[Type text]

Almăjanu Florilin Mădălin

1000 de
gânduri

MUZA:

În al 13 ceas într-un Carpe diem perpetuu am

descoperit Nirvana RMC, remember moments calm

1
 CUVÂNT ÎNAINTE AL AUTORULUI

Cu pașii tremurând trece neobservat, merge pe drum

ca o fantomă. Ochii căprui, pierduți, fără de speranță, din
vreme în vreme tresar la zgomot. Agale, merge spre casa
lui cea mare, cu gânduri diverse.
Părea să vorbească cu el, avea alături singurătatea cea
fidelă.
- Singur am fost! Singur voi muri?
Se întreba adesea! Întrebarea răsuna în cap ca un
clopot al păcatului.
Ajunge să se întrebe, oare sunt blestemat?
Orice dragoste se omoară din fașă, de ceva
nestăpânit ce apare ca o umbră sau personalitate a sa.
Dincolo de aparențe, este un om normal, cu temerile
sale, nici erou, nici savant! Doar om.
Zilele trec ca o clepsidră stricată. Nimic nu pare să
îmbătrânească bietul fugar. Aleargă de viața sa, de temeri
sau bucurii.
- Oare sunt un singuratic?
În balanța vieții, oamenii și lumea se schimbă, nici
plăcerea nu mai este plăcerea de demult. El, cu sinele
său, descris parcă din timpuri trecute, rămas pe loc în
lumea contemporană, arată a străjer la poarta unei lumi
demult apuse. Intră și se descoperă singur, în imensul său
spațiu! Doar pașii săi se aud în camera albastră, unde
patul gol e acoperit cu perne, ce stau aruncate în
dezordine și pace. Companioni îi devin televizorul și
frigiderul. Nimic din ce este familiar nu mai iubește,
rutina devine monotonă și fără farmec. În camera
albastră, oriunde privești, domnește dezordinea și haosul.
Toate sunt aruncate într-o ordine nefirească, numai de el

2
știută, masa plină cu de toate, strânse zile întregi fără
noimă. Oriunde privești, în jur găsești starea lui, în
camera albastră, devenită sanctuar, loc de călătorie și
pelerinaj.
Cum oare - vă întrebați - o cameră, un spațiu, pereți și
un singur om? Din camera albastră călătorește aievea în
neștiute direcții, la peisaje clare pline de viață, cu
personaje și oameni de poveste. Rând pe rând, din
aceeași cameră, pleacă spre locuri cu oameni minunați! E
o întreagă sărbătoare călătoria lui! Un univers între patru
pereți, cu personaje și acțiuni, o lume idilică, departe de
realitatea sa. Trăiește gândurile, respira un aer idilic.
Departe de realitatea cotidiană, de zbuciumul zilnic, al
oamenilor, el rămâne indiferent, indecis!
- Ce fac să trăiesc realitatea? Să intru în ritmul vieții, să
trăiesc anii ca și cum ar fi clipe? Să mă asemăn
contemporanilor mei, cu dorințe simple: o familie,
mașină, stări lumești?
Fără personaje, povesti! Doar realitate.
- Nu pot, nu sunt eu...
Oare aparțin acestei lumi?
De voi descoperi originea, locul meu, aflat în altă eră,
în alt spațiu, altă stare, mă voi ierta vreodată?
Curaj am, nebunia e de partea mea, doar trăiesc viața de
acum!
Din acest loc, spațiu în care îmi scriu gândurile,
privesc pe fereastră, văd doar oameni cu aceeași expresie,
devenită sincron.
De ce s-au construit imperii?
Întrebări fără răspuns... Nu răspunde nimeni.
Aștept din clipă în clipă somnul, visul ce decolează
spre alte lumi. Subconștientul meu pare să mă conducă,

3
mă controlează, mă face să realizez lucruri mecanice,
inerte.
Mănânc doar că îmi e foame, beau apa de sete. Totul
se întâmplă fără plăcere sau durere, doar din inerție. Aș
vrea să călătoresc și fizic spre univers, dar nu se poate!
Realitatea e doar la doi pași de mine!
Mă întreb: oare sunt singurul ce simte asta?
Există semeni? Și de ce nu îi întâlnesc niciodată?
Mă simt mai aproape de cer decât de pământ și totuși nu
sunt cu capul in nori!
Mă chinui să visez cu ochii deschiși, să decolez spre
peisaje, să respir alt aer. Încerc să adorm, nerăbdător să
zbor, să mă simt liber, deși aflat tot pe același pat
dezordonat. Pe undeva, cumva, prin fire nevăzute, am
simțit mereu că sunt altfel!
Realitatea e construită pentru oameni ce au încetat să
mai viseze!
Eu sunt un permanent vis, rupt de realitate, prin ochii mei
se perindă imagini ce nu aparțin acestei lumi.
Nu sunt Atlas de pe acoperișul lumii, zeu sau semizeu!
Sunt doar eu cu gândurile mele.
Ce simt, ce trăiesc nu aparțin acestei lumi!
În haosul creat, în dezordinea trăită, bucuria vine odată
cu dialogul. Chiar și de la distanță, devine reper
psihologic!
Dialogul, fie și doar cu o singura persoană, doza de
energie, unitatea gândurilor, întrupează un întreg, disipat
în versuri și note muzicale. Sentimente regăsite,
transmise prind viață pentru totdeauna.

4
 Povestea bunicii

În ramuri pline de viață, acoperind mormântul,

O liniște de tristă amintire trăiește între ele
Mormântul rece, mereu cu haine grele
Acoperind un suflet ce nu a vrut să plece.

Emoția din mâna ce atinge crucea fără chip

Caută mângâieri prin cimentul crud și sfânt.
Te acoperă pământul și lacrimile noastre.
Privim la cruce și îți căutăm privirea,

5
 Ea nu mai vine, din ochii cei știuți,
Nici lacrimile noastre ce plânse-s printre cruci
Ne căutăm o vorbă, un zâmbet, mângâiere
Nu mai ești prezentă să ne alini durerea

Bunică, sufletu-ți departe a plecat cu a ta moarte,

Îmi caut a mea șansă, o rază de mângâiere
Nu am curaj să privesc printre ramurile
Ce viața prin ele se scurge!

Mă văd în prima toamnă lipsit de a ta ființă,

Cu sufletul sfărâmat, lipsit de credință
Nu cred în revederea noastră, în reîntâlnire
Nu va exista, te-ai făcut pământ!

În straturi te acoperi sub ochii plini de lacrimi,

Sub chipurile noastre coboară încet sicriul
Rămâi acum cu bine, între oamenii iubiți și reci,
Iar eu, lipsit de mângâiere și a ta iubire.

Acum, când zâmbetul îți este poveste

În lumea celor morți, zâmbetul tău e rece
Ascundem privirile ce îneacă amarul,
Zâmbetul sublim ce cu durere nu trece.

Trec ore și zile, obișnuiți cu a ta prezență

Ne vindecăm încet, că timpul vine și trece,
Ajungem și noi în cercul vicios al morții noastre
În chipul cel din urmă vom zâmbi rece

6
 Bucuria acoperă tristețea așa cum viața
Se scurge și trece, urmăm și noi un curs
De destine, momente și clipe
În anii cei din urmă ajungem în locul tău
De acum, tu ești doar mormânt!

Regretele eterne trăiesc cu noi adânc,

Trecute în uitare se aprind la supărare,
Ajung la suprafață ca lava de vulcan
Șiroaie de lacrimi stârnesc în sufletul cel fad

Se închid uși, se șterg lacrimi și zâmbete,

Coroana cea cu flori cu scrieri de cuvinte,
Regretele eterne, mesaje sfâșietoare
Toate se vor uita în lumea noastră rece.

Am iubit să te văd în viață, să trăiesc cu vorba ta,

Și zâmbetul blajin, cu mângâierea ta cea caldă
Ce în lipsa ta o simt.
Durerea mă sfârșește când scriu acum de tine,
De timpul cel trecut, lipsit de a ta iubire

Bunică, tu ai fost ce nimeni nu va fi vreodată!

Acum trăiești în aer, apă și pământ,
Ești parte din natură, fără de suflet
În nesfârșitul și recele mormânt.

În patru scânduri zaci, capacul te acoperă

Ce în viață cu tine am trăit
Acum ne mângâie sicriul, crucea,
Și crudul strat de ciment

7
 Durerea a venit. Aș vrea să îți stau alături,
Să simt din nou iubirea, cu care ne-ai crescut!
Acum rămân singur, cu lacrimi fără zâmbet
Și viața se scurge urmându-și cursul.

Adormi în liniștea cerească alături de a tăi.

Când vremea va sosi cu toți ne vom întâlni
Și clipa revederii ce va urma să vină
Va fi o clipă seacă, un ultim clip de ploaie

Dorința ce rămâne va fi a noastră libertate,

Ochii ți se închid, sufletul te părăsește
Zâmbetul ce m-a crescut, e liber să plece
Și lacrima din ochi ți se varsă, în clipa cea din urmă

Viața ți se scurge prin răsuflarea ta

Acum doar a noastră e starea,
Privind la trupul tău inert
Lipsit de puls, viață și sens
Și moartea își intră în drepturi!

În ani ce vor trece, uitării nu te dăm!

Regrete, emoții, stări și lacrimi cu greu
Le stăpânesc. E versul de final,
Și mâna lăcrimează... Adorm plângând
Pe poezia sacră: Povestea Bunicii.

8
 Rugă către Dumnezeu

Trecură vremuri grele peste inima ta!

În zadar îți cauți liniștea...
Din greu în mai greu îți merg pașii.
Ești un om pierdut, cu pași rătăciți.
Dezamăgirea îți pășește aproape...
În rândul gândurilor tale își face loc o rugă.
În cumpănit de gânduri și resentimente multe
Repeți primele cuvinte.
Încet-încet, în privirea cerului
Începi să o rostești
Și liniștea se așează ca mută din mormânt…
E clipa rugăciunii, plăcută, nesfârșită…
Rostește cu încredere cuvintele pierdute..
Din timpul cel trecut te simți din nou întreg,
Au trecut ani de la ultimul sărut,
Când buzele tale rugăciuni rosteau
Și sufletul cel simplu cu tine el plângea.
Acum te simți pierdut și fără de ecou,
Doar o dorință ce caută alinarea trupului...
Răvășit de vânt, de ploi, de soare,
Ești lut fără speranță, cu sufletul spart.
Acum, în timpul vieții, tu vrei să te refaci:
Bucăți din tine, le cauți în zadar...
Au fost uitate în urmă, în timpul nostru fad..
Din sufletul rănit renaște rugăciunea
Ce liniștea aduce în dragostea nebună.

9
 13 Carpe diem

Stări, emoții și neliniști își găsesc un refugiu

În sufletul tău.
Aparent întâmplător ne-am descoperit
Într-un joc al destinului.

Orele trec, clipele vin, minutele se scurg...

Timpul trece crud și rece,
În noi se simte prezentă emoție, trăire și fericire.
Ora 13 este momentul nostru.

Avem sentimente regăsite, reîntregite, necunoscute,

Ce trăiesc cu intensitate fiecare moment al lor...
Devenim două monumente, statui cu sufletul trezit.

Din vremuri de mult trecute

Ni se transmit frânturi de imagini și credințe.
Sub jurămintele neatinse pătrund în noi,
Pătrund cu bine.

Impulsiv crește ritmul

Citești emoția transmisă, te mângâi privindu-te,
Îmi simți emoția pe pielea fină...
Ușor, te îmbrățișez în cuprinsuri.
Senzația prezenței mele atât de adânc pătrunde!
Printre stele, mă simți în preajma ta.
Râzând zâmbești, te simți iubită, mă îndrăgostesc.

Ești scrisul din gândurile mele,

Fiecare vers al inimii din viețile trecute;
Se simte electricitate, se simte emoția.

10
În versul muzicii ne adunăm în șiruri de emoții,
Mii de clipe se adună în timpul nostru
Această poveste va fi un vis devenit realitate?

Intensitatea sărută sufletele noastre.

Iubesc să cred că eu sunt tu!

11
 Notă spre trecut

Gârbov privești la sentimentul tinereții tale,

Copaci pierduți în privirea ta,
Ce au îmbătrânit odată cu tine.
Cu suflet de copil cuprinzi cotidianul tău
În oase timpul își manifestă dorința.
Cu sufletul cel tânăr te zbați în corpul obosit,
Privirea e în starea lucrurilor,
Timid întinzi dorința tinereții în anii cei bătrâni.
E floarea vârstei, trecută în primăveri.

Maturitatea ta, se joacă în gesturi puerile

Iubirile de o vară, s-au scurtat în ore,
Odihna își cere păcatul
De a fi mereu o tânără efervescentă...

Privind la trupul tău, simt dorința ta,

De a fi un zâmbet,
Un clopot ce răsună în biserica străbună.
Anii trec, zâmbetul rămâne.
Sclipirea ta e un joc al sorții în tânăra-ți privire.
Sub carapacea vieții mă simt un slujitor!
Slujind ca heruvim la tainica dorință
A te cunoaște cu aripile larg deschise!
E nebunesc motivul să vreau iubirea ta?

12
 Străina

În runda finală zâmbim,

Vorbele tale răsună în mintea mea
Departe de îmbrățișări și vorbele dulci,
Zâmbind ironic,
Bucurăm răul ce ne-a cuprins.

Tu străină, mă judeci, mă critici

Nu îți mai aparțin,
Sunt doar un străin
M-ai iubit în rate?
Plătesc pentru iubirea ta.

Nefericesc oamenii ce mă iubesc

Din tot ce îmi iei nimic nu îți aparține
Și astfel, străină, pleacă definitiv,
A luat cu ea energia mea!

Gândul că nu va mai fi a mea,

Îmi provoacă neîncredere.
Vorbele ei dulci, au făcut din mine propriul străin.
Blestemul meu să-l porți,
Răzbună-se dragostea mea!

Un surd să se îndrăgostească de ea,

Să nu îi audă trăirea,
Un orb să nu vadă iubirea ei,
Un mut să nu îi rostească numele!
Complicate sentimente eu trăiesc:
O ador și o urăsc,
E străina unui tainic amor.

13
 Doar tu, liniștea mea

Liniștea de ieri, de azi,

Vreau să mă înconjoare
Te memorez în clipe grele
De neliniște și zbucium.
Înconjor pământul, te caut
Nu te găsesc, pleci departe?

Ești ca timpul:
Pleci și nu te mai întorci
Există stare mai frumoasă,
Ca liniștea noastră?
Închid ochii să te văd
Nu beau apa și te gust,
Îmi e foame, tu mă saturi
De ce tu, liniștea mea,
Nu ești veșnică?

Ca o ninsoare fără încetare,

Să miroși a primăvară!
Fie vară, fie toamnă
Tu ești amintirea mea.
De te uit pe tine,
Mă uit pe mine.
Te ador, liniștea mea!

14
 Ispita

Mereu ești cu mine,

Dar niciodată a mea
Tu mă forțezi să văd esența
Prin gândul meu cald, doar tu ești.

În trăiri îți simt prezența,

Gând după gând la tine ajunge,
Te fericesc și te sărut.

Știu că nu vei fi a mea!

Dar te iubesc! Ești muza si ispita mea
Tainicul gând ascuns...
Te privesc printre mulțimi
Tu ești înger și drac,
Ești simbol în viața mea.

Etalon celest, trupesc,

Fără tine mă cuprinde un gând nebun,
Și bacovian de aș fi
Eu te simt în preajma mea.
Zi de zi în preajma ta,
Iartă-mă că te iubesc,
Nimfa mea din cer celest,
Muza și ispita mea!

15
 Muza celestă

Ani la rând în prag de sărbători,

Primesc în dar un dulce grai, fior.
Nu te-am văzut, dar te știu...
Ce simt acum pentru tine?

Nu este iubire, celestul nostru vis

Rătăcește, ne privește,
Nu umanul ne seduce
Ne apropie în răscruce

Doar Eminescu ne poate spune

Ce iubim în astă lume.
Prin privirea ta celestă,
Retrăiesc, respir din nou.

Simt cum trupul se trezește,

Printre mii de gânduri negre
Iubirea mea celestă,
Energii tu îmi trimiți.

Prin priviri de oamenii triști,

Al tău dar, căpătat prin lupte mari
Din tristeți și bucurii
Muza mea tu îmi devii.

Eu prin tine voi ajunge

Să descopăr ce m-a ucis:
Propriul călău îmi sunt
Mă omori zi de zi
Cu expresia "NU"

16
 Dependența de online

Eu nu mă recunosc, mă simt rabat,

Setat, marcat, datat, produs de societate,
Utilizator de tot ce ni se oferă,
Aleg produs, reclamă și durere.

Nu mai simt mirosul florilor,

Pașii pe iarbă și copilăria desculță.
Tableta, telefonul nu vor mirosi a flori,
A proaspăt din grădina casei.

Fără wifi și tabletă,

Fără pepsi, cola, fanta,
Haine cool, share și like,
Sunt produs de larg consum.
Ai cinci ani sau fără număr,
Fi copil sau doar adult!
Fără gadget mă simt mut,
Dependent, tehnologizat,
Fără rațiune, mat!

Rațional devin fără net.

Nici măcar o zi în natură nu reușesc
Ce prin gadget eu trăiesc
Like și share vă doresc

Zi de zi la ce postez,
Eu, postarea, voi ajunge
În online și pe povestea:
Dependența de online.

17
 Contradicție

Puternică, emoționată,
Îmi transmiți dragostea ta,
Ești răul ce îmi face bine,
Te iubesc după câteva ore
Cât nu am iubit în ani de suferință.

Sufăr să mă vindec,
Pentru tine sunt puternic,
Și slăbit din dragoste,
Urăsc să te iubesc!

Contradicție, tu eterna dilemă, de ce urăsc să te iubesc ?

Rănit de propria poezie în întuneric tu mă trezești.

Lumina mă ucide, în cimitirul vesel

Râd cu tine despre vii,
Sărut glasul tău, îmbrățișez buzele tale,
Oamenii plutesc în brațele tale.

Alături tu nu ești! Ești distanța ce apropie,

Eternitatea ce dă viața morții,
Leagăn al iubirii noastre platonice,
Ești focul ce stinge scânteia iubirii.

Ești apa ce nu potolește setea,

Setea de tine ce îneacă fericirea.
Devii sanctuar al bucuriei...
Plângând la ironică despărțire,
Din dragoste,
Contradicție, tu mă lași mut.

18
 Te iubesc, îndepărtare!

Hai cu mine îndepărtare,

Să fugim de toți și toate,
Ca o pasăre în zbor
Fără griji și fără dor,

Să uităm de noi, de voi,

De părinții mei și-ai tăi
Eu străin, tu o străină
Legându-se de mână.

În tandrețe și iubire,
Să evadăm în neștire,
Departe de cuibul nostru,
De confort și de răsfăț!

Drumul nostru să-l avem

Departe de orice hop,
Cu speranță și iubire
Mergem spre despărțire.

Ne despărțim azi de ai noștri

Frați iubiți, părinți și prieteni dragi,
Astăzi e plăcerea noastră
Să plecăm în depărtare.

Pentru dragostea cea sfântă,

Cu iubirea ca o stâncă,
De astăzi ești regina mea
Te iubesc dragostea mea!

19
 Minciuna adevărului

Blândă și seducătoare,
Mereu plăcută, atroce, nesăbuită
Îmbătătoarea minciună ce o iubim,
Zâmbim, râdem cu ea,
Ea râde de noi
Sarcastică, năucitoare în nesăbuința sa.

Omul, de trăiește în ea,

Se minte iubind minciuna sa:
Te minți pe tine, mă minți pe mine

Împreună ne mințim, starea emotivă ”a minți”

Sub clișee de adevăr, cădem pradă vorbelor...
Starea noastră emotivă: prezentăm minciuni,
Adevărul închipuit.

Darul nostru pe pământ, o minciună în adevăr.

Cunună imposibilă, ca o poveste
De dragoste interzisă
E legământul dintre minciună si adevăr.

Blestemul genezei - visul interzis al cunoașterii,

Să trăiești în minciună iubind adevărul.

20
 Cub de gheață!

Prezent în natură
Și în sufletele noastre,
Rece, fără suflet și emoție
Nu lasă să se vadă empatia.

Devenită veșmânt al slăbiciunii

Noastre, umane,
Gheața transformă în frică privirea
Blândului om, devenind o trăire a sa

Pierdută în zare, înconjurată de alb,

Cu gândul resemnat, privirea pierdută
A îndrăgostitului rămas cruciat de a sa iubire.

Lupta cu iubirea pentru un cub de gheață,

Rece, cu inima de piatră,
Pod de curcubeu desenează în albul
Gheții din sufletul îndrăgostit.

Luptă cu tristețe pentru veșnicie,

Se topesc ghețarii, cei din nemurire,
Și iubirea lui a uitat de sine
Sub razele soarelui gheața se topește

Sărutul trădător nu mai trezește buzele iubitei,

Bietule amorezat, acum iubind neantul alb
Al veșniciei iubirii, omule ascultă:
Nu ești muritor .
Nu iubi un cub de gheața, ai sa te topești de dor!

21
 Iubind zăpada

Gheață nemuritoare,
Veșnic în alb îmbrăcată,
Porți al tău doliu în culoarea mată
Marea și soarele îmbrățișează inima ta.

