Scoția 

(în engleză Scotland, pronunțat /ˈskɒt.lənd/; scris la fel în scots și pronunțat /ˈskɔt.lənd/;

în gaelică scoțiană Alba, pronunțat /ˈal̪ ˠapə/ (  ascultă)) este o țară ce face parte din Regatul Unit și
acoperă treimea de nord a insulei Marea Britanie.[1][2][3] Se învecinează cu Anglia la sud, și este
înconjurată de Oceanul Atlantic, cu Marea Nordului la est și cu Canalul de Nord(d) și Marea Irlandei la
sud-vest. În plus față de partea de pe insula Marea Britanie, țara este formată din peste 790 de
insule,[4] între care Northern Isles(d) și Hebride(d).
Regatul Scoției a apărut ca stat suveran independent în Evul Mediu Timpuriu și a continuat să existe
până la 1707. Prin moștenire, în 1603, Iacob al VI-lea, regele Scoției, a devenit rege al Angliei și al
Irlandei(d), formând astfel o uniune personală a celor trei regate(d). Ulterior, Scoția a intrat într-o uniune
politică(d) cu Regatul Angliei la 1 mai 1707 pentru a crea noul Regat Unit al Marii Britanii. (Tratatul de
Uniune(d) a fost convenit în 1706 și adoptat de către Legile de Uniune din 1707(d), adoptate de
Parlamentele celor două regate, în ciuda opoziției și revoltelor anti-uniune din Edinburgh, Glasgow,
și din alte părți.)[5][6] Uniunea a creat și noul Parlament al Marii Britanii, care a înlocuit
atât Parlamentul Scoției(d) cât și Parlamentul Angliei(d). (În 1801, Marea Britanie în sine a intrat într-o
uniune politică cu Regatul Irlandei pentru a crea Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei; Parlamentul
Irlandei(d) a fuzionat cu cel al Marii Britanii pentru a forma Parlamentul Regatului Unit. De la
crearea Statului Liber Irlandez în 1922, Regatul Unit cuprinde Marea Britanie și Irlanda de Nord).[7]
În Scoția, monarhia Regatului Unit(d) a continuat să utilizeze o varietate de stiluri, titluri și alte
simboluri regale ale statalității specifice Regatului Scoției dinaintea uniunii. Sistemul juridic din Scoția
a rămas, de asemenea, separat de față de cel din Anglia și Țara Galilor(d) și față de cel din Irlanda de
Nord(d); Scoția constituie o jurisdicție distinctă în dreptul public și în cel privat.[8] Continuarea
existenței instituțiilor juridice, educaționale, religioase și ale altora, distincte față de cele din restul
Regatului Unit, au contribuit cu toate la continuarea culturii și identității naționale scoțiene după
uniunea cu Anglia din 1707.[9]
Edinburgh, capitala țării și al doilea oraș ca mărime, a fost centrul iluminismului scoțian(d) din secolul
al XVIII-lea, care a transformat Scoția într-una dintre puterile comerciale, intelectuale și industriale
ale Europei. Glasgow, cel mai mare oraș din Scoția,[10] era odinioară unul dintre cele mai de seamă
orașe industriale din lume și acum se află în centrul conurbațieiGreater Glasgow(d). Alte mari zone
urbane sunt Aberdeen și Dundee. Apele scoțiene constau dintr-un sector mare al Atlanticului de
Nord și din Marea Nordului,[11] care conține cele mai mari rezerve de petrol din Uniunea Europeană.
Din această cauză, Aberdeen, al treilea oraș din Scoția, este supranumit „capitala petroliferă a
Europei”.[12][13]
În urma unui referendum(d), în 1997, s-a reînființat un Parlament Scoțian(d), sub forma unui parlament
unicameral deconcentrat(d), cu 129 de membri, având autoritate peste multe domenii ce țin de politica
internă. Partidul Național Scoțian (SNP).