Preparatele cu influenţă asupra sistemului

cardiovascular

СРЕДСТВА ВЛИЯЮЩИЕ НА
СЕРДЕЧНОСОСУДИСТУЮ СИСТЕМУ

1
Substanţele ce normalizează circulaţia
sanguină sunt frecvent utilizate în:
− dereglările activităţii cardiace (funcţiei inimii)
a) În insuficienţa cardiacă – cardiotonice şi
cardiostimulatoare;
b)În dereglările ritmului contracţiilor cardiace –
antiaritmice;
− stările patologice, însoţite de modificări ale
tensiunii arteriale
a) În hipertensiunea arterială (hipotensive sau
antihipertensive);
b)În stările hipotensive (hipertensive sau
antihipotensive)
− în insuficienţa circulaţiei coronariene
(antianginoase), circulaţiei cerebrale
(antiischemice) şi dereglările regionale (arteriale
şi venoase) ale circulaţiei sanguine şi
microcirculaţiei (angioprotectoare şi
venotrope). 2
Insuficienţa cardiacă (decompensare cardiacă) este
legată cu disfuncţia miocardului, condiţionată de
afectarea organică a miocardului, a valvelor, a
vaselor cardiace şi/sau dezechilibrului
mecanismelor reglatorii.

Cele 4 momente importante în patogeneza

insuficienţei cardiace cronice:
– deficitul cantractil al cordului
– tahicardia
– presarcina şi
– postsarcina asupra cordului, crescute excesiv,
pot fi influenţate medicamentos în mod
diferenţiat cu: 3
A. Medicamente ce stimulează contracţia miocardului şi
ameliorează funcţia pompei cardiace (cardiotonice directe
şi cardiostimulatoare)
I. Medicamente ce măresc conţinutul intracelular al ionilor de Ca
1) Inhibitorii Na, K-ATP-azei (glicozide cardiace, cardiotonice steroidiene):
Digitoxină, Acetildigitoxină Strofantină, strofantidină acetat
Digoxină, Metildigoxină (Medilazidă) Corglicon etc.
Lanatozidă C (celanidă)
2) Remedii care măresc conţinutul de AMPc
a) Din contul inhibiţiei fosfodiesterazei III (cardiotonice sintetice,
neglicozidice, nesteroidiene):
Analogii
Bipiridinele: metilxantinelor:
Amrinonă Sulmazol
Milrinonă Fenoximon
Loprinonă Pimobendan
b) Din contul activării adenilatciclazei prin stimularea β1-adrenoreceptori
(cardiostimulatoare, simpatomimetice): Epinefrină (Adrenalină) - α1α2β1β2
Dobutamină - β1 Efedrină - α1β1β2
Dopamină - β1
Izoprenalină (izadrină) - β1β2
II. Medicamente care măresc sensibilitatea miofibrelor la ionii de Ca:
Levosimendan
B. Medicamente ce micşorează pre- şi postsarcina 4
(cardiotonicele indirecte):
A. Medicamente ce stimulează contractilitatea
miocardului şi ameliorează funcţia pompei
cardiace (cardiotonice sau tonicardiace directe
şi cardiostimulatoare)

Remediile cardiotonice (tonicardiace) – grupele

de medicamente folosite în insuficienţa
cardiacă sau cardio-vasculară care
ameliorează lucrul inimii şi înlătură staza
venoasă 5
I. Medicamente ce măresc conţinutul
intracelular al ionilor de Ca
1) Inhibitorii Na, K-ATP-azei (glicozide cardiace,
cardiotonice steroidiene):
Deşi sunt cunoscute din 1785, până în prezent faţă de
acestea se manifestă o atenţie deosebită:
Se folosesc în tratamentul afecţiunilor
cardiace
Se folosesc în acordarea asistenţei de
urgenţă – insuficienţa cardiacă acută
Necesită o tactică deosebită de utilizare
Posedă activitate înaltă, cu cât mai active –
cu atât sunt mai periculoase.
6
Aşa dar, ce prezintă glicozidele cardiace?
Sunt substanţe organice, îndeosebi de origine vegetală, ce exercită acţiune
selectivă tonizantă asupra cordului (acţiune cardiotonică) – substanţe
cardiotonice.
• Din punct de vedere chiminic: glicozidele cardiace – compuşi complecşi ce
nu conţin „N” (azot) şi constau din 2 părţi:
a) Aglucidică (nezaharoasă) – aglicon (genină) – de structură steroidă, adică
partea de bază a structurii lor o prezintă nucleul
ciclopentanperhidrofenantrenic la care este ataşat ciclul lactonic nesaturat,
precum şi mai multe grupări metilice, aldehidice şi hidroxilice.
Sunt chimic asemănătoare altor steroizi:
• Acizi biliari
• Hormoni sexuali şi adrenocorticotropi
• Corticosteroizi
• Vit D etc. R3
CH3

R1 R2 R3 R R1
Digitoxină –CH2 –H –H – 2 digitoxoză +
O O
+ (acetildigitoxoză + glucoză) OH
Gitoxină –CH2 –H –OH – 3 digitoxoză O
R R2
Izolanidă –CH2 –H –OH – 1 digitoxoză +
+ (acetildigitoxoză + glucoză)
Strofantină K –CHO –OH –H – glucoză +
+ cimaroză 7
b) Glucidică (zaharoasă) – glicon,
reprezentată prin diverse (1 sau mai mute
– 4) molecule de glucide (zaharide)
(glucoza, digitoxoza, cimaroză, ramnoză şi
alte monozaharide).
R3
R1 R2 R3 R
CH3
Digitoxină –CH2 –H –H – 2 digitoxoză +
+ (acetildigitoxoză + glucoză) R1
Gitoxină –CH2 –H –OH – 3 digitoxoză
Izolanidă –CH2 –H –OH – 1 digitoxoză + O O
OH
+ (acetildigitoxoză + glucoză)
O
Strofantină K –CHO –OH –H – glucoză +
R R2
+ cimaroză

8
 Proprietăţile componentelor glicozidelor cardiace:
1. Proprietăţi farmacologice (tonicocardiace/cardiotonice) posedă în
fond agliconul (genina), adică determina activitatea specifică a
glicozidului cardiac. R3
CH3
2. Glucidică (gliconul) fixat cu agliconul
determină una sau altă capacitate: R1
– hidrosolubilitatea O O
– fixarea cu proteinele plasmatice OH
O
– absorbţia R R2
– penetrarea prin membrana celulară
– fixarea preparatului de ţesuturi - totul ce determină activitatea şi
toxicitatea glicozidului
3. Numărul şi localizarea grupelor OH are importanţă pentru
următoarele proprietăţi:
– hidro- sau liposolubilitate
– fixarea cu proteinele
– modificări în procesul de metabolizare
– durata de acţiune
4. Inelul lactonic nesaturat posedă proprietăţi importante:
– saturarea lui reduce activitatea glicozidului de 10 şi multe ori
– saturarea lui sporeşte concomitent viteza de apariţie a efectului
– deschiderea inelului duce la pierderea completă a activităţii agliconului.
9
 PLANTELE CE CONŢIN GLICOZIDE CARDIACE
Degeţel (degetăriţă, digitală) Наперстянка Digitalis
 roşu  пурпурная  purpurea
 lânos (pufos)  шерстистая  lanata
 ciliat (sprâncenos)  реснитчатая  ciliata
 rujiniu  ржавая  ferruginea
 macroflor  крупноцветковая  grandiflora