Tu, inimă, rămâi de gheață

Sub privirea blândă a dragostei mele,
Câmpul cu flori și primăvara sentimentelor
Îți devin mormânt, soarele topește
Veșmântul tău cel alb.
Când apari tu, toamnă, troienind cărări
Prin munți tu cobori iubită iarnă,
În valea ce veșmântul frunzelor îl schimbi.
Te transformi din toamna vieții,
În raiul alb al dimineții.

Și acum, privind la tine, te aștept în veșnicie.

Nu fugi de sărutul cel etern, vino la mine
Lasă-mă să te iubesc, dulce inima de gheață!
Inima a încetat să mai bată,
Aștept uitat de moarte, moartea neagră ce zâmbește.
Nemurind ca un blestem,
Vrea în viață ce a iubit
Dincolo de tot ce înseamnă etern.

Nemurirea lui devenită blestem,

Pentru al său zâmbet putred neînțeles,
Călătorul devenit moșneag
Te așteaptă, dragă gheață, aproape de iad.

22
 Ti-a jurat iubire într-o toamnă rece,
În locul unde timpul nu trece,
La căldura iadului, așteaptă, te cheamă,
Vino lângă mine, albă veșnică și rece!

23
 Astru amorezat

Să iubești în lipsă,
Un veșnic blestem...
Oamenii iubesc în neștire
De un veac etern,
Sub privirea blândului astru
Amorul privește cum se pierde
Al nostru cânt.
Teama de iubire
Stau în aceeași inimă...
Gândul bietului amor
Se pierde în van,
Călător cu gândul la ce iubești,
Temătorule din fire,
Uiți ce ai iubit?
Teama și curajul bietului astru Amor
Ce privirea Blândă privește în zare
E iubita sa cea nemuritoare?
Amor plin de păcat,
Tu gândești ca mine,
Ești oare împăcat?
Cum a mea iubită,
Tânără, frumoasă, va deveni
Doamnă, soție, te transformi
În mamă sub privirea mea.
La casa vecină, într-o mică stea
Ridicând privirea, astru amorezat,
Privești spre ea, iubita ta.
Astrule ceresc, oare ea nu știe,
Nu îți simte iubirea?
Când privești la ea

24
 Te-ai pierdut cu firea?
Iubind o amantă,
O aromă de femeie
Nu o poți iubi decât pe ea!
Este slăbiciunea ta?
Ti-a zâmbit odată,
Frumos, întâmplător,
Ți-a lăsat amprentă pe alt tău dor.
Un biet zâmbet efemer
Te a cuprins, Amor!
Devenită soție, mamă iubitoare
A uitat de tine, astrul cel pierdut din zare.
Mereu amorezat după a ei privire,
Chinuit de soartă, de crunt blestem,
Gând amorezat ce privirea o pierzi,
Celibatul veșnic, ce singur ți-l oferi
Acum, singur, tu privești,
Cum la două case de bolta cerească
Muguri înfloresc, o zărești pe ea.
Pășește agale, plină de iubire.
Devenită chin, pentru a ta privire,
Să blestemi neantul, muntele și marea?
Gândul cel pierdut Astrul înconjoară,
Inima cea moartă, într-o stea trăiește
Ruga lui în taină către moartea sa,
Dumnezeu o ascultă. Nu îl dorește așa!
Să-l elibereze de gândul tainic, de iubirea sa?
Devenit bătrân, privind în zare,
Astrul nostru nu are scăpare,
La doi pași de ea, de glasul feminin,
De aroma ei, de privirea ei, o iubește tainic
Sub cupola albastră a cerului senin,

25
 Ridicând perdeaua și privind cu frică,
Astrul îl zărește, într-o mică prispă
Ea ii povestește: l-a iubit o viață,
Alegând pământul, și soarta terestră,
Frica de înălțime și de moartea rece
A ales cu gândul, dincolo de lege.
Ani au trecut, devenind bătrâna
Ce privea la astrul iubit,
Vorbind cu Astrul ce în noapte pleacă
Îi mărturisește: dincolo de viață
Va veni și moartea, cununa iubiri noastre.
Se ne jurăm credință, vom fi împreună
Să ne ținem de mână!
Tu pe bolta mare, ea ajunsă cenușă,
Ale sale oase ajung blestem,
Astrul o iubește dincolo de etern.
Ea e veșnicie,
El Astru iubit,
Dincolo de viață nu ești decât R-I-P.

26
 Îngheț de Decembrie

Ascult troienele. Când pașii tăi sosesc,

Zăpada, albă, necălcată,
Te înconjoară cu ființa ei toată,
Îngheață suflete și oameni.

Într-o lună de dorințe și cadouri,

Decembrie tu vii mereu
Peste sufletul meu,
Mă transformi într-un om gol și rece.

O lună plină de cadouri,

Ultima din anul vechi,
Îngheață natura în vremea ta,
Păsările, rândunele, viața mea.

Rece gândul meu, în luna asta

Mă transformi și mă aduni,
Bilanțul de sentimente și trăiri,
Le transformi adunate în amintiri.

Decembrie, tu ești agonie și extaz,

Cu fiecare clipă, cu fiecare ceas,
Timpul tău a sosit
Eu îți urez: bine ai venit, Decembrie!

27
 Înger decăzut

S-au rugat la tine cu lacrimi și suspine

Să le ajuți la bine și rău,
Să treacă de clipele grele,
Rugăciunea omului de rând,
Înger decăzut, ruga ta cine o ascultă?
Rugăciunea noastră îți răsună în timpane,
Ruga noastră plină de disperare.
Împreună ne rugăm să ne ajuți,
Decăzut din cer, înger fără aripi,
În ușa bisericii zaci,
Plin de milă și de draci,
Muritor te vezi acum, înger alb,
În negru tu acum te îmbraci
Aripi rupte, neîngrijite
Oamenii reci voit se uită,
Cum te chinui.
Ajutor de vei primi
De la rugăciunea noastră falsă
Din bisericile toate,
Glasul rugăciunii nu-l vei găsi,
De la omul ajutat
Să-ți privească rana neagră,
Aripi să-ți îngrijească
Înger alb în negru te transformi,
Fără coarne, sufletul își este negru
Să devii din înger om?
Ai crezut in omenire, în schimbare
În iubire?
Ai iubit o pământeană
Inima ți-a rupt în două

28
 Gândul că o vei pierde oare,
Te-a făcut să cazi prin rouă?
În noapte albă, ca stea călătoare
Deasupra iubitei tale
Aripile ți s-au rupt
De impactul acesta-abrupt,
Ai căzut în negru păcat,
Înger transformat în drac
Iubești ielele, ispite călătoare
Mințile ți le-au furat,
Nu te judec, dar îți spun
Îngere, de-acum ești drac,
Decăzut cu aripi rupte,
Înger alb cu straie mute.
Rămas bun, rămâi cu bine,
Înger alb cu trup de drac.

29
 Tabla de șah

Pioni pe tabla vieții,

Jucam șahul tinereții,
Amândoi pierduți în zare
Ne desparte depărtarea
Iubind sincer viața ta
Eu pion, regina mea
Să îmi fi a mea mireasă.
Iubind sincer, te visez în rochii albe.
Timpul a trecut în zbor,
Am crescut, simțim dor,
Am rămas pe lume singur,
Neiubit de nimeni, fad...
Ani au trecut și trec
Depărtându-ne pe amândoi,
De cotidian, de ploi.
Ani trec rând pe rând
Negândind la amândoi,
Tinerețea în șahul vieții,
A trecut pe lângă noi
Ajungând în clipa morții,
Viața merge înainte
Fără tine, fără mine, fără noi...
Clipele ce trec prin minte,
Chipul tău copilărie,
Icoană în calea mea,
Ochii tăi micuți și reci,
Mă privesc străini pe veci,
Eu pion, tu o regină
Șahul vieții ni se închină.

30
 Celesta

Te-au albit din tinerețe

Cu iubirea lor cu tot,
Oamenii buni sau răi la suflet,
În Eden tu îi îngropi,
Duci cu tine un blestem, o povară
Viața ta în mii de versuri
Nu e scrisă în nici o stare
De copilă ai venit într-o lume fără rime,
Fără cântec și poveste
Cine ești și ce vrei?
Ești o fata dintre zei?
Ochii tăi - sclipire în culori
Sinonimi în mii de fiori
Mă înlănțuie în mii de flori,
Părul alb sau grizonat
Este martor neîncetat,
Din copilăria ta.
Ce ești tu?
Destin, povață sau credință?
Din celestul nostru cer
Ai ales să mă înconjori
Copilă fără de asemănare
Izbăvind prin drumul vieții,
Martor sunt prin viața ta.
Energetic mă încarci,
Mă transformi în mii de draci,
Ești frustrarea mea terestră
Să trăiesc cu o celestă.
Am văzut din poza ta
O blândețe în priviri,

31
 Cu nuanțe diferite
Părul alb ca din poveste,
Te destăinui, te descopăr
O celestă între celeste,
Între munți, ape și văi.
Negrul hainelor ce te îmbracă
Ascund frumusețea umbrelor sumbre.
Nu ești om, o simt și eu.
Nu te întreb ce ești tu oare!
Știu deja, stea călătoare
O nirvana dintre miile de stele
Te ai născut din părinți lumești
Nu ești muză, nici blestem!
Suferințe le trăiești, pe pământul îndurerat
Nu ești om, nici o femeie,
Ești primordiala cheie
ADN modificat, între specii amestecat
Nu ești înger, nu ești drac,
Ești celestă și duală,
Ce cu clipa mă înconjoară
Eminescu a știut ce ești oare?
El în versuri te-a cântat
Cu curaj emoționant.
Ești celesta mea și a lui.

32
 Depresie

Te chem depresie
Să îmi fii consoartă,
În nebunia mea ciudată
Gândul de a-mi fi dor de tine
Mă schimbă,
Mă transformă.
Sentimente vechi apar
Din cavourile uitării,
Gânduri triste, rămâneți unde v-am lăsat!
Uitați de mine, că v-am trăit
Și în simțurile mele blânde
Împreună am copilărit!
Gol mă simt...
Protejat de gânduri multe
Eu, în singurătatea mea,
Vreau sa îți dărui tot ce am trăit:
Ani și clipe, ceasuri multe
Amintiri din val în val
Viața supusă în neputință.
Trăiesc ce am jurat că voi trăi:
Cântecele noastre toate,
Vorbele ce le-am rostit
Toate apar ca din senin
În fața mea.
Hilar mă simt acum
Cu suspin un gând trăiesc
După ale tale buze moi
Corpul tău îmbrățișat
Amintiri ce le reînvii,
Le văd peste tot cu tine.

33
 M-a cuprins un sentiment
Să îmbrățișez remușcările,
Sentimente noi apar,
Sau uitate de Hazard...
De ce în clipa asta
Îmi dai, Doamne, să trăiesc
Ce uitării am jurat
Să nu mai retrăiesc.

34
 Tu apari

Tu apari la ușa mea,

Zi de zi în gândul meu
Bucurie îmi aduci,
Tu, iubire, mă seduci,
Te oferi, îmi aparții!
Te aștept în lumea celor vii
Copleșit de gânduri și de dor
Te aștept în dormitor
Fericită cu finețe,
Eu mă bucur cu tristețe.
Fluturi albi roiesc în jur,
Ca o iederă nebună,
Ești reală sau fictivă ?
Eu iubesc nesăbuit
Fără să mă simt dator
Ești una dintre ielele
Ce au jucat în răscruce,
Râsul tău m-a copleșit.
În răscruce m-as întoarce
Surd și mut de dorul tău
Nu e nimfă, nici fantomă...
E reală, o aud,
Cum mă strigă din iubire
O fantasmă-n fața mea,
E fidelă zi de zi,
Ce mă strigă: viața mea
Zi de zi ea mă omoară
Împreună dispărem în cavouri albe, reci.

35
Tu, cititorul lui Steihardt

Cititor în cartea vieții

Viață lungă își doresc,
Un jurnal al fericirii,
Utopie și suspans,
Se supun în cartea noastră
Negreșit se schimbă gândul
Când romanul îmi citești,
Jurnal de fericire ce cu drag
Eu îți doresc,
Va fi scris în cartea vieții,
Ce îți va dărui Nimic
Te provoacă și te schimbă
Cititor venind la dânsul,
Fermecat de a sa trăire
Cititor de fericire,
Tu deschizi jurnalul nostru
Pagină cu pagină
Tu devii neînfricat
De vrei să te schimbi acum
Cu o carte nouă, blândă.
Ai rămas agonizat
În Jurnalul lui Steinhardt.

36
 Cancer

Boală seculară fără teamă și dorință,

Mori, trăiești mereu cu noi,
Răpești fără frică
Frați, bunici, părinți, copii,
Ești o soartă, nu te alegem!
Prin celule ești prezentă,
Inumană și absentă,
Blestemată să exiști,
Printre ochii mici si triști,
Cancer fără frică de Dumnezeu,
Ce răpești fără să întrebi,
Aduci dureri zi de zi,
Ne îngropi de morți, de vii,
Nu ești boală, ești blestem
Ce trăiești într-un etern
Nu te chinui, tu alegi
Corpul ce-l nenorocești
Vezi cum ne plâng frați,
Surori, mame, tați,
Nu ai milă, dai speranțe
Dar de tine nu se scapă
Nici cu rugăciunea noastră
Și ne faci pe toți mai triști.
Ne vezi cum iubim viața,
Când la ușa morții bați
Chinui sufletele multe,
De copii, flăcăi și frați
Bărbați în toată firea.
Mame singure tu lași.

37
 Cimitir

Aduni în cruci,
Cununi și flori,
Găzduiești pe ai noștri toți
Florile veșmânt devin,
Amintiri în tine se sting
Printre rânduri și alei,
Tu strângi oamenii, gânduri,
Rude, neamuri și străbunii
În zile de sărbătoare
Sau de triste amintiri
Vizităm plini de tristețe printre
Multe cruci, cavouri cu amintiri,
Chipuri dragi, mângâiate, triste, reci.
Lacrimi ce cumplit ne curg
În ele ne sunt regrete.
Se aud glasuri ce plâng
După cel plecat la tine,
Cimitir cel plin de cruci,
Negreșit tu ne aduci
Gânduri, lacrimi, plâns și dor,
La o cruce în cimitir se apleacă fiecare
La chipul celui plecat,
Plângem fără glas, cu obrajii plini de lacrimi
Flori în mână îți vestejesc,
Când pe ai tăi dragi, iubiți bunici, părinți,
Frații și surori,
Cu regret îi plângi și taci.
E zi de sărbătoare, ei cu toți îți lipsesc
În fotografiile vechi cu drag îi regăsești,
E regretul din privire, cimitir tu plin cu cruci,

38
 Și pe mine ai să mă aduci
Nu acum, la timpul meu,
Când voi fi plâns la rândul meu.
Cimitir cel plin cu flori, coroane și trandafiri
Cu bunici, părinți și frați,
Ei cu toții adunați,
În grădina ta cea mare
Vom fi împreună oare?

39
 Retur sentimental

Nu scrie în cuvinte
Sau în versuri albe, negre
Momentele ce te aduc aproape
De pași greșiți,
Durerea scrisă, trăită,
Amplifică momentul
Vrei sa afli ce e dincolo
De cuvânt, motiv sau fericire.
Nu îți căuta durerea,
Te va găsi ea!
Zâmbetul tău o întristează
Nu încărca sufletul
Prin condeiul scrisului!
Așa mă inspir... din suflet
Îmi dai retur sentimental
În versul alb și fad
Fără rimă și aspect,
Scriu doar gânduri
Cuvânt cu cuvânt,
Întorc spre tine vanitatea,
Răutatea și frustrarea,
Dă-mi în schimb fericirea ta,
Bucuria, zâmbetul în retur sentimental!

40
 Nuanță de amor!

Irezistibilă nuanță porți,

Prieten îți sunt,
Privesc prin versuri
Cum eu pe tine te doresc,
Amor în mine declanșezi,
Un Eros, luat de vânt,
În Hades mă transformi,
În rai eu vreau să ajung,
Prietenia noastră mă provoacă,
În stări nemaiatinse tu mă aduci,
Râvnesc cu gând ascuns,
La trupul și nudul tău...
Visez cum în vise îți pătrund,
Cu tine îmbrățișat mă văd,
Îți mângâi trupul alb cel mlădios,
Condus de Cupidon nesățios
Visez că noaptea te posed
A mea pe veșnicie ești,
Când printre ramuri văd
Cu jalnică mândrie simt
Haina subțire ce nurii îți acoperă,
Coboară încet pe trupul tău
Căzând în ritm plăcut,
Privirea mea hrănită cu nectar,
Dezbracă a ta plăcere, din trupul ud.
Simt cum mă privești chemând
La tine tot ce am mai bun
Experiența îmi spune să te am,
Să mă cuprinzi în palma ta,
Amor irezistibil, blând, plăcut cu tine să îmi oferi,

41
Ne sărutăm cu propriul -EU-
Iartă-mă că te doresc ,
Ești visul meu.

42
 Noapte de amor

Vis după vis cuprind în somnul meu,

Liniștea ce în suflet port
S-a zdruncinat din temelii
Visez că te am,
Cu tine amor aș vrea să trăiesc
În brațe te port, vreau să te iubesc,
Nespus de tare te doresc,
Tainic amor trăiesc cu tine,
Un gând de dragoste de dor,
În dimineața zorilor,
Albastru mărilor, cu spuma ei
Cea albă, ce scaldă trupul tău
Sărut buzele tale, te simt a mea
Să simți cu drag, al meu sărut
În umbre te pătrunde,
Ușor se lasă seara, scăldat de vraja ta,
Și haina te dezbracă, descopăr trupul tău
Ești înger transformat, cu aripile rupte,
Mă simt bărbat, în preajma ta
Îmbrățișat de tine, când brațele cuprind,
Acum suntem sărut, pe patul alb cu flori alese,
E noaptea noastră, îndrăgostit de tine
Pătrunși cu mintea sufletul și multă iubire,
Luna privește prin fereastra noastră,
La al nost' divin amor
Te sărut în permanență,
Legându-ne în valuri,
Eu pe tine te pătrund
Sărutând în mii de clipe,
Trupul tău divin și sfânt,

43
 Ești altar în noaptea asta,
Noaptea noastră de cristal
Muzica încet răsună
Ore trec, minute vin
Eu cu tine tot mă simt,
Te sărut pe gât pe coapse
Și în brațe mi te închizi,
În brațe tu mă primești,
Mângâieri în ritm sălbatic,
Ce ușor odihnă îmi ești,
Fluturi zboară în taină grea,
Ritmul alert și apăsat, e acum privirea ta
Eu pe tine te cuprind,
Dulce aromă de femeie,
Dansul nostru cel mai lent,
Trupuri goale îmbrățișează
Ritmul inimi cântând,
Într-un ritm plăceri ajungem,
Nu e magică iubire, răsfățat de viața mea,
Noaptea asta te posed, mă ofer tu îmi oferi
Tainicul amor
Ce preludiu ne însoțește
Mii de sărutări ce vin,
E a noastră libertate,
Ce în gânduri o avem,
Te pătrund în mii de feluri,
Iubind trupul tău virgin.

44
 Străini sub același sentimente

Mă cuprinde remușcarea
Când la poze eu privesc.
Trupul tău plăcut
Ce tare mi-l doresc!
Vreau să te posed carnal,
În poziții neștiute, netrăite
Eu vreau să te am,
Dezbrac haine de pe tine,
Bluza ta o ridic,
Pantalonii ți se agață de trupul cel liniștit,
Mă faci să mă simt bărbat.
Când de ușă te lipesc
Vreau sa te dezbrac aici,
Posesiv și nebunesc
Haine zboară în casa toată,
Eu la tine mut privesc,
Sistemul mă desparte
De nurii ce îi râvnesc.
Te dezbrac dintr-o privire
Eu pe tine te doresc,
Mă posezi ca un nebun,
Astăzi ești amor fatal
Eu pe tine te pătrund
Nici în dormitor nu ajung
Rând pe rând minute trec
Eu pe tine te iubesc
Simți amorul meu,
Cum pe tine te pătrunde
Du-te, vino, fără vină
Nu încetez să te ador

45
 O plăcere în mintea noastră
Simți cum trupul îți cuprinde
E plăcerea ta uitată,
Niciodată neîntrebată
Doar de tine e știută
Gândul tău ascuns în minte
Mă îmbrățișezi încet, lin, suav,
Mereu plăcută.
Rând pe rând ne îmbrățișăm
Nesătui de ce trăim...
Continuăm iubirea noastră,
Dormitor, covor pe ușă
Te lași pradă, tot ce simți
Nu lăsa să te rețină!
Mintea ta de gânduri plină,
Se eliberează de rutină
Ți-ai eliberat frustrările
Energii ce ai trăit,
Te eliberezi încet-încet,
Gândul surd nu te ascultă,
Trupul gol, te ridici acum desculță
La țigara ce te așteaptă,
Lângă patul la fereastră,
Tragi din ea și-mi mulțumești
Îmi spui sincer: Mă iubești?
Nu...

