CARDIOTONICE

TONICARDIACELE

 Tonicardiacele sau cardiotonicele sunt substanţe care cresc forţa şi viteza

contracţiei miocardice, măresc randamentul cardiac, combat decompensarea
cardiacă. Reprezintă cele mai importante medicamente pentru corectarea
tulburărilor hemodinamice prin deficit de pompă cardiacă, în special în
insuficienţa cardiacă. Majoritatea medicamentelor din grupa tonicardiacelor
sunt de origine vegetală, având structură glicozidică. Principalele
medicamente din această clasă se obţin din frunzele de Digitalis purpurea şi
Digitalis lanata, numindu-se de aceea şi digitalice. Principiile active
responsabile de efectul farmacodinamic se numesc glicozide.
 Substanţele cardiovasculare

 Modificatoarele contractibilităţii (cardiotonice)

 Glicozidele digitalice
 Acest grup de cardiotonice (inotropice) sunt cunoscute de mult fiind extrase
din plante şi au rol important în terapia insuficienţelor cardiace. Glicozidele
împiedică insuficienţa cordului hipodinamic prin amplificarea activităţii dar
fără consum crescut de energie sau creşterea ratei cardiace (ca şi
medicamentele simpaticomimetice). Molecula unei glicozide conţine un
nucleu glucidic, glucona şi o a secvenţă denumită genină (sau agliconă), o
structură sterolică. Activitatea acestora este foarte influenţată de structura
glucidică ataşată. Glicozidele digitalice prin hidroliză descompun în mai multe
glucone şi genine.
 Gluconele sunt reprezentate în principal de strofantină alături de genină
glucoză, digitalină, scilareina, ranoza. Geninele sterolice se diferenţiază prin
grupările lor laterale. Se acceptă că efectul cardiovascular se datorează
acestor genine, gluconele având rolul de a solubiliza şi de a fixa în miocard.
Geninele singure sunt de câteva ori mai puţin eficace decât glicozizii
corespunzători. De aceea, pentru acţiune sigură este necesară asocierea
gluconă - genină.
 Digitalicele oficinale sunt frunzele de degeţel roşu şi lânos, precum şi
pulberea din aceste frunze. Principii activi din drog sunt digitalina şi
digitalina, gitaloxina, gitalina, saponine, săruri de potasiu. În Digitalis
purpureea se află: digitoxina şi gitoxina, iar Digitalis lanata: digitoxina,
gitoxina şi digoxina
Digoxina (Cordioxil, Davoxin, Lanicor,
Lanate, Vanoxin) C 41 H 64 O 14
Este glicozidul degeţelului lânos, (D. lanata) este oficinală. Aceşti glicozizi precum şi saponinele exercită
o acţiune iritantă asupra mucoasei digestive, putând provoca voma şi enterita. Metabolism. Se absoarbe din
intestin, în organism se vor descompune în componente care la rândul lor vor fi absorbite de ţesutul cardiac,
hepatic, muscular. Un bun efect se realizează prin îmbibarea treptată a miocardului cu glicozizi. Acţiunea se
instalează gradat, după perioada latentă de 24 de ore se ajunge la o intensitate optimă, după care scade lent
deoarece glicozizii cardiovasculari se cumulează. În terapia cu aceste substanţe este necesară perioadă de
pauză. În cazul degeţelului lânos efectul cardiovascular este mai rapid, cu bradicardie redusă, fără cumulare.
În comparaţie cu strofantinele, glicozizi digitalici sunt mai stabili, de exemplu digitalina se poate combina cu
proteinele serice, se fixează mai bine pe miocard, dând o acţiune de durată. Se pot administra per os.
Digoxina este disponibila pentru administrare intravenoasa si orala. Dupa administrarea pe cale intravenoasa a
digoxinei efectele farmacologice apar intr-un interval de timp de 5-30 minute si dureaza maxim 2 ore, dar
concentratia toxica de medicament este mult mai dificil de evitat pe aceasta cale. Digoxina nu trebuie
administrata pe cale intramusculara deoarece produce durere si necroza musculara. La administrarea pe cale
orala efectele farmacologice apar in 1-2 ore.
Absorbtia digoxinei difera in functie de preparatul utilizat. Absorbtia formei prezentate in alcool
(elixir) este cea mai buna. Absorbtia digoxinei este incetinita cand este administrata prin hrana, dar absorbtia
digitoxinei este mult mai completa deoarece este mult mai disponibila. Ambele medicamente se distribuie lent
si se concentreaza in tesutul cardiac. Numai 25 % din digoxina este legata la proteinele plasmatice in timp ce
digitoxina se leaga in proportie de aproximativ 90%.
Digoxina se elimina in principal prin rinichi nemodificata; timpul ei de injumatatire (aprox. 1,7 zile la
caine) este puternic influentata de starea functionala a rinichiului.
Digitoxina este o glicozidă
cardiotonică. Este un fitosteroid
asemănător ca structură
chimică și efecte cu digoxina,
dar spre deosebire de aceasta
se elimină la nivel hepatic,
putând fi folosită la pacienții cu
patologii renale. Deși au fost
realizate unele studii pentru
digoxină care au arătat efectele
sale asupra insuficienței
cardiace, situația pentru
digitoxină nu este la fel de bună.
 Digitoxina este metabolizata in ficat unul dintre metaboliti fiind digoxina); timpul ei
de injumatatire este de 8-12 ore la caine.
Administrarea competitiva a chinidinei va creste concentratia plasmatica a digoxinei,
probabil datorita dislocarii de la locul de legare din tesuturi. Verapamilul, spironolactona
si captoprilul pot, de asemenea, sa creasca concentratia plasmatica a digoxinei.
Administrarea de agonisti beta-adrenergici cresc probabilitatea de aparitie a aritmiilor.
Amfotericina B si hormonii glucocorticoizi favorizeaza eliminarea din organism a
K+ (rezulta hipopotasemie) si potenteaza astfel intoxicatia cu digitalice.
Efectele toxice ale glicozidelor digitalice sunt destul de frecvente si pot sa fie letale.
Pisicile sunt mult mai sensibile la digoxina decat cainii, iar cauza cea mai frecventa de
intoxicare este supradozarea. Aparitia intoxicatiei este favorizata si de cresterea
hipopotasemiei. Severitatea toxicitatii este legata de severitatea bolii cardiace. Orice tip
de aritmie cardiaca poate sa fie indusa de catre substantele digitalice.
Intoxicatia cu substante digitalice se manifesta clinic prin diaree, anorexie, greata
(nausea) si vomitare. Frecvent acestea sunt cele mai precoce semne ale instalarii
toxicitatii.
Toxicitatea digitalicelor poate sa fie diagnosticata si evitata prin monitorizarea
concentratiei plasmatice. Tratamentul intoxicatiei include intreruperea terapiei cu
digitalice si diuretice (care produc eliminarea excesiva a potasiului) si administrarea de
fentoina (blocant al efectului digitalicelor asupra nodulului atrioventricular), lidocaina
(pentru aritmia ventriculara) si saruri de potasiu administrate de preferinta per os.
Atropina poate sa fie folosita atat pentru tratarea bradicardiei sinusale, cat si a blocului
cardiac indus de cresterea substantelor colinergice.
Digitalina (Diginorgin) (C36H56O14)

