RECRUTAREA ELITELOR IN EUROPA

Elitele in sociologia anglo-saxona

Termenul elita este unul din termenii des utilizati in vocabularul stiintelor sociale.
Este des folosit intr-un sens larg si descriptiv , ca referire la categorii sau grupuri ce par a se situa
la varful unei structuri de autoritate.
Dupa caz, poate sa se refere la persoanele cu autoritate, la bogatasi, la privilegiati.
Mills => a demonstrate ca, in societatea Americana din secolul XX, legatura dintre elita
politica, economica si militara au dus la formarea unei elite a puterii unice. Situatia se manifesta
prin dezangajarea treptata a intregii populatii fata de puterea decizionala, elita puterii patrunzand
in toate deomeniile vietii sociale moderne.
Aceasta elita s-a constituit incepand cu pepinieradin scoli si institutii de prestigiu si a dat
dovada de o remarcabila coeziune, atat pe plan cultural, cat si politic.
Domhoff si-a continuat studiile lui Mills, ajungand la concluia ca aceasta elita economica din
cele mai mari intreprinderi era caracterizata nu doar printr o educatie identica, dar si prin gusturi
comune pentru proprietate.
Miliband a mers chiar mai departe in abordarea sa marxista, descriind o elita statala ceinglobeaza
posturile cheie din instiutiile publice ( govern, parlament,administratie publica, magistratura,
armata, politie). Intre elita statala si cea economica exista o legatura , depistad asemanarile dintre
originile lor sociale, recrutarea si relatiile lor cu formele particulare de intreprinderi si de
proprietate ce au caracterizat a dua jum a sec 20.
Interpretari- elitiste
-

Pluraliste ale rolului si ale puterii elitelor.

Elitistii- studiaza elitele si le atribuie capacitatea de infiltrare.

Pluralistii-sustin ca puterile elitelor sunt fluctuante, ca majoritatea societatilor sunt
caracterizate pintr- o diveritatea de elite concurente.
Elitismul- trimite la o traditie de cercetare consacrata aproape exclusiv originii sociale si
legaturilor dintre cei care ocupa pozitii privilegiate .

Pluralismul- descrie un program de cercetare care prefera studierea deciziilor si a consecintelor

reale, insistand asupra proceseor si mecanismelor decizionale.
Puterea trebuie studiata in termeni de comportament , ceea ce necesita identificare initiatorilor de
propuneri, actiunile intreprinse de ei in scopul promovarii proiectelor propuse ,precum si
realizarea lor finala. => CONFRUNTAREA INTRE ELITISM SI PLURALISM.
Mosca- abordarea politicii era concentrate intr-un mod mai specific asupra rolului istoric al
elitelor conducatoare care controlau aparatul de stat.
Distinctia stabilita de Max Weber intre clasa, statut, dominatie si autoritate, factori ai repartizarii
sociale a puterii.
Clasa sociala- corespunde straturilor care se reproduc cu o anumita contiinta a identitatii lor
collective in calitate de clasa.
Weber noteaza ca structura anumitor societati se bazeaza indeosebi pe clase, in timp ce pentru
altele domina criteriul statutului. Astfel, pot exista societati de clase, precum capitalismul
modern, sau societati de statute, ca feudalismul. In societatea capitalista moderna, sistemul de
stratificare este mai cu seama cel de clasa, dar relatiile de clasa sunt intarite prin statut, prestigiul
professional si nivelul cultural, precum si reusita economica.
Pareto- preocupat de identificare descriptive sau formala a elitelor, conceptual sau putand fi
interpretat in sensul de situatii de conducere suprema in ierarhiile particulare de autoritate.
Cei trei C- Constiinta, Conspiratie, Coeziune. Un bloc social trebuie sa fie patruns de o
constiinta de grup fixate intr-un fond comun de cultura si de ideologie.
Trebuie sa se bazeze pe relatii si pe aliante politice, dar si sa beneficieze de o structura
coerenta pentru reteaua sa e legaturi sociale.
Teoriile lui Mosca si Pareto se completeaza reciproc, fiind indispensabile pentru o tratare
exhaustiva a elitelor.