46
 Clișeu

Mereu prezent în viața noastră

Sub formă de expresii
Scurte și de mare adevăr
Uneori devine măr al discordiei
În lumea noastră
Un turn Babel Emotiv
Ca un trup al femeii.
Ascuns în cutia Pandorei,
Ne scurtează fraza și ne aduce Adevăruri
Clișeu, o slăbiciune,
Călcâi al lui Ahile verbal
Plimbat din loc în loc
Pe Măgarul lui Buridan
Căutat ca mirajul în pânza Penelopei,
Ne îndrăgostim de singurul drum,
Ce ne apropie,
De la Ana la Caiafa, ca pribeag
Căutând în lume grădina Edenului.
Zărești Arca lui Noe, urcând treptele
Turnului Babel luminat în întuneric
De lampa lui Diogene,
Legăm prin noduri Gordiene,
Firul Ariadnei, să nu rătăcit sufletul
În paharul Lui Bachus
Din vina acarului Păun,
Hades orbit de dragostea mea
Pentru fata Morgana,
Mă trece Luntrea, uitând de mine
Eforie în derivă uitat ca și Speranță.
Eu, clișeu de sentimente readus prin șablon.

47
 Patul lui Procust

Călcâiul lui Ahile, slăbiciunea umană în mersul vieții

cotidiene, prin mirajul iluziei întâlnim o Fata Morgana
atât de frumoasă, o vedem din loc în loc ca de la Ana la
Caiafa.

Ea devine mărul discordiei prin pânzele Penelopei,

deschidem cutia Pandorei aducând schimbări majore în
trupul femeilor, aducând totul În haos.

Să ajungem în Turnul Babel, călătorind alături de

măgarul lui Buridan, însoțiți de acarul Păun, îl găsim țap
ispășitor pe un tip zgârcit ce nu oferă Anteriul lui
Arvinte.

Urcat pe Arca lui Noe, sabia lui Damocles simte

pericolul iminent din picăturile de ploaie căzute pe
Sodoma și Gomora, arca devine călăuzitoare când Tezeu
îndrăgostit lupta cu furcile Caudine pentru Firul
Ariadnei.

Fără succes, eroul nostru caută a săruta fata

adormită, rugându-se la lampa lui Diogene. Pentru
Dragostea divină, eternul feminin își cere dreptul său
divin de a suferi din dragoste dezlănțuită.

48
 Omul și Universul

Să asculți iarba cum crește din zorii cei frumoși,

Cu nepăsare să trăiești în prezentul tău,
Crești cu visele de ieri, de azi, asculți timpul ce trece,
Visează omul frumos cu glas duios din inimă

În pieptul tău ce bate neîncetat în timpul tău

Nu te lasă rece, te ține cald în viață
Așa cum apa trece și pietrele rămân
Ascultă inima, trăiește viața, trăiește clipa!

Frumos trece timpul când inima asculți,

În largul cerului privești, visezi, te simți divin,
Nemuritor, nu rece,
O clipă în viața ta, fi doar al tău!

Un titlu fără carte, un număr fără soț

Tu ești impar, imparțial în taina cărții
Deasupra zbori, te scurgi, rămâi doar tu
Un naiv, cu frică, fără tot

Ești pierdut, te-ai câștigat în lupta oarbă

În războiul lumii ești doar un om,
În viața ta, tu ești un domn
Un om divin, fără destin, și totuși om

Să nu te crezi Călin file din poveste,

Un Dumnezeu sau chiar mai sus,
Un univers, o stare sau orice...
Nu te crede! Fi doar Tu,
Singur și rece, ca iarba ce o asculți cum crește!

49
 Omul virtual

Omul de azi, de ieri...

Între voi sunt ani,
Ești mai bătrân ca mine
Prezent în tot și toate,

Cugetări emoționale ridicole

Postate virtual,
Cotidianul te transformă
Orele le petreci fără să le trăiești

Devii fantomă în propria viață,

Fotografiezi pământul și starea sufletească,
Prizonier în propriul selfi,
Intrus în propria viață

Uiți să trăiești,
Încetezi să te iubești,
Alergi după iluzii,
Nici amintirile nu le mai trăiești

Umbră plină de lumină

Într-un serai virtual,
Nu ești iluzie, ești doar om
O stare, suflet, dar divin!

Hai în lumea cea reală!

Fără iluzii și postări
Ești o aluzie la ce am scris,
Omule cu like și share!

50
 Crezul inimii

Noi credem în tot și toate numai în noi nu,

Iubim speranța, ea ne face zâmbetul mai dulce
Încrederea, temelie a vieții și a morții
O piatră blestemată ce nu merită spartă

Oamenii cu corp de lut, fără de suflet,

Îngropați în griji, frustrări, iubind negrul
Cel tăciune fără de speranță și răbdare,
Zâmbim fără de glas, cu chef de viață

Oamenii, temelia vieții și a tot ce înseamnă pământ,

Fragede trupuri cu suflet firav
Ce viața petrec în ramuri de brad
O cetină în sufletul celui pierdut

Mereu verde, ușor, plăcut miros strident de natură,

O inima rănită cu simțuri fără frică
Zâmbește inimă, pășind agale în pieptul
Omului fără de care nu poți trăi

Zâmbește inimă și fi plăcută ca o oglindă

Pe care praful se depune seară de seară,
Praful cel negru ușor ca fulgul cel alb...
Nu plânge, taci inimă și rabdă!

51
 Bolnav de tine

Bolnav de tine, ți-am devenit amic,

Am acceptat să te înconjor,
Să te știu mereu a mea

Privesc cum toți te au

Eu pribeag mă simt acum
Nu ești eroina mea,
Ești totul

Corpul tău face de rușine cerul dimineții

Ești o himeră sau exiști?
Tu femeie ești boala mea,
Leacul meu de inimă rănită

Te vreau obsesiv, cu sentimente amestecate,

Te știu ca nimeni altul,
În viața mea te vreau

Ți-am devenit amic...

Îți spun mereu: te iubesc amica mea,
E nebunie în inimă ce mi se întâmplă.
Te vreau, femeie, doar pentru mine!
Te iubesc amica mea!

52
 Note de natură

Mantia albă a iernii dispare în zorii primăverii,

Înflorește iubita primăvară, natura,
Din zare în țărm, din creștetul muntelui
În albastru mărilor până în întinderea câmpurilor

Muzica și pianul său înconjoară văzduhul

În note muzicale, ce păsările natura încântă.
În tihna dimineții mirosul de cafea se zbate
Între simțurile adormite

Încet-încet, clipă de clipă, te trezești,

Te simți din nou tânără, hibernarea iernii
A trecut. Pleoapele se zbat în zorii primăverii
Cu zâmbetul tremurând, trezești natura toată

Crăiasa zăpezii devine amintire...

De acum, în zbuciumul iubirii
Roiesc desculțe în hore ielele
Golașe dansează la răscruce
Să scape de iarna grea.

53
 Notre Dame

Plânsă în întreaga lume, un simbol de neatins

Ce în imagini ai cuprins simțuri dragi,
Necontenit aprinzi în noi, foc de drag
Pe timp de pace sau război

Arzi în rugăciunea noastră, cu emoții nebănuite

Flăcări în tine ard, catedrala de Paris
Pietrele ce stau scoase de atâtea vremuri
Mereu prezente cu ale tale taine

Nu rămâi o amintire: ești un veșnic simbol,

Mereu prezentă în cărți, teatre și etern.
Acum, când focul arde și panica în brațe te cuprinde
Frumosul Luvru, eternul Turn,

Parisul adoarme cu chipul tău visând la eternitate!

Dar tu arzi încet, mocnit,
Notre Dame de Paris,
O filă de istorie arde astăzi cu a ta prezență
În cartea veșniciei rămâi Speranță

Așa e viața. În cenușă astăzi se schimbă omenirea.

Simbolistica iubirii în scrisul negru arde
O taină de mii de secrete.

Multe inimi îndurerate

Vor cânta la starea ta
Notre Dame la revedere! Pa pa!

54
 Tenebre Înger

Gânduri negre te cuprind în mintea mea,

Acel colț de gând de rău augur
Te simți mai rău, te simți stăpân
Și furia stăpânește a ta ființă

Un simț de animal se naște în tine,

Întunecat și rău un gând în mintea ta...
Te crezi nebun de furie, oare crezi sau doar ești?
În tenebra și încântătoare noapte
Ce în zori se sparge în pleoape.

În șiruri de lumini neatinse, o ființă pribegită

Se odihnește adânc, fără teama de stăpân,
E neagră și furioasă cu sufletul milos
E în starea de veghe ce o stăpânește.

Din aripi încorporate veghează întunericul

Un înger furios pe lume și stăpân
Și mii de gânduri, în anii de lumină
Ce privirea lui străbate spre oameni, fără rost.
Îl macină furia și dragostea de oameni

Un ultim gând, omagiu în răsuflare

Alege sa cadă pradă sfântului păcat
Urăște ce iubește, cu o ultimă întrebare
Ce sunt eu Oare?

55
 Dragă copilărie

Ajungem la anii maturității,

Regretăm că nu mai suntem copii
Jalnica maturitate ne transformă,
Ajungem prea târziu

Zărim în gânduri copilăria toată,

Lumi pierdute cu jocuri presărate
Cu gusturi aromate ce nu se mai găsesc
Te simți bătrân cu sufletul cel tânăr

Regreți că ai vrut să fi stăpân, să crești,

Să devii mare... Simți gustul amărăciunii
De gânduri stricat, te vezi matur de tine
Dar, sufletul e în păcat, vrei din nou copilărie

Copilăria ta, te înconjoară în minte,

Oamenii, cei trecuți, prin viața ta s-au dus
Acum spre ani vieții, ești și tu bătrân
Și zâmbetul clădește prin părul tău cărunt

Mii de file de poveste din ziua în care te ai născut

Iar șiruri de mărgele din sângele ce iți curge
Din corpul cel rănit, ești gârbovul ”bătrân”

Ajuns în pragul morții, de acum ajuns bătrân,

Aștepți și clipa aceea ce ochii ți se închid,
Aștepți cu nerăbdare să te revezi zâmbind
Cu clipele copilăriei, cu oamenii dragi, bunicii

56
Cu rânduiala vieții, urmezi să te alături,
Ca mii de generații, întregii omeniri.
Copilărie dragă, în mintea mea mai stai
Acum, când plec spre partea mea de rai

Dragă copilărie adio îmi spun acum

Rămân cu tine în gând
Zâmbesc și iar zâmbesc
Și lacrima străpunge obrazul cel bătrân...
Dragă copilărie, a mea rămâi pe veci!

57
 Sentiment altar

Căzut din întâmplare în viața noastră

Este sentimentul de orice fel,
Te bucuri, te dezamăgești, îl respiri, îl simți,
Trăiești prin el emoții, trăiri și stări
Cuprinși de el devenim sentimentali
Plăcută privire oferim oglinzii!
Necuprins de teamă și de orice e frumos
Iubim atât de tandru și cenușiu!

Cu gesturi diverse nu suntem noi.

Ce stare ne cuprinde:
Comunicăm prin semne, uităm cuvintele,
Cuminți așteptăm cuvântul dat,
Cel rostit cu atât drag!
Visăm la eterna dragoste de bătrânețe
Rostită în gând, un sentiment
Temeinic pe acest pământ
E sentimentul unic prin dragoste legat.

În clipele din urmă rămân doar întrebări

Fără răspunsuri date, noi ne-am jurat iubirea
De acum până la moarte
Altarul ne-a fost martor, acum e doar blestem.
Necruțătoare vremuri cu sentimente amestecate
Privim în urmă la ce a mai rămas din fapte
Ne îngroapă doar speranța ce păcălește moartea
Ramași acum străini în noaptea cea albastră
Si tulburi gânduri bune din inimă tresar
Uităm frumosul, uităm că am fost....
Am fost... am fost noi doi.

58
 Singuri în doi

În jurul nostru frumosul așterne

O mantie frumoasă pe străzi,
Troiene din albul cel limpede, cu totul înconjoară
Se vede sufletul cel negru ce inima-ți omoară,
Transformă tot, din albul florilor
Păsări călătoare aștern pe hârtie
Scrisul cenușiu din stele cazatoare,
Condeiul calcă agale hârtie albă,
Prin scrisul lui moare.
Pe mantia cea albă creionezi deșertic...
Gândurile tale negre, în alb colorează
Durerea ce o trăiești în iarna cea senină.
Tu ești o pată pe strada principală.
Cuprinși de zâmbete și povestiri frumoase,
Tu mergi agale spre povestea ta cea neagră,
O troienești cu zâmbetul palid,
Nu mai ești om, ești doar un ceas slăbit
Tic Tacul vieții tale bate fără încetare
În lumea asta mare,
Secundarul, minutarul îți sunt potcoavele trăirii,
În lumea veselă ce ceasuri o înconjor,
Ești doar un simplu muritor
Ce timpul cramponează în sufletul cel rece.
Idei, iluzii și visele deșarte,
Înconjurat de ziduri,
Sufletul fragil a suferit destul și inutil,
Ceramica se sparge când sufletul respiră,
Un răsărit de o clipă o simți în a ta tihnă,
Adormi uitând tot ce ai trăit, singur și trist...
Visul cel mult dorit, iluzia cea cruntă

59
 Deodată ea se sparge!
La ce bun să suferi neîmplinit,
Să duci singur visul la bun sfârșit, cu sufletul cel gol?
Gata, s-a sfârșit și visul simplu,
Cel de a fi iubit!
Dor de noi, cei doi...

60
 Apogeu de etalon

În cupola sufletului meu,

Desenată în mii de fresce
Ești darul cel iubit,
Gândurile te creionează
Cu emoție cuprinzi trăirea generată
În valurile pline de scris,
Cuvintele prind viață
Privind spre trăirea clipelor cu tine,
Apogeu de etalon!
Îmi cuprinzi întreaga ființă,
Cuprinde-mă într-un tablou pictat,
Condus de sentimente multe!
Cu zâmbetul cel blând, la răsărit mă duci,
Sărutul tău, cu vrăjile lui, multe topesc,
Buzele și glasul cel plăcut
Prind viață în corpul tremurând.
Sărutul tău e sfânt printre atâtea cruci,
La zâmbetul dispărut, mă simți pierdut în veșnicie.
Te-am iubit din fragedă copilărie,
Am căutat în toate iubirea ta.
Acum, ești doar străină la glasul meu cel mut,
Iubirea noastră a devenit povestea ultimului sărut.
Anii au trecut ca gândul...
În lume totul e poveste, ce nu trăim la timpul potrivit.
Pictăm zilele în culori vesele cu triste trăiri,
Acceptăm soarta și destinul inexplicabil
În alb și negru…
Așa a fost sa fie, nu uita,
Tu vei rămâne dragostea mea!

61
 Trăiește azi

Dramatic e momentul fericirii, pășind în lut

Cu dragoste și ură noi devenim companionii
Tulburați de momentul cel plin de zgomot,
Cel plin de calm.
Liniștea sufletească e floarea
Ce se vrea ruptă ca să parfumeze întreaga ființă.
Nenorocit momentul fericirii care ca o clipă trece,
Și ceasurile nebune cuprind întreaga fericire
Zadarnic bat ceasurile timpului trecut,
Inima cu gândul ce bate neîntrerupt!
Vom așeza în gânduri sentimentele,
Parcurgând hârtie, sunt scrise în mii de suflete,
Sunt scrise neîntrebat.
Filozofia fericiri nu stă doar în momente:
Trăiește viața, momentul clipa!
Gândul cel complicat,
Îl rescriem ce odată l-am trăit,
În monumentale versuri suntem
Un totem de nedespărțit.
Credința viitoarelor trăiri, ne transformă în fade
Suflete, golite de orice sentiment prezent.
Trăiește azi pentru mâine,
Trăiește acum pentru ieri, agonizând spre viitor!
Trăim trecutul, uităm prezentul.
În prezentul complex
Am uitat să iubim simplu.
Trăiește viața azi, mâine poate nu va mai fi!

62
 El și ea

Dialogul surzilor plini de sentimente:

Ea urlă, el tace,
Ea tace, el zâmbește,
Ea zâmbește, el pleacă...
Plecat de lângă ea zâmbind
Mâine nu o va împăca
Ea plângând, el plin de ură
De ce se iubesc? Din obișnuință
El, obișnuitul ei,
Ea, dependentă lui,
El o ceartă,
Ea îl împacă,
Amândoi îngândurați.
Împart aceeași viață,
El străin, jucându-se cu ea,
Ea străina din pat.
Nuditatea ei nu îl mai atrage
Părul ei, devine relaxarea lui.
Ea, geloasă, îmbrăcată sumar...
El ignoră privirea ei,
Ea pleacă plângând,
El așteaptă, speră,
El gândește în gelozia lui
Oare ce mai face?
Ea zâmbește singură,
Dar fericită fără el!

63
 Dilemă

Dilema lui: dacă vrea compania ei

Sau singurătatea lui,
Preferă plânsul tău, sau zâmbetul său?
Să te simtă plângând, îl face vinovat,
Se simte gol, dar plin de ură,
Urăște că îl iubește,
Se întrebă adesea,
E vina mea sau a ei?
Pustiul va trăi cu tine
Nu te va accepta
Tu ești doar o dilemă
Ca și dragostea ta...
Neînțelese versuri
Aprinde dragostea în ei,
Ea e dorința și spaima din inima ta;
Se simte dorit de dragostea ta
Plăcerea singurătății sale,
Te sperie, te deprimă
Îl simți pierdut? Este al tău mereu!
Dilema este ce simți,
Ce inima îți cere
Este tot ce dragostea oferă:
Dilemă pentru singurătatea sa
Iubește, nu renunța!

64
 Mulțumesc

Trăind cu tine în gând

Sentimente nebănuite inimii oferi,
Îți simt prezența pașilor în umbra mea...
Distanța ce desparte privirile noastre
Ne apropie inimile.
În îmbrățișările nebune te visez.

Reușești zâmbind fericirea să îmi transmiți

Destinul a deschis o poartă în sufletele noastre
Negândind povestea ce stă să înceapă

Îți mulțumesc că în suflet m-ai primit,

M-ai vindecat de rău, de starea de durere,
Mă înveți încetul cu încetul
Zâmbetul să-l regăsesc.
Trăiesc cu sentimentul plăcut și intim
Al gândurilor noastre dulci scrisori

Cuvintele le așezi, dai sens în viața mea,

Mă repui pe drumul vieții,
Nebănuite cuvintele tale
În sentimente se transformă,
Cuvinte ce simt să le spun

Trăiesc cu tine clipa eternului prezent,

Iubesc ce faci din mine, iubesc când îmi zâmbești!
Din bătaia inimilor noastre
Răsună glasul unui vechi amor

65
 Prietenia noastră începe
Să cuprindă dragostea și stările frumoase.
Eu m-am îndrăgostit!
Te voi iubi mereu, urmând cu drag cuvântul tău!
Ador să te iubesc! MULȚUMESC!

66
 ”Sag” amor

Nu mă judeca dacă am să simt că te iubesc,

Să îți simt gândurile și trăirile este
Un sublim sentiment, ce natural există
Între oameni cu vibrații aparte.

În multele momente ale vieții,

Simțim trăiri haotice din universul cel infinit,
Ne creionăm în minți
Iubiri ce niciodată nu ajung...

Idealizat, sentimentul de iubire,

Ajunge o temniță în sufletul cel trist
Lipsit de simpla mângâiere.
Pașii tăi s-au resimțit în trăirile mele.

Ești unica ce stările îmi trăiești.

Pașii tăi se scurg prin viața, prin venele mele,
Ești o diademă purtată prin mintea mea.

În tainicul meu simț,

Ce viața îmi rezervă e dreptul cel din urmă
La zâmbet să ajungem.
Ești enigmatica iubire ce în viață am întâlnit.

Dincolo de orice sentiment,

Ești o frumoasă stea ce în lumea mea ai apărut,
În inima mea e locul tău firesc, la ruga cea străbună.
Ești tot ce viața îmi poate oferi.

67
 Nebuni de realitate

Empatia singurătății în lumea întreagă

Poartă culori viu colorate
Adesea suntem captivi în propria lume

Neasumați în propria iubire, deșertăciune primim,

În locul analizelor, gândul primitiv duce spre
Drumul depresiei fără de sfârșit.

Ferice de cei ignoranți, a lor va fi fericirea...

Cu capetele goale încoronate la mesele tăcerii,
Privesc spre infinit... privesc degeaba.

E rostul lor, frumos răsună, zâmbind adesea,

Gândul că mintea cea fără de limite
Ajunge în uitarea cutiilor poștale

Empatizez gânditor la
Versurile marilor străbuni:
Nu mai transmit nimic,
În lumea noastră cea plină de nebuni!

Nebunia, în starea ei generală, transformă omul,

Zâmbește spre nimic, nu știe ce vrea
Nu știe ce poate, doar pereților le zâmbește:

Avem libertatea de a alege!

Depresivi dar fericiți,
Pășim spre gândirea celor mulți.
Inspiră și trimite mai departe:
Realitatea este mai frumoasă decât POEZIA!

68
 Liniștea

Liniștea de ieri, de azi

Vreau să mă înconjoare,
Te memorez în clipe grele
De neliniște și zbucium

Te caut, te găsesc, te pierd,

Pleci departe?
Ești ca timpul
Pleci și nu te mai întorci!

E stare mai frumoasă

Ca cea dată de liniștea noastră ?
Închid ochii și te văd
Îmi e foame, tu mă saturi.

De ce tu, liniștea mea,

Nu ești veșnică,
Ca o ninsoare fără încetare
Cu miros de primăvară?

Fie vară, fie toamnă,

Tu ești amintirea mea.
De te uit, mă uit pe mine
Te iubesc, liniștea mea!

69
 Urăsc să te iubesc

Aduce în suflet liniștea furtunoasă,

Mă face să mă simt singur, nesigur,
Devin stângaci în preajma ei,
Un novice în tainele amorului

Te privesc: îți doresc trupul, mintea.

