Preparatele cu influenţă asupra sistemului

cardiovascularСРЕДСТВА ВЛИЯЮЩИЕ НА
СЕРДЕЧНОСОСУДИСТУЮ СИСТЕМУ
Substanţele ce normalizează circulaţia sanguină
sunt frecvent utilizate în:
dereglările activităţii cardiace (funcţiei inimii)
a) În insuficienţa cardiacă – cardiotonice şi
cardiostimulatoare;
b) În dereglările ritmului contracţiilor cardiace –
antiaritmice;
stările patologice, însoţite de modificări ale tensiunii
arteriale
a) În hipertensiunea arterială (hipotensive sau
antihipertensive);
b) În stările hipotensive (hipertensive sau antihipotensive)
în insuficienţa circulaţiei coronariene (antianginoase),
circulaţiei cerebrale (antiischemice) şi dereglările
regionale (arteriale şi venoase) ale circulaţiei sanguine
şi microcirculaţiei (angioprotectoare şi venotrope).
Insuficienţa cardiacă (decompensare cardiacă) este legată
cu disfuncţia miocardului, condiţionată de afectarea
organică a miocardului, a valvelor, a vaselor cardiace
şi/sau dezechilibrului mecanismelor reglatorii.

Cele 4 momente importante în patogeneza

insuficienţei cardiace cronice:
deficitul cantractil al cordului
tahicardia
presarcina şi
postsarcina asupra cordului, crescute excesiv, pot fi
influenţate medicamentos în mod diferenţiat cu:
A. Medicamente ce stimulează contracţia miocardului şi ameliorează
funcţia pompei cardiace (cardiotonice directe şi
cardiostimulatoare)
I. Medicamente ce măresc conţinutul intracelular al ionilor de Ca
1) Inhibitorii Na, K-ATP-azei (glicozide cardiace, cardiotonice steroidiene):
Digitoxină, Acetildigitoxină
Digoxină, Metildigoxină (Medilazidă)
Lanatozidă C (celanidă)
2) Remedii care măresc conţinutul de AMPc
Strofantină,
Din contul inhibiţiei fosfodiesterazei III (cardiotonice sintetice,strofantidină acetat
neglicozidice, nesteroidiene): Corglicon etc.
Bipiridinele:
Amrinonă Analogii metilxantinelor:
Milrinonă Sulmazol
Loprinonă Fenoximon
Pimobendan
Din contul activării adenilatciclazei prin stimularea β1-adrenoreceptori
(cardiostimulatoare, simpatomimetice):
Dobutamină - β1
Dopamină - β1
Izoprenalină (izadrină) - β1β2
II. Medicamente care măresc sensibilitatea miofibrelor la ionii de Ca:
1) Levosimendan
B. Medicamente ce micşorează pre- şi postsarcina
Epinefrină (cardiotonicele
(Adrenalină) - α α β β 1 2 1 2

indirecte): Efedrină - α β β 1 1 2

a) Vasodilatatoare
b) Diuretice.
A. Medicamente ce stimulează contractilitatea
miocardului şi ameliorează funcţia pompei cardiace
(cardiotonice sau tonicardiace directe şi
cardiostimulatoare)
Remediile cardiotonice (tonicardiace) – grupele de
medicamente folosite în insuficienţa cardiacă sau
cardio-vasculară care ameliorează lucrul inimii şi
înlătură staza venoasă
I. Medicamente ce măresc conţinutul intracelular
al ionilor de Ca
1) Inhibitorii Na, K-ATP-azei (glicozide cardiace,
cardiotonice steroidiene):
2) Deşi sunt cunoscute din 1785, până în prezent faţă de
acestea se manifestă o atenţie deosebită:
. Se folosesc în tratamentul afecţiunilor cardiace
. Se folosesc în acordarea asistenţei de urgenţă –
insuficienţa cardiacă acută
. Necesită o tactică deosebită de utilizare
. Posedă activitate înaltă, cu cât mai active – cu
atât sunt mai periculoase.
 Aşa dar, ce prezintă glicozidele cardiace?
Sunt substanţe organice, îndeosebi de origine vegetală, ce exercită acţiune selectivă
tonizantă asupra cordului (acţiune cardiotonică) – substanţe cardiotonice.
Din punct de vedere chiminic: glicozidele cardiace – compuşi complecşi ce nu conţin „N”
(azot) şi constau din 2 părţi:
a) Aglucidică (nezaharoasă) – aglicon (genină) – de structură steroidă, adică partea de bază
a structurii lor o prezintă nucleul ciclopentanperhidrofenantrenic la care este ataşat
ciclul lactonic nesaturat, precum şi mai multe grupări metilice, aldehidice şi hidroxilice.
Sunt chimic asemănătoare altor steroizi:

Acizi biliari
Hormoni sexuali şi adrenocorticotropi
Corticosteroizi
Vit D etc. R3
CH3
R1 R2 R3 R R1
Digitoxină –CH2 –H –H – 2 digitoxoză +
+ (acetildigitoxoză + glucoză) O O
OH
Gitoxină –CH2 –H –OH – 3 digitoxoză
O
Izolanidă –CH2 –H –OH – 1 digitoxoză + R R2
+ (acetildigitoxoză + glucoză)
Strofantină K –CHO –OH –H – glucoză +
+ cimaroză
a) Glucidică (zaharoasă) – glicon, reprezentată prin
diverse (1 sau mai mute – 4) molecule de glucide
(zaharide) (glucoza, digitoxoza, cimaroză,
ramnoză şi alte monozaharide).

R3
R1 R2 R3 R
Digitoxină –CH2 –H –H – 2 digitoxoză + CH3
+ (acetildigitoxoză + glucoză)
R1
Gitoxină –CH2 –H –OH – 3 digitoxoză
Izolanidă –CH2 –H –OH – 1 digitoxoză + O O
+ (acetildigitoxoză + glucoză) OH
Strofantină K –CHO –OH –H – glucoză +
+ cimaroză O
R R2
 Proprietăţile componentelor glicozidelor cardiace:
1. Proprietăţi farmacologice (tonicocardiace/cardiotonice) posedă în fond
agliconul (genina), adică determina activitatea specifică a glicozidului cardiac.
2. Glucidică (gliconul) fixat cu agliconul R3
determină una sau altă capacitate: CH3