 Este extrasă din Digitalis purpurea. Este unul dintre cele mai bune
medicamente ale insuficienţei cardiace. Acţionează nemijlocit, direct asupra
miocardului, centrilor excitomotori, pereţilor vasculari, centrului vasomotor,
vagului. Circulaţia sanguină se îmbunătăţeşte, sângele care stagnează în vene
(staze, edeme) este aspirat şi împins către artere, astfel scad tulburările
locale. Ca rezultat se îmbunătăţeşte şi diureza. Indicaţia majoră este în
insuficienţa cardiacă cronică şi subacută, insuficienţele valvulare în stadiul de
decompensaţie, în fibrilaţiile arteriale funcţionale (nu şi în fibrilaţiile cu
leziuni organice ireversibile), hidropizii etc.
Digitoxina (Cardotoxin, Digilong,
Lanatoxin, Myodigin)
 Efectele toxice ale glicozidelor digitalice sunt destul de frecvente si pot sa fie letale. Pisicile sunt
mult mai sensibile la digoxina decat cainii, iar cauza cea mai frecventa de intoxicare este
supradozarea. Aparitia intoxicatiei este favorizata si de cresterea hipopotasemiei. Severitatea
toxicitatii este legata de severitatea bolii cardiace. Orice tip de aritmie cardiaca poate sa fie indusa de
catre substantele digitalice.
Intoxicatia cu substante digitalice se manifesta clinic prin diaree, anorexie, greata (nausea) si
vomitare. Frecvent acestea sunt cele mai precoce semne ale instalarii toxicitatii.
Toxicitatea digitalicelor poate sa fie diagnosticata si evitata prin monitorizarea concentratiei
plasmatice. Tratamentul intoxicatiei include intreruperea terapiei cu digitalice si diuretice (care produc
eliminarea excesiva a potasiului) si administrarea de fentoina (blocant al efectului digitalicelor asupra
nodulului atrioventricular), lidocaina (pentru aritmia ventriculara) si saruri de potasiu administrate
de preferinta per os. Atropina poate sa fie folosita atat pentru tratarea bradicardiei sinusale, cat si a
blocului cardiac indus de cresterea substantelor colinergice.
Digitalicele sunt utilizate pentru restaurarea circulatiei la animalele cu insuficienta cardiaca
congestiva cronica sau incetinirii ratei contractiei ventriculare in timpul tahiaritmiilor
supraventriculare cum ar fi fibrilatia arteriala sau fluterul.
Digoxina comprimate a 0,25mg oficinale, solutia de Digoxina0,1% oficinala, Lanatosid C pulbere
(oficinala), Acetildigitoxina pulbere, Deslanosid C (oficinal), Lanatosid C drajeuri a 0,25mg oficinal.
Toate se pastreaza la Venena. Digitalina solutie 1‰ de uz intern, Digitalis comprimate a 0,1g pulbere
de frunze de Digitalis purpurea, oficinale se pastreaza la Separanda, Deslanosid fiole a 2 ml
0,2‰, Deslanosid comprimate a 0,2mg, Deslanosid solutie de uz intern 0,5‰
si Deslanosid supozitoare 0,5mg.
Strofantina
 Strofantinele
 Se extrag din seminţele unor liane tropicale din genul Strophantus. Se cunosc strofantinele H, K, G.
(oficinale): • Strophantus hispidus (H) • Strophantus kombe (K) • Strophantus gratus (G) Ouabaína.
Se prezintă sub formă de pulbere cristalină albă, cristale incolore, inodore, cu gust amar (sunt
toxice), solubile în apă. Se păstrează la Venena. Tinctura 10% nu este oficinală.
 Strofantina
 Acţionează mai rapid şi mai intens decât glicozizii din digitalină. Sunt uşor solubile în apă, deci sunt
mai difuzibile în organism. Ele se fixează mai puţin energic pe miodard şi au o stabilitate mai mică.
În tractul digestiv descompunerea are loc uşor. Acest fel de medicamente se vor folosi doar i.v., s.c.
sunt foarte dureroase. Efectul apare aproape instantaneu şi durează mai multe ore. Practic nu se
cumulează dar sunt mai toxice decât digitalina. Eliminarea are loc rapid. Se recomandă în cazuri
grave, când se intervine rapid (insuficienţe cardiace acute, colaps, când digitalina nu mai este
eficace), boli infecţioase acute. După 1-2 zile tratamentul se poate continua cu digitalice, dar
tratamentul iniţial nu poate fi continuat cu strofantină decât după cel puţin trei zile (pericolul de
însumare a efectului). Atunci cand sunt injectate pe cale intravenoasa efectul apare instantaneu. Se
utilizeaza pentru interventie rapida in cazuri grave cand trebuie sa se intervina urgent cum ar fi de
exemplu insuficienta cardiaca acuta, starea de colaps, boli infectioase cu evolutie acuta etc. Dupa
1-2 zile de administrare a strofantinei se poate continua terapia cu preparate farmaceutice care
contin digitalice.
 De retinut ca tratamentul initial cu preparate pe baza de digitala nu poate sa fie continuat cu
strofantina decat dupa ce au trecut cel putin 3 zile de la ultima administrare (pericol de sumare a
efectelor).
 Se gaseste sub denumirea de Strofantina G solutie injectabila 0,25-1‰ care se inoculeaza lent pe
cale i.v. in doza de 0,0025g la animalele mari. Tinctura de strofantina se administreaza pe cale
orala in doza de 10-25g la animalele mari si 0,1-1g la cele mici de 3-4 ori/zi.
 Compuşii bipiridinici

 Amrinona şi milrinona Sunt compuşi care cresc contractibilitatea şi rata

miocardului şi care descresc rezistenţa periferică vasculară.
Amrinona (C10H9N3O)
Acţiunea lor se pare că depinde de inhibiţia fosfodiesterazelor. Efectele asupra
cordului sunt inotropice de creştere a outputului cardiac şi de aceea se
recomandă insuficienţele de tip congestiv, refractare la diuretuce,
vasodilatatoare şi inotropele convenţionale. Instalarea efectului este foarte
rapid pe calea administrărilor i.v. eliberarea lor determinând efecte disritmogene
deloc de neglijat la aceşti agenţi terapeutici moderni, dar din păcate
hepatotoxicitatea şi trombocitopenia reversibilă a determinat restrângerea
activităţii în terapia umană şi folosirea cu precauţie a.u.v. Ratele de infuzare
mai mari de 15 mcg/min. cauzează tahicardie. Bipiridinele sunt aditive
digitalicelor. Amrinona nu se va amesteca cu detroza sau lasixul (excipient) ci
doar cu soluţiile saline normale.
 Milrinone este o terapie frecvent utilizată pentru hipertensiunea arterială
pulmonară severă (HAP). Adesea, în combinație cu alte medicamente, cum ar
fi sildenafilul .
 Efecte adverse .În ultimii ani s-au efectuat numeroase studii care arată că
utilizarea milrinonei poate prezenta reacții adverse potențiale adverse la
pacienții cu insuficiență cardiacă.
Modificatoarele ritmicităţii cardiace
 Antiaritmicele

