DI C A ME NT O S E

PREPARAT E ME

INOTROP POZITIVE
i c o z id e c a r di a c e ) ȘI
R D I A C E ( G l
( TONICA T O A R E )
CARDIOS T I M U L A
Co n f . u ni v. E . S tr a tu
 Insuficienţa cardiacă (decompensare
cardiacă) este legată cu disfuncţia
miocardului, condiţionată de afectarea
organică a miocardului, a valvelor, a
vaselor cardiace şi/sau dezechilibrului
mecanismelor reglatorii.

2
În patogeneza insuficienţei cardiace
cronice distingem cele 4 momente
importante :
◦ deficitul contractil al cordului
◦ tahicardia
◦ presarcina şi
◦ postsarcina asupra cordului,
crescute excesiv,
◦ Ac. modificări pot fi influenţate
medicamentos în mod diferenţiat
cu:
 I . DIGITALICE (TONICARDIACE,
GLICOZIZI CARDIACI)
Digitoxină, Acetildigitoxină
Digoxină, Metildigoxină (Medilazidă)
Lanatozidă C (celanidă), strofantina

II. INHIBITORII FOSFODIESTERAZEI

 TEOFILINA, AMINOFILINA
 AMRINONA, MILRINONA, ENOXIMONA

III. SIMPATICOMIMETICE
(ADRENERGICE SI DOPAMINERGICE):
Adrenalina
Dopamina
Dobutamina
Dopexamina
A. Medicamente ce stimulează contracţia miocardului şi ameliorează
funcţia pompei cardiace (cardiotonice directe şi
cardiostimulatoare)
I. Medicamente ce măresc conţinutul intracelular al ionilor de Ca
1) Inhibitorii Na, K-ATP-azei (glicozide cardiace, cardiotonice
steroidiene):
Digitoxină, Acetildigitoxină
Digoxină, Metildigoxină (Medilazidă)
Lanatozidă C (celanidă)
Strofantină, strofantidină acetat , Corglicon etc.

2) Remedii care măresc conţinutul de AMPc

a)Din contul inhibiţiei fosfodiesterazei III (cardiotonice
sintetice, neglicozidice, nesteroidiene):
Bipiridinele: Analogii
metilxantinelor:
Amrinonă
Sulmazol
Milrinonă Fenoximon
Loprinonă Pimobendan

Verte ! 5
 b)Din contul activării adenilatciclazei prin stimularea
β1-adrenoreceptori (cardiostimulatoare,
simpatomimetice):
Dobutamină - β1
Dopamină - β1
Izoprenalină (izadrină) - β1β2
Epinefrină (Adrenalină) - α1α2β1β2
Efedrină - α1β1β2
II.Medicamente care măresc sensibilitatea
miofibrelor la ionii de Ca2+:
Levosimendan
B. Medicamente ce micşorează pre- şi postsarcina
(cardiotonicele indirecte):
a) Vasodilatatoare
b) Diuretice.
 Aşa dar, Ce prezintă glicozizii cardiotonici?

Sunt substanţe organice, îndeosebi de

origine vegetală, ce exercită acţiune
selectivă tonizantă asupra cordului
(acţiune cardiotonică) – substanţe
cardiotonice.
 Din punct de vedere chiminic: glicozidele
cardiace – compuşi complecşi ce nu conţin
„N” (azot) şi constau din 2 părţi:
R3
CH3
.
R1

O O
OH
O
R R2
7
a) Aglucidică ciclopentanperhidrofe
(nezaharoasă) – nantrenic la care este
aglicon (genină) – ataşat ciclul lactonic
de structură nesaturat, precum şi
steroidă, adică mai multe grupări
partea de bază a
structurii lor o prezintă metilice, aldehidice şi
nucleul hidroxilice.

R3
CH3
Sunt chimic asemănătoare
altor steroizi: R1
 Acizi biliari
 Hormoni sexuali şi O O
adrenocorticotropi OH
 Corticosteroizi O
R R2
 Vit D etc.
b) Glucidică (zaharoasă) – glicon, reprezentată
prin diverse (1 sau mai mute – 4) molecule de
glucide (zaharide) (glucoza, digitoxoza,
cimaroză, ramnoză şi alte monozaharide).