R1
hidrosolubilitatea
O O
fixarea cu proteinele plasmatice OH
absorbţia O
penetrarea prin membrana celulară R R2
fixarea preparatului de ţesuturi - totul ce determină activitatea şi
toxicitatea glicozidului
1. Numărul şi localizarea grupelor OH are importanţă pentru următoarele
proprietăţi:
hidro- sau liposolubilitate
fixarea cu proteinele
modificări în procesul de metabolizare
durata de acţiune
2. Inelul lactonic nesaturat posedă proprietăţi importante:
saturarea lui reduce activitatea glicozidului de 10 şi multe ori
saturarea lui sporeşte concomitent viteza de apariţie a efectului
deschiderea inelului duce la pierderea completă a activităţii agliconului.
 PLANTELE CE CONŢIN GLICOZIDE CARDIACE

Degeţel (degetăriţă, Наперстянка Digitalis

digitală)
roşu пурпурная purpurea
lânos (pufos) шерстистая lanata
ciliat (sprâncenos) реснитчатая ciliata
rujiniu ржавая ferruginea
macroflor крупноцветковая grandiflora

Digitalis purpurea

Digitalis ciliata Digitalis Digitalis grandiflora

ferruginea

Digitalis lanata
 PLANTELE CE CONŢIN GLICOZIDE CARDIACE
Strofant (neted, combe) Строфант Strophantus kombe
Lăcrămioara (mărgăritar) Майский ландыш Convallaria majalis
Leandru Олеандр Nerium oleander
Apocin Кендырь коноплёвый Apocynum cannabinum
Ruscuţa de primăvară Горицвет весенний Adonis vernalis
(floarea cucului) (черногорка)
Gomfocarpus Гомфокарпус (харг) Gomphocarpus fruticosus

Nerium oleander

Strophantus kombe Adonis vernalis

Gomphocarpus
Convallaria majalis Apocynum cannabinum fruticosus
 PLANTELE CE CONŢIN GLICOZIDE CARDIACE
Spînz Морозник кавказский Helleborus purpurascens
Mixandră sălbatică Желтушник Erysimum
Iuta Джут Corchorus olitorius
Ceapă de mare Морской лук Urginea maritima
Periploca greacă (steluţa) Обвойник Periploca graeса

Urginea maritima
Helleborus Corchorus olitorius
purpurascens

Erysimu Periploca graeса

În Marea Britanie (Anglia) o vrăjitoare (descîntătoare, doftoroae) cu
40 plante (ierburi) cu succes trata ascită, edem.

În 1785 Withering (Uaitering) a demonstrat că

principala plantă este degeţelul (Наперстянка).
Strofant – în Africa.
Savanţii ruşi au obţinut (depistat) strofantină
din plante ce cresc pe continentul nostru – apocin
(Кендырь коноплёвый), Ruşcuţa de primăvară.
Activitatea specifică a glicozidelor cardiace
asupra cordului au studiat-o:
Strofant – Пеликан
Ruşcuţa (черногорка) – Бубнов
Spînz (Морозник) – Чистович
Lăcrămioara (ландыш) – Богоявленский
în clinica lui С. П. Боткин Digitalis purpurea
 Din plante se obţin:
preparate galenice (pulberi, infuz, tincturi) şi
nougalenice (mai purificate)
glicozide – cristale pure şi
semisintetice
Ultimele prezintă interes mai important: dozare precisă, posibile administrări parenterale, mai stabile.
Plantele şi preparatele ce conţin GC
Plantele Componentele Preparate Glicozidele cardiace ce se conţin în
preparatele nougalenice şi ale
plantelor le glicozidelor separate
folosite pentru
obţinerea
medicamentel
or
Simple, Nougalenice şi
glicozidele separate
galenice,
infuzii
Degeţel roşu (purpurea) frunze pulbere
extract
digitoxin, digitoxin, gitoxin,
infuz cordigit, gitoxin digitoxin şi gitoxin
ruginiu (feruginea) frunze digalen - neo digitoxin, gitoxin şi
digoxin
lânos (pufos), (lanata) frunze lantozid, digoxin, digoxin,
lantozid C,
celanid, (digilanid C)
medilazid
Strofant neted (gratus) seminţe strofantin G strofantin G
Glicozidele diferitor plante se deosebesc prin caracterul gliconului sau agliconului

a) Unele GC au unul şi acelaşi aglicon, dar diferite

zaharide
strofantidin
glicozidele strofantului
lăcrămioare
mixandră
apocin, iută, ruşcuţa
Sunt asemănătoare şi după proprietăţi

Plantele Glicozidele Aglicon Catena laterală

(glicon)
Strofant strofant K strofantidin cimaroză şi glucoza
Lăcrămioare convalatoxin — // — — // —
convalazid
Mixandra sălbatică erizimin — // — digitoxoză şi glucoză
erizimozin
Ruşcuţă de primăvară cimarin — // — cimaroză
adonitoxin adonitoxigenin ramnoză
a) Altele au diverşi agliconi şi aceleaşi rămăşiţe zaharoase
Degeţel purpuriu,
pufos (lânos)

Plantele Glicozidele Aglicon Catena laterală

(glicon)

Degeţel roşu digitoxin digitoxigenin 3 rămăşiţe digitoxoză

gitoxin gitoxigenin

Degeţel pufos digitoxin digitoxigenin — // —

gitoxin gitoxigenin
digoxin digoxigenin
a) Altele se deosebesc prin aglicon şi glicon
Ruşcuţa de primăvară –adonitoxin

aglicon glicon
adonitoxigenin ramnoză
cimaroză

Plantele Glicozidele Aglicon Catena laterală

(glicon)
Ruşcuţă de primăvară cimarin strofantidin cimaroză
adonitoxin adonitoxigenin ramnoză
În plante se conţin glicozidele cardiace primare (genuine), care în fond
sunt supuse uşor hidrolizei (enzimatice, alcaline şi acide). În plante de
asemenea se conţin enzime, care hidrolizează glicozidele cardiace.
Această hidroliză sau scindare a glicozidelor primare are loc în materia
primă vegetală în perioada de păstrare, uscare şi pregătire pentru
prelucrare. Exemplu:

I. Degeţelul roşu III. Strofantul Kombe

II. Degeţelul lânos

IV. Lăcrămioara

Ca rezultat se obţin glicozide secundare, utilizate în practică.

După activitate GC se deosebesc destul de semnificativ.
Aceasta depinde de condiţiile de cultivare, uscare, păstrare
– se pierde din activitate. La determinarea activităţii
materiei prime medicamentoase şi a preparatelor concrete
(galenice, neogalenice, pure) se foloseşte Standardizarea
biologică (pe animale: broaşte, pisici, porumbei).