 În aceste grupă cele mai cunoscute medicamente sunt de obicei stabilizatori de membrană,
medicamentele β betablocanteadrenoceptoare şi blocantentele canalelor de calciu.Într-o altă
clasificare, stabilizatorii de membrană (medicamentele care se opun depolarizării prin
blocarea canalelor de sodiu) sunt consideraţi ca făcând parte din clasa I, β betablocanţii din
clasa II, prelungitorii perioadei refractare din clasa III şi blocantele canalelor de calciu sunt
clasa a IV -a de antidisritmice. Decizia de utilizare a acestor medicamente este foarte dificilă
deoarece în timpul utilizării poate surveni oprirea cordului. Medicamentele pot reduce
această aritmie prin instalarea blocului bidirecţional sau prin creşterea conductibilităţii.
 Sulfatul de quinidină (Cin-Quin, Quinidex, Quinicardine, Quinora) Este sarea sulfat a
quinidinei
Este un alcaloid cinchonic, un dextroizomer al chininei, folosit pentru corectarea fibrilaţiei
atriale şi a aritmiilor ventriculare la om. Această structură mai are şi activităţi depresoare ale
miocardului, scade excitabilitatea muschiului cardiac şi prelungeşte perioada sa refractară, (prin
blocarea canalelor de sodiu potenţial operate (voltaj sensitive) va determina încetinirea
depolarizării diastolice şi va reduce rata depolarizării potenţialului de acţiune). Acţiunea va
descreşte contractibilitatea şi activitatea nodului sino-atrial. Ritmul nodal va domina astfel
activitatea cardiacă. Medicamentul blochează atât nervul vag cât şi acetilcolina, ceea ce va
contribui la abilităţile sale de a prelungi perioada refractară şi de a creşte rata cardiacă.
Tratamentele sunt efectuate pe cale orală dar reacţiile secundare pe care le poate da (căderea
presiunii sanguine, tulburări gastro-intestinale şi reacţii de hipersensibilizare: urticarie, edem
respirator, dispnee, laminită) lasă uzul acestui medicament la aprecierea specialiştilor.
Lidocaina
Lidocaina (Lignocaina) Este singurul anestezic local cu activitate şi de depresant
miocardic. Este un β-agonist utilizat în medicina umană, iar în medicina
veterinară a fost introdus recent, ca un bun vasodilatator. Un anestezic local și
un agent depresiv cardiac utilizat ca agent antiaritmie.
Acțiunile sale sunt mai intense și efectele mai prelungite decât cele ale
PROCAINE, dar durata acțiunii este mai scurtă decât cea a BUPIVACAINE sau
PRILOCAINE.
Lidocaina este o aminoetilamidă sintetică cu proprietăți anestezice și antiaritmice
locale. Lidocaina stabilizează membrana neuronală prin legarea și inhibarea
canalelor de sodiu cu tensiune , care inhibă fluxurile ionice necesare pentru
inițierea și conducerea impulsurilor și efectuarea anesteziei locale.

 Soluțiile disponibile în comerț de clorhidrat de lidocaină în dextroză 5% sunt

de obicei stabile pentru 18 luni de la data fabricației. Dozele variază în
funcţie de indicaţie şi de mărimea zonei de anesteziat. Pentru a limita
absorbţia sistemică şi atingerea unor concentraţii plasmatice crescute, este
important să se utilizeze cea mai mică doză cu care se obţine un efect
satisfăcător.
 În mod uzual pentru majoritatea indicaţiilor sunt suficiente 1-3 pufuri, iar în
obstetrică pot fi utilizate 15-20 pufuri sau mai mult (max. 40 puf/ 70Kg corp).
Procainamida
 Procainamida (Procan,Promine,Pronestyl,Procanbid) C 13 H 21 N3O
 Procainamida aparține aminobenzamidelor . Acestea sunt derivați de acid
carboxilic aromatic constând dintr-o amidă cu un fragment benzamidă și
o trietilamină atașată la azotul amidic
 Activitatea antifibrilatorie, de blocant al canalelor de sodiu ale procainei au condus la
introducerea rapidă a procainamidei (care este inactivată ceva mai lent decât precursorul).
Efectele sunt foarte asemănătoare cu cele ale quinidinei, dar este utilizat mai ales în
controlul intravascular al aritmiilor de origine atrială, (dar îi lipsesc activităţile de tip
atropinic al acesteia). Procainamida este utilizată pentru:
tratarea aritmiilor ventriculare : ectopie ventriculară și tahicardie și aritmii
supraventriculare: fibrilație atrială și tahicardie supraventriculară reintroducătoare și
automată. De exemplu, poate fi folosit pentru a converti fibrilația atrială nou-debut , deși
este suboptimală în acest scop. Se administrează pe cale orală, prin injectare intramusculară
sau intravenos.
 Doză de încărcare: 100-200 mg / doză sau 15-18 mg / kg; se infuzează lent în decurs de 25-30
minute, pentru a nu depăși 50 mg / min; poate repeta q5min PRN să nu depășească 1 g
 Menținerea: 1-4 mg / min prin perfuzie IV continuă
 Insuficiență renală:
 Reabilitarea renală
 Reduceți doza de încărcare la 12 mg / kg
 Reduceți perfuzia la o treime la insuficiență renală sau cardiacă moderată și la două treimi la
insuficiență renală sau cardiacă severă
 Defectul hepatic
 Metaraminolul Este tot un α-agonist cu efecte directe şi indirecte asupra cordului. Are
o acţiune de durată puternică de o oră, după administrările i.v. şi sunt unii dintre cei mai
eficienţi agenţi în cazurile de cădere dramatică a tensiunii (de exemplu în pancreatita
acută la câine, sau în şocurile anafilactice) care trebuie corectată rapid.
 Pentru tratamentul și prevenirea hipotensiunii datorate hemoragiei, anesteziei spinale și
șocului asociat cu leziuni cerebrale.
 Efectul începe la 1-2 minute după injectarea IV, la 10 min după injectarea IM, la 5-20
min după injectarea subcutanată. Metaraminolul acționează prin vasoconstricție
periferică, acționând ca un agonist al receptorului alfa-1 adrenergic pur, crescând în
consecință tensiunea arterială sistemică (atât sistolică cât și diastolică). Efectul său se
presupune că este asociat cu inhibarea adenil ciclazei care conduce la o inhibare a
producerii de cAMP. Un alt efect al Metaraminol este acela că eliberează indirect
norepinefrina din locurile sale de stocare.
Methoxamina
Methoxamina Este un α-agonist eficient cu activitate de durată. Efectul său
cardiopresor este considerabil şi adesea este însoţit de bradicardie. Acţiunea sa
este directă este foarte utilă în hipotensiunile progresive severe din anestezie.
Este un agent antihipertensiv (presor), un agonist care acționează direct la
adrenoreceptorii alfa cu selectivitate pentru subtipul de adrenoreceptor alfa-1
similar cu fenilefrina . Are un rol ca agent antihipotensiv și un agonist alfa-
adrenergic.
Un agonist alfa-adrenergic care provoacă vasoconstricție periferică prelungită. Ea
are puține efecte directe asupra sistemului nervos central.
CLORHIDRAT DE DOPAMINA
C 8 H 11 NO 2
 Dopamina şi dobutamina
 Sunt structuri cu activitate vasodilatatoare asupra teritoriilor splachnice coronare şi
renale. Acţiunea lor se petrece asupra populaţiei receptorilor miocardici-D1, cei care
mediază creşterea în forţă a contracţiei (dar nu şi rata), prin medierea adenilciclazei.
Avantajul celor două substanţe este că amplifică returul venos şi output-ul cardiac fără a
creşte rata contracţiei şi astfel determină scăderea riscului disaritmiilor sau al
fibrilaţiilor ventriculare.
 Dopamina acţionează diferit în funcţie de doza administrată. Astfel, la doze mici,
dopamina măreşte fluxul sanguin către rinichi, iar la doze mari aceasta măreşte fluxul
sanguin către muşchi, şi astfel poate mări eficienţa inimii de a pompa sângele.
 Dopamina se prezintă sub formă de soluţie incoloră până la slab gălbuie, practic lipsită
de particule. Dopamin este disponibil în cutii cu 5 fiole din sticlă incoloră tip I a câte 10
ml concentrat pentru soluţie perfuzabilă.
 Substanţa activă este clorhidratul de dopamină. Un mililitru concentrat pentru soluţie
perfuzabilă conţine clorhidrat de dopamină 5 mg.
 Celelalte componente sunt: metabisulfit de sodiu (E222), acid maleic, clorură de sodiu,
alcool etilic, propilenglicol, apă pentru preparate injectabileDopamina este indicată
pentru corectarea tulburărilor hemodinamice din stările de şoc, de exemplu: -
insuficienţă cardiacă, asociată infarctului miocardic acut (şoc cardiogen) - şoc după
traumatisme - infecţii grave (şoc toxico-septic) - în timpul operaţiilor pe cord deschis -
scădere marcată a tensiunii arteriale.
 Mod de administrare Dopamin va fi administrată doar în perfuzie intravenoasă, preferabil pe cateter
venos central. Durata administrării depinde de manifestările clinice ale pacientului şi trebuie decisă de
medic. În timpul administrării dopaminei se recomandă monitorizarea atentă a frecvenţei cardiace, a
tensiunii arteriale, a debitului urinar, a aportului de sânge la nivel cutanat şi al extremităţilor. De
asemenea, se impune monitorizarea debitului cardiac pe minut, presiunea venoasă centrală şi presiunea
capilară pulmonară. Pacienţii cu fibrilaţie atrială cu alură ventriculară rapidă trebuie digitalizaţi înaintea
iniţierii terapiei cu dopamină. Perfuzia cu dopamină trebuie întreruptă treptat pentru a evita hipotensiunea
arterială.