1.Elitele din administratie si politica in Franta cele de-a V-a

republici: omogenitate, putere, permanenta.
Franta este singurul stat democratic ce a creat scoli al caror obiectiv principal consta in formarea
de slujitori loiali statului.

Foarte multi inalti functionari intra in politica..intrebarea se pune de ce aleg sa schimbe o cariera
administrativa cu una politica? Cam la aceeasi varsta..40 de ani. => Sistemulpolitic din cea de-a
V-a Republica a permis doborarea barierei ce despartea lumea politica de lumea administratiei.
Aptitudinea profesionala este cel mai important calificativ pentru a apartine unei elite specifice.
ENA-o scoala din Franta- nu mai este considerata utila pentru crearea de oameni cu
competente, nu mai e un loc in care se invata, ci mai degraba o cale de access pre o cariera
politica.
Un functionar nu trebuie sa demisioneze din post , nici cand e candidat, nici cand e ales.
Poate sa detina atat o pozitie administrativa, cat si una politica => statul finanteaza cariera
politica a celor mai inalti functionari ai sai. Nu exista niciun risc, fiindca posturile lor sunt
permanente si deci inghetate pe timpul in care lipsesc pentru a face politica. E mult mai
usor sa faci politica atunci cand esti functionar- sau patron- si e si mai usor sa faci politica
de varf atunci cand apartii deja elitei administrative.
Jacques Julliard- afirma ca politca nu era o profesiune si ca posturile de responsabilitate
politica trebuiau rotite, pentru a nu fi mereu in aceleasi maini.
Atractia functionarilor pentru cariere din afara adminstratiei s-a dezvoltat in timpul celei
de-a V-a Republici ( din 1958 pana azi ). Treptat, faptul de sluji statul a incetat sa mai fie
un scop, devenind un mijloc. Prin urmare, francezii incep sa devina fascinate de bogatia
americanilor, nu mai au acelasi dezgust catholic fata de bani.
Prin elite trebuie sa se inteleaga persoanele care ocupa intr o societate, prin pregatirea, cultura si
apartenenta lor sociala, pozitii de putere, de decizie sau de influenta. Franta este una din tarile
unde este valorificat cel mai mult reusita scolara, adica, in realitate, trecerea prin cele zece-15
mari scoli considerate de elite drept singurele in masura sa le formeze succesorii. =>
Aristocratia unviersitara franceza.

Ce elite se afla in slujba statului? Una din trasaturile commune ale lumii alitelor franceze este
puternica sa omogenitate- apartenenta sa comuna la acelasi mediu socio- cultural, cat I o trecere
comuna prin cateva scoli de elita.
Pe langa elitele intelectuale, cultural, economice, in Franta exista si asa numitele elite politicoadministrative, a caror influenta depaseste domeniul de stat, cuprinzand si lumea afacerilor si
comertul.
Elitele administrative au fost mai degraba niste elite reformiste, deschise la transformari si idei
noi.

Extinderea puterii elitei care ,in Franta, apare de 30 de ani ca singura capabila sa si assume
functii de conducere si anume partea din elita administrative trecuta in slujba intereselor private.

2. Tirania diplomei initiale si circulatia elitelor: stabilitatea

modelului francez
Modul traditional de constituire a elitelor din marile intreprinderi franceze se defineste in jurul a
doua caracteristici: tirania diplomei initiale si o puternica circulatie a elitelor de la inaltimile
administratiei la inaltimile intreprinderilor.
Incepand cu anii 80, in Franta, ca si in toate tarile europene, spatial economic a cunoscut mari
transformari : s-a intensificat concurenta, s-a diminuat rolul economic al statului, s-au deschis
frontierele si s-au internationalizat pietele. Banii castigati devin, pentru prima data in Franta, un
etalon legitim de reusita sociala. In Franta, cinci mari institutii publice recruteaza in total 40
de tineri din fiecare generatie si produc o treime din marii patroni francezi.
Doua scoli- Politehnica si ENA- produc mai mult de 45% din patronii celor mai mari
intreprinderi , fapt ce exprima o adevarata tiranie a diplomei initiale.