Activitatea GC se exprimă în UA. UA broască (UAB), UAP

– pisică, UA porumbel. 1UA broască (UAB) corespunde
dozei minime de preparat – standard, în care acesta
provoacă stop cardiac în sistolă la majoritatea broaştelor
supuse experimentului.
Ex.:

Materia primă :
1g frunze de degeţel conţine 50 – 66 UAB
GC:
1g digitoxină conţine 8000 – 10000 UAB etc.
 Farmacocinetica
Viteza de apariţie a efectului depinde de: Corelarea dintre viteza de dezvoltare a
efectului GC cu viteza de absorbţie şi legarea cu proteinele
modul de administrare
viteza de absorbţie Liposo Abso Legare Timpul
capacitatea de fixare cu proteinele lu- rbţia a cu de
Absorbţia GC din TGI este diferită: bilitate (%) protein acţiune
a ele (ore)
foarte bine se absorb GC mai Digitoxi + + + 100 +++ 8
lipofile (liposolubile) nă + +
Digitoxina – 90-95%
Gitoxină + + 50 +++ 1,5
Digoxina – 50-80%
bine – celanida 20 – 40% (lantozida C) Izolanid + 30 ++ 0,5
Gitoxina – 50% ă
foarte rău se absorb – 2 – 5% strofantina (parţial
Strofanti - se distruge
6 în
+ TGI) 0,15
nă K în mare măsură în TGI.
De asemenea glicozidele lăcrămioarei se distrug
Concluzie: enteral raţionalmente de administrat GC ai degeţelului (digitoxină,
digoxină), precum şi preparatele ruşcuţei (infuzie).
După absorbţie GC – în sânge în mod diferit se fixează cu proteinele plasmatice.

Bine – se fixează glicozidele degeţelului. Până la 90% de digitoxina circulantă

în sânge se fixează cu proteinele serului, 5% cu eritrocitele
Digoxina – 30 – 50 %
Strofantina mai puţin de 5%
După absorbţia în sânge GC se distribuie prin diferite organe şi ţesuturi. Legătura
GC cu actomiozina este mai trainică, decât cu albuminele serice. Miozina miocardului
e capabilă să fixeze de 2 ori mai mult digitoxină şi strofantină, decât miozina
muşchilor striaţi (scheletici). Se poate de menţionat cumulare preponderentă a
glicozidelor în miocard – glicozidele cardiace. Raportul dintre GC în sânge şi miocard
este de 1:35
Biotransformarea (inactivarea) GC se petrece în fond în ficat (digitoxina)
scindarea consecutivă a moleculelor de zahăr (glicon) până la formarea părţii nezaharidice
(aglicon sau genină)
e posibilă hidroxilarea (digitoxină)
parţial formarea de conjugaţi (cu acidul glucuronic)
Se elimină GC şi metaboliţii transformărilor în special prin rinichi şi cu bila (din
intestin se absorb).
În patologia rinichilor durata de acţiune a GC se măreşte.

Digitoxina se elimină preponderent sub formă de metaboliţi şi conjugaţi.

Digoxina – parţial transformare chimică şi în stare neschimbată
Strofantina – se elimină în stare neschimbată.
Corelarea dintre viteza de dezvoltare a
efectului GC cu viteza de absorbţie şi legarea cu proteinele
Liposolu- Absorbţia Legarea cu Timpul de
bilitatea (%) proteinele acţiune (ore)
Digitoxină ++++ 100 ++++ 8
Gitoxină ++ 50 +++ 1,5
Izolanidă + 30 ++ 0,5
Strofantină K - 6 + 0,15
 Glicozidele cardiace pot fi clasate (grupate):
A. GC nepolare (molecula fără încărcătură, lipofile):
rău se dizolvă în apă şi bine în lipide
rezultă absorbţia mai bună (rapidă şi totală ) din intestin.
capacitate de eliminare cu bila şi din nou să se absoarbă
rău sunt eliminate cu urina
se reţine mai îndelungat în organism - un factor care determină
durată lungă a acţiunii GC
Se referă GC – digitoxină (absorbţia 100%), acedoxină, digoxină,
celanidă şi al.
Se administrează intern.

B. GC polare (cu încărcătură, hidrofile):

bine solubile în apă şi rău în lipide
rezultă absorbţie redusă din TGI (numai 1-3-6%din doza administrată)
bine se elimină prin rinichi
durata de acţiune este mică
Se referă GC – strofant (strofantină), lăcrămioare (corglicon) şi al.
Eficiente la administrarea parenterală.
 Capacitatea de cumulare – materială, adică
cumularea substanţei în organism
1. cumulare pronunţată caracteristic digitoxinei – evoluţie
lentă a proceselor de inactivare şi eliminare a substanţei din
organism – reducerea concentraţiei ei în sânge în jumătate
(T½ cu 50% în timp de 160 ore)
2. digoxina şi celanida cumulează într-o măsură mai mică (T1/2
– 34-36 ore)
3. puţin pronunţată cumularea la strofantină (aproximativ 7/8
din doza administrată se elimină în primele 24 ore)
După durata de acţiune şi capacitatea de cumulare
glicozidele degeţelului şi strofantului sunt aranjate:
digitoxină > digoxină > celanidă > strofantină >
preparatele ruşcuţei şi lăcrămioarei (puţin).
 Aşa dar: deosebirea duratei de acţiune a GC şi capacitatea de
cumulare sunt determinate de:

gradul de fixare cu ţesuturile şi de legare cu proteinele plasmatice

viteza de inactivare în organism
viteza de eliminare din organism

Caracteristica comparativă a glicozidelor degeţelului şi strofantului

Preparatu Absorbţ Perioad Viteza Viteza Gradul

l ia din a dezvolt elimin cumulăr
intestin, latentă ării ării ii
(%) efectul substa
ui nţelor
maxim
după
admini
strare
la la Orală intrav timp Reduce Elimin
admi- admi- e- de 24 rea cu a-rea
nistrare nistrare noasă ore, % 50% în deplină
a orală a plasmă
intrave-
 Aşa dar, GC se deosebesc după activitate biologică (conform
standardizării biologice - UAB), după durata perioadei de latenţă
şi viteza stabilirii efectului (vezi tab.) în dependenţă de modul
administrării.
După apariţia efectului cardiac GC formează următorul şir:
strofantină = corglicon > celanidă > digoxină > digitoxină.
A.

B. Proprietăţi comune pentru GC:

asemănare în structura chimică
mult comun în acţiune
C. Diferit la GC:
viteza de dezvoltare a acţiunii
durata de acţiune
proprietăţi de cumulare
activitate la administrare
proprietăţi farmacocinetice

Toate acestea stau la baza selecţiei GC în administrare terapeutică.

