Atelierul istoriei - Francois Furet

De la istoria-poveste la istoria-problemă

Istoria-poveste

Istoria-povestire este în principal biografică (istoria marilor oameni) sau politică (a statelor, a
puterii și a războiului).

Vorbește despre momente, evenimente. Evenimentul central al istoriei-povestire este

intregrat într-o rețea de alte evenimente, în raport cu care va lua un sens. În interiorul istoriei-
povestire, evenimentul, deși prin natura sa unic și incomparabil, își extrage semnificația din
poziția sa pe axa povestirii, adică a timpului.

Istoria-povestire este o succesiune de evenimente-origini, pe care o putem denumi istorie

evenimențiană, o istorie teleologică. Scopul istoriei permite alegerea evenimentelor. Istoria-
povestire este reconstrucția unei experiențe trăite pe axa timpului – inseparabilă de un
minim de conceptualizare – dar care nu este niciodată explicită.

Scopurile:

Religioase, morale (în trecut).

Exaltarea puterii, conștiința națională.

Evoluția istoriografiei și istoria structuralistă sau istoria-problemă.

Evoluția recentă a istoriografiei a marcat regresul istoriei-povestire (istoriei evenimențiale), în

favoarea istoriei-problemă.

Istoricul, punându-și întrebări selective, contruiește obiectul de studiu, delimitând nu doar

perioada (ansamblul de evenimente), dar și problemele ridicate de aceasta. În loc să descrie o
experiență unică, o înșiruire de evenimente, istoricul încearcă să explice o problemă prin
conceptualizarea obiectelor cercetării sale. Astfel, istoricul are nevoie de fapte istorice mai
puțin imprecise, pe care să le intregreze într-o rețea de semnificații, și prin urmare, să le facă,
dacă nu identice, măcar comparabile, pe o perioadă de timp dată.

Materialele, sursele și datele relevante trebuiesc identificare de istoric, acestea trebuiesc

organizate, pentru a deveni comparabile, astfel încât să poată descrie și interpreta fenomenul
studiat plecând de la un anumit număr de ipoteze conceptuale.
Dezvoltarea științelor, precum demografie, economie, antropologie, impactul informaticii
permite împrumutarea unor metode de cercetare, analize, proceduri statistice etc. utilizate
de istoric.

Arhiva, dintr-o colecție de documente, devine construcție serială de date. Faptul istoric nu mai
este apariția bruscă a unui eveniment important care sparge tăcerea timpului, ci un fenomen ales
și construit, a cărui regularitate permite să fie reperat și studiat într-o serie cronologică de
date identice, comparabile la intervale date. Astfel, prima dată, este selectat merialul/sursele
semificative, se construiește seria lor, pentru a deveni comparabile între ele.

De exemplu, valorificarea registrelor parohiale de către demografia istorică a anilor 1950.

Istoricul, în chestiunea relevanței surselor, își pune problema reorganizării datelor în funcție
de întrebarea pusă, de chestiunea cercetată.

Pentru informația cuprinsă în sursele istorice trebuie stabilită revelanța și valoarea ei, apoi
trebuie reorganizată sistematic în unități conceptuale.

+ că demografia istorică și istoria economică beneficiază de conceptele elaborate de

disciplinele specifice ca demografia sau economia politică. De exemplu, în cadrul istoriei
demografice, nașterea lui Napoleon este exact la fel de importană cu cea a viitorilor săi soldați
(ideea de reducere la esență a faptului care are loc, pur și simplu). Spre deosebire de istoria
evenimențială.

= înmulțirea achizițiilor pe care istoria la face de la alte științe.

Față de istoria evenimențială, cea structurală operează cu acele clase de evenimente ce se

pretează, mai ușor decât altele, la o conceptualizare, adică la o integrare într-un sistem de
inteligibilitate, cum este cazul evenimentelor demografice. Deși rezultatele, calculate la
anumite intervale de timp, sunt clare, interpretarea lor devine subiectivă și ambiguă (apar
diferite ipoteze de interpretare, iar răspunsul apare relativ.)

Limitele investigării structurale – mărturiile rare (datele subiective) care sunt imposibil de
exploatat în serii temporale sistemice și conceptualizate.

Incertitudini pot apărea la nivelul conceptului.

Concluzii

Istoria conceptualizată/ structurală/ istoria-problemă este superioară, din prisma

cunoașterii, istoriei-poveste.

Evoluția istoriografiei spre utilizarea unor proceduri tot mai riguroase de demonstrație.

*fenomen= spargerea istoriei în istorii