 REACŢII ADVERSE POSIBILE Ca toate medicamentele, Dopamin poate provoca reacţii adverse, cu
toate că nu apar la toate persoanele.
 Frecvente: dureri de cap, dificultăţi în respiraţie (dispnee), greaţă, vărsături, Mai puţin frecvente:
nelinişte, anxietate, tremor al degetelor, midriază (mărirea pupilei), Rare: scăderea concentraţiei de oxigen
(hipoxemie), piloerecţie, Foarte rare: necroză la nivelul pielii sau gangrenă a extremităţilor, poliurie,
creşterea concentraţiei ureei în sânge.
 Dezavantajul lor major este acestea că inhibă eliberarea noradrenalinei.
 Contraindicații
 Hipersensibilitate la dopamină sau la oricare dintre excipienţi. Feocromocitom.
 Aritmii ventriculare.
 Obstacol mecanic la umplerea sau ejecţia ventriculară, în special cardiomiopatia hipertrofică obstructivă
şi stenoză aortică severă
 Vasoconstricţie periferică cu post-sarcină crescută. Tireotoxicoză.
Dobutamina
C 18 H 23 N O 3
 Dobutamina este un medicament utilizat în tratamentul șocului cardiogen și
insuficienței cardiace severe. Poate fi utilizat și în anumite tipuri de teste de stres cardiac. Se
administrează prin injectare într-o venă sau intraosos ca perfuzie continuă. Cantitatea de
medicament trebuie ajustată la efectul dorit. Debutul efectelor este observat, în general, în
decurs de 2 minute.
 Reacțiile adverse frecvente includ o frecvență cardiacă rapidă , un ritm cardiac neregulat și o
inflamație la locul injectării. Utilizarea nu este recomandată la cei cu stenoză subaortică
hipertrofică idiopatică. Acesta acționează în primul rând prin stimularea directă
a β 1 receptori , care crește rezistența inimii la contracții. În general, are un efect redus
asupra ritmului cardiac al unei persoane.
 Dobutamine este utilizat pentru tratarea insuficienței cardiace acute, dar potențial reversibile
, cum ar fi cea care apare în timpul intervențiilor chirurgicale cardiace sau în caz de șoc
septic sau cardiogenic, pe baza acțiunii sale inotropice pozitive.
 Dobutamină se prezintă sub formă de soluţie limpede incoloră până la slab galbenă, fără
particule în suspensie. Este disponibil în cutii cu o fiolă din sticlă incoloră prevăzută cu punct
de rupere, conţinând 50 ml soluţie perfuzabilă.
 Dobutamina poate fi utilizată în caz de insuficiență cardiacă congestivă pentru a crește
debitul cardiac. Este indicat când terapia parenterală este necesară pentru sprijinul inotropic
în tratamentul pe termen scurt al pacienților cu decompensare cardiacă din cauza
contractilității depresive , care ar putea fi rezultatul fie a bolii cardiace organice, fie a
procedurilor chirurgicale cardiace. Nu este utilă în boala cardiacă ischemică, deoarece crește
frecvența cardiacă și, astfel, crește cererea de oxigen la nivelul miocardului.
 Efecte adverse
 Reacțiile adverse primare includ cele observate pentru p 1 simpatomimetice active, cum ar fi
hipertensiunea , angina , aritmie și tahicardie . Folosit cu precauție la fibrilația atrială, deoarece are efectul
creșterii conducerii atrioventriculare (AV). Cel mai periculos efect secundar al dobutaminei este creșterea
riscului de aritmie, inclusiv aritmiile fatale.
 Dozaj
 Doza de dobutamină trebuie ajustată individual!
 Pentru administrarea dobutaminei se recomandă utilizarea pompei de perfuzie (de elecţie atunci când
există această posibilitate) sau a perfuzorului.
 Ritmul de administrare al perfuziei trebuie ajustat în funcţie de răspunsul pacientului la tratament şi de
apariţia reacţiilor adverse.
 A d ul ţiMajoritatea pacienţilor adulţi răspund la doze între 2,5 - 10 µg dobutamină/kg şi minut. În cazuri
particulare au fost administrate doze de până la 40 µg dobutamină/kg şi minut.
 CopiiS-au utilizat doze între 1 – 15 µg dobutamină/kg şi minut. A fost evidenţiat faptul că doza minimă
eficace este mai mare la copii decât la adulţi. Se recomandă prudenţă la doze mari, deoarece a fost, de
asemenea, evidenţiat faptul că doza maximă tolerată este mai mică la copii decât la adulţi.
 Majoritatea reacţiilor adverse au fost observate la doze mai mari sau egale cu 7,5 µg/kg şi minut (în
special tahicardia).
 Contraindicații
 -Hipersensibilitate cunoscută la dobutamină sau la oricare dintre excipienţi.
 -Obstacol mecanic în umplerea şi/sau golirea ventriculară cum ar fi tamponadă cardiacă, pericardită
constrictivă, cardiomiopatie hipertrofică obstructivă şi stenoză aortică severă.
 -Hipovolemie severă.
 Derivaţii xantinici

 Din acest cunoscut grup vom prezenta alcaloizii cafeina, teofilina şi

teobromina, derivaţi metilxantici cu numeroase acţiuni asupra organismului,
de la modificatori ai SNC (modificatori ai acţivităţii centrului vasomotor) la
relaxanţi ai muschilor netezi, inclusiv bronhodilataţia (teofilina), până la
efecte diuretice pronunţat (teobromina). Aceştia mai posedă şi o activitate
vasodilatatoare importantă periferică şi coronariană. Dezavantajul acestor
alcaloizi este că sunt iritanţi şi au o solubilitate scăzută, ceea ce a
determinat apariţia unor compuşi mai solubili. Dintre aceştia, cu utilizări în
medicina veterinară amintim: aminofilina (o asociere de teofilină şi
etilendiamină în soluţii apoase injectabile) sau etamfilina şi diprofilina, tot
derivaţi a.u.v. de teofilină, cu activitate stimulantă miocardică, care mai
posedă şi o activitate diuretică, respiratorie şi vasomotorie blândă. Din
aceste considerente aceste medicamente sunt utilizate în stadiile acute ale
cordului decompensat ca adjuvante în terapia majoră cu digitalicele
glicozidice.
 Substanţele vasodilatatoare

În special derivaţii anorganici diminuă reflex tonusul centrului

vasomotor, acţionează direct asupra vaselor şi scad tonusul
musculaturii netede. Efectul vizibil va fi vasodilataţia arteriolelor.