R3
R1 R2 R3 R
CH3
Digitoxină –CH2 –H –H – 2 digitoxoză +
+ (acetildigitoxoză + glucoză) R1
Gitoxină –CH2 –H –OH – 3 digitoxoză
Izolanidă –CH2 –H –OH – 1 digitoxoză + O O
OH
+ (acetildigitoxoză + glucoză)
O
Strofantină K –CHO –OH –H – glucoză + R R2
+ cimaroză

9
STRUCTURA CHIMICA A DIGITALICELOR
STRUCTURA CHIMICA A DIGITALICELOR
 Proprietăţile componentelor glicozidelor cardiace:

1. Proprietăţi farmacologice
(tonicocardiace/cardiotonice) posedă în fond
agliconul (genina), adică determina activitatea
specifică a glicozidului cardiac.

2. Glucidică (gliconul) fixat cu agliconul

determină una sau altă capacitate:
◦ hidrosolubilitatea
◦ fixarea cu proteinele plasmatice
◦ absorbţia
◦ penetrarea prin membrana celulară
◦ fixarea preparatului de ţesuturi - totul ce
determină activitatea şi toxicitatea
glicozidului 12
3. Numărul şi localizarea grupelor OH are
importanţă pentru următoarele proprietăţi:
◦ hidro- sau liposolubilitate
◦ fixarea cu proteinele
◦ modificări în procesul de metabolizare
◦ durata de acţiune

4. Inelul lactonic nesaturat posedă proprietăţi

importante:
◦ saturarea lui reduce activitatea glicozidului de
10 şi multe ori.
◦ saturarea lui sporeşte concomitent viteza de
apariţie a efectului.
◦ deschiderea inelului duce la pierderea completă
a activităţii agliconului.
 PLANTELE CE CONŢIN GLICOZIDE CARDIACE
Degeţel (degetăriţă, digitală) Digitalis Наперстянка

 roşu  purpurea  пурпурная

 lânos (pufos)  lanata  шерстистая
 ciliat (sprâncenos)  ciliata  реснитчатая
 rujiniu  ferruginea  ржавая
 macroflor  grandiflora  крупноцветковая

Digitalis purpurea

Digitalis Digitalis grandiflora

Digitalis ciliata ferruginea

14
Digitalis lanata
 PLANTELE CE CONŢIN GLICOZIDE CARDIACE
Strofant (neted, combe) Strophantus kombe Строфант
Lăcrămioara (mărgăritar) Convallaria majalis Майский ландыш
Leandru Nerium oleander Олеандр
Apocin Apocynum cannabinum Кендырь коноплёвый
Ruscuţa de primăvară Adonis vernalis Горицвет весенний
(floarea cucului) (черногорка)
Gomfocarpus Gomphocarpus fruticosus Гомфокарпус (харг)

Nerium oleander

Strophantus kombe Adonis vernalis

Gomphocarpus
Convallaria majalis Apocynum cannabinum 15
 PLANTELE CE CONŢIN GLICOZIDE CARDIACE
Spînz Helleborus purpurascens Морозник кавказский
Mixandră sălbatică Erysimum Желтушник
Iuta Corchorus olitorius Джут
Ceapă de mare Urginea maritima Морской лук
Periploca greacă (steluţa) Periploca graeса Обвойник

Urginea maritima
Helleborus purpurascens

Corchorus olitorius

Erysimum Periploca graeса 16

 Mecanismul acţiunii inotrope a GC
Locul (veriga) iniţial (receptorul specific) asupra căruia
GC îşi exercită acţiunea inhibitoare este aşa numita Na+,
K+ ATP-aza transportatoare a membranei
cardiomiocitelor, leagă grupele SH al ATP-azei, care
asigură transportul activ al electroliţilor.

