Digitalice: forme de prezentare, mod de administrare

Glicozidele cardiace, tonicardicele sau digitalicele sunt medicamente inotrop-

pozitive, care stimuleaza contractia miocardica si deprima conducerea
atrioventriculara. Se administeaza in IC si tahiaritmiile supraventriculare.

Cele mai importante medicamente din categoria digitalicelor sunt: digoxina,

digitoxina si strofantinele.

Principalul medicament inotrop-pozitiv folosit in tratamentul IC este digoxin, cu

actiunea sa duala, tonicardic si bradicardizant. Este inotrop (contractilitate) si
batmotrop (automatism) pozitiv, si dromotrop (conducere) si cronotrop (frecventa)
negativ. In plus, scade tonusul simpatic, inhiba secretia de renina; se asociaza cu
BB. Este util in tratamentul FiA si FA.

Alternativa la digoxin, digitoxina, este putin utilizata in prezent. Se foloseste in

special la bolnavii cu IR, deoarece se elimina hepatic. T1/2 este lung, de unde
riscul de supradozaj.

Digitalicele se pot administra oral sau injectabil, in functie de preparat si de starea

clinica a bolnavului. Pentru ca tratamentul sa fie eficient, trebuie ca in organism sa
se acumuleze o cantitate de glicozida care sa poata realiza compensarea. Fie se va
realiza o digitalizare rapida cu un tratament de atac (doze mari in timp scurt), fie se
apeleaza la o digitalizare lenta, cu doze mai mici, in decursul catorva zile. Dupa
atingerea platoului necesar compensarii, dozele de intretinere corespund cantitatii
eliminate in 24 h.

La pacientii sever decompensati, se realizeaza o digitalizare rapida, prin

administrarea a 0,5 mg digoxin iv (1 fiola), apoi se continua oral cu cp 0,25 mg in
1 sau 2 doze.

Doza uzuala de intretinere la adultul cu functie renala normala este de 0,25 mg/zi
(1cp). La varstnici si la pacientii cu functie renala alterata, este indicata o doza mai
mica, de 0,125 mg/zi.