Mă lași să te ating dar... niciodată nu vei fi a mea
Trece vremea, trec și eu,
Privesc cum te treci și tu.

Viața întreagă te-am privit admirativ,

Mereu am adorat chipul tău!
De ce nu m-ai lăsat să te iubesc?
Vremea trece... eu urăsc... să te iubesc.

Urăsc să îți iubesc pașii, privirea...

Deseori, râvnind la tine, îmi devii trofeu
Al sufletului meu. Te urăsc, iubind femeia,
Lipsit de tact, de viziune și de glas!

Urăsc să te iubesc sub clar de lună

Dăruind pământul și stele
Doar să cazi, să fi cucerită și iubită!

Nu meriți iubirea mea!

Tu te împarți, când a mea când a lui
Sau a nimănui, sau a tuturor
De te-aș lega în lanțuri, tot nu vei fi a mea!

70
 Te vreau și te ador, plin de egoism...
Tu femeie, plină de prejudecăți, defecte,
Neîmpliniri, ce vrei să îmi oferi?

Vrei iubirea unei mari simțiri.

Pavaj și slugă în ochii tăi nu sunt,
Nu îmi murdăresc sufletul păgân
Cu iubiri din lanțuri sau resturi din mândrie

În stilul rațiunii mele, rămân cerebral.

Singur simt! De ai fi cu mine,
Mă simt lipsit de tot ce ține de tine!
Urăsc să te iubesc!

71
 Starea de depresie

Depresia cea plină de vină, reală, ireală

E cu noi, zi de zi seară cu seară,
Nativă, bucuroasă și naivă,
Așa e ea, depresia.

Feminină, bună sau rea,

Sau cum se vrea ea,
Calmă, caldă, crudă rece sau copilăroasă,
Se joacă cu mintea, învăluie sufletul,
Îl transformă tulburător.

Depresia e singură,
Fără pereche, e solitară...
Nici nu moare, nici nu trăiește.
Nemuritoare, necruțătoare,
Noi murim, ea va rămâne
Așa e ea, Depresia.

72
 Emoția bahică a iubirii

Învață de la toată lumea,

Dar nu te compara niciodată cu nimeni!
"- Toarnă-mi ospătar un strop de nepăsare
Și adu-mi o sticlă întreagă de uitare!”
În paharul vieții scaldă iubirea.

Trec cu pași domoli prin viața ta,

Îmi lași amintire frumusețea ta.
Feminina si letală e dragostea,
Te acopăr și te înconjor cu dor
De vrei să fii a mea,
Vei fi fără să te ador.

Gândul criminal săgeți în suflet împroașcă,

Mă bucur cu pasiune de dulcea nepăsare.
Mă simți îndrăgostit,
Imagini îmi transmiți... Impulsiv, în gesturi,
Cu mâna mă cuprinzi.

Săruți a mea emoție cu nepăsarea ta,

Mă știi îndrăgostit de frumusețea ta
Și gândul cel mai tainic e in inima ta.
La masa ta, plin de emoții,
Îți dăruiesc în versuri o scumpă lalea.

Acum privești la versul ce va urma

E gândul cel plăcut, cel scris din mâna mea.
E așezat în suflet cu litere emoționale,
Ești gândul criminal ce îl privesc în zare.

73
 Și ospătarul toarnă, cu sincera sa nepăsare...
De ce te iubesc oare?
Cum sufletul îmi știi și a mea grandoare,
Mă ascund sub vers, în brațele tale,
Femeie iubitoare, în paharul vieții scaldă-mi iubirea!

74
 Dragostea

Dragostea e doar un joc,

Obsesiv fără de noroc,
Zdruncinat din temelii,
Îndrăgostit de nebunii

Fiecare dintre noi

S-a îndrăgostit,
Ești perdant sau învingător
Dragostea se transformă în dor

Nebunia ne cuprinde,
Când îndrăgostiți mai suntem,
Dezinvolt, fără perdea,
Ne îndrăgostim de o stea

Fiecare dintre stele,

Aflate pe Calea Lactee
A fost dăruită oare?

Din vechime în prezent

Dragostea oferă în dar
Iluzii, șoapte, clipe, sentimente de coșmar.
Când iubești nu e în zadar:
Te transformi fără habar.

75
 Să iubim și poezia

Scrisă în versuri albe, negre,

Curcubeu de versuri în ploaie sau senin,
Gratis sau plătită, ascultată în derivă,
Nume mari și mici au scris cu a ta dulceață.

Să iubim și poezia!
Ea ne spală glasul, trupul, gura,
Ne aduce în glie sărbătoarea,
Tu înțelegi ce spun?

Iubim cântece, versuri și ore,

Ascultăm indiferent de cult
Să iubim și rima înfricoșată...
Cea cu vervă, sufletul îmbată.

Poezia... Din nimic ea se ridică!

Indiferent de vreme, stare,
Oamenii o simt, trăiesc cu ea,
Prin venele lor ce este oare?
Stare, viață și savoare.

Să iubim și poezia,
Nu vă cer nimic în schimb!

76
 Eu-l

Mă simt slăbit, fără de mine

Eu-l meu, lipsit de vervă
Încerc metode, leacuri
Nimic nu pare să mă miște

Străin de mine, îmi devin propriul rău

Sublim și fără ritm,
În oglindă îmi devin străin
Urăsc ce văd, urăsc ce devin!

Poate că da, poate că nu,

De vină sunt și eu, și ei, sau toți.
Să port cu mine un blestem?
Eu singur să mă iert?

Nici ruga, nici leacul cel vrăjitoresc

Devin fără efect lumesc
Nimic nu reușesc, o realizare...
Sunt un blestem în viața mea și a ta

Eu cu mine, doi nebuni,

Lipsiți de nerv, de vervă
Îmi face bine să îți spun:
Tenebrosul meu Eu din străbuni.

77
 Tenebra atee

Tenebra mea atee

De lume ești hulită,
Respinsă, nedorită,
Atee ești, atee mori.

Nici ruga sau blestemul creștinesc

Nu schimba soarta ta divină.
În rău te văd nebunii toți,
Cei cu sete de blesteme.

78
 Copilă

Te știu din fragedă copilărie,

Priveam discret la tine...
Nimic din ce trăiam
Nu prevestea intensitatea din inima mea
Te văd cum crești, eu îmbătrânesc...
Cu fire albe, cărunt, privesc
Cum te transformi,
Devii frumoasă, domnișoară
Pe zi ce trece eu te doresc!

Pornirile carnale îmi stăpânesc,

Te văd zâmbind, eu mă opresc...
Aș vrea să îți spun tainicul gând, dar
Nu meriți pornirea mea de om bătrân!

Te vreau și te doresc, eu sunt damnat

Să vreau trupul, să-l iubesc,
În patul meu, golașă să te văd!
Ai devenit femeie, eu am albit...
Copilă între stele,
Iartă, te rog, că te-am dorit!

Să nu crezi în nimic, e soarta ta

Destin lumesc, de viață.
Te urăsc vecinii toți
Doar frica îți este ”soră”.

79
 Oglinda din trupul tău
Jertfit pe platoul vieții
De nebuni, ce creștinesc
Sunt robi ai societății,

Tenebra mea, eu te iubesc

Ca frate, om sau cum doresc!
Ești una dintre stele,
Ateea vieții mele!

80
 Apocalipsă

Trăită de fiecare generație

Ce se crede martoră la sfârșitul lumii,
Descrisă în versete biblice,
Nu vine nechemată,
Nu e subjugată sau furată.
Apocalipsă de mulți invocată,
Toți te văd în semne,
Ape sângerii, sunete din cer,
Mesageri din lumea celor morți,
Tu de ce oare nu vii?
Exiști sau ești plăsmuire?
Rând pe rând pe toți ne fascinezi,
Exiști de la geneză până azi,
Ai fost creată, inventată
De îngeri, demoni sau doar oameni.
Cobori apocalipsă din rai din iad,
Dintre aștri și stele,
Ajungi la oamenii care așteaptă un semn!
Oare exiști sau nu mai vrei să vi?

81
 Să nu

Sa nu schimbăm destine,
Sa nu iubim pe nimeni,
Să nu educăm oameni,
Sa nu modelăm caractere,
Sa nu mori de mana ta,
Să nu trăiești doar pentru că ai zile,
Să nu îți faci singur rău,
Să nu respiri otrava ta,
Să nu îți faci chip cioplit,
Să nu crezi doar în ceea ce vezi,
Să nu fi unul din mulțime,
Să nu devii ceea ce nu îți dorești,
Să nu fi un om corect,
Să nu ai nimic din ce ți se cuvine,
Să nu ceri răsplata din munca ta,
Să nu trăiești... Mort este mai bine?

82
 Singurătatea

Singurătatea nu are sfârșit,

Ne stă în drum și ne așteaptă!
Cum otrava are antidot
Luna are stele
Soarele își are razele
Norii aduc ploaia,
Furtuna are ale sale tunete,
Nimic din ce trăiam nu rămâne singur!
Natura moare, renaște,
Muguri îmbobocesc
Viața nu înseamnă singurătate!
Luna și marea - un etern vals,
Viața nu ne devine lagăr,
Noi dăm viață singurătății!
Așa cum
Marea scaldă nisipul, fără să îl întrebe,
Rugăciunea alintă sufletul rănit,
Tatuajul desenează trupul,
În mâna pictorului culorile transmit emoții,
Păsările zboară, ciripesc,
Doar tu, singurătate, te cuibărești
În sufletul rănit de iubire neîmplinită!

83
 Poezia

Poezia e arta de a bucura sufletul,

Nu e materială, nu aduce bani,
Te hrănește, te îmbată spiritual,
Poezia, ascultată, e muzica sufletului!

Nu regretă că există,
Nu are temere sau dorință,
Nu te pune la încercare,
Nu e tragica poveste.

Da, poate să te înveselească...

Da, te îndrumă și te iartă...
Da, nu te roagă să o crezi...
Da, există, o iubești!

Nu te face zmeu sau zeu,

Dar te face nemuritor!
Nu e dincolo de Dumnezeu,
Dar e o stare de iubire!

84
 Vinovat din vina ta

Vina e ca o așchie.
Printre gânduri,
În închisoarea minții
Devii un deținut.
Ultima șansă
Să scapi de vină
E mărturisirea ta
”Sunt vinovat,
Iartă-mă că ți-am greșit!”
Vina se eliberează din tine,
Ca o piatră ce îți stă pe inimă.
Fiece om, femeie sau bărbat,
Cu toți vina o purtăm,
Vina e reală, îți aparține.
Te simți ciudat fără motiv,
Nu căuta răspuns!
Ești vinovatul fără vină:
Sunt vinovat că trăiesc, respir, iubesc!
Te iubesc din vina mea!

85
 EROU

Cuprinzi în suflet
Stări și sentimente
Nu mai dorești nimic,
Nu laude, aplauze, trofee.

Privești în gol,
Pierdut în public,
Ropote și gălăgie
Auzi printre ziduri și ferestre

Nu e momentul tău
De brav erou!
Nu simțim nimic,
Nimic din ce ți se întâmplă!
Zâmbești fad și fals

Nu te crezi erou, ești doar un om

Ce suflete și vieți
În iad nu le-ai lăsat

Pe scenă ești prezent,

Premiat si decorat,
Nu ceri nimic
Pentru minunea ta!

Îndatorirea tu ți-ai făcut

În viață ei sunt acum
Toți ce au greșit,
Ce în viață nu au ascultat.

86
 Nu vrei să fi erou,
Doar datoria ți-ai făcut...
Aștepți să pleci,
Să poți din nou
Vieți și fapte să salvezi.

Iubești ce faci,
Nu vrei nimic
Nu ramuri de laur, nici statui...
Doar un simplu MULȚUMESC!

87
 Iuda din Noi

Oamenii trec prin viața noastră,

Aleg să se vindece de noi,
Să poarte crucea noastră.
Suntem ticăloși: ne transformăm în zei,

Ca Iuda vindem ce ne vindecă

Arginți, plata păcatelor noastre!
Credem și sperăm, perfect greșit,
Să vindecăm tot, adevăr și minciună.

Omul mândru de sine

Transformă minciuna în adevăr,
Te transformi ca un Iuda păcătos
Ce crucea îți conduci.
Omule cu tine sunt
Mesianic, în gândul tău îți sunt martir,
Sentimente iudaice, în mii de versete,
Cuprind timpul cel trecut în păcatele prezentului.
Povestea gândurilor se uită, se jertfește.

Trădarea e iudaică și rolul mesianic al iertării,

Cuvinte evanghelice rostite în blesteme,
Arginții fericiri de draci ți-au fost dați.

88
 Ruga disperării

Îmi amintesc de tine Doamne

Cum mă alinți din vremea de demult,
Mă ierți ca simplu muritor
Rămas fără credință, judecată.

Te strig în vremuri grele,

În vreme bună, uit de tine!
Nu sunt vrednic de a ta iubire
Sfinte Iisus, iartă-mă!

În lumea asta nebună

Eu sufletul îl mandatez,
Mă simt răstignit, uitat,
Mă simt din nou abandonat!

Bate, te rog, la ușa mea

Sunt vrednic să îți deschid,
Cu lacrimi implor întoarcerea
Spre viața mea, nu mă abandona,
Eu sunt un biet muritor!

Alintă durerea, nu mă părăsi,

Te-am abandonat din gândul meu!
Eu muritor, nu sunt vrednic de mila ta!

89
 Romantic

Romantic sub orice critică

Nesăbuit iubesc tot ce îmi oferi
Ai devenit a mea mânie
Iubesc, mereu iubesc în poezie

Mă cred îndrăgostit pe veci,

Ascuns între cavourile reci
Pe nimeni nu iubesc.
Tu ești biserica odihnei!

Nu sunt un muribund cu gânduri negre

Lăsat, abandonat sub creste!
În vârf de munte văd zarea,
Așadar, copiilor, nu îmi uitați chemarea!

Eu, ce pământ negru devin,

Viața asta a fost doar chin,
Din Eminescu, Bacovia eu mă inspir

Transfer cu gândul la ce creez

Nu fii deștept să nu mă crezi,
Citește și nu mă judeca!

Compun un vers mai alb, mai negru,

Poate verde sau de culoare,
În poezie să vezi Curcubeul din depărtare.
Romantic sunt, romantic mor
Creez să uit de dor,
Nu voi ajunge celebru sau bogat
Citește-mă, să mor împăcat!

90
 Fi om!

Nu mușca mâna care te hrănește,

Sărută pașii ce te îndrumă,
Fii om și spune o rugă,

Să faci altar din chipuri dragi,

Privește cu blândețe,
În suflet poartă grija, fii om cu tine!

Binele făcut se întoarce în această viață,

Nu astăzi, ieri, sau mâine
Nu îl aștepta, vine la tine
Când îți este mai puțin bine,
Fii om cu mine!

Cu răbdare construiește!
Ce lumea rea si nouă,
O generație pierdută,
Nu te apreciază, fii om cu ei!

Tratează ura cu blândețe,

Răutatea cu un surâs!
E scurtă viața, nu fii rasist
E om și alb și negru...
Fi om, sufletul nu are culoarea pielii!

Ascultă de la cei bătrâni,

Străini, bunici, sau rude,
Ei sunt istorii vii
Pline de poveste și suspine.
Fi om, învață din trecut!

91
 Înlătură din mintea ta
Gândul rău și negru la culoare,
Nu te lăsa condus de modă,
Rezistă și fi neschimbat,
Fii om, așa se nasc eroii toți!

Prin clipe grele trecem toți

Și greutăți pe umăr apasă.
Apolo suntem noi toți,
Pământul e al nostru tot,
Fii om, Apolo ești Tu!

Învață de la toți
Indiferent de nume,
Sărac, bogat sau fără rost
Cu toții sunt o lecție,
Fi om, cu toții sunt povești!

Nu bucura pe necuratul
Cu aroganța ta stupidă,
Iubește ce însemna a fi om,

Mai uită-te în oglindă!

Fii om, nu judeca!
Îndrăznește, că vei reuși
Să schimbi un om
O lume!
Nu astăzi, mâine sau când vrei,
Poate ai tăi urmași vor reuși
Când de la tine au învățat.

92
Sărută mâna părintească,
Iartă înainte de a-ți greși,
Nu judeca părinții,
Și tu vei alege într-o zi,
Fi om zi de zi!

93
 Ucis de mine

Ucid din milă visul meu,

Accept crudul tău adevăr,
Mă văd supus și fără…
Nu mai cred în speranță,

Nu cred în ce speram odată,

Am abonat tot ce a însemnat vis
Eu sunt cel pierdut!

Umbra și lumina au povața lor,

Credeam în mine, aș fi crezut că dor
Mă simt lipsit de tot,
De totul, sau nimicul lor

Zâmbesc cum pierd din mine

Speranța, vise și mult dor.
Îmi e dor să am speranța!

Am devenit ce sunt!
Dar nu sunt eu!
Un simplu în viață călător
De ce mă simt un trădător?

Zâmbește soartă și pentru mine

Învață-mă să mă iubesc,
Să spun ce cred, ce simt, să zbor,
Nu mă transforma în simplu muritor!

94
 Fuga e un fapt nevinovat.
Am fugit cu frica călătoare,
Mă simt un laș, prea laș
Îngrozitor în mine port un dor

Dor de mine și de ce am fost odată

Cu ideal și vis de îndeplinit.
Ce am devenit în ochii tăi
Drag cititor?

Am devenit Eu, un Trădător!

95
 Divorț

Distanța dintre bătăile inimii și gânduri se transformă

în note muzicale, acide, arzătoare, cuprinzând
îndepărtarea. Eu-l se gândește la mine, privind cu ochii
închiși tainele mincinoase ale adevărului...
Roind în cercuri închise, gândurile devin săgețile ce
mă vindecă de tine, tu ai adus ce a fost mai bun în viața
mea. Privesc indiferent la plecarea ta, inima mea bate
neîncetat, doar așa pot trăi fără tine.
Îmi doresc îmbrățișarea ta, ce mă omoară în gândurile
negre! Nu te mai vreau în gândul meu, vocea ta e glasul
inimii, ce nu îl mai vreau. Vreau să spun adio, dar nu
mie!
Cu pași domoli mă îndrept spre locul unde dragoste ne
jurăm. E sincerul blestem, rostit din dragoste: să nu
iubești, cum te-am iubit pe tine.
E sărbătoare. În ziua înmormântării alții zâmbesc la
nefericirea zâmbetului meu. Clădesc castele de nisip pe
malurile stâncoase, înconjurate de câmpii și munți. Le
scriu pe cer, cuvintele naturii moarte.
Pustiu de tine, mai bogat de mine, imaginația își joacă
rolul… Toate trecute în prezentul apropiat, străini de
dragostea ce acum ne desparte, iubind ce noi am trăit,
mințind că totul va fi bine...
Alegoric e carul ce roata o învârte! În jurul orei, la alte
mese, cu alte fețe suntem tot noi: cei doi străini în starea
de început, ne răpim câte un zâmbet din ura cea plină de
dragoste. Sub clarul lunii, în gând, sub alte brațe, ne
salutăm străini, gândind la clipa noastră... E gândul de
împăcare, sau iluzie în soare… Am divorțat în acte, dar
nu și în inimă! Ceva legat, desparte îmbrățișarea noastră.

96
 Nespuse gânduri îngroapă neputința. Mai tristă în
veselia noastră, e viața mea și a ta. Doi străini
îndrăgostiți, mințind în brațele străine... Povestea noastră
fără sfârșit… Se încheie fără un început...

97
 Prizonier

Blocat mental fără scăpare,

Prizonier în propria iluzie, caut iubirea unei infame.
În ramurile pline de suspine.
Prizonier în lume, cu sufletul vândut

Caut iubirea în trecut, mă simt prăbușit.

În iluzia de a fi iubit, trăiesc o viață de minciună.
În ceasul cel din urmă mă regăsesc în tot ce am iubit.

Mă simt iubit de tine, iluzie cu gesturi surde,

Mă cuprinzi în spaimă, mă cuprinzi pe mine,
Naivul unei lumi plăcute, ce plină de durere
Al nostru cer albastru îl simte în tăcere.

În versuri așezate în gânduri, se regăsesc suspine

Pline de plăcere, plăcută durere!
Ador iluzia ce mă înconjoară,
Mințind frumos în gândul meu am să iubesc!

Am să iubesc cu plăcere naivitatea

Ce îmi trădează cruntă durere,
Mă vindec în iluzii, șoapte,
Ador plăcut naivul ce nu l-am pierdut cu tine.

98
 Umbre de tine

Pe calea umbrelor, cu pași temători,

Plini de revoltă, pășește ființa ta cea plină de
mâhnire. Și liniștea cea caldă... și ea m-a părăsit.
Mă simt lipsit de tine, mă simt doar muritor.

O umbră în peisajul cel negru colorează

întreaga ființă dragă. Tenebrele trăirii în viață se
disipă, așezate în grupuri de cuvinte.
Neinspirat aș desena pereți în umbrele tristeții,
Temător, lipsit de orice sentiment.

Ești singura ce poate în umbre să trăiască,

Ce viața în negru colorează.
Zâmbind cu atâta dragoste la versul ce urmează,
Încep să simt din nou plăcerea scrierii

Așez în ronduri, cuburi și pătrate,

Lipsit de inspirație grupuri de cuvinte
așez si iar așez. Nu reușesc a scrie ce sufletul
dictează. Forțez în note muzicale gândirea
Să iubească.