 Clasificarea GC ( Glicozidelor cardiace )
În baza următoarelor principii:

viteza de dezvoltare a efectului

durata de acţiune
capacitatea de acumulare
modul de administrare
indicaţii pentru administrare
1. GC cu durată lungă de acţiune,
cu proprietăţi înalte de cumulare:

Digitoxină
Acetildigitoxină (Acedoxină)
Efectul terapeutic se dezvoltă lent
Perioada de latenţă mare - peste 8-12 ore
Durata de acţiune - 2-3 zile
Încetinirea definitivă a acţiunii - 14-21 zile
Intern; Insuficienţă cardiacă cronică
1. GC cu durată medie de acţiune: 1. GC cu acţiune de scurtă durată :
Digoxină Strofantină
Metildigoxină Corglicon
Lanatozidă Perioada de latenţă scurtă
Efectul se dezvoltă de două ori mai rapid - 4-6 ore Efectul se dezvoltă rapid - 7-10 min ( i/v )
Durata de acţiune - 10-12 ore Durata de acţiune - 4-6 ore
Încetinirea definitivă a acţiunii - 2-6 zile Încetinirea definitivă a acţiunii - 2-3 zile
Tendinţă spre cumulare Slab cumulează
Intern şi parenteral; Insuficienţă cardiacă acută şi Parenteral - i/v; Insuficienţă cardiacă acu
cronică
 Farmacodinamia GC
Include:
1.

A. Acţiunea GC asupra parametrilor principali ai activităţii cardiace

B. Acţiunea GC asupra parametrilor hemodinamici
C. Acţiunea GC asupra funcţiilor altor organe şi sisteme ale organismului
Iniţial (primar) este acţiune selectivă asupra cordului
2. Acţiune sistolică sau
a) acţiune inotropă pozitivă.
intensificarea şi reducerea în timp a contracţiilor sistolice (creşterea
forţei contracţiilor – efect cardiotonic)

Până la administrarea GC După administrarea GC

Si
st
ol
a
 efectul respectiv se desfăşoară numai în condiţiile
insuficienţei cardiace
efectul e legat de acţiunea directă a preparatului asupra
miocardului (inos – fibră, muşchi).
contracţia sistolică devine mai energică şi mai rapidă. Pe
ECG aceasta se manifestă prin micşorarea intervalului Q-
T, QRS mai pronunţat.
sângele este pompat cu o putere mai mare şi mai complet,
se micşorează (se reduce ) volumul restant de sânge.
Acţiune tonotropă pozitivă - creşte tonusul cordului, se
micşorează dimensiunile cordului dilatat. Aceasta numai în
condiţiile insuficienţei cardiace. Percutor limitele
(dimensiunile) cordului se micşorează.
1. Acţiune diastolică – acţiune cronotropă negativă
Lucrul inimii creşte pe fondalul reducerii frecvenţei cardiace –
bradicardie – pe ECG –creşte intervalul P-P)
Diastola este plină şi prelungită
Creşte gradul de umplere a cordului cu sânge
Se măreşte perioada de odihnă a miocardului
Se ameliorează condiţiile de nutriţie (metabolism) al miocardului.
Legea 4d (digitalicele fac diastola mai prelungită)

Până la administrarea GC După administrarea GC

Si
st
ol
a
Se crează un regim mai econom de lucru al inimii: contracţiile
sistolice puternice alternează cu perioade mai lungi „de odihnă”
(diastole), ce favorizează restabilirea resurselor energetice ale
miocardului.
Bradicardia (reducerea pulsului) depinde de:
reducerea activităţii inervaţiei simpatice – rezultat al lichidării
dereglărilor circulaţiei sanguine din organe şi hipoxiei,
caracteristice pentru insuficienţa circulaţiei sanguine.
creşterea sensibilităţii structurilor colinergice la Ach.
înlăturarea reflexului Baynbridge (reducerea contracţiilor)
intensificarea sistolei lichidarea stazei venoase micşorarea
excitaţiei receptorilor orificiilor venelor Cava.
apariţia reflexelor cardio-cardiace:
a) GC excită terminaţiunile nervilor senzitivi ai cordului şi reflex prin
sistemul nervului vag – apare bradicardia.
b) Sporirea volumului-sistolic, creşterea puterii de pompare a sîngelui în
aortă excitarea mecano-baroreceptorilor zonelor sinocardiale şi
cardioaortale.
1) viteza de conducere a excitaţiei (impulsurilor) se diminuează (micşorează) –
acţiune dromotropă negativă – datorită acţiunii inhibitoare directe asupra
sistemului conductibil al cordului şi creşterea tonusului
vagal.
Perioada refractară a nodulului atrio-ventricular şi fascicolului atrio-
ventricular (fascicolul His) se măreşte. Pe ECG – intervalul P-Q devine
mai îndelungat.
În doze toxice GC pot provoca bloc atrio-ventricular.
În prezenţa defectului conductibilităţii sau la supradozarea GC poate
apărea blocada parţială sau totală a conductibilităţii.
Fenomenul blocadei parţiale a conductibilităţii poate fi folosit pentru
intensificarea „filtraţiei” impulsurilor în fibrilaţie şi palpitaţia atrială.
Prin aceasta se înlătură tahicardia ventriculilor şi se previne posibila
trecere a fibrilaţiei de la atrii la ventricole.
2) GC măresc excitabilitatea miocardului (acţiune batmotropă pozitivă) – un efect
nefavorabil al GC – se manifestă numai în supradozare (dozelor toxice) –
excitabilitatea nodulilor cordului creşte, duce la apariţia focarelor ectopice de
excitaţie, care generează impulsuri independent de ritmul sinusal. Apar aritmii
(extrasistole, fibrilaţii).
Astfel excitabilitatea şi automatismul sunt doi parametri diferiţi, care sub
influenţa GC se schimbă în mod diferit.
Modificarea automatismului şi excitabilităţii este cauzată de acţiunea
directă a GC asupra miocardului.
 Acţiunea cardiotonică a GC este legată şi de influenţa favorabilă a
lor asupra metabolismului glicogenului în miocard.