Se micşorează afinitatea sistemului transportor faţă de

ionii de K+;

activitatea pompei K+-Na+ se inhibă – se micşorează

pătrunderea activă a K+ şi se intensifică ieşirea lui din
celulă;

se intensifică pătrunderea Na+ şi inhibiţia ieşirii lui din

celulă;

se creează situaţia de majorare a conţinutului intracelular

a ionilor de Na+ şi micşorarea ionilor de K. Creşterea
concentraţiei intracelulare a ionilor de Na, duce la
intensificarea schimbului transmembranar a Na+ cu ionii
de Ca2+ extracelular.

17
 Mecanismul acţiunii inotrope a GC

Se micşorează intensitatea eliminării ionilor de Ca2+.

Se intensifică pătrunderea Ca2+ de câteva ori din exterior

prin canalele lente de Ca2+ în faza de excitare a
miocardului.

Toate acestea contribuie la creşterea conţinutului de Ca 2+ în

sarcoplasmă şi depozitarea lui în reticulul sarcoplasmatic.

Pe acest fundal potenţialul de acţiune conduce la eliberarea

crescută de Ca2+ din reticulul sarcoplasmatic şi la creşterea
conţinutului de ioni liberi de calciu în sarcoplasmă, ceea ce
şi determină efectul cardiotonic.

Ionii de Ca2+ interacţionează cu complexul troponinic,

anihilând acţiunea lui blocantă asupra proteinelor
contractile ale miocardului. Are loc interacţiunea actinei cu
miozina, urmată de contracţia rapidă şi puternică a
miocardului
MECANISM DE ACTIUNE

Na+ Ca2+

K+
Ca2+ Ca2+ Ca2+ Ca2+ Ca2+ Ca2+ Digoxin

3Na + Na+ 3Na+

Ca2+ 2K+
Actina & miozina
+
K+o
MECANISM DE ACTIUNE

Na+ Ca2+

K+
Ca2+ Ca2+ Ca2+ Ca2+ Ca2+ Ca2+ Digoxin

3Na + Na+ 3Na+

Ca2+ 2K+
Actina & miozina
+
K+o
 Digoxin
-
Na-K ATPaza
Schimbul Na-Ca
Na++ K++ Na++ Ca++
++

Miofilamente Ca++
++
K++ Na++

CONTRACTILITATE
MECANISM DE ACTIUNE

DIGOXIN Na+K+ATP aza

Pompa Na+K+

Na+ intracelular

Ca2+ liber intracelular

forta contractila
EFECTE CARDIACE

Inotrop +

Tonotrop +

Cronotrop –

Dromotrop –

Batmotrop +
 Alte efecte ale GC
Include:
A. Acţiunea GC asupra parametrilor principali ai activităţii cardiace
B. Acţiunea GC asupra parametrilor hemodinamici
C. Acţiunea GC asupra funcţiilor altor organe şi sisteme ale organismului
A. Iniţial (primar) este acţiune selectivă asupra cordului
1. Acţiune sistolică sau
a) acţiune inotropă pozitivă.
 intensificarea şi reducerea în timp a contracţiilor sistolice (creşterea
forţei contracţiilor – efect cardiotonic)

Până la administrarea GC După administrarea GC

Sistola
Diastola

24
 efectul respectiv se desfăşoară numai în
condiţiile insuficienţei cardiace
 efectul e legat de acţiunea directă a
preparatului asupra miocardului (inos –
fibră, muşchi).
 contracţia sistolică devine mai energică şi
mai rapidă. Pe ECG aceasta se manifestă
prin micşorarea intervalului Q-T, QRS mai
pronunţat.
 sângele este pompat cu o putere mai mare şi
mai complet, se micşorează (se reduce )
volumul restant de sânge.
25
b) Acţiune tonotropă pozitivă
- creşte tonusul cordului, se micşorează
dimensiunile cordului dilatat. Aceasta
numai în condiţiile insuficienţei
cardiace. Percutor limitele
(dimensiunile) cordului se micşorează.
 Acţiune diastolică –
acţiune cronotropă negativă
◦ Lucrul inimii creşte pe fondalul reducerii
frecvenţei cardiace
◦ bradicardie – pe ECG –creşte intervalul P-P)
◦ Diastola este plină şi prelungită
◦ Creşte gradul de umplere a cordului cu sânge
◦ Se măreşte perioada de odihnă a miocardului
◦ Se ameliorează condiţiile de nutriţie
(metabolism) al miocardului.

verte!