Diazoxidul Este un alt dilatator arterial dar

nondiuretic din familia benzotiadiazinicelor
care determină hiperglicemie, hiperuricemie
şi retenţie sodică
 Diazoxidul (Denumirea comercială Proglycem ) este un activator al canalelor de
potasiu , care determină relaxarea locală în mușchiul neted prin creșterea
permeabilității membranei la ionii de potasiu . Aceasta oprește canalele de ioni de
calciu cu conținut de tensiune, împiedicând fluxul de calciu în sarcolemă și
activarea aparatului contractil.Utilizări medicale
 Diazoxidul este utilizat ca vasodilatator în tratamentul hipertensiunii acute sau
hipertensiunii maligne .
 Diazoxidul inhibă, de asemenea, secreția de insulină prin deschiderea canalului de
potasiu sensibil ATP al celulelor beta ale pancreasului , prin urmare este utilizat
pentru a contracara hipoglicemia în stările de boală, cum ar fi insulina (o tumoră
producătoare de insulină) sau hiperinsulinismul congenital .
 Diazoxidul acționează ca un modulator pozitiv alosteric al receptorilor AMPA și
kainat , sugerând o utilizare potențială ca potențator cognitiv.iazoxidul
interferează cu eliberarea de insulină prin acțiunea sa asupra canalelor de potasiu.
Diazoxidul este unul dintre cei mai puternici agenți de deschidere ai canalelor K +
ATP prezenți pe celulele beta producătoare de insulină ale pancreasului.
Deschiderea acestor canale duce la hiperpolarizarea membranei celulare, la o
scădere a influxului de calciu și la o eliberare ulterioară a insulinei. Acest
mecanism de acțiune este oglinda opusă celei a sulfonilureicelor , o clasă de
medicamente utilizate pentru a crește eliberarea de insulină în diabetul de tip 2 .
Prin urmare, acest medicament nu este administrat pacienților diabetici non-
insulino-dependenți.
 Hidralazina

 Hidralazina (Hydrapress) Este un vasodilatator arterial pur al cărei mod de acţiune nu este încă complet elucidat.
În mod direct, substanţa se pare că acţionează prin inhibarea fluxului de calciu în celulă, urmat de relaxare. Un
alt mecanism ar putea fi conversia la NO şi creşterea GMP-c, care este urmat de efecte iontrope pozitive,
probabil datorită stimulării adenilciclazei, prin intermediul β-receptorilor.
 Metabolism. Medicamentul cuplează la muşchiul neted rezultând un timp de înjumătăţire mai lung decât cel
plasmatic. Vârful plasmatic se instalează la 3-5 ore Eliminarea se face pe cale renală prin acetilare.
 ANTIHIPERTENSIVELE PRIN ACŢIUNE VASODILATATOARE DIRECTA
Substanţele din această grupă îşi datoresc efectul antihipertensiv în principal scăderii rezistenţei periferice totale,
ca urmare a acţiunii vasodilatatoare. Ele acţionează direct asupra musculaturii netede a vaselor
 Hidralazina (hydralazin, apresolin) şi dihidralazina (dihydralazin, hipopresol+) sînt compuşi de sinteză cu
structură hidralazino-ftalazinică.
 Efectul antihipertensiv apare la 1—2 ore de la administrarea orală şi durează 6—8 ore. Dacă se injectează
intramuscular sau intravenos efectul se instalează în 30—40 minute, respectiv în 20 minute şi dispare după 2—5
ore. Eficacitatea hidralazinelor folosite ca medicaţie unică este inegală, dar creşte considerabil în asociere cu alte
antihipertensive.