se măreşte conţinutul de glicogen în miocard

se restabileşte până la normă îngerarea acidului lactic şi a altor
resurse nutritive de către cord.
În insuficienţa cardiacă GC măresc volumul sistolic şi debitul cardiac. E
important că, mărind travaliul (lucrul) cordului aceste substanţe într-o
măsură mai mică măresc necesitatea şi consumul de oxigen.
Randamentul cardiac (КПД-сердца) – cantitatea de energie musculară
la o unitate consumată de O2 - creşte. Aceasta este destul de important
pentru un miocard extenuat (istovit), când se formează puţină energie
musculară şi multă căldură.
Aşa dar, toate celelalte substanţe cardiotonice (adrenomimetice, cafeină,
camfor) intensificând travaliul (lucrul), brusc măresc şi necesitatea în
O2, adica randamentul (КПД) se micşorează.
GC ocupă un loc deosebit printre alte medicamente capabile de a
stimula lucrul inimii. Posedând activitate cardiacă înaltă și majorând
randamentul (КПД) cordului bolnav, GC reglează şi corijează procesele
metabolice în miocard, normalizează funcţiile cordului extenuat,
înlătură fenomenele insuficienţei cardiace, provocate de diverse motive.
 Mecanismul acţiunii inotrope a GC
Locul (veriga) iniţial (receptorul specific) asupra căruia GC îşi
exercită acţiunea inhibitoare este aşa numita Na+, K+ ATP-aza
transportatoare a membranei cardiomiocitelor, leagă grupele SH al
ATP-azei, care asigură transportul activ al electroliţilor.
Se micşorează afinitatea sistemului transportor faţă de ionii de K;
activitatea pompei K-Na se inhibă – se micşorează pătrunderea
activă a K şi se intensifică ieşirea lui din celulă;
se intensifică pătrunderea Na şi inhibiţia eşirii lui din celulă;
se creează situaţia de majorare a conţinutului intracelular a ionilor
de Na şi micşorarea ionilor de K. Creşterea concentraţiei
intracelulare a ionilor de Na, duce la intensificarea schimbului
transmembranar a Na cu ionii de Ca extracelular.
Se micşorează intensitatea eliminării ionilor de Ca.
Se intensifică pătrunderea Ca de câteva ori din exterior prin canalele
lente de Calciu în faza de excitare a miocardului.
Toate acestea contribuie la creşterea conţinutului de Ca2+ în
sarcoplasmă şi depozitarea lui în reticulul sarcoplasmatic.
Pe acest fundal potenţialul de acţiune conduce la eliberarea crescută
de Ca2+ din reticulul sarcoplasmatic şi la creşterea conţinutului de
ioni liberi de calciu în sarcoplasmă, ceea ce şi determină efectul
cardiotonic.
Ionii de Ca2+ interacţionează cu complexul troponinic, anihilând
acţiunea lui blocantă asupra proteinelor contractile ale miocardului.
Are loc interacţiunea actinei cu miozina, urmată de contracţia
rapidă şi puternică a miocardului.
Aşa dar, dozele terapeutice ale GC cresc
cantitatea de Ca2+ ce se schimbă în
timpul ciclului cardiac, conţinutul total
de Ca2+ în miocard rămâne cel precedent.

Dozele toxice de GC (precum şi utilizarea

lor pe fundalul de concentraţie înaltă a
Ca2+ în sânge) provoacă creşterea nu
numai a Ca schimbător în ciclul cardiac,
dar şi a cantităţii totale da Ca în miocard
şi dereglarea activităţii cardiace până la
contractură (căciula lui Monomah –
sistola ventriculului şi diastola atriilor).
 Majorarea ionilor de K+ în mediu – înlătură acţiunea
glicozidelor asupra ATP-azei transportatoare (această
concepţie bine lămureşte modificările metabolismului
electrolitic în intoxicare cu GC):
a)

a) pierderea K+ de către cord şi îmbogăţirea lui cu Ca2+,

semnificativ se modifică echilibrul K/ Ca şi apar
dereglări de contractilitate şi conductibilitate

RELAŢIILE DINTRE GC ŞI IONII DE K+ ŞI

Ca2+
Indicii K+ Ca2+

Efectul terapeutic al GC Necesită o anumită concentraţie Necesită o anumită concentraţie

de K+ în miocard de Ca2+ în miocard

Acţiunea GC Se micșorează în surplus de K+ Crește în surplus de Ca2+

Toxicitatea GC Diminuează Sporeşte

Administrarea GC Periculos în hipokaliemie Periculos în asociere cu sărurile
de Ca2+

Tratamentul în intoxicaţia cu Administrarea KCl Legarea ionilor de Ca2+

(Citrat de Na, EDTA)
GC
 Influenţa GC asupra ECG

R R
Norm P T P T
a
Q S S
Q
R
R
G P T
T
C Q

QR
S Modificările ECG
P-P sau R-R – se măreşte intervalul-acţiune cronotropă negativă-legată de reducerea contracţiilor
cardiace.
P-Q – se măreşte intervalul – acţiune dromotropă negativă – indică traversarea impulsurilor de la
atrii la ventricul.
QRS – reflectă sistola ventriculului – acţiune inotropă pozitivă, este mai pronunţată şi scurtă în timp.
unda R – creşte, mai pronunţată.
T-P – creşte intervalul – acţiune diastolică.
S-T – linia are forma unei coveţi, mai jos de izolinie şi creşte lent (provocată de supradozare şi de
hipokaliemie).
T-unda (croşeta) se micşorează (negativ) sau plat, sau bifazică.
a)

a) modificări ale parametrilor circulaţiei sanguine (hemodinamicii).

În rezultatul modificărilor favorabile în activitatea cordului estenuat, apar modificări semnificative a
parametrilor principaliModificarea
hemodinamici la pacienţii hemodinamici
parametrilor
Indicii hemodinamici
Гемодинамические показатели
Volum- bătaie ударный объем
Minut-volumu!
Минутный объем
Viteza circulaţiei
Скорость кровообращения
Volumul sângelui circulant
Объем циркулируюшей крови
Tensiunea venoasă
Венозное давление
Tensiunea arterială
Артериальное давление
Rezistenţa periferică vasculară generală
Общее периферическое сопротивление
cu decompensarela cardiacă.
pacientul cu decompensare
cardiacă sub influenţa GC
Până la administrarea După administrarea
GC GC
↓ ↑
↓ ↑
↓ ↑
↑ ↓
↑ ↓
↓ ↑
↑ ↓
→ →
↑ ↓