ENA- devine o business school.

Majoritatea absolventilor de ENA lucreaza in mari intreprinderi private.
Cele mai importante trei pepiniere- institutii publice- Inspectia Financiara, Consiliul de Stat si
Curtea de Conturi. Aici au servit membrii institutiilor publice inainte de a merge sa lucreze intr o
intreprindere.

Competenta birocratica si fidelitati politice in Germania.

Sistemul greman isi are originea in instaurarea birocratiei inainte chiar de aparitia democratiei si
a democratilor. In acest capitol se urmareste determinarea relatiilor dintre elitele administrative si
politica: cum se pun de acord competent, sensibilitatea politica si lealitatea?
Schimbarile de regim sunt insotite de o accelerare a circulatiei elitelor. Sub regimul nazist, insa,
circulatia s a- incetinit in grupul oamenilor politici, acestia ramanand in post 9,2 ani. Dimpotriva,
perioada intre 1945 si 1961 a fost marcata de o noua crestere a mobilitatii ( respective 4,5 ani si
4,3 ani).
In octombrie 1918, institutiile central de stat, Adminstratia, puterea judiciara si masina militara,
desi reduse, au continuat sa functioneze fara epurari sau schimbari structural majore. Cu toate

acestea, Administratia si marea parte a populatiei ramanea de tendinta monarhista, sau macar
nerepublicana.
Dupa 1933, politica nazista fata de administratia publica a urmat trei orientari: epurarea gradelor
superioare, mentinerea lealitatii birocratiei si recrutarea prin sustinerea aderentilor sai. In
opozitiile cu principiile reinnoirii, nazistii au dus o politica de patronaj masiv in detrimental
calificarilor oficiale, aratandu-si astfel dispretul ideologic fata de birocratie si functionarii de
cariera, pe care ii acuzau de imobilism in contrast cu dinamica miscarii.

Birocratia si-a confirmat stabilitatea ca system social dupa prabusirea regimului nazist.
In 1949- 1950 in noua administratie federala au fost integrate 158 de persoane, care au ajuns cu
timpul in poturi avantajoase. Printre ele, 69 servisera in Administratia Reich-ului. In acelasi fel,
52% dintre cei veniti in 1954, candidati la viitoarea elita, fusesera functionari ai Reich-ului.
In 1992, trei din cinci prim-ministri din Germania de Est fusesera recrutati din Vest, de asemenea
patru din cinci ministri ai Justitiei si majoritatea minitrilor Economiei si Finantelor. In total, 34%
din oamenii politici ai executivului din Est erau originari din Vest. Sistemul judiciar a cunoscut si
el un mare import: aproape toti inaltii magistrate sunt veniti din Vest.
In sectorul
administrative, cu cat e mai mare importanta postului, cu atat mai mare e procentul de personal
recrutat din Germania occidentala.
Printre cei 139 de parlamentari reprezentand Germania de Est, numai 67 fusesera alesi in ultimul
Parlament al RDG in 1990.
Nobilimea s-a retras din elite, devenind marginala. Printre cei 900 de membri ai elitei
conducatoare aflata la post intre 1949 si 1984, 4,8% ( adica 43) proveneau din nobilime.
Proportia de elite provenite din nobilime e aceeasi pentru oameni politici si birocrati ( respective
4,7% si 4,8%) si ei nu se grupeaza de predilectie in niciun partid.
In 1911, nobilimea reprezenta 37% din Administratia prusaca. In acea perioada, jumatate din
consilierii generali, precum si majoritatea presedintilor de regiune si a directorilor de politie erau
de origine nobila. A inceput sa piarda teren atunci cand s-a accelerat circulatia elitelor dupa 1918,
din cauza politicii republican de personal introdusa in Prusia, in special in sferele conducatoare.
Nobilimea a fost constant monarhista, si si-a gasit un refugiu in armata . Cele doua guverne
republican din 1932 au beneficiat de ultimele contributii ale nobilimii la guvernare prin numirea
maresalului Hindenburg, provenit din aristocratia funciara prusaca. In perioada nazista, nobilii au
fost corupti politic, au murit pe front, sau au fost eliminate dupa complotul impotriva lui Hitler in
1944. Pierderile teritoriale de la est de Oder si exproprierile din zona de ocupatie sovietica au
sfarsit prin a-I marginaliza.

