explorare şi de înţelegere actuale ale omului nu permit să
le cunoaştem, însă ele vor fi cu siguranţă cunoscute. Procesul cunoaşterii nu s-a încheiat şi nu
se va încheia niciodată.
În univers există numai probleme necunoscute, dar care pot fi descoperite, cercetate şi
cunoscute.
Continuăm: I
I. II. III.
VI.
IV. V.
Aşadar, reprezentările de mai sus (I - VI) aduc prin extinderea grafică a formelor de
mişcare cunoscute, două elemente noi: un "cerc" întreg şi un altul stelat. Ce vor să însemne
acestea? Dacă ne întoarcem în trecut şi imaginăm o sferă infinită fără forma mişcării materiei
care gîndeşte, aceasta va avea doar 4 cercuri (sfere cu circumferinţe întrerupte, tangente
interioare). Adăugăm celelalte reprezentări grafice şi avem imaginea intuitivă a conceptului
TEMPUS.
Avem în faţa noastră limita de conştiinţă, conştiinţa de gradul I, adică un colţ de univers
ajuns la o eternitate de conştiinţă. Un nivel de cunoaştere într-un colţ de univers, colţ care a
ajuns ca să gîndească întreg universul sau, mai bine zis, întreaga realitate obiectivă din colţul
de univers percepută cu mijloacele şi tehnologia de care umanitatea este capabilă la acest
moment.
Două colțuri de univers conexate pun în evidență conceptul de tempus 1, 2, 3, 4, 5, 6
etc. Forma în care transfera materie în diferite stadii temporale caracterizează conexiunea
temporală.
De regulă, un colț de univers, redus la o stea care devine gaură neagra, black hole, se
conexează cu una care se afla în expansiune, supernova, prin transfer de materie și timp.
La acest nivel trebuie cercetat ce se întîmplă cu timpul dacă în cadrul acelor două colțuri
de univers există materie superior organizată ca materie care gîndește gîndirea.
Simbolul Editurii DacoRomâne Tempus DacoRomânia ComTerra include ideea de mai
sus ca un mosor care se deapănă de pe un Tempus 1 și se scurge în Tempus 2 – de fapt două
găuri negre care se imbrățișează în Timp.
Materia neagră și materia luminoasă își dispută ponderea în colțurile de univers aflate
în studiu.
Prin aceasta sunt dator să introduc prin tempus noi termeni :
-Tempus - tempton- cuantă de timp - reducţionism temporal - ante - tempus - natura
pînă la om- tempus 1 - natura crează natura; omul crează natura - tempus 2 - natura care creează
natura; omul creează roboţi - tempus 3 - robotul creează oameni - saltul temporal - quasar,
blaks holes - tempologia-colţ de timp-curbura timpului - sistemul referenţial temporal-relaţiile
temporale-suport temporal - mişcări de gîndire 1, 2, 3, 4, 5. - moartea timpului-eternitatea -
realităţile vitale - metoda dialectic - temporală, - dialectica la timp - dreptul la timp - un nou
drept fundamental al omului - lege a timpului - trecut, prezent, viitor - suport de mişcare -
subiect al timpului - obiect al timpului - autotempus, tempus, T-1, T-2, T-3- ştiinţa timpului -
conştiinţa temporală, - logica temporală - antitempus (flacăra, arderea, descompunerea,
moartea) - conştientul temporal - contactul temporal (între subiecte de timp şi din alt timp) -
conflictul temporal (între subiecte de timp) - judecata de timp - mişcarea care gîndeşte mişcare
- ocean de creier- sfera oceanului gînditor- drumul
piatra frunza om
aa
lumina Creier
aa
OceanTem
ppp ppppp
Fig.1 Drumul temporal de la
pus
lumină la Oceanul gânditor pe
Terra - OceanTempus
temporal - timp uman - om temporal (homo temporalis)- holotempus - creierul uman -

homotempus - timp uman cuantificat la scara individuală - clasa temporală: mass media, actori,
informaticieni – comterratempus -tempus juridic - bloc temporal - bucla de timp - nivel
temporal, fizic, chimic, biologic, sociologic, tempus - prior in tempore – primul în timp.
La acest nivel eternitățile au alt conținut și gradul de reflectare temporală este altul.
Altfel spus, TIMPUL SE NAȘTE, CREȘTE ȘI MOARE ODATĂ CU MATERIA
DINTR-UN COLȚ DE UNIVERS, în raport cu, sau față de un ALT COLȚ DE UNIVERS ÎN
CARE TIMPUL ARE ALT SISTEM DE REFERINȚĂ. Materia strivită într-un black hole
explodează și se varsă în altă formă de timp.
Cred că omenirea nu este altceva decît un vector natural în lupta pentru nemurire, iar
omul este măsura timpului trecut, prezent şi viitor.
C. OMUL - ACESTA ESTE MĂSURA TIMPULUI.

În Calea Lactee sunt conform ecuaţiei Green-Blank din 1961 între 40 si 50 de milioane
de civilizații extraterestre în diferite stadii de dezvoltare temporală.
În univers sunt mai mulți timpi, atîția cîte cupluri gaură neagră - și stele în explozie din
galaxii există și sunt infiniți ca întreaga materie existentă în Univers. Sistemele de referinţă
între ele sunt, prin urmare, diferite, relative, ca și timpul care reprezintă diferenţa de mișcare
dintre ele. Timpul universal este unul, timpii de referinţă sunt diferiţi, iar diferenţele temporale
dau Tempus-uri diferite care pot fi măsurate după natura mișcării la care s-a ajuns.
Probleme: ce proprietăți vor avea materia și mișcarea care se vor naște din steluța
explodată pe desenul grafic de mai sus ? Acolo se răstoarnă timpul în sens invers?
Gîndirea care gîndește gîndirea care gîndește comandă un nou tip de mişcare de alt
grad în tempus, un nou ciclu de timp?
Ciclurile de timp se repetă la infinit sau la o scară superioară, astfel că întreg universul
nu devine repetabil, ci sublimează în alt timp.
Eminescu cel mai mare tempolog al dacoromânnilor: UN VIS AL MORŢII ETERNE E
VIAȚA LUMII ÎNTREGI?
Mitul tinereţii fără bătrîneţe şi al vieţii fără de moarte pentru Univers este oare raiul
temporal?
OMUL ESTE FIUL LUMINII, IAR LUMINA ESTE TIMPUL ÎN MIȘCARE?
CREATIVITATEA UMANĂ ESTE FORŢA MOTRICE TEMPORALĂ A
UNANITĂŢII?
GÎNDIREA CARE SE GÎNDEȘTE PE SINE ŞI SE CONSTRUIEŞTE CONFORM
GÎNDIRII ESTE TIMPUL UMAN ? (a se vedea Geo Stroe, TEMPUS. Știința timpului pe
înțelesul tuturor, Ed. Tempus, București, 2004, 356 p.)
V. ATRIBUTELE CUNOAȘTERII TEMPOLOGIEI
Cunoașterea este atributul vital, sine qua non al omului. Timpul ascute inteligența
cunoașterii omului pe ruinele acțiunilor trecute și prezente. Viitorul omului constă în
cunoaștere. Timpul oferă acumularea cunoașterii.
Educația permanentă asigura concordanța omului cu propriul trecut, prezent și viitor,
este cunoaștere în mișcare pe tot parcursul vieții. Ele se acumulează în memorii, biblioteci, fapte
materiale, acțiuni care trec in codul ereditar al fiecărui om, iar școala este principalul templu al
cunoașterii, ca o prelungire a educației copilului de către părinți, rude, apoi a sistemului societal
de educație națională, internațional-comterristă.
Noţiune de atribut al timpului se referă la ceea ce este esenţial în cazul măsurii pe care
o reprezintă. Ele sunt: obiectivitatea (impersonalitatea), măsurabilitate (măsura), redescoperirea,
controlabilitatea, discreţia (incontinuitatea), reversibilitatea, suigeneritatea. Ele sublimează în
atribute ale conducerii temporale.
Atributul de conducere reprezintă eforturile de gîndire şi acţiune raţională, specifică
activităţii de conducere, care declanşează un ciclu logic de descifrare a evenimentelor viitoare,
de pregătite şi organizare, coordonare şi control al obiectivului condus, al mijloacelor,
resurselor existente, de cunoaştere şi influenţare a oamenilor în scopul realizării ţelului propus
de către subiectul conducător.
Cel dintîi care a definit atributele conducerii în cadrul oricărei conduceri a fost H. Fayol,
care a desluşit şi definit cinci atribute fundamentale: prevederea, organizarea comanda,
coordonarea şi controlul.
A. PREVEDEREA
Este atributul conducerii prin executarea căruia subiectul conducător determină
conţinutul şi caracteristicile condiţiilor în care se va afla subiectul condus din faza iniţială pînă
în momentul final al evoluţiei sale, precum şi starea, comportarea şi funcţionarea sistemului sau
subsistemelor subiectului condus. Prin acest atribut se identifică tendinţele existente, se
prefigurează procesele şi fenomenele ce vor avea loc, se stabilesc obiectivele de realizat în viitor
pentru un subiect condus în cadrul unui proces de conducere precum şi principalele resurse
necesare.
Prevederea (previziunea) se concretizează în prognoze, planuri şi programe.
Prognoză (pro-înainte, gnosis-cunoaştere) înseamnă evaluarea probabilă, stabilită în
mod ştiinţific a evoluţiei viitoare a subiectului condus de către subiectul conducător într-o
perioadă determinată de orizontul de timp ales. Ea se caracterizează prin: a. -domeniul în care
se face prognoza; b. sfera de cuprindere; c.-gradul de agregare (după numărul subdomeniilor,
componentelor analizate); d.- orizontul de timp ales (perspectiva propriu-zisă). La baza
prognozei stau următoarele cerinţe unitare privind formularea unor ipoteze de dezvoltare:
folosirea analizei retrospective pentru stabilirea corelaţiilor ce s-au format în trecut şi a
factorilor de schimbări; evidenţierea contribuţiilor progresului tehnic, asigurarea echilibrului
dinamic şi utilizarea resurselor materiale şi umane, analiza completă (economică, socială, a
tehnologiei, ecologică) şi multilaterală.
Necesitate analizei interdependenţelor dintre principalele domenii de activitate ale
subiectului condus, a condus la conceptul de sistem de prognoze privind dezvoltarea economiei
naţionale şi utilizarea unui sistem de modele. În elaborarea prognozei se folosesc unele metode
şi tehnici cum ar fi modelele de extrapolare, normative, intuitive, analiza factorială, de structură,
comparaţiile internaţionale etc.
Prognostica (disciplina care studiază legităţile proceselor de elaborare a prognozelor,
de folosire a acestora în diferite domenii) creează metode şi tehnici de prognoze şi formulează
recomandări privind modalităţile de utilizare în practică a acestora.
Programul - reprezintă un ansamblu de activităţi, lucrări sau operaţii eşalonate precis
în timp şi avînd durata stabilită şi resursele repartizate, astfel încît să conducă la realizarea unui
obiectiv.
Planul este un instrumment folosit în conducerea proceselor economico-sociale care
reflectă obiectivele de realizat, mijloacele folosite în acest scop, precum şi termenele la care
obiectivele respective trebuie atinse.
Procesul de transformare a cunoştinţelor despre trecut şi prezent în precunoştinţele
despre viitor denumit – proferenţă - constituie un demers previzional de precunoaştere prin care
se începe realizarea atributului de prevedere în conducere.
Variabilele de conducere (factorii interni sau externi care condiţionează caracteristicile
şi care constă în obiectivele cuprinse în planurile subiectului conducător ierarhic superior, actele
normative care reglementează conducerea, nivelul de pregătire şi gradul de motivare al cadrelor
de conducere şi personalului de execuţie) sunt concretizate în exercitarea acestui atribut, iar
unui subiect conducător şi sunt necesare informaţii exacte despre mărimile acestora.
Sfera de cuprindere şi conţinutul atributului de prevedere variază în raport cu nivelul
ierarhic al subiectului conducător în ansamblul general al sistemului la care acesta exercită
conducerea. Prin exercitarea acestui atribut se obţin informaţiile necesare pentru fundamentarea
deciziilor strategice, pentru realizarea concepţiei de ansamblu a programului, pentru stabilirea
prin plan a unor sarcini posibile de realizat.
Orice strategie de conducere în cadrul exercitării prevederii cuprinde dezvoltarea
obiectivelor conducerii unui subiect condus pe termen lung în care sunt cuprinse următoarele
elemente principale: obiectivele, modalităţile majore de realizare a lor, resursele necesare,
termenele prognozate realizării ei. Aşadar, prevederea trebuie să descopere ce va fi, ce este
posibil să fie, pentru a face viitorul aşa cum îl doreşte subiectul conducător pentru subiectul
condus, pentru întregul sistem de conducere.
Cercetarea viitorului (prospectiva), cercetarea timpului, prognostica, matematica,

informatica, pe baza ultimelor cuceriri ale revoluţiei ştiinţifice şi tehnice vor putea folosi
exercitării mai riguroase a acestui atribut de bază al conducerii.
B. ORGANIZAREA constituie atributul prin care se creează noi sisteme se stabilesc

elemente (noi) componente ale sistemului, variabilele care definesc acele sisteme și sistemul de
ansamblu precum și legăturile dintre elementele respective în cadrul sistemului, statea de
ordonare temporală si structurile organizatorice propriu-zise ale subiectului condus. Se bazează
pe principii de organizare proprii, ale muncii, ale producției și ale conducerii.
C. COMANDA
Este un atribut al conducerii prin care se detemină pe cale imperativă personalul angajat
al subiectului condus să contribuie la realizarea obiectivelor planificate, pe baza luării în
considerare a factorilor care-l motivează.
Fundamentul exercitării acestui atribut este motivaţia personalului. în condiţiile
evoluţiei ştiinţei conducerii, conţinutul acestui atribut a fost îmbogăţit în ceea ce priveşte
modalităţile de realizare şi se conturează treptat în atribut de antrenare.
Caracteristica acestui atribut este conceperea unei scări motivaţionale care să cuprindă
necesităţile, elementele ce prezintă interes pentru oamenii muncii subiectului condus.
Pentru eficacitatea antrenării este necesar ca procesele motivaţionale să întrunească
simultan mai multe caracteristici:
a.- să se utilizeze o gamă largă de stimulente materale şi morale în mod combinat,
complex;
b.- să fie diferenţiate (în sensul că motivaţiile folosite să ţină seama de caracteristicile
fiecărei persoane sau/şi colectiv de muncă);
c.- să fie graduale (adică să satisfacă succesiv necesităţile personalului în raport cu
aportul acestuia, cu volumul limitat al resurselor utilizabile pentru antrenarea personalului.
De calitatea antrenării depinde în măsură decisivă eficienţa oricărei conduceri.
Esenţa acestui atribut o constituie decizia - principalul produs al conducerii.
Decizia reprezintă un act al conducerii cu o răspundere politică, socială importantă. Ea
exprimă voinţa oamenilor, interesele şi nevoile care decurg din necesitatea vieţii social-politice,
economice, avînd un caracter obligatoriu, normativ.
Decizia este actul esenţial prin care se concretizează atributul de comandă.
În perspectiva autoconducerii, cînd ştiinţa conducerii va deveni ştiinţa de masă a întregii
naţiuni, acest atribut tinde să fie realizat cu, prin şi pentru subiectul condus, în ultimă instanţă,
atributul va aparţine subiectului condus.
D. COORDONAREA este atributul creat de practică prin efortul de gîndire și acțiune

rațională care declanșează un ciclu logic de desfășurare al evenimentelor viitoare, de pregătire
și organizare a mijloacelor existente, de cunoaștere și influențare a oamenilor în vederea
dinamizării proceselor conducerii cunoașterii in tempologie. Se realizează prin concepție, prin
centralizare și prin dinamica subiectului conducător cunoscător.
E. CONTROLUL ca atribut se realizează în fapt în cadrul procesului de măsurare

calitativă și cantitativă a rezultatelor obținute prin compararea temporală a normelor și
obiectivelor stabilite anterior, corelarea abaterilor pe baza determinării cauzelor care le-au
generat în vederea îmbunătățirii activității tempologice de conducere și previziune în raport cu
scopul și etapele anticipate. (pentru detalii a se vedea Geo Stroe, Știința conducerii pentru toți
ediția a patra revăzută și adăugită, Editura DacoRomână TDC, București, 2012)
VI. PROCESUL DE CUNOAȘTERE ÎN CONDUCERE ȘI EDUCAȚIA PERMANENTĂ
A. Procesul de cunoaștere. Este un proces infinit, asimptotic. Niciodată omul nu trebuie

să oprească acest proces. Stoparea lui înseamnă moarte.
B. Procesul de conducere. Afirmarea unui subiect conducător apare în cadrul acestui
proces de conducere. Deosebirea este că tocmai conducătorul potențează acest sistem constituit
din oameni care au capacitatea de a participa la acest proces permanent, continuu și cu caracter
istoric.
C. Procesul de educație permanentă. Acest proces este continuu, din exterior către
interior pînă la vîrsta maturității depline. După o curbă ascendentă care marchează afirmarea
individuală în societate, în profesie, într-un domeniu sau altul al cunoașterii sau al societății,
care consacră utilitatea și performanțele așteptate de societate, omul încetinește acumularea și
începe transferul de cunoștințe, prin învățarea celui care va prelua stafeta cunoașterii. El însuși
va preda mai mult dacă va continua să rămînă în fruntea echipei de cunoaștere specializată, ca
un prior in tempore al veacului său.Cîștigul de timp oferit este profitabil celui care vine din
urmă care va prelua stafeta de la un nivel superior, economisind timp și inteligența temporală.
România trebiue să aibă un Program național de educație permanentă.
D. Geneza. Preistoria este perioada din istoria omenirii de la originea ei pînă la apariția
primelor documente scrise; parte a istoriei care studiază trecutul. Copilăria omenirii acoperă
perioada dintre apariția primilor strămoși ai omului și apariția scrisului. Ea este cumpăna apelor
istoriei, originea civilizațiilor terestre.
Într-o percepție, istoria începe pe Terra cu oameni de pe Terra, și nu importați, nu
transferați, nu din aminoacizi răsăriți din meteori căzuți pe pămînt, nu alungați dintr-un rai divin
- nelocalizabil pe Terra, ci în ceruri, nu călători în stele, rătăcitori pe un pămînt, pedepsiți, aduși
ca într-un oarecare rezervație naturală-grădină biologică umană experimentală, ca într-o
eprubeta pentru a experimenta, nu știm ce, și a demonstra, nu știm cui - poate unor elevi ai altor
ființe inteligente extraterestre, cum devine viața prin ea însăși pe Terra.
O altă percepție este că ar fi venit din cer pulbere de stele după ultimul big-bang, iar
sămînța de viața s-ar fi dezvoltat și aici, ca și în alte sisteme stelare, galaxii la stadiul în care se
află azi oamenii. Să încercăm să ne întoarcem cu gîndul în timp, să intuim, să vedem cu ochii
minții de unde ne marcăm preistoria noastră.
Timpul a existat înaintea percepției noastre despre el. Dar cînd, pînă unde putem intui
că a fost inainte preomul - dacă se trage din maimuță, sau Dumnezeul care i-a creat pe Adam
și Eva lui conform bibliei?
Aici ar fi simplu: preistoria ar fi de cînd Dumnezeu ar fi desprins bucată de lut și l-ar fi
însuflețit, după ce l-a modelat într-o formă.
Sau preistoria a început cînd Tatăl nostru a luat un Înger din Cerul de unde a venit și l-
a făcut pe OM – ZAMOLSE.
Ar fi o prea scurtă preistorie, clară, precisă. Alta ar fi istoria de cînd maimuța a coborît
din copac și a trăit în cete, ar fi început să se hominizeze, să se departă de genul ei de maimuță
și să devină altceva.
Nici acest lucru nu pare destul de clar precizat pentru unii. Și nici dovezile nu par
îndestulătoare azi.
VII. DECIZIA - ACT FUNDAMENTAL DE CUNOAȘTERE, DE TEMPOLOGIE, DE

CONDUCERE DE EDUCAȚIE PERMANENTĂ
DECIZIA. În unele dicţionare este prezentată ca fiind: a. hotărîre luată în urmă

examinării unei probleme, a unei situaţii, soluţia adoptată (dintre mai multe posibile), rezoluţie;
b. hotărîre luată de un organ al administraţiei de stat sau de un organ de jurisdicţie; c. act
obligatoriu, normativ prin care un organ conducător stabileşte direcţia unei acţiuni şi modul ei
de rezolvare.
Decizia este esenţa esenţelor oricărei conduceri şi constituie un act conştient, social-
politic, de mare răspundere al subiectului conducător, care reflectă nu numai voinţa ci şi
interesele şi nevoile oamenilor, act cu caracter obligatoriu, normativ, de stabilire a unui scop
izvorît dintr-o anumită necesitate, pe baza unui proces de evaluare a mijloacelor necesare şi a
consecinţelor realizării acesteia şi care generează o anumită modificare în activitatea
subiectului condus, în întreaga activitate de conducere.
Orice decizie trebuie să îndeplinească următoarele caracteristici (cerinţe):
a. să fie fundamentată ştiinţific, adoptată în conformitate cu relaţiile social-politice şi
cerinţele legilor economice obiective, cu condiţiile concret-istorice, cu tendinţele şi necesităţile
dezvoltării societăţii;
b. să fie luată de către subiectul conducător care are competenţa legală sau este
recunoscut ad-hoc drept conducător;
c. să asigure maximum de eficienţă în raport de competenţa profesională şi politică a
decidentului, de modalitatea în care acesta este utilizată;
d. să fie strict coordonată cu deciziile luate anterior în acelaşi domeniu (în aceeaşi
problemă);
e. să fie precisă, să nu dea naştere la interpretări diferite;
f. să fie oportună, luată operativ, adică astfel încît să rezolve la timp contradicţiile care
apar, să pună în valoare toate resursele, iniţiativa oamenilor;
g. să fie caracterizată prin simplitate, claritate; h. să fie la obiect, adică să fie concisă şi
să aibă succesiune logică.
A. AUTOCONDUCEREA
Nimic nu poate fi mai înălţător decît a fi propriul tău stăpîn pentru că ”nici un om nu
este liber dacă nu este stăpînul său însuşi”(Epictet). Ce perturbă acest proces, ori această stare
de libertate, de îndată ce omul se naște și iese de sub stăpînirea naturii (formal pentru că este în
continuare natură), atunci cînd omul poate fi cu totul conştient de partea sa de libertate?
Elogiul libertăţii se pare a fi cea mai înaltă artă a omului. Ce poate fi oare contra libertăţii
unui om liber? Tot un om liber? Din contra, între ei există o cooperare conceptuală şi naturala
unire a libertăţilor lor poate muta şi munţii din loc.
Libertăţile unite într-un scop umanist constituie suprema forţă a geniului uman.
Dragostea să fie cea care priveşte înrobirea omului? Oricît s-ar spune, în dragoste unul nu este
egal cu celălalt pentru simplul fapt că îl iubeşte mai mult pe celălalt, n-are importanţa care, dar
inegalitatea este organică, fundamentală, naturală. Sclavia? Ea, de-a lungul timpului a fost dată
de dependenţa materială, de faptul că individul nu avea posibilitatea să trăiască prin forţe
proprii, nu era stăpîn pe el, era străin de spiritualitatea vremii sale. Sclav este şi cel supus
sexului; dragostea ne înlănţuie, ne face dependenţi. Ce mai poate face dependenţă? Vinovăţia?
Da, ea face să depindă de propria conştiinţă ca o rană mereu deschisă. Originea este km 0, locul
de la care pleacă fiecare, primeşte lumina şi faţă de care se raportează cînd umblă prin lume.
Fiecare om liber se întoarce la origine şi încearcă în lume să facă tot ce trebuie făcut ca
el şi lumea să meargă înainte, să fie atît el cît şi lumea, amîndoi deopotrivă liberi. De ce nu se
foloseşte omul de timpul lui ca de o valoare personală ca un drept la timp, ca o variantă de
apariţie, de dispariţie.
Povara pe care o au unii în fiecare clipă este a unui timp prea scurt în care nu mai este
vreme să se elibereze şi de care depind din clipa de început. Fiecare are un termen, iar întreg
lanţul de termene este simbolul dependenţelor de propriile aspiraţii. Ce se poate face decît să
astepte, să amîne?
Omul care are prea multe amînări nu mai este liber. Lanţul se rupe, se fragmentează.
Înţelepciunea omului liber trebuie ascultată. Exista o limită şi în libertate ca necesitate

înţeleasă.
Cine îi sfătuieşte să menţină cumpăna libertăţii zi de zi şi ceas de ceas?
Numai oamenii liberi pot gîndi liber, ca oameni liberi. Libertatea cere gîndire
permanentă.
Este de ajuns o secundă de negîndire ca să depindă de ea fie şi prima secunda în plus de
viitor. Așadar, om liber este acela care face dovada că s-a eliberat de natura sa, este deasupra
naturii sale rămînînd totuşi în substanţa sa raţional, care cîntăreşte în fiecare clipă, rapid şi
profund ce este rău şi ce este bine.
Omul liber se bazează pe morală, pe legile ei, apoi pe legile naturii, pe legile societăţii,
pe legile logicii.
Şi totuşi, este o măsură în toate, ar spune înţeleptul.
Vîrsta de peste 45-55 ani pare să reprezinte cu adevărat vîrsta libertăţii majore?
Baza libertăţii, după unii, este să înfrunţi zilnic moartea, să trăieşti periculos cum s-ar
spune, să-ţi aperi libertatea în fiece clipă, să nu faci compromisuri niciodată. Să trăieşti curat,
adică să nu fii povară pentru nimeni, să nu te foloseşti de nimeni, dar să foloseşti tuturor.
Libertatea supremă este moartea. Înfruntarea în fiecare clipă a morţii dă măreţia
libertăţii. Eliberat de aceste depedenţe omul este liber, este un om bun.
Omul rău este un om dependent; el depinde de răul provocat de altul şi de aceea face un
alt rău în lanţul răului. Un om bun creează independenţa de libertate. Şi aşa fiecare depinde,
înălţătoare independenţă, de libertate altuia pe deplin liber. Într-o lume a oamenilor liberi
libertatea este atît de naturală încît nimeni nu o invocă, nimeni nu se plînge, nimeni nu se laudă
cu ea. Într-o lume a oamnilor liberi, oamenii spun ce gîndesc şi fac ceea ce vor ei pentru că ştiu
ce gîndesc şi ştiu ceea ce fac. Ferice de naţiunea care are cel mai mare număr de oameni liberi,
uniţi în cuget, simţire şi acţiune: naţiunea aceea se naşte odată pentru totdeauna, devine şi
rămîne nemuritoare, fie şi doar prin clipa vieţii unui singur om cu adevărat liber!
Tot aşa ar spune, desigur, Epictet: „Nici o naţiune nu este liberă dacă nu este stăpîna ei însăşi.”
Eşti stăpîn numai dacă te autoconduci. Precum stupul de albine care-şi lasă regina, tot
aşa o naţiune îşi creşte şi are conducătorii, inaintemergătorii vizionari pe care-i merită. „Viitorul
şi trecutu' sunt a filei două feţe vede-n capăt începutul cel ce ştie să le-înveţe>... Ce e rău şi ce
e bine tu te-ntreabă şi socoate/ ce e val ca valul trece/ vreme trece, vreme vine!”
Glossa lui Eminescu reprezintă un poem al ştiinţei timpului dacoromânesc, o strategie
a prezervării valorilor eurodacoromânesti, a eternităţii valorilor. Europa este asaltată,
ameninţată de proprii săi pui. O cultură adevărată nu poate să nască o politică anticulturală. Este
absurd ca politica europeană să anihilieze culturile naţionale - în folosul politicii acesteia şi să
se substituie culturilor naţionale.
Nu se poate politiza vreo integrare europeană în domeniul culturii. Cultura nu se
„integrează” niciodată; diversitatea culturală europeană va face Europa mai rezistentă în
universul cultural mondial. Altfel, creaţia individuală, naţională intră în colaps şi dispare
libertatea actului individual de creaţie original, iniţial, adevăratul promotor al oricărei culturi.
Priorii în tempore pot și trebuie să fie primii pînă la moarte. Dar nu să moară primii, ci
să fie primii în viață, în meseria lor. Desigur, după ce moare, lupta altui Prior in tempore
continuă. Cel mai mare merit îl are acel Prior in tempore care rămîne și după moarte primul în
meseria lui. Adică, altora, în viață, după viața celui care a fost anterior primul, le-ar trebui mai
mult timp decît propria lor viață ca să îl ajungă din urmă în ceea ce privește cunoașterea
profesiei alese. Deseori se întîmplă ca un Prior in tempore să nu fie apreciat în viața lui pînă la
moarte. Uneori, este un caz fericit cînd meritele se recunosc celui care le are în viață de zi cu
zi. De regulă, se întîmplă ca numai după moarte să se aprecieze valoarea unui Prior in tempore.
Tipic romaneste, trebuie să mori ca să te recunoască lumea că ai fost o valoare. Dar, se întîmplă
ca un Prior in tempore să fie atît de valoros încît să își depășească generația, pe contemporanii
săi să nu poată fi recunoscut pentru ca s-a născut prea devreme pentru generația lui, pentru ca
după un timp să fie recunoscută contribuția sa în domeniul în care s-a specializat.
Dicționarele și enciclopediile menționeaza vîrfuri ale generațiilor trecute și prezente
care au generat Prior in tempore în epocile respective. Elitele cunoașterii au fost totdeauna
constituite din Priorii in tempore cunoscuți, necunoscuți, recunoscuți de contemporani sau de
urmașii lor după decenii și uneori secole sau milenii de la moartea lor. Miracolul Prior in
tempore este susținut cu certitudine de educația permanentă. Aceasta este puterea cunoașterii și
asigurarea nemuririi cunoașterii unui Prior in tempore, peste timp. Așa se poate să devii
nemuritor în sens zamolsian. Zamolse este primul care a procesat ideea de nemurire. Prin
urmare Priorii in tempore sunt zamolsieni.
Recitiți Glossa lui M. Eminescu, geniul nostru zamolsian, și va veți simți fiecare Prior
in tempore.
Vreme trece, vreme vine,

Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămîi la toate rece.
Multe trec pe dinainte,

În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Cînd cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine .
Nici încline a ei limbă

Recea cumpăn-a gîndirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.
Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui
Joace unul şi pe patru
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plînge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce rău şi ce e bine.
Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul

Cine ştie să le-nveţe;
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate .
Căci aceloraşi mijloace

Se supun cîte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atît de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.
Nu spera cînd vezi mişeii

La izbîndă făcînd punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dînşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş
Ce e val, ca valul trece.
Ca un cîntec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vîrteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.
De te-ating, să feri în laturi,

De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămîi la toate rece.
Tu rămîi la toate rece,

De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.
VIII. DREPTUL LA TIMP- UN NOU DREPT FUNDAMENTAL AL OMULUI.

Drepturile omului sunt îndeobște cunoscute ca fiind acele prerogative conferite de
dreptul intern și recunoscute de dreptul international fiecarui individ, care au expresie unor
valori sociale funamentale și care au drept scop satisfacerea unor nevoi umane esențiale și a
unor aspirații legitime. Prin ele se configurează un raport juridic armonios constînd în drepturi
si obligații între stat și individ. După unii sunt 138, dupa altii 115 unele fundamentale pe un
dept pozitiv, altele încă rămîn doar deziderate. Documentele europene privind drepturile omului
nu fac trimitere un drept fundamental al omului la timp.
În cele ce urmează pledăm pentru recunoașterea unui drept nou, fundamental al omului-
dreptul la timp.
Viața umana este scurtă, finită, fiecare ființa are dreptul natural la viața contra
cronometru. El pornește dinainte de naștere la concepția fatului si cu fiecare secunda viața
devine mai scurta omul merge spre moartea dintr-o viața unică, totală.
Fiecăruia îi este propriu un orizont de timp mai mare sau mai mic - aici intervin multe
variabile biologice, genetice, de mediu etc. Începe să învețe sa fie om, foloseste timpul de
invățătură, de joacă, de lucru, de odihnă, totul este calculabil. Exista din vechime ideea de
mosor, de depănare a timpului pe mașina de tors.
Dreptul la timp există, este un drept fundamental al omului, fiind atît de important încît
aceasta resursa atît de vitala a timpului este deja atît de scumpă incît fiecare inainte de moarte
ar cere incă o clipa de viața. Ca resursă ea este măsurată, prețuită și cîntărită ca orice marfa pe
piața muncii, intervine în celelealte drepturi și obligații,este de neinlocuit. Nu intrăm in
amănunte, dar la vom da cîteva exemple semnificative pentru fiecare.
Eficiența muncii sociale este data de timpul necesar producerii sau procurării unor
bunuri si servicii. De exemplu: cît timp consumă din viață un japonez pentru a cumpăra un
timbru postal, cît timp din viață pentru a obține un salariu lunar de 100 de dolari un român, dar
pentru a deveni un bun profesionist un pescar chinez?
Inamicii universali ai dreptului la timp sunt mîncătorii de timp din ceea ce este
realmente, socialmente necesar omului pentru a deveni om și a-și folosi viața într-un sens uman
nobil.
Timpul este resursa pe care o risipim fără să o contabilizam patrimonial desi eficiența
se traduce matematic in cantitate, viteză; totul se raportează la timp, la fel și masa, energia,
numărul, dimensiunile, viteaz, celelalte măsuri fizice, chimice, biologice, sociale, umane la fel.
Inamicii de stat - birocrația - cît timp ia unui cetățean pentru a obține un drept al sau (a
inființa o societate comercială, cît timp consumă pentru a procura hrana zilnică, ce volum de
muncă trebuie anticipat pentru o pensie - echivalentul muncii depuse de o viață de om pentru a
se odihni la bătrînețe), altul, timpul pierut cu statul la coada pentru o adeverința sau plata a unei
taxe, pentru începerea unei activități sociale etc.
Mari sunt mîncătorii din justiție cu procesele prelungite ani de zile, bancherii cu
termenele împrumuturilor, profesorii care stabilesc timpul pentru teze, lucrări scrise,
extemporale într-un timp oarecare. Sunt diferite echivalențe între muncile sociale într-o
societate oarecare dar ele diferă de la o țara a alta: prețul - ce cantitate de timp este cheltuită
pentru a obține o valoare, este aceasta echivalenta. Timpul petrecut in inchisoare, pentru munca
in folosul societații este calculat echivalent intr-o tară ,diferit in alta deșisperanța de viața pate
fi aceeeași; dar in cazul erorilor judiciare cînd esti reținut sau deținut pe nedrept în inchisoare,
acel timp din viața pierdut din vina societații cine îl plateste cui îi este imputabil; este cuantificat
in justiție ,eset protejat prin acțiune penalea sau civilia sau si una si alta? Ce instituție sociala
trebuie sa se ocupe de acest viitor drept fundamental, Avocatul poporului, instanța de judecată,
poliția?
Dar așteptarea unui mijloc de transport in stație, gara, a cărui întirziere produce alte
întîrzieri în lant, la scoală, la serviciu -timp în care se puteau face alte lucruri folositoare, ori
care duc la pierderea unei afaceri, uneori chiar a serviciului la o societate etc. Ce instituție din
societatea civilizata contabilizează incalcarile acestui drept funadmental, cui sa ne adresam,
justiției, primarie, guvernului, presedintelui, in baza carui drept la acțiune? Intr-un stat de drept
totul este permis dacă nu este interzis. Trebuie încriminat furtul de timp, bătaia de joc din parte
altuia pentru timpul altuia. Ce natură are acest drept? Este nevoie de protecția lui penală sau
numai civilă, sau și una și alta? Si dacă da, care este procedura? N-ar trebui o procedura de
urgență, specială pentru flagrant? În fine, cine trebuie să plătească și cum se admite probatoriu
în timp? Ai abonanent, dar nu vine mijocul de tansport, ești planificat și nu se respectă
planificarea la medic, la specacol; ești invitat sau ai bilete la teatru și afli după ce te-ai deplasat
acolo că spectacolul se amînă din nu știu ce cauză, primești banii înapoi, dar timpul alocat -
planificat este iremediabil pierdut. Ești chemat în judecată de un procesoman, pierzi timpul ca
să te aperi fiind citat legal, cîstigi procesul, dar timpul pierdut cine ți-l decontează cine-l plătește
(judecătorul este în timpul serviciului, este plătit pentru asta de stat)! Dar statul nu poate cere
despăgubiri? Nu degeaba sălile de tribunal sunt denumite săli ale pașilor pierduți!
Cine, cît plătește, actorul, compania de teatru, reclamantul, societatea de transport?
Timpul însemna bani spune o vorba occidentală. Cît costă în timp, deși toți intrebă cît
consta în bani? Banul este un echivalent universal al investiției în timp, dar nu poate fi
echivalentul absolut. Și dacă da, ce criterii primează?
Dreptul la timp are și o dimensiune nepatrimonială. Învățămîntul este o investiție în
timp. Cine pune un cercetător eminent să preda cursuri universitare, să repere învățături
cunoscute îin fiecare curs cu fiecare generație - nu este o risipa de timp? Nu-i identică situația
în care un doctor spală vasele în bucătărie ca imgrant? Șomerul, în care societatea a investit
pregătirea profesională: cît timp costa scoaterea lui din producție de către societate și cît plata
îndemnizației lui șomer. Al cui este dreptul la timp, al societații care l-a pregătit sau al șomerului
care nu-și exercităă funcția socială pentru care a fost pregătit de societate? Cine are vina, pe
cine să tragă la răspundere, societatea pe șomer sau șomerul pe societate?
Dreptul la timp constituie temelia unei societați civilizate. Este nevoie să facem eforturi
culturale pentru a evidenția acest drept, pentru a-l conștientiza la diferite categorii sociale. Un
om de afaceri contabilizeaza mai repede și este mai activ, este mereu în criză de timp, dar fiecare
membru ale societății are o anume percepție despre timpul, sau mai bine spus, despre bugetul
său de timp. Există diferite bariere culturale, la nivel etnic, diferit sexual, tradițional, religios,
național și internațional.
Punctualitate este politețea regilor, dar într-o societate informatizată ea trebuie să fie a
fiecărui cetațean. Sfertul academic se practica printr-o tradiție, oare cîte sferturi de oră pe zi,
academice, are viața unui academician care- accepta la valoarea echvalentă a ceea ce ar fi putut
scrie sau studia în 3-4 sferturi academice pe zi?
Există și o percepție națională, chiar internaționala pe substratul cultural specific rasial.
Citim tot felul de scrieri, scrisori, cărți, pliante, unele au mesaj, altele doar ne atrag atenția
pentru a ne răpi timpul prețios: cine plătește? Veți spune, nu ne obligă nimeni să citim afișe,
romane de dragoste sau cărți politiste, dar de multe ori ne promitem să nu mai citim de exemplu
cărți din edituri care fac o corectura civilizată unui text scris, ori publică maculatură de pierdut
timpul și stricat ochii cititorului. Care sunt sancțiunile legale sau virtuale ? Cine plătește, cum
acționăm împotriva unor astfel de abuzuri? Reacțiile individuale se sparg în tipare personale
interne, în raport cu nivelul de cultură și civilizație. Există războaie culturale care manipulează
timpul adversarului, îl trimite să facă altceva, să se ocupe de nimicuri, să experimenteze lucruri
deja experimentate, să piardă timpul într-un loc pentru ca el să acționeze în altul și să cîstige
timp. În sfera operelor culturale adevărate, deschise, vor rezista în timp capodoperele.
Ca să spun cine ești spune-mi ce faci în 24 de ore, cum îți ocupi timpul. Se va ajunge
pînă acolo încît gradul de civilizație al unui popor se va măsura în minutele afectate unor
activitați din resursele limitate, de pildă, a primi sau a trimite un mesaj prin poștă, pe internet,
sau cu poștalionul, viteza trenurilor, distanța pînă la brutăria din colț, ori librăria din cartier.
Pentru neasigurarea unor servicii pe plan local cine răspunde, particularul sau statul ? În
conducere se spune că a venit sau nu a a venit înca timpul unuia sau altuia. La cît timp are
dreptul societatea din partea unui om, dar un om de la societate? A fura, a lua un minut din viața
altuia este nedrept. Timpul vieții este unic, neprețuit.
Dreptul la timp - cu siguranța ca va deveni o tema de cercetare interdisciplinară, delicată,
urgentă, interesantă. Acest drept fundamental nu exista încă în cadrul constelației drepturilor
omului dar merita cu fără discuție o monografie în domeniu - pilot, vital pentru omul civilizat
aflat dincolo de pragul mileniului III. Am publicat despre aceasta de cînd eram cercetător la
Institutul de cercetări juridice al Academiei Române. Ecoul însă nu s-a intors.
Prior in tempore, potior in jus. Prin urmare, cine vede timpul are mereu mai multă
dreptate, are mai mult adevăr, are mai multă credință.
IX. O VIZIUNE GEOPOLITICĂ DACOROMÂNEASCĂ
Starea lumii la 1.11.2018, este modelată geopolitic de viziunea lui Donald Trump în
care României îi oferă un loc relativ bun, chiar dacă ”prietenii” noștri tradiționali care ne tulbură
liniștea și viitorul de o bună bucată de vreme.
Sătulă de iluzia solidarității și armoniei postdecembriste, România își recapătă încet
locul și rolul geo-politic tradițional la punctul de ciocnire dintre interesele marilor actori globali.
Acest lucru ridică pericole de o complexitate și periculozitate extremă. Este limpede că: a)
nimeni nu ignoră România; b) nimeni nu dorește România (frumoasă țară, păcat că e locuită,
zic unii). Totuși, nimeni nu vrea România ca partener, ci numai ca un satelit/slugă; - nimeni nu
vrea să-și coordoneze acțiunile cu țara noastră, ci să o subordoneze în acțiunile proprii; - nimeni
nu o vrea independentă (ar deveni un tigru european redutabil), toți o vor colonie (vraiște, ca și
acum); - nimeni nu o acceptă drept membru egal al familiei sale, dar nimeni nu acceptă ca ea
să fie membru egal într-o altă familie (se înțelege, una imperială). Nici nu ne domină, nici nu
ne lasă să fim dominați de alți adversari. Lupta lor se duce pe teritoriul nostru cu prierderi
colaterale incomensurabile pentru noi. Ni se exagerează defecte fatale în imaginea urîtă a
României proiectată în lume. Toți creează minciuna mortală că suntem incompatibil cu lumea
civilizată euroatlantică, fiindcă suntem primitivi și ignoranți, că nu merităm să trăim în astă
lume care ar fi numai a lor și în care noi nu mai încăpem ca țară, doar ca o gloată de servitori.
Așa speră să ne dreseze atît puterile euro-asiatice (în primul rînd Rusia) cît și cele euro-atlantice,
ca să rămînem o pradă ușoară. Numai China ne ține de prieteni, așa cum eram, deocamdată.
Amploarea exagerată a corupției la români, comparativ cu alte țări europene, este un
minciună care permite: a) SUA să intervină direct în guvernarea României folosind justiția și
serviciile pentru a elimina orice agendă națională și pe orice lider naționalist curat de la
guvernarea țării pentru ca SUA să controleze totul; b) Rusiei să convingă Occidentul că
România este neintegrabilă, indisciplinată în structurile lui, care trădează cînd nu te aștepți; c)
U.E. să mențină România ca țară de mîna a doua, rudă săracă cu duhul, dar bogată în resurse
reale, pe care să experimenteze proiecte periculoase din toate punctele de vedere, să ne educe
pe noi, sălbaticii/paria de la periferia variabilă, care nu trebuie să avem ritmuri de dezvoltare
care să ne permită să-i ajungem din urmă pe cei care ne-au jefuit de secole. Așadar, România
este păcălită mereu că nu poate fi vreodată pregătită să devină o democrație europeană, că va
rămîne slujnică sub comanda mai marilor lumii. Acuzîndu-ne de „corupția”, „incapacitatea”,
„neputința” românilor proști, incapabili de a se autoguverna, nu este exclus să ne sară rîndul la
președinția Consiliului U.E. sau dacă nu vor reuși, tot ei să impună prin noi ce vor ei. Cum
modelul „bunei guvernări” ar fi unic și universal valabil, rezultă că românii sunt condamnați să
fie conduși de alții din afară. De altfel, România a acceptat să transfere instituțiilor europene,
fără nici o garanție de contrapartidă, toate atributele suverane care i-au fost cerute. România și-
a plătit fără crîcnire contribuția la bugetul european comun fără a primi fonduri europene cel
puțin egale. A rămas un contributor net și nici nu s-a gîndit, asemenea Marii Britanii, că vrea
banii înapoi. România și-a diminuat capacitatea productivă a economiei în favoarea
economiilor occidentale oferindu-se acestora ca o mare piață de desfaceri. România a pus
resursele sale naturale și forța de muncă ieftină la dispoziția investitorilor străini foarte interesați
să își valorifice capitalurile aici, inclusiv prin coruperea sistematică a administrației românești.
Le-am oferit statelor occidentale mîna de lucru calificată pentru meserii pe care cetățenii lor nu
mai vor să le practice. Această mîna de lucru a creat acolo creștere economică, generînd totodată
venituri bugetare și noi locuri de muncă, iar noi sărăcim și importăm din răsărit. România s-a
lăsat sărăcită de elitele sale intelectuale, de talentele sale cele mai autentice și mai educate,
contribuind astfel la îmbogățirea și progresul strategic al Occidentului euro-atlantic, punîndu-
și în pericol propriul viitor. În timp ce elitele României, formate pe bani românești, aduc buna
guvernare și prosperitate altora, românilor li se spune că trebuie să accepte să fie conduși din
afară, căci, într-adevăr, în țară nu le-a mai rămas cine știe ce. Deci, dacă cineva nu a fost pregătit
să integreze România, acela a fost Occidentul însuși pentru că el era pregătit doar să o
colonizeze, să o aducă la sapă de lemn. Un al treilea obiectiv a fost acela ca România să fie
ghetoul european al romilor de unde și ideea că românii sunt romi, astfel ca romii să fie
expulzați în România, iar aceasta să nu intre spațiului Schengen. Astfel s-a născut ideea
că justiția română trebuie pusă sub controlul străinătății, iar un stat cu o justiție controlată din
afara nu mai este de loc un stat suveran. Rezultatul? Americanofobia și euroscepticismului la
români sunt induse pas cu pas, ceas de ceas. Dacă SUA nu vor reacționa, vor pierde. Cu UE,
lucrurile sunt mai complicate, altfel: ROEXIT.
SUA au un plan vechi (în trei etape: 1.-distrugerea sistemului socialist, 2.-
dezmembrarea URSS) ajuns în etapa 3.-respectiv dezmembrarea Federației Ruse și caută să
atragă China, Japonia și Occidentul la împărțirea Siberiei; la Helsinki, Trump și Putin au reușit
să se pună de acord, iar urmările le vedem deja acum. China, după tangoul S.U.A. - Federația
Rusă, rămîne lider în BRICS, va cîștiga războiul comercial cu SUA, iar la Șanghai va rămîne
adevăratul liderul al lumii. Israelul, mizînd pe S.U.A. înfruntă Federația Rusă. China va face
pacea dintre Israel și Palestina, definitiv. Japonia care nu uită de Hiroșima și Nagasaki, va oferi
S.U.A. marea surpriză strategică globală: alianță cu China. UE intră în criză mortală dacă nu
revine la planul Europa Națiunilor, după eșecul planului de federalizare german. Brexit-ul UK
este pentru a se alia cu SUA și, alături de Rusiam vor da o nouă lecție Germaniei, care nu-și
mai vede lungul nasului. Franța se va salva ultima. SUA vor dezmembrarea Rusiei, prăbușirea
economică a Chinei, a Iranului, apărarea Israelului, controlul României. Globaliștii ne impun
„valorile“ Școlii de la Frankfurt, prin #Rezist care este pumnul de fier al lui Soroș.
„Globalizarea“ înseamnă moartea umanității, prin voința (ne)-Illuminati-lor din guvernul
mondial secret. SUA continuă politica ei externă, adică una a dreptului absolut de a influența
afacerile interne și politica oricărei națiuni care prezintă interes, exportînd ordinea ei internă
drept ordine internațională americană – pax americana. România trebuie să fie admisă ca
membru fondator egal al noii Europe a Națiunilor libere și suverane. Națiunea dacoromână se
mai zbate între viață și moarte, ca o momeală a S.U.A. în războiul contra Rusiei și a Chinei.
Israelul sfidează dreptul internațional public prin terorizarea palestinienilor, a Iranului, sperînd
că va domina întreaga lume, așa că pacea va veni la Ierusalim cînd ostașii chinezi își vor răcori
bocancii în Iordan.
Pentru România, deși a început cel de-Al Treilea Război Mondial, Al Doilea Război
Mondial nu s-a încheiat, întrucît Pactul Ribbentrop-Molotov continuă prin pactul Gorbaciov-
H. Kohl din 1990. Șansa existenței Rusiei este de a va redeveni stat național european. China
este noul lider economic, financiar, cultural, militar, tehnologic și al cuceririi cosmosului. India
și Japonia urcă în top împreună cu Brazilia, Africa de Sud, Mexic și alte trei țări mai mici.
Și în final, vom mai avea în lume o țară liberă, mare, puternică și respectată, a dacilor liberi!
B.− Starea națiunii dacoromâne după complotul internațional terorist politico-militar

sîngeros reușit în decembrie 1989 de Gorbaciov, George H.W. Bush și alți șefi de stat ai unor
puteri europene, cu ajutorul unor cozi de topor din țară, denumit „revoluție“, de către cei care
au regizat totul cu scopul clar de a controla colonia România după asasinarea naționalistului N.
Ceaușescu la 25 decembrie − la comanda lui Gorbaciov, cu acordul lui Bush și la ordinul iudeo-
masoneriei degenerate, pare a se îmbunătăți după stabilizarea luptelor interne pentru că
națiunea e deșteaptă.
România, respingînd orice control suprastatal, trebuie să ceară ca deciziile în UE să fie
luate numai prin consens, iar umilitorul MCV trebuie să înceteze pentru totdeauna.
A venit timpul ca asociațiile și fundațiile să raporteze despre donațiile interne și externe.
Este necesar crearea unei coaliții civile pentru a chema în instanță pe criminalii regimului băsist
și o comisie specială de anchetă în Parlament.
Habarnamistului corupt K. Iohannis - teroristul plimbăreț - i se potrivesc vorbele lui
Eminescu: „elemente străine, îmbătrînite şi sterpe, s-au amestecat în poporul nostru şi joacă
comedia patriotismului şi a naţionalismului. Neavînd tradiţii, patrie hotărîtă ori naţionalitate
hotărîtă, au pus, totuşi, mîna pe statul român. Conştiinţa că ele sunt deosebite de neamul
românesc nu le-a dispărut încă – ele se privesc ca o oaste biruitoare într-o ţară vrăjmaşe“.
Impunerea proiectului „Israel în România“ a cauzat sărăcia, românii fiind obligați, ca și
palestinienii, să-și părăsească țara, ca să vină alții ai lor în locul nostru. S.U.A. (un imperiu, ca
și Federația Rusă, ex-U.R.S.S.) ne-au distrus armata ca să intrăm în N.A.T.O. (un aliat nu face
asta, doar un inamic) și că U.E. ne-a jefuit 2.000 de mild. euro (avem peste 100 mild. de euro
datorie externă, deși din aprilie pînă în decembrie 1989 țara era liberă, fără datorii și cu 18
mild.$ în visteria statului) și că am cotizat cu 15 miliarde, primind doar 44 miliarde de euro;
mereu obligați să le cedăm ramuri industriale, resurse naturale, aur, la preț 1.000 de ori mai
mic, ca să fim jefuiți de U.E., să ne împrumutăm (asta face doar un dușman) mereu numai de
la ei; aliații nu ne pot apăra, tot noi trebuie să murim pentru țară, aliații mor doar pentru țara
lor. Noi, numai noi înșine trebuie să ne alegem „aliații“ și nu să ni se impună alții inamicii drept
prieteni ca la niște sclavi.
Trebuie să ne eliberăm prin noi înșine, să refacem Dacia lui Burebista și să cerem
despăgubiri și chiar teritoriile furate, pentru tot ce ni s-a ocupat și înstrăinat. Noi am rezistat
prin limbă, educație, cultură, inteligență, creativitate, diplomație, luptă hotărîtă permanentă,
vom intra în rîndul primelor zece națiuni ale lumii civilizate.
Ca popor putem afirma existența lanțului nostru identitar de aproape 13 ori milenar, care
are multiple verigi precum: atlanto-titano-pelasgo-ramano-valaho-geto-rumuno-hitito-troiano-
greco-latino- (cu toate neamurile lor)-traco (incluzînd neamurile lor) - (masa-tiro-geto) moezo
-(ostro-vizi-)-goto-romano-tribalo-besso-sarmato-agatirso-iliro-megleno-armîno-istro-peono-
panonno-roxolano-dardano-dalmato-scito-cimero-vlaho-huțulo-macedo-bizantino-rumelo-
rumâno-moldo-transilvano-românești, adică dacoromânești, pe scurt geto-dacice, rezistînd de
atunci pînă și azi interdicțiilor papale (damnatio memoriae) și prigoanei contra zamolsienilor
ortodocși din dreapta credință răsăriteană dusă de statele apostolice precum Ungaria și Polonia,
de islam și sectele medievale ;
Întrucît trăim în vremea imperiilor, amintim că strămoșii noștri au avut cel puțin nouă
imperii care au reunit neamurile noastre – pelasgic al lui Uran, tracic (al Troiei dinaintea
Romei), macedonean al lui Alexandru cel Mare, al lui Dromichete-Dromi-getul, dacic al lui
Burebista, roman cu 44 de împărați traco-daci la Roma fondată de traco-daci, al lui Regalian și
al împărătesei sale, Constantin cel Mare, bizantin al lui Justinian, al fraților Petru și Asan, al
împăratului Ioniță Caloian – cel frumos, al mușatinilor, basarabilor din Balcani, al lui Mihai
Viteazul ș.a., credem că vom deveni: ori imperiu contra imperiilor rus, turc, german, american,
ori vom intra în pămînt definitiv, ori vom urca în ceruri, la Zamolse, cu Belaginele, în eternitate
la Toth Atlantul, cu Tablele de smarald, ca neam unit și ales ce suntem, urmînd îndemnul-
misiune pe care Eminescu îl rostea: „Totul trebuie dacizat!“, să redacizăm și Europa care va fi
reîncreștinată, unde este limba română, acolo este și România;
Starea reală de revoltă militară, discriminarea și umilirea rezerviștilor militari,
decimarea Armatei Române, ignorarea rezervei armatei, slăbirea rezistenței ei la împilările
marilor puteri stă să izbucnească. De ziua Armatei trebuie schimbată chiar și ziua ei anacronică.
Dinastia Sigmaringen impusă prin fraudă s-a sfîrșit definitiv, întrucît în drept: se știe că Mihai,
fiul lui Carol al II-lea, fiind minor, nu putea să domnească, această funcție fiind exercitată de
către Regența instituită după moartea regelui Ferdinand (Buzdugan, patriarhul Miron Cristea și
principele Nicolae): între 1940-1947, a domnit nelegal și pentru faptul că nu a fost confirmat
de votul liber al unui Parlament democratic ales și nu a fost Uns cu Mir de către Patriarhul
BOR, care a fost prezent la ceremonia Jurămîntului în 6 sept.1940 doar ca martor. Deci, nici o
urmă de regalitate pentru Mihai și familia sa, ai cărei membrii se dau drept moștenitori regali,
dar sunt doar urmași comuni, ca toți urmașii. Ultimul mare rege a fost BUREBISTA, iar ultimul
domnitor Alexandru Ioan I (Întîiul) CUZA, ambii din pămînteni autentici. DECEBAL este un
rege martir zamolsian. Hohenzollernii au fost așkenazi impuși prin cozile de topor de aici. Ziua
armatei trebuie să fie tot de Ziua Națională, ori de ziua în care s-a săvîrșit unirea armatei
muntene cu cea moldoveană în tabăra de la Florești, sub sceptrul lui Alexandu Ioan I Cuza.
Refacerea României Mari este unicul program „Centenar-2018“, iar la 1 Decembrie
2018 va fi, de acum încolo, și Ziua Armatei României, și Ziua Națională;
Academia Română trebuie să aibă o secție de dacistică/dacoromânistică și în cele din
urmă să poarte numele de Academia DacoRomână.
De asemenea, țara noastră trebuie să continue planurile economico-sociale ale lui
Ceaușescu oprite prin complot, inclusiv finalizarea Canalului București-Dunăre, precum și
construirea capitala de vară, DACOROMÂNIDAVA/DACIDAVA, în județul Covasna.
Pentru accelerarea ritmurilor de dezvoltare liberă a țării este nevoie urgentă de fondarea
noului Serviciu Secret Român de Contrainformații Militare sub egida Parlamentului, care să
elimine trădătorii din statul nostru național dacoromânesc;
Întrucît în Parlamentul României nu există nici un partid cu o doctrină politică națională
este necesară o renașterea a mișcării daciste. Academia DacoRomână va sprijini formarea unor
partide naționale, bazate pe valorile dacilor liberi, consolidînd Mișcarea Națională de Eliberare
și elaborarea unui Program al Reîntregirii și Renașterii Daciei, asumat de Alianța Națională a
Dacilor Liberi - ca alianță politică electorală a mai multor partide naționale, sindicate, asociații,
fundații care, după alegeri, se vor reuni, probabil, în PARTIDUL DACILOR LIBERI.
Este nevoie de a reaminti că simbolul absolut al dacoromânilor este Mihai Eminescu,
întrucît soarta lui este soarta națiunii noastre de azi (și mai ales acum pentru că el știa că:
„Greșelile în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se-
mpiedică dezvoltarea unei țări întregi și se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei“) și
de a reafirma că națiunile nu și-au epuizat rolul lor istoric, că suntem o națiune-matcă,
nemuritoare a Europei, căreia, în următoarea etapă, îi va oferi și Programul de dezvoltare în
cheie românească, întru dacizarea ei sub președinția neaoș românească.
În anul de foc 2018 adevărul va triumfa, după complotul din decembrie 1989: istoria
adevărată va fi înscrisă în manualele școlare în românește, în România. Toți cei care au trădat
România vor plăti. Eroii adevărați trebuie cinstiți. Resursele naturale trebuie naționalizate, ca
și BNR, terenurile răscumpărate, dosarele privatizărilor trebuie desecretizate, judecate în
instanță, recuperate toate bunurile înstrăinate, inclusiv dosarul Roșia Montană, flota, petrolul,
gazele, pădurile, resursele minerale, combinatele și imobilele furate, mai ales proprietățile din
Ardeal, cu precădere. Nimic bun nu se construiește pe minciună, cu trădători, sînge și
complotiști, oportuniști, nimic nu rezistă în istorie dacă e săvîrșit prin trădare, teroare, vărsare
de sînge nevinovat românesc, presiuni străine.
Intrucît nici un partid existent în România nu va mai reuși sa preia puterea politică este
nevoie o reforma fundamentală in domeniu. Toate alegerile de orice fel să aibă loc în două
tururi de scrutin, pragului electoral la alegerile locale, parlamentare și europarlamentare,
precum și la referendum și la cele prezidentiale trebuie scos, votul să fie deschis si nu secret,
preferential, cu listele deschise. Depunerea candidaturilor fără a fi necesară strîngerea de
semnături pentru inscrierea in alegeri astfel încît voința suverană a națiunii să fie fundamentul
puterii de stat dacoromânești.
„Un serviciu de informații căruia i se dă mîna liberă să comită „infracțiuni serioase” în
propria țară, e un serviciu de informații care e dușmanul propriului popor” - este exact ceea ce
afirmă un tribunal din Londra care investighează în activitatea MI6 britanic și care a ajuns să
fie parte și la asasinate…
Oare care ar fi rezultatul de la Colectiv în România, la atîtea dosare de crime, privatizări,
dispariții clasificate, secretizate? Candidații să fie obligați să depună la dosar: cazierul, fișa
medicală, controlul psihiatric, dovezile despre cum a dobîndit / însușit averea pe care o declară
la vedere, înainte și după depunerea dosarului de candidat și la încheierea mandatului obtinut,
cetățenia (sau cetățeniile obținute) și naționalitatea adevărată. Națiunea așteaptă rezultatele de
după înființarea Comisiei parlamentare pentru anchetarea fraudării alegerilor lui Băsescu și ale
lui Iohannis. Oare în cîte sufragerii s-au impus șefi la vîrfurile de decizie din România? Partidele
politice trebuie să-și finanțează existența din resurse proprii, iar sponsorizarea și cotizațiile să
fie publice și controlate strict de fisc, nu din taxele si impozitele cetățenilor. Ce au făcut puterea
politică, serviciile secrete, parchetul, în ultimii 29 de ani pentru români?
Reîntregirea rămîne obiectivul prioritar al României. Programul de dezvoltarea al țării,
obiectivele interzise de străini, trebuie continuate cu și mai multă forță: 1) Dezvoltarea
Economiei Naționale, 2) Consolidarea Forțelor Armate Naționale, relansarea industriei
militare, înzestrarea și dotarea ei cu cele mai noi arme și tehnologii militare pentru a putea apăra
România de orice agresor, fie el și aliat. 3). Dezvoltarea cercetării științifice și tehnologice la
cel mai înalt grad cu alocări de procente cu două cifre pentru aceste domenii din PIB. Toate,
începînd imediat cu dublarea cuantumului alocat din bugetul național.
Totul depinde de raportul de forțe. Trebuie să învățăm din propria experiență, din
experiența Chinei, a Elveției, Poloniei, chiar a Ungariei și a Israelului. România a supraviețuit
finalizării complotului din decembrie 1989 – pentru dezmembrarea țării și instaurarea dictaturii
teroriste din exterior și de începerea unui război civil impus din afară. Națiunea română a
acționat și reacționat imprevizibil, salvîndu-se și în decembrie, și se va salva și acum. Vom
reîntregi țara, nu-i vom mai abandona pe români în afara granițelor României, nu ne vom mai
învecina românii cu românii!
Mereu am fost trădați de aliați. Generalii care nu sunt de partea națiunii vor plăti.
Vom îmvinge, după nevinovate sacrificii și uriașe distrugeri!
Ca să nu pierim, trebuie să muncim de trei ori mai mult, să ne apărăm de imperiile de
la granițe,
Suveranitatea și independența ca valori fundamentale sunt cheile de boltă pentru fiecare
stat; orice cedare a lor înseamnă dispariția statului ca subiect de drept internațional public.
Cedarea de suveranitate este o crimă contra statului și a națiunii, înseamnă moartea lor. Românii
vor lupta cu arma în mînă pentru aceste valori vitale.
Relațiile României cu Rusia vecină sunt esențiale. Nu suntem o amenințare pentru ea.
Ea însă poate fi, dar numai din cauza unor ambiții imperiale ale conducătorilor ei și a
conducătorilor unor așa-ziși aliați ai noștri. Nu vom fi carne de tun pentru nici un aliat. Dacă
Rusia recunoaște hotarele firești ale României și retrocedează tezaurul, putem conviețui pașnic.
Dacă Ucraina nu ne retrocedează teritoriile românești, vom participa alături de aliați la
dezmembrarea acestui stat artificial, moștenitor precar al imperiului rus. Dacă Rusia nu plătește
pagubele, daunele-interese pentru ocuparea teritoriilor românești, ne aliem cu China pentru a
dezmembra Federația Rusă și a o obliga să ne recunoască drepturile și libertățile românilor de