Se micşorează staza venoasă. Tensiunea venoasă scade şi edemele dispar treptat. După
dispariţia stazei venoase, accelerarea reflexă a ritmului cardiac (reflexul Baynbridge
de la orificiile venelor cava) nu mai are loc. TA se normalizează. Micșorarea RVP
ameliorează aprovizionarea cu sânge și oxigenarea țesuturilor.
a) Datorită normalizării funcţiei sistemului cardio-vascular, ameliorarea circulaţiei sanguine
generale, coronariene şi cerebrale la pacienţi dispar:
1. fenomenele hipoxiei (insuf. de O2), se micşorează excitaţiile centrului respirator - dispare
dispneea;
2. se restabileşte funcţia TGI, se
3. ameliorează absorbţia şi peristaltica
4. (GC stimulează musculatura netedă
5. a intestinului şi măreşte sensibilitatea
6. muşchilor faţă de Ach);
7. se măreşte diureza, eliminarea H2O şi electroliţilor, se ameliorează fluxul sanguin
renal
8. În sporirea diurezei de către GC un rol
9. important aparţine reducerii cantităţii de
10. aldosteron: sporirea volumului sistolic –
11. excitarea baroreceptorilor →
12. reducerea influenţei adrenergice →
13. ameliorarea circulaţiei sanguine renale →
14. reducerea secreţiei reninei →
15. micşorarea producerii angiotensinei →
16. micşorarea secreţiei aldosteronului → micşorarea reabsorbţiei Na în tubii renali.
17. micşorarea masei corporale – creşterea diurezei – se elimină lichidul excesiv. Aceasta
ameliorează hemodinmica → reduce volumul sîngelui circulant → micşorează sarcina asupra
cordului. Se micşorează sau dispare complet edemul tisular.
18. micşorează excitabilitatea SNC – acţiune sedativă; ruşcuţa de primăvară, lăcrămioara în
asociere cu preparatele bromului şi valerianei ca sedativ – Adonisbrom, Mixt. Behtereva, etc.
 Indicaţiile pentru utilizare:
1. insuficienţa cardiacă acută şi cronică:
insuf. acută – GC cu perioada de latenţă scurtă (strofantină, corglicon,
digoxină),
insuf. cronică (vicii, miocardită, cardioscleroză) – GC digitaliene
(digitoxină, digoxină, izolanid – i/v; i/m; intern);
2. în aritmii cardiace (flutter atrial, tahicardia paroxistică atrială şi nodulară
(atrio-ventriculară) – GC digitaliene – creşte tonusul n. vag şi inhibă
transmiterea excitaţiei prin sistemul conductibil al inimii;
3. alte stări patologice (infarct miocardic, stenocardie) cu fenomene de insuficienţă
cardiacă pronunţată.
GC se administrează mai frecvent pe cale orală (preparatele degeţelului,
ruşcuţei), cele rezistente în mediul gastro-duodenal – digitoxină,
acetildigitoxină, celanidă (lanatozidă) şi altele.
Preparatele – strofantină, corglicon se distrug repede în TGI – se
administrează i/v.
În staza portală se micşorează esenţial absorbţia GC şi este mai raţional de
administrat rectal în supozitoare sau microclisme.
Parenteral GC (strofantină, corglicon, celanidă, digoxină) se
administrează mai des i/v, deoarece i/m injecţiile de strofantină, digitoxină ş.a.
sunt dureroase. La necesitatea administrării i/m aceste preparate se injectează
cu sol. Procaină. Anterior se administrează 5ml sol de 2% de procaină.
Strofantina în aceste cazuri se dizolvă în 1ml sol 2% procaină. S/c nu este
raţional – multe efecte nedorite – iritaţii la locul injectării, dureri, abcese.
 Tactica administrării GC:
Reieşind din particularităţile farmacocinetice ale GC,
în tratamentul pacienţilor cu insuf. cardiacă un moment
destul de important este selecţia corectă a GC şi dozelor
lor.
B.E. Votceal menţiona: e necesar insistent şi minuţios
de selectat (determinat) doza necesară pentru a:

păstra rezervele cordului;

reduce gradul de decompensare;
da posibilitate pacientului activ să participe la viaţă.
În tratamentul cu GC se desluşesc 2 perioade (faze):
I fază (perioadă) – de saturare (digitalizare) - timpul necesar de a introduce în
organism GC în doza completă pentru acţiune sau doza terapeutică completă.
Doza completă pentru acţiune – cantitatea de GC care în urma cumulării în organism exercită
un efect terapeutic maxim fără apariţia simptomelor de intoxicare.
Timpul necesar pentru administrarea în organism a dozei complete de acţiune – perioada de
saturare – poate fi diferită. Acesta este tempul (ritmul) de digitalizare (saturare).
Se disting:
1)

1) digitalizare rapidă:
.
se realizează de obicei în timp de 24 ore (nictimeral);
.
GC în doza de saturare se administreză în 24 ore;
.
se folosesc strofantină şi corglicon, mai rar digoxină – deoarece aceste preparate au
un coeficient înalt de eliminare (raportul cantităţii de preparat eliminat la
cantitatea de preparat acumulat în organism exprimat în %). În normă acest
coeficient este stabil (constant) pentru fiecare GC pur: stofantină – 40%; izolanid –
20-30%; digoxină – 20%; acedoxină – 10%, digitoxină – 7% în 24 ore (sutcă).
.
În unele stări poate fi schimbat:
în febră – cota eliminării considerabil se măreşte şi pentru obţinerea efectului
curativ e necesară o doză sumară mai mare de GC;
în insuf. renală – cota se micşorează.
1) digitalizare rapidă moderată – în timp de 3-5 zile.
În timpul primelor 24 ore se administrează 50% din doza completă, a doua
jumătate – în următoarele 4 zile. Se folosesc aceleaşi GC ca şi la digitalizarea
rapidă.
2) digitalizare lentă – în timp de 7 zile.
Se recomandă în primele 24 ore (sutcă) de administrat 20-40% din doza
completă de acţiune, iar restul se administrează în următoarele zile. Se
realizează cu doze nu mari şi medii.
În faza de saturare se efectuează corecţia dozelor, ţinând cont de
sensibilitatea individuală a pacientului, care se determină prin starea cordului
şi depinde de echilibrul de K, deficitul (insuficienţa) căruia se înlătură prin
tratamentul cu KCl.
Gradul de saturare (digitalizare) cu GC se determină prin:

reducerea frecvenţei contracţiilor cardiace până la 65-75 bătăi/min,

(la copii – până la 100 bătăi/min);
creşterea diurezei până la 150% de la iniţial;
micşorarea dispneei;
lipsa simptomelor de intoxicare;
modificările ECG.
Cu cât faza de saturare este mai mică, cu atât pericolul de apariţie a
simptomelor de supradozare (intoxicare) cu GC este mai mare. De aceea mai
des, mai ales în pediatrie, se decurge la digitalizarea moderat rapidă sau lentă.
A II-a fază (perioadă) – de menţinere – se administrează
zilnic GC în doze suficiente pentru compensarea
pierderilor nictimerale (cvota glicozidului) – cantitatea
care se distruge în ficat şi se elimină prin rinichi în 24
ore.
Pentru unii pacienţi această fază poate fi foarte de lungă
durată, uneori pe viaţă, adică durata tratamentului cu
doze de menţinere, în lipsa simptomelor de intoxicare, se
determină prin starea clinică şi caracterul maladei la
adulţi sau copii.
Dacă în I fază se recurge la administrarea preparatelor
parenteral sau intern, atunci în faza a II, de regulă –
numai enteral.
 Contraindicaţii pentru GC:
1)

1) bloc atrio-ventricular parţial ( incomplet);

2) bradicardia pronunţată;
3) miocardită infecţioase acută.
Cu precauţie se folosesc cu preparatele Ca şi în hipocaliemie (la administrarea diureticelor
(salureticelor), glucocorticoizilor, în diaree, în perioada pstoperatorie).
Motivul:
a)

a) în concentraţia majorată de Ca în serul sanguin sensibilitatea miocardului către GC

creşte şi respectiv creşte acţiunea toxică a GC.
b) analogic se modifică acţiunea GC în micşorarea conţinutului de ioni de K.