Absenta unei elite feminine. Dintre cei 900 de titular in functii politico- administrative in
perioada 1949- 1984, nu faceau parte decat 15 femei, din care doar 4 in inalte posture
administrative. Majoritatea lucrau in Ministerul Tineretului, Sanatatii si Familiei. In
Administratie, femeile nu ating decat un procentaj de 17,5 % in 1992, majoritatea in sistemul
scolar si universitar al landurilor.
Cele doua elite de la Bonn au in comun un inalt nivel de invatamant teoretic. Gradul de reusita a
elitelor in ce priveste studiile este legat de provenienta sociala: 1/3 din elitele de origine modesta
nu si-au luat bacalaureatul.

Alegerea carierei se inscribe adesea intr-o motenire.

La 28 de ani sau mai mult, inaltii functionary prasesc Universitatea. 92% incep sa lucreze
imediat, 75% in administratia publica, 48% incep o carier normal de functionar, in timp ce altii
steapta si devin, de exemplu, asistenti la Universitate.
In medie, elitele birocratice incep o cariera neintrerupta intr-un minister federal doar la varsta de
43 de ani.
Oamenii politici si functionarii se bucura, in ciuda concurentei, de o relative siguranta in privinta
traiectului lor pana in functii de varf, precum si de o sporire a avantajelor materiale.
Birocratia fiind anterioara democratiei, administratia publica reprezinta o pepiniera traditional de
parlamentari si politicieni ai executivului.

Recrutarea elitelor economice in Franta si in Germania

Doua modele de producer a autoritatii legitime:
-modelul de autoreproducere-permite intreprinderilor sa isi produca puterea legitima in cadrul
lor- firmele produc, astfel, ierarhii originale, prea putin correlate cu diploma initiala. Ele ofera o
a doua sansa celor care nu si-au terminat studiile
-modelul de contract prestari servicii- lasa altor actori decat intreprinderea misiunea de a
produce autoritatea legitima. Prima detectare- formare- selctie a conducatorilor se face in afara
intreprinderii. Carierele sunt stabilite de la primul post. Totul e jucat la intrare.
O comparatie a conditiilor de acces in posture conducatoare in cele mai mari 200 de intreprinderi
franceze si germane ne a permis sa aratam ca intreprinderile germane functioneaza dupa modelul
de autoreproducere, in timp ce intrepr franceze functioneaza mai curand dupa modelul de
contract prestari servicii.

S-ar parea ca mostenitorii francezi ii urmeaza tatalui- sau socrului- mai tarziu decat omologii lor
germani.
Mai apoi, se constata ca germanii au avut o experienta de lucru in intreprindere, ami inainte de asi ocupa locul actual, cu putin superioara celei a omologilor francezi.
In Franta, statul connstituie de departe cea mai importanta pepiniera pentru conducatori de mari
intreprinderi. In RFG, dimpotriva, statul apare ca o pepiniera de cadre de conducere de
intreprinderi complet marginala. Acestea sunt produse, in primul rand si ai preus de orice, de
catre firmele insesi.
Mobilitatea este mai mare in Franta decat in RFG. Cadrele superioare din Franta stiu ca nu au
nicio sansa sa ajunga in posturile cele mai inalte din intreprindere ramanand in ea. Mobilitatea e
singura lor posibilitate de promovare. Astfel, puternica mobilitate a cadrelor superioare in Franta
apare ca o consecintaa incapacitatii intreprinderilor franceze de a detecta- selection- forma
potentiali conducatori, si astfel de a produce pentru ele insele cadre de conducere.
In universul marilor intreprinderi , dinastiile familial apar mult mai perene in RFG decat in
Franta.
Ponderea acordata in Franta diplomei initiale e mult mai importanta decat in Germania. Ponderea
celor care si-au inceput viata profesionala fara diploma este semnificativ mai mare in RFG decat
in Franta . Importanta diplomei initiale e cu atat mai mica in RFG cu cat aici exista punti intre
intreprindere si Universitate: poti obtine o diploma in invatamantul superior dupa ce ti-ai inceput
viata profesionala in intreprindere ca autodidact.
In intreprinderile din RFG, detinerea unei diploma de invatamant superior este, fara indoiala, la
fel de importanta ca in Franta. Dar a doua sansa , dupa o prima intrare pe piata muncii ca
autodidact, nu depinde de diploma, cu atat mai putin de institutia in care a fost dobandita.
Mai mult de jumatate din marii patroni germani sunt doctori.
Nivelul de intrare pentru prima data in universul intreprinderii si nivelul de intrare in
intreprinderea dirijata permit a se deosebi: Catapultatii- sositi direct pe post de numarul
unu; parasutatii- sositi direct ca membrii in echipa de conducere; elipurtatii-sositi direct in
calitate de cadre de conducere si montaniarzii- sositi la nivel de inginer, cadru de control
sau mai jos.

