Sunteți pe pagina 1din 64

Cartea Vietii

,
IV

Adolescenta ‘
(partea a II-a)

©Th3Mirr0r
Cartea Vietii
,
IV

Adolescenþa
(partea a II-a)

©Th3Mirr0r
Această carte urmează a  tipărită.
Distribuirea gratuită a sa,
în format digital, este permisă,
atât timp cât mi se respectă drepturile
de autor şi fără implicaţii comerciale.
Cuvânt Înainte
Acest proiect, “Cartea Vieþii” , a fost înfiinþat din dorinþa
de a oferi, în prim plan, perspectiva vieþii, parcurgând etapele
principale care stabilesc destinul unui suflet. Desi , viaþa unui om
este mult mai complexã, structura acesteia fiind dincolo de cuvinte,
cãci n-ar fi cãrþi îndeajuns încât sã cumuleze sistematic atâtea
drumuri întortocheate, care i se astern
, în calea Firii, am dorit ca
prin aceastã lucrare structuratã în mai multe volume, sã subliniez
unele aspecte pe care le-am considerat esenþiale.
În acest capitol, voi trata factorul cheie, care precede o altã
perioadã, din viaþa unui om: “Adolescenþa”. În aceastã
conjuncturã, structuratã în douã pãrþi, se reflectã nu doar nevoia de
educaþie, ci chiar si
, aceea de a iubi si
, a fi iubit – în contextul deosebit
al despãrþirii de tot ceea ce a format copilãria, astfel, subliniindu-
se dorul de sat, apoi chiar de prietena dragã – si , totul, pentru o
cauzã nobilã. Aduc un strop de bucurie în inimile celor care au mai ,
mare nevoie…Aceastã carte o dedic tututor iubitorilor de artã, prin
orice formã a sa naturalã, în special formele scrise ale poeziei, în
rimã sau fãrã. Fie ca mulþi dintre artistii necunoscuþi încã, ai
neamului românesc, sã facã la rându-le, o artã, lãsând-o în vederea
tututor, nestingheritã, aducând la luminã însãsi sufletul lor!

(2014)
Petrea Marian Iulian
(Th3Mirr0r)
Partea I

Anii
de liceu
“Trecuseră anii, degrabă!..
Sublima despărţire de sat,
A zării, departe, cocioabă,
Cu luna, sub cer înţesat

De tren - fremătând ca un duh,


A suului veşnic, aparte,
Talaz care saltă-n văzduh
O slovă încinsă-ntr-o carte –

Iar dorul mi-l prinde, mereu,


Un dascăl plecat dintre noi;
Revin cu-amintiri din liceu,
- Şi strâng un buchet, de la voi!.. ”
7

Floare de sânge
Şireată, îmi sare în braţe,
Se vâră în mine şi plânge,
Gustând o floare de sânge,
Petale-ntre buze, să-nhaţe..

- Şi nici nu ştiu, măcar...


De ce le-o place puterea,
’Poi plâng, când apare durerea?
Îşi ‘nalţă vreun vis, spre Icar?!..

Ce rodii clipesc, pe la pleoape,


Ştergând suspinări, peste umăr,
Încleştând mânie cu-aromă de măr!
Sărutu-i, în ceruri, m-a-ngroape!..

Cu teamă-n priviri, se ridică un altul,


Din mocirla de porci care ţipă,
Spre soare de ceară, o frântă aripă...
Şi floarea de sânge, - şi Cerul, Înaltul!..
8

Trufandale de mai
Se satură raze, cu guri,
Pe-a umbrelor, frânte odăi,
Ce-şi rup între ochii tăi, răi,
Încinse priviri, către nuri.

Aieve te-mbie-n culoare


De taine pe calea lactee,
Sub lâna de aur, pe Marea Egee,
Trufandale de mai, în culoare!..

- Şi-ţi şterge în treacăt o rază,


Nălucă-ntr-a lumii de-atlaz,
Ce-ţi scurge sărut pe obraz,
Ori tâmple-adăpate-ntr-o oază!..

Priveşte cu teamă, spre mine,


Fiorul, i-l simt, când tresaltă,
Sub pieptu-i - talaz care-mi saltă
Trufandale de mai, sub lumine...
9

Mândria ta, nebuno!..


Ori tu, sălbatecă fiinţă,
Ştiut-ai rostul scurs din larma vremii,
Când tainele cereşti legat-au lumii,
Ghemul de vise - în pieptu-le, voinţă?!..

- Căci ochii tăi nu-mi scaldă fericirea


De care toţi, savanţi, vorbesc ades,
Scăldând neţărmuiri cu paseri care ies,
Să guste-n slave scrise, nemurirea..

Şi nici nu îmi tresare clipa-n ceas,


Să deie nume vag, eternităţii,
Să-mi steie-n loc lucirea vieţii,
Cu frântele iubiri, cari mi-o rămas!..

Ori gânduri izvorăsc - a cercetării trude,


Cu patima-ncleştării, ticăind în pieptu-ţi,
Am fost prea astei lumi, eu, bietu-ţi
Hoinar, a inimei din urma-ţi, crude?!..
10

Mãrul discordiei
Şi totuşi, o priveam, ca pe o pasăre,
Înfipt-a ramurilor, cuib numerotat,
De vânt hoinar, prin mărul cel rotat,
Ce-n treacăt, cânturi, lasă, libere...

- Că poate doar aşa, ar înţelege..


De ce tăcerea mea, îi sfredeleşte ochii,
Din inima-i, rupându-i aşchii,
Când fruct oprit, îmi va culege -

Şi oare-atunci, va se-ntreba, în taină,


De ce mânia sa, cuprinde-n firea-mi,
Măcar o lacrimă, să-i ard iubirea-mi,
Într-o îmbrăţişare-ntr-a mea haină?!..