 Profilul hemodinamic este caracterizat prin diminuarea marcata a rezistenţei periferice totale.
Fluxul renal scade mai puţin decît pentru alte hipotensive (cu excepţia metildopei).
Hipotensiunea prin vasodilata- ţie declanşează reflex tahicardie şi creşterea debitului-bătaie.
 De asemenea creşte compensator activitatea sistemului renină-angiotensină-al- dosteron şi se
măreşte volumul circulant. Aceste fenomene secundare sînt dezavantajoase la hipertensivi şi
explică toleranţa care se dezvoltă progresiv. Ele pot fi combătute prin asocierea cu diuretice
sau/şi cu propranolol.
 Hidralazinele sînt în general greu suportate cînd se folosesc în doze mari, ca medicaţie unică,
dar frecvenţa şi gravitatea reacţiilor adversescad mult pentru dozele mici, în asocierile
antihipertensive. Dintre efectele nedorite precoce (apar în primele zile de tratament), unele
sînt minore şi se atenuează cu timpul: cefalee, palpitaţii, tahicardie, congestia feţei, gust
neplăcut, uscăciunea gurii, greaţă, vomă, anxietate, depresie. Altele sînt mai grave şi impun
oprirea medicaţiei: agravarea insuficienţei coronariene, edeme, febră şi frison, psihoză
toxică, uneori cu delir. Tratamentul îndelungat cu doze mari (peste 300 mg/zi) poate provoca
apariţia unor sindroame asemănătoare lupusului eritematos diseminat sau poliartritei
reumatoide, treptat reversibile la întreruperea medicaţiei.
 Hidralazinele se absorb repede şi complet din intestin, dar sînt în parte inactivate la primul
pasaj hepatic. Principala cale metabolică constă în acetilarea, catalizată de o N-
acetiltransferază din ficat. Există un fenotip care acetilează lent hidralazinele (mai frecvent)
şi altul care acetilează rapid. Inactivatorii lenţi necesită doze mai mici şi dezvoltă mai
frecvent reacţii toxice grave (de tip colagenoze).
 Parte din medicament se elimină renal ca atare — insuficienţa renală creşte concentraţia
sanguină, impunînd reducerea dozei. Concentraţiile active de hidralazine sînt de 0,1—1,6
mcg/ml ser. Ca şi pentru celelalte antihipertensive, do-zările sanguine nu sînt obişnuit
necesare, eficacitatea fiind uşor de canti- ficat prin măsurarea presiunii arteriale.
Blocanţii canalelor de calciu
 Aceştia sunt de obicei confundaţi cu antagoniştii calciului deşi ei nu
antagonizează direct calciul. Blocanţii canalelor de calciu acţionează asupra
canalelor voltaj-dependente din celula musculară netedă cardiacă, inhibându-
le chiar şi la concentraţii foarte mici, mai mici decât cele necesare eliberării
calciului intracelular. Studiile au arătat că în sistemul cardiovascular există
cel puţin trei canale voltaj dependente importante, diferite prin conductanţa
şi sensibilitatea electrică. Acestea sunt tipurile: T, N şi L. Efectele calciului
care pătrund prin celulă via canalele T nu sunt încă cunoscute la fel ca cele
de tipul L. Din punct de vedere clinic blocanţii canalelor de calciu blochează
în mod exclusiv tipul L.
 Ele se clasifică în trei grupe:
 a. Fenilalkil-amine (Verapamil),
 b. Benzotiazepine (Dilthiazem),
 c. Dihidropiridine (Nifedipin, Amlopidin)
 Ordinea potenţei ca medicament vasodilatator este: Nifedipin ›
Verapamil,Dilthiazem .Recent a mai apărut un reprezentant important al
acestei grupe, care se pare că este primul blocant al canalelor T, acesta este
mibefradilul.
Verapamilul
Verapamilul
 Ce conţine Verapamil Verapamil 40 mg drajeuri - Substanţa activă este clorhidratul
de verapamil. Fiecare drajeu conţine clorhidrat de verapamil 40 mg. - Celelalte
componente sunt: nucleu: lactoză monohidrat, celuloză microcristalină, amidon
de porumb, stearat de magneziu, talc, croscarmeloză sodică, dioxid de siliciu
coloidal anhidru; strat de drajefiere: ceară Carnauba, galben de chinolină (E 104),
celuloză microcristalină, macrogol 6000, povidonă, talc, carbonat de calciu, zahăr.
Verapamil 80 mg drajeuri - Substanţa activă este clorhidratul de verapamil.
Fiecare drajeu conţine clorhidrat de verapamil 80 mg. - Celelalte componente
sunt: nucleu: lactoză monohidrat, celuloză microcristalină, amidon de porumb,
stearat de magneziu, talc, croscarmeloză sodică, dioxid de siliciu coloidal anhidru;
strat de drajefiere: ceară Carnauba, galben de chinolină (E 104), celuloză
microcristalină, macrogol 6000, dioxid de siliciu coloidal anhidru, povidonă, talc,
carbonat de calciu, zahăr. Cum arată Verapamil şi conţinutul ambalajului
Verapamil 40 mg Drajeuri uşor convexe, de culoare galben-lămâie; în secţiune
drajeurile sunt albe. Cutie cu 2 blistere din Al/PVC a câte 25 drajeuri. Verapamil
80 mg Drajeuri convexe, de culoare galben-lămâie; în secţiune drajeurile sunt
albe. Cutie cu 5 blistere din Al/PVC a câte 10 drajeuri. Cutie cu 2 blistere din
Al/PVC a câte 25 drajeuri
 Doza pe care va trebui să o luaţi va depinde de afecţiunea dumneavoastră şi va fi stabilită în mod
individual de către medicul dumneavoastră. Hipertensiune arterială
 În general, doza iniţială recomandată este de 40 mg clorhidrat de verapamil de 3 ori pe zi. La
adult, doza zilnică medie este de 80 - 120 mg clorhidrat de verapamil de 3 ori pe zi. Doza zilnică
maximă de 480 mg clorhidrat de verapamil nu trebuie depăşită decât în cazuri excepţionale.
Angină pectorală, cardiomiopatie hipertrofică Doza iniţială recomandată este de 40 - 80 mg
clorhidrat de verapamil pe zi. Doza poate fi crescută zilnic (în caz de angină instabilă) sau în
fiecare săptămână, până la obţinerea răspunsului clinic optim. Doza zilnică totală recomandată
este de 240 mg clorhidrat de verapamil (în caz de angină de efort) sau de 480 mg clorhidrat de
verapamil (în caz de angină de repaus şi angină Prinzmetal). Tahicardie supraventriculară Doza
recomandată este de 40 - 120 mg clorhidrat de verapamil de 3-4 ori pe zi, în funcţie de
severitatea afecţiunii. Dacă este necesar, medicul dumneavoastră vă poate recomanda şi alte
medicamente în timpul tratamentului cu Verapamil. Insuficienţă hepatică La pacienţii cu
afectarea funcţiei ficatului, este necesară ajustarea dozelor iar tratamentul trebuie iniţiat cu
doza minima eficace
REACŢII ADVERSE POSIBILE Cele mai frecvente reacţii adverse: constipaţie, dureri de cap, vertij,
slăbiciune, nervozitate, înroşirea feţei, disconfort gastric, greaţă, mai rar hipotensiune arterială
ortostatică şi foarte rar reacţii alergice (erupţii cutanate). Tulburări hematologice şi limfatice
Vânătăi, hematoame. Tulburări ale sistemului imunitar Reacţii de hipersensibilitate (de exemplu
înroşirea pielii, mâncărime, urticarie). Dificultăţi la respiraţie (bronhospasm). Tulburări ale sistemului
nervos Dureri de cap, ameţeli, senzaţie de amorţeală sau furnicături la nivelul pielii, tremor, mişcări
pe care nu le puteţi controla (sindrom extrapiramidal), evenimente cerebrovasculare (cum ar fi un
accident vascular cerebral), confuzie, tulburări de echilibru, tulburări ale somnului (insomnie),
spasme ale muşchilor, manifestări psihotice (tulburări psihice), somnolenţă şi tulburări de vedere.
Tulburări acustice şi vestibulare Senzaţie de învârtire a corpului (vertij), ţiuit şi zumzet în urechi
(tinitus). Tulburări cardiace În special la doze mari sau dacă mai aveţi şi alte leziuni cardiace
Inhibitorii enzimelor convertoare ale
angiotensinei (ACE)
 Datorită mecanismului de acţiune propriu, acest grup nu are numai rol
vasodilatator ci şi răspunde neurohormonal şi compensator la insuficienţa
cardiacă. De asemenea ei acţionează asupra cordului într-o manieră directă.
Perfuzarea redusă a rinichilor care însoţeşte scăderea outputului cardiac va
declanşa eliberarea reninei din rinichi în circulaţie. Aceasta va determina
sinteza angiotensinei I, care se va transforma în angiotensina II în plămâni,
care are rolul de a menţine volumul cardiac şi care poate juca rol esenţial în
insuficienţa cardiovasculară prin evenimentele pe care le poate declanşa.
Volumul de sânge poate creşte datorită eliberării aldosteronului şi consecutiv
retenţiei apei şi sărurilor. Angiotensina II este de asemenea şi un
vasoconstrictor puternic, crescând rezistenţa vasculară, ceea ce ajută la
menţinerea torentului sanguin la organele implicate. Cei mai importanţi
reprezentanţi aparţin grupelor:
 a. sulfidril (Captopril),
 b. dicarboxil (Enalapril, Benazepril, Quinapril)
 c. fosforaţi (Fosino
 Vasodilatatorii arteriali şi venoşi

 Nitraţii Pot produce efecte vasodilatatoare mai ales la extremitatea cefalică

şi în zona gâtului unde vor instala vasodilataţie coronariană şi pe cale reflexă
accelerarea cordului. În doze mari nitriţii sunt methemoglobinizanţi (ei sunt
folosiţi de elecţie în intoxicaţii cu acizii cianhidrici, când se va forma
cianmethemoglobina). Nitraţii organici activează GMP-c, care descresc
interacţiunea dintre actină şi miozină. În consecinţă toţi muşchii netezi
vasculari se vor relaxa şi vor dilata astfel vasul venos sau arterial. La
concentraţii mici dilataţia venulelor este predominantă fără a influenţa
rezistenţa vasculară sistemică. Efectele farmacologice apar foarte rapid.
Metabolizarea foarte rapidă şi totală a reprezentanţilor acestui grup limitează
utilizarea la administrările sublinguale (nefolosite a.u.v.) sau pe cale i.v. sau
topice (sub formă de geluri). De reţinut că nitraţii devin vasodilatatori doar
după ce au fost reduşi în nitriţi. În general, recomandările nitriţilor sunt
legate de afecţiuni ca spasmul coronarian, cerebral şi al musculaturii bronşice
Nitroglicerina

Trinitrat de gliceril, substanţa activă a

medicamentului Nitroglicerină 0,5 mg
lărgeşte (dilată) vasele de sânge. Acesta
aparţine grupei de medicamente numite
nitraţi. Nitroglicerină 0,5 mg este utilizat
pentru întreruperea sau prevenirea pe
termen scurt a crizelor dureroase cardiace
(de angină pectorală) şi în situaţii cu risc de
crize dureroase anginoase (stres sau efort
fizic). Nitroglicerină 0,5 mg poate fi utilizat
în atacul de inimă (infarctul miocardic
acut), ca terapie vasodilatatoare în
unităţile de terapie intensivă din spital. De
asemenea, acest medicament este utilizat
în insuficienţa cardiacă acută (insuficienţa
cardiacă stângă). Este utilizată şi în spasmul
arterelor coronare determinat de
cateterism în timpul
 Nitroglicerina (Trinitrin) Este gliceril-trinitratul. Deşi numele sugerează
componenţa la nitraţi, nitroglicerina nu posedă gruparea nitro, dar face
partea din clasa nitraţilor organici. Este folosit mai ales pentru a produce
dilataţia venoasă. Produce vasodilataţie generală mai ales asupra vaselor mici
din sfera coronară, respiratorie şi cerebrală se poate asocia cu cofeina (la
câinii bătrâni), reducînd congestia şi combătând în special insuficienţa
cardiacă acută.Variantele moderne ale nitroglicerinei cu efecte mult mărite
temporal (efectul durează câteva ore) sunt:
 - pentaeritrinol-tetranitratul
 - isorbid-dinitratul.
 Înainte de angiografie coronariană, 1-2 comprimate se dizolvă sub limbă.
 Mod de administrare Comprimatul sublingual va fi utilizat prin dizolvare sub
limbă. Este recomandat să eliminaţi din gură resturile de comprimat după ce
efectul a apărut.