dincolo de Prut, Nistru, Nipru, Crimeea, Marea de Azov, pînă în Sahalin. Dacă nici în Balcani
și în apus nu se recunosc drepturile și libertățile românilor de aici, ne vom bate pentru asta
alături de aliați cinstiți.
Noua Constituție a Daciei/DacoRomâniei este gata. România va fi o republică
parlamentară, nu prezidențială. În Parlament stă suveranitatea și voința națională verificată prin
referendum național.
China mIeste încă singura superputere prietenă a României. Numai pe ea ne putem baza
și de la ea vom accepta împrumuturile de care s-ar putea să avem nevoie sau nu. Din 1968 pînă
în 1989, România a contat pe China. Acum, iar contăm pe China.
Ca stat de necesitate europeană, ca stat-pivot, suntem un pilon de securitate între Răsărit
și Apus, între Nord și Sud, a cărei existență este neapărat necesară. România trebuie să
consolideze relațiile cu China, concomitent cu S.U.A. Cu Rusia suntem vecini în istorie. Ea va
susține, împreună cu China, Reîntregirea noastră. Dacă S.U.A. nu susțin public Reîntregirea, să
ieșim din N.A.T.O. Dacă Germania ne interzice Reîntregirea, trebuie să ieșim din U.E. Cine nu
sprijină acum Reîntregirea noastră ne este dușman fățiș.
Marii învinși vor fi S.U.A. și Federația Rusă. Victoria în acest secol aparține chinezilor.
China nu se teme de nimeni și nu mai poate fi oprită din mersul ei victorios în edificarea unei
societăți mai bune. Și Rusia și S.U.A. se tem de chinezi. China poate ține în șah Federația Rusă,
chiar și S.U.A, pe oricare inamic al nostru de azi sau de mîine. Ea poate apăra România, ca în
vara anului 1968. Niciodată China, în istoria ei, nu s-a subordonat Rusiei. Cu Rusia am avut
probleme foarte grave; a mușcat din teritoriul nostru și ne-a jefuit de 300 de ani. După eliberarea
statelor din Federația Rusă, vor apărea națiuni libere și suverane asiatice noi. După China, vor
veni alții în top, peste timp, poate India.
Cerem ca în clădirea care azi e în paragină, pe Dîmbovița, să ființeze Muzeul Național
de Istorie al DacoRomânilor. Istoria celor aproximativ 13 milenii dacoromânești va fi înfățișată
întregii lumii și cu o secție a Reîntregiririlor noastre de-a lungul mileniilor.
FADRTDC are peste un sfert de secol de existență și un nou statut modificat. Revista
ei, Dacia, are 22 apariții lunare online, ca revistă (a revistelor) a dacilor liberi din întreaga lume,
editată de Fundație și sub egida Grupului de Acțiune pentru Renașterea Daciei – G.A.R.D.A. ,
care face parte și și el din Alianța Națională a Dacilor Liberi. Revista AscultIalomița a
Academiei Zamolsiene „Primii în timp“ va apare în serie nouă. Revista Studii și cercetări de
dacoromânistică a Academiei DacoRomâne își continuă apariția anuală, avînd opt ani. Cei care
doresc să contribuie și să doneze pentru apariția revistelor și a Enciclopediei Academiei
DacoRomâne, ediția a treia, pot trimite articole, studii și donații către geostroe@gmail.com,
FUNDAȚIA ACADEMIA DACOROMÂNĂ „TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERRA“,
Cont CECBank, Agenţia Drumul Taberei, Bucureşti, sect. 6, Cod fiscal nr. 4929150, Cod
IBAN R096CECEB60430RON4156049, Bucureşti, ori către S.C. TEMPUS DACO
ROMÂNIA COMTERRA S.r.l., Cod fiscal 4194619; Cod IBAN RO59RNCB0077
050238970001, Cont BCR − sector 6 şi la Trezoreria sect. 6, Calea Giuleşti nr.3, Cod IBAN
RO75 TREZ 7065 069X XX00 1547. Prin fișa 230, puteți trimite 2% din impozitul pe venit.
Următoarele proiecte culturale fundamentale sunt TESTAMENTUL ZAMOLSIAN
DACOROMÂN, Istoria dacoromânilor și TEMPUS, DACIA PREISTORICĂ – adnotată și
comentată, alte lucrări de valoare; vom edita în viitor și o revistă de filozofie și fiosofie a
dreptului intitulată ZAMOLSE.
F.A.D.R. „T.D.C.“ este o confrerie zamolsiană de cunoaștere și acțiune în sensul
originar al fondatorului Zamolse. Garda DacoRomână – ca tribunal moral − este constituită din
Senatul A.D.R., Cabinetul DacoRomânesc este „guvernul din umbră“ − nucleul de acțiune al
G.A.R.D.A. Societatea „Carpații“ are idealul fondator eminescian: Refacerea Daciei
nemuritoare a lui Burebista. Mircea Eliade afirma că misiunea istorică a unui popor este
verificată prin două lucruri:a) puterea cu care ştie să-şi apere pămîntul, libertatea şi drepturile;
b) vigoarea cu care creează valori. Clasele sau grupurile care împlinesc aceste funcţii esenţiale
sunt singurele care se pot numi grupuri vitale, fără de care o naţie riscă să dispară din istorie.
F.A.D.R.”T.D.C.” are în componență o ACADEMIE DACOROMÂNĂ care este și o
ACADEMIE A ȘTIINȚEI CONDUCERII, se revendică și din fosta Academie de Științe
Sociale și Politice, solicită sediul și biblioteca exepțională a fostei Academii „Ștefan
Gheorghiu“, pentru cercetări social-politice necesare culturii și practicii oamenilor politici
autentici, cu vocație de oameni de stat ai DACIEI.
Steagul, simbolul și revista G.A.R.D.A.
În art.118 din Constituția țării scrie: Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului,
pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a
ţării şi a democraţiei constituţionale. În condiţiile legii şi ale tratatelor internaţionale la care
România este parte, armata contribuie la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară şi
participă la acţiuni privind menţinerea sau restabilirea păcii. Atenție la democrația
constituțională!
Toți funcționarii de stat să-și declare public, naționalitatea reală și cetățenia. Cetățenia
lor este una singură, numai românească. Dubla cetățenie îi face incompatibili cu orice funcție
în stat, la fel și pe cei care au depus jurămîntul masonic. Țări sunt multe, Patria este numai una.
Cei din G.A.R.D.A., au jurat pentru Reîntregirea la 1 Decembrie 2018. Jurămîntul
zamolsian se face cu gura închisă, cu limba făcînd o cruce dacică, în cerul gurii. Confreriile
dacice de cunoaștere zamolsiană reînvie oriunde se află dacii. Dacul jurat își dă viața și averea
toată pentru DACIA, prin jurămîntul identitar.
Este necesar ca mass media să fie și să rămînă o tribună a adevărului, democrației și
dreptății, la dispoziția cetățeanului cinstit și iubitor de țară.
La Ialta, în Crimeea, vom sărbători victoria, chiar la masa la care România a fost trădată
și vîndută de occidentali lui Stalin. Tătarii din Crimeea, ținutul vechilor noștri strămoși, vor stat
autonom în componența României.
Transnistria e românească! Nu vom ceda teritorii, nici populații la schimb. La Alba Iulia,
Garda Dacică va da onorul, ca în toate cetățile dacoromânești, dacilor liberi.
Cultura este scutul eternității valorilor oricărei națiuni libere. Armele noastre sunt: limba
națională, cunoașterea, inteligența, creativitatea, omenia și diplomația. Statul va fi național
dacoromân unic, unitar, suveran și independent, european, zamolsian-creștin-ortodox, cel al
dacilor liberi ai Daciei nemuritoare, al cărui teritoriu este indivizibil și inalienabil, numai al
urmașilor urmașilor noștri în vecii vecilor.
România reîntregită –DACIA − va avea o nouă capitală − DacoRomânidava sau
DaciDava în centrul județului Covasna, iar Academia Română va deveni Academia
DacoRomână, avînd o primă secție secția de dacoromânistică, așa cum este și firesc, studiindu-
se comparat și romanistica, și germanistica, și iudaistica, și hungaristica, și niponistica etc.
Acum nici secție de românistică nu are, poate doar rolul terorist al DNA, dar de data asta un rol
terorist contra dacilor liberi, bombardați cu basmul romanizării dacilor liberi de către alogenii
care s-au perindat la conducerea ei de la începutul ei.
Rezistența identitar-spirituală stă în sfintele Biserici surori, Biserica Ortodoxă Română
și Biserica Catolică Orientală de Rit Bizantin (ex-Greco-Catolică), prin preoții și ierarhii lor,
precum și în Academia DacoRomână, în Alianța Națională a Dacilor Liberi, în dacii liberi,
preoții din schituri, mănăstirii. B.O.R. este muma națiunii noastre.
Toate Serviciile Secrete să informeze mass media despre planurile străine contra
României, din afară și din interior, dacă decidenții nu iau măsurile care se impun.
Noi suntem pro-dacoromâni, zamolsieni-creștini-ortodocși... și punctum! Catedrala
Mîntuirii Neamului, a Reîntregirii, este un simbol național. Zamolse este primul nostru Iisus
Christos, iar Iisus Christos este al doilea Zamolse al nostru.
Susținem ca instituția Curții Constituționale să aibă judecători numai dintre specialiștii
în drept, profesori universitari sau cercetători, cu experiență profesională de decenii, fără să
aibă apartenență politică aleși prin vor deschis de către C.S.M.
Procesul Reîntregirii continuă și este ireversibil. Nici un cod penal din țările lumii nu
incriminează infracțiunea de reunire, de reîntregire a patriei. Nici o forță din lume nu ne mai
poate opri, nu ne mai poate interzice împlinirea idealului național.
Viața e o luptă, deci te luptă, totul se plătește, chiar și cu prețul vieții.
Procesul Reîntregirii spirituale este continuu înfăptuit, vom lupta pentru confirmarea
recunoașterii oficiale, în etape, pînă în 2050:
REÎNTREGIREA ROMÂNIEI MARI
REÎNTREGIREA ROMÂNIEI ADEVĂRATE
REÎNTREGIREA CEA MARE

DACOROMÂNIA ÎMPĂRATULUI REGALIAN ȘI A SOȚIEI SALE
DACIA NEMURITOARE A MARELUI REGE BUREBISTA
f. VATRA VECHII EUROPE de acum 7000-3500 î. Chr. (5000 d.Zm. - după Zamolse)
g. Marele Nicolae Iorga a avut viziunea despre ARIA DE FORMARE A NEAMULUI

DACOROMÂNESC, teritoriu pe care civilizația, limba, cultura, tradițiile, portul, ADN–ul,
spiritualitatea zamolsian-creștin-ortodoxă, toate sunt ale neamului nostru reflectate în harta
de mai sus.
Invit pe fiecare român să meargă cît mai des în acest spațiu de formare a neamului
nostru, peste tot, în vacanțe și concedii, excursii, pentru a rememora trecutul și prezentul comun,
a cunoaște pe urmașii înaintașilor noștri, rudele națiunii noastre de azi, cît mai suntem în viață.
Să ne împrietenim, să sprijinim rudele noastre de sînge din vatră de formare ancestrală.
România de azi este Dacia de atunci, numai că este ceva mai mică, între ele nu mai
încape nici o cratimă, sunt DACOROMÂNIA - o realitate temporală.
Alianța Națională a Dacilor Liberi (A.N.D.L.) continuă să se amplifice și să se
organizeze, astfel încît să învingem.
G.A.R.D.A a elaborat o AGENDA: a. Amenajarea sediului permanent în Bucuresti și a
unui site, b. Publicarea componenței A.N.D.L., c. Redactarea unei Proclamații către țară și
românii de pretutindeni, d. Proiectul de Statut A.N.D.L., e. Proiectul de Program Național. În
plan acțional: a. Lansarea Mișcării Daciste în Apuseni și organizarea în teritoriu și în lume, b.
Validarea listelor de candidați la alegerile prezidențiale, europene, parlamentare și locale. c.
Alegerea Senatului Tarabostes, a Echipei de acțiune și stabilirea Bugetului necesar. Veniți cu
noi!
O autostradă a REÎNTREGIRII va lega Alba Iulia și noua capitală de vară −
DACOROMÂNIDAVA/DACIDAVA − din județul Covasna, cu toate capitalele provinciilor
istorice spre întreaga arie de formare a neamului dacoromânesc și spre capitalele lumii.
Cînd ne vom reuni cu toții, prin referendum, merităm ca țara să se numească DACIA
sau DACOROMÂNIA, iar ACADEMIA ROMÂNĂ se va numi ACADEMIA DACOROMÂNĂ.
Nu vom rata momentul 2018; altul va veni, poate, peste o sută de ani... Etapele se vor
împlini în funcție de raportul de forțe, de situația internațională, de vectorii și actanții
internaționali, de puterea și tăria cu care noi ne vom apăra libertatea, dreptatea, demnitatea ca
națiune veche a Europei, drepturile istorice ale dacoromânilor. Chemăm toate forțele sănătoase
ale națiunii la acțiuni concrete, de la om la om, zi de zi, ceas de ceas, secundă de secundă.
După startul din 27 martie 2018…trăim vremuri excepționale. Românii nu vor să se mai
învecineze cu românii. „Iar noi locului ne ținem, / cum am fost așa rămînem“: daci liberi și
chibzuiți, dar neastîmpărați!
Toate imperiile care au atacat România au dispărut din istorie. Patriile, națiunile, rămîn.
Coșbuc, prin Decebal către popor, spune:
Din zei de-am fi scoborîtori,
C-o moarte toți suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moş îngîrbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori cîine-nlănţuit!
Iar Imnul național ne îndeamnă: Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină / Decît să
fim sclavi iarăși pe vechiu nost pămînt!
Iată și TATĂL NOSTRU- așa cum l-a lăsat ZAMOLXE:
TATĂL NOSTRU CARE EȘTI ÎN LUMINA DE DINCOLO DE CERURI,
SLĂVEASCĂ- SE NUMELE TĂU ETERN,
VIE ÎMPĂRĂȚIA TA DE LUMINA SFÎNTĂ ȘI ETERNĂ,
FACĂ- SE VOIA TA PRECUM ÎN ETERNELE CERURI AȘA ȘI PE PĂMÎNT.
DĂ- NE NOUĂ PENTRU MÎINE CU CE SĂ ÎMPLINIM
TOATE NEVOILE ZILEI DE AZI ȘI DE MÎINE ȘI ALE TIMPULUI NOSTRU,
IARTĂ- NE NOUĂ PĂCATELE NOASTRE
PRECUM ȘI NOI IERTĂM CELOR CE NE-AU GREȘIT ȘI NE GREȘESC.
FII CĂLĂUZA NOASTRĂ ÎN VREMURI GRELE DE FURTUNĂ ȘI ISPITĂ,
DU-NE PE CALEA CEA DREAPTĂ A LUMINII TALE,
ÎNTRU IUBIREA LUMINII ETERNE ȘI A NUMELUI TĂU !

ADEVĂRAT FIE ! (TATĂL NOSTRU - dacic ținut secret)
TRĂIASCĂ NAȚIA ROMÂNĂ! SUS CU DÎNSA!
DACIA VA RENAȘTE ÎN ROMÂNIA PRIN ADEVĂR, DREPTATE, MUNCĂ ȘI CREDINȚĂ!
Geo Stroe, un dac liber și neastîmpărat
1 noiembrie 2 018 d.Chr. (după Christos), 1 noiembrie 12 018 d. Zm (după Zamolse), 1

noiembrie 35 018 d.Th. (după Thoth)
Bibliografie – Tablele de smarald ale lui Thoth

- Legile Belagine ale lui Zamolse preluate de la Hestia
- Dacia preistorică – N. Densușianu
- Coord.Geo Stroe, Enciclopedia Academiei DacoRomâne – ediția a 2 a, Editura
DacoRomână TDC, București, 2012 (Ediția a 3 – sub tipar)
- Geo Stroe,Tempus - Stiința timpului pe înțelesul tuturor Editura DacoRomână
TDC, București, 2004.
- Geo Stroe, Știința conducerii pentru toți, ediția a patra revăzută și adăugită, Editura
DacoRomână TDC, București, 2012)
- Colecțiile revistelor: Studii și cercetări de dacoromânistică (2000-2018) a
Academiei DacoRomâne ”T.D.C.” și
Dacia (2017-2018) a Fundației Academia DacoRomână ”Tempus DacoRomânia
ComTerra”
Ovidiu și geții
Elegiile tomitane, ca izvor istoric,
despre geto-daci și limba lor
Prof. Maria Ionescu
Moto: „Ovidiu în Tristia este întâiul mare romantic european”, G. Călinescu
„Aduc prinos de glorie și pace
Latinului ce scris-a versuri dace”, Victor Eftimiu
Dacia/Geția nemuritoare și Valahiile succesoare, România reîntregită a epocii moderne,

au militat consecvent pentru unitate și Suveranitate. La centenarul Marii Uniri privim cu
mândrie și admirație pe strămoșii noștri din Dacia/Geția nemuritoare. Avem privilegiul de a-l
studia ca izvor istoric pe cel care i-a cunoscut personal pe geți „Nemuritorul” Ovidiu.
Erudita cercetătoare Doamna Maria Crișan l-a numit pe Ovidiu poet get, nu doar că a
scris poeme în limba getă, ci pentru că era, prin strămoși, pelasg, pelasgii fiind strămoșii
geților/valahilor/românilor.
Marele exilat de la Tomis Publius Ovidius Naso (43 î.Hs.-17 d.Hs.) poet elegiac latin s-
a născut la Sulmona, în țara Pelignilor, într-o veche familie de rang ecvestru (cavaler). Studiază
retorica la Roma cu Aurelius Fuscus și Porcius Latro. Își desăvârșește educația prin călătorii de
studii la Atena (renumită în antichitate pentru cultură și civilizație) „Sicilia și Asia Mică”. Atras
de poezie, renunță la cariera de magistrat, unde intrase la insistențele familiei ca triumvir și se
consacră creației lirice spre dezamăgirea părinților.
„De loc sunt din Sulmona, cea cu fântâni de gheață

Departe de Cetate la mile nouăzeci
…
De tineri dați la carte, prin grija părintească7
Umblarăm la ai Romei vestiți învățători,
El, fratele, de tânăr, plecat spre elocvență
Era făcut să lupte cu armele din for,
Eu însă îndrăgisem cereasca poezie
Și Muza într-ascunsul la Dânsa mă trăgea.
…
Adese îmi zicea tata: „Deșartă meserie!
Omer nici o avere pe urmă-i n-a lăsat!” (Ovidiu, Tristele, IV, 10).
Agreat de împăratul Octavian Augustus (27 î.Hs.-14 d.Hs.) Ovidiu pătrunse la Curtea
Imperială prin intermediul Fabiei, a treia sa soție și prietenă cu Livia, soția împăratului. În anul
8 d.Hs. împăratul Octavian Augustus decide relegarea lui Ovidiu la Tomis (Pontul Euxin)
asupra căreia nu v-a reveni cu toate insistențele Fabiei și ale unor prieteni. Nici Tiberius (14 -
37) nu a revocat relegarea. Grație acestui exil poetul își va lega numele de țărmurile geților.
„Trimis aici, la Istrul cu șapte guri, eu singur,

Îngheț, sub Ursa Mare, de frigul cel cumplit,
Nici Dunărea nu poate să mă păzească bine
De hoarda meterèe, de geți, iazigi și colhi”.
Cauzele relegării poetului nu au fost elucidate lăsând posterității emiterea unor ipoteze:
prima ar fi literatura erotică a lui Ovidiu, în special Ars – Amandi; a doua ipoteză este legată
de acțiunea lui Fabius Maximus pentru revocarea lui Agrippa Postumus, nepotul împăratului,
din Insula Planasia; al treilea grup consideră că Ovidiu ar fi participat la niște culte și ceremonii
interzise prin lege. Poeziile erotice ale lui Ovidiu erau savurate în toate mediile sociale. Casa
sa, situată în apropiere de Capitoliu, nu departe de Palatul Imperial, înzestrată cu un parc
splendid, era deschisă iubitorilor de literatură și admiratori ai poeziei. Printre aceștia se aflau
și perechi îndrăgostite ce doreau să-l cunoască pe poet, cum ar fi Decimus Iunus Silvanus și
Iulia, nepoata împăratului. Se părea că Ovidiu și-ar fi oferit casa pentru întâlniri nepermise.
Acuzat de complicitate, Ovidiu a fost relegat, iar Iulia exilată în același an.
Edictul de relegare l-a surprins pe Ovidiu în Insula Elba, unde se afla împreună cu
prietenul său Marcus Aurelius Cotta Maximus. Severul edict al împăratului Augustus îl relega
să părăsească imediat Roma, silindu-l să plece în surghiun la Tomis. Singura înlesnire, nu i s-a
confiscat averea.
Respectând discreția lui Ovidiu privind motivul relegării, constatăm că aceasta s-a
produs când poetul se afla în plină maturitate creatoare. Primele opere au ca tematică iubirea,
elegii de dragoste: „Amores”, volumul de debut (15 – 14 î.Hs.) cuprinde elegii dedicate
Corinnei; „Heroides”, scrisori de dragoste atribuite unor eroine mitologice către iubiții lor; „Ars
Amandi” și „Remedia Amores” (leacuri de dragoste) publicate în anii 1 î.Hs. – 2 d.Hs.;
„Metamorphoseon Libri” (Metamorfozele), cuprinzând 250 legende, culese din marii clasici
Homer, Hesiod, Titus Livius, Vergilius; „Fasti” (Fastele) un calendar al sărbătorilor romane.
În exil, la Tomis, Ovidiu concepe elegiile, scrisori în versuri: Tristia (Tristele în 5 cărți)
și „Epistulae ex Ponto” (Ponticele în 4 cărți) adresate soției, prietenilor, pentru intervenția la
împărat. Ele reflectă durere, nostalgie și revoltă.
Însingurat, într-o lume „barbară”, cu o climă neprielnică, Ovidiu se bucură de simpatia
și respectul localnicilor geți, în limba cărora a compus un poem (nu s-a păstrat). Elegiile sale
oferă detalii de viață tomitană, cu valoare documentară.
Poetul Publius Ovidius Naso exilat la Tomis (8 – 17 d.Hs) este cel mai important izvor
istoric, prin cunoaștere nemijlocită, ce ne oferă informații despre strămoșii noștri geto-daci, și
limba unică a iliro-traco-geto-dacilor, despre modul lor de trai, obiceiuri, credințe, climă, portul
lor, despre „geții războinici” asemenea lui Marte.
Izvoarele antice vorbesc despre existența unei singure limbi în imensul spațiu iliro-
traco-geto-dac. Strabon în „Geografia” afirmă că „dacii și geții vorbesc aceeași limbă” … geții
sunt „un neam de aceeași limbă cu tracii”. Eusebiu din Cesareea scrie „geții și dacii, niște
flecari, deprinși să-și ascute limba și să spună glume în limba dacică”.
La Tomis, pe litoralul vestic al Marii Negre, Ovidiu trăia între „barbarii” geți, care nu
se temeau de soldații romani (ausoni). „Nu se afla nimeni care să asculte cu urechile lui vorbe
latinești” scria Ovidiu căci „barbarii nu cunosc latina”, desigur latina cultă studiată în școli.
Tomisul, colonie milesiană întemeiată în secolul IV î.Hs., deși Iordanes, după Cassiodor
afirmă că această cetate a întemeiat-o regina Tomyris a massageților la sfârșitul secolului VI
î.Hs., a servit ca reședință lui Ovidiu.
În prima carte a Tristelor, Ovidiu ne relatează că în luna decembrie, anul 8 d.Hs., se afla
în largul Mării Adriatice. Din cauza unei furtuni era să-și piardă viața. După multe peripeții își
continua drumul prin Helespont, Propontis, Bosfor, de-a lungul țărmului vestic al Pontului unde
poetul ajunge la Tomis în primăvara anului 9. Tomisul avea o populație mixtă de greci, geți și
sarmați. Orașul era apărat spre uscat de un zid, cu o poartă unde s-ar fi aflat comandamentul
Corpului V de Armată, apreciază Vasile Pârvan.
În timpul iernii, când Dunărea îngheța, cetatea era amenințată de năvălirile barbarilor
care roiau în jurul orașului. De aceea, în timpul semănăturilor, țăranii trebuiau să țină cu o mână
plugul, cu cealaltă sabia; iar păstorul cântând din nai avea în permanență un coif pe cap să îl
apere. Deseori barbarii aruncau cu săgețile lor otrăvite peste ziduri. Aceste evenimente
provocau poetului o permanentă stare de neliniște, dar prezintă informații prețioase pentru noi.
De pe țărmul pontic „care ține mai mult de geții nedomoliți” Ovidiu scrie despre
locuitorii greci ai Tomisului unde „limba greacă a fost învinsă de limba getică” devenind și ea
„barbară din pricina accentului ei getic”. Ca să se facă înțeles de geți Ovidiu le-a învățat limba,
căci „Eu sunt aici barbarul … căci nu sunt înțeles de nimeni, când aud cuvinte latineștii geții
râd prostește” și recunoaște că „am impresia că m-am dezvățat de limba latină, căci am învățat
să vorbesc limba getică și sarmatică”. Despre forța de asimilare a limbii getice Ovidiu
concluzionează „dacă cineva l-ar fi aruncat în această țară pe Homer însuși, credeți-mă și el ar
fi devenit get.”
Timp de nouă ani, Ovidiu a suportat surghiunul, bântuit de teama de a nu cădea în robia
sarmaților care năvăleau, trecând Dunărea înghețată, jefuind și prădând totul în cale, aruncând
cu săgeți otrăvite peste zidurile Cetății.
„Cu geții în amestec sunt grecii de pe aice,

Dar geții cei războinici îi covârșesc pe greci,
Călări pe cai, puzderii, sarmații și cu geții
Tot mișună pe drumuri: când vin, când iar se-ntorc
Nici unul nu-i să n-aibă la dânsul arc și tolbă,
Și cu venin de șarpe sunt unse a lor săgeți
Au glas și chip sălbatic, aidoma lui Marte;
Nici barba nu și-o taie, nici părul de pe cap,
Și mâna lor îndată te-njunghie cu cuțitul,
Căci tot barbarul are cuțit la coapsa lui.” (Tristele, V, 7).
Ovidiu și-a însușit atât de bine graiul geților încât a compus în limba geților un poem
menționat în ultima Carte a Ponticelor (IV, 13), adresat prietenului său Carus cu prilejul morții
lui Octavian Augustus (27 î.Hs. – 14 d.Hs.).
„O, Carus, căci poetul aproape că e get

Ah, mi-i rușine-a spune: am scris în graiul getic
Cuvintele barbare le-am pus în vers latin
A și plăcut poemul; tu poți să mă feliciți
Aici între sălbatici am nume de poet.” (Pontice, IV, 13)
Adresându-se lui Carus Ovidiu recunoaște că a scris un poem în „graiul getic” care a
plăcut geților și l-au asociat ca poet get.
Recunoscut de localnici ca personalitate poetică, Ovidiu a beneficiat de înlesniri (scutiri
de biruri) acordate prin decrete scrise pe tăblițe de ceară de Tomitani și întreaga Pentapole. La
serbările muzicale și gimnice ale acestora Ovidiu, recunoscut om de cultură pe aceste
meleaguri, fu ales agonotet, președinte al juriului.
La moartea lui Octavian August (anul 14) Ovidiu compune o poezie în limba getică pe
care o recită în fața Geților îmbrăcați de paradă. Ei ascultă cu atenție versurile dar își exprimă
ostilitatea față de împăratul roman:
Studiindu-l pe Ovidiu, poetul Victor Eftimiu a îndrăznit să-l considere pe marele exilat
latin de la Tomis ca fiind primul poet român. Se baza pe mărturia sulmonezului care învățase
limba geților, strămoșii noștri reali, scrisese un poem în limba lor și recitase versuri în fața
acestora. Victor Eftimiu i-a dedicat un sonet intitulat: „Întâiului poet român mărire”
„Ovidiu invidie, teroare, inamiciții

L-au alungat din antica cetate,
Zvârlindu-l pe limanuri depărtate ….
Aduc prinos de glorie și pace
Latinului ce scris-a versuri dace,
Întâiului poet român mărire!” (V. Eftimiu, Opere, vol. 8, Sonete)
Ovidiu, citind poeziile tracului Cotys, fiu și moștenitor de rege trac (tracii odrizi), scrise
în limba getă căci tracii odrizi vorbeau aceeași limbă cu geții, pe care sulmonezul o învățase la
Tomis. Ovidiu îl compară pe Cotys cu Orfeu, poet trac al epocii noastre mitologice și-l
apreciază elogios pe poetul-rege trac Cotys:
Citind versuri scrise în limba „geților barbari” Ovidiu apreciază elogios limba geților și-
l compară pe Cotys cu Orfeu, simbolul spiritualității trace. Poate că citind versurile lui Cotys,
Ovidiu a îndrăgit limba traco-geților încât „am devenit aproape un poet get”. El mărturisea „Am
scris o cărțulie în limba getică” iar în versurile sale cuvintele „barbare au fost așezate după
ritmul versurilor noastre”…. în metru latin. Astfel Ovidiu începe a fi socotit poet al Geților.
Exilat pe pământ getic, relația lui Ovidiu cu localnicii cunoaște două etape: prima când
nu le cunoștea limba și se temea de „barbari” considerându-i sălbatici; a doua după ce a învățat
limba getă și a compus un poem în limba lor, Ovidiu cunoaște frumusețea limbii gete și-și
exprimă admirația pentru poetul rege Cotys. El remarcă sensibilitatea războinicilor geți când le
recită versuri în limba getă. Adresându-se lui Carus, Ovidiu scrie:
„Când le citii poemul, scris, vai! În altă limbă,

La pagina din urmă a lui când am ajuns,
Și capul și-l clătiră și tolbele lor pline, (cu săgeți n.n.)
Și-un murmur lung din gură bărbații toți au scos,
Fiindc-ai scris de Cezar așa, îmi zise unul,
Tu trebuia în țară să fii de el chemat.,,,
Așa mi-a zis, dar iată, e-a șasea iarnă, Carus
De când eu sunt aice, sub crivăț alungat.” (Pontice, IV, 13)
Din păcate, poemul getic al lui Ovidiu s-a pierdut, dar în elegiile sale au dăinuit
numeroase mărturii despre viața grea, obiceiurile, credințele strămoșilor noștri geți. Tot ce
afirmă Ovidiu reflectă realitățile de pe litoralul pontic – natură, climă, mediu ambiant, obiceiuri,
credință, îmbrăcăminte, „cruntele năvăliri barbare”, portul lor - constituie un document istoric
ce merită a fi cunoscut.
Descrierea iernii din Țara geților, pe care poetul o suportă înlăcrimat, ne sugerează
viforul năprasnic și consecințele sale.
„Când însă vine iarna cea tristă și cumplită

Și geru-mbracă țara în albul lui veșmânt
Când la miază-noapte e Crivăț și ninsoare,
Atunci să-i vezi pe barbari de viscol doborâți!
…
Atunci, de frig, barbarii își pun pe ei cojoace,
Își pun ițari: nu-și lasă decât obrazul gol;
Iar țurțurii de gheață le zuruie în plete
De alba promoroacă scânteie barba lor.
Când crivățul sălbatic, cu aspra lui suflare,

Îngheață apa mării ori Istru-nvălurat
Îndată ce s-așterne câmpia cea de gheață
Barbarii dau năvală pe caii lor cei iuți
Săgețile lor zboară departe,
Și toată-mprejurarea călări o pustiesc,
Fug oamenii! De țarini nu-i nimeni să mai vadă:
….
Iar alții cad, sărmanii, căci îi străpung îndată
Săgeți încârligate și unse cu venin.” (Triste, III, 10)
Reținem asprimea iernii tomitane, Crivățul, viforul ce dezgolește case, „barbarii” își pun
cojoace și ițari, poartă plete și barbă; barbarii năvălesc pe caii iuți, atacă cu săgeți otrăvite și
pustiesc totul în cale.
În contrast cu asprimea iernii poetul evocă freamătul primăverii scitice, renașterea
naturii și a speranței sosirii unei corăbii cu vestea repatrierii:
„Zefirii moaie frigul, dar mie iarna asta

În Sciția mai lungă mi s-a părut a fi.
….
Copiii cei zburdalnici, copilele voioase
Culeg din iarba verde sfioșii toporași
Și, iute, rândunica, sub grindă-și face cuibul
Și iute grâul verde, ce-a stat ascuns sub glie,
Își scoate capul fraged din umedul pământ.”
Reînvierea naturii cu toporașii, grâul, revenirea rândunelelor și credința populară în

rolul lor benefic asupra caselor este însoțită de speranța încetării surghiunului.
Peripețiile călătoriei de la Roma la Tomis au inspirat elegiile din Cartea I a Tristelor. În
Ponticele, epistole adresate prietenilor din Roma, Ovidiu solicită sprijinul acestora pentru
revocarea edictului. Din solitudinea surghiunului Ovidiu se adresează nobilei sale soții – Fabia,
ce i-a rămas credincioasă până la moarte.
„Fiindc-ai fost părtașă la chinurile mele

Te-or ferici pe tine, te-or invidia,
……
Dar eu, un nume veșnic ți-am dat: un dar mai mare.” (Triste, V, 14)
Obsedat de gândul morții, Ovidiu în elegia a treia (Triste, III, 3) își compune propriul
epitaf, săpat mai apoi pe soclul statuii sale din Constanța.
„Sub piatra asta doarme Ovidiu, zis Naso,

Cea preamărit iubirea! Talentul l-a ucis
Dac-ai iubit vreodată, un pic cărarea las-o
Și spune: fie-i somnul mai moale ca un vis.” (Ovidiu, Triste, traducere E. Camilar, p73)
Ca urmare a unei toponimii comune privind „Tomisul lui Ovidiu”, d-na cercetător Maria
Crișan susține că Ovidiu a murit la Cetatea Albă (Akerman), unde se află Lacul Ovidius,
preluând informații de la Miron Costin și Dimitrie Cantemir. Cantemir relatează și despre
postamentul lui Ovidiu din Pokutsia, conținând epitaful autentic, dezvăluit lui Laurentius
Muller, de învățatul polonez Wojnovkgi în 1581. Efectuându-se săpături, sub postament nu s-a
găsit nimic. Aici trebuie să fi fost primul loc de exil al poetului, apelând la Cotys ce a intervenit
pe lână Octavianus, i s-a schimbat locul de exil, la Tomisul Bosforian.
Cu mare discreție, Papa Iuliu al II-lea (1503 – 513) a transferat urna lui Ovidiu ce a
fost îngropată în Via Appia, așa cum își dorise poetul (papalitatea anatemizase poetul pentru
„Arta de a iubi”, falsul motiv al exilului).
În contrast, dl. ing. Ioan Mateescu propune căutarea rămășițelor pământești ale lui
Ovidiu în siturile arheologice de la Niculițel (Isaccea în bazilica paleocreștină) sau Halmyris
(cripta bazilicii). Dl. Mateescu, apelând la cuceririle paleontologiei propune efectuarea unui
ADN în aceste locuri. În paralel să fie supuse testului ADN și probe din cavourile familiei
Nassonienilor din Italia (Roma – Calea Flaminia, Sulmona, etc.).
D-na Maria Crișan a pus în discuție locul exilului poetului Ovidiu, susținând că: nu
Tomisul dobrogean (Constanța), ci localitatea Tomis de la Marea de Azov, la Bosforul
Cimmerian ar fi fost adevăratul loc de exil.
Dacă Tomisul dobrogean (Constanța) se afla în Geția Minor, la nordul Mării Negre
până la Marea Caspică exista Geția Major, o Massageția, regat mare și puternic, unde regina
Tomyris a respins invazia persană a lui Cirus al II-lea (529 î.Hs.). Acolo, la Marea de Azov, era
pământul geților „nedomoliți, războinici”, stăpâni în țara lor. Aceasta arată întinderea spre
Răsărit a Geto-Daciei Mari ai cărei locuitor comunicau într-o limbă unică, limba getă. Indiferent
unde am localiza Tomisul exilului lui Ovidiu, pe litoralul pontic dobrogean (Constanța) sau la
Bosforul Cimmerian, din opera tomitană a poetului reiese clar că acolo era lumea și pământul
geților, strămoșii noștri stăpâni pe acele locuri.
Însușirea limbii gete de către Ovidiu și comunicarea în această limbă cu regele poet
Cotys, din neamul tracilor odrizi, pledează pentru limba unică a strămoșilor noștri reali geții-
tracii-dacii și ilirii.
Informații prețioase despre strămoșii noștri reali ne oferă Carolus Lundius, autorul
lucrării „Zamolxis primul legiuitor al Geților”, publicată la Uppsala în 1687 și tradusă în limba
română de d-na Maria Crișan. Carolus Lundius, Profesor de Științe Juridice la Universitatea din
Uppsala, Asesor Regal și Președinte al Curții Supreme de Justiție, fusese însărcinat de regele
Carol al XI-lea cu întocmirea noii legislații. Timp de 15 ani Carolus a cercetat manuscrise și
alte documente în marile biblioteci europene inclusiv la Vatican și, documentat, argumentează
existența scrierii la geți, într-un alfabet propriu. Carolus a alcătuit un Dicționar de cuvinte gete
care nu există la noi în țară.
Acest alfabet get a fost publicat inițial de Johannes Magnus în 1554, apoi de
Bonnaventura Vulcanius Brugensis în 1571. Geții au fost primii ce au folosit un alfabet fonetic,
iar legislația la geți era scrisă dar și cântată pentru a se reține mai ușor.
D-na Maria Crișan, cercetând și comparând vechile alfabete cu cel getic,
concluzionează că „limba getă este limba protoindoeuropeană” și că „cel mai vechi alfabet este
cel getic” (vezi M. Crișan, „Geta – limbă primordială”, p. 86-87).
Din nefericire manuscrisul (cărțulia) lui Ovidiu scris în limba getă nu s-a păstrat. Există
însă dese referiri ale poetului în scrierile sale în limba getă din Tristele și Ponticele. Ele ne
relevă date prețioase despre limba unică a strămoșilor noștri reali geții, dacii, tracii și ilirii pe
care poetul și-a însușit-o, ca și relatări despre viața, obiceiurile și credințele geților.
Aniversarea bimilenarului nașterii lui Ovidiu s-a făcut la Constanța și la Sulmona. Din
respect pentru marele exilat, la 10 decembrie 1967, în sala Teatrului Orășenesc din Sulmona, s-
a desfășurat procesul de reabilitare a poetului în fața istoriei. Completul de judecată a stabilit
că pedeapsa din Edictul Imperial al lui Octavian Augustul a fost despotică. Între jurați s-a aflat
și un urmaș al geților – Nicolae Lascu.
Omagiindu-l pe Ovidiu și relația sa cu strămoșii noștri geto-daci ce-l considerau poetul
lor național, amintim celebrul tablou „Ovidiu printre geți” al pictorului francez Eugene
Delacroix, 1862. Prin forța talentului său, autorul „Metamorfozelor”, exilat la Tomis, între
„geții nemuritor și războinici”, s-a identificat cu aceștia, devenind el însuși Nemuritorul Ovidiu.
Bibliografie
1. Maria Crișan, „Cărturarii nordici despre geți și limba lor scrisă”, Ed. Verus, Buc.,
2002
2. Idem, „Geta – Limbă primordială”, Ed. Paco, Buc., 2012
3. Idem, „Publius Ovidius Naso”, Conferințe și Studii Științifice, Casa de Editură și
Presă Viața Românească, Buc., 2000
4. Ovidiu Drimba, „Istoria culturii și civilizației, Ed. Științifică și Enciclopedică,
Buc., 1984
5. Victor Eftimiu, „Opere”, vol. 8, Sonete, Buc.
6. G. D. Iscru, „Strămoșii noștri reali geții – dacii – tracii – ilirii”, Casa de Editură și
Librărie N. Bălcescu, Buc., 2014
7. Ioan N. Mateescu, „Convergențe”, Ed. Cetate, Deva, 2015
8. Horia C. Matei, „Lumea antică”, Ed. Danubius, Buc., 1991
9. N. A. Mașchin, „Istoria Romei antice”, Ed. de Stat, Buc., 1951
10. Ovidiu, ”Scrisori din Exil, ed. Mondero, Buc., 2000 (trad. Th. Naum)
11. Ovidiu, „Tristele”, Ed. Tineretului, Buc., 1957 (trad. Eusebiu Camilar).
Acţiuni politice româneşti în direcţia realizării Marii Uniri

Prof.Mircea Botiş, Pr.Radu Botiş
În nemijlocită legătură cu activitatea politică şi diplomatică dusă pe diferite planuri de
România în scopul realizării idealului său national,cu lupta purtată de conaţionalii din
provinciile aflate sub stăpânire străină,un mare număr de români au desfăşurat în diferite ţări
din Europa,precum şi în S.U.A. o acţiune multilaterală şi eficace, în cooperare cu sârbii, cehii,
polonezii etc. pentru cauza comună: victoria principiului naţionalităţilor şi recunoaşterea
acestuia drept criteriu fundamental în statuarea postbelică a lumii.
Astfel,în Franţa, Comitetul franco-român ,organizat în 1914 a depus în anii 1917-1918
îndeosebi,o largă şi variată activitate care,în 1917,odată cu sosirea unei misiuni universitare
condusă de profesorul Emil Pangrati;a crescut în mod evident,fondându-se o revistă destinată
să informeze despre motivele reale ce determinaseră România să intre în război alături de
Puterile Antantei. Totodată s-a trecut la o largă şi variată activitate care, în 1917, odată cu
sosirea delegaţiei să determine înţeleagerea, atât de către oficialităţi, cât şi de opinia publică
franceză,situaţia nou creată României prin pacea încheiată de către Rusia la Brést-Litovsk.
Înţelegerea găsită în cercuri largi ale opiniei publice din Franţa este demonstrată printre
altele şi de faptul că prin ,,Comité de l`action a l`Etranger “ au fost organizate mari manifestaţii
de simpatie.Tot atunci,la Palais Bourbon,Stephen Pichon,ministrul de externe,declară că ,,aşa
cum nu vom abandona Belgia,Serbia,Polonia, naţionalităţile oprimate pentru care luptăm spre
a le elibera, împreună cu cele mai mari democraţii din lume, aşa nu vom abandona nici
România,care s-a sacrificat,ca şi noi, pentru apărarea dreptului”. Înţelegerea pentru cauza
României se manifesta deschis,putându-se afirma că misiunile universitară şi parlamentară,
colonia română, ca şi mulţi alţi români aflaţi temporar la Paris au contribuit din plin la acest
evident succes. Un rol important în acest sens l-a avut şi Bureau de la presse roumaine, unde
lucrau oameni ca Mario Roques,profesor de limba română la Sorbona, Ed. Guérin, Sebastian
Şerbesco, Drăghicescu, Murgoci, Lapedatu ş.a. În afară de tipărirea a numeroase broşuri,graţie
acestui birou de presă s-au putut publica articole despre cauza României în ziare de larg tiraj
ca: ,,Le Temps”, ,,Le Figaro”, ,,Les Débats”, ,,Le Petit Parisien” ş.a. De asemenea, ziarele ,,La
Roumanie” şi ,,La Transylvanie” au adus o importantă contribuţie la acţiunea ce se purta pentru
a face cunoscute legitimile drepturi ale României ca şi sensul participării ei la război :dezrobirea
teritoriilor subjugate de dubla monarhie şi desăvârşirea unităţii sale naţionale şi statale.
Odată cu impunerea ,,păcii” de la Bucureşti,acţiunile patriotice s-au intensificat,
apărând, concomitent, noi iniţiative.Astfel,demne de semnalat sunt eforturile depuse în scopul
creării unei legiuni române,care urma să lupte alături de armatele aliate până la victoria finală.În
acest scop,românii transilvăneni şi bucovineni aflaţi în Franţa,au constituit un comitet de
organizare pentru formarea unei legiuni române. Concomitent, generalul Dimitrie Iliescu,fostul
şef al Statului Major,care după ,,pacea” de la Bucureşti îşi dăduse demisia, a făcut la rândul său
numeroase demersuri pe lângă forurile franceze de resort, solicitându-le concursul pentru
organizarea unei legiuni române.Printre cei solicitaţi a fost şi Albert Thomas,care a primit
imediat să facă parte din Comitetul franco-român,ce urma să conducă legiunea.Ideea formării
legiunii a cuprins curând masele de români aflaţi în Franţa,Anglia şi alte ţări,concretizându-se
prin nenumarate scrisori de adeziune,adresate Comitetului de organizare, ca cele trimise de
inginerul naval C. Ionescu-Buşilă, de sublocotenentul Grigorescu,care luptau pe frontul aliat
din Algeria sau scrisoarea căpitanului Mavrichi,aflat la Stockholm ş.a.
Formarea legiunii române a stârnit un mare entuziasm şi printre francezii care simţeau
nevoia să-şi manifeste pe această cale simpatia şi respectul faţă de România.
Printre scrisorile primite de generalul Iliescu,în august-septembrie 1918,au fost şi cea a
locotenentului de Méru,a lui Alfred Charles Lavauzélle,precum şi scrisorile locotenenţilor
Chamard,Casanelli, ca şi a multor ofiţeri şi ostaşi care mai luptaseră în România. De asemenea,
în august şi septembrie 1918,se putea constata o mare efervescenţă, o mare mişcare şi în taberele
de prizonieri transilvăneni de la Bordeaux şi La Rochelle,care, după cum atestă atât mărturiile
locotenentului Mario Roques cât şi cele ale colonelului Désprès, subscriau cu multă însufleţire
la formarea legiunii,dorind din toată inima să lupte în rândurile ei.
Sus-amintita activitate era susţinută şi de o amplă campanie publicistică împotriva păcii
dictatoriale de la Bucureşti. Imediat după semnarea ei,senatorul Drăghicescu a publicat în ,,Le
Temps” un articol,arătând că ,,acest tratat constituia,de fapt,o declaraţie de război, adresată
întregului popor roman”. A urmat apoi protestul tuturor românilor aflaţi la Paris şi anume:
Colonia română,prin Comitetul său, Comitetul Românilor din Transilvania şi Bucovina,
delegaţii la Congresul Naţiunilor oprimate,misiunea parlamentară,misiunea universitară,
publiciştii şi multe alte persoane. S-a demonstrat opiniei publice că tratatul de la Bucureşti
constituia ,,un odios instrument obţinut prin violenţă, în dispreţul celor mai elementare principii
de justiţie” şi că românii aflaţi în Franţa ridică cu mânie vocea lor pentru a vesteji acest act
monstruos. Imediat după publicarea acestui protest, a apărut în ,,L`Homme libre” , organ oficial
al guvernului, un articol în care se enumerau marile mutilări produse României de Puterile
Centrale, arătându-se: ,,Germania a spoliat-o de bogatele sale zăcăminte de petrol şi de controlul
asupra grâului şi al căilor ferate; Ungaria i-a răpit, prin rectificări de frontieră,defileul Alpilor
Transilvaniei şi Porţile Dunării; Germania şi Austro-Ungaria împreună au privat-o de dreptul
suveran asupra navigaţiei pe Dunăre şi asupra magnificului port Constanţa”. Opinia publică
franceză, adânc emoţionată şi-a manifestat indignarea scriind, fie Comitetului coloniei române,
fie altor foruri româneşti , scrisori pline de cele mai puternice sentimente de prietenie. Guvernul
francez de altfel,în ciuda acestei păci separate,continua să verse 500.000 franci lunar pentru
prizonierii români,iar în ţară soseau ştiri, destinate să susţină moralul celor atât de crunt loviţi.
O activitate de proporţii se desfăşura tot atunci şi în Italia, unde largi cercuri democratice,
cultivând glorioasele tradiţii politice moştenite de la Mazzini, Cavour şi Garibaldi, apreciau în
mod deosebit eforturile de organizare ale românilor. Prizonierii primeau de aceea un tratament
mai mult decât favorabil, putând să ia iniţiativele de organizare pe care le credeau cele mai
adecvate pentru scopul umărit.
Astfel, profesorul Simion Mândrescu, preşedinte al ,,Societa Romeni Transylvaniae-
Banato-Bucovina”, după ce a vizitat tabăra de la Cittaducale, i-a comunicat primului ministru
Orlando, că prizonierii români cer favoarea de a lupta alături de armata italiană,contra
inamicului comun. Concomitent,ofiţerii din tabăra de la Cittaducale au informat pe Alexandru
Lahovary,ministrul Romaniei la Roma, că doresc să-şi facă datoria de români faţă de neam şi
să lupte alături de armata italiană.
În aceste zile,când la 24 mai se aniversa intrarea Italiei în război,o delegaţie de români
condusă de profesorul S.Mândrescu,a aşezat steagul român la monumentul lui Victor Emanuel,
constituindu-se tot atunci şi un Comitet Italian ,,Pro Romania” . În cadrul acestui Comitet,la 30 mai
1918,Orlando a exprimat profunda admiraţie a poporului Italian pentru bravura armatei române, ca
şi ferma credinţă că România îi va reuni,în curând,sub aceeaşi conducere pe toţi fiii săi.
Într-o atare atmosferă ,s-a constituit la 18 iunie 1918, la Cittaducale, Comitetul de
Acţiune al Românilor din Transilvania, Banat şi Bucovina ,compus din 16 membri şi având ca
preşedinte pe Simion Mândrescu. Obiectivul imediat al acestui comitet era coordonarea
activităţii,strângerea într-un singur corp al celor 18.000 români din Italia,urmând ca mai târziu
să se treacă la organizarea tuturor românilor prizonieri din Austro-Ungaria. În expunerea de
motive a actului constitutiv se sublinia, în mod deosebit,că după ,,pacea” de la Bucureşti ,,ne
revine datoria şi dreptul de a continua lupta pentru unitatea naţională a tuturor românilor”.
La 9 august 1918, primul-ministru Orlando a primit în audienţă solemnă Comitetul de
acţiune al românilor,declarând că: Italia a privit şi priveşte întotdeauna cu simpatie aspiraţiile
juste ale surorii sale mai mici România. Pe noi,a adăugat el, ,,nimic nu ne desparte şi totul ne
uneşte”. Concomitent,opinia publică prin Comitetele Pro-România, a organizat în multe oraşe
manifestaţii,iar presa italiană a consacrat multe şi calde articole cauzei naţionale a României.
Consiliul pentru unitatea naţională,prezidat de Take Ionescu care îşi avea sediul la Paris,
considerând că prin înfiinţarea acestei legiuni se produsese un eveniment important favorabil
luptei pentru realizarea idealului naţional, a trimis doi delegaţi – părintele Vasile Lucaciu şi
profesorul I. Ursu,stabilind astfel contacte permanente, atât cu Comitetul de acţiune, cât şi cu
Comandantul legiunii.
În acest timp, guvernele Puterilor Aliate şi Asociate urmăreau cu interes activitatea
românilor de pretutindeni,în serviciul patriei pentru desăvârşirea unităţii naţionale şi statale.
Ambasada Statelor Unite de la Roma,de pildă,a adresat încă în iulie 1918 o scrisoare
Comitetului de acţiune,declarând că: ,,Guvernul S.U.A. observă cu simpatie şi interes progresul
iredentei române în admirabila sa cooperare cu Italia şi cu alţi cobeligeranţi împotriva
duşmanului comun”.
Dacă în Franţa şi Italia organizarea românilor s-a realizat pe o scară relativ largă,în
celălalt mare stat european aliat, Anglia, formele de organizare au fost mult mai restrânse. În
anul 1917 a luat fiinţă la Londra, Societatea Anglo-Română,având ca preşedinte pe lordul Hugh
Cecil,membru al parlamentului. Principalul scop al Societăţii era acela de a face cunoscută
opiniei publice britanice, atât dreptatea cauzei României, cât şi importanţa acestei cauze pentru
pacea şi securitatea Europei în general. Se alcătuise de asemenea un Comitet al prizonierilor
români,proveniţi din armata austro-ungară al cărui preşedinte a fost lordul Bessbough;generalul
Iliescu a organizat împreună cu Nicolae Mişu, ministrul României la Londra un serviciu de
presă şi de informaţii,serviciu care era sprijinit în mod special de lordul Derby, ministrul de
război. A arătat că propaganda românească a primit un substanţial sprijin de la Scotus Viator
(Robert Seton-Watson) un mare prieten al României.El a ajutat munca Ligii anglo-române,
uşurând publicarea în ziare de mare tiraj ca ,,Times” a unor articole referitoare la glorioasele
bătălii ale armatei române. După semnarea păcii dictatoriale de la Bucureşti,activitatea
românilor din Marea Britanie s-a intensificat,concentrându-se mai ales asupra ideii, că ,,pacea
impusă de Puterile Centrale nu izbutise să separe poporul roman de aliaţii săi”.
Serviciile de propagandă române au activat nu numai în ţările aliate, ci şi în unele ţări
neutre ca Elveţia şi Suedia.
Astfel,cu ajutorul guvernului şi al Statului Major francez,românii au izbutit să înfiinţeze
un serviciu de presă şi informaţii la Berna. A fost trimis acolo,de la Paris, colonelul Ureche,
care împreună cu Candiani,ataşatul de presă al legaţiei şi cu alţi români aflaţi în Elveţia,
informau opinia publică îndeosebi despre grava situaţie din teritoriile române ocupate de
duşmani.
Folositor şi bine informat a fost şi Serviciul de ştiri, organizat la Stockholm de Consiliul
Naţional Român .Acest serviciu a fost condus de Gh. Derussi,fost ministru la Stockholm,care
demisionase imediat după încheierea ,,păcii” de la Bucureşti. Biroul de presă şi propagandă din
Stockholm a activat în special pentru cauza reîntregirii ţării,dând ştiri ample despre situaţia
românilor din Austro-Ungaria, susţinând totodată adevărul că ,,pacea” de la Bucureşti,impusă
prin forţă, nu a despărţit România de aliaţii săi fireşti.
Un deosebit interes oferă şi eforturile consecvente ale românilor,cetăţeni americani,
depuse în scopul susţinerii luptei pentru reîntregirea ţării lor de origine. Desigur,legaţia din
Washington desfăşura şi ea o intensă activitate în această ţară aliată,dar fiind susţinută de o
masă electorală de aproape 200 000 de oameni,putea să exercite o influenţă mai eficace, atât
asupra guvernului, cât şi asupra membrilor congresului.Astfel, românii, organizaţi în 27 parohii
ortodoxe şi posedând cinci ziare, consternaţi de faptul că în mesajul din 4 ianuarie 1918 către
congres, preşedintele Wilson nu înţelesese clar problemele vitale ale naţionalităţilor subjugate
de Austro-Ungaria, au protestat cu vigoare. De aceea,când la 14 ianuarie 1918, dr.C.
Angelescu,ministrul României i-a arătat lui Wilson situaţia românilor din dubla monarhie ca şi
ţelurile de război ale ţării sale, preşedintele l-a asigurat că ,,Statele Unite sunt fericite că pot
lupta pentru libertatea popoarelor şi că vor susţine ţara noastră”. În acest climat dr.C. Angelescu
a vorbit la Asociaţia presei din Washington ca şi reprezentanţilor presei din Chicago despre
legitimitatea aspiraţiilor naţionale ale poporului,despre lupta sa de veacuri,ca şi despre modul

cum naţiunea română a intrat în război exclusiv pentru a-şi elibera conaţionalii.
Înţelegerea şi simpatia opiniei publice americane s-au manifestat curând: au apărut
numeroase broşuri-afişe, reprezentând România şi Belgia,călcate de cizma germană. Apoi,
Societăţile ,,Roumanian Relief Commitee of America” sau ,,The Roumanian Red Cross
Society” au început să strângă fonduri pentru România,sub deviza: ,,Ajutaţi România,acest
centru al civilizaţiei latine din est”.
Concomitent,românii americani au hotărât ca episcopia ortodoxă din Statele Unite să nu
mai ţină de mitropolia Sibiu,ci de cea din Bucureşti.Preoţii au declarat că doresc ,,să se sustragă
din jurisdicţia mitropoliei din Sibiu, până când în fruntea acestei mitropolii se va mai afla
colaboraţionistul Vasile Mangra şi până când Transilvania nu va trece sub stăpânire română”.
A urmat apoi o mare solemnitate la Youngstown,unde în faţa unei asistenţe de mii de români,s-
a citit ,,Hrisovul de închinare şi supunere a românilor ortodocşi din Statele Unite” care se legau
de mitropolia din Bucureşti. A doua zi, la 12/25 februarie,protopopul Ioan Podea a remis lui
Wilson acest act solemn. Preşedintele, care încă la 30 ianuarie /11 februarie 1918, declarase că
războiul va continua până când naţionalităţile vor căpăta satisfacţie deplină,a exprimat întreaga
sa simpatie acestor cetăţeni americani ce luptau pentru unitatea ţărilor de origine. În asemenea
împrejurări, ,,pacea” de la Bucureşti ,a produs întristare şi îndignare. Dr. C. Angelescu i-a
expus lui Robert Lansing secretarul Departamentului de Stat,cauzele care au provocat întreaga
situaţie şi de ce România a fost silită să semneze o atare pace oneroasă .Lansing i-a arătat că
Statele Unite acordau României întreaga simpatie,asigurând-o în prezent de tot sprijinul lor
moral,iar pentru viitor de un sprijin concret şi efectiv.
Între timp,românii din S.U.A. au acţionat cu vigoare contra ,,păcii” de la Bucureşti,fapt
concretizat şi prin scrisori şi telegrame care exprimau voinţa lor de luptă pentru desăvârşirea
unităţii naţionale. Menţionăm,de pildă,scrisoarea românilor din Detroit,cele ale Societăţilor
,,Dorul”, ,,Avram Iancu “ şi ,,Unirea” din New York,cea a ,,Comitetului Central patriotic
român” din statul Indiana precum şi cele ale unor români din Chicago şi din multe alte localităţi.
În ceea ce priveşte personalul diplomatic al legaţiei din Washington,de notat că toţi şi-
au dat demisia după semnarea ,,păcii” de la Bucureşti,activând apoi intens pentru formarea unei
legiuni române. Dr.C. Angelescu era de părere încă în martie 1918 că existau condiţii propice
pentru formarea unei atari legiuni şi că dacă România va fi obligată să semneze o pace
separată,diviziile formate în S.U.A. vor avea o deosebită valoare la conferinţa păcii.De
altfel,arăta el,românii din Statele Unite au declarat că dacă România va fi obligată să semneze
o pace separată,ei consideră de datoria lor să se înroleze în armata americană şi să formeze
divizii române,în scopul de a lupta pentru emanciparea fraţilor din Austro-Ungaria”.
În această atmosferă,solii României-Vasile Lucaciu,profesorul dr.V.Stoica,odată sosiţi
în Statele Unite-tocmai în scopul făuririi unei legiuni,se găseau în faţa unor premise deosebit
de favorabile,aceasta,cu atât mai mult,cu cât,aşa cum îi scria Stoica lui Drăghicescu de la Paris
,,chestiunea dezrobirii depline a naţiunilor a pătruns pretutindeni în spiritul poporului american”.
În iulie V.Stoica avea să comunice d-rului Angelescu faptul că 182 de organizaţii şi
parohii,întrunite la 22 iunie/5iulie 1918,într-un congres, au hotărât să se unească,creând Liga
Naţională a Românilor din America şi că un mare număr de tineri ,,vor să meargă voluntari pe
front,sub steagurile noastre ardelene”.În august,activitatea pentru formarea legiunii române
creştea odată cu voinţa românilor americani,de a contribui la eliberarea teritoriilor subjugate de
Austro-Ungaria.
În atare împrejurări şi mai ales,după ,,pacea” de la Bucureşti, s-a simţit imperios nevoia
constituirii unui Consiliu al unităţii naţionale,care să servească şi drept for de contact cu Puterile
Aliate şi Asociate,conducând concomitent şi diferitele acţiuni iniţiate în scopul realizării
idealului national. La începutul lunii octombrie 1918,s-a ajuns la o înţelegere deplină între
diferitele grupări române din emigraţie , hotărându-se constituirea acestui consiliu, la Paris,sub
preşedinţia lui Take Ionescu,cunoscutul om politic,fidel şi înflăcărat prieten al Franţei.În
componenţa Consiliului Unităţii Naţionale au intrat oameni politici atât din Transilvania cât şi
din vechea Românie. Astfel au fost aleşi vicepreşedinţi Vasile Lucaciu, Octavian Goga, dr.C.
Angelescu, Jean Th. Florescu,iar printre cei douăzeci şi cinci de membri ai consiliului, cei mai
mulţi erau transilvăneni,marcându-se astfel şi caracterul irident al noului for.
Consiliul reprezenta interesele naţionale româneşti şi avea un rol important pe plan
extern. Guvernul Italian l-a recunoscut, angajându-se că-i va da întregul sprijin pentru
satisfacerea drepturilor politice şi teritoriale ale poporului român.La 29 septembrie/12
octombrie 1918, guvernul francez l-a recunoscut şi el,iar ministrul de externe Stephen Pichon
declara în scrisoarea sa către Consiliul Unităţii Naţionale că el îl consideră ca pe interpretul
autorizat al aspiraţiilor naţionale. De asemenea, Pichon a arătat că este sigur de victoria finală
şi că spera să vadă în curând steagul românesc fluturând din nou pe teatrul de război alături de
cele ale Aliaţilor. Încheia,afirmând că Franţa şi România,vor ieşi mai strâns unite din grelele
încercări comune prin care au trecut şi trec, cimentându-se astfel în adâncime tradiţionalele
simpatii şi afinităţi reciproce. Asigura apoi consiliul că ,,poate conta pe întregul concurs al
acestui guvern”.
Încă din primele zile ale activităţii sale, Consiliul Unităţii Naţionale şi-a dovedit
utilitatea, protestând cu fermitate împotriva propunerii de federalizare a împăratului Carol.
Împreună cu Consiliile cehilor,slovacilor,sârbilor şi polonezilor,a adresat o notă Puterilor Aliate
şi Asociate, demascând noul subterfugiu al dublei monarhii care,conducându-se după o veche
tradiţie ,,căuta prin formule seducătoare să evite marile adevăruri ale gândirii politice” pentru a
continua astfel ,,sistemul său amoral şi anacronic de guvernare “.
Denunţând această nouă ipocrizie diplomatică, Consiliul Unităţii Naţionale a Românilor,
alături de celelalte consilii naţionale cerea să se ţină seama de voinţa poporului,care, prin lupta
naţională a românilor subjugaţi,prin participarea României la război,ca şi prin ţelurile ce ea
urmărise intrând în acest război, îşi exprimase categoric voinţa de a-şi desăvârşi unitatea
naţională şi statală. Această acţiune, ca şi multe altele cu caracter similar,au impus Consiliul
Unităţii Naţionale pe arena politică internaţională.Acest for a putut astfel servi,în mod real
patriei,tocmai când aceasta trăia zile de grea cumpănă.
Note:
1. Conferinţele părintelui Lucaciu,p.65; în ,,Adevărul”, an XXIX, nr.10473,din 8 mai 1916.
2. ,,America” (Cleveland),an XII,nr.56,din 15 iulie 1917
3. ,,America”,nr.52,din 1 iulie 1917. ,,În numele românilor conştienţi de chemarea şi dorinţele
lor faţă de neam şi ţara-scria ziarul-salutăm cu bucurie şi cu însufleţire Misiunea română”.Vezi
şi ,,Libertatea”,nr.1 , din 2 august 1917; ,,America”, nr.56 şi 78, din 15 iulie 1917 şi 31 august
1917; ,,Transilvania” ,din 30 august 1917; ,,Tribuna”, din 28 iulie 1917; ,,Românul”,din 18, 24
şi 30 august 1917.
4. V.Stoica, ,,În America pentru cauza românească”,Tip.Universul,Bucureşti,1926;vezi şi
articolul,,Unirea elementului românesc din Statele Unite,înfăptuită”,(,,America”,nr.109,din 16
mai 1918) .
5. ,,Libertatea”,nr.5,din 30 august 1917. Vezi şi ,,Transilvania”,nr.2 din 29 august 1917
6. ,,Transilvania”(Youngstown),nr.3, din 5 septembrie 1917.
7. ,,America”,nr.98, din 25 septembrie 1917.
8. ,,Dimineaţa”,an XII,nr.4021 din 15 mai 1915.
9. ,,America”,nr.46,din 2 martie 1918.
10. ,,America”,nr.54,din 12 martie 1918;nr.58,din 16 martie 1918 .
11. ,,Roumania”,an.1 nr.8,martie 1918,p.201-203 ; ,,America”,nr.54,din 12 martie 1918
12. ,,Românul”, din 20 noiembrie 1918.
13. Ion Clopoţel, ,,Revoluţia din 1918 şi Unirea Ardealului cu România”,Ed.revistei,,Societatea
de mâine”,Cluj,1926.
Unirea românilor din anul 2050

Stegăroiu Ionuț-Marian
Această temă a fost aleasă dintr-un motiv: celebrarea în acest an a 100 de ani de la
împlinirea idealului national prin unirea Basarabiei, Bucovinei și a Transilvaniei cu regatul
României. În acest studiu se va vorbi despre felul cum va avea loc întregirea României în anul
2050 cu următoarele teritorii: Basarabia, care a fost ruptă în trei părți și anume Basarabia de
nord, Bugeacul și Republica Moldova, Bucovina de Nord, Ținutul Herța, Cadrilaterul,
Maramureșul de Nord, Crișana de Vest, Banatul Sârbesc, Banatul Unguresc, Timocul Sârbesc,
regiunea Vidin (Bulgaria), Pocuția și Transnistria.
HARTA ROMÂNIEI MARI FĂURITĂ ÎN ANUL 1918
POSIBILA HARTĂ A ROMÂNIEI ÎN ANUL 2050

Unirea românilor din anul 2050 se va realiza în 2 etape:

-unirea României cu Republica Moldova, care în câțiva ani se va realiza datorită faptului
că mai mulți locuitori din stânga Prutului încep să înțelegă că locul lor este cu România și că
limba ,,moldovenească’’ nu este altceva decât o invenție a sovieticilor. Aici se pune problema
celor două regiuni autonome cu foarte mulți vorbitori de limbă rusă: Găgăuzia și presupusul
stat din stânga Nistrului nerecunoscut mondial cu numele ,,Republica Moldoveană Nistreană’’,
care pot pune în dificultate procesul unirii celor două state separate de râul Prut și oricând pot
decide alipirea la Rusia (asta dacă se va întâmpla odată);
- schimbarea mentalității locuitorilor din restul regiunilor precizate la începutul acestui
referat, care se poate face numai cu ajutorul locuitorilor din aceleași regiuni, împreună cu
locuitorii din România și cu românii plecați în străinătate care știu istoria reală a acestor teritorii.
Dacă în 2050, procentul unioniștilor va depăși 50% în toate regiunile din primul paragraf al
studiului, atunci se va vorbi de întregirea României. În caz că, procentul unioniștilor nu
depăsește 50% în vreuna din aceste regiuni (pot fi și câteva sau toate regiunile la un loc) în anul
respectiv, atunci procesul întregirii României poate dura până la sfârșitul acestui secol.
Pentru a înțelege cele două etape precizate mai sus, se va analiza pe scurt istoria
regiunilor precizate la începutul acestui studiu cu cele mai importante evenimente semnificative
pentru fiecare regiune, precum și modul în care a apărut mitul limbii ,,moldovenești’’ care se
menține și astăzi.
Regiunile istorice din vecinătatea României și ,,intersecțiile’’ lor cu spațiul românesc.