Transformarea elitelor industrial britanice: un capitalism liberal,

organizat, dezorganizat.

Teoria managementului- modelul Marxist al luptei de clasa a fost profund si iremediabil

reexaminat datorita mutatiilor intervenite in organizarea resurselor si a puterii economice in sec
XX.
Intr-adevar, elitele managementului au inlocuit treptat elitele capitalului.

Evolutii vechi ale dezvoltarii capitaliste: anglo- American, japoneza, germane, latina.
Evolutii recente: chineza, rusa.
Sistemul anglo- American domina in SUA, Marea Britanie, Canada, Australia si Noua Zeelanda.
Capitalul familial- a ramas una dintre caracteristicile economiilor anglo- americane.
In MB, elita economica e alcatuita din persoane care ocupa posture de conducere suprema in
ierarhia intreprinderilor.
Elitele economice regionale par sa isi fi intarit pozitiile in nord- est- Newcaste- si nord- vestLiverpool-Manchester. Elita scotiana a ramas o component importanta a economiei.
La apogeul sau, elita britanica se recruta din straturile cele mai elevate ale natiunii. Bancile erau
supuse unui control dynastic. Mari nume, precum Baring, Rothschild, Hambro,Gibbs, Grenfell
sau Montagu, apar mereu, generatie dupa generatie, in principalele firme din City. In 1914, toate
marile dinastii din bancile comerciale stabilisera legaturi solide cu Public Schools, Oxford,
Cambridge, care pregateau viitorii conducatori ai intreprinderilor si ai statului.
Se pare ce frecventarea unei universitati de genul Cambridge sau Oxford se intensifica in sec
XX.

Catre un guvern de necunoscuti? Oameni politici si inalti

functionari in Marea Britanie

Elita politico- adminstrativa nu prezinta nicio trasatura specifica, in sensul ca aici domina oameni
albi,mature, proveniti din clasele mijlocii si superioare ( profesiuni liberale, directori, oameni de
afaceri) .
Vechile universitati engleze, Cambridge, Oxford, pregatesc cea mai mare parte a elitelor
britanice.
Ex: procentele cele mai mari de reusita printer candid atii laalegerile parlamentare din 1992 au
fost obtinute de fosti Etonieni ( 72%).

Din 1944, invatamantul secundar gratuit pana la varsta de 15 ani a devenit obligatoriu prin legea
Butler privind educatia. Apoi, sansele unui copil de origine modesta de a intra la o universitate sau imbogatit considerabil.
Legislatia din 1975 si 1976 inlatura orice discriminare sexuala si rasiala in munca si in
invatamant. In ceea ce priveste marile scoli, au fost adoptate refomre care au diversificat
originile sociale ale candidatilor, si au atenuat influenta averii si a relatiilor personale.
Potrivit lui Burch si Moran, recrutarea elitelor politice depinde de trei mecanisme. Primul este
inchiderea: elitele se reinnoiesc prin autorecrutare, iar accesul catre aceste grupuri este mai mult
inchis celor mai putin puternici, sau mai putin bogati, in special clasei muncitoare. In opozitie, se
afla meritocratia, care cere ca la varf sa ajunga cei mai capabili, indiferent de originea lor. In
final, convergenta aminteste teza clasei mijlocii pentru toti, care a facut sa dispara
conservatorii proveniti din aristocratie si ;aburistii proveniti din clasa muncitoare, pentru a face
loc unei mase de politicieni profesionisti.
Daca tatal sau are 90% sanse sa u fie lucrator manual, el are 10% sanse sa nu fie bogat. ))
Cu timpul, oul provenit de la Oxbridge a pierdut din importanta. Profesionalizarea a progresat.