Digitalis purpurea

Digitalis ciliata Digitalis Digitalis grandiflora

ferruginea
10
Digitalis lanata
 PLANTELE CE CONŢIN GLICOZIDE CARDIACE
Strofant (neted, combe) Строфант Strophantus kombe
Lăcrămioara (mărgăritar) Майский ландыш Convallaria majalis
Leandru Олеандр Nerium oleander
Apocin Кендырь коноплёвый Apocynum cannabinum
Ruscuţa de primăvară Горицвет весенний
(floarea cucului) (черногорка) Adonis vernalis

Gomfocarpus Гомфокарпус (харг) Gomphocarpus fruticosus

Nerium oleander

Strophantus kombe Adonis vernalis

Gomphocarpus
11
Convallaria majalis Apocynum cannabinum fruticosus
 PLANTELE CE CONŢIN GLICOZIDE CARDIACE
Spînz Морозник кавказский Helleborus purpurascens
Mixandră sălbatică Желтушник Erysimum
Iuta Джут Corchorus olitorius
Ceapă de mare Морской лук Urginea maritima
Periploca greacă (steluţa) Обвойник Periploca graeса

Urginea maritima
Helleborus Corchorus olitorius
purpurascens

12
Erysimum Periploca graeса
În Marea Britanie (Anglia) o vrăjitoare (descîntătoare,
doftoroae) cu 40 plante (ierburi) cu succes trata ascită, edem.

În 1785 Withering (Uaitering) a demonstrat că

principala plantă este degeţelul (Наперстянка).
Strofant – în Africa.
Savanţii ruşi au obţinut (depistat) strofantină
din plante ce cresc pe continentul nostru – apocin
(Кендырь коноплёвый), Ruşcuţa de primăvară.
Activitatea specifică a glicozidelor cardiace
asupra cordului au studiat-o:
– Strofant – Пеликан
– Ruşcuţa (черногорка) – Бубнов
– Spînz (Морозник) – Чистович
– Lăcrămioara (ландыш) – Богоявленский
în clinica lui С. П. Боткин Digitalis purpurea

13
 Din plante se obţin:
• preparate galenice (pulberi, infuz, tincturi) şi
• nougalenice (mai purificate)
• glicozide – cristale pure şi
• semisintetice
Ultimele prezintă interes mai important: dozare precisă, posibile administrări
parenterale, mai stabile.
Plantele şi preparatele ce conţin GC
Preparatele
Componentele Glicozidele cardiace ce se conţin în
plantelor folosite Simple, Nougalenice şi preparatele nougalenice şi ale
Plantele
pentru obţinerea galenice, glicozidele separate glicozidelor separate
medicamentelor infuzii

pulbere
digitoxin, cordigit, digitoxin, gitoxin, digitoxin şi
Degeţel roşu (purpurea) frunze extract
gitoxin gitoxin
infuz
ruginiu (feruginea) frunze digalen - neo digitoxin, gitoxin şi digoxin
digoxin,
lantozid, digoxin,
lânos (pufos), (lanata) frunze lantozid C,
celanid, medilazid
(digilanid C)
Strofant neted (gratus) seminţe strofantin G (oubain) strofantin G
strofantin K,
Strofant Kombe (kombe) seminţe strofantidin strofantin K, strofantozid K
acetat
Lăcrămioare (convallaria) iarba, frunze tinctură corglicon convalazid, convalatoxin
Ruşcuţă de primăvară (Adonis tinctură
iarba adonizid adonitoxin, cimarin
vernalis) exract
Ceapă de mare (scilla
bulb tinctură scilaren scilaren
maritima) 14
Mixandra sălbatică cardiovalen
Glicozidele diferitor plante se deosebesc prin
caracterul gliconului sau agliconului
a) Unele GC au unul şi acelaşi aglicon, dar diferite
zaharide
– strofantidin
• glicozidele strofantului
• lăcrămioare
• mixandră
• apocin, iută, ruşcuţa
Sunt asemănătoare şi după proprietăţi
Plantele Glicozidele Aglicon Catena laterală (glicon)
Strofant strofant K strofantidin cimaroză şi glucoza
convalatoxin
Lăcrămioare — // — — // —
convalazid
erizimin
Mixandra sălbatică — // — digitoxoză şi glucoză
erizimozin
cimarin — // — cimaroză
Ruşcuţă de primăvară
adonitoxin adonitoxigenin ramnoză
15
b) Altele au diverşi agliconi şi aceleaşi rămăşiţe
zaharoase
– Degeţel purpuriu,
pufos (lânos)

Catena laterală
Plantele Glicozidele Aglicon
(glicon)

digitoxin digitoxigenin
Degeţel roşu 3 rămăşiţe digitoxoză
gitoxin gitoxigenin

digitoxin digitoxigenin
Degeţel pufos gitoxin gitoxigenin — // —
digoxin digoxigenin

16
c) Altele se deosebesc prin aglicon şi glicon
– Ruşcuţa de primăvară –adonitoxin

aglicon glicon
adonitoxigenin ramnoză
cimaroză

Catena laterală
Plantele Glicozidele Aglicon
(glicon)
Ruşcuţă de cimarin strofantidin cimaroză
primăvară adonitoxin adonitoxigenin ramnoză

17
În plante se conţin glicozidele cardiace primare (genuine), care
în fond sunt supuse uşor hidrolizei (enzimatice, alcaline şi
acide). În plante de asemenea se conţin enzime, care
hidrolizează glicozidele cardiace. Această hidroliză sau scindare
a glicozidelor primare are loc în materia primă vegetală în
perioada de păstrare, uscare şi pregătire pentru prelucrare.
Exemplu:
I. Degeţelul roşu III. Strofantul Kombe