Privesc in suflet, privesc spre tine.

Ușor-ușor, adun cuvintele divine
Ce în versuri se așează, obsesiv,
Să stăpânesc trăirea
Celui ce citește și încearcă retrăirea.

99
 Tu și eu

Sălbăticind printre ruine, caut chipurile dragi. În

amintirile străine, devin absurd în căutările nebune, aștept
un semn, te aștept pe tine.

Dar tu nu vii! Rămâi în lume doar o străină.

Cobor încet în gândurile mele, te caut să îți întâlnesc
privirea... E târziu și niciodată prea devreme să te mai
iubesc pe tine.

Încrezător, pornesc la drum pășind agale spre uitare,

În zorile ce stau să apară, apare un chip, un chip de jale.
E amintirea ce acum apune, trecută în ignoranță și
destin...

Așa ne-a fost scris și soarta a decis:

Separați pe veci, separați în doi!
Și dorul ce cuprinde ființa, îmbrățișarea sa nebună
În paginile vieții mele descarcă o furtună.

O furtună de amintiri pe cerul meu senin,

Albastru, ocrotit de legile uitării,
Dispar în cer ca nefericiții. Ador liniștea cea nouă
Ce sublimă se instaurează. Păcatul dorinței se domoale:
Eu nu te mai vreau!

Mă simt capabil să iubesc, o nouă viață, un nou început.

Tu ești acum uitare. Presărată în uitare, mă bucur de ale
mele sentimente noi, mă simt capabil sa iubesc! Din Nou
în Doi..Tu si eu.♥

100
 Codex ADN

Nu suntem ființe cu gândiri celeste,

Ancorați în realități istorice și credințe străvechi.
Libertatea arbitrară e blocată în ADN-ul moștenit.

Conflictele interumane generate din generație în

generație, natura conflictuală a creației umane, sunt o
sincopă în evoluția umanității.

Creații religioase stigmatizate în doctrine politice și

veșnice interese, au distrus gândirea genomului uman.

Darwin, Tesla și ceilalți vorbesc prin sânge de creația

supremă: mașina umană, realizată printr-o altă poveste,
neînțeleasă de omul modern.

Rugăciuni și versuri, catrene și canoane, în structurile

papale, povestea umanității este transformată în dreptate?
Scrieri laice, ebraice și biblice ne învăță că suntem totul
din nimic.

Povestea din istoria religioasă a genomului uman,

transformă omul în ființa fără de apărare din divina
comedie.

Purgatoriul gândirii prin stigmat și frica de legile nescrise

ne transformă.

Neantul, divinul și hazardul devin aparții în gândirea

noastră, fiecare colț de lume e transformată în totemuri.
Creația - povestea fără de sfârșit, s-a oprit la ultima filă...

101
 Clipa de ieri, astăzi sau mâine

La uși închise, durerea se deschid dureri ce desprind

zâmbete de suferință
Să mulțumești că poți zâmbi în ultim ceas, pentru o clipă
sau eternitate!

Cu stropii ploilor ce vor veni, se vor șterge lacrimi,

zâmbete și suferințe.
Tu pașnic cazi sub umbra sumbră a unei zile senine,
Un simplu om, în clipa plăcerilor.
.
Te desprinzi de trecut, printr-o simplă privire...
Privești în viitor, pentru un viitor mai bun...
Să crezi în tine că poți schimba ce poți
face cu viața ta!

Omule, devii trecut, istorie sau simplă amintire!

Trăiește viața, nu alerga în agonie!
Ce trist cuprinzi în lacrimi un ultim plâns!
Suspine și suspans, atât va mai rămâne
Tu, simplu om,
Să nu uiți să te iubești și pe Tine!

102
 Dansul

În pașii fericirii dansează sufletele noastre,

Gândurile iubirii ne transformă în realitate.
Praf de stele din visele mele
Ești doar tu, iubita vieții mele!

Sentimentele umane ce cuprind întreaga ființă,

le trăiesc cu dragoste. Să ne bucurăm de ele!
În noapte, martori, ai iubirii, semne,
sute de impulsuri, bat în inimile noastre.

Vibrații de sentimente pornesc spre inima ta,

Trăiri plăcute cuprind întreaga ființă
Îmbrățișăm zâmbind dragostea ce ne-o dorim.

Zâmbind plăcut, citești aceste gânduri,

Îmi simți privirea, te iau de mână,
Îți sărut buzele, îmbrățișarea ne cuprinde,
Sărutăm iubirea din mii de motive.

Pe pielea ta îmi plimb mâinile,

Te mângâi în prezent, te mângâi neîncetat,
Impulsuri, mii, ajung acum la tine...
Deschide ochii, iubește-mă cum știi mai bine!

Îmi citești gândurile, mă prinzi

În brațele tale ocrotitoare.
E nebunia noastră, trăită în simțiri -
Intensitate ce ne cuprinde în priviri.

103
 Ești atât de prezentă! Umerii îmi cuprinzi,
Privești la versul meu, îmi spui ca mă iubești.
Săruți obrazul meu, îmbrățișarea ta este divină,
E dreptul nostru din anii cei trecuți.

Să ne iubim o viață cu zâmbetul plăcut!

Acum, prin mâna ta, încondeiezi în inimă
Iubirea, cu versurile dragostei.
Așează gândurile noastre în totul nostru!

Cu drept divin mă completezi în versuri.

E sentimentul cel plăcut să ne iubim, știi bine!
Acum dansăm zâmbind... Eu te iubesc pe tine!

104
 Amor celest

Dacă erai lângă mine, aduceam paradisul în palmele tale!

Sângele, puternic pompează în inimă dorința. Trăiești
prin pasiune.

În noaptea lunii pline, închin rugi și dorințe, devine

pasiune plăcerea trupului tău. Efervescența dorinței
pătrunde în mintea noastră.

Fulgere de emoții pătrund în corpurile calde, ce ușor își

apropie buzele! E noaptea minții amorului celest.

Lumina lunii pătrunde în trupurile îmbrățișate,

Transformând iubirea în energie,
Putere ce o simt privind la pasiunea ta.

E sentimentul pătrunzător ce doar luna îl poate da,

E pasiunea mea și a ta, nimeni nu o poate lua!
Întruparea dorințelor noastre sub lumina scăldată a lunii,
e ultima plăcere a sufletului vândut.

Pătrunde adânc în mintea noastră, dorința plăcerilor,

reîncarnare la viață a tainelor gânduri.
Mă simt pătruns de mii de stele atingând Nirvana...

Sărutând buzele la mii de kilometri, deschide brațele,

primește dorința mea, fii părtașă la sărut, lăsă-te purtată
de iubire, deschide sufletul, iubește așa cum numai tu o
poți face!

105
 Mii de gânduri pleacă spre dragostea ta.
Purtat în suflet ca prieten, pătrund în mintea ta.
Cu sufletul vândut
Mă închid în inima ta.
.
Prietenia noastră e arzătoare stea, nu cade pe pământ,
rămâne deasupra noastră, e tot ce dorește EA.
Luna cea plina de zâmbet privește la sufletul ei.

Născând dorințe sub trupuri, sub stele, în ape și pământ,

NU uita: tu ești iubirea mea! TE IUBESC, al tău prieten♥

106
 Ecou fără de glas

Contemplând trecutul așez pe foaie gândurile,

Sub roua unui zâmbet solar iradiezi
Prin cuvinte tăcerea absurdă a fericirii.

Mă prăbușesc sub ploaia de gânduri ce inima îmi

străpunge. Mă înveselesc cu singurătatea
Ce îmi apără destinul
De suferința fericirii din iubire...

Mă simt străin de gândurile mele. Din setea cunoașterii

scriu în versuri greu înțelese, dacă nu le și simți.
Viața e lecția ce o primim zi de zi.

Privind spre tine, încerc să mă regăsesc,

În iubirea ta să îmi scald așteptările,
Emoția își joacă jocul prescris.
Cutreieri prin mintea mea ca ecoul unui cutremur.

Pasiunile nebune pornesc în sânge,

Pompând emoții și stări nebănuite;
În ușa vieții mele bate un ecou,
Plătesc tributul deciziei credule
De a iubi, sincer, neîntrerupt..

Mă așez în vers, atins cu mâna ta…

Mă vezi, mă simți dar nu mă vrei în viața ta!
Rămân în locul meu, de soarta ta ales,
E visul precaut, din sincerul ecou fără de glas.

107
 Adio gând

Creionez în minte gânduri și mii de cuvinte.

În momente dulci, amare,
Gândul vine și apoi dispare.
Stările mi se disipă, creionate într-o clipă,
Noi și așteptate gânduri stau sa apară în mintea mea.

Eu devin neclar, confuz merg înainte

Și trecutul mă însoțește. Mă simt neclar și indecis.
Am starea mea în mii de gânduri
Ce sumbre mă obosesc necontenit.

Ce trist îmi plănuiesc un gând, sau ultim gând!

O nouă zi se încheie, gândind ce nu am reușit să fac.
Mai clar decât ce cred
Mă simt retras din lumea asta mare..

Adio gândurilor mele, aștern idei, le creionez,

Și pleoapele, ce greu atârnă!
În noaptea asta de cristal
Adio gânduri dragi!
Mâine ne întâlnim din nou cu drag.

108
 Vechi amor

Dragostea oferă libertatea de exprimare, de a iubi ce viața

îți oferă. Cuvintele sunt averea mea, tu hrană pentru
suflet îmi ești.

Cumplit de frumoasă e vocea ta, calmant de plăcută

inundă simțurile mele, inima bate ca nebună în nebunia
noastră..

Mă întreb mereu ce simți, ce faci, ce vrei? În gândul meu

e vocea ta și scrisul tău e liniștea mea. O clipă aș vrea să
te văd, să mă îmbrățișezi în gândurile tale.

Visez să îți mângâi părul si șoapte să ne spunem!

Frumosul sentiment de dragoste supunem,
Îmbrățișați sub raza lunii pline.

Un tremur efemer e în mâini când te cuprind, sărut

privirea ta hipnotizat și prins, în ochii tăi privesc iar
buzele încep….
Încep tangoul de demult..

Împreunarea lor frumos răsună, zâmbim cu pasiune în

prim sărutul nostru. Privirea ta e rai din iadul vieți mele,
plăcerea e cu noi, ne dăruiește totul.

Și sărutarea noastră: o mângâiere în buze ce freamăt ne

cuprinde e pasiunea cea plină de suspine! Te cuprind în
brațe cu patimi nesupuse și te sărut mai dulce în clipele
nespuse.

109
 Închide ochii și simte-mă cu tine, sărutarea mea e acum
spre tine... Deși la mii de pași distanță, cu buzele aproape
în mintea mea, ești bine ancorată în tumultul de săruturi
ce printre obstacole la tine ajung cu bine..

Privirea ta la scrisul meu privește, zâmbești îndrăgostită!

Ce taină ascunde versul ce în mintea noastră suspină? E
taina vechiului Amor.

110
 Povești în alte timpuri

Iubirea altor vremuri, alți oameni, alte caractere, cuvinte

slabe cu impact puternic asupra noastră într-un pahar cu
viață...

Nu suntem noi, ne facem unul cu altul în suflet loc, ce

viața privește îndrăgostită la orchestra ce în ritmul inimii
răsună zâmbind de fericirea noastră.

Am fost povești în alte timpuri, ce viața în suflet ne-a

trecut iubiri uitate pe coperțile trăirii.
Din dragoste noi am apus.

Eu și cu tine indiferent de cine ne privește, suntem doar

doi într-o poveste, ce viața în plăcerea ei nespusă ne-a
dăruit un semn, o crustă...

Și rănile ce în suflet dor, ne sunt povesti în dorul cel

nemuritor. Privesc cu tine spre zările străine și tot ce
zarea ne cuprinde ești doar a mea, eu sunt al tău...

E timpul tău să fii iubită, și eu cât adun în suflet, la

fiecare vers pe foaie, e modul meu de a-ți dărui iubirea.

Prin versuri, rime, gândurile mele, așez din suflet pentru

tine petale de iubire. Sunt doar un om cu
totul trecător, ce dragoste în versuri scrie!

Ai grijă de iubirea mea, închide cartea după tine și lasă în

sertarul vieții să îți alunge zâmbetul tristeții! Iubește așa
cum te iubesc și eu!

111
 Post mortem

Nici unul dintre noi nu este lipsit de slăbiciunile

sufletești, printre ramuri de măslini prin ruga cea divină.
Privește ochii blânzi cei plini de lumină...

La căpătâiul tău plâng copii tăi, sărută tronul. Din glasul

lor frumos răsună dorul, credința lor frumos răsună,
zâmbind din rai ne aduci cununa.

Părinte drag cu har duhovnicesc, te-ai stins acum din

corpul cel trupesc și iartă cel ce scrie cu lacrimi pline de
mâhnire!

În prag de sărbători ce sfânt așează ofrandă peste

amintirea ta, te iubim cu drag. Eu, în fata ta, zâmbesc din
nou cu lacrima ca un ecou. E dorul trist ce-mi
îmbrățișează starea.

În corul glasurilor răsună marea, zâmbești din ceruri

privești spre noi. Din îndepărtare, privirea blajină oglinda
poartă în suflet.

Eroul meu în haina cea fără de teamă, ce nu ai știut ce

înseamnă moartea, etern zâmbești blajin spre sufletele
noastre! Așa e viața cea fără de moarte.

O, poeziile patimilor noastre!

Scriind acum ceea ce cutremură în plâns lacrimile,
Sunt ofranda noastră cea fără de ritm.

112
 O rugă a plecat spre tine, blajin părinte în haina
preoției cea negru colorată.
Te sărută dorul meu pe tine, tată!

(Poezie dedicată la cerere de familia îndurerată!

Odihnă veșnică!)

113
 Simfonia lalelelor

Printre lalele zâmbești din nou în frumosul oraș.

Simfonia ce poarta și numele tău e rază de viață e
clipa noastră în gânduri și versuri

Apropiați de îndepărtarea pașilor, descriu ce simt. În

tainele cuvintelor privesc un chip și văd speranța ce
zâmbetul eu îi admir.

Mă simt apropiat, deși suntem străini. E clipa în care nu

îmi este teamă să vă privesc, spre cerul lin.

Acoperite de mister prin privirea mea treceți, joviale. În

zâmbet și trăiri, purtați în suflet fericirea

A mea, a ta, a tuturor celor care nu mai cred în ea, în

fericirea fără de asemănare ce tainic se ascunde în spatele
unui zâmbet trist.

O vioară și orchestra în ritmul inimii răsună,

zâmbind de fericire în sala plină de amărăciune. E dansul
nostru de cuvinte, de pași mărunți, căzuți printre lalele.

Ne privim în suflete cu glasul cald, zâmbim spre

fericirea noastră, vă dăruiesc un zâmbet, un curcubeu din
petalele sale

Mă simt pierdut în zâmbetul plăcut... Cu ritmul muzicii

în sânge adrenalina îți poartă numele, sperând la clinchet
de lumină.

114
 E dansul nostru din cuvinte, ce muzica ușor răsună, e
liniștea din luna plină ce fericirea e cunună.
Un nume porți. Spre el... zâmbesc...

Mă simt pierdut in zâmbet cu tine, ce sentiment sublim

ce-l simt! E fericirea noastră într-un pahar cu vin, un
început, o rază de lumină, e clipa ce merită trăită...

Din fericire, iubesc! Fericirea e clipa ce merită trăită! Nu

aștepta momentul potrivit să trăiești ca ultimul sărut!
Trăiește clipa și viața ce o iubești!

Și gânduri pleacă și vin la noi. Buchetul lalelelor e doar

cu noi, îl dăruiesc în multele culori.
E visul meu să vă ador.

115
 Captiv de tine

Din frânturi de durere, sunt chemat de-a ta sclipire,

Printre vise, descopăr un surâs nebun
Tu ești tot ce am mai bun, un dar de viață
Ești unica iubire din gândul meu nebun.

E taină trăirea ce viața ne oferă...

Iubire neîmplinită din dragoste trăită,
Privind la grija ce ți-o port,
Trimit spre tine raiul meu cu tot.

Anticipez durerea, o simt în mii de gânduri

Un vis de la început, e visul cel străbun, intim,
E rostul vieții noastre în destrămatele iubiri.
Să credem în destine, că-n viață ne întâlnim

Din clipele uitării, ce peste noi tresar,

E avalanșa cutremurului în zadar
Privesc cu înverșunare,
Privesc la noi prin geam murdar,
Te văd în brațele iubirii, te văd în preajma mea,
Ne vedem amândoi, ne vedem în neant cu ea.

Captivă în povestea ta cea blestemată, ruinată,

Te vreau aici, te vreau întreaga viață toată,

Surâsul tău îmi pune lumea la picioare

Eu te iubesc pe tine, cum Zeii iubesc
Soarele din Marea încăpătoare.

116
 Și timpul nostru, odată-n zare piere,
E clipa cea din urmă, e sursă de plăcere,
O știm cu toții, o știi și tu femeie
Mă lași pierdut în tumultul verii, cu urme de scânteie

Mă lași să plec din a ta viață, pierdut în pașii tăi,

E drumul cel mai bun, departe de ochii tăi
Lacrimi sângerânde curg în râuri șiroite
Trăiește-ți viața, uită că am fost cu tine
În lanțuri pironite!

117
 Vis trecător

Adorm în noapte, în nota orelor târzii, sub clarul lunii

privesc la ceasul lumii, hrănesc himera, frica și
nesiguranța, speriat de șoapte, gânduri, zgomotul
inimii...

Și orice sunet, răsună straniu, clipește în mintea mea,

răsună mereu vocea ta, înconjurată de liniștea mea. Mă
simt speriat de vocea ta, de clipe trăite în doi,

De frumoasă ta minciună ce viața îmi colora,

În alb și negru monocolora taină
Sărutului ce timpul îmi oprea.
Acum e noapte și în uitare îndepărtez dorul de tine, Mă
simt al meu stăpân pe tot ce simt.

Plăcute clipe îmi trec prin fată, ușor-ușor

parcurg prin minte ani ce par doar clipe în uitare.
Uitând de noi, mă simt doar eu, un trecător ce visul îl
trăiește în zare.

Privesc negrul nopți ce ne înconjoară, bezna sufletului

meu. Tardiv clipesc privind la străina din poze. Nimic din
ce am trăit nu îmi amintesc.
E vindecarea ce o aștept.

Aștept un semn, o nouă iubire. E timpul meu,

Cu zâmbet fac să cred în mine,
Să sper că tot ce vreau va fi al meu!
Iubesc veșnicia așa cum te iubesc pe tine:
Noul meu început!

118
 Contrast

Și timpul trece în clipa rece, sub soarele ce arde, în ceață,

în stropi de ploaie, sub raze de lumină...
E primăvară frumoasă în iarna sufletului meu, sub roua
clipelor de iarnă

Și timpul în furtuni, ce curcubeul cheamă vesel, încântă

vremea rece, din diminețile de vară triste, transformă
gheața în raze de lumină plină sub clar de lună ce albă
luminează zorii zilelor noastre...

Contrast de vremuri grele în clipe ușoare

De cheamă să pleci departe de aproapele tău, nu
refuza să stai când inima îți bate în depărtarea grea!

Spargi în bucăți ce rupi în gânduri. Prin mintea ta

contrastul meu e sincer, dureros si calm,
Un pansament ce rănile închide.
Ușile se închid... Din dorința de a-ți trăi uitarea,
cobori din mers din gândul meu,

Urcând o treaptă pe scara rulantă, privești îndrăgostită de

chipul oglinzii, în mii de pași ce stă să înceapă? Clipești
în minte cu ochii închiși...

În contrast cu tine mă simt al meu,

Eu fug, alerg cu pași repezi ce stau să înceapă, tu
privești îndrăgostită de ceea ce urăști mai mult.

119
 Învăț să privesc cu ochii închiși spre sufletul ce stă
deschis, îmbrăcat în coperți din haine mincinoase, ce
goliciuni ascund în trupuri. Ce efemer pășesc spre
veșnică trăire!

Contrast de gânduri conduc spre tine, mă poartă în suflete

pereche ceea ce biserica, cu uși închise, încântă urechile
surzite si glasuri ce răsună mute privesc la noi, cu
privirile stinse...

Cei doi străini în stări greu colorate, se apropie de păcatul

sfântului altar, jurând nedrepte iubiri secrete din gânduri
mincinoase sau drepte…
Minciuna lor trăită drept în căsnicia închisorii lor.

Jurând iubire oarbă în minciună, din pragul ușii

pășesc cu stângul, în dreptul orelor de dans. Târziu aflăm
minciuna ce mai devreme o credeam.
E doar contrast!

120
 Felinar stins în Ajun

Noaptea se lasă, felinarele se aprind,

În ferestrele caselor lumina pâlpâie ușor,
Din camere se aude zgomotul copiilor,
E seara sfântă de crăciun!

Adulți cu fețe triste amintesc de ce a fost în trecut,

cei mici se învârt în jurul mesei cu bucuria lor
nevinovată, cântând din inimă
Cu frumoasele lor glasuri.

E seara ajunului, zăpada uită să mai cadă,

O vreme de toamnă târzie, reflectă în case
Pe străzi, în glie, în felinarele ce târziu se aprind…
E noaptea albă ce luna o adoră.