 Nitritul de sodiu Se prezintă sub formă de cristale albegălbui, gust amar, uşor
solubile, chiar higroscopice. Efectul apare după 10-15 minute.
 Nitritul de amil Este un lichid volatil, gălbui, cu miros caracteristic de fructe.
este inflamabil. Se foloseşte în criza angioasă, efectul apare foarte prompt,
dar nu durează mai mult de 10-15 minute.
 Reacţii adverse posibile Ca toate medicamentele, acest medicament poate
provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Întrerupeţi
tratamentul cu Nitroglicerină 0,5 mg şi adresaţi-vă imediat unui medic sau unităţii
de primiri urgenţe a celui mai apropiat spital, dacă aveţi următoarele reacţii
alergice: - Stare de leşin (scădere a tensiunii arteriale cu bătăi cardiace rapide şi
transpiraţii care pot fi semne ale unei afecţiuni foarte grave numită şoc
anafilactic); - Umflare a feţei, a buzelor, limbii şi/sau gâtului, care poate
determina dificultăţi la înghiţire şi dificultăţi la respiraţie (angioedem); -
Mâncărime severă la nivelul pielii cu umflături (urticarie). Aceste reacţii adverse
au frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile).
Următoarele reacţii adverse au fost raportate la administrarea de nitroglicerină:
Foarte frecvente (afectează mai mult de 1 din 10 utilizatori): - greaţă, - vărsături.
Frecvente (afectează mai puţin de 1 din 10 utilizatori): - durere de cap (cefalee),
- accelerarea bătăilor inimii (tahicardie reflexă), - scăderea tensiunii arteriale
(hipotensiune arterială), uneori severă. Mai puţin frecvente (afectează mai puţin
de 1 din 100 utilizatori): - ameţeli, - bătăi rare ale inimii (bradicardie reflexă
paradoxală), - percepţia bătăilor inimii (palpitaţii), - prăbuşirea valorilor tensiunii
arteriale şi a funcţiilor inimii (colaps cardio-vascular), - uscăciune a gurii, -
înroşirea feţei, - înroşirea pielii, - bufeuri, - astenie.
 Cum se păstrează Nitroglicerină 0,5 mg Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi
îndemâna copiilor. Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe
cutie, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. A se
păstra la temperaturi sub 25º C, în ambalajul original
 Nitroprusidul de sodiu (Nitroprusside)

 C 5 Fe N 6 Na 2 O

 Acţiune. În interiorul muşchiului neted cardiac nitroprusidul va fi metabolizat

la NO care va determina activarera GMP-c şi mai apoi vasodilataţia arterelor
şi venelor. Cel mai mare dezavantaj al nitroprusidului este că administrările
sunt i.v. în infuzare lentă ce necesită monitorizarea atentă (datorită
hipotensiunii), dar faptul că este o structură foarte eficientă în urgenţe, face
ca dezavantajele să fie suportate.
 Se administreaza in perfuzie iv, in doze de 50-400 meg/minut. Solutia se
prepara extemporaneu si nu se pastreaza mai mult de 4 ore. Este un
medicament greu de manuit si de aceea se impune monitorizarea foarte
atenta a presiunii arteriale. Poate produce ca si efecte adverse
methemoglobinemie, acumulare de tiocianat, slabiciune, greata,
confuzie, tulburari psihotice.
 Acțiune farmacologică
 Este un vasodilatator periferic foarte eficient. Extinde arteriolele și venele parțiale.
Administrarea intravenoasă duce la o scădere rapidă, puternică și relativ scurtă a tensiunii
arteriale; reduce incarcatura in inima si nevoia de miocard in oxigen. Pe baza datelor
actuale, mecanismul de acțiune al medicamentului este asociat cu acțiunea vasodilatatoare a
grupării nitrozo (NO), care este legată prin grupuri CN de atomul de fier.
Scăderea presiunii după administrarea intravenoasă are loc în primele 2 până la 5 minute, iar
după 5-15 minute după terminarea injecției, tensiunea arterială revine la nivelul inițial.
Aplicați nitroprusid de sodiu în terapia complexă pentru insuficiența cardiacă acută, în
special în cazurile în care măsurile terapeutice convenționale nu duc la rezultatele dorite.
 Farmacocinetica
 T1 / 2 - 4 ore. În organism, nitroprusa de sodiu este metabolizată de enzimele eritrocitelor în
cianuri. care, cu participarea rodanazei hepatice, sunt transformate în tiocianat. Se excretă
prin rinichi (20% neschimbată), cu bilă. Penetrează prin BBB și bariera placentară, este
eliberată în cantități mici cu laptele matern.
 Introducerea medicamentului reduce rapid semnele de astm cardiac si ameninta edemul
pulmonar si imbunatateste parametrii hemodinamicii cardiace.
Introduceți nitroprusidul de sodiu pentru o perioadă scurtă de timp, apoi treceți la terapia
convențională (diuretice, glicozide cardiace, etc.). Aplicată și pentru crize hipertensive
pentru scăderea rapidă a tensiunii arteriale, în special la hipertensiune arterială. complicată
de insuficiența cardiacă acută, inclusiv infarctul miocardic acut. hipertensivă encefalopatie.
hemoragii cerebrale, feocromocitom. uneori cu sindrom Raynaud și spasme vasculare.
cauzate de otrăvirea cu ergot.
 Contraindicații
 Creșterea presiunii intracraniene. mușchiul arteriovenos, coarctarea aortei. atrofia nervului
optic. glaucom. În situațiile de urgență (conform indicațiilor vitale), aceste contraindicații
sunt relative.
Prazosinul
 Prazosinul Este un blocant al receptorilor α-adrenergici, dar cu importanţă şi
ca dilatator venos (probabil datorită inhibiţiei AMP-c). Are avantajul
administrărilor orale, dar si dezavantajul toleranţei după mai multe
tratamente. Pentru a evita acest neajuns prazosinul poate fi asociat cu alţi
reprezentanţi ai grupei. Tratamentul trebuie continuat cu mici creşteri ale
dozei până când este obţinut efectul dorit sau până la doza totală zilnică de
20 mg. Pentru a creşte eficacitatea se poate adăuga un medicament diuretic
sau un medicament beta-blocant. Doza de întreţinere se poate administra
divizat în 2 sau de 3 prize pe zi. REACŢII ADVERSE POSIBILE Ca toate
medicamentele, Minipress poate avea reacţii adverse. Dacă observaţi
următoarele reacţii adverse grave, opriţi tratamentul cu Minipress şi solicitaţi
consult medical imediat sau contactaţi-vă medicul imediat: - o reacţie
alergică (dificultăţi de respiraţie, umflarea buzelor, limbii sau feţei, apariţia
de pete roşii pe piele – urticarie); - accelerarea sau scăderea frecvenţei
bătăilor inimii; - scurtarea respiraţiei sau dureri în piept; - erupţii trecătoare
pe piele. Când Minipress a fost luat în acelaşi timp cu medicamente glicozide
cardiace sau diuretice, pentru tratamentul insuficienţei ventriculare stângi,
sunt posibile următoarele reacţii adverse, uşoare ca intensitate: uscăciunea
gurii, acumularea apei în organism, hipotensiune arterială, ameţeli, dureri de
cap, diaree, greaţă, palpitaţii, somnolenţă, scăderea apetitului sexual,
congestie nazală, vedere tulbure.
Vasodilatatorii indirecţi
Inhibitorii de angiotensina
Sistemul renină-angiotensină-aldosteron este angrenajul regulator al perfuziei sanguine
renale. Actiunea este legată de cresterea volumului sanguin prin reţinerea mai multor ioni
de Na+ (aldosteronul) şi producerea prin acţiune directă a vasoconstricţiei (angiotensina II)