II. Degeţelul lânos

IV. Lăcrămioara

18
Ca rezultat se obţin glicozide secundare, utilizate în
După activitate GC se deosebesc destul de
semnificativ. Aceasta depinde de condiţiile de
cultivare, uscare, păstrare – se pierde din activitate.
La determinarea activităţii materiei prime
medicamentoase şi a preparatelor concrete (galenice,
neogalenice, pure) se foloseşte Standardizarea
biologică (pe animale: broaşte, pisici, porumbei).
Activitatea GC se exprimă în UA. UA broască (UAB),
UAP – pisică, UA porumbel. 1UA broască (UAB)
corespunde dozei minime de preparat – standard, în
care acesta provoacă stop cardiac în sistolă la
majoritatea broaştelor supuse experimentului.
Ex.:
Materia primă :
1g frunze de degeţel conţine 50 – 66 UAB
GC: 19
1g digitoxină conţine 8000 – 10000 UAB etc.
 Farmacocinetica
Viteza de apariţie a efectului depinde de: Corelarea dintre viteza de dezvoltare a
efectului GC cu viteza de absorbţie şi legarea cu proteinele
–modul de administrare
–viteza de absorbţie Liposolu-
bilitatea
Absorb
ţia (%)
Legarea
cu
Timpul de
acţiune (ore)
–capacitatea de fixare cu proteinele proteinele

Absorbţia GC din TGI este diferită: Digitoxină ++++ 100 ++++ 8

–foarte bine se absorb GC mai Gitoxină ++ 50 +++ 1,5

Izolanidă + 30 ++ 0,5
lipofile (liposolubile) Strofantină - 6 + 0,15
• Digitoxina – 90-95% K
• Digoxina – 50-80%
–bine – celanida 20 – 40% (lantozida C)
• Gitoxina – 50%
–foarte rău se absorb – 2 – 5% strofantina (parţial se distruge în TGI)
De asemenea glicozidele lăcrămioarei se distrug în mare măsură în TGI.
Concluzie: enteral raţionalmente de administrat GC ai degeţelului
(digitoxină, digoxină), precum şi preparatele ruşcuţei (infuzie).
După absorbţie GC – în sânge în mod diferit se fixează cu proteinele
plasmatice.
–Bine – se fixează glicozidele degeţelului. Până la 90% de digitoxina
circulantă în sânge se fixează cu proteinele serului, 5% cu eritrocitele
• Digoxina – 30 – 50 %
• Strofantina mai puţin de 5% 20
După absorbţia în sânge GC se distribuie prin diferite organe şi ţesuturi.
Legătura GC cu actomiozina este mai trainică, decât cu albuminele serice.
Miozina miocardului e capabilă să fixeze de 2 ori mai mult digitoxină şi
strofantină, decât miozina muşchilor striaţi (scheletici). Se poate de
menţionat cumulare preponderentă a glicozidelor în miocard – glicozidele
cardiace. Raportul dintre GC în sânge şi miocard este de 1:35
Biotransformarea (inactivarea) GC se petrece în fond în ficat (digitoxina)
– scindarea consecutivă a moleculelor de zahăr (glicon) până la formarea părţii
nezaharidice (aglicon sau genină)
– e posibilă hidroxilarea (digitoxină)
– parţial formarea de conjugaţi (cu acidul glucuronic)
Se elimină GC şi metaboliţii transformărilor în special prin rinichi şi cu
bila (din intestin se absorb).
În patologia rinichilor durata de acţiune a GC se măreşte.
– Digitoxina se elimină preponderent sub formă de metaboliţi şi conjugaţi.
– Digoxina – parţial transformare chimică şi în stare neschimbată
– Strofantina – se elimină în stare neschimbată.
Corelarea dintre viteza de dezvoltare a
efectului GC cu viteza de absorbţie şi legarea cu proteinele
Liposolu- Absorbţia Legarea cu Timpul de acţiune
bilitatea (%) proteinele (ore)
Digitoxină ++++ 100 ++++ 8
Gitoxină ++ 50 +++ 1,5
Izolanidă + 30 ++ 0,5
21
Strofantină K - 6 + 0,15
 Glicozidele cardiace pot fi clasate (grupate):
A.GC nepolare (molecula fără încărcătură, lipofile):
– rău se dizolvă în apă şi bine în lipide
– rezultă absorbţia mai bună (rapidă şi totală ) din intestin.
– capacitate de eliminare cu bila şi din nou să se absoarbă
– rău sunt eliminate cu urina
– se reţine mai îndelungat în organism - un factor care determină
durată lungă a acţiunii GC
Se referă GC – digitoxină (absorbţia 100%), acedoxină, digoxină,
celanidă şi al.
Se administrează intern.

B.GC polare (cu încărcătură, hidrofile):

– bine solubile în apă şi rău în lipide
– rezultă absorbţie redusă din TGI (numai 1-3-6%din doza
administrată)
– bine se elimină prin rinichi
– durata de acţiune este mică
Se referă GC – strofant (strofantină), lăcrămioare (corglicon) şi al.
Eficiente la administrarea parenterală.
22
 Capacitatea de cumulare – materială, adică
cumularea substanţei în organism
1. cumulare pronunţată caracteristic digitoxinei –
evoluţie lentă a proceselor de inactivare şi eliminare
a substanţei din organism – reducerea concentraţiei
ei în sânge în jumătate (T½ cu 50% în timp de 160
ore)
2. digoxina şi celanida cumulează într-o măsură mai
mică (T1/2 – 34-36 ore)
3. puţin pronunţată cumularea la strofantină
(aproximativ 7/8 din doza administrată se elimină în
primele 24 ore)
După durata de acţiune şi capacitatea de cumulare
glicozidele degeţelului şi strofantului sunt aranjate:
digitoxină > digoxină > celanidă > strofantină >
preparatele ruşcuţei şi lăcrămioarei (puţin).
23
Aşa dar: deosebirea duratei de acţiune a GC şi capacitatea de
cumulare sunt determinate de:
– gradul de fixare cu ţesuturile şi de legare cu proteinele
plasmatice
– viteza de inactivare în organism
– viteza de eliminare din organism
Caracteristica comparativă a glicozidelor degeţelului şi strofantului
Viteza dezvoltării
Perioada latentă efectului maxim Viteza eliminării substanţelor
Absorbţia după administrare
din Gradul
Preparatul la admi- la admi- Orală intrave- timp de Reducere Elimina-
intestin, cumulării
(%) nistrarea nistrarea noasă 24 ore, a cu 50% rea
orală intrave- % în deplină
noasă plasmă
Digitoxina 90 -100 2 ore 30–90 12 ore 4 – 12 7-10 8-9 zile 2-3 ++++
min. ore săptă-
mâni şi
mai mult
Digoxina 50 - 80 30min – 5 – 30 6 – 8 ore 1–5 30-30 34-36 ore 2-7 zile +++
2ore min. ore
Strofantina 2-5 nu se 5 – 10 nu se 30 –90 85-90 8 ore 1-3 zile +
foloseşte min. foloseşte min. 24
 Aşa dar, GC se deosebesc după activitate biologică
(conform standardizării biologice - UAB), după durata
perioadei de latenţă şi viteza stabilirii efectului (vezi tab.) în
dependenţă de modul administrării.
După apariţia efectului cardiac GC formează următorul şir:
strofantină = corglicon > celanidă > digoxină > digitoxină.