O liniște nepământeană pe străzi se lasă. În pașii noștri,

pe drumul vieții, uităm frumosul din jurul nostru, privești
la case pline de lumină cu triști ochi, plini de amărăciune.

Singur pe drum pășești agale, uitat de tot ce tu

iubești, privești cu ciudă bucuria lor.
Auzi cum glasurile, mai tare răsună. În liniștea ce o
dorești, nu simți nimic, doar pașii cei greoi sub stropi de
ploaie rece si urâtă.
În ajunul nefericitului Crăciun, ești singur, trist,
înconjurat de bucuria celorlalți. Copiii nevinovați, cu
glasurile lor divine, Cuprind întreaga liniște…
În pașii tăi doar îi ignori.

121
Crăciunul e motiv de bucurie, dar nu și pentru tine. Spre
casa ta grăbești privirea ta cea rece.
E totul stins, pustiit de toți ai tăi, de tot ce tu iubești.
Aprins de o liniște ciudată
Trăiești în suflet și în gând.

122
 Povestea gândurilor

Drumul spre etern trece prin fericirea ta. Pașii plăcuți ai

pasiunii pășesc lenți, dincolo de orice ocean de zâmbete.

Sacrificiul vieții merge prin așteptări, suspine,

sentimente, dincolo de gânduri și de alegerile noastre.

Urmez plăcuta ta privire din buclele iubirii, înconjurând

pământul prin fericirea ta. E stranie plăcerea din
zâmbetul cel drag!

Ce iubești tu oare, ce porți în suflet? Îți privești

îndrăgostită chipul în oglinda vieții tale. Privesc cum te
privești în clipa ta cea singură și fără de asemănare.

Cu greu astâmpăr, gesturi, cuvinte și întrebări, mii de

gânduri ce te privesc în zări, curiozitatea mea cea mare,
în cartea vieții tale, citește în neștire, privind în amintire.

Plăcută ești în ochii ce privesc o cale lungă ce viața îți

străbate cu mii de pași ce așteaptă să sărute, pași repezi
ce în inima apasă…

Și dansul din viețile cărunte, ce în temple ți se

închină privind la chip slavon și nume de regină, ne
dăruiește din totul tău puțin.

Puțin câte puțin din povestea ta, ne așează

doar iubire, cu încredere în tine...
Ador să te ador!

123
 Monument de Moment

Moment de critică rațiune, ce îndepărtează prin

gândurile momentului apropierea noastră.
Indiferența lui te-a omorât și astăzi fiecare clipă e un chin
ce îl aștepți.

Mă pierd ușor descumpănit la gândul ce-l încerci, mă

simt din nou un răvășit. Ce simt e trist!
Gândul momentului e ba cald, ba rece.
Cu optimism va trece.

Mâine e o nouă zi, un nou motiv să te iubesc. Te știu: în

clipe grele nu devii tristă și rece, suferi și plângi, vin și
pleacă mii de suspine.
E o nouă zi în care ai murit din nou.

E doar un moment, va trece!

Își șterg lacrima cu iubirea mea,
Te simți pierdută că trăiești așa
Sub cupola cerului albastru.

În miile de sentimente e zâmbetul tău.

Nu plânge, orice moment va trece!
Aștepți schimbarea!
Sentimentul de iubire nu se schimbă!
Eu îți mulțumesc pentru că din nou iubesc!
Iubesc cum ființa mea nu a știut să iubească!

124
 Nirvana în Carpe diem

Se simte rece aerul în preajma mea,

E pactul meu pentru dragostea ta,
E dragostea ce o iubesc.
Cu diavolul m-am înțeles.

Totul e plăcut spre vindecare: emoții sinistre,

neînțelese, înălțătoare,
O dragoste ce îți intră prin piele.
Prin tine e în aerul ce îl respir.

Mă simt în brațele tale ocrotitoare

Cu sufletul vândut și rece.
Îmi încălzești inima cu dragostea și grija ta.
E dragostea ce e trăită aici.

Sunt sentimente vibrante, răspunsul la mii de

întrebări, descoperind Nirvana. În al 13-lea ceas trăim
acest Carpe diem al vieții noastre!
Este dincolo de cer ce pot simți!

Iubești în felul tău: e diferit, ocrotitor, blajin și blând, îți

dă liniște și fericirea vindecării.
Nu e dragostea ce noi o știm, în alt nivel și altă cale e
iubirea ancestrală!

În multele momente de tristețe ne-am chemat, am simțit

că există cineva sub cupola cerului albastru și în miile de
stele:
Un om să te iubească așa cum te iubesc Eu.

125
Cu sufletul vândut, nu simt regret, nu simt nici rece și mii
de demoni zâmbesc la mine,
Au înțeles că din dragoste și din iubire mă lasă sa trăiesc
doar pentru tine.

Nu mă cheamă, nu mă vor un om. Mai rău!

Cândva și ei au iubit, așa e dragostea ce și-au dorit
Oamenii din dragoste se vând zâmbind, dar fericirea este
a sa dragoste.

O liniște ce sufletul cuprinde emoții

E tot ce simt în ceasul meu...
Ai sa înțelegi cândva: în sufletul meu
Este dragostea ta.

Nu mă judeca! Așa este dragostea.

Sufletul îți aparține, divina mea poezie,
Și fiecare vers e un gând, un semn că am trăit pe pământ.
Emoția vibrează la lacrima ce îți curge pe față. E
momentul nostru. Iubesc să te iubesc, fericirea în tine să
găsesc și oricine va fi lângă tine, nu va ști să te iubească
așa ca mine. Nu plânge, te rog! Iartă-mă
că te iubesc așa cum am făcut mereu în viețile trecute în
care am fost eu.

Nirvana pe muntele Venus la fiecare fix de ceas

iubind clipa. Trăiește clipa orei 13!
E timpul nostru, într-un Carpe diem perpetuu
TE IUBESC!

126
 Mărturisirea

Frumusețea ta mă face să visez!

Iartă-mă, dar nu mă pot controla să îți spun ce simt!
E felul tău, nespus de omenesc, de a mă face fericit prin
gesturi, emoții, gânduri, trăiri.

Amprenta ta rămâne întipărită ca un tatuaj al vieții mele,

dincolo de orizonturi. În tot ce ne înconjoară există
puterea de a iubi. Acum, la regăsirea noastră,
Îmbrățișam cerul și stelele.
Aceasta trăire mărturisită devine un inel ce ți-l ofer.
Logodna din ceruri se apropie de pământ, povestea iubirii
noastre din trecut se simte în prezent.
Mărturisesc iubind: doar tu ești iubirea mea!

Miile de impulsuri trăite, gândurile ce iubesc starea

noastră, îmbrățișări, vibrații, se regăsesc în cuvintele
noastre. Departe de umanul cotidian ne trăim dreptul
divin de a iubi.

Între noi totul este permis, nu va fi nici mult, nici puțin,

de fiecare dată este suficient și niciodată destul să ne
trăim sentimentele,
Îndrăgostiți de adevăr și sincere iubiri.
Sosirea ta la mine în suflet este un miracol nevisat.
Printre miile de gânduri tu ești tot ce am visat!
A dispărut ca un oftat tot ce eu am lăsat în urmă.
Trecutul suferinței devine uitare. Eu cred în tine, o simt și
în ultima dorință.
Doresc ca această zi să fie doar ea pe veci în calendar,
mărturisire în iubire! Inel de suflet îți dăruiesc!

127
 Demonic iubesc

Prin ferestrele deschise aerul pătrunde rece ca

sufletul de gheață al unui demon ce cuprins de
remușcări privește prin ferestre la iubirile celeste.

A fost și el cândva iubit așa,

Cu sufletul vândut și rece, fulgerat.
O amintire la dreptul divin la viață
Îi curge din priviri: Privește la cimitirul de amintiri

La toți cei iubiți murind din dragoste,

Bacovian pătrunde în sângele iubirii secrete, din
dragoste dezlănțuie, scrisul firii, versul iubirii.

Întunecat și rece, cu inima zdrobită cuprinde vise,

amintiri, zâmbete celeste. E doar un demon dintre
multele motive abandonat de vise,
abandonat de lume.

E lumea ce alege să îl trăiască cu sufletul vândut în târgul

cu Dumnezeu, la frontiere spre adâncuri fără sfârșit. Este
un suflet rătăcit de durere pătruns.
Cu aripile rupte, înjunghiat de ai săi, sufletul cade zdrobit
de iubiți călăi, se regăsește în imaginea creată gândind la
ce a iubit odată.

Privește suferința sufletului rătăcit, el demon, demult a

fost iubit, cuprinde sufletul zdrobit în brațele iubirii,
privește cu blândețe spre dragostea iubirii.

128
 Devine frontieră spre drumul cel cu calm,
Să vezi un demon iubind, o dragoste cu calm.
Întunecat de negrele povesti a devenit protector,
a devenit pios.

Nu poate să privească la sufletul pereche, zdrobit de toți

călăii săi, lupta o trăiește cu sufletul zdrobit în brațele
iubirii, de toți uitat.

Nu vrea să te transforme în el.

El a iubit din dragoste, iubirea
Ca sufletul pereche să simtă nemurirea!
O privește zâmbind, o vrea, total, iubită.

Dragostea lui e nemărginită:

Va privi în ceruri din iadul întunecat,
Iubind Edenul din care a căzut în păcat
Inel de suflet peste suferința ta...

E doar un demon rămas cu aripi rupte

Ca un blestem de muritor.
A rămas în suflet sărutul de ador.
Zâmbește, trăiește și lasă!

În urma sa, tu fi fericită, indiferent de brațe să te simți

iubită! Nu lăcrima acum, știi că plâng, te iubesc enorm,
de durere intru în pământ.
Pleoapele-mi în lacrimi scaldă fața brăzdată
De ce a iubit odată.

129
Și fiecare vers aduce în suspine ce s-a iubit cândva...
De ce nu m-ai iubit pe mine?
Tardiv e sentimentul la lacrima ce-o simți
Îmi pare rău, nu pot să te mint.

În biserica cea neagră ce cununați vom fi,

Zâmbești fericită la dragostea dintâi.
Sub jurământ de suflet îți dăruiesc iubirea mea,
Sunt doar un demon, nu îți feri privirea!

Întunecata ta latură, ce nu dezlănțuie doar iadul,

E sub ocrotirea iubirii noastre.
Lasă-mă să vindec rănile din tine!
Iubirea mea e dincolo de limite!

Ce simți cu mine, pătruns în trupul tău divin,

Nu vei simți în mii de noi priviri!
Nu e uman când în tine mă simți!
Cu un om nu vei trăi ceea ce eu
Îți transmit din priviri!

Cuvintele pătrund în tine ca o dragoste nebună

Și fiecare gând orgastic se simte:
E dragostea cea mare dintre
Un demon și iubirea lui nebună.
Ești sufletul pereche ce în ceasul cel trecut
În Venus te port cu pasiunea mea nebună

Vulcanic să mă simt în iadul cel fierbinte

Si trupul să-ți iubesc din orișice motive!
Eu te iubesc sub legământ!
Noi vom fi bine...

130
 Povestea trecutului

Imagini, deja văzute în trecut, reapar în minte, cu

oamenii ce au trecut pe acest pământ, purtând sufletele
noastre. Misterios este acel legământ al lor și
stările trăite se imprimă ca un tatuaj prin visele noastre
Trăiri aproape realiste, ce se sfârșesc când ne
trezim în prezent. Fugitiv, ajungem să înțelegem ce se
întâmplă, sau nu avem curajul să experimentam ce
sufletul a trăit cândva.
Treptat, prin meditații și clipe ce se repeta în fața
noastră, ca o retrăire, sau oamenii străini ce par atât de
cunoscuți, ajungem să ne întrebăm ce a fost.
Ce am fost, cu cine, unde și de ce?
O imagine ce mi se repetă este o plimbare într-un
peisaj tomnatic, cu castani bătrâni. Sub pantofii tăi
foșnesc frunzele galbene-arămii.
Privirea mea, ascunsă printre copaci, urmărește
zâmbetul tău. Ești fermecătoare, gingașă, un zâmbet
angelic sub umbrela ta albă, dantelată.
Pașii tăi pătrund agale în mintea mea. Pe alea cu
castani aștept să te întâlnesc sub buchetul trandafirilor
rozalii.
Sub jurământ de credință ne încredințam iubirea.
Eleganța ta îmi topește sufletul poznaș.
Mă pierd cu totul, deși ești a mea. De fiecare dată
privirea ta mă face să mă simt virgin în fața ta.
Rochia ta elegantă, din dantelă neagră, îți oferă
sobrietate deși, zâmbind ca o copilă, ești ca un înger într-
un eden tomnatic.
Pașii mei grăbiți ajung la banca întâlnirii.
Te salut elegant, după o noapte furtunoasă împreună,

131
dezlănțuiți la lumina timidă a lampadarului pe gaz.
Trăind sub un preludiu continuu, cu hainele ce stau să
iasă flăcări, ne-am trăit povestea sub cerul
albastru, senin,
Privim la Calea Lactee. Atât de curate sunt stelele,
captivante!
Te văd citind o carte veche sub soarele ce se ridică.
Ora cafelei este trecută. Sub treptele coborâte se aude
scârțâitul momentului sub pașii noștri.
În fața noastră descoperim desertul proaspăt.

132
 Vinovăție

Te iubesc sincer! În fiecare zi învăț cu tine să trăiesc

realitatea sa. Trăiesc gândurile împreună cu tine, este cel
mai frumos cadou al vieții.

Sunt un om fără ajutor, părăsit de tot ce înseamnă

iubire, grijă și tandrețe! Odată cu tine în brațe, se simte
speranță și dragostea de viață.

Nu îmi lua tot ce iubesc pe acest pământ: PE TINE! Sunt

un muritor ce a simțit toate stările de suferință, m-am
umilit din dragoste pentru a primi fărâme de iubire.

Tu ești cel mai plăcut moment al vieții mele omenești. Cu

tine simt ca am totul, este mai sublim decât orice plăcere
să te țin în brațe, să te sărut.

Nu îmi lua, te rog, această dragoste! Starea mea de acum

e una dureroasă, mă simt sfărâmat, lipsit de sens, tristețea
este fără margini.

Lacrimile curg necontenit, le simt arzând pe suflet, pe

pielea mea. Nu pot descrie starea apăsătoare ce mă
copleșește total, inima îmi bate tristă în piept.

Sufletul meu mă judecă, mă ceartă pentru neatenția mea,

eu-l meu mă mustră! Mă simt copleșit din toate părțile,
nu mai simt nici aerul pătruns în piept.

133
O stare de rău se instaurează, respir greu, apăsător,
lacrimile îmi curg cu putere, sunt cuprins de o bătaie a
inimii ce mă copleșește în tot corpul.

Mă arde vinovat gândul că ți-am provocat supărarea.

Vinovăția este ca o săgeată ce mă străpunge, simt un nod
in gât, cu fiecare lacrimă mă simt vinovat.

Nu mai pot fără tine, nu îmi simt sufletul. Sub mii de ace
mă simt pedepsit. Dacă asta îmi e starea finală, o accept.
Mi-ai aflat secretul sufletului.

E o stare ce nu o doresc nimănui, oricât mi-aș urî semenii

pentru nedreptățile comise asupra mea! Sentimentul de
vinovăție nu îl doresc nimănui.

Lacrimile îmi leagă pleoapele așa cum sufletul mă

pedepsește, mă închide în mine. Nu regret nimic din ce
ți-am mărturisit, sunt doar un om, supus greșelii.

Îmi merit fiecare stare ce o simt acum, departe de stare

mea alături de tine în brațe. Cu tine m-am simțit complet
iubit, un om ce a cunoscut Nirvana.

Copleșitor este sentimentul de vinovăție! În al 13-lea

ceas, într-un Carpe diem perpetuu, muntele Venus mă
poate primi la el.
Dacă va fi să ard în lavă, voi arde zâmbind.

134
 Veșnic sori și noi

Oamenii din alte vremuri,

Caractere diferite,
Iubeau din adâncul inimilor,
Cu impact năvalnic sorbeau pocalul credinței

Cine suntem noi?!

Îndrăgostiți, suflete pereche, prefață!
Tu viață, ce admiri simfonia inimilor de gheață
Zâmbești și fericirea-i a noastră șiroi

Povestea timpurilor noastre

În suflet, viața ne-a pătruns.
Cu iubiri părtașe, prăfuite de mantre
Din dragoste sublimă, ne-am dus în vis ascuns

Eu cu tine, indiferența ne ocolește orbește,

Suntem doar doi într-o oarecare poveste.
În viață, plăcerea e o taină nespusă, ascunsă
Dăruindu-ne semne pătrunse de crustă întinsă

Rănile din suflet dor,

Ne sunt scrisori în dorul cel făuritor...
Privim, cuprindem zarea îndepărtată
Și ne simțim NOI, veșnic, doi Sori.

E timpul tău sa fii văzută, scumpa mea iubită,

E vremea să rostim cuvinte cu șoapte unduite.
Câte adun în suflet, adun istorii preamărite
E stilul meu, un mod tiptil
De a-ți dovedi iubirea tăinuită.

135
 Prin versuri, rime, gânduri ce abundă,
Așez din suflet, petalele iubirii aburinde,
Sunt doar un om cu trupul trecător
Ce dragostea o cântă în versuri de dor

Ai grijă de iubirea mea divină

Închide file după tine
Lasă-n sertarul vieții să se scurgă
Zâmbetul tristeții din vene.
Iubește până la sânge, iubește ca mine!

136
 Tandem amor

În tandemul tocurilor tale,

Aud în șoaptă dansul tău lasciv,
Te simt în tihnă, cu al tău surâs sublim
Deschizi uși ferecate de veacuri prăfuite,
A ta imagine, abundă în lumină...
Victorioasă intri pe ușa nemuririi.

Dănțuim spre Steaua luminoasă

Din multitudinea de stele
Cu pașii împreunați, privim spre fericire
Tu, scumpa mea iubire, levităm în dăruire
Îmbrățișați pe cupola cerului curat.

Mă îmbrățișezi duios în ale mele vise,

Sălășluiești dorințe de secole aprinse,
E drumul nostru, începutul și sfârșitul
Trăim iubirea în tonuri înalte, simțind începutul

Miile de gânduri îți planifică iubirea,

Mă prinzi ușor de mână, mă învălui cu privirea,
Dansul ce-l simțim, având inimile sfâșiate
Destine neîmplinite, regrete întinate

Povestea e surprinsă de-a noastră îmbrățișare

Sub cerul luminat de miile de stele
Cuprinși în armonie, cerem îndurare
De dragoste pătrunși, în lumea asta mare

137
 În șoaptă la ureche, în cupa fericirii,
În labirintul auditiv aud sunetul mării.
Sărută-mă iubire, sărută-mă cu foc,
Devine armonie, ne sufocăm ad-hoc

Trupurile îmbrățișează o sărutare caldă,

Preludiul în vibrații îl simțim,
A noastră sărutare crește-n energii...
Simțim o singură bătaie, bătaia inimii,
Cu tandrele simțiri, trezim mii de amintiri.

Suflete trăite de vremuri, vremuite

Ard de dorință, se contopesc într-un șuvoi,
Iubirea le întâmpină cu glas lin, domol,
Sunt suflete pereche, suflete de dor.

Vibrația se simte, efectul e spontan

Accelerează pulsul, e necontrolat,
Mă îmbrățișezi vibrant cu a ta pătimașă sărutare,
Cobor, urc, sărut unde te doare...

Emoția virgină tresare în așteptare

Prin trupul tău, ajung în exaltare,
Adânc pătrund in tine, cu dragoste nebună,
Gemând la unison, gemând de fericire,
Încurajând iubirea străpunsă-n viscerele noastre.

Simți emoție și zbucium cu fiecare rimă,

Sub frenezia ne-ncetată a idealului amor
Mă simt bărbat în tine, mă simt nemuritor.

138
 Minutele vibrante în ore se transformă,
Amorul cel plăcut, o artă a șevaletelor,
În mintea mea ești o senzație sublimă.
Acceptând mișcarea, cuprind întreaga ființă.
Mă prinzi între picioare, dansul cel suav
Repede ajunge, în ritmul cardiac.
Cu fiecare ritm, pătrund versurile tale.
Accelerăm iubirea și pulsul crește mare!

Pătrundem împreună sub același clar de stele

Mă prinzi ușor de mână, chemarea-i asurzitoare,
Amorul contopit în versuri criptate
Se simte convulsiv în trupurile noastre.
Îmi devii refugiu cu fiecare rimă,
Mă simt bărbat cu tine, o fericire pură
Se simte exploziv în trupurile goale,
Ce sentiment de libertate! O, iubire, tu furată!

Preludiul cel plăcut ajunge în zori de zi,

Orele trecute, sunt mii de amintiri,
Eliberăm cu noi o mie de cuvinte,
O libertate cum nu s-a mai simțit
Cuprinde tot ce noi am reușit.

Exploziv mă scurg în trupul liniștit,

Lava de iubire prin vene se prelinge,
Răsărind în mii de flăcări pe trupul tău fierbinte.
Zâmbim de fericire, citind aceste gânduri.

.....TE IUBESC. ..

139
 Taina din șoapte

Cucerește o inimă atunci când știi să asculți o șoaptă a

muzicii! Bătând din palme, aplaudă cu inima sunetul
vântului, ce îmbrățișează sufletul! Zâmbetele vântului
pornesc furtuni de lacrimi ce scaldă în deșert o oază.