Recrutarea generalilor in Franta, Marea Britanie si Germania

Elita militara- alcatuita din cei care detin gradele cele mai importante.
Armata de uscat- cea mai importanta ca numar. In Franta, Germania armata de uscat e
armata de referinta, cea la cre te gandesti instinctiv atunci cand vine vorba despre
militarie.
In Marea Britanie, lucrurile sunt mai complexe. Marina este senio- serivce-ul dar armata de uscat
este o institutie tot atat de puternic ancorata in traditia britanica.
Recrutarea elitelor militare se face exclusiv din cadrul corpului ofiteresc si dupa reguli stricte,
mai ales aceea de a trece pe rand prin toate gradele.

Recrutarea ofiterilor:
In Franta- ar putea fi impartita in trei categorii: prima este aceea a recrutarii de la Scoala
speciala militara de la Saint- Cyr, o mare scoala, tipic franceza, la care se intra printr-un concurs
a carui pregatire se face din perioada liceului si doi ani dupa Bac.
A douaconsta in promovarea ofiterilor, intr-un mod sau altul, din subofiteri ajungand la gradele
superioare si de mare vechime, catre 35- 40 de ani.

A treia selectioneaza tineri subofiteri printr-un concurs, dupa care urmeaza o scoala militara, la
absolvirea careia vor fi nnumiti ofiteri.
Infrangerea din 1940, razboaiele coloniale, caracterul abstract si foarte indepartat al amenintarii
sovietice au dus la o devalorizare a meseriei de ofiter.
Tinerii ofiteri absolventi ai Saint-Cyr provin, ca majoritatea elevilor din marile scoli, din medii
favorizate: aproape jumatate din cei intrati la Saint- Cyr in anii 50 sunt fii de cadre superioare.
In Marea Britanie
Recrutarea ofiterilor armatei britanice e bazata pe doua caracteristici- prima tine de tipul de
legatura a ofiterilor cu serviciul. Purtarea limitata a uniformei e o practica frecventa la britanici,
oferindu-le tinnerilor o mai mare responsabilitate si ocazia de a conduce oameni.
-organizarea regimentara nu cuprinde decat armele de lupta cele mai vechi, dar alcatuind cele
mai puternice efective : infanteria si cavaleria. Fiecare regiment cuprinde intre doua si zece
batalioane, in jur de 1000 de oameni fiecare.
In cadrul infanteriei, cel mai prestigios regiment este Royal Green Jackets. In cavalerie,
regimentele de Garda se afla in frunte.
In Germania- grosul ofiterilor e recrutat din universitatile Bundeswehr- ului. Aflate la Munchen
si la Hamburg . Elevii sunt recrutati dintre bacalaureati, in urma unei selectii pe baza de teste ( de
inteligenta si comportament), probe de educatie fizica si interviu.
In armata franceza exista practica promovarii destul de tarziu. Pentru cei mai multi, numirea in
gradul de general de brigada se face de la 52 de ani si niciodata inainte de 49 de ani. Mai mult,
ofiterii promovati se angajeaza sa paraseasca serviciul dupa incheierea numarului de ani stabilit
si, deci, ies la pensie inainte de limita de varsta legala.
Profesionalismul comandamentului si calitatea intelectuala sunt o conditie necesara a succesului
militar.
Britanicii au aratat intotdeauna o mare neincredere fata de armata de uscat, un pericol pentru
democratie din vremea lui Cromwell. Pana in 1955, Parlamentul trebuia sa voteze o lege pentru a
prelungi chair existenta sa.
Locul elitelor militare in reteaua nationala a elitelor este foarte diferit de la o tara la alta. In
Franta, ofiterii sunt marginalizati si pusi in randul tehnicienilor din sistemul militar. Generalii
britanici sunt, dipotriva, in inima establishmentu-ului. In Germania, elita militara nu e decat o
elita printre altele, fara mare influenta in afara propriei zone, dar nedominata de alte elite.