A. Proprietăţi comune pentru GC:

– asemănare în structura chimică
– mult comun în acţiune
B. Diferit la GC:
– viteza de dezvoltare a acţiunii
– durata de acţiune
– proprietăţi de cumulare
– activitate la administrare
– proprietăţi farmacocinetice

Toate acestea stau la baza selecţiei GC în administrare terapeutică.

25
 Clasificarea GC ( Glicozidelor cardiace )
În baza următoarelor principii:
– viteza de dezvoltare a efectului
– durata de acţiune
– capacitatea de acumulare
– modul de administrare
– indicaţii pentru administrare

1. GC cu durată lungă de acţiune,

cu proprietăţi înalte de cumulare:
– Digitoxină
– Acetildigitoxină (Acedoxină)
Efectul terapeutic se dezvoltă lent
Perioada de latenţă mare - peste 8-12 ore
Durata de acţiune - 2-3 zile
Încetinirea definitivă a acţiunii - 14-21 zile
Intern; Insuficienţă cardiacă cronică
2. GC cu durată medie de acţiune: 3. GC cu acţiune de scurtă durată :
– Strofantină
– Digoxină
– Corglicon
– Metildigoxină
Perioada de latenţă scurtă
– Lanatozidă Efectul se dezvoltă rapid - 7-10 min ( i/v )
Efectul se dezvoltă de două ori mai rapid - 4-6 ore Durata de acţiune - 4-6 ore
Durata de acţiune - 10-12 ore Încetinirea definitivă a acţiunii - 2-3 zile
Încetinirea definitivă a acţiunii - 2-6 zile Slab cumulează 26
Parenteral - i/v; Insuficienţă cardiacă acută.
Tendinţă spre cumulare
 Farmacodinamia GC
Include:
A. Acţiunea GC asupra parametrilor principali ai activităţii cardiace
B. Acţiunea GC asupra parametrilor hemodinamici
C. Acţiunea GC asupra funcţiilor altor organe şi sisteme ale
organismului
Iniţial (primar) este acţiune selectivă asupra cordului
1. Acţiune sistolică sau
a) acţiune inotropă pozitivă.
• intensificarea şi reducerea în timp a contracţiilor sistolice
(creşterea forţei contracţiilor – efect cardiotonic)

Până la administrarea GC După administrarea GC

Sistola
Diastola

27
 • efectul respectiv se desfăşoară numai în condiţiile
insuficienţei cardiace
• efectul e legat de acţiunea directă a preparatului
asupra miocardului (inos – fibră, muşchi).
• contracţia sistolică devine mai energică şi mai rapidă.
Pe ECG aceasta se manifestă prin micşorarea
intervalului Q-T, QRS mai pronunţat.
• sângele este pompat cu o putere mai mare şi mai
complet, se micşorează (se reduce ) volumul restant
de sânge.
b)Acţiune tonotropă pozitivă - creşte tonusul cordului, se
micşorează dimensiunile cordului dilatat. Aceasta numai
în condiţiile insuficienţei cardiace. Percutor limitele
(dimensiunile) cordului se micşorează.

28
2. Acţiune diastolică – acţiune cronotropă negativă
– Lucrul inimii creşte pe fondalul reducerii frecvenţei cardiace –
bradicardie – pe ECG –creşte intervalul P-P)
– Diastola este plină şi prelungită
– Creşte gradul de umplere a cordului cu sânge
– Se măreşte perioada de odihnă a miocardului
– Se ameliorează condiţiile de nutriţie (metabolism) al
miocardului.
Legea 4d (digitalicele fac diastola mai prelungită)

Până la administrarea GC După administrarea GC

Sistola
Diastola

29
• Se crează un regim mai econom de lucru al inimii:
contracţiile sistolice puternice alternează cu perioade mai
lungi „de odihnă” (diastole), ce favorizează restabilirea
resurselor energetice ale miocardului.
• Bradicardia (reducerea pulsului) depinde de:
–reducerea activităţii inervaţiei simpatice – rezultat al
lichidării dereglărilor circulaţiei sanguine din organe şi
hipoxiei, caracteristice pentru insuficienţa circulaţiei
sanguine.
–creşterea sensibilităţii structurilor colinergice la Ach.
–înlăturarea reflexului Baynbridge (reducerea contracţiilor)
intensificarea sistolei lichidarea stazei venoase
micşorarea excitaţiei receptorilor orificiilor venelor Cava.
–apariţia reflexelor cardio-cardiace:
a) GC excită terminaţiunile nervilor senzitivi ai cordului şi reflex
prin sistemul nervului vag – apare bradicardia.
b) Sporirea volumului-sistolic, creşterea puterii de pompare a
sîngelui în aortă excitarea mecano-baroreceptorilor zonelor
sinocardiale şi cardioaortale. 30
3) viteza de conducere a excitaţiei (impulsurilor) se diminuează
(micşorează) – acţiune dromotropă negativă – datorită acţiunii
inhibitoare directe asupra sistemului conductibil al cordului şi
creşterea tonusului vagal.
– Perioada refractară a nodulului atrio-ventricular şi fascicolului
atrio-ventricular (fascicolul His) se măreşte. Pe ECG – intervalul
P-Q devine mai îndelungat.
– În doze toxice GC pot provoca bloc atrio-ventricular.
– În prezenţa defectului conductibilităţii sau la supradozarea GC
poate apărea blocada parţială sau totală a conductibilităţii.
– Fenomenul blocadei parţiale a conductibilităţii poate fi folosit
pentru intensificarea „filtraţiei” impulsurilor în fibrilaţie şi
palpitaţia atrială.
– Prin aceasta se înlătură tahicardia ventriculilor şi se previne
posibila trecere a fibrilaţiei de la atrii la ventricole.
4) GC măresc excitabilitatea miocardului (acţiune batmotropă pozitivă) –
un efect nefavorabil al GC – se manifestă numai în supradozare
(dozelor toxice) – excitabilitatea nodulilor cordului creşte, duce la
apariţia focarelor ectopice de excitaţie, care generează impulsuri
independent de ritmul sinusal. Apar aritmii (extrasistole, fibrilaţii).
Astfel excitabilitatea şi automatismul sunt doi parametri diferiţi, care
sub influenţa GC se schimbă în mod diferit.
Modificarea automatismului şi excitabilităţii este cauzată de acţiunea
directă a GC asupra miocardului.
31
 Acţiunea cardiotonică a GC este legată şi de influenţa favorabilă
a lor asupra metabolismului glicogenului în miocard.
– se măreşte conţinutul de glicogen în miocard
– se restabileşte până la normă îngerarea acidului lactic şi a
altor resurse nutritive de către cord.
• În insuficienţa cardiacă GC măresc volumul sistolic şi debitul
cardiac. E important că, mărind travaliul (lucrul) cordului aceste
substanţe într-o măsură mai mică măresc necesitatea şi
consumul de oxigen.
• Randamentul cardiac (КПД-сердца) – cantitatea de energie
musculară la o unitate consumată de O2 - creşte. Aceasta este
destul de important pentru un miocard extenuat (istovit), când se
formează puţină energie musculară şi multă căldură.
• Aşa dar, toate celelalte substanţe cardiotonice (adrenomimetice,
cafeină, camfor) intensificând travaliul (lucrul), brusc măresc şi
necesitatea în O2, adica randamentul (КПД) se micşorează.
• GC ocupă un loc deosebit printre alte medicamente capabile de a
stimula lucrul inimii. Posedând activitate cardiacă înaltă și
majorând randamentul (КПД) cordului bolnav, GC reglează şi
corijează procesele metabolice în miocard, normalizează funcţiile
cordului extenuat, înlătură fenomenele insuficienţei cardiace,
provocate de diverse motive. 32
 Mecanismul acţiunii inotrope a GC
Locul (veriga) iniţial (receptorul specific) asupra căruia GC îşi
exercită acţiunea inhibitoare este aşa numita Na+, K+ ATP-aza
transportatoare a membranei cardiomiocitelor, leagă grupele
SH al ATP-azei, care asigură transportul activ al electroliţilor.
Se micşorează afinitatea sistemului transportor faţă de ionii
de K;
activitatea pompei K-Na se inhibă – se micşorează
pătrunderea activă a K şi se intensifică ieşirea lui din celulă;
se intensifică pătrunderea Na şi inhibiţia eşirii lui din celulă;
se creează situaţia de majorare a conţinutului intracelular a
ionilor de Na şi micşorarea ionilor de K. Creşterea
concentraţiei intracelulare a ionilor de Na, duce la
intensificarea schimbului transmembranar a Na cu ionii de Ca
extracelular.
Se micşorează intensitatea eliminării ionilor de Ca.
Se intensifică pătrunderea Ca de câteva ori din exterior prin
canalele lente de Calciu în faza de excitare a miocardului.
Toate acestea contribuie la creşterea conţinutului de Ca 2+ în
sarcoplasmă şi depozitarea lui în reticulul sarcoplasmatic.
Pe acest fundal potenţialul de acţiune conduce la eliberarea
crescută de Ca2+ din reticulul sarcoplasmatic şi la creşterea
conţinutului de ioni liberi de calciu în sarcoplasmă, ceea ce şi
determină efectul cardiotonic.
Ionii de Ca2+ interacţionează cu complexul troponinic,
anihilând acţiunea lui blocantă asupra proteinelor contractile
ale miocardului. Are loc interacţiunea actinei cu miozina,
urmată de contracţia rapidă şi puternică a miocardului.
33
Aşa dar, dozele terapeutice ale GC
cresc cantitatea de Ca2+ ce se
schimbă în timpul ciclului cardiac,
conţinutul total de Ca2+ în miocard
rămâne cel precedent.