Subdiviziunile Țărilor Române și anume Țara Românească, Moldova, Transilvania și
Dobrogea sunt:
1.Țara Românească:
-Oltenia (cu capitala tradițională Craiova);
-Muntenia (cu capitala tradițională București);
-Timoc (cu capitala tradițională Zaicecar):
• Timocul Sârbesc;
• Timocul Bulgăresc (regiunea Vidin).
2.Moldova:
-Moldova de Vest (cu capitala tradițională Iași);
-Bucovina (cu capitala tradițională Cernăuți):
• Bucovina de Sud (ce face parte din județul Suceava);
• Bucovina de Nord (ce aparține Ucrainei).
-Basarabia (cu capitala tradițională Chișinău):
• Republica Moldova;
• Basarabia de Nord, împreună cu Bucovina de Nord și Ținutul Herța
formează regiunea Cernăuți din Ucraina;
• Basarabia de Sud (Bugeacul).
-Pocuția (cel mai important oraș din această regiune este Colomeea);
-Transnistria (cu capitala tradițională Balta);
-Ținutul Herța.
3.Transilvania (Ardealul):
-Transilvania actuală (cu capitala tradițională Cluj-Napoca);
-Maramureș (cu capitala tradițională Baia-Mare):
• Maramureșul de Sud care consituie o mare parte din județele Maramureș și
Satu-Mare din România;
• Maramureșul de Nord care reprezintă sudul regiunii Transcarpatia din

Ucraina.
-Crișana (cu capitala tradițională Oradea):
• Crișana de Est (aparține României);
• Crișana de Vest (aparține Ungariei).
-Banat (cu capitala tradițională Timișoara):
• Banatul Românesc;
• Banatul Sârbesc;
• Banatul Unguresc.
4.Dobrogea (cu capitala tradițională Constanța):
• Dobrogea de Nord (partea românească a Dobrogei);
• Dobrogea de Sud sau Cadrilater (partea bulgărească a Dobrogei).
Toate regiunile precizate mai sus au fost locuite la început de români după procesul de
etnogeneză românească, început cu cucerirea Daciei de către romani în anul 106 și terminându-
se în secolul VIII. Acest lucru se poate demonstra, dacă sunt analizate următoarele imagini de
mai jos ce reprezintă evoluția teritoriului Daciei.
DACIA ÎN TIMPUL LUI BUREBISTA
DACIA ROMANĂ
(ESTE TERITORIUL MARCAT
CU GALBEN)
DACIA ÎN TIMPUL LUI DECEBAL
LOCALIZAREA DIOCEZEI DACIA APĂRUTĂ DUPĂ RETRAGEREA AURELIANĂ
Se poate spune că și dacii liberi (dacii care nu au făcut parte din Imperiul Roman) au
devenit și ei români.
1.Basarabia (teritoriul dintre Prut și Nistru),nordul Bucovinei și Ținutul Herța

Basarabia, împreună cu Bucovina de Nord și Ținutul Herța formează Moldova de Est și
au făcut parte din Principatul Moldovei (întemeiat în secolul XIV). În 1812, Imperiul Rus
anexează Basarabia și, după sfârșitul războiului de Independență a României (1877), cele trei
județe din sudul Basarabiei (Cahul, Ismail și Bolgrad), iar în 1874 Imperiul Habsburgic
anexează Bucovina. Basarabia și Bucovina s-au unit cu România în anul 1918 în contexte
diferite:
-momentul care a dus la unirea Basarabiei cu România a fost declanșarea războiului
civil din Rusia, început cu preluarea puterii de către partidul bolșevic condus de Lenin (1917).
În Basarabia a început procesul de trezire a conștiinței naționale. Acest proces s-a încheiat cu
adoptarea de către Sfatul Țării de la Chișinău a declarației de unire a Basarabiei la data de 27
martie 1918;
-unirea Bucovinei cu România din data de 28 noiembrie 1918 a fost făcută în contextul
în care naționaliștii ucrainieni vroiau anexarea acestui teritoriu la țara lor.
Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța au fost anexate URSS-ului în anul 1940,
în urma pactului Ribbentrop-Molotov semnat la data de 23 august 1939 și vor reveni în
componența României în perioada 1941-1944.
2.Cadrilaterul (sudul Dobrogei)

În 1913, în urma Păcii de la București, Regatul României primește în componența sa
județele Durostor și Calliacra (Cadrilaterul) și în 1940, Cadrilaterul este retrocedat Bulgariei în
urma Tratatului de la Craiova.
3.Transilvania, Nordul Maramureșului, Vestul Crișanei, Banatul Sârbesc și Banatul

Unguresc
Transilvania, Maramureșul, Crișana și Banatul au făcut parte din teritoriul maghiar din
perioada medievală pănă în 1920. La 1 decembrie 1918, a fost adoptată Rezoluția de la Alba
Iulia în care se cerea unirea acestor teritorii cu Regatul României. Tratatul de la Trianon din
anul 1920 a stabilit destinul acestor teritorii astfel:
-Transilvania revenea României;
-Nordul Maramureșului revenea Cehoslovaciei;
-Vestul Crișanei făcea parte în continuare din Ungaria;
-Banatul a fost împărțit între români, sârbi și unguri.
În 1940 a fost semnat dictatul de la Viena în care Transilvania de Nord era anexată
Ungariei și la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial va reveni în componența României.
4.Pocuția, Timocul și Transnistria

Asupra acestor teritorii se vor preciza doar perioadele în care au făcut parte din spațiul
românesc, dar și alte aspecte importante cu privire la ele (dacă este cazul):
-Pocuția a făcut parte din Principatul Moldovei în perioada lui Ștefan cel Mare, când în
1490, domnul Moldovei a decis să recupereze terioriul pierdut în perioada predecesorului său
și în 1919 a fost sub controlul României și a Poloniei;
-Timocul a avut mici ,,intersecții’’ cu Țara Românească;
-Transnistria a facut parte neoficial din România în perioada 1941-1944.
Unirile din istoria României s-au făcut în anii 1600 (sub conducerea lui Mihai Viteazul),
1859 (sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza) și 1918 (în timpul regelui Ferdinand).
Cadrilaterul, Nordul Bucovinei și Basarabia au fost retrocedate de România SUB
PRESIUNEA GERMANIEI NAZISTE ȘI A URSS-ULUI.
Nașterea limbii ,,moldovenești’’

Limba ,,moldovenească’’ a luat naștere odată cu apariția Republicii Autonome Sovietice
Socialiste, stat ce a existat în componența Ucrainei Sovietice în perioada 1924-1940. Statul a
luat naștere din dorința sovieticilor care vroiau recuperarea Basarabiei și au creat această limbă
pentru a-i manipula pe românii ce existau în acest stat.
Această teorie pseudoștiințifică (teoria limbii ,,moldovenești’’) pretinde că moldovenii
sunt o națiune diferită de cea a „românilor imperialiști opresori”. După al doilea război
mondial, această teorie va deveni parte a ideologiei oficiale deznaționalizatoare a Partidului
Comunist din RSS Moldovenească. Lingvistul Leonid Madan a alcătuit o nouă limbă literară,pe
baza graiurilor moldovenești din Transnistria și Basarabia, împrumuturilor din rusă și unor
neologisme născocite de el însuși. La începutul anilor '30 în întreaga Uniune Sovietică a existat
o tendință de trecere a scrisului diferitelor popoare la alfabetul latin, se plănuia ca însăși limba
rusă să fie trecută la alfabet latin. Cu acest prilej, în 1932 a trecut la alfabetul latin și „limba
moldovenească”, renunțîndu-se la gramatica lui Leonid Madan (ale cărui cărți au fost scoase
din biblioteci și distruse) și folosindu-se limba română literară. În 1937, intelectualii români
și activiștii comuniști de etnie română din RASSM au fost acuzați de către autoritățile sovietice
că ar spiona și ar organiza sabotaje și aproape toți au fost îndepărtați din funcțiile publice,
deportați sau executați. Conform unei noi tendințe generale din Uniunea Sovietică, limba
,,moldovenească” a trecut înapoi la alfabetul chirilic, revenindu-se la teoria unei limbi și
etnicități moldovenești diferite de cea română, fără însă să se revină în totalitate la limba
literară creată de Leonid Madan.
Și azi mai este prezentă pe teritoriul Republicii Moldova, precum și în regiunea Cernăuți
și Bugeac, această limbă falsă creată de sovietici. În 2013, Curtea Constituțională a Republicii
Moldova a zis foarte clar că limba Republicii Moldova este limba română, așa cum apare și în
declarația de independență a acestui stat românesc de peste Prut.
Unul dintre factorii care ar putea decide această unire ar fi structura populației din
teritoriile precizate la începutul eseului, dar e imposibil, pentru că românii din aceste teritorii
sunt pe cale de dispariție din cauza autorităților din statele vecine României cărora ori nu le
pasă sau legislația din țara respectivă nu le permite să își studieze limba maternă. Mai jos vor
fi luate, pentru exemplificare recesământul României din 1930, precum și ultimele recesământe
din teritoriile ce au aparținut României Interbelice.
În harta de mai sus, sunt reprezentate rezultatele recesământului din 1930 pe criterii
etnice și acestea se interpretează astfel: românii depășeau 50% în majoritatea județelor din
cadrul României Interbelice. Numai în județele Ciuc, Ordohei și Trei Scaune, maghiarii erau
majoritari, iar în Cadrilater, bulgarii nu depășeau 50%.
Structura populației din punct de vedere etnic în prezent din regiunea Cernăuți, Bugeac
(ambele regiuni din Ucraina), Cadrilater (regiunile Dobrici și Silistra din Bulgaria) și Republica
Moldova.
Conform datelor recensământului din anul 2001, în regiunea Cernăuţi locuiau
reprezentanţi ai 76 de naţionalităţi, ceea ce vădeşte despre diversitatea structurii naţionale a
populaţiei ţinutului. În regiune mai sunt reprezentanţi ai astfel de popoare, ca americani din
SUA, afgani, altaici, perşi, cubanezi, cumâci, nanai ş.a. Cei mai numeroşi în regiunea Cernăuţi
sunt reprezentanţii a 7 grupe etnice: ucraineni (75,0%), români (12,7%), moldoveni (7,3%),
ruşi (4,1%), polonezi (0,3%), bieloruşi (0,2%) şi evrei (0,2%).
Conform recensământului ucrainean din 2001, populația totală a Bugeacului este de
617.200 de persoane. În această regiune istorică, alături de o majoritate relativă ucraineană
de 246.900 persoane (40%), locuiesc 129.000 de bulgari (21%), 124.500 ruși (20%) și 78.300
de români/moldoveni (13%).
Conform recesământului populației din 2011, în regiunea Dobrici locuiesc 189 677 de
oameni din care sunt identificați 173 899 de locuitori grupați astfel:
-Bulgari: 131 114 (75.40%);
-Turci: 23 484 (13.50%);
-Rromi: 15 323 (8.81%);
-Alții și neidentificați: 3 978 (2.29%).
Un număr de 15 000 de oameni nu și-au declarat apartenența etnică.
Conform aceluiași recesământ din Bulgaria, în regiunea Silistra locuiesc 119 474 de
oameni din care sunt identificați 111 590 de locuitori grupați astfel:
-Bulgari: 64 050 ( 57,40 % );
-Turci: 40 272 ( 36,09 % );
-Rromi: 5 697 ( 5,11 % );
-Alții și neidentificați: 1 571 ( 1,41 % ).
Conform recesământului din 2017, în Republica Moldova locuiau 2.998.235 de
cetățeni. 75,1% din populația Republicii Moldova care și-au declarat etnia au afirmat că sunt
moldoveni, români — 7,0%, ucraineni — 6,6%, găgăuzi — 4,6%, ruși — 4,1%, bulgari — 1,9%,
romi — 0,3%, celelalte etnii constituind 0,5% din populație.
Un alt factor ce poate determina posibila întregire a României în 2050 ar fi anumite
evenimente actuale din Europa care pot decide viitoarea hartă politică a continentului și ca
exemplu poate fi dat referendumul din Crimeea din 2014 în care s-a votat anexarea peninsulei
la Rusia și tot în același an a izbucnit conflictul din estul Ucrainei controlat de separatiștii pro-
ruși și oricând se poate extinde pe tot teritoriul al Ucrainei, terminându-se cu anexarea acestei
țări la Rusia.
Revenind la etapele prin care se va realiza unirea românilor din anul 2050, precizate mai
sus, în acest context va apărea o asociație ce se va concentra la realizarea celei de a doua etape
și anume Asociația Liga celor 100 de Unioniști, ce va cuprinde 100 de români care locuiesc în
regiunile din posibila hartă a României Întregite din 2050 care se află la începutul acestui studiu.
Site-urile de unde au fost extrase informațiile despre structura populației din regiunile
ce au aparținut României Interbelice și imaginea cu structura etnică a României din anul 1930,
precum și imaginile cu evoluția teritoriului Daciei și cu privire la mitul limbii ,,moldovenești’’:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Recensământul_din_1930
https://ro.wikipedia.org/wiki/Bugeac
http://buktolerance.com.ua/?page_id=3272&lang=mo
https://en.wikipedia.org/wiki/Dobrich_Province
https://en.wikipedia.org/wiki/Silistra_Province
https://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_Autonomă_Sovietică_Socialistă_Moldovenească
https://sputnik.md/moldova/20170331/11922533/sputnik-recensamant-moldova-
populatie.html
christianferoviarul.blogspot.com/2009/05/harta-daciei-in-timpul-lui-burebista.html
www.istorie-pe-scurt.ro/cum-aratau-orasele-daciei-romane/dacia-romana-4/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Dioceza_Dacia
https://ro.wikipedia.org/wiki/Burebista
Pentru cei ce sunt interesați de regiunile precizate la începutul acestui studiu, aceștia au
la dispoziție următoarele site-uri:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Regiuni_istorice_românești
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/02/16/ce-stim-despre-pocutia-si-despre-
romanii-care-au-trait-in-pocutia/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Timoc
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/11/02/istorie-transnistreana-2/
https://www.activenews.ro/stiri-basarabia/2-martie-1992-26-de-ani-de-la-inceputul-
razboiului-romano-rus-din-Transnistria-130830
www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/romani-valea-timocului-vlahi/
www.revistamiscarea.ro/transnistria-este-pamant-romanesc/
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cum-a-incercat-antonescu-sa-alipeasca-
timocul-romaniei
https://adevarul.ro/locale/timisoara/vlahii-valea-timocului-traiesc-precum-indienii-
america-au-infiintat-natiune-artificiala-nu-nicio-legatura-romania-
1_532f15030d133766a828f23f/index.html
https://ortodoxinfo.ro/2018/09/11/serbia-recunoaste-oficial-minoritatea-romana-din-valea-
timocului/
http://www.ziarultimisoara.ro/actualitate/396-romanii-si-vlahii-din-serbia-lupta-impreuna-
pentru-a-si-apara-identitatea-neamului
Zalmoxe ( Zamolxe) în scrierile istorice și literare

prof. univ. dr. Raisa Radu
În primii ani de școală, am aflat despre Zamolxe și așa l-am numit până în prezent. Mă
voi referi, în continuare, la cele două denumiri – Zalmoxe și Zamolxe. Literatura
zalmoxologică (zamolxologică) antică, medievală şi cea mai recentă ridică problema numelui
zeului get: Zalmoxe sau Zamolxe. Herodot, Platon, Jordanes, Porphyrius, Mircea Eliade,
Vasile Pârvan au folosit numele de Zalmoxe. Lucian, Diogenes Laertios, Carolus Lundius,
Lucian Blaga, Th. Mommsen l-au folosit pe cel de Zamolxe. Porphyrius este de părere că
numele Zalmoxis derivă din cuvântul trac „zalmos” care înseamnă blană. Aceasta, deoarece,
potrivit legendei, la naştere, o blană de urs a fost aruncată peste băiatul nou născut. Praetorius
preferă numele Zamolxis52. El susţine că acesta corespunde cuvântului lituanian „Zemeluks”
care înseamnă divinitate a pământului.
Ion I. Russu, în prestigioasa lucrare „Religia geto-dacilor”, analizează, pe scurt, un
număr impresionant de cărți ale căror autori se referă unii, la Zamolxe, alții, la Zalmoxe.
Cercetarea bibliografică începe cu Praetorius care, în lucrarea „Orbis Gothicus”, din anul
1688, menționează ambele variante, înclinând, așa cum am arătat, spre Zamolxis. Jakob
Grimm considera că Zamolxis este germanicul Wodan. W. Tomaschek îl compara pe
Zamolxis cu vedicul Rudra, zeul trăsnetului, cu Rubhus, zeul vegetației. Kretschmer consideră
că Zamolxis este forma genuină, din care, prin metateză, apare varianta Zalmoxis. El afirmă că
Zamolxis este un nume hibrid scito-tracic: zamol - cuvânt tracic, xis - cuvânt scitic. A.D.
Xenopol susținea că religia lui Zamolxe era o reproducere, în formă nouă, a cultului lui
Zarathustra, amestecat cu alte elemente. După Gr. Tocilescu, cultul lui Zalmoxe ne duce, de-a
dreptul, la cultul dionysiac al traco-frigianului Sabazius. Acesta își luase numele de Zalmoxe
de la mantaua pe care o purta (blana de urs). G.I. Kazarov consideră că forma corectă a numelui
este Zalmoxis care poate să fi fost un zeu-urs, reminiscență a vechiului totemism trac. C.
Clemen, I. Coman folosesc, în studiile lor, scrise în limba franceză, numele de Zalmoxis53.
Cine are dreptate?
Cartea lui Carolus Lundius „Zamolxis primus Getarum legislator”54 a fost tipărită,
în anul 1687, la Upsala. În cărţile şi studiile zalmoxologilor (zamolxologilor) pe care le-am
studiat, nu apare menţionat numele lui Carolus Lundius. Probabil, peste carte și autor s-a
aşternut uitarea.
Omul de ştiinţă Carolus Lundius, erudit profesor de ştiinţe juridice de la Universitatea
din Upsala, a primit din partea regelui Suediei, Carol al XI-lea, sarcina de a revizui întreaga
legislaţie a regatului. Savantul, timp de peste un deceniu, a făcut cercetări în toate bibliotecile
importante din Europa, inclusiv în aceea a Vaticanului. După aceste riguroase studii, Carolus
Lundius „a adus îmbunătăţiri întregii legislaţii suedeze, la toate nivelele şi compartimentele”55
Lucrarea este fundamentată pe operele unor istorici din Antichitate şi din Evul Mediu –
Herodot, Platon, Cicero, Diogenes Laertios, Strabon, Porphyrius, Ioannes Magnus Gothus,
Procopius, Jordanes – şi pe unele informaţii dobândite din tăbliţele cerate, din codexuri, din
incunabule, din Scrierile Eddice. Prin apelul la autoritatea înaintaşilor, Lundius consideră că
52
Russu, Ion, I., Religia geto-dacilor, Cluj, Tipografia Cartea Românească, 1947, p. 66; Ion I. Russu a creat
termenul “zamolxologi”.
53
Ibidem, pp. 66, 68, 69, 70, 72
54
Cartea a fost descoperită, într-un anticariat european, de doctorul Napoleon Săvescu. A fost tradusă din limba
latină de doamna Maria Crișan
55
Crişan, M., Cuvânt înainte la ediţia a II-a, Carolus Lundius, Zamolse Primul Legiuitor al Geţilor, Bucureşti,
Editura Bucureştilor, 2004, p. 7
oferă o bază solidă lucrării sale. În acest sens, el se exprimă: „Este nevoie, pentru mine însumi,
să mă pun la adăpostul acelui pasaj lăudat din Herodot”56.
Capitolul al doilea al cărţii se intitulează: „În concordanţă cu sursele anterioare lui
Jordanes, toate populaţiile Europei – ba şi ale Asiei şi Americii -, se trag din Scandinavia”.
Carolus Lundius susţine afirmaţia lui Jordanes care consideră Scandia (Scandinavia) ca fiind
„fabrica popoarelor, un pântec al naţiunilor”57, invocând documente literare, istorice, juridice,
lingvistice, precum şi ideea migraţiei naturale a popoarelor nordice spre sud. Din Scandinavia
noastră, scrie Lundius, a ieșit „o grămadă imensă de coloniști și s-au răspândit, din acest pântec,
în toate părțile lumii. Aceștia au fost geții (goții) care, adesea, înainte și după Cristos, au
colindat, înarmați, pământul, în lung și lat, și l-au cucerit”58. Există și în zilele noastre scriitori
ce susțin ideea migrației hiperboreene care ar fi „o coborâre din indistincția polară
primordială”, prin mai multe etape, pe verticala Nord-Sud. Această verticală trece și prin
Dacia59. Nu am argumente pentru aprobarea sau contestarea acestor afirmații. Dacă apelez la
simțul comun, înclin să nu cred cele susținute de acești scriitori.
Carolus Lundius folosește afirmația lui Jordanes: „De reţinut acest adevăr unic şi anume
că geţii şi goţii au fost unul şi acelaşi neam şi că aceştia s-au mai chemat şi cu numele de sciţi”60.
Jordanes utilizează termenul „getae” când se referă la istoria veche şi termenul „gothi” când
vorbeşte de istoria mai recentă61. Mircea Eliade susţine că Zalmoxis, „dispărut la daco-romani,
a supravieţuit departe de ţara sa, în tradiţiile gotice şi, prin urmare, în erudiţia istoriografică,
foarte mitologizată, a Occidentului. A supravieţuit tocmai pentru că simboliza, într-un anumit
fel, geniul geto-dacilor”62. Eliade îi menţionează pe Jordanes, pe Isidor de Seville, pe Iulian
Apostatul, pe Orossius care îi identifică pe goţi cu geţii. De asemenea, se referă la unele hărţi
medievale pe care Danemarca era numită Dacia sau Gothia. În secolul al XIII-lea, când Jordanes
începe să fie citit în Spania, dacii intră în genealogia poporului spaniol. În „Cronica General”
a regelui Alfonso el Sabio apar, sub influenţa lui Jordanes, menţiuni despre Daçia sau Goçia,
despre Zamolxen, despre Boruista, despre Dicineo. În Dicționarul religiilor, Eliade și Culianu
susțin că Jordanes, istoricul goților, s-a născut pe coasta apuseană a Mării Negre, vechiul tărâm
al geților. El avea tot interesul „să-i transforme pe pioșii geți în strămoșii goților”63. Dintre
scriitorii din secolul al XIX-lea, doar Jacob Grimm a preluat ideea lui Jordanes şi „pentru toate
aspectele religiei şi vieţii sociale getice a găsit analogii germane, mai mult sau mai puţin
apropiate64. Unii autori consideră că Jordanes a făcut o confuzie între goți și geți din cauza
asemănării scrierii, alții socot că a luat, intenționat, pentru goți „trecutul eroic al geților”65.
În „Salutul” adresat cititorilor, Carolus Lundius consideră că vor fi unii care vor socoti
că ceea ce a făcut el este mai puţin corect, prin faptul că, vorbind despre începuturile legilor la
geţi, se referă, „în primul rând, la Samolse”. Dar, „despre stilul lui Samolse ne stă mărturie
autoritatea unor istorici antici care consemnează totul cu toată claritatea”66, adaugă scriitorul.
Încă de la începutul lucrării, Lundius afirmă că multe documente, atunci când vorbesc despre
originea legilor paternale, fac referire la Samolse. „Cele dintâi legi la sueoni şi goţi (geţi) au
fost alcătuite de Samolse”67 scrie Messenius. Pe parcursul lucrării, Lundius se referă, de multe
56
Lundius, C., Zamolse primul legiuitor al geţilor, Bucureşti, Editura Bucureştilor, 2004, p.109
57
Ibidem, p. 46
58
Ibidem, p. 41
59
Lovinescu, V., Dacia hiperboreană, București, Editura Rosmarin, 1996, pp. 14-15
60
Lundius, op. cit., p. 27
61
Eliade, M., De la Zalmoxis la Genghis-Han, Bucureşti, Editura Știinţifică şi Enciclopedică, p. 83
62
Ibidem, pp. 80, 81
63
Eliade/Culianu, Dicționar al religiilor, București, Editura Humanitas, 1996, p. 232
64
Russu, I.I., op. cit.,, ....... p. 66
65
David, Ghe., Cartea eroilor națiunii germane, Magazin istoric nr. 7/1980, p.11
66
Lundius, C., op. cit., p.24
67
Ibidem, p. 27
ori, la această situaţie. Într-un incunabul, se menţionează că „Samolse a fost cel dintâi care, cu
un deosebit meşteşug, şi-a scris legile”68. Lundius susţine că, prin apelul la multitudinea de
surse documentare, poate afirma că „pe vremea lui Samolxe au existat legi scrise” 69. El
consideră că filosofia şi teologia lui Zamolxe au influenţat legislaţia. De la Pythagora, Zamolxe
şi-a însuşit idei, precum: „să nu treci peste îndatoririle echităţii şi dreptăţii”, „să sprijini legea,
să duci război împotriva ilegalităţii”70. Aceste valori - echitatea, dreptatea, respectarea
legalităţii - au devenit norme juridice. „Din filosofia lui Samolse, strămoşii noştri au
fundamentat principiile şi preceptele dreptului şi justiţiei, foarte corect”, „ele s-au revărsat în
for și sunt exemple de nezdruncinat ale adevărului”71, afirmă Lundius. În ultimul capitol al
lucrării, el recurge la definiții asemănătoare celor din geometrie pentru a face observabilă
existența aceleeași rațiuni, aceluiași adevăr, aceleiași legi în ambele e cazuri – Filosofia lui
Zamolxe și Justiția din vremea sa.
Carolus Lundius afirmă că despre Samolxe „nu se ştie exact dacă a fost sau nu om şi
când s-a născut. Totuşi, cei mai mulţi autori susţin, cu cea mai mare uşurinţă, că s-a născut într-
un loc pe Pământul Tracic. Pe atunci, acolo, locuiau geţii, adică cei mai curajoşi şi mai drepţi
dintre traci, după cuvintele lui Herodot”72. Iată că Lundius citează această expresie, atât de
dragă nouă, românilor. La virtuţile enumerate, Procopius o adaugă şi pe aceea de „neînvinşi”.
Lundius face referire la izvoarele pe care le-a folosit Herodot – „vorbele care circulau
la băştinaşi”73, adică povestirile elenilor care locuiau în Helespont şi în Pont. Savantul suedez
nu se mulţumeşte, doar, cu o singură sursă, el îl citeză şi pe Cicero care afirmă că „au existat
poeţi care, înaintea lui Herodot, l-au cântat pe Samolse în poeziile lor festive. Iar cuvintele lui
Cicero sunt în deplină consonanţă cu toate manuscrisele şi cărţile noastre”74. Apoi, Lundius se
foloseşte de capitolul 95 din cartea a IV-a a „Istoriilor” lui Herodot, prezentând tot ceea ce se
ştie despre existenţa, ca om, a lui Zamolxe. Grigore Tocilescu susţine că „Herodot este singurul
care vorbeşte despre Zalmoxe din propria informaţie, pe când toţi ceilalţi nu fac decât a
reproduce lucruri rău înţelese, confuze, cele mai multe deduse din propria-le imaginaţie sau din
sorginţi cu totul nesigure, stricate”75.
Herodot şi Diogenes Laertios îl menţionează pe Zamolxe ca fiind sclav al lui
Pythagora. Trăind în preajma unui om atât de învăţat, Zamolxe s-a instruit, însuşindu-şi
cunoştinţele ilustrului său maestru care era cunoscător nu numai al tainelor matematicii, dar şi
ale moralei. „Cel mai de seamă lucru în viaţa umană este arta de a îndrepta sufletul spre bine
sau spre rău. Fericiţi sunt oamenii care posedă un suflet bun”76, susţinea Pythagora. De tânăr,
Pythagora era dornic de învăţătură. A călătorit mult, iniţiindu-se în misterele şi ritualurile din
ţările pe care le-a vizitat, mai ales, din Egipt. În „Codexul” regelui Ioanes al III-lea, apare
informaţia că Zamolxe s-a angajat, „ca sclav, la Pythagora, vestit în toată Grecia, care cunoştea,
ca în palmă, succesiunea stelelor, cultul lui Zeus şi diferenţa dintre bine şi rău.”77
După ce s-a eliberat, Zamolxe a dobândit o mare avuţie. În „Codexul” regelui Ioanes al
III-lea, preluându-se ideea lui Strabon, se menţionează că Zamolxe, „ajungând în Egipt, s-a
instruit în instituţiile şi religia acelui popor şi, în cele din urmă, s-a întors acasă”78. A procedat
la fel ca maestrul său. Într-un incunabul, apare incredibila relatare: „După ce s-a eliberat,
68
Ibidem, p. 103
69
Ibidem, p. 100
70
Diogene Laertios, Despre viețile și doctrinele filosofilor, București, Editura Academiei, 1963, pp. 400, 401
71
Lundius, C., op. cit., pp. 167, 168
72
Lundius, C., op. cit., pp. 26-27; Herodot, Istorii I, Bucureşti, Editura Știinţifică, 1961, p.345
73
Lundius, op. cit. p.101
74
Ibidem, p. 103
75
Russu, I.I., op. cit., p. 84
76
Diogenes Laertios, op. cit., p. 403
77
Lundius, C., op. cit.,p.104
78
ibidem, p. 104
Samolse a sosit la noi şi comiţiile, formate din cetăţenii strânşi laolată din întregul imperiu al
sueonilor, au venit pentru a-l sărbători”79. Nu pot fi sigură că afirmația este adevărată.
Întors în patrie, Zamolxe a observat diferenţa dintre gradul de civilizaţie al tracilor şi
acela al ionienilor. Ca unul ce-şi însuşise moravurile şi exigeţele modului de viaţă ionian,
Zamolxe „a început să împărtăşească geţilor preceptele filosofice şi legile de aur pe care le
învăţase de la dascălul său”80, ne informează Lundius, citându-l pe Joannes Magnus Gothus
care, la rândul său, se inspirase din „Geografia” lui Strabon. Preocuparea pentru ameliorarea
vieții și a moravurilor evidențiază faptul că lui Zamolxe nu-i erau indiferente soarta și viitorul
comunității în care trăia. A început o muncă de educaţie. Pentru înfăpuirea acestui scop, a
construit o casă de oaspeţi, unde i-a invitat pe cetăţenii de frunte ai ţării. Datorită cunoştinţelor
astronomice şi a artei de a prezice viitorul după semnele cereşti, preluate de la Pythagora,
Zamolxe s-a bucurat de admiraţia concetăţenilor săi. „Regele l-a primit cu mare cinste şi l-a
luat, ca asociat, la guvernare. Samolse administra treburile regale şi pe cele divine”,81 ne spune
Lundius. La ospeţele din casa lui, Zamolxe le spunea celor prezenţi că nici el, nici comesenii şi
nici urmaşii acestora nu vor muri, ci se vor muta, numai, într-un loc, unde, trăind de-a pururea,
vor avea parte de toate bunătăţile82. Nu apare această idee şi în religia creştină? Mircea Eliade
consideră că „andreonul în care Zamolxe îşi primea oaspeţii aminteşte de sala în care Pythagora
predica la Crotona”83. Într-adevăr, la lecţiile serale ţinute de Pythagora, participau 600 de
persoane84, ne informează Diogenes Laertios.
Între timp, Zamolxe şi-a construit o locuinţă subpământeană. Probabil, când şi-a dat
seama că ideea lui despre nemurire a început să fie acceptată de oaspeţii săi, Zamolxe a coborât
în locuinţa subpământeană, unde a stat ascuns vreme de trei ani. Apoi, s-a întors printre ai săi,
oferind, astfel, credibilitate spuselor sale anterioare despre nemurire. Este acesta un exemplu
de sacrificiu al unei personalităţi făcut pentru a-şi convinge semenii şi a putea, apoi, să modifice
unele credinţe şi comportamente. Lundius, citează dintr-un incunabul: „Mă întreb oare mai
există un exemplu asemănător în care să se poată face dovada legăturii între vorbă şi faptă”?85
Malchus, menţionat de Lundius, afirmă că Zamolxe l-a imitat, astfel, pe Pythagora care a intrat
în peştera Ida. Diogenes Laertios scrie că Hermip „povesteşte că Pythagora, sosind în Italia,
şi-a făcut o locuinţă subterană şi a rugat-o pe mama sa să scrie pe o tăbliţă tot ce se întâmplă,
notând şi timpul, şi să i-o trimită jos până va ieşi din pământ. Ea făcu întocmai. După câtva
timp (şapte ani), Pythagora veni, sus, uscat şi arătând ca un schelet, pe urmă se duse la adunare
şi declară că a sosit din Hades şi le citi tot ce se întâmplase. Cetăţenii au fost aşa de mişcaţi că
plângeau şi se văitau şi socoteau că Pythagora are ceva de esenţă divină în el”.86 Se observă
multe similarităţi între viaţa lui Zamolxe şi a maestrului său, Pythagora. O afirmaţie a lui
Herodot care a stârnit întrebări se referă la faptul că tracii cuprinşi de părere de rău după
dispariţia lui Zalmoxe l-au jelit „ca pe un mort”. Mircea Eliade consideră că acest detaliu este
de neînţeles - cum au ajuns geţii la concluzia că Zalmoxe a murit, dacă nu i-au găsit corpul?87
Cred că trebuie să ţinem seama de faptul că Herodot se exprimă „ca pe un mort” şi nu ca „fiind
mort”. Dispariția unei persoane și neapariția ei, timp îndelungat, ne determină să presupunem
că aceasta a murit.
79
ibidem, p. 103
80
ibidem, p. 100
81
ibidem, p. 104
82
Lundius, C., op. cit., p. 101; Herodot, op. cit., p.346
83
Eliade, M., op. cit., p.41
84
85
Lundius, C., op. cit., p 103
86
87
Eliade, M., op. cit., p. 40
Dacă în capitolul 95, Herodot afirmă despre Zalmoxe că a fost sclavul lui Pythagora, în
capitolul 96, socoate că „Zalmoxe a trăit cu multă vreme înainte de Pythagora”88. Lundius
adaugă că nu poate să fi fost altfel, „de vreme ce Zeus, care era cinstit la goţi (geţi), se dovedeşte
a fi unul şi acelaşi cu Samolse”89. Dacă datele nașterii și morții lui Pythagora sunt fixate, cu
aproximație, în istorie, dspre Zalmoxe este mai greu să ne pronunțăm referitor la aceste jaloane
temporale. I. Coman scrie că Hermippe din Smyrne afirmă că Pythagora a imitat ideile tracilor
și nu invers90. Cine are dreptate?
Lundius se întoarce la capitolul 94, unde Herodot prezintă modul în care geţii înţelegeau
nemurirea: „Iată în ce chip se socot ei nemuritori: credinţa lor este că ei nu mor, ci că cel ce
piere se duce la Zalmoxe, divinitatea lor, pe care unii îl cred acelaşi cu Gebeleizis”91. Herodot
expune două metode prin care geții credeau că se asigură nemurirea: “sacrificiul uman și
prezentarea doleanțelor poporului în fața lui Zalmoxe”92. Herodot prezintă ritualul trimiterii
solului la Zalmoxe astfel: “Tot în al cincilea an, aruncă sorții și, întotdeauna, pe acel dintre ei
pe care cade sorțul îl trimit cu solie la Zalmoxe, încredințându-i de fiecare dată toate nevoile
lor. Trimiterea solului se face astfel: Câțiva dintre ei, așezându-se la rând, țin cu vârful în sus
trei sulițe, iar alții, apucându-l de mâini și picioare pe cel trimis la Zalmoxe, îl leagănă de câteva
ori și apoi, făcându-i vânt, îl aruncă în sus peste vârfurile sulițelor. Dacă în cădere omul moare
străpuns, rămân încredințați că zeul le este binevoitor, dacă nu moare, atunci îl învinuesc pe sol,
hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el, trimit pe altul. Tot ce au de cerut îi spun
solului cât mai e în viață“93. Unde îl întâlnea solul pe Zalmoxe? “Pe culmile înalte ale Muntelui
Cogaionon”94, ne încredințează I. Coman. D’Anville în lucrarea “Mémoire sur la nation de
Gétes et sur le pontife adoré chez cette nation”, publicată în anul 1759, îl consideră pe
Zamolxe echivalentul lui Dalai – Lama și scrie că Muntele Sacru Cogaion se află în Carpați,
în regiunea Cașin95.
Există o controversă între zalmoxologi (zamolxologi) referitoare la problema nemuririi.
Herodot nu spune că sufletul separat de corp se duce la Zamolxe. Cu toate acestea, I. Coman
afirmă că, după părerea geților, numai sufletul putea ajunge la Zalmoxe. „Numai sufletul era
nemuritor, nu trupul care era disprețuit la geți”96, scrie I. Coman. Prin duh, prin meditații, prin
rugăciunea încredințată unui suflet se făcea legătura cu Zalmoxe, adaugă autorul. Lucian
Blaga, referindu-se critic la lucrarea Getica a lui Vasile Pârvan, aduce, de asemenea, în
discuţie problema nemuririi, întrebându-se dacă este numai a sufletului sau şi a trupului. Vasile
Pârvan afirmă că, doar, sufletul este nemuritor, trupul fiind o împiedicare pentru suflet de a se
bucura de nemurire. „Omul nu poate ajunge la nemurire decât curăţindu-se de orice fel de
patimă: carnea, vinul, femeile sunt o murdărire a sufletului”97, spune Pârvan. În felul acesta,
susţine Blaga, ilustrul nostru istoric atribuie „unui popor arian, ca geţii, concepţii care implică
o seamă de etape de gândire filosofică foarte susţinută”98. Celelalte popoare ariene aveau o
concepţie materială despre suflet. Ele considerau nemurirea nu neapărat un atribut firesc al
sufletului, ci, mai curând, un dar de obţinut. „Adesea, nemurirea trebuie dobândită pe diverse
căi, prin vrăji, prin leacuri, prin rituri speciale sau prin jertfe cum este aceea a căderii în război.
Dacă nemurirea ar fi un atribut al spiritului, o însuşire firească a acestuia, n-ar mai fi nevoie de
88
Herodot, op. cit.,p.346
89
Lundius, op. cit., p. 109
90
Coman, I., L’imortalité chez les thraco-géto-daces, Revue de l’Histoire des Religions 3/1981, 251
91
Herodot, op.cit., 345; Lundius, C., op. cit. p. 156
92
Coman, I., op. cit., p. 247
93
Herodot, op. cit., p. 345
94
95
Ibidem, p. 66
96
Ibidem, p.73
97
Pârvan, V., Getica, București, Editura Minerva, 1982, p. 91
98
Blaga, L., Getica,......., p. 20
nicio magie farmacologică”99, susţine Blaga. Consider că întoarcerea, după trei ani, a lui
Zamolxe, în integralitatea sa, din locul promis, este o dovadă că, în concepția lui, sufletul
nemuritor are ataşat trupul. Acest loc promis va deveni, apoi, spațiul în care geţii îl vor întâlni
pe Zamolxe.
Se pare că această credinţa în nemurirea sufletului a preluat-o Zamolxe de la Pythagora,
iar acesta de la dascălul său, Pherekide Sirianul. Dar, la Pythagora, nemurirea sufletului se
produce prin metempsihoză. Carolus Lundius arată că de la Herodot „aflăm că moartea poate
fi pe drept numită tihnă, căci, într-adevăr, sufletele erau în afara nenorocirilor şi a mizeriilor
de tot felul; Cicero socoteşte că nu e vorba de o odihnă tihnită pentru cei credincioşi, lipsită de
nenorociri, ci cu adevărat un început veşnic al unei fericiri de durată”100.
Enunţarea numelui Gebeleizis a suscitat multe ipoteze şi discuţii. Lundius îşi exprimă
părerea că acest zeu „numit Gefeleisis este un dătător de odihnă, aşa l-au numit goţii în limba
gotică”101. El scrie că Gebeleizis ar putea fi interpretat şi ca Jupiter tunătorul, fulgerătorul. Dar,
după cum reiese din scrierile anterioare, acest zeu pare să nu se fi amestecat în treburile juridice,
ca Zamolxe, adaugă el. În secolul al XIX-lea, W. Froehner susține că zeul suprem al geților
era Gebeleizis. Zamolxe, un om cu o inteligență superioară și profet al Daciei, s-a identificat cu
zeitatea locală – Gebeleizis. De asemenea, C. Gooss consideră că zeul soarelui pare să se fi
numit, mai întâii, Gebeleizis. Numele lui a fost înlăturat de Zamolxis care ar putea fi înțeles ca
o ipostază a lui Gebeleizis. Și Mullenhoff afirmă că zeul suprem era Gebeleizis căruia i s-a
substituit Zamolxis102. Referitor la cele două nume – Zalmoxe şi Gebeleizis – V. Pârvan are o
părere originală. El consideră că aceste cuvinte sunt atribute explicative ale puterii sau înfăţişării
divinităţii. „Zeul unic n-avea nevoie de un nume propriu, ci doar de atributele explicative ale
puterii sale care este infinită şi, ca atare, şi atributele ar fi putut să fie oricât de numeroase. Şi
totuşi, chiar aceste atribute lipsesc la geţi: căci Zalmoxe e aproape exclusiv întrebuinţat, în
vreme ce Gebeleizis e cu totul excepţional ca apelativ al zeului suprem”103. Cred că Pârvan
exagerează. Prin această ipoteză, voia, probabil, să se înţeleagă faptul că, doar în religiile
politeiste, este necesară numirea zeilor şi, mai ales, a celui suprem.
În concepția lui Herodot, Zamolxe era considerat atât om, cât și zeu. „Fie că Zalmoxe
n-a fost decât un om, fie c-o fi fost vreun zeu de prin părţile Geţiei, îl las cu bine” 104, scrie
Herodot. Dar, cei care au urmat, după Herodot, nu l-au lăsat în pace pe Zamolxe.
Platon îl prezintă pe Zalmoxe ca rege, zeu şi tămăduitor. În „Charmides” apare
informaţia referitoare la medicii lui Zalmoxe „despre care se zice că stăpânesc meşteşugul de a
te face nemuritor”105. Zalmoxe, regele nostru care e zeu, „arată că, după cum nu trebuie să
încercăm a vindeca ochii fără să vindecăm trupul, tot astfel, nici trupul nu poate fi însănătoşit
fără suflet”106, se exprimă un medic trac. Apare, aici, ideea vindecării organismului ca totalitate
- părţi componente, trup, suflet. Buruienile de leac trebuie însoţite de descântece care nu sunt
altceva decât rostiri frumoase, adaugă personajul din „Charmides”, evidenţiind, astfel, rolul
terapeutic al cuvântului. La Strabon, apare nu numai informaţia despre atributele de zeu şi rege
ale lui Zamolxe, ci şi despre postura lui de mare preot. Lundius, deşi i-a studiat pe Platon şi
Strabon, nu se referă la calităţile de terapeut şi de mare preot ale lui Zamolxe.
Th. Mommsen remarcă existența, la geți, a unei instituții permanente în care ideea
teocratică se afla în serviciul puterii regale absolute. Aceasta s-a produs atunci când regelui țării
i s-a alăturat “un bărbat sfânt numit Zamolxis care după ce iscodise căile și miracolele zeilor,
99
Ibidem, pp. 21, 22
100
Lundius, op. cit. p. 157
101
Ibidem, p. 156
102
Russu, I.I., op. cit. pp. 67, 68, 69
103
Pârvan, V., op. cit., p. 92
104
Herodot, op. cit., p.346
105
Platon, Opere I, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1974, p.183
106
Ibidem, p. 183
în timpul unor îndelungate călătorii în străinătate și aprofundase, îndeosebi, înțelepciunea

preoților egipteni și a pitagoreicilor greci, se întoarse în patria sa pentru a-și încheia viața ca
pustnic pios într-o peșteră a Muntelui Sacru”107. Concetățenii îl considerau, inițial, pe Zamolxe
ca fiind preotul zeului suprem, iar apoi, zeul însuși, afirmă Mommsen.
La scriitorii de după Herodot, apare informaţia că Zamolxe - zeul capătă, la geţi, şi alte
nume. Diogene Laertios şi Mnaseas spun că Zamolxe era numit Kronos. Strabon afirmă că
Zeus, la geţii din Antichitate, a fost Zamolxe pitagoreianul. Porphyrius arată că, în scrierile
vechi, se menţionează că Zalmoxe a fost cinstit, la geţi, în locul cultului lui Hercule. Lundius
afirmă că „Apollo sau Baldur pare să fie unul şi acelaşi cu Samolse, până într-atât concordă
lucrurile între ele”108. Oare aceste afirmații nu scot în evidență faptul că Zamolxe era unicul zeu
al geților? Este posibil, dar Gebeleizis provoacă unele confuzii. Este un alt zeu sau o altă
ipostază, un alt nume pentru Zamolxe?
În piesa „Zamolxe” (Mister păgân), apărută în anul 1921, poetul Lucian Blaga
prezintă drama omului care încearcă să aducă poporului său „o religie nouă şi vânjoasă” din
„inima necunoscutului”109. Zamolxe voia să înlăture zeii dacilor şi să instaureze monoteismul.
Pentru a-i convinge pe ai săi să îmbrăţişeze noua religie, Zamolxe recurge la Parabola Orbului,
spunându-le: „Noi suntem văzători,/ iar Dumnezeu e-un orb bătrân./ Fiecare e copilul lui-/ şi
fiecare îl purtăm de mână./ Căci nu eşti tu, Dumnezeire, nenţelesul orb,/ ce-şi pipăie cărarea
printre spini?/... Iată sunt făptura ta/ şi-aici sunt ochii mei, îi vrei?/ Nu suntem oare pentru ca
fără silă/ să luăm pe micii noştri umeri/ soarta ta puternicule Orb?/ Tăcutule, tristule:/ noi
mântuitorii tăi,/ noi sălbaticii copii”110. Blaga inversează, într-un fel, raporturile. Ei, oamenii,
sunt mântuitorii Divinităţii, sunt cei care-i îndrumă paşii. Adevărul este că, doar în aparenţă,
lucrurile sunt inversate. Fiind copiii, făpturile Domnului, atunci când îl poartă de mână, de fapt,
oamenii împlinesc voinţa Lui. Prin apelul la orgoliul oamenilor, Zamolxe voia să instituie
credinţa în Dumnezeul Unic.
Blaga îi atribuie lui Zamolxe o viziune panteistă despre divinitate. „Despre Dumnezeu
nu poţi vorbi decât aşa:/ îl întrupezi în floare şi-l ridici în palme,/ îl prefaci în gând şi-l tăinuieşti
în suflet,/ îl asemeni cu un izvor şi-l laşi să-ţi curgă lin/ peste picioare/ îl prefaci în soare şi-l
aduni cu ochii,/ îl închipui om şi-l rogi să vie-n sat,/ unde-l aşteaptă toate visurile omeneşti./
Arunci grăunţe între brazde şi zici:/ Din ele creşte Dumnezeu”111.
Doctrina sa intrând în contradicţie cu aceea oficială, Zamolxe este lovit cu pietre şi
alungat din cetate. El se retrage în munţi, trăind, timp de şapte ani, într-o peşteră. Între timp,
învăţăceii săi se răscoală, atrăgând, de partea lor, oameni care, până atunci, crezuseră în zeii
cetăţii. Există o discuţie între Mag şi Vrăjitor cu privire la condiţia zeilor. Când Magul se plânge
că Zamolxe le „doboară zeii pentru Orbul său”, Vrăjitorul îi spune că „Zeii se hrănesc cu suflet
omenesc./ Când se isprăveşte-acest nutreţ,/ când nu mai crede niminea în ei,/ s-adună trişti şi-
şi cheamă marele sfârşit”. Magul se tânguie, afirmând că niciun procedeu magic nu este
suficient pentru salvarea zeilor. „Nemuritorilor, vă zvântă necredinţa!/ De nicăieri nu vă
mijeşte mântuirea!/ Zadarnic ani m-am zvârcolit atâţia-n neodihnă./ Răspunsul/ nu mi l-au dat
nici tablele/ înţelepciunii negre-aduse din Egipet,/ nici amintirea sibilinicelor sfaturi/ auzite-n
fumul de la Delfi”112. Cele invocate de Mag scot în evidenţă faptul că, din punct de vedere
cultural şi cultual, Dacia nu era izolată de celelalte ţări (Egiptul, Grecia). Magul constată că
„religia lui Zamolxe-şi face cuib acum/ şi-n inimile cele mai statornice prin vechile ogaşe
(făgaşe)./ El nu s-a-ntors şi totuşi e aici”. La sfatul Vrăjitorului, Magul recurge la „cea mai naltă
107
Mommsen, Th., Istoria romană, vol. III, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1988, p. 163
108
Lundius, C., op. cit. pp. 109, 110, p.152
109
Blaga, L., Teatru, vol. I, București, Editura Minerva, 1984, p. 8
110
Ibidem, pp. 8-9
111
Ibidem, p. 8
112
Ibidem, pp. 17-18
dintre multele virtuţi”, viclenia. Pentru a-i linişti pe răzvrătiţi, Magul se hotărăşte să lanseze, în
cetate, zvonul că Zamolxe a fost, el însuşi, zeu. „Zamolxe n-a fost om. A fost un zeu./ Din
cuibul veşniciei/ s-a coborât pe trepte de lumină/ să vă-nveţe tinereţea şi durerea./ Pâne nu i-aţi
dat - / şi piatra strigă”. Era convins că, divinizându-l, oamenii îi vor uita învăţătura. Magul crede
că „un singur lucru e mai tare ca profetul: statuia lui”. Zamolxe „n-are-n niciun sanctuar un chip
cioplit/ cum se cuvine unui zeu./... Ciopliţi-i chip de piatră lui Zamolxe!/ Zeul strigă, cere
jertfe!”113. Cioplitorul statuii lui Zamolxe este grec. De ce? Probabil, pentru că dacii nu deţineau
meşteşugul imortalizării zeilor prin statui. Nu au fost descoperite, în siturile arheologice, statui
ale zeilor daci.
În peştera sa, Zamolxe are câteva viziuni ale unor persoane care vor urma după el şi care
vor fi sacrificate, din diferite motive, de către semenii lor. Este vorba despre Socrate (filosofia),
despre Iisus Hristos (religia) şi despre Giordano Bruno (ştiinţa). Zamolxe se proiectează în
aceştia. Celui de pe rug îi spune: dacă „ne-am privi în lac ca-ntr-o oglindă/ am vedea că suntem
unul şi acelaşi”114.
Fiind învinuit că nu respectă zeii cetăţii, că introduce divinităţi noi, Socrate (Moşneagul)
va fi condamnat să bea o fiertură de cucută. El va promova o filosofie nouă care va pune
accentul pe autocunoaşterea de sine, lansând formula: „cunoaşte-te pe tine însuţi”. Socrate îl
sfătuieşte: „Când eşti izvor, nu poţi decât să curgi spre mare!/ Tu Zamolxe, tu de ce adaşti?”
Conştientizându-şi menirea, Zamolxe îi răspunde: „Mi-e teamă că voi duce prea devreme/ noua
credinţă printre oameni”. Moşneagul îi dă replica: „Prea devreme! Niciodată./ Azi ori mai
târziu/ te-ntâmpină acelaşi dar!/ Viaţa n-are stele pentru noi-/ cucuta creşte pe gunoi./ Ce crezi
- în cinstea cui?” La întrebarea lui Zamolxe: „Ce vină ispăşeşti?”, Moşneagul răspunde: „Una
singură: n-am stat niciodată la îndoială”115.
Dialogul dintre Zamolxe şi Tânărul cu coroana de spini pe frunte (Iisus Hristos) are
semnificaţii deosebite. Tânărul îl vesteşte: „Ţi-aduc un zvon de dincolo./ Apropie-se clipa ta,
om nou”. Zamolxe aude, într-adevăr, că îl „cheamă cineva în lume”. Îl întreabă pe Tânăr ce este
cu coroana de spini. Tânărul, luându-şi coroana de pe frunte, începe să-i rupă spinii şi-i aruncă,
spunând: „Semăn ghimpi sub Calea Laptelui/ şi-aştept să răsară dureri, multe dureri!”116. Iisus
Hristos, fiul lui Dumnezeu, va fi crucificat pentru că va propovădui o nouă religie bazată pe
iubirea dintre oameni. Îndemnul: „iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” va fi posibil numai
dacă oamenii se vor schimba.
Giordano Bruno (Cel de pe rug) va fi învinuit de erezie, deoarece va vorbi despre
infinitatea universului şi despre existenţa altor lumi în care se află fiinţe inteligente. La
întrebarea: „Cine te-a ridicat pe rug?”, Giordano Bruno răspunde: „Cumpătatul veşnic treaz”.
Cumpătatul este „cel ce te opreşte/ să istoveşti un gând./ La drumul jumătate te înlănţuie/ şi-ţi
strigă: Destul nebunule!/ Căci vezi, un gând întreg e o năpastă”117.
În toate cele trei cazuri, cumpătaţii sunt cei care nu admit schimbarea, care pedepsesc
orice încercare de modificare a cursului ştiut al lucrurilor. Apare, în piesă, ideea sacrificiului
necesar pentru a pecetlui o schimbare în cunoaştere (filosofie, ştiinţă) și în credinţă. La fel ca
şi ceilalţi, care vor urma, Zamolxe va fi supus sacrificiului. Este, aici, o apropiere, mai ales, de
Iisus Hristos care, prin jertfa sa, a insuflat lumii o credinţă care dăinuie de aproape două milenii.
La aflarea veştii despre statuia ce i se pregătea, pentru a fi aşezată, în sanctuar, alături
de ceilalţi zei, Zamolxe se întoarce în cetate şi îl întâlneşte pe Mag. Întâlnirea lor seamănă foarte
mult cu aceea dintre Iisus Hristos şi Marele Inchizitor din opera lui Dostoievski. „De ce te-ai
întors?”, aceeaşi întrebare. „Pleacă înapoi!”, acelaşi îndemn.
113
Ibidem, pp. 19, 23, 24
114
Ibidem, p. 37
115
Ibidem, pp. 33-34
116
Ibidem, p. 35
117
Ibidem, p. 38
La festivitatea ridicării statuii pe soclu, Zamolxe o doboară, considerând că acel „chip