27
* se crează un regim mai econom de lucru al
inimii: contracţiile sistolice puternice alternează
cu perioade mai lungi „de odihnă” (diastole), ce
favorizează restabilirea resurselor energetice ale
miocardului.
Bradicardia (reducerea pulsului) depinde de:
◦reducerea activităţii inervaţiei simpatice –
rezultat al lichidării dereglărilor circulaţiei
sanguine din organe şi hipoxiei, caracteristice
pentru insuficienţa circulaţiei sanguine.
◦creşterea sensibilităţii structurilor colinergice la
Ach.

28
* înlăturarea reflexului Baynbridge (reducerea
contracţiilor) intensificarea sistolei lichidarea
stazei venoase micşorarea excitaţiei receptorilor
orificiilor venelor Cava.
◦apariţia reflexelor cardio-cardiace:
a) GC excită terminaţiunile nervilor senzitivi ai
cordului şi reflex prin sistemul nervului vag –
apare bradicardia.
b) Sporirea volumului-sistolic, creşterea puterii
de pompare a sîngelui în aortă excitarea
mecano-baroreceptorilor zonelor sinocardiale
şi cardioaortale.
3) viteza de conducere a excitaţiei (impulsurilor)
se diminuează (micşorează) – acţiune
dromotropă negativă – datorită acţiunii
inhibitoare directe asupra sistemului conductibil
al cordului şi creşterea tonusului vagal.
◦ * Perioada refractară a nodulului atrio-ventricular şi
fascicolului atrio-ventricular (fascicolul His) se măreşte. Pe
ECG – intervalul P-Q devine mai îndelungat.
◦ În doze toxice GC pot provoca bloc atrio-ventricular.
◦ În prezenţa defectului conductibilităţii sau la supradozarea
GC poate apărea blocada parţială sau totală a
conductibilităţii.
◦ Fenomenul blocadei parţiale a conductibilităţii poate fi
folosit pentru intensificarea „filtraţiei” impulsurilor în
fibrilaţie şi palpitaţia atrială.
◦ Prin aceasta se înlătură tahicardia ventriculilor şi se
previne posibila trecere a fibrilaţiei de la atrii la ventricole.

30
4) GC măresc excitabilitatea miocardului
(acţiune batmotropă pozitivă) – un
efect nefavorabil al GC – se manifestă
numai în supradozare (dozelor toxice) –
excitabilitatea nodulilor cordului creşte,
duce la apariţia focarelor ectopice de
excitaţie, care generează impulsuri
independent de ritmul sinusal. Apar
aritmii (extrasistole, fibrilaţii).
*Astfel excitabilitatea şi automatismul
sunt doi parametri diferiţi, care sub
influenţa GC se schmbă în mod diferit.
Modificarea automatismului şi
excitabilităţii este cauzată de acţiunea
directă a GC asupra miocardului.
 * Acţiunea cardiotonică a GC este legată şi de influenţa
favorabilă a lor asupra metabolismului glicogenului în
miocard.
◦ se măreşte conţinutul de glicogen în miocard
◦ se restabileşte până la normă îngerarea acidului lactic
şi a altor resurse nutritive de către cord.
În insuficienţa cardiacă GC măresc volumul sistolic şi
debitul cardiac. E important că, mărind travaliul (lucrul)
cordului aceste substanţe într-o măsură mai mică măresc
necesitatea şi consumul de oxigen.
Randamentul cardiac – cantitatea de energie musculară
la o unitate consumată de O2 - creşte. Aceasta este destul
de important pentru un miocard extenuat (istovit), când
se formează puţină energie musculară şi multă căldură.

 Verte !