Ce este dragostea? Slăbiciunea de a iubi, ne face

vulnerabili în fața soarelui, a florilor ce înfloresc odată cu
inimile noastre! Anotimpurile reci poartă în suflet căldura
întunericului.

Lumina albă, caldă, suavă, plină de calm și liniște

sufletească, scaldă în armonie Eu-l. În toamna gândurilor
noastre, înflorește o primăvară frumoasă, zilele calde,
nopțile reci.

Privind spre cer, vedem împreună totul. Deveniți surzi

și muți, apusul scaldă luna, ce va înceta la răsăritul
soarelui. Povestea se repetă de ani și ani, ei nu s-au uitat
niciodată: ea luna, el soarele, se ridică pe același cer, se
văd cu aceeași privire, dar niciodată nu se ating, nu se
sărută, sunt despărțiți și mereu împreună.

Stelele cerului, razele soarelui, sunt sentimentele lor,

emoții și vibrații și le transmit mereu.

Eclipsa solară, de lună și fenomenele astronomice sunt

echilibrul lor, e partea nevăzută, neînțeleasă, cum această
iubire nu se pierde, nu se uită! Amorul lor e o taină
plăcută.

140
 Emoții primitive

Spectacolul terestru al iubirii privită din cer, își cere

iertare când ea privește spre el. Emoția din pulsul ei e
galopantă, nu simte aerul, nici vântul, când privirea se
oprește.

Timpul este oprit, privirile se întâlnesc în același timp.

Arde în suflete o pasiune energetică, magnetismul se
simte în fiori, revederi, se aprind ca o lumină fantastică,
inima bate neîncetat.

În ochii lor se citește zgomotul sentimentelor privind

la vibrația ce scaldă trupurile, se apropie ușor, se
îmbrățișează mâinile, se joacă pe spatele lor ca un suav și
lacom sublim sentiment de iubire.

Dansul buzelor stă să înceapă, curajul și emoția

cuprind întreaga ființă. Tu mă privești cu grijă și
blândețe. Eu sunt sufletul tău pereche, începi să tremuri
ușor la emoția ce te cuprinde.

Corpul îți este îmbrățișat tacit de miile de gânduri,

vibrații și sentimente se simt pe trupul tău. Ești iubită și
adulată, dorită în mii de feluri. Ușor îmi simți sărutul
pasional în inimă.

Dezbrăcat de privirea ta, mă simți în trup, mă simți în

tine! Mi-e dor de corpul tău, ce îl sărut acum suav,
sublim, cu buzele ușor ating plăcut pielea ta. Mă simți
total în fiecare gând, ușor mă simți în tine.

141
 Excitația momentului umezește tot: trup, suflet și
ochi. Pleoapele se închid ușor, simțind cum te sărut, cum
te ador. Când îmi zâmbești, mă simt toreador,
animalic, cu blândețe și plin de lăcomie

Te sărut pe suflet, pe piele, trup și buze. Cobor ușor,

cu pasiune plină, pe trupul tău, cu mâinile sânii tăi îi
mângâi din dragoste. Îmi este dor de tine! Senzualitatea
se simte în trupul tău, ești udă, de dorul meu.

142
 Adorm tăcut

Silențios pășesc pe drumul cel cu flori. În liniștea ca

de mormânt sună pașii mei, grăbiți și temători. Fără de
speranță, mă gândesc la viitor! Oare va fi bine?

În frigul serii așez în versuri gândurile ce se

adună, mă înconjoară, mă cuprind să îmi spună
noapte bună. Trăirea unică a singurătății e plăcută,
mlădioasă, stă cu mine în casă.

Nici o umbră a unui suflet nu se mai simte, mă

declanșez în inspirația nocturnă scriind despre mine,
despre tine, despre toți și despre nimeni.
Mă liniștesc, scriind aceste gânduri, și viața în palme mă
cuprinde.

O liniște asurzitoare, ce albă din lumină vine,

cutremură întreaga ființă ce în întuneric o scufundă.
Inima ce bate în mine nu o mai simt. Mă simt mai bine,
în stare mea de acum, străin de mine!

Cuprind în dor ce nu mai vreau să simt, culorile devin

mute la explozia de nuanțe!
Monocolor îmi desenez destinul în alb și negru, griul
vesel al firii mele se simte din plăcere.

Adorm ușor. Odihna e plăcută, senzația de fulg de nea

plutește în cerul negru al nopții de catifea. E momentul
de sfârșit al versurilor mele, închid privirea, adorm cu
stelele.

143
 Somnul, muribund se așează ca prefața volumului
semnat de viață. Adormim o clipă, ne trezim la viață, este
o nouă dimineață.
Somn ușor, iubite vise!
Ne trezim cu bine în diminețile noastre triste.

144
 Scrisoare către destin

Gânduri așezate, imagini ajung mai aproape de

sufletul tău. Reflexia gândirii în scris, acompaniată de
sentimente, vibrații intense, ajunge la treapta de sus a
minții noastre.
Destine regăsite în timp, acoperite cu praf și stele, ne
descoperă într-o poveste surprinzătoare.
Dialogul trăirilor, natura sensibilă a caracterelor
noastre, ne apropie de un destin comun. În mulțimea de
oameni, clipe, trăiri, am simțit mereu că ne lipsim.
Indiferent cu cine am fost în viața noastră, ne-am lipsit
unul altuia. Noi suntem povestea unor suflete pereche
încercate. Prin suferința noastră empatizăm.
Dialogul este legătura noastră. Sufletească. Indiferent de
drumul ales, ne aparținem, suntem legătura unui nod
gordian. Este atât de ușor să pun pe foaie ce simt, este ca
o binecuvântare sufletească, intensitatea trăirilor noastre!
Experiența trăită cu tine este de neegalat, nu se poate
simți cu nimeni altcineva!
Faptul că din cuvinte ajungem să ne simțim atât de
aproape, indiferent de distanța dintre noi, e un lucru
minunat! Gândul ce curge odată cu scrierea mea, este
dovada unei iubiri dincolo de limite.
Dincolo de trăiri și sentimente, vibrația trupurilor
devine telepatică. De multe ori am fost lângă tine,
simțindu-mă prezent prin trupul tău, pe pielea ta. Am
sărutat plăcut formele tale primitoare, pline de viață,
dragoste și iubire. Experiența noastră include trăiri ce nu
pot fi descrise! Nimeni altcineva nu va putea simți aceste
sentimente în locul nostru.
Viața ne-a purtat printre oameni, experiențe și lecții.

145
Acest destin regăsit este o chemare: suntem ultima
frontieră.
Calea vindecării prin dragoste necondiționată ne ajută
să privim cu detașare tot ce trăim cotidian. Eu și Tu
suntem momentele noastre de relaxare, reflexii de
personalitate, frânturi de suflet reîntregite treptat.
Vindecarea noastră se simte prin acorduri melodioase,
muzica transmite mii de momente, pulsul nostru urcă
galopant când ne gândim la NOI.
De ce e diferit ce am trăit? O întrebare care
bulversează. De ce acum? Totul a început cu o chemare,
am simțit mereu, privind la tine, că totul este diferit în
preajma ta. Peste noi vin în avalanșă stări, sentimente ce
aparțin sufletelor noastre.
Dincolo de ce trăim acum, povestea noastră a început din
alte timpuri, sufletele noastre se aparțin. Au trăit povesti
și au jurat credință și iubire indiferent unde se vor regăsi.
Sentimentele de incompletă existență dispar când sunt
cu tine. Ai siguranța unui om iubit, ești adorata sufletului
meu.
Noi trăim liniștea, zbuciumul dispare, dincolo de noi
este o frontieră la care nu se ajunge.
Note de culoare pătrund în sufletele noastre…
Zi de zi ne completăm.
Mă simt, te simt. De ce această dragoste e altfel?
E completă, sinceră, devotată, empatizăm sufletește.
Dialogul este o rază de soare printre nori.

146
 Depresia fericirii

Albul și negrul se contopesc, se transformă în gri, doi

oameni care se iubesc se despart. Când zâmbetul ascunde
tristețea ești fericit ca ai mai uitat o zi. Îți aduci aminte de
răul făcut, simțind vinovăția binelui uitat.

În pași grăbiți, alergăm spre nicăieri, pajiștea cea

verde devine deșert… Mireasma florilor prinde viață în
culori pictate... Sculptam vise.
În spatele gândurilor închise, e plăcut să zâmbim când
totul este trist?

Veselia din zâmbetele noastre ascunde drame și

povești ce nu se spun, ce nu se simt. Muți în lumina
băuturilor alcoolice, ne hrănim sufletele cu speranța
dintr-o sticla de bere.

Trepidând la liniștea umbrelor, ne ascundem de

lumină în răsăritul soarelui. Nu simțim nimic când totul
este aproape, străini de noi ne apropiem de moarte.
Moartea sufletelor noastre, nu ne omoară
visele, simțim acum tot ce inima străpunge.
Sadismul fericirii îl găsim dincolo de orice stea.
Depresie morbidă, tu este fericirea mea!

147
 Elogiul bacovian al fericirii

Cu zâmbetele triste, ne bucurăm de fericirea

celorlalți. A noastră desfătare a iubirii de sine, ne aduce
dezarmați departe de tot ce înseamnă noi și timpul cel
rămas.

Ură nu avem, suntem triști, frapați de bucuria

celorlalți, zâmbim frumos cu tristă veselie, culori pictate
manual pline de veselie. Transmitem gânduri și
sentimente reale, suntem oameni și nu ne putem detașa
de ele.

Tristețea este noua bucurie în al nostru cotidian.

Zâmbim cu veselie la tristul adevăr cărunt, albiți
devreme în frageda pruncie, ajungem oamenii de mâine
cu tristă bucurie.

E veselia noastră să râdem în automatisme...

Tu, eu și ceilalți ne închidem în noi, asta o știm prea bine.
Sedentarismul din sălile de sport ne antrenează spiritul
din corpul fără foc.

Tu, tristă veselie, bacovian simțită, printre clipele reci,

tu poartă în oglindă sufletele noastre sparte în mii de
cioburi! Neînțeleși și triști ne bucurăm și doare, fericirea
simțită pentru alții.
Cu bucurie zâmbim mai triști spre optimismul nostru,
speranța ne cuprinde în tainele închise...
Zâmbim cu bucurie în tristele momente.

148
 Povestea uitării

Sunt clipe ce nu explică ce se întâmplă, avem trăiri

intense ce pot completa sau șterge din noi alte momente
personale, trăim într-o lume în care starea se schimbă de
la o zi la alta.
Simt momentul greșelii, e un sentiment de ardere
interioară, tristețea e cuprinsă într-o doză mult mai mare.
Ce simt? Da, simt că am greșit, ți-am provocat o stare de
disconfort într-o zi în care te zbați de atâtea ori ca totul să
fie perfect, fără a ți se mulțumi cu un gest, o floare, un
zâmbet. Totul rulează ca un film fără sfârșit. În jurul tău e
liniștea de început, nu mai simți nimic din ce ai simțit
odată. Metronomic, declanșezi zâmbetul pe buze ca un
ceas fără de sfârșit. Țelul visurilor mele este fericirea ta!
Absentă din viața și din iubirea mea, te întorci la locul
tău, ales de destinul tău. Inexplicabil, sentimentele
rămân, îngropate în straniul momentelor trăite: oare mai
sunt în gândurile tale?
Dedicată vieții ce o trăiești, eu am fost un vis, o parte
din tine ce nu s-a stins. Uităm să iubim ceea ce cândva
aducea fericirea. Privirea ta spre cer o simt de fiecare
dată, mă uiți ușor cum s-a întâmplat odată. Un simplu
mesaj ”BUNĂ, CE FACI?”, atât de banal, ajunge ca un
giuvaer. Lucirea nestemată a trăirilor dispare ușor,
îngropată adânc în sufletele noastre. Întrebările nu mai
vin, nu mai pleacă, totul stagnează ca un deja vu al
cotidianului. Ne lipsește curajul de a ne zâmbi din nou,
alegem aceeași soartă: rămânem povestea ce nu o simți!
Păcat de zâmbetul frumos al inimii! Tu simți cel mai bine
textul scris de mine, gânduri rupte din dragostea pentru
tine! În șoapte și iluzii optice ne transformăm iubirea!

149
 Doza de mine

Te stingi ușor-ușor, zi de zi, clipă de clipă.

Nimic din tot ce ai, îl simți dar tot cu frică,
Privești în gol, absentă la tot ce vezi,
Privești spre tine, nu te mai vezi,
E starea fără scăpare ce nu dispare

Eu-l, cuprins de teamă, neîncredere,

Transformă în corpul tău o boală,
Cu terapii multiple ai prins dragoste de frică,
Nu mai ești Tu, omul de altă dată.

Ai tăi te vad bolnavă de starea cea perfidă,

E frica ce o simți, ce în tine se înfiripă,
Medicament și leac în mine le găsești
Sunt o enigmă, ajungi să mă iubești.

Liniște aduc și amintiri de bine,

Cu mine râzi, zâmbești, mă simți parte din tine,
Sunt dependența ta cea temătoare, mă vrei,
Aduc tot ce nu pot ai tăi.

Ei nu îți înțeleg privirea, robotică...

Transformi, zâmbești cu nepăsare
La tot ce în jur atingi,
Îmbrățișarea mea, o simți acum cu tine,
E sentimentul psihotronic ce noi îl știm atât de bine!

150
 În liniște absoarbe-mi energia,
În trupul tău acum simți toată magia,
Mă simți cu totul în tine,
Vreau sa te vindec, să te iubesc mai bine!

În clipa ce citești aceste gânduri, spre tine sosește

Doza de iubire, doza de trăire și energia mea
Ce în valuri te cuprinde, ajunge in corpul tău.
Te simți mai bine!

În brațe mă cuprinzi, hrănește-te cu mine,

Îți sunt atât de necesar să te vindec de tine!
E dragostea necondiționată atât de necesară
Să te iubesc, cum doar noi știm atât de bine!

151
 Amintiri de toamnă

În inima anotimpului favorit se sfârșesc poveștile de

vară, frunzele cad, ușor îngălbenite.
În urma pașilor tăi, zâmbești plăcut la ce ai trăit. Vara
ce a trecut nu se va mai repeta.

Scrisul aduce cu el ultimele clipe de vară. Frigul

îmbrățișează sufletul, căutând căldura hainelor, perna și
patul îți devin companion în frumoasa toamnă.
Îmbrățișările calde de vară se sfârșesc.

Sărutul sub soarele verii ajunge în cutia cu amintiri. E

toamna frumoaselor povesti, ce pași timizi nu le mai
trăiesc. Ascundem privirile sub ferestrele ușor luminate
de lampadarul camerei noastre.

Lumina versurilor, sub raza soarelui de toamnă,

sparge peisajul verde-galben al florilor, pomilor
fructiferi. E căldură în suflet. Încă te simt aproape în
povestea noastră încheiată.

Nu ne spunem adio, o trăim pe veci, dictată în

calendar, e iubirea ce nu o dezlegi, rămâne în suflet de la
primul sărut... Și paginile iubirii se răsfoiesc în trecut.
Adio draga vară, să mă încălzești pe veci!

Aici se va sfârși povestea mea și a ta, nu ne vom

vorbi, vom deveni străini, trecem împreună prin dragi,
plăcute amintiri! Rămâi cu bine în inima mea, zâmbește!
Nu te voi uita!

152
 Am uitat sa fim oameni!

Ne îndeplinim visele prin muncă, sacrificiu, și

suferința alternativă fericirii este o accepție.
Cotidianul suprimă starea de euforie, zâmbete și
sentimente, simțite în clipele de fericire.

Alternativ râdem, zâmbim, suferim...

Starea lăuntrică se manifestă în intimitate. Ce credem
despre oameni nu exprimă totul, păstrăm în tăcere de
dragul falsului gând.

Suprimat de opinii și gânduri, omul modern,

acceptă confortul. Nu mai murim pentru integritate, nu
mai exista jertfă și patriotism. Poveștile trecutului se
șterg din cărțile de istorie.

Eroii dispar pe rând, uitați de noul cotidian, jertfa și

onoarea devenind virtuți terapeutice păstrate doar în
suflet. Eroii ne mor rând pe rând, etaloane fabricate ajung
povești de succes.

Oamenii zâmbesc instant, ca un clișeu.

Uităm trecutul în clipa următoare. Spațiul nu mai este
o frontieră, avem libertatea de a distruge visele pentru
propria fericire. Am uitat să mai fim Oameni!

153
 România

Te plâng eroii și clopotele râd de tine.

Vândută ești de noi toți
Copii tăi, și tu știi bine.
O tara cândva mândră,
Rămâi a nimănui
Rămâi cu bine!
Imnurile cântă cu jale
Refrenul scurt, apăsat, ce doare.
Românul tău te-a părăsit și
Nu îl doare.

Din fiare vechi și din cenușa ta

Vei mai renaște oare?
Nu crezi, tu, iubită Românie?

Acum, în centenarul nașterii,

Din Dacia Străbună
Rămâi și ești doar o străină,
Uitată de noi toți,
Iubită doar de tine,
Ne răbda pământul și glia strămoșească,
Un neam de sinceri trădători.
Noi nu te vrem, ramai cu bine
Tu, dragă Românie!

154
 Eroii din `89

Eroi ne sunteți voi

Răniții și morții din `89!
Pe voi s-a scris și teroriști,
Brigăzi întregi de oameni
Ciuruiți de gloanțe, fără de vină

Eroi din 89, portdrapelul îl purtați

În cimitirul unde acum sunteți uitați.
Nu suntem demni să vă jertfim
Și a voastră vărsare de sânge să o jelim!

Eroi ce mor în zi de sărbătoare

Răpuși de setea de putere,
Cu lacrimi sunteți mereu jeliți
În țara noastră, România care piere...

Eroi ce ați eliberat o țară,

Un destin, un neam,
Ne plângem mila
De vremea ce noi trăim,

Eroi priviți la noi, cum lași plecăm afară!

Suntem cu toții îndatorați să iubim această țară!

155
 RMC (Remember Moments Calm)

Cuvintele devin tăișuri din buzele oamenilor iubiți,

gloanțe transformate în flori te golesc de energii negative.
Din venin primim miere.

Educăm sufletul să devină fericit, cumpărând zile din

calendarul vieții. Egoism și trădare trăim în clipele cele
din urmă.

Pașii vieții înconjoară pământul, gândul ajunge în

locuri unde pașii doar visează, mintea ne este închisoare.

Ne închidem in noi, transformăm iubiri în prietenii, de

frica sentimentelor rănite, rătăcim visători în brațele
prieteniei.

Sărutul vieții în pași omenești, departe de omul pentru

care îți bate inima, ce sufletul îți înțelege, e un visător ce
te iubește enorm.

Rătăcind în sentimente, trecutul pune mâna pe umeri

trăgând spre el iubirea. Chipul și asemănarea
sentimentelor rănite, e dat acum ochilor ce plâng.

Oferă gândul tău de adevăr, cel ce vindecă un suflet,

ce plantezi zi de zi, cu speranță și încredere, bucurie în
suflet, trăind prezentul!

156
 Optimism de negru

Strigătul meu surd se simte prin vibrații. Viața merge

înainte. Printre ruine și morminte privesc spre tot și nu
am nimic. Ce vreau, ce simt, nici eu nu știu.

Gândurile pleacă în valuri spre marea de emoții

ce înghite furibund încă odată povestea unor suflete
pereche, este acel moment ce învinge mereu orice
sentiment renăscut.

Constrânși de logica cotidiană renunțăm în fiecare

clipă la ce ne face fericiți. Poezia, prin versurile sale,
eliberează gânduri, sentimente.
Inspirația așează cuvintele într-un puzzle rimat.

Cu mii de gânduri și sentimente, confuz, caut să îmi

regăsesc odihna. Mă închizi în ochii tăi, deschiși
definitiv. Iubirea aleasă nu va mai fi la fel. Îmi trăiesc
viața prin cursul ei firesc.

Vibrația din inimă zâmbește când glasul tău dă

viață poeziei În privire rătăcește o doză optimistă de
gânduri: că într-o zi totul va fi bine.

157
 Abandonul Pandorei

Sentimentul abandonului, nu îl mai simt în mâinile

mele, îl simt în suflet, departe de zâmbetul tău. Motivația
este satirică, prinsă în vreme bacoviană.
Mă leg definitiv de sentimentul ciudat al poeziei.

Mă regăsesc scriind despre tine, despre mine.

Fiecare rimă devine, involuntar, un gând în alb și
negru.
Sufletul meu e închis într-o cutie abandonată de
amintiri, zâmbete celeste ce rămân doar un moment.

Alegerile nu ne aparțin, eu voi rămâne în sertarul tău

cu amintiri, ce nu se va bucura de sentimente gânduri și
bucurii.
Sufletul și iubirea mea te eliberează, te vindecă. Alegi
să te pierzi, să suferi, să nu te regăsești.

Cu atât de puțin îmi faci inima să îmi bată cu putere,

accepți orice pentru binele lor, te abandonezi ca ei să îți
accepte liniștea.
Ne abandonăm sufletul pentru bucuria celorlalți.

Vei trece cu lacrimi prin aceste versuri și inima îți va

bate cu putere.
Știu ca nu este decizia ta să abandoneze iubirea mea.
O accept, dar nu mi-o iert sa iubești fără sens.

Ce pot să cer în acest ultim ceas multiplicat de

durerea de tine? Nu simt pe nimeni să mă iubească așa
cum m-ai iubit tu. Accept orice, nu mă abandona!