De ş-ar lăsa mândria-i, deoparte,


Discordia-ntr-o frunză, i s-ar frânge,
Cu-n vierme elegant, care ar plânge
De doru-i, printre ramuri, şi-l desparte!..
11

Sub zale-nfierate
Încă mai râd, înspre mine, mişeii,
- Dar lesne-şi înnoadă cuvintele-n gâlci,
Cu-n rânjet de fălci, ca-ntr-un bâlci,
Când toţi, uluiţi, privesc căluşeii;

Şi-mi urcă mânia, prin tâmple:


Mi-aleargă cu setea-i de sânge,
Când pumnul în oase, se strânge,
Sub zale-nfierate ce-l împle;

Dar tac. Şi-n tăcerea-mi, îngheaţă,


Priviri ce-mi dispar, la aflarea-mi,
- Şi murmur răvaş din suflarea-mi:
Dragonul de jad, răsare prin ceaţă.

Iar ea mă priveşte, cu patimi,


Strângându-se-n piept de războinic,
Cu platoşă-n zboru-i destoinic,
De-mi arde ofrande de lacrimi...
12

Nimic nu-i real


A tăcut. Cu ochi ridicat înspre ceruri,
Căutând să-nţeleagă o parte a lumii
Ce-şi schimbă mereu, în murmurul vremii,
Blândeţea-n sadism, necinstea-n onoruri -

Şi totuşi, schimbarea survine din teamă,


O luptă a minţii – cu oastea-i de gânduri,
Când lesne-şi agită un haos în rânduri,
Structura-i, spre cosmos ce-o cheamă...

Tot singur, rămas-a, pe-o plajă încinsă,


Cu gânduri ce-aleargă departe,
- Şi mâinile strânse-ntr-o carte,
S-o simtă. În zare, ca marea întinsă...

„Nimic nu-i real”, rosteşte în vânt,


Cu ochi înroşiţi, lăcrimând în tăcere,
Ca sufletul viu, cu teamă, când cere
La ceruri, dreptatea. Şi află cuvânt.
13

Mirajul de la marginea mãrii


S-aude-o sirenă, din mare.
Şopteşte-ntre valuri, cu leacuri,
Bând spume, din alge, de veacuri,
Miraj ce se pierde, în zare -

Şi-un soare îşi face culcuş,


Sub scoici sidefate de straturi,
Sclipind peste ţărmuri, alături,
Visări ce-au chemat pescăruş...

În cer, de se strânge, s-apleacă,


Cu zbuciumul mării, pe urma-i,
Cu fluierul zării, la turma-i
De nori cari se strâmbă şi pleacă,

Iar paşii, pe plajă, se pierd,


Spre pâlcuri de turnuri încinse
De-a lumei gândire, învinse,
Miraj, depărtării, de-i ard...
14

Rupturã-ntr-a lumii
schimbare

Un dascăl îl rupse, din ghemu-i de gânduri,


Când mâini tremurânde, pe umeri, i-apasă,
Privirile blânde – sub ceafă de-Ilasă
Adânci aşteptări, labirinturi de ziduri -

Şi tac pescăruşi, avântaţi dintr-o carte,


Sub geamătul mării, cu stihuri de valuri,
Lovind rugi în pietre, cu soare la maluri,
Un vis într-un vis, ce lumi îşi desparte;

Coperţi ce se-nchid, în purpura vremii,


Îşi farmă lumini de slăvit policandru, -
Cristale răsfrâng peste chip, copilandru,
Ascuns paradis, de fala deşartă a lumii.

În clasă, s-aşterne îndat’, liniştire,


Când râsul le uscă, un soare-arzător, -
O voce-nfundată, de-un grai sub vapor,
Când valuri se sparg, către ţărm, asuprire...
15

Neînsemnãri
de pe sub valuri

„Şi ce studiezi tu aice, băiete,


De nici nu ţii samă de vorbele mele?
Ori poate la mintea-ţi, îţi cad aşa grele,
De nu le-nsămnezi, prin caiete?!..”

Iar vocea sa cade, cu dangăt în clocot,


Vibrându-i în creiri, zvârlindu-l ‘napoi,
În lumea reală, de-l paşte-un război,
Cu zvâcnet de-aramă şi corbi sub un clopot;

Că-l scutur-a lumei, privire de foc,


La sarbădu-i far, de-al mării talaz,
De-i rumpe-ntre frunte sclipiri de atlaz,
Când timpu-i răscruce şi viaţa-i stă-n loc.

Da’ bietul de el – ‘şi-ntinde o mână,


S-arate cum cartea-i, la suflet cetire,
Sclipiri de pe plaja-i, a soarelui fire,
Cum murmur din valuri, sentinţa-i amână...
16

Frânturi de ceas, în potire


Se pare că totul se schimbă,
În clipe uzite-ale vieţii,
Ce-ating precum vârful săgeţii,
Palat de cleştar, pe sub limbă,

Că slovele cată venin de vulcan,


Ori gheizere frânte spre ceruri,
Ce-mprăştie-ntr-a firii, sub coruri,
Un chiot spre coapse divine-n cancan -

Sau faguri de miere, cu arc de cascadă,


De-şi varsă uitarea-n potire de aur,
Ambrozia sântă a marelui faur,
Cu loc de plăcere, în hău, când să cadă?

Aşa se schimbară-ntr-un ceas,


Din ziua în care.. un dascăl, cetire,
Le dase spre suflet, - vărsând din potire
Frântură de iad şi de rai, într-un glas...
17

S-a
, inimei, s-a
, minþii..
Ţeluri măreţe, se-nfiripă,
Pe băncile-aşternute-n labirint,
Cu pânzele-ntr-a vântului alint,
Îndepărtări ş-a ochilor risipă...

Dar aştrii vii, sticloşi, de copilandru,


Priveau neîncetat, către apus,
- Acolo, un' corăbii.. s-au tot dus...
Spre un tărâm ascuns de-un policandru,

- Ş-al zărilor încinse-i îndrumarea,


Cu dascăli care lumii, i-a împarte
A vremilor ştiinţă, prinsă-n carte,
Aşa cum farul luminează marea;

În lumea lor, de inime deschise-ar cere


Măcar o picătură plină de-asfinţit,
Dintr-a cunoaşterii putere-au mărunţit
Luciri de minţi ş-a soarelui tăcere!..
18

Rodesc iar, copacii vieþii..