32
*Aşa dar, toate celelalte substanţe
cardiotonice (adrenomimetice, cafeină,
camfor) intensificând travaliul (lucrul),
brusc măresc şi necesitatea în O2, adica
randamentul se micşorează.
GC ocupă un loc deosebit printre alte
medicamente capabile de a stimula lucrul
inimii. Posedând activitate cardiacă
înaltă și majorând randamentul cordului
bolnav, GC reglează şi corijează
procesele metabolice în miocard,
normalizează funcţiile cordului extenuat,
înlătură fenomenele insuficienţei
cardiace, provocate de diverse motive.
 a) Influenţa GC asupra ECG

R R
Norma P T P T

Q S S
Q
RR

GC PQ T
T

QRS
Modificările ECG
 P-P sau R-R – se măreşte intervalul-acţiune cronotropă negativă-legată de reducerea contracţiilor
cardiace.
 P-Q – se măreşte intervalul – acţiune dromotropă negativă – indică traversarea impulsurilor de la
atrii la ventricul.
 QRS – reflectă sistola ventriculului – acţiune inotropă pozitivă, este mai pronunţată şi scurtă în timp.
 unda R – creşte, mai pronunţată.
 T-P – creşte intervalul – acţiune diastolică.
 S-T – linia are forma unei coveţi, mai jos de izolinie şi creşte lent (provocată de supradozare şi de
hipokaliemie).
 T-unda (croşeta) se micşorează (negativ) sau plat, sau bifazică.
34
 B. Modificări ale parametrilor circulaţiei sanguine (hemodinamicii).
În rezultatul modificărilor favorabile în activitatea cordului estenuat, apar modificări semnificative a
parametrilor principali hemodinamici la pacienţii cu decompensare cardiacă.
Modificarea parametrilor hemodinamici la pacientul cu decompensare
cardiacă sub influenţa GC

Indicii hemodinamici Până la administrarea GC După administrarea GC

Volum- bătaie ↓ ↑

Minut-volumul ↓ ↑

Viteza circulaţiei ↓ ↑

Volumul sângelui circulant ↑ ↓

Tensiunea venoasă ↑ ↓

Tensiunea arterială ↓ ↑
↑ ↓
→ →

Rezistenţa periferică vasculară generală

↑ ↓

Se micşorează staza venoasă. Tensiunea venoasă scade şi edemele dispar treptat.

După dispariţia stazei venoase, accelerarea reflexă a ritmului cardiac (reflexul
Baynbridge de la orificiile venelor cava) nu mai are loc. TA se normalizează.
Micșorarea RVP ameliorează aprovizionarea cu sânge și oxigenarea țesuturilor.

35
C. Acţiunea GC asupra funcţiilor altor organe
şi sisteme ale organismului
Datorită normalizării funcţiei sistemului cardio-vascular, ameliorarea
circulaţiei sanguine generale, coronariene şi cerebrale la pacienţi
dispar:

1.fenomenele hipoxiei (insuf. de O2), se

micşorează excitaţiile centrului
respirator - dispare dispneea;

2. se restabileşte funcţia TGI, se

ameliorează absorbţia şi peristaltica
(GC stimulează musculatura netedă
a intestinului şi măreşte sensibilitatea
muşchilor faţă de Ach);
3. se măreşte diureza, eliminarea H2O şi electroliţilor, se
ameliorează fluxul sanguin renal
În sporirea diurezei de către GC un rol
important aparţine : sporirea volumului sistolic –
excitarea baroreceptorilor →
reducerea influenţei adrenergice →
ameliorarea circulaţiei sanguine renale →
reducerea secreţiei reninei →
micşorarea producerii angiotensinei →
micşorarea secreţiei aldosteronului → micşorarea reabsorbţiei
Na în tubii renali.
4. micşorarea masei corporale – creşterea diurezei – se elimină
lichidul excesiv. Aceasta ameliorează hemodinmica → reduce
volumul sîngelui circulant → micşorează sarcina asupra
cordului. Se micşorează sau dispare complet edemul tisular.
5. micşorează excitabilitatea SNC – acţiune sedativă; ruşcuţa de
primăvară, lăcrămioara în asociere cu preparatele bromului şi
valerianei ca sedativ etc.
Aşa dar, dozele terapeutice ale GC cresc
cantitatea de Ca2+ ce se schimbă în
timpul ciclului cardiac, conţinutul total
de Ca2+ în miocard rămâne cel
precedent.