Captoprilul
 Captoprilul Insuficienţa cardiacă determină atât efecte locale (presiune sanguină
scăzută în arteriolele glomerulare aferente) cât şi efecte centrale (amplificarea
activităţii simpaticului) asupra aparatului juxtaglomerular şi eliberarea enzimei
specifice, renina. Aceasta va scinda angiotensina I de pe precursorul de plasmă,
angiotensinogenul În aceste condiţii, angiotensina I se va transforma dintr-o
decapeptidă inactivă într-o octopeptidă cunoscută ca angiotensina II, care este
activată, intr-un proces catalizat de către enzima endotelială angiotensin-convertaza.
Această enzimă deasemenea poate inactiva puternicul vasodilatator bradikinina, poate
fi inhibată de către captopril şi în acest fel atât vasoconstricţia cât şi secreţia
aldosteronului cauzate de către angiotensină vor fi înlăturate şi efectul medicamentos
eliminat. Astfel volumul şi efortul cardiac vor fi reduse. Volumul de sânge venos de
reîntoarcere va fi mult mai mic iar miocardul mai puţin destins ceea ce-i va permite
eliminarea sângelui mai eficient în zonele periferice unde capilarele sunt mai puţin
permeabile. Prin reducerea volumului excesiv şi ca urmare a dilataţiei arteriolare şi
venoase instalate, captoprilul va reduce suprasolicitarea cordului şi astfel se vor atinge
indirect dezideratele terapeutice dorite: diuretic, simpaticolitic şi vasodilatator, toate
într-un singur remediu, fără afectarea mecanismelor autonome şi interferarea minimă
a altor sisteme. Un congener al captoprilului este enalaprilul.
 Comprimatele Captopril – AC se administrează oral cu puţină apă, cu o oră
înaintea meselor principale. Adulţi Atât la începutul tratamentului cu
captopril cât şi pe parcursul acestuia se recomandă determinarea valorilor
creatininei şi potasiului în sânge. Valori crescute ale tensiunii arteriale
Pacienţi fără depleţie hidrosodată prealabilă sau insuficienţă renală: doza
recomandată iniţial este de 25 -50 mg captopril pe zi, administrată în două
prize, la intervale de 12 ore. Dozajul poate fi ajustat în funcţie de răspunsul
terapeutic, la intervale de cel puţin 2 săptămâni, până la atingerea dozei
zilnice de 100 mg captopril, administrată în 2 prize. Valori mult crescute ale
tensiunii arteriale Pot fi necesare, cel puţin la începutul tratamentului, doze
mai mari (până la 150 mg captopril pe zi, administrate în 2 sau 3 prize),
acestea putând fi scăzute ulterior. Tensiunea arterială tratată cu
medicamente care stimulează formarea de urină - va fi întreruptă
administrarea diureticului cu 3 zile înainte de iniţierea tratamentului cu
captopril (cu controlul atent al valorilor tensionale în această perioadă), cu
reluarea ulterioară a administrării diureticului, dacă este necesar, sau - se va
administra o doză iniţială de 12,5 mg captopril, urmând ca dozajul să fie
ajustat în funcţie de răspunsul terapeutic obţinut şi de tolerabilitate. Valori
mari ale tensiunii arteriale datorate unui obstacol la nivelul arterei renale Se
recomandă iniţierea tratamentului cu o doză zilnică de 6,25 mg captopril,
urmând ca aceasta să fie ajustată ulterior în funcţie de răspunsul terapeutic.
 REACŢII ADVERSE POSIBILE Ca toate medicamentele, Captopril – AC poate
provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Dacă prezentaţi vreuna
din următoarele reacţii adverse opriţi administrea de captopril şi adresaţi-vă medicului
dumneavoastră imediat: -umflarea mâinilor, feţei, buzelor sau gâtului. -dificultate de
respiraţie, -o erupţie bruscă, neaşteptată sau arsură, înroşirea sau exfolierea pielii. -
durere în gât sau febră, -ameţeli severe sau leşin, -durere severă de stomac, -bătăi
neobişnuit de rapide sau neregulate ale inimii, -îngălbenirea pielii şi/sau a ochilor (icter)
 Captopril 25 mg - Substanţa activă este captopril. Fiecare comprimat conţine captopril
25 mg. - Celelalte componente sunt: lactoză monohidrat, celuloză microcristalină,
amidon de porumb, stearat de magneziu, dioxid de siliciu coloidal. Captopril 50 mg -
Substanţa activă este captopril.
 Fiecare comprimat conţine captopril 50 mg. - Celelalte componente sunt: lactoză
monohidrat, celuloză microcristalină, amidon de porumb, stearat de magneziu, dioxid
de siliciu coloidal. Cum arată Captopril – AC şi conţinutul ambalajului Captopril – AC
25 mg Comprimate lenticulare, neacoperite, de culoare albă sau aproape albă, având
marcat pe una din feţe “Ct 25”, iar pe cealaltă faţă un şanţ median, cu diametrul de 7
mm.
 Captopril – AC 50 mg Comprimate lenticulare, neacoperite, de culoare albă sau aproape
albă, având marcat pe una din feţe “Ct 50”, iar pe cealaltă faţă un şanţ median, cu
diametrul de 9 mm. Este disponibil în cutii cu 2 sau 100 blistere din PVC/Al a câte 10
comprimate. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
 Valori crescute ale tensiunii arteriale Pacienţi fără depleţie hidrosodată
prealabilă sau insuficienţă renală: doza recomandată iniţial este de 25 -50 mg
captopril pe zi, administrată în două prize, la intervale de 12 ore. Dozajul
poate fi ajustat în funcţie de răspunsul terapeutic, la intervale de cel puţin 2
săptămâni, până la atingerea dozei zilnice de 100 mg captopril, administrată
în 2 prize. Valori mult crescute ale tensiunii arteriale Pot fi necesare, cel
puţin la începutul tratamentului, doze mai mari (până la 150 mg captopril pe
zi, administrate în 2 sau 3 prize), acestea putând fi scăzute ulterior.
 Reacţii adverse frecvente (afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi) -
ameţeală, -mâncărime, -erupţie cutanată tranzitorie, -căderea părului, -
uscarea gurii, -tulburări ale somnului, -diaree sau constipaţie, -tuse uscată
iritativă, -modificări ale gustului, -greaţă sau vărsături -scurtarea respiraţiei
şi durere abdominală.
 Cum arată Captopril – AC şi conţinutul ambalajului Captopril – AC 25 mg
Comprimate lenticulare, neacoperite, de culoare albă sau aproape albă,
având marcat pe una din feţe “Ct 25”, iar pe cealaltă faţă un şanţ median, cu
diametrul de 7 mm. Captopril – AC 50 mg Comprimate lenticulare,
neacoperite, de culoare albă sau aproape albă, având marcat pe una din feţe
“Ct 50”, iar pe cealaltă faţă un şanţ median, cu diametrul de 9 mm. Este
disponibil în cutii cu 2 sau 100 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate. Este
posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
 Bibliografie
 1. Cristina R.T. (2006). Intoducere în farmacologia și terapia medicală,
Solness, Timișoara p.206-229
 2. Gould, Lawrence. Farmacologie fundamentală și clinică p.382-933.