La ecumeni, degete-mpreunate,
Sădesc sămânţa dragostei ş-a urii,
- Ca peste ani, copaci, literaturii,
Rodească-n ramuri fructe-ngreunate

- Şi din rodirea lor, să ’nalţe slavă,


Din slovele-aşternute peste tronuri,
Cu robele silabelor, decoruri vii de tonuri,
Sub marmore de jad, topite-n lavă,

- Căci îngeri vechi şi noi, aduce-vor lucire


Izvodului din răsuflări de piatră arsă,
- Ş-a lumei taină, pururi, de-şi revarsă,
Nemărginiri de-a firei dau cetire:

„Când tu, luceafăre, îţi lunecai pe-o rază


O ’naltă sferă-n umedul pământ,
Din zbuciumul de valuri, legământ,
Doar duhu-ţi strânge-o clipă de amiază!..”
19

„Si
, ce-ar fi dacã..”
Când vechiul Plătan se-ntindea către lume,
Cu ramuri întinse pân’ la capătul său,
Izbind rădăcini sub pietre zvârlite în hău,
Săcrate, la margini, căta adâncime...

- „Şi ce-ar fi dacă” timpul ar trece,


Cum tainic luciri se-ncongioară, pe trepte,
Discipoli de umbre aleargă, sub drepte
Alegeri şi legi scrise-n marmoră rece?

- Da’ nici chiar Tăiatos, de-ar şti să răspunză,


N-ar zice că forma e formă – structura-i,
- Esenţa-i, esenţă! Cum zice, cu gura-i,
Uclid, cu o taină, arzând ca o frunză!..

Şi apa-i, doar Apă, pământul, Pământ,


Ca-n vechea Atenă, hulită de toţi,
Cu temple bogate, prădate de hoţi,
- Iar zeii, doar vorbe-aruncate în vânt...
20

Sub legi si
, jurãminte
La porţi de aur, medici stau de veacuri,
De jurământ, legaţi, către bolnave umbre,
- Centauri ce gonesc spre locuri sumbre,
De-amestecă-ntre raze tâlc şi leacuri;

În fruntea lor, Ascepiu, făr’ de veste,


Pomadă-şi prinde-n rana-i sângerândă,
Cu sceptrul încleştat în mâna-i tremurândă,
S-arate lumii trista sa poveste,

Căci scris a fost, să fie al pierzării,


Sub legi ascunse ochiului lumesc,
Unde firescul se preschimbă-n nefiresc,
Când Hipocrat plângea la malul mării...

Da’ nime’ n-ari să steie-n calea firii,


Cum nici chiar murmurul de spume-n valuri,
Lumini şi umbre, n-ar schimba-ntre maluri,
Fără de soare frânt, în ceasul despărţirii...
21

Înfrânta pace a lumii


O stea dintr-o stea, se prinde-n triunghi,
Cu zale de timpuri străvechi, ruginit,
Înfipt între slove, sub stâlpi de granit,
Din coastele rupte ş-al inimei junghi -

Şi-n pieptu-i, amurgul, înfrânge,


Cu ochiul ceresc, de peceţi, ferecat,
S-adune-n puterea-i, cu demoni, regat
În lumea ce zborul, i-ar frânge.

S-agită-n abisuri, oştirea cea sumbră,


Dar tot sub inel, la picioare-i, se-nchină,
- Căci până şi moartea-i divină jivină,
Lucirea de-şi varsă-ntr-o cobră, la umbră;

Doar Solomon strânge în piatra cea arsă,


A vremii cetate, sub cari s-au tot scris
Războaie-ntre oameni – când toţi au promis,
La rându-le, pacea – şi fost-a o farsă!..
22

Frânturi de adevãruri
De-ţi prinzi a ta minte, de-o carte,
Să afli mistere-ntre slove ce urcă
Spre vălul ştiinţei ce lumea-ţi bifurcă,
Când vremuri, cu gânduri, desparte,

Să ştii că misterul ascunde în sine


Frânturi de-adevăruri, prin sensuri,
Iar stâlpi de iluzii, făr' de răspunsuri,
Se-mbie cu daruri, în goană spre tine -

C-a lumii cetate, e plină de hoţi!..


Statui ce se 'nalţă spre ceruri,
Cu jilţuri 'nodate-n onoruri,
Metanii adânci, - da' slugi erau toţi!..

Istoria-i falsa cunună, la regii trădaţi,


Sclipind diamante furate de-un veac,
Sub chipuri plecate, sub slove ce tac,
Spre umbre ce şad ca vechii soldaţi...
23

Fug gânduri de miere amarã


Stă singur în bancă, de ceasuri;
Nu-i nime' cu el, în pustie,
- Iar viaţa-i - doar Cerul, mai ştie!
Fug gânduri, cu murmur de glasuri;

La ce-i foloseşte ştiinţa?!..


Priveşte-n fereşti, fără teamă,
Ş-a Vieţii răsuflu, îl cheamă,
Sub raze, să-i prinză fiinţa...

"Mai bine aşa, va să-ţi fie,


Departe de toţi şi de toate,
Căci lumea, nebun, te-a socoate,
Râzând sau privind cu mânie!.."

Da' încă-i răsună-n urechi,


A lor vorbe-n treacăt, ocară,
Cu râset de miere amară,
Sub norii ce pleacă-n perechi...
24

Goana unui clinchet


Când clinchete sună prin goluri,
Cu semne din mâini fluturânde,
Se-ntoarce-n priviri surâzânde,
O clipă, cu goana-i pe holuri.

Lipită aproape, cu umbra-i,


Se schimbă-n ghivece cu flori;
- Ş-ai vrea dintr-odat’ ca să zbori,
Să prinzi, ca şi îngerii, grai...

Atunci, vei mai şti tu, vreo taină,


A vremii ce-ţi trece ‘naintea-ţi,
Fantasme desprinse din mintea-ţi,
Petale de-ţi strânge-ntr-o haină?