Elita guvernamentala spaniola

Schimbarile politice din Spania de dupa moartea lui Francio, in 1975, au avut efecte profunde
asupra elitelor politico-administrative. Schimbarea politica nu a fost o ruptuura cu ordinea
franchista, ci o tranzitie intre mostenitorii fostului regim si opozitia democratica.
Pentru intreaga perioada franchista, Consiliul de Ministri a cuprins in total 114 persoane: 32 de
militari si 82 de civili. Prezenta militarilor la guvernare a fost exrem de importanta. Media de
varsta a acestor militari e undeva la 52 de ani. Ministri civili ai lui Franco erau deosebit de
calificati si veneau, in marea lor parte, din inalta Administratie. Astfel, in guvernele din perioada
1973- 1975, 19 din 21 de ministri civili erau inalti functionari.
Dpdv geografic, aceasta elita este foarte raspandita in tara, doar o minoritate provenind din
regiunile industrializate ale tarii.
Se poate alcatui o imagine de ansamblu a elitei guvernamentale spaniole din perioada
democratica. In majoritate, este vorba despre o elita de functionari de inalt nivel, cei mai multi
proveniti din regiunile mai putin industrializate ale Spaniei, cu pregatire de tip traditional ( drept
sau ingineri).
Ministrii socialisti provin din afara administratiei, cel mai des sunt recrutati din randul cadrelor
didactice universitare. Formatia lor academica e mai diversa si mai moderna ( economie,
stiinte sociale ).

Cadrele de conducere ale administratiei de stat italiene. O elita

modesta?
Dupa al doilea razboi mondial, cultura politico- administrativa italiana atribuie o conotatie
moralmente negativa termenului de elita, situatie explicata prin ponderea culturilor politice,
catolica si comunista.
Trecerea la democratie nu a transformat radical trasaturile sociologice ale functionarilor.
Transformarile s-au facut treptat: in anii 50 si 60, conducerile institutiilor sunt constituite dintrun persoanl provenit in mare parte din clasa mijlocie a angajatilor, intre 40 si 50 de ani, originari
din regiunile din Centru- Sud. Conservatorimsul politic si cutural de care dadeau dovada acesti
dirigenti din anii 50 se datoreaza faptului ca ei isi exercitasera profesiunea sub regimul fascist.
Chiar si azi, dirigenti provin in majoritate din claa mijlocie a salariatilor din Sud. Elia
administrativa ramane majoritar meridionala, ceea ce exprima dezechilibrul economic dintre
regiunile din sudul si din nordul Italiei. Dezvoltarea industriala a Sudului fiind limitata, locuitorii
din regiunile meridionale au considerat ca intrarea in administratia publica era singura lor
posibilitate de a gasi de lucru mai aproape de casa si o ocazie de promovare.

Acceul femeilor la cariera administrativa a fost ulta vreme limitat printr o legislatie restrictiva,
care nu a recunoscut egalitatea dintre sexe decat in 1948.
Trecerea de la o functie politica la una administrativa e foarte rara.
Sistemul de selectie a inaltilor functionari italieni a evoluat spre un model foarte diferit de cel
francez sau anglo- saxon. In Italia nu a existat niciodata o scoala in care sa se fomreze
functionari.
Peters deosebeste patru modele predominante de pregatire a personalului administrativ:
-

Modelul Oxbridge- caracterizat printr-o fomrare umanista, care ii favorizeaza pe

licentiatii anumitor ari scoli particulare.
Legal training (cazul modelului german, austriac, olandez si scandinav), caract
printr-o formatie juridica.
Modelul francez- caract printr o ucenicie specifica si prelungita, a carei predare
este centralizata intr o singura institutie.
Pregatirea funstionala americana .