Dozele toxice de GC (precum şi

utilizarea lor pe fundalul de
concentraţie înaltă a Ca2+ în sânge)
provoacă creşterea nu numai a Ca
schimbător în ciclul cardiac, dar şi a
cantităţii totale da Ca în miocard şi
dereglarea activităţii cardiace până
la contractură (căciula lui Monomah
– sistola ventriculului şi diastola
atriilor). 34
 Majorarea ionilor de K+ în mediu – înlătură acţiunea
glicozidelor asupra ATP-azei transportatoare (această
concepţie bine lămureşte modificările metabolismului
electrolitic în intoxicare cu GC):
a) pierderea K+ de către cord şi îmbogăţirea lui cu
Ca2+, semnificativ se modifică echilibrul K/ Ca şi
apar dereglări de contractilitate şi
conductibilitate
RELAŢIILE DINTRE GC ŞI IONII DE K+ ŞI Ca2+

Indicii K+ Ca2+
Efectul terapeutic al GC Necesită o anumită concentraţie Necesită o anumită concentraţie
de K+ în miocard de Ca2+ în miocard
Acţiunea GC Se micșorează în surplus de K+ Crește în surplus de Ca2+
Toxicitatea GC Diminuează Sporeşte
Administrarea GC Periculos în hipokaliemie Periculos în asociere cu sărurile
de Ca2+
Tratamentul în intoxicaţia cu GC Administrarea KCl Legarea ionilor de Ca2+
(Citrat de Na, EDTA)
35
 Influenţa GC asupra ECG

R R
Norma P T P T

Q S S
Q
RR

GC PQ T
T

QRS
Modificările ECG
• P-P sau R-R – se măreşte intervalul-acţiune cronotropă negativă-legată de reducerea
contracţiilor cardiace.
• P-Q – se măreşte intervalul – acţiune dromotropă negativă – indică traversarea
impulsurilor de la atrii la ventricul.
• QRS – reflectă sistola ventriculului – acţiune inotropă pozitivă, este mai pronunţată şi
scurtă în timp.
• unda R – creşte, mai pronunţată.
• T-P – creşte intervalul – acţiune diastolică.
• S-T – linia are forma unei coveţi, mai jos de izolinie şi creşte lent (provocată de
supradozare şi de hipokaliemie).
36
• T-unda (croşeta) se micşorează (negativ) sau plat, sau bifazică.
 b)modificări ale parametrilor circulaţiei sanguine (hemodinamicii).
În rezultatul modificărilor favorabile în activitatea cordului estenuat, apar modificări
semnificative a parametrilor principali hemodinamici la pacienţii cu decompensare cardiacă.
Modificarea parametrilor hemodinamici la pacientul cu
decompensare cardiacă sub influenţa GC
Indicii hemodinamici Până la administrarea
După administrarea GC
Гемодинамические показатели GC
Volum- bătaie ударный объем ↓ ↑
Minut-volumu!
Минутный объем ↓ ↑

Viteza circulaţiei
Скорость кровообращения ↓ ↑

Volumul sângelui circulant

Объем циркулируюшей крови ↑ ↓

Tensiunea venoasă
Венозное давление ↑ ↓

Tensiunea arterială ↓ ↑
Артериальное давление ↑ ↓
→ →
Rezistenţa periferică vasculară generală
Общее периферическое сопротивление ↑ ↓