de piatră-ncoronat cu nemurire”118 îi este vrăjmaşul. Cei care venerau statuia, înfuriaţi, l-au ucis
pe Zamolxe cu bucăţi din aceasta. Când un om le reproşează cele întâmplate, aceştia spun:
„Zamolxe e mort./ Dar ne-a adus pe Dumnezeu./ Orbul e iarăşi printre noi./ Şi-n noi”119.
Sacrificiul nu a fost în zadar.
Apar, în piesă, informaţii referitoare la firea dacilor – ei plâng când se naşte un prunc şi
râd când moare cineva. Cioplitorul este mirat de acest comportament ciudat al dacilor. „Pe-
aicea se boceşte naşterea şi totuşi - / eu cunosc atâtea ţări şi pot s-o spun - / nu este-un alt popor
să-şi mistuie/ viaţa ca al tău, înalte Preot!/ Ieri am văzut un joc./ Flăcăi săreau peste o suliţă./
Se sprijineau de o prăjină şi zburau/ - numai aşa: u-hai- hop!/ Când unul dintre ei rămase mort/
cu burta spintecată-n ţeapă,/ ceilalţi începură-a râde-n hohote de stângăcia lui/ Şi totul fu numai
un joc”120. După zeificarea lui Zamolxe, așa cum am arătat, aruncarea în suliţe a unui tânăr
devine o practică religioasă. El este mesagerul ce merge la Zamolxe.
Nu sunt, în piesă, informaţii despre viaţa dusă de Zamolxe, înainte de venirea sa în
munţii Daciei. Totuşi, afirmaţia, de la începutul piesei, „nimic nu mi-e străin,/ şi numai marea
îmi lipseşte” 121 lasă să se întrevadă faptul că Zamolxe a cutreierat prin lume, din moment ce,
deşi se afla pe vârfurile munţilor, ştia despre existenţa mării.
Luându-şi, ca precauţie, afirmaţia: „nimic mai departe de noi decât gândul de a proiecta
vreo umbră peste profilul spiritual al lui Vasile Pârvan”122, Lucian Blaga întreprinde, în anul
1943, o tratare critică a lucrării „Getica” scrisă de marele istoric. El însuși iși intitulează studiul
critic „Getica”. Argumentează că nu ar fi purces la o asemenea lucrare, dacă discipolii lui
Pârvan „n-ar manifesta o prea mare ardoare întru exagerarea unor erori prea vădite ale
maestrului”123. De la început, Blaga susţine că, pornind de la foarte sumare informaţii, Pârvan
a încercat să schiţeze o imagine despre religiozitatea dacilor. Dimpotrivă, Pârvan afirmă că
ştirile literare referitoare la religia getică sunt relativ bogate. “În această privinţă, de la Herodot
şi până la Iulian Apostatul, antichitatea e unanimă în a recunoaşte geţilor o adâncă şi severă
religiozitate care le pătrunde şi le determină viaţa lor naţională în toate împrejurările, fie de
zilnică închinare puterilor supranaturale, fie de catastrofală unire cu divinitatea nemuritoare,
prin renunţarea de bunăvoie, la viaţa chinuită în pace ori biruită în război”124.
Folosind metoda topografiei stilistice, Blaga analizează mitologia şi religiozitatea
geţilor. El consideră că topografia stilistică are mai mult decât o semnificaţie geografică,
revenindu-i şi o semnificaţie ideală. Pentru ca noi, cititorii, să înţelegem ce este topografia
stilistică, Blaga face o analogie cu tabelul lui Mendeleev, cu clasificările în botanică şi zoologie.
Aşa cum pe temeiul sistemului periodic şi al golurilor lăsate în el, „s-au putut prevedea, cu
suficientă precizie, unele elemente necunoscute, cu însuşirile lor, la a căror descoperire s-a
procedat apoi în chip metodic şi cu succes”, tot aşa topografia stilistică „oferă un preţios sprijin
întru reconstituirea unor profiluri spirituale, despre care nu ne-au rămas decât rare informaţiuni
directe” 125, afirmă Blaga.
Filosoful realizează o topografie stilistică a ramurilor trunchiului arian, cuprinzând
mitologiile: germană, slavă, celtă, getă, indică, greacă, irană. Analiza acestei topografii
evidenţiază faptul că „tracii ocupă, în spaţiul arian, un loc mai curând interior decât exterior”126.
De aici concluzia că ei „nu puteau să prezinte, faţă de ceilalţi arieni, decât particularităţi care
118
Ibidem, p. 59
119
Ibidem, p. 60
120
Ibidem, p. 40
121
Ibidem, p. 7
122
Blaga, L., Getica, Saeculum, revistă de filosofie, an I, iul.-aug. 1943, Sibiu, p. 3
123
Ibidem, p. 3
124
125
Blaga, L., Getica,....p. 14
126
Ibidem, p. 15
îi menţin în limitele unei diferenţieri atenuate”127. Blaga foloseşte datele topografiei stilistice
pentru a combate concepţia lui Pârvan despre credinţa geţilor într-un zeu unic de natură
uraniană, cu o înfăţişare spiritualizată. Analogiile impuse de topografia stilistică infirmă această
ipoteză, este de părere Blaga. „Pretutindeni, în toate mitologiile ariene, domină
antropomorfismul şi odată cu acesta e dat pretutindeni şi politeismul”128. Concluzia lui Blaga:
„trebuie să admitem că mitologia getă cultiva o seamă de zei, printre care Zamolxe avea o
întâietate ierarhică întocmai ca Zeus la greci”129. Blaga susţine că Pârvan respinge ipoteza că
zeul unic ar fi avut un profet. Dar, spune Blaga, religiile monoteiste sunt de obicei legate de
reforma câte unui profet. Aceeaşi idee ca în piesa „Zamolxe”. O eroare pe care o comite Pârvan,
spune Blaga, este aceea că, după ce-i consideră pe geţi monoteişti, îi numeşte şi henoteişti. Într-
adevăr, Pârvan afirmă acest lucru: „Total deosebiţi de traci – care sunt politeişti – geţii se arată,
în credinţele lor, henoteişti”130. Este, aici, o contradicţie. Henoteismul este o atitudine religioasă
care constă în faptul că „ omul se roagă unui zeu oarecare din mulţimea celor presupuşi că ar
exista, ca şi cum ar exista numai acest singur zeu, căruia tocmai i se adresează rugăciunea”131.
Blaga nu este de acord cu ideea lui Pârvan potrivit căreia Zamolxe ar fi fost o divinitate
exclusiv luminoasă şi cerească. După Pârvan, zeul e în cer, nu pe pământ. „El (Zeul) e cerul
senin: tulburarea firii e adusă de demonii cei răi ai furtunilor, ai norilor, ai grindinii; de aceea,
getul ajută zeului suprem liniştirea lumii, trăgând el însuşi cu arcul în nourii care ascund şi
întunecă faţa zeului din cer”132. Zamolxe ar fi putut „să fie foarte bine un zeu al unor puteri
cereşti, dar în acelaşi timp şi al vegetaţiei sau mai precis al belşugului”133, scrie Blaga. Şi în
combaterea acestei păreri a lui Pârvan, el recurge la topografia stilistică, afirmând că, nicăieri,
la arieni, nu se întâlneşte o mitologie exclusiv uraniană.
Referitor la atributele subpământene sau celeste ale lui Zamolxe (Zalomxe) există,
bineînțeles, două păreri. Unii, la fel ca L. Blaga, consideră că este un zeu ctonian, fiind rege al
sufletelor morților și putere dătătoare de viață a întregii vegetații. G.I. Kazarov susține că
„Zamolxis este un zeu al infernului, locuind în peștera în care vor trăi și geții o viață fericită
după moarte”. Alții socot, asemenea lui V. Pârvan, că este un zeu al cerului. Se invocă, în acest
sens, săgetarea cerului atunci când acesta este înnorat. Trimiterea săgeților spre cer este
interpretată în moduri diferite. Herodot scrie că este o amenințare a zeului, atunci când tună și
fulgeră. W. Froehner afirmă că “săgetarea cerului este o reacție contra zeului din cauza
nesatisfacerii dorințelor poporului trimise prin ambasadorul aruncat în sulițe”. C. Goos susține
că “Zamolxe este zeul soarelui, cum rezultă din obiceiul de a săgeta norii spre a-i împiedica de
a acoperi și înghiți pe zeul lor, Soarele”. E. Rohde menționează că greșit se consideră că
Zamolxe este zeu al Soarelui. Cel ce tună și fulgeră nu este un zeu adevărat, ci un duh rău de
care geții nu se tem și trag în el cu arcul pentru a risipi furtuna. I. Coman afirmă că „paradisul”
zalmoxian este situat în spațiul uranian și ceresc, acolo unde stă zeul. El arată că, inițial, „a
existat un zeu pre-zalmoxian ctonic. De la el a rămas, ca un ecou, dispariția, moartea și învierea
lui Zalmoxe. Zeitatea primitivă a pierdut treptat caracterul ctonic, câțtigând o natură spirituală,
cerească”. C. Daicoviciu afirmă, de asemenea, că religia geților este urano-solară. El consideră
că săgetarea cerului nu este o amenințare, ci un act de cult134.
Despre stindardul geţilor, Pârvan scria: „Balaurul dacic, servind chiar ca steag naţional,
este imaginea mitică a zeului care străbate văzduhul înfuriat de furtună, iar, nu cumva, şarpele
127
Ibidem, pp. 15-16
128
Ibidem, p. 18
129
Ibidem, p. 19
130
131
Blaga, L., Getica,....p. 18
132
Ibidem, p. 92
133
Blaga, L.,Getica,......, p. 18
134
Russu, I.I., op. cit. pp.70, 67, 68, 72, 73
subpământean. Deci, încă odată, cult al cerului, nu al pământului”135. Fiind un om de pădure,

getul avea, spune Blaga, „un stindard cu balaur (cap de lup, coadă de şarpe). Dar imaginea
balaurului n-ar putea, în niciun caz, să simbolizeze pe unicul zeu al geţilor, cum susţine
Pârvan”136. Încă o dată ideea lui Blaga că zeul suprem al geţilor era de natură ctonică şi nu
uranică.
Dacă în piesa „Zamolxe”, Blaga consideră că ar fi putut fi înlocuit politeismul cu
monoteismul, prin acţiunea şi jertfa unui profet, în studiul „Getica”, el afirmă că monoteismul
presupune un stadiu mai avansat al gândirii filosofice, ceea ce nu era cazul în acea fază de
dezvoltare spirituală a geţilor şi a celorlaţi arieni. Gr. Tocilescu afirmă, de asemenea, că este
inadmisibil ca religia geților să fie monoteistă, din moment ce însuși Herodot scrie că unii îl
confundă pe Zalmoxe cu Gebeleizis. Ion I. Russu consideră că, fiind traci și indoeuropeni, geții
aveau același sistem politeist și antropomorfic. Apoi, invocă textul lui Herodot despre cei doi
zei137.
Pârvan susţine că „nu cunoaştem, la geţi, nicio reprezentare iconică a zeului suprem.
Dacii, deşi au stat 150 de ani sub stăpânire romană, au rămas la religia lor aniconică”138. Blaga
nu analizează acest aspect. Oare nu pentru că un astfel de specific al religiei gete ar contrazice
unele idei ale topografiei stilistice? În religiile indică şi greacă, zeii aveau statui.
Părerile lui Pârvan, uneori fanteziste, cu privire la spiritul mitic şi religios al geţilor, se
explică, spune Blaga, prin profilul său spiritual. „Vasile Pârvan a fost o personalitate dominată
de un spiritualism stoic cu unele vagi nuanţe creştine. Acest spiritualism avea un pronunţat
caracter raţionalist-ascetic. Cert lucru, părerile lui Pârvan despre religia geţilor se resimt de
orientarea sa spirituală şi de toată concepţia sa despre viaţă. Religia geţilor echivalează, în
interpretarea propusă de Pârvan, cu un fel de proiecţie subiectivă a unui suflet preocupat de cele
mai sublime probleme”139. Topografia stilistică are meritul de a pune stavilă „închipuirii care
aspiră să refacă o situaţie arhaică şi invită fantezia la un compromis înţelept între ipoteză şi
criteriu”140, este de părere Blaga.
Dar şi topografia stilistică este o metodă de lucru. Cine poate spune că asupra topografiei
stilistice nu se imprimă o doză din spiritualitatea cercetătorului? Oare nu, de atâtea ori, anumite
teorii considerate certe, la un moment dat, a trebuit să fie schimbate?
Consider că Zamolxe a fost, iniţial, om şi, apoi, a fost divinizat, devenind zeu. Celelalte
atribute ale sale, conferite de scriitorii de după Herodot – sfetnic al regelui, ataşat la domnie,
terapeut, profet, mare preot, legislator – ţin de condiţia umană a lui Zamolxe. Euhemeros,
filosoful grec din perioada elenistică, afirma, în „Istoria sacră”, că zeii au fost, iniţial, regi,
eroi, binefăcători ai popoarelor. Apoi, pentru binele făcut comunităţii, oamenii i-au zeificat.
Nicolae Densuşianu îl citează pe Diodor din Sicilia care se referă la cartea lui Euhemeros.
Potrivit lui Euhemeros, pe insula Panchea, se afla un templu al lui Jupiter „construit de el însuşi,
când trăia printre oameni şi ţinea imperiul lumii pământeşti”141. Pe columna din acest templu,
erau trecute faptele lui Uranus, Saturn şi ale lui Jupiter însuşi. Euhemeros voia să explice
mitologia prin istorie şi „cu deosebire voia să probeze că o parte din zeii cei mari ai religiunii
vechi au fost simpli muritori care, prin meritele şi puterea lor, câştigaseră onoruri divine”142.
Am ajuns la capătul unei scurte călătorii în care am prezentat câteva aspecte ale vieții și
concepției lui Zalmoxe (Zamolxe). Putem absolutiza ceva? Nu cred. Dacă îi dăm crezare lui
Cicero, există informații despre Zalmoxis (Zamolxis) în scrierile unor poeți dinainte de
135
Pârvan, op. cit., p. 104
136
Blaga, L., Getica, p. 17
137
138
Pârvan, V., op. cit., pp. 349, 462
139
Blaga, L., Getica,.....,p. 16
140
Ibidem, p. 16
141
Densușianu, N., Dacia preistorică, București, Editura Minerva, 1986, p. 347
142
Ibidem, p. 348
Herodot. Dar la noi, primele informații despre Zalmoxis (Zamolxis) au venit de la marele istoric
grec. Bogata literatură referitoare Zalmoxe (Zamolxe) mă determină să accept ideea că religia
și cultura geților au jucat un rol important în epoca respectivă, iar ecourile lor au reverberat în
toate timpurile. Așa cum se poate observa, nume mari ale istoriografiei universale și naționale
nu au trecut nepăsătoare față de aceste fenomene și evenimente culturale și cultuale ale
strămoșilor noștri.
Bibliografie:
* Blaga, L., Teatru, vol. I, Bucureşti, Editura Minerva, 1984
* Blaga, L., Getica, Saeculum, revistă de filosofie, anul I, iul-aug. 1943, Sibiu
* Bucurescu, A., Dacia secretă, București, Editura Arhetip, 1997
* Coman, J., L’imortalité chez les thraco-géto-daces, Revue de l’Histoire des Religions 3/1981
* David, Ghe., Cartea eroilor națiunii germane, Magazin istoric, 7/1980
* Densuşianu, N., Dacia preistorică, Bucureşti, Editura Minerva, 1986
* Diogenes Laertios, Despre viața și doctrinele filosofilor, București, Editura Academiei, 1963
* Eliade, M., De la Zalmoxis la Genghis-Han, București, Editura Științifică și Enciclopedică,
1980
* Eliade/Culianu, Dicționar al religiilor, București, Editura Humanitas, 1996
* Herodot, Istorii, I, București, Editura Științifică, 1961
* Lovinescu, V., Dacia hiperboreană, București, Editura Rosmarin, 1996
* Lundius, C., Zamolse, Primul Legiuitor al Geților, București, Editura Biblioteca
Bucureștilor, 2004
* Mommsen, Th., Istoria romană, vol. III, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1988
* Pârvan, Vasile, Getica, Bucureşti, Editura Minerva, 1982
* Platon, Opere vol. I, Editura Științifică, 1974
* Predescu, L., Enciclopedia Cugetarea, București, Editura Georgescu Delafras, 1940
* Russu, I. I., Religia geto-dacilor, Cluj, Tipografia Cartea Românească, 1947
Înaintemergătorii vizionari din cronologia

atlatodacoromânească sistematizată în vremuri, ere,
epoci și perioade ale preistoriei și istoriei neamului
nostru, precum și despre calendarul dacoromânesc
dr. Geo Stroe
I. 1. TIMP. Timpul este esența mișcării. Privind cerul care se mișcă înțelegem că
suntem oamenii Cerului și că Timpul universal vine din Cer. Privind Pămîntul înțelegem că
vom fi oamenii pămîntului, că vremurile vin pe Terra. Acolo, în ceruri, se află începuturile
lumii terestre odată cu începutul Timpului universal.143 Universul este infinit, nu are început
și nici sfîrșit.
Vîrsta Universului este de 19,44 miliarde de ani este timpul cosmic în care ne aflăm
(T.C.). A fost calculată cu ajutorul formulei lui Bolzman, pe săgeata altarului solar dacic de la
Grădiştea. După Steven Weinberg, Universul se afla în epoca singularităţii (Timpul 0, ”marea
explozie” – big bang) acum 20.109 de ani. Au urmat timpul Planck - crearea particulelor
elementare, era hadronică, leptonică a radiaţiilor, iar după o săptămînă se intra în era substanţei.
La 18-19.109 începe formarea galaxiilor – timpul astronomic. La 5,8.109 se formează primele
stele, iar la 4,6.109 se formează planetele şi se solidifică rocile, se formează intens craterele.
Galaxia Calea Lactee este reperul de timp galactic care are
aproximativ 12-13,6 miliarde de ani. În latină Via lactea, sau greacă
Γαλαξίας (Galaxias), popular, în română: Calea Laptelui, Calea sau
Drumul Robilor. Este Galaxia gigant gazdă a sistemului nostru solar
și a 100-400 miliarde de stele cu planetele lor, precum și a peste 1.000
nebuloase. Toate orbitează în jurul centrului de masă al Galaxiei,
numit și Centru galactic. Ea are o masă de circa 750-1.000 miliarde
ori mai mare decît a Soarelui și un diametru de peste 100.000 ani-
lumină.
Anul galactic are 275-170 de milioane de ani și reprezintă perioada în care galaxia
noastră face o rotaţie completă în jurul centrului său în care se afla un black hole (gaură neagră
- după unii, două), iar în CER, adică în UNIVERS se produc fenomene intergalactice care au
ca efecte catastrofe în sistemele intragalactice de tip grup de stele, solar, planetare, satelitare
etc. Galaxia noastră face parte dintr-un grup de galaxii numit Grupul Local, format din 3 mari
galaxii și un număr de alte 30 galaxii mai mici, în cadrul grupului ea fiind a doua ca mărime,
după galaxia Andromeda (M31). Andromeda, situată la aproximativ 2,9 milioane ani-lumină,
este cea mai apropiată galaxie mare. Galaxia noastră are forma unei spirale uriașe; brațele
acestei spirale conțin pe lîngă altele și materie interstelară, nebuloase și stelele tinere ce iau
naștere permanent din această materie.
În tempologie (știința timpului) aceste colțuri de Univers în care gravitează grupurile
de galaxii există mai multe timpuri ca repere intergalactice, denumiți Tempus (1, 2…?), care se
diferențiază de Timpul Cosmic, Universal, după cum au apărut viața și ființele inteligente în
cadrul acestora, ființele fiind cele care măsoară timpul lor. În fond, timpul fiind esența mișcării
se măsoară în tempuși infiniți; diferența dintre ei este diferența dintre infinit și infiniturile din
143
dr. Geo Stroe, Știința timpului pe înțelesul tuturor, Editura DacoRomână TDC, București, 2003
colțurile de Cosmos. Problema este că nu se cunoaște unde se află centrul și unde se află
colțurile de Cosmos, acestea fiind infinite și pretutindeni.
1.1.Un reper cosmic al timpului universal. Steaua polară – Polaris
1.2. Pleiadele reprezintă în închipuirea țăranilor dacoromâni reprezentarea unei găinușe,

numită și Cloșca cu pui. Acolo, probabil, au privit și făuritorii Tezaurului de la Pietroasele.
Soarelui nostru, situat la marginea acestui sistem centrat pe steaua Alcyone se rotește complet
în jurul acestuia.
Așadar, în mișcarea aceasta, anul are 24 000 ani tereștri.
Cloșca era ceasornicul de noapte în iarnă; după poziția ei pe cer țăranii știau cît mai este
pînă la ziuă. Pleiadele144 sunt numite și Stelele Ciobanului întrucît primăvara marcau momentul
în care oile pot fi scoase la păscut.
144
Maya (mama, bunica, maicuța, moașa) cea mai frumoasă dintre Pleiade, zeița credinței si fideilității, fiica
titanului Atlas – mare astronom și matematician, mama lui Hermes, a fost tranformată împreună cu surorile sale
în Constelația Pleiadelor.
Ursa Mare – Ursa Mică / Carul Mare – Carul Mic
3. Sistemul Solar și Terra (există de acum 4,568 miliarde de ani și pînă peste
5,4 miliarde de ani). Este situat la 20 ani-lumină deasupra planului ecuatorial de simetrie și la
28.000 ani-lumină de Centrul Galaxiei care se află în direcția constelației Săgetătorului, la o
distanță de Soare de 25.000-28.000 ani-lumină. A apărut în urma colapsului gravitațional al
unei regiuni din cadrul unui vast nor molecular. Sistemul solar va rămîne aproximativ așa cum
îl știm astăzi pînă cînd hidrogenul din nucleul Soarelui va fi complet transformat în heliu,
eveniment ce va avea loc peste 5,4 miliarde de ani, pînă la moartea lui astronomică. Acest lucru
va pune sfîrșit perioadei principale de viață a Soarelui. Cînd regiunea care avea să devină
sistemul solar, denumită și nebuloasă pre-solară, a suferit un colaps, conservarea momentului
cinetic a determinat-o să se rotească mai repede. Centrul, unde s-a concentrat cea mai mare
parte a masei, a devenit din ce în ce mai fierbinte în raport cu discul din jur. Nebuloasa în
contracție, rotindu-se tot mai repede, a început să se aplatizeze și a luat forma unui disc
protoplanetar cu un diametru de aproximativ 200 UA, avînd o protostea fierbinte și densă în
centru. Protoplanetele formate în urma acreției din acest disc de praf și gaz interacționau
gravitațional, formînd - prin contopire - corpuri din ce în ce mai mari. Sute de protoplanete au
putut exista în sistemul solar timpuriu, dar acestea fie au fuzionat, fie au fost distruse, formînd
planete și planete pitice, iar resturile devenind obiecte minore. Elementele-cărămizi ale timpului
geologic de pe Terra sunt simple ”semne„ : aer, pămînt, foc, apă… După 50 de milioane de ani,
presiunea și densitatea hidrogenului din centrul protostelei au devenit suficient de mari pentru
ca să înceapă fuziunea termonucleară. Temperatura, viteza de reacție, presiunea, precum și
densitatea au crescut pînă cînd a fost atins echilibrul hidrostatic: presiunea termică a egalat forța
gravitațională. În acel moment, Soarele a devenit o stea din secvența principală de stele. Vîntul
solar a creat heliosfera și a măturat gazul și praful rămase din discul protoplanetar în spațiul
interstelar, punînd capăt procesului de formare a planetelor. În cele din urmă, nucleul Soarelui
nu va mai fi suficient de fierbinte pentru fuziunea heliului; Soarele va arde heliul pentru o
fracțiune a timpului în care a ars hidrogenul din nucleu. Soarele nu este destul de masiv pentru
a începe fuziunea elementelor mai grele, și reacțiile nucleare din nucleu vor scădea. Straturile
sale exterioare vor fi ejectate în spațiu, lăsînd în urmă o pitică albă, un obiect extraordinar de
dens, avînd jumătate din masa inițială a Soarelui (de mărimea Pămîntului). Straturile exterioare
ejectate vor forma ceea ce este cunoscut sub numele de nebuloasă planetară, împrăștiind în
mediul interstelar unele din materialele din care s-a format Soarele, dar și elemente mai grele,
cum ar fi carbonul, create în Soare.
Planetele în spațiu și Terra/Pămînt (mărit)
EONUL ARHAIC este prima mare diviziune majoră a timpului geologic care durează
pînă în jurul a 2,5 miliarde de ani pe scara geocronologică. Acum 3,9.109 de ani se formează
cele mai vechi roci terestre. Acum 3.109 de ani apar primele forme de viaţă microscopice, în
era arheozoică - organisme minuscule asemănătoare cu bacteriile de azi, găsite în sedimente au
o vîrstă de 3,5 miliarde de ani. Acum 2.109 de ani se formează atmosfera bogată în oxigen, iar
acum 1.109 apar primele forme de viaţă macroscopice (era proterozoică care a durat 2 miliarde
de ani; în proterozoicul timpuriu Terra era acoperită de gheaţă), stromatolitele, eucariotele –
celule cu structuri interne, apărute cu 1,4 miliarde de ani în urmă etc. (J.D.MacDougall). Rocile
din această perioada demonstrează că polii magnetici ai Terrei s-au schimbat, nordul alternînd
cu sudul magnetic de mai multe ori producînd fenomene cu efecte cosmice asupra fierului,
denumite fulger plutonic (C.Velcescu). Plăcile tectonice continuă dansul şi deriva, coliziunea,
înălţînd brusc lanţuri muntoase uriaşe (Wegener). Placa Pangeea euro-asiatică a fost platforma
vieţii Vechii Europe.
Acum 540 de milioane de ani era paleozoică începe cu perioada cambriană, cînd se
produce o uimitoare proliferare a vieţuitoarelor (trilobiţi - crustacei, insecte, păianjeni-, plante
de uscat, peşti cu maxilare, amfibieni, reptile etc.).
Timpul vegetal. În era paleozoică, de acum 600.106 de ani apar cele mai vechi fosile,
apoi primii peşti, primele plante terestre-ferigile (în silurian), coniferele etc. Plantele cu flori
apar cu 100 de milioane de ani în urmă, în cretacic. Există dovezi că acum 66 de milioane de
ani Terra ar fi avut încă o Lună care s-ar fi prăbuşit provocînd efecte catastrofale asupra
biosferei.
Acum 10 milioane de ani apar Munţii Carpaţi, iar acum 3 milioane de ani erau gheţari
permanenţi în nordul planetei. Acum 15 000 de ani, nordul Europei şi Americii era îngropat
sub o gheaţă groasă.
Timpul animal. În era mezozoică, acum 250 milioane de ani, în jurasic, începe să se
fragmenteze singurul continent gigant Pangeea. Apar primele depozite de sare din Marea
Tethys. În era neozoică, acum 200.106 de ani apar primele mamifere, apoi primele păsări. În
fine, în era cenozoică, acum 60.106 apar cele dintîi primate, mamiferele devin din ce în ce mai
numeroase.
II. APARIȚIA OMULUI PE TERRA. VREMURILE OAMENILOR (VOM)

Apariția omului pe Terra a fost acum aproximativ 306 720 000 de ani (71 de
mahayuga) și continuă în prezent și pînă în viitorii posibili și dezirabili ai omului. Apare și
conștiința temporală la om și societățile sale. Timpul a devenit Vremurile Oamenilor – VOM.
Omul este măsura tuturor lucrurilor, inclusiv a Timpului Cosmic; tot el este cel care măsoară
timpul terestru cu tot ce se întîmplă sau s-a întîmplat înainte de el, prefigurînd ceea ce se va
întimpla după el, la limita inteligenței sale din generație în generație.
Vremurile Oamenilor încep de acum 306 720 000 de ani. În fond, a cunoaște înseamnă
a exista în timpul mișcării. Numai în timp ai cunoaștere acumulată. Tempologia – ca știință a
timpului poate fi existența în timp ca premisă a cunoașterii a ceea ce există. Din cunoașterea
mișcării în timp se naște știința, apoi conștiința lui a fi, este și va fi. Conștiința individuală
include și conștiința timpului de sine, față de altul și față de comunitate. Conștiința comunității
de neam, apartenența de o comunitate ca om social, statornicia pe un teritoriu dau identitatea
colectivă, de familie, de fratrie, de gintă, de trib, de uniune de triburi, comunitară, apoi națională
și a comunității de națiuni pe Terra.
Din timp se naște cunoașterea care, la nivel individual și colectiv, dezvoltă conștiința și
actiunile sociale, naționale, ale comunității de națiuni.
Științele despre conștiința și acțiunile (și inacțiunile) temporale, ale națiunii dacoromâne,
ale națiunilor europene și ale unei comunități de națiuni și chiar a umanității de la începuturi
pînă în orizonturile viitorilor posibili predictibile și dezirabili în ansamblu de pe Terra comună
ne conduc spre conceptele de dacoromânistică, europenistică și, respectiv, comterristică înțelese
ca științe noi în continuă dezvoltare.
Știința conducerii, ca știință a acțiunii unui subiect activ asupra unui subiect condus,
există ca instrument științific la îndemîna unui subiect conducător, individual sau colectiv, care
își asumă atributele sale de conducere prin viziunea sa asupra viitorului națiunii, europenității
sau al Terrei comune (ComTerra) ca subiecte conduse.
Ştiinţa timpului - tempologia ajută la aşezarea una după alta a elementelor de existenţa
şi de conştiinţă umană temporală, universală, într-un colţ de univers cum este Galaxia Calea
Lactee și cele vecine acesteia, ca sistem de referinţă temporală. Timpul pe Terra este un
fragment din Timpul Cosmic, Universal.
Potrivit unor descoperiri recente, Anul Dac avea 8 luni solare și 12 luni lunare.
Începea să fie calculat de la un an în care luna nouă era la solstițiu de iarnă, adică Anul
nou începea de la Crăciun, adică Zamolse, Moșu Domnul Zău, părintele spiritual al strămoșilor
noștri, - atît de îndrăgita veche sărbătoare tradițională dacoromânească peste care s-a suprapus
nașterea lui Iisus Christos Mîntuitorul din era creștină. Mecanismul Calendarului Dac era
ingenios original, asemănător unui algoritm de calculator neegalabil, nemaiîntîlnit pînă astăzi
la nici un alt popor de pe Terra din toate timpurile omenești. Inginerii St. Bobancu, E. Poenaru
si C. Samoila sunt primii cercetători care au deschis drumul spre înțelegerea Calendarului Dac.
Sanctuarele de la Sarmizegetusa - micul și marele sanctuar circular - erau utilizate
pentru măsurarea timpului, devenind astfel un "templu calendar". Micul sanctuar are în
componenta 114 piese, 13 lespezi ce separa 13 grupe de stîlpi așezate astfel: opt grupe cu opt
stîlpi, o grupă cu șapte stîlpi, trei grupe cu opt stîlpi și încă una cu șase. Marele sanctuar circular,
este alcătuit din trei cercuri concentrice și o construcție ce are forma unei potcoave închise, care
se afla în centru. Cercul din exterior este format din 104 blocuri de andezit, lipite între ele.
Cercul următor are 210 piese, iar al treilea cerc este compus din patru grupări de lespezi care
separau patru grupări de stîlpi. Dacii aveau un calendar care se baza pe ciclurile de 13 ani, anul
dacic avea 47 săptămîni, iar numărul de zile din an varia între 364 si 367 zile. Secolul dacic
ajungea la 104 ani. Anul Dac începea să fie calculat de la un an mitic în care luna nouă apărea
imediat după solstițiu de iarnă. Iordanes a lăsat posterității un citat care cuprindea un mare
adevăr privind conștiința lor temporală: "Vezi ce mare plăcere, ca niște oameni prea viteji să se
îndeletnicească cu doctrinele filosofice, cînd mai aveau puțintel timp liber după lupte. Putem
vedea pe unul cercetînd poziția cerului, pe altul însușirile ierburilor și ale fructelor, pe acesta
studiind descreșterea și scăderea lunii, pe celalalt observînd eclipsele Soarelui și cum, prin
rotația cerului, (astrele) care se grăbesc să atingă regiunea orientală sunt duse după o regulă
prestabilită". Preoții erau principalii cercetători ai timpului, precum și unii nobili laici daci.
Zamolse – simbol al înțelepciunii, al cunoașterii și al nemuririi pune și bazele medicinei,
astronomiei și ale jurisdicției în Dacia, apoi preotul Deceneu îl continuă, astfel că "geții au fost
întotdeauna superiori aproape tuturor barbarilor și aproape egali cu

grecii" (Iordanes, în mîndria lui ținea cu elinii, pentru că despre Grecia
vorbim doar cînd s-a eliberat de sub turci, avînd o țară). Mai mult,
elinii, ca să vedeți cît de ”superiori” erau elinii, ei veneau la studii în
cetăți de pe Ialomița pentru că geții, dacii știau raportul dintre
diametrul Soarelui și al Pămîntului, cunoșteau în detaliu mișcările
stelelor pe bolta cerească, mișcările planetelor din sistemul solar, a
Lunii în jurul Pămîntului, inclusiv elemente de astrologie ca
întemeietori ai Zodiacului. De menționat că daci ne numeau romanii,
geți ne numeau elinii, iar valahi, vlahi – slavonii. Aceste cunoștințe de
astronomie le-au permis elaborarea unui calendar exact cum n-a fost
niciodată. Teoria calendarului dacic a fost elaborată de istoricii St.
Bobancu, E. Poenaru și C. Samoila.
Tempus reprezintă perioada de timp de la care un Omul ca specie ajunge, după ce are
percepţia timpului său uman, conștiința temporală la purtător, la precepția conştientă a altei
fiinţe inteligente din univers, care are propria conştiinţă a timpului culturii sale, diferită de cea
umană, din alt colț de univers.
Dacoromânii și strămoșii lor i-au închinat Soarelui din sistemul nostru solar, un cult
primordial ca Soare al Dreptăţii din vremurile precreştine.
După Vede, unitatea de bază în cronologie este yuga - ca fază de transformare a naturii
şi a Pămîntului însuşi care include şi ciclurile de evoluţie ale umanităţilor însumînd 4 320 000
de ani. Patru yuga fac o mahayuga.
2.1. Vremurile oamenilor/societale. Cele mai vechi fosile de hominizi (hominiadae este
familia biologică din care face parte propriul gen, Homo) datează de acum aproximativ 4,4
milioane de ani, apoi cel uman Homo sapiens. Acum 2 milioane de ani omul a existat pe
pămîntul dacoromânesc, iar ca dovadă există femurul găsit și datat ştiinţific de la Bugiuleşti–
Vîlcea. Homo erectus era acum 1 milion de ani. În Tanzania au fost datate de acum 800 000 de
ani la două mii de km de cele din Etiopia. Acum 100 000 de ani exista Homo sapiens –
Neanderthal în Europa şi Orientul Mijlociu. Acum 45 000 de ani Cro-Magnon s-au răspîndit în
Europa, iar acum 30 000 de ani au trăit ultimii Neanderthalieni. A treia mişcare a Terrei este
mişcarea de precesie care are o durată de aproape 26 000; axa ei avansează pe cercul precesional
cu un grad la fiecare 72 de ani, iar o mişcare completă de 360 de grade se realizează în 25.920
de ani, ceea ce înseamnă un calendar heliotermic precesional riguros pentru zona cuprinsă între
45-60 de grade latitudine nordică. Aceste Vremuri ale Omului (VOM) au cunoscut perioade
interglaciare care au loc în timpul precesiile devenind astfel societale, începînd cu tot ce a urmat
după 306 720 000 de ani, iar din acestea ultimii 80 000 de ani sunt Vremuri dacoromânești -
VDR).
Începutul nemuririi spirituale din vremurile dacoromâneşti este marcat de peste 80 000
de ani din vremurile omenești, adică din ultimii cei 306 720 000 de ani ai Timpului Cosmic,
avînd un reper propriu anul 12 018 după Zamolse (d. Zm.), sau înainte de nașterea lui Christos
(î.Chr.). Dar au existat vremuri dacoromânești și înainte de Zamolse (î.Zm.) adică între 80 000
T.U. și 12 018 d.Zm., (80.000-12 016= 67.984), precum și înainte de Christos, adică înainte de
2018 ani în urmă (80.000-2016=79984)
Un eveniment temporal aparte a avut loc conform Tablelor de Smarald prin apariția
Tatălui nostru Thoth-Atlantul cu mult înainte de 52 000 -36 000 raportați la Timpul Cosmic
Universal, așadar un nou reper temporal care trebuie introdus în Cronologia AtlantoDaco
Românească 35 018 d.Th. (după Thoth – Atlantul, vezi mai jos)
III. SPRE O CRONOLOGIE SISTEMATIZATĂ A PREISTORIEI

ȘI ISTORIEI NEAMULUI NOSTRU
Fiii Cerului, ai Tatălui nostru, ai Universului/Cosmosului, încep colonizarea Terrei și de atunci

încep Vremurile omenești pentru că suntem urmașii lor.
Un rol important a revenit științei despre apariția vieții pe Pămînt în care domină ideea
că viața a apărut din Cosmos prin căderea unor comete sau asteroizi pe Terra, precum și a
apariției ei sui generis din determinări tip cauză - efect terestre.
A doua ipoteză este cea a colonizării Terrei de extratereștrii, ființe inteligente care au
lăsat urme cerești pe scoarța terestră după apariția vieții pe Terra sau, după unii, chiar ele ar fi
adus viața pe Terra. Urmele lor sunt cu adevărat neterestre, ale unor civilizații anterioare,
complet sau parțial necunoscute oamenilor de azi și care au fost cu mult superioare celor
cunoscute pînă acum.
Iar noi începem esențialul cu rugăciunea Tatăl nostru, carele ești în ceruri…
Prin urmare, pentru a vedea originea, obîrșia neamului nostru, calendarul întru
începuturile noastre, să privim Cerul… undeva lîngă Steaua Polară, constelația Dragonului,
care seamănă atît de mult cu Carpații, cu steagul nostru tricolor cu lupul dacoromânesc șerpuitor
fluturînd pe el. Chipul neamului nostru este Sfinxul din Bucegi. Trunchiul nostru sunt Carpații,
iar inima noastră este Transilvania- inima eternei DacoRomânii, unde, în Țara Bîrsei de la Ursa
Mare, Pleiadele, Orion – (care seamănă după unghiul ceresc cu Piramidele Egiptului), Uranus,
trebuie să înălțăm noua capitală DacoRomâniDava - DaciDava.
Sufletul nostru este Zamolse nemuritorul, iar vorba noastră este limba atlanților adusă
prin vremuri pînă azi în limba pe care o vorbim îndeobște, limba dacilor, limba
dacoromânească, o limbă nemuritoare care a evoluat de la atlanți pînă azi.
Astfel, noi vorbim limba evoluată de aproape treisprezece mii de ani, pe vechiul nostru
pămînt moștenit de la atlanți.
Noi suntem Fiii Cerului și ai Geei, ai Pămîntului. Cîtă vreme va fi Terra în sistemul
solar. De aceea suntem frați cu toate popoarele lumii care au fost, și care sunt, și vor mai fi.
Numai că ele sunt frații noștri mai tineri…
Iar ei știu asta…
Numai noi nu știm toți și va trebui să știm totul despre noi, despre lume, despre Univers,
noi, mai întîi.
Legile Tablelor de smarald, preluate în Legile belagine, sunt legile strămoșilor noștri și
se reflectă în bunul simț al țăranului dacoromân de la satele noastre ancestrale.
Tăblițele de smarald ale lui THOTH ATLANTUL:
Istoria tăblițelor trece dincolo de credințele oamenilor de știință moderni. Vechimea

lor este de peste 36 000 ani î.Chr. Cel care a scris-o este THOTH, un preot-rege atlant care a
fondat o colonie în Egiptul antic după inundarea (și nu scufundarea) capitalei Imperiului Atlant,
țara lui mamă, numită Atlantida, capitală identificată la intersecția Dunării cu Munții Carpați.
Thoth era nemuritor prin tehnologii încă misterioase, iar înțelepciunea lui imensă l-a făcut
conducător peste alte colonii ale Imperiului Atlant, inclusiv peste cele din America de Sud și
Centrală.
El a construit Marea Piramida din Giza (în mod eronat atribuită lui Keops) care a
încorporat cunoștințele înțelepciunii antice și tot ce era valoros pentru viitorime, puse la păstrare
în siguranță alături de înscrisuri și instrumente din vechea capitală Atlantida, după cumplite
catastrofe geologice și urmările glaciunilor in zona Carpați – Marea Neagră, Bosfor și
Dardanele. De aproape 16 000 de ani el a condus străvechea rasă a Egiptului, între 52 000 î.Chr.
pînă în 36 000 î.Chr. La acea vreme, strămoșii și adepții lor, se ridicase la un înalt grad de
civilizație. Acolo unde a depozitat documentele timpului și a desemnat drept paznici pe cei mai
de încredere oameni ai săi în Bucegi și sub Marea Piramidă deasupra Marii Săli din Amenti.
Descendenții acelor paznici au devenit preoții Piramidei, cei care l-au zeificat pe Thoth
declarându-l Zeul Înțelepciunii. Conform legendei, Sala din Amenti a devenit “lumea de
dincolo”, Sala Zeilor, pe unde trecea sufletul pentru judecata de după moarte.
Ulterior grupul de preoți care dețineau tăblițele au emigrat în America de Sud, la Mayași.
In mileniile următoare, spiritul cunoașterii lui Thoth a trecut în corpurile oamenilor în
maniera descrisă de tăblițe. Așa se face că s-a reîncarnat de trei ori, ultima oară fiind cunoscut
ca HERMES - de trei ori născutul lăsînd moștenitorilor documentele cunoscute pînă la noi sub
numele de “Tăblițele de Smarald”, o prezentare mai târzie și cu mult mai săracă a enigmelor
lumii antice. Tăblițele sunt traduse, sunt zece la număr și au fost lăsate în Marea Piramidă în
grija preoților. Din 12, primele zece tăblițe sunt împărțite în 13 părți, de dragul convenției,
celelalte două sunt atât de importante, încât – se zice - este încă interzisă prezentarea lor
publicului larg în prezent.
Cu aproximativ 1 300 de ani î.Chr. Egiptul, vechiul KHEM în limba coptă după unele
izvoare, aflat în mare tulburare, a determinat ca multe delegații de preoți sa fie trimise în diferite
părți ale lumii. Marea Piramidă a fost și este încă un Templu de inițiere. Solomon, Apolonius
și mulți alții s-au numărat printre cei inițiați aici. Scriitorul (care era în continuă legătură cu
Marea Camera Albă din Piramidă) a primit instrucțiuni să recupereze și să aducă înapoi în
Marea Piramidă tăblițele străvechi și să permită traducerea lor. Ea s-a efectuat în 1925, iar acum
s-a acordat permisiunea de a fi publicate. Ele ar trebui citite de o sută de ori pentru a se putea fi
dezvăluit adevăratul înțeles.
Pot fi accesate pe Internet, se pot citi, sunt traduse și în limba dacoromână, alte limbi de
circulație internațională, sunt comentate și de specialiști străini și chiar comentariile sunt
traduse în limba noastră.
Sunt 12 tăblițe din smarald verde, făcute dintr-o substanță transmutată alchimic, foarte
rezistente la orice element și substanță. Structura atomică și celulară fiind fixă nu permite nici
o schimbare. Tăblițele contrazic legea ionizării referitoare la corpurile fizice. Pe ele sunt gravate
caractere din vechea limbă atlantă. Acestea reacționează la undele cerebrale emise de creierul
celui ce citește, eliberând vibrația mentală asociată în mintea cititorului. Tăblițele sunt
prinse între ele cu inele făcute dintr-un aliaj de culoarea aurului, suspendate de o tijă din același
material.
Pe înțelepciunea conținută în aceste tăblițe se fundamentează marile mistere străvechi.
Celui care ce citește cu mintea și ochii deschiși, înțelepciunea personală i se va multiplica de
100 de ori.
Citește! Crezi sau nu, citește iar vibrația tăblițelor va trezi “ceva” în tine.
Căutarea omului în dorința de a înțelege legile care-i guvernează viața este nesfârșită.
Adevărul este gata sa fie asimilat de către cei care-și lărgesc propria viziune întorcându-se către
ei înșiși și nu cautând în afara lor adevărul.
În liniștea simțurilor materiale se găsește cheia înțelepciunii. Cel ce vorbește nu știe; cel
ce știe nu vorbește!
Simbolurile sunt niște Chei cu care se deschid uși ce conduc spre adevăruri.
Dacă reușim înțelegem că toate cheile, toate simbolurile materiale sunt manifestări, prelungiri
ale unei Legi Supreme și a Adevărului, vom avea o viziune care ne va permite să trecem dincolo
de vălul necunoscutului.
Una dintre cele mai importante Legi este Legea responsabilă de formarea omului ca
ființă materială.
Marele scop al școlilor inițiatice din toate timpurile a fost să înfățișeze funcționalitățile
Legii care leagă omul material de omul spiritual, adică legătura dintre omul material și omul
spiritual care este omul intelectual întrucît mintea are atât calități materiale cât și spirituale.
Aspirantul la cunoștințe elevate trebuie să-și dezvolte obligatoriu tocmai latura
intelectuală a firii lui pentru a-și întări credința că poate să-și adune toate fortele ființei lui
concentrîndu-le către și în planul pe care-l dorește a-l viziona.
Marea căutare a Luminii, a Vieții și a Iubirii începe în primul rând din planul material.
Condusă către planul ultim, scopul ei final este fuziunea completă cu Conștiința Universală.
Așezarea fundației în planul material este primul pas. Abia apoi vine și scopul suprem al
realizării spirituale.
Mesajul lui Thoth în Lumina învățăturii sale deschide noi perspective de înțelegere prin
îndemnul:
“Citește și Fii înțelept!”
Aici se află izvorul oricărui înaintemergător, al oricărui vizionar, al oricărui cercertător
al timpului etern.
Revenind pe Terra la oamenii tereștri. Strămoșul Geților a fost Zamolxe, care este prima
ființă umană de pe Pămînt. În Cer, este Domnul și Îngerii. Îngerii sunt ”Fiii Domnului” și sunt
făcuți după chipul și asemănarea sa, a Domnului, unde Domnul este CREATORUL VIEȚII PE
PĂMÎNT. Domnul a luat un Înger și l-a făcut OM, numit apoi Zamolxe, care și el este făcut
”după chipul și asemănarea Domnului”, deci la fel ca Îngerii, și acest lucru reiese din Biblie,
Facerea, Cap.1, pct 26 și 27. La punctul 26, citez ” Să facem Om după chipul și asemănarea
noastră”, adică după chipul și asemănarea Domnului și a Îngerilor.
Facerea lui Adam este la alt capitol, la capitolul 2, pct. 7, și Adam este a doua ființă
creată de Domnul pe Pămînt din lutul acestei planete, dar, de data aceasta Adam nu este FIINȚĂ
NUMAI DIVINĂ CA ZAMOLXE, CI ESTE FIINȚĂ DIVINĂ ȘI PĂMÎNTEANĂ care este
cu totul altceva și asta după cum scrie Biblia, în cartea sfîntă a creștinilor.
La drept vorbind, oamenii tereștri au săvîrșit doar trei revoluții adevărate: prima
revoluție adevărată a lumii a fost descoperirea focului. Legendarul Prometeu de aceea a fost
pedepsit și tot aici și-a ispășit pedeapsa pentru că a furat focul de la zei pentru oameni.
A doua revoluție a fost apariția limbajului, a comunicării inteligente între oameni.
Limba atlantă a lui Thoth a devenit limba geților care erau numiți în antichitate Divinii. Geții
n-au crezut niciodată în zei, n-au avut temple să se închine la zei, ei fiind ființe divine prin
naștere, erau socotiți de toți ceilalți zei (Divini). Cartea lui Enoch este o dovadă clară despre
atlanți și învățăturile lor. Forma actuală a cărții conține relatarea pe care o face Enoh despre
viziunile (călătoriile) sale precum și sfaturile pe care le dă fiului său Matusalem. Textul conține
105 capitole, alternând călătoriile cerești ale lui Enoh cu tradiții de geografie, astronomie,
meteorologie, cu istoria evreilor, cu istoria dinainte de potop, cu păcatele și ierarhiile îngerilor
decăzuți și a pedepselor la care au fost supuși, cu prevestirea venirii unui Mesia sau mesaje
apocaliptice. Se pare că Enoh ar fi scris 366 de cărți, textul păstrat din Cartea lui Enoh
pomenește de 103 parabole în capitolul 37, dar apar doar trei. Cartea lui Enoh prezintă interes
pentru teologi, istorici, filozofi, scriitori, iar dacă e citită în cheie atlantă adduce multe lămuriri
privind periodizarea preistoriei.(Ex: Cap. XCII. Atunci Enoh zise citind după o carte: sunt
născut în a șaptea zi a primei săptămâni când dreptatea și judecata așteptau cu răbdare. Dar
după mine, în a doua săptămână, va veni o mare nedreptate și înșelătoria se va înmulți rapid
pe Pământ. Va fi un prim sfârșit (potop) și un singur om va fi salvat. În timpul săptămânii a
treia un om va fi ales să fie tulpina unui popor puternic și drept, după el planta dreptății va fi
eternă. În a 4-a săpt sfinții și drepții vor avea viziuni, se va stabili ordinea generațiilor și li se
va construi o locuință. În a 5-a săpt se va clădi generațiilor o casă glorioasă. În săpt 6-a toți
vor fi învăluiți în întuneric, inimile lor vor pierde înțelepciunea și un om va fi ridicat din
mijlocul lor. Casa puternică și măreață va arde și rasa celor aleși va fi risipită pe tot pământul.
În săpt 7-a va aparea o rasă coruptă a nedreptății. Drepții și aleșii vor fi răsplătiți și vor
dobândi o cunoaștere de 7 ori mai mare asupra părților creației. Apoi va veni săptămâna
dreptății și judecății, pentru a-i lovi pe cei ce asupresc. Păcătoșii vor fi dați pe mâna celor
drepți, care vor construi o binemeritată locuință pentru dreptatea lor și vor clădi un palat
pentru marele Rege. Apoi va veni săpt a 9-a, a judecatei universale, lumea va fi distrusă și
oamenii vor merge pe calea dreptății. Apoi în a șasea parte a săptămânii a zecea va fi judecata
de veci contra veghetorilor (îngerii decăzuți). Tot Cerul va renaște în mijlocul îngerilor. Va
apare un cer nou de 7 ori mai splendid. Apoi vor veni un număr nesfârșit de săptămâni
petrecute numai în sfințenie și dreptate, fără păcat.)
Iar a treia revoluție adevărată a omenirii a fost constituirea națiunilor pe teritoriul din
vatră de roire. Celelalte sunt comploturi reușite, care se numesc revoluții pentru că sună frumos
pentru complotiști, respectiv comploturi nereușite adică rebeliuni, răzmerițe, răscoale, despre
care scriu tot cei care rămîn la putere, adică învingătorii.
Pe Internet circula o fotografie care este redată mai jos și care ar putea simboliza lumea
de unde începem noi obîrșia neamului, cel puțin cea despre care știm ceva mai mult decît cu un
secol în urmă.
Geograful medieval Kosmas Indicopleustos din Alexandria susținea că Atlantida este

țara celor zece dinastii care ar fi guvernat Pămîntul înaintea potopului lui Noe. Neabordarea
problemei Atlantidei în evul mediu pare că s-a datorat influenței lui Aristotel asupra învățaților
perioadei, dar mai ales influenței bisericii catolice, care aprecia Atlantida ca pe o erezie, întrucît
în Biblie nu apărea nimic legat de aceasta.
În 1882, Ignatius L. Donnelly, a scris Atlantis: the Antediluvian World (Atlantida:

Lumea de dinaintea potopului) încercînd să demonstreze că toate marile civilizații din
antichitate își au la origine civilizația neolitică a Atlantidei.
Evoluția științei, a redus puternic probabilitatea existenței ei în Atlantic, dar apar ipoteze
în care era localizată în America, în Caraibe, Europa de Nord, Africa sau chiar Asia.
La mijlocul anilor '50 Charles Hapgood susține "teoria deplasamentului scoarței
terestre", demonstrînd că la fiecare cca 47 000 de ani greutatea calotelor polare distribuite
neuniform fața de axa de rotație a Pămîntului face ca întreaga litosferă (situată pe miezul lichid)
să se repoziționeze în funcție de noul centru de greutate, ultima asemenea repoziționare
petrecîndu-se cu 12 000 de ani în urmă. Aceast ultim "deplasament" ar fi scos Atlantida din
zona temperată, aruncînd-o în întregime în interiorul arcului polar sudic. Platon afirma că
Atlantida este o insula de dimensiuni uriașe, situată în mijlocul oceanului planetar (pe vremea
lui numit Atlantic, deci era continentul Antarctic, care - din perspectiva "lumea privit de la polul
sud" - e într-adevăr înconjurat de un singur ocean. Recent cercetătorii americani fac săpături
sub calota polară și vom avea noi suprinzătoare dovezi ale obîrșiei noastre.
În folclorul nostru atlanții mai sunt numiți urieșii, giganții, greii pămîntului, zmeii etc.
Hartă care arată Imperiu Atlant după lumea antediluviană a lui Ignatius L. Donnelly, 1882.
Atlantida – capitala Imperiului Atlanților în viziune science fiction
Despre ei, cercetătorul Henry Bac, mai spune că ar fi a cincea rasă despre care, din anul
1960, sovieticii dețin probe, cea a unei populații cu sînge diferit, cu pielea de culoare bleu și cu
origini nonterestre. Atlanții ar fi fost cei care au pus bazele civilizației egiptene, în legătură cu
piramidele și construcțiile specifice. Tot el a făcut referire la textele lui Platon în care se spune
că atlanții sunt reprezentanții rasei pure, care au trăit cu 12 000 de ani înainte de Christos. Osiris
și Thot, două mari divinități egiptene, sunt reprezentate în culori albastre. Atlanții au fost o rasă
ariană pură, blonzi cu ochi albaștri și înalți de 2-3 m. Erau creați de extratereștrii veniți din
Pleiade, care păstrează aceleași caracteristici rasiale, prin încrucișarea Pleiadeenilor - de pe Lyra
/ Vega cu unii umanoizii modificați genetic și adaptați la viața pe Terra, care fuseseră plantați
aici cu cîteva sute ori mii de ani mai înainte. Ulterior au venit pe Terra pentru a o popula și
extratereștrii din Orion, extratereștrii din constelația Draco și Adebaran, de unde au venit
arcturienii, cu impact minor asupra populației indigene. Acestea sunt rasele cele mai
importante, rasele-rădăcina din care provenim noi ca și specie, adică homo sapiens
sapiens. Astfel, atlanții - rasa rădăcină a Pămîntului a fost rasa ariană creată de extratereștrii
din Pleiade, iar ulterior au intervenit și alte specii, încrucișîndu-se cu aceasta rasă pură și
rezultînd metiși. Urmașii metișilor suntem noi... Extratereștrii din Sirius și Orion ar fi fost în
război de mult timp cînd au ajuns pe Terra și au continuat și aici "cursa pentru cucerire". Cei
din Orion au colaborat cu Pleiadeenii pentru perfecționarea rasei. Așa se face că au rezultat 5
rase: cea albă, roșie, neagră, galbenă și cea albastră - rasa pură, rasa de origine a celorlalte 4.
De aici și sintagma "sînge albastru" și indivizi apar astfel în unele imagini din Egipt. De fapt,
nu erau albaștrii, doar pielea lor avea o tentă albăstruie, un alb-albastru... un atît de alb încît
părea albastru. Atlanții s-au încrucișat, din nefericire, la un moment dat cu o altă rasă care
provenea din constelatia Draco, draconienii, cărora unii i-au spus reptilienii, supranumiți
Anunnaki. Era o rasă razboinică, axată pe intelect, lipsită de sentimente, fără corp emoțional
care nu empatiza cu alții și care și-ar fi dorit să subjuge, și chiar să nimicească rasa umanoidă.
Din această cauză s-au dus lupte sîngeroase cu pierderi mari pentru toate părțile implicate în
conflict. În final, indivizii reptilieni care au supraviețuit din aceasta specie a fost pedepsiți prin
expulzarea lor la marginea acestui Univers, în colonii. Ulterior, reptilienii s-au încrucișat cu
toate cele 5 rase de pe Pămînt și au preluat puterea, înfiltrîndu-se la toate nivelele puterii și în
toate țările lumii. Ei au capacitatea de a se întrupa prin naștere în oameni, pot să posede un corp
uman - gazdă sau pot pur și simplu să controleze mental un om, atingîndu-l și camuflîndu-se
ochilor noștri prin creșterea vibrației. Ei sunt de vibrație 5D, oricît de bizar ar părea asta, deci
au nevoie de gazde "speciale" pentru a-i conține, în cazul posedării.
Avem dovezi ale existenței lor la vedere ca și Zei, în foarte multe scrieri antice, inclusiv
Tăblițele Sumeriene.
Îi găsim în magistrala lucrare indiană Mahabharata, în desenele de pe templele din Egipt,
în basoreliefuri și sculpturi antice etc.
Titano- Titan (pl. Titani) (în greaca veche Τιτάν, pl. Τιτᾶνες) constituie denumirea
purtată de cei șase titani, fii ai lui Uranus și ai Gaiei: Coeus, Crius, Cronos, Hyperion, Iapetus,
Oceanus și cele șase fiice, titanide: Mnemosyne, Febe, Rhea, Theia, Themis și Thetys. Ei
alcătuiau prima generație divină, precedentă olimpienilor. La îndemnul mamei lor, unul dintre
ei, Cronos, și-a mutilat tatăl pentru a nu mai procrea și i-a luat locul, devenind stăpînul
universului. Cînd Cronos a fost detronat, frații săi, titanii, i-au venit în ajutor și le-au declarat
război olimpienilor, război care a purtat denumirea de Titanomahia. Lupta a durat zece ani și s-
a sfîrșit cu victoria olimpienilor. Drept pedeapsă, titanii au fost trimiși de către Zeus în Tartar.
Denumirea mai este purtată de cîțiva zei și semizei care erau descendenții titanilor, de exemplu,
fiii lui Iapetus și ai Clymenei: Atlas, Epimeteu, Prometeu etc. Ei au fost un grup potrivnic zeilor
olimpieni și personificau mai ales forțele naturii. În tradiția greacă erau considerați adesea
iraționali și reprezentau forța oarbă a violenței primitive.
Între 12.000 î.Chr.- 6.000 î.Chr., timp de 8 000 ani, climatul s-a îmbunătățit, după
glaciațiunea Wurm, iar regiunile nordice au fost recolonizate de populațiile acelei vremi, urcînd
spre nord.
Tăblița 1 - THOTH Atlantul începe cu prezentarea sa și a originii atlanților veniți pe
Terra.
Semnificativă este rugăciunea Tatăl nostru... carele ești în ceruri...etc., pentru conținut
și mesaj. Deci, a existat un Adam, un Christos - fiu al lui Dumnezeu, al Tempusului, al
Cosmosului, al Cerului universal. Care să fi fost tempusul, galaxia, sistemul solar, cometa,
planeta originară? Aici sunt diferite ipoteze în studiu. Unele susțin că piramidele egiptene
reproduc după unghiuri și poziționari modelul unei constelații de pe cer ca fiind originea
constructorilor sau a celor care au adus tehnologii extraterestre pe Terra preistorică. Unele
ipoteze conduc spre Venus, Marte, Lună sau alte planete si sateliți ale acestora din sistemul
nostru solar, reducînd geneza la simpla debarcare din nave ale unor seminții vechi de pe planete
apropiate.
Altele privesc Terra ca pe un uriaș experiment cosmic pe care este exilată ca intr-un parc
izolat ca o închisoare o seminție cosmică agresivă care a săvîrsit crime în cadrul altor sisteme
galactice si a fost trimisă într-o pușcarie cosmică pentru a se civiliza spre îndreptare. Păcatul
originar ar fi acela că ar fi declanșat războaie devastatoare prin spiritul ei războinic, lacom,
nedrept. Istoria oamenilor de pe Tera și chiar preistoria demonstrează că setea de putere,
lăcomia și lipsa de omenie a fost continuă și continuă să amenințe insăși existența umanității pe
Terra azi și pentru viitor.
Fiii Pămîntului, mama Geea, geţii, au fost ancestrala elită a dacoromânilor, primii
sihaştri, înţelepţi creatori şi depozitari de învăţătură dacoromânească. Aici simbolul Maicii
Domnului, pentru fiii Terrei pare să domine ipoteza evoluției din cele cunoscute și acceptate.
Vechile cimitire dacice păstrează pe cruci pe Maica Domnului cu pruncul la sîn, pe o parte. Mai
există ipoteza unui Adam făcut din lutul, pămîntul Terrei, prin urmare autohton, căruia
extratereștrii i-au insuflat ceva divin din măreția și nemurirea acelei forțe cosmice temporale și
care, în nemernicia și curiozitatea lui împreună cu o Evă ar fi căutat să afle secretele cunoașterii
de la acele ființe divine care, conștiente că pentru a stăpîni tehnologiile extraterestre, neamul
acesta al lui Adam terestru ar fi trebuit să parcurgă etape imense de evoluție pentru a avea
conștiința efectelor produce de cunoașterea secretelor care urmau a i se dezvălui, releva treptat.
Și pentru că nu a avut răbdarea necesară și a forțat temporal utilizarea acestor secrete a fost
izgonit din starea lui de protecție divină ca dintr-o grădiniță în care învăța să devine ființă
apropiată de cultura extratereștrilor și a fost pedepsit, căzut din cer pe pămînt ca să sufere și să
evolueze organic pas cu pas în devenirea lui comună și apoi să aspire la rangul de egal al
extratereștrilor.
Aici apare acel fenomen apocaliptic al revenirii părinților săi făuritori, Mesia, în mod
periodic, pentru a selecta pe cei care au respectat regulile impuse, de cei care nu au înțeles sau
nu au vrut să înțeleagă procedura obligatorie de a suferi și învăța prin milenii, fiind obligați să
evolueze numai în sensul dorit de divinitatea cosmică.
Mai apar acele răpiri de oameni ai Terrei de către extratereștii, plimbări în vehicule
asemănătoare păsărilor de foc, de fier, călătorii despre care un Enoch povestește în scris pentru
urmași ce minuni sunt în Cosmos, ce trebuie să facă și să descopere omul pentru a deveni
stăpînul Terrei și al propriei sale meniri pe Terra.
Totodată mai apar povestiri în mitologia multor popoare prin care Fiii Cerului s-au
împreunat cu fiiicele Pămîntului rezultînd ființe corupte cu ADN modificat (experiment genetic
periculos și necontrolabil –inter-tempus) în urma căruia copiii s-au războit cu Fiii Cerului pe
viață și pe moarte. Se pare că unele rase umane mai poartă genele – parțial - ale unor astfel de
împreunări care conduc la multe din neplăcerile genetice ale ființelor umane de azi, boli sau
limite corporale și spirituale care își au rădăcinile din aceste combinații deloc firești ale
tempusurilor din diferite colțuri de universc care conduc la fenomene incontrolabile și cu o
periculozitate extremă. Dar și azi mai sunt urieși printre noi oameni de talie atipică din neamul
lui Gogea Mitu care au o rezistență deosebită în toate cele.
De altfel mitologia preistorică, legendele fantastice ale popoarelor vechi poartă
simbolistica ancestrală, reflexele bătăliilor cutremurătoare in care arma nucleară este prezentă
cu urme dovedite științific, cu nave cu tehnologii necunoscute nici astăzi care permiteau
deplasari cu viteze incredibile, cu arme letale incontrolabile, cu conflicte care au fost relatate în
marile cărți religioase, de cultură și cronici încă indescifrabile sau parțial descifrabile. Avem
datoria să studiem cu atenție acele documente scrise, cioplite, construcții ruinate, cetăți săpate
in piatră in locuri inaccesibile, pe fundul mării, în peșterile și tunelele stranii care străbat scoarța
terestră, toate misterele care răzbat din obiceiuri, simboluri, basme, legende și povestiri ce par
a fi științifico-fantastice și de neînțeles pentru mintea noastră de acum. Acolo se află preistoria
și istoria străveche a neamului omenesc, a neamurilor noastre strămoșești.
În acest sens Nicolae Densușianu, cu intuiția sa genială, a realizat o monumentală
sinteză care grupează o serie de elemente care ne dau de gîndit privind originile și simbolurile
pe care le purtăm în noi de mii de ani prin inegalabila sa Biblie a dacoromânilor DACIA
PREISTORICĂ. Aceasta, dincolo de faptul că, după peste un secol de la apariție continuă să
eclipseze oricare altă lucrare de acest gen, este și un monument de metodologie a cercetării
preistoriei prin arheologie temporal- spirituală, oferind un adevărat tezaur de materie primă de
documente din istoria orală, spirituală, din cultura orală a neamurilor noastre, care trebuie
reexaminate în contextul noilor descoperiri ale științelor sociale contemporane, cu metodele
moderne consacrate de tehnologiile performante de astăzi, nivelul avansat de cunoaștere și
evaluare validate de știința universală145.
Vremurile Omenești (VOM) numără aprox. 306 720 000 de ani pe axa Timpului
Cosmic (T.C.) pînă astăzi.
După această vîrstă a Cerului și Pământului s-au întîmplat lucruri care nu sunt îndeajuns
cercetate și clarificate. Biblia – Cartea Sfintei Scripturi atestă cele șapte zile (etape ale creației
Lumii de azi) cu o periodizare a genezei care acoperă glaciațiunile Terrei (Justinian Petrescu).
Au interacționat oamenii Pămîntului cu Fiii Cerului, zei, titani, giganți, iar puținele
informații despre aceste vremuri sunt intuite în legende preistorice, istorice, mitologii, basme,
închipuiri literar-artistice etc. Cartea lui Enoch, basmele tradiționale dacoromânești cu feți-
145
De altfel, Academia DacoRomână are în vedere, printre proiectele sale culturale fundamentale, republicarea
Daciei preistorice comentate și adnotate, întrucît unele idei de la 1913 sunt deja depășite, iar altele apar într-o
lumină nouă de o inestimabilă valoare teoretică și practică. Totodată trebuie revăzute fișele originale din arhivă,
întrucît înțelegem că lucrarea sa capitală nu a putut fi încheiată de autor, ci de un alt om de știință, chimist, care a
extras selectiv și a prelucrat după concepția sa materialele aflate la îndemînă cu destulă prudență și limită obiectivă.
Cît de necesară ar fi fost acordarea bunului de tipar chiar de marele Densușianu pentru această operă pentru care
și-a vîndut casa și și-a scurtat conștient viața, nimeni nu poate să spună. Numai că națiunea dacoromână a pierdut
încă o șansă de a-și redobîndi adevarata identitate cultural spirituală mai devreme și nu mai tîrziu. Timpul mai are
răbdare cu noi și credem că ADR va aduce la lumină adevăruri de care națiunea are atîta nevoie. (n.a.)
frumoși, ilene cosînzene, zmei, balauri, regi și împărați, cu urieși, ciclopi, novaci și greuceni,
paloșe de foc, cai înaripați și năzdrăvani etc.
În Atlantida Colonia Zeilor – Atlantida Pămîntul Dacilor (Constantin N. Bărbulescu,
2006, Antet XX Press) se arată că în urmă cu 2600 de ani (590 î.Chr.) înțeleptul Solon (c.640–
c.560 î.Chr.) află de la preoții egipteni slujitori ai templului din Sais că, pe la 9590 î. Chr. o
mare putere venită din altă lume se stabilise într-o insula din Marea Atlantă situată la intrarea
în strîmtoarea numită Coloanele lui Herakles (Hercule). Hercules a fost participant inițial la
expediția argonauților (1225 î.Chr. condusă de Iason) săvîrșind cercetarea in adîncime pentru
expediția oștirii egiptene conduse de Osiris la Istru. În zona Cazanelor pe Dunăre -Munții
Cernei se localizează Atlantida (capitala Imperiului Atlant din țara unde se păstrează apa sfîntă
a zeului vieții, care întreține viața care, ca primă țară /(continent) e locuită de o populație
organizată în care au viețuit titanii-giganții-atlanții (cei de la eterna linie a vieții de foc, ca rasa,
rădăcină de lume) Cronos, Ogyges etc. Aici ar fi hălăduit Ghilgameș cu prietenul sau Enkidu –
însetat de nemurire, neamurile lui Noe care au continuat lumea etc.
Mărturii ale unor civilizații extratereste sunt consemnate pe piatră, pe munți, prin
deșerturi, pe malurile Dunării la Cazane, pe fundul mărilor și oceanelor, pe hărți și diverse
obiecte stranii despre care știm ca nu sunt pămîntene, dar nu știm la ce foloseau sau cum au fost
făcute. Urme inexplicabile, documente care nu au sens încă și nici origini limpezi sunt pe toate
continentele, prin multe locuri neumblate, prin munți și păduri virgine. Mai multe semne se
găsesc pe teritoriul strămoșilor neamului nostru, iar acestea fac parte din patrimoniul cultural-
preistoric și istoric național.
Vremurile dacoromânilor (80 000 Timp Cosmic pînă astăzi) cuprind șapte segmente
temporale care privesc geneza dacoromânității, formarea națiunii și statului dacoromânesc,
grupate astfel:
1.-Vremurile preistoriei atlanto-pelasgo-ramanilor (80 000 T.C. – de la Thoth Atlantul - 36 000

d.Th. -pînă la Zamolse 12 000)
2.-Vremurile străvechi (12 000 după Zamolse (d.Zm.) - 7 500 Potopul lui Noe (d.Zm)).
3.-Vremurile vechi (vremurile antice: 7 500 d.Zm.- 0. -1000 d.Chr.)
4.-Vremurile medievale (1000 d.Chr.- 1711,1784 d.Chr.)
5.-Vremurile moderne (1711 d.Chr.-1918 d.Chr.)
6.-Vremurile contemporane (1918 d.Chr.-1989 d.Chr.)
7.-Vremurile actuale (1989 - pînă azi, 15 ianuarie 2016 și mai departe)
IV. VREMURILE ATLANTODACOROMÂNILOR ÎNCEP ACUM 80 000 TIMP