Dozele toxice de GC (precum şi

utilizarea lor pe fundalul de concentraţie
înaltă a Ca2+ în sânge) provoacă
creşterea nu numai a Ca schimbător în
ciclul cardiac, dar şi a cantităţii totale da
Ca în miocard şi dereglarea activităţii
cardiace până la contractură (căciula lui
Monomah – sistola ventriculului şi
diastola atriilor).

39
 INTOXICATIA DIGITALICA
Simptomatologie:
 Manifestari cardiace: bradicardie sinusala, tulb.
de conducere AV (BAV), aritmii
atriale/ventriculare, bigeminism ventricular,
stop cardiac în sistola.
Manifestari extracardiace: anorexie, greata,
varsaturi, tulburari de tranzit, dureri
abdominale, tulb. neuro-senzoriale, vedere
monocromatica, dereglări neuro-psihice:
oboseală (adinamie musculară) excitaţie,
ameţeli, vertij, insomnie, cefalee, depresie,
halucinaţii;
 INTOXICATIA DIGITALICA
Tratament:
 Oprirea digitalizarii
Spalaturi gastrice cu carbune medicinal
Fortarea diurezei cu Furosemid
Potasiu: KCl casete, orotat de K, acetat de K, Asparcam –
analogic pananginei, Aspacardin, Panangin (asparaginat
de K şi asparaginat de Mg). Kalinor, Spironolactona

Antagonist competitiv (concurent) al GC – unitiol (5%-5 ml)-

donator de grupe sulfhidrice (SH) – restabileşte Na,K-ATP-aza
transportatoare din celulele miocardului, inhibată de GC

Anticorpi antidigoxinici ce inactiveaza rapid digitala –

DIGIBIND – 1 f: 0,6 mg Dig

.
INTOXICATIA DIGITALICA

 Trat. bradicardiei:
Atropina i.v. 0,5 – 1 mg
 Trat. aritmiilor ventriculare:
Xilina i.v. apoi perfuzie
Fenitoin i.v.
 Trat. tahiaritmiilor supraventriculare:
Beta-blocante
UTILIZARI TERAPEUTICE
Insuficienta cardiaca acuta (EPA)
Insuficienta cardiaca cronica clasa NYHA III
si IV, dupa instituirea trat diuretic, cu
antagonisti SRAA si betablocante
Insuficienta cardiaca cronica (orice clasa
NYHA) + FiA rapida
Tahi-aritmii supraventriculare:
◦ Fibrilatie atriala
◦ Flutter atrial
◦ TPSV
CONTRAINDICATII
Intoxicatia digitalica
Bradicardie
Bloc AV
Aritmii ventriculare grave: TV, ExV
IC prin disfunctie diastolica (SA sau
HTA)
Miocardită infecțioasă acută
 Tactica administrării GC:
Reieşind din particularităţile farmacocinetice ale GC, în
tratamentul pacienţilor cu insuf. cardiacă un moment
destul de important este selecţia corectă a GC şi dozelor
lor.
B.E. Votceal menţiona: e necesar insistent şi minuţios de
selectat (determinat) doza necesară pentru a:
◦ păstra rezervele cordului;
◦ reduce numărul (gradul) de decompensare;
◦ da posibilitate pacientului activ să participe la viaţă.

45
În tratamentul cu GC se desluşesc 2 perioade (faze):
•I fază (perioadă) – de saturare (digitalizare) -
timpul necesar de a introduce în organism GC în
doza completă pentru acţiune sau doza
terapeutică completă.

Doza completă pentru acţiune – cantitatea de GC

care în urma cumulării în organism exercită un
efect terapeutic maxim fără apariţia simptomelor
de intoxicare.