Acţiune toxică (sau manifestări toxice ale GC) contribuie: CaCl 2, adrenalina , efedrina,
xantinele, diureticele, glucocorticoizii, antibioticele.
La administrarea concomitentă – complicaţii grave până la final letal.
Cauzele intoxicării:
1)

1) supradozarea GC (cumularea; incorect calculată şi selectată doza) – mai frecvent

pentru GC care cumulează – digitaliene;
2) sensibilitatea individuală înaltă a pacientului către GC;
3) suportul rău a digitalizării
4) deficit de K;
5) asocieri cu sărurile de Ca, diuretice, glucocorticoizi
6) tratament de durată cu GC cu coeficient mic de eliminare
7) cazuri întâmplătoare de intoxicare cu GC, cu plante (rar);
8) intoxicarea copiilor care mestecă ramuri, frunze sau fructe (boabe) de lăcrămioare.
 Intoxicarea cu GC (mai frecvent digitaliene)
A. Dereglări cardiace:
bradicardie pronunţată cu trecere în tahicardie;
aritmii diferite (extrasistolii atriale şi ventriculare);
bloc atrio-ventricular parţial sau complet
creşterea excitabilităţii miocardului – mărirea bruscă a frecvenţei contracţiilor ventriculelor
(tahiaritmii) cu trecere în flutter (fibrilaţie) a lor (mai frecvent cauza de letalitate în intoxicări)
micşorarea contractilităţii;
reducerea circulaţiei coronariene cu accese de stenocardie;
stop-cardiac în sistolă (contractură)
B. Dereglări extracardiace:
1) oftalmice (vizuale) – 95% cazuri micşorarea acuităţii vederii, apariţia petelor negre şi colorate,
inelelor, sferelor – în faţa ochilor. Mediu înconjurător (ambiant) în culoare galbenă sau verde.
2) fenomene dispeptice:
greaţă, vomă – excitarea mucoasei de către GC, excitarea zonei declanşatoare (trigger) a
centrului vomei;
dureri în abdomen, disconfort, diaree (acţiune iritantă a GC);
pierderea poftei de mâncare (anorexia), hipersalivație;
3) dereglări neuro-psihice:
oboseală (adinamie musculară)
excitaţie, ameţeli, vertij, insomnie, cefalee, depresie, halucinaţii;
4) dereglări endocrine:
ginecomastie digitaliană (rezultat al acţiunii estrogene a GC);
impotenţă etc.
5) rar – reacţii alergice, trombocitopenie, eozinofilie, erupţii cutanate şi al.
6) micşorarea bruscă a diurezei şi creşterea masei corporale, apariţia edemelor.
 Tratamentul:
1) suspendarea preparatelor sau reducerea dozelor GC
2) suspendarea administrării diureticelor, corticosteroizilor şi alte preparate ce
provoacă hipocaliemie
3) măsuri de eliminare a GC din TGI (la administrarea enterală):
a) lavaj gastric – ser fiziologic (NaCl), apă fiartă, 0,2 – 0,5% sol. Tanină, cărbune
medicinal
b) admin. în stomac - purgative saline.
c) clismă evacuatoare
4) Administrarea preparatelor de K-antagonist al GC (GC provoacă
hipokaliemie- micşorarea ionilor de K în cardiomiocite): Clorură de K (intern
câte o lingură de masă de 4-5 ori/zi după mese) sub formă de sol. 5-10%, adică
câte 5-10 g sau i/v în perfuzii sol.1-2%-100 ml sub controlul ECG (pentru a
înlătura hipokaliemia, dar în cantităţi ca conţinutul de K în ser să nu
depăşească valorile obişnuite).
Preparatele: KCl, orotat de K, acetat de K, panangină, asparcam se
folosesc şi pentru prevenirea influenţei toxice a GC asupra cordului. Panangin
(asparaginat de K şi asparaginat de Mg).
Asparcam – analogic pananginei.
5) Antagonist competitiv (concurent) al GC – unitiol (5%-5 ml)- donator de grupe
sulfhidrice (SH) – restabileşte Na,K-ATP-aza transportatoare din celulele
miocardului, inhibată de GC.
1) Preparatele ce leagă ionii de Ca şi micşorează concentraţia lor în serul sanguin
– i/v în perfuzie:
citrat de Na sol. 2%-50-250 ml.
etilendiamintetraacetat de sodiu (EDTA-Na, Trilon B) formează complexoni, i/v
perfuzie -3-4g se dizolvă în sol. 5%-250 ml de glucoză.
2) Colestiramină - leagă GC în intestin şi contribuie la eliminare.
3) Tratarea aritmiilor –antiaritmice:
Lidocaină, fenitoină, verapamil, propranolol, procainamidă
(novocainamidă), amiodaronă şi al.
4) În bradicardie pronunţată şi bloc atrio-ventricular pentru a reduce influenţa
n.vag asupra cordului –atropină (în doze crescânde, repetat peste 4-5 ore). Se
poate şi cafeină, efedrină.
5) Tratamentul simptomatic:
La excitarea SNC – barbiturice, clorpromazină (aminazină), cloralhidrat
Pentru ↑ TA - i/v Noradrenalină, efedrină, fenilefrină, glucagon.
6) Măsuri de ameliorare a hemodinamicii, pentru ameliorarea funcţiei cordului,de
a micşora sarcina asupra cordului.
7) De majorat toleranţa miocardului faţă de GC: glucocorticoizi, oxigenoterapie,
anticoagulante etc.
8) Anticorpi monoclonali. Ca antidot al digoxinei este Digoxin immune fab
(Digibind).
 1) Remediile care măresc conţinutul AMPc
a) din contul inhibiţiei fosfodiesterazei III (blochează procesele de inactivare a
AMPc).
Derivaţii bispiperidinei – amrinonă, milrinonă
exercită acţiune inotropă pozitivă şi vasodilatatoare
inhibă specific fosfodiesteraza miocardică
efect pozitiv datorită acţiunii inotrope pozitive şi vasodilatatoare arteriale şi venoase ce
contribuie la reducerea pre- şi postsarcinii
ambele preparate sunt efective în insuficienţa cardiacă cronică gravă.
Amrinona (inocor) – intensifică activitatea contractilă a miocardului