Ori doar vei goni, precum clipa-ţi,


Pe holuri de gânduri când schimbă,
A umbrelor larmă, de-şi plimbă,
Un clinchet de vânt, sub aripa-ţi?..
25

Sub fus de smarald


Mereu s-ascundea după gene;
Sucit printre plete bogate,
Un gând către el, se abate,
Cu ochi de smarald, dintre pene -

Da’ oaia cea neagră, minune!..


Avea, în sfârşit, cânt de fluier,
Sub şuba cea blondă, din caier,
Ce-l strigă din zare, pe nume!..

Şi-n fus, de se-nvârte, cu lumea-i,


Cum visele-n noapte aprinse,
Ori stelele-n versuri desprinse,
Priveşte sfios, către fruntea-i -

Nu-şi vede-ntr-acolo destinul,


Că spume s-agită-n sprâncene,
Cu val de smarald, pe sub gene,
- Şi nime’ nu-i ştie chinul...
26

Aprinsele vise
Zburau avioane, prin clasă.
Cu scrieri, cu gânduri, cu doruri,
Sub bănci, printre rânduri, din zboruri
De vise, ce-n treacăt, se lasă..

Ca-n foile rupte din cărţi.


Cu rosturi, cu fire, cu-aripe,
De ceasuri, uitate-a lor clipe,
Prin lumi ferecate de porţi...

Nu-i vreme ca toţi să-şi aprindă,


Din zboruri, un gând de nălţare,
Cu rugi, sub mărmuri, pe-altare,
De inimi fugare, cu minţi, să le prindă -

Nu-i chip de-nchegat viaţa lor,


Cu rânduri, din sipet de gânduri,
- Cum nici într-a lumii, să-nduri,
Aprinsele vise, cu umbre, lumine ce mor...
27

Reflux de uitate povesti


,
Se zbat cu nisip în fereşti,
Castele-ntr-al minţii culcuş,
Căci ţipă gingaş pescăruş
A mării uitate poveşti,

Când val după val, clipe scurge,


Din spume-aurite, chemării,
Cu murgul de raze al zării,
Nechează însemne-n catarge,

Iar ochii, 'ţi-mbie-n smaralduri,


O poftă să sorbi ne-ncetat,
Ambrozie-n gând cercetat,
Reflux peste-al scoicilor falduri;

Răzbat cu scântei, ca-n poveşti,


Pe coame de gânduri ce mor,
- Ş-a umbrelor scâncet de dor,
Te-ntreabă de-n clasă mai eşti...
28

Pierind într-o vatrã


Liceul, în urmă, îşi lasă,
Cu raniţa-n spate, povară..
Şi-alinu-i, o briză de vară -
Se-ndreaptă agale spre casă…

În paşii de umbre, se pierde,


Pe-ntinse poteci, de prin parcuri,
Un’ şade-agăţat, printre arcuri,
Triumful statuiei ce arde,

Căci pieptu-i deschis, îşi topeşte,


A vremii cetire de sorţi,
Cu facle de clipe la porţi,
Tot ochiul deschis, de-l răpeşte;

O inimă zbate în piatră,


Cu murmur, din marmori, amor,
- Ş-acolo, făr’ de-aripe, cobor,
Pierind, când ardeam într-o vatră…
29

O pasãre-duh
Plutea, printre nori călători,
Cu-aripe muiate în gânduri,
Cu pene-ncleştate, pe rânduri.
Luceferi, piereau, căzători.

Se pierde şi ea, prin văzduh,


Când soarele-i geme-ntre raze,
Scăldând peste lume topaze,
A inimei pasăre-duh...

S-adună poeţii, pe rând,


- Şi pene-ntr-a mării cerneală,
- Şi slove-ntr-a plajei beteală,
Se scurg, pe-o frântură de gând.

Ş-a lor firipare, sclipeşte,


Sub tainele prinse de valuri,
Cu muze desprinse, la maluri.
O pasăre-duh, se iveşte...
30

Albastre luciri
Se desprind, cu topaze-ntre valuri,
Meduze lucide, cătând spre lumină
Un caier de alge, părând că-şi închină
Nisipuri gonind spume, spre maluri -

Şi ţipă golaşele mantii de scoici,


Adânc încleştate-n arginturi,
Sub brize chemând sub alinturi,
Sirenele mării, divinele doici...

Sub cer, păleşte lucirea albastră,


Cu urme de paşi, pe nisipul flămând
- Ce-nghite-n culoare, crescând,
Un soare, în lumea-i sihastră,

Cu zbateri de clipe, uitate cărări,


Spre murmurul inimei, farmec,
Rupând orizontu’-n amestec
De gânduri răpite de flăcări, în zări...
31

Crâmpeiul
Sânger un gând, când mă ’nalţ către cerul
De care mă prind, frânturii de timp,
Cu lira-mi de stele-n Olimp,
Să sorb, ca un înger, eterul...

În piept mi se zbate cu-n geamăt


A pulsului odă, cu sânge de murg,
Veşmânt într-o venă tăiată-n amurg,
Cu norii de gânduri, în freamăt...

Pe fruntea-mi, sub pietre de onix,


Umbre-n balanţă deplâng pe Adonis.
- Şi tac. Cu sărmanul Dionis,
Călător, dintre stele, spre Stix...

Şi sângele-mi curge-a luminei,


Ferice al lumii, mi-s eu,
Nu-s om. Nici înger, demon, ori zeu.
Ci-n spaţiu şi timp, un crâmpei.
Partea a II-a

Ale noastre
scrisori
“Ce dor, ne uneşte-n văpaia-i,
De vise, şuviţe rebele,
Al vântului murmur, când ploaia-i
Doar slove izbite-n zăbrele?

Că freamăt’-a lumei condeie,


Cleştare-ntr-a visului nost’,
Pe fruntea-ţi, sărutu’-ţi-a deie,
Din frântu’-mi ş-a inimei rost!