Se micşorează staza venoasă. Tensiunea venoasă scade şi edemele dispar

treptat. După dispariţia stazei venoase, accelerarea reflexă a ritmului cardiac
(reflexul Baynbridge de la orificiile venelor cava) nu mai are loc. TA se 37
normalizează. Micșorarea RVP ameliorează aprovizionarea cu sânge și
oxigenarea țesuturilor.
c) Datorită normalizării funcţiei sistemului cardio-vascular, ameliorarea circulaţiei
sanguine generale, coronariene şi cerebrale la pacienţi dispar:
1. fenomenele hipoxiei (insuf. de O2), se micşorează excitaţiile centrului respirator -
dispare dispneea;
2. se restabileşte funcţia TGI, se
ameliorează absorbţia şi peristaltica
(GC stimulează musculatura netedă
a intestinului şi măreşte sensibilitatea
muşchilor faţă de Ach);
3. se măreşte diureza, eliminarea H2O şi electroliţilor, se ameliorează fluxul
sanguin renal
În sporirea diurezei de către GC un rol
important aparţine reducerii cantităţii de
aldosteron: sporirea volumului sistolic –
excitarea baroreceptorilor →
reducerea influenţei adrenergice →
ameliorarea circulaţiei sanguine renale →
reducerea secreţiei reninei →
micşorarea producerii angiotensinei →
micşorarea secreţiei aldosteronului → micşorarea reabsorbţiei Na în tubii renali.
4. micşorarea masei corporale – creşterea diurezei – se elimină lichidul excesiv.
Aceasta ameliorează hemodinmica → reduce volumul sîngelui circulant →
micşorează sarcina asupra cordului. Se micşorează sau dispare complet edemul
tisular.
5. micşorează excitabilitatea SNC – acţiune sedativă; ruşcuţa de primăvară, 38
lăcrămioara în asociere cu preparatele bromului şi valerianei ca sedativ –
Indicaţiile pentru utilizare:
1. insuficienţa cardiacă acută şi cronică:
– insuf. acută – GC cu perioada de latenţă scurtă (strofantină,
corglicon, digoxină),
– insuf. cronică (vicii, miocardită, cardioscleroză) – GC digitaliene
(digitoxină, digoxină, izolanid – i/v; i/m; intern);
2. în aritmii cardiace (flutter atrial, tahicardia paroxistică atrială şi
nodulară (atrio-ventriculară) – GC digitaliene – creşte tonusul n. vag şi
inhibă transmiterea excitaţiei prin sistemul conductibil al inimii;
3. alte stări patologice (infarct miocardic, stenocardie) cu fenomene de
insuficienţă cardiacă pronunţată.
GC se administrează mai frecvent pe cale orală (preparatele
degeţelului, ruşcuţei), cele rezistente în mediul gastro-duodenal –
digitoxină, acetildigitoxină, celanidă (lanatozidă) şi altele.
Preparatele – strofantină, corglicon se distrug repede în TGI – se
administrează i/v.
În staza portală se micşorează esenţial absorbţia GC şi este mai
raţional de administrat rectal în supozitoare sau microclisme.
Parenteral GC (strofantină, corglicon, celanidă, digoxină) se
administrează mai des i/v, deoarece i/m injecţiile de strofantină,
digitoxină ş.a. sunt dureroase. La necesitatea administrării i/m aceste
preparate se injectează cu sol. Procaină. Anterior se administrează 5ml
sol de 2% de procaină. Strofantina în aceste cazuri se dizolvă în 1ml
sol 2% procaină. S/c nu este raţional – multe efecte nedorite – iritaţii
39 la
locul injectării, dureri, abcese.
 Tactica administrării GC:
Reieşind din particularităţile farmacocinetice ale
GC, în tratamentul pacienţilor cu insuf. cardiacă un
moment destul de important este selecţia corectă
a GC şi dozelor lor.
B.E. Votceal menţiona: e necesar insistent şi
minuţios de selectat (determinat) doza necesară
pentru a:
– păstra rezervele cordului;
– reduce numărul (gradul) de decompensare;
– da posibilitate pacientului activ să participe la viaţă.

40
În tratamentul cu GC se desluşesc 2 perioade (faze):
• I fază (perioadă) – de saturare (digitalizare) - timpul necesar de a
introduce în organism GC în doza completă pentru acţiune sau doza terapeutică
completă.
Doza completă pentru acţiune – cantitatea de GC care în urma cumulării în organism
exercită un efect terapeutic maxim fără apariţia simptomelor de intoxicare.
Timpul necesar pentru administrarea în organism a dozei complete de acţiune –
perioada de saturare – poate fi diferită. Acesta este tempul (ritmul) de digitalizare
(saturare).
Se disting:
1)digitalizare rapidă:
se realizează de obicei în timp de 24 ore (nictimeral);
GC în doza de saturare se administreză în 24 ore;
se folosesc strofantină şi corglicon, mai rar digoxină – deoarece aceste
preparate au un coeficient înalt de eliminare (raportul cantităţii de preparat
eliminat la cantitatea de preparat acumulat în organism exprimat în %). În
normă acest coeficient este stabil (constant) pentru fiecare GC pur:
stofantină – 40%; izolanid – 20-30%; digoxină – 20%; acedoxină – 10%,
digitoxină – 7% în 24 ore (sutcă).
În unele stări poate fi schimbat:
– în febră – cota eliminării considerabil se măreşte şi pentru obţinerea
efectului curativ e necesară o doză sumară mai mare de GC;
– în insuf. renală – cota se micşorează.