COSMIC ȘI CONTINUĂ ȘI ASTĂZI.
1.VREMURILE PREISTORIEI ATLANTO-PELASGO-RAMANILOR (80 000 Timp Cosmic

(T.C.) - DE LA THOTH – 36 000 d. Th.- PÎNĂ LA ZAMOLSE, Anul 12 000 (î.Chr.))
Tatăl nostru, Thoth aduce istoria tăblițelor de smarald. Ea este tradusă în următoarele
pagini, pare ciudată și trece dincolo de credințele oamenilor de știință moderni. Vechimea lor
este incredibilă (36 000 ani i.Chr.). Cel care a scris-o este THOTH, un preot-rege atlant care a
fondat o colonie în Egiptul antic după scufundarea tarii-mamă, Atlantida.
El este cel care a construit Marea Piramida din Giza, în mod eronat atribuită lui Keops.
In aceasta el a incorporat cunoștințele înțelepciunii antice și tot acolo a pus la păstrare în
siguranță înscrisuri și instrumente din vechea Atlantida.
Vreme de aproape 16 000 de ani el a condus străvechea rasă a Egiptului, între 52 000
i.Chr. pînă în 36 000 i.Chr. La acea vreme, străvechea rasă barbară din care făceau parte el și
adepții lui, se ridicase la un înalt grad de civilizație.
PRECESIA DE AUR:
78.033 VDR (76.032.T.C.î.Chr.). Strămoşul Zeu Împărat ZIOS (DIOS, IO, ION), fondatorul dinastiei divine a
zeilor geţi (giganţii, uranienii, uriaşii) din IOROPA-Centrul Suprem al Lumii şi, de asemenea, Fundatorul ştiinţei
asupra ciclicităţii timpului distrugător pe Precesia de aur. El este unul dintre puţinii supravieţuitori ai Gorgona
F1- AN IADU-IUDA, lumea pierdută din cauza fenomenului galactic, care s-a declanşat în anul 78.032 (VDR)
peste civilizaţia interzisă a genului uman, bazată pe fier manufacturier şi energie atomică.
F2. - 75.173 VDR (73.172 T.C.î.Chr.). Zeea împărăteasă a lumii, Dumnezeea Doamna ZEE BAYA MARE din
dinastia divină a zeilor geţi din Ioropa-Centrul Suprem, salvatoare genului uman și a Pămîntului, în marele timp
al fulgerului plutonic F2 (fenomen declanşat de schimbare în cîteva secunde a polilor magnetici ai Terrei), care
s-a declanşat cu potop galactic Baba Novac - AN IADU-IUDA A DUI (al doilea Iadu-Iuda, după Gorgona F1)
F3. - 72.273 VDR (70 272 T.C.î.Chr.). Zeea împărăteasa lumii, Dumnezeea Doamna ZEE TRONA, din dinastia
divină a zeilor geţi din Ioropa- Centrul Suprem, salvatoarea genului uman, în marele timp al fulgerului plutonic
F3, care s-a declanşat cu potop ”Valul Troyan” – an Iud.
F3-4.-71.553 VDR (69 552 T.C.î.Chr.). Zeea împărăteasă a lumii, Dumnezeea Doamna ZEE MASAGETA 1,
din dinastia divină a zeilor geţi din Ioropa- Centrul Suprem, salvatoarea genului uman, în marele timp al
potopului Troyan Masageta 1 –An Iud.
F4.- 69.393 VDR (67.392 T.C.î.Chr.). Zeea împărăteasă a lumii, Dumnezeea Doamna ZEE ZI IS ATUM ARN,
din dinastia divină a zeilor geţi din Ioropa- Centrul Suprem, salvatoarea genului uman, pentru ”cît va fi lumea şi
Pămîntul„ prin descoperirea ştiinţei eterne asupra ciclicităţii timpului distrugător, în marele timp al fulgerului
plutonic F4 – An Iud.
Ştiinţa sa a fost verificată și confirmată pe trei helicii de precesie a Pămîntului, şi de aceea, în toate tradiţiile
lumii ”a fost, este şi va fi” divinitatea supremă a genului uman, creierul de nedepăşit al genului uman, adică
ZEEA - Înainte Mergătoarea.
F5.- 66.513 VDR (64.512 T.C.î.Chr.). Zeea împărăteasă a lumii, Dumnezeea Doamna ZEE HORADYA, din
dinastia divină a zeilor geţi din THULEDACIA- Centrul Suprem, salvatoarea genului uman şi a Pămîntului, în
marele timp al fulgerului plutonic F5 An Iud.
F6.- 63.633 VDR (61.632 T.C.î.Chr.). Zeea împărăteasă a lumii, Dumnezeea Doamna ZEE IZA, din dinastia
divină a zeilor geţi din THULEDACIA- Centrul Suprem, salvatoarea genului uman şi a Pămîntului, în marele
timp al fulgerului plutonic F6 An Iud.
F6-7.- 62.193 VDR (60.192 T.C.î.Chr.). Zeea împărăteasă a lumii, Dumnezeea Doamna ZEE GAYA, din
marele timp al Potopului galactic Baba Novac F6 –7 An IADU –IUDA A UI (al doilea de după potopul Baba
Novac F2).
F7.- 60.753 VDR (58.752 T.C.î.Chr.). Zeea împărăteasă a lumii, Dumnezeea Doamna ZEE TOPLETZ ZIA, din
marele timp al fulgerului plutonic F7- An Iud.
F7-8.- 58.593 VDR (56.592 T.C.î.Chr.). Zeea împărăteasă a lumii, Dumnezeea Doamna ZEE MASAGETA 2,
din dinastia divină a zeilor geţi din THULEDACIA- Centrul Suprem, salvatoarea genului uman şi a Pămîntului,
în marele timp al Potopului Troyan Masageta 2- An Iud.
F8.- 58.593 VDR (56.592 T.C.î.Chr.). Zeea împărăteasă a lumii, Dumnezeea Doamna ZEE ZALMOXIS ZIA,
în marele timp al Fulgerului plutonic F8-An Iud.
F9.- 54.993 VDR (52.992 T.C.î.Chr.). Zeul împărat al lumii, Dumnezeu Domn ZEU MASU BALAM, din
dinastia divină a zeilor geţi din THULEDACIA- Centrul Suprem, salvatorul genului uman şi a Pămîntului, în
marele timp al Fulgerului plutonic F9-An Iud.
F10.- 52.112 VDR (56.592 T.C.î.Chr.). Zeea împărăteasă a lumii, Dumnezeea Doamna ZEE TYRAGETA, din
PRECESIA DE ARGINT:
Gorgona F11.- 50.097 VDR (48.096 T.C.î.Chr.). Zeea împărăteasă a lumii, Dumnezeea Doamna ZEE DANA,
în marele timp al Gorgonei F11 de la începutul precesiei de argint - An IADU-IUDA 48.096 î.Chr.- IS-ISUS!
F12.- 47.217 VDR (45.216 T.C.î.Chr.). Zeea împărăteasă a lumii, Dumnezeea Doamna ZEE ARMISA BAZIL,
în marele timp al Fulgerului plutonic F12 şi al Potopului galactic Baba Novac- An IADU-IUDA a DUI (al doilea
IADU-IUDA de după Gorgona F11).
F12-13. – 45.633 VDR (43.632 T.C.î.Chr.). Zeea împărăteasă a lumii, Dumnezeea Doamna ZEE MASAGETA
3, din dinastia divină a zeilor geţi din THULEDACIA- Centrul Suprem, salvatoarea genului uman şi a
Pămîntului, în marele timp al Potopului galactic Troyan Masageta 3-An Iud.
F13.- 44.337 VDR (42.336 T.C.î.Chr.). Zeea împărăteasă a lumii, Dumnezeea Doamna ZEE CAYA, din dinastia
divină a zeilor geţi din THULEDACIA - Centrul Suprem, salvatoarea genului uman şi a Pămîntului, în marele
timp al Fulgerului plutonic F13-An Iud.
F15.- 41.457 VDR (39.456 T.C.î.Chr.). Zeea împărăteasă a lumii, Dumnezeea Doamna ZEE VOIVODINA, din
F16.- 35.697 VDR (33.696 T.C.î.Chr.). Zeul împărat al lumii, Dumnezeu Domn ZEU SARIMS (SARMIS)
BASIL, din dinastia divină a zeilor geţi din THULEDACIA- Centrul Suprem, salvatorul genului uman şi a
Pămîntului, în marele timp al Fulgerului plutonic F16-An Iud.
F16-17.- 35.257 VDR (32.256 T.C.î.Chr.). Zeea împărăteasă a lumii, Dumnezeea Doamna ZEE IPU, din dinastia
timp al Potopului galactic Baba novac F16-17 –AN IADU-IUDA a DUI (al doilea de după potop Baba Novac
F12).
F17.- 32.817 VDR (30.816 T.C.î.Chr.). Zeea împărăteasă a lumii, Dumnezeea Doamna ZEE VARADYA, din
F17-18.- 32.673 VDR (30.672 T.C.î.Chr.). Zeea împărăteasă a lumii, Dumnezeea Doamna ZEE MASAGETA 4,
în marele timp al Potopului galactic Troyan Masageta 4 -An Iud.
F18.- 29.937 VDR (27.936 T.C.î.Chr.). Zeea împărăteasă a lumii, Dumnezeea Doamna ZEE VARADYA, din
F19.- 27.057 VDR (25.056 T.C.î.Chr.). Zeea împărăteasă a lumii, Dumnezeea Doamna ZEE IEHOVAH- iehoul
(Ecoul) valah al Gorgonei F1 al lumii pierdute, din dinastia divină a zeilor geţi din THULEDACIA - Centrul
Suprem, salvatoarea genului uman şi a Pămîntului, în marele timp al Fulgerului plutonic F17-An Iud.
PRECESIA DE ARAMĂ
Gorgona F20.- 25.041 VDR (23. 040 T.C.î.Chr.). Zeea împărăteasă a lumii, Dumnezeea Doamna CATALINA,
din dinastia divină a zeilor geţi din THULEDACIA - Centrul Suprem, salvatoarea genului uman şi a Pămîntului,
în marele timp al Gorgonei F20 de la începutul Precesiei de Aramă-AN –IADU-IUDA 23.040 - IS –ISUS!
F21.- 22.161 VDR (20.160 T.C.î.Chr.). Zeea împărăteasă a lumii, Dumnezeea Doamna ZEE YOVA, din dinastia
timp al Fulgerului plutonic F21 şi al Potopului galactic Baba Novac F21- AN –IADU-IUDA a DUI (al doilea de
după Gorgona F20).
F21-22.-19.713 VDR (17.712 T.C.î.Chr.). Zeea împărăteasă a lumii, Dumnezeea Doamna ZEE MASAGETA 5,
din dinastia divină a zeilor geţi din THULEDACIA-Centrul Suprem, salvatoarea genului uman şi a Pămîntului,
în marele timp al Potopului galactic Troyan Masageta 5-An Iud.
F22. - 19.281 VDR (17.280 T.C.î.Chr.). Zeea împărăteasă a lumii, Dumnezeea Doamna ZEE TERMETA, din
marele timp al Fulgerului plutonic F22 şi al Valului Troyan F22- An Iud.
F23.- 16.401 VDR (14.400 T.C.î.Chr.). Zeea împărăteasă a lumii, Dumnezeea Doamna ZEE BADEA TUME,
în marele timp al Fulgerului plutonic F23 şi al Valului Troyan F23- An Iud.
F24.- 13.521 VDR (11.520 T.C.î.Chr.). Zeea împărăteasă a lumii, Dumnezeea Doamna ZEE PARAS KIVA
GODA, din dinastia divină a zeilor geţi din THULEDACIA - Centrul Suprem, salvatoarea genului uman şi a
Pămîntului, în marele timp al Fulgerului plutonic F24 şi al Valului Troyan F24 - An Iud.
F25.- 10 640 VDR (8 640 T.C.î.Chr.). Zeul împărat al lumii, Dumnezeu Domn ZEU OMAHAK, din dinastia
divină a zeilor geţi din THULEDACIA- Centrul Suprem, salvatorul genului uman şi a Pămîntului, în marele
timp al Fulgerului plutonic F25 şi al Valului Troyan F25-An Iud.
F25-26.- 9.201 VDR (7 200 T.C.î.Chr.). Zeea împărăteasă a lumii, Dumnezeea Doamna ZEE INA, din dinastia
divină a zeilor geţi din THULEDACIA - Centrul Suprem, salvatoarea genului uman şi a Pămîntului, în marele
timp al Potopului galactic Baba Novac –AN IADU-IUDA a DUI (al doilea pe Precesia de Aramă, al doilea de
după Potop Baba Novac F21)
F26.- 7 761 VDR (5 760 T.C.î.Chr.). Zeea împărăteasă a lumii, Dumnezeea Doamna ZEE MARIS, din dinastia
divină a zeilor geţi din THULEDACIA-Centrul Suprem, salvatoarea genului uman şi a Pămîntului, în marele
timp al Fulgerului plutonic F26 şi al Valului Troyan F26-An Iud.
F26-27.- 6 753 VDR ( 4 752 T.C.î.Chr.). Zeea împărăteasă a lumii, Dumnezeea Doamna ZEE MASAGETA 6,
în marele timp al Potopului Troyan Masageta 6 -An Iud. teasă a lumii, Dumnezeea Doamna ZEE YO ANA 7 din
marele timp al Fulgerului plutonic F27 şi al Valului Troyan F27-An Iud.
F28.- 4 017 VDR (2 016 T.C. î.Chr.). Zeul împărăt al lumii, Dumnezeu Domn ZEU COTYS, din dinastia divină
a zeilor geţi din THULEDACIA - Centrul Suprem, salvatoarea genului uman şi a Pămîntului, în marele timp al
F28-omega Gorgonei F29 şi al Valului Troyan F28-An Iud 2016 înainte de Gorgona 29 din zilele noastre.
F28-29- CICLUL DE 2 016 ANI AI GORGONNEI F29 din Zilele noastre
PRECESIA DE AUR a II-a
GORGONA F29 de la începutul celei de a II-a Precesii de Aur, de la strămoşul Zeul împărat ZIOS (DIOS, IO,
ION) încoace - AN IADU-IUDA cînd proiecţia axei Pămîntului va fi la distanţa unghiulară faţă de POLARA
ALFA URSA MICĂ cu 29’10’’ grade astrale precesionale. ”ZEII GEȚI” înseamnă ÎNAINTE-MERGĂTORI
(Cornelia Velcescu)146.
Glaciațiunile (2.588.000-1.200.000 – 11 700 -10 700). Astfel se înţeleg glaciaţiunile

Pleistocenului (perioade reci şi uscate alternînd cu cele calde şi umede) - numite și era glaciară.
Face parte din Cuaternar, este precedat de Pliocen, și urmat de Holocen.
Subdiviziile sistemului Quaternar
Anii (Ma)
Perioda Epoca Stagiu
Holocene 0.0117–0
Tarantian 0.126–0.0117
Quaternary
Pleistocene Ionian 0.781–0.126
Calabrian 1.80–0.781
Gelasian 2.58–1.80
Neogene Pliocene Piacenzian Mai vechi
Ele sunt unele perioade reci și uscate alternînd cu cele calde și umede ale Pleistocenului.
Ultima mare înaintare a gheții, acoperind Scandinavia, nordul Europei și al Rusiei, a fost
marcată acum 20 000 de ani, iar de atunci gheața se retrage continuu. Există o legătură clară
între apariția lui Homo și declanșarea glaciațiunii în emisfera nordică (J.D. MacDougall).
-glaciația Günz, circa 1.200.000-700.000 ani;
-glaciația Mindel, circa 650.000-350.000 ani;
- glaciația Riss, circa 300.000-120.000 ani;
-glaciația Würm, circa 80.000-15.000 ani.
146
Am păstrat forma relativă raportată la anul 2 000 avînd în vedere unele calcule (cu oarecare relativitate) ale
zodiacului și ale anului precesional, precum sunt cele ale diferitelor culturi pămîntene care au încercat să
stabilească repere fixe în mișcarile astronomice. Acestea au relativitatea lor dată de instrumentele și metodele
folosite, precum și de unele deviații datorate gravitației intergalactice și inter sisteme solare printre care, atît Calea
Lactee, cît și Pleiadele, ori ca și Sistemul solar al nostru navighează în cîmpuri de atracție/respingere greu de
precizat și despre care datele științifice sunt puține pentru că în viața umanității au fost puține spirale cosmice
parcurse în vremea dezvoltării conștinței umană.
Nivelul mării a crescut foarte repede acum 14 000 de ani, acum 11 500 de ani și respectiv
7 600 de ani. Trebuie reținută această dată, care este cea aproximativă a Potopului lui Noe - în
zona Mării Negre, reprezentînd ruperea pragurilor Bosfor/Dardanele egalizarea nivelului apelor
dulci acumulate din nord cu cele ale Mării Mediterane/ Egee – oceanul planetar și catastrofele
urmate de roirile forțate ale populației din jurul Mării Negre în cele patru puncte cardinale,
purtînd cu fiecare grup cultura autohtonă pe care a dezvoltat-o ulterior, relativ independent, pe
teritoriile pe care s-au stabilit grupurile ulterior.
Turnul Babilon și amestecul limbilor reprezintă simbolic acest eveniment de importanță
culturală esențială pentru Europa și Asia.
Totuşi, fără a surveni diferenţe esenţiale faţă de omul de azi, se remarcă faptul că nu se
admite nici măcar că au putut exista şi alte culmi culturale, majoritatea specialiştilor susţinînd
că originea actualei civilizaţii se situează în urmă cu 10 000 de ani cînd a apărut homo sapiens
sapiens (Os.Kuhlen). Ultima mare înaintare a gheţii, acoperind Scandinavia, nordul Europei şi
al Rusiei a fost marcată acum 20 000 de ani, iar de atunci gheaţa se retrage continuu. Există o
legătura clară între apariţia lui Homo şi declanşarea glaciaţiunii în emisfera nordică (J.D.
MacDougall).
Glaciaţiunea Wechseliană a început acum 130 000 şi a luat sfîrşit cu 10 000 în urmă.
Civilizaţia umană, aşa cum o cunoaştem astăzi, s-a dezvoltat aşadar în perioadele interglaciare.
Aşadar, de 80 000 de ani există dovezi că s-au succedat generaţii numeroase.
Atlanții, cu tehnologia lor extraterestră pot fi semnalați cu centrul civilizației în zona
vetrei noastre strămoșești
Zodiacul reprezintă o încercare veche de a periodiza preistoria și istoria veche a lumii.
Fiecare națiune a simbolizat și denumit după cultura proprie acest mod de periodizare proprie
cunoașterii și conștiinței temporale naționale în raport cu ideile religioase ale vremii în care s-
a structurat.
Creştinismul îmbină tradiţii din Testamentul Zamolsian și Legile Belagine, frumoase,
pe care le îmbogăţeşte cu mărturiile Noului Testament. Creştinismul, ca urmaș al paleo-
zamolsianismului perpetuează pînă în ziua de astăzi credinţe şi mituri născute în Carpați de mai
bine de 12 000 de ani în Carpați, pe malurile Dunării și țărmul Mării Negre. Ca orice
monoteism, creştinismul a manifestat o formă specială de religie. Cuvîntul "creştin" vine din
limba veche, protolatină populară, vechea formă evoluată în limba dacoromânilor de azi
(înțeleasă ca urmașă a atlanto-pelasgo-ramano-traco-geto-dacilor), de la christianus, derivat de
la Christos, iar din Biblie deducem: „Christos” este „Cuvîntul” cu care a început creaţia,
Începutul şi Sfîrşitul. Așadar, el există de la facerea lumii, direct din Cronos prin Christos, deci
creştin.
Simbolul creştinismului străvechi este crucea. Cea mai veche cruce cunoscută este
consemnată se află pe plăcuţa circulară de la Tărtăria/Ardeal/România. CRUCEA provine din
vremuri anterioare lui Christos, de la Zamolse, poate chiar mai vechi, de la Hestia sau Dios,
Dumne-zău. Cele trei plăcuţe de argilă, descoperite în anul 1961 de cercetătorul Nicolae Vlassa
la Tărtăria, conform datării cu carbon, provin din prima jumătate a mileniului VI î.Chr., fiind,
așadar, mai vechi cu un mileniu decît cele similare din Sumer, considerate pînă acum, cele mai
vechi scrieri din lume.
Simbolul religiei creştine inițial au fost peştii, dar aceste simboluri sunt folosite
împreună cu Crucea. Iisus şi-a ales ucenicii dintre pescari, i-a transformat în pescari de oameni,
a făcut minuni cu peşti şi Noul Testament este plin de povestiri legate de pescuit, pescari, bărci,
mare.
Peştii, simbolul religiei creştine şi al creştinilor reprezintă Era Peştilor.
1.Era Vărsătorului 24.006 - 21.842 î.Chr.
2. Era Capricornului 21.842 - 19.678 î.Chr.
3. Era Săgetătorului 19.678 - 17.514 î.Chr.
4. Era Scorpionului 17.514 - 15.350 î.Chr.

5. Era Balanţei 15.350 - 13.186 î.Chr.
6. Era Fecioarei 13.186 - 11.022 î.Chr.
7. Era Leului 11.022 - 8.858 î.Chr.
8. Era Racului 8.858 - 6.694 î.Chr.
9. Era Gemenilor 6.694 - 4.530 î.Chr.
10. Era Taurului 4.530 - 2.366 î.Chr.
11. Era Berbecului 2.366 - 202 î.Chr.
12. Era Peştilor 202 î.Chr.- 1962 d.C.
Precesia sistemului solar față de un punct numit punctul vernal are o ciclicitate odată la
25 980 de ani, aproximat literar la 26 000. Perioada e împărțită cosmogonic în patru Epoci, iar
fiecare are cîte trei Ere numite după semnele zodiacale și care se succed invers față de cele
lunare. Perioada cu 4 Epoci e numită Marele An sau Roata vieții.
De la cei 306 720 000 de ani pe axa Timpului Cosmic (T.C.) pînă astăzi se poate calcula
simplu drumul spiralei Soarelui și a Terrei în universul galaxiei Calea Lactee și nu numai.
Zodiacul marchează într-un fel o repetare a periodizării la modul străvechi după reperele prin
care duce drumul printre stele pe Cer.
Astăzi, 1.11.2018, ne aflăm în Noua Eră a Vărsătorului
care se desfăşoară în perioada 1.962 - 4.126 d.Chr. Trecerea de la
o eră la alta nu este un fenomen brusc. Erele se întrepătrund în mod
firesc și treptat. Conform celor de mai sus, plăcuţele de la Tărtăria
datează, așadar, din Era Gemenilor. Creştinismul e născut în Era
Peştilor. Dar Christos=Krişna, apare în paralelismul Vishnu =
Dumnezeu şi Christos = Krishna: Krishna este o zeitate venerată în
multe tradiţii hinduiste prezentat ca un tînăr păstor de vaci, cîntînd la
flaut. Hinduismul ar fi apărut în Era Berbecului, poate chiar din Era Taurului. Krishna a predat
oamenilor învăţătura christică în limbajul simbolic, specific Erei Taurului, continuată apoi în
Erei Berbecului şi Era Peştilor, pînă în zilele noastre.
Krisha e slăvit din Era Taurului, cu el a început această eră, la fel cum Era Peştilor a
început cu Iisus Christos. De atunci vaca a rămas sacră pentru hinduşi, ori cultul lui Krishna e
provenit din era Berbecului, iar Krishna ar simbolic un păstor de oi.
Iisus Christos, fiind Păstorul cel Bun (viţelul de aur, din vremea lui Moise al
mozaismului) al Berbecului, ca și în noul limbaj al Erei Peştilor.
Hinduismul a apărut probabil după 1500 î.Chr., fiind fondat de casta
brahmanilor care au citit din Vede, imnurile, versetele, incantaţiile şi tratatele
din perioada invaziilor ariene - fundamentul învăţăturilor hinduse.
Upanişadele, elaborate pe baza Vedelor sunt un compediu de speculaţii
metafizice şi filozofice scrise pe la 900 î.Chr. Imaginea alăturată îl reprezintă
pe Krishna, cu flautul său cu care a creat lumea, generînd vibraţii, alături de
soţia sa Rada - un nume prezent şi azi printre românce.
Mithraismul (sec. VI î.Chr.) este un cult care are legătură cu Era

Taurului şi cu Christos. S-a născut din fecioară, între păstori, fiind cunoscut
drept calea, adevarul, viața, lumina, cuvîntul, fiul Domnului și bunul păstor,
reprezentat ca purtînd un miel pe umeri. Duminica era sfîntă ca zi a
Domnului cu secole înainte de Iisus. La 25.12 erau celebrări cu clopote,
imnuri, lumînări, cadouri, iar la "cuminecatură" participau toți credincioșii.
Apoi pînă la Echinocțiul de primăvară, cele "40 de zile" au devenit postul
mare al Paștelui creștin. Mithras, la moarte s-a pus într-un mormînt din piatră numit petra, iar
după trei zile el reînvie și printre credincioșii cultului este marcată de festivaluri, celebrări și
bucurie că va veni o Zi a Judecății în care necredincioșii vor pieri, iar credincioșii vor fi chemați
la viață veșnică împreuna cu Mithras în paradis. Mitra este reprezentat ucigînd un taur și
marchează sfîrşitul Erei Taurului. După el a început Era Berbecului. Ceea ce s-a păstrat din
tradiţia Erei Taurului (4.530 - 2.366 î.Chr.), inaugurată de Krishna, este slăvirea vacii sfinte, iar
din cultura lui Mithra sunt coridele şi luptele cu taurii.
Iisus spune la fel ca şi Mithra: “Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!”, şi oamenii încă mai
serbează Paştele înjunghiind mielul, simbolul Erei Berbecului.
Dar Iisus a deschis Era Peştilor.
Există şi opinia bazată pe dovezi arheologice recente precum că întreaga civilizaţie
umană actuală provine din zona Carpaţilor, de unde s-a răspîndit cel puţin în lumea europeană,
africană şi asiatică.
În secolele III - IV, mithraismul şi creştinismul, ambele cu origine dacică, au dominat
Imperiul Roman. A învins religia care l-a cîştigat pe împăratul Constantin învingătorul. Mithra,
atunci cînd sacrifică taurul, este îmbrăcat ca un frigian, cu tunica lui de tarabostes. Acum se ştie
că frigienii erau daci sau traci. Căciula lui Mithra este identică cu cea a dacilor tiarabostes,
purtătorii de tiară, iar tiara este mitra pe care înalţii ierahi ai bisericii o poartă pe cap. Petre
Ţuţea spunea: Iisus Christos este eternitatea care punctează istoria.
Prin urmare, adevăraţii creştini recunosc zamolsianismul ca venind de la facerea lumii
eterne şi nu doar de acum 2 000 de ani. Prin Iisus, zamolsianismul și ideea de nemurire în timp
dintr-o învăţătură a cunoașterii, a nemuririi, s-a transformat într-un mod de viaţă, de eliberare,
de cumpătare, de iubire a aproapelui, calea cristică, deoarece este Începutul şi Sfîrşitul. Așadar,
putem afirma:
- Zamolsianismul este învăţătura lui Zamolse, care datează de la facerea lumii
(Cuvîntul). Toţi oamenii au primit această învăţătură şi sunt zamolsieni doar în măsura în care
o aplică în viaţa lor, indiferent de religia lor actuală;
- Toate religiile au la bază aceeaşi învăţătură zamolsiană adaptată culturilor diferite din
vremuri şi locuri geografice diferite.
- Credința zamolsiană datează de cca. 8 000 de ani înainte de Christos, iar creștinismul
în forma christică promovată de Iisus.
- Creştinii sunt aceia care aplică învăţătura zamolsiană christică indiferent de zona
geografică şi istorică. Ea datează cu mult înainte de venirea Domnului Iisus printre oameni.
- Zamolsianismul este cu mult timp anterior religiei creştine, probabil cu alte mii de ani
înainte de cei 8 000 înainte de Christos, deoarece fenomenul Potopului lui Noe a surprins
zamolsianismul bine consolidat în zonele europeană, caucaziană și caspică, iar roirile de după
Potop au insemnat răspîndirea zamolsianismului în toată lumea cunoscută de atunci. Ca să se
consolideze și să se răspîndească un cult al lui Zamolse în Carpați, la Dunăre, Marea Neagră și
Marea Caspică, pe teritoriul Europei, era nevoie de cel puțin 2-3000 de ani;
- Sintagmele î.Chr. (înainte de Christos) şi d.Chr. (după Christos) sunt convenționale
pentru 2018 de ani.
Concluzia cea mare este că ar fi corect ca reperele temporale ale vremurilor să fie fără
nici o problema și înainte de Zamolse (î.Zm.) și după Zamolse (d.Zm.) pentru că marchează
data originară a ideii de nemurire printre printre oameni a lui Zamolse, întîiul nostru Iisus.
Iisus este întruparea Cuvîntului lui Zamolse, Fiul Cerului, care a venit printre oameni
acum cca. 10 000 de ani, iar învăţătura sa este cea mai apropiată de om, din nou prin Christos
de acum 2 018 ani.
În datarea Calendarului DacoRomânesc și a Cronologiei DacoRomâne ne aflam în 1 11
12 018 după Zamolse (d.Zm.) și 1. 11. 2018 d.Chr.
Vremurile dacoromânilor – VDR – cuprind preistoria dacoromânilor care în limbaj
universal începe de prin 80 000 de ani pînă azi la 12 018 ani în urmă.
După Zamolse, avem vremurile dacoromânilor adică de acum 12 016 de ani și continuă
azi și în zilele care vor veni pe Terra noastră din Sistemul nostru Solar – timp cosmic solar, din
Galaxia Calea Lactee – timp galactic și colț nostru de Univers – Tempus (raportat la alte forme
de ființe inteligente din alt colț de Univers – ca alt Tempus).
Dovezile istorice incontestabile demonstrează că începutul a avut loc în Transilvania
acum 12 000 de ani. Dar, cum se va vedea mai jos, se recuperează şi aşa-zisa perioadă de peste
80 000 de ani de rătăcire a hoardelor primitive.
Omul a creat forme culturale originare, acoperite de legende, spaime şi speranţe, zeităţi,
ritualuri, credinţe, semne prelingvistice (sunetul, conceptul, ideea, imaginea, litera, fonemul,
ideograma şi cuvîntul, expresia, comunicarea) şi simbolistica primordială (semnul-simbol al
apei, soarelui, focului, al pămîntului (Magda Ghinea, Silvia Păun) traversînd mileniile, cu
semne primare (arhetipuri) în Paleoliticul Carpatic (Virgil Vasilescu).
Preistoria umanităţii, ca şi istoria începe din Carpaţi. ”De cînd s-a ivit picior de om pe
pămîntul României, cu multe milenii înainte de naşterea României, pe amîndouă laturile
Carpaţilor a trăit aceeaşi seminţie de oameni, cu forme de viaţă asemănătoare, vorbind aceeaşi
limbă, avînd aceleaşi credinţe” (C. Daicovici). Dacoromânii, ”descendenţi direct din străbunii
lor, din locuitorii ancestrali ai acestui pămînt, conservă tainice şi neştiute realităţi, pornind de
la pragul începutului de lumi”. Aici la Dunărea de jos şi, în special, în ţările Daciei - faptul este
cert - s-a forma şi s-a închegat centrul cel mai mare şi puternic al populaţiunii neolitice în
Europa; centrul unei rase noi de oameni, de o statură înaltă şi viguroasă, cu o veche organizare
patriarhală, cu idei severe religioase şi cu o pasiune adusă probabil din Asia, de a sculpta în
stîncă vie statuele enorme ale divinităţilor sale” (N. Densuşianu). Carpaţii sunt într-o regiune a
lumii în care se situa centrul european al celei mai vechi culturi cunoscute în ziua de azi” (Daniel
Ruzo).
Înainte de Sumer a fost DacoRomânia, prin Tătăria, iar înainte de Tărtăria, Vinca,
Hamangia, Cucuteni, Boian, Turdas, Gumelniţa, Schela Cladovei, Cuina Turcului, Gaura
Chindiei, Cuciulat, Cosauţi, Mitoc, Lăpuş, dincolo de 30 000 de ani, cultura de prund, pînă
dincolo de 80 000 de ani, pe scara Timpului Cosmic (T.C).
Începutul practicării agriculturii este semnul apariţiei civilizaţiei umane societale.
Plugul este prima unealtă agricolă originară din zona carpato-dunăreano-pontică.
Vremurile dacoromânilor. Ele sunte marcate de percepţia dimensiunii conştiente a
timpului de către omul social în vremurile societale. O dată cu conştiinţa de apartenenţă la un
anumit grup identitar, de oameni ai locului, cînd se autodefinesc comunităţile în raport cu altele
prin denumiri care se exprimă în convergenţe identitar-societale cu limbaj propriu se poate
vorbi de gintă, fratrii, triburi, uniuni de triburi şi în fine de comunităţi prenaţionale şi de naţiuni
în sensul propriu al cuvîntului. Fiecare dintre timpurile de mai sus au lăsat urme pe teritoriul
dacoromânesc.
Epoca Pietrei este o perioadă a preistoriei în care oamenii foloseau cu precădere unelte
din piatră. Termenul "Epoca Pietrei" a fost folosit de arheologi pentru a denumi vasta perioadă
premetalurgică din care uneltele din piatră au supraviețuit mult mai mult decît uneltele fabricate
din alte materiale. Este prima dintre cele trei epoci și este împărțită în trei perioade:
-paleoliticul, (epoca veche a pietrei, a pietrei cioplite); Prima epocă din istoria omenirii,
cunoscută sub denumirea de epoca pietrei cioplite sau paleolitic: palaios = vechi și lithos =
piatră (cuvinte grecești), cuprinde cea mai lungă perioadă de timp (aproximativ între
1.000.000 și 10.000/8000 î.Chr.). Geologic, corespunde pleistocenului sau epocii
glaciațiunilor din perioada cuaternară, cînd în structura geo-morfologică a pămîntului au loc
schimbări importante, valabile și pentru lumea vegetală și animală.
Caracteristica epocii paleolitice este totala dependență a hominizilor de natură.
Putem calcula de cîte ori a fost zodiac în Era Leului 11.022 - 8.858 î.Chr. și Era Racului
8.858 - 6.694 î.Chr.
-mezoliticul, (epoca mijlocie a pietrei)/ Epipaleolitic. Perioada dintre sfîrșitul ultimei ere
glaciare, cu aproximativ 10.000 de ani în urmă, pînă acum aproximativ 6.000 de ani în urmă,
este caracterizată prin ridicarea nivelului mărilor și nevoia de adaptare la un mediu în
continuă schimbare și identificarea de noi surse de hrană.
-neoliticul, (epoca nouă a pietrei).
Aceste trei perioade au și ele, la rîndul lor, alte subdiviziuni, însă, în realitate,
succesiunea fazelor a variat considerabil de la o regiune la alta și de la o cultură arheologică la
alta. Uneltele din piatră erau fabricate dintr-o varietate de tipuri de piatră. Spre exemplu, silexul
era prelucrat pentru a fi folosită ca unealtă de tăiat sau pentru arme, iar bazaltul și gresia erau
folosite, spre exemplu, pentru măcinat. Lemnul, oasele, cochiliile de animale, tendoanele și alte
materiale erau, de asemenea, foarte folosite. În neolitic, sedimentele (cum ar fi argila) au fost
folosite în olărit. Odată cu apariția unor inovații în tehnologia prelucrării metalelor, a luat sfîrșit
epoca pietrei și au început calcoliticul (epoca aramei), urmat de epoca bronzului și, ulterior, de
epoca fierului.
Către sfîrșitul ultimei ere glaciare, cu 15.000-9.000 de ani în urmă, a avut loc o extincție
pe scară largă a mamiferelor mari (megafauna mamiferă) în Asia, Europa, America de Nord și
Australia. Aceasta a fost prima extincție din holocen și ar fi putut modifica modul de alimentare
al oamenilor din acea perioadă. O dată cu dezvoltarea agriculturii, alimentele din plante au
început să joace, de asemenea, un rol tot mai important în alimentația oamenilor. Răcirea climei
a determinat cele mai importante glaciații din istoria pămîntului, cunoscute îndeosebi datorită
cercetărilor din Munții Alpi, sub denumirea glaciația Würm, circa 80.000-15.000 ani.
La rîndul lor, aceste patru glaciații au fost separate între ele prin trei faze interglaciare
de retragere a ghețarilor, caracterizate printr-o climă mai caldă. Cercetări mai recente au dovedit
existența unor glaciații noi: Biber, Donau, precum și a unor stadii de retragere și înaintare a
ghețarilor în cadrul glaciațiunilor cunoscute mai de mult. Arheologic, acestor glaciații le
corespund în timp mai multe faze de cultură materială, grupate pe baza elementelor specifice
vieții materiale în trei perioade: paleoliticul inferior, paleoliticul mijlociu și superior.
Paleoliticul este divizat în cinci faze: Protopaleolitic, Paleoliticul inferior, Paleoliticul
de mijloc, Paleoliticul superior și Epipaleolitic.
Paleolitic superior - Protopaleoliticul românesc (circa 1.000.000 - 700.000) este marcat
de apariția uneltelor rupestre, așa-numitele "Pebble culture" (Cultura de prund din România).
Aceste unelte i-au fost atribuite lui Homo erectus, tipul hominid. Paleoliticul inferior românesc
(circa 700.000 - 120.000) este caracterizat prin apariția a două unelte rupestre distincte: bi-
facialul, toporul din piatră. Aceste unelte au fost atribuite lui Pithecantropus erectus speciilor
hominid. De o importanță majoră este descoperirea unui număr de vetre de foc. Aceasta este
prima dovada a abilității hominidului de a stăpîni focul pe teritoriul ce astăzi se numește
România.
Paleoliticul mijlociu. Paleoliticul de mijloc în România (circa 120.000 - 35.000) este

caracterizat prin persistența culturii Mousterian. De-a lungul acestei perioade, uneltele din
piatră au început să se diferențieze în funcție de funcționalitatea acestora și apare prima unealtă
din os. Aceste produse au fost atribuite Neanderthalilor.
Paleoliticul superior. În 2002, cel mai în vîrstă om modern (Homo sapiens sapiens)
rămas în Europa, a fost descoperit în Peștera cu Oase de lîngă Anina.[1] Numit Ion din Anina,
rămășițele sale (maxilarul inferior) sunt datate cu aproximație ca avînd cca 42.000 de ani.
Cele mai vechi fosile de Homo erectus au fost descoperite în Asia. Omul de Java,
denumit după insula unde a fost descoperit primul exemplar, datează de acum 1,7 milioane de
ani, pe cînd omul din Beijing, găsit în China, are o vechime de 600.000 - 200.000 î.Chr. Homo
erectus folosea, probabil, în acea perioadă focul și dezvoltase, posibil, o formă de limbaj. Tot
el a fost primul om venit în Europa, zonă care pe atunci trecea prin perioade glaciare extreme.
Versiunea europeană a lui Homo erectus a fost denumită Homo heidelbergensis și aceasta
datorită unei descoperiri realizate lîngă Heidelberg, în 1907. Se estimează că a trăit acum
400.000 - 800.000 de ani. Pleistocenul tîrziu (127.000 - 10.000 î.Chr.) a fost epoca omului de
Neanderthal. Acest nou tip de umanoid, considerat a fi o rudă secundară a lui Homo sapiens
sau chiar o subspecie diferită, a apărut în urma unor trepte succesive de evoluție și a dispărut
acum circa 30.000 de ani. Acum circa 40.000 de ani, Homo sapiens modern, sub forma omului
de Cro-Magnon, a ajuns din Africa pe teritoriul Europei actuale. Se pare că aceștia au
interacționat cu Homo sapiens și s-au influențat reciproc, fără a fi format familii mixte.
Limbajul și descoperirea Focului. Evoluția și progresul omenirii au necesitat și
dezvoltarea capacităților mentale și intelectuale. Învățarea și folosirea unui limbaj simbolic
marchează un punct de răscruce. Formarea grupurilor sociale a creat nevoia de a comunica
gînduri și sentimente. Se presupune că, începînd cu Homo ergaster, se poate vorbi de o
conștiință de sine și o conștientizare a existenței celorlalți, precum și de abilitatea primară de a
folosi limbajul. După unele surse, limbajul a apărut acum 100.000 de ani (100 000 - 41 000
naacal prima limbă vorbită de omenire, 41000 - 2500 –lb kikwngira redenumită sumeriana ca
limbă liturgică pînă în sec II-I î.Chr., din 2500 î.Chr.-1800 î.Chr. hitita-hit, 1800 î.Chr.-800
î.Chr. – sanscrita-aryana, euroindiana, atlanta skr, 800 î.Chr- 800 d.Chr. geto-daca mama
latinei, 800 d.Chr.- și astăzi limba dacoromână, româna. – după C.N.Bărbulescu). Consider că
descoperirea și folosirea limbajului omenesc precum și descoperirea și folosirea focului în viața
de zi cu zi a oamenilor constituie singurele și adevăratele revoluții în istoria vremurilor omenești
care sunt unanim recunoscute și apreciate ca atare. În istorie, tehnic vorbind nu există alte
revoluții147.
2.-VREMURILE STRĂVECHI (12 000 DUPĂ ZAMOLSE (d.Zm.) - 7 500 POTOPUL LUI NOE (d.Zm)).
N.Densușianu începe Dacia preistorică astfel: ”Dacia ne prezintă întru toate o extremă
anticitate. Studiind timpurile preistorice ale țărilor de la Carpați și Dunărea de Jos, o lume veche
dispărută, leagănul civilizațiunei anteelene, se înfățișează înaintea ochilor noștri. Înapoi
populațiunilor cunoscute în anticitatea greco-romană sub numele de geți și daci se întinde o
lungă serie de mai multe mii de ani, o istorie înmormîntată a unor mari evenimente, a căror
147
Tehnic vorbind, există doar comploturi reușite și comploturi nereușite. Cele reușite se autonumesc revoluții,
pentru că învingătorii scriu istoria, și nu se cade să spună altfel, din punct de vedere propagandistic, imagologic.
Ele pot fi sîngeroase din prejudecată, așa e moda, trebuie să curgă sînge ca să se preia puterea mai repede (dacă
cei de la putere deschid focul ca să apere țara de complotiști), sau calme (dacă cei ce urmează a fi răsturnați sunt
prea neputincioși și nici nu ordonă deschiderea focului), pașnice. Comploturile nereușite sunt numite de cei care
rămîn încă la putere (pentru că tot ei scriu istoria) drept rebeliuni, răscoale, răzmerițe, vae victis! De exemplu,
după complotul reușit din 23 august 1944; a urmat cel din decembrie 1989.
importanță a trecut departe peste orizontul acestei țări – istoria unei națiuni geniale, puternice
și glorioase, care, cu mult înainte de timpurile troiane, fundase cel dintîi imperiu vast al lumei,
întemeiase prima unitate de cultură în Europa și pusese totodată bazele progresului moral și
material în Asia de apus și Africa de nord.”
O scurtă incursiune fie și numai în cuprinsul final al lucrării sale aduce la lumină
orizontul temporal uriaș de manifestare a Daciei, acestă țară miraculos dotată de natură cu toate
darurile climei, solului și subsolului, la întretăierea drumurilor Europei și Asiei, la gurile
Dunării și șerpuirea ca un dragon a Munților Carpați.
De la tumulele eroice pelasge, mormîntul lui Achile din Insula Leuce unde hiperboreeni
iși aveau templul, Latona și Apollo, Abaris, Mănăstirea Albă cu nouă altare, la movilele
comemorative ale lui Osiris după expediția sa la Istru și lupta cu Typhondin țara Arimilor
(ramanilor), brazda lui Novac și începuturile agriculturii, apoi la monumentele megalitice ale
Daciei, menhirele, simulacrele megalitice ale divinităților primitive pelasge Cerus, Caraiman,
Gaia, Saturn adorat ca Zamolse- Zeul Moș, Dokius Caeli filius, Omul, Rhea sau Mama mare,
adorată ca Dacia, Terra Dacica si Dacia Augusta, Deciana și Caloian, Cibele și Attis, la
Columna Ceriului de pe muntele Atlas din țara Hiperboreenilor, cea boreală de lîngă Istru de
jos, Columnele lui Hercule, obeliscuri, arhitecturi ciclopice, monumente preistorice ale artei,
tezaurul arimaspic sau hiperboreic de la Pietroasele toate introduc pe dacoromâni ca urmași ai
marelui Imperiu Pelasg de la domnia lui Uran - munteanul, Pelasgul de la anul 6000 î.Chr. peste
regiunile de răsărit și de nord ale Europei, peste Egipt și cei cei mai vechi loruitori de la Nil.
Urmează domnia lui Saturn (Cronos, zis Tempus), războiul lui cu Osiris, cu Joe, apoi
domnia lui Typhon (Seth), a lui Hermes, Marte, Marcu Viteazul, Hercule, Apollo, Vulcan,
Misir, Neptun, Dardan, Danaus etc.
Pelasgii sau protolatini (arimii), Titanii, Giganții, Hecatonchirii, ramii, latinii tursenii,
etruscii, agathyrșii, vlahi se dezvăluie în vremurile dacoromânești pentru că prin convenție
întreg șirul identitar a fost compactat într-un cuvint compus.
Pentru simplificarea pronunției și pentru că Dacia a intrat în istoria Europei ca urmare a
luptelor romano-dacice din vremea în care Imperiul Roman, aflat în faliment, avea nevoie de
aurul dacic. ”Român” este apropiat de ”raman” pentru că ”arimii” și ”armânii” sunt oarecum
înaintași și respectiv frați cu românii. Ori denumirea de dacoromâni este doar o denumire
științifică a românilor care vorbesc o limbă dacoromână – așa cum confirmă și Academia
Română. Iar dacă limba este dacoromână și națiunea este dacoromână, iar țara ar trebui să se
denumească DacoRomânia sau, pur și simplu, Dacia. De unde și vremurile dacoromânilor
conform celor de mai sus.
La acest orizont de timp trebuie să reamintesc faptul că Zamolse a primit legile belagine
de la Hestia, apoi le-a prelucrat într-un Cod al lui Zamolse care a fost preluat în unele credințe
din zodiile cunoscute și autonomizate de alte popoare care au fost influențate de aceste legi și
le-au copiat și adaptat condițiilor lor concret istorice și spirituale. Acest proces de diseminare,
de copiere, chiar și tendințele de furt și de asumare ca fiiind creațiile lor au fost puse în evidența
de mulți cercetători români și străini, multe dintre lucrări au fost publicate mai demult și vor fi
reeditate de Editura DacoRomână TDC cît de curînd. C.N. Bărbulescu consideră o cronologie
a cinci lumi ale mayașilor și arienii–euro-indieni: Lumea a 1-a (11 114 î.Chr.-7 551 î.Chr.)
”numărătoara lungă” care începe la mayași cu nașterea planetei Venus (12 august 3 113 î. Chr.
și se încheia în 2012 d.Chr. după 5 163 ani avînd două cicluri de 2 563 și 2 581 de ani tereștri.
La arienii-euro-indieni atlanții sunt oamenii celei de a patra rase rădăcină, locuitori ai țării
Atlantis). După 1000 de ani de la aterizare a urmat o acomodare a lunarienilor (celor veniți de
pe Lună)în Munții Retezat –Gugu și a apărut prima rasă adamică (deva yuga) epoca zeilor, care
a durat 4 800 ani tereștri. Ultimul mare rege al Atlantidei a fost Poseidon, copii lui și ai lui
Kleitho s-au numit atlanți, iar țara lor Atlantis. Lumea a II-a (7551 î.Chr.- 5509 î.Chr.) este
creația jupiterienilor formată din hiperboreeni reveniți la locurile strămoșilor lor în zona Porților
de fier de unde s-au strămutat în părțile Indiei, în scrierea purana (scrierea veche) de o parte și
de alta a Polului Nord. Lumea a III-a (5509 î.Chr.- 3514 î.Chr.) este constituită din marțieni,
urmașii lunarienilor alungați de jupiterieni care s-au întors în locurile patronate de strămoșii lor
(satelitul Terrei, Luna, pare a fi un corp artificial adus pe orbită pentru a spiona Terra, întrucît
de pe Lună se poate urmări tot ce se întîmplă pe suprafața Terrei, iar luna arată doar o față,
mereu aceeași și are o compoziție stranie). Evenimentul este consemnat drept facerea lumii din
anul 5509 î.Chr. și au dominat 1749 de ani, cînd zeul Daksha a creat sexualitatea; fiica lui, zeița
Danu, i-a creat pe Danus, Titanni și demoni uriași care luptau perpetuu; împotriva zeilor
(Devas); (v.Ghilgameș, Enkidu, Uta-napiștim, Titanii dunăreni) și a celei de a șasea și a șaptea
sub-rase din cea de-a treia rasă umană; Ditti, fiica lui Daksha a fost mama demonilor Giganți
Daityas care, în purane desemnează formele semi-umane, semi-animale a oamenilor din rasa a
III-a (v. Muș, Tiphon, Echydna, Naga, sirene). Lumea a IV-a (3114 î.Chr.-551 î.Chr.) a fost
constituită de venusienii strămoși ai mayașilor și probabil și arieni-euroindienni în teritoriu
părăsit de marțienii întorși în locul de unde veniseră și a populației kikwngira migrată în
Mesopotamia. La 1500 î.Chr. mayașii au ajuns in America centrală și au întemeiat Imperiul
Vechi (1500 î.Chr.-3017 î.Chr.). La același orizont de timp au ajuns în India Arian numele
generic al raselor hinduse și al celor derivate din ele. Denumirea s-a extins și asupra celor din
lumea a V-a. Lumea a V-a (551 î.Chr. – și azi) Este posibil ca reforma religioasă declanșată de
”fiara” Aigis din Brygia-dunăreană prin secolul XVII î.Chr. să determine strămutarea zeilor
politeiști în Olimp, prin secolul XVI î.Chr. Reforma a fost preluată și de alți lideri precum
Avraam în sec. XV î.Chr. În Egipt unde se naște faraonul reformist eretic Akehathon (sec.XV.
î. Chr.), țară de unde s-a întors în țara sa Zalmoxis (sec.XI î.Chr. –”cel de la la care curge viață
fără de moarte” – un alt Zamolse). Reforma religioasă s-a extins spre răsărit din sec.VI î.Chr.
cînd apar Zarathustra – Zoroastru, (628 î.Chr.-551 î.Chr. - fondatorul religiei mazdeene indo-
iraniene, prințul Budha (566-489 î.Chr. – întemeietorul budismului, Confucius (551-479 î.Chr.)
filosof și reformator religios în China etc.
3.-VREMURILE VECHI (VREMURILE ANTICE: 7 500 d.Zm. - 1000 d.Chr.)
În aceste vremuri sunt nenumărate documente istorice, cronici, consemnări, descoperiri

arheologice, vestigii concrete semnificative și de aceea sunt numeroase controverse asupra
interpretărilor acestora. Documentul de mai jos Cronologia DacoRomânească are în
desfășurarea o ordine aproximativă a evenimentelor specifice ale acestor vremuri politice
dacoromânești. Se are în vedere evoluția societății pe plan social politic, de la gintă la trib și
uniune de triburi, respectiv forme incipiente, primitive oarecum, de stat la vremea aceea, cu
elemente primare de organizare a funcțiilor de apărare, a funcției economice și în special a
asigurării supraviețuirii, a hranei și a conviețuirii între membrii societății stabile pe un teritoriu
de supraviețuire care asigura resursele naturale de hrană și minimul necesar de îmbrăcăminte,
gospodărire și conservare a celor necesare traiului de zi cu zi. Sute de milioane de oameni din
Europa şi Asia vorbesc azi limbi care derivă dintr-o limbă comună, vorbită probabil în sudul
Europei acum 15 000 de ani, în cursul ultimei glaciaţiuni (prof. Mark Pagel). S-a pornit de la
ideea că unele cuvinte ancestrale s-ar fi schimbat atît de lent, încît urme ale originii lor pot fi
încă recunoscute după mai bine de 10 milenii. Cercetătorii britanici susțin că în jurul anului 15
000 î.Chr. exista un popor care era răspîndit în Europa și Asia, iar din limba vorbită de el au
derivat celelalte limbi. Acum o sută de ani, Nicolae Densusianu, susținea că în jurul anului 6
000 î.Chr. exista un popor care stăpînea Europa, Asia și Africa de Nord, punînd bazele
Imperiului Pelasg (semn că existau și înainte de 6000 î.Chr.), iar limba vorbită de el stă la baza
limbilor vorbite de urmași.
N. Densusianu în «Dacia Preistorică»: „1. Uran (Uranos –Munteanul, Pelasgos), cel
dintîi rege al locuitorilor de lîngă muntele Atlas în Dacia, c. 6 000 î.Chr. În timpul lui Uran,
statul Pelasg avuse, după cum rezultă din legendele și tradițiunile vechi, o organizațiune
puternică, politică și militară. Cea dintîi clasă a nobilimii o formau așa-numiții titani, cu epitetul
de hthonioi, „pământeni”; aganoi, „glorioși” și theoi, „divini”. O altă clasă a societății pelasge
o formau meseriașii, care se ocupau de tot felul de lucrări industriale (mechanai essan ep ergois)
și care figurează la Hesiod sub numele de ciclopi. Puterea militară a statului era reprezentată
prin centimeni, Hekatoncheires. După Hesiod, erau numai trei centimani; fiecare centiman
avînd cîte 50 de capete, înțelege capitănii.”De ce limbă s-au folosit pelasgii”, scrie dînsul, ”eu
cu siguranță nu pot să afirm; dar dacă ne este permis să facem o concluziune după pelasgii ce
mai există și astăzi în orașul Crestonia deasupra tursenilor (în partea orientală a Macedoniei,
lîngă mare) și care locuiau odată în regiunea numită astăzi Thessaliotis… de asemenea, dacă
vom avea în vedere limba pelasgilor, cari au întemeiat orașele Placvia și Scylace din Hellespont
și care locuise mai înainte laolaltă cu athenienii, atunci vom putea face concluziunea că pelasgii
s-au folosit de o limbă barbară… În ce privește însă neamul hellenilor, aceștia încă de la
începuturile lor s-au folosit întotdeauna de aceeași limbă, însă diferită de a neamului pelasg…
Pelasgii înșiși erau un popor de neam barbar’. Din notițele lui Homer și Herodot rezultă că
limba barbară pe care o vorbeau pelasgii de pe teritoriul Elladei, era o limbă externă, a națiunii
barbarilor o formau populațiile pelasge din nordul frontierelor grecești, cu deosebire însă cele
din nordul Istrului de jos și al Mării Negre”. În vremurile Imperiului Roman, ”Barbaria,
Barbaricum, Barbaricum solum și terra Brabarourum era teritoriul cel vast al Europei din nordul
Istrului pînă la Ocean și pînă la frontierele Asiei locuit de populațiunilor de rasă pelasgă din
Africa, Hispania, Gallia, Germania de nord, Rhetia, Dacia, Sarmația meridională, Thracia,
Macedonia, Mesia și Illyric, în care se mai cuprindeau Pannonia, Noricul și Vindelicia. Limba
barbară a pelasgilor se afla divizată în două dialecte principale, unul latin sau prisc-latin și altul
arimic, adică prisc-roman, după cum era împărțit și poporul pelasg în Latinii bătrîni sau barbari,
figurează sub numele de abarimon(es), abii, leucoarimani și barbari albi. Și ei ne apar în general
ca o populațiune din părțile de Nord ale Lumii Vechi. În migrațiunile lor din Asia spre Europa,
o parte din acești latini barbari, după ce pretrecuseră mai mult timp în regiunile de nord ale
munților Urali, înaintează spre apus pe lîngă țărmurile Mării Baltice (litvanii, samogiții - vechii
locuitori ai Prusiei orientale), leți, răspîndiți prin diferite regiuni ale Germaniei și Galliei, litavii
din Armorica și albionii din insulele britanice”. Trecînd fie și numai într-o scurtă prezentare a
cuprinsului lucrării lui N. Densușianu fiecare își poate face o imagine a imensității cîmpului de
cercetare temporală și mai ales a semnificației simbolice a modului în care este percepută
preistoria oamenilor care au fost în această imensă vreme pe Terra. Mihai Eminescu: „în
România totul trebuie Dacizat”. Foarte interesant este că Densușianu și Eminescu s-au cunoscut
și împreună au contribuit la dacizarea culturii istorice dacoromânești. (Totuși rețineți, voi
iubitori și adoratori de soldați romani, nu vă faceți griji! Istoria oficială română scrisă de
Academia Română și academicienii latiniști vor consemna în continuare că dacii nu aveau
istorie, nici limbă, nu știau să prelucreze metalele (nici măcar aurul), că au dispărut fiind omorîți
de romani sau latinizați în totalitate de aceștia!).
Dacă apare undeva că în vremea Imperiului lui Burebista (82-44 î.Chr.) cînd a fost
reușită unificarea multor din uniunilor de triburi ale neamurile strămoșilor noștri, desigur, a fost
ceva trecător fără importanță. Faptul că Zamolse prin contribuția la unificarea spirituală a
națiunii a pus bazele acțiuni militare de unificare nu are nici o importanță. Prin urmare nici
elementele concrete pe bază de documente și vestigii istorice privind statul lui Decebal și al
urmașilor săi (sec. I î.Chr.- sec. I d.Chr.) nu ar reprezenta cine știe ce doar ceva pasager si
neimportant. Imperiile minoice, cretane, în Egiptul antic, Imperiile faraonilor, ale hitiților,
colonizările grecești și feniciene – dacoromânii marinari ai Egeei și Mediteranei, nici nu au
existat, sunt ale altor popoare, nu ar avea legătură cu istoria noastră. Iliada și Odiseea care
amintesc de Imperiul Troian și de regele Priam - alt mare imperiu al antichității care controla
zona balcanică, egeică și circulația navelor în Marea Neagră și estul Mediteranei, prin stăpînirea
unei poziții dominante în strîmtorile din Marea Marmara, așadar, ar fi altceva decît Imperiu
Trac al nostru. Aici lideri precum Aenea, Paris și Hector, de detașamentele de amazoane din
jurul Mării Negre nu sunt fantezii ale unor poeți orbi sau inculți, ei înșiși traci de mare valoare,
precum Homer. Aceste epopei care sunt monumente lingvistice care atestă că limba
dacoromână domina în acea epocă nu prea sunt luate în seamă.148 Elementele de organizare a
apărării în statul condus de regina Tomiris care și-a răzbunat fiul ucis de armate protopersane
sunt doar o poveste, apoi în statul lui Dromichete din Geția - Țara sa dunăreană, care a dat prima
lecție de drept internațional umanitar prin iertarea prizonierilor macedoneni capturați de geți
pentru că erau de același neam cu geții, poate sunt doar niște relatări oarecare ale unor
grafomani. În Imperiul macedonean al lui Alexandru Macedon - fiu din același neam cu cei din
nordul Dunării. Este apoi perioada Imperiului Roman de viță latină, sabină, etruscă, imperiu
care, în forma lui bizantină, deabia cu căderea Constantinopolului în anul 1453 iese definitiv
din istorie, iar statele feudale dacoromânești, la modul spiritual se consideră continuatoare ale
culturii romano-bizantine. Apoi tranziția la vremurile medievale (sec. I d.Chr.-sec. XIV
d.Chr.).
4.-VREMURILE MEDIEVALE (1000 d.Chr. - 1711, revoluția lui Horia, 1784 d.Chr.)
Este vremea Imperiului româno-bulgar al fraților dacoromâni Petru și Asan, al lui