În treacăt, de scrisu-ne-am dorul,


A vorbei ‘nainte-ne-a-n rând,
Veşmântu-ne-aduce-va-n zborul,
A clipei vărsare-ntr-un gând!..”
35

De tine, departe
De tine, departe, mai sunt!..
Cum Ceru’-n Pământu-i,
Hotar, între munte şi mare,
Topind orizontul cărunt...

Şi mă topeşte, de doru-ţi.
- Un’ mi-erai, tu, ferice?
Purta-vei în visu-mi, cărări,
‘Nălţări, astei lumi, întru zboru-ţi?

Zburai, tu, visarea mea dulce,


Dar eu, tot departe de tine.
- Şi zac, - strâng o pernă în braţe,
Aproape, - la pieptu-ţi m-o culce!..

Tu cuib, fă-mă, strânsă-ntre ramuri,


Să-nvăţ a cânta-n urma ta,
Cu inima-ţi prinsă-ntr-a gându-mi
Maree, cu zbuciumul tău peste vremuri...
36

A depãrtãrii, eu..
A marmorei chip, ars de-un zeu,
Pecete, şăde-va-i, de-a umbrei,
- Ş-a pururi, de doru-ţi, suspin,
Sub cer, depărtării, ţi-s eu...

Să ştii, a mea dragă fiinţă,


Cereasca-ne boltă, e plină
De murmurul meu, dintre vremuri,
Supus 'tra divinei voinţă,

- Şi spaţiul, de-ar şterge-ntre stele,


La margini, cu doru-ne-aprins,
Lucirea-i, ne-ar strânge-ntr-a clipei,
Că-n vis, noi pierit-am sub ele..

Da' ţie - a depărtării, de-oi fi,


Ca soarele, lunii, pe veci,
În doru-i, eclipsa de-un veac,
Pe un' mi te stingi, oare-oi şti?..
37

Al meu drag
Au bine ţ-a fi, al meu drag,
Acolo un’ marea-şi revarsă-n scântei
Din valuri, suspinu-i, - un cânt de pescar,
Pe-un zbucium de zări ce te-atrag!..

Aice, doar codru’, cu-n murmur,


Te ţipă-ntr-a crengilor sfadă,
Când vântu’-ntre ele-mpleteşte..
Al meu glas, dintr-a inimei, tremur...

- Ş-al meu drag, privesc înspre lacul


Ce-şi stinge sub unde, cărări,
Din norii vremelnici, iatacu-ţi,
Cu soare pe-un’ dormi, precum macul;

Când murgul, chema-ţ-ai aproape,


Sub tropot din slova-mi pe plajă,
Să-mi strângi din petale, vreo taină,
La pieptu-ţi, şirag, a mă-ngroape!..
38

A mea dragã
Străin îs de urma-ţi – şi-n sat..
Când umbră-mi te plec, a mea dragă,
Cu-n murmur de vânt, îţi cuprind
O lună pe-un gând, într-un hat -

Ş-a firii-ţi, îndat’, înserarea-mi,


Îmi scurm-al tău suflu-n nisip;
Când farul, lumine-ţi, îmbie,
Spre stele te-ndrept, pe cărarea-mi.

- Ori şoapta-mi, să ştii, fericito,


În treacăt, numi-mi-te-a dragă,
O, tu, cea de-acuma-mi, străină,
Ce mintea, îndat’, mi-ai sucit-o!..

Da’ eu, cu sărutu-mi pe fruntea-ţi,


Mereu, te visai, a mea dragă,
Sub valuri în zbucium, la ţărmuri,
Să-ţi prinz al meu gând, dinaintea-ţi!..
39

Pe-a noastre cãrãri


Cuprinsu-ne-a clipe-ntra vieţii
Cărări aşternute de vremuri;
Străbat cu lumine, prin spaţiu,
Cu aştrii scăldaţi frumuseţii -

Şi se-ntind, pe-a noastre cărări,


Cum lumea, cu-a sa mărginire,
Preschimbă-ntr-a timpului neant,
O mie de zori, prin cămări,

- Că măsură totu’-ntr-a firei


Structură-n izvodu-i, lucire;
Ori număr încheagă, din taina-i,
Al şaselea nouă-ntr-un trei.

Ori noi, străbătut-am de-o vreme,


Cu gândul, a lumei zvâcnire,
Cu suflul, mărginirea-i, fărmând,
Pe-a noastre cărări, din poeme...
40

A nopþii, rãsai
Se stinge-ntr-a bolţii hotare,
Visarea-ţi, - tărâm să-ţi zidească,
Cu stele-nşirate-a câmpiei,
Când inima-ţi bate mai tare...

În taina-i cuprinsă, a nopţii, răsai,


Ca luna închisă-ntr-a apei oglindă,
Cleştaru-i cel rece-a-ţi cuprinde
Luceferii dragi, ce-n lume-i visai!..

Tu, ochii, ţi-i prinde-ntre ei,


Scurgându-ţi lumine de gânduri,
La marginea lumei, sub harfa-mi,
Ce-n murmur, i-adoarme-ntre zei!..

A nopţii, răsai, sub lună ferice,


Ca lebăda-n floarea-i de lotus,
Când umbra-i s-aşterne-n luceferi
- Şi voalul visării, pe fruntea-ţi, ridice!..
41

A cedrului jertfã
La noi, urlă vântul, prin codru;
Pesemne.. în taină, te cată,
Să-ţi strângă-n pocalu-i de ramuri,
Ambrozia frunzei de cedru...

Doar el, singuratec, pe-un dâmb,


Îşi trage-n amurgu-i, vioara-mi,
Din ramuri de cedru, sucite,
- Ş-arcuşul.. un fulger de plumb!..

Lucirea-i, despică o candilă-n timp,


Cu jertfa-i, uleiul, din scoarţă,
Ca templul lui Iahve-n veşmântu-i,
Sclipind al Talmudului nimb -

De-şi strigă averea, prin ploaie,


Cu hainele rupte prin ramuri,
Te cheamă să-l vindeci de moarte,
Când umbra-ntr-un tunet, ’i-ndoaie...
42

A noastrã casã din copac


O lună plină, către noi, s-aprinde;
Doar chipul său bălai, de îşi întoarce,
Când ciripesc privighetori la cuiburi,
Din lumea-i sa de vis, ni se desprinde...