Modellul italian de pragtire a inaltilor functinari se bazeaza, mai degraba, pe insusirea pe de rost
a unor notiuni.
Refromele din ultimii ani tind catre formarea unei elite administrative mai bine pregatita
profesional, responsabila si dinamica. Inovatiile intervenite in recrutatea si pregatirea cadrelor pt
administratia publica, inca din anii 80 si 90, introduc unele sisteme de evaluare a randamentului
individual si de organizare.

De la nomenklatura poloneza, la elitele economice postcomuniste.

In anii 70 s-a constatat inegalitatea de acces pentru frupurile sociale, la institutia scolara, in
special in invatamantul superior.
Cu cat se merge mai sus in structura institutiei scolare, cu atat se raresc copiii de origine
modesta. De la mijlocul anilor 70, cursa pentru diploma a dus la fenomenul orelor particulare.
Nomenklatura ingloba aproximativ 100 000 de oameni in Polonia. Invers de cum cred unii, elita
la putere se recruta mai mult dintre profesiile intelectuale decat din altele . Ca sa fii parte din
nomenklatura trebuia ca, totodata, sa termini un ciclu de studii superioare si sa fii membru al
Partidului.
La intrebarea ruptura sau continuitate a elitelor? ancheta raspunde clar: numai 14% din noua
elita politica detinea in 1988 functii inalte in ierarhia de stat si abia 3% erau demnitari in aparatul
de partid sau in organizatii de masa. In ceea ce prvest e elita economica, 49% din aceasta facea

deja parte din elita economica sub fostul regim, iar 33% ocupa posturi de conducere de mai mica
anvergura.
Daca ne intrebam ce au devenit nomenklaturistii, iata si raspunsul : 28% au intrat in sectorul
privat; 28% detin posturi identice cu cele de dinainte de 1989; 28% se afla in afara pietei muncii
( somaj, pensie); 2% au revenit la munca manuala.
In peisajul postcomunist, fosta nomenklatura s-a transformat, in parte, in elita de intreprinzatori.

Elitele politice si administrative americane

Cadrul constitutional introdus acum 2 secole se bazeaza pe ideea ca orice grup de elite trebuie
impiedicat sa exercite vreo putere decizionala.
In sistemul american, institutiile puterii sunt neobisnuit de fragmentate.
Mmebrii cabinetului ministerial ocupa varful piramidei politice. In SUA, cei mai inalti
functionari nu sunt , ca omologii lor europeni, colaboratorii directi ai celor cu putere de decizie
politica. Linia de demarcatie dintre politica si administratie e mai clara decat oriunde in alta
parte.
In SUA, femeile au un acces mai mare la anumte functii politice decat in alte state europene.
Americanii cu ascendenta europeana nu mai reprezinta decat 70 % din pop americana, restul de
30 % fiind negri, hispanici, asitici sau indieni. Asiaticii constituie categoria cea mai instruita si
instarita a soc americane.
Un studiu realizat anterior asupra elitelor bircratice si politice din sapte tari a aratat ca
functionarii americani aveau o origine relativ mai modesta decat ansamblul egalilor lor, dar, in
schimb , oamenii politici americani proveneau din medii sociale mai elevate decat omologii lor
europeni. Elitele, atat administrative, cat si politice, sunt foarte instruite. In 1993, doar 2% dintre
senatori nu erau detinatori ai unei licente.
SUA au instituit cel mai complet sistem de educatie superioara de masa din lume. Universitatile
din Ivy League. Dar elita americana nu e sudata prin originile sale scolare si universitare.
Elitele politicie isi incep cariera la nivel local, in timp ce elitele administrative o fac la nivel
national.
In concluzie, elitele publice americane sunt diverse, diferentiate si democratice.
Intre formarea umanista engleza, formarea juridica germana si formarea istorico- economica
franceza, care pregateste cel mai bine functionarii pentru a indeplini care functii?