158
 Crucea vieții

În cupola sufletului meu ești desenată,

În mii de fresce ești darul cel iubit,
Desenată în mii de gânduri cu ce emoție cuprinzi Trăiri
grămadă în valurile mele aprinzi .

Trăirea clipelor cu tine e apogeu de etalon

Cuprinzi întreaga ființă, cuprinde-mă într-un tablou.
Condus de sentimente multe,
Cu zâmbetul la răsărit mă duci

Sărutul tău cu vrăjile lui multe

Topesc și fierul la apus
Cu buzele și glasul cel plăcut
Când ființă întreaga tremura

Sărutul tău e sfânt printre atâtea cruci,

E zâmbetul cel după ură
Mă simt pierdut, copilărie în mine tu deschizi,
Devii un punct de sprijin pe harta lumii mele.

Te cuprind în vise, te cuprind în stele,

Nu uit că simt ce simți și tu,
Dragoste iubire și putere
La crucea ce cuprinde numele nostru.

159
 Vara unei iubiri eterne

În chemarea ființei iubite te rogi la tot ce e posibil ca

acest vis să devină realitate. Fiecare sentiment din tine își
dorește trăirea ei, surâsul plăcut ce își scaldă diminețile.

Te pierzi total... În avalanșa de trăiri nu știi ce pot

iubi, nu știi ce din visul meu nu resimte trăirea ta. Ne
pătrundem plăcut într-o lume a noastră, uitând de toți și
toate.

Toate astea dispar subit, fără avertisment te simți lipsit

pe veșnicie de iubirea ta. Ce poți să faci să nu îți mai
dorești acea iubire plăcută a trăirilor tale, ce poți accepta
pentru dragostea ta?

Printre ruinele gândirii, zâmbetul senin a plecat cu

vara asta. Toamna își așterne regretele peste inima ta. Cu
o clipă înainte ai avut totul. Acum, într-o clipă nu mai ai
nimic. Sentimentele eternității pierdute se așează în
palma ta ca un ultim regret.

Tabloul verii se sfârșește. Sub vreme de toamnă

blândă, ce scufunda ființă noastră într-un singur Eden, se
simte un sfârșit al unui zâmbet plăcut, ce dispare odată cu
ultimul apus al verii.

Iubești o viață ce ai trăit o vară, iubești în anotimpuri

ce ai simțit. Totul se schimbă: când totul dispare revii la
cel dintâi sentiment: te simți ignorat, pierdut de orice
speranță, te închizi în tine pentru totdeauna.

160
 Ce ai trăit nu se mai repetă, ce ai iubit nu se mai
iubește, sacrificiul gândurilor raționale te face să oprești
brusc tot ce ai simțit pentru acel om în această vară. Vei
iubi mereu ce doar tu știi...

Nu regreta că tu ești aleasa mea, acesta vară a adus cu

tine totul și fiecare sentiment-vibrație se va simți prezent
în toata ființa ta! Nu uita să te iubești!

161
 Să nu uiți de mine!

La chipul ce nu îl pot privi să ajungă rugăciunea mea

trecută prin crâncene dureri. Sub asediu de vorbe urâte,
se simte singură și plânge ca abandonată în fața sorții.

În mii de gânduri pleacă rugăciunea mea blajină spre

tine, draga mea inimă! Să nu te simți singură și fără de
vină eu mă rog pentru odihnă și liniștea din versurile
mele să ajungă în palmele tale.

Chipul îl privesc în depărtare... În rugăciunea noastră,

plină de credință, ce nu moare, e un moment aparte ce
acum pe noi ne desparte, suntem înstrăinați de gândurile
noastre, de oameni ce nu înțeleg iubirea noastră.

Captiv în lume și cotidian, rupt de tine prin orgoliu și

abuz carturian, copleșit de lipsa ta, te simt prezentă în
poezia mea și rugăciunea sinceră și devotată pleacă cu
aceste gânduri spre tine toată.

Îți doresc să te iubească așa cum te iubesc eu, să îți

privească chipul ca dragostea mea... Iubită de un ateu, să
îți înțeleagă drama și durerea, în lipsa mea să te alinte cu
dulce mângâiere.

E atât de crud realismul în clipa noastră!

Cu adevărat îmbrățișăm vibrant tristul dor. Îmi e dor de
tine și de zâmbetul copil, de buzele tale simțite nesfârșit!
În brațele tale mă simt mereu iubit.

162
 Acum și pentru totdeauna nimeni nu va înțelege!
Iubirea noastră e una cu credința în iubire și dincolo de
tot ce înseamnă dor eu te iubesc! Nu mă lăsa să mor! Îmi
e dor de tine! Să nu uiți, te rog, de mine!

163
 Abandon de sentimente

Cutremurat de lipsa ta și de sentimentul de tine ce îmi

umplea zilele, îmi simt clipele trecute în van, fără trăire,
emoție sau vibrație, mă simt pustiu și fără de speranță.

Privesc la orice semn și gând ce mă poate duce mai

aproape de trăirea ta sufletească. Sentimentul vinovăției
îmi cere să îți cer iertare pentru ce trăiești.

Sufletul îți este rănit, te simți supusă să intri în voie

tuturor, libertatea ta îți devine închisoare cu executare la
domiciliu, te abandonezi de tot pentru întreaga orbire a
unor orgolii ce te vor răni toată viața.

Îți trimit clipă de clipă vibrația și sentimentele mele,

energia mea să îți ajungă în lacrimile vărsate, pentru ceea
ce suferi îmi abandonez o zi din viață.

Ai venit în viața mea, ești un tatuaj permanent în

mintea și sufletul meu. Nu îmi voi ceda iubirea ce o simt
pentru tine nici unei alte femei! Nu va înțelege, nu va
merita!

Singurătatea cu tine în gând este cel mai plăcut

sentiment de care am nevoie. Acum nu simt nimic din
cotidianul ce îl trăiesc. Uneori, pierdut, realizez că fără
tine nu voi fi niciodată la fel.

164
 Devin un abandon de sentimente ce se închide odată
cu tine. Nimeni altcineva nu va deschide această inimă,
cheia este în palmele tale ce în noapte tomnatică de vară
m-au cuprins sărutând buzele și sufletul.

Mă vei ierta pentru ce simțim în aceste clipe? Nu simt

decât dorința de a te știi zâmbind, iubind.
Ai grija de tine! Te rog, nu uita de mine!

165
 Ființă umană

Roind în șiruri drăcești, sufletul uman este acoperit de

umbra corpului. La fiecare vibrație, simțind în el energii
necesare trăirilor intense, superficialitatea noastră o
ignora, nu o simte.

Omul în ignoranța sa, omoară speranța, gândirea și

iubirea, oferind materialului valori de preamărire. Cei ce
cred că totul este în materie, se vor simți triști, deprimați,
lipsiți de orice mică bucurie.

Sufletul este nestemata blestemată pe care fiecare om

o ignoră, simte și nu iubește. Alegerile sunt robotice,
lipsite de doza minimă de fericire.

Ce este fericirea? Doza energetică ce o trăiești,

senzația că ești detașat de tine și de orice comunicare
exterioară. Fericirea este starea emoțională intimă ce se
împarte, se desparte și dispare într-o clipă.

Sufletul ignorat de emoție și speranță supus gândurilor

raționale, nu simte regret bucurie, nimic.
Puterea dominației supune orice moment al zilei
pentru veșnicie.

Concretul, cotidianul, devine o uitare a zilei de astăzi

trăite cu speranța de mâine. Este necesar în lupta noastră
cu noi să ne oferim dragostea, înțelegerea de care avem
nevoie, să nu căutăm în alții ce putem obține de la
persoana noastră!
Îmbrățișarea este totalitatea vibrațiilor simțite.

166
 Fericirea o ignori, te ignoră! Ce uiți astăzi, te va uita
mâine! Ce nu vrei să înțelegi astăzi, nu te va înțelege
mâine! Uiți să zâmbești astăzi, nu vei zâmbi mâine!
Fiecare acțiune va avea un efect!

Nu uita, viața e un drept, nu un dar! O trăiești ca pe o

obligație nu ca pe o recompensă! Ce ai tu, alții doar
visează! Vrei fericirea, privește în jos!
Nu ignora, limita nu este cerul.

167
 Timpul cel nevinovat.

Timpul cel nevinovat trece,

nu îi pasă de bine sau de rău,
Trece de e liniște sau furtună,
Trece pe timp de pace și război.

Nemilos cu noi, cu îngerii sau cu Dumnezeu,

Timpul, în veșnicia sa, doar speranța e în dreapta sa.
Îl însoțește ca o sclavă credința,
Timpul e născător de Dumnezeu.

Timpul ucide tot ce are viață,

Este temerea aștrilor,
Privesc la ani: lumina și energia
Lor pălește în umbra timpului trecut.

Oameni, să ne temem
De durere, timp, lumină?
Întunericul și timpul veșnici dușmani vor fi,
Al meu, al tău, al tuturor.

Ne mințim frumos alergând după veșnicie și iluzii,

Iubim povestea timpului trecut
Ce ucide păcatele copilăriei,
Timpul e născător de vise, viață, moarte,
Nemilos pe veșnicie, scriind o rație în poezie.

168
 Acaparat pierdut

Într-o dragoste silențioasă, mă îndepărtezi ușor, nu

vrei să mă doară, nici sa te urăsc. Acaparat de multe
gânduri, așez în scris trăirea mea, ai să simți ce înseamnă
dragostea.

Acaparată de iubire, te refugiezi în brațele lui, oferi

din nou șansă cauzei pierdute ce te-a adus în starea de
acum, pui lacăt pe păcatul nostru, trăirea noastră devine
un ecou.
Promiți pentru liniștea cea falsă cu îndepărtarea
noastră, că îmbrățișarea, vibrația ce începe să se simtă în
fiecare picătură de ploaie, va fi o lacrimă a poveștii
noastre.

Despre mine, despre tine, despre noi nu va ști nimeni.

Mă uit la telefonul cel mut, tresar la fiecare vibrație să
simt mesajul tău: ”Bună, ce faci? Însemni mult pentru
mine!”
Zilele trec monotone, revenind la un vechi clișeu. Mă
simt uitat în stare de veghe, mă simt abstract,
promisiunile devin uitare, ce simt devine nepăsare.

Îmi scriu aceste versuri ca simple dorințe, mă arunci

timid în brațele alte femei, nu vrei să mă simt singur. Mă
voi simți singur în brațele ei?

Nimic nu mă face să uit! Exista Nirvana unui singur

apus! Zâmbesc și nu mă mai simt nimic. În colțul meu de
rai, Edenul devine deșert. Mă îndepărtezi să te vindeci de
mine.

169
 Text pierdut

Privirea se pierde încet, amintirile nu se mai simt, nu

sunt nici trist, nici vesel. Sunt doar eu, lipsit de veste, nu
mai știu nimic de tine și de tot ce simți.
Privind spre tine, o văd pe ea plină de emoții, mă
surprinde privirea sa, e tânără, plină de viață, a fost rănită
grav de speranță, de promisiunea că va fi iubită.

Privește spre mine, mă simte pierdut. Eu mă gândesc

la tine, nu simt nimic. Ea e un suflet tânăr ce rănile o dor,
se simte în ea un dor zdrobitor. Se revarsă toată în brațele
mele. O văd ca pe o copilă rănită și timidă, mă vrea să o
vindec, sa o iubesc nespus, să simtă ocrotirea cea de la
apus. Gândul meu solar pleacă mereu spre tine. Vedem
același apus, dar ești departe de mine.

Sufletul cel nou intrat în viață mea, adoarme ușor pe

mana mea, iși caută un loc de liniște în suflet.
Privesc cu lacrimi la somnul ei cel dulce, aș vrea sa fi tu
la pieptul meu acum. O cuprind in brațe, răsuflarea ei se
accentuează, îi mângâie sufletul. în brațe îmi adoarme,
trupul ei în brațele mele. Gândurile mele în brațele tale.

170
 Apogeu spre început

În note muzicale ne petrecem seara, ascultând melodii

ce ne încântă. E sentimentul completării. Ca într-un cod,
vibrând, lângă mine e o străină rănită, ce inima îmi
ascultă.

Îmi simți total fiecare gând ce pleacă spre tine.

Furnicături și ace le simți doar pentru tine, vibrații
multicolore pleacă din al meu suflet. Lângă mine e doar o
străină.

Privesc la ea cum pe mană își așează chipul, adoarme

în liniște. Vibrația mă arde, cu remușcări multiple la tine
mă gândesc. Te vreau acum, aici, te rog să nu mă uiți!

O trag spre mine. În brațele mele, în minte ești tu,

iubirea dintre stele. Ești sufletul pereche ce m-a
îndepărtat grăbit. O lacrimă simt când trupul ei îl ating.

Îmi simți efectul. Cu mâinile mă joc în părul ei. Simt

că provoc: picioarele noastre se joacă în decor, mă prinde
în ea, vrea să mă simtă împreuna cu ce simt pentru tine.

Copleșit de trupul ei, cedez! Atingere pe sâni, în

palme mă joc cu soarele, sărut ușor umerii femeii
adormite, trupul simte plăceri nebănuite, mă declanșez la
gândul cel spre tine.
Vibrații, emoții acum încep să mă cuprindă. Nirvana
mea simte din plin orice emoție la corpul cel străin.
Printre lacrimi îi sărut buzele, sper să mă simți așa cum
simt și eu.

171
 Tangou de îmbrățișați

Mă simți acum în brațele ei, fiori ciudați te trec și

umbrele iubirii te înconjoară! E sentimentul nou de
dragoste ce doare, mă doare să o sărut cu pasiunea cea
nebună.

Mă simt cu tine în brațele ei, în desfătarea simțurilor

mă îmbrățișează tandru. Acele ce le simți acum sunt
brațele ei ce mângâie obrazul, mă privește râzând când o
sărut. Gândind la tine îmi simte iubirea.

Cu blândețe mă cuprinde în brațe! În gânduri, mă simt

al tău. Ea mă cuprinde în sentimentul iubirii
fizice, ce simți acum când ea până zori mă va iubi?

Străpunsă de fiecare sărutare a buzelor ei, ce

trupul îmi cuprinde, rămân blocate spre tine emoțiile
noastre și sentimentele. Povestea noastră se declanșează
în brațele străine.

Mă sărută cu pasiune acaparând ce am simțit cu noi, te

simt cu mângâi dragostea mea, te doare fiecare sentiment
al ei, inima îți bate tare, atac de panică te cuprinde, mă
simți cu ea iubindu-te pe tine.

Întunecată te transformi în lacrimile mele!

Ea m-a prins în brațele ei, sufletele noastre se
zdrobesc între stele, lacrimile tale le simt pe pielea ei,
acum vrei să fi în locul ei.
Regretul panicat te întreabă cu răbdare: ”De ce l-ai
îndepărtat?”

172
 Sfârșit fericit

Ai crezut că îți va fi ușor, că te voi uita și vei simți

viața, tu te sacrifici pentru liniștea ta… În gândurile tale
mă simți trădat. Cuprinsă de remușcări privești spre
dragostea mea.
Mi-ai spus să uit, să îmi văd viața mea.

Te doare ca dracu să iubesc pe altcineva, să știi că mă

cuprinde, că îmi scrie în lipsa ta…
De la tine pornesc regrete ce nu le-ai spus și fiecare
emoție a mea o simți ca un regret că m-ai lăsat să plec din
viața ta.

Sufletul se zbate ieșind prin pielea ta, te privește cu

ură că ai ales așa. Umbrele cuprind povestea ta și a mea,
lacrimă amară îți curge pe față. Nu ai crezut să simți așa,
îngenunchezi și plângi, te mustră vina.

Mă vrei acum să îți simt demonica tragedie!

Nu te-ai gândit ce va urma să vină, să nu îți simți
trupul, totul în jur dispare, sufletul ce la tine privește în
zori se disipă.

Privești la cer, la soarele ce răsare, ai crezut că poți

îndepărta tot ce doare, urăști totul în jurul tău.
Mă vrei acum, definitiv al tău! Pași desculți aleargă,
inima se simte din ce în ce mai tare.

Mă simți trist, timid, vrei să mă vezi să mă simți și

mai tare. Mă vrei acum în brațele tale ocrotitoare.

173
 Alergi spre mine! Sufletul pereche veghează și te
liniștește: povestea nu va fi tristă!

Promiți să nu mă mai îndepărtezi, să mă iubești.

În tihnă, mă îmbrățișezi cu lacrimi, zâmbești cu
bucurie. În brațele mele te simți completă în poezie.

174
 Nunta din ceruri

Acum, la ce ai simțit, te vezi mireasă la brațul cel

timid. Cu promisiuni și legământul din dreptul cel
divin privești la pieptul meu, la tatuajul cu chipul tău.
Nu ai crezut să vină această zi, să îmi spui ”Da”
definitiv în viața mea!

Orice urmă de alte sentimente dispar. Acum, la ceasul

al 13-lea, sub cununa cerului albastru marin, ne spunem
”Da, pe viață să ne iubim!” Îndeplinim destine din viețile
pierdute.

În peisajul lacului înconjurat de oameni, la brațul meu,

îmi ilustrezi în stele în acordul muzicii dansul în valsul
mirilor, săruți iubirea și dragostea mea.

De astăzi îmi ești mireasă, Nirvana mea, cea plină de

iubire! Acum în brațe te cuprind.
În rochia de mireasa dansezi cu zâmbetul pe buze, îmi
spui să te cuprind.

În dansuri sublime, la nunta noastră, sufletele noastre

pereche se aparțin. În piruete și dansuri e momentul de
ani lumină așteptat: tu, mireasa mea, eu, mirele tău!

Sfârșitul de poveste despre tine si mine, ce simțim

amândoi, îmbrățișează etern dragostea noastră toată! Ești
tu, cea plină de viață, te-ai regăsit pe veci în iubirea
noastră.

Te simți completă și împlinită în starea de soție a mea.

175
Acum îți șterg o lacrimă, promit să te iubesc pe veci, al
tău să fiu, te sărut dragostea mea.

Tabloul de iubire este pictat de mana ta. Te iubesc

enorm, să nu uiți asta!

176
 CUPRINS

CUVÂNT ÎNAINTE AL 2
AUTORULUI
Povestea bunicii 5
Rugă către Dumnezeu 9
13 Carpe Diem 10
Notă spre trecut 12
Străina 13
Doar tu, liniștea mea 14
Ispita 15
Muza celestă 16
Dependența de online 17
Contradicție 18
Te iubesc, îndepărtare 19
Minciuna adevărului 20
Cub de gheață 21
Iubind zăpada 22
Astru amorezat 24
Îngheț de decembrie 27
Înger decăzut 28

177
Tabla de șah 30
Celesta 31
Depresie 33
Tu apari 35
Tu, cititorul lui Steinhardt 36
Cancer 37
Cimitir 38
Retur sentimental 40

Nuanță de amor 41
Noapte de amor 43
Străini sub aceleași 45
sentimente
Clișeu 47
Patul lui Procust 48
Omul și Universul 49
Omul virtual 50
Crezul inimii 51
Bolnav de tine 52
Note de natură 53
Notre Dame 54

178
Tenebre înger 55
Dragă copilărie 56
Sentiment altar 58
Singuri în doi 59
Apogeu de etalon 61
Trăiește azi 62
El și Ea 63
Dilemă 64
Mulțumesc 65
”Sag” amor 67
Nebuni de realitate 68
Liniștea 69
Urăsc să te iubesc 70
Starea de depresie 72
Emoția bahică a iubirii 73
Dragostea 75

Să iubim și poezia 76
Eu-l 77
Tenebra atee 78

179
Copilă 79
Apocalipsă 81
Să nu 82
Singurătatea 83
Poezia 84
Vinovat din vina ta 85
EROU 86
Iuda din noi 88
Ruga disperării 89
Romantic 90
Fi om! 91
Ucis de mine 94
Divorț 96
Prizonier 98
Umbre de tine 99
Tu și eu 100
Codex ADN 101
Clipa de ieri, astăzi sau 102
mâine

180
Dansul 103
Amor celest 105
Ecou fără de glas 107
Adio gând 108

Vechi amor 109

Povești în alte timpuri 111
Post mortem 112
Simfonia lalelelor 114
Captiv de tine 116
Vis trecător 118
Contrast 119
Felinar stins în Ajun 121
Povestea gândurilor 123
Monument de Moment 124
Nirvana în Carpe Diem 125
Mărturisirea 127
Demonic iubesc 128
Povestea trecutului 131

181
Vinovăție 133
Veșnic sori și noi 135
Tandem amor 137
Taina din șoapte 140
Emoții primitive 141
Adorm tăcut 143
Scrisoare către destin 145
Depresia fericirii 147
Elogiul bacovian al fericirii 148
Povestea uitării 149
Doza de mine 150
Amintiri de toamnă 152

Am uitat să fim oameni 153

România 154
Eroii din `89 155
RMC (Remember Moments 156
Calm)
Optimism de negru 157
Abandonul Pandorei 158

182
Crucea vieții 159
Vara unei iubiri eterne 160
Să nu uiți de mine! 162
Abandon de sentimente 164
Ființă umană 166
Timpul cel nevinovat 168
Acaparat pierdut 169
Text pierdut 170
Apogeu spre început 171
Tangou de îmbrățișări 172
Sfârșit fericit 173
Nunta din ceruri 175

Tehnoredactare computerizată:
Dolca Alian-Mihăiță

183
184