41
2) digitalizare rapidă moderată – în timp de 3-5 zile.
În timpul primelor 24 ore se administrează 50% din doza completă, a
doua jumătate – în următoarele 4 zile. Se folosesc aceleaşi GC ca şi la
digitalizarea rapidă.
3) digitalizare lentă – în timp de 7 zile.
Se recomandă în primele 24 ore (sutcă) de administrat 20-40% din doza
completă de acţiune, iar restul se administrează în următoarele zile. Se
realizează cu doze nu mari şi medii.
În faza de saturare se efectuează corecţia dozelor, ţinând cont de
sensibilitatea individuală a pacientului, care se determină prin starea
cordului şi depinde de echilibrul de K, deficitul (insuficienţa) căruia se
înlătură prin tratamentul cu KCl.
Gradul de saturare (digitalizare) cu GC se determină prin:
– reducerea frecvenţei contracţiilor cardiace până la 65-75 bătăi/min,
(la copii – până la 100 bătăi/min);
– creşterea diurezei până la 150% de la iniţial;
– micşorarea dispneei;
– lipsa simptomelor de intoxicare;
– modificările ECG.
Cu cât faza de saturare este mai mică, cu atât pericolul de apariţie a
simptomelor de supradozare (intoxicare) cu GC este mai mare. De
aceea mai des, mai ales în pediatrie, se decurge la digitalizarea
moderat rapidă sau lentă.
42
• A II-a fază (perioadă) – de menţinere – se
administrează zilnic GC în doze suficiente pentru
compensarea pierderilor nictimerale (cvota
glicozidului) – cantitatea care se distruge în ficat şi
se elimină prin rinichi în 24 ore.
• Pentru unii pacienţi această fază poate fi foarte de
lungă durată, uneori pe viaţă, adică durata
tratamentului cu doze de menţinere, în lipsa
simptomelor de intoxicare, se determină prin
starea clinică şi caracterul maladei la adulţi sau
copii.
• Dacă în I fază se recurge la administrarea
preparatelor parenteral sau intern, atunci în faza a
II, de regulă – numai enteral.
43
Contraindicaţii pentru GC:
1) bloc atrio-ventricular parţial ( incomplet);
2) bradicardia pronunţată;
3) miocardită infecţioase acută.
• Cu precauţie se folosesc cu preparatele Ca şi în hipocaliemie (la administrarea
diureticelor (salureticelor), glucocorticoizilor, în diaree, în perioada pstoperatorie).
Motivul:
a) în concentraţia majorată de Ca în serul sanguin sensibilitatea miocardului
către GC creşte şi respectiv creşte acţiunea toxică a GC.
b) analogic se modifică acţiunea GC în micşorarea conţinutului de ioni de K.
Acţiune toxică (sau manifestări toxice ale GC) contribuie: CaCl2, adrenalina ,
efedrina, xantinele, diureticele, glucocorticoizii, antibioticele.
La administrarea concomitentă – complicaţii grave până la final letal.
Cauzele intoxicării:
1) supradozarea GC (cumularea; incorect calculată şi selectată doza) – mai
frecvent pentru GC care cumulează – digitaliene;
2) sensibilitatea individuală înaltă a pacientului către GC;
3) suportul rău a digitalizării
4) deficit de K;
5) asocieri cu sărurile de Ca, diuretice, glucocorticoizi
6) tratament de durată cu GC cu coeficient mic de eliminare
7) cazuri întâmplătoare de intoxicare cu GC, cu plante (rar);
8) intoxicarea copiilor care mestecă ramuri, frunze sau fructe (boabe) de
lăcrămioare.
44
 Intoxicarea cu GC (mai frecvent digitaliene)
A.Dereglări cardiace:
– bradicardie pronunţată cu trecere în tahicardie;
– aritmii diferite (extrasistolii atriale şi ventriculare);
– bloc atrio-ventricular parţial sau complet
– creşterea excitabilităţii miocardului – mărirea bruscă a frecvenţei contracţiilor
ventriculelor (tahiaritmii) cu trecere în flutter (fibrilaţie) a lor (mai frecvent cauza de
letalitate în intoxicări)
– micşorarea contractilităţii;
– reducerea circulaţiei coronariene cu accese de stenocardie;
– stop-cardiac în sistolă (contractură)
B.Dereglări extracardiace:
1) oftalmice (vizuale) – 95% cazuri micşorarea acuităţii vederii, apariţia petelor negre şi
colorate, inelelor, sferelor – în faţa ochilor. Mediu înconjurător (ambiant) în culoare
galbenă sau verde.
2) fenomene dispeptice:
• greaţă, vomă – excitarea mucoasei de către GC, excitarea zonei declanşatoare
(trigger) a centrului vomei;
• dureri în abdomen, disconfort, diaree (acţiune iritantă a GC);
• pierderea poftei de mâncare (anorexia), hipersalivație;
3) dereglări neuro-psihice:
• oboseală (adinamie musculară)
• excitaţie, ameţeli, vertij, insomnie, cefalee, depresie, halucinaţii;
4) dereglări endocrine:
• ginecomastie digitaliană (rezultat al acţiunii estrogene a GC);
• impotenţă etc.
5) rar – reacţii alergice, trombocitopenie, eozinofilie, erupţii cutanate şi al.
45
6) micşorarea bruscă a diurezei şi creşterea masei corporale, apariţia edemelor.
 Tratamentul:
1) suspendarea preparatelor sau reducerea dozelor GC
2) suspendarea administrării diureticelor, corticosteroizilor şi alte
preparate ce provoacă hipocaliemie
3) măsuri de eliminare a GC din TGI (la administrarea enterală):
a) lavaj gastric – ser fiziologic (NaCl), apă fiartă, 0,2 – 0,5% sol. Tanină,
cărbune medicinal
b) admin. în stomac - purgative saline.
c) clismă evacuatoare
4) Administrarea preparatelor de K-antagonist al GC (GC provoacă
hipokaliemie- micşorarea ionilor de K în cardiomiocite): Clorură de K
(intern câte o lingură de masă de 4-5 ori/zi după mese) sub formă de
sol. 5-10%, adică câte 5-10 g sau i/v în perfuzii sol.1-2%-100 ml sub
controlul ECG (pentru a înlătura hipokaliemia, dar în cantităţi ca
conţinutul de K în ser să nu depăşească valorile obişnuite).
Preparatele: KCl, orotat de K, acetat de K, panangină, asparcam se
folosesc şi pentru prevenirea influenţei toxice a GC asupra cordului.
Panangin (asparaginat de K şi asparaginat de Mg).
Asparcam – analogic pananginei.
5) Antagonist competitiv (concurent) al GC – unitiol (5%-5 ml)- donator
de grupe sulfhidrice (SH) – restabileşte Na,K-ATP-aza transportatoare
din celulele miocardului, inhibată de GC.
46
6) Preparatele ce leagă ionii de Ca şi micşorează concentraţia lor în serul
sanguin – i/v în perfuzie:
– citrat de Na sol. 2%-50-250 ml.
– etilendiamintetraacetat de sodiu (EDTA-Na, Trilon B) formează complexoni,
i/v perfuzie -3-4g se dizolvă în sol. 5%-250 ml de glucoză.
7) Colestiramină - leagă GC în intestin şi contribuie la eliminare.
8) Tratarea aritmiilor –antiaritmice:
Lidocaină, fenitoină, verapamil, propranolol, procainamidă
(novocainamidă), amiodaronă şi al.
9) În bradicardie pronunţată şi bloc atrio-ventricular pentru a reduce
influenţa n.vag asupra cordului –atropină (în doze crescânde, repetat
peste 4-5 ore). Se poate şi cafeină, efedrină.
10)Tratamentul simptomatic:
• La excitarea SNC – barbiturice, clorpromazină (aminazină), cloralhidrat
• Pentru ↑ TA - i/v Noradrenalină, efedrină, fenilefrină, glucagon.
11) Măsuri de ameliorare a hemodinamicii, pentru ameliorarea funcţiei
cordului,de a micşora sarcina asupra cordului.
12)De majorat toleranţa miocardului faţă de GC: glucocorticoizi,
oxigenoterapie, anticoagulante etc.
13)Anticorpi monoclonali. Ca antidot al digoxinei este Digoxin immune
fab (Digibind).