Ori din visarea-i, dulce-a noast’, coboară,


Cu raza-i blând’-a chipu-i, se-mpleteşte,
Iar bolta nopţii toarce-n fus, luceferi,
‘Tra noastră casă, veşnica-i comoară -

Şi printre ramuri, pe-unde flori de tei,


Se prind la dans cu umbre, sub scufiţe,
Ades te cântă vântu’-n geana lunii,
Iar eu mă veşmântez cu vălul Afroditei,

Ca pe un veac, să-ţi strâng o amintire,


Cu dor de-a noastră casă din copac,
Pe-unde visam cum luna se desprinde,
Din clipa noast’ ş-a bolţii neclintire...
43

Cercetând vechiul tei


Când stam şi priveam vechiul tei,
De gânduri, răpit, printre ramuri,
Al frunzelor foşnet, în vânt,
Îmi prinseră-n flori, anii mei...

Îmi leg a mea fire-n pământ,


Când cerul mi-apas'-al meu piept,
Că-mi murmur'-adânc, rădăcini,
Înfipte-ntr-a ierbii veşmânt,

Iar ploaia-şi revarsă îndată,


Un glas argintat, clipocind,
Prin straturi de-ncinsa mea scoarţă,
În tâmple, zvâcnindu-mi, deodată...

- Ş-a mea cercetare de floarea-i,


Îşi leag'-o poveste-n romanţă,
Cu murmur de ploaie, răsuflet..
Şi gânduri răpite-n culoarea-i...
44

Hoinare mreje
Sub cer, privesc, la margine de-umbrelă,
Când norii plâng păcatele pământului,
În larma vântului, împrăştiaţi prin lume,
Cu tunete-nflorate-ntr-o dantelă...

În urma mea, fantome, se agaţă,


Hoinare mreje, răstignite-n fulger,
De scurm’-a lumei strâmbătate,
Izbind vâlcele ce-mi răsar în faţă,

Că poate-aşa, s-or frânge-a depărtării,


Lăsate-a firei scâncete doinare,
Fără de rugi închise prin sipete
De inimi roase-n craterul uitării...

- Când înaintea-mi, fruntea-n grele picuri,


S-avântă într-un cuget, înspre tine,
În tâmple-mi schimbă zvâcnetul de viaţă,
De-mi pier ş-a mele gânduri, să te bucuri!..
45

La marginea mãrii, de-as, fi..


De-un tremur, îmi prind printre bucle,
Visarea mea dulce-n mătăsuri,
Cu firave scoici dantelate,
Desprinsele alge, din facle...

Şi gându-mi, spre tine, ‘mi-ndrept,


Ca farul din marginea mării,
Sclipind între valuri, corăbii,
Cu luna zbătându-i în piept;

O clipă, de-aş fi pescăruşul,


Ce-n zbaterea sa, se scoboară,
Cu strigătul său disperat,
Pe plajă, să-şi afle culcuşul,

- Aieve, tu mâna, ţ-ai strânge-o,


Să prinzi dintr-o dată suflarea-mi,
Cu-n vis într-un vis, al meu zbor,
Ş-aripa-mi, cu doru-ţi, ai frânge-o...
46

Nãlucã, în spaþiu si
, timp
Valuri se pierd, sub lacrima zării,
Captive prin spaţiu şi timp;
- Îs liber, mereu să visez, ca şi ele,
Pierdut într-a tainelor mării...

Corăbii plutesc, peste câmpuri


De alge ce pleacă departe -
Pe mine, din lume, mă scoate,
Cu voaluri încinse, din aburi;

Când valuri se zbat, a cătării


De ţărmuri cuprinse-n nisip,
- Pe-un zac, de la oşti, izgoniţi,
Scarabei încleştaţi neuitării,

- Atunce şi eu, tot mă pierd,


Nălucă-ntre spaţiu şi timp,
- Din sipete, vise-mi desprind,
Sub lacrima zării, să ard...
47

Gonesc fantasme,
sub un fulger

Se varsă norii, tropăind pe streşini,


Cu larma lor, de-o vreme, nechezând;
- Iar vântul, rugi deşartă, murmurând,
Împrăştiind aromele din vişini...

Da’ totu’-i trecere de vremuri,


Când sub beteală, tot s-apleacă,
Sub grele picuri, vii fantasme,
Din crengi zbătându-se la geamuri,

Că dintr-a lor măreaţă trudă,


Asupra anilor ce-au fost
Iertării veşnice, virtute,
În iastă lume frântă, crudă,

Doar ploaia-n goana-i, mai răzbeşte,


Să spele lumea, de păcate,
- Şi-n nechemarea-i, lesne umbre,
Se pierd sub fulger, când izbeşte...
48

Sub cer,
stam prinsã de-un lujer
Când braţe-mi închid, ghemuită,
Cu inima-mi strânsă-ntr-un cânt
Desprins dintr-a ierbii suflare,
În lumea-mi de vis, plăsmuită,

Mă prind de un lujer al vremii,


Ce-amestecă-n clipe de rouă,
Un culbec vorbind dintr-o piatră,
Sclipind sub veşmântul arămii...

- Iar lumea, se schimbă deodată,


Cu salbe de iederă-n gâtu-mi,
Tunici de azur, peste fruntea-mi,
Şi-o lebădă-n unde, scăldată,

Căci eu, colo, prinsă de-un lujer,


Priveam peste pâlcuri de umbre,
Cum picuri petrec spre lumine
A lumei zvâcnire, sub cerul străjer...
49

Când încetasi
, a-mi mai scrie
De ce încetaşi a-mi mai scrie?..
Eu încă mai şad, în pridvor,
Cu ochii aprinşi, către poartă,
Sperând ca scrisoarea-ţi, să-mi vie,

- Ori poate vreun murmur de vânt,


În treacăt, chemare a glasului meu,
Să-ţi poarte în voalu-i, vreun gând,
Ce-ţi saltă-ndeaproape vreun cânt!..