Gyula, al voivozilor și cnejilor Seneslau, Ioan, Gelu și Menu Morut, al Haliciului, Imperiului
balcanic al Basarabilor, al marilor juzi de pe văile rîurilor din munții de pe tot arealul
dacoromânesc. Cruciadele și restaurarea imperiului de la Constantinopol apar și sub simbolurile
tracilor. Renașterea unor state românești prin refondarea pe principii medievale a structurilor
autohtone adaptate noilor condiții istorice, invaziilor triburilor migratoare din marea migrație
asiatică, dar și migrarea – roirea din teritoriul vechii Dacii, Geții, Goții, Sciții, Sarmației,
Samogeției. Nu mai vorbim de valurile de neamuri ale celor de mai sus care au cucerit Roma,
au ajuns în Spania și în Africa de Nord.
Provincia medievală Dacia din Europa Nordică este o creație papală după ce, anterior
pe la anul 362 d. Chr., s-a interzis prin damnatio memoriae - condamnarea la uitare - sub aspre
sancțiuni, inclusiv ștergerea din cronici sau de pe statui, monumente istorice a cuvîntului dac și
a zamolsianisului, în formele grafice și imagologice, din tot arealul dacoromânesc de la Dunăre,
Carpați și Marea Neagră și din lumea de atunci, ca și cum nu ar fi existat niciodată.
Formarea statelor medievale dacoromânești prin bătăliile de la Posada 1330 și alte locuri
de istorie a vitejiei militare voievodale dacoromânești, marile epopei ale domnitorilor Basarab
I, Bogdan, Mircea cel Mare, Iancu de Hunedoara, Mihai Viteazul, Matei Corvin, Ștefan cel
Mare, Vlad Țepeș, Constantin Brîncoveanu etc.
5.-VREMURILE MODERNE (1711 d.Chr., revoluția lui Horia - 1 decembrie 1918

d.Chr.)
Istoria este relativ clară și continuă să fie explicită prin documente istorice suficiente
pentru a evalua concret evoluția istorică a statului și dreptului dacoromânesc. Nu putem trece
peste revoluțiile de la 1848 și nici peste domnitorul Alexandru Ioan I Cuza, unificatorul
DacoRomâniei Mici la 1859.
148
dr. lingvist Maria Crișan – candidată ADR la premiul Nobel pentru literatură, traducătoarea lucrării Zamolxis
- primul legislator al geților, demonstrează prin întreaga sa operă că în aceste epopei antice sunt dominante
cuvintele nord-dunărenilor (armata este un cuvînt folosit de Homer, ca atare și există și azi în limba dacoromână,
așa cum dovedește în cartea Dicționar homeric –dacoromân, de exemplu!). A se vedea bibliografia și CV-ul
autoarei.
6.-VREMURILE CONTEMPORANE (1 decembrie 1918 d.Chr. - 22 decembrie 1989

d.Chr.)
Asupra evenimentelor istorice de la 1 decembrie 1918 pînă în 22 decembrie 1989 și

definirea lor exactă este de îndeplinit o înaltă sarcină de onoare a istoricilor dacoromâni pentru
restabilirea adevărului istoric așa cum a fost.
Există o perioadă a României Mari - 1 Decembrie 1918 pînă la 30 august 1940, cînd
aceasta s-a prăbușit sub presiunea dictaturilor de la răsărit, apus și din sud, apoi perioada
antonesciană (un regim militar sui generis care a luptat pentru reîntregirea României în granițele
României Mari) pînă la complotul din 23 august 1944 organizat de coaliția Imperiilor U.R.S.S.,
S.U.A., Franța și Imperiul Britanic, cu ajutorul camarilei regale a lui Mihai I, urmată de
perioada ocupației sovietice efective 23 august 1944 – 20 august 1968. În cadrul acestei
perioade de ocupație militară a fost o fază fățișă și o alta ascunsă, de control militar în secret,
se disting două regimuri. Unul este al evreicei sovietice Ana Pauker – de dictatură bolșevică tip
khazarosovietică, cominternistă cruntă, urmată de faza unei dictaturi dejiste de factură națională
care a pregătit dezghețul mai liberalizat al anilor 60, care lupta pentru scoaterea României de
sub controlul sovietic și evreiesc comunist pînă în aprilie 1964. După o scurtă perioadă de
ajustare a urmat o perioadă de tranziție care a pregătit perioada de eliberare pas cu pas de sub
controlul sovietic direct și, în fine, perioada ceaușistă zisă a ”epocii de aur”.
În vremea lui Nicolae Ceaușescu, pretins comunist (în fapt un naționalist autentic, a
naționalizat comunismul, și care, în tinerețe, a fost simpatizant legionar, cum confirmă dosarul
său de la arhivele siguranței statului român interbelic) a existat o dictatura mascată a
democrației muncitorești revoluționare, de fapt o dictatură a dezvoltării cu amprentă personală,
decisivă, care a condus România cu o mînă forte și cu sprijinul majorității românilor, inclusiv
al naționaliștilor, legionari prigoniți de fostele regimuri alogene străine, spre o adevărată
independență și suveranitate. Ea a devenit efectivă din aprilie 1989 cînd România era eliberată
de datorii la F.M.I. și își permitea să dialogheze demn și liber cu Moscova și Washington, pînă
în decembrie 1989, cînd a avut curajul nebun și fatal chiar să le sfideze pe amîndouă deodată.
Evenimentele necesită o evaluare cu deplină detașare pentru obiectivitatea necesară astfel că,
probabil, peste cîteva decenii, după ce complotiștii vor dispărea biologic din funcțiile puterii pe
care au căpușat-o, să se edifice adevărul istoric, pe deplin.
7.-VREMURILE ACTUALE (22 DECEMBRIE 1989 - PÎNĂ AZI, 1 NOIEMBRIE 2018

ȘI MAI DEPARTE)
Pentru vremurile actuale ne revin și nouă, celor care suntem actuali cu adevărat, în
actualitatea proprie, sarcini de a fi și rămîne ca martori ai istoriei DacoRomâniei, să contribuim
la clarificarea unor evenimente de mare intensitate istorică precum mișcarea legionară, perioada
monarhică, mișcarea europeană, perioada N.A.T.O., construcția U.E., respectiv evenimentele
de la Clubul Collectiv care nu au fost suficient de cercetate și evaluate pînă în prezent.149 O
evaluarea globală a unui sfert de veac de la statul socialist ofera sinteză sinusoidă a faptelor.
În prima jumătate de an a fost o guvernare provizorie de echilibrare după complot, cu
caracter tehnic, apoi un an de reformă care a schimbat bazele legale și instituționale ale
organizării societății românești, de trecere de la democrația populară (un fel de dictatură de
clasă sub control) la o oarecare firavă democrație reprezentativă, lăsînd economia națională în
haos (care era economia de comandă) ca și cum ar fi favorizat apariția unei economii de piață,
149
În principiu, prof. Petru Demetru Popescu a susținut ca să renunțăm la termeni precum orînduiri sociale, moduri
de producție și să introducem termeni precum ere, vremuri, vîrste, epoci. E drept că dacii nu au cunoscut orînduirea
socială a sclavagismului.
marcînd trecerea de la o societate controlată și închisă spre o societate liberă și deschisă pentru
controlul extern. Apoi, din octombrie 1991 pînă în octombrie 1992, a fost contrareforma
guvernului Stolojan, care a continuat de-a lungul anilor 1992-1996 cu guvernul Văcăroiu. De
fapt, un fel de restaurație de catifea prin care s-a încercat o oarecare reformare a comunismului
planificat în condițiile unei ordini constituționale capitaliste. Guvernul Ciorbea (decembrie
1996 - februarie 1998) a urmat un model oarecum neo-liberal și neo-conservator, aliniat ordinii
euro-atlantice (vezi "Consensul de la Washington” și "Declarația de la Copenhaga”), prematur
însă, ca o formă fără fond a nevoii de dezvoltare organică a națiunii. Tot pe baza formelor fără
fond s-au pus bazele integrării României în U. E. și în N.A.T.O.
În șapte ani „tranziția” este caracterizată printr-o colonizare a țării prin disputele
politice aprige, dar țintele strategice ale acestor proiecte s-au conturat o agendă națională până
în 2004 (când s-au încheiat negocierile cu U.E.) sau 2007 (cînd România a devenit membru al
U.E., după ce anterior devenise membru NATO). Post-tranziția durează tot șapte ani (din 1998
până în 2004 sub guvernele Radu Vasile / Traian Băsescu, Mugur Isărescu și Adrian Năstase)
și părea că a impus o democrație eficientă, o economiei de piață funcțională și a neutralității și
o integrare euro-atlantică efectivă a României.
În anul 2004, după Adrian Năstase și venirea la Cotroceni a lui Traian Băsescu, se
încheie post-tranziția (înainte de finalizarea agendei naționale) și începe colonizarea statului
român, prin băsificare mafiotă, jaf și destructuarea firavului stat de drept într-o dictatura a
mafioților care virusează justiția, subordonează politic serviciile secrete. (A. Severin a
configurat succint o miniperiodizare actuală).
Statul care, în mod firesc, atunci ar fi trebuit să funcționeze normal, conform Constituției
se întoarce contra națiunii. Apare polarizarea socială, destructurarea națiunii, marginalizarea
internațională, culminînd, în intervalul 2014-2015, cu instalarea, treptată, uneori cu violențe,
presiuni externe ascunse a unei conduceri străine de țară. Ea va dura pe timp nedefinit și în care
românilor li se fură averea, libertatea, securitatea și demnitatea.
Consecința intrării în U.E. a fost distrugerea economiei țării, evaluată la peste 2000 de
miliarde de euro, și decăderea din statutul de economie națională în cel de neocolonie, piață de
desfacere a mărfurilor unor țări dezvoltate. U.E. a aduc 6-7 miliarde, iar balanța este foarte
dezechilibrată. România europeană nici azi nu produce mai mult de jumătate din ceea ce
producea România socialista (pentru ea, întrucît capitalul străin scoate profiturile peste graniță
în folos propriu), majoritatea resurselor nu-i mai aparțin, pămîntul este cumpărat de străini,
peste patru milioane de șomeri forță de muncă instruită au plecat la cules căpșuni în străinătate.
Consecința intrării în N.A.T.O. este dezarmarea României, distrugerea Armatei
naționale și a doctrinei apărării întregului popor. În schimb, apariția unor corpuri expediționare
de mercenari profesioniști care luptă pentru interesele liderului, dincolo de granițele membrilor
N.A.T.O. și nu încă pentru art.5 din Tratat, se consolidează un stat polițienesc în interior de
teama revoltelor cetățenilor sărăciți din colonie de către metropola transnaționalelor,
distrugerea industriei naționale de apărare, examen eliminator la concursuri pentru limba
engleză și nu pentru calități și aptitudini militare, pierderea deciziei militare roomânești în
interes național, a comenzii naționale suverane a propriei armate risipite prin comandamente de
alianță, pe la corpuri expediționare prin străinătate etc.
Pe plan extern se duce un război cu alianța marilor puteri internaționale și corporațiile
transnaționale, care vor să supună România obiectivelor lor geo-strategice și să controleze în
interesul lor resursele României, resurse care deja erau furate de oligarhiile corupte mafiote
românești.
Folosind cu succes arma lor favorită – corupția, pentru unii doar un pretext, corporațiile
transnaționale corupte au nevoie să conducă România contra corupților din interior pe care ele
le corup. Guvernele României din această perioadă, fiind ele însele corupte, au cedat atît în
lupta cu corupții din interior, organizați în partide oficiale la vîrf și în plan local, cît și în lupta
cu marile corporații transnaționale și chiar sub presiunea marilor corupți din guverne corupte
ale unor mari țări ale lumii, ele însele aflate în topul corupției mondiale. Așa s-a ajuns la un
guvern de "tehnocrați” cu aparența lipsei de legătură cu partidele politice românești ajunse
oligarhice, care însă nu au nici o legătură cu voința națiunii și nici cu interesul național
dacoromânesc.
Însuși președintele este simbolul corupției prin cele documentate de justiție pînă în
prezent. Oare la ce trebuia să ne așteptăm de la un guvern tehnocrat adus de Soros – simbolul
corupției mondiale progresiste și un accident sîngeros adus, se pare, tot de ”corupția care ucide”
după Colectiv, deși acolo este mai degrabă un atentat terorist provocat – un nou genocid contra
tineretului, un holocaust contra dacoromânilor tineri pentru destabilizarea democrației – atît cît
a mai rămas din ea - prin ”tehnocrație care ucide și democrația”?
Doar la înlocuirea "corupților locali” care vor o Românie a lor, cu corupții transnaționali
care vor să ia România pentru ei. În fond, nu este o luptă dintre virtuoși patrioți, ci doar la cine
să fie averea României. Să rămînă acasă la ”faliții noștri” sau să fie scoasă din țară pentru
conturile bancare ale străinilor. Sub acoperire, unele ong-uri la comanda unor servicii secrete
finanțate din străinătate, mai ales de către corporațiile transnaționale și de forțele politice
ultraconservatoare care le protejează au fost instrumentul „vîrf de lance” pentru acțiune în
vremuri tulburi.
Istoria actuală se desfășoară sub ochii noștri deschiși care privesc și nu văd decît ceea
ce vor alții să vedem.
Pînă cînd? Complotul contra DacoRommâniei continuă sub alte forme chiar in anul
centenar al Marii Uniri…
Ținînd cont de necesitatea unei Cronologii a AtlantoDacoRomânilor, o Cronologie a
DacoRomânilor, în Calendarul DacoRomânesc (care este altceva decît Vremurile
DacoRomânești) începutul lumii noastre, dacoromânești, este de acum peste 80 018 putem
sintetiza:
Azi suntem:
- în 3.11. 2 018 d.Chr. după Calendarul universal terestru –Timpul Cosmic, după Christos,
-sau 3.11.12.018 d.Zm. după Zamolse, după Cronologia DacoRomânească.
-sau 3.11.35.018 d. Th. după Thoth, după Cronologia AtlantoDacoRomânească în datarea
Tablelor de Smarald.
Aşadar, diferenţa dintre calendarul universal terestru după Christos şi Calendarul
DacoRomânesc este de 12 000 de ani plus 18 ani, fiind de fapt în al Treisprezecilea mileniu
dacoromânesc și al Treizecișicincilea mileniu atlantodacoromânesc
Înainte de Zamolse a fost Hestia. De la Hestia vin legile belagine, frumoase, sinteze ale
Tablelor de Smarald, ele însele prelucrate de Zamolse în Codul lui Zamolse și pe care noi vrem
să le reunim în Testamentul Zamolsian DacoRomân - proiect cultural fundamental al ADR
pentru viitor, după aprofundarea cercetărilor complexe actuale.
Trebuie să facem deosebire între Vremurile dacoromânilor (VDR), măsurate de geţi
(elita dacoromânilor –denumire din partea elinilor antici care cunoșteau de unde vine
înțelepciunea în Balcani Europei Vechi), ca o reflectare a conştiinţei temporale a existenţei ca
oameni a dacoromânilor şi Cronologia DacoRomânilor (CDR), care marchează începutul
conştiinţei temporale naţionale a dacoromânilor, a scrisului, a culturii, a structurilor politice,
statale, specifice dacoromâneşti.
DacoRomânitatea ca entitate istorică socioculturală și DacoRomânistica care reprezintă
obiectivele cercetării fundamentale. Ambele reprezintă prezentul viitor al trecutului primordial.
Dacoromânistica înțeleasă ca știința despre conștiința națiunii dacoromâne de la origini pînă în
viitorii posibili și dezirabili, cercetează realitatea istorică a neamurilor noastre sub diferite
denumiri în lanțul identitar de douăsprezece ori milenar de la capul și începătura lumii pînă
dincolo de viziunile cele mai îndrăznețe ale fiilor dacoromânității și nu numai.
V. CRONOLOGIA ATLANTODACOROMÂNEASCĂ se conturează sub ochii noștri cu

noi studii și cercetări în orizontul de timp de la anii 80 000 pe axa timpului – Timpul cosmic,
din perioada de preistorie comună a oamenilor Terrei și a contactului cu Thoth -Atlantul din
jurul anului 52 000 Timp cosmic - pînă la Zamolse.
Pentru a nu repeta e necesar a se vedea precesiile de mai sus care acoperă o perioadă în
care atît atlanții celești cît și oamenii de pe Terra au conviețuit într-un mod destul pe puțin
cunoscut. Probabil că mitologia, legendele și povestirile, folclorul popoarelor vechi, operele
scrise de oameni – cărțile și dovezile scrise din vechime trebuie cercetate unitar și temeinic.
Fundamentele comune sunt evidente, asemănările și deosebirile, concordanțele temporale
precum și metaforele care au condus la intuiția identității unor elemente extraterestre prin
denumiri destul de apropiate de limbajul comun pentru fenomene și întîmplări neînțelese,
misterioase pentru inteligența oamenilor din acea vreme ne conduc la concluzia că pe măsură
ce vom desluși tehnici și tehnologii superioare noi oamenii, atunci vom înțelege și uriașele
diferențe dintre capacitățile și competențele pe care le aveau fiii Cerului față de fiii Pămîntului
și vom înșelege de ce religiile, prin cărțile lor sfinte păstrează faptele și întîmplările în percepția
oamenilor de atunci pentru oamenii de azi și de mîine. În fond religia a fost prima noastră
cunoaștere, prima formă de înțelegere a lumii uimitoare în care am crescut iar știința, ca și
cunoaștere sistematizată s-a desprins din religie – regina cunoașterii umane.
Prin urmare, trebuie să dăm dovadă de mai multă înțelepciune cind fiecare vedem și
putem vedea realitatea atît prin intuiție cît și prin cunoaștere rațională.
VI. CRONOLOGIA DACOROMÂNEASCĂ
Abordată ca istorie politică dacoromânească, ea începe de la anul 12 018 î.Chr. adică

de la Zamolse, astfel că, azi ne aflăm la 1.11.12 018. Vremurile dacoromânilor sunt marcate de
percepţia dimensiunii conştiente a timpului de către omul social. Odată cu conştiinţa de
apartenenţă la un anumit grup identitar, care a ales identitatea dacoromânească, de oameni ai
locului, cînd se autodefinesc comunităţile în raport cu altele prin denumiri care se exprimă în
convergenţe identitar-societale cu limbaj propriu se poate vorbi de gintă, fratrii, triburi, uniuni
de triburi şi, în fine, de comunităţi prenaţionale şi de naţiuni în sensul propriu al cuvîntului.
Fiecare dintre timpurile de mai sus au lăsat urme pe teritoriul dacoromânesc.
Începutul nemuririi spirituale dacoromâneşti este marcat de peste 12 018 de ani.
Carpaţii sunt într-o regiune a lumii în care se situa centrul european al celei mai vechi
culturi cunoscute în ziua de azi (Daniel Ruzo). Înainte de Sumer a fost DacoRomânia, prin
Tătăria, iar înainte de Tărtăria, Vinca, Hamangia, Cucuteni, Boian, Turdaș, Gumelniţa, Schela
Cladovei, Cuina Turcului, Gaura Chindiei, Cuciulat, Cosauţi, Mitoc, Lăpuş, dincolo de 30 000
de ani, cultura de prund, pînă dincolo de 80 000 de ani, pe scara timpului cosmic/universal.
Începutul practicării agriculturii este semnul apariţiei civilizaţiei umane societale.
Plugul este prima unealtă agricolă originară din zona carpato-dunăreano-pontică. Dacă după
Mu țara continent, vorbim de atlanți, pelasgi, ramanii lui Rama, de Egipt (orizont 4000), Thule,
Saturn (Cronos) Typhon-Set, Zeus, Prometeu, Hercule, Sumer (orizont 4000), argonauții,
arimii, geții și dacii, blacii/valahii, sarmații, latinii /Romanii, epoca amazoanelor de Troia și
Achile (orizont 1 200) de epoca dorienilor și ionienilor din nordul Dunării, a hiperboreenii,
epoca valahilor, Hestia dinainte de 12 000, epoca scitilor, Tomiris, a masagetilor și a
tirageților, de hitiți, de latini și Alexandru Macedon (345-312), toată antichitatea elină și greacă
(istoricii lor spun că au venit din nordul Dunării) de Dromichete, de epoca latinilor Traian -
pînă la ultimul împărat la Roma, de iliri, dalmați, vremea tracilor lui Spartacus 70, epoca dacilor
lui Burebista, epoca Bizanțului de la Constantin cel Mare – la căderea Constantinopolului -
1453, epoca goților - ostrogoților și vizigoților Alaric, epoca statelor feudale românești de la
Ghiula – la Brîncoveanu, la Mihai Viteazul este al patrulea reîntregitor de ţară, ca urmare a
pregătirii spirituale înfăptuite de epoca renaşterii din evul mediu dacoromânesc. Unirea lui Cuza
și Reîntregirea 1918 sunt repere temporale.
România la 1918 a fost la a cincea întregire teritorială, ca urmare a pregătirii
spirituale înfăptuite de paşoptişti, culminînd cu reperul temporal dacoromânesc, Mihai
Eminescu.
În ultimul deceniu al secolului al XX-lea a avut loc a şasea reîntregire spirituală
dacoromânească, pregătitoare a noii reîntregiri teritoriale.
Urmează, cu necesitate, cea de-a şasea reîntregire teritorială a DacoRomâniei.
Redăm mai jos, de exemplu, o cronologie privind pe cei dintîi conducători spirituali şi
politici ai naţiunii dacoromâne.
Cel dîntîi, Tatăl nostru este Thoth – Atlantul ale cărei prezențe pe Terra sunt evaluate în jurul anului 80 000.
Cu anul 35 018 în urmă, după Thoth, începe Calendarul atlantodacoromânesc
Cu 12 018 de ani în urmă, de cînd începe Calendarul Dacoromânesc (adică în fapt cu 10 018 de ani înainte de
Christos, în fond, pe la începutul Vremurilor Dacoromânești) apar începînd de la:
T- ? - strămoşul legendar Zeul împărat ZIOS (DIOS, IO, ION, întemeietor al dinastiei Yo…) primul unificator
dacoromân, probabil la 41000 LA:
T- 12 018 ZALMOXE - ZAMOLSE - cu apariţii generice, periodice, astrale, întîiul unificator spiritual
dacoromân.
URAN, RAM ? 8.000 î.Chr. (b.C.), PELASGEES, HIPERBOREUS – a doua unificare spirituală.
DACIA, DAKIA sau DOKIA din Ceahlău, mare preoteasă şi regină a strămoşilor daci; în jurul anului 3000
î.Chr.; DACKA - DACSINA era fiul ei, a doua unificatoare dacoromână.
HESTIA, ESTIA (Vesta) Mare preoteasă şi regină, (c. 3000 î.Chr.). de la care au rămas terminaţiile numelor de
cetăţi, temple, vetre strămoşești -eşti (Bucureşti, Ploieşti, Piteşti etc.), a treia unificatoare spirituală - autoarea
Legilor frumoase, legile belagine - ale pelasgilor.
MIRINA, Regina Amazoanelor;
PANTAZALIA, Regina Amazoanelor ante 753 î.Chr.
ZIAIZIS, Mare Preoteasă şi Regină.
DRILIGISA, Mare Preoteasă şi Regină ante 1900 î.Chr.
BENDIS sau ARTEMIS-ARTEMIDA, ante 1900 î.Chr.
ZALMOXA (SAL - MOXA), Regina şi Zeiţă (Suidas).
Alt ZALMOX - SAL - MOXA – ZALMOXE, şi cu metateză ZAMOLXE:
Mare Preot şi Rege, c.1500 î.Chr., anterior marilor Zaratustra şi Moise. A primit Codul Belaginelor (al Legilor
Frumoase) de la Zeiţa Hestia. După moarte şi el a fost zeificat, dar numai de dacotracii din sud. A patra
reîntregire spirituală.
CANDAON, CANDDULES, devenit zeul războiului la traci.
AEGISUS
AHILE, cu sediul în Insula Leuce (Insula Şerpilor), unde avea şi un templu.
ABARIS, Preot mitic hiperborean, conduce la Delos pe Lato (Alutis Tia), care-i naşte acolo pe gemenii Apollo şi
Artemis (Apolo şi Sarmis). Înțelept, poet și vizionar temporal.
APOLLO
ABARIS, sec. X - IX î.Chr.
SPARGAPEITES, rege agotin sec. V î.Chr.
COTYOS, Agichiul sec. IV î.Chr. în numitul Agichiul.
SIRMOS (tribal) sec. IV î.Chr.
HISTRIANURUM REX, sec. IV î.Chr.
RHESSOS,
ION (Ene) BASARAB, probabil urmaș al lui Yo întîiul; în 514 î.Chr. respinge armatele lui Darius Histaspe.
Întregitor de ţară - întîia unificare teritorială.
CARNABON (c. 450 î.Chr., Fontes I, II).
SARMIS, Crai dac, căsătorit cu crăiţa GETUZA (Getuţa). A doua unificare teritorială cu Capitala la
Sarmisegetuza
AMADO(A)CUS (î.Chr.) rege daco-trac,
DROMICHETES, geto-dac (Dacis), între sec. IV - III î.Chr., în cetatea Soarelui Helis Sarnum; îl bate pe
Lisimah. Prima pildă aplicată de drept internațional umanitar: eliberarea prizonierilor de război și tratarea lor cu
înțelepciune și demnitate. Arată fraternitate pentru cei de același neam armânii - makedonii și geții sunt frați.
ZALMODEGICOS, sec. III î.Chr.

OROLES, Rege în nord-vestul Dobrogei, sec. III - II (după Vlad Iliescu / sec. I î.Chr.).
MOSCONOS BASILEOS, sec. III î.Chr.
DION-DIOIS, sec. III î.Chr.
REMAXOS, Rege, sec. II î.Chr.
(R) BUBOBOSTES, sec. II î.Chr.
DAPIX, rege getodac în Dobrogea, ucis de romani, sec. I î.Chr.
ROLES, mare preot şi rege în sudul Dobrogei, aliat al Romanilor, sec. I î.Chr.
ZYRAXES, mare preot şi rege daco-get, în nordul Dobrogei, sec. I î.Chr.
TIA MARCOS BASIL(E) (G)US, sec. II î.Chr.
MARCOS, rege la Buri.
REMAXOS - rege în stînga Dunării, c. 200 î.Chr.
ZOLTES - în sudul Dobrogei, sec. II î.Chr.
BUREBISTA, Mare Rege, al treilea reîntregitor de ţară, c. 82 - 44 î.Chr., probabil din dinastia Yo.
DECENEU, Mare Preot şi Vicerege al lui Burebista, ucis odată cu acesta.
A cincea reîntregire spirituală. Emite noi conscriptos - legi scrise.
COTISO, sec. I î.Chr., după Burebista în Banat şi Oltenia.
COMOSICUS, mare preot şi rege, după Deceneu sec. I î.Chr.
SCORYLLUS, mare preot şi rege, timp de 40 de ani sec. I î.Chr.
DICOMES, în estul Munteniei, sec. I.
DIEGIS, probabil frate cu Decebal.
ROLES, sec. I î.Chr.
COSON, sec. I î.Chr. sec. I, d.Chr. (TEZAUR).
DURAS-DIURPANEUS (DURO) , unchi al lui Decebal.
DECEBAL, Mare Rege Dac, 87 – 106. (în Dacia liberă sunt mai mulți conducători care luptă aliați cu barbarii de
la est si nord, azi necunoscuți încă, pentru eliberarea dacilor din Dacia ocupată cu incursiuni devastatoare
dincolo de Dunăre pentru o perioadă de timp relativ mare).
Capitala a fost mutată probabil în Carpații Răsăriteni. După 106 peste aprox. 10% din
Dacia domneşte TRAIANUS; Dacia liberă continuă să fie condusă de regii dacilor liberi, astfel
că Dacia va avea în aceste teritorii conducători liberi, în mod simultan cu cei ai unei mici părţi
care mai era controlată încă, mai mult sau mai puţin de către conducătorii Imperiului Roman.
Este semnificativ că au fost perioade cînd atît Imperiul Roman, şi implicit şi teritoriul dac
ocupat, cît şi Dacia liberă au fost conduse de dacoromâni. Mai mult decît atît, după mutarea
capitalei la Sirmium, apoi Salonic şi Constantinopol situaţia a continuat evoluînd spre
cooperare multilaterală neîntreruptă.
Regalian este al patrulea reîntregitor de ţară, iar Mihai Viteazul al cincilea (mai sunt
unificatori care vor fi identificați ulterior, toți reușesc împlinirea acestui ideal multimilenar)
ca urmare a pregătirii spirituale înfăptuite de epoca renaşterii din evul mediu dacoromânesc.
România, la 1918, s-a fost la a șasea reîntregire teritorială, ca urmare a pregătirii
spirituale înfăptuite de paşoptişti, culminînd cu reperul temporal dacoromânesc, Mihai
Eminescu.
În ultimul deceniu al secolului al XX-lea – începutul celui de-al XXI-lea a avut loc o
nouă (a noua) reîntregire spirituală dacoromânească, pregătitoare a noii reîntregiri
teritoriale din următoarele decenii.
Urmează, cu necesitate, cea de-a şaptea reîntregire teritorială a DacoRomâniei.
Împărații Romanilor după Traian (98-117)
Numele împăratului Anii

Adrian 117 – 138
Antonius Pius 138 – 161
Marcus Aurelius 161 – 180
Lucius Verus 161 – 169
Commodus 180 – 192
Pertinax 193 (ianuarie - martie)
Didius Iulianus 193 (martie- iunie)
Septimiu Sever 193 – 211
Caracalla 211 - 217
Geta 211 – 212
Macrinus 217 – 218
Elagabal 218 – 222
Severus Alexander 222 – 235
Maximin Tracul 235 – 238
Gordian I 238
Gordian II 238
Pupienus Balbinus 238
Gordian III 238 – 244
Filip Arabul 244 – 249
Decius 249 – 251
Trebonianus 251 – 253
Emilian 253 (iulie – septembrie)
Valerian 253 – 260
Gallienus 260 – 268
Claudiu II 268 – 270
Claudiu Goticul 268 – 270
Aurelian 270 – 275
Împărații dacoromâni care au domnit și peste 10% din Dacia ocupată, fără să uite că sunt dacoromâni,
inclusiv și după retragerea romanilor de acolo
Numele împăratului Anii

1. Marcus/ Traian ULPIUS TRAIANUS (98 – 117)
2. CARACALA
3. GETA
4. Maximus Thrax 235 – 238
5. C. Messius Quintus Decius Traianus 249– 251(5)
6. Marcus Doilius Aureolus 267 - 268
7. Marcus Aurelius Valerius Claudius 268 - 270
8. Lucius Domitius Aurelianus 270 - 275
9. M. Aurelius Probus 276 - 282
10 Marcus Aurelius Caius 282 - 283
11 C. Aurelius Valerius Diocletianus 284 - 305
12 Valerius Maximianus Hercoulius 284 - 305
13 Constantius Chlorus 293 - 306
14 Caius Galerius Valerius Maximianus (Ler- 293 - 311

Romula) Conducătorul IMPERIULUI DACIA MARE
15 Galerius Valerius Maximinus (Daia/ Dacul/ 305 - 313
Ler II) Continuator al IMPERIULUI DACIA MARE
16 Flavius Valerius Severus 305 - 307
17 Valerius Licinianus – Licinius 308 - 324
18 Domitius Alexander 308 - 328
19 Flavius Iulius Crispus 317 - 328
20 Flavius Valerius Constantinus Maximus (Constantin cel Mare ) 307 - 337
21 Elena Împărăteasa, mama lui Constantin cel Mare 307 - 337

22 Constantinus II 337 - 340
23 Constans (t) 333 - 350
24 Constantius II 337 - 361
25 Vetranus 335 - 350
26 Constantinus Gallus 351 - 354
27 Nepotanius 351(0)- 354
28 Flavius Claudius Iulianus 361 - 363
29 Flavius Iovianus 363 - 364
30 Flavius Valentianius I 364- 375(8)
31 Flavius Valens 368(4)- 378
32 Gratianus 375(8)- 383
33 Flavius Valentianius II 375 - 392
34 Flavius Constantinus III 417 - 421
35 Valentinian III 425 - 455
36 Marcianus (Bess) 450- 455(7)
37 Leon I Thrax 457 - 474
38 Leon II 474
39 Vitalianus 513 - 515
40 Anastasius 491 - 518
41 Justin I 518 - 527
42 Justinian I 527 - 565
43 Flavius Justinus II 565 - 582
44 Tiberius 578 - 582
45 Focas 602 - 610
În 117, la numai 11 ani de la cel de-al doilea mare război romano-dac (105-106), a
avut loc Marea revoluție de Eliberare Națională a Dacilor împotriva stăpînirii romane
peninsulare. După unele documente, Dacia a fost complet eliberată și nu a mai putut fi
stăpînită în sensul clasic. Ulterior, romanii au recunoscut această realitate după manevre
imagologice ingenioase
PIEPORUS, Rege costoboc din familia regală a lui Decebal, sec. II.
ROME FALCE (Fontes).
GETA PUBLIUS SEPTIMIUS, 182 - 212, împărat dac
FILIP CEL TÎNĂR. FILIP ARABUL, primul împărat creștin;
REGALIANUS, mare rege întregitor de țară, din dinastia regală a lui Decebal (258-268) care reunește
cel dintîi dacii liberi și dacii din partea ocupată vremelnic de către romani.
GALER CEL BĂTRÎN - LER de la Romula, 239 - 311.

GALER II CEL TÎNĂR, nepot al lui Galer cel Bătrîn, Cezar și August între 308 - 313.
Cei doi Galeri împărați, reușesc să întemeieze IMPERIUL DACIA MARE la Roma și să mute
capitala imperiului dacic la SALONIC.
CONSTANTIN CEL MARE și ELENA, mama sa (Sfinții). Fac podul de la Celei (Corabia) jud.
Romanați, cel mai mare pod al antichității. Patronează Sinodul I Ecumenic de la Niceea, 325.
VLAH-VLAHERNUS, c. 400, martirizat în Constantinopol la Cornul de Aur – cartierul împărătesc
dacic. Pe locul unde a fost martirizat creștinii au ridicat Biserica din Vlaherna (a Vlahilor).
ROMETALCE, rege trac (Fontes II, 409).
BOIA, regina, soția lui Vlah (a lui Vlahern?).
RÎMUNC, voievod de la Roma Veche, din actuala Moldovă, rege și herțog (influență gotică).
SALANUS?
MORUT (Morot), rege, princeps major.
ROMAN și
VLAHATA, înainte de Papa Formos, întemeiază ROMA VECHE, în cetatea dacică de la ROMAN,
din Moldova
MORUT, c. 850 – 880; fiul lui Morut.
MENU, nepotul lui Morut, dacorege, c. 880 - 910,
NICOLIȚA, Domn în Elada (Vlahia Mare) la Larissa, 979 - 980 (Nicoliță cel Bătrîn), <domn peste
Vlahii din Elada>. Protospătar, comandant al Vlahilor din Grecia Continentală (Elada).
NICOLIȚA CEL TÎNĂR din Larissa, 1066, conducătorul Vlahilor din Tesalia
PETRU ȘI ASAN, frații vlahi împărați ai Imperiului valaho-bulgar, simboluri le dinastiei
Asăneștilor - conducători de origine română de stat medieval numit Țarat Vlaho-Bulgar între 1187 și
1280.
IONIȚĂ, 1197 - 1207, împărat Vlah.
PLOSCĂNEA, 1223.
BASARAB VOIEVOD, 1310 - 1352.
BALICA, 1340.
DOBROTIȚĂ 1346, (fratele lui Balica).
LISTA GUVERNATORILOR
DACI (anii de după Christos)
DACIA TRAIANA
106 / 110 D. Terentius Scaurianus
110 / 117 C. Avidius Nigrinus
C. Iulius Quadratus Bassus
Q. Marcius Turbo Fronto
Publicius Severus
L. Iulius Proculus
DACIA SUPERIOR
120 / 126 Cn. Minicius Faustinus Sex. Iulius Severus
132 Cn. Papirius Aelianus
Aemilianus Tuscillus
135 C. Iulius Bassus
140? Q. Aburnius Caedicianus
144 Q. Mustius Priscus
152 / 153 M. Sedatius Severianus
157 / 158 M. Statius Priscus Licinius Italicus sub Antoninus Pius
C. Curtius Iustus 161 P. Furius Saturninus după 167 P. Calpurnius Proculus 168 /
169 M. Claudius Fronto
126 / 167 ? L. Annius Fabianus

126 / 167 Calpurnius Iulianus
126 / 167 Tib. Iulius Flaccinus
126 / 167 ? Marcus Veracilius Verus
DACIA INFERIOR
129 Plautius Cassianus
138 T. Flavius Constans
140 Iulius Fidus Aquila
157? Marcius Turbo
DACIA MALVENSIS
M. Macrinius Avitus Catonius
Vindex
M. Aurelius Cassianus
DACIA POROLISSENSIS
123 Livius Grapus
133 Flavius Italicus
Tib. Claudius Quintilianus
M. Marcinius Vindex
164 L. Sempronius Ingenuus
C. Aurelius Atilianus
CELE TREI DACII

/ 170 M. Claudius Fronto. Sex. Calpurnius Agricola
Sex. Cornelius Ciemens
176? / 177 C. Arrius Antoninus
177 / 179 P. Helvius Pertinax
180 C. Vettius Sabinianus Iulius Hospes
180 / 182 M. Valerius Maximianus
183 / 185 L. Vespronius Candidus
Sallustius Sabinianus Ti. Manilius Fuscus
193 Q.AureliusPolus Terentianus
195 P. Septimius Geta
198 / 199 C. Iulius Gallus
201 L. Octavius Iulianus
L. Pomponius Liberalis
205 Mevius Surus
198 / 209 Claudius Gallus
207 / 209 C. Iulius Maximianus
198 / 211 Herennius Gemellinus
M. Herennius Faustus 214? L. Marius Perpetuus sub Caracalla Ulpius Victor
217 C. Iulius Septimius Castinus
217 / 218 Marcus Claudius Agrippa sub Septim. Severus: Iasidius Domitianus
236/238 Q. Axius Aelianus sub Gordian III D.Simonius
Proculus Iulianus Gaianus
L. Iulius Proculus
înainte de 171 L. Aemilius Carus Aurelius Marcus
P. Calpurnius Proculus
M. Cuspius . . .
Marcus Veracilius VerusT. Flav Priscus Gallonius Fronto Q

Pollienus Auspex (minor)
LISTA PROCURATORILOR
FINANCIARI
DACIA SUPERIOR
158 T. Desticius Severus
DACIA INFERIOR
129? Plautius Caesianus
138? T. Flavius Constans
140? Iulius Fidus Aquila
DACIA APULENSIS
între 170 și 180 P. Cominius Clemens
181 C. Sempronius Urbanus
sub Commodus T. Claudius
Xenophon sub Caracalla L. Octavius Felix
198 / 209 M. Aurelius Heraclitus
198 / 211 Herennius Gemellinus
212 / 217 Ulpius Victor
235 / 238 Q. Axius Aelianus
235 / 249 Aurelius Marcus
după Gordian P. Aelius
Hammonius
Aelius Appollinaris
Caesidius Respectus
T. Cornasidius Sabinus
Q. Decius Vindex?
M. Lucius Felix?
DACIA MALVENSIS
167 M. Macrinius Avitus Catonius
Vindex
M. Aurelius Cassianus
DACIA POROLISSENSIS
170 C. Aurelius Atilianus
178 M. Valerius Maximianus
191 sau 192 Aelius Constans înainte
de 193 C. Valerius Catullinus
198-209 P. Aelius Sempronius Lycinus
193-217 M. Cocceius Gcnialis
211-217 Ulpius Victor
217-218 M. Aurelius Apollinaris
C. Publius Antonius Probus
DOMNII ȚĂRII ROMÂNEȘTI ȘI DOMNII MOLDOVEI

după Radu Homer
ȚARA ROMÂNEASCĂ MOLDOVA
NUME PERIOADA NUME PERIOADA
TIHOMIR cca 1290-cca 1310 NECUNOSCUȚI
(Tohomer) ÎNCĂ
IOAN sau cca. 1310 –
IVANCO m. 1352; Cîmpulung
BASARAB,
CEL MARE, fiul lui
Tihomir,
DRAGOȘ cca.1352-
NICOLAE 1352 - m. 16 nov. cca. 1353;
ALEXANDRU, 1364; Cîmpulung SAS, fiul lui cca. 1354 -
Fiul marelui Dragoș, cca. 1358;
Basarab, BALC, fiul lui 1359
Sas
BOGDAN I, fost voievod cca. 1359-
al 1365 m.
Maramureșului Rădăuți
VLADISLAV I LAȚCO, fiul lui Bogdan cca. 1365 –
(Vlaicu Vodă), 16 nov. 1364 – 1373; m.
fiul lui Nicolae cca. 1377; Rădăuți
Alexandru; Biserica domnească COSTEA, cca. 1373 -
asociază la Curtea de Argeș. căsătorit, probabil cu cca. 1375;
domnie pe Mușata, fiica sau
fratele său nepoata lui Bogdan I
Radu I, în 1372;
RADU I, fiul lui Nicolae Cca. 1377 - cca.
Alexandru 1383; Biserica
domnească PETRU AL cca. 1375 -
din MUȘATEI cca. 1391;
Curtea de Argeș. probabil
DAN I, fiul lui Cca. 1383 sept. la
Radu I, (înainte de 23) mănăstirea Neamț
asociază la 1386;
domnie pe
fratele său,
Mircea (cel Bătrîn);
MIRCEA CEL ROMAN I, cca. 1391 - cca.
BĂTRÎN fiul lui Radu I; 23 sep. 1386 - m. fiul 1394;
Asociază la 31 ian. 1418; Mușatei și frate Rădăuți
domnie pe fiul său în mănăstirea cu Petru
Mihail, Cozia. ȘTEFAN I, frate sau nepot cca. 1394 -
în 1408 al lui 1399 (m.
Petru șI Roman I poate în lupta
de la Worskla, 12
aug. 1399);
Rădăuți.
VLAD I, Nov. 1394 - ian. 1397 IUGA 1399 aug.

(Uzurpatorul) zis OLOGUL (după 12) –
filiația incertă 1400
MIHAIL I, fiul lui 31 ian. 1418 - m. aug. (înainte de
Mircea cel Bătrîn 1420 în luptă. 11 feb.)
DAN AL II-LEA, ALEXANDRU 11 feb. 1400 –

fiul lui Dan I, Aug. 1420 - febr: mar. CEL BUN, fiul m. 1 ian.
(cu scurte 1431 lui 1432; mănăstirea
întreruperi datorită lui Roman I Bistrița din
Radu Praznaglava); ținutul Neamț
RADU Mai-nov. 1421; vara ILIAȘ, fiul lui Alexandru 1 ian. 1432 –
AL II-LEA 1423; toamna 1424 cel Bun, nov. (înainte de 3)
PRAZNAGLAVA (înainte de 10 nov.); mai 1433;
(Chelul sau Pleșuvul, fiul 1426; ian. primăvara
lui Mircea cel 1427
Bătrîn.
ALEXANDRU I feb. - mar. 1431- ȘTEFAN AL II-LEA, nov. (înainte de 3)
ALDEA, fiul lui dec. 1436 fiul lui 1433 - aug.
Mircea cel Bătrîn, Alexandru cel Bun (26) 1435.
VLAD DRACUL, fiul lui dec. 1436-toamna ILIAȘ ȘI ȘTEFAN aug. (înainte de 26)
Mircea cel Bătrîn 1442; primăvara AL II-LEA, 1435dec. 1442.
1443 - după 23 împreună,
nov. – înainte
de 4 dec. 1447;
MIRCEA, fiul lui Toamna - dec: 1442,
Vlad Dracul - m. dec. 1447
BASARAB AL II- dec. 1442 - ȘTEFAN AL II-LEA dec. 1442 - apr.
lea, fiul lui Dan al primăvara 1443 (< de 26) 1444
II-lea,
ȘTEFAN AL II-lea și 26 apr. 1444
PETRU AL IILEA, fiul - apr. (după 5)
lui Alexandru cel 1445
Bun, împreună
ȘTEFAN AL II-LEA 1445, înainte de 15 iul.
- m. iul.
1447,
mănăstirea
Neamț
IANCU DE 4 – înainte de 16 dec. PETRU AL II-LEA și 13 iul. 1447 - sep.
HUNEDOARA, 1447; m. 11 aug. 1456, ROMAN al II-LEA, fiul (după
la Zemun lui Iliaș împreună 15) 1447
se intitula (Iugoslavia); la catedrala ROMAN AL II-LEA sep. (după 15) 1447 -
voievod al Țării catolică din Alba-Iulia 23 feb. 1448, m. 2 iul.
Românești 1448,
otrăvit; mănăstirea
Bistrița.
VLADISLAV dec. 1447 - oct. 1448 PETRU AL II-LEA 1448 (după

AL 23 feb.) - mar.
II-LEA, fiul lui (înainte de 23)
Dan al II-lea, 1449
VLAD ȚEPEȘ, oct. – nov. 1448 CIUBĂR, domnie iarna 1448 - 1449
fiul lui Vlad I și filiație incertă
Dracul
ALEXĂNDREL, feb. (înainte
fiul lui Iliaș, zis și de 21) 1449
OLEHNO 12 oct. 1449
VLADISLAV AL Nov. – dec. BOGDAN AL II- 12 oct. 1449 - m. oct.
II-LEA 1448-1456 după 15 apr. LEA, fiul lui (după 17) 1451,
(înainte de 3 iul. ); Alexandru cel Bun ucis de fratele său
mănăstirea Dealu Petru Aron, la
Răuseni; Rădăuți
După 15 apr. - iul. Sau PETRU ARON, oct. (după
începutul lui fiu al lui Alexandru 17) 1451- feb.
VLAD ȚEPEȘ aug. (< de 15) 1462 cel Bun (< de 24)
1452
ALEXĂNDREL febr: (înainte de 24)

1452 - între ian.
și 24 aug. 1454
1454, înainte de 25
PETRU ARON, aug. - înainte de
8 feb. 1455.
RADU CEL Finele lui iul. sau încep. ALEXĂNDREL feb. (înainte de 8) 1455
FRUMOS, fiul lui aug. (< de - 25 mai
Lui Vlad Dracul 15) 1462 - ian. 1475 1455;
(cu întreruperi); la probabil la
ctitoria a mănăstirea Cetatea
Tînganu (Ilfov), Albă.
PETRU ARON 25 mai 1455 -14 apr.
1457; 1469;
BASARAB CEL Nov. - dec.
BĂTRÎN, 1473; primăvara
zis 1474; ian.
LAIOTĂ, 1475 - nov.
fiul lui Dan (înainte de 8) 1476
al II- lea ȘTEFAN CEL 14 apr. 1457 - m. 2 iul.
VLAD ȚEPEȘ Nov. (înainte de 8) 1476 MARE, 1504; mănăstirea
- dec. 1476; fiul lui Bogdan al Putna.
mănăstirea Snagov. II-lea
BASARAB Dec. 1476 - nov. 1477
LAIOTĂ
BASARAB CEL nov. 1477 - sep.
TÎNĂR, 1481.
zis
ȚEPELUȘ, fiul lui

Basarab al II-lea
MIRCEA, fiul lui Vlad 1481 (puțin timp);

Dracul
VLAD sep. – nov.
CĂLUGĂRUL, fiul (înainte de 16) 1481.
lui Vlad Dracul
nov. (î. de 16) 1481 –

BASARAB mar. 1482; m. La
CEL TÎNĂR Glogova, ucis de
boieri.
VLAD CĂLUGĂRUL apr. 1482, - m. sep.
1495;
mănăstirea Glavacioc.
RADU CEL 15 sep. 1495 - m. apr.
MARE, fiul lui 1508; la BOGDAN AL III- 2 iul. 1504 - 20 apr.
Vlad Călugărul mănăstirea Dealu LEA, cel <Orb>, 1517; la
MIHNEA apr. 1508 - oct. 1509; m. fiul lui Ștefan mănăstirea Putna
CEL 12 mar. 1510 la cel Mare
RĂU, fiul lui Sibiu; la Biserica
Vlad sașilor din Sibiu.
Țepeș,
MIRCEA, fiul și oct. (înainte de 29) 1509
asociatul la - ian.
domnie al lui Mihnea 1510
VLAD CEL feb. 1510 - m. 23 ian.
TÎNĂR sau 1512, la București;
VLĂDUȚ, fiul la mănăstirea Dealu
lui Vlad Călugurul
NEAGOE 23 ian. 1512 - m.
BASARAB, fiul lui 15 sep. 1521; ȘTEFĂNIȚĂ, fiul 20 apr. 1517 - m. 14
Basarab cel Tînăr mănăs. Curtea de lui Bogdan al III-lea ian.
Argeș. 1527;
TEODOSIE, fiul lui 15 sep. 1521- dec. mănăstirea Putna
Neagoe Basarab 1521; m. la
Constantinopol;
VLAD Oct. - nov. 1521; m.

(DRAGOMIR peste Dunăre, ian.
CĂLUGĂRUL), 1522;
filiație
necunoscută
RADU DE LA ian.- apr., iun., aug., oct.
AFUMAȚI, fiul lui 1522 - 4 apr. 1523. PETRU RAREȘ, fiul lui ian. (după 14) 1527 -
Radu cel Mare, Ștefan cel Mare 18 sep. 1538
VLADISLAV AL apr. (după 4) – nov.
III-LEA, nepotul lui (înainte de 8) sep. 1523
Vladislav al II-lea
RADU BĂDICA, 8 nov. 1523 - m.
fiul lui Radu cel ian. (după 19)
Mare 1524; mănăstirea
Dealu
RADU DE LA (ian. după 19) 1524 –iun.
AFUMAȚI (înainte de 16) 1524
VLADISLAV AL 16 iun. 1524 – sept
III-LEA, 1524.
RADU DE LA Sep.1524 - apr.
AFUMAȚI (înainte
de 19)
1525
VLADISLAV AL 19 apr. 1525
III-LEA, -18 aug. 1525
Aug. (după 18) 1525 - m.
2 ian. 1529 la
RADU DE LA Cetățuia, Rîmnicu
AFUMAȚI Vîlcea; mănăstirea
Curtea
de Argeș.
ian. (după 2) 1529 – iun.
MOISE, fiul lui (înainte de 4) 1530; m. PETRU RAREȘ, ian. (după 14)
Vladislav al III-lea, aug. 1530 la fiul lui Ștefan 1527 - 18 sep.
Viișoara; cel Mare 1538
mănăstirea Bistrița
(jud. Vîlcea).
VLAD iun. (înainte de 4)
ÎNECATUL, 1530 - m. sep. (după 18)
fiul lui 1532; ; mănăstirea
Vlăduț, Dealu.
VLAD VINTILĂ sep. (după 18)
de la Slatina, 1532 - m.
fiul lui Radu cel Mare iun.
(după 10) 1535,
lîngă Craiova;
mănăst. Menedic
(jud. Buzău)
RADU PAISIE iun. (după 10) ȘTEFAN 18 sep.
(Petru de la Argeș), 1535 - mar. (< 17) LĂCUSTĂ, fiul lui 1538 - dec. 1540
Fiul lui Radu cel 1545; m. în Egipt; Ștefan cel Mare
Mare ALEXANDRU dec. 1540 - feb. 1541
CORNEA, fiul lui
Bogdan al III-lea
MIRCEA ian. 1545 (intră în feb.1541- m. 3
CIOBANUL București la 17 mar. PETRU RAREȘ, sep.1546; mănăstirea
Fiul lui Radu 1545) - nov. 1552 Pobrata.
cel Mare ILIAȘ, 3 sep. 1546 - 11 iun.

fiul lui Petru 1551; m. 8 ian.
Rareș, 1562, la Alep
RADU ILIE 16 nov. 1552 - mai ȘTEFAN, fiul lui Petru 11 iun. 1551 –
(Haidăul), (înainte de 11) 1553. Rareș, m. 1 sep. 1552,
la
Țuțora; mănăst.
Pobrata.
mai (înainte de 11) IOAN JOLDEA boier
MIRCEA 1553 - 28 feb. 1554 (în moldovean, sep. 1552
CIOBANUL martie pleacă din ALEXANDRU finele lui sep.
București) LAPUȘNEANU, fiul 1552 –
lui Bogdan al III-lea 18 nov. 1561.
PĂRAȘCU CEL mar. 1554 - m. 26 DESPOT VODĂ 18 nov.
BUN, fiul lui dec. 1557; (Heraclidul), grec de origine 1561- m.

Radu Paisie, mănăstirea Dealu 6
nov. 1563;
ian. 1558 - m. 21 sep. 8 sau 10
MIRCEA 1559; biserica de la ȘTEFAN aug. 1563mar.
CIOBANUL Curtea Veche TOMȘA, boier 1564; m. în
(București). moldovean, primele zile din mai
1564, la
Lvov;
Biserica
ortodoxă
Sf. Maria din
Lvov.
21 sep. 1559 - iun. 24 oct.1563,
(după 8) 1568; m. 19 ocupă scaunul în
aug. 1569, la ALEXANDRU mar. 1564 –
PETRU CEL TÎNĂR, fiul Konieh (Asia LĂPUȘNEANU mar. (între 5 și 16)
lui Mircea Ciobanul Mică); 1568 apoi
biserica călugărit;
Schimbării la m.5 mai
Față din Koneih 1568;
mănăst. Slatina
ALEXANDRU 14 iun. 1568 BOGDAN LĂPUȘNEANU, mar. (între 5 și 16)
AL II-LEA, fiul lui (intră în București la 3 Fiul lui Alexandru 1568 - feb. 1572;
Mircea (1509-1510) iul.) - 30 apr. Lăpușneanu, m. la Moscova
și 1574. IOAN VODĂ feb. 1572 –
Nepotul lui CEL VITEAZ, m. 13 sau 14
Mihnea cel Rău fiul lui Ștefăniță, iun. 1574, la
Roșcani.
5 mai 1574; a PETRU 13 sau 14 iun. 1574
VINTILĂ, fiul lui domnit numai 4 zile ȘCHIOPUL, frate - 23 nov. 1577
Pătrașcu cel Bun fiind ucis în cu Alexandru al II-
București de boieri. lea, domnul
muntean
Mai 1574 - m. IOAN nov. (după 23)

sept. (după 11) POTCOAVĂ, 1577 - dec.
ALEXANDRU 1577; mănăstirea filiație incertă (își (după 28) 1577; m.
AL II-lea, Sfînta Troiță din zicea frate lui Ion iun. 16 la Lvov; în
București, numită Vodă Viteazul) biserica
apoi Radu Vodă. rusească din
Lvov.
MIHNEA ian. 1578 -
TURCITUL, fiul lui Sep. (după 11) PETRU 21 nov. 1579
Alexandru al II-lea, 1577 - iulie 1583. ȘCHIOPUL, (ord. de
mazilire – Iași
la 2 dec.).
În anul 1582, oct., s-a introdus în apusul și centrul Europei stilul nou sau calendarul gregorian
Iulie 1583 21 nov. 1579 - sep.

(intră în (după 2) 1582; m. 28
PETRU București la 29 IANCU SASUL, fiul lui Petru sep. 1582 la
CERCEL, fiul lui aug.) - 6 apr. Rareș, Lvov; într-un
Pătrașcu cel Bun, 1585; m. cimitir
martie de la
sau apr. marginea Lvovului.
1590,
între
Constantino-
pol și Rhodos;
în mare.
PETRU ȘCHIOPUL (la 18 dec. sep. (î. de 2) 1582 (la
6 apr. 1585- 1589, turcii numesc ca domn pe 27 oct.
MIHNEA mai (după 19) Ștefan, fiul de 5 ani intră în Iași) – 19
TURCITUL 1591; m. oct. al lui Petru Șchiopul; aug. 1591; m. 1
1601. de fapt a domnit tot iulie 1594;
tatăl său). într-o capelă
lîngă
biserica
Franciscanilor
din Bolzano
(Tirol);
ILIAS, fiul martie

Al. 1591; n-a ajuns în ARON TIRANUL (<cel
Lăpușneanu, București Cumplit>), fiul lui Alex. sep. 1591-
martie Lăpușneanu iun. 1592.
RADU, fiul lui Mircea 1591-apr.
Ciobanul, 1591 (n-a
ocupat
efectiv tronul).
ȘTEFAN mai (după 22)
SURDUL, fiul lui Ion 1591-
Vodă cel iulie (după 15)
Viteaz, 1592.
ALEXANDRU iun.1592 (n-a

CEL RĂU, aug. 1592 domnit efectiv,
fiul lui sept. 1593. ALEXANDRU CEL RĂU, fiind transferat
Bogdan între timp
Lăpușneanu în Muntenia).
sept.1593
MIHAI (intră în București PETRU CAZACUL, aug. 1592 - 24 oct.
VITEAZUL, în oct.) - 9 aug. fiul lui Alexandru 1592.
filiație oficială, fiul lui 1601, Lăpușneanu,
Pătrașcu cel Bun pe cîmpia
Turzii;
trupul pe
cîmpia
Turzii, capul la
mănăstirea
Dealu.
18 sep. 1592 -
NICOLAE Nov. 1599 - sep. ARON TIRANUL 24 apr. 1595; m. iun.
PATRAȘCU, fiul 1600. 1597, la Vințul
lui Mihai de Jos (jud. Alba);
Viteazul, biserica lui
Mihai Viteazul
din Alba-Iulia.
ȘTEFAN 24 apr. 1595 - aug.
RĂZVAN, 1595; m. la Areni,
filiație necunoscută, lîngă Suceava.
SIMION Nov. 1600 – iulie IEREMIA MOVILĂ aug. 1595 - mai

MOGHILĂ (MOVILĂ), (după (înainte de 27) 1600;
boier 4) 1601 mai (înainte de 27)
moldovean, 1600 - sep.
frate cu Ieremia 1600
Moghilă, domnul MIHAI VITEAZUL
Moldovei,
LOCOTENENȚI iul. – LOCOTENENȚI
DOMNEȘTI: sept. 1601 DOMNEȘTI
Radu clucer, Udrea hatman, iun.
Stoica postelnic, 1600, Andronic vistier,
Radu postelnic Negru spătar, Sava
armaș, Marcu vodă, iul.
1600,
Preda Buzescu
RADU Sept. 1601 - IEREMIA MOGHILĂ sept. 1600 - m. 30
MIHNEA, fiul lui Mihnea martie iun.1606;
Turcitul 1602. mănăstirea
Sucevița.
30 iun. 1606
SIMION nov. 1601 SIMION MOGHILĂ -14sept.1607;
MOGHILĂ - iulie 1602. Mănăstirea
Sucevița.
14 sept. 1607 - oct.

Aug. (înainte de MIHAIL MOGHILĂ, 1607; nov. (înainte
RADU ȘERBAN 3) 1602 - dec. fiul de 16) - dec. (înainte
1610. lui Simion de 9); m. 27 ian.
1607;
mănăstirea
Dealu,
în Muntenia.
OCUPAȚIA CONSTANTIN
PRINCIPELUI Dec. 1610 MOGHILĂ, fiul lui nov. (înainte de 27)
TRANSILVANIEI - mar. 1611 Ieremia 1607; 6 dec.
GABRIEL 1607
BATHORY -18 dec. 1611;
15 ian. m. iulie 1612,
RADU MIHNEA 1611 (la 12
martie intră în
Tîrgoviște) -
sfîrșitul
lui mai
1611
iun. 1611 - sep.
(după 8) 1611; m. ȘTEFAN AL II-LEA
13 martie TOMȘA, boier moldovean, dec. (după 18) 1611 -
1620, la se dădea drept fiu al lui 20 nov.
RADU ȘERBAN Viena; Ștefan Tomșa, cel din 1563, 1615.
la 16
martie 1620, în
catedrala Sf.
Ștefan din
Viena; reînhumat
la finele lui nov.
sau dec. 1640 la
mănăstirea
Comana.
12 sep. ALEXANDRU 21 nov. 1615 - 24 iulie
RADU MIHNEA 1611- aug. MOGHILĂ, fiul 1616.
1616. lui
Ieremia Moghilă
aug. RADU MIHNEA, fost domn în 24 iulie 1616 - feb.
GAVRIL 1616 Țara (după 9) 1619.
MOGHILĂ (neconfirmat de Românească
turci).
GASPAR feb. (după 9)
ALEXANDRU sep. 1616 GRAȚIANI 1619 - m. 10
ILIAȘ, fiul lui Iliaș - mai 1618 (morlac sau maurovlah sep. 1620;
de orig.)
mai (după 10 sep. 1620 - oct.

GAVRIL 14) - iun. ALEXANDRU ILIAȘ 1621
MOGHILĂ (înainte de 2)
1618-iul. între 22
și 28 - 1620.
RADU MIHNEA aug. 1620 - aug. ȘTEFAN AL oct. (înainte de 17)
(după 14) II-LEA TOMȘA 1621 - aug.
1623. (după 4) 1623.
ALEXANDRU aug. (după 14) aug. (după 4)
COCONUL, fiul lui 1623 - nov. RADU MIHNEA 1623 - m. ian.
Radu Mihnea, (după 3)1627. (după 20)
1626;mănăstirea
Radu
Vodă din Buc.
ALEXANDRU nov. (după 3) MIRON BARNOWSKI ian. (după 20)
ILIAȘ 1627 - oct. – MOGHILĂ, boier moldo- 1626 - 30 aug.
(înainte de 15) vean, înrudit cu 1629 (mazilit de
1629 Movileștii, turci înainte de 15
iulie)
LEON TOMȘA, Oct. ALEXANDRU iul. (înainte de 15)
filiație incertă, se da (înainte de 15) COCONUL 1629 - 29 apr.
drept fiu al lui 1629 - 21 iul. 1630; m . 26 iun. 1632,
Ștefan Tomșa, 1632 (cînd e la
domnul Moldovei ridicat din Constantinopol.
București).
MOISE MOGHILĂ, fiul 29 apr. 1629 - dec.
RADU ILIAȘ, fiul lui iul. (după 21) lui Simion Moghilă, (după 5) 1631.
Alexandru Iliaș, 1632 - sep. 1632. ALEXANDRU ILIAȘ dec. (după 5) 1631- apr.
1633.
MIRON BARNOWSKI – apr. 1633 - m. 22 iun.

MOGHILĂ 1633, la
Constantinopol.
MATEI Sep. 1632 25 iun. 1633 –
BASARAB, (la 20 intră în MOISE MOGHILĂ mar. (înainte de 30)
descendent din București) – 1634.
Craiovești și m. 9 apr. 1654;
înrudit cu Neagoe - în biserica din
Basarab, Tîrgoviște,
reînhumat
apoi la
mănăstirea
Arnota.
9 apr. VASILE LUPU, mar. (< de 30) 1634 (la
CONSTANTIN 1654 - feb. 1658; boier moldovean, 27 apr.- instalarea la
ȘERBAN m. în de origine albaneză Iași) - 3 apr.
1658 între 1653.
BASARAB, zis Cîrnul, 30 apr. și 27 Iun., GHEORGHE ȘTEFAN, 3 apr. 1653 - 28 apr.
fiul lui la Waniowice, în boier moldovean 1653.
Radu Șerban, Polonia. 28 apr. 1653 - 8 iul.
1653; m.
finele lui mar.1661 la
VASILE LUPU Constantinopol; în
mănăstirea Trei Ierarhi
din Iași.
8 iul.1653-3 mar.
1658; m.1668
GHEORGHE ȘTEFAN (după 11 ian.) la
Stetin; m. Cașin,
jud. Bacău.
MIHAIL-RADU 19 ian. 1658
(MIHNEA AL (intră în GHEORGHE GHICA 3 mar. 1658 - 2 nov.
III-LEA), se va Tîrgoviște la 24 1659.
da feb.) nov. 1659;
drept fiu al lui m. 26 mar. 1660,
Radu Mihnea lîngă Satu
Mare.
GHEORGHE 20 nov. 1659 -1 CONSTANTIN 2 - 21 nov. 1659.
GHICA, fost sept. 1660. ȘERBAN BASARAB
domn al Moldovei ian. 1661
ȘTEFĂNIȚĂ LUPU, 21 nov. 1659 –17 ian.
GRIGORE 1 sep. 1660 – fiul 1661.
GHICA nov. lui Vasile Lupu,
CONSTANTIN 17 ian.-feb. înainte de
ȘERBAN BASARAB 17,
(după 27) 1661.

1664.
înainte 17 febr. 1661-
ȘTEFANIȚĂ LUPU, m. 19 sept. 1661; în
mănăstirea
Trei Ierarhi.
dec. (înainte EUSTRATIE DABIJA, Sept. (după 19) 1661-
RADU LEON, de 2) 1664 - boier moldovean, m. 11 sep. 1665; în
fiul lui Leon 3 mar. 1669; m. 1670 mănăst.
la Constantinopol Bîrnova.
GHEORGHE DUCA,
boier moldovean de origine sep. (după 11) 1665 -
ANTONIE VODĂ 3 martie. grec, ginere al doamnei lui mai
DIN POPEȘTI, 1669 - feb. Eustatie Dabija (după 21) 1666.
boier muntean (înainte de 12) 1672. ILIAȘ înainte de 21 mai
ALEXANDRU, 1666 - înainte
fiul lui Alexandru de 8 nov.1668.
GHEORGHE DUCA î. 8 nov. 1668 -10
aug. 1672.
GRIGORE înainte de ȘTEFAN 10 aug. 1672 - nov.

GHICA 12 feb. PETRICEICU, boier 1673.
1672 - nov. moldovean
a
II-a
jumătate 1673.
GHEORGHE nov. (a doua DUMITRAȘCU nov. 1673 - dec.
DUCA, fost jumătate) 1673 - nov. CANTACUZINO din 1673;
domn al Moldovei (după 22) 1678 Cantacuzinii de la
Constantinopol
ȘTEFAN PETRICEICU dec. 1673 – feb.

(după 22) 1674
DUMITRAȘCU feb. 1674 - înainte 10
CANTACUZINO nov.
1675.
ANTONIE RUSET, 10 nov. 1675 - nov.
boier moldovean de 1678
origine greacă
ȘERBAN Nov. (după nov. (după 28) 1678 -
CANTACUZINO 22) 1678 GHEORGHE DUCA 25 dec.
nepot de fiică lui Radu (sosește la București 1683; m.
Șerban la 6 ian. 1679) - m. 28 31 mar.
oct. 1688; în m. 1684, la Lvov.
Cotroceni.
ȘTEFAN PETRICEICU 25 dec. 1683 - mar.
1684
29 ian. 1684
CONSTANTIN 28 oct. 1688 DUMITRAȘCU (numirea) - 15 iun.
BRÎNCOVEANU, - 24 mar. 1714; m. 15 CANTACUZINO 1685; m. la
nepot de soră aug. 1714, Constanti-nopol
al lui Șerban la CONSTANTIN 15 iun. 1685 - . m. 18
Cantacuzino Constantinopol; CANTEMIR mar.
la 1693;
mănăstirea mănăstirea
Hălchi în Marea Miera, pe rîul
Marmara, reînhumat Milcov
Apoi la mănăstirea DIMITRIE 19 mar. 1693
Sf. CANTEMIR, fiul lui - 8 apr. 1693.
Gheorghe Constantin
Nou din Cantemir
București.
CONSTANTIN DUCA 8 apr. 1693 - 8 dec.
(DUCULEȚ), fiul lui 1695.
Gh.
Duca
ANTIOH 8 dec. 1695 - 14 sep.

CANTEMIR, 1700.
fiul lui C. Cantemir
CONSTANTIN DUCA 14 sept. 1700 -15 iun.

1703
CĂIMĂCĂMIA LUI Mare logăfat, 15 iun.
IOAN BUHUȘ - sept.
1703
MIHAI sept. 1703 - 12 febr.
RACOVIȚĂ 1705
boier moldovean,
ANTIOH CANTEMIR 12 febr. 1705 - 20
iulie 1707
MIHAI RACOVIȚĂ 20 iulie 1707 17 oct.
1709
CĂIMĂCĂMIA LUI 17 oct. 1709 - 25 ian.
IOAN BUHUȘ, mare 1710
logofăt
NICOLAE 6 nov. 1709
MAVROCORDAT, (intră în Iași la
strănepot de soră al lui 25 ian. 1710) -
Alexandru Iliaș 23 nov. 1710
18 nov. 1710 - 11 iul.

1711
(pleacă din Iași în
Rusia la 16 iulie); m.
21 august 1723 la
Dimitrovca
DIMITRIE (Rusia); în <biserica
CANTEMIR de jos> a
mănăstirii
ȘTEFAN 25 mar. 1714 - 25 grecești din

CANTACUZINO, dec. 1715. Moscova;
nepot de frate m. 7 iun. 1716 la reînhumat la
al lui Șerban Constantinopol. Trei Ierarhi
Cantacuzino (Iași) 1935.
CĂIMĂCĂMIA lui 1 aug. - 9 sep.
Lupu Costachi vornicul, 1711.
Maxut postelnicul și
Antioh Jora hatmanul
CĂIMĂCĂMIA lui 10 - 26 sep.

Gheorghe Apostol 1711
biv vel vistier
26 sept. 1711
(intră în Iași la
8 nov.) – 25
NICOLAE dec. 1715;
MAVROCORDAT Caimacam:
Ioan
Mavro
-
cordat
dragoma-nul,
26 sep. - 8
nov.
1711.
NICOLAE strănepot MIHAI RACOVIȚĂ, 25 dec. 1715 –
MAVROCORDAT de soră al lui nepot de vară al lui 25 sept. 1726
Alexandru Șerban Cantacuzino
Iliaș, 25 dec.
1715 - 14
nov. 1716
IOAN 21 nov. 1716 -
MAVROCORDAT, m. 23 febr. 1719; în GRIGORE AL II-LEA 26 sept. 1726 -
frate cu Nicolae bis. Sf. GHICA, nepot de fiu lui Grigore 5 apr. 1733.
Gheorghe Nou Ghica, fostul domn
(București).
NICOLAE Mar. 1719 –
MAVROCORDAT m. 3 sep.
1730;
mănăstirea Văcărești
CONSTANTIN 3 sep.
MAVROCORDAT, 1730 - oct.
Fiul (după 4)
Nicolae 1730.
Mavrocordat
MIHAI Oct. (după 4) 1730 –
RACOVIȚĂ 13 oct. 1731
CONSTANTIN 13 oct. CONSTANTIN 5 apr. 1733. -
MAVROCORDAT 1731- 5 apr. MAVROCORDAT 16 nov. 1735.
1733
GRIGORE AL IILEA Fostul GRIGORE AL II-LEA 16 nov. 1735 -
GHICA domn al GHICA 3 sep. 1739.
Moldovei, 5 apr.
1733
16nov.1735
CONSTANTIN 16 nov. OCUPAȚIE ȘI 3 sept. 1739 - oct.
MAVROCORDAT 1735 – sept. ADMINISTRAȚIE 1739.
(puțin înainte MILITARĂ RUSĂ:
de 5) 1741 generalul Münich
GRIGORE AL II-LEA oct. 1739 -13

MIHAI sept. (puțin GHICA sept. 1741
RACOVIȚĂ înainte de 5)
1741- CONSTANTIN sept. (puțin înainte de
iulie 1744 MAVROCORDAT 3) 1741 - 20 iul.
1743
CONSTANTIN IOAN
MAVROCORDAT iul. 1744 - MAVROCORDAT, fiul lui 20 iul. 1743 - mai
apr. 1748 Nicolae Mavrocordat 1747.
GRIGORE AL II-LEA mai 1747 -
GHICA apr. 1748
apr. 1748 – CONSTANTIN
GRIGORE AL IILEA m. 23 aug. MAVROCORDAT apr. 1748 - 20 aug.
GHICA 1752; în m. 1749
Pantelimon
lîngă
București.
MATEI GHICA, fiul lui 24 aug. 1752 - 22 CONSTANTIN 20 aug. 1749 - 22
Grigore al II-lea Ghica iun. 1753. RACOVIȚĂ iun. 1753
CONSTANTIN 22 iun. MATEI GHICA, fiul lui 22 iun. 1753 - 8 feb.
RACOVIȚĂ, fiul lui Mihai 1753 - 8 feb. Grigore al II-lea Ghica, 1756.
Racoviță 1756
CONSTANTIN 8 feb. 1756 - 2 mar.
CONSTANTIN 9 feb. RACOVIȚĂ 1757
MAVROCORDAT 1756 - aug. SCARLAT GHICA, fiul lui 2 mar. 1757 –
(înainte de 3) Grigore al II-lea Ghica aug. (înainte
1758 de 3)
1758.
SCARLAT aug. (înainte IOAN TEODOR aug. (înainte
GHICA, fiul lui Grigore al de 3) 1758 – CALLIMACHI, de origine de 3) 1758 –
II-lea 5 iun. 1761. moldoveană: Calmășul mai
Ghica, (înainte de 28) 1761.
CONSTANTIN 5 iun. GRIGORE mai (înainte de
MAVROCORDAT 1761- 9 mar. CALLIMACHI, fiul lui 28) 1761 -
1763 Ioan Teodor Callimachi 18 mar. 1764
CONSTANTIN 9 mar.
RACOVIȚĂ 1763
- m. 26 ian.
1764
ȘTEFAN 26 ian. 1764 – GRIGORE AL III-lea 18 mar. 1764 -
RACOVIȚĂ, fiul lui 18 aug. 1765 GHICA, nepot de frate 23 ian. 1767
Mihai Racoviță al lui Grigore al II-lea Ghica,
SCARLAT GHICA 1765 - m. 2

dec. 1766; în.
biserica Sf.
Spiridon
Nou (Buc.)
ALEXANDRU 2 dec. 1766 –17 GRIGORE CALLIMACHI 23 ian. 1767 - 3 iun.

GHICA, fiul oct. 1768. 1769; m. 28 aug.
1769 la
lui Constantinopol
Scarlat Ghica
GRIGORE AL 17 oct. 1768 – CONSTANTIN 18 iun. 1769 –
III-LEA 5 nov. 1769. MAVROCORDAT, m. 4 dec. 1769
ALEXANDRU
GHICA,
nepot de frate lui Grigore al
II-lea
Ghica
OCUPAȚIE ȘI 5 nov. 1769 - 10 OCUPAȚIE ȘI 27 sep. 1769 - sep.
ADMINISTRAȚIE iul. 1770 ADMINISTRAȚIE 1774
MILITARĂ RUSĂ MILITARĂ RUSĂ
MANOLE Mai 1770 –
(EMANUEL) oct. 1771
GIANI RUSET
ALEXANDRU 15 sept. 1774 – GRIGORE AL III-LEA sept. 1774 –
IPSILANTI, de 4 ian. 1782. ALEXANDRU GHICA, m. oct. 1777; la
origine greacă Biserica Sf. Spiridon
din Iași.
NICOLAE 4 ian. 1782 CONSTANTIN 30 sep. 1777
CARAGEA, – MORUZI, – 29 mai 1782
de 6 iul. 1783 de origine
origine greacă greacă
ALEXANDRU 29 mai 1782 –
MAVROCORDAT I, zis și 1 ian. 1785.
DELI-BEI (Prințul
nebun), fiul lui
Constantin Mavrocordat
MIHAI 6 iul. 1783 ALEXANDRU 1 ian. 1785 –
ȘUȚU, înrudit - mar. MAVROCORDAT II, 3 dec. 1786
prin mamă cu cu (înainte de zis și FIRARIS (Fugarul), fiul
Mavrocordații 26) 1786. lui Ioan Mavrocordat,
NICOLAE 26 mar. 1786 – 8 ALEXANDRU dec. 1786 –
MAVROGHENI, iun. 1790; m. IPSILANTI, fostul domn 8 apr. 1788
grec de origine mijlocul lui sep. muntean
1790, la
Beala
(Bulgaria);
reînhumat la
Brusa (Asia
Mică) în biserica
Sf.
Apostoli
MANOLE mai 1778
(EMANUEL) (intră în Iași la 7
GIANI RUSET iul.1788)
mar.1789.
OCUPAȚIE 4 nov. 1789 – OCUPAȚIE ȘI 1787 - 24 iulie

ȘI 24 iul. 1791 ADMINISTRAȚIE 1791 (data păcii
ADMINISTRAȚIE MILITARĂ AUSTRIACĂ de la Șiștov)
MILITARĂ
AUSTRIACĂ
MIHAI ȘUȚU Mar. 1791- OCUPAȚIE ȘI oct. 1788 –
dec. (spre ADMINISTRAȚIE 29 dec. 1792
finele lunii) MILITARĂ RUSĂ (data păcii de la
1792 Iași)
ALEXANDRU Dec. 1792 ALEXANDRU C. mar. 1792 –
MORUZI, fiul lui - 17 aug. 1796. MORUZI, fiul 30 dec. 1792
Constantin lui
Moruzi, Moruzi
domnul Moldovei,
înrudit prin mamă cu
Mavrocordații
ALEXANDRU 17 aug. 1796 - 28 MIHAI ȘUȚU 30 dec. 1792 –
IPSILANTI nov. 1797. 25 apr. 1795
CONSTANTIN 22 nov. 1797 ALEXANDRU 25 apr. 1795 –
HANGERLIU, grec - 30 ian. 1799; CALLIMACHI 7 mar. 1799
de origine m. 18 februarie
1799
ALEXANDRU MORUZI 30 ian.1799 CONSTANTIN 7 martie 1799 –

– IPSILANTI, fiul lui 28 iun. 1801
8 oct. 1801 Alexandru Ipsilanti
MIHAI ȘUȚU 8 oct. 1801 ALEXANDRU 28 iun. 1801 - 19 sep.
- 19 mai 1802 ȘUȚU, 1802
fiul lui Nicolae Suțu
19 sept. 1802 –
12 aug. 1806.
Pînă la intrarea în
CAIMACAM: 20 iun. – 18 ALEXANDRU MORUZI Iași sunt caimacami
Alexandru Șuțu, aug. 1802 logofătul
Iordache Canta și alți
boieri;
19 sept.
1802-
28 oct.1802
CONSTANTIN 18 aug. 1802 SCARLAT 12 aug. 1806 –
IPSILANTI, fiul lui - 12 aug. 1806 CALLIMACHI, fiul lui 3 oct. 1806.
Alexandru Ipsilanti Alexandru Callimachi
ALEXANDRU 12 aug. 1806
ȘUȚU -1 oct. 1806
CONSTANTIN 3 oct.1806 ALEXANDRU MORUZI 5 oct. 1806 –

IPSILANTI - 19 mai 1807 și 7 martie 1807
27 iul.–16
aug.1807, sub
ocupație țaristă
OCUPAȚIE ȘI 13 ALEXANDRU HANGERLIU 7 mar. 1807 - 24 iul.
ADMINISTRAȚIE dec. 1807.
1806
(intrarea
trup. ruse în
București)
MILITARĂ RUSĂ - 16 mai 1812 (data SCARLAT CALLIMACHI 24 iul. 1807 –
păcii de la 1 iun. 1810
București) (nu ocupă tronul)
ADMINISTRAȚIA 16 aug. 1807 – CAIMACAMI: Iordachi Ruset – 7 - 31 dec. 1806;
GENERALULUI 18 feb. 1808 Roznovanu: Mitropolitul 1 ian. 1807 –
PROZOROVSKY Veniamin 26 iul. 1812
Costachi și boieri:
CAIMACAMI: 18 feb. 1808 - 6
sep. 1808.
COMITETUL DE CINCI: 6 sep. 1808
– mart. 1809
ADMINISTRAȚIA gral. Mar. 1809 – 27 aug. 1812 –
Engelhardt, vicepreședinte 16 mai SCARLAT 20 iun. 1819
al divanului 1812 CALLIMACHI
IOAN CARAGEA, rudă 27 aug. 1812
cu Nicolae Caragea - 29 sept. 1818
4 nov. 1818 - m. MIHAI ȘUȚU, nepot de fiu al lui 12 iun. 1819 (data
ALEXANDRU SUȚU noaptea de 18 spre Mihai Suțu, fostul domn firmanului de
19 ian. 1821 numire) - 29 mar.
1821
CĂIMĂCĂMIA postelnicilor 20 iun. 1819 - nov.
Manu și Rino 1819.
SCARLAT Feb. 1821 CĂIMĂCĂMIA 29 mar. 1821 –
CALLIMACHI, fiul lui - iun. 1821; m. 14 mitropolitului Veniamin Costachi mai 1821.
Alexandru oct. 1821, la
Callimachi, domnul Constantinopol ETERIA condusă de Alexandru
Moldovei Ipsilanti, nepotul de fiu al
voievodului cu același nume
CĂIMĂCĂMIA lui feb. 1821

Ștefan Vogoridi (instalat efectiv
TUDOR mar. 1821- toamna 1821) –
VLADIMIRESCU m. noaptea de 27 10 iul.
mai 1821 la 1822
Tîrgoviște
OCUPAȚIE 16 mai 1821- OCUPAȚIE 16 mai 1821 - iul.

TURCEASCĂ 9 iun. 1822 TURCEASCĂ: 1822
GRIGORE AL IV-LEA 30 iun. 1822 IONIȚĂ SANDU
GHICA, nepot de frate lui - 29 apr. 1828 STURDZA, boier 9 iun. 1822 –
Grigore al III-lea moldovean 23 apr. 1828
Alexandru Ghica
OCUPAȚIE ȘI mai 1828 OCUPAȚIE ȘI 26 apr. 1828 - apr.
ADMINISTRAȚIE – apr. 1834 ADMINISTRAȚIE MILITARĂ 1834
MILITARĂ RUSĂ RUSĂ
GENERALUL PAHLEN 10 feb.1828 GENERALUL PAHLEN 1 febr. 1828 - nov.
(ordinul de numire) 1829
–
nov. 1829
GENERALUL PAVEL nov. 1829 – apr. GENERALUL PAVEL KISELEV nov.1829-
KISELEV 1834. apr.1834;
vicepreședinte
pt. Moldova, întîi
Minciaki, apoi
Mirkovici
ALEXANDRU apr. 1834 –
GHICA, frate cu Grigore 7 oct. 1842 apr. 1834 –
al IV-lea MIHAI STURDZA iun. 1849.
Ghica
GHEORGHE 20 dec. 1842 (data
BIBESCU, boier alegerii lui) – 13
muntean iun.
1848.
GUVERNUL 13 iun. –
REVOLUȚIONAR 28 iul. 1848 (cu
PROVIZORIU scurta intercalare a
căimăcămiei
reacționare
la 28 – 30 iun.
LOCOTENENȚĂ 28 iul. - 13 sep.

DOMNEASCĂ 1848
(alcătuită din Ioan
Heliade Rădulescu, N.
Golescu și Christian Tell)
CĂIMĂCĂMIA 13 sep. 1848 –
LUI CONSTANTIN iun. 1849
CANTACUZINO
BARBU 16 iun. 1849 GRIGORE ALEXANDRU mai 1849; ia tro
ȘTIRBEI, frate cu - 17 oct. 1853 GHICA nul la 2 oct. 1849 -
Gh. Bibescu 18 oct. 1853.
OCUPAȚIE ȘI 17 oct.1853 - OCUPAȚIE ȘI 18 oct. 1853 - sept.
ADMINISTRAȚIE 19 iul. 1854 ADMINISTRAȚIE MILITARĂ 1854
MILITARA RUSĂ Budberg, RUSĂ
președinte al
divanului, Kalinski
vicepreședin
OCUPAȚIE 27 iul.
TURCEASCĂ, -aug. 1854
Halim pașa,
Derviș pașa
OCUPAȚIE 7 aug. 1854 - 13
AUSTRIACĂ mar. 1856.
BARBU 23 sept. 1854 – GRIGORE ALEXANDRU 2 oct. 1854 - 26
ȘTIRBEI, SUB 13 mar. 1856; apoi GHICA iun. 1856
OCUPAȚIE singur pînă la 25
AUSTRIACĂ iun. 1856
CĂIMĂCĂMIA 17 iul. 1856 -18 CONSILIUL 3 - 10 iulie 1856

LUI ALEXANDRU oct. 1858 ADMINISTRATIV
GHICA, fostul domn EXTRAORDINAR
CĂIMĂCĂMIA LUI
11 iulie 1856 - m.
TEODOR BALĂ 17 febr.
1857
CĂIMĂCĂMIA LUI NICOLAE 17 febr. 1857 - oct.
VOGORIDE, 1858
CĂIMĂCĂMIA CĂIMĂCĂMIA oct. 1858 - 5
DE TREI: Emanoil 18 oct. DE ian. 1859
Băleanu, 1858 – 24 ian. TREI: Ștefan Catargiu (la
Ioan Manu 1859 20 oct. se retrage și este urmat de
și Ioan Al. I. A.Cantacuzino), Vasile Sturdza
Filipescu și Anastasie Panu
ALEXANDRU IOAN I ales la 24 ALEXANDRU IOAN I CUZA ales la 5 ian. 1859.
CUZA ian. 1859
VOIEVOZII, VICEVOIEVOZII, PRINCIPII ȘI GUVERNATORII TRANSILVANIEI
VOIEVOZII ȘI VICEVOIEVOZII
GELU, <dux Blacorum> și <dux ultrasilvanus>, 896
MENUMORUT, în Crișana, 896
GLAD, în Banat, 896
AHTUM, în Banat, 1008-1018
KEAN, dux în sud-estul Transilvaniei,1020
MERCURIUS princeps, 1103, 1111-1113
LEUSTACHIUS (Eustachius) voivoda, 1176 (Prima mențiune a titlului de <voievod> al Transilvaniei.
Acest titlu se subînțelege la toți cei următori.)
LEGFORUS,1199-1200. ETH, 1200
GYULA (Iula) și comite de Alba transilvană,1201.
BENEDICT, fiul lui Conrad,1202-1206.
SMARAGD,1206
BENEDICT (Windelik), a doua oară, 1208-1209. MIHAIL,1209-1212
BERTOLD DE MERANIA e și arhiepiscop de Kalocsa,1212-1213.
NICOLAE I, 1213.
GYULA (Iula), a doua oară; e și comite de Szolnok, 1214.
SIMION,1215
IPÓTH (Ipolit), 1216-1217
RAFAIL (Rafain, Rafoin), 1217-1218
NEUKA (Nevke, Leuka), 1219-1221
PAUL, fiul lui Petru,1221-1222
Vice: BOCHA MIHAIL, a doua oară, 1222.
POUȘA (Poșa), fiul lui Soulum sau Sólyom, 1227 – c.a. 1231.
GYULA, fiul lui Eustachius, din neamul Ratot, 1230-1233.
DIONISIE, fiul lui Dionisie,1233-1234. ANDREI, fiul lui Serafin,1235:
POUȘA (Poșa), a doua oară 1235 - Mar. 21, 1240.
LAURENȚIU, 1242-1252; e și comite de Wolkow, 1251-1252.
ERENY (Ernye, Irnerius), din neamul Akos, 1261.
ȘTEFAN, fiul regelui Bela al IV-lea, este <dux Transilvaniae> 1257-1258, 1260-1270.
LADISLAU I, din neamul Borșa; e și comite de Szolnok, mai 3, 1263-1264 și Nicolae II din neamul
Geregye,1263, 3 iun. 1267-1270.
MATEI, din neamul Csák, iun. 13, 1270 - aug. 3, 1272.
NICOLAE, din neamul Geregye, a doua oară, sept. 1272 – mai 14, 1273.
IOAN, mai 12, 1273 - mai 14, 1273.
NICOLAE, din neamul Geregye, a treia oară, iun. 7, 1273 - sept. 24, 1274.
MATEI, din neamul Csák, a doua oară,1273 - 27 Jul. 1275.
LADISLAU II, din neamul Borșa, ultima jumătate a lui 1275.
UGRIN, din neamul Csák, Dec. 2, 1275 – mijlocul lui 1276.
MATEI, din neamul Csák, a treia oară, aug. 9, 1276 - oct. 13, 1277; 1284) m. 1284.
NICOLAE, fiul lui Mauriciu, din neamul Pok; e și jude al curții regale, nov.10, 1277 - Dec. 1277.
FINTA, din neamul Aba, Nov. 6, 1278 - mar. 13, 1279.
Vice: ROBIN, fiul comitelui Hermann,1278. STEFAN, fiul lui Tekes,1280.
ROLAND (Lorand), din neamul Borșa, mai 19, 1282.
Vice: NICOLAE,1282.
APOR (Opor), din neamul Pecz,1283.
ROLAND, a doua oară, Jan. 1, 1284 - Jan. 13, 1285.
ROLAND, a treia oară, iun. 8, 1288 - iul. 11, 1293.
Vice: LADISLAU, iun. 8, 1288 - may 8, 1291; locțiitorul acestuia COMITELE BENEDICT, mai
8,1291.
LADISLAU, din neamul Kan,1294 sau Sep. 1295-1315.
Vice: 1. IOAN, Jun. 18, 1296
2. EHELLEUS (Chelleus, Achilleus), fiul lui Ehelleus de
Trăscău, din neamul Akos, iun. 9, 1303 - iul. 13, 1314.
NICOLAE, fiul lui Mauriciu, a doua oară, aug. 1, 1315 - 1318.
DOJA DE DEBREȚIN, fiul lui Andrei; e și comite de Szolnok și <jude delegat de rege> pentru
comitatele Bihor, Szabolcs, Sătmar, Szòlnok și Crasna, Jun. 12, 1318 – Nov. 25, 1321.
Vice: 1. NICOLAE, Feb. 19, 1320 – mar. 1, 1320
2. EHELLEUS de Trăscău, a doua oară, mai 6, 1321 – iul. 13, 1321.
TOMA DE SZÉÇSÉNY, apr. 18, 1322 - aug. 27, 1342; m. sept. 18, 1354. A fost și comite de Sibiu
(Jan. 14, 1324 - Feb. 9, 1325), comite de Arad (1330), locțiitor al marelui vistier (1339-1341).
Vice: 1. MIHAI, apr. 20, 1325 - apr. 28, 1330.
SIMION, iul. 26, 1333 -1336.
PETRU, iun. 18, 1337 - aug. 1, 1342.
PETEU-Petö, zis Orrus, ex protonotar, dec. 10, 1337 - aug. 1, 1340.
NICOLAE de SIROKA, din neamul Aba, nov. 12, 1342 - iun. 15, 1344.
Vice: LADISLAU, Febr. 9, 1343 – iul. 4, 1344.
ȘTEFAN, fiul lui Lațc de Kerekegyház, vara 1344 – nov. 3, 1350; m. 1353.
Vice: PETRU DE OARDA (DE IARA), fiul lui Mihail, dec. 13, 1344, 1350.
TOMA, fiul lui Petru; din neamul Csór, febr. 3, 1351- mai 9, 1351.
Vice: EGIDIU, mar. 30, 1351 - mar. 22, 1352.
NICOLAE KONTH, fiul lui Laurențiu, dec. 6, 1351 - mar. 21, 1356.
Vice: ȘTEFAN (Ravasz), aug. 22, 1352 - jun. 13, 1356;
ANDREI LACKFI fiul lui Lațc sau Lackfi, fratele lui Ștefan, apr. 6, 1356 - sept. 27, 1359; m. la finele
lui 1359.
Vice: DOMINIC, zis Machka, iun. 20, 1356 - Sept. 3, 1359
DIONISIE LACKFI, fiul lui Ștefan; e și comite de Szolnok, jude al curții regale (1360), Căpitan de
Vidin, comite de Timiș, nov.17, 1359 - ian. 30,1367.
Vice: PETRU DE OARDA, a doua oară, Dec. 13, 1359; e și castelan de Hațeg, iun. 1, 1360, finele lui
1368 sau începutul lui 1369.
NICOLAE LACKFI, fratele lui Dionisie, mar. 12, 1367 – nov. 17, 1368; m.
finele lui 1368 sau începutul lui 1369.
EMERIC LACKFI, fratele lui Nicolae, feb.17, 1369 - Sep. 29, 1372; m. 1375.
Vice: IOAN LEPEȘ, Jun. 23, 1369 - Aug. 12, 1372.
ȘTEFAN LACKFI, fratele lui Emeric, feb. 1, 1373 -apr. 9, 1376; m. 1397.
Vice: LADISLAU Il, fiul lui Ugrin, ian. 1, 1373 - mai 8, 1375.
LADISLAU, fiul lui Desev de Losoncz, din neamul Tomay, iun. 21, 1376 - dec. 2, 1391.
Vice: 1. IOAN TEMEȘ, nov. 2, 1376 – aug. 19, 1385.
STEFAN FRANK (Franch), jan. 14, 1386 - febr. 7, 1386
IOAN TEMEȘ, a doua oară, mai 8, 1386 - iun. 27, 1389.
LADISLAU, nov. 8, 1390 – Febr. 1392.
EMERIC BEBEK (Bubek) I. din neamul Akos, mar. 4, 1392 - sept. 15, 1393.
Vice: BARTOLOMEU, oct. 6, 1393 – nov. 9, 1393.
FRANK DE SZECSENY, fiul lui Konya, oct. 6, 1393 – sept.14,1395.
Vice: PETRU, fiul lui Gheorghe de Vereb, mar. 22, 1394 - sep. 26, 1395.
STIBOR DE STIBORICZ; e și comite de Pojon și domn al văii Váag, oct. 9, 1395 - apr. 8, 1401.
Vice: 1. IOAN, fiul lui Petru de Oarda, ian. 27,1396 - oct.11, 1396.
2. IOAN DE SWERCH (Strich), dec.6,1396 - ian. 24, 1401.
NICOLAE CSÁKI și NICOLAE MARCZALI, amîndoi frații, fiii lui Ștefan Csák, comiți de Szolnok
și de Timiș, juzi ai cumanilor, 1401- mai 14, 1403.
Vice: MIHAIL, aug. 21, 1401- aug. 24, 1401:
IOAN TAMASI, fiul lui Henric și IACOB LACKFI de Santău, oct. 16, 1403 - dec. 14, 1409.
Vice:1. LAURENȚIU, fiul lui Csák și ȘTEFAN DE NĂDAB, mai
2, 1402 – iul. 3, 1403.
LADISLAU DE NADAN și PETRU DE STRIGH, iun. 7, 1404 - aug. 6, 1406.
IOAN DE DABÎCA și PETRU DE STRIGH, c. nov. 16, 1406 - iun. 13, 1408.
IOAN DE DABÎCA, mar. 20, 1408 - 1409.
IOAN DE DABÎCA și IOAN GEREB (GREB) DE METIȘ (Martonfalva), 1408 - 1409.
STIBOR DE STIBORICZ, a doua oară febr. 6, 1410 - ian. 10, 1414.
Vice: LADISLAU DE NĂDAB, ian. 28, 1410 - mai 30, 1415.
Voievodatul vacant, iul. 24, 1414 - oct. 10, 1414.
NICOLAE CSÁKI, a doua oară, ian. 13, 1415 – mai (înainate de 6) 1426.
Vice: LORAND LEPES, oct. 17, 1415 - sep. 2, 1436, e și comite de Tîrnava (Kykellev) la iul. 23,
1434.
LADISLAU CSÁKI, fiul lui Nicolae, sep. 22, 1426 - nov. 20, 1435.
LADISLAU CSÁKI și PETRU CSEH (Cheeh), apr. 20, 1436 - apr. 16, 1437.
Vice: LORAND LEPES și DUMITRU DE PAN (Paan), ian. 28, 1437 - oct. 14, 1437.
PETRU CSEH, a doua oară, 1437 -1438.
Vice: LORAND LEPES, 1437 -1438.
DESIDERIU DE LOSONCZ,1438 - mai 5, 1440.
Vice: NICOLAE DE OCNA SIBIULUI, 1439 -1440.
LADISLAU JAKCS, ian. 13, 1441
Vice: NICOLAE DE OCNA SIBIULUI, PETRU SZERECSEN și LADISLAU BUZLAI,1441.
IANCU DE HUNEDOARA: e și comite al secuilor și comite de Timiș; locțiitor și Căpitan general al
regatului Ungariei (1445); ban de Severin și căpitan al Belgradului (1446); guvernator al Ungariei
(iun. 5, 1446 – primăvara 1453); voievod al Transilvaniei, primăvara 1441- aug. 1456.
NICOLAE DE UJLAK; voievod împreună cu Iancu de Hunedoară, mar. 7, 1441-1446.
GUVERNATORIl
Țineau locul voievozilor, cînd aceștia lipseau din Transilvania; nu sunt tot una cu vicevoievozii
LORAND LEPES fost vicevoievod,1444.

LORAND LEPES și IOAN GEREB DE VINGARD,1445.
Vice: 1. NICOLAE DE OCNA SIBIULUI și PANCRAȚIU DE DINDELEAG,1441-1444.
GHEORGHE CSUPOR de Monoszló,1443.
EMERIC BEBEK II, de Pelsöcz,1446-1448.
Vice: 1. GRIGORE BODÓ și NICOLAE DE OCNA SIBIUIUI, 1444;
aceiași și LADISLAU BUZLAI, 1445.
NICOLAE DE OCNA SIBIULUI și MARCU DE HEREPEA 1446
MARCU DE HEREPEA, ȘTEFAN DE JANOSSY și GHEORGHE DE BALA,1447.
EMERIC BEBEK II și NICOLAE DE UJLAK ultimul a doua oară, apr. 4, 1447.
EMERIC BEBEK II si IANCU DE HUNEDOARA, mai 2, 1448.
Vice: 1. MARCU DE HEREPEA, NICOLAE ERDELYI de SINTEREAG și GHEORGHE DE
BALA,1448.
MARCU DE HEREPEA și GHEORGHE DE BALA, 1448- 1449.
NICOLAE DE UJLAK, a treia oară și IOAN DE ROZGONY, 14501457.
Vice: 1. MARCU DE HEREPEA și MIHAIL DE DORMANHAZA, 1449-1450.
2. MARCU DE HEREPEA și GHEORGHE, fiul lui Rikalf de Tarkö, 1450.
GHEORGHE, fiul lui Rikalf de Tarkö, 1451-1452.
GHEORGHE și Branislau de Slibo, 1452-1456.

GHEORGHE, fiul lui Rikalf de Tarkö și ȘTEFAN KEMENY de Mănăstireni, 1456-1458.
SEBASTIAN și IOAN DE ROZGONY, 1458-1460.
<Căpitan suprem al părților Transilvaniei>: IOAN GEREB DE VINGARD,1458-1459.
MIHAIL SZILAGYI 1460-1461.
Vice: 1. SIGISMUND DE SARTVANY și IOAN FARCAȘ DE MIERCUREA, 1459.
2. SIGISMUND DE SARTVANY și BENEDICT GEBHARD, 1460.
SEBASTIAN DE ROZGONI și NICOLAE DE UJLAK, ultimul a patra oară, 1460.
SEBASTIAN DE ROZGONY și LADISLAU DE KANIZSA,1460
Vice: BENEDICT GEBHARD și GHEORGHE SZENTIVANYI, 1461- 1462.
NICOLAE DE UJLAK, a cincea oară, și IOAN PONGRACZ DE DINDELEAG, 1462-1465.
Vice: NICOLAE (SENIOR) DE OCNA SIBIULUI, a doua oară, și ȘTEFAN ERDELYI, 1462-1465.
SIGISMUND și IOAN DE SZENTGYÖRGY (<de Sancto Georgio>) și BERTHOLD ELLERBACH,
1465-1467.
Vice: NICOLAE DE OCNA SIBIULUI și LADISLAU DE NĂDĂȘTIA, 1465.
IOAN PONGRACZ, a doua oară, și NICOLAE CSUPOR DE MONOSZLÓ, 1468-1472.
Vice: 1. IOAN DENESI și LADISLAU DE NADAȘTIA,1466-1467.
IOAN REDEY și DOMINIC BETHLEN, 1468-1472.
IOAN DE WARADINO, iun. 25, 1472. BLASIU MAGYAR, 1473-1475. Vice: 1. PETRU KIS, 1475.
DOMINIC BETHLEN, a doua oară, 1475-1477.
IOAN PONGRACZ, a treia oară, 1476.
PETRU GEREB DE VINGARD, 1478-1479.
Vice: ANTONIE DE CHENDOU (Kendi), 1477-1479.
ȘTEFAN BATHORI I și județ al curții regale, 1479-1493.
Vice: 1. ȘTEFAN HORVATH, 1482.
IOAN VERBÖCZY, 1483-1484.
LAZAR ZSOLDOS, 1486.
ȘTEFAN DE TILEAGD, 1487-1493.
LADISLAU DE LOSONCZ și BARTOLOMEU DRAGFÌ, 1493-1495.
Vice: GHEORGHE DOBAI, 1495.
BARTOLOMEU DRAGFI,1495-1499.
Vice: ȘTEFAN DE TILEAGD, a doua oară,1495-1498.
PETRU DE SZENTGYÖRGY și DE BOZIN,1499 – toamna 1510.
Vice: 1. PETRU SIKLÓSI, 1500.
LEONARD BARLABASSY DE IDRIFAIA, 1501-1525.
PAUL MAGYI (de Magh), 1502.
BENEDICT DE THUR și LADISLAU SCHERTINGER, iun. 27, 1505.
LADISLAU SCHERTINGER, 1506 - mar. 31, 1508.
IOAN ZAPOLYA, 1510-1526, apoi rege al Ungariei, 1526-1540.
Vice: 1. NICOLAE TURÓCZI, 1512-1516.
NICOLAE HAGYMAS DE BEREGSAU, 1517-1519.
ȘTEFAN SZANISZLÓFI BATHORI, 1521-1522.
ȘTEFAN TOMORI DE CSUCS, 1523-1526. PETRU DE PERENY, 1526-1529.
Vice: NICOLAE MACEDONIUS, 1527.
ȘTEFAN BATHORI II, 1529-1530.
Vice: 1. ALEXA BETHLEN, 1530.
2. NICOLAE DE TILEAGD, 1531.
EMERIC CIBAK, episcop de Oradea, guvernator, 1533 - 1534.
STEFAN MAILAT, 1534-1539.
Vice: FRANCISC KENDI, 1534.
ȘTEFAN MAILAT și EMERIC BALASSA, 1539-1540.
Voievodatul vacant, 1541-1551.

IOAN SIGISMUND ZAPOLYA, <rege ales> al Ungariei, 1540-1551, sept. 15, 1556 cu regina
Isabella, mama sa); 1559 - mar. 14, 1571.
GHEORGHE MARTINUZZI, 1541- dec. 17, 1551.
ANDREI BATHORI, apr. 1, 1552-1553.
ȘTEFAN DOBÓ și FRANCISC KENDI, vara 1553-1556.
ȘTEFAN BATHORI, mai 25, 1571-1575.
PRINCIPII TRANSILVANIEI
ȘTEFAN BATHORY, 1575-1583; dec. 14, 1575 - Dec. 12, 1586 și rege al Poloniei.
CRISTOFOR BATHORY, fratele lui Ștefan, 1576 mai 27, 1581.
SIGISMUND BATHORY, fiul lui Cristofor, mai 1581-1597. Comisarii împăratul Rudolf al II-lea,
1598.
MARIA CRISTIERNA, soția lui Sigismund BATHORY, apr. 19, 1598 - aug. 22, 1598.
SIGISMUND BATHORY, a doua oară, aug. 22, 1598 – mar. 1599.
ANDREI BATHORY, vărul lui Sigismund, mar.1599 - oct. 28, 1599; m. 31 oct. 1599.
MIHAI VITEAZUL, oct. 18-28, 1599 – sept. 1600: În hrisoavele sale se intitulează <domn al Țării
Românești>, al Ardealului și a toată Țara Moldovei; împăratul Rudolf îl considera drept <căpitan
general și consilier, locțiitor> al său în Transilvania.
SIGISMUND BATHORY, a treia oară, 1601.
MIHAI VITEAZUL și BASTA general imperial, 1601- aug. 9-19, 1601
SIGISMUND BATHORY, a patra oară, febr. 3, 1601-1602; m. 1613.
Comisarii împăratului Rudolf al II-lea și general BASTA, 1602-1603.
MOISE SZEKELY (Secuiul), mai 1603 – iul. 17, 1603.
Comisarii împăratului Rudolf al II-lea și general BASTA, 1603 - apr. 1604.
ȘTEFAN BOCSKAI, 1604 - dec. 29, 1606.
SIGISMUND RAKOCZI, 1606 - mar. 4, 1608 renunță la tron; m. dec. 5, 1608.
GABRIEL BATHORY, mar. 7, 1608 - oct. 27, 1613.
GABRIEL BETHLEN, oct. 27, 1613 - nov. 15, 1629.
CATERINA DE BRANDENBURG, nov. 16, 1629 - sept. 28, 1630.
ȘTEFAN BETHLEN, 1630.
GHEORGHE RAKOCZI I, dec. 1630 – oct. 1648.
GHEORGHE RAKOCZI al II-lea, fiul precedentului, oct. 11, 1648 - iun. 7, 1660.
FRANCISC RHEDEI, 1657-1658.
ACAȚIU BARCSAI, aug. 23, 1658 - dec. 31, 1660.
IOAN KEMENY, ian. 1, 1661- ian. 22, 1661.
MIHAI APAFI I, sept. 14, 1661- apr. 15, 1690.
EMERIC TÖKIILY, 8 iun. 1690 -1691; m. sept. 13, 1705.
FRANCISC RAKOCZI al II-lea , iul. 8, 1704 -1711; apr. 8, 1735.
GUVERNATORII TRANSILVANIEI
GHEORGHE BANFFY, conte, feb. 7, 1691- nov. 15, 1708.
ȘTEFAN HALLER, conte, președintele deputăției țării, aug. 10, 1709 - m. mai 2, 1710.
ȘTEFAN WESSELENYI, baron, președintele deputăției țării, mai 2, 1710 - mai 31, 1713.
SIGISMUND KORNIS, conte, mar. 31, 1713 - dec. 15, 1731.
ȘTEFAN WESSELENYI, președintele deputăției țării, 1731-1732 a doua oară.
FRANCISC ANTON WALLIS, conte, președintele guvernului, iul. 1732 - iul. 1734; m. 1737.
IOAN HALLER, fiul lui Ștefan Haller, conte, dec. 2, 1734 - oct. 18, 1755.
FRANCISC VENCESLAV WALLIS, văr cu Francisc Anton Wallis, conte, președintele guvernului,
dec. 1755 - iul. 6, 1758; m. 1770.
LADISLAU KEMENY, conte; președintele guvernului, iul.6, 1758 - mai 7, 1762; m. dec 8, 1774.
ADOLF BUCCOW, baron, președintele guvernului, mai 7,1762- m. mai18, 1764.

ANDREI HADIK, conte, președintele guvernului, iul. 21, 1764 - oct. 20, 1767; m. mar. 12, 1790.
CAROL O'DONELL, conte, președintele guvernului, dec. 14, 1767 - sep. 28,1770; m. mar. 26, 1771.
MARIA - IOSIF AUERSPERG, conte, ian. 13, 1771- iul. 6, 1774; m. ian. 15, 1806.
SAMUIL BRUKENTHAL, baron, președintele guvernului, iul. 6, 1774 – iul. 16, 1777; guvernator:
iul. 16, 1777 – ian. 9, 1787; m. apr. 9, 1803.
GHEORGHE BANFFY II, conte, președintele guvernului, ian. 9, 1787 - m. iul. 5, 1822.
IOAN JÓSIKA, baron, președintele guvernului, sep. 11, 1822 - oct. 15, 1834; m. mai 16, 1843.
FERDINAND D'ESTE,arhiduce,președintele guvernului, feb. 6, 1835–apr.30,1837; m.nov.5, 1850.
IOAN KORNIS, conte, oct. 5, 1838 - m. aug. 15, 1840.
IOSIF TELEKI, conte, ian 8, 1842 – nov. 14, 1848; m. feb. 16, 1855.
EMERIC MIKÓ, conte, președintele guvernului, nov. 14, 1848 - dec. 22, 1848.
LUDOVIC WOHLGEMUTH, baron, iul. 11, 1849 - feb. 24, 1851; m. apr. 18, 1851.
CAROL SCHWARZENBERG, principe, apr. 29, 1851- m. iun. 25, 1858.
FREDERIC LIECHTENSTEIN, principe, iul. 26, 1858 – apr. 23, 1861; m. mai 1, 1885.
EMERIC MIKÓ, conte, președintele guvernului, dec. 10, 1860 - nov. 26, 1861 a doua oară; m. sep.
16, 1876.
LUDOVIC FOLLIOT DE CRENNEVILLE, conte, președintele guvernului, nov. 26, 1861- apr.2,
1867; m. 21 apr.21, 1876.
PREȘEDINȚII CONSILIULUI DE MINIȘTRI
ȚARA ROMÂNEASCĂ
1859 ian. 25 / feb. 6 - mar. 27 / apr. 8, Ioan Alexandru Filipescu

1859 mar. 27 / apr. 8 - sep. 6 / 18, Constantin Alexandru Kretzulescu
1859 sep. 6 / 18 - oct 11 / 23, Nicolae Kretzulescu
oct. 11 / 23 -1860 mai 28 / iun. 9, Ion Ghica
mai 28 / iun. 9 - iul. 13 / 25 Nicolae Golescu
iul. 13 / 25 -1861 apr. 17 / 29, Emanoil (Manolache) Costache Epureanu
apr. 30 / mai 12 - mai 12 / 24, Barbu Catargiu
1861 mai 12 / 24 - iul. 11 / 23, Ștefan Golescu
1861 iul. 19 / 31- dec. 11 / 23, Dimitrie Ghica. La 11 / 23 dec. 1861 domnitorul Alexandru Ioan Cuza
anunță demisia guvernului Țării Românești, dar cabinetul își continuă activitatea pînă la 22 ian. / 3
feb. 1862
MOLDOVA
1859 ian. 17 / 29 - mar. 6 / 18, Vasile Sturdza

1859 mar. 6 / 18 - apr. 27 / mai 9, Ion Ghica
apr. 27 / Mai 9 -1860 apr. 30 / mai 12, Emanoil (Manolache) Costache Epureanu; demisionează la apr.
3/15 1860, dar girează pînă la apr. 30 / mai 12, 1860)
apr. 30 / mai 12 -1861 ian. 17 / 29, Mihail Kogălniceanu
ian. 17 / 29 - sept 23 / oct. 5, Anastase Panu
oct. 5 / 17 -1862 ian. 22 / feb. 3, Alexandru C. Moruzi
ROMÂNIA
Jan. 22 / Feb. 3 - Jun. 8 / 20, Barbu Catargiu

1862 iun. 8 / 20 - iun. 24 / Jul. 6, Apostol Arsache
1862 iun. 24 / iul. 6 -1863 oct. 11 / 23, Nicolae Kretzulescu
1863 oct. 11 / 23 -1865 ian. 26 / feb. 7, Mihail Kogălniceanu

1865 ian. 26 / feb. 7 - iun. 14 / 26, Constantin Bosianu
iun. 14 / 26 -1866 feb. 11 / 23, Nicolae Kretzulescu
feb. 11 / 23 - mai 11 / 23, Ion Ghica
1866 mai 11 / 23 - iul. 15 / 27, Lascăr Catargiu
iul. 15 / 27 -1867 mar. 1 / 13, Ion Ghica
mar. l / 13 - aug. 5 / 17, Constantin A. Kretzulescu
aug. 5 / 17 -1868 mai 1 / 13, Ștefan Golescu
mai 1 / 13 - nov. 16 / 28, general Nicolae Golescu
1868 nov. 16 / 28 -1870 feb. 2 / 14, Dimitrie Ghica l
(Demisia lui Dimitrie Ghica este primită la 27 ian./8 feb. 1870, dar i se cere să gireze pînă la formarea
noului guvern).
1870 feb. 2 / 14 - apr. 20 / mai 2, Alexandru G. Golescu
1870 apr. 20 / mai 2 - dec. 18 / 30, Emanoil (Manolache) Costache Epureanu
dec. 18 / 30 –1871, mar. 11 / 23, Ion Ghica
mar. 11 / 23 -1876 apr. 4 / 16, Lascăr Catargiu
1876 apr. 4 / 16 - apr. 27 / mai 9, general Ion Emanuel Florescu
1876 apr. 27 / mai 9 - iul. 24 / Aug. 5, Emanoil (Manolache)
Costache Epureanu
1876 iul. 24 / aug. 5 -1881 apr. 10 / 22, Ion C. Brătianu
1881 apr. 10 / 22 - iun. 9 / 21, Dumitru C. Brătianu
1881 iun. 9 / 21 -1888 mar. 23 / apr. 4, Ion C. Brătianu
mar. 23 / apr. 4 -1889 mar. 29 / apr. 10, Theodor Rosetti (Între 12 / 24 nov. 1888 și 29 mar. / 10 apr.
1889, Theodor Rosetti este Președinte al Consiliului de Miniștri fără portofoliu).
mar. 29 / apr. 10 - nov. 5 / 17, Lascăr Catargiu
1889 nov. 5 / 17 -1891 feb. 21 / mar. 5, general George Manu
1891 feb. 21 / mar. 5 - nov. 27 / dec. 9, general Ion Emanuel Florescu
1891 nov. 27 / dec. 9 -1895 oct. 4 / 16, Lascăr Catargiu
oct. 4 / 16 -1896 nov. 21 / dec. 3, Dimitrie A. Sturdza
nov. 21 / dec. 3 -1897 mar. 31 / apr. 12, Petre S. Aurelian
mar. 31 / apr. 12 -1899 apr. 11 / 23, Dimitrie A. Sturdza
apr. 11 / 23 -1900 iul. 7 / 19, Gheorghe Grigore Cantacuzino
iul. 7 / 19 -1901 feb. 14 / 27, Petre P. Carp
feb. 14 / 27 -1904 dec. 22 / 1905 ian. 4, Dimitrie A. Sturdza
1904 dec. 22 / 1905 ian. 4 -1907 mar. 12 / 25, Gheorghe Grigore Cantacuzino
1907 mar. 12 / 25 -1908 dec. 27 / 1909 ian. 9, Dimitrie A. Sturdza 1908 dec. 27 / 1909 ian. 9 - 1910
dec. 29 / 1911 ian. 11, Ion I. C. Brătianu
1910 dec. 29 / 1911 ian. 11-1912 mar. 28 / apr. 10, Petre P. Carp
1912 mar. 28 / apr. 10 -1914 ian. 4 / 17, Titu Maiorescu 1914 ian. 4 / 17 -1918 ian. 29 / feb. 11, Ion I.
C. Brătianu 1918 ian. 29 / feb. 11- mar. 5 / 18, general Alexandru Averescu Președinte al Consiliului
de Miniștri fără portofoliu.
1918 mar. 5 / 18 - oct. 24 / nov. 6, Alexandru Marghiloman
1918 oct. 24 / nov. 6 - nov. 29 / dec. 12, general Constantin Coandă
nov. 29 / dec. 12 - 1919 sep. 27, Ion I. C. Brătianu
sept. 27 - dec. 1, Arthur Văitoianu
dec. 1-1920 mar. 13, Alexandru Vaida Voievod
Prin Decretul din 10 ian. 1920, ca urmare a plecării în străinătate a Președintelui Consiliului de
Miniștri Al. Vaida-Voievod, Ștefan C. Pop a luat interimatul Președinției pe care l-a păstrat pînă la
demisie.
mar. 13 -1921 dec. 17, general Alexandru Averescu
dec. 17 -1922 ian. 19, Take Ionescu
ian. 19 -1926 mar. 30, Ion I. C. Brtianu

mar. 30 -1927 iun. 4, Alexandru Averescu
iun. 4 - iun. 21, Barbu Știrbei
1927 iun. 21- nov. 24, Ion I. C. Brătianu
nov. 24 -1928 nov. 10, Vintilă I. C. Brătianu
nov. 10 -1930 iun. 7, Iuliu Maniu
1930 iun. 7 - iun. 13, George G. Mironescu
1930 iun. 13 - oct. 10, Iuliu Maniu
oct. 10 -1931 apr. 18, George G. Mironescu
apr. 18 –1932 iun. 6, Nicolae Iorga
iun. 6 - oct. 20, Alexandru Vaida Voievod
oct. 20 -1933 ian. 14, Iuliu Maniu
ian. 14 - nov. 14, Alexandru Vaida Voievod
1933 nov. 14 - dec. 29, Ion G. Duca
dec. 30 -1934 ian. 3, Constantin Angelescu
ian. 3 -1937 dec. 28, Gheorghe Tătărăscu
dec. 28 -1938 feb. 10, Octavian Goga
feb. 10 -1939 mar. 6, Patriarhul Miron Cristea
mar. 7 - sep. 21, Armand Călinescu
1939 sept. 21-28, general Gheorghe Argeșanu
1939 sept. 28 - Nov. 24, Constantin Argetoianu
nov. 24 -1940 iul. 4, Gheorghe Tătărăscu
iul. 4 - sept. 4, Ion Gigurtu
1940 sep. 4 -1944 aug. 23, Ion Antonescu
1944 aug. 23 - dec. 2, general Constantin Sănătescu
dec. 6 -1945 febr. 28, general Nicolae Rădescu
mar. 6 -1952 iun. 2, Dr. Petre Groza
1952 iun. 2 -1955 oct. 3, Gheorghe Gheorghiu-Dej
1955 oct. 3 -1961 mar. 21, Chivu Stoica
1961 mar. 21-1974 mar. 26, Ion Gheorghe Maurer
1974 mar. 26 -1979 mar. 30, Manea Mănescu
1979 mar. 30 -1982 mai 21, Ilie Verdeț
1982 mai 21-1989 dec. 22, Constantin Dăscălescu
1989 dec. 22 – sept. 1991, Petre Roman
1991 sept. - 1992 oct. Teodor Stolojan 1992 oct. –
1996 nov. 17, Nicolae Văcaroiu
1996 nov. 17 - 29 febr. 1998, Victor Ciorbea
febr. 29 – Vasile Radu
- 2000 Mugur Isărescu
- 2004 Adrian Năstase
2004 - 2008 Călin Popescu Tăriceanu
2008 - 2012 Emil Boc
2012 - Mihai Răzvan Ungureanu
2012 -2015, noiembrie, Victor Ponta
2015 decembrie Dacian Cioloș – guvern tehnocrat, neconstituțional, impus din UE.
(o prezentare mai detaliată la Guvernele României în Enciclopedia Academiei DacoRomâne în 4
volume, respectiv în cea compusă din 10 volume aflată în lucru)
PRINCIPATELE UNITE ȘI APOI ROMÂNIA

SUVERANII
ALEXANDRU IOAN CUZA, ian. 24, 1859 – feb. 11, 1866; m. mai 3, 1873;
LOCOTENENȚA DOMNEASCĂ : N. Golescu, Lascăr Catargiu, N.
Haralambie, febr. 11, 1866 – apr. 8, 1866.
CAROL I DE HOHENZOLLERN-SIGMARINGEN, mai 10, 1866 - m.
sept. 27, 1914; proclamat rege la mar. 14, 1881;
FERDINAND I, nepot de frate al regelui Carol I, 27 sept. 1914 - m. 20 iul. 1927; încoronat ca rege la
oct. 15, 1922, la Alba-Iulia;
MIHAI I, nepot de fiu al lui Ferdinand I, iul. 20, 1927 - iun. 8, 1930; sub regența alcătuită din
principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea și primul președinte al Curții de Casație, Gh. Buzdugan,
iar după moartea acestuia din urmă, 1929, Const. Sărățeanu).
CAROL al II-lea, fiul lui Ferdinand I, iun. 8, 1930 – sep. 6, 1940.
MIHAI I, a doua oară; sept. 6, 1940. - dec. 30, 1947 proclamarea Republicii Populare Române.
REPUBLICA din 1947: POPULARĂ /

din 1965: SOCIALISTĂ / din 1989: ROMÂNIA
PREȘEDINȚII
dec. 30, 1947 - iun. 2 1952: Prof. dr. Constantin I. Parhon, Președinte al Prezidiului Provizoriu al
Republicii Populare Române, apoi, din apr. 13, 1948, Președinte al Prezidiului Marii Adunări
Naționale.
iun. 2, 1952 - ian. 7, 1958: Dr. Petru Groza, Președintele Prezidiului Marii Adunări Naționale
ian. 11, 1958 - mar. 21, 1961: Ion Gheorghe Maurer, Președintele Prezidiului Marii Adunări
Naționale.
mar. 21, 1961 - mar. 19, 1965: Gheorghe, Gheorghiu-Dej, Președintele Consiliului de Stat
mar. 24, 1965 - dec. 9, 1967: Chivu Stoica, Președintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste
România.
dec. 9, 1967–mar.17, 1975: Nicolae Ceaușescu, Președintele Consiliului de Stat
mar. 17, 1975 - dec. 22, 1989: Nicolae Ceaușescu
dec. 22, 1989 - nov. 17, 1996: Ion Iliescu
nov. 17, 1996: dec. 2000 Emil Constantinescu
dec. 2000 - dec. 2004 : Ion Iliescu
dec. 2004 – 2012 - 21.12.2014 Suspendat, demis la referendum, de fapt, prin votul a peste 7 milioane
de cetățeni: Traian Băsescu - ținut la Cotroceni de intervenienții euroatlantici în mod neconstituțional.
21.12.2014- Klaus Werner Iohannis –; adus la Cotroceni în noiembrie 2014 de intervenienții
euroatlantici în mod neconstituțional.
Este necesar un Calendar Anual DacoRomânesc care să consemneze zilnic în memoria

noastră date informații repetate despre spațiul, vatra genezei dacoromânești, regiuni, climă,
anotimpuri prin care tradițiile strămoșilor au supraviețuit în felurite chipuri, despre rădăcinile
neamului nostru, despre credințe, religie, mituri și legende istorice, cutume, multe dintre ele
luate cu ei drept moștenire de protolatini, etrusci, de greci, germanici, troieni, celți, romani,
slavi cînd au trecut din nordul Dunării spre locurile în care s-au așezat și nu numai, depre limba
veche pe care o vorbim noi azi, despre munții sacri, megaliți, obeliscuri, societatea
dacoromânească de-a lungul celor treisprezece milenii, despre port, ocupații, creșterea
animalelor, agricultură, apicultură, minerit, metalurgie, făurirea armelor de apărare și vînătoare,
monede, bijuterii, arta ceramicii, construcții, tumuli, peșteri, schituri, altare, columne și mai
ales zei, titanii și fiii Cerului și ai Pămîntului acesta strămoșesc.
VII. CALENDARUL ANUAL DACOROMÂNESC

pentru al treisprezecelea mileniu al neamului nostru
– proiect -(prima cifră reprezintă a cîta zi din an este, a doua cifră reprezintă a cîta zi este din luna
respectivă:31.3 - înseamnă 31 a treia zi din an. 3 - a treia zi lună)
IANUARIE
1.1 Anul 12 016 după Zamolse, Anul 80 016 al VDR –Vremurilor dacoromânești, 2016 timp
universal, Ziua Timpului, Ziua Păcii temporale, Ziua oamenilor buni, Ziua Fundaţiei Academia
”Tempus DacoRomânia ComTerra”, sf.Vasile
2.2. Radu de la Afumaţi
3.3. George Enescu
4.4 ziua Adunarilor de început
5.5 ziua înaintemergătorilor domnitori dacoromâni
6.6 Ziua gerului bobotezei, a apei îngheţate, Ion Eliade Rădulescu
7.7 Io. Întîiul din dinastia Ionilor, zeii împăraţi Dios, regi dacoromâni, Ioan Olimpiu Luca, Ion
Rotaru, Ion Șuța
8.8 Gogu Constantinescu
9.9 Ion Dacian
10.10 Vaslui, Stefan cel Mare şi Sfânt
11.11 I.I.C.Brătianu
12.12 Atacul de la Smârdan
13.13 Zeea Masageta
14.14. Iulian Apostatul Zamolsianul
15.15. Mihai Eminescu, Ziua Culturii Naționale
16.16. Gr. Moisil
17.17- Anton Pann
18.18. Ziua alfabetului
19.19. Ziua ucenicilor
20.20. Matei Basarab
21.21 preot Vasile Lucaciu
22.22 Ziua Zăpezilor
23.23 Neagoe Basarab
24.24 Alexandru I Cuza, DacoRomânia Mică
25.25 Ziua înaintemergătorilor sihaştri
26.26 Liviu Rebreanu
27.27 ziua geografilor
28.28 ziua crescătorilor de animale
29.29 I.L. Caragiale, ziua teatrului
30.30 G. Călinescu, Ion Rotaru, ziua criticilor creatori
31.31 Mircea Cel Mare
FEBRUARIE
32. 1 Nichita Stănescu
33 2 Ziua lui Coson, a cosonilor
34 3 Ziua craiului Sarmis şi a Getuzei, crăiţa dacoromânilor, Sarmisegetuza
35 4 Nicolaus Olahus
36 5 Martin Opitz
37 6 Deceneu, ziua preoţilor zamolsieni dacoromâni
38 7 Dinicu Golescu
39 8 Ziua răsculaţilor
40 9 Nichifor Crainic
41 10 Ziua obştei dacoromâneşti

42 11 Alexandru cel Bun
43 12 Vasile Goldiş
44 13 Dimitrie Gusti
45 14 Ziua Ateneului, Petru Maior
46 15 Titu Maiorescu
47 16 B.P. Hasdeu
48 17 Abaris, preot
49 18 Lato
50 19 Constantin Brâncuşi
51 20 Cotiso
52 21 Ziua creştinismului
53 22 Dicomes
54 23 J. S. Bach
55 24 ziua avocaţilor dacoromâni
56 25 Comosicus
57 26 Esculap, ziua medicilor dacoromâni
58 27 Ciprian Porumbescu
59 28 ziua îndragostiţilor, Dragobete
29 Ziua Cărţilor sacre, a Testamentului Zamolsian DacoRomân, a Constituţiilor DacoRomâne
MARTIE
60 1 Gh. Asachi
61 2 Radu Gyr, Petre Țuțea
62 3 Iancu Văcărescu
63 4 Prometeu, ziua celor care se jerftesc pentru binele semenilor
64 5 Ziua breslelor
65 6 Ziua pământului. D.G. Kiriac
66 7 Ziua Mărţisorului, Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei
67 8 Ziua femeilor dacoromâne, ziua Hestiei, a Vestalelor, a amazoanelor antice
68 9 Ziua bărbaţilor, Alexandru Averescu, ziua celor torturaţi pentru credinţa strămoşească
69 10 Arta Florescu
70 11 Lascăr Catargiu, ziua conservatorilor, Sextil Puşcariu
71 12 Simion Bărnuţiu
72 13 Dokia, Baba Dochia, Dochiana, David Prodan
73 14 ziua regatelor dacoromâneşti
74 15 Nae Ionescu
75 16 Nicolae Titulescu, Ziua băncii, a monedei, a clopotului patriei
76 17 Alecu Russo
77 18 Ziua a conservării monumentelor
78 19 Ion Barbu, Marin Sorescu, moş Ion Roată
79 20 Theodor Aman
80 21 ANUL NOU DACOROMÂNESC. Timotei Cipariu
81 22 Gr. Alexandrescu
82 23 Spiru Haret, Ziua Focului
83 24 precursorii întemeietori dacoromâni Nicolae Densuşianu, Cezar Bolliac, August Treboniu
Laurian, dr. N.
Lupu, Dumitru Bălaşa
84 25 Bela Bartok
85 26 B.P. Hasdeu
86 27 Ziua apărării civile, Gh. Marinescu
87 28 Horia, Cloşca traşi pe roată

88 29 Vasile Lupu
89 30 Diegis
90 31 Ziua comunelor, satelor, a obştilor dacoromânesti
APRILIE
91 1 Octavian Goga, Ziua păcălelilor
92 2 ziua atlanto-ramano-pelasgodacoromânilor, Gică Petrescu, Ion Inculeţ
93 3 Duros Durpaneus
94 4 Andrada, ziua zînelor dacoromâne
95 5 B. S. Delavrancea
96 6 Zeea Dana
97 7 Amza Pellea
98 8 Ziua presei dacoromâne, Carol I
99 9 Matei Basarab, Camil Petrescu
100 10 Bogdan I
101 11 sf. Calinic de la Cernica
102 12 sf. Sava de la Buzău, Ziua zburătorilor, a aviaţiei şi cosmonauticii
103 13 Neagoe Basarab, Iancu de Hunedoara, N. Tonitza
104 14 Ziua cronicarilor dacoromâni
105 15 Zoltes
106 16 Filaret Barbu
107 17 Ziua eroilor strămoşi necunoscuţi
108 18 naşterea lui Nicolae Densuşianu, autorul Daciei preistorice, Biblia dacoromânilor
109 19 Calistrat Hogaş
110 20 Ziua florilor
111 21 Vasile Conta, arh. Petre Antonescu
112 22 Anghel Saligny, ziua constuctorilor de poduri
113 23 Ziua cavalerilor luptători comterrişti, ziua militarilor, Sf. Gheorghe, Ziua şarpelui Alb-Bal
114 24 Ioan Vodă cel Cumplit, Emil Mihuleac, Gh. Doja, Gh. Brătianu
115 25 Basarab I
116 26 Gelu
117 27 I. Heliade Radulescu
118 28 Ziua domnitorilor fanarioţi
119 29 Căluşul-dans sacru dacoromânesc, Barbu Ştefănescu Delavrancea
120 30 Zeea Ina, Victor Ion Popa
MAI
121 1 Ziua nemuritorilor, a învierii, a Paştelui, ziua Muncii
122 2 ziua tineretului dacoromânesc, George Bariţiu
123 3 Ziua lui Novac
124 4 Ziua lui Dromichete, a umaniştilor strămoşi
125 5 Ziua căinţei, asasinarea lui Burebista
126 6 Lucian Blaga, autocefalia biserici ortodoxe române
127 7 George Topârceanu
128 8 Ziua familiei dacoromâne
129 9 Ziua Dacoromânităţii europene, Ziua Ioropei - Europei- centrul suprem, leagănul culturii lumii,
Ziua Academiei DacoRomâne.
130 10 Ziua monarhilor
131 11 Glad
132 12 Ion Valahul
133 13 Dapix
134 14 Ahtum
135 15 Nicolae Grigorescu, dr. Gh. Marinescu
136 16 Marin Preda, Puiu Călinescu
137 17 Amado
138 18 Iula, de la Alba Iulia
139 19 Ion Jalea
140 20 Ziua sănătaţii dacoromânilor
141 21 T. Arghezi, Sf.dacoromâni Constantin şi Elena
142 22 Scorilo
143 23 Alexandru cel Bun Dacul, Gib Mihaiescu
144 24 George Bariţiu
145 25 Ciprian Porumbescu
146 26 Ziua Terrei comune, Comterra
147 27 Unirea sub Mihai Viteazul, uciderea lui T. Vladimirescu
148 28 Gheorghe Doja, G. Bacovia
149 29 Ziua căderii Constantinopolului
150 30 Rhessos, ziua înţelepţilor dacoromâni
151 31 Ziua istoricilor dacoromâni, Onisifor Ghibu
IUNIE
152 1 ziua copiilor dacoromâni, Grigore Ureche
153 2 Alexandru cel Mare, ziua macedonenilor dacoromâni cuceritori de înţelepciune
154 3 ziua televiziunii
155 4 Avram Iancu
156 5 Mitropolitul Dosoftei, ziua geografiei, Gh. Lazăr, N. Iorga
157 6 C. Porumbescu
158 7 Henri Coandă
159 8 Barbu Catargiu, ziua jurnaliştilor
160 9 ziua filosofiei zamolsiene, Socrate, Platon, Aristotel, Gh.Cazan
161 10 Ion Creangă
162 11 Sf. Petru şi Pavel, Petru Rareş
163 12 Ziua industriilor, a industriaşilor, a muncitorimii
164 13 ziua aromânilor, Moscopolie
165 14 Vasile Alecsandri
166 15 Ziua nemuririi spiritului national, M. Eminescu
167 16 Ziua radioului, sf. Ilie, Aurel Vlaicu, Zburătorilor, Aviatorilor
168 17 Nicolae Iorga,
169 18 Aurel Vlaicu, ziua primului zbor al său
170 19 George Călinescu
171 20 Ziua fizicienilor
172 21 Puiu Călinescu, Ziua horei
173 22 Tudor Vladimirescu
174 23 ziua tămăduitorilor, Nicolae Paulescu
175.24 Sinzienele, noaptea zînelor, Sf.Ana, Diana, sf. Niceta de Remesiana
176 25 Ziua celor de la hotarele ţării
177 26 Regalian, reîntregitorul de neam și redobînditor de suveranitate națională dacoromânească
178.27 Druanzila, soţia sa, reîntregitori ai DacoRomâniei,Cazania lui Coresi
179 28 Sergiu Celibidache
180 29 Ziua gemenilor, Apollo şi Artemis-Apolo şi Sarmis, Nicolae Bălcescu
181 30 Ziua învăţătorului, asasinarea lui Ion Antonescu
IULIE
182 1 Ziua Parlamentului, ziua domniilor pământene dacoromâneşti, Titu Maiorescu
183 2 Stefan cel Mare şi Sfînt, Putna,
184 3 ziua domnitorilor moldoveni
185 4 ziua domnitorilor transilvăneni
186 5 ziua domnitorilor munteni
187 6 ziua şcolii naţionale dacoromâne, C. Tanase
188 7 Kogaion, a pelerinajului la Sfinxul dacoromânesc şi la Omu din Bucegi
189 8 Ziua luminii
190 9 Ziua muzicii dacoromâneşti şi a muzicienilor
191 10 Ziua rezistenţei, Mărăşeşti
192 11 Constantin Noica, Ienăchiţă Văcărescu
193 12 Traian Lalescu, ziua matematicienilor dacoromâni
194 13 Dionisie Exiguul
195 14 Zeea Catalina
196 15 Sfînta Maria, ziua jerfelor feminine, Ana lui Manole, Ecaterina Teodoriu, Balcic
197 16 Ziua Cadrilaterului, a Durostorului şi Caliacrei, Eugen Lovinescu, Marea schisma 1054
198 17 Enea Troianul, August Treboniu Lurian
199 18 Gheorghe Rakoczi I
200 19 ziua Banatului dacoromânesc
201 20 Martiriul lui Gheorghe Doja, ziua aviaţiei, sf. Ilie, nedeea pastorală
202 21 ziua Maramureşului istoric
203 22 Moartea regelui Ferdinand reîntregitorul, Dimitrie Cantemir
204 23 Ziua dragonilor, a zmeilor
205 24 Mărăşeşti: Pe aici nu se trece
206 25 ziua Tribaliei sud dunărene, Timoc, Voivodina, a fraților din sudul Dunării
207 26 Războieni-Valea Albă, ziua eroilor necunoscuţi căzuţi pe cîmpurile de bătălie.
208 27 Eugeniu Coşeriu
209 28 Costin Neniţescu, ziua chimiştilor
210 29 Mina Minovici
211 30 ziua biologilor
212 31 Horia Hulubei, ziua atomiştilor dacoromâni
AUGUST
213 1 Ziua albinelor şi a mierii
214 2 ziua urşilor carpatini, Mihai Jora
215 3 Pelerinaj la Sarmisegetuza, Decebal
216 4 ziua Muşatinilor
217 5 Ziua muntelui, a Ceahlăului, a Olimpului dacoromânesc
218 6 Marin Preda, Sărbătoarea satului
219 7 George Enescu
220 8 ziua izvoarelor
221 9 Uciderea lui M. Viteazul pe Cîmpia Turzii
222 10 ziua codrilor
223 11 Iancu de Hunedoara
224 12 Traian Vuia
225 13 ziua grădinilor
226 14 ziua mănăstirilor, sihăstriilor, a schiturilor
227 15 Ziua Geei, Mama Gaia, ziua Maicii Domnului, a reginelor Maria, Martirul lui C. Brîncoveanu
împreună cu a celor patru fii Constantin, Stefan, Radu, Matei şi a ginerelui, Ziua marinarilor
228 16 ziua peştilor

229 17 Mihai Ralea, ziua planetelor locuite
230 18 Ziua tuturor cetăţilor construite de dacoromâni
231 19 ziua radioului dacoromânesc
232 20 Ziua conspiratorilor
233 21 Ziua Basarabilor
234 22 ziua familiilor marilor boieri, ziditori de case domnitoare ale dacoromânităţii, intemeietori de
dinastii
235 23 Avram Iancu
236 24 ziua lui Pitagora, elevul lui Zamolse
237 25 Ziua energoterapeuţilor dacoromâni
238 26 Ziua Coziei, a Caucazului
239 27 Lîna de aur, argonauții în DacoRomânia
240 28 ziua întunericului, a dezădejdii, Emil Cioran.
241 29 P.L. Tonciulescu, Ziua cerului – Calea Lactee
242 30 Ziua de unitate contra dezmembrării ţării. Alaric
245 31 ziua negustorilor dacoromâni
SEPTEMBRIE
244 1 Ziua Bisericii Naţionale Paleocreştin-ortodoxe Zamolsiene DacoRomâne, a preoţilor
dacoromâni
245 2 Ion Ghica, Traian Vuia
246 3 Petru Rareş
247 4 George Bacovia
248 5 Mirina, regina amazoanelor
249 6 M. Kogălniceanu
250 7 ziua cărţii şi a creatorilor de carte
251 8 Zeea Maris, Sfînta Maria mică, a marii Împărătese Maria, regina Maria, ziua mamelor
dacoromâne
252 9 Ziua guvernelor naţionale
253 10 ziua viţei de vie, a strugurilor, simbol al nemuririi
254 11 Ziua proferenţei, a prevederii
255 12 ziua Mariei Tănase, a Mariilor folclorului dacoromânesc
256 13 Homer pelasgo-dacoromânul
257.14 Zeea Zi Is Atum Arn, descoperitoarea ştiinţei eterne asupra ciclicităţii timpului, Ziua Crucii
zamolsian-creştin-ortodoxe
258 15 Ziua limbii şi literaturii, ziua şcolarilor
259 16 Ziua Dunării
260 17 Gheorghe Lazăr
261 18 Oroles
262 19 ziua dacoromânilor din diaspora
263 20 George Coşbuc
264 21 Zalmodegicos
265 22 ziua oltenilor
266 23 Tomiris
267 24 Marcos, rege la buri
268 25 ziua basarabenilor
269 26 Mosconos
270 27 sf. martir Antim Ivireanu
271 28 Vasile Pârvan
272 29 ziua moţilor dacoromâni

273 30 Carnabon rege, ziua bucovinenilor
OCTOMBRIE
274 1 Ziua universităţii, a universitarilor şi a studenţimii dacoromâne
275 2 ziua liceenilor
276 3 ziua mesteşugurilor
277 4 ziua aramei, bronzului și fierului
278 5 ziua poeţilor şi a poeziei
279 6 ziua pictorilor dacoromâni
280 7 Tihomir
281 8 Ziua vestitorilor de vreme
282 9 ziua sculptorilor dacoromâni
283 10 Rovine
284 11 St. O. Iosif, Ion Dacian
285 12 Ziua dansatorilor
286 13 Ştefan Odobleja
287 14 Zeea Paras kiva, Ciprian Porumbescu
288 15 Constantin Parhon
289 16 Gheorghe Ionescu -Siseşti
290 17 Ziua reginei preotese Hestia, Ziua vetrelor din casele şi cetăţile dacoromânesti cu terminaţia
esti
291 18 Ziua bibliotecilor dacoromâneşti
292 19 Victor Babeş
293 20 Ziua plantelor medicinale dacoromâneşti
294 21 Perpessicius
295 22 Ziua tezarului naţional dacoromânesc
296 23 Ziua Astrei, a tuturor Fundaţiilor prodacoromâneşti
297 24 Sextil Puşcariu, ziua celor de pe Ialomiţa - rîul sacru al dacoromânilor
298 25 Vlad Ţepeş
299 26 Sf. Dumitru, Dimitrie Cantemir, ziua Pocuţiei dacoromâne, a ciobanilor şi a stînelor
300 27 Grigore Tocilescu
301 28 Ziua arhivelor de timp
302 29 Constantin Brîncoveanu,
303 30 Ziua asociaţiilor cultural – ştiinţifice dacoromâneşti
304 31 Ziua locuitorilor de la ţară
NOIEMBRIE
305 1 ziua legendelor, basmelor şi povestirilor
306 2 Anton Pann, Ziua Cărţii dacoromâneşti, Pravila de la Govora
307 3 Ziua tiparniţelor
308 4 Tudor Muşatescu
309 5 Mihail Sadoveanu
310 6 Alexandru Piru
311 7 Spartacus dacoromânul
312 8 ziua gardienilor credinţei zamolsiene, Sf. Mihai, sf. Gavril, sf. M. Viteazul,
313 9 Basarab I, întemeietorul
314 10 Alexandru Odobescu
315 11 Nicola(e) Tesl(e)a
316 12 Ziraxes
317 13 Justinian
318 14 Lăsata secului, Ziua ţăranilor şi a roadelor pământului, ziua timocenilor

319 15 Emil Racoviţă
320 16 Nicolae Bălcescu
321 17 ziua folclorului dacoromânesc, a tradiţiilor şi meşteşugurilor străvechi
322 18 Dion
323 19 Ahile, Insula Alba
324 20 Remaxos
325 21 Dragoş Vodă
326 22 Horia Hulubei
327 23 Nicoliţă, domn peste vlahii din Elada
328 24 Roles
329 24 Ioniţă dacoromânul, împărat vlah
330 25 Ion Cantacuzino
331 27 Grigore Antipa
332 28 Emanoil Gojdu
333 29 Ziua Lupului dacoromânilor
334 30. Ziua Daciei, Dakia, Dokia din Ceahlău, mare preoteasă şi regina a strămoşilor daci, Sf. Andrei
cel întîi chemat, ocrotitorul dacoromânilor
DECEMBRIE
335 1 Ziua Reîntegirii dacoromânităţii şi a tuturor reîntregitorilor politici şi spirituali, Yo, Zalmoxe,
Burebista, Regalian, Galer I şi II, Mihai Viteazul și a tuturor luptătărilor pentru unitatea
dacoromânității,
336 2 Nicolae Labiş
337 3 Ziua fructelor de iarnă
338 4 Roman si Vlahata, întemeietorii Romei vechi la Roman
339 5 ziua cărăuşilor pe uscat
340 6 Moş Nicolae, ziua darurilor
341 7 Ion Mincu
342 8 Vlah Vlahernus
343 9 Menu morut
344 10 Mircea cel Mare la tron
345 11 Emil Mihuleac, ziua ştiinţei conducerii
346 12 Panait Istrati
347 13 Nicolae Leonard
348 14 Ionel Perlea, Simion Mehedinţi
349 15 Simion Mehedinti
350 16 Petre Ispirescu, ziua basmelor dacoromâneşti şi a povestitorilor
351 17 Ion Ionescu de la Brad
352 18 Daniil sihastru, ziua sihaştrilor
353 19 Nicolae Miulescu
354 20 Gh. Bibescu
355 21 Ziua schimbărilor
356 22 Zamolse, Dumitru Bălaşa - întîiul patriarh al DacoRomâniei zamolsiene, ziua credinţei
zamolsiene
357 23 M. Eliade
358 24 ziua colindelor
359 25 ANUL NOU DACOROMÂNESC. Crăciunul, Zeul Sarmis, nașterea lui Iisus Christos
360 26 Galer cel Bătrîn de la Romula
361 27 Sf. Ştefan, Ştefan Milcu
362 28 N. Paulescu, descoperitorul insulinei, 362 ziua anului condamnării memoriei Daciei și a lui
Zamolse în istoria și cultura univesală de către structurile catolice de la Roma.
363 29 Gabriel Bethlen
364 30 ziua republicanilor
365 31 Thoth, Ram, Uran, Saturn, Pelasgus, Hiperboreus, strămoşii înaintemergători ai
dacoromânităţii
LA ANUL BISECT 366

Se adaugă: 29 februarie, la 4 ani, Ziua timpului, a conducerii dacoromânităţii – diagnoze, prognoze,
programe, planuri, analize şi bilanţuri, a Constituţiilor DacoRomâniei nemuritoare
PRECIZĂRI: Anul 2000 marchează intrarea în vigoare a Calendarului dacoromânesc din iniţiativa
Academiei DacoRomâne
Obiectivul de a realiza un calendar metodic care să reamintească anual oameni, fapte și simboluri din
care sunt compuse file de istorie ale științei, culturii şi tehnicii, vîrfuri ale civilizaţiei dacoromâneşti
pe baza propriului sistem de memorare într-o cronologie dacoromânească.
Precizări de principiu:- Se ţine seama de calendarul creştin ortodox care are ca prim izvor
paleocreştinismul zamolsian dacoromânesc pentru zilele de sărbătoare în care inserăm mari
personalităţi dacoromâneşti.
-pentru lunile anului se tinde spre revenirea la denumirile tradiţionale, dublînd pe cele universale,
-zilele săptămînii, cu denumirea lor actuală, vor fi expuse într-o nouă reprezentare:
ZILELE SĂPTĂMÎNII
LUNI - a atlanto-ramano-pelasgodacoromâni a titanilor constructori, întemeietori de neam și țară;
MARŢI - a giganţilor revoltaţi - a revoltei, a prometeilor, a răsculaţilor, a protestatarilor, a criticilor;
MIERCURI - ziua cavalerilor luptători eroi, a luptei pentru dacoromânitate, suveranitate și unitate;
JOI - a adevărului şi a întelepciunii, a sihaştrilor întelepţi dacoromâni;
VINERI - ziua drepţilor judecători – ziua dreptăţii în adevăr;
SÂMBATA - ziua moșilor și strămoșilor nemuritori, credincioşi ai lui Zamolse;
DUMINICA – ziua credinței, a familiei, a tempusienilor, a părinţilor temporali dacoromâni
primordiali, a zeilor înaintemergători-conducători.
LUNILE ANULUI
Ianuarie – gerar, Ianus, a lui Uran, Ram, a ionilor, a atlanto-pelasgilor, a întemeietorilor conducători
bărbaţi;
Februarie - făurar, a Geei, a Pămîntului, Terra, Comterra, a mamelor, a femeilor, a fecioarelor, a
vestalelor,
Martie - mărţişor, a cavalerilor luptători comterrişti dacoromâni, a feciorilor eroi a martirilor
dacoromâni, a amazoanelor luptătoarelor zamolsiene, a călugărilor militari pentru adevăr, libertate și
credința;
Aprilie, prier, a credinţei zamolsian-creştin-ortodoxe, a preoţilor zamolsieni și a preoteselor
dacoromâne;
Mai - florar, a plantelor, a florilor şi pădurilor, a renașterii naturii, a păsărilor cerului;
Iunie- cireşar, a sihaştrilor înțelepţi, a cercetătorilor în adevăr și credință;
iulie - cuptor, a drepţilor judecători după legile belagine și ale tempusului;
August - gustar, a Soarelui şi sistemului solar, a luminii și speranței;
Septembrie - răpciune, a roadelor pămîntului şi apelor,
Octombrie - brumărel, a muncii, a recoltei, a animalelor pădurii
Noiembrie - brumar, a lunii şi a creativităţii
Decembrie - undrea, a Cerului, a Căii Lactee, a Timpului crescător, tempusienilor zamolsieni, a
tradițiilor strămoșești
Nota: Autorul a respectat Normele limbii dacoromâne adoptate de Senatul ADR.
1 noiembrie 2 018 d.Chr. (după Christos).

1 noiembrie 12 018 d. Zm (după Zamolse).
1 noiembrie 35 018 d.Th. (după Thoth)
Bibliografie - Tablele de smarald ale lui Thoth

Legile Belagine ale lui Zamolse preluate de la Hestia
Dacia preistorică – Nicolae Densușianu
Enciclopedia Academiei DacoRomâne – ediția a 3 – sub tipar
Colecțiile revistelor: Studii și cercetări de dacoromânistică (2000-2018) a Academiei DacoRomâne
”T.D.C.” și
Dacia (2017-2018) a Fundației Academia DacoRomână ”Tempus DacoRomânia ComTerra”
Argumente pe coordonate ale preistoriei Daciei

PROF .Georgeta Blendea Zamfir
SE AFIRMĂ CĂ BRAȘOVUL AR FI FOST CAPITALA ATLANTIDEI.
ISTORIA=H SE-NFOAIE IN MISTERUL EINSTEINIAN DE A NU PIERDE NIMIC

UNDEVA -IN NUCE --RAMANE ADEVARUL PE CARE IL ASCUND OAMENII DE NIMIC
PLATON NE SPUNE CA ATLANTIDA POARTA NUMELE FERICIRII
DACIA FELIX--S-A NUMIT PATRIA MEA --O CULME A IUBIRII
ARGUMENTUL LINGVISTIC E PENTRU MINE SFANT
FIINDCA A NASCUT ARTA PE AQCEST MIRACULOS PAMANT
NICAERI CA IN SCHEII BRASOVULUI VECHI TERITORIU DACIC

NU S-A PASTRAT MINUNEA CONTINUITATII IN STIL CLASIC
CHIAR DIN POVESTE , INAINTE DE DACI
VINE BUZDUGANUL DEMNILOR BRASOVENI SI ARUNCAREA IN TOL , DECI
LA PIETRELE LUI SOLOMON SE INCHINAU SOLOMONARII , SOARELUI,
MOTIV MAGIC PE TOATE CREATILE ROMANILOR
CRACIUN ERA UN ZEU AL SOARELUI SI ATUNCI
MIRENII CANTAU , JUCAU PE VAI SI LUNCI
IN STRAIE CU SIMBOLURILE DE LA TARTARIA
IN VESELIE ISI CINSTEAU VIATA , PORTUL , GLIA
ASTA SE INTAMPLA DUPA GLACIATIUNEA

PE CARE AM CERCETAT-O AMANUNTIT CA MINUNEA
ALTA ERA , INAINTE DE 10000 DE ANI
PE MELEAGURILE NOASTRE AU FOST MAGICIENI MARI
O CIVILIZATIE MAGISTRAL AVANSATA
DE CARTEA STRAMOSII ROMANILOR EVIDENTIATA
DACA ACEASTA CARTE AR FI CUNOSCUTA PE MAPAMOND
NICI UN OM NU S-AR MAI INDOI DE AL DACISTILOR ROD
CULTURILE SE SUCCED IN MONUMENTALA CARTE
DE 2 MILIOANE DE ANI SI MAI DEPARTE
FIECARE OBIECT ESTE CERCETAT
DE ARHEOLOGI DIN TOATA LUMEA COMENTAT
SPECIFICATE MUZEELE IN CARE A FOST DEPOZITAT
DACA UNII VOR SA O NUMEASCA --ATLANTIDA

PE TARA MEA , MULT OROPSITA
E BINE
DAR TOATE ARGIMENTELE CONVERG
SPRE MAREA CIVILIZATIE VORBESC
LINGVISTICA , ARHEOLOGIE , ASTROLOGIE
CARTI ANTICE , CERCETARI PREZENTE O MIE
VIN IN BRATE CU BUCHETUL FLORAL BOGAT IN INFORMATII
IN TARA NOASTRA AU EXISTAT MARI CIVILIZATII
SUBTERANELE BRASOVULUI PREZENTATE RECENT LA TV

GRAIESC DIRECT, INTENS FARA echivoc despre
CEI CARE AU CONSTRUIT ACESTE MINUNI
NU ERAU OAMENI DE AZI --TOTI O SPUN
DE CE LA NOI
DE CE AICI
IN TARA PREA MULT
ASUPRITA DE NOVICI
PE TAMPA DIN BRASOV SE INTALNESC

PARALELA 45 CU MERIDIANUL 0PAMANTESC
ENERGIILE UNIVERSULUI AU CREAT
LACASUL TAINIC PENTRU CE S-A DEZVOLTAT
DIN CONCRET MATERIAL , TELURIC
SE NASTE INTODEAUNA MISTERUL POETIC
SE NASTE MINUNEA CREATIEI IN DERULARE
NE-A SPUS EINSTEIN MEREU --NU SUNTEM O INTAMLARE
IN MISTER PLUTIM , MIRACULOS , NECONTENIT
DAR SPATIUL NOSTRU A FOST MONSTRUOS , NEDREPTATIT
ENERGIILE INTALNIRII DE PE TAMPA , TAMPLA BRASOVULUI

SE-NFOAIE SI MAI MULT IN IMPREJURIMILE LOCULUI
LA SINCA , LA NAMAIESTI , LA CORBI SE OBSERVA CERUL
PRIN HUBLOUL -CERC VA POFTES C SA DESCOPERITI --MISTERUL
CERCETARILE LA SARMISEGETUZA AU FOST ADUNATE
TAINA RAMANE INCA PE NOI DIN PACATE
ARGUMENT POETIC
CUM SE POATE NASTE DIN CONCRET

FRUMUSETEA , DELICATETEA , E UN SECRET
CA SI PRUNCUL DIN IUBIRE APARUT
PE TAMPA , TAMPLA TIMPULUI E UN LOC
CU FLORI PE CARE FLUTURII LE SURVOLEAZA
STIU SECRETUL DAR NU VREAU CA ACEASTA RAZA
DE ARGUMENTE BINE INTEMEIATE
TOATA VIATA DE MINE CU OSARDIE CERCETATE
SA FIE UMBRITE DE INDARATNICI RAUVOITORI
CUM AU FOST ALE GETILOR MARI COMORI
SCRIEREA GETICA E CONSEMNATA CU SARG
DIN SEC AL SASELEA I D H VEDETI GRAMATICA LIMBII GETICE --VA ROG
FLORI DELICATE , POEZII ALE NATURII

ALBE MIRESE ALE TACERII PADURII
SARUTATE DE FLUTURI MULTICOLORI
DESCHID EZOTERICULUI AMPLE CARARI
PRIVITI PLANETA IN A EI PERSPECTIVA

NORDUL , TAMPLA UNDE ESTE A LUI KRONOS ARHIVA
DE CUNOSTINTE , DE ACUMULARI AI MULTIPLILOR ANI
GENA DE AUR A OFERIT-O UMILILOR MIRENI
MEREU HULITI EXPLOATATI , ALUNGATI
DIN RARUNCHI PENTRU NOI SA VA RUGATI
AICI E MAMA , SI SCRI LE O SPUN
AICI SUNT DOINELE DUIOASE DIN STRABUNI
PROF .GEORGETA BLENDEA ZAMFIR

PRESEDINTA ACADEMIEI DACOROMANE , FILIALA BRASOV
DOCTOR HONORIS CAUSA
NOMINALIZATA LA PREMIUL NOBEL
Datini și obiceiuri agrare la români,

pe înțelesul celor mici
-Semănatul -
Prof. Vidrașcu Marilena
Școala Gimnazială „N. Romanescu”
Structura școlară- Grădinița,,Floare de colț”
Craiova
„Orice obicei marchează un moment

necotidian al vieții, un moment important,
un început sau un sfârșit, o trecere,
o depășire, de la o stare la alta”.
Mihai Pop – „Obiceiuri

tradiționale românești”
În tradiția folclorică românească se constată că riturile și obiceiurile agrare deschid larg

poarta înțelegerii modului de viață pe care 1-au dus strămoșii noștri în trecut.
Șansele de reusită ale omului, în mentalitatea arhaică, depindeau de măsura în care
izbuteau să îmbuneze, să-și facă favorabile forțele supranaturale și să le îndepărteze pe cele
malefice.
Cele mai numeroase și mai impunătoare obiceiuri sunt cele generate de agricultură, de
plugărit, aceasta explicandu-se cu ușurință prin caracterul mediului folclori-producător, în
general satul, cu intensa viață colectivă, îndeletnicirile sale, marcate de diferite faze în viața
culturilor, miracolul oferit de natură, de zeul naturii care moare și învie.
De aici aratul, cu "Plugușorul", "Semănatul", apoi alte obiceiuri legate de supravegherea
holdelor, invocarea ploii, strângerea recoltei, etc.
S-a constatat că, din punct de vedere al ocupațiilor tradiționale ale poporului român,
"Plugușorul" reprezintă pentru agricultură ceea ce reprezintă "Miorița" pentru păstorit. Ambele
creații și-au lărgit neîncetat aria de circulație și astfel au apărut diferite variante.
În strânsă legătură cu plugul și aratul de care se leagă ritualul "primei brazde", apare
obiceiul "Semănatul".
Pe o arie întinsă, el apare ca obicei independent în folclorul romanesc, practicându-se
de regulă în dimineața Anului Nou, sau mai rar, în dimineața Crăciunului. "Semănatul"
reprezintă o formă de colind ce intră mai ales în repertoriul copiilor, dar și al flăcăilor, al
bărbaților căsătoriți și chiar al celor vârstnici.
Ca și în cazul aratului ca ritual avem de-a face cu un rit magic, întemeiat pe principiul
analogiei, urmărind belșugul holdelor.
Pe o arie destul de întinsă, cuprinzând județele Buzău, Brăila, Galați, Ialomița, Giurgiu,
Prahova, Olt și Ilfov, Semănatul este integrat obiceiului Plugușorului.
În urma cercetărilor renumiților folcloriști, s-a constatat că sunt zone în care apare
autonom în diverse situații: cete de băieți merg cu un "blid" de grăunțe de grâu, cucuruz, aruncă
în case, strigând "Rod în grâu"(T. Burada-"Istoria teatrului în Moldova"); în alte zone, la
Crăciun, în biserică "la un semn al diaconului, oamenii aruncă în sus grăunțe de porumb strigând
"Rod în cucuruz!"(Tudor Pamfile-”Crăciunul”,).
La noi, în Oltenia, se întâlnește atât integrat ”Plugușorului”, cât și autonom, datorită, se
pare, și modernizării societății în care trăim.
Astfel, acum copiii merg pe la casele gospodarilor în ziua de Anul Nou cu vase de lut
"străchini" cu grâu și "seamănă"; alții duc în mână vase cu grau pus la încolțit în ziua de Sfântul
Andrei – 30 noiembrie. Dacă anul viitor va fi bogat, grâul este des, verde, crescut frumos. Sunt
zone în care copiii poartă și o pâine pe un prosop "ștergar" cusut în casă și gazdele răsplătesc
punand pe pâine mere, nuci, dulciuri, bani, etc.
Versurile pe care le recită diferă de la o zonă la alta. Pot fi :
"Anul Nou cu pace

Și cu sănătate,
Cu spor întru toate!
Și să fie această casă
Întru toate mai aleasă
Tot cu mană
Și cu hrană
Din neam în neam
Din seminție-n seminție
Și așa până-n vecie"
(I.G. Sbierea-"Cu Semănatul"),
sau :
"Am venit să semănăm
Pe la case sa urăm
Să ningă, să plouă
Sa picure rouă
Și grâul să-ncolțească
Bogat sa rodească
S-aducă belșug
Din brazdă de plug
Grâu mănos și grau de vară
Să dea Domnu' să răsară
Până mâine să se coacă
Pâine multă să se facă
Și ca toamna cea bogată
S-aveți casa-mbelșugată!"
Cunoașterea, păstrarea și respectarea tradițiilor populare românești reprezintă obiectiv

important al educației pentru societate la vârsta prescolară.
Este datoria noastră supremă, a cadrelor didactice, a românilor adevărați, să sădim în
sufletele curate ale preșcolarilor ,,ROMÂNISMUL”, dorința nesecată a viitorilor adulți ai țării,
să ducă flacăra neamului. Și cum am putea mai bine să realizăm acestă nobilă misiune, decât
prezentându-le copiilor, pe înțelesul lor, datini și obiceiuri, pe care strămoșii noștri le-au trăit și
încă le mai trăiesc în diferite zone ale țării.
Mult indragite de copii, pregătirea datinilor și obiceiurilor de iarnă constituie activități

marcante pentru formarea comportamentelor, a premiselor conștiinței moral-patriotice, a
dragostei față de obiceiurile înaintașilor noștri.
Accesibilitatea obiceiului "Semănatul" a făcut să fie preferat de preșcolari, mai ales că
ei, inșiși, participă la pusul grâului la incolțit la Sfântul Andrei, apoi îl îngrijesc, urmăresc
evoluția acestuia în timp.
Îmbrăcați în frumoase costume populare, micii artiști "seamănă" în fața părinților la
serbări sau la Festivalul de Datini și Obiceiuri, la nivel de oraș, având mulți spectatori,
reprezentanți ai Muzeului Etnografic, ai comunității locale, mass-media, etc.
Impactul pe care obiceiul îl are asupra copiilor este deosebit de mare, prin faptul că ei
sunt puși în contact direct cu procesul de germinație al plantelor, de la sămânță-plantă-produsul
finit-pâinea.
Explicația versurilor obiceiului amplifică de asemenea importanța acestuia: copiii devin
"micii magi" care urează ca anul ce vine să aducă multe roade, mult belșug pentru toți românii.
Trăind în mediu urban, unde cuceririle științei și tehnicii sunt vizibile, s-ar zice că
obiceiurile agrare nu-și găsesc ecouri.
Experiența mea didactică demonstrează contrariul, preșcolarii find atrași de viața rurală,
de frumusețea și misterul portului popular, a datinilor și obiceiurilor.
Obiceiul agrar Semănatul este exemplul edificator al formării primelor elemente ale
portretului spiritual al românilor încă de la vârsta preșcolară, alături de alte colinde tradiționale,
cu ocazia sărbătorilor religioase de Crăciun - Nașterea Domnului, Steaua, Plugușorul, Capra,
Sorcova ori al datinilor și obiceiurilor de Florii, Sfintele Paști,etc..
A educa copiii în spiritul valorilor moralei creștine (bunătatea, iubirea, iertarea,
încrederea), a le da posibilitatea să cunoască aspecte din viața strămoșilor, a elementelor
definitorii privind portul, îndelednicirile, datinile și obiceiurile tradiționale, ce trebuie
respectate și transmise din generație în generație, sunt argumente importante ale formării
conștiinței și dăinuirii NEAMULUI ROMÂNESC pe aceste meleaguri.
Bibliografie:
- „Poezia obiceiurilor de iarna”, 1985, p. 18
- Pop Dumitru – „Obiceiuri agrare în tradiția popularî româneasca”, Ed. Dacia, 1989, p.
12, 60.
- Pop Mihai – „Obiceiuri tradiționale românești”, București, 1976, p. 32.
- Suport pentru aplicarea Curriculumului pentru învațămantul preșcolar”, Editura Delta,
2008.
8 septembrie la Desa
Prof. Marin Oprișan
O zi cu dubla semnificatie in istoria comunei, unde crestinii ortodocsi au participat
incepand cu orele 8 dimineata la slujba de Sf. Maria( Mica), unde au venit conform trditiei si
obiceiului pentru pomenirea atat a celor morti cat si a celor vii.
Asociatia Culturala Castravita a organizat in aceasta zi frumoasa de septembrie a treia
sesiune de comunicari stiintifice dedicata Centenarului Marii Uniri, ca o punte de legatura intre
cele doua simpozioane organizate la Craiova sub numele de „ Obarsia neamului nostru”.
Activitatea a inceput la ora 10 dimineata in centrul civic al comunei, unde oaspetii au
fost primiti conform traditiei cu paine si sare. Un grup de fete in costume populare de la scoala
din localitate au inmanat oaspetilor cocarde tricolore iar directorul scolii, Stanta Anghelina a
urat tuturor delegatilor bun-venit pe meleagurile Desei. La ora 1030 scoala din localitate a
sustinut un frumos program artistic, condusa de prof. Iacob Doru.
Dupa terminarea slujbei religioase din biserica, multimea s-a adunat in jurul
monumentului din centrul comunei unde a urmat un tedeum, in care s-a dat citire tuturor eroilor
inscrisi pe monument care au cazut in primul razboi mondial, o slujba de pomenire facuta de
cei doi preoti Spiridon Madalin si Badoiu Marcel. In continuare multimea prezenta s-a prins in
Hora Unirii sustinuta de fanfara comunei Desa.
In prima parte a manifestarilor stiintifice au luat cuvantul : presedintele Asociatiei
Culturale Castravita, domnul Marin Oprisan, care a facut un scurt istoric al localitatii Desa si al
realizarilor obtinute de Asociatia Culturala Castravita in cei zece ani de activitate. In cuvantul
sau dl. inginer Georgescu Ion din comuna Daneti, judetul Dolj a vorbit despre Unirea Basarabiei
cu Romania cu lux de amanunte, cautand sa scoata in evidenta contributia intelectualilor
rormani din Basarabia si a revistelor de cultura, care au contribuit prin tot ceea ce au facut ca la
27 martie 1918 prima provincie romaneasca care si- a realizat visul a fost Basarabia.
In continuare a luat cuvantul un istoric din Craiova, pe nume Gabriel Croitoru care a
prezentat tema „Contributia desenilor la primul razboi mondial”, o fotografie cu adunarea
populara din Desa din acea zi istorica a anului 1936 cand a fost sfintit monumentul din centrul
comunei, a precizat personele care au luat cuvantul la aceasta mare adunare populara, aratand
ca cel care a deschis adunarea a fost primarul comunei, Gheorghe Bizoi. Domnia sa lucreaza in
prezent la Institutul de Studii Socio-Umane, filiala Craiova cu care ne-am propus o colaborare
pe viitor.
In cuvantul domniei sale, Ion Tita, din Seaca de Camp a prezentat familia invatatorului
Ion Teculescu, nascut in Desa, scolit in Desa, care a fost dat afara din casele lui din Desa pe
motivul ca a fost chiabur si mutat la 25 km departare ( Seaca de Camp), unde si-a facut datoria
fata de copiii comunistilor pana la iesirea la pensie. Fiindu- i si primul invatator cel care i-a
deschis drumul in viata, domnul Tita i-a facut o caracterizare ca a domnului Trandafir.
Foarte multi dascali care si-au facut datoria fata de copiii oamenilor sunt trecuti in
negura vremii si nu-i mai pomeneste nimeni. Pentru a intari cele spuse de Ion Tita, profesorul
Mitrica Constantin din Desa evoca in continuare personalitatea acestui mare carturar pe care l-
a cunoscut in perioada cand el era elev iar domnul invatator Ion Teculescu era director.
Constantin Mitrica a vorbit in continuare de personalitatea lui Mihai Constantin zis „
Lache Gazaru” ca un mare rapsod popular atat al desenilor cat si al romanilor fiind trecut in
tratatele Institutului de Folclor. Lache Gazaru a sustinut mai multe lectii cu vioara in fata
studentilor de la Academia de Muzica atunci cand la conducere era un oltean, Mircea
Amzulescu.
In incheiere se da cuvantul domnului inginer Adrian Pop actualmente om de afaceri si
cercetator care a apreciat ca sesiunea de comunicari stiintifice desfasurata la Desa, dedicata
Centenarului Unirii din acest an este o punte de legatura intre cele doua simpozioane organizate
la Craiova, „Obarsia neamului nostru”. Domnul profesor Marin Oprisan multumeste celor
prezenti pentru contributia adusa pentru ca manifestarea
Asociația, Editura și Librăriile

„Avangarda de Sacrificiu” – 2050
Asociația ”Avangarda de Sacrificiu” – Asta-i singura AVUȚIE NAȚIONALĂ neprețuită
„Într-un interval de timp scurt, atenția lumii se va concentra asupra țării noastre”, spunea
Sfântul Arsenie Boca.
Părintele Arsenie Boca – despre Viitorul României
Min. 5, sec. 29
https://www.youtube.com/watch?v=Ni4Avv_Odcw
Adevărul este că încă din tinerețe am colidat prin Europa și Asia și, sincer vorbind, eram
în permanență mâhnit că nu găsisem gânditori profunzi, așa cum sunt în România.
Învățămintele Sfântului nostru Arsenie Boca, Sfântului Nil Dorobanțu, Sfântului Ghelasie
Gheorghe de la Măn. Frăsinei, Sfântului Justin Pârvu, Sfântului Pantelimon de la Măn. Turnu,
Sfântului Iulian de la Schitul Prodromu de la Muntele Athos și multi alții, nu au egal în tot ce-
am studiat până în acest moment, motiv pentru care mi-am propus ca în următorii zeci de ani
să devin capabil să transpun în cât mai multe domenii de activitate umană principiile lor,
repunând astfel în drepturi, de câțiva ani, Universitatea Zalmoxiană, atât de necesară tinerilor
din România reîntregită.
România dispune de „Avangarda de Sacrificiu”, de Moși și Strămoși, de Sfinți și de
Oameni care și-au apărat credința, Țara și Neamul cu toată ființa lor. Sunt convins că toate țările
din lume au avut și au astfel de Oameni capabili, pe care noi trebuie să-i căutăm și să colaborăm
cu ei la modul cel mai nobil și serios cu putință.
Sfântul NIL DOROBANȚU ne transmite că reprezintă simbolul ce va să vină –
AVANGARDA DE SACRIFICIU – capabilă de schimbare în bine a rasei umane, în care
Omenia și Bunul Simț devin LEGI.
http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/24059-Asociatia-AVANGARDA-DE-
SACRIFICIU?highlight=asociatia+avangarda+sacrifici%20u
Asociația „Avangarda de Sacrificiu”, după ce va fi
consolidată la nivelul României reîntregite, ar trebui ulterior
extrapolată la nivel planetar!!!
Merită atenție ideea de a construi Orașul Sănătății „Zalmoxa -
Arsenie Boca” în România, în jurul localității Herculane, de către
Asociația nonprofit „Avangarda de Sacrificiu”, în care cei care au
probleme de sănătate să fie tratați gratuit, astfel încât Spitalele,
Clinicile și Cabinetele Medicale să fie asemănătoare Mănăstirilor,
Schiturilor și Chiliilor Pustnicilor de pe Sfântul Munte Athos.
Cred că este util să dezvoltăm în paralel ambele zone,
pentru că astfel este însănătoșit atât Sufletul, cât și Trupul
oamenilor!!!!!
Din experiența celor câteva mii de nopți albe de căutări de
mai bine pentru toți, după cele câteva zeci de mii de pagini scrise,
de analiză metafizică a multor discuții cu semenii, am ajuns la concluzia că primul pas pe care
trebuie să-l facem împreună este legat de bunăvoința comunicării eficiente.
De ce trebuie să avem numitor comun în comunicare?
Pentru că, de cele mai multe ori, în discuțiile pe care le avem cu cei din jurul nostru, nu
reținem nimic și nu transmitem nimic, din varii motive.
Cum se poate face comunicarea eficientă?
1. Comunicare pe conferințe Skype, pe diverse teme de lucru. Toate discuțiile sunt
memorate în aceste conferințe și pot fi citite ulterior. Adresa mea de Skype este:
adrianpop58
2. Comunicare pe Facebook, dându-ne șansa reală ca și alți semeni să se alăture proiectelor
la care lucrăm. Adresa mea de Facebook este: https://www.facebook.com/zalmoxa.adipop
3. Postăm tot ceea ce discutăm între noi pe forumul www.sfatulbatranilor.ro, astfel încât
toate informațiile să fie stocate în locații ușor de accesat de toți ceilalți
Din punct e vedere neuronal, acest lucru ajută la luarea deciziilor în sinteză, informații
care vin în timp, în orice clipă.
Această Asociație a Sufletului Pur Românesc, pe lângă Sfinții noștri și Românii
Adevărați, care s-au învrednicit să realizeze legătura directă cu DUMNEZEU spre mai binele
Țării reîntregite, a Neamului nostru, se va ocupa și de Eroii căzuți la datorie pe câmpurile de
luptă, consemnați în Cărțile de Aur din fiecare localitate aflată de-o parte si de alta a Prutului.
Simt că această Asociație, odată înființată pe baza unor principii ale Omeniei și ale
Bunului Simț, trăite, reprezintă LIANTUL de unire al Românilor, căutat de mine în mii de
nopți albe...
Principiile de care spun, sunt cele de la selectarea celor care merită să facă parte din
membrii Sfatului Bătrânilor din România.
ÎN PRINCIPIU, pentru a fi alături de noi, trebuie să îndepliniți următoarele criterii:
- Dragoste de Neam și Țară
- Loialitate
- Onorabilitate
- Disponibilitate
- Credibilitate
- Determinare
- Modestie
- Altruism
- Empatie
- Reputație bună
- Claritate în gândire și în comunicare
ÎN PARTICULAR, membrii Sfatului Bătrânilor trebuie să fie:

1. Oameni cu credință în Dumnezeu și înalte convingeri spirituale, capabili să înțeleagă
darul chipului şi asemănării, darul liberului arbitru ca premisă a participării
conştiente la împlinirea destinului individual şi colectiv al fiinţei umane.
2. Oameni iubitori de Neam şi Țară, purtători ai respectului faţă de valorile tradiţionale
– materiale şi spirituale ale poporului de la originile sale şi până în prezent –, faţă
de toţi semenii care au contribuit la propăşirea şi continuitea lor istorică.
3. Oameni capabili să slujească Neamul Românesc cu puterea gândului şi a cuvântului
expus public, prin toate mijloacele creative de exprimare şi toate canalele moderne
de comunicare.
4. Oameni devotaţi fiinţei umane, învăţători capabili de înnobilare prin puterea de dărui
cu altruism semenilor ştiinţa şi experienţa propriei lor vieţi.
5. Oameni de caracter, care îşi respectă întotdeauna cuvântul dat, rămânând loiali
Neamului Românesc şi principiilor care i-au consacrat.
6. Oameni care nu renunţă niciodată să caute drumul optim pentru atingerea ţelurilor
propuse, pentru care nu contează cât au realizat, ci piedicile depăşite şi transformate
în principii de înţelegere corectă şi acţiune eficientă.
7. Oameni cu accentuat spirit de echipă şi simţ al responsabilităţii, dispuşi oricând să
contribuie la rezolvarea în comuniune a problemelor care vizează devenirea întregii
colectivităţi umane.
8. Oameni modeşti, perseverenţi şi conştiincioşi în muncă, care urmăresc cu precădere
calitatea efortului implicat şi nu cuantumul câştigului personal.
9. Oameni care ştiu să abordeze problemele fără înverşunare, fără ură și părtinire, cu
faţa luminată de un zâmbet sincer, oglindă a unui suflet deschis şi prietenos.
10. Oameni cu „cazier moral” curat şi cu conştiinţa împăcată, neimplicaţi în grupări şi
interese ideologice partinice, invulnerabili la presiuni şi atacuri publice.
11. Oameni pentru care „imposibil” nu există, capabili de a găsi mereu soluţii
particulare inovatoare şi strategii generale de rezolvare creativă a problemelor.
12. Oameni capabili să înţeleagă că aparţin unei comunităţi care depăşeşte graniţele
propriei Patrii şi că numai prin înălţarea unui CURCUBEU al spiritului planetar,
guvernat de necondiţionată iubire şi armonică înţelepciune vor contribui la
continuitatea vieţii pe Pământul-Mamă, în relaţie cu valorile “semenilor întru
raţiune” şi cu conservarea nealterată a creaţiei cosmice, prin cunoaşterea Legilor
Belagine.
Asociația, Editura și Librăriile ”Avangarda de Sacrificiu” vor demara cu 2 tineri
”modelați” de mine în Școala Zalmoxa, Școla Omeniei și a Bunului Simț Românesc.
Loredana Pavel și Cătălin Zamfir sunt membri în Sfatul Bătrânilor din România.
DOAMNE AJUTĂ!
Înțelepții salvează România.

Proiectul „Mi-am luat serviciu nou România”
ec. Cătălin Zamfir
România poate fi salvată din actuala situație de către cei care toată viața au muncit serios
într-un domeniu de activitate iar acum doresc sa pună experiența dobândită la dispoziția celor
care doresc RECONSTRUCȚIA ROMÂNIEI.
După cum spune dl. Adrian Pop “Satul românesc are două instituții fundamentale. Cea
a "prostului satului" și cea a "Bătrânului satului". Inteligența nativă a Neamului nostru este
explicată simplu prin acel cuvânt "machia", adică ne-am îndoit de tot ce-am aflat, trecând astfel
orice informație prin mintea noastră profundă, pentru a ne dumiri.
Acest Proiect se adresează în exclusivitate pensionarilor. Nu cred că, după o anumită
prioadă de Timp din Viața fiecărui om, oamenii nu-și mai iubesc Neamul și Țara. Experiența
lor vastă, cumulată în condițiile de supraviețuire din ultimii 50-60 de ani, poate să ajute enorm
la reconstrucția Morală și Economică a României.”
Tinerii din ziua de azi au nevoie de modele, au nevoie de sprijin, au nevoie de îndrumare.
Din totdeauna cunoașterea a trecut de la cei în vârstă la cei tineri, astfel experiența și
cunoștințele dobândite într-o viață de om își găsesc rostul și ajută la dezvoltarea comunității în
care trăim.
Astăzi însă, mai vizibil ca niciodată, prăpastia dintre generații blochează acest transfer
al informațiilor.. Tinerii care au nevoie de experiența și cunoștințele celor în vârstă nu mai au
instrumentele, canalele, pârghiile prin care să ajungă la ei. Cei în vârstă, după o viață de muncă,
se simt inutili.. Și asistă neputincioși la deteriorarea pe zi ce trece a situației din România.
Trebuie demarat un proiect național prin care, pe de o parte, să inventariem și să
strângem într-o bază de date pe toți cei ce doresc să transmită către cei tineri informațiile
dobândite într-o viață de om, iar, pe de altă parte, să facem o bază de date cu tinerii dornici să
cunoască și să învețe din experiența celor vârstnici.
Trebuie să așternem în scris poveștile lor, să îi implicăm în proiecte, să îi organizăm
pentru a deveni utili comunității în care trăiesc.
Dorim să creăm punți de comunicare între generații.
Sunt mii de cazuri de vârstnici abandonați, fără copii sau cu copii plecați din țară. Mii
de cazuri care au nevoie de ajutor în viața de zi cu zi. TREBUIE să îi ajutăm… ajutându-i pe ei
ne ajutăm pe noi! Fiecare om are o poveste de spus, are un loc unde se potrivește.. Trebuie să
găsim aceste locuri pentru fiecare. Fiecare să se implice acolo unde se pricepe și în funcție de
timpul și posibilitățile fiecăruia.
De aici se pleacă la DRUM NOU – la Reconstrucția

din temelii a României reîntregite.
Ing. Adrian Pop
De aici se pleacă, de la Craiova, la DRUM NOU – la Reconstrucția din temelii a
României reîntregite. Noi am înțeles logica pașilor care trebuie făcuți și ordinea lor
cronologică.
Putem să ne alegem orice scop Nobil în Viață. Nimic nu ne împiedică să alegem ce place
sufletului nostru, chiar dacă multora ar putea să li se pară o utopie. Ceea ce este important în
toate acestea, este să nu uităm ce ne propunem. Doar de noi depinde realizarea scopului propus
și, atunci, DUMNEZEU ne va ajuta continuu prin Sfinții săi.
M-am decis, imediat după 1989, să mă ocup de Reconstrucția României Mari din toate
punctele de vedere, bazându-mă doar pe intuiție, seriozitate și ADEVĂR.
Sfântul ARSENIE BOCA spune clar:
„Idealul Adevărat nu este o idee sau o situație viitoare optimă. Idealul este o Ființă…
salvatoare. Este ceva după care tânjești din străfundul ființei tale. Nu avem liniște și echilibru
până nu decidem în timp, ce facem cu Eternitatea noastră. Însă toate idealurile mari au în ele
ceva paralizant: nu te lasă să te preocupi de nimicurile acestei vieți!”
„Adevărul devine Ființă activă, capabilă să ridice Sufletul la alt nivel de existență.”
Am înțeles care este cheia succesului oricărui Scop Nobil ales, reprezentată prin
bunăvoința comunicării eficiente, public făcută, doar în domeniul EDUCAȚIEI.
După o anumită perioadă de timp, când ai cu cine discuta, pașii care trebuie făcuți sunt
în domeniile Sănătății = Hranei și Inventicii, capabili să dezvolte pas cu pas toate celelalte
ramuri ale economiei.
„Sfântul vorbea puțin cu fiecare în parte, la subiect și concret, pentru că nu-și pierdea
timpul.”
„Dacă tu crezi în ceea ce spui…credința ta se mută la cel pe care-l înveți, la cel cu care
stai de vorbă. Este știut că pentru a scoate un gând rău din mintea cuiva, trebuie s-o învălui de
foarte multe ori cu cuvântul bun, ca s-o izbăvești din robia gândului străin. Asta-i calea cea mai
lungă – de la urechi la inimă.”
De-asta este nevoie acum în România Mare, de GÂNDITORI.
România are mare noroc că au existat, există și vor exista

Sfinți, acești Uriași ai Credinței. Ei ne pot învăța cele două feluri
de filosofii, cea a minții și cea a Sufletului. Una fără alta nu pot să
existe, fiind o legătură biunivocă între ele.
Din păcate, nu am văzut prea mulți români care să știe ce
trebuie făcut în conjunctura și mediul actual… din păcate, spun din
nou, pentru că îi caut continuu de 28 de ani și, ca să fiu sigur că îi
voi întâlni, am început să-i „modelez” în Școala de Afaceri –
Școala Zalmoxa.
Consilierii mei, cei văzuți și cei nevăzuți, au meritul că m-au învățat să ridic ștacheta
criteriilor de selecție a unui Om capabil din ce în ce mai sus, fiind convins total că DUMNEZEU
l-a creat și pe-al doilea.
Odată găsiți, avem datoria să împlinim ad litteram o singură LEGE:
Un Om se unește cu un alt Om dezvoltând împreună idei viabile din care să rezulte BAN
CURAT cu BAN CURAT. Când acest lucru devine realitate și toți ceilalți semeni pot cuantifica
aceste realizări material, cei doi se ocupă de trezirea altui Om… șamd… în acest fel, formând
în timp echipe pluridisciplinare capabile să lucreze cinstit în cele trei domenii importante ale
economiei, din care derivă toate celelalte:
1. Educație
2. Sănătate = Hrană
3. Inventică
Cu părere de rău o spun din nou, ca să se rețină bine acest aspect, că am discutat cu mii
de persoane despre pașii logici necesari Reconstrucției României Mari din toate punctele de
vedere și despre importanța comunicării eficiente, continue și făcută public… dar, aceștia fie
n-au înțeles, fie au uitat a doua zi, fie au adormit din nou… neuitând ca, înainte de ”marea” lor
realizare, să mă blameze.
Aceasta este realitatea dură în acest moment.
Restul sunt vorbe inutile, de dat cu părerea în tot și-n toate, adică mama eșecurilor…
Adevărul este că, încă de tânăr am colindat prin Europa și Asia și o spun deschis că eram
în permanență mâhnit pentru că nu am întâlnit gânditori profunzi, așa cum sunt în România.
Învățămintele Sfântului Părinte Arsenie Boca nu au egal în tot ce-am studiat până acum, motiv
pentru care mi-am propus ca în următorii zeci de ani să devin capabil să transpun principiile
Sfântului în cât mai multe domenii de activitate umană.
Forumul www.sfatulbatranilor.ro a fost înființat pentru Reconstrucția României Mari
din toate punctele de vedere.
Mai trebuie știut că nu contează domeniul de activitate pe care-l alegi să-l urmezi, dar
atunci când se întrezărește o mica îndoială în a reuși ceea ce-ți propui, ea devine până la
urmă determinantă, urmând cu certitudine eșecul, mai devreme sau mai târziu…
ASOCIAȚIA
AVANGARDA DE SACRIFICIU
”CE-ȚI DORESC EU ȚIE, DULCE ROMÂNIE,
ȚARA MEA DE GLORII, ȚARA MEA DE DOR?
LA TRECUTU-ȚI MARE, MARE VIITOR!”
Mihai Eminescu
Simpozionul ”Vizionarii Neamului nostru”

este organizat în cinstea eroului nostru,
Domnul General (r) Dr. Mircea Chelaru,
pe care-l iubim și prețuim la Adevărata lui valoare!

Revista Simpozionului "Vizionarii Neamului Nostru - ED", Prima Ediție

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Revista Simpozionului "Vizionarii Neamului Nostru - ED", Prima Ediție

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Simpozionul

VIZIONARII NEAMULUI NOSTRU - ED

Organizatori: Academia DACOROMÂNĂ

Înaintemergătorii vizionari din cronologia atlatodacoromânească

Unde ni sînt visătorii?...

Nu știu, e melancolia secolului care moare,

Căci mă-ntreb, ce sînt aceste vaiete nemîngîiate,

și în bocetul atîtor suflete descurajate,

Te mai simți atras s-aluneci pe aceleași căi bătute,

știi tu încă ce-i viața? Ai avut tu cînd pătrunde,

Ești de-abia în pragul lumii. Ți-i așa de sprinten gîndul.

Dar cînd m-am uitat în juru-mi ș-am văzut că e o boală,

Nu se pierd nepovestite, în năprasnica vîltoare

Și cînd lumea asta toata e o veșnică mișcare,

Gânduri privind spre anul 2050

Rolul familiei în formarea personalității

Punerea bazelor personalităţii în cadrul familiei este determinată de necesitatea

de ascundere (de fapt, ascunderea Basarabilor-Muşatinilor este tulburarea periodică a ordinii

România 100. Ecouri în oglinzi venețiene.

Craiova, 15-20 octombrie 2018

„De ce să fiţi voi sclavii milioanelor nefaste,

De ce uitaţi că-n voi e număr şi putere?

Mihai Eminescu, Împărat şi proletar,

Mă întreb dacă o fi o simplă întâmplare că acest strigăt de revoltă al lui Eminescu, de

Bucureşti, 12 iunie 2018

Mihai Eminescu – a(l)titudine poetică și vizionară

SARMIZEGETUSA – CAPITALA PĂCII MONDIALE

În concepția Moșilor și Strămoșilor Neamului Românesc a existat conceptul: ”că, după

1. Asociația ”Arta Zalmoxa – PICIUMANI”

Proiectul – OMU – Renașterea Societății Umane

Scrisoare de intenție privind necesitatea semnării Protocolului de PACE la nivel Mondial,

Tinerii ”modelați” de mine în ultimii 28 de ani în Școala de Afaceri Zalmoxa, Școala

Turismul în România - Agenția de turism de

SLOGANUL AGENTIEI NOSTRE DE TURISM DE EXPLORARI este:

Planul de lucru – Înființăm Agenția -Agenția de Turism și Explorări Sarmizegetusa -

- O sa avem propriul nostru parc auto.

Clubul exploratorilor Zalmoxieni

1. Clubul tinerilor meseriași și antreprenori Zalmoxa

2. Clubul Exploratorilor Științei Creștine, Științelor Sacre, Metafizicii, Științelor de

3. Clubul căutătorilor "Originilor Neamului nostru" Zalmoxa

4. Clubul vizionarilor Zalmoxa - România Virtuală, Planeta Virtuală

5. Clubul "Cultul Eroilor Neamului nostru" Zalmoxa

6. Clubul Medicinei energo-informaționale Zalmoxa

7. Clubul de astronomie Zalmoxa

8. Clubul de robotică și IT Zalmoxa

9. Clubul de speologie, alpinism și drumeții montane Zalmoxa

10. Clubul căutătorilor de comori Zalmoxa

Alimentul nostru, medicamentul nostru

Tot în acest concept ar trebui să se încadreze și Suplimentele alimentare ca și

Alimentele, aditivii alimentari, pesticide, metale grele, oxidanți puternici

Modele actuale de nutriție umană

Alte considerente cu privire la nutriția viitorului

Câteva reguli generale pentru o nutriție sănătoasă și pe înțelesul tuturor:

- Este bine să acționăm responsabil și să cunoaștem fiecare ce înseamnă consumul exagerat

Energetica românească la nivelul anului 2050

4. Viziunea viitorului (2050)

„Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,

România 2050 – Țara Universităților Zalmoxiene -

Tinerii ”modelați” de mine în ultimii 28 de ani în Școala de Afaceri Zalmoxa, Școala

Internaționale de PACE, la care să participe din ce în ce mai multe Guverne și Președinți de

România 2050 – Țara Orașelor Sănătății Zalmoxiene

1. Dumnezeu dă dreptul la viață. PUNCT.

Un proiect al Constituției Dacoromâniei-Daciei