provoacă vasodilatare (în muşchii netezi vasculari se măreşte concentraţia AMPc, se inhibă
pătrunderea Ca – se micşorează RPV)
nu măreşte necesitatea miocardului în O2
în doze terapeutice semnificativ nu influenţează ritmul activităţii cardiace şi TA.
Mecanismul de acţiune inotrop pozitiv se deosebeşte de GC şi adrenomimetice:
inhibă specific fosfodiesteraza III (AMPc), care scindează adenilatul ciclic din miocard, se
măreşte în celule conţinutul de AMPc, care contribuie la deschiderea canalelor membranare
lente cu influxul ionilor de Ca şi intensificarea contracţiilor cardiace (inotrop pozitiv).
Se utilizează timp scurt – i/v. Nu se administrează enteral. Multe efecte adverse: greaţă,
vomă, trombocitopenie, icter, hipotensiune, ceea ce limitează utilizarea.
Se foloseşte: insuficienţa cardiacă care nu se tratează în mod obişnuit.
Analogic după structură şi efecte prezintă şi milrinonă. Este mai activă decât amrinona,
nu provoacă trombocitopenie, se administrează intern. Indicaţiile ca la amrinonă.
 Analogii metilxantinelor:
Sulmazol
Fenoximon (Analogice teofilinei)

Mecanismul inhibitor al fosfodiesterazei: mai puţin

decât teofilina provoacă tahicardie şi aritmii.
a) Din contul activării adenilatciclazei prin
receptori (stimularea beta 1-AR).
Influenţă cardiostimulatoare exercită:

adrenomimetice
dopamină
dobutamină
metilxantine
glucagon etc.
Însă ele contribuie la instalarea unui şir de
reacţii adverse din partea SCV (tahicardie,
aritmii etc.), care limitează utilizarea lor în
calitate de remedii cardiotonice.
 Comparaţia unor acţiuni cardiotonice şi cardiostimultoare a GC şi adrenalinei
(mimeticelor).
Indicii GC Epinefrină (Adrenalina)

Tipul de acţiune Cardiotonic Cardiostimulator

FCC Micşoreză Creşte pronunţat
Volum-bătae Creste Creşte mai puţin
Minut-volumul Creşte Creşte pronunţat
Rezistenţa vasculară periferică Nu modifică Creşte
TA Normalizează Creste
Consumul de 02 la unitate de lucru Reduce Creşte
Coeficientul de acţiune utilă Creşte Micşorează
(randamentul)
Conductibilitatea Reduce Creste
Conţinutul de glucoza, creatinină în Creşte Micşorează
miocard
Metabolismul miocardic Predomină procesele Predomină procesele
anabolice catabolice
 Din aceste preparate un interes mai sporit pentru stimularea
activităţii cardiace prezintă dopamina şi dobutamina – stimulatori al
beta 1 -adrenoreceptorilor→creşte AMPc în cardiomiocite, ulterior
creşte concentraţia ionilor de Ca →se amplifică puterea de contracţie a
cordului .

Dopamină (dopmin) – stimulează receptorii specifici dopaminergici.

Ca precursor al Nor. – stimulează respectiv şi alfa şi beta-AR. În doze
terapeutice medii posedă efect inotrop pozitiv (stimulează beta 1 AR
cordului) asociat cu dilatarea vaselor renale şi mezenteriale (stim.
receptorii dopaminergici din musculatura netedă a vaselor).
Utilizarea: - şoc cardiogen.
Poate provoca – tahicardie, aritmii, creşte RPV şi lucrul inimii.
Administrat: i/v perfuzii.

Dobutamină - beta 1 adrenomimetic.

Un efect cardiotonic (stimulator) marcat
Utilizarea: cardiostimulator de scurtă durată în decompensarea
activităţii cardiace.
Efecte adverse: tahicardie, aritmie, hipertensiune, etc.
Se administrează i/v în perfuzii.
 Remedii ce măresc sensibilitatea
miofibrilelor la ionii de Ca
Levosimendan (simdax)
Mecanismul de acţiune: sensibilizarea miofibrilelor cardiace
la ionii de calciu, cauzată de interacţiunea preparatului cu
troponina C. Ca rezultat se măreşte forţa contracţiilor cardiace
fără creşterea consumului de O2 a miocardului .
Preparatul produce şi o vasodilataţie (vene, artere), inclusiv a
venelor coronariene (activarea KATPaza – canalelor din muşchii
netezi vasculari). Sunt date despre acţiune inhibitoare asupra
eliberării endotelinei 1.
În concentraţii mari inhibă şi fosfodiesteraza III.
Acţiunea vasodilatatoare a levosimendanului se manifestă prin:
ameliorarea circulaţiei coronariene
scăderea RPVT
scăderea TA în vasele de calibru mare şi arterele pulmonare
scăderea pre- şi postsarcinii inimii.
Toate acestea favorizează normalizarea lucrului cardiac în insuficienţa lui.
 Se metabolizează aproape complet,
97-98% se leagă cu proteinele plasmatice.
Se elimină rapid, T1/2 – 1 oră.
Se utilizează în tratamentul decompensării
cardiace acute. Se adm. i/v în perfuzie. Timpul
administrării de obicei 6-24 ore, dar poate fi mai
mult. Efectul se menţine aproximativ o
săptămână după încetarea perfuziei. Este bine
suportat.
Efecte adverse: cefalee, hipotensiune arterială,
ameţeli, greţuri, hipokaliemie. În doze mari –
aritmie cardiacă.
Este mai eficient decât cardiotonicele
neglicozidice.
A. Medicamentele ce reduc (micşorează) pre- şi postsarcina asupra
cordului (cardiotonice indirecte)
I. Vasodilatatoarele
a) venodilatatoare - nitroglicerină
b) arteriodilatatoare – hidralazină (apresină), minoxidil, fentolamină,
nifedipină.
c) arterio – venodilatatoare - nitroprusiat de sodiu, prazosin, captopril.
Vasodilatatoare :
A.

a) musculotrope - nitroglicerină, hidralasină (apresină), minoxidil,

nitroprusiat de sodiu
b) alfa-adrenoblocante - fentolamină, prazosin
c) antagoniştii ionilor de Ca (blocantele canalelor de calciu) -nifedipină
(fenigidin, adalat), verapamil (izoptin, finoptin)
d) antagoniştii sistemei renină-angiotensină-aldosteron - captopril, enalapril,
saralazină, lizinopril, ramipril
e) blocante a receptorilor angiotenzinei – losartan, valsartan
I. Diuretice – furosemid (lazix), acid etacrinic, dichlotiazid, spironolactonă
(antagonist al aldosteronului).