Măcar de-aş cuprinde, ca farul, la ţărmuri,


Un val înspumat, să-ţi soptească
Cum şad în pridvor, de te-aştept,
Cu lacrime-n ochi, printre vremuri, -

Şi inima-mi zbate cu slove ce dor,


Că tu încetaşi a-mi mai scrie;
- Şi unde-mi plecaşi, depărtării?
Că-ndat' înspre tine-am să zbor!..
50

Si
, totusi...
,
Pe cer, nori aleargă, cu jale...
- Şi totuşi, de lume străini,
Se opresc, peste codru.
Ca scrisorile tale...

Printre gânduri, îmi strâng rădăcini.


A vremii schimbare, o simt..
Cu norii opriţi pe sub crengi,
De jalea-mi, când plâng mărăcini...

Nici o veste, nu am, de la tine!..


Cu drag, mi te caut prin codru,
Sub frunze de vânt aşternute,
Şi-atât de departe de mine... -

Dar totuşi, îţi scriu, ca să crezi,


Căci lesne-n tăcerea-ţi, te pierzi,
- Ş-a mea inimă-mi sfâşii,
Când nu mai vii, să mă vezi...
51

Cu soaptã,
, la cumpeni
În noapte, orbecăi de doru-ţi,
Ca luna, când voalul de nori,
Şi-l prinde-ntr-a lumei visare,
- De unde-am s-o sorb, la izvoru-ţi...

O ciutură plânge la cumpeni,


Cu şoaptă suavă-n fântână,
Ce-mi scaldă pe frunte o lună,
Plecată demult dintre oameni -

Şi-n stele mi-aprinde-o putere


Ce saltă din pieptu-mi, oftat,
- Şi nici nu ţi-am spus cât doream
Să simţi a mea clipă-n durere,

Că poate aşa, tu vei şti,


Cum zbate în sufletul meu,
Cu scâncet de cumpeni, sub lună,
La clipa când nu-mi vei mai fi...
52

Pre a ta limbã
Când ochi mă privesc, printre aburi,
Cu leagăn de ramuri în vânt,
Mă dau mai aproape de umbre,
- Şi văz pui de bufniţe-n scorburi...

Îmi par că s-ascund, printre neguri,


Cu-aripe pufoase şi vise.
O, Doamne! De-ai fi tu aice,
Să-mi spui ce-şi vorbesc, printre muguri!..

Să-mi spui de-mi cuvântă ca tine,


Pre limba ce n-o recunosc,
- Ori doar a mea minte, strigoaie,
Visa cum prin scorburi, te-a ţine

Departe de mine, la capătul lumii,


Aproape de toţi, doar cu firea-ţi,
- Din urma-ţi, tăcerea-ntr-o limbă,
Vorbirea-i de-ar şti-o doar unii?!..
53

Nãscut prea devreme


Nu ţi-am mai scris, de o vreme.
Eu voi să mă uiţi, căci ţi-am fost
Prea drag, pe-astă lume, în care
Doar unii, se nasc prea devreme...

- Iar cele a lumii, de fost-au,


Cu rost, izvorâte din ceruri,
Îs legi aşternute-ntre vremuri,
Când îngeri, sub nori, adăstau...

N-aş zice că-mi schimbă destinul,


Vreodat', să-mi îndrept a mea cale,
- Şi singur îmi duc a mea cruce,
Lăsându-mi în jur doar suspinul.

- Ori tu, pe-astă lume, să-mi scoţi


Vreo piatră de moară, nu voi;
- De griji, tu ferită, să fii,
Că îngeri şi demoni, sunt toţi!..
54

Când sufletu-mi sfâsii..


,
Să ştii că tu sufletu’-mi sfâşii,
Cu vorbele-ţi, spade tăioase;
Cum poţi tu aşa, să-mi vorbeşti?
Te-ascunzi după ele, ca laşii!..

Mai bine de alta, mi-ai spune,


- Cu mult mai frumoasă ca mine,
Ce-ţi strânge-a ta frunte de zor,
În poala-i, când soare apune,

- Ori poate cumva, mai isteaţă,


Ce-ţi scutură-n gânduri, fiori,
Cu buze-n sărutu-i de flori,
Petale-ntr-a lunii dulceaţă!..

Au tu să-mi spui ce pricină


Te face să nu mă mai vrei,
- De sufletu-mi sfâşii, cu vorba-ţi,
De parcă ţ-aş fi vreo străină!..
55

Mai stii?!..
,
Mai ştii când am mas noi la lacul
Un’ luna adoarme prin ceaţă
Şi-n stele priveam, noi ades,
Găsindu-le-n taină, iatacul?..

Au cum poţi a crede, vreodat’,


Că eu, cel plecat, te-am trădat?
Să ştii că pe unde-am călcat,
Spre umbra-mi jurai, câteodat’

Că tu eşti a mea, iar eu îs al tău,


Cum luna-i a lacului grai,
Sub unde ce-ades, chip îi scaldă,
Departe de lume – şi zău!..

Mai ştii cum priveam către tine,


Cu blândele-i raze, în fruntea-ţi,
- Cum tremur, prindeai tu, de vocea-mi,
Cu umbra-ţi, stingându-te-n mine?!..
56

Ori tu, sã simþi!..


Da’ simte şi tu într-un ceas
Cum zbate un lacăt de-o clipă,
Când geamătul inimei strânge
Un cântec din floarea-i aleas’,

Ca fluturul, iute de zboară,


Spre dulcile sale culori,
Luciri aşternute-n petale,
Când soarele-n lumea-i scoboară,

Ca pasărea-n cuiburi, când doarme,


Prin ramuri în vânt, suspinând,
Cu frunzele-n doruri şi vise,
Cu tropot oşteni, pe la arme...

Ia simte de-acuma, tu clipa-mi,


Orbirea-ţi, lăsând-o luminei,
- Şi ochi, ca să vezi – urechi, să auzi,
Cum sângeră-n umbra-ţi, aripa-mi!..
57

Lasã-mã-ntr-a mea lume!..


Ce-ndrugi
i tu mereu că ţi-s dragă,
Când tu nici măcar n-ai venit,
În treacăt, vreo clipă, la mine, -
Şi-n doru-i, la pieptu-ţi, mă tragă?

În schimb, a ta vorbă cutează,


‘Mi-arate ce oarbă, am fost,
Când lacrime grele îmi scurge,
Când visele-ndat’, îmi retează?!

Au tu ce-mi judeci, la mine?


Mânia ce-n tain’-o aprinzi,
Durerea ce spui că ţi-aduc,
Ori glasul ce-n lanţu-i, te-a ţine?!..

Fii liber să pleci unde vrai!


Să caţi pe o alta, mai dragă-ţi,
- Şi lasă-mă-n lumea-mi strivită,
De clipe când tu îmi plecai!..
58

A ta sete de dreptate
Nu-mi frânge cu vorbele tale,
O inimă-n vremi, zbuciumată,
Când vise îşi 'nalţă spre chipu-ţi, -
Cu soare de dor, pe-a ta cale;

Mai lasă veninul deoparte,


Golind a ta minte, de gânduri,
În norii ce-şi farmă deasupra-ţi
Un tunet venind de departe!..

De sorbi din potirul mâniei,


Pe stâncile arse de vremuri,
Un' şad vecinici umbre, pe tronuri,
Purtând vreo coroan'-a mândriei,

Te-ai pierde în zări, fără leac,


În setea-ţi de falsă dreptate,
- Iar eu mi te-aş strânge-n zadar,
O umbră-ntr-o clipă de-un veac!..
59

A noastrã, ultimã,
scrisoare...
Cumva, a mea dragă, mă iartă,
Că zbucium, ţ-adus-am, în viaţă,
Ca vântul, când rupe din ram
O frunză, cu doru-i, de-o poartă;

A lunii lumină-i din soare,


Iar umbrii, lucirea-i veşmântu-i;
- Pe-a vremii sclipire, las gându-mi
Să fugă din clipa ce doare.

De voi să te mângâi, mă cerţi;


Ori dulce, tăcerea-mi cuprind,
În ultima noastră scrisoare,
Spunându-ţi cu drag: să mă ierţi...

Şi fie ca pacea s-o ştii,


Când soarele-şi 'nalţă priviri
'Tra lumii nestinse iubiri,
Pe veci, a mea dragă, să-mi fii!..
Sfârsit
,
Cuprins:
PARTEA I – ANII DE LICEU ..................................................... 5

Floare de sânge ........................................................ 7


Trufandale de mai ........................................................ 8
Mândria ta, nebuno!.. ........................................................ 9
Mărul discordiei ........................................................ 10
Sub zale-nerate ........................................................ 11
Nimic nu-i real ........................................................ 12
Mirajul de la marginea mării ........................................................ 13
Ruptură-ntr-a lumii schimbare ............................................ 14
Neînsemnări de pe sub valuri ........................................................ 15
Frânturi de ceas, în potire ........................................................ 16
Ş-a inimei, ş-a minţii ........................................................ 17
Rodesc iar, copacii vieţii ........................................................ 18
„Şi ce dacă..” ........................................................ 19
Sub legi şi jurăminte ........................................................ 20
Înfrânta pace a lumii ........................................................ 21
Frânturi de adevăruri ........................................................ 22
Fug gânduri de miere amară ........................................................ 23
Goana unui clinchet ........................................................ 24
Sub fus de smarald ........................................................ 25
Aprinsele vise ........................................................ 26
Reux de uitate poveşti ........................................................ 27
Pierind într-o vatră ........................................................ 28
O pasăre-duh ........................................................ 29
Albastre luciri ........................................................ 30
Crâmpeiul ........................................................ 31

Partea a II – a – ALE NOASTRE SCRISORI ................... 34

De tine, departe ........................................................ 35


A depărtării, eu ........................................................ 36
Al meu drag ........................................................ 37
A mea dragă ........................................................ 38
Pe-a noastre cărări ........................................................ 39
A nopţii, răsai ........................................................ 40
A cedrului jertfă ........................................................ 41
A noastră casă din copac ........................................................ 42
Cercetând vechiul tei ........................................................ 43
Hoinare mreje ........................................................ 44
La marginea mării, de-aş .. ........................................................ 45
Nălucă, în spaţiu şi timp ........................................................ 46
Gonesc fantasme, sub un fulger ..................................................... 47
Sub cer, stam prinsă de-un lujer ........................................... 48
Când încetaşi a-mi mai scrie ........................................................ 49
Şi totuşi.. ........................................................ 50
Cu şoaptă, la cumpeni ......................................................... 51
Pre a ta limbă ........................................................ 52
Născut prea devreme ........................................................ 53
Când suetu-mi sfâşii.. ........................................................ 54
Mai ştii?!.. ........................................................ 55
Ori tu, să simţi!.. ........................................................ 56
Lasă-mă-ntr-a mea lume!.. ........................................................ 57
A ta sete de dreptate ........................................................ 58
A noastră, ultimă, scrisoare ........................................................ 59

La prezentul Cuprins, este un decalaj


de o pagină, indcă s-a introdus Coperta-faţă.
La documentul care urmează a  tipărit,
coperţile sunt separate.
“..atâtea
“..
“.. atâteadrumuri
atâtea drumuriîntortocheate,
drumuri întortocheate,
întortocheate,
care
carese
care seaştern
se aşternîn
aştern încalea
în caleaFirii...”
calea Firii...”
Firii...”

Adolescenta ‘
(partea a II-a)

“O conjunctură care reflectă nu doar


nevoia de educaţie, ci chiar şi aceea
de a iubi şi a fi iubit...“

“un strop de bucurie


în inimile celor
care au mai mare nevoie...“

S-ar putea să vă placă și