Timpul necesar pentru administrarea în organism a

dozei complete de acţiune – perioada de saturare –
poate fi diferită. Acesta este ritmul de digitalizare
(saturare)
46
Se disting:
1)digitalizare rapidă:
se realizează de obicei în timp de 24 ore
(nictimeral);
GC în doza de saturare se administreză în 24 ore;
se folosesc strofantină şi corglicon, mai rar
digoxină – deoarece aceste preparate au un
coeficient înalt de eliminare (raportul cantităţii de
preparat eliminat la cantitatea de preparat
acumulat în organism exprimat în %). În normă
acest coeficient este stabil (constant) pentru fiecare
GC pur: stofantină – 40%; izolanid – 20-30%;
digoxină – 20%; acedoxină – 10%, digitoxină – 7%
în 24 ore (sutcă).
În unele stări poate fi schimbat:
 în febră – cota eliminării considerabil se
măreşte şi pentru obţinerea efectului curativ e
necesară o doză sumară mai mare de GC;
 în insuf. renală – cota se micşorează.
2) digitalizarerapidă moderată – în timp de 3-5 zile.
În timpul primelor 24 ore se administrează 50% din
doza completă, a doua jumătate – în următoarele 4 zile.
Se folosesc aceleaşi GC ca şi la digitalizarea rapidă.

3) digitalizare
lentă – în timp de 7 zile.
Se recomandă în primele 24 ore (nictemiral) de
administrat 20-40% din doza completă de acţiune, iar
restul se administrează în următoarele zile. Se realizează
cu doze nu mari şi medii.

În faza de saturare se efectuează corecţia dozelor, ţinând

cont de sensibilitatea individuală a pacientului, care se
determină prin starea cordului şi depinde de echilibrul
de K, deficitul (insuficienţa) căruia se înlătură prin
tratamentul cu KCl.

48
Gradul de saturare (digitalizare) cu GC se
determină prin:
◦ reducerea frecvenţei contracţiilor cardiace
până la 65-75 bătăi/min,
(la copii – până la 100 bătăi/min);
◦ creşterea diurezei până la 150% de la iniţial;
◦ micşorarea dispneei;
◦ lipsa simptomelor de intoxicare;
◦ modificările ECG.

Cu cât faza de saturare este mai mică, cu atât

pericolul de apariţie a simptomelor de
supradozare (intoxicare) cu GC este mai mare.
De aceea mai des, mai ales în pediatrie, se decurge
la digitalizarea moderat rapidă sau lentă.
A II-a fază (perioadă) – de menţinere – se administrează
zilnic GC în doze suficiente pentru compensarea
pierderilor nictimerale (cvota glicozidului) – cantitatea
care se distruge în ficat şi se elimină prin rinichi în 24
ore.
Pentru unii pacienţi această fază poate fi foarte de lungă
durată, uneori pe viaţă, adică durata tratamentului cu
doze de menţinere, în lipsa simptomelor de intoxicare, se
determină prin starea clinică şi caracterul maladei la
adulţi sau copii.
Dacă în I fază se recurge la administrarea preparatelor
parenteral sau intern, atunci în faza a II, de regulă –
numai enteral.

50
 Contraindicaţii pentru GC:

1) bloc atrio-ventricular parţial ( incomplet);

2) bradicardia pronunţată;
3) miocardită infecţioase acută.
 Cu precauţie se folosesc cu preparatele Ca şi în hipocaliemie (la
administrarea diureticelor (salureticelor), glucocorticoizilor, în diaree,
în perioada pstoperatorie).

Motivul:
a) în concentraţia majorată de Ca2+ în serul sanguin sensibilitatea
miocardului către GC creşte şi respectiv creşte acţiunea toxică a
GC.
b) analogic se modifică acţiunea GC în micşorarea conţinutului de
ioni de K.
Acţiune toxică (sau manifestări toxice ale GC) contribuie:
CaCl2, adrenalina , efedrina, xantinele, diureticele,
glucocorticoizii, antibioticele.
La administrarea concomitentă – complicaţii grave până la final letal.
51
Cauzele intoxicării:

1) supradozarea GC (cumularea; incorect calculată şi

selectată doza) – mai frecvent pentru GC care
cumulează – digitaliene;
2) sensibilitatea individuală înaltă a pacientului către
GC;
3) suportul rău a digitalizării
4) deficit de K;
5) asocieri cu sărurile de Ca, diuretice, glucocorticoizi
6) tratament de durată cu GC cu coeficient mic de
eliminare
7) cazuri întâmplătoare de intoxicare cu GC, cu
plante (rar);
8) intoxicarea copiilor care mestecă ramuri, frunze
sau fructe (boabe) de lăcrămioare.
 INHIBITORII FOSFODIESTERAZEI

TEOFILINA, AMINOFILINA

AMRINONA, MILRINONA,
ENOXIMONA
MECANISM DE ACTIUNE
Inhiba fosfodiesteraza

¯ Catabolizarea AMPc

 AMPc in celula miocardica

Influxul de Ca++ in celula

 Ca++

 contractilitatea
 AMRINONA
Actiune inotrop pozitiva:
creste fractia de ejectie => ↑ Debitul Cardiac
Vasodilatatie arteriala –> scade postsarcina

Indicatii terapeutice:
Insuficienta cardiaca acuta – adm. i.v. pe termen scurt, in spital

MILRINONA
~ Amrinona, mult mai bine suportata

ENOXIMONA
~ Milrinona
 Remedii ce măresc sensibilitatea
miofibrilelor la ionii de Ca
Levosimendan (simdax)
 Mecanismul de acţiune: sensibilizarea miofibrilelor cardiace
la ionii de calciu, cauzată de interacţiunea preparatului cu
troponina C.
 Ca rezultat se măreşte forţa contracţiilor cardiace fără creşterea
consumului de O2 a miocardului .
 Preparatul produce şi o vasodilataţie (vene, artere), inclusiv a
venelor coronariene (activarea KATPaza – canalelor din muşchii
netezi vasculari). Sunt date despre acţiune inhibitoare asupra
eliberării endotelinei 1.
În concentraţii mari inhibă şi fosfodiesteraza III.
 Acţiunea vasodilatatoare a levosimendanului se manifestă prin:
◦ ameliorarea circulaţiei coronariene
◦ scăderea RPVT
◦ scăderea TA în vasele de calibru mare şi arterele pulmonare
◦ scăderea pre- şi postsarcinii inimii.
◦ Toate acestea favorizează normalizarea lucrului cardiac în insuficienţa lui.
56
Se metabolizează aproape complet,
97-98% se leagă cu proteinele plasmatice.
Se elimină rapid, T1/2 – 1 oră.
Se utilizează în tratamentul decompensării
cardiace acute. Se adm. i/v în perfuzie. Timpul
administrării de obicei 6-24 ore, dar poate fi mai
mult. Efectul se menţine aproximativ o
săptămână după încetarea perfuziei. Este bine
suportat.
Efecte adverse: cefalee, hipotensiune arterială,
ameţeli, greţuri, hipokaliemie. În doze mari –
aritmie cardiacă.
Este mai eficient decât cardiotonicele
neglicozidice.
57
B. * Medicamentele ce reduc (micşorează) pre- şi postsarcina
asupra cordului (cardiotonice indirecte)
I. Vasodilatatoarele
a) venodilatatoare - nitroglicerină
b) arteriodilatatoare – hidralazină (apresină), minoxidil, fentolamină,
nifedipină.
c) arterio – venodilatatoare - nitroprusiat de sodiu, prazosin, captopril.
Vasodilatatoare :
d) musculotrope - nitroglicerină, hidralasină (apresină), minoxidil,
nitroprusiat de sodiu
e) alfa-adrenoblocante - fentolamină, prazosin
f) antagoniştii ionilor de Ca (blocantele canalelor de calciu) -nifedipină
(fenigidin, adalat), verapamil (izoptin, finoptin)
g) antagoniştii sistemei renină-angiotensină-aldosteron - captopril,
enalapril, saralazină, lizinopril, ramipril
h) blocante a receptorilor angiotenzinei – losartan, valsartan
II. Diuretice – furosemid (lazix), acid etacrinic, dichlotiazid, spironolactonă
(antagonist al aldosteronului).

58
V