47
 2) Remediile care măresc conţinutul AMPc
a) din contul inhibiţiei fosfodiesterazei III (blochează procesele de
inactivare a AMPc).
 Derivaţii bispiperidinei – amrinonă, milrinonă
– exercită acţiune inotropă pozitivă şi vasodilatatoare
– inhibă specific fosfodiesteraza miocardică
– efect pozitiv datorită acţiunii inotrope pozitive şi vasodilatatoare arteriale şi venoase
ce contribuie la reducerea pre- şi postsarcinii
– ambele preparate sunt efective în insuficienţa cardiacă cronică gravă.
Amrinona (inocor) – intensifică activitatea contractilă a miocardului
– provoacă vasodilatare (în muşchii netezi vasculari se măreşte concentraţia AMPc,
se inhibă pătrunderea Ca – se micşorează RPV)
– nu măreşte necesitatea miocardului în O2
– în doze terapeutice semnificativ nu influenţează ritmul activităţii cardiace şi TA.
Mecanismul de acţiune inotrop pozitiv se deosebeşte de GC şi
adrenomimetice:
– inhibă specific fosfodiesteraza III (AMPc), care scindează adenilatul ciclic din
miocard, se măreşte în celule conţinutul de AMPc, care contribuie la deschiderea
canalelor membranare lente cu influxul ionilor de Ca şi intensificarea contracţiilor
cardiace (inotrop pozitiv).
Se utilizează timp scurt – i/v. Nu se administrează enteral. Multe efecte adverse:
greaţă, vomă, trombocitopenie, icter, hipotensiune, ceea ce limitează utilizarea.
Se foloseşte: insuficienţa cardiacă care nu se tratează în mod obişnuit.
Analogic după structură şi efecte prezintă şi milrinonă. Este mai activă decât
amrinona, nu provoacă trombocitopenie, se administrează intern. Indicaţiile ca
la amrinonă.
48
 Analogii metilxantinelor:

Sulmazol
(Analogice teofilinei)
Fenoximon

Mecanismul inhibitor al fosfodiesterazei: mai

puţin decât teofilina provoacă tahicardie şi
aritmii.

49
b) Din contul activării adenilatciclazei prin
receptori (stimularea beta 1-AR).
Influenţă cardiostimulatoare exercită:
– adrenomimetice
– dopamină
– dobutamină
– metilxantine
– glucagon etc.
Însă ele contribuie la instalarea unui şir de
reacţii adverse din partea SCV (tahicardie,
aritmii etc.), care limitează utilizarea lor în
calitate de remedii cardiotonice.
50
 Comparaţia unor acţiuni cardiotonice şi cardiostimultoare a GC şi
adrenalinei (mimeticelor).
Indicii GC Epinefrină (Adrenalina)
Tipul de acţiune Cardiotonic Cardiostimulator
FCC Micşoreză Creşte pronunţat
Volum-bătae Creste Creşte mai puţin
Minut-volumul Creşte Creşte pronunţat
Rezistenţa vasculară periferică Nu modifică Creşte
TA Normalizează Creste
Consumul de 02 la unitate de lucru Reduce Creşte
Coeficientul de acţiune utilă
Creşte Micşorează
(randamentul)
Conductibilitatea Reduce Creste
Conţinutul de glucoza, creatinină în
Creşte Micşorează
miocard
Metabolismul miocardic Predomină procesele Predomină procesele
anabolice catabolice

51
 Din aceste preparate un interes mai sporit pentru stimularea
activităţii cardiace prezintă dopamina şi dobutamina –
stimulatori al beta 1 -adrenoreceptorilor→creşte AMPc în
cardiomiocite, ulterior creşte concentraţia ionilor de Ca →se
amplifică puterea de contracţie a cordului .

• Dopamină (dopmin) – stimulează receptorii specifici

dopaminergici. Ca precursor al Nor. – stimulează respectiv şi
alfa şi beta-AR. În doze terapeutice medii posedă efect inotrop
pozitiv (stimulează beta 1 AR cordului) asociat cu dilatarea
vaselor renale şi mezenteriale (stim. receptorii dopaminergici
din musculatura netedă a vaselor).
Utilizarea: - şoc cardiogen.
Poate provoca – tahicardie, aritmii, creşte RPV şi lucrul inimii.
Administrat: i/v perfuzii.

• Dobutamină - beta 1 adrenomimetic.

Un efect cardiotonic (stimulator) marcat
Utilizarea: cardiostimulator de scurtă durată în decompensarea
activităţii cardiace.
Efecte adverse: tahicardie, aritmie, hipertensiune, etc. 52
Se administrează i/v în perfuzii.
 Remedii ce măresc sensibilitatea
miofibrilelor la ionii de Ca
Levosimendan (simdax)
• Mecanismul de acţiune: sensibilizarea miofibrilelor
cardiace la ionii de calciu, cauzată de interacţiunea
preparatului cu troponina C. Ca rezultat se măreşte forţa
contracţiilor cardiace fără creşterea consumului de O 2 a
miocardului .
• Preparatul produce şi o vasodilataţie (vene, artere),
inclusiv a venelor coronariene (activarea KATPaza – canalelor
din muşchii netezi vasculari). Sunt date despre acţiune
inhibitoare asupra eliberării endotelinei 1.
În concentraţii mari inhibă şi fosfodiesteraza III.
• Acţiunea vasodilatatoare a levosimendanului se manifestă
prin:
– ameliorarea circulaţiei coronariene
– scăderea RPVT
– scăderea TA în vasele de calibru mare şi arterele pulmonare
– scăderea pre- şi postsarcinii inimii. 53
– Toate acestea favorizează normalizarea lucrului cardiac în
Se metabolizează aproape complet,
97-98% se leagă cu proteinele plasmatice.
Se elimină rapid, T1/2 – 1 oră.
Se utilizează în tratamentul decompensării
cardiace acute. Se adm. i/v în perfuzie.
Timpul administrării de obicei 6-24 ore, dar
poate fi mai mult. Efectul se menţine
aproximativ o săptămână după încetarea
perfuziei. Este bine suportat.
Efecte adverse: cefalee, hipotensiune
arterială, ameţeli, greţuri, hipokaliemie. În
doze mari –aritmie cardiacă.
Este mai eficient decât cardiotonicele
neglicozidice. 54
B. Medicamentele ce reduc (micşorează) pre- şi
postsarcina asupra cordului (cardiotonice indirecte)
I. Vasodilatatoarele
a) venodilatatoare - nitroglicerină
b) arteriodilatatoare – hidralazină (apresină), minoxidil,
fentolamină, nifedipină.
c) arterio – venodilatatoare - nitroprusiat de sodiu, prazosin,
captopril.
Vasodilatatoare :
d) musculotrope - nitroglicerină, hidralasină (apresină), minoxidil,
nitroprusiat de sodiu
e) alfa-adrenoblocante - fentolamină, prazosin
f) antagoniştii ionilor de Ca (blocantele canalelor de calciu)
-nifedipină (fenigidin, adalat), verapamil (izoptin, finoptin)
g) antagoniştii sistemei renină-angiotensină-aldosteron - captopril,
enalapril, saralazină, lizinopril, ramipril
h) blocante a receptorilor angiotenzinei – losartan, valsartan
II. Diuretice – furosemid (lazix), acid etacrinic, dichlotiazid,
spironolactonă (antagonist al